SRI/SECURITATE

Pacepa povesteste despre manevrele Securitatii
In februarie 1960, Nikita Hrusciov a aprobat un plan super-secret de distrugere a autoritatii morale a Vaticanului in Europa de Vest. Ideea a apartinut sefului KGB Aleksandr Selepin si lui Aleksei Kiricenko, responsabilul cu politica internationala din Politburo, si prevedea discreditarea Vaticanului prin prezentarea acestuia drept un “bastion” al nazismului. Drept tinta principala a fost ales Eugenio Pacelli, Papa Pius al XII-lea, pentru ca acesta decedase in 1958 si “mortii nu se pot apara”. Dar, pentru succesul operatiunii de dezinformare, KGB-ul avea nevoie de documente oficiale de la Vatican. Cum serviciul secret sovietic nu avea acces la arhivele acestuia, s-a facut apel la DIE, Serviciul Roman de Informatii Externe. In 1959, eu (Pacepa) am fost trimis in Germania de Vest, sub acoperirea de sef al misiunii diplomatice romane, si am luat parte la un “schimb de spioni”, in cadrul caruia doi ofiteri DIE, colonelul Gheorghe Horobet si maiorul Nicolae Ciuciulin, au fost dati pentru episcopul Augustin Pacha, care fusese inchis de KGB pentru spionaj.
Apoi a fost demarata operatiunea impotriva Papei Pius al XII-lea. Aceasta avea numele de cod “Seat - 12”, iar eu am devenit omul-cheie roman din aceasta, afirma Pacepa. Pentru a-mi facilita treaba, rusii m-au autorizat sa informez (“in mod eronat”) Vaticanul ca Romania era pregatita sa-si reinnoade relatiile cu Sfantul Scaun in schimbul accesului la arhivele sale si al unui miliard de dolari sub forma unui imprumut fara dobanda pe 25 de ani (relatiile Romania-Vatican au fost intrerupte in 1951, dupa ce Moscova a acuzat Nuntiatura Vaticanului in Romania ca era un paravan al CIA). Mi s-a spus sa declar Vaticanului ca “accesul la Arhivele Papale era necesar pentru ca Guvernul sa gaseasca izvoare istorice pentru a justifica public intoarcerea spre Sfantul Scaun”, scrie Pacepa.
In perioada 1960-1962, sute de documente din arhivele Vaticanului si din Biblioteca Apostolica au fost scoase de DIE, cu oameni deghizati in preoti romani. Toate au fost trimise la KGB prin curier special, dar nu s-a reusit sa se gaseasca nimic compromitator la adresa Papei.
Totusi, unul dintre “creierele” KGB a reusit sa compileze informatiile amestecate cu dezinformari grosolane, toate intr-o piesa aparuta in Germania (“The Deputy”). Papei Pius al XII-lea i se fabricase un trecut nazist. Si scandalul dorit de URSS a izbucnit.
In 1963, generalul Ivan Agaiant, faimosul sef al departamentului “Dezinformare” din cadrul KGB, a aterizat la Bucuresti pentru a multumi pentru ajutor.

Terorism, ziaristica si inevitabila Securitate
Cu 30 de ani in urma, in timpul Olimpiadei de la München avea loc un grav atentat terorist. Ilie Vasile-Drugan, in acel moment redactor de serviciu la Agerpres, a simtit pe propria piele consecintele cenzurii comuniste de la Bucuresti.( pe larg )

Securitatea supraveghea poporul şi prin ochii copiilor
În exclusivitate, numele ofiţerilor care racolau elevi nÎn 1978, DSS a dat un ordin secret pentru a justifica racolarea copiilor

În afară de reţeaua celor 142 de copii recrutaţi de Securitatea Sibiu în anii 1988-1989, Adevărul dezvăluie în premieră absolută o concluzie şocantă: reţeaua de la Sibiu avea clone în toată ţara. Cu aprobare de la stăpânire, adică de la conducerea Securităţii, în baza unui document top-secret, descoperit de noi, care atestă că puteau exista 42 de reţele în toate judeţele ţării. Inclusiv în municipiul Bucureşti. Avem, aşadar, de-a face cu o megareţea a copiilor informatori din România. Megareţeaua inocenţilor.
Adevărul a descoperit un document foarte important în ancheta pe care procurorii militari trebuie să o întreprindă în legătură cu reţeaua de la Sibiu, semnalată marţi de Institutul pentru Investigarea crimelor comunismului. Este vorba despre fişa personală a elevului persoană de sprijin, un adevărat "mandat" de intrare în reţea a copiilor recrutaţi de Securitate. Fişa este parte anexă dintr-un document top-secret codificat "D-00180'87" şi intitulat "Instrucţiuni privind activitatea de creare şi folosire a reţelei informative a aparatului de Securitate". Documentul a fost elaborat şi aprobat de conducerea DSS, la iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu (în baza Decretului 121/78, privind atribuţiile DSS şi a altor legi şi decrete privind "bucătăria Securităţii). Fişa personală în alb, pe care o prezentăm în facsimil, are două pagini distincte. În prima pagină sunt prezentate: numele unităţii recrutoare, al recrutorului, numărul de cod al recrutatului-"persoană de sprijin", în cazul nostru elevul/eleva, datele personale ale acestuia/acesteia, datele părinţilor, şi o scurtă caracterizare psiho-informativă. În pagina a doua sunt prezentate o scurtă caracterizare anuală, recompensele, ofiţerii de legătură şi eventuala ieşire din reţea (cu motivele şi "propunerile pentru folosirea în continuare"). Aşadar, un plan diabolic, în alb, de racolare a copiilor, a inocenţilor.
Profilul informatorului la pubertate
Potrivit documentării noastre, vârsta medie a celor recrutaţi de Securitatea din Sibiu era în jur de 15 ani. Adică, erau copiii născuţi în 1973-1974 şi recrutaţi în anii 1988-1989. Vom prezenta, ca studiu de caz, fişa unei tinere, fiica unui judecător sibian, recrutată în reţea de ofiţerul Emilia Balici, pe atunci căpitan de Securitate. Persoana atrasă pentru colaborare cu Securitatea, adică eleva din Sibiu, avea numele de cod "NELI" şi fusese recrutată în 1976 (deci înaintea emiterii documentului mai sus-amintit de noi, ceea ce demonstrează că recrutările de copii erau oricum la modă în Securitate). Este interesant profilul psiho-informativ prezentat de Securitate: "fire deschisă; apreciată de colegi, aleasă şefă UTC pe clasă, are destulă maturitate în înţelegerea problemelor puse în discuţie".
Recrutorii, oamenii negri din reţea
Investigaţiile nostre au scos la iveală şi nume. Nume de copii-informatori, nume de recrutori-securişti, nume de cod.Ofiţerii recrutori aveau un număr şi un nume de cod precum: "140/FA", "211/CN"; "140/HD", "220/IZ", "132/DC", 140/ EB". Ultimul dintre acestea este chiar numele de cod al căpitanului de Securitate Emilia Balici, recrutoarea fiicei judecătorului A.B. din Sibiu despre care am amintit mai sus. Numărul 140 reprezenta matricola securistului recrutor. Prezentăm mai jos cele 15 nume de foşti securişti sibieni identificaţi deja: Emilia Balici, Ioan Bogăţeanu, Ioan Brâncoveanu, Nicolae Cârnu, Nicolae Caraboşa, Ioan Comşa, Ioan Coroiu, Ioan Coca, Dumitru Cheleţ, Alexandru Dinulescu, C-tin Dragomir, C-tin Dincă, Dumitru Haiduc, Viorel Oroş, Nicolae Rău. Iată şi câteva nume ale copiilor recrutaţi la Sibiu: Cosmin L.B. - născut 1974/recrutat 1989; Ioan B - născut 1974/recrutat 1989; F.R.B. - născută 1971/recrutată 1986; Chirilă F. - născut 1975/recrutat 1989(avea, deci, la recrutare, 14 ani). şi cel mai şocant dintre cazuri: Aurel Ovidiu K. - născut 1977/recrutat 1989(avea 12 ani). Aproape fără cuvinte. Dar, în orice caz, diabolic!

Din recrutor, adjunct la SRI Sibiu
Dintre ofiţeri este cunoscut cazul Emiliei Balici, care a ajuns după decembrie 1989 adjunct al şefului SRI Sibiu. Soţul ei a fost colonelul Radu Balici. După ce a ocupat postul de şef al Serviciului Rutier şi de şef Serviciu Cercetări Penale, a fost numit la conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova. În 1997 a ajuns şef al Poliţiei Capitalei, numit de Gavril Dejeu din motive care ţin de trecutul lor comun, iar din 1999 a preluat postul de şef al Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului de Interne.

Racolările, la Direcţia I
Generalul Ion Mihai Pacepa a declarat în vară ziarului Adevărul că de racolările de copii s-ar fi ocupat Direcţia I a Securităţii, care avea, printre obiective, învăţământul, cultele şi partidele politice. "Unii erau recrutaţi cu sarcini informative, alţii - ca viitoare cadre. O deschidere reală a arhivelor va dezvălui numeroase alte cazuri", ne-a precizat Pacepa. Adevărul a mai prezentat şi practica STASI de a racola minori. Un document al Comisiei Gauck din Germania, care se ocupă de arhivele STASI din fosta Republică Democrată Germană (RDG), descria racolările de minori ca fiind o "permanentă campanie a sistemului de securitate". "Profesori special aleşi au încercat să îi facă pe copii să fie interesaţi să lucreze pentru STASI sau să îi atragă pentru o carieră pe termen lung în Armata Naţională a Poporului", se spune în document. "Pentru a-i convinge pe copii, ei (n. red. – profesorii-agenţi STASI) le vorbeau despre cariere interesante, precum cea de pilot, sau le "vindeau" alţi "morcovi", cum ar fi un loc la mult căutatele "cursuri postuniversitare". În Germania comunistă, arată Comisia, "toţi copiii, indiferent dacă acceptau să intre în Securitate sau nu, trebuiau să treacă printr-un stadiu de pregătire militară". "Stadiul de pregătire" se referă, de fapt, la aşa-numitele tabere de "apărare patriotică", PTAP cum se numeau în România.

Comanditarii răului - securiştii şi şefii PCR
Documentul strict secret D-00180/87 (descoperit şi prezentat de noi în premieră absolută) a fost multiplicat şi difuzat tuturor inspectoratelor judeţene de Securitate sub formă de broşuri "strict secret", spre a fi prelucrate de conducerea acestora cu structurile operative ale DSS. O adevărată cercetare penală pentru stabilirea întregii desfăşurări a reţelei de copii, din anii ‘80, a eventualelor implicaţii şi posibile vinovăţii ar trebui să pornească, aşadar, de la vârful piramidei răului. De la vârful DSS. Cine erau, aşadar, şefii DSS la sfârşitul anilor ‘80 atunci când a fost emis ordinul? Erau următorii: ministru de interne şi şef suprem al Securităţii: Tudor Postelnicu; ministru secretar de stat, şef al DSS: Iulian Vlad; ministru adjunct, şef al CIE (UM 0544): Aristotel Stamatoiu; ministru adjunct: Gianu Bucurescu; secretar de stat: ştefan Alexie, şef consiliu politic: Ioan Marcu. şefii celor şase direcţii erau următori: Gheorghe Raţiu (Direcţia I), Emil Macri – decedat (D II), Aurelian Mortoiu (D III); Gheorghe Vasile (D IV); Marin Neagoe (D V); Gheorghe Vasile - decedat (D VI) - Cercetări Penale). În afară acestora, ar mai trebui luaţi la întrebări şi şefii tuturor inspectoratelor judeţene de Securitate, adjuncţii lor şi şefii de servicii. şi, nu în ultimul rând, toţi foştii secretari de partid ai judeţelor, care, prin fişa postului, aveau sarcina să coordoneze Securitatea judeţului. şi ei trebuie audiaţi la Parchet pentru a se stabili întregul adevăr privind "reţeaua inocenţei".
http://www.adevarulonline.ro/2006-12-07/Special/securitatea-supraveghea-poporul-si-prin-ochii-copiilor_209708.html

Morţi înscenate pentru "fantomele" Securităţii
"Era o brigadă în DIE care se ocupa cu scoaterea ilegală a spionilor în străinătate"
În a doua parte a interviului exclusiv pentru Adevărul, generalul Eugen Luchian face noi dezvăluiri. Fostul consilier al lui Ion Gheorghe şi coordonator la Consiliul de Miniştri pentru Armată, Interne şi Securitate devoalează secretele regimului Ceauşescu. Luchian se referă şi la fantomele Securităţii din străinătate, un subiect tabu în România ultimilor 17 ani. "Ilegalii"
citeste...

Eugen Luchian, consilierul lui Maurer, arestat în 1978 de Ceauşescu, iese din tăcere
Aportul valutar al Securităţii folosit şi pentru crime politice
"Mi s-a cerut suplimentarea planului valutar al Direcţiei de Informaţii Externe cu suma de 200.000 de dolari pentru terorism de stat"
După 30 de ani de tăcere, un adevăr şocant al istoriei recente iese la iveală: banii din celebrele conturi AVS ale Securităţii erau folosiţi pentru crime politice şi terorism de stat! Aceste conturi abia după 1982 au fost transformate în conturi speciale la BRCE, aflate într-o oarecare măsură sub controlul ICE Dunărea, o unitate acoperită a DIE. În exclusivitate pentru Adevărul, general
citeste...

Romantat sau nu,
Dosarul românesc al teroristului Carlos, zis "Sacalul" este aproape finalizat
Seful Sectiei Parchetelor Militare, colonelul magistrat Ionel Slăvoiu, a declarat, ieri, ca ancheta în dosarul teroristului Ilici Ramirez Sanchez, zis Carlos, este aproape finalizată. "Într-un timp relativ scurt, se va adopta o solutie temeinică si legală în acest dosar", a spus magistratul militar.

"Sacalaul" ii vâna pe securistii fugiti in Occident

Cercetările în privinta legăturilor lui Carlos cu Securitatea română au început în 1990, din ordinul adjunctului procurorului general, Gheorghe Diaconescu, pe baza unui raport făcut de colonelul Sergiu Nica (decedat în 1995). Acesta a confirmat pentru prima oară faptul că Nicolae Ceausescu l-a angajat pe Carlos pentru lichidarea lui Ion Mihai Pacepa, fostul sef al Securitătii, si a altor 30 de cadre ale Ministerului de Interne, toti condamnati la moarte de regimul comunist pentru trădare, întrucît fugiseră în Occident.
Potrivit raportului lui Sergiu Nica, persoanele de contact ale lui Carlos în România comunistă au fost generalul Iulian Vlad - seful fostei Securităti, generalul Nicolae Plesită - seful Departamentului de Informatii Externe al fostei Securităti, Tudor Postelnicu - fost ministru de Interne. Fostul dictator Nicolae Ceausescu i-ar fi comandat lui Carlos, prin intermediari, cel putin sapte atentate, pentru care a vărsat în conturile bancare ale acestuia milioane de dolari.

Comenzi executate, comenzi ratate

În perioada 1981 si 1983, Carlos ar fi executat cel putin sapte comenzi plătite de Nicolae Ceausescu. Printre acestea a fost si cea privind atentatul cu bombă din 28 februarie 1981, de la postul de radio "Europa Liberă" din Munchen, cînd, dintr-o eroare, în loc să fie distruse birourile sectiei române, au fost distruse cele ale sectiei cehe. Atunci au fost rănite opt persoane, dintre care trei grav.
Fosti ofiteri de Securitate fugiti din tară - Ion Serban, stabilit în Elvetia, si Gheorghe Mandache, domiciliat în RFG - au fost si ei victimele atacurilor lui Carlos. Celor doi le-au fost amplasate bombe în autoturisme.
Carlos i-a "ratat" pe fostul ministru de Interne Nicolae Penescu si pe scriitorul Paul Goma, cărora le fuseseră expediate din Spania colete postale continînd explozibili, cu mentiunea că sînt volume ale fostului lider al Kremlinului, Nikita Hrusciov.
Teroristul Carlos este cercetat de autoritătile române pentru crimă. O altă persoană acuzată oficial în legătură cu acest caz este Nicolae Plesită, în cazul căruia procurorii militari au dispus efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili, potrivit legii, dacă are discernămîntul faptelor sale. Carlos a fost condamnat de autoritătile franceze, în decembrie 1997, la închisoare pe viată.
http://www.curentul.ro/arhive/2002/curentul.php?numar=20020223&cat=10&subcat=100&subart=14322

Exclusiv Conturile Securităţii din Occident, lichidate în 1990
Coloneii CIE Constantin Anghelache şi Octavian Andronic au şters urmele
Dr. Liviu Turcu, fost şef al serviciilor America de Nord şi Europa de Vest din DIE-CIE, precursorul SIE, dezvăluie în partea a doua a interviului pentru Adevărul că cei doi foşti ai UM 0107/AVS a Securităţii, Octavian Stelian Andronic şi Constantin Anghelache, au efectuat în 1990 "frecvente şi precipitate" deplasări în Europa

Despre fenomenul Securităţii ca poliţie politică şi cunoaşterea istoriei
Se vorbeşte foarte mult în media din România despre regimuri dictatoriale, dosare şi informatori, poliţie politică, ofiţeri torţionari, abuzuri etc. Instituţia de securitate a regimului de tip sovietic instaurat în România după al doilea război mondial a fost – încă de la sfârşitul anilor ’60 –, este şi probabil că va mai fi condamnată, încă o bună bucată de timp, mai ales de către oamenii politici, şi cu ei la unison de vocile unor formatori de opinie.
Cu toate acestea, lucrări ştiinţifice despre instituţia Securităţii apar foarte rar în literatura de specialitate din România, ceea ce înseamnă că înverşunarea discursului anti se bazează pe absolut orice alte considerente în afară de cele obţinute prin studiul metodic, acribia, meticulozitatea şi, nu în cele din urmă, echilibrul, luciditatea ori exactitatea şi spiritul obiectiv al omului de ştiinţă.

Ce este poliţia politică?
S-a folosit şi se foloseşte excesiv, chiar până la saturaţie, sintagma securitate-poliţie politică, dar nimeni nu se încumetă – nici măcar Legea 187 din 1999 privind deconspirarea Securităţii, cu toate modificările ulterioare – să explice care este experienţa istorică ori ce înseamnă la ora actuală poliţia politică sau de ce este necesar să se deconspire agenţii şi ofiţerii poliţiei politice. Dar, ceea ce este şi mai ciudat, absolut nimeni nu îndrăzneşte să se pronunţe dacă nu cumva astfel de deconspirări pot avea repercusiuni asupra credibilităţii actualelor instituţii îndrituite prin legi organice să apere securitatea regimului democratic din România, istaurat după evenimentele din decembrie 1989.
Definirea poliţiei politice, ca instituţie, este o chestiune de bun-simţ. Ea nu reprezintă altceva decât totalitatea structurilor instituţionale, deci care funcţionează pe bază de lege, pentru a preveni, a reduce sau a ţine sub control fenomenul infracţional referitor la ordinea constituţională. Deci cine se angajează să acţioneze pentru a schimba regimul constituţional prin alte mijloace decât cele prevăzute chiar în Constituţie intră automat în obiectivul de lucru al poliţiei politice. De aici rezultă că istoria este foarte generoasă, oferindu-ne suficiente exemple de regimuri politice, democratice ori totalitare/tiranice, în care a funcţionat şi încă funcţionează instituţii de securitate, adică poliţii politice. Şi insistăm asupra sintagmei securitate-poliţie politică, întrucât instituţia securităţii apără ordinea constituţională, deci regimul politic şi valorile sale.

Ce este securitatea?
Cum arată instituţia securităţii? Iarăşi, se poate răspunde la fel de simplu; sau, ca să parafrazăm un celebru fondator al materialismului dialectic şi istoric, „după chipul şi asemănarea” regimului politic care a creat-o şi în slujba căruia acţionează. Prin urmare, instituţia de securitate nu poate fi nici mai bună, dar nici mai rea decât regimul politic care o finanţează de la buget, o împrospătează permanent cu noi legi, hotărâri, ordonanţe, strategii ori doctrine de securitate, doar-doar o corespunde până la perfecţiune „înaltelor exigenţe”, perspectivelor de integrare etc., etc. În urma unor astfel de eforturi guvernamentale, o instituţie de securitate prezentă va fi întotdeauna mai bună decât un model istoric. Logica simplă iar ne sare în ajutor. Cunoşti din istorie unde s-au făcut greşeli şi abuzuri, le înlături şi astfel pregăteşti instituţia pentru a face faţă noilor provocări, eventual ale lumii globalizate unipolar sau multipolar, după preferinţă.
După cum se poate constata, e foarte uşor să pui pe picioare o instituţie de securitate, care să fie mai bună, în sensul de performanţă profesională, faţă de aceea care a existat în vechiul regim. Condiţia fundamentală e să o cunoşti pe cea veche, cu lux de amănunt, pentru a nu-i mai repeta greşelile. Cunoaşterea istoriei devine astfel fundamentală, iar cine tratează cu superficialitate această problemă va avea parte de o instituţie de securitate superficială. În limbajul de specialitate înseamnă că avem de-a face cu o pseudoinstituţie de securitate, care mai degrabă „mimează încadrarea în epocă”, adică se bagă în seamă fără să fie întrebată.

Cum se aleg şefii?
A desemna şefii acestor instituţii în exclusivitate pe criterii politice, mai nou după un algoritm politic, este cea mai bună dovadă că ne aflăm în faţa unei poliţii politice, care în regimurile democratice, spre deosebire de cele totalitare, îşi schimbă culoarea politică în funcţie de ceea ce voinţa naţională a exprimat prin vot. Regula se aplică şi în cazurile de circumstanţă, adică atunci când voinţa naţională a fost reprezentată doar de 50% din electorat (alegătorii cu drept de vot prezenţi la urne). Ce se mai poate înţelege din acest exemplu, luat desigur tot din istorie, chiar la întâmplare, şi de aiurea? Cred că este vorba de o certitudine, şi anume că nu întotdeauna chipul şi asemănarea instituţiei de securitate reprezintă voinţa majorităţii. Este suficientă doar o parte pentru a impune o anumită culoare politică instituţiei de securitate, iar cealaltă parte care nu s-a exprimat prin vot va trebui s-o suporte, ca poliţie politică, cel puţin până la viitoarele alegeri. Iată şi o deosebire fundamentală între securitatea unui regim democratic faţă de securitatea unui regim totalitar. În acest din urmă caz, chipul instituţiei se schimbă o dată cu cel al secretarului general al partidului, ca să ne referim la acelaşi exemplu, luat din istorie la întâmplare şi tot de aiurea.
Cum poate fi evitată confundarea securităţii cu poliţia politică într-un stat democratic? Iarăşi istoria ne sare în ajutor. De exemplu, la englezi – de data aceasta nu mai luăm la întâmplare, ci respectăm faptul că modelul britanic a fost copiat de mulţi, chiar şi de români în perioada interbelică – alegerea şefului unei structuri de securitate (internă sau externă) se face în exclusivitate pe criterii strict profesionale şi în urma unui concurs. În mod evident concursul aduce faţă în faţă cel puţin cinci-şase profesionişti ai instituţiei cu cele mai bune performanţe în ultmii ani, specializaţi în problemele prioritare de securitate şi cu cele mai bune proiecte de management instituţional. Comisia formată din cei mai reputaţi specialişti propuşi de puterile statului (legislativă, executivă şi judecătorească) se pronunţă asupra celui mai potrivit. Prin urmare, o instituţie de securitate condusă de un astfel de director (manager) nu poate face decât o singură politică, şi anume aceea a interesului naţional, indiferent de cine se află temporar la guvernare. Iar când se schimbă guvernarea, în nici un caz un astfel de manager nu va regreta că nu şi-a dat demisia mai din timp, pentru a evita compromisurile politice. Şi, dacă nici modelul britanic nu e de luat în serios, atunci nimic credibil nu mai e pe lumea aceasta sau, ca să revenim la problema noastră, orice efort de normalizare în domeniul securităţii va fi sortit eşecului. Prin normalizare se înţelege în mod evident (câteva exemple luate de aiurea): prevenirea jocului cu gripa aviară, cruţarea opiniei publice de a i se prezenta dezechilibraţi mintal ca temuţi terorişti ori evitarea penibilităţii discursului despre constituţionalitatea scăpării printre degete a adevăraţilor terorişti.

Deconspirarea agenţilor de securitate
Cine are interesul de a-i deconspira pe agenţii serviciilor de securitate? În cazul britanicilor, dar şi al multor altora din lumea bună a serviciilor secrete de securitate, problema deconspirării nu se pune pentru că există legi care interzic discursul public despre astfel de instituţii. Doar ofiţerii şi agenţii de informaţii ai ţărilor adverse par să fie dominaţi de un astfel de interes, dar o fac cu profesionalism, întrucât intră imediat în vizorul contraspionajului, adică acele structuri de securitate care monitorizează prin informatori tot ceea ce este străin pe teritoriul naţional, inclusiv studenţi veniţi pentru o perioadă la studii. În alte ţări, în special acolo unde regimurile democratice încă nu şi-au susţinut examenul de maturitate, există evident un interes deosebit în deconspirarea agenţilor şi ofiţerilor de securitate-poliţie politică, pentru că fiecare echipă aflată la guvernare doreşte să ştie ceea ce adversarii politici au aflat despre tainele guvernării sau, mai direct spus, până unde se poate face compromisul, până unde se poate folosi şantajul politic etc. Şi, dacă în ţările respective marea corupţie face ravagii, aspect recunoscut, dar încă nepedepsit în cadrul legii, ci doar promis de către autorităţi, indiferent de culoarea politică, înţelegem foarte bine că deconspirarea poliţiei politice devine o chestiune de morală. Şi devine din ce în ce mai moralizatoare cu cât se adună indicii că mulţi agenţi, dar şi ofiţeri de securitate-poliţie politică au supravieţuit vechiului regim, eventual comunist. Desigur că nu este nici o nenorocire că au supravieţuit, poate unii pe criterii strict profesionale, numai că doar apartenenţa la vechea instituţie îi face uşor şantajabili. Cu alte cuvinte, se pleacă de la premisa că, dacă ai fost securist în vechiul regim totalitar/tiranic şi ai supravieţuit sistemului de securitate al noului regim democratic, înseamnă că automat ai executat ordine de interes politic, deci ai servit puterea. Sau, după o expresie mai vulgară şi Doamne, fereşte să fie adevărată, vechii securişti au furat împreună cu noii oameni politici emanaţi de regimul democratic sau „au ţinut de şase” noilor politicieni atunci când aceştia din urmă şi-au băgat degetele, nepermis de mult, în borcanul cu miere. Indiferent de expresia folosită, fenomenul securităţii ca poliţie politică a supravieţuit regimului totalitar. Deconspirările de agenţi şi ofiţeri, desfăşurate în mai multe reprize (a se citi dosariade ca să rimeze cu daciade ori dinamoviade) au o singură raţiune: de a demonstra că actuala clasă politică şi-a făcut ucenicia cu simţ de răspundere la umbra vechii clase politice. Iar, dacă este să privim strict esenţa problemei, nu greşim prea mult dacă spunem că poate fi vorba chiar de o continuitate, în sensul că se foloseşte securitatea ca poliţie politică nu pentru jocul politic democratic, ci, dimpotrivă, pentru linşajul politic, aşa după cum s-a deprins de la corifeii vechii rânduiri.

CADRAN POLITIC NR. 41

Copiii scriu lucruri cumplite Marii disidenti si personalitatile urmarite de Securitate nu ne ajuta sa vedem pina in ce unghere a intrat politia politica in viata noastra. Ne ajuta in schimb revoltatii anonimi, despre care nu se vorbea la Europa Libera, pentru care nu se stringeau liste de sustinere. Cazul Constantin Zanfir este povestea unui marunt profesor de tehnologie, reeducat in spirit socialist de catre Securitate. Misiunea a fost executata cu sprijinul elevilor sai, care l-au turnat cu metoda. (Remus Radu) continuare...

Lunetistii Securitatii
http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z05122005&idx=55

Gheorghe URSU
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=2170

'Arhivele Dunărea' se închid până în 2013.
BBCRomanian.com

Biserica Ortodoxa Romana spionata de Securitate
http://www.ziua.ro/display.php?id=189194&data=2005-11-26

Nota informativa
http://www.ziua.ro/display.php?id=189195&data=2005-11-26

Cum activa Securitatea in Universitate (VIOREL BARBU, RECTOR AL UNIVERSITATII "AL. I. CUZA" INTRE 19)

Biserica-Securitate, scorul la pauza: 6-4