Pacepa[V=]

Lucia Hossu-Longin: “Pacepa este proprietarul unui business, s-a recăsătorit cu o profesoară universitară americană şi călătoreşte des în Europa de Vest”



Cunoscuta realizatoare a documentarului “Memorialul durerii” a povestit cum a decurs întâlnirea cu generalul Pacepa, cum a fost verificată de FBI şi ce motive de teamă ar fi putut avea.
Cum aţi ajuns să faceţi acest interviu, cine v-a verificat şi în ce a constat pregătirea pentru întâlnirea cu generalul Pacepa?
Proiectul datează din primăvara anului 2008. Dar în mapa mea de filme există din anul 1993. Atunci eram în SUA, în vizită la ziarul “Lumea liberă”, şi Dan Costescu a vorbit la telefon cu generalul Ion Mihai Pacepa. Acesta a apreciat ca fiind “valoros” ceea ce am realizat cu serialul “Memorialul durerii”. Interviul cu generalul părea imposibil atunci, şi în aceşti 19 ani a tot fost imposibil. Dar, poate impresionat de tenacitatea mea şi de bunele recomandări pe care mi le-a făcut Constantin Răuţă (omul de ştiinţă american de origine română, a cărui condamnare la moarte este menţinută şi azi), a acceptat să mă întâlnească.

La o dată necunoscută. În toamnă i-am trimis colecţia de 36 de casete DVD “Memorialul durerii - O istorie care nu se învaţă la şcoală” şi cartea - editate de Editura Humanitas - şi am avansat o posibilă întâlnire spre primăvară. Corespondam prin intermediul lui Costel Răuţă, prin e-mail.

La un moment dat, întrebându-mă de ce ajung atât de greu filmele şi cartea la general, am primit răspunsul mai târziu: au fost verificate “foaie cu foaie” de FBI. Şi probabil, tot din toamnă, au început verificările pentru mine şi regizorul Dan Necşulea, soţul meu. Le-am trecut cu bine şi în februarie 2009 am ajuns în Florida, la Miami, locul în care urma să aterizeze şi generalul.

Care a fost mărturisirea care v-a şocat sau v-a impresionat cel mai mult, din tot ce aţi discutat cu Pacepa?
Cred că m-a şocat descrierea modului în care “a defectat” din Germania.
După ce preşedintele i-a aprobat azilul politic, generalul i-a cerut reprezentantului american, aducător al telegramei, să amâne decolarea cu o zi. Firesc, l-am întrebat dacă ar fi vrut să se răzgândească. Şi mi-a răspuns categoric, nu! Dar mai voia să fie încă o zi Ion Mihai Pacepa. De ce? Veţi afla în carte.

Mi-aţi povestit că nu v-a fost teamă să-l intervievaţi. Ce motive de teamă aţi fi putut avea? De ce e în continuare riscant să aduci dezvăluiri legate de spionajul românesc sau de serviciile secrete din acea perioadă?
Există încă nuclee şi personaje din fosta DIE, care nu-i pot ierta generalului nu doar gestul “defectării”, ci mai ales dezvăluirile sale extraordinare pe care le-a făcut despre regimul comunist şi despre fosta poliţie politică. I-a arătat lumii întregi aşa cum erau, nişte lachei servili ai lui Ceauşescu care au menţinut timp de patru decenii un sistem politic ce a eradicat drepturile omului şi forţele motrice ale societăţii: libertatea, proprietatea privată şi concurenţa. Aceste personaje trăiesc, le întâlnesc în zona Primăverii, unde-şi plimbă bătrâneţile şi pensiile uriaşe, sau la Breaza şi Cheia, unde şi-au ridicat vile impunătoare, au fundaţii, scot cărţi, reviste şi uneori apar şi pe micul ecran (vezi generalul Pleşiţă) pe post de specialişti în serviciile secrete. În cărţile lor am fost atacată, ameninţată, am primit nenumărate epistole în care mi se numărau zilele. Dar eu cred că România e o ţară sigură, nu o casă bântuită de stafii.

Cum s-a comportat în timpul interviului? Cât de sincer vi s-a părut? Părea precaut, detaşat, circumspect? Îmi spuneaţi că în faţa lui aţi avut revelaţia definiţiei unui spion.
Generalul şi acum la 80 de ani este întruchiparea unui spion: atletic, bronzat, destins, de o inteligenţă sclipitoare, fermecător şi, mai ales, memorând tomuri de istorii complicate fie că este vorba de instituţii sau destine de oameni. Trei zile câte 7 ore de înregistrări, doar cu opriri pentru un pahar cu apă. M-a biruit, mărturisesc. Ca rezistenţă. Uneori şi noutatea, şocul informaţiilor te pot copleşi. Dar are o manieră americană de a se apropia de tine, e prietenos şi extrem de atent la starea ta de bine. În România încă se mai vântură ideea, lansată de securişti, că generalul Pacepa este o mumie cu vată-n nas, scoasă din când în când la vedere. Ar vrea ei… Este proprietarul unui business, s-a recăsătorit cu o profesoară universitară americană, şi-a creat o viaţă socială şi politică intensă, a devenit membru a numeroase asociaţii şi cluburi profesionale, călătoreşte frecvent în Europa de Vest şi în alte colţuri ale lumii. Noi am reuşit ca, pentru trei zile, acest american să redevină Ion Mihai Pacepa.

Mihai Pelin, dar nu numai el, a fost citat în presă susţinând că generalul Pacepa ar fi fi fost implicat în asasinate. Aţi atins acest subiect în interviul dumneavoastră? Cum priviţi controversele care s-au iscat în jurul numelui său?
Eu studiez cele 101 dosare din ancheta întreprinsă de generalul Emil Macri, după fuga lui Pacepa, dosare care se află în Arhiva CNSAS. Nu l-am regăsit pe cercetătorul Mihai Pelin, semnând pe opisul dosarelor. Deci, nu ştiu de unde şi-a luat informaţiile. Dar la această întrebare prefer să vă răspundă textual generalul Pacepa: “Regret enorm cei 27 de ani în care am fost «ofiţer al Securităţii». Activitatea pe care am desfăşurat-o în conducerea ei a fost o imensă eroare. Mă simt complet detaşat de acest trecut şi cred că opţiunea mea pentru lumea liberă, cu toate consecinţele ei, împreună cu activitatea mea din 1978 împotriva comunismului şi Securităţii îmi dau dreptul să mă prezint în faţa ţării cu conştiinţa împăcată… Sunt convins că atunci când se va scrie istoria reală a României postbelice, activitatea mea, pe care foştii subordonaţi o etichetează şi azi «trădare», va fi considerată mult mai utilă pentru eliberarea României de comunism decât obedienţa servilă a celor care au slujit pe Ceauşescu şi comunismul lui până în ultima clipă”.

Când va apărea filmul “Ridicarea Cortinei”, ce interval acoperă şi ce alte voci, în afară de a lui Pacepa, mai apar?
Vor fi, de fapt, două filme, unul pentru Televiziunea Română, “Un general din Est”, care se va difuza în toamnă, şi altul pentru cinematografie, “Ridicarea Cortinei”. Nu pot să dezvălui nimic din structura documentarelor. Ambele sunt în regia lui Dan Necşulea.

De ce credeţi că propunerea de a fi numită membru CNSAS nu v-a fost în cele din urmă aprobată?
La aniversarea revistei “22”, de curând, m-am întâlnit cu premierul Emil Boc şi am stăruit asupra acestei inexplicabile indecizii a Guvernului României, de a nu asigura o persoană în Colegiul CNSAS, în locul lui Constantin Ticu Dumitrescu, aşa cum acesta şi-ar fi dorit şi cum prevede legea. M-a asigurat că săptămâna ce urma va trece la validarea propunerii mele în Parlament. Nu s-a întâmplat nimic. Şi au trecut de atunci aproape trei săptămâni. Poate, după europarlamentare, îşi va aminti de această promisiune. Dacă nu, nu.

Cum credeţi că vor fi primite cartea şi mai apoi filmul? Ar putea dezvăluirile lui Pacepa să pună pe jar lumea politică acum în prag de alegeri?
Nu ştiu cum va fi primită cartea. Nu văd de ce ar pune pe jar lumea politică în prag de prezidenţiale. N-am văzut nici un fost general de Securitate pe liste…
Mai sunt probabil “tupilaţi” prin servicii, în Justiţie, în administraţie. Sper ca generaţiile noi de politicieni, spre onoarea lor, să nu mai defileze cu aceşti veterani ai Securităţii.

Consideraţi că acest interviu este cel mai important din cariera dumneavoastră? Există trei interviuri, care, la vremea lor, au adus puţină lumină în societatea noastră - cel cu Corneliu Coposu din 1992 (până la interviul nostru nu se ştia şi nu se publicase nimic despre suferinţele acestui om politic), cu Elisabeta Rizea, “Viteaza din Nucşoara”, o adevărată eroină a rezistenţei, şi cu cardinalul Alexandru Todea, care a evocat episoade neştiute din martiriul episcopilor greco-catolici la Sighet. În sfârşit, cel de azi cu generalul Ion Mihai Pacepa. Cel de azi, cred eu, interesează nu numai România, generalul fiind un pionier al integrării noastre în Alianţa Atlantică. În iulie 1978 el a refuzat să continue războiul secret al României împotriva NATO şi a Uniunii Europene, trădându-l pe Ceauşescu şi cerând azil politic în SUA.

Pacepa spune povestea Daciei comuniste: o maşină pentru idioţi



Într-un articol publicat în pagina de opinii a Wall Street Journal, fostul şef al spionajului românesc rememorează "momentele de glorie" ale industriei auto din perioada comunismului românesc. [Citeste]

Pacepa acuză România de antiamericanism
Fostul "spion-şef", generalul Ion Mihai Pacepa, acuză autorităţile de la Bucureşti de antiamericanism, bazându-şi argumentaţia pe ceea ce vom numi aici "cazul Răuţă".
Într-un articol publicat de FrontPaceMagazine.com, publicaţie online americană, Pacepa susţine că, alături de Rusia, România este singura ţară din fostul bloc comunist în care încă persistă sloganul de sorginte KGB-istă "America este duşmanul!". Deşi România este membră NATO, postură din care, pentru prima oară în istorie, integritatea sa teritorială este garantată de SUA şi apărată "cu preţul vieţii lor de militarii americani staţionaţi acum în România".

REACŢIE DURĂ
Pacepa reacţionează astfel la incredibila sentinţă definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a nu revizui sentinţa de condamnare la moarte pronunţată de regimul Ceauşescu în cazul cetăţeanului american de origine română Constantin Răuţă. "Acesta este considerat şi acum, ca şi atunci, un «trădător» care a comis «crima» de a trăda poliţia politică a României comuniste prin ajutarea Americii în lupta împotriva răului sovietic", spune el.

CERCETĂTOR LA NASA
Pacepa explică, în acelaşi articol, şi cine este Răuţă: un onorabil om de ştiinţă, angajat al NASA, implicat, de la venirea pe pământ american, într-o serie de proiecte importante în domeniul aerospaţial, printre care Hubble, Kobe, EOS şi LANSAT. Răuţă a contribuit la realizarea unor sisteme de apărare spaţială, în cadrul strategiei de apărare a SUA şi a aliaţilor săi din cadrul NATO.

Ion Mihai Pacepa spune că, după părerea sa, sistemul juridic de la Bucureşti pare incapabil să înţeleagă realitatea: România este membră NATO. Şefii justiţiei, "majoritatea foşti judecători sau ofiţeri ai regimului Ceauşescu, se plimbă în limuzine importate din state NATO", afirmă Pacepa.

MII DE CAZURI NEREZOLVATE
El reaminteşte că, în ultimii cinci ani, 6.284 de persoane condamnate de comunişti pentru că au ajutat, într-un fel sau altul, SUA şi NATO să demoleze imperiul sovietic au cerut să le fie anulate sentinţele. Dar numai trei dintre acestea au reuşit, subliniază Pacepa. Şi acestea, doar sub presiune mediatică, nu datorită sistemului judiciar. Peste 500.000 de patrioţi ucişi sau terorizaţi de comunişti nu au fost reabilitaţi încă. În acelaşi timp, mii de foşti ofiţeri ai Securităţii şi sute de mii de foşti informatori şi colaboratori ai Securităţii, care au scris una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria României, sunt încă acoperiţi de vălul secretului, scrie Pacepa. Şi se întreabă cum e posibil ca, la 20 de ani după căderea comunismului, tot comuniştii să conducă justiţia într-o ţară membră NATO.

APEL CĂTRE BĂSESCU
"Judecătorii care au menţinut sentinţele pronunţate de regimul Ceauşescu în cazul omului de ştiinţă Constantin Răuţă şi a celorlalţi peste 6.000 de militanţi anticomunişti, dar şi procurorii care refuză să-l aducă sub acuzare pe generalul Pleşiţă ar trebui să se uite la «Memorialul Durerii», cutremurătorul documentar de televiziune realizat de Lucia Hossu Longin", mai susţine Pacepa, care solicită intervenţia preşedintelui României, Traian Băsescu, în scopul reabilitării acestor eroi anticomunişti. "La 18 decembrie 2006, preşedintele României a condamnat în mod public comunismul în faţa camerelor reunite ale Parlamentului de la Bucureşti şi a cerut scuze celor ale căror vieţi au fost mutilate de acest tip de despotism. Este acum timpul ca preşedintele român să treacă de la vorbe la fapte şi să iniţieze o lege care să-i reabiliteze - din punct de vedere juridic şi politic - pe sutele de mii de militanţi şi luptători anticomunişti care sunt încă condamnaţi în România la 20 de ani după prăbuşirea imperiului sovietic. Este, de asemenea, timpul ca preşedintele României să ia o decizie fundamentală cu privire la ce înseamnă trădarea şi cine este trădător", mai susţine Ion Mihai Pacepa.

CAZUL RĂUŢĂ
Acum un an, Jurnalul Naţional avea, la 31 martie, o deschidere de ziar dedicată unui româno-american ceva mai aparte: "Condamnat la moarte, interzis la protest". Articolul făcea referire la Constantin Răuţă, un nume care face parte din galeria aşa-zişilor "trădători de ţară". Condamnat la moarte de regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu pentru "trădare", Răuţă s-a aflat ani de-a rândul în democraţia postdecembristă de la Bucureşti sub incidenţa sentinţei pronunţate de justiţia comunistă, Tribunalul Militar Bucureşti, la 2 septembrie 1974: pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru trădare prin transmitere de secrete, dezertare şi pentru refuzul înapoierii în ţară.

Motivul condamnării? În 1973 fusese inclus de conducerea de atunci a Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) în echipa care trebuia să pregătească vizita oficială a lui Nicolae Ceauşescu la Washington. Răuţă însă, cum a ajuns la Washington, a luat decizia de a nu se mai întoarce nici în DIE, nici în România. Şi a cerut azil politic în SUA. Aşa s-a ajuns la "trădare". Şi la condamnarea sa la moarte.

PROTESTUL, IMPOSIBIL
Anul trecut, cu ocazia Summit-ului NATO de la Bucureşti, Constantin Răuţă se afla în România. Şi a făcut o serie de demersuri pentru a i se aproba un protest, pentru a afla şi preşedintele american de atunci (George W. Bush) că unui onorabil cetăţean american, fost cetăţean român (căci lui Răuţă i-a fost retrasă şi cetăţenia română), îi este menţinută, în România anilor 2000, o condamnare la moarte pronunţată de un regim condamnat oficial de actuala conducere a ţării. În plus, România este acum stat membru NATO şi UE, a eliminat de mulţi ani deja pedeapsa capitală şi se mai consideră şi aliat de nădejde şi prieten al Americii.

REALITATEA
Protestul de anul trecut i-a fost interzis lui Răuţă. Poate că până la urmă vestea primită de la Primăria Bucureşti nu l-ar fi mâhnit foarte mult, dacă, de fapt, lucrurile n-ar fi fost mult mai complicate. Constantin Răuţă se afla în plin proces cu statul român, pentru a-şi recăpăta cetăţenia şi, evident, pentru a i se anula condamnarea la moarte la 18 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, care a instaurat democraţia în această ţară şi care a adus la putere oameni politici care au susţinut necondiţionat aderarea ţării la NATO.

Numele lui Constantin Răuţă figurează în "Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România", alături de altele, ale unor persoane pe care regimul comunist din România le-a considerat vinovate de trădare, dar care ulterior au fost reabilitate. Cu toate acestea, condamnarea sa nu a fost anulată. Mai mult, justiţia democraţiei româneşti (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - ÎCCJ) a anului de graţie 2009 a respins, la 30 ianuarie, printr-o decizie definitivă, "acţiunea de revizuire a senţinţei făcută de Constantin Răuţă".

LA CEDO CU DOSARUL
Cu toate astea, justiţia românească are la activ un dosar imposibil: o pedeapsă de condamnare la moarte reconfirmată la 19 ani de la abolirea pedepsei capitale în această ţară.

Avocatul lui Constantin Răuţă, Cătălin Dancu, a declarat că "lupta nu se va opri aici şi că va contesta decizia ÎCCJ la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), explicând că este inadmisibil ca un om să aibă pe numele său o sentinţă de condamnare la moarte în anul 2009". Şi totuşi, este adevărat. Dancu a mai spus că acest caz este ultimul de acest gen, "în care sentinţa unui om condamnat la moarte în vremea regimului comunist nu a fost încă revizuită", apărătorul făcând trimitere la cazul generalului Ion Mihai Pacepa.

CIUDĂŢENIILE DOSARULUI ŞI ALE PROCESULUI
Cazul lui Răuţă este cu atât mai ciudat, cu cât sentinţa comunistă privind condamnarea sa la pedeapsa capitală a fost comunicată abia în anul 2000. Atunci, Constantin Răuţă a cerut restituirea apartamentului confiscat de autorităţile române după fuga sa în 1973. Şi tot atunci a aflat de existenţa unei sentinţe penale prin care fusese condamnat la moarte. Ciudăţeniile au continuat, pentru că procesul de revizuire a sentinţei a fost umbrit de momente greu de explicat. Avocatul Dancu a explicat că "modul secret de desfăşurare a şedinţei de judecată, lipsa de cunoaştere a acuzaţiilor ce i-au fost aduse clientului său, imposibilitatea exercitării dreptului la apărare, precum şi exercitării căii de atac a recursului încalcă în mod evident dispoziţiile Codului de Procedură Penală (CPP), precum şi drepturile omului, aşa cum au fost ele stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului".

Dancu le-a mai spus judecătorilor că decizia de condamnare nu i-a fost comunicată niciodată lui Răuţă, cu toate că, potrivit legii, avea dreptul la declararea recursului în termen de 10 zile de la pronunţare. Avocatul a mai spus că, din cauză că Răuţă era plecat din ţară la momentul judecării şi condamnării şi pentru că nu a fost înştiinţat niciodată pe cale legală despre decizia de condamnare, în cazul acestuia s-a încălcat principiul egalităţii armelor, arătând că acesta a fost privat de posibilitatea de a se apăra sau de a formula o cale de atac împotriva sentinţei. Una peste alta, toate argumentele prezentate de avocat în timpul procesului n-au contat. Procurorul de şedinţă s-a opus tuturor solicitărilor şi a arătat că deciziile date de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi Curtea Militară de Apel au fost corecte. No comment.


Cine este Constantin Răuţă


Răuţă este cetăţean american, cu domiciliul în Statele Unite. S-a născut în judeţul Alba la 6 noiembrie 1943. Răuţă a absolvit în 1966 Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, după care a fost cooptat şi angajat la Direcţia de Informaţii Externe (DIE). În noiembrie 1973, în timpul unei vizite oficiale în SUA, el a cerut şi a primit azil politic. În Statele Unite fiind, Constantin Răuţă a dus o intensă activitate în sprijinul respectării drepturilor omului în România, organizând sau participând la numeroase proteste la adresa regimului comunist de aici, proteste organizate în faţa Casei Albe şi a Ambasadei României la Washington, depunând mărturie la audierile din Congresul SUA împotriva regimului Ceauşescu şi dând interviuri în presa americană despre nerespectarea drepturilor omului în România. Numele său a fost deseori pomenit la Vocea Americii şi Europa liberă.

Dezvăluirile unui superagent FBI

EXCLUSIV ● Omul care l-a întîmpinat şi identificat pe Pacepa în SUA Timp de 29 de ani s-a ocupat de contrainformaţiile FBI pentru România şi Uniunea Sovietică. La 28 iulie 1978, Wayne A. Barnes l-a întîmpinat pe generalul Ion Mihai Pacepa la baza aeriană Andrews. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, Barnes vorbeşte despre operaţiunile Securităţii în SUA, despre...

Pacepa: Omul din spatele legendei

Un document de excepţie, un interviu în premieră mondială. Demnitarul cu rangul cel mai înalt din fostul bloc sovietic, care a primit azil politic şi protecţie în SUA, generalul Ion Mihai Pacepa, a acceptat să vorbească despre el. “Omul din spatele legendei” a fost un serial de februarie, cu cîte un episod zilnic, de-a lungul unei săptămîni.

Pacepa dezminte ca s-a aflat la Bucuresti in suita lui Bush


Cel mai fierbinte zvon de culise de la recentul Summit NATO, care a pus multi jurnalisti pe jar, a fost cel potrivit caruia legendarul general Ion Mihai Pacepa ar fi venit in secret, la Bucuresti,...

Amintiri Din Casa Scânteii - Cum a publicat Adrian Păunescu poezia-pamflet despre defectarea lui Pacepa

Dana Pacepa nu şi-a văzut niciodată tatăl în SUA

Pacepa, ascuns în mijlocul New Yorkului

Departamentul de Stat American, curăţat de cârtiţe KGB cu ajutorul lui Pacepa
Interesul Public“ continuă seria dezvăluirilor despre generalul Ion Mihai Pacepa. Ziarul nostru a intrat în posesia unor informaţii uluitoare cu privire la cel mai important defector al regimului comunist. A fost interogat vreme de opt luni de zile. A fost supravegheat de CIA aproape zece ani după sosirea sa în SUA. A lucrat în folosul democraţiei până în 1999. Astăzi, adevăratul general Pacepa este ţinut în viaţă, de mai mulţi ani, cu ajutorul aparatelor medicale. Un alt „general Pacepa“ însă, de fapt un personaj colectiv, continuă să emită, periodic, idei, opinii, sfaturi. Din când în când, în presa autohtonă apar interviuri cu Pacepa, majoritatea preluate însă din presa de peste Ocean. Nimeni nu l-a mai văzut de aproape 30 de ani.

Până în 1989, Pacepa a fost vânat cu îndârjire de către Securitatea română, dar şi de serviciile de spionaj arabe. După 1989, ordinul de lichidare a rămas valabil până în 1994. Până în 1996, SRI avea mandat să-l aresteze. Înverşunarea serviciilor secrete este însă pe măsura pagubelor comise de acesta sistemului comunist în general.

Operaţiunea „Orizont“

Generalul Pacepa ştia că viaţa sa în America nu va fi uşoară. Cel puţin în primii ani, până când avea să probeze bunele sale intenţii deoarece carnetul de membru al Asociaţiei Tinerilor Prieteni ai SUA, primit în 1945, nu era suficient. Drept pentru care, în „mărturisirile“ făcute CIA, a început cu începutul. A descris în detaliu Operaţiunea „Orizont“, lansată în februarie 1972 de către Nicolae Ceauşescu, cu ajutorul căreia puterea comunistă de la Bucureşti căpătase sprijin politic, financiar şi tehnologic din Occident. A descris modalităţi de lucru şi de organizare, a scris zeci de nume de ofiţeri acoperiţi, a descris reţele de influenţă, a vorbit de conturi, de recrutări. A oferit toate contactele cu lumea arabă, în special cele din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei condusă de Arafat. Şi, mult mai important, a spus numele agenţilor din interiorul Departamentului de Stat American. A fost împins la limitele rezistenţei, i s-au înscenat diverse situaţii, a fost supus de nenumărate ori testului poligraf, a fost confruntat cu alţi defectori. Până la urmă, i s-a oferit libertatea. Adică a fost mutat în altă bază CIA. În Atlanta, Georgia. Se întâmpla pe data de 3 februarie 1979.

Pentru CIA, valoarea lui Pacepa era inestimabilă

Unul dintre puţinii care au beneficiat în mod direct de informaţiile furnizate americanilor de Ion Mihai Pacepa a fost colonelul Richard James Womack, direcţia de Informaţii Militare a SUA. „Pacepa a intrat în istoria spionajului mondial. Prin plecarea lui a fost practic desfiinţat întregul aparat de spionaj românesc, fiind afectate sistemele de spionaj ale tuturor ţărilor comuniste din estul Europei. Statul român l-a condamnat la moarte, dar mai sunt şi alţii interesaţi de lichidarea lui Pacepa. Aşa că CIA va trebui să-l protejeze nu numai faţă de agenţii români, ci şi faţă de agenţii sovietici şi chiar ai Germaniei Federale. În orice caz, CIA este mai interesată de viaţa lui Pacepa decât chiar el însuşi“, spunea Womack. Sursele noastre ne-au dezvăluit un exemplu care confirmă afirmaţiile colonelului Womack: în data de 24 septembrie 1978, fostul director adjunct al oficiului pentru Studii Strategice al CIA, John Paisley, reputat analist al spaţiului sovietic, a dispărut în timp ce se plimba cu iahtul său în Chesapeake Bay. Câteva zile mai târziu, un cadavru în stare avansată de putrefacţie a fost găsit în apele golfului. Corpul avea o rană de glonţ în spatele urechii stângi. Poliţia a concluzionat că este vorba de cadavrul lui Paisley, dar nevasta acestuia nu l-a identificat. Cu toate acestea, autorităţile au clasat dosarul dispariţiei lui John Paisley, punând verdictul: sinucidere. Cadavrul a fost incinerat a doua zi după descoperire. Despre fostul director adjunct al oficiului pentru Studii Strategice al CIA circulă insistent ipoteza că ar fi fost o „cârtiţă“ KGB, scoasă din dispozitiv în ultimul moment. Pacepa sosise în SUA de două luni, iar primele informaţii furnizate de acesta se refereau la reţelele de spioni şi agenţi de influenţă români, sovietici şi ai lumii arabe din Statele Unite.



28iulie 2005, New York, ora locală 10.30. Avocatul Cornel Dumitrescu, unul dintre cei doi co-fondatori ai săptămânalului „Lumea Liberă“, ajunge la sediul publicaţiei, din cartierul Queens. Intrând în biroul său din redacţie, îşi roagă secretara să nu fie deranjat în următoarele zece minute. Se aşează confortabil în fotoliu şi pune mâna pe telefon. Formează zece cifre. De la celălalt capăt al firului se aude soneria, apoi robotul telefonic. Un zâmbet îi luminează chipul în timp ce rosteşte: „Domnule general, sunt eu, Cornel. Nu am nimic deosebit. Am vrut doar să ştiu ce faceţi“. Se ridică de la birou şi merge în faţa geamului. Priveşte forfota străzii, dar gândurile îi fug departe. Zarurile fuseră aruncate.
Moscova, ora locală 18.35. Telefonul sună într-unul dintre birourile Serviciului de Comunicaţii Speciale şi Informaţii al FSB. Ofiţerul ascultă ce i se comunică, apoi urmează procedura standard de convocare a „Grupului de analiză“. În următoarea oră trebuia luată o măsură radicală, care trebuia aprobată inclusiv de Nikolai Patrushev.
La New York era aproape ora 13.00. Cornel Dumitrescu se pregătea de pauza de masă. Este apelat pe telefonul mobil şi îşi stabileşte o întâlnire. Anunţă în redacţie că revine pe la ora 14.30. La 15.15, o ambulanţă a New York Medical Services îl transporta pe Corneliu Dumitrescu la spital. Trei zile mai târziu murea.

Direcția de Informații Militare a SUA recunoaște: CIA este mai interesată de viața lui Pacepa decât el însuși"Interesul Public" continuă seria dezvăluirilor despre generalul Ion Mihai Pacepa. Ziarul nostru a intrat în posesia unor informații uluitoare cu privire la cel mai important defector al regimului comunist. A fost interogat vreme de opt luni de zile. A fost supravegheat de CIA aproape zece ani după sosirea sa în SUA. A lucrat în folosul democrației până în 1999. Astăzi, adevăratul general Pacepa este ținut în viață, de mai mulți ani, cu ajutorul aparatelor medicale. Un alt "general Pacepa" însă, de fapt un personaj colectiv, continuă să emită, periodic, idei, opinii, sfaturi. Din când în când, în presa autohtonă, apar interviuri cu Pacepa, majoritatea preluate însă din presa de peste Ocean. Nimeni nu l-a mai văzut de aproape 30 de ani.

Până în 1989, Pacepa a fost vânat cu îndârjire de către Securitatea română, dar și de serviciile de spionaj arabe. După 1989, ordinul de lichidare a rămas valabil până în 1994. Până în 1996, SRI avea mandat să-l aresteze. Înverșunarea serviciilor secrete este însă pe măsura pagubelor comise de acesta sistemului comunist în general.

Pentru CIA, valoarea lui Pacepa era inestimabilă

Unul dintre puținii care au beneficiat în mod direct de informațiile furnizate americanilor de Ion Mihai Pacepa a fost colonelul Richard James Womack, direcția de Informații Militare a SUA. "Pacepa va intra în istoria spionajului mondial. Prin plecarea lui a fost practic desființat întregul aparat de spionaj românesc, fiind afectate sistemele de spionaj ale tuturor țărilor comuniste din estul Europei. Statul român l-a condamnat la moarte, dar mai sunt și alții interesați de lichidarea lui Pacepa. Așa că CIA va trebui să-l protejeze nu numai față de agenții români, ci și față de agenții sovietici și chiar ai Germaniei Federale. În orice caz, CIA este mai interesată de viața lui Pacepa decât chiar el însuși", spunea Womack. Sursele noastre ne-au dezvăluit un exemplu care confirmă afirmațiile colonelului Womack: în data de 24 septembrie 1978, fostul director adjunct al oficiului pentru Studii Strategice al CIA, John Paisley, reputat analist al spațiului sovietic, a dispărut în timp ce se plimba cu iahtul său în Chesapeake Bay. Câteva zile mai târziu, un cadavru în stare avansată de putrefacție a fost găsit în apele golfului. Corpul avea o rană de glonț în spatele urechii stângi. Poliția a concluzionat că este vorba de cadavrul lui Paisley, dar nevasta acestuia nu l-a identificat. Cu toate acestea, autoritățile au clasat dosarul dispariției lui John Paisley, punând verdictul: sinucidere. Cadavrul a fost incinerat a doua zi după descoperire. Despre fostul director adjunct al oficiului pentru Studii Strategice al CIA circulă insistent ipoteza că ar fi fost o "cârtiță" KGB, scoasă din dispozitiv în ultimul moment. Pacepa sosise în SUA de două luni, iar primele informații furnizate de acesta se refereau la rețelele de spioni și agenți de influență români, sovietici și ai lumii arabe din Statele Unite.

Exclusiv - Americanii au strâns 28 de dosare cu interogatoriile lui Pacepa
DETALII INEDITE ALE VIEȚII DIN SUA ALE CELUI MAI FAIMOS DEFECTOR AL REGIMULUI COMUNIST

28 iulie 2005, New York, ora locală 10.30. Avocatul Cornel Dumitrescu, unul dintre cei doi co-fondatori ai săptămânalului "Lumea Liberă", ajunge la sediul publicației, din cartierul Queens. Intrând în biroul său din redacție, își roagă secretara să nu fie deranjat în următoarele zece minute. Se așează confortabil în fotoliu și pune mâna pe telefon. Formează zece cifre. De la celălalt capăt al firului se aude soneria, apoi robotul telefonic. Un zâmbet îi luminează chipul în timp ce rostește: "Domnule general, sunt eu, Cornel. Nu am nimic deosebit. Am vrut doar să știu ce faceți". Se ridică de la birou și merge în fața geamului. Privește forfota stărzii, dar gândurile îi fug departe. Zarurile fuseră aruncate. Moscova, ora locală 18.35. Telefonul sună într-unul dintre birourile Serviciului de Comunicații Speciale și Informații al FSB. Ofițerul ascultă ce i se comunică, apoi urmează procedura standard de convocare a "Grupului de analiză". În următoarea oră trebuia luată o măsură radicală, care trebuia aprobată inclusiv de Nikolai Patrushev. La New York era aproape ora 13.00. Cornel Dumitrescu se pregătea de pauza de masă. Este apelat pe telefonul mobil și își stabilește o întâlnire. Anunță în redacție că revine pe la ora 14.30. La 15.15, o ambulanță a New York Medical Services îl transporta pe Corneliu Dumitrescu la spital. Trei zile mai târziu murea.

Pe 23 iulie 1978, duminică, Ion Mihai Pacepa era condus de fiica sa la aeroport. Ceaușescu îi ordonase să meargă în Germania Federală pentru a încerca încă o dată să obțină aprobarea Bonnului pentru o firmă mixtă, astfel încât să poată să înceapă construirea avioanelor Fokker în România. În plus, statul comunist voia să deschidă o portiță pentru a fura tehnologia de la VTOL. Era ultima zi a cetățeanului Pacepa în Republica Socialistă România.

Nici fiica n-a știut că nu se mai întoarce

"Pentru a-i proteja Danei viitoarele zile și nopți, viața și libertatea ei, nu i-am spus planurile mele. (...) Când am ajuns pe aeropoprtul din Frankfurt pe Main, am fost întâmpinat de ambasadorul Ion Morega și de șeful bazei DIE, generalul Ștefan Constantin. Ei mi-au raportat că au fixat pentru următoarea după-amiază o întâlnire cu ministrul cancelariei vest-germane, Hans Jurgen Wischnewski, așa încât puteam să-i înmânez acestuia mesajul lui Ceaușescu, adresat cancelarului Schimdt. Cei care m-au întâmpinat m-au dus la un vechi castel din afara orașului Frankfurt, pentru a dejuna, și acolo ne-am depănat amintiri despre zilele petrecute la reședința ambasadorului, aflată la Bad Godesberg, lângă Bonn. Atunci când, în cele din urmă, Constantin m-a condus la Hotelul Intercontinental din Koln, i-am spus că voiam să-mi petrec dimineața zilei următoare lenevind la sala de sănătate a hotelului. Eram cunoscut ca un iubitor fanatic al jocului de tenis, al înotului și saunei. A doua zi dimineață, foarte devreme, am părăsit hotelul singur, am luat un tren spre Bonn, apoi un taxi până la Ambasada Statelor Unite, unde am cerut azil politic. La câteva zile după aceea mi-a fost acordat cu mărinimie. În ciuda celor 27 de ani în care am servit comunismul de pe poziții din ce în ce mai înalte, SUA mi-au acordat cu generozitate privilegiul de a deveni o parte a acestei minunate națiuni. Din punctul meu de vedere eram hotărât să fac tot ce îmi stătea în putință pentru a răsplăti această generozitate", așa descrie defectarea sa Ion Mihai Pacepa, în cartea "Orizonturi roșii", devenită best-seller la scurt timp după publicare.

Alarmă peste Ocean: vine "peștele cel mare"

Generalul Pacepa a bătut la poarta Ambasadei SUA din Bonn pe 24 iunie. La Langley, Virginia, s-a aflat în 10 de minute că Ion Mihai Pacepa voia să defecteze, iar Washingtonul a aflat într-o oră de solicitarea acestuia privind azilul politic. Directorul CIA, Stansfield Turner, a convocat de urgență doi oameni, au cerut dosarul lui Pacepa și au hotărât să implice Agenția în misiunea de recuperare a generalului, după ce s-au sfătuit și cu responsabilii asupra spațiului sovietic. O zi mai târziu, Turner intra cu dosarul lui Pacepa la Casa Albă. Pe 26 iunie, cu aprobarea în buzunar, Turner dădea verde unei operațiuni de maximă importanță pentru Statele Unite. Pe 27 iunie, o aeronavă militară Hercules primea misiunea să zboare către baza Andrews din Washington D.C. Echipajul nu cunoștea identitatea persoanei care o transporta. Interesant este faptul că Nicolae Ceaușescu avea să fie informat despre fuga lui Pacepa pe 28, căci ambasadorul Ion Morega și generalul Ștefan Constantin au început să se îngrijoreze abia pe 25 după-amiază. Știau că Pacepa avea obiceiul să mai dispară câte o zi. După aproape 30 de ore de la dispariție, au paralizat de frică. Au început să se intereseze discret de soarta lui Pacepa. Cum n-au avut nicio informație, au fost nevoiți să raporteze incidentul la București. Cei doi știau că aveau să plătească scump, cu cariera, poate chiar cu viața, acel raport. Nici nu știau câtă dreptate aveau. Fuga lui Pacepa a provocat un seism: o treime din conducerea Consiliului de Miniștri a fost demisă, 22 de ambasadori au fost demiși, 16 ofițeri de securitate au fost arestați, inclusiv generalul Constantin, aproape 30 de alți ofițeri au fost dați afară din sistem.

De pe Andrews, direct în Nebraska

Sosit pe baza aeriană din apropierea Washington, Pacepa a fost găzduit acolo câteva ore. Garderoba i-a fost integral schimbată, a luat masa, a servit o cafea, apoi a fost îmbarcat într-o aeronavă de mici dimensiuni și dus la baza CIA din Lincoln, Nebraska. Aici a fost cazat și lăsat în pace vreme de 28 de ore, timp în care nimeni nu i-a pus nicio întrebare. Era însă atent supravegheat, apartamentul fiind înțesat de camere de luat vederi disimulate în diverse obiecte. Abia pe 30 iunie a început maratonul, căci, în ciuda precedentelor informații, americanii nu cunoșteau mizele acestei defectări spectaculoase. La baza secretă din Lincoln, Pacepa a rămas opt luni, pentru că prețul libertății era scump. La început, lui Pacepa i s-a pus la dispoziție o încăpere aproape goală. Erau așezate doar o masă, un scaun, hârtie din belșug și pixuri. În tavan, o lampă cu ventilator. Pe pereții din față, din stânga și din dreapta, trei oglinzi. I s-a spus doar atât: "Scrie!". Din când în când era oprit. Era chemat la interogatorii sau la confruntări. I se arătau poze, i se cereau explicații sau chiar sfaturi. Nu mai puțin de 38 de ofițeri americani au avut în lucru acest caz, coordonați de directorul adjunct Frank Charles Carlucci, numit de patru luni în această poziție. Pacepa era primul său dosar important. Fiecare bucățică de hârtie a fost înregistrată. Interogatoriile erau transcrise în dublu exemplar - unul la dosar, altul la colectivul de psihologi special constituit. Observațiile acestor specialiști erau la rândul lor îndosariate. Filmele cu Pacepa erau imediat trimise celor trei ofițeri cu specializare în psihologie comportamentală. Notele lor erau, la fel, îndosariate. Până la urmă, în arhiva CIA nu mai puțin de 28 de dosare groase conțin dezvăluirile lui Pacepa și observațiile ofițerilor americani din perioada celor opt luni petrecute în Nebraska.

Operațiunea "Orizont"

Generalul Pacepa știa că viața sa în America nu va fi ușoară. Cel puțin în primii ani, până când avea să probeze bunele sale intenții deoarece carnetul de membru al Asociației Tinerilor Prieteni ai SUA, primit în 1945, nu era suficient. Drept pentru care a început cu începutul. A descris în detaliu Operațiunea "Orizont", lansată în februarie 1972 de către Nicolae Ceaușescu, cu ajutorul căreia puterea comunistă de la București căpătase sprijin politic, financiar și tehnologic din Occident. A descries modalități de lucru și de organizare, a scris zeci de nume de ofițeri acoperiți, a descris rețele de influență, a vorbit de conturi, de recrutări. A oferit toate contactele cu lumea arabă, în special cele din Organizația pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Arafat. Și, mult mai important, a spus numele agenților din interiorul Departamentului de Stat American. A fost împins la limitele rezistenței, i s-au înscenat diverse situații, a fost supus de nenumărate ori testului poligraf, a fost confruntat cu alți defectori. Până la urmă, i s-a oferit libertatea. Adică a fost mutat în altă bază CIA. În Atlanta, Georgia. În numărul viitor, citiți cum și când i-a fost oferită o nouă viață lui Ion Mihai Pacepa.

Senzaţional - Diversiunea celor doi generali Pacepa ÎN TIMP CE ADEVĂRATUL DEFECTOR ZACE CONECTAT LA APARATE, ALTCINEVA FACE JOCURILE ÎN NUMELE SĂU

- „Interesul Public“ a intrat în posesia unor informaţii uluitoare cu privire la viaţa celui mai important defector al regimului comunist.
- În vreme ce adevăratul general Pacepa este ţinut în viaţă, de mai mulţi ani, cu ajutorul aparatelor medicale, un alt „general Pacepa“, de fapt un personaj colectiv, continuă să emită, periodic, idei, opinii, sfaturi.
- Din când în când, în presa autohtonă apar interviuri cu Pacepa, majoritatea preluate însă din presa de peste Ocean. Nimeni nu l-a mai văzut însă de aproape 30 de ani.
- În ediţiile viitoare vom prezenta detalii senzaţionale ale unei operaţiuni de mistificare a adevărului. Cine şi de ce ascunde realitatea? Cine beneficiază de averea generalului? Cine transmite mesajele „semnate“ Ion Mihai Pacepa?

28 iulie 2005, New York, ora locală 10.30. Avocatul Cornel Dumitrescu, unul dintre cei doi cofondatori ai săptămânalului „Lumea Liberă“, ajunge la sediul publicaţiei, din cartierul Queens. Intrând în biroul său din redacţie, îşi roagă secretara să nu fie deranjat în următoarele zece minute. Se aşează confortabil în fotoliu şi pune mâna pe telefon. Formează zece cifre. De la celălalt capăt al firului se aude soneria, apoi robotul telefonic. Un zâmbet îi luminează chipul în timp ce rosteşte: „Domnule general, sunt eu, Cornel. Nu am nimic deosebit. Am vrut doar să ştiu ce faceţi“. Se ridică de la birou şi merge în faţa geamului. Priveşte forfota străzii, dar gândurile îi fug departe. Zarurile fuseră aruncate. Moscova, ora locală 18.35. Telefonul sună într-unul dintre birourile Serviciului de Comunicaţii Speciale şi Informaţii al FSB. Ofiţerul ascultă ce i se comunică, apoi urmează procedura standard de convocare a „Grupului de analiză“. În următoarea oră trebuia luată o măsură radicală, care trebuia aprobată inclusiv de Nikolai Patrushev. La New York, era aproape ora 13.00. Cornel Dumitrescu se pregătea de pauza de masă. Este apelat pe telefonul mobil şi îşi stabileşte o întâlnire. Anunţă în redacţie că revine pe la ora 14.30. La 15.15, o ambulanţă a New York Medical Services îl transporta pe Corneliu Dumitrescu la spital. Trei zile mai târziu, murea.

Episodul de mai sus nu este extras dintr-un roman, iar „generalul“ nu este unul oarecare. E vorba de Ion Mihai Pacepa. „Interesul Public“ a intrat în posesia unor informaţii uluitoare cu privire la viaţa celui mai important defector al regimului comunist. În vreme ce adevăratul general Pacepa este ţinut în viaţă, de mai mulţi ani, cu ajutorul aparatelor medicale, un alt „general Pacepa“, de fapt un personaj colectiv, continuă să emită, periodic, idei, opinii, sfaturi. Din când în când, în presa autohtonă apar interviuri cu Pacepa, majoritatea preluate însă din presa de peste Ocean. Nimeni nu l-a mai văzut însă de aproape 30 de ani.

Defectarea

Plecat în misiune în Germania Federală, în iulie 1978, generalul Ion Mihai Pacepa a solicitat azil politic Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Bonn. Era consilierul personal al lui Nicolae Ceauşescu şi adjunct al DIE, serviciul român de spionaj. După o săptămână, pe 28 iulie, o aeronavă Hercules a forţelor militare americane îl scoate din RFG şi îl aduce pe Baza Andrews, de lângă Washington D.C. La Bucureşti se dezlănţuia iadul. Defectarea generalului a dus la demiterea a zeci de ofiţeri de Securitate şi la retragerea altor zeci de ofiţeri acoperiţi. De furie, Nicolae Ceauşescu a scos la bătaie două milioane de dolari pentru capul lui Pacepa. „Tovarăşii şi pretinii“ din lumea arabă au sărit în ajutor: Arafat a trimis în SUA două echipe de asasini pentru a-l lichida, iar Ghaddafi a oferit un milion de dolari oficialilor americani Frank Terpil şi Edwin Wilson pentru a primi informaţii despre Ion Mihai Pacepa. Ambii oficiali au fost descoperiţi şi au fugit în Libia, Wilson a fost prins ulterior, adus în SUA şi condamnat. Carlos Şacalul a avut la un moment dat, se pare, o misiune dublă: asasinarea preşedintelui Ronald Reagan şi a lui Ion Mihai Pacepa. Chiar şi autorităţile române au avut, până acum trei ani, mandat activ pentru arestarea generalului. În aceste condiţii, nu este de mirare că acesta a trăit şi încă trăieşte în SUA sub o altă identitate, dar şi cu altă figură decât cea pe care o avea, căci personajul a fost supus inclusiv operaţiilor estetice.

Domiciliul actual, Norfolk, Virginia

Din 1978 şi până în 1999, ge-neralul Pacepa a fost de un real folos americanilor. Dar şi româ- nilor, pentru că a avut o contribuţie importantă la dărâmarea regimului Ceauşescu. Cu sechelele comunismului a luptat chiar şi în anii „democraţiei originale“ a regimurilor Ion Iliescu. După 1996, regimul Constantinescu a dat semnalul că lucrurile se schimbă. Începe, timid, epurarea sistemului de foştii securişti şi de informator. În schimbul unor „favoruri“ acordate statului român, Curtea Supremă de Justiţie anulează decretul de condamnare la moarte semnat de Ceauşescu şi îl repune în drepturi pe Ion Mihai Pacepa. Un an mai târziu însă, în 2000, Emil Constantinescu se declară învins de Securitate. Pacepa nu-l mai putea ajuta. Se afla internat într-una dintre clădirile bazei navale Norfolk din Virginia. De opt ani se află tot acolo.

Pacepa susţine: Preşedintele John F. Kennedy, ucis de KGB

Spionaj sub aripa mortii coordonat de la Bucuresti
http://www.gardianul.ro/2007/09/24/arhivele_gardianul-c57/spionaj_sub_aripa_mortii_coordonat_de_la_bucuresti-s101633.html

Generalul Ion Mihai Pacepa a spus ca nu a fost implicat în uciderea vreunei persoane cât timp a slujit spionajul românesc. Mai mult, el sustinea ca a plecat din tara pentru ca Ceausescu dorea sa-l transforme într-un criminal. Unul dintre cei care s-au îndoit de spusele generalului a fost publicistul Mihai Pelin. De altfel, înca de acum cinci ani, el a dezvaluit în cartea sa, „Opisul emigratiei politice“, la baza careia au stat 1.222 de fise din arhivele Securitatii, ca Pacepa n-a fost chiar un înger. Dupa cum scria Pelin, „Pacepa - adjunct al Directiei de Informatii Externe (DIE), condusa de Nicolae Doicaru, n.n. -, a aprobat si uneori a participat direct la lichidarea fizica a unor persoane indezirabile, cetateni români sau straini, în împrejurari asupra carora pluteste si astazi misterul, dar despre care exista indicii si documente certe“.

Pelin vorbeste despre indicii si documente pe care le-a vazut în arhivele Securitatii. Tot acolo exista documente din care reiese ca mai multi agenti racolati de spionajul românesc, unii dintre
ei aflati chiar în legatura cu generalul Pacepa, au avut mare ghinion. Cum se spune, glontul a fost atât de rece, încât respectivii au facut aprindere la plamâni.
Cert e un fapt: spionajul e o îndeletnicire periculoasa. Uneori, se iese din acest joc doar cu picioarele înainte. Daca totusi spionii ajung la pensie, nu sunt sarbatoriti cu turle si trâmbite. În cel mai fericit caz, la un moment dat, îi cauta discret vreun camarad sau fost sef, de la care primesc o decoratie si sunt asigurati ca tara este recunoscatoare.
Dar sa ne întoarcem la „ghinionisti“. Unul dintre acestia a fost si agentul cu numele de cod HOFFMANN de la uzinele SIEMAG, din Germania Federala. Omul, recrutat de catre colonelul DIE Cristian Scornea la mijlocul anilor ’60, a fost coordonat si de catre Pacepa la începutul anilor ’70, caruia i-a furnizat mai multe informatii despre tehnologia de vârf. În acest joc intra, prin intermediul lui HOFFMANN, si un anume FRANK, cetatean american. În arhivele Securitatii se afla documente care consemneaza mai multe întâlniri între Pacepa si american, dar nu se cunoaste cu precizie care au fost rezultatele. Important e altceva. Înainte ca generalul sa paraseasca România, FRANK a murit subit. Motivul misteriosului deces: atac de cord.

HOFFMANN se sinucide fara motiv
Poate ca sefii DIE n-ar fi fost mirati de acest episod. Însa la scurta vreme dupa misterioasa moarte a lui FRANK, a trecut la cele vesnice si HOFFMANN. Amanta neamtului, de origine româna, bagata în patul agentului de catre spionajul românesc, a lasat sa se înteleaga ca omul s-ar fi sinucis. Sa fi avut mustrari de constiinta ca a furat tehnologie? Putin probabil. Înainte de a face „gestul disperat“ HOFFMANN tocmai dobândise un post mai bun - plecase de la uzinele SIEMAG în Austria, la un institut de consultanta, unde ocupa un scaun de director foarte bine remunerat. Este probabil ca serviciul de contraspionaj german sa fi fost atât de deranjat de afacerile lui HOFFMANN cu românii, încât acesta a fost „convins“ sa se retraga intr-o alta lume.

O alta sinucidere misterioasa
Si dr. KNAPP, un alt agent care lucra pentru români, a murit pe altarul spionajului, dupa ce a predat mai multe documente unui ofiter DIE.
Dr. KNAPP, director la firma „Schloemann“, s-a întâlnit de mai multe ori, la Viena, cu Cristian Scornea, colonel DIE, asa cum scriam mai sus, caruia i-a predat câteva proiecte. Conform documentelor din arhivele Securitatii, mai precis a celor întocmite în timpul anchetei din anul 1978, pricinuita de fuga generalului Pacepa, spionul „a predat la Viena, lui Cristian Scornea, proiectul unui laminor de aluminiu si folii de aluminiu, materiale pentru care a facut deplasarea în Austria, la timpul respectiv, si tradatorul Ion Mihai Pacepa. La scurt timp dupa predarea materialelor, dr Knapp s-a sinucis în împrejurari misterioase.
S-au facut presupuneri ca ar fi fost la mijloc un act de tradare“.

Pacepa ramâne suspect
Nu stim cu exactitate cine a facut respectivele „presupuneri“. Banuim ca ofiterii DIE. Cert e însa ca aceia care aveau legaturi strânse cu Pacepa au fost ghinionisti. Cum limpede e si faptul ca, în Germania, colaborarea dr. KNAPP cu DIE nu a fost pe placul serviciului de contraspionaj vest-german. Toata povestea asta tragica are totusi si un aspect ilar - afacerile cu laminoare îi trimiteau pe spioni direct la Sfântul Petru. Nu este exclus ca însusi generalul Ion Mihai sa fi deconspirat agentii din Germania, însa nu exista dovezi si nici nu credem ca vor aparea prea curând. La asemenea dosare cercetatorii nu mai au acces, asa ca e putin probabil sa aflam toate dedesubturile legate de furtul tehnologiei de vârf folosite, în anii ’70, la constructia laminoarelor.
Au fost însa si spioni mai norocosi care au lucrat cu Pacepa. De pilda, Werner Fiegen, un om cu multe relatii înalte în Germania.

Sursa de influenta CERBUL
Werner Fiegen, figura proeminenta a Partidului Social Democrat, a fost recrutat de catre locotenent-colonelul Petru Manole. Ani buni, el a ocupat functia de ministru al muncii în landul Nord-Rhein Westfalen si a raspuns de îndrumarea germanilor din tarile socialiste. Numele lui de cod era CERBUL si apare în arhivele Securitatii drept sursa de influenta. CERBUL a avut o relatie apropiata cu generalul Pacepa, pâna când cel din urma a parasit România. O alta sursa de influenta DIE a fost Eduard Schlipf. Avea numele de cod MODISTUL. Schlipf era si foarte bine plasat, pentru ca ocupa functia de referent în Bundestag (Parlamentul German), pozitie din care avea acces la informatii importante si putea influenta luarea unor decizii. Alt agent racolat de spionajul românesc a fost Stefan Tiu, ziarist si crainic la postul de radio „Deutsche Welle“, originar din România. Conform informatiilor din arhivele Securitatii, a colaborat „pe baza sentimentelor patriotice si a cointeresarii materiale, fiind mentinut un timp în legatura cadrelor de rezidenta din Köln (ofiterii DIE - n.n.), dupa care a fost abandonat“. Schlipf si Tiu au avut de asemenea mai multe întâlniri cu generalul Ion Mihai Pacepa.

Pacepa vorbeşte românilor după 29 de ani

Pe 24 iulie se împlinesc 29 de ani de când generalul Ion Mihai Pacepa, fost consilier al lui Ceausescu, secretar de stat la MAI şi adjunct al şefului DIE, a cerut azil politic în SUA. Cu două zile înainte Ceauşescu îi ordonase să organizeze asasinarea lui Noel Bernard, directorul programului în limba română al Europei Libere. Asta a umplut paharul generalului, după cum el însuşi declara, pentru Jurnalul Naţional, într-un amplu interviu publicat în serial, preţ de o săptămână, în februarie 2005.


"În toţi aceşti ani în care am lucrat pentru Securitate şi DIE am comis fapte reprobabile, dar nu am fost implicat în asasinate şi omoruri. După ce am primit azil politic, Ceauşescu a trimis la Washington diverşi emisari, inclusiv pe ministrul de Externe, Ştefan Andrei, pentru a cere extrădarea mea. Ei m-au acuzat de toate plăgile României, dar nu au insinuat niciodată că aş fi fost implicat în crime. Nici chiar stenograma şedinţei consiliului de conducere al Departamentului Securităţii Statului care mi-a condamnat <> (publicată în <>) nu a făcut asemenea insinuări. Ele au fost lansate de securişti, în anii regimului Iliescu”, spunea generalul în interviul acordat Jurnalului. Interviul pe care Pacepa l-a acordat Jurnalului a consemnat mai multe premiere pentru acesta: a fost pentru prima oară când a acceptat să-şi deschidă inima şi să vorbească despre familie, despre viaţa de aici, dar şi cea din noua patrie, despre primii ani în Securitate şi despre ceea ce însemna munca acolo. Întrebat dacă a făcut poliţie politică, în anii în care a lucrat pentru Securitatea comunistă, Pacepa a dat un răspuns tranşant, surprizând cititorul:”Bineînţeles. Toţi securiştii, de la mic la mare, au făcut poliţie politică. Cei care spun altfel, mint. Cu neruşinare”.


CARTE DE VIZITA. Ion Mihai Pacepa este cel mai important demnitar din fostul lagăr sovietic care a cerut azil politic în America. Ceauşescu a ordonat să fie omorât imediat. Nu a reuşit acest lucru nici măcar celebrul terorist Carlos Şacalul trimis să îi omoare pe Pacepa şi pe preşedintele Ronald Reagan. La ordinul lui Ceauşescu şi al lui Mouammar Gaddafi. Autorităţile americane au apreciat activitatea sa ca pe o "importantă şi unică contribuţie adusă Statelor Unite.”


DECLARAŢIE ÎN PREMIERĂ LA ANTENA 1. Generalul Ion Mihai Pacepa a făcut o scurtă declaraţie, în premieră la un post de televiziune, pentru Antena 1. Aceasta va fi difuzată, parţial, în jurnalul din această seară şi mâine, la Antena3, integral.

” Mi-e greu să cred că au trecut 29 de ani de când m-am rupt de comunism, şi 18 de când a fost împuşcat tiranul din cauza căruia am fost obligat să-mi părăsesc tara natală. Parcă a fost ieri. În aprilie 1978 Ceausescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidentială după modelul Casei Albe, şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimidate dezgustătoare între noi. La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun, şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard, directorul programului în limba română al Europei Libere. Asta mi-a umplut paharul.
FUGA. În toţi aceşti ani în care am lucrat pentru Departamentul de Informaţii Externe am comis fapte reprobabile, ca orice securist, dar nu am fost implicat în omoruri. A doua zi am plecat la Bonn cu un mesaj din partea lui Ceauşescu pentru cancelarul german Helmuth Schmidt, si acolo am cerut azil politic Guvernului Statelor Unite. Într-o scrisoare deschisă adresată fetei mele, Dana, publicată in ziarul Le Monde, mi-am exprimat convingerea că-i va fi mai uşor fără tată decât cu un tată criminal. După iulie 1978, am cooperat cu autorităţile Statelor Unite şi ale altor tări NATO pentru a contracara acţiuni teroriste, diversioniste si de spionaj organizate de diverse ţări comuniste. De atunci, Ceausescu n-a mai pus nici odată piciorul într-o ţară NATO”, spune Pacepa.


IZOLAREA LUI CEAUŞESCU. "Bomba Pacepa” a fost titlul primului articol ce a anunţat trecerea generalului de partea ţărilor NATO. Pentru Ceauşescu, bomba a fost nucleară. În următoarele zile el a trebuit să retragă peste 15% dintre ambasadorii României în Occident, inclusiv pe cel din Washington, ale caror state de salarii erau semnate de general. Tiranul care făcuse turul Londrei în caleaşca regală, nu a mai pus niciodată piciorul într-o ţară NATO. La 25 decembrie 1989 el a fost condamnat la moarte într-un proces în care acuzaţiile principale au fost preluate din cartea generalului Pacepa, "Orizonturi Roşii”, publicată simultan în engleză şi română, serializată la "Europa Liberă”, şi introdusă ilegal în ţară. La 30 decembrie 1989, noul ziar "Adevărul” a început să serializeze cartea generalului sub titlul: "Un rol incontestabil în răsturnarea dictatorului.” În următoarele luni, "Orizonturi Roşii” a fost tradusă în 27 de limbi.


RĂZBOIUL CU NOUA SECURITATE. În ianuarie 1990, într-un interviu cu Dorin Tudoran pentru Vocea Americii, Pacepa a sugerat noii conduceri de la Bucureşti să transforme Securitatea în muzeu, ca Dachau şi Auschvitz, pentru a da lumii garanţia că trecutul nu se va repeta. Securiştii i-au declarat, din nou, război.
La 5 martie 1992, Pacepa a fost acuzat de trădare de către şeful SRI, Virgil Măgureanu (fost Astalosz), care ascunsese sub prestare de jurământ că fusese securist. Este semnificativ că Măgureanu a lansat această acuzaţie într-un ziar străin ("Magyar Hirlap”), nu românesc. Mai apoi noua carte a generalului, "Moştenirea Kremlinului”, apărută în 1993, a dispărut subit din librării. În 1994, securistii au început să rescrie istoria. Măgureanu a publicat "Cartea Albă a Securităţii” , în patru volume care prezintă poliţia politică a lui Ceauşescu ca pe "o instituţie patriotică ce a servit interesele României într-o anumită perioadă istorică.” O altă carte "istorică” publicată la ordinul lui Măgureanu, "Culisele spionajului românesc: DIE 1955-1980”, insinuează că generalul Pacepa ar fi fost traficant de whisky şi agent al spionajului american, englez, german şi rus. "Logica” era tot aşa cum autorul căreia insinuează că regele Mihai ar fi fost traficant de tablouri şi agent al numeroase servicii de spionaj occidentale. Generalul Pacepa a devenit, din nou, trădător în România. În iulie 1999, Tribunalul Suprem, întrunit din proprie iniţiativă, a emis însă decizia nr. 41 care a anulat cele două condamnări la moarte ce fuseseră date generalului de "justiţia” comunistă şi a decis să i se restituie cetăţenia română anulată de Ceauşescu şi bunurile confiscate de Securitate. După două luni, Pacepa a publicat însă trilogia "Cartea Neagră a Securităţii” . Autorităţile române au refuzat să aplice Hotărârea Tribunalului Suprem. Numeroase articole publicate în SUA şi restul Occidentului, unde generalul Pacepa este considerat erou al luptei contra comunismului, au condamnat atitudinea autorităţilor române faţă de lege şi au cerut reabilitarea politică a generalului. În decembrie 2004, Bucureştiul i-a restaurat tacit gradul de general, dar refuză în continuare să aplice celelalte decizii ale Tribunalului Suprem. Generalul Pacepa spune acum la Antena 1 că regimurile comuniste au subcombat în urma unui lung război internaţional în care au pierit milioane de oameni.” "Potrivit unor cercuri oficiale române, aş fi pierit si eu. Prima oară în 1982, când am fost, chipurile, omorît de Securitate într-o staţie de metrou din New York. În 1993, după ce am publicat <>, am fost asasinat din nou - tot în New York. Am fost apoi executat încă o dată în 1999, după ce am publicat <>.”


PROGRAMAT SĂ UCIDĂ. În noiembrie 2007, când se vor împlini 44 de ani de la asasinarea unuia dintre cei mai populari preşedinţi ai SUA, John Fitzgerald Kennedy, va apărea în SUA o nouă carte a generalului, "Programat să ucidă”, care demonstrează că Moscova a fost implicată în această odioasă crimă politică ce putea genera un război nuclear.

"Nu, nu sunt o mumie cu vată-n nas, cum mă prezintă şi azi unele posturi de televiziune din Bucureşti. Trăiesc, şi mă străduiesc să-mi onorez atât ţara adoptivă cât şi pe cea natală. Noua mea carte, "Programat să ucidă”, care documentează în sfârşit mâna Moscovei în asasinarea presedintelui Kennedy, este dovadă vie. Sunt convins că noua generaţie de români care se străduie acum să dea ţării o nouă fiinţă naţională se va mândri cândva cu ea!”, mai spune generalul.


MESAJUL LUI PACEPA. "Mă adresez acestei noi generaţii: Uniţi-vă! Noi, cei care am dărâmat trecutul, nu ne-am putut uni în văzul lumii. Voi, cei ce construiţi viitorul, puteţi. Uniţi-vă! Numai uniţi veţi putea reconstrui România. Numai uniţi veţi putea curma corupţia din viaţa politică şi din aparatul de stat. Numai uniţi veţi putea elimina din Parlament pe cei care trăiesc si azi în trecut. Numai uniţi veti scăpa de vadimiştii care ameninţă că-i vor linşa pe cei ce vor îndrăzni să expună crimele comunismului. Numai uniţi vă veţi putea debarasa ţara de cei care ascund, de cinci decenii, crimele Securităţii tot aşa cum Kremlinul ascunde de 44 de ani rolul KGB-ului în asasinarea unuia din cei mai populari preşedinţi ai Statelor Unite. Uniţi-vă! Luaţi viitorul în mâinile voastre. Faceti din Bucureşti un nou Petit Paris şi transformaţi România într-un alt epicentru al Europei. Vă doresc, din inimă, succes cât mai deplin”, mai spune Ion Mihai Pacepa.

Seful spionajului îsi asculta fiica atunci când se întâlnea cu iubitul

Subiectul fierbinte legat de interceptarile, mai mult sau mai putin legale, revine periodic în actualitate, provocând disc..

Centenarii Romaniei – 'Pacepa mi-a distrus baiatul...'

Ortansa Damaceanu sufera cel mai mult pentru calvarul nepotului ei, care a fost casatorit cu fiica generalului Pacepa.

Pacepa a bagat rica intre Vatican, CIA si KGB.

Presedintele Ligii Catolice cere serviciilor secrete americane, române si ruse sa declasifice toate documentele legate de acest caz pentru a se afla adevarul exact n Fostul spion român e suspectat insa, ca ar umfla lucrurile ca sa se dea mare. Istorici si diplomati din perioada comunista pun la indoiala afirmatiile lui Ion Mihai Pacepa, care sustine ca a ajutat KGB-ul intr-un complot ce viza falsificarea arhivelor Vaticanului pentru a dovedi ca Papa Pius al XII-lea a fost simpatizant nazist, potrivit agentiei Catholic News Service. Ge ...

Pacepa, pion al KGB pentru denigrarea Papei Pius al XII-lea


http://www.curentul.ro/curentul.php?numar=20070219&cat=10&subcat=100&subart=51735


KGB-ul, prin intermediul spionului Ioan Mihai Pacepa a dus la îndeplinire planul de discreditare a Papei Pius al XII-lea, plan ce a fost "încununat cu laurii gloriei" de o carte, potrivit "The Sunday Times". Este vorba de controversata The Deputy, scrisă de Rolf Hochhuth, tradusă în 20 de limbi, în care Papa este prezentat ca susţinător al lui Hitler şi care conţine şi câteva anexe ale unor documente extrase din arhiva Vaticanului cu ajutorul lui Pacepa.
Seat 12, aşa s-a intitulat "cruciada" pornită de KGB împotriva Papei, care avea ca scop prezentarea acestuia din urmă ca pe un antisemit şi susţinător al lui Hitler. Mai multe decât atât, ruşii voiau să-l prezinte pe conducătorul Bisericii Catolice ca pe un iniţiator al Holocaustului. Mergând pe principiul "morţii nu se pot apăra", KGB-ul a aşteptat decesul Papei pentru a trece la atac. Deoarece aveau nevoie de documente din arhiva Vaticanului, KGB-ul a recrutat inteligenţa românească, sub pretextul că România este gata să restaureze relaţia ruptă cu Biserica Catolică, iar cel mai potrivi pentru misiune a fost desemnat a fi Pacepa. La arhive, spionul român a mărturisit că a avut acces prin intermediul monseniorului Agostino Casaroli care se ocupa şi de comunicarea cu autorităţile sovietice. Apoi, timp de trei ani, trei spioni deghizaţi în preoţi au scos pe sub mână documente din arhiva Vaticanului şi au pozat Librăria Apostolică. Documentele cu pricina a fost anexate în 1963 cărţii The Deputy, cea care îl prezintă pe Papă în forma denigrată. Însă partea cea mai proastă avea să se întâmple abia în 2002, când directorul Costa Gavras a adaptat piesa pentru filmul său Omen, pe al cărui poster apărea o zvastică deasupra unei cruci.

Opinii in contrasens
Pacepa redivivus
Mihai Pelin
Batranul trombonist Ion Pacepa a mai aruncat o bomba pe piata. Insa, cum bomba s-a fasait din pornire dincolo de Ocean, asa se fasaie si la noi, pe Dambovita. Mai toata lumea s-a prins ce fel de personaj paraziteaza gazetele slabe de inima si a inceput sa prinda distanta fata de elucubratiile lui. Ramane remarcabila, totusi, tenacitatea ipochimenului de a trai in minciuna si de a pune la cale alte