Antonescu[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ION  ANTONESCU-
2]Viata popoarelor este o vesnica si incordata lupta; o lupta pentru drepturi si pentru dreptate, o lupta pentru afirmare si inaltare.
1]Soldatul român nu poate fi comandat decît de ofiţerul şi comandantul român. El nu poate fi umilit de un străin, cu atît mai puţin de un camarad de arme, chiar cînd greşeşte.
=====
Andreea
Mihai
Crin
Petre
Simona

http://www.dcnews.ro/antonescu-nu-cred-ca-mai-raman-in-politica-ma-retrag-treptat_462475.html

„Razboiul sicanelor", „disputa orgiilor", iata numai doua din singtamele prin care o parte a istoriografiei si memorialistica timpului au încercat sa definieasca starea conflictuala intervenita între maresalul Ion Antonescu si regele Mihai I la începutul anului 1943. Pentru analistul obiectiv apare însa limpede ca ceea ce s-a întâmplat atunci n-a fost o simpla rabufnire a regelui, ci expresia unei stari de spirit care avea sa marcheze profund raporturile dintre cei doi factori de stat. „E curios – declara regele dupa 47 de ani de la acele evenimente –, dar despre acest moment nu-mi aduc aminte multe detalii... La sfârsitul anului 1942 pentru noi era clar ca va trebui sa întreprindem ceva concret pentru parasirea Axei... Reprezentantii partidelor istorice erau si ei indignati, dar puterea lor de influentare fusese redusa la minimum, ei nu mai aveau cuvânt de decizie. La sfârsitul anului 1942 ideea unei actiuni comune pentru scoaterea tarii din razboi era deja o realitate".

Intr-adevar, Înfrângerea severa În batalia de la Stalingrad, la sfârsitul anului 1942, zdruncinase puternic alianta româno-germana, precum si pozitia regimului antonescian. In aceste conditii, regele, sustinut si de anturajuls sau, a decis sa-si asume un rol mai activ În viata politica, fapt ce a generat grave disensiuni cu maresalul Antonescu.
 


Un mesaj de Anul Nou, o vânatoare regala si... consecintele lor

Una dintre primele manifestari de „independenta" ale suveranului a fost, cum se stie, mesajul sau de Anul Nou 1943, în care se evoca faptul ca România aflat în plina desfasurare lupta numai pentru apararea teritoriului national ce îi revenea de drept si nu pentru cuceriri. Se exprima, totodata, speranta ca macelul va înceta si pacea se va rasfrânge binefacatoare asupra tuturor popoarelor. Documentul fusese pregatit de catre meresalul Curtii Regale, baronul Ionel Mocsony-Stârcea si fusese avizat în ajun de catre Mihai Antonescu. Se pare însa ca acesta vazuse un text si, în timpul semnarii, i se oferise un alt exemplar cu un continut sensibil diferit. Faptul are mai putina importanta, important este ca reactiile n-au întârziat. Baronul Manfred von Killinger, trimisul german la Bucuresti, a protestat pe lânga maresalul Ion Antonescu, iar acesta a intervenit la rege, cerându-i sa se limiteze la rolul care îi fusese conferit si sa nu-si mai permita actiuni care sa dauneze relatiilor de alianta ale statului român.

Situatia nu s-a aplanat Însa, animozitatile dintre Casa Regala si maresalul Ion Antonescu iesind din nou În evidenta cu prilejul unei vânatori regale desfasurate În Bucovina În perioada 13-21 ianuarie 1943. Vânatoarea fusese initiata si organizata de acelasi Ionel Mocsony-Stârcea, Împreuna cu Nelly Catargi, din suita reginei-mama Elena. Pregatirea vânatorii a generat dispute Între Casa Civila si Casa Militara, ultima având În frunte pe colonelul Ion V. Codreanu. Acesta ceruse ca, potrivit regulamentului, suveranul sa fie Însotit de aghiotantii regali, ceea ce maresalul Palatului a refuzat sistematic. Ofiterii din Casa Militara nu fusesera consultanti nici În stabilirea programului regelui. Vânatoarea s-a desfasurat atât În padurile Fondului Bisericesc Ortodox Român din localitatile Fratauti si Vicovul de Sus, cât si pe mosiile unor proprietari din Bucovina, cum ar fi Serban Flondor, Radu si Nicu Grigorcea, Alexandru Wasilko-Serecky, Mastino della Scala s.a.

Ceea ce a determinat o accentuare a divergentelor dintre seful guvernului si Casa Regala a fost însa ignorarea totala de catre suveran a autoritatilor române din zona – guvernatorul Bucovinei, general Corneliu Calotescu, si comandantul militar al zonei, generalul Dumitru Cârlaont. In notele informative cerute de maresalul Antonescu organelor specializate, se aprecia ca acest afront adus autoritatilor publice avea la baza adversitatea nutrita de persoanle din anturajul regal fata de cei doi generali.

Interesant este faptul ca vânatoarea din Bucovina a generat si un nou preotest al Legatiei germane din Bucuresti pe lânga Ion Antonescu, În care se arata ca fusesera invitate o serie de persoane ce purtau titluri de noblete capatate sub fosta monarhie habsburgica, titluri acordate celor care avusesera atitudini defavorabile intereselor românesti. Afirmatia Îl viza direct pe Alexandru Wasilko-Serecky, al carui tata, Gheorghe Wasilko, fusese ridicat la rang de conte de catre Împaratul Fraz Iosif. Dar nu aceasta suparase În realitate pe germani, ci faptul ca o parte din persoanele pe care regele le Întâlnise În calatoria sa prin Bucovina manifestau puternice sentimente anglofile.

Atmosfera de la Curtea Regala, tradusa prin acte de neconceput pâna atunci, cum ar fi gratierea de catre rege, fara consultarea prealabila a maresalului, a unor condamnari la moarte, atitudinile anglofile manifestate de Mocsony-Stârcea au determinat noi interventii ale lui Ion Antonescu catre rege, facute, de obicei, prin colaboratorul sau cel mai apropiat, Mihai Antonescu.




Un raport buclucas

Concomitent, maresalul a cerut colonelului Ion V. Codreanu, seful Casei Militare Regale, o nota informativa asupra raporturilor dintre aceasta si Casa Civila ĂŽn perioada iunie 1942 – februarie 1943. Documentul, ĂŽnaintat mersalului Antonescu la 25 februarie 1943, sublinia ca relatiile dintre cele doua institutii care ĂŽl deserveau pe suveran nu erau dintre cele mai bune si aceasta datorita lui Ionel Mocsany-Stârcea, care a evitat sistematic conlucrarea cu elementele militare de la Curte. Printre faptele care condusesera la aceasta situatie erau citate: redactarea unui tabel ce fixa ordinea de importanta a demnitarilor Curtii si ĂŽn care adjutantii regali, ofiteri superiori ce comandasera pe front si fusesera decorati cu Ordinul „Mihai Viteazul", figurau ĂŽn urma tuturor¹; comportamentul jignitor fata de ofiterii Batalionului de garda, desi Mocsony-Stârcea avea doar gradul de fruntas T.R.² de artilerie; obstructionarea activitatii Curtii Militare si izolarea suveranului de adjutantii sai (cazul vânatorii regale); ĂŽncercarea de a prelua unele atributii ale Curtii Militare, cum ar fi, de pilda, aranjarea primirilor la rege ale generalilor germani Arthur Hauffe si Erich Hasen, sefi ai Misiunii militare germane ĂŽn România etc. In finalul raportului sau informativ, colonelul Ion Codreanu aprecia ca Ionel Mocsony-Stârcea, sfatuir si de tatal sau, baronul Mocsony, nesocotind prevederile Statutului Casei Militare Regale, „au ĂŽmpiedicat Casa Militara sa-si ĂŽndeplineasca rolul si au ocazionat prin aceasta situatiuni penibile..." Colonelul Codreanu ĂŽl mai informa pe maresalul Antonescu ca adusese la cunostinta ministerului de Razboi, generalul Constantin Paatazi, faptul ca Stârcea nu corespundea functiei de mare raspundere, fiind nepregatit, lipsit de experienta si tactul necesare functiei pe care o ocupa.

Pentru completa edificare asupra acestul caz, maresalul Antonescu a înaintat regelui raportul elaborat de colonelul Codreanu. Pe document, regele Mihai I a facut, la 27 februarie 1943, o serie de observatii, care tradau iritarea si nemultumirea fata de gestul sefului Casei sale Militare. Astfel, suveranul a notat ca „nimeni din Curtea Mea nu are voie sa raportaze în afara si nici sa informeze". El a luat apararea lui Stârcea, scriind ca „este la Palat ca maresal si nu ca fruntas", iar seful Casei Militare „nu este în drept sa judece daca maresalul numit de mine este sau nu în masura de a îndeplini functia pe care o executa". „Colonelul Codreanu – scria în concluzie suveranul – nu mai poate ramâne seful Casei Militare".

Referindu-se la acelasi colonel Codreanu, în cartea de convorbiri cu Mircea Ciobanu, aparuta în 1991, regele Mihai arata ca aceasta „facea rapoarte în scris catre Antonescu. Mi s-au adus si le-am citit. Spunea lucruri urâte despre Stârcea, care pe atunci era maresalul Palatului, si despre altii – numai afirmatii alese, parca, sa-i faca placere maresalului si sa-i confirme ciudatele banuieli. De fapt, el voia sa-l scoata pe Stârcea de lânga mine si sa-l trimita pe front".

Nota informativa Împreuna cu observatiile regelui i-a parvenit colonelului Codreanu În Elvetia, unde se afla În vederea unei operatii. Luând cunostinta de adnotarile si recomandarea suveranului, Codreanu a Înaintat, la 3 martie 1943, ministrul de Razboi, generalul C. Pantazi, un rapoprt În care solicita mutarea din Casa Militara Regala si demisia din armata. Din spirit de solidaritate, colonelul Mircea Bratanescu si locotenent-colonelul Marcel Olteanu au cerut si ei mutarea din Casa Militara Regala. Generalul Pantazi a Înaintat repoartele celor trei ofiteri maresalului Ion Antonescu, cu propunerea de a nu fi aprobata cererea de demisie din armata a colonelului Codreanu, dat fiind ca era un ofiter de mare valoare, iar gestul sau fusese facut la ordin.

Atitudinea celor trei ofiteri a inflamt si mai mult relatiile, si asa tensionate, dintre Curtea Regala si Conducatorul statului.




Scrisoare indignata

Nemultumit profund de reactia regelui, la 6 martie 1943, meresalul Antonescu i-a adresat o scrisoare în termeni energici, în care respingea acuzatiile aduse membrilor Casei Militare si facea o serie de consideratii pe marginea locului si rolului monarhiei în viata poporului român. Maresalul îsi asuma responsabilitatea solicitarii notei informative, motivul principal constituindu-l starea de lucruri necorespunzatoare din cadrul Curtii. Prin urmare, „colonelul Codreanu, executând ordinul meu, nu a facut nici un act incorect fata de Maiestatea Voastra. El avea obligatiunea sa-mi spuna adevarul". El respingea ferm si principiul enuntat de rege, potrivit caruia nimeni de la Curte n-avea voie sa informeze înafara. Dupa opinia maresalului, în toate timpurile si în toate tarile, guvernele au trebuit sa se informeze direct si indirect despre ce se întâmpla la curtile suveranilor. Facând referire la domnia lui Carol II, Antonescu îi reamintea tânarului suveran ca „daca în ultimii zece ani, guvernele tarii ar fi respectat acest principiu si si-ar fi facut aceasta datorie, fostul suveran nu ar fi fost silit sa abdice si România nu ajungea la prabusirea morala si politica care a provocat catastrofa granitelor noastre în 1940". Si, pentru a da o nota de gravitate demersului sau, maresalul i-a remis regelui si dosarul întocmit de comisia de ancheta a fostului suveran Carol II, pentru ca acesta „sa-l citeasca si sa mediteze profund si continuu asupra lui". In acelasi timp, Antonescu îi reamintea regelui ca „majoritatea suveranilor decazuti în decursul timpurilor si-au pierdut tronul fiindca au fost rau înconjurati si gresit sfatuiti de sfetnici si curteni rau alesi".

Antonescu recunoastea ca „nimeni nu are dreptul sa se amestece la Curte, atâta timp cât actiunile personale ale Maiestatilor Voastre, ale membrilor familiei regale si ale demnitarilor Curtii nu se conforunta si nu influenteaza interesele generale, de orice ordin ale tarii". De îndata însa ce se iau initiative care privesc probleme de ordin intern si extern, de care sunt legate linistea, siguranta si viitorul tarii, „atunci, Maiestate, am dreptul sa fiu informat, pentru a-mi putea face datoria de a interveni la timp, pentru a opri o actiune care poate fi daunatoare tarii si monarhiei. Nu uitati, Sire, faptul grav petrecut în timpul rebeliunii, când, rau povatuit, Maiestatea Voastra, însotit de un aghiotant si un legionar, a plecat, în contra dispozitiilor mele, de la Sima. Daca Maiestatea Voastra nu asculta sfatul meu de a se întoarce din drum, astazi tara nu ar mai fi avut monarhul de care are nevoie".

Intr-adevar, În timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, din initiativa maiorului Mircea Tomescu, regele a plecat din Sinaia spre Bucuresti pentru a aplana conflictul dintre Conducatorul statului si legionari. Din ordinul lui Antonescu, regele Mihai a fost Întors din drum si obligat sa ramâna la Sinaia.

Revenind la scrisoare, în finalul ei Antonescu sublinia faptul ca îsi respectase angajamentele asumate la 6 septembrie 1949 si pentru a demonstra acest fapt era dispus sa organizeze un nou plebiscit, în care va cere opiniei publice „sa decisa înca o data atât în privinta prerogativelor Maiestatii Voastre cât si în privinta raporturilor dintre guvern si conducere". (Dupa unele marturii, regele ar fi declarat ca si el era dispus sa faca apel la opinia publica...)




Regele tace, dar nu uita...

Disputa dintre cele doua personalitati a Îngrijorat cercurile politice, mai ales ca Antonescu ar fi declarat regelui la un dejun ca era dispus sa renunte la conducerea statului, daca era cineva capabil sa-si asume aceasta responsabilitate. Conditiile pentru renuntare ar fi fost: nerevenirea lui Carol II, nerevenirea la sistemul de guvernare trecut, asigurarea armatei cu tot ce Îi era necesar. Cum regele nu avea la Îndemâna o solutie, iar situatia tarii nu justifica o schimbare, a fost nevoit sa respinga ideea avansata de Antonescu.

Pentru maresal, dezamorsarea crizei se putea face prin înlocuirea lui Stârcea si numirea unui alt sef al Casei Militare, solutie acceptata si de rege. Pentru functia lui Stârcea s-au avansat trei propuneri – Vasile Stoica, Vasile Grigorcea, trimisul diplomatic la Roma, si Raoul Bossy, ministrul român la Berlin. Prima propunere a fost respinsa de rege, iar Raoul Bossy nu avoit sa renunte la cariera diplomatica. A ramas V. Grigorcea care, în faza initiala, a acceptat, dar a carui numire nu s-a mai facut, pentru ca M. Antonescu îl aprecia ca fiind foarte bun în postul pe care îl ocupa.

Lucrurile au avut mai mult succes cu numirea sefului Casei Militare, persoana desemnata fiind generalul Constantin Sanatescu, coleg de scoala si prieten de tinerete al maresalului. Sanatescu fusese comandant al Corpului 4 armata ĂŽn batalia de la Stalingrad, iar de la 5 februarie 1943 primise comanda Armatei 4. Fusese chemat de pe front si la 10 martie i se adusese la cunostinta propunerea. La 12 martie, a fost primit de rege, pe care l-a informat ca accepta functia propusa.

Având În vedere gradul si functia sa, el a solicitat schimbarea statutului Casei Regale, pentru a nu fi subordonat maresalul Curtii si pastrarea functiilor de comandant de armata si de membru al Consiliului Superior al Ostirii. Cum regele a acceptat, la 27 martie 1943, C. Sanatescu a fost numit sef al Casei Militare, functie În care a ramas pâna la 23 august 1944.

Prin aceasta numire ĂŽn mare masura a fost depasita, dar tensiunile au persistat³. O dovada este si faptul ca regele nu a participat la manifestarile de la Chisinau (27 martie 1943) cu prilejul unui sfert de veac de la Unirea din 1918. Motivul a fost lipsa unei invitatii oficiale venite din partea lui Ion Antonescu.

In fapt, relatiile dintre cele doua personalitati n-au mai revenit niciodata la cote normale, s-au racit În timp pâna În momentul loviturii de la palat de la 23 august 1944.

 

1 In iunie 1942, seful Casei Militare Regale, Rosetti-Solescu, fusese schimbat, Ion Antonescu hotarând sa fie numiti la Palat numai ofiteri care comandasera unitati si mari unitati pe front si fusesera distinsi cu Ordinul „Mihai Viteazul". In acest fel, el dorea sa dea o mai mare prestanta Casei Militare Regale, dar sa-si creasca si posibilitatile de control si supraveghere a personalului de la Palat, inclusiv a regelui si reginei-mama. Generalul Constantin Pantazi a propus si maresalul a aprobat numirea ca sef al Casei Militare Regale a colonelului Ion V. Codreanu, fostul comandant al Brigazii 6 cavalerie, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul la 12 februarie 1942. Colonelul Codreanu se nasvcuse la 21 iunie 1891 si absolvise Scoala militara de cavalerie; participase la primul razboi mondial, dupa care îsi desavârsise pregatirea în cadrul Scolii Superioare de Razboi (1922-1924).

Ca adjutanti regali au fost desemnati locotenent-colonelul (ulterior colonel) Mircea Bratanescu, fost sef de stat major al Corpului de Munte, si locotenent- colonelul Marcel Olteanu, care comandase Regimentul 5 calarasi. Ambii fusesera distinsi cu Ordinul „Mihai Viteazul", la 12 februarie 1942, si, respectiv, la 17 octombrie 1941.

Toti cei trei ofoteri erau distinse personalitati militare, absolventi ai Scolii Superioare de Razboi, iar locotenent-colonelul Mircea Bratanescu urmase si Scoala Superioarala Saint Cyr (Franta).

2 Nascut la 16 mai 1909 la Cernauti, I. Mocsony.Stârcea obtinuse licenta În litere la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie); secretar la Secretariatul Micii Intelegeri (1 ianuarie 1943-1 august 1950), dupa care fusese chemat În centrala Ministerului Afacerilor Straine. In 1941, a fost Înfiat de baronul Mocsony, care Îl recomandase ca secretar particular al regelui, initiativa sprijinita de regina mama Elena si de doamna Nelly Catargi.

3 In ceea ce-l priveste pe colonelsul Codreanu, sa amintim si faptul ca, dupa calmarea conflictului dintre rege si maresalul Antonescu, la 20 martie 1943, el a fost avansat general de brigada si la 1 septembrie acelasi an numit comandant al Scolii Superioare de Razboi, functie În care a ramas pâna la 1 mai 1945.



http://archive.today/i4MAT

http://dezvaluiribiz.ro/cum-fost-ucis-maresalul-ion-antonescu/

Reactia nazistilor la arestarea lui Antonescu

Impresionanta poveste a ultimului martor al executiei lui Antonescu

http://cultural.bzi.ro/inedit-inregistrarea-ultimului-dialog-mihai-i-antonescu-este-autentica-6443

Ion Antonescu despre motivele depasirii liniei Nistrului : „Istoria se scrie cu spada!"

Procesul inscenat Maresalului Ion Antonescu

http://istoriesicultura.ro/ion-antonescu-mi-a-cerut-sa-l-impusc.html

Divergentele lui Iosif Iacobici cu Ion Antonescu

http://istoriesicultura.ro/maresalul-ion-antonescu.html

Procesul criminalilor de la Jilava

A fost Ion Antonescu un erou?

Oglinda - filmul care prezinta adevarul despre Maresalul Ion Victor Antonescu - VIDEO

Stia maresalul Antonescu ca legionarii vor sa il ucida pe Iorga?

Nicolae Ceausescu a vrut sa-i ridice statuie Maresalului Ion Antonescu

http://cultural.bzi.ro/campania-de-reabilitare-a-lui-antonescu-12963

Lecţia de jaf: Povestea devalizării casei mareşalului Antonescu

Petre Antonescu. Arhitect

Venirea la putere a lui Antonescu

Un mare adevar rostit de Maresalul Antonescu

Crin Antonescu a demisionat din funcţia de preşedinte al Senatului!