Antonescu[v=]

Scris de Admin 24.02.06 18:47

Rezumarea primului mesaj :

ION ANTONESCU-
2]Viata popoarelor este o vesnica si incordata lupta; o lupta pentru drepturi si pentru dreptate, o lupta pentru afirmare si inaltare.
1]Soldatul român nu poate fi comandat decît de ofiţerul şi comandantul român. El nu poate fi umilit de un străin, cu atît mai puţin de un camarad de arme, chiar cînd greşeşte.
=====
Andreea
Mihai
Crin
Petre
Simona

Scris de Admin 27.01.07 20:47

Adevaratul Antonescu, cel din stenograme

Scris de Admin 11.01.07 16:56

Antonescu
A fost dat publicitatii un prim set de documente extrase din arhive romanesti si straine, interesand perioada 1939-1945 (razboiul mondial). Cum era de asteptat, cele mai multe se refera la ,,Conducatorul statului’’, Ion Antonescu, si se constituie in adevarate tuse adaugate unui portret ce se infiripa tot mai clar, inclusiv din astfel de cioburi risipite in corespondenta, discursuri, rezolutii. In urma cu vreo zece ani, Editura ,,Romanul’’ a publicat o carte nemeritat trecuta cu vederea, in paginile Antonescu[v=] - Pagina 11 Detalii_arrow

Scris de Admin 10.01.07 13:11

..Cutiutele muzicale.. o refuza

10.01.2007 Cu ani buni in urma, Andreea Antonescu si Andreea Balan faceau valuri printre adolescenti in formula Andre, tatal uneia dintre componente avand inspiratia de a le pune la inaintare imaginea de pustoaice obraznice. Trupa s-a destramat intre timp, de vina fiind, ca mai in toate cazurile de acest gen, neintelegerile aparute intre cele doua fete. Insultelor si chiar paruielilor dintre ele li s-a adaugat scandalul Andreei Antonescu, roscata din trupa, care, patrunsa de fiorul dragostei, a fugit de acasa impreuna cu iubitul ei de atunci, Iustin. Conflictele s-au mai atenuat apoi, cele doua cantarete revenind la sentimente mai bune. Ele au exclus insa o reeditare a trupei care le-a facut celebre, aparand pe piata cu materiale separate. Daca Andreea Balan a fost cat de cat consecventa, lansand periodic cate o piesa noua, Andreea Antonescu nu a perseverat cu vechile preocupari. Ea a revenit cu o melodie R&B, dar semisuccesul sau a expirat in cateva luni, nefiind intretinut de alte proiecte.

Sentimental sta bine, financiar nu se plånge
In ce priveste viata sa amoroasa, Andreea a renuntat intre timp la nabadaiosul Iustin si s-a cuplat cu fiul unui om de afaceri din Slatina, pe nume Traian Spaak, cu care s-a afisat in mai multe randuri pe la divese chermeze mondene. Cei doi locuiesc impreuna de mult timp si si-au petrecut Sarbatorile intr-o statiune de pe Valea Prahovei. Andreea se declara implinita in dragoste: „Ne merge bine, ne iubim si sunt fericita“. Familia lui Spaak provine din satul Potcoava, de pe langa Slatina, si a dezvoltat in zona o afacere profitabila, detinand cateva carmangerii sub numele „Spar“. Si cum afacerile lui Traian merg asa de bine, Andreea s-a cam culcat pe o ureche, extravagantele ei fiind satisfacute financiar, in mare marte, de iubitul ei. Este putin probabil ca gentile Louis Vuitton ale Andreei sa fi fost achizitionate din profitul agentiei imobiliare pe care fosta vedeta si-a deschis-o acum cateva luni.

«Nu renunt asa usor»
Desi spune ca s-a implicat mult in aceasta afacere si ca ea ii ocupa majoritatea timpului, pe Andreea a lovit-o nostalgia vremurilor in care il ruga pe „papa“ sa o lase la mare: „Nu vreau sa renunt la muzica, pentru ca, desi nu pare, cariera este cea mai importanta pentru mine acum“. Fosta cantareata incearca sa revina cu ceva nou in domeniul in care s-a facut cunoscuta, insa nu pare sa aiba prea multi sorti de izbanda, intrucat casele de discuri nu se inghesuie sa colaboreze cu ea. Asta din cauza ca nici una din melodiile cu care Andreea s-a prezentat pe la usile producatorilor nu a fost considerata demna de a fi promovata. Cu toate astea, fosta cantareata nu se da batuta si pregateste o alta melodie care spera sa-i readuca succesul pierdut: „Eu nu vreau sa fac nici un fel de compromis doar pentru a fi prezenta in reviste. Lucrez la ceva, dar o sa apar doar in momentul in care produsul va fi destul de bun. In acest domeniu este o concurenta mare, dar nu voi renunta asa usor“. In timp ce Antonescu incearca din rasputeri sa se faca remarcata, cealalta Andree, Balan, tocmai si-a lansat un album si, desi nu se afla pe culmile succesului, este inca solicitata de organizatorii de concerte, exploatand subtil, cu scopul de a-si creste popularitatea, relatia pe care o are cu Keo.

http://www.gardianul.ro/2007/01/10/monden-c6/_cutiutele_muzicale_o_refuza_pe-s88706.html

Scris de Admin 02.11.06 7:43

AndreEA a dat lovitura in industria alimentara

RENTABILA. De cand l-a parasit pe Iustin Paraschiv si a devenit iubita lui Traian Spak, cantareata a avansat 960 de locuri in topul firmelor din domeniul productiei alimentare.
Dupa parcursul din ultimii ani, Andreea Antonescu pare sa-si fi incheiat definitiv conturile cu muzica, descoperindu-si insa alte talente mult mai profitabile. Unul dintre ele este cel managerial, ...

Scris de Admin 31.10.06 20:47

De ce a fost arestat maresalul I.Antonescu?
Despre 23 August s-a scris si se va mai scrie. Au fost opinii, pareri, unele încercând sa dezvaluie adevarul, altele sa dezinformeze cu buna stiinta (ma refer la perioada comunista si la cei care mint cu nerusinare si în zilele noastre). Acest articol nu este decât o simpla opinie (mai aproape de adevar), o scurta analiza a ceea ce s-a întâmplat de fapt pe acea data, în urma aparitiei unor noi documente referitoare la evenimentele în discutie.
Anul 1944. România trece prin încercari grele, mult prea tragice. Americanii bombardeaza Bucurestiul în 4.04.1944, armata rusa intra pe teritoriul tarii si era imperios necesar un armistitiu, semnat de catre Antonescu. Negocierile s-au dus pe doua fronturi: unul la Cairo, iar al doilea, condus de Fred Nanu, la Stockholm. Acesta obtine la 3 iunie ultimele ameliorari ale conditiilor armistitiului de la rusi (mai mult)

Scris de Admin 31.10.06 12:03

TVR 1, acuzată că l-a denigrat pe mareşalul Antonescu

Scris de Admin 03.10.06 18:05

Andreea Antonescu a dat muziimobiliare
Intrata intr-un con de umbra in privinta vietii artistice, Andreea Antonescu a gasit solutia pentru a se mentine pe linia de plutire din punct de vedere financiar. Astfel, fosta colega de trupa a mult mai mediatizatei sale foste colege, Andreea Balan, si-a deschis o firma care se ocupa de afaceri imobiliare, insa nu singurica, ci cu ajutorul unei prietene. Botezându-si firma taman din arta Feng Shui, Andreea Antonescu se pare ca a abandonat definitiv cariera muzicala, considerând ca locul ei este la un birou decât pe scena. Pâna la urma, ce rost mai avea inca o amatoare de playback, nu?

Scris de Admin 02.10.06 20:20

Cultul lui Antonescu a fost intretinut de sefi ai Armatei si serviciilor secrete

Scris de Admin 29.09.06 8:56

Andreea Antonescu si-a deschis agentie imobiliara

Scris de Admin 19.09.06 10:40

Greselile maresalului

Scris de Admin 14.09.06 16:03

Ion Antonescu si cel mai mare paradox românesc

Scris de Admin 13.09.06 12:17

Andreea Antonescu

Scris de Admin 08.09.06 10:40

Cit de mare roman a fost maresalul?

Scris de Admin 05.09.06 13:36

La 5 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a fost investit cu puteri deosebite in conducerea statului roman. Prin aceasta decizie, Regele Carol al II-lea a incercat o ultima solutie de a-si salva tronul. In a doua parte a anului 1940, situatia Romaniei si a Regelui Carol al II-lea a devenit deosebit de dificila. In contextul politic al acelui an, cand practic s-a redesenat harta Europei, Romania a fost sfartecata, pierzand, sub presiunile marilor puteri ale zilei (URSS, Germania hitlerista si Italia fascista): Basarabia, Bucovina de Nord si nord-vestul Transilvaniei. In fata unui val de nemultumiri sociale, politice si militare, Regele l-a insarcinat, la 4 septembrie 1940, pe generalul Ion Antonescu cu formarea unui guvern de uniune nationala. In aceeasi zi, Regele a suspendat Constitutia din 1938 si a dizolvat Corpurile legiuitoare. Esecul tratativelor cu partidele politice democrate care au refuzat sa se asocieze l-a determinat pe Ion Antonescu sa ceara Regelui puteri depline, care i-au fost acordate in noaptea de 4 spre 5 septembrie. Trecerea intregii puteri de stat in mana generalului, in loc sa consolideze regimul lui Carol al II-lea, i-a grabit caderea si instaurarea in Romania a unei dictaturi, in care Ion Antonescu si-a asociat la conducere miscarea legionara.
http://www.jurnalul.ro/sectiunea_15/calendar.html

Scris de Admin 22.08.06 11:07

Predictia maresalului Antonescu

A trait o viata nonconformista si aventuroasa. Nascut la Sala Consilina, langa Salerno, la 16 noiembrie 1899, Lamberti Sorrentino avea numai 22 de ani cand conducea un cotidian la Sao Paolo, In Brazilia. S-a intors in Italia in 1932, dupa ce a fost condamnat la moarte, in contumacie, de autoritatile braziliene rezultate din revolutia „locotenentilor". In timpul celui de-al doilea razboi mondial, a scris pentru Il Telegrafo, Il Tempo si Epoca. A fost apreciat nu numai de cititori, ci si de somitati ale ierarhiei fasciste, in fata carora s-a impus prin predictiile sale clarvazatoare. „Peste patru luni - scria Galeazzo Ciano in celebrul sau jurnal politic - ar trebui sa se declanseze cea mai teribila infrangere din istorie." Observatia i-a fost inspirata de o discutie deosebit de aprinsa cu Lamberti Sorrentino, abia reintors din Ucraina. Intr-adevar, in octombrie 1942 s-au inregistrat primele faze acute ale bataliei Stalingradului.
Prin Romania, ziaristul italian s-a perindat de cel putin trei ori, facand naveta intre Corpul Expeditionar Italian din Rusia si propria sa patrie. Vrand-nevrand, reportajele lui concepute atunci s-au subordonat spiritului, atmosferei si constrangerilor din epoca. Dupa aproape patru decenii, multe nedumeriri s-au clarificat, insa si fragilitatea memoriei sale a inceput sa-si spuna cuvantul. Fie plasand evenimente alaturi de timpul lor - spre exemplu, Odessa a cazut la 16 octombrie 1941, nu in septembrie -, fie comprimand sau dilatand distantele si proportiile. Oricum, chiar daca nu ar fi scris despre Romania si despre romani cu buna credinta, paginile sale memorialistice ne-ar fi retinut interesul, in primul rand prin calitatea de martor ocular al celui ce le semneaza, cat si prin lectia de gazetarie inchisam in paragrafele lor laconice. Paginile memorialistice la care ne referim cuprind episoade despre care nu a putut sa scrie la timpul petrecerii faptelor, pastrandu-le in carnetele lui de reporter si facandu-le publice abia in 1980, prin editura Bompiani din Milano, sub titlul Da Bel Ami a Lili Marlene, Quello che il corrispondente di guerra non scrisse.
In octombrie 1941, dupa escale la Bucuresti si Iasi, Lamberti Sorrentino a ajuns la Odessa, impreuna cu colegii sai Massimo David si Luigi Tomajuoli, la cateva zile dupa caderea marelui oras portuar. Autoritatile militare romanesti i-au cazat in cladirea in care functiona si comandamentul militar roman din Odessa, fostul sediu al NKVD din oras. Intoarcerea lor era dependenta de cursa unui avion care, din trei in trei zile, facea naveta spre Bucuresti. Dupa o documentare temeinica, Sorrentino a insistat sa intoarca la Athénée Palace, spre a-si redacta reportajul si a-l trimite impreuna cu filmele in Italia. Insa colegii lui ar fi vrut sa mai ramana doua zile in urbe si sa plece la Bucuresti cu urmatorul zbor al avionului. In cele din urma, insistenta lui Sorrentino a prevalat si au plecat toti trei din Odessa, David si Tomajuoli injurindu-l marunt printre dinti. A doua zi, sentimentele lor s-au schimbat cu 180 de grade: peste noapte, sediul NKVD din Odessa sarise in aer si armata romana scotea de sub daramaturile lui aproape 200 de victime, printre care s-ar fi numarat si ei, in cazul cand Sorrentino nu s-ar fi incapatanat asemeni unui catar. Peste noapte, dintr-un personaj blamat si dispretuit, Lamberti Sorrentino devenise purtatorul lor de noroc al insotitorilor sai.
Bineinteles, episodul s-a consumat in ambianta hotelului Athénée Palace. „Nicicand nu am fost atat de imbratisat si sarutat dintr-o data - scria Sorrentino. Chiar atunci radioul anuntase ca sediul NKVD-ului din Odessa, unde ar fi trebuit sa dormim daca mai ramaneam in oras, sarise in aer. Fara insistentele mele indaratnice, am fi fost toti pe lumea cealalta." In sfarsit, in primavara lui 1943, dupa infrangerea de la Stalingrad, venind de pe front, Sorrentino a facut o noua escala la Bucuresti. Si de data aceasta, Massimo David era tot acolo si, printr-o combinatie facilitata de fuste, mai exact de unele dame care se invarteau prin anturajul sotiei maresalului Ion Antonescu, a reusit sa-i aranjeze colegului sau o intrevedere cu respectiva sotie si, prin aceasta, un interviu nesperat cu conducatorul statului. Prin italian, Antonescu a aflat care era situatia la fata umflata si albastra a locului, privita de la nivel terestru, nu prin prisma comunicatelor militare, si a avut motive temeinice sa se mire de ce putea sa gandeasca un ziarist aliat.
Nu este mai putin adevarat ca uneori, dincolo de sinceritate, intrebarile lui Sorrentino loveau in gol. „Domnule maresal, nu m-am simtit niciodata mai cu picioarele pe pamant decat astazi. Am intalnit ofiteri germani, tineri si culti, care doreau sa piarda razboiul, deoarece sunt si se simt inca fii ai Germaniei lui Goethe, straini de cea a lui Hitler. Daca am raspuns cum am raspuns la intrebarile adresate, si totusi nu ma arestati ca defetist incurabil, trebuie sa cred ca nici dvs. nu credeti in victoria finala. Si, atunci, de ce ati fi un adversar al ideii unei paci separate, cu Ungaria si cu Italia?" Dimpotriva, Antonescu nu era un adversar al acelei idei si secundul sau, Mihai Antonescu, tocmai de pregatea sa plece la Venetia si apoi la Forli, ca sa discute cu Mussolini iesirea simultana a romanilor si a ungurilor din conflagratie, sub patronajul Italiei. Insa Ducele dorea sa se mai astepte vreo doua luni, inainte de a se angaja in acel gest decisiv, si inainte de a se implini doua luni a fost deposedat de putere.
Reconstituind interviul luat cu aproape patru decenii in urma, Lamberti Sorrentino continua: „Am servit a doua cafea. Ii simteam nevoia. Admiram barbatul chipes si marele soldat pe care il aveam in fata si, cu toate acestea, discutia sa despre morti, ca si cum ar fi fost monede, mi-a readus in memorie pe primul maresal al imperiului nostru, care i-a spus lui Badoglio: pentru a trata pacea, imi trebuie numai cinci sau sase mii de morti in Alpi. Toti se poarta la fel, acesti maresali, cu vietile soldatilor lor. Spre a indulci afectarea, am intrebat: si daca, totusi, pierdeti razboiul?" Raspunsul a fost de-a dreptul surprinzator si cu bataie lunga in timp: „Am informatii secrete despre comunistii romani emigrati la scoala de la Moscova. Pierzand noi razboiul, acei indoctrinati si fanatici emigranti isi vor asuma puterea, pentru a impune, cu riguroasele sisteme ale marxismului, slavizarea, mai mult, rusificarea Romaniei. Si atunci, amintirea parintilor morti acum, luptand in numele Romaniei romane, va fi aceea care ii va obliga pe fii, fie ei si comunisti, sa se pastreze romani si sa vorbeasca romaneste si sa ramana, cu fruntea sus, latini, nu slavi." Si nu s-ar spune ca interlocutorul lui Lamberti Sorrentino nu avea dreptate. Intr-adevar, comunistii romani din anii '60-'70 nu mai erau comunistii din anii '40 si '50.

http://www.cronicaromana.ro/reporteri-fara-

Scris de Admin 26.06.06 21:38

DESTINE TRAGICE

Avand o viziune moderna asupra interpretarii surselor, profesorul universitar Cristian Troncota, redutabilul nostru specialist in ceea ce priveste istoria serviciilor secrete, considera ca lucrarile stiintifice pe teme istorice nu rezista mai mult de cativa ani, indeosebi atunci cand ele trateaza subiecte din istoria contemporana. Si de aceea nu ezita sa revina asupra a ceea ce a publicat. Asa se face ca, in lumina unor noi izvoare si tinand seama de observatiile specialistilor, Domnia sa revizuieste, dupa 11 ani, monografia dedicata lui Eugen Cristescu* si prezinta o noua lucrare: „Omul de taina al Maresalului” (Editura Elion, 2005).

Interminabila goana dupa arhivele secrete

Este un merit deosebit al profesorului Cristian Troncota sa reia tema activitatilor desfasurate de SSI in cei patru ani cat la conducerea sa s-a aflat Eugen Cristescu, omul devenit legenda inca din timpul vietii sale. Sunt numeroase frazele memorabile care apar in lucrarile lui Cristian Troncota. Este posibil ca unele dintre ele sa intre in memoria colectiva, uitandu-se peste ani cui anume apartin ele. Cu certitudine, o asemenea fraza este si urmatoarea: „Daca nu am reusit pana acum sa ridicam tuturor eroilor cate un monument, (…) atunci sa le mutam soclurile din pietele publice, inca inaccesibile pentru ei, in sufletele noastre.” Numai asa, subliniaza istoricul, in continuare, vom dovedi ca noi, romanii, ne pretuim inaintasii, stim sa fim uniti si sa invatam din istorie.

Scriind monografii dedicate celor care, in ordine, au condus serviciul de informatii al tarii – Mihail Moruzov, Eugen Cristescu, Ion Lissievici – Cristian Troncota transpune in fapt acest crez, ridicand in sufletele noastre monumente pentru eroii carora, in ceasurile de cumpana, natiunea nu a stiut sa le fie recunoscatoare. Cand vom ajunge la nivelul statului evreu, care a cladit un monument impresionant in memoria celor care s-au jertfit pe frontul secret, atunci vom dovedi si noi ca intelegem rostul fiecarui ostean pus sa apere interesele tarii, fie ca face acest lucru cu mitraliera, fie cu informatia secreta. Pana atunci raman doar aceste insule de lumina, care sunt lucrarile domnului Troncota, dar si altele asemenea lor.

Amplul studiu „Omul de taina al Maresalului” este in egala masura si un sir de fapte de istorie care se constituie ca pilde pentru traitorii de azi.

Sunt multe evenimentele majore ale anilor 1940-1944 in care SSI a fost implicat. Semnificativ consideram a fi faptul ca in cadrul acestor evenimente institutia a actionat in directia pozitiva, in sensul evolutiei istoriei, in concordanta cu interesele majore ale natiunii. Iata cateva astfel de situatii, care sunt pe larg prezentate in carte: opozitia fata de miscarea legionara si indeosebi rolul hotarator al SSI in reprimarea rebeliunii din ianuarie 1941; neparticiparea sa la pogromurile antievreiesti de la Iasi si Odessa (iunie, respectiv octombrie 1941); sprijinirea in secret a Comunitatii evreiesti; colaborarea informativa de pe pozitii egale cu mult mai marele Abwehr; contactul cu serviciile secrete anglo-americane si protejarea pana la incheierea razboiului a spionilor britanici arestati; protejarea unor personalitati politice romanesti din asa-zisa opozitie.

Din noianul de evenimente ale vremii, ne vom referi, foarte pe scurt, la unul singur: modul in care SSI a trecut peste actul de la 23 august 1944. Atunci, schimbarea regimului politic a atras dupa sine traume grave pentru institutie si pentru oamenii sai. Preluand puterea, comunistii au gasit cu cale sa declanseze represiunea.

Din pacate, cine analizeaza mecanismele puse atunci in miscare nu poate sa nu constate, cu uimire, ca apar similitudini cu mecanismele folosite, asemenea unei lectii bine invatate, la o noua schimbare, cea din decembrie 1989. Spune autorul: „Dupa orice razboi, revolutie sau eveniment convulsiv soldat cu schimbari spectaculoase de regim politic, invingatorul l-a judecat pe cel invins, iar una dintre principalele lovituri a fost indreptata impotriva Serviciilor Secrete, urmarindu-se anihilarea lor”.

Insa, citim in continuare, chiar si in asemenea imprejurari critice, „sefii Serviciilor Secrete ale celor invinsi, in ciuda faptului ca riscau sa-si piarda viata in fata plutonului de executie, sau sa ramana o vreme indelungata in spatele gratiilor, si-au asumat de regula intreaga responsabilitate, cu scopul vadit de a salva structurile informative din subordinea lor, necesare pentru a asigura continuitatea vietii statale, pe care patimile politice conjuncturale o ignora”.

Cine erau cei care se aflau in fruntea acestei actiuni indreptate impotriva serviciului secret al tarii? Sovieticii in mod direct? Nu! Eugen Cristescu a fost arestat si, la 14 octombrie 1944 a fost preluat de sovietici. Ei l-au anchetat vreme de 16 luni. In mod civilizat, profesionist. Unele sedinte de ancheta se constituiau in veritabile prelegeri, desfasurandu-se in sali spatioase, in fata a 150-200 de specialisti sovietici (pag. 143). Iar SSI, ca institutie, a colaborat cu Serviciul de Informatii al Armatei Sovietice, lucru cat se poate de firesc, avand in vedere colaborarea de pe front.

Erau oare aliatii occidentali? Nu! Acestia colaborasera cu institutia, cu unii ofiteri ai ei in plin razboi, inainte de 23 august. Spionii parasutati de britanici si arestati in Romania nu numai ca nu au fost predati nemtilor, dar s-au bucurat aici de un adevarat regim de vacanta: „Avea fiecare camera separata, sufragerie comuna, baie, masa de la restaurant, harti militare pentru urmarirea razboiului, aparat de radio receptie, carti de citit si de joc, sah etc., precum si vin la fiecare masa. Duminica erau scosi la plimbare in oras insotiti de un ofiter si li s-a permis sa scrie cate o carte postala la cunoscuti”.Dupa 23 august prizonierii englezi au cerut sa mearga la Palatul regal; de acolo, comandantul grupului a plecat cu avionul la Cairo, iar ceilalti doi au venit la Inspectoratul General al Jandarmeriei, „de unde si-au luat bagajele, au incheiat socotelile cu soldele si popota lor si si-au luat la revedere de la ofiteri”. (Citat din declaratia colonelului Alexandru Teodorescu, seful pazei).

Un alt motiv pentru care aliatii occidentali nu puteau actiona impotriva SSI era acela ca ei aveau interesul de a mentine institutia, unde chiar sprijinisera crearea unei „Grupe speciale”, a carei misiune era aceea de a urmari activitatile desfasurate pe teritoriul Romaniei de catre autoritatile sovietice.

Raman doar comunistii romani. Raman acei 1150 de oameni, cifra confirmata lui Cristescu de catre generalul anchetator Vinogradov. Dintre acestia, a declarat fostul sef al SSI, „jumatate erau agentii comisarului Sava Dumitrescu, tehnicianul nostru in probleme comuniste”. Iata asadar ca ei aveau si un interes direct: acela de a sterge urmele.

Redam, in relatarea ziarului Romania viitoare, din 28 martie 1945, o scena care, din pacate, avea sa se repete in 1989: „In jurul orei 13, cand acuzatorii publici, domnisoara Alexandra Sidorovici si domnul Emil Angheloiu, s-au prezentat la Serviciul Secret pentru consultarea dosarelor, distrugerea documentelor era in toi”.

Pentru cei care nu stiu, femeia-comisar care raspandea asupra tarii teroarea ca acuzator public pe langa „Tribunalul poporului”, domnisoara care controla o institutie cu sute de ofiteri, era Alexandra (Sasa) Sidorovici, devenita mai apoi doamna Brucan, devenita deci sotia celui care a fost omul de casa al lui Gheorghiu Dej si, printre alte inalte demnitati, ambasadorul Romaniei in SUA.

Ce ii mana pe membrii Partidului Comunist din Romania sa actioneze astfel? Doua ar putea fi, in opinia noastra, motivele principale: in primul rand acela de a crea un vid de pesoane, astfel incat sa poata accede la functii de conducere si, in al doilea rand, sa se puna la adapost, descoperind arhivele in care ei apareau cu adevaratul lor chip. Sa nu uitam, spre exemplu, ca unul dintre principalii lideri comunisti ai vremii, Vasile Luca, era informator al Sigurantei, avand in 1944 un stagiu in activitate de 20 de ani!

Pentru a fi corecti in haituirea ofiterilor SSI si in vanatoarea dupa arhive, interesele comunistilor coincideau cu acelea ale multor reprezentanti ai clasei politice a vremii, ai armatei, motivul fiind acelasi: in memoria ofiterilor SSI si in arhivele secrete, ei apareau asa cum fusesera in realitate si nu asa cum intelegeau sa isi ferchezuiasca imaginea in raport cu noile vremi. „Se pare ca toata lumea era interesata sa puna mana pe arhiva secreta”, ne spune autorul, citand numeroase nume: seful Marelui Stat Major, generalul Mihail, regele Mihai, maresalul Palatului, Octavian Ulea. Generalul Sanatescu, ca sef al guvernului, oferea chiar si un premiu de 10 milioane de lei. Si adauga mai departe: „De arhiva s-au interesat intens ofiterii sovietici veniti anume, dar n-au reusit sa gaseasca chiar toate dosarele. Functionarii SSI au ratacit o parte din arhiva prin depozite doar de ei stiute, aducandu-le la lumina numai dupa plecarea consilierilor sovietici din tara”.

Mai sunt si alte aspecte carora le gasim, peste timp, o copie la indigo: mai intai faptul ca, incepand cu 1 septembrie 1944, SSI a trecut in subordinea Armatei.

In al doilea rand ar fi virulenta campanie de presa dezlantuita impotriva SSI si a oamenilor sai, campanie in sustinerea careia adevarul avea o importanta minora. Institutiei si sefului sau i s-au adus acuzatii dintre cele mai fanteziste. Atunci s-a lansat si zvonul conform caruia Eugen Cristescu ar fi plecat nu numai cu documente, ci si cu anumite sume de bani in valuta forte (ceva gen „conturile secrete”).

Anii de anchete si detentie au dovedit ca nu a fost nimic adevarat. Pana a se ajunge insa la o asemenea concluzie, Eugen Cristescu murise in inchisoare, la 12 iunie 1950. Avea doar 55 de ani.

Cartea „Omul de taina al Maresalului” se citeste pe nerasuflate. Iar colectia de documente pe care o contine (indeosebi materiale de ancheta) fac din aceasta o lectura necesara pentru oricine doreste sa fie sigur ca erorile trecutului nu trebuie sa se repete. Intrucat, iata, minciunile ies la iveala. Pentru unii, prea tarziu insa.

* Eugen Cristescu – asul serviciilor secrete romanesti. Memorii, marturii, documente – Editura Roza Vanturilor, 1994

Paul Carpen

http://www.presamil.ro/VM/2005/2/10-11.htm

Scris de Admin 20.06.06 16:38

Un punct de vedere
60 de ani de la asasinarea lui Ion Antonescu
Cea mai mare personalitate politică si militară a românilor din Secolul XX a fost Maresalul Ion Antonescu, de la a cărui asasinare s-au împlinit, la 1 iunie 2006, 60 de ani. A fost omul care a pregătit, din umbră, victoriile românesti în primul război mondial, victorii care vor face posibilă Unirea cea Mare din 1918. A fost omul de care România avea nevoie în anii celui de-al II-lea război mondial, cel care a încercat refacerea hotarelor normale ale tării. În această tentativă patriotică, a fost sprijinit de partidele istorice (Ion Mihalache si Gheorghe Brătianu s-au înrolat chiar ca voluntari pe front) si de regele Mihai, cel care i-a telegrafiat, la 22 iunie 1941, la începutul războiului contra URSS: „În clipele în care trupele noastre trec Prutul si codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfînta tară a Moldovei lui Ştefan ce Mare, gîndul meu se îndreaptă către domnia-voastră, domnule general“, general căruia i se arăta „recunoscător“. Cînd înfrîngerea Germaniei a devenit evidentă, atît partidele istorice, cît si regele s-au desolidarizat de Antonescu si, împreună cu comunistii, l-au înlăturat brutal; mai mult, l-au predat sovieticilor. Se stie ce a urmat după lovitura de Stat de la 23 august 1944: înrobirea României de către URSS, impunerea comunismului, ruperea de Occident, nenumărate suferinte pentru Poporul Român timp de 50 de ani. De aceea, rămîne de demonstrat că soarta tării ar fi fost mai rea dacă ar fi iesit din război sub conducerea Maresalului; numai în cazul unei asemenea demonstratii, înlăturarea lui brutală s-ar justifica. În 1946, în urma unui proces regizat de la Moscova, Maresalul Ion Antonescu a fost executat. În timpul procesului a avut o comportare demnă, luîndu-si răspunderea pentru războiul antisovietic, iar în clipa cînd a fost împuscat a strigat: „Trăiască România!“ Sentinta nedreaptă ar trebui anulată, cel putin din 3 motive: 1. Neconstitutionalitatea Legii nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea căreia a fost judecat Maresalul Ion Antonescu. 2. Procesul s-a desfăsurat în totală contradictie cu normele general democratice: sub presiune politică; cu încălcarea principiului prezumtiei de nevinovătie; în conditiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atît desfăsurarea procesului, cît si sentinta. Procesul a avut un caracter politic, organizat de fortele zise democratice, în frunte cu PCR; scopul era cîstigarea de capital electoral în vederea alegerilor parlamentare din 1946 si înfăptuirea unei lovituri împotriva partidelor istorice. Acest lucru a fost constatat de către reprezentantii diplomatici ai tărilor occidentale la Bucuresti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: „(…) procesul criminalilor de război, al Maresalului Antonescu si al ministrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Guvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNT, Maniu, si pe cel al PNL, Brătianu. S-a mentionat chiar că Molotov, aflîndu-se la Paris, a cerut informatii selective despre cei doi, pentru a fi folosite în actualele demersuri ale ministrilor de Externe, si că Maresalului si lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentintă mai blîndă dacă-i vor implica pe Maniu si Brătianu în timpul procesului. În scopuri politice, Guvernul urmăreste să compromită si alte personalităti“. De asemenea, trebuie mentionat că procesul s-a desfăsurat sub o puternică presiune, regizată, a străzii, regizorul fiind PCR – cu manifestări intense chiar în sala de judecată. Adeseori, acuzatii au fost insultati, batjocoriti, fluierati de asistenta selectată de comunisti; cu îngăduinta evidentă a completului de judecată, acuzatii au fost întrerupti si combătuti în timpul depozitiilor lor; au fost adevărate manifestatii, ostile, în sala Tribunalului si în fata acestuia. Iată doar un exemplu. La sfîrsitul rechizitoriului, citit de acuzatorul public Dumitru Săracu, stenograma sedintei înregistra: „Zgomot mare în sală, aplauze, strigăte: Moarte! Moarte! La moarte! La spînzurătoare cu ei!“ 3. Foarte multele volume de documente din perioada guvernării Antonescu, volume publicate după 1989, demonstrează faptul că acuzatiile în procesul din 1946 nu aveau o bază reală. Maresalul nu poate fi acuzat ca trădător al României; el a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice.
La 60 de ani de la asasinarea lui Ion Antonescu putem constata că împotriva memoriei sale se duce o luptă tot mai înversunată, o luptă ilogică si condamnabilă. În acelasi timp, unora dintre asasinii săi, precum Ana Pauker, li se confectionează – în tară sau în Occident – biografii laudative. Unii dintre cei care îndemnau, în 1946, la asasinat, prin publicatiile PCR precum „Scînteia“, mai sînt considerati si astăzi sfătuitori ai Natiunii, un exemplu fiind Silviu Brucan. Fii si nepoti ai liderilor comunisti din acei ani se află în centrul vietii politice românesti de astăzi, Ion Iliescu si Petre Roman fiind doar două exemple. Iar fostul rege Mihai, cel care a refuzat cererea de gratiere înaintată de avocatul lui Ion Antonescu – integrîndu-se astfel în cercul de asasini ai Maresalului –, nu arată a avea nici o remuscare pentru trecutu-i detestabil; are un singur tel: să-si recupereze imensele averi pe care i le-ar fi luat comunistii. Lui Ion Antonescu nu i-au luat nimic, pentru simplu fapt că nu avea nici o avere; a fost un om deplin cinstit. Românii consideră, si astăzi, telul pentru care a luptat Maresalul, reîntregirea hotarelor tării, ca unul patriotic.
Nici după 60 de ani de la asasinatul din 1946, Maresalul Ion Antonescu nu a fost reabilitat juridic. Mai mult, urmasii comunistilor din anii imediat postbelici au impus o Lege prin care ne este interzis să gîndim si să spunem ceva de bine despre cel care a salvat România de la disparitie. Cu toate acestea, Ion Antonescu rămîne statornic în inima Poporului Român, acolo unde majoritatea conducătorilor României de astăzi nu vor ajunge niciodată.
Prof. univ. dr. Petre Turlea
ROMARE

Scris de Admin 08.06.06 17:32

Ion Antonescu - Aliatul uitat al lui Hitler
La Londra a fost lansată cartea "Aliatul uitat al lui Hitler, Ion Antonescu şi regimul său, România 1940 - 1944", opera profesorului de limba şi literatura română, Dennis Deletant.

El predă la University of London, la Şcoala de Studii Slavonice şi Est Europene.

Pasionat de istoria României, profesorul Deletant a scris şi alte cărţi pe teme dintre cele mai variate, cum ar fi Securitatea pe timpul lui Ceauşescu sau teroarea comunistă sub Gheorghiu Dej.

Acum, Dennis Deletant a dorit să facă cunoscut publicului anglofon personalitatea lui Ion Antonescu, unul dintre principalii aliaţi ai Germaniei naziste în războiul împotriva URSS.

În curând, cartea va fi tradusă şi în România

Cartea va fi în curând accesibilă şi publicului românesc, Dennis Deletant anunţând cumpărarea drepturilor de traducere şi distribuire de către Editura Humanitas.


	Dennis Deletant este pasionat de istoria României

În carte sunt tratate temele: preludiul războiului mondial, calea lui Antonescu spre putere, Antonescu şi statul naţional legionar, dictatura militară şi războiul, Antonescu şi evreii, Antonescu şi Holocaustul, deportările, Transnistria: soarta evreilor şi romilor, suspendarea deportărilor, repatrierea şi emigrarea evreilor, lovitura de stat de la 23 august 1944 şi procesul lui Ion Antonescu.

Petru Clej a stat de vorbă cu profesorul Dennis Deletant, cu prilejul lansării cărţii, despre relaţia dintre Ion Antonescu şi Adolf Hitler.

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/06/060607_

Scris de Admin 02.06.06 11:47

ION ANTONESCU (2.06.1882 - 1.06.1946)

NE NUMARAM printre cei care considera ca ingerintele politice si ideologice in stiinta nu pot decat sa dauneze, prin compromiterea chiar a conceptului de stiinta. Interpretarea unor evenimente istorice in functie de interesele politice ale momentului, relevarea doar a unor aspecte, atent alese, si adesea prezentate deformat, reprezinta o adevarata siluire a stiintei istorice. Emiterea unor judecati de valoare asupra unor personalitati ale istoriei trebuie sa fie bazata pe o profunda cunoastere a surselor istorice, indiferent de natura lor.
Din acest motiv, publicarea unui document inedit, cuprinzand cateva din gandurile maresalului Antonescu, putin inainte de executia asa, credem ca va contribui la o conturare mai adecvata a acestui personaj.

Acest document nu a fost emis de vreo institutie, nu are caracter oficial dar spune multe despre perceptia pe care o buna parte a romanilor o aveau asupra personalitatii maresalului Ion Antonescu, in ciuda propagandei imense si a procesului regizat de comunisti. Este vorba de un simplu bilet anonim ajuns in mainile condamnatului la moarte – care tocmai facuse recurs.
Iata continutul sau:
“Un omagiu celui mai mare, inscris in istorie prin faptele sale dinainte de 23 august si prin vorbele lui si demnitatea lui, dupa 23 august. Istoria Tarii Romanesti nu uita si va impune ca o datorie de onoare sa luptati pentru a va pastra viata mai departe pentru ca are nevoe de Romani. Tara doreste sa traiti si tot neamul Romanesc v-o cere. Un glas din multime.”
Pe verso, maresalul a notat:
“24.V.1946.
Primit din multime pe cand eram la Jilava si asteptam ultima hotarare. Este bine a se pastra pentru arhiva istoriei.
M-l Antonescu, Jilava.”

http://ro.altermedia.info/calendar/speranta-

Scris de Admin 26.05.06 7:56

Ion Antonescu şi asumarea istoriei
Pe parcursul lunii iunie, BBC a difuzat un serial consacrat regimului Antonescu. Acum a venit rândul ascultătorilor BBC să comenteze şi să pună întrebări.

Militar de carieră, cu succese în timpul primului război mondial, om dur, roşcovan, de o excesivă severitate, poreclit Câinele roşu, Ion Antonescu a preluat puterea într-un context istoric dramatic.

A dus România în război alături de Hitler, de la care a acceptat bucata din Ucraina dintre Nistru şi Bug numită Transnistria, unde au fost deportaţi şi exterminaţi majoritatea evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi unii evrei şi romii nomazi din România.

Pe de altă parte, a decis să nu pună în aplicare planurile de deportare a evreilor din Vechiul Regat în lagărele de exterminare naziste.

Arestat la 23 august 1944, a fost deţinut în Rusia şi România, judecat pentru crime de război şi executat la Jilava, la 1 iunie 1946.

Invitaţi - istorici, supravieţuitori ai Holocaustului, veterani de război dar şi dumneavoastră, ascultătorii BBC: după încheierea serialului, vom organiza o masă rotundă în care vom răspunde întrebărilor primite la redacţie, pe adresa rom.dept@bbc.co.uk.

Regimul Antonescu - contradicţii, megalomanie, tragedie: vă invităm să luaţi parte la începutul unei dezbateri de substanţă, interzise, evitate sau amânate vreme de decenii în societatea românească.

Dacă comentariile pe marginea serialului, publicate aici, reflectă opiniile ascultătorilor şi, prin generalizare, ale poporului român, ajung la concluzia că românii, ca popor, nu şi-au însuşit învăţămintele pe care majoritatea popoarelor lumii le-au tras de pe urma evenimentelor demenţiale ale secolului trecut.
Iată un exemplu:
"Au apărut declaraţii din partea unor grupuri de evrei prin care [Antonescu] este acuzat că a ordonat deportările din perioada războiului. Nu analizează nimeni dacă printre cei deportaţi s-au aflat persoane cu atitudine ostilă faţă de statul român. Florian Hepes, Oradea" .
Mă aşteptam ca în faţa fiecărui comentariu de acest fel să apară cel puţin alte 10 care să sublinieze că:
1. Există dovezi, nu numai declaraţii, că evreii au fost nu numai deportaţi, ci chiar exterminaţi de către armata română, din ordinul lui Antonescu, Fuehrer-ul român.
2. Faptul că printre cei deportaţi de către români AU FOST (sau nu!!) PERSOANE CU ATITUDINE OSTILĂ FAŢĂ DE STATUL ROMÂN nu poate fi o scuză pentru crimele comise faţă de sute de mii de evrei şi ţigani nevinovaţi.
3. Nu există dovezi că evreii, sau ţiganii, ca minorităţi etnice, şi-au exprimat prin fapte atitudinea ostilă (reală sau imaginară) faţă de statul român.
În lipsa unei reacţii masive faţă de comentarii de aceast gen, nu pot să simt decât o mare amărăciune şi un foarte mare regret. Personal şi în calitate de cetăţean român, născut în august 1937 în comuna Răducăneni, jud. Iaşi, şi strămutat forţat în plină iarnă, în luna decembrie 1940, sub escorta jandarmilor, ţin să asigur pe d-nul Hepes că n-am avut, la momentul strămutării forţate, nici o atitudine ostilă faţă de statul roman, care să justifice acest act. Pe de altă parte declar că atitudinea ostilă a domnului Hepes faţă de logică, de inteligenţă şi de alte atribute inerente speciei umane, nu-l privează de dreptul la existenţă ca om. Şi dacă în pofida existenţei unor români de teapa domniei sale, continui să păstrez cetăţenia română este pentru faptul că am foarte multi prieteni, români, care gândesc cu totul altfel deşi ei sunt, poate, în minoritate.
Puiu Rosen, Israel

1. Fascismul, ca şi comunismul au fost curente ideologice ale vremilor respective, fiind primite cu braţele deschise de naţiuni mari ale lumii. De ce ar trebui tratat fascismul românesc altfel decât toate celelalte forme de fascism? Şi românii altfel decât ceilalţi adepţi ai fascismului. Sau poate consideraţi că Antonescu şi regimul lui nu a fost de factura fascistă?
2. Nu credeţi că felul în care se predă istoria României în şcoli ar trebui schimbat fundamental? Un exemplu: din veşnicii mioritice învăţăm despre marea bătălie de la Călugăreni, dar nu suflăm o vorbă despre ocuparea Bucureştiului de către trupele Otomane DUPĂ bătălie! Miturile naţionale şi-au avut rolul în perioada afirmării naţiunii române, dar această perioadă a trecut de mult. Dacă am reuşit să ne afirmăm sau nu mai are azi importanţă pentru istorie. Viitorul e singura "istorie" asupra căreia trebuie să ne concentrăm.
3. De ce credeţi că textul monumentului memorial din faţa Templului Coral din Bucureşti înşiră vinovaţii uciderii mişeleşti a evreilor în următoarea ordine: "germani, români şi maghiari"? Ordinea nu este evident alfabetică şi oricine ar deduce de aici că românii au fost mai mari ucigaşi de evrei decât maghiarii, ceea ce nu este adevărat.
Emil Silvestru, Canada

De ce ar trebui tratat fascismul românesc altfel decât toate celelalte forme de fascism? Şi românii altfel decât ceilalţi adepţi ai fascismului. Sau poate consideraţi că Antonescu şi regimul lui nu a fost de factura fascistă?
Antonescu[v=] - Pagina 11 800_right_quote

Emil Silvestru, Canada

Dacă – ferească Dumnezeu – vremuri precum cele de pe timpul lui Antonescu s-ar întoarce, am repeta aceleaşi greşeli...Pentru că noi, românii, nu acceptam să ne asumăm responsabilitatea pentru greşelile făcute, nu acceptam sa suportăm consecinţele lor ca o pedeapsă. Totdeauna "au fost vremurile peste noi"! Se vede bine asta şi din părerile exprimate şi – mai ales – se vede în viaţa de toate zilele. Va trebui umblat la educaţie, încă de la vârsta cea mai mică. Desigur, referirea la români are un caracterul statistic al oricărei aprecieri făcute la adresa unei mulţimi. Au fost, sunt şi vor fi mereu conaţionali care au curajul răspunderii. Tocmai de aceea ei greşesc mai puţin şi mai puţin grav. Din nefericire, ei sunt încă o minoritate puţin respectată!
Ioan Acsinte, Brăila

Ce reiese clar din cele mai multe comentarii de mai jos este faptul că ascunderea crimelor antonesciene în perioada comunistă şi în anii '90 îi face pe mulţi să îl considere pe Antonescu un erou. Dar un conducător care omoară 300 de mii dintre cetăţenii pe care ar trebui să îi apere nu este un erou.
Paul Ivan

1) Este veridică ipoteza avansată de Alex Mihai Stoenescu în cartea sa, "Armata, Mareşalul şi evreii", că Antonescu ar fi fost bolnav de sifilis?
2) Cât de valabilă e comparaţia dintre Antonescu şi generalul Mannerheim, al Finlandei?
3) Sunteţi de acord cu incriminarea cultului lui Antonescu şi a negării Holocaustului (OUG 31/2002, Legea 107/2006)?
4) Cum explicaţi că atâţia români, aşa cum se poate vedea şi pe acest forum, au o reacţie viscerală, simţindu-se parcă jigniţi personal, atunci când sunt relatate fapte comise de regimul Antonescu, aşa cum ar fi deportarea în masă şi nimicirea unei părţi a evreilor din Basarabia, Bucovina, Transnistria?
Eduard Botnaru

Cât de valabilă e comparaţia dintre Antonescu şi generalul Mannerheim, al Finlandei?
Antonescu[v=] - Pagina 11 800_right_quote

Eduard Botnaru

Apreciez calitatea serialului care a încercat să fie în acelaşi timp obiectiv şi să trateze cât mai multe aspecte ale regimului Antonescu. Ma întreb CÂND românii vor învăţa din greşelile trecutului?! Lipsa unei dezbateri publice arată că românii nu-şi pun încă întrebări de ordin moral. Se pare că încă nu suntem pregătiţi pentru a ne confrunta cu propriul trecut. Vom fi noi oare capabili de-a ne înfrunta cu viitoarele dileme?
Virgil, Franţa

De ce nu s-a oprit Antonescu la Nistru?
Vasile Sicoe, Plopeni

De ce a fost judecat, condamnat la moarte şi executat Ion Antonescu, pe când Horthy nu?
Radu Roman, Germania

De ce aţi recurs, aproape exclusiv, la istorici compromişi de participarea lor activă, până la 22/12/1989, dar unii din ei şi după, la falsificarea un scopuri politice a istoriei? Şi, dacă aţi apelat la oameni care sunt structural anti-antonescieni, de ce n-aţi echilibrat această intervenţie "partizană" cu una simetrică, a celor structural pro-antonescieni? Aşa cum aţi dat-o pe unde, desbaterea pe care aţi avut meritul s-o deschideţi, este viciată din lipsă de obiectivitate şi prin orientare a priori.
Jean Varlam

Sigur că Antonescu, în condiţiile de atunci nu putea să-şi evite soarta. Mă întreb de ce opinia publică, care în 1941 a fost alături de Antonescu, în 1946 foarte puţini îl mai sprijineau?
Dragoş Cioranic, Canada

De ce opinia publică, care în 1941 a fost alături de Antonescu, în 1946 foarte puţini îl mai sprijineau?
Antonescu[v=] - Pagina 11 800_right_quote

Dragoş Cioranic, Canada

Mă refer la părerea unor foşti concetăţeni că Antonescu i-ar fi "apărat" pe evreii din Regat, încetând să-i mai trimită în Transnistria. Motivul încetării e clar: Bătălia de la Stalingrad a luminat soarta războiului inclusiv a "marelui" Conducător. Antonescu şi-a dat seama de răspunderile ce-i vor incumba şi nu numai pentru evrei, ci şi pentru sutele de mii de militari români morţi. În ceea ce priveşte persecuţiile pentru evreii din Regat, ele nu au încetat, ci dimpotrivă s-au înăsprit. Personal, în afara de faptul că mi s-au luat toate drepturile de cetăţean Român şi scos din şcolile de Stat la vârsta de numai 14 ani (Liceul Comercial din Bârlad, unde învăţam atunci) şi trimis la munca denumită "de folos obştesc", adică la măturatul străzilor din Bârlad. Mai târziu, când am mai crescut, am fost trimis la diferite şantiere, iar ultimul an de război l-am petrecut pe şantierul Grinzi-Beton Doaga, unde am îndurat cele mai mari mizerii. Şi toate acestea în situaţia de prizonierat în propria noastra Ţară. În aceste lagăre de muncă de "folos obştesc" au pierit sute de oameni din cauza condiţiilor de trai existente. Astfel i-a "apărat" Antonescu pe evrei. Perioada unei vieţi de om rezumată numai în câteva randuri nu poate fi o mărturie completă. De aceea o să vă adresez o întrebare generală cu privire la acest subiect: De ce? De ce eu şi toţi ceilalţi copii de evrei care am trăit în acea perioadă, a trebuit să îndurăm toate mizeriile ce se impuneau prin legi scrise şi nescrise şi care, într-un cuvânt, ne-au lăsat o traumă în suflet şi ne-au schimbat tot cursul vieţii? Şi ce ne mai aştepta să îndurăm dacă alianţa nazistă învingea în acest război absurd?
Arthur Goldstein, Israel

Nu ştiu care vor fi câştigurile acestei dezbateri, dar de un lucru sunt sigur, că ea răscoleşte spaimele noastre istorice, de pierdere a libertăţii naţionale şi civice, de ratare a prosperităţii şi puterii, chiar de pierdere a identităţii etnice. A câta oară? Pentru ca aceleaşi probleme bântuie lumea românească acum, ca şi atunci. Atunci, se ştie, România a sfârşit în pustiire, dezonoare şi îngenunchere, urmată de o sfâşiere aproape de război civil. O rană în conştiinţa naţională pe care nu ştiu dacă vremurile tulburi ce vin ne vor da răgazul s-o vindecăm. Dar ceea ce este cel mai grav este faptul că şi de această dată, ca un blestem, în fruntea neamului ne-am pricopsit cu o adunătură de neispraviti şi incompetenţi. De aceea singura ratiune a acestei dezbateri, care poate merge până la cele mai abjecte şi groaznice dezvăluiri dacă este nevoie, este aceea de a afla unde am greşit şi ce trebuie să facem pentru a realiza puterea. Pentru că din putere izvorăşte totul. Şi puterea este de la Domnul! Întrebarea este: Unde am greşit atunci?
Alexandru Jecu, Bucureşti

De ce a aplicat Antonescu tratamente deosebite evreilor din Romania faţă de cei din Basarabia şi Bucovina? Poate că aici este cheia aşa zisului "Holocaust din România".
Avram Melincescu, Madrid, Spania

În ceea ce-l priveşte pe Antonescu, este probabil că nu-şi putea evita soarta. Dar eu am o întrebare legată de soarta sutelor de mii de soldaţi români morţi pe frontul din est, dincolo de Nistru: chiar nu putea el să impiedice masacrul acelor oameni? Chiar trebuia să moară atâţia români departe de hotarele ţării, chiar nu ar fi putut ordona armatelor noastre să se opreasca la Nistru? Eu cred că a greşit profund atât politic (vezi generalul Mannerheim, din Finlanda, care în aceeaşi situaţie nu şi-a trimis armatele dincolo de Leningrad) cât şi militar (i-a subestimat pe ruşi şi a trimis sute de mii de români la moarte şi prizonierat).
Radu Iftimie, Canada

1) De ce ungurilor li s-a permis (şi au făcut-o cu mare sârguinţă!) să-l reabiliteze (să-l păstreze, să-l reînhumeze, etc) pe Horthy (care a permis masacrarea evreilor în masă) şi Antonescu (care n-a pus în aplicare planurile de deportare din ţară, ba chiar i-a apărat!) a rămas "criminal de război"?
2) Dacă nu găsiţi alt răspuns, eu găsesc o legătură cu Regele Mihai care, dacă îl reabilităm pe Antonescu, ar putea fi, el, "criminalul"!!
3) Ce avere a avut Antonescu şi ce a cerut şi cere, acum, Mihai?!
4) Ce au făcut, fiecare, atunci, pentru ţară? Eu cred că nici nu putem să-i discutăm separat!
Marcel Dragu, Constanţa

Ar fi fost mai bine ca România sa intre în cel de-al doilea Război Mondial de la început alaturi de Imperiul Sovietic ?
Antonescu[v=] - Pagina 11 800_right_quote

Gruia Toma, Canada

1. Ar fi fost mai bine ca România sa intre în cel de-al doilea Război Mondial de la început alaturi de Imperiul Sovietic ?
2. În cazul în care Romania s-ar fi aliat cu ruşii de la începutul războiului, ar fi fost considerat Antonescu (sau cel care i-ar fi luat locul) un erou naţional?
3. În ce măsură este corect să judecăm acum un om care a trăit acum mai mult de o jumătate de secol, cu informaţiile de ACUM, câtă vreme el a acţionat atunci cu informaţiile de atunci (mult mai puţine decât cele de astăzi, când se cunoaşte toată istoria războiului)?
Gruia Toma, Canada

Credeţi că am putea găsi vreun lider politic ce acţionează cu mănuşi albe în situaţie de război? De ce Hitler şi Mussolini sunt criminali, iar Iosif Stalin şi Harry Truman nu sunt? Ocuparea Irakului fără sanctiunea ONU, în pofida inexistenţei motivului ocupării (arme de distrugere în masă) şi folosirea armelor interzise nu este o crimă?
Andrei, Praga

Dacă soarta războiului era invers, domnilor istorici, tot aşa aţi fi vorbit?
Constantin Duşescu, Montreal, Canada

Pentru început aş vrea să ne punem o întrebare, dacă Antonescu a fost de vină pentru cele întâmplate în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost doar el? De ce încercăm noi românii să dăm vina totdeauna pe o singura persoană.
Ioan Gherman, Şura Mică, Sibiu

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060525

Scris de Admin 28.03.06 14:27

Camasa in care a fost executat maresalul Antonescu a fost vinduta la
un magazin de haine vechi

VASILE SURCEL
Luni, 16 Februarie 1998

Piata obiectelor de arta Camasa in care a fost executat maresalul
Antonescu a fost vinduta la un magazin de haine vechi In anii '50, cu
pretul unei piini se puteau cumpara opt grame de argint
Lumea negustorilor de arta, alcatuieste acum la noi, un univers
inchis, aproape ezoteric. Este un univers al bunului gust si al
pasiunii aproape fanatice pentru frumos, care nu-si au egalul decit
in splendoarea obiectelor pe care le vehiculeaza. Departe de a fi
doar niste spirite mercantile, ce vineaza, cu asiduitate numai banul,
negustorii de "antichitati" reprezinta o adevarata elita intelectuala
a comerciantilor. Ei au fost si sint, atitia citi au mai ramas, niste
oameni cu o solida cultura artistica. Cel mai adesea, ei sint
posesorii unui infailibil simt al valorii reale, ce ii face sa
descopere adevarate raritati acolo unde ceilalti nici macar nu ar
banui ca exista. Ca peste tot in lume, si la noi, soarta acestei
elite negustoresti a oscilat de-a lungul timpului, urmarind cu
fidelitate evolutia insasi a societatii. Magazinele de arta - fala
Bucurestiului interbelic

Dezvoltarea economica a Romaniei dupa Marea Unire, aduce cu sine o
extraordinara deschidere catre tarile civilizate ale Europei. Tot mai
multi oameni, apartinind aproape tuturor paturilor sociale, au
posibilitatea relativ lejera de a calatori peste hotare. Plecati dupa
afaceri, ei ajung in Franta, Germania, Austria sau Italia. Intors din
strainatate, fiecare isi aduce cu sine obiecte deosebite, menite sa-i
infrumuseteze locuinta si viata. Piese de mic mobilier, tablouri,
covoare, sticlarie si portelanuri, ceasuri unicate, produse in centre
manufacturiere renumite in lumea intreaga, incep sa circule in medii
tot mai largi. In aceasta perioada apare si se extinde o "piata"
specifica. Iar odata cu ea apare si o categorie aparte de
comercianti, strict specializati in domeniul artistic. In scurt timp
in Bucuresti, ca de altfel in toata tara, apar mari galerii si
magazine a caror activitate consta doar in desfacerea obiectelor de
arta. Sint magazine prospere, care ofera marfa de cea mai buna
calitate. Cele aflate in Capitala, sint frecventate de lumea selecta
a epocii si dau un farmec aparte orasului. In acest mediu s-au
miscat, in calitate de clienti, insa adeseori si de prieteni ai
patronilor, multe dintre celebritatile culturale si politice ale
vremii.Marcel Zambaccian este ultimul reprezentant activ al
celebrei "dinastii" de negustori si colectionari. Amintirile sale ne-
au readus la viata, pentru citeva momente, imaginea acelei lumi
sclipitoare, atit de indepartata acum pentru noi.In Bucurestiul
inceputului de secol, preferintele se indreptau evident,catre
obiectele de arta provenite mai ales din atelierele occidentale. In
materie de mobilier, cele mai dorite erau garniturile ce apartineau
diverselor stiluri clasice frantuzesti. "Dadea bine", de asemenea, sa
ai in casa sticlarie semnata, produsa in centre celebre: Galle',
Sevres, Daum Nancy, Lalique, dar si cristaluri nemtesti sau de
Bhoemia. Spiritele exotice ,care aveau si indeajuns de multi bani, se
delectau cu portelanuri si fildesuri extrem-orientale. La fel si in
materie de pictura: stampele chinezesti sau japoneze incep si ele ,
sa patrunda, alaturi de opere ale unor maestri europeni consacrati,
in colectiile pasionatilor. Argintaria preferata era cea
frantuzeasca, dar si cea ruseasca, fina si bogat ornamentata. In
privinta covoarelor, de departe erau preferate cele orientale, zise
si "persane". Liderii necontestati ai acestui domeniu erau negustorii
armeni si evrei. Celebrele covoare de Buhara, Isphahan, Tebriz sau
cele din gama Ferahan, achizitionate din Iran, Siria sau Turcia,
ajungeau, dupa un drum lung pe uscat si pe mare, in portul Constanta,
iar de aici in Bucuresti. Magazinele de arta care apartineau
categoriei "Lux" erau concentrate in centrul Capitalei, iar cei care
au apucat acele vremuri, isi amintesc si acum de ele cu
incintare. "Djabrov", "Papazian", "Levy", "La Furnica" sau "Ferahan"
erau cele mai celebre si cele mai cautate. Acolo se vindeau cele mai
diverse articole, la preturi piperate, dar de cea mai buna calitate.
O agonie lunga, fara nici o speranta

In numai citiva ani dupa terminarea razboiului, tavalugul bolsevic
prabuseste in neant o civilizatie cladita cu truda, timp de mai bine
de un secol. In locul ei se instaleaza barbaria cutreirata de himere
egalitariste. In scurt timp, cea mai mare parte a populatiei cit de
cit instarite dispare, iar cumplitele puscarii comuniste precum si
Canalul ii inghit pe majoritatea oamenilor cultivati. Bunul gust
cizelat de-a lungul citorva generatii dispare odata cu ei. Marile
magazine de arta sint distruse si ele rapid, asemeni tuturor
celorlalte institutii "capitaliste". Locul lor este luat
de "Consignatiile" care ani de-a rindul nu vor fi decit un fel de
pravalii, in care se vind vechituri. O mica parte dintre fostii
patroni reusesc sa fuga din tara. Ceilalti, obligati sa-si paraseaca
afacerile prospere, fie ca mor in scurt timp, fie ca, pentru a-si
cistiga o existenta mizera, sint nevoiti sa se integreze in reteaua
comertului de stat. Angajati ca gestionari sau "pretuitori" in acele
Consignatii, ei vor fi martorii neputinciosi ai anilor lungi de
agonie fara speranta a vechii societati. Si tot ei vor fi, la
inceputul anilor '60, martorii nedumeriti ai ridicarii
noii "burghezii proletare" a baronilor comunisti.Consignatiile au
impinzit in scurt timp tot orasul. Obiectele de mare valoare se vind
pe mai nimic, si in scurt timp se produce o adevarata inflatie in
domeniu. Magazinele de "vechituri" sint inundate cu nenumarate
tablouri, piese de mobilier, sticlarie si portelanuri, argintarie.
Peste hotare, fiecare dintre ele ar fi valorat sume considerabile, in
valuta. Aici, in tara, raritati deosebite s-au vindut la preturi de
nimic. Piata obiectelor de arta a fost singura care, in acei ani, a
mai functionat dupa regulile "economiei de piata". Abundenta ofertei,
insotita de o cerere aproaproape inexistenta, a dus la o scadere
dramatica a preturilor. Erau anii "cartelelor". Cine sa fi cumparat
atunci asemenea articole rafinate, de lux? Directorii de
intreprinderi ridicati dintre muncitorii cu maximum patru clase? Sau
poate secretarii de partid semianalfabeti? Evident ca nu.Astfel se
face ca mii de piese de o valoare artistica deosebita au zacut luni
si ani de-a rindul prin depozite, distrugindu-se in mod iremediabil.
Argintul se vindea cu 25 de bani gramul, si numai in magazia unei
singure Consignatii se aflau peste 700 de kilograme de tacimuri fine
din acest metal pretios. In consignatia de la Academiei, o angajata s-
a fotografiat, in acei ani, inconjurata, asemeni unei printese, de 20
de vase Galle. Iar in magazii se mai aflau alte zeci de bucati.
Camasa pe care maresalul Antonescu a purtat-o in momentul executiei
sale, s-a vindut probabil, la un magazin de haine vechi

Dl. Marcel Zambaccian ne-a relatat o intimplare tulburatoare. In anul
1948, el lucra temporar la o consignatie de pe Calea Grivitei. Intr-o
buna zi, acolo au sosit citeva lazi din scindura, pline cu
imbracaminte. Printre angajati s-a raspindit zvonul ca hainele acelea
ar fi apartinut celor impuscati in "lotul Antonescu". Printre acele
articole vestimentare, el isi aminteste ca a vazut si o camasa alba,
din matase. Cu ea fusese imbracat maresalul in clipa executiei sale.
Camasa fusese spalata si calcata, insa nimeni nu se obosise sa
cirpeasca si cele trei gauri rotunde provocate de gloantele ucigase.
Nimeni nu stie ce s-a intimplat cu acele haine. Este foarte probabil
ca si ele au fost vindute in vreuna dintre Consignatiile specializate
in articole de imbracaminte. Demnitarii comunisti "luminati" aveau
acasa colectii valoroase de icoane

Anii '60 aduc o relativa destindere si umanizare a dogmatismului
comunist. Treptat, locul politicienilor analfabeti dar docmatici este
luat de personalitati mult mai nuantate si mai complexe. Sint anii in
care se structureaza "burghezia comunista". Dintr-un snobism
ciocoiesc, pentru care opulenta inlocuieste blazonul, majoritatea
acestor demnitari isi umpleau vilele luxoase cu "antichitati". Incep
sa aiba iarasi cautare obiectele de arta, iar consignatiile sint tot
mai des cercetate. Gospodaria de Partid, prin tov. .......avea
sarcina de a identifica piese cit mai interesante. Motivatiaera ca
obiectele de arta sint necesare pentru amenajarea C.C.-ului. Unele
dintre ele au ajuns intradevar acolo, dar majoritatea au intrat in
casele demnitarilor de diferite ranguri. Este drept insa ca acum
regulile jocului s-au mai schimbat. Nu mai exista abundenta tragica
din anii '50. Din cauza "ofertei" din ce in ce mai reduse, dar si
a "cererii" in crestere, preturile de achizitie devin relativ
rezonabile, apropiate de valoarea reala.Adevarul este ca printre
demnitarii ultimilor 25 de ani ai comunismului, au fost si oameni
dotati cu un bun-gust real, care intr-unele din cazuri atingea pragul
competentei. Colectiile de arta ale familiilor Maurer, Corneliu
Manescu, sau Gogu Radulescu erau celebre. In anul 1982, Maxim
Berghianu avea o frumoasa colectie, alcatuita de-a lungul timpului si
compusa din aproximativ 20 de tablouri, semnate de Toniza, Isser,
Pallady si Tuculescu. Cu toate ca ateismul era politica de stat, unii
dintre acesti activisti aveau in casa icoane, mai mult sau mai putin
pretioase. La mijlocul anilor '70, Maxim Berghianu avea acasa o
adevarata colectie, compusa din sapte icoane rusesti superbe.
Ferecate in argint, ele erau mindria familiei, care nu le arata decit
prietenilor apropiati, de incredere. Comertul cu "antichitati"
renaste

Inca din primele luni ale anului 1990, comertul cu obiecte de arta
incearca o timida renastere. In scurt timp se infiinteaza tot felul
de "Consignatii" si "Magazine de Antichitati". Majoritatea spatiilor
in care se desfasoara aceste activitati, sint luate in locatie de
gestiune, iar chiriile ating valori exorbitante. Acum un an, in numai
trei saptamini, chiria pentru un spatiu de aproape 100 de metri
patrati a sarit de la 4 milioane de lei, la peste 24 de miloane. Unii
dintre patronii acestor magazine nu au nici un fel de pregatire in
domeniu si isi desfasoara afacerile dupa inspiratia de moment. Cei
mai in virsta, care au o mare experienta sint cu mult mai eficienti.
Forma cea mai spectaculoasa de comert cu obiecte de arta o constituie
bineinteles vinzarea prin licitatie. In Capitala, cea mai cunoscuta
este si frecventata este "Casa de Licitatii Alice". Desfasurate intr-
un cadru deosebit de elegant, odata la doua saptamini, sesiunile de
licitatie atrag la "Cercul Militar" atit doritorii de noi achizitii,
cit si o multime de spectatori, pasionati de acest spectacol deosebit
de pasionant.

Evenimentul Zilei Online.

Scris de Admin 10.03.06 21:50

PROCESUL MARESALULUI ION ANTONESCU

...r, Pauna Ion era muncitor si reprezentant al Partidului Social-Democrat, Dumbrava Jovita era plugar si reprezentantul Frontului Plugarilor etc., acuzatorul public Dumitru Saracu.care fusese la viata lui chelner si ne pregatea ceva de mancare cand activa la Tribunalul Poporului, cum afirma insusi presedintele Tribunalului Poporului, Alexandru Voitinovici. Presedintele tribunalului era un obscur magistrat din Moldova a carui cariera anosta a fost incheiata de acest proces rasunator.Cu tot caracterul partinitor al desfasurarii procesului, urmarindu-se condamnarea cat mai aspra a celor aflati pe banca acuzarii, completul de judecata s-a vazut nevoit sa recunoasca absurditatea unor acuzatii. Este semnificativa constatarea ca acest acuzat nu si-a insusit ilicit sau abuziv bunuri private sau publice din teritoriul in care s-a purtat razboiul si ca tot el nu a realizat averi in mod ilicit, cu ocazia participarii la conducerea razboiului, ori profitand de legiuirile si masurile luate, o recunoastere a onestitatii si corectitudinii principalului acuzat.Principial, intregul proces s-a dezvoltat dintr-o culpa gratuit imputata, in primnul rand acuzatilor, in mod direct, si apoi intregului popor roman, indirect alianta cu cel de-al treilea Reich. Acuzatorii n-au binevoit sa sugereze o alta solutie, o alternativa la impasul Romaniei din toamna anului 1940. Actul de acuzare cuprindeatradarea a fost pregatita de cercurile reactionare romanesti inca din 1930 care se foloseau de diverse mijloace xenofobie, sovinism, antisemitism, iar in politica externa sabotarea politicii de pace, intretinerea si atatarea adversitatii contra tuturor popoarelor iubitoare de pace si libertate in frunte cu U.R.S.S. Ion Antonescu si cei care l-au sprijinit in politica sa, s-au facut vinovati de dezastrul tarii si crime de razboi prin aceea ca au tradat interesele poporului roman punand tara in slujba dusmanului fascist si hitlerist. Maresalul este invinuit de alianta cu nazistii ignorand dorinta de pace a Rusiei sovietice, fiind invinuit de a fi pregatit Romania de razboi inpotriva acesteia inca din primele zile ale guvernarii sale. Acuzatia este derizorie fiind un fapt dovedit ca Rusia sovietica, angajandu-se in pactul Ribbentrop-Molotov, a avut un rol esential, nu doar in declansarea celui de-al doilea razboi mondial ci si in extinderea lui. Un rol cel putin egal cu cel al Germaniei naziste.In legatura cu invinuirea de alianta cu nazistii Ion Antonescu declara la interogatoriul din 6 mai 1946 eu am gasit aceste lucruriaderarea si sprijinul Germaniei ca fapte indeplinite, precum si aderarea la Pactul Tripartit. Nu aveam nici o alta iesire. Romania era total izolata. La toti ministrii straini la care m-am adresat, toti mi-au refuzat orice sprijin. Pe baza ca nu pot sa acorde, in circumstantele internationale de atunci, nici un sprijin RomanieiFaptul ca Romania se gasea intr-o situatie de criza ca urmare a pactului de neagresiune Ribbentrop-Molotov si a cedarilor teritoriale, neavand un sprijin international se poate observa in urma intalnirii din 23 noiembrie 1940 dintre Antonescu si Ribbentrop care l-a intampinat cu urmatoarele cuvinte pentru ca Romania sa poata gasi drumul spre noi, a trebuit sa ocupam ParisulColateral, maresalului I s-a imputat faptul ca ar fi fost in cunostinta de cauza cu pregatirile de razboi ale Germaniei inpotriva Rusiei sovietice, in general, si cu planurile operatiunii Barbarossa in special, inca de la prima sa vizita la Berlin, procedand in consecinta la reorganizarea si intarirea armatei romane. In realitate, in primele luni ale guvernarii sale, maresalul doar a intuit ca un conflict militar intre Germania si Rusia era pur si simplu inevitabil. Maresalul vedea in cel de-al treilea Reich scutul de nadejde inpotriva expansiunii sovietice, vedea in Reich un sprijin sau mediator pentru populatia romaneasca din Ardealul de Nord care era asuprita de ocupantii unguri masacrele locuitorilor romani din localitatile Ip si TrazneaIn actul de acuzare se arata ca tara a fost condusa la dezastru, Germania urmarind prin guvernarea Antonescu sa transforme Romania in colonie germana, dupa dorintele imperialistilor romani, invitarea armatelor hitleriste sa intre pe teritoriul tarii 12 oct 1940 nu pentru dotarea si instruirea armatei romane ci pentru a ocupa tara. La interogatorii maresalul neaga aceste acuzatiiconventia a fost tratata de Statul Major pe baza principiilor puse de mine si avea o misiune limitata in timp, nu avea dreptul sa ocupe nici posturi economice, nici posturi strategiceAlte acuzatii au fost si cele cu privire la modul de purtare a razboiului, la natura ocupatiei militare romanesti in teritoriile cucerite si la regimul acordat prizonierilor de razboi sovietici dezastrul cauzat de acest razboi nebunesc este incalculabil jefuirea, cotropirea si exterminarea popultiei din teritoriile ocupate si trimiterea la moarte sigura, intr-un razboi de jaf, a sute de mii de tineri romani razboiul prin surprindere contra URSS ceea ce reprezenta, incalcarea drepturilor internationale impotriva marii vecine, URSS care dorea o colaborare pasnica cu poporul roman. Nu tot ceea ce I s-a imputat maresalului se bazeaza in totalitate pe fapte verificabile, nu se probeaza documentar, observandu-se tonul patetic al acuzatiilor.Diferite aspecte de politica interna au fost rastalmacite pe parcursul rechizitoriilor, falsificandu-se de fiecare data fondul problemei si priectandu-se in prim-planul atentiei intamplari marginale, lipsite de orice semnificatie in speta juridica data.Spre exemplu in actul de acuzare se dau diferite interpretari privitoare la informatiile existente in stenogramele Consiliului de Ministri. In loc de dupa ce satisfac nevoile noastre economice, din ce ramane dau pana la maximum nemtilor fiind inlocuit cudau pana la maximum nemtilor.I s-a imputat faptul ca economia romaneasca a fost aservita celei germane prin aservirea bogatiilor romanesti, folosirea petrolului romanesc, cerealelor, munca de sclavi a bratelor romanesti, stapanirea totala a industriei si comertului romanesc, toate fiind puse la dispozitie de guvernul lui Antonescu.Raspunsul lui Antonescu a fost ca Romania se afla la discretia Germaniei, noi nu putem importa nimic de nicaieri mai ales ca industria noastra metalurgica si siderurgica era bazata pe import importam cocs, minereuri si minerale din GermaniaEste adevarat ca Romania achizitiona armament german in schimbul aprovizionarii cu petrol la preturi mult mai mici germanii cautau sa ne pacaleasca, asta e, sa dam si sa nu ne dea nimic, sau sa nu ne dea lucruri de valoare. Asta pateste intotdeauna un nenorocit de stat mic care are raporturi cu statele mari.Intre altele I s-a imputat maresalului persecutarea sectiei din Romania a Cominternului. Conform istoricului Florin Constantiniu intre 1940-1944 au fost anchetate, arestate, condamnate sau arestate sub acuzarea de activitate politica 10566 si s-au pronuntat 313 condamnari la moarte, doar ...

http://www.super-referate.com/referate/istorie/11/PROCESUL-

Scris de Admin 02.03.06 18:28

Exemplara corectitudine a Antonestilor

12-19 aprilie 1944. In pregatirea Procesului asa-zisei mari tradari
nationale, Ion Antonescu si Mihai Antonescu sunt anchetati in
subsolul Ministerului de Interne (actualul sediu al Senatului), unde
au fost depusi dupa aducerea din URSS, la 9 aprilie 1946.

Pun intrebari: Avram Bunaciu, Dumitru Saracu si un anume Zelea, pe
care n-am reusit sa-l identific, desi i-am sunat pe multi cercetatori
ai afacerii, inclusiv pe Marcel-Dumitru Ciuca, istoricul care a
descoperit si tiparit stenogramele interogatoriilor in volumul 3 al
seriei "Procesul Maresalului Antonescu. Document", Editura Saeculum,
I.O., Bucuresti, 1998. Ancheta, ca si Procesul, de altfel, nu-i
vizeaza pe Antonesti. Autoritatile stiu ca piesa e jucata. Indiferent
de ce ar spune Maresalul si Mihai Antonescu, si in conflict cu
adevarul, cei doi vor fi condamnati la moarte. O succesiune de
cuvinte tari, deja serbede prin utilizare excesiva: fascist,
criminal, tradare, dusman al poporului. Interesul e pentru tararea
lui Maniu si Bratianu in campania de asa-zisa denuntare si condamnare
a fascismului.

Din cand in cand, fara vreo legatura cu logica anchetei, cad
intrebari ocolitoare, perfide insa, despre pozitia lui Iuliu Maniu
fata de razboiul impotriva URSS si fata de regimul antonescian. In
chip surprinzator, si Ion Antonescu si Mihai Antonescu nu marseaza la
targul sugerat de mai-marii zilei. Toate datele de politicianism
dambovitean i-ar fi justificat in incercarea de a oferi
anchetatorilor ceea ce acestia doreau. Iuliu Maniu si Dinu Bratianu
fusesera printre complotistii care-i rasturnasera de la putere, ii
arestasera, ii trimisesera in Rusia si acum ii imbranceau pe bancile
acuzarii. Cei despre care acum li se cereau amanunte compromitatoare
erau dusmanii lor de moarte. In timp ce ei, Ion Antonescu si Mihai
Antonescu, se aflau in celulele Ministerului de Interne, anchetati
erau zi si noapte, pregatiti pentru un proces mizer, scuipati in
presa de deasupra, inclusiv in "Dreptatea" lui Iuliu Maniu. Liderul
PNT si cel al PNL se bucurau de privilegiile libertatii, ba chiar si
de cele ale puterii. Eram in aprilie 1946. Oricat de dusmani le era
guvernul Petru Groza, Iuliu Maniu si Dinu Bratianu aveau statutul de
popularitate si respect al liderilor Opozitiei.

Se putea presupune ca o cooperare cu anchetatorul ar fi dus la
imblanzirea sentintei. Cei doi aveau toata indreptatirea de a ceda
presiunilor exercitate de anchetatori. Care politician de la poale de
Carpati n-ar fi comis gesturi si mai dihai pentru a-si salva pielea?
Nu-l arestase Majestatea Sa pe Maresal, pentru a ramane pe tron?

Stenogramele ne pun la dispozitie numeroase momente in care cei doi
refuza sa faca jocul comunistilor impotriva liderilor taranisti si
liberali. La interogatoriul din 16 aprilie 1946, Avram Bunaciu merge
drept la tinta: "Maniu si Bratianu aratau ostilitate fata de Germania
hitlierista?" Maresalul avea sansa de a le administra celor doi o
lovitura. Printr-un raspuns echivoc, daca nu chiar printr-un da. Spre
dezamagirea anchetatorilor, raspunsul e categoric. Categoric invers
celui dorit: "Da, erau ostili!"

Un alt anchetator, Stroescu, il ia la intrebari si pe Mihai
Antonescu. La interogatoriul din 17 aprilie, omul numarul doi al
regimului e chestionat despre posibila legatura dintre PNT si
legionari. Anchetatorul are nevoie, de dezvaluiri prin care
adversarii comunistilor sa poata fi acuzati de legionarism.
Intrebarea vine direct: "In acest timp, prin informatiile dvs., n-ati
stiut daca existau legaturi intre legionari si Partidul National
taranesc?"

E o intrebare ce da posibilitatea raspunsului in doua ape. Pe Mihai
Antonescu nu-l costa nimic sa spuna ca avea informatii. Fostul lider
antonescian e insa de neclintit. El raspunde pe cat de sec, pe atat
de corect: "Nu".

Comportamentul lui Ion Antonescu si al lui Ion Antonescu fata de
adversarii politici interni a fost un exemplu de corectitudine. A
fost la fel si comportamentul adversarilor fata de cei doi? Ne
raspunde Declaratia lui Constantin (Dinu) I.C. Bratianu, seful PNL de
dupa rasturnarea lui Antonescu, publicata in "Universul" din 1
septembrie 1944: "El insa, ca sa cistige bunavointa lui Hitler, s-a
incadrat intr-atit in politica acestuia, incat a depasit orice
limita, introducand la noi excesele dictatoriale ale Germaniei, ca
persecutii de munca fortata, cu ucideri si cu suprimarea oricarei
libertati de care pana la acest regim se bucurasera cetatenii tarii.

In timpul dictaturii maresalului Antonescu, Romania a suportat un
regim care nu corespunde cu simtamintele unui popor bland si
tolerant, cum este poporul nostru." O asemenea denuntare a regimului
antonescian era o exagerare. Seful liberalilor o facea in libertate,
nu inchis in celula din subsolul Ministerului de Interne si, in nici
un caz, amenintat de perspectiva plutonului de executie. Cum se
explica aceasta lasa lovitura data Maresalului, care, printre altele,
se opusese lui Hitler pentru ca Iuliu Maniu si Dinu Bratianu sa fie
trimisi in lagar? Prin nevoia de a face fata bataliei politice
angajate cu comunistii in chestiunea denuntarii fascismului!

Liberalul-sef sacrifica adevarul de dragul puterii catre care aspira.
Ion Antonescu si Mihai Antonescu n-au sacrificat adevarul. Nici de
dragul de a mai trai!

NIMIC NU SE PIERDE

15-18 noiembrie 1938. Carol al II-lea intreprinde o calatori la
Londra pentru a vedea ce sprijin are Romania in contextul european
tot mai ingrijorator dat de ascensiunea Germaniei lui Hitler.
Expresie a nelinistii din tara fata de prabusirea aliantelor
traditionale, calatoria e urmarita cu sufletul la gura. Dand curs
aceste stari de spirit, dar si cultivarii propagandistice a
Suveranului, Radio Romania instaleaza in Piata Palatului Regal din
Bucuresti o statie mobila pentru transmiterea in direct a ceremoniei
de la Londra.

LUMEA PRIN CARE TREC
Capcana Internetului
Cu directorul Arhivei SRI discut despre tineretul de azi. Ajungem la
acest subiect usor de suspectat ca fiind din Conu Leonida… desprins,
dupa ce mi-am spus parerea despre Miscarea legionara: si-a avut
radacinile in nemultumirea tinerei generatii fata de tochitura
politicianista. Saracia invocata de multi drept cauza de fond a
ascensiunii legionare ramane in plan secund, daca nu chiar departat.
Nu pentru a scapa de saracie au venit spre organizatie Mircea Eliade,
Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Vasile Christescu, Petre Tutea,
Constantin Noica. Sa ne mai miram ca majoritatea membrilor erau
studenti sau elevi?

Gasesc astfel prilejul unei trimiteri la generatia tanara de azi.
Interlocutorul ma contrazice. Din experienta familiei sale poate
jura: tinerii nu sunt o problema. Stau zi si noapte in fata
Internetului. Care Internet – intervin eu – e ca un drog al
democratiei. Putine lucruri, si acelea superficiale, despre lume si
viata. In plus, cine da informatiile in retea isi asigura asimilarea
viziunii lor de catre milioane de tineri. E ca si cum oamenii unui
anumit moment istoric ar citi o singura carte. Pe vremuri, dincolo de
manuale, erau profesorii, strada, biblioteca. Unui tanar i se ofereau
mai multe surse de informare despre un subiect. Acum, nu-i ramane
decat unul: Internetul.

Daca mai are timp, dar mai ales ochi sanatosi, dupa noptile pierdute
fixand ecranul fosforescent al celuilalt instrument de tampire
globalizata : televizorul.

BARFE
Antipatie de jurnalist
Adevarul lui Alexandru Beldiman isi face un cal de bataie din Carol
I. Pe frontispiciul ziarului e trecut indemnul: "Sa te feresti,
romane, de cui strain in casa!" De 10 mai, aniversarea venirii lui
Carol, Adevarul apare an de an cu prima pagina incadrata in negru si
cu titlul mare: "10 Mai – zi de doliu". Utilizarea chenarului negru
pentru a desemna chiar de la pagina intai pozitia ziarului e o
practica larg raspandita in presa romaneasca. C. Bacalbasa reproduce
in Bucurestii de altadata fragmente din reportajul dedicat de
Adevarul Balului de Anul Nou 1894: "Balul dat la Curte in seara de
una ianuarie a facut un fiasco formidabil. Afara de corpul diplomatic
si de lumea oficiala, nu era nimeni, absolut nimeni. Aceasta
abstentiune este foarte semnificativa.
Dinasticul (?) colonel Candiano-Popescu a declarat ca cotilion nu va
fi – pentru ce? – fiindca cotilionul necesiteaza cheltueli, pe care
regele nu le poate face in momentele de criza prin care trecem.
Supeul foarte prost: icrele, desi proaspete, erau foarte sarate;
pestele raspandea un miros neplacut; vinurile lasau mult de dorit.
M.S. Regele foarte posomorat. Suveranul e furios ca nepotul si
nepoata sa nu au venit pentru a face onorurile acestui bal. La finele
supeului capitanul Solomonescu, cu vreo suta de agenti politienesti,
au devastat mancarurile ce mai ramasese pe mese si au desertat toate
sticlele, bineinteles in sanatatea Dinastiei."
De la memorialist aflam ca respectivul capitan era comandantul
sergentilor din Bucuresti.

JURNALUL NATIONAL

Scris de Admin 24.02.06 18:47

ION ANTONESCU-
2]Viata popoarelor este o vesnica si incordata lupta; o lupta pentru drepturi si pentru dreptate, o lupta pentru afirmare si inaltare.
1]Soldatul român nu poate fi comandat decît de ofiţerul şi comandantul român. El nu poate fi umilit de un străin, cu atît mai puţin de un camarad de arme, chiar cînd greşeşte.
=====
Andreea
Mihai
Crin
Petre
Simona

Scris de Continut sponsorizat

Antonescu[v=]

Antonescu[v=]

Adevaratul Antonescu, cel din stenograme

Re: Antonescu[v=]

..Cutiutele muzicale.. o refuza

AndreEA a dat lovitura in industria alimentara

De ce a fost arestat maresalul I.Antonescu?

TVR 1, acuzată că l-a denigrat pe mareşalul Antonescu

Andreea Antonescu a dat muzica pe imobiliare

Cultul lui Antonescu a fost intretinut de sefi ai Armatei si

Andreea Antonescu si-a deschis agentie imobiliara

Greselile maresalului

Ion Antonescu si cel mai mare paradox românesc

Andreea Antonescu

Cit de mare roman a fost maresalul?

La 5 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu

Predictia maresalului Antonescu

DESTINE TRAGICE

60 de ani de la asasinarea lui Ion Antonescu

Ion Antonescu - Aliatul uitat al lui Hitler

ION ANTONESCU (2.06.1882 - 1.06.1946)

Ion Antonescu şi asumarea istoriei

Camasa in care a fost executat maresalul Antonescu....

PROCESUL MARESALULUI ION ANTONESCU

Exemplara corectitudine a Antonestilor

Antonescu[v=]

Re: Antonescu[v=]