Popescu[V=]

Emilia, despre Popeasca
http://www.qmagazine.ro/articole/4104/Emilia-despre-Popeasca.html
Divorteaza Emilia Popescu pentru Florin Piersic? L-a iubit vreodata pe Banica jr.? A dat-o afara pe Nicoleta Luciu de la Dansez pentru tine? Sunt intrebari pentru care, sunt convinsa ca unii dintre dvs. parcurgeti textul pe diagonala... N-am sa va raspund inca din chapeau, pentru ca Emilia Popescu merita descoperita de la primul la ultimul rand... Dupa ce cititi, googleiti-o si aflati unde joaca. Cei care ati vazut-o deja pe scena... mergeti pentru ca va era dor. Cei care n-ati aplaudat-o pe actrita Emilia Popescu, mergeti sa vedeti cat de talentata e „doamna din juriul Dansez pentru tine"!





- Doamna Emilia Popescu?
- Da.
- Sunt... de la... v-am sunat sa va invit sa ne acordati un interviu.
- Hihiii... dupa voce credeam ca ma inviti la „Tandarica"... ai voce de copil.

Doamna mea, probabil ca era vocea copilului care, acum vreo 15 ani, v-a zarit pe strada si n-a indraznit sa va ceara un autograf. Copilul ala s-a... deghizat in om mare si are acum autograful semnat frumos pe o pagina de carte, iar intalnirea-interviu cu Emilia Popescu pastrata pe reportofon, in folderul... „nu sterge!".

Asadar ne-am intalnit. La Teatrul de Comedie. Intram. Toti, de la actori la femeia de serviciu, o saluta. Si nu cu un „buna ziua" trantit din datorie, ci oprindu-se in loc, cu o semi-reverenta. N-am mai vazut atat respect pentru o actrita tanara! Ea le imparte cate-un zambet, cate-o atingere jucausa pe umar... si mergem spre cabine. Erau toate in febra repetitiilor de dinainte de spectacol, asa ca ne gasim loc la cabina de costume, unde Emilia o roaga pe costumiera... „Ne poti lasa singure? Mi-e... rusine sa vorbesc de fata cu cineva!". Scot reportofonul. Play!
Deja am pierdut numarul exemplelor care dovedesc ca arta se mosteneste genetic. Emilia imi recunoaste ca profesia parintilor a influentat formarea ei ulterioara. „Am facut muzica. Eu am facut pian si fratele meu violoncel. Am fost un copil foarte fericit. Tata era actor la Opereta, Emil Popescu, si mama balerina acolo. Dar cand m-am nascut eu, ea deja nu mai profesa. M-a nascut destul de tarziu, la 40 de ani, si era deja coregraf". Desi parintii au fost foarte ocupati, imi marturiseste ca, in copilarie, nu-si aminteste sa le fi simtit lipsa. „Mama muncea, dar la momentul ala nu era angajata asa... sa se duca zi de zi. A fost o perioada mai tarziu, in adolescenta, cand mama a inceput sa aiba niste contracte in Italia. Eu eram deja la liceu si ea... a plecat acolo. Ramasesem cu tata. Asta intr-adevar tin minte ca... ne-a fost greu! Era plecata cate o stagiune... cate un an."
- Povestiti-mi ziua aceea cand ati aflat ca ati reusit la Institutul de Teatru...
- Oh, Doamne!...
- Erau doar trei locuri si dvs. ati intrat pe unul dintre ele...
- Da... nu stiu daca vreodata (vorbesc pe plan profesional), nu stiu daca vreodata voi mai avea vreun moment atat de puternic ca atunci. Intensitatea momentelor si importanta lor e data intotdeauna de miza acelei chestii. Totul este in functie de miza... Iar miza era atat de mare, pentru ca atunci, ca sa poti sa faci meseria asta, trebuia sa reusesti sa faci acest Institut de Teatru. Asa era atunci, acum nu mai e valabil. Institutul de Teatru se facea foarte greu. Eu eram cea mai mica din scoala. Am avut colegi care au intrat din a saptea, a opta oara... A zecea oara, a uns'pea oara! Oameni care veneau la Institut cum te duci vara la mare. Bucuria... ce sa spun... saracul tata, tin minte ca mi-a spus ca l-a visat pe Iisus si i-a spus Iisus ca o sa intre fetita lui! Mama... stiu ca s-a bucurat si ea dar nu tin minte o reactie anume. Ei la inceput nu prea au fost foarte incantati ca vreau sa fac asta (n.r. - Actorie). Sigur ca nu s-au opus... Eu am facut pian, si in clasa a VIII-a am avut posibilitatea sa merg ori la liceul de muzica, ori la filologie. Si am ales filologia, dar tot atunci m-am si hotarat ca o sa dau la teatru. N-am spus la multa lume, ca eram un pic complexata de cum arat. Dar parintii mei au stiut, bineinteles. Si au tot crezut, probabil, ca ma razgandesc. Sigur ca nu m-am razgandit! Eram foarte, foarte timida. Si totusi am intrat. Atunci m-am simtit ca si cand as fi luat Oscarul, pentru ca ideea era nu numai ca am intrat. Intrasem la doamna Olga Tudorache. Asta a fost! Asta stiu ca ziceam intotdeauna: am intrat din prima la doamna Olga Tudorache!
Pentru o cariera ca a ei stia ca renunti la avantajele materiale. „Stii ca nu vei avea bani". Stia de mica lucrul acesta si si l-a asumat. Banii nu vin nici macar pe parcurs?, o intreb. „Ba da, vin atat de tarziu!... Sunt bine-veniti oricand. Dar e vorba de noroc si depinde in ce valori crezi, depinde ce stachete iti pui. Acum... eu as fi vrut sa castig bani din meseria mea: din teatru, film, televiziune. Niciodata nu mi-am dorit sa castig bani din... reclame sau din alte lucruri. Sunt niste principii pe care mi le-am impus."
- Dar ati primit vreo invitatie sa jucati in telenovele?
- Da.
- In care?
- Ma crezi ca nu mai stiu?!... Era o telenovela in care rolul principal il juca Nicoleta Luciu, si eu am refuzat. Stai putin... deci n-a fost un scenariu scris pentru mine la modul „Emilia, uite, avem un scenariu pentru tine, uite ce rol..." Chestia ca e telenovela, ca e sitcom, e o prostie. Trebuie sa fie un scenariu bun si sa iti faci meseria. A fost asa: „Vrei sa vii sa joci?..." Cine mai joaca, intreb. „Pai cutare, cutare". Amatori. Ok. Si eu ce sunt? La... si altii. Nu. Deci nu pot sa ma duc sa fac...
- Fata de atunci, care a intrat din prima la clasa Olgai Tudorache nu poate sa joace in telenovelele facute de azi pe maine?
- Atunci asa am zis. Dar fata care a intrat din prima la teatru poate sa se duca sa joace orice fel de rol bun intr-un scenariu bun. Fata care a intrat din prima la teatru, ca si fata care face teatru de douazeci de ani nu doreste sa se amestece cu oameni care nu au nicio legatura cu aceasta meserie, care sunt promovati desi nu au valoare, oameni care nu au nimic in spate. Nu pot accepta. Eu nu doresc sa fiu pe toate gardurile. Joc la Teatrul National in „Jocul Ielelor", un rol de 5 minute. Joc in „Casa Zoikai", la Teatrul de Comedie... am doua scene care, in totalitate, insumeaza 6 minute. Dar sunt la teatru si-mi fac meseria. Nu pot accepta sa fiu alaturi de oameni care sunt promovati degeaba.
- Tabloidele au spus ca dvs. v-ati fi exprimat dorinta ca Nicoleta Luciu sa nu participe la show-ul „Dansez pentru tine".Cum comentati?
- Nu... este o tampenie. Cum sa imi exprim eu dorinta ca sa participe cineva sau nu la „Dansez pentru tine". In primul rand, nu am niciun cuvant de spus acolo, decat cand dau note. Dar eu nu am nimic cu ea ca persoana. Oricine poate fi luat de pe strada si promovat si ridicat... Pana la urma este vorba despre felul cum iti manageriaza cineva cariera. Chestia cu banii e o chestie asumata. De exemplu, pe mine nu m-a impiedicat nimeni sa ma duc la concurs, cand s-a dat concurs ca sa prezint „Surprize Surprize". Ca s-a dat concurs. S-au dus 200...
- Chiar, v-ati gandit sa prezentati o emisiune tv?
Isi aprinde o tigara. Fumeaza slims-uri. Si, conturand cu buzele-i carnoase un nor subtire de fum, imi spune cu glas usor stins: „Da' am prezentat... Deci nu m-a impiedicat nimeni sa accept niste lucruri. Nu pot invinui pe nimeni ca eu nu am avut bani sau ca am avut o situatie materiala proasta, asa cum au actorii in Romania".
Dupa ce imi dau seama ca n-a facut si ca nu ar face niciun compromis, nici in cariera, nici in viata privata, imi spune ca „uneori poate fi mai decent sa joci intr-o telenovela decat intr-un spectacol pus de niste falsi regizori, in care isi bat joc si de public, si de actori. Asa s-a ajuns. Poate sa fie mult mai decent si chiar foarte ok sa joci intr-o telenovela decat sa faci niste spectacole care nu au nicio legatura cu teatrul. Care gonesc, care complexeaza publicul, care pervertesc gusturile tinerilor care vor sa faca aceasta meserie. Nu se mai poate vorbi de compromis. Clar! Deci acum nu mai esti in niciun fel de pericol. Cu ce sa te compromiti?!".
Apoi indeasa usor restul de tigara in scrumiera pe care nici nu mi-am dat seama cand a gasit-o si, tragandu-si usor nasul ca un copil care se resemneaza, imi spune: „Nu am apartinut generatiei mele. O, nu! Si asta o simti cam pana pe la 30 de ani. Dupa care nu mai conteaza. Se topesc generatiile pentru ca ramane o comunitate spirituala si atunci oamenii sunt unii cu altii, indiferent de varsta... asta e si frumusetea". Dar eu imi planificasem sa ating acest subiect mai tarziu, asa ca revin la ideea compromisurilor. Si asa ajung sa ma intrebe ea pe mine...
- Ce sa mai fie compromitator in ziua de azi, cand vezi mari actori... ca nu pot sa dau nume... care se duc si fac... ce?!
- Se prostitueaza profesional...
- Dar te intreb de ce. Ca au bani. Aia care fac asta au bani. Ai sa observi chestia asta. Ii vezi pe unii ca fac niste lucruri ce ar trebui interzise. Fac niste lucruri pe care ei le interzic altora sa le faca. Pentru ca au functii. Deci nu mai suntem in niciun fel de pericol de a ne compromite. Suntem... foarte bine! Daca ma vezi goala in fata teatrului... ei si?!


„Am facut o operatie in 2005 si... nu mai pot canta la pian"

- Ati avut vreodata vreun complex?
- Ihim...
- La 18 ani purtati -5 la ochelari... ei au fost motivul?
- Si acum am -4. Dar nu am avut complexul ca nu vad. Am avut complexul asa... ca nu eram draguta... (Isi freaca mainile) Stii?! Nu aveam complex ca nu vad...
- Va era frica de teza de matematica... si de mai ce?
- Frica de teza de matematica... frica de examenul de la Institut...
- Si acum? De ce ii este frica Emiliei Popescu?
Isi mai aprinde o tigara. O potriveste intre degetele cu o manichiura scurta dar impecabila si tace... Tace.
- Acum... de multe! Mi-e frica de boala, mi-e frica de singuratate, mi-e frica de ce o sa o astepte pe fetita mea... De asta mi-e cel mai frica, de boala si de destinul ei.
Imi aduc aminte de alte cuvinte ale Emiliei Popescu, ce mi s-au intiparit in memorie. Spunea odata ca locuieste acum pe scena, in cuvant, pentru ca a esuat intre clapele pianului. Si i-am pus o intrebare al carei raspuns nu puteam prevedea ca va fi atat de dureros.
- Aveti pian acasa. Cand si ce ati cantat ultima data?
- Ei, din pacate, asta e o povara pe care trebuie sa o duc. Este crucea mea. Eu am facut o operatie in 2005, de hernie cervicala, si am avut o hemipareza pe mana dreapta si nu mai pot canta la pian. Si....(pauza lunga).
- ... va e dor....
- Da... Nu mai pot canta la pian... (ofteaza!)...cantam Chopin, cantam multe...
- Tot in apartamentul acesta din Drumul Taberei, unde este pianul, se afla o camera speciala, camera mamei dvs. Ea este cand in Franta, cand in Romania, vine la spectacole, desi are peste 80 de ani...
- 84, face 85. Camera... Nu, nu-i amenajata. Sunt poze cu noi pe pereti. E tata, eu, fratele meu, e pianul, afise din spectacole vechi la care a lucrat si mama... Si are un parfum. Acum mi-am facut si eu dormitorul meu... tot asa cu parfum de actrita.
- Va este mama cea mai buna prietena?
- Nu. (Ii vad ochii umezi si simt raspunsul scurt, dincolo de cuvinte.)
- V-a fost vreodata?
- Nu.
- Regretati?
- Da.
- Ce v-a impiedicat?
- (Tace.... Ofteaza...)
- Poate absenta aceea din perioada adolescentei... in care o fata are cel mai tare nevoie de mama?
- (Tace din nou). Nu... (Tace iar). Diferenta de... Caracterul cred.
Incerc sa redresez discutia, pentru a nu-i cufunda in tristete ochii mari, aproape exoftalmici, cu priviri adanci pe care le-am mai vazut doar in chipurile zugravite in icoane. O intreb daca a mostenit romantismul de la mama sa, Malu, care este frantuzoaica. „Da". Si mai cum sunteti?, o intreb. 
Se rusineaza ca un copil si, izbucnind intr-un soi de ras timid, imi spune... „nu stiu, cum sa fiu...". Privesc spre pachetul de tigari care sta cuminte langa reportofonul meu. Nu mai fumeaza... Apoi povestim despre trenurile vietii si-mi spune ca, cel mai adesea, nu prea a fost in gara. „Eu n-am prea fost. Nu... N-am prea fost in gara da' la cat de putin am stat, cred ca am avut niste trenuri care au venit ele pana la mine la usa". Imi mai spune ca unul dintre defectele ei este puterea de a rabda... prea multe. Ceea ce, strict pe meserie, nu-i chiar atat de rau! Apoi divagam si aflu ca l-a iubit mult pe tatal ei...
- Asta este motivul pentru care ati pastrat numele si dupa casatorie? L-ati pastrat in acte sau doar ca nume de artista?
- L-am pastrat in acte. Da... e in acte pastrat, dar pur si simplu pentru ca eram Emilia Popescu. Daca nu eram actrita... nu.


„Nimeni nu stie ca eu am divortat. Demult. La ora cand s-a scris in presa eu eram divortata de 7 luni"

Incerc sa pregatesc intrebarea despre divort. Nu stiu cum s-o lansez. Nu vreau nici sa-i ranesc sufletul, dar nici sa-i privez pe cititori de adevarul ei. M-am intristat ca, dupa ce am citit in presa despre succesul din „Straini in noapte" nu s-a mai scris decat ca „Emilia Popescu divorteaza pentru Florin Piersic". Si totul a ramas asa, in aer. Pana la urma femeia asta a demonstrat cat de valoroasa e ca actrita si nu si-a asternut viata privata prin ziare. O iau incetisor, asadar:
- Cum este Emilia Popescu, ca femeie dupa 40 de ani?
- Este o varsta in care ma simt foarte bine. La 40 de ani m-am simtit extraordinar de implinita si de bine asezata, n-am avut niciun soc. Mi-a placut de mine mai mult decat la 30 de ani, dar am avut si incercari foarte dure pentru aceasta varsta.
Stiam ca una dintre incercarile vietii ei a fost demult, cand l-a pierdut pe tata: „Da, l-am pierdut pe tata cu o luna inainte de a naste, dar asta a fost acum 14 ani. Deci incercarea principala spre 40 de ani a fost operatia mea, cand puteam sa raman paralizata... mi-ar fi atins coardele vocale si deci nu as mai fi putut vorbi. Ala a fost un prag foarte, foarte important. Din care m-am refacut foarte bine. Si pe urma a fost incercarea cu divortul."
Tocmai acum difuzorul din cabina, care face legatura cu scena, incepe sa redea voci nervoase ale actorilor, informatii, zgomot. Parca anume pentru a-mi face mie sarcina mai grea...
- S-a scris in presa ca motivul divortului...
- Nu, nu! (Ca si cum deja imi anticipa intrebarea). Nici una, nici alta. Deci nu sotul meu a fost... Deci nu faptul ca el are o relatie...
Rareori am vazut atata sinceritate! Din dorinta de a nu-mi ocoli intrebarea, incearca sa-si potriveasca cuvintele anume pentru a fi intelese corect. Asadar:
- Relatia pe care o are el... a avut-o dupa divort. Pentru ca nimeni nu stie ca eu am divortat. Demult. La ora cand s-a scris in presa despre o posibila despartire eu eram divortata de 7 luni. Nimeni n-a stiut asta! Divortul nu a venit din cauza ca sotul meu m-a inselat, ca s-a dus cu nu-stiu-cine. Nicio legatura n-are! Faptul ca nu s-a stiut nimic despre divort mi se pare o chestie pe care am reusit sa o fac si mi se pare o performanta extraordinara. Dovedeste, inca o data, ca oricat de „persoana publica" ai fi, daca vrei sa ai viata privata... o ai. Faptul ca nu a stiut nimeni si ca la ora cand s-a scris, articolul era cu semnul intrebarii... ni se datoreaza in intregime. In intregime! Dupa parerea mea, faptul ca a aparut acel articol, este din cauza ca, probabil, au fost ei vazuti. Nu trebuia sa apara, pentru ca a reiesit ca are el vreo vina si... nu a fost corect. Daca nu era copilul la mijloc, nu prea imi pasa ca a aparut articolul ala (n.r. - cel in care s-a presupus ca intre Emilia Popescu si Florin Piersic ar fi ceva mai mult decat o relatie pofesionala). Ca nu m-au facut pe mine parasuta sau tarfa de la coltul strazii... a fost o presupunere ca am eu o relatie de afectiune cu Florin. Ca... daca jucam cu Beligan, probabil eram incurcata cu Beligan... L-am si sunat pe dl. Beligan si i-am zis: „Maestre, hai sa ne-ncurcam putin ca...tre' sa speculeze oamenii". La el (n.r.- Ionut Stefanescu, fostul sot), a fost ceva asa... semisigur. Ca nu era nici acolo nimic corect.
- In perioada divortului, ce i-ati spus fetei? De unde a aflat ca parintii ei divorteaza... de la mama sau de la tata?
- (Isi coboara privirea, trista) Ei, de la amandoi. (Tace, apoi cu un ton si mai trist...) A fost o chestie... foarte... civilizata...dar sigur ca nu e placut pentru un copil si nici pentru...
- Pentru „un copil venit din rugaciune". Asa spuneti despre Maria.
- Da.
- Cat de mandra e mama de ea?
- Sunt foarte mandra de ea, pentru ca mi se pare ca poate deveni un Om. E foarte matura, e extrem de echilibrata, extrem de transanta. Spre deosebire de mine, care nu sunt capabila sa fiu foarte ferma. Uite, asta este cel mai mare defect al meu... lipsa de fermitate. Maria spune lucrurilor pe nume. E si ea foarte timida dar, spre deosebire de mine, cred ca isi va rezolva problemele mult mai...
- Mai eficient?
- Mai eficient decat am facut-o eu. Da.


Emilia Popescu poarta „blestemul rolurilor mari"

- Florian Pittis spunea ca purtati „blestemul rolurilor mari". Care va este cel mai drag?
- Au toate importanta lor. Cele mai importante cred ca sunt primele, pentru ca ele m-au dus direct de pe bancile Institutului in Teatrul Bulandra, cu doua roluri mari.
- La 20 de ani erati angajata la Bulandra...
- Da... cu „Cainele gradinarului" care era dupa Lope de Vega... o opera rock asa... era extraordinar spectacolul si „Meditatiile Ritei", un spectacol in doua personaje...
- Dar pentru ca erati foarte timda, vi s-a intamplat vreodata pe scena ca, de emotii, pur si simplu sa uitati replica?
- Sa stii ca pe scena nu sunt timida de nicio culoare. Nu. Nu am probleme.
- Dar spuneti „Tatal nostru" inainte de repetitii...
- Da. Tot timpul. Pe Dumnezeu il simt asa, foarte aproape, si pe masura ce trece timpul sigur ca evoluam si ne schimbam si...se schimba relatiile si cu oamenii si cu Dumnezeu. Uneori ai vrea totusi sa te lasi si sa rezolve El totul. Nu prea se poate si trebuie sa vedem si ce semne ne da. Cand privesti retrospectiv spui... uite de aia mi-a dat... ca sa...
- Acum va puteti explica de ce v-a dat ruptura aceasta din casnicie? Vedeti, peste timp, acel „ca sa"?
- Da, cred ca da. Orice ruptura este foarte dureroasa...
- Mai ales dupa 15 ani, stiu bine?
- 20. 15 de casnicie, dar 20 de cand eram impreuna. Exista lucruri pe care le poti rezolva in momentul in care oamenii sunt foarte atenti unii cu altii. Dar cand intr-o familie se stabileste clar o ierarhie... atunci nu e bine. Adica, eu cred ca intr-o familie nu trebuie sa existe sefi. Fiecare este sef... pe rand. Fiecare e numarul unu, pe rand.
- Si de multe ori copilul e cel mai important....
- E adevarat. Poate ca din punctul de vedere al altor parinti sau al multor oameni eu am facut un pacat foarte mare ca am luat aceasta hotarare.
- Va pasa ce crede lumea?
- Uneori da, uneori nu. Nu. Nu-mi pasa de ce crede lumea, nu. Nu-mi pasa, dar uneori ma deranjeaza. Recunosc. Daca mi-ar pasa... n-as fi facut multe lucruri. Uneori ma deranjeaza, dar dupa aceea imi dau seama ca nu are de ce, pentru ca eu nu am dat niciodata explicatii sau nu m-am purtat in asa fel incat oamenii sa ma perceapa asa cum sunt. Eu am o imagine foarte diferita de ceea ce sunt in realitate si evit sa mai judec oamenii sau sa zic „cum poate sa creada asa ceva despre mine?".
- Dupa ce v-a vazut in „Marlene", Stela Popescu v-a spus „n-as fi putut sa fac ce faci tu aici".
- Nu a spus chiar asa. A fost la spectacol si i-a placut foarte mult. A venit in cabina. Nu a spus ca nu ar fi putut sa faca un rol ca asta, ideea era ca de-asta a ales revista si nu teatrul... din cauza consumului. In sensul ca s-o duci asa, sa faci asa, sa iesi asa dupa un rol, tot timpul, tot timpul...
- Ati spus odata ca regretul dvs. e ca, fiind femeie, n-ati putut juca rolul „Don Quijote". Cat de des v-ati luptat cu morile de vant?
- Ei, ne luptam tot timpul cu morile de vant. Este o lupta fara sfarsit. Sa stii ca nu sunt nici originala si cred ca nu sunt nici prima, nici ultima care se simte Don Quijote. Orice artist care are niste standarde si crede in arta lui nu cred ca se poate simti altfel decat Don Quijote. Nu cred in artistul care zburda pe campii fericit. A, poti sa fii multumit ca ti-a iesit un rol, dar astea sunt pe bucatele. Dar insasi conditia artistului este conditia unui Don Quijote. Fara discutie!
Nu se putea sa ocolim subiectul cu „Dansez pentru tine". Am intrebat-o pentru cine ar dansa, daca i s-ar propune. Mi-a raspuns imediat: „Pentru niste copii superdotati si saraci. Pentru cineva care are un talent si nu poate sa-l duca, sa-l implineasca. As ajuta pe toata lumea. Asta mi-as dori sa fac, daca as putea. Uite o chestie care mi-a aparut in viata si totdeauna m-am gandit de ce face Dumnezeu asta cu mine... In toata perioada asta a mea foarte dificila din ultimii doi ani s-au intamplat lucruri... grele. Am avut acest spectacol cu Florin Piersic: succes, bani, aplauze... si pe langa a fost toata aceasta perioada din viata personala... Acuma, cine zice ca duci succesul greu... cum sa fie greu sa ai succes si sa fie bine?! Mi-a fost greu in sensul ca a fost multa munca, multa alergatura... dar in aceasta perioada Dumnezeu a vrut sa-mi scoata in cale tot felul de oameni necunoscuti pe care a trebuit sa-i ajut. Si pe care am putut sa-i ajut. Chiar am putut! Mi-am dat seama ca oricat de greu o sa-mi fie, eu am aceasta putere. O putere pentru altii. Ceea ce nu-i putin lucru!


Emilia Popescu si Stefan Banica jr. - mai mult decat o prietenie veche?

- Apropo de cei din jur. Multi si-ar fi dorit, poate, de-a lungul timpului, sa va vada de mana si in viata privata cu Stefan Banica jr. Prietenia dvs. dureaza de foarte mult timp... N-a fost niciodata nimic mai mult? Care este secretul acestei prietenii?
- Nu. Oh, eram asa de mici! Ne-am fi scos ochii. Secretul este ca ne-am simtit atat de bine unul cu altul, ca nu puteam strica lucrul asta. In momentul in care am fi fost impreuna din prima saptamana ne-am fi scos ochii... Adica eu ii stiam toate iubitele, el imi stia prietenii, cei care-mi placeau. Ei, cum era?! In momentul in care s-ar fi facut lipeala incepeam sa ne dam in cap. Nu. Era peste masura. Nu se putea! El imi spunea tot, eu il acopeream, eu ii spuneam lui si ma acoperea, nu. Deci era imposibil. Imposibil!
Ajungand cu discutia la Stefan Banica jr. imi dau seama ca el si Emilia sunt printre cei mai cunoscuti din generatia lor. Unde sunt ceilalti? Au fost, s-au pierdut pe drum? Emilia imi vorbeste din nou despre generatii. „Este un gol mare intre generatii. Generatiile puternice de actori au avut regizori mari care i-au facut. Noi nu avem regizorul generatiei noastre, care sa o duca mai departe. A fost Ducu Darie cu care s-a facut o trupa, dupa care el a renuntat... Noi suntem intre generatii. Lucram cu cei in varsta, iar cei tineri putini se apropie de noi. Tinerii astia care vin din urma, astia de 30-35 de ani au regizorii lor: Juncu, Afrim, Goga, sunt acolo. Ii duc, ii vor duce. Noi... suntem si la varsta cea mai importanta si la varsta in care pocnim de putere si de dorinta de a face teatru si nu avem omul care este la fel de puternic sa ne duca. Cei care sunt batrani... sunt batrani..."
- Spuneati ca nu v-au exploatat romanii cat ar fi trebuit.
- Da, asa e.
- De ce n-ati plecat?
- Pai daca plecam maturam pe acolo pan' fata pe la Broadway. Pe acolo... pe la casa de bilete. Pai acolo ce sa faci? N-am facut compromisuri in Romania... acolo vrei - bine, nu - la revedere.
- Va relaxeaza ploaia, muzica si mai ce?
- Somnul...
- Si catelul?
- Catelul l-am pierdut odata cu... divortul. Da... si catelul...
In curand trebuie sa o las sa se pregateasca pentru spectacol. Scot din geanta cartea Smarandei Jelescu, „Emilia, incotro?", carte care, desi nu-i povesteste viata actritei, o are pe coperta pe Emilia Popescu, in „Marlene". Privesc poza. Atunci Emilia avea aceeasi tigara, dintr-un pachet de slims-uri, numai ca mana care-o tinea cu un gest artistic purta verigheta. Cred, asadar, ca, intreband-o acum, as primi alte raspunsuri, asa ca...
- Emilia, incotro?
- Emilia vrea sa fie sanatoasa si sa se bucure de ce-i da Dumnezeu, in fiecare zi. Pe zile. Stiu ca asta e vorba Domnicai Pellea, si-am tinut-o minte. „Viata e pe zile!". Si imi doresc ca Dumnezeu sa aiba grija de mine si sa-mi dea sansa sa iubesc si sa fiu iubita asa cum am nevoie acum.
Am terminat interviul si am lasat-o sa se joace putin in fata aparatului de fotografiat al colegei mele. Era Emilia Popescu, fara machiaj. Si-a dat cu o picatura de fond de ten si si-a aruncat un strat de rimel pe gene. „Gata!... N-am probleme ca nu-s machiata". S-a jucat printre costume, cu priviri cand de copil, cand de femeie.... Terminam interviul si iesim din cabina. Ii spun ca as vrea sa raman la spectacol. Ne conduce pana la iesirea din teatru. Nu stiu cum, aproape ca aflase toata lumea despre interviu... In cateva minute incepe spectacolul. N-aveam bilete. O doamna plasatoare ii spune imperativ celei care rupea biletele la intrare: „Lasati-le sa intre. Sunt invitatele Emiliei Popescu!".

Stela Popescu: „Lipseşte poezia!“

Cuvinte rare de C. T. Popescu

Adela Popescu şi Marius Kalmar - poveste de dragoste part-time

Adela Popescu şi-a sărbătorit ziua de naştere în clubul iubitului ei

"Povestea Anielei este minunata si incitanta. Se naste intr-una dintre cele mai bogate familii ale Bucurestiului, dar, pentru ca tatal ei pierde toata averea la carti si apoi se sinucide, pozitia familiei in societate devine mai mult decat delicata. In acele vremuri, sa nu ai dota era egal cu pieirea. Se intampla insa ca la balul Vulturestilor, tanara sa se indragosteasca de Radu (dansatorul Mihai Petre), baiatul lui Iorgu Vulturesco (Dan Condurache), unul dintre cei mai bogati oameni din Romania acelei perioade. Si asa incepe aventura vietii ei. O iubire la care nici nu visase, dar plina de obstacole. Sincer, pregatirea acestui rol a fost pentru mine o mare placere, fiindca el m-a cufundat intr-o epoca istorica pe care o admiram deja, despre care citisem mult. Informatiile in plus, pe care le-am acumulat in dorinta de a ma apropia si mai bine de personaj, le consider un castig urias pentru cultura mea generala. ..."

Citeste tot articolul

„Măi, ce trupă e
dincolo, la Bellu!”| VIDEO
„PLÂNSUL LUI POLDI”
Într-un
interviu exclusiv acordat "Evenimentului Zilei", actorul Mitică Popescu
povesteşte despre
relaţia lui de dragoste cu Leopoldina Bălănuţă, cea care i-a fost
alături 25 de ani. Unul dintre cei mai charismatici artişti români,
Mitică Popescu navighează printre propriile amintiri cu dezinvoltură şi
melancolie, recunoscând la final că lumea românească de astăzi îi este
mai degrabă străină. "Noroc că m-a făcut mama urât, că altfel nu ştiam
să îmbătrânesc", îşi "adună", cu autoironie, actorul destinul tărziu.
[Citeste]

Mama nu a vrut sa fac actorie pentru ca eram urata


Desi i s-a prezis contrarul, Stela Popescu a invins soarta, ajungand una dintre cele mai mari actrite pe care le are Romania.


Am avut o copilarie teribil de grea, dar am avut si o mama puternica,
si-a inceput Stela Popescu povestea. Nascuta in Basarabia, in timpul
ocupatiei rusesti, ea si-a trait mare parte a tineretii crezand ca
tatal ei, care fusese deportat, e mort. Curios este faptul ca talentul
actritei a trecut neobservat de cea care i-a dat viata. Mama nu a vrut
sa fac actorie pentru ca eram urata in tinerete. Aveam sanii mari si
eram tot timpul cu parul ciufulit. Mama ma radea in cap numai ca sa ma
vada aranjata. Imi zicea i"Desblehuieta cum esti tu, sa te faci
artista. Ce artista?i". Si iata ca mama ei s-a inselat, caci Stela
Popescu a devenit una dintre cele mai cunoscute actrite din Romania,
jucand de mai bine de 50 de ani in sute de spectacole de teatru, filme
si emisiuni. A facut cupluri celebre cu Stefan Banica si cu Alexandru
Arsinel. In prezent, joaca la Teatrul Tanase, la Opera Comica Pentru
Copii si se afla la cel de-al treilea proiect de colaborare cu postul
Acasa TV, unde o puteti urmari in serialul Aniela.


O femeie simpla



Inainte de a se scrie scenariul, Ruxandra Ion, director Promance, m-a
sunat si mi-a spus: i"Iti pregatesc un rol care o sa iti placai". Si a
avut dreptate. E vorba despre o femeie de la tara, primitiva, dar care
are curajul de a spune lucrurilor pe nume. Vorbeste moldoveneste si mie
imi place sa vorbesc asa, cu accent, povesteste multumita Stela
Popescu. Actrita in varsta de 73 de ani munceste foarte mult, dar nu se
plange. Spune ca asa s-a obisnuit si daca sta trei-patru zile degeaba
se plictiseste.


I-au placut blanurile, rochiile si bijuteriile


I-a placut stralucirea, a vrut sa aiba rochii multe, blanuri si
bijuterii. Crede ca i se trage de la faptul ca a fost un copil sarac.
Insa si-a investit averea in case. Alaturi de raposatul ei sot, Puiu
Maximilian, Stela Popescu a construit doua case de vacanta, una la
mare, una la Buftea, si a mobilat-o pe cea din Bucuresti, in care inca
locuieste. In asta am investit toata munca noastra enorma. Glumeste
insa, spunand ca atunci cand s-au casatorit, Puiu a intrebat-o ce isi
doreste. I-am zis ca vreau 500 de rochii. Dar nu mi-am facut 500, mi-am
facut numai 400 si nici pe alea nu le port.


BIOGRAFIE



Stela Popescu s-a nascut pe 21 decembrie 1935 in Balti, Basarabia. Este
actrita de teatru si film, cunoscuta publicului in special in urma
cuplurilor celebre realizate cu Stefan Banica si Alexandru Arsinel. A
jucat foarte mult in reviste, un gen de teatru foarte apreciat si in
emisiuni televizate.

http://www.cancan.ro/2009-09-21/Mama-nu-a-vrut-sa-fac-actorie-pentru-ca-eram-urata.html

Adela Popescu nu are încă planuri de măritiş

Stela Popescu: "Nu-mi pare rau ca nu sunt Sophia Loren"

Emilia Popescu în absenţa senzaţionalului: “Nesătuilor! Suntem un popor de obsedaţi şi needucaţi”



Într-una din zile, actriţa Emilia Popescu a fost surprinsă de nişte băieţaşi din presă

Alina Popescu: „Vreau să reprezint ţara la nivel înalt“

Popescu şi-a făcut implant de păr de 50.000 €
http://www.click.ro/Sport/popescu-si-a-facut-implant-de-par-de-50-000
Gică Popescu a şocat la ultimele apariţii în public. Preocupat peste măsură de look-ul său, fostul căpitan al naţionalei a afişat o nouă frizură, un păr grizonat şi tuns periuţă.
„Baciul” este unul dintre cei mai cocheţi oameni din lumea fotbalului românesc, prezentând de fiecare dată în public un aspect impecabil. Fostul internaţional, care investeşte sume considerabile în haine, nu se uită la bani nici când vine vorba de aspectul său fizic.
Începând cu luna mai a acestui an, Gică Popescu s-a afişat cu o nouă frizură, un păr mult mai alb şi mai des, tuns periuţă, care a reuşit să atragă imediat atenţia. „Nu vreau să vorbesc despre acest lucru, nu e treaba nimănui ce fac eu. Este vorba doar despre un tratament împotriva căderii părului, care în ultimul timp începuse să se rărească”.
De fapt, lucrurile stau cu totul altfel. Fostul mare internaţional a apelat la implantul de păr, chiar la începutul acestui an, după mai multe tratamente pe care le-a încercat, dar care nu au dat rezultate.
Astfel, Popescu a făcut mai multe drumuri Bucureşti – Dubai, „Baciul” alegând oraşul din Emiratele Arabe Unite pentru această intervenţie. Sursele ziarului Click! au confirmat faptul că implantul de păr, care s-a desfăşurat pe mai multe etape, l-a costat în final aproximativ 50.000 de euro.
Şi-a operat şi nasul
Imediat după revoluţie, atunci când a plecat de la Craiova la Eindhoven, Gică Popescu a suferit o intervenţie chirurgicală. „Baciul” a făcut o operaţie estetică de remodelare a nasului, care nu arăta tocmai aşa cum şi-ar fi dorit el.

Cum se face transplantul de păr?
Doctorul Adina Alberts, specialist în domeniu, a povestit pe înţelesul tuturor ce înseamnă transplantul de păr: “Este vorba de recoltarea unei fâşii de păr din zona cefei, care se mărunţeşte, în aşa fel încât să rămână fir cu fir. Apoi, pacientului, care este anesteziat total sau local, îi sunt implantate firele de păr în zona de chelie. În principiu, firul de păr nu rămâne, ci rădăcina, care în câteva săptămâni începe să încolţească”.
Vecin cu Beckham în insula "Palmier"
Cu ocazia vizitelor la Dubai pentru implantul de păr, Popescu a supravegheat şi lucrările la vila pe care şi-o construieşte acolo, pe arhipelagul în formă de palmier, “The Palm”. Insulele Palm au luat “naştere” din dorinţa de a mări suprafaţa plajelor din Dubai destinate turiştilor.
Forma arhipelagului este de palmier şi permite accesul rapid, din toate părţile, pe oricare dintre plaje. Atunci când vor merge în vacanţa la vila lui de acolo, Popescu va avea vecini celebri precum Victoria şi David Beckham, Naomi Campbell sau Denzel Washington.
Şi Mihailov şi-a pus păr

Fostul mare portar al Bulgariei, Borislav Mihailov, în prezent preşedintele federaţiei de fotbal a vecinilor noştri, a apelat la aceeaşi soluţie ca Gică Popescu împotriva căderii părului. Mihailov avea chelie în 1986, când a apărat poarta Bulgariei la Mondialul din Mexic, iar opt ani mai târziu, în 1994, a afişat o „coamă” de toată frumuseţea.

Adela Popescu, sexy pentru cauze nobile - Revista presei

Emilia Popescu. "Sunt un om fericit. Nu-mi mai doresc decat sa pot pastra ce mi-a daruit Dumnezeu". Ploua cu galeata in ziua aceea si eu credeam ca vom amana interviul. Dar Emilia apare pe usa cu un zambet senin, imi spune ca Tico a salvat-o de la inecul in apele de pe strazile Bucurestiului, dar ca...

Citeste tot articolul

Adela Popescu: "Viata mea inseamna oamenii si personajele care o definesc"

Stela Popescu, încoronată “regina comediei” în Israel
Centrul cultural Israel – România din Tel Aviv a învestit-o pe actriţa Stela Popescu cu titlul “regina comediei” cu ocazia spectacolului “O noapte furtunoasă”, de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti, relatează Agerpres.
Este minunat să te primească astfel publicul. A fost o surpriză. Nu am ştiut nimic. (...) În Israel mă simt ca acasă”, a declarat Stela Popescu.
Musical-ul “O noapte furtunoasă”, o adaptare de Smaranda Oţeanu-Bunea după I. L. Caragiale, pe muzica lui Roman Vlada s-a impus prin originalitatea creaţiei, a scenografiei (Viorica Petrovici), coregrafiei (Valentin Roşca), dar mai ales prin impresionantul talent al actorilor Rodica Ocheşeanu, Gabriela Daha, Vicenţiu Ţăranu, Vali Racoveanu, Eugen Voicu, Daniel Filipescu, Valentino Tiron şi solista pop Roberta.

Mitică Popescu: „E jenantă societatea românească prin lupta ei pentru nimicuri“
De când a rămas singur, după dispariţia soţiei, actriţa Leopoldina Bălă­nuţă, Mitică Popescu ve­de lumea mai ales prin lentila tele­vizo­rului. Iar ceea ce vede acolo i se pare simptomatic pentru societatea românească de azi. O lume care îşi pierde timpul cu nimicuri şi care nu mai vede lucrurile esenţiale, cum ar fi respectul pentru cel de lângă tine, chiar atunci când nu eşti de acord cu el.

Vorbind despre cariera sa, distinsă aseară cu Premiul pentru întreaga activitate în cadrul Galei UNITER, Mitică Popescu mărturiseşte că s-a simţit întotdeauna puternic pe scenă, nu în viaţă.
- Care e ingredientul principal pentru o carieră reuşită, pentru o viaţă reuşită? Ce nu trebuie să lipsească?
- Mie nu mi-a plăcut niciodată să împart lumea în două şi am făcut ce-am făcut şi am reuşit. Am refuzat să intru în asemenea probleme, am lăsat mereu de la mine. În teatru nu trebuie să fie numai iubire, dar e absolut nevoie de respect. Ca şi în viaţă. În societatea românească lipseşte respectul, nu vedeţi la TV? Doar să deschizi televizorul şi vezi asta imediat. Eu sunt un om singur şi mă uit foarte mult la TV din cauza asta. Sper că toţi oamenii aceia pe care îi văd în talk-show-uri se respectă mai mult în realitate decât arată acolo. Bărbaţi serioşi care se jignesc, foarte adesea şi doamne care fac acelaşi lucru – şi pentru ce? E jenantă societatea românească prin lupta ei pentru nimicuri.
- Clasa politică vă face o impresie mai bună?
- Mie nu mi-a plăcut niciodată politica, de-asta n-am făcut politică, nici nu prea comentez. Dar cred că e cazul să-i respectăm pe politicieni, dacă tot i-am ales. Şi chiar dacă nu sunt de acord cu preşedintele, pe care nu l-am votat, nu pot să mă trag de şireturi cu el şi să-i spun „Băse”. Vrând-nevrând ei ne conduc, trebuie respectaţi. Dar, după cum merg lucrurile, cred că eu nu voi mai prinde vremea când lucrurile astea se vor schimba. Sunt realist când spun asta.
- Dacă aţi putea să daţi timpul înapoi, care ar fi rolurile pe care aţi vrea să le jucaţi din nou, care v-au bucurat cel mai mult?
- Întotdeauna mă gândesc cel mai mult la rolul cel mai recent, care mi-a făcut cele mai multe griji. În cazul de faţă e vorba despre Morris din „Alex şi Morris” în care jucam alături de Ştefan Iordache la Teatrul Mic. Regret enorm că nu-l mai pot juca, dar şi mai mult regret că nu-l mai am alături pe Ştefan. Mai sunt şi alte roluri dragi mie, cel din serialul „Lumini şi umbre”, după care mă oprea lumea pe stradă, sau cel din „Emigranţii” lui Mrozek, jucat în urmă cu 25 de ani, tot cu Ştefan Iordache. Era o mare plăcere să fiu cu el pe scenă, era ca o sărbătoare, iar publicul simţea asta.
Revin mereu la el fiindcă în ultimii ani am pierdut înainte de vreme mai mulţi oameni pe care îi iubeam foarte mult – partenerul de scenă, pe Ştefan Iordache, partenerul de viaţă, Leopoldina Bălănuţă... Ajuns la vârsta asta – pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu - mi-a rămas doar singurătatea şi încerc să mă descurc cu ea cum pot. De Sfântul Andrei împlinesc 73 de ani. Ceea ce te ţine în continuare în viaţă e credinţa că mai poţi bucura pe cineva. Multă lume nu e de acord cu numele meu... adică nu e de acord cu „miticii”, e o expresie folosită „de sus”. Eu cred că miticii sunt oameni spirituali, iar oamenii spirituali îi mai deranjează pe ceilalţi. Asta e, n-avem numai calităţi. Dar n-o să-mi fac reclamă negativă şi să vă vorbesc acum despre defectele mele.
- Ce v-aţi pregătit să spuneţi celor care vă vor privi la Gala Uniter?
- Am emoţii. M-am bucurat de premiul ăsta, de ce să nu recunosc? Poate o să fac o impresie proastă, fiindcă eu nu sunt un mare vorbitor. Toată viaţa mea am folosit cuvintele altora, aşa că eu nu sunt o persoană strălucitoare în particular. Probabil că de-asta m-am simţit mereu puternic pe scenă, nu în viaţă.
http://www.gandul.info/actualitatea/mitica-popescu-e-jenanta-societatea-romaneasca-prin-lupta-ei-pentru-nimicuri.html?3927;4246666

Cristina Popescu, partenera de ecran a lui Connect-R este fan Formula 1


Pasionata de masini si automobilism, co-prezentatoarea emisiunii Bravo Show de la Kanal D, Cristina Popescu a facut furori in Italia prin aparitiile pe copertele revistelor "Motociclismo" sau "Extr ...

Emilia Popescu: "Nu cred in generatii in arta. Stiu ca exista talent si comunicare"

O puteti vedea la Teatrul de Comedie, la Teatrul Bulandra sau la Teatrul National sau facand ocolul tarii alaturi de Florin Piersic in "Straini in noapte", dar si jurizand cu pricepere, umor si sensibilitate emisiunea "Dansez pentru tine" de la Pro Tv. Pe toate le face cu inteNsitate si bucurie, asa cum traieste fiecare zi in parte.

De aproape doi ani traiesc schimbarea anotimpurilor prin toate colturile tarii. Toamna aurie este miraculoasa acolo sus, in Sighetul Marmatiei, in padurile acelea inca vii; primavara drumul de la Oradea la Cluj are cu­lorile proaspete, neatinse de praful "nostru", zapada e alba si curata la Brasov iar prin Moldova, indiferent de anotimp, blocurile optzeciste si copacii taiati iti strepezesc inima. Nimic, dar absolut nimic, nu se poate compara cu Bucovina in mai. Oamenii sunt ca locurile. Puri. Naturali. In armonie cu manastirile - a doua lor casa - locul unde-si duc grijile si isi impartasesc bucuriile. Acolo, in Bucovina, mai exista cuvantul "impreuna". O mare lectie de viata. Dumnezeu e in fiecare enorias, in ochii fiecarui copil, in fiecare floare din gradina casei. Copiii sunt legati de parinti, iar folclorul si traditiile sunt un mod de viata. Alta lume.

Va povestesc toate acestea, pentru ca nicicand n-am trait atat de multe intalniri cu oameni si locuri. Asta pentru ca piesa "Straini in noapte" - spectacolul in care joc alaturi de Florin Piersic - a ajuns cam peste tot in tara. Nu numai dragostea spectatorilor (adica succesul) ne-a "chemat" peste tot, ci si vestea ca o noua pereche bantuie scena romaneasca: Florin Piersic si Emilia Popescu! Imi vine sa rad! Acum m-am obisnuit pentru ca stiu ca suntem din aceeasi familie. Nu cred in generatii in arta; stiu ca exista talent si comunicare. Actorii care se "simt" sunt ca pasarile: vorbesc aceeasi limba.

Si in timp ce noi "ciripim" prin toata tara, acasa, la Teatrul de Comedie repet "Casa Zoikai" in regia lui Alexandru Tocilescu, unde am un rol mic, dar foarte frumos. Si in timp ce repet la Teatrul de Comedie dau fuga pana la Buftea sa ma intalnesc cu Stefan (Banica jr.) sa punem la cale niste... momente pentru emisiunea "Dansez pentru tine".

E o mare bucurie ca, dupa zece ani, sa avem ocazia sa fim impreuna... asa, ca pe vremuri... Vrem sa reluam, actualizate bineinteles, unele momente vechi, vrem sa ne autoparodiem, vrem sa cantam, cu umor si sensibilitate, toate astea in niste "pastile" pentru suflet, recomandate vi­ne­rea! E un proiect, nu? Parca asa se zice acum la orice idee sau gand de viitor. Cine stie, poate acum, la maturitate, cand stam lucizi in fata vulgaritatii ce ni se ofera, vom avea posibilitatea sa le rea­min­tim "unora" ca naturaletea si soliditatea unui cuplu nu se pierde ci, dim­potriva, fara ostentatie, isi continua drumul cu bucurie. Poate ca acum, la maturitate, eu impreuna cu Stefan vom avea bucuria unui spectacol al nostru, pe scena, un spectacol in care sa crestem si sa ne redescoperim in partituri generoase. Poate vom intalni regizorul fara prejudecati care va dori sa lumineze fata ascunsa a personalitatii noastre. In fond, toate astea sunt dorintele noastre vechi, firesti si abia acum realizabile. Chiar daca la o emisiune cu o asa mare audienta eu particip doar ca membru al juriului, emotional, pentru mine este o experienta de viata. Dincolo de glumele si aparentele intepaturi dintre mine si Stefan (asa-i conceptia!), oamenii pe care ii intalnesc acolo nu de putine ori mi-au dat o lectie si m-au facut sa-mi pun intrebari. Determinarea si sacrificiul de care dau dovada participantii ma fac sa lacrimez si sa-i respect, indiferent de meseria lor, varsta sau conditie sociala. Pana la urma suntem oameni. Oameni slabi sau puternici, sensibili sau mai putin sensibili, inteligenti sau nu, dar oameni. Si odata ce s-a intamplat sa ne "alaturam" cred ca asta ar trebui sa ne bucure. Eu una asa fac.

Si dupa ce Dansez..., sambata si duminica ma intalnesc cu personajul Nora din "Jocul Ielelor" la Teatrul National sau cu dragii mei Horatiu Malaele si Dana Do­garu sa ne traim "Cafeneaua" cea veche de 13 ani....

E mult? E putin? Nu mai cantaresc. Traiesc pur si simplu. Imi iubesc fetita din ce in ce mai mult. Si ziua de azi. Pare usor, dar nu e. Azi. Sper sa fiu pregatita si pentru MÂINE. Si maine stiu sigur ca voi fi fericita!

Elvira Popescu (Popesco) (n. 10 mai 1894, Bucureşti - d. 10 noiembrie 1993, Paris), a fost actriţă de teatru şi film, directoare de scenă, care a făcut o strălucită carieră în Franţa.
Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: graţie în mişcări, prestanţă la mers, vioiciune şi limpezime în grai, un dar de imitaţie ascuţit şi plin de haz.
A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti şi a fost angajată la Teatrul Naţional, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază Teatrele Mic şi Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu şi respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecţie în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali şi în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.
Acelaşi Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, va juca de fapt un rol decisiv în viaţa şi cariera talentatei actriţe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris - printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă - în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deşi nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, "L'accent d'Elvira Popescu" a devinit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franţa, supranumindu-o "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré", etc.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuşi relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creaţiile lui Henry Berstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicaţia repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă ţineau afişele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depăşit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanţă rareori egalată de alţi actori şi/sau actriţe.
Cariera cinematografică a actriţei se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 şi 1970, cu o activitate mult mai intensă intensă în anii 1930 şi 1940. Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actriţa a creat totuşi şi pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", ş.a.m.d.
În schimb, ca actriţă pe scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilităţile, nuanţele şi fineţele profesiunii.
Elvira Popescu şi-a asumat şi răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny.
La o vârstă foarte înaintată, fără să-şi piardă farmecul, a continuat să ţină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară şi politică (de toate nuanţele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rotschild, Jaques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing, precum şi mulţi alţii, se numărau printre cei care o priveau şi o ascultau fermecaţi.
A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriţă, decernat de asociaţia actorilor francezi, şi de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincţii ale statului francez.
A încetat din viaţă la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris.

Filmografie


Filmografia Elvirei Popescu se întinde pe o perioadă destul de lungă, da la începutul anilor 1920 şi până în anii 1970. Vârful activităţii filmice se găseşte într-o perioadă de circa 12 ani, 1931 - 1943, urmată de o revitalizare în anii 1960. Iată o listă invers cronologică a filmografie actriţei.
1. "Au théâtre ce soir"

• La voyante (1972) - episod de televiziune, personajul Karma
  
• La locomotive (1968) - episod de televiziune, personajul Sonia
  
• La mama (1967) - episod de televiziune, personajul Rosaria
  

2. Austerlitz (1960), a interpretat personajul Laetitia Bonaparte

• La Battaglia di Austerlitz, în Italia
  
• Napoleone ad Austerlitz, în Italia
  
• The Battle of Austerlitz, în SUA
  

3. Plein soleil (1960), a interpretat personajul Doamna Popova

• Purple Noon, în Marea Britanie şi SUA
  
• Blazing Sun, doar în Marea Britanie
  
• Delitto in pieno sole, în Italia
  
• Full Sun, în Australia, tradus corect în engleză
  
• Lust for Evil, în SUA, alt titlu
  

4. Fou d'amour (1943), a interpretat personajul Arabella
5. Le Voile bleu (1942), a interpretat personajul Mona Lorenza

• The Blue Veil, în ţări de limbă engleză
  

6. Frédérica (1942), a interpretat personajul cu acelaşi nume, Frédérica
7. Mademoiselle Swing (1942), a interpretat personajul Sofia
8. L'Âge d'or, (1942), a interpretat personajul Véra Termutzki
9. Le valet maître, (1941), a interpretat personajul Antonia
10. Parade en 7 nuits (1941), a interpretat personajul Madame
11. Paradis perdu (1940), a interpretat personajul Sonia Vorochine

• Four Flights to Love, în SUA
  
• Paradise Lost, în Marea Britanie
  

12. L'héritier des Mondésir, a interpretat personajul Erika Axelos

• The Mondesir Heir, titlu internaţional în engleză
  

13. Le bois sacré, (1939), a interpretat personajul Francine Margerie

• Sacred Woods, titlu internaţional în engleză
  

14. Ils étaient neuf célibataires (1939), titlu internaţional în engleză Contesa Stacia Batchefskaïa

• Nine Bachelors, titlu internaţional în engleză
  

15. Le veau gras, (1939), a interpretat personajul La princesse
16. Derrière la façade (1939), a interpretat personajul Madame Rameau

• 32 Rue de Montmartre, Franţa, redenumirea ulterioară a filmului
  

17. Eusèbe député (1939), a interpretat personajul Mariska
18. Éducation de prince (1938), a interpretat personajul Regina Silistriei

• Bargekeepers Daughter, în SUA
  

19. La Présidente, (1938), a interpretat personajul Vérotcha
20. Mon curé chez les riches (1938)
21. Tricoche et Cacolet (1938), a interpretat personajul Bernardine Van der Pouf
22. L'homme du jour, (1937), a interpretat personajul Mona Talia

• The Man of the Hour
  

23. À Venise, une nuit (1937), a interpretat personajul Nadia
24. Le club des aristocrates, (1937)
25. L'habit vert, (1937), a interpretat personajul Duchesse de Malévrier
26. Le Roi, (1936), a interpretat personajul Therese Mannix

• The King, în SUA
  

27. La maison d'en face, (1936)

• The House Across the Street, în SUA
  

28. L'amant de Madame Vidal, (1936)
29. Dora Nelson (1935), a interpretat personajel Dora Nelson şi Suzanne Verdier
30. Une femme chipée (1934)
31. Sa meilleure cliente (1932)
32. Ma cousine de Varsovie (1931), a interpretat personajul Sonia
33. L'Étrangère, (1931), a interpretat personajul Miss Clarkson
34. Ţigăncuşa din iatac (1923)
35. Independenţa României (1912)

Stela Popescu isi sarbatoreste ziua de nastere pe scena


Energica Stela Popescu nu va sta departe de scena nici de ziua ei de nastere (21 decembrie). Actrita va sarbatori alaturi de spectatorii sai pe scena Teatrului “Constantin Tanase” cu piesa “Dai un ban, dar face”,un spectacol care i-a umplut pe spectatori ...Citeste toata stirea