Morgenstern/Istodor[V=]

Liviu Ciulei o dă jos pe Maia Morgenstern de pe scena Teatrului Bulandra


Celebra actriţă nu va juca în luna ianuarie în montarea lui Liviu Ciulei “Şase personaje în căutarea unui autor” de la Teatrul Bulandra, deşi îşi eliberase programul pentru a face loc celor patru reprezentaţii. Actriţa spune că a aflat “pe căi oculte” despre această decizie.

Maia Morgenstern, ţiganii şi muzica lor - GALERIE FOTO



Pe la ora 18.30 sala mare a Teatrului Naţional s-a umplut de romi: pălării cu boruri imense suspendate deasupra unor raglane până în pământ amintind de moda anilor 30 şi geci de piele asortate la blugi. Pe alocuri vedeai în sală şi câţiva români, ba chiar şi chinezi numai zâmbet. Evenimentul care i-a strâns pe toţi a fost un spectacol de muzică ţigănească autentică – Pakivale Roma (romi valoroşi). „Nu detest manelele, dar n-au nimic în comun cu muzica autentică romă. Manelele reprezintă un gen de muzică de societate, dacă vreţi, cu influenţe turceşti şi arăbeşti, n-au nici o legătură cu tradiţia noastră”, ne explică Mihaela Zătreanu, unul din organizatori. Recunoaşte, însă, că, din păcate, dacă vorbim de audienţă şi încasări, nici o formaţie care respectă muzica ţigănească nu ajunge la nivelul unui manelist de top. „Influenţe maneliste vor exista întotdeauna, indiferent de modă. Şi trebuie să recunoştem că unele melodii sunt chiar frumoase. Ce mă supără la manelele de pe piaţă sunt versurile foarte primitive”.
Romii şi românii au ajuns la spectacol ştiind cât de frumoase sunt muzica şi dansurile ţigăneşti, pentru chinezi a fost însă o experienţă nouă. Au venit la invitaţia lui Niro, Ion Dumitru pe numele de buletin, un rom foarte cunoscut printre ai lui, patronul complexului comercial în care îşi vând chinezii mărfurile. Judecând după cum aplaudau la final, mai să-şi frângă mâinile, şi după zâmbetul mult mai larg decât cel afişat de obicei, e limpede că spectacolul i-a încântat pe chinezi.
Romul care îl interpretează la ţambal pe Paganini
Maestru de ceremonii a fost Maia Morgenstern, care a cântat în limba romani şi a dansat desculţă. S-au perindat pe scenă ţigănci din Rusia care şi-au ondulat şoldurile pe cântecele din filmul Şatra, trupa Timba a cărui şef, Nicu Dumitrescu, cântă de la 12 ani şi a studiat percuţia în Italia şi Brazilia, taraful Grigoraş Dinicu şi Marius Mihalache, celebrul rrom care poate să cânte la ţambal chiar şi partituri din Paganini.
Trupa care a ridicat însă sala în picioare a fost una modestă, formată din câţiva tineri din Târgu Mureş: Romano Step. Dansul băieţilor, atât de iute încât cu greu le puteai urmări mişcările, a lăsat spectatorii cu gura căscată. “Este un grup de tineri pe care i-am cunoscut cu vreo trei ani în urmă. Nu au impresar, nu au sponsor, dansează aşa cum se pricep, dar de fiecare dată când îi invit la un spectacol ridică sala în picioare. Nici măcar un nume nu aveau, la fiecare spectacol îmi veneau cu altul până le-am zis « Romano Step v-ar plăcea? ». S-au uitat fâstâciţi şi mi-au spus «Dacă ziceţi dumneavostră că e bine…»”, povesteşte Mihaela Zătreanu.
Spectacolul a fost organizat de Asociaţia Ghi Romano (inimă de ţigan), Centrul Naţional de Cultură a Romilor şi Ministerul Culturii.

Maia Morgenstern a dansat pentru visul unui copil romascan

Pentru Florin Ghinita, un copil de zece ani din Roman, Mos Nicolae a adus un cadou neasteptat. Cu ajutorul marei actrite Maia Morgenstern, care a interpretat un minunat dans in sprijinul lui Florin, copilul a primit, in cadrul emisiunii postului ProTV "Dansez pentru tine", un cec de 7 000 de lei. Situatia financiara precara si inclinatia copilului spre folclor au fost argumente care au convins organizatorii sa-i faca cunoscuta povestea in cadrul unei editii speciale a emisiunii.

Pentru multi copii, bucuria sarbatorilor este asociata cu darurile de sub brad ori cu familia reunita in jurul mesei. Mai putin pentru Florin Ghinita, un copil de zece ani, din Roman. De fiecare data, dorintele lui si ale mamei au fost reportate, din cauza banilor, pentru anul urmator. Si, totusi, magia sarbatorilor i-a facut generosi pe unii dintre semenii nostri. Baiatul a fost invitat, vineri seara, alaturi de mama lui, intr-o editie speciala a emisiunii "Dansez pentru tine" a postului ProTV. Dintre vedetele lumii artistice autohtone, marea actrita Maia Morgenstern a fost cea care, printr-o superba exprimare artistica a unui musical, a dansat pentru copilul romascan. La sfirsitul emisiunii, Florin a primit din partea unui om cu suflet, care nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea, suma de 7 000 de lei.

Florin locuieste in Roman, impreuna cu mama lui, in casa bunicilor. Mama mai are trei frati care au aceleasi drepturi la casa parinteasca. Parasit, inca de la virsta de doua luni de tata, baiatul a fost inconjurat cu multa dragoste de bunici. Mama lui, Petrica, in virsta de 39 de ani, vrea tot cei mai bun pentru fiul ei. Munceste ca femeie de serviciu si, desi salariul este mic, reuseste sa-i asigure baiatului un trai decent. Florin nu-i cere jucarii cind o vede cum numara banii si trece datoriile pe un caiet. "Banii abia ne ajung sa mincam si sa ne platim datoriile", spune Florin, care este de mare ajutor bunicii, in bucatarie. "Am invatat sa fac piine. Mama spune ca este bine sa stiu sa fac de toate", spune baiatul. Invata bine, are numai calificative de "bine" si "foarte bine". "Ii place sa citeasca si acest lucru se vede chiar din primul schimb de cuvinte. Este mult mai constiincios decit copiii care provin din familii cu posibilitati materiale. Este sensibil, un bun coleg, foarte deschis si comunicativ. Te poti baza pe el. E o calitate pe care m-as bucura sa o pastreze nealterata si atunci cind va deveni adult", a spus Elena Mihaila, invatatoarea lui Florin.

Baiatul are si un talent pe care mama doreste foarte mult sa i-l cultive. Ii place foarte mult muzica populara. Are chiar un idol printre cintaretii de muzica populara - Liviu Vasilica. Chiar daca indragitul cintaret de muzica populara, pe care Florin il imita foarte bine, e plecat de ceva timp dintre noi, baiatul asculta cintecele grupului vocal "Teleormanul", din care Liviu Vasilica facea parte, si care a continuat proiectul cintaretului. "Florin a fost invitat si la posturile de televiziune locala, unde a cintat o parte din reportoriul lui Liviu Vasilica. Ii place foarte mult muzica populara si vreau sa-l ajut sa-si implineasca visul de a deveni un mare solist", spune Petrica, mama baiatului.

Florin are o orga acasa si, cind nu are lectii de facut, se acompaniaza singur. Mama vrea, insa, ceva mai mult. Calitatile vocale ale copilului trebuie "lucrate" de un specialist. "L-am inscris pe Florin la Scoala de Muzica. Pentru inceput, va face pianul si, daca profesorii vor considera ca are o voce buna, va continua pe acest drum", spune mama.

Invitatia la emisiunea "Dansez pentru tine" a fost o veste neasteptata. "Stiam ca sint multe cazuri in asteptare. Nu mi-a venit sa cred cind ne-au sunat sa ne spuna ca vin sa filmeze la noi acasa. Au trecut citeva zile de la emisune si inca nu mi-am revenit. Am fost de-a dreptul impresionata de gestul actritei Maia Morgenstern. O actrita atit de mare sa ne faca onoarea sa danseze pentru Florin! Parca e prea mult!", adauga mama.

Femeia spune ca emotiile i-au coplesit si ca, orice suma i-ar fi dat, chiar mai mica decit cea pe care a primit-o, ar fi fost un ajutor nesperat. "Nu stim cum se numeste persoana care ne-a dat cei 7 000 de lei si nu gasesc cuvinte sa-i multumesc pentru gest", a spus mama lui Florin.

Din banii pe care ii vor primi, mama ii va cumpara lui Florin un calculator si un costum popular, pentru ca cel pe care il are acum baiatul este vechi de peste 40 ani. "Ne-au spus ca banii sosesc cam peste doua luni. Pina deschid contul, pina intra banii in cont, o sa ne descurcam cum putem", spune mama. Florin mai vrea inca ceva: "Un player portabil de muzica, o orga adevarata si multe dulciuri". Chiar daca este doar un copil, se gindeste si la vremea cind o va putea ajuta pe mama. "Daca o sa am o slujba buna, o sa-i cumpar mamei o casa!", marturiseste Florin.

Maia Morgenstern: "să renunţăm la prejudecăţi şi complexe!"
Cel mai recent proiect inovator pe scena teatrului românesc are drept susţinători pe una dintre cele mai apreciate actriţe din România, Maia Morgenstern. În urcă cu câteva luni a loc avanpremiera unui teatru în limba engleză, care s-a bucurat de un real succes, în rândul tinerilor spectatori şi artişti deopotrivă.
“Poate s-a mai încercat în România teatru în limba engleză. Este o iniţiativă curajoasă, pentru a deschide drumul, mintea şi imaginaţia. De foarte multe ori, bariera de limbă ne împiedică să luăm astfel de iniţiative. Şi acest lucru impune în mintea noastră un soi de prejudecată. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoaştem. De aceea, se cuvine să deschidem o uşă, o fereastră şi să explorăm, să renunţăm la prejudecăţi şi complexe!”, încurajează Maia Morgenstern.

Prima piesă jucată în cadrul teatrului de limba engleză a fost “Colombo Calling” şi s-a desfăşurat ca un spectacol-lectură. Acest concept de spectacol-lectură este des întâlnit în Anglia şi SUA. În principiu, în ce piesa este jucată în faţa publicului actorii pot sta şi cu textele în mână. Nu sunt obligatorii costumele, decorurile, nici scena nu trebuie să fie cea tradiţională. De multe ori, din lipsa actorii joacă din plăcere, fără a le fi plătite reprezentaţiile.

“Un spectacol-lectură este cea mai rezonabilă soluţie dacă vrei ca piesa să fie făcută”, a mai precizat Cristina Bejan. Primul eveniment de acest fel din România, ca o piesă-test în faţa publicului bucureştean, a avut loc în primăvara acestui an, la Teatrul Foarte Mic, reluat ulterior, în luna iunie.


"Există un interes foarte mare pentru un teatru în limba engleză"

În opinia unuia dintre promotorii proiectului, Cristina Bejan, autoarea piesei, “în perioada de repetiţie, vorbind cu Alex Mihail, regizorul nostru, şi cu actorii din trupă, am aflat că aici, în Bucureşti avem foarte mult talent în lumea de teatru, care nu este suficient folosit. De fapt, în România, avem prea mulţi actori buni care pot juca în orice limbă şi avem o audienţă mare care vrea arta prezentată în engleză. Iar experienţa noastră cu ‘Colombo’ a confirmat faptul că există un interes foarte mare pentru un teatru în limba engleză”.

În ceea ce priveşte profilul audienţei teatrului, aceasta este format din români interesaţi de teatrul în limba în limba engleză, dar şi de străinii care locuiesc în România şi cărora le place să meargă la teatru, dar care nu cunosc limba română suficient de bine pentru a înţelege piesele româneşti.

“România are reputaţia celui mai bun teatru din sud-est Europei. Aici, există o tradiţia lungă şi foarte puternică în arta performantă. Conceptul de teatru în limba engleză există deja în Europa de Est. Este un teatru foarte cunoscut în Praga, ce a avut mult succes. Şi există teatre de limba engleză în Varşovia şi Zagreb. Budapesta a avut un început, cu câteva proiecte făcute în limba engleză. Noi vrem să stabilim ceva aici, în Bucureşti, ceva permanent, o instituţie care să poată colabora cu alte teatre din ţară şi din străinătate. Se va crea astfel, un spaţiu de , idei, talent, cultura. Un loc de legătură între artiştii români şi cei englezi sau americani. Vrem să facem piese scrise în engleză, în premieră pentru România, şi vrem să lucrăm cu traducerile, astfel încât şi piesele româneşti să poată fi prezentate pe scenele internaţionale sau străinilor care locuiesc aici”, mai precizează Cristina Bejan.

Un rol important îl are însă trupa de teatru care se angajează în acest proiect inovator pentru România. În opinia Maiei Morgenstern, “actorii din tânăra generaţie au o dezinhibiţie cuceritoare. Ei mă fac să inhalez prospeţime, curaj, determinare, cunoaştere. Am avut colegi foarte tineri, la fel ca şi în cadrul proiectului teatrului în limba engleză în care am lucrat, şi care au fost foarte serioşi. Spectacolul nostru a început fără mari pretenţii. Şi cu toate că trebuia să fie doar un spectacol-lectură, unii ştiau textul pe dinafară. Ceea ce pe mine m-a impresionat. De aceea, aş veni cu tot dragul în întâmpinarea acestui gând curajos, luptând cu acest complex al limbii”.

Succesul teatrului a fost demonstrat de publicul numeros care a luat parte la premieră şi de cererea repetării piesei. “Nu m-am aşteptat ca această piesă să aibă aşa succes. Pentru că vorbeam despre prejudecăţi, mă gândeam că în sală vor fi două-trei persoane, prieteni ai actorilor. Când am văzut câtă lume a venit, altă spaimă m-a trecut. Aveam să mă descurc cu o piesă de teatru în limba engleză? A fost foarte interesant. În plus, actorul bun nu este cel care doar bifează apariţiile sale. Conştiinţa profesională nu te lasă. Şi dai ce-i mai bun din tine”, consideră actriţa, susţinătoare a teatrului de limba engleză în Bucureşti.

Autoarea piesei „Colombo Calling”, Cristina Bejan, precizează că debudul colaborării cu Maia a fost relativ simplu. “Am mers, împreună cu Alex Mihail la Teatrul Naţional la garderoba ei, după o piesă şi acolo am vorbit. Maia a fost atat de simpatică, amabilă şi entuziastă de la început. Noi am avut mare noroc cu ea, pentru că pot să spun că noi toţi am învăţat incredibil de mult, din profesionalismul, efortul, talentul şi spiritul ei. A fost şi continuă să fie o mare onoare că putem colabora”.

Despre “Colombo Calling”

Iniţiativa teatrului în limba engleză s-a concretizat anul trecut la propunerea Cristinei Bejan. Româncă de 26 de ani s-a născut în SUA, în Colorado, iar tatăl acesteia Adrian Bejan, un profesor de inginerie mecanică emigrat în SUA, inventator al Teoriei Constructale, lansată în 1996.

Cristina a venit în România în 2007, cu o bursă Fulbright, obţinută prin de doctorat în istorie urmat la Oxford din Marea Britanie, unde a înfiinţat şi o companie de teatru feminină. Cariera în teatru a început în Carolina de Nord şi ulterior a continuat să studieze teatru şi filozofie la Universitatea Northwestern din Chicago. “Acum locuiesc în Bucureşti, dar curând o să mut la Washington, pentru a continua studiile mele. După aceea, intenţionez să lucrez între New York şi Bucureşti”.

“În general, scrisul este pentru mine un efort de a înţelege mai bine condiţia umană. Până acum, am scris zece piese de teatru. ‘Colombo Calling – a play from Sri Lanka’ a fost inspirată din experienţa mea din Sri Lanka, unde am lucrat în 2006. Este o piesă despre iubiri interzise, familie, calamităţi (Tsunami) şi despre cât de complicată este lumea ONG-urilor internaţionale. Pentru mine, cea mai importantă temă din piesa este subiectul de diaspora. Ca un membru al comunităţii de români din SUA am avut probleme foarte semănătoare cu experienţa personajelor din piesă. Din cauza aceasta, mi se pare că piesa explorează o situaţie foarte releventă pentru români. Teatrul este o artă unică, în sensul că este o artă traită: o arta ‘live’, ce creează momente care nu pot fi recuperate”, este de părere Cristina Bejan.

Pasul următor în dezvoltarea proiectului este găsirea unui sponsor care să sprijine aceste iniţiative. “Suntem pregătiţi cu multe ideei şi intenţii. Avem deja legături cu actori, teatre, companii şi locaţii, cu oamenii de influenţă la Bucureşti. Acum trebuie să găsim sponsorizări şi să stabilim exact cum o să mergem mai departe, cum va funcţiona companie noastră o sa functioneze şi să începem cu primul nostru proiect. Vrem să lucrăm cu un text destul de nou şi destul de recent, scris de dramaturg american, cel mai bun si mai relevant acum, Tony Kushner. El este cunoscut pentru ‘Angels in America’ şi ‘Perestroika’. Kushner este foarte obişnuit cu teme internaţionale si subiecte sociale, politice, controversate. Mai recent, el a scris o piesă, “Homebody/Kabul”, care este despre experienţa unei femeie englezoice plecată în Afghanistan sub regimul Talibanilor.

Este o piesa de actualitate, iar jumătate din ea este un monolog al personajului central. Noi vrem ca Maia să joace acest rol. În SUA avem legături cu regizorul care a făcut producţia ‘Homebody/Kabul’ la Chicago şi cu regizoarea unui film despre lucrarea lui Kushner. Vrem să-l implicăm direct pe Kushner şi să-l invităm aici pentru premiera piesei lui şi la deschiderea oficială a teatrului nostru. Suntem foarte deschişi şi avem idei şi pentru alte piese şi colaborări. Până în acest moment trupa de teatru este formată din actorii Pavel Bârsan, Gabriel Călinescu, Anca Constantin, Isabela Neamţu, Gabriel Pricop, Ana Popescu, Alexandru Mike Gheorghiu, Cătălin Iliescu şi Maia Morgenstern. Organizatorii sunt deschişi să colaboreze cu multe tipuri locaţii şi instituţii, de la 'underground’, ca Teatrul Act şi Green Hours, până la Teatrul Naţional", a mai menţionat Cristina Bejan.

„Mai cred în pudoare, în decenţă, în mister”

- Resimţiţi agresivitatea din societatea românească?

- Am un singur răspuns - să nu dea Dumnezeu cât putem duce! Să nu ajungem să ne argumentăm agresivitatea şi furia şi intoleranţa.

- Deci se poate şi mai rău...

- O, da! Cum spune pesimistul – „Nu se poate mai rău!” şi optimistul spune – „Ba se poate!”.

- Care credeţi că e soluţia pentru normalizarea societăţii româneşti?

- Nu este aceea de a te retrage într-un turn de fildeş, de a te situa pe poziţia unui „Gică Contra”. Asta satisface nişte orgolii, la un moment dat, dar lumea te percepe ca fiind într-un con de umbră.

Eu fac în permanenţă tot ceea ce pot şi în orice caz nu încerc să fac lucruri care contravin flagrant bunului meu simţ. Dacă a fi un om cu bun-simţ, cu pudori, cu decenţă e catalogat ca ipocrizie, treceţi-mă atunci pe listă la „ipocriţi”.

N-am nicio problemă, dar mai cred în pudoare, în decenţă, în subtil, în voal, în mister.

- Dar tinerii mai cred în aceste valori?

- Da, sigur!

- Dar ce le lipseşte să acţioneze conform acestor valori?

- Le lipsesc tot felul de lucruri. Dacă spun acum că le lipsesc reperele, daţi-mi voie să mă duc la uşă şi să-mi dau peste degete, pentru că acesta este un clişeu, e un fel de „curat murdar”.

- Dar e o chestiune evidentă!

- Sigur. Să vă povestesc o întâmplare. Am fost aseară într-un orăşel de munte, la Câmpina, cu un mic spectacol, cu două versuri comice, cu două versuri nostalgice, cu citate, cu muzica de altădată. Prejudecata funcţionează, ne opacizează minţile tuturor, dar în special ale unora dintre promotorii noului şi ai „dezinhibiţiei”.

- În orăşelul acela aţi găsit tineri.

- Da, copii, tineri de 16 ani interesaţi şi interesanţi. Mă gândeam că m-au văzut în videoclip, în film. I-am ascultat şi mi se părea interesant. I-a interesat ce au văzut prin intermediul meu.

Că nu facem acum paradă de falsă modestie. Asta era pe vremea mea la modă. Acum e la modă să ne dezinhibăm obligatoriu. Pe vremea mea era la modă să fim modeşti.

„Nu ştiu dacă reuşesc, dacă ştiu, dar voi încerca”, trebuia să spui cu sfială. Cu cât spuneai mai des lucrul ăsta, cu atât aveai mai mari şanse să primeşti sufragiul, să captezi bunăvoinţă.

- Acum, dezinhibarea se confundă cu tupeul.

- Cu tupeul! Cum faci să şochezi mai mult. Şochează-mă şi ai să vezi că nu intru imediat într-un conflict „care pe care”. Aş spune: bine, e în regulă, tu eşti aşa, eu sunt aşa şi putem coexista. Nu ţin neapărat să te schimbi, aş dori să mă cunoşti, să cunoşti ce pot eu. E ceva interesant în felul meu inhibat şi conservator.

- Asta e o chestiune de civilizaţie, ceea ce multora se pare că le lipseşte în societatea românească.

- Şi cui nu-i lipseşte? Până unde merge şi unde se termină civilizaţia?

- Unii spun că începe dincolo de Ungaria. E o prejudecată?

- E o privire cam reducţionistă. Mi s-a întâmplat un lucru ciudat, care spune multe despre relativitatea chestiunii acesteia cu civilizaţia. Pe la mijlocul anilor ’90 eram în Franţa cu proiecte, învăţam un text, era o societate aleasă şi m-am prezentat: „Sunt evreică”.

Am fost întrebată: „Nu trăieşti în România?”. Zic: „Ba da”. „Ţi-e ruşine să spui că eşti româncă?”, mi s-a replicat. „Nu, dar am vrut să explic de ce...”. Peste foarte puţin timp, în aceeaşi conjunctură, aceeaşi societate, iar mă prezentam: „Sunt româncă”. Şi-mi spuneau: „Eşti evreică, ţi-e ruşine să spui că eşti evreică?”. Cum o dai, n-o nimereşti.


„Pe vremea mea era la modă să fim modeşti. Acum e la modă să ne dezinhibăm obligatoriu.”

„Sunt iubită şi de creştini, şi de evrei, şi de musulmani”

- Aţi impresionat foarte mult prin rolul Fecioarei Maria, jucat în filmul lui Mel Gibson.

- Am impresionat şi am suportat „controversa” pentru că dumneavoastră nu ştiţi şi nu o să ştiţi câte ameninţări şi reproşuri directe am primit. Cât de greu mi-a fost...

S-au trezit şi la noi jurnalişti să mă critice. Sunt persoane pe care din păcate le-am rănit, au suferit, care au o anumită atitudine, o anumită concepţie, o anumită percepţie. Ce m-a durut cel mai tare este că persoane care nu au văzut filmul s-au erijat în judecători ai mei.

În rest, sunt actriţă, mă aflu în faţa publicului şi prin public exist. Nu sunt doctor, nu sunt arhitect, nu sunt brutar, nu sunt inginer, nu sunt scriitor. Dacă mă puneţi să iau pixul în mână şi să scriu ceva, mă crispez. Sunt actriţă, sunt în faţa publicului, în faţa oamenilor, ei mă fac pe mine actriţă, ei îmi motivează existenţa.

- V-aţi gândit mult înainte de a accepta rolul?

- Nu, nu m-am gândit mult deloc pentru că mi-a plăcut foarte mult. Era un scenariu foarte bun. La ce să mă gândesc?

- La consecinţe, la reproşuri, la ameninţări.

- Câtuşi de puţin, pentru că mi s-a părut că scenariul e foarte serios. Asta este părerea mea. A fost solid, bine construit, nu a avut nimic antisemit.

Ca să dau o replică şi să glumesc puţin, spun că poate poporul din Italia, urmaşul poporului roman, ar fi trebuit să se supere, ar fi putut fi puţin lezat. Vedeam acolo nişte acte de atrocitate din partea soldaţilor romani care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu religia, cu o eventuală transformare, erezie a credinţei.

Erau nişte soldaţi romani care torturau un om, o fiinţă, de dragul de a o tortura, de a-şi bate joc. Chiar aşa să fi fost romanii, acei mesageri ai culturii care au dus prin acele colţuri descoperirile, cuceririle culturii romane?

- Aţi simţit rolul acesta, l-aţi studiat, l-aţi trăit...

- Evident că l-am studiat, am lucrat alături de Mel Gibson. Am lucrat cu o lună înainte fiecare replică. Acum de unde ştiţi că am pronunţat eu bine în aramaică? Vă spun eu că am pronunţat bine pentru că s-a lucrat la pronunţie, la sens, la semnificaţie.

Se ştia bine ce e de făcut, cum e de făcut, ce urmăream. Era vorba de demnitatea, de suferinţa mamei ce-şi vede copilul pierdut, omorât încetul cu încetul în chinuri înspăimântătoare. Despre asta este vorba în studiul pe care l-au făcut personajului.

- Aţi fost criticată şi de creştini şi de evrei.

- Da, şi am fost şi sunt, în acelaşi timp, iubită pentru ceea ce am făcut, şi de creştini, şi de evrei, şi de musulmani. Mi s-a întâmplat în societăţi unde există musulmani să fiu felicitată, să fiu îmbrăţişată, să fiu salutată.

Accept lucrurile astea şi mi le asum. E vorba de responsabilitate. Cel puţin pentru mine. Care e treaba mea? Să întrunesc majoritate de voturi sau să-mi urmez destinul artistic cu seriozitate?

- Nu vi se pare ceva în neregulă la unanimitate?

- Nu cred în unanimitate. Începe să fie periculoasă. Suntem cu toţii în unanimitate şi suntem de acord că fără aer nu putem trăi, indiferent de credinţă, de culoare.


„Sunt iubită pentru ceea ce am făcut şi de creştini, şi de evrei, şi de musulmani. Mi s-a întâmplat în societăţi unde există musulmani să fiu felicitată, să fiu îmbrăţişată, să fiu salutată.”

„Avem puţini Mecena în România”

- De ce credeţi că am coborât atât de mult ştacheta? Consumăm prea puţin din lucrurile de care vorbiţi.

- Atunci să ridicăm ştacheta! Ce mă împiedică pe mine ca actriţă să iau un text bun, important, să fac un spectacol? Cine mă împiedică?

- Banii, de pildă!

- Nu, asta nu mă poate împiedica pe mine atunci când sunt chemată să îmi exercit funcţiunea profesională. Toţi banii de pe lumea asta şi toate bogăţiile, orice, dacă nu e să fac bine ce am de făcut în faţa camerei, în faţa publicului, nu folosesc la nimic.

- Mecenat cine mai face în ţara asta?

- Fără bani, nici lumina nu se aprinde, dar degeaba plângi tu în întuneric dacă lucrul ăsta nu se impune în dezbaterea publică.

- Credeţi că avem nevoie de o lege a mecenatului?

- Da.

- Aţi văzut vreun „Mecena” în România până acum?

- Sigur, am văzut şi adevăraţii Mecena. Cu parcimonie, dar sunt. Puţini, dar sunt. Până una, alta se păstrează în umbră.

„Fără bani, nici lumina nu se aprinde, dar degeaba plângi tu în întuneric dacă lucrul ăsta nu se impune în dezbaterea publică.”


1. Cel mai redutabil adversar. Avem un complex de inferioritate şi unul de superioritate, fără nicio legătură cu realitatea. E o depresie înspăimântătoare sau e geniu. Ne criticăm între noi aici şi pe urmă suntem foarte vocali în afară, ne mândrim cu originile noastre.

2. Cea mai plăcută amintire. Când m-a lăudat mama şi i-a fost drag ce a văzut la mine pe scenă şi nu-şi mai căuta cuvintele. De obicei, mama mea dragă, fie-i memoria binecuvântată, că a plecat dintre noi, îşi căuta cuvintele. Totul era perfect întotdeauna.

„Numai că acolo ai ţipat... Nu, nu, mi s-a părut”, spunea imediat. Totul era divin şi ceea ce făcea fata ei era minunat. Te desfiinţa, îţi arăta ce nu era bine fără definiţii, fără sentinţe, fără condamnări. La tata era exact pe dos. Cu mama nu am avut confesiuni, nu mi-a mărturisit niciodată nimic, dar mai cotrobăiam prin acte.

Am citit declaraţiile pe care le-a dat când au dat-o afară din serviciu. De nenorocirile prin care a trecut ea nu mi-a mărturisit niciodată. Dar prin felul ei de a fi mi-a dat să înţeleg că aceasta este comunicarea între noi.

3. Despre condiţia actorului. Spre deosebire de pictor sau de muzician, creaţia actorului zboară şi nu mai poate fi adusă înapoi. E o zonă a efemerului, e riscant şi e sublim.

Acum se mai fixează pe pelicule. Facem filme şi poze, şi televiziune, şi casete, şi tot ce vrei, dar e un moment al zborului, al clipei. Ce bine că nu se mai întoarce... De asta trăieşti clipa!

4. Despre tinerii actori. Sunt foarte mulţi actori tineri buni, iar publicul îi percepe ca atare. Am jucat zilele trecute „Şi caii se împuşcă”, e vorba de underground şi e o echipă de tineri cu care joc formidabil. Şi public există, că-l dă afară pentru că nu are unde să-l mai bage.

Avem mare nevoie de spectacol. Să fim noi cuminţi şi să ne exprimăm în loc să stăm şi să ne autosterilizăm. Că asta facem, ne autocenzurăm. Valorile o să se decanteze până la urmă.

„Putem vorbi de antisemitism în România”
http://www.adevarul.ro/articole/putem-vorbi-de-antisemitism-in-romania.html
Actriţa Maia Morgenstern resimte faptul că românii nu îşi asumă istoria şi că elitele preferă pasivitatea la nivel social.
De toate nenorocirile sunt „vinovaţi” ţiganii şi, cu puţină „bunăvoinţă”, şi evreii, crede actriţa Maia Morgenstern.

Ea spune că nici majoritarii şi nici minoritarii nu ştiu să-şi asume istoria, iar când vine vorba despre anumite subiecte sensibile, cum ar fi acuzaţia că „evreii au adus comunismul în România”, pe unii începe „să-i strângă pantofii”. Maia Morgenstern a mărturisit, „La masa Adevărului”, că încă mai crede în decenţă, în subtil, în voal, deşi „la modă” este dezinhibarea vecină cu tupeul.

În ceea ce priveşte elitele, actriţa nu vede posibilă o mobilizare a acestora pentru determinarea unei transformări sociale, din două motive: concepţiile diferite şi voluptatea suferinţei.

CARTE DE VIZITĂ

• S-a născut la 1 mai 1962, la Bucureşti.
• A studiat la Academia de Teatru şi Film (1981-1985).
• A jucat pe scenele Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti şi Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”.
• A primit roluri de teatru precum Lola Lola din „Îngerul albastru” sau Kathleen Hogan în „Park your car in Harvard Yard”.
• Este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Patimile lui Hristos”.

- Adevărul: Ce vă enervează cel mai mult în România?

- Maia Morgenstern: În România mă enervează, în fiecare zi, altceva. Mi se întâmplă să mă culc şi când mă trezesc să-mi dau seama că nu pot trăi aici. De fapt, aici vreau să trăiesc, aici vreau să-mi câştig pâinea.

Dar întrebaţi-mă ce mă enervează acum! Acum mă enervează că mi-e frică să-mi transmit dragostea şi ataşamentul şi sentimentul că aparţin acestui loc. Mi-e teamă că afirmaţiile mele vor fi taxate ca fiind patriotarde, ca fiind de conjunctură, ca fiind oportuniste.

Se întâmplă să mă aflu în preajma, alături de persoane pe care le preţuiesc, cu care colaborez şi constat dintr-odată cât de diametral opuse sunt părerile noastre. O să spuneţi: „Foarte bine. Şi ce te enervează aici?” Păi mă enervează foarte tare că dintr-odată am impresia că nu-i mai cunosc, că nu-i mai recunosc şi aici mă gândesc la toleranţă, la nevoia de a accepta o situaţie, de a accepta că sunt grave probleme etnice, interetnice ale minorităţilor.

- Credeţi că ne-am schimbat mult la nivelul naţiunii?

- Eu nu cred că ne-am schimbat. Dacă studiem puţină istorie, vom vedea că probleme şi momente de tensiune au existat şi în trecut. Este o crustă subţire asupra unor răni vechi şi bube adânci.

Mi-a dat cineva un exemplu: i s-au furat actele într-o instituţie şi s-a dus la poliţie pentru că avea nevoie de buletin. I s-a spus că, dacă vrea să aibă actele repede, trebuie „să facă bine” declaraţia şi să scrie că nu i s-au furat în respectiva instituţie pentru că atunci ar fi început ancheta, care ar fi durat.

Nu i s-ar fi eliberat niciun fel de act până nu s-ar fi ajuns la o anumită concluzie. A declarat că i s-au furat pe stradă şi a doua zi avea actul provizoriu.

- Credeţi că se va schimba vreodată această mentalitate?

- Evident că o să se schimbe, se schimbă în permanenţă, dar rămân necazurile. Vorbim în permanenţă la televizor despre orice şi „confiscăm” tot felul de subiecte.

O să spuneţi că nu are legătură cu întrebarea, dar eu cred că are. Vorbim de bucătărie, de monden şi la un moment dat o dăm pe criza financiară? Eşti întrebat ce faci în momente de criză.

Păi duc copiii la grădiniţă, la şcoală, mă scol cam nervoasă de dimineaţă... „Şi la ce aţi fi dispusă să renunţaţi?” De aceea ne aflăm în criză, pentru că nimeni nu vrea să renunţe la nimic.

- Introducem în dezbatere publică pseudoteme?

- Le combinăm că „dă bine”. De pildă, încălzirea globală... Altceva: acum nu se mai cheamă că facem fapte bune, se cheamă „cazuri sociale” şi „atitudine”. Mai e vreunul în stare să facă o faptă bună? Din când în când mai smulgem câte o bătrânică şi o trecem strada obligatoriu...

„E foarte simplu să spui că evreii au adus comunismul în România”


- Ce se întâmplă cu intelectualitatea românească? De ce nu se coagulează, de ce nu promovează un mesaj coerent de natură să schimbe lucrurile?

- Asta nici nu se poate. Ce, formăm aşa un grup de „tovarăşi intelectuali”? Sunt personalităţi, sunt individualităţi, au concepţii diferite de viaţă...

- Dar în toate domeniile elitele sunt nemulţumite.

- Există şi un fel de deducţie, de voluptate a suferinţei. O constat şi la mine, cu aceeaşi dureroasă luciditate.

- Deci avea dreptate Mihail Sebastian când vorbea despre „voluptatea suferinţei”.

- Săracul Mihail Sebastian, avea dreptate în prea multe, în prea multe ocazii avea dreptate. Nume mari ale intelectualităţii subtile, fine, ale distinctei intelectualităţi au aderat la politica de dreapta şi de-a dreptul la legionarism.

Deşi acum ţi-e frică să spui cumva că ai fi de altă parte decât de dreapta... Când discutăm chestiunile acestea, unii sunt înclinaţi să afirme că nu a fost chiar aşa. Ba chiar aşa a fost! Pe de altă parte, e o temă teribil de delicată ce nu se abordează.

- E un subiect tabu în România?

- Multe subiecte sunt tabu...

- Credeţi că există antisemitism în România de azi?

- Da, putem să vorbim de un antisemitism. De toate nenorocirile sunt „vinovaţi” ţiganii şi, cu puţină „bunăvoinţă”, şi evreii.

- Dar au rămas foarte puţini evrei în România. De ce credeţi că lumea ar fi „virusată” de antisemitism?

- E foarte simplu să spui că evreii au adus comunismul în România. Mai bine nu abordăm acest subiect, mai bine vorbim de viaţă, de lume. Cu chestia asta trebuie să ştii ce să răspunzi, să priveşti lucrurile în faţă.

Mătuşa mea de la Dorohoi a fost eliberată de armata sovietică din lagărul de la Auschwitz. A venit goală, învelită într-o plapumă, a dormit cu mama ei moartă în pat trei zile. A trăit drăguţa până spre anii ’80. Ce să-i spun? Pentru ea, ruşii erau cei mai buni.

Ea a rămas cu imaginea că pe ea a salvat-o armata de ocupanţi. Am dat un exemplu, e adevărat, am folosit un simbol. Lucrurile astea trebuie privite aşa cum sunt. Au existat aceste experienţe, nu le poţi trage cu tirbuşonul.

- Nu ne asumăm istoria?

- Nu, nici unii, nici alţii. Modificăm graniţe, modificăm date, modificăm istorii, modificăm tot. De pildă, jucăm „Scrisoarea pierdută” de Caragiale, că e „anul Caragiale”, că se potriveşte cu alegerile. Dar să vă întreb când s-a întâmplat, ce descrie Caragiale, ce moment al modificării Constituţiei, ce înseamnă 11 februarie?

- Multă lume nu ştie...

- Foarte puţini. Ar ajuta aceste elemente la interpretarea piesei? Poate da, poate nu. Poate e mai fermecător să nu ştim. Actorii sunt oglinda societăţii. Un politician, un politruc îl recunoşti.

Iată cum se potrivesc lucrurile şi toată lumea e amuzată, dar nu strică „la ficat” să mai ştii la ce se referă anumite elemente din piesă. Sângele martirilor de la 11 februarie, ce s-a întâmplat atunci, cine a abdicat, cum a abdicat? E mai greu...

- Vi se pare că nu avem suficientă atenţie la detalii, că suntem superficiali?

- Asta cu „definiţia poporului” nu mă întrebaţi pe mine, că nu ştiu. În clasa a VII-a m-a bătut mama pentru nu ştiu ce notă am luat. N-am ştiut ce e aia „popor”, „naţiune”. Nu ştiu, nu vreau să dau definiţia.

Cum e naţiunea italiană, care sunt aceia care au făcut-o? Simplific, vulgarizez, privind de aproape lucrurile. Italienii nu sunt „ăia care au plecat în America şi care au construit şi organizat mafia” sau nemţii nu sunt „fasciştii care mi-au omorât bunicii”. Nu. E o prostie asta!

- Generalizăm prea mult?

- Facem şi statistici: „aşa da, aşa nu”. Nu pot să-mi împart viaţa, existenţa, concepţia, bunul simţ, să mi-l împart ca pe o foaie de hârtie, în două, cu „bile albe”, „bile negre”. Am mai auzit minunea asta. „Vezi, dacă vrei să te măriţi, să continui relaţia cu cineva fă şi tu pe o hârtie «calităţi» şi «defecte»”.

- E stilul american... Cum vi s-a părut lumea Hollywoodului?

- Nu ştiu, dar ce, eu cunosc lumea Hollywoodului, aveţi sentimentul că eu cunosc această lume? N-o cunosc.

- Aţi stat în proximitatea ei. Poate o impresie v-aţi format...

- Nu, nu mi-am format. Aş greşi dacă aş spune că am făcut asta. Am existat acolo, am filmat, am cunoscut artişti, dar lumea Hollywoodului e atât de vastă... Mai curând aş îndrăzni să spun că am văzut lumea Hollywoodului. Poate că am şi înţeles ceva din ea.

- V-aţi adapta la un asemenea sistem?

- Da, dar treaba mea e să fiu actor, să încerc să fiu artist, să fac tot ce presupune arta interpretativă. Eu asta am hotărât să fac. Dar pot să mă adaptez şi „la frig”, desigur.

- Nu vi se pare că e o diferenţă enormă între un artist european şi unul american, ca mod de abordare?

- Şi ce? Până la urmă vrei să interpretezi un personaj, să ajungi la minţile, la sufletul publicului. Criticii văd asta. În America, sistemul e diferit, se ocupă câteva persoane de un actor. Ai maseur, o altă persoană care te învaţă textul şi care lucrează cu tine modalităţi de expresie şi de acţiune.

- Ce se întâmplă cu cinematografia românească?

- Se întâmplă bine ceea ce se întâmplă, se întâmplă lucruri foarte importante şi foarte serioase. Sunt artişti, sunt regizori, sunt actori, sunt scenarişti foarte buni, care se iau foarte în serios şi au ceva de comunicat. E firesc ca pe unii să-i zgârie orgoliul. Pe de altă parte e foarte bine, sunt artişti, sunt creatori... Au de comunicat, au de făcut ceva şi se iau foarte în serios.

- Spuneaţi odată că e bine să ne permitem să greşim...

- Da, cred foarte tare în lucrul acesta. Pe de altă parte, vedeţi şi dumneavoastră, cui se adresează cinematografia, creatorii de cinema din România? Da, ce bine e că suntem recunoscuţi, că e filmul românesc recunoscut în cadrul festivalurilor şi că sunt premii de cea mai înaltă notorietate - Palm d’Or la Cannes, de pildă.

- Cui se adresează tinerii cineaşti români?

- Acum eu vă întreb pe dumneavoastră: când cinematografele sunt sublime, dar aproape lipsesc cu desăvârşire, cui ne adresăm?

- Ce categorie de public credeţi că merge la cinematografele care există, la multiplexuri, unde se mănâncă pop-corn?

- Important e că există şi acestea. Mănâncă pop-corn că asta e treaba. Nu dau cu piatra, nu aici mă umflu eu în pene. Întâmplarea face că eu merg prin ţară cu spectacole de mai mică sau mai mare anvergură, mai clasice, mai moderne.

Criteriul principal - că dacă e să vorbim de criterii încep să ne strângă pantofii! - pentru care un spectacol e luat şi plimbat de ici până colo e să nu fie greu de transportat, să nu implice costuri mari şi să aibă nume.

Vine public, oamenii sunt însetaţi, dornici să vadă un spectacol de teatru. Sunt recunoscători. Am văzut asta într-un orăşel, la câţiva kilometri de un mare centru cultural, universitar, adăpostitor de festivaluri internaţionale.

- Actorii sunt nevoiţi să apară la televizor pentru a căpăta notorietate. E bine, e rău?

- Dacă lumea n-are bani să meargă la spectacole, alternativa e să butoneze telecomanda. Actorii, mari şi mici, încep să-şi confecţioneze un întreg eşafodaj de justificări, de ce este nevoie să apară la televizor. Mă număr printre ei, nu mă exclud. E adevărat, ne irosim o minunată parte a energiei, a creativităţii, a convingerilor în a ne construi eşafodaje pentru a ne apăra.

- Avem frici. Credeţi că o să scăpăm într-un termen rezonabil de fricile acestea?

- Nu. Frica apără bostănăria.

- Dar frica excesivă denotă o problemă.

- Înseamnă că această problemă există şi atunci eşti tu mulţumit, satisfăcut în interiorul tău. Asta fac pentru că asta vreau sau asta fac pentru ca să-mi justific existenţa. Asta e treaba! Trebuie să trăiesc şi eu, nu?

Maia Morgenstern, ambasador al Dialogului Intercultural

http://www.azi.ro/index.php?data=19.11.2008&rubrica=Daca_aveti_timp

Marea actriţă de teatru şi film, Maia Morgenstern este alături de Sandra Pralong, Damian Drăghici, Horvath Andor şi Ovidiu Pecican, ambasador al Dialogului Intercultural.

Astăzi, la Centrul Pompidou din Paris, are loc conferinţa „Noi perspective ale Dialogului Intercultural în Europa“, pentru a evalua efectele Anului European al Dialogului Intercultural (AEDI) 2008.(

Actrita Maia Morgenstern sustine evenimentul Best Foto Fest

Maia Morgenstern practică street dance
Actriţa Maia Morgenstern va fi invitata lui Dan Negru în ediţia din această sâmbătă a emisiunii „Secret Talent“ difuzată pe Antena 1. Spre surprinderea tuturor, Maia Morgenstern va intra în scenă alături de trupa Trouble şi va exemplifica un street dance, în adevăratul sens al cuvântului, acest moment ieşit din tipare nu va fi trecut cu vederea de juriul format din Mircea Albulescu, Anca Neacşu şi Dana Dorian. Alături de actriţă, la emisiunea lui Dan Negru vor mai participa Mihai Morar, Vlad Enăchescu şi Sorin Roşca Stănescu. Trupa Simplu îl va determina pe Mihai Morar să-şi etaleze calităţile vocale şi să facă un adevărat spectacol alături de Smiley. Antrenat de Marcel Pavel, Vlad Enăchescu va pune în scenă un moment deosebit, interpretând melodia „Singin- in the rain“, în stilul legendarului Gene Kelly. Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu va fi supus unei probe de foc, asupra lui se vor trage şase focuri de armă cu un pistol ce are cinci gloanţe oarbe şi unul adevărat. Cum va scăpa jurnalistul din această încercare veţi vedea în acest weekend pe Antena 1.

Maia Morgenstern, cu fetele la teatru

Chiar dacă are un program încărcat, Maia Morgenstern îşi face timp şi pentru copiii ei. Duminică, actriţa şi-a dus cele două fiice, Isadora şi Caribia, la premiera piesei pentru copii “Aventuri la Şcoala [...]

Maia Morgenstern joaca la MTV rolul unui rocker

Mamaia Morgenstern

APLAUZE ● În sfîrşit, festivalul are prezentatori! Prezentatori "cool", sonorizare super, lumini şi o scenă mică făcută mare pe micul ecran, graţie domnului...

Familie reunită pe scenă

05 Aug 2008
Tânărul actor Tudor Istodor îşi doreşte să apară într-un spectacol împreună cu părinţii săi, celebrii Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor.

Maia Morgenstern vrea să joace în desene animate

Maia Morgenstern, in "Si caii se impusca, nu-i asa"

Maia Morgenstern va juca la Iasi pe 12 iunie, in "Si caii se impusca, nu-i asa?", o piesa dupa romanul omonim al scriitorului american Horace McCoy, a carui ecranizare semnata Sydey Polack (1969) i-a adus lui Jane Fonda un Oscar in 1970. Spectacolul se va juca pe scena Teatrului "Luceafarul", de la ora 20.00.

Actriţa Maia Morgenstern a fost numită ambasador al fundaţiei "CliniClowns" România

“Astăzi e ziua ta...” – Maia Morgenstern

“Cînd eram mică, nu mă gîndeam că voi ajunge actriţă. În orice caz, îmi plăcea tare mult să mă joc, să inventez situaţii, poveşti...”, spune reputata actriţă. Maia Morgenstern împlineşte mîine 46 de ani.

Succes de casă garantat. Să ai un autor, cum a fost ilustrul George Bernard Shaw, o piesă, Ecaterina cea Mare, scrisă ca o imensă farsă la adresa istoriei grave şi tragice, un regizor foarte experimentat, cum este Cornel Todea şi doi actori senzaţionali, Maia Morgenstern şi Ştefan Iordache. Iată, pe scurt, reţeta unei reuşite de public. Cu siguranţă fiecare reprezentaţie va fi urmărită cu maximă atenţie de public şi, pentru o oră şi jumătate, spectatorii se vor simţi atât de binedispuşi, încât şi-ar dori să mai rămână câteva clipe în sala de spectacol. Dacă am analiza, însă la rece acest spectacol poate că entuziasmul nu ar fi atât de mare, dar important este să-i dăm publicului, chiar şi atunci când e vorba de o montare comercială, ca ea să fie făcută la cel mai înalt nivel de profesionalism. Cine ar fi fost mai potrivită pentru Ecaterina cea Mare, decât exploziva şi surprinzătoarea actriţă Maia Morgenstern. Este incredibil cum Maia Morgenstern reuşeşte să treacă de la cel mai tragic registru, până la cel mai comic. Îmi vine în minte, în acest sens, interpretarea ei din Psyhosis: 4.48 şi cea de acum. Exuberanţă, umor, ingeniozitate, inventivitate în fiecare gest şi replică şi o întâlnire de graţie între doi actori, care prin fiinţa lor, respiră teatru. După ştiinţa mea, este prima oară când Maia Morgenstern se întâlneşte cu Ştefan Iordache pe scenă. Şi ce putea să iasă din această întâlnire? Scântei de talent şi o comunicare perfectă cu publicul. Mărturisesc faptul că o prefer pe Maia Morgenstern din piesele lui Cehov -memorabilul Pescăruşul, în regia lui Andrei Şerban - Joshua Sobol - Gheto, în regia lui Victor Ioan Frunză - sau Sarah Kane. Indiscutabil, rolul Ecaterina cea Mare va rămâne în galeria personajelor create de Maia Morgenstern ca un punct de referinţă pentru cariera ei. Ceea ce te impresionează totdeauna la Maia Morgenstern, fie că e vorba despre teatru, film sau apariţii televizate, este foamea nepotolită pentru artă. E în stare să facă chiar dintr-o apariţie banală, într-un context oarecare, un rol. Nu rataţi acest spectacol de la Sala Amfiteatru cu doi mari actori.

Maia Morgenstern a criticat-o dur pe Monica Columbeanu

Maia Morgenstern vorbeste despre rolul Ecaterina cea Mare


Actrita Maia Morgenstern revine pe scena Nationalului din Bucuresti in spectacolul "Ecaterina cea Mare", in regia lui Cornel Todea. In rolurile principale, iubitorii de teatru ii vor vedea pe Maia M ...

Maia Morgenstern, în „Ecaterina cea Mare”, la TNB

Absolventul de anul trecut al Facultăţii de Teatru a UNATC, la clasa maestrului Ion Cojar, Tudor Aaron Istodor s-a impus deja în lumea teatrului, dar şi în cea a filmului. Unii ar putea spune că succesul îl are pentru că părinţii lui sunt Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor. Sigur că a contat acest aspect în ceea ce priveşte educaţia artistică. Dar, talentul şi profesionalismul i se datorează lui în exclusivitate. Încă din liceu a fost remarcat şi a primit pentru interpretarea din spectacolul, montat chiar de el, Doi şi cu profesoara, şase, Premiul pentru cel mai bun actor la festivalurile "Licart" şi "Jos pălăria". Apoi, a urmat o perioadă foarte bună pentru el. Pe când era student a jucat în câteva spectacole. Este vorba despre Trilogia belgrădeană, Tangou final, Un spectacol de teatru. L-am putut vedea alături de mama sa, Maia Morgenstern în recitalul Omar Khayyam, în Şase personaje în căutarea unui autor, în regia maestrului Liviu Ciulei, în Pescăruşul, în regia lui Andrei Şerban. Cu Marcel Ţop s-a întâlnit încă din timpul facultăţii, jucând în montările Red light & Hot line şi American Buffalo. De data aceasta în noua premieră a regizorului Marcel Ţop cu Deformaţii, el interpretează mai multe roluri, fiecare având o identitate proprie şi toate vorbind despre lumea răsturnată în care trăim. Rând pe rând, îl vedem pe Tudor Aaron Istodor luând chipul lui Petruşka, a Drogatului, Travestitului şi a Cântăreţului de manele. O paletă foarte largă de interpretări. Mărturisesc că l-am observat pe Tudor Aaron Istodor în mai toate spectacolele în care a jucat şi întotdeauna am remarcat expresivitatea lui specială şi "cameleonismul" în facerea şi desfacerea rolurilor. Aici în Deformaţii atinge esenţa fiecărui personaj, punând exact accentul, fie el dramatic sau comic, în aşa fel încât tu, ca spectator, să rămâi impresionat. Cine este Drogatul? Un adolescent care nu-şi mai găseşte rostul şi încearcă să evadeze în lumea halucinaţiei, departe de mizeria cotidiană. Secvenţa care persistă mult timp în memoria afectivă a spectatorului este cea în care el fotografiază, într-o indiferenţă totală, moartea unui bătrân.