Tanase[Bambi][v=]

Maria Tanase
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current3/mi71.htm

Nostalgia TV: Carmen Tanase
In peste de 20 de ani de cariera, actrita Carmen Tanase a jucat in numeroase piese de teatru, filme, dar si seriale de televiziune.


Cele mai recente roluri ale sale sunt cele din telenovelele romanesti „Lacrimi de iubire” si „Iubire ca in filme”.

Actrita Carmen Tanase s-a nascut la Ploiesti, la 18 ianuarie 1961. Intre 1980 si 1984 a urmat cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cine [...]

Oricum, de Simona Varlam nu cred că mă voi despărţi vreodată, ea va rămâne în mine tot timpul.
Carmen Tănase
Privind-o pe Carmen Tănase cum intră în pielea personajelor sale, ai impresia, aproape imediat, că poate da mai mult decât îi oferă rolul. Îţi stârneşte curiozitatea şi te ţine ţintuit în faţa ecranului. Născută în Ploieşti pe 18 ianuarie şi absolventă a IATC secţiunea actorie, îşi face debutul pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi.

Despre această perioadă când a urcat pe scena Teatrului din Iaşi, actriţa îşi aduce aminte cu nostalgie. A fost pe rând Mona din „Steaua fără nume“, Ziţa din „O noapte furtunoasă“ sau Ana din „Jocul vieţii şi al morţii“.

Cu o personalitate puternică, dar în egală măsură şi o sensibilitate mascată, Carmen Tănase este remarcată de tinerii regizori care îi folosesc talentul la maxim, iar noi o vedem pe marile ecrane în „Crucea de piatră“ sau „Înnebunesc şi-mi pare rău“, în regia lui Nae Caranfil. În anii ‘90 o regăsim pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, dând viaţă infirmierei din „Veronika se hotărăşte să moară“, sau în rolul ţigăncii bătrâne din „La ţigănci“. Prestaţia, dăruirea totală şi tensiune vulcanică stăpânită, toate sunt de apeciat atunci când actriţa o interpretează pe Martha din „Agnes, aleasa lui Dumnezeu“. Iar în „Gaiţele“, în regia lui Alexandru Dabija, interpretează magistral rolul Colette, pentru care este răsplătită cu premiul pentru rol secundar la Festivalul dramaturgiei româ neşti 2004.

Alte titluri din filmografia artistei, alte roluri interpretate exemplar: „E periculoso sporgersi“ şi „Legături bolnăvicioase“. Anul 2005, cel puţin în materie de serial TV, este anul „Carmen Tănase“. Odată cu începerea filmărilor la telenovela „Lacrimi de iubire“, Carmen Tănase devine Simona Varlam. Pe tot parcursul serialului, personajul capătă putere, forţă, dar totodată rolului i se acordă şi o latură umană, sensibilă care ne face să-l îndrăgim. La sfârşitul filmărilor, actriţa recunoaşte că este rolul pe care l-a interpretat cu mult drag.

În viaţa de zi cu zi este o mare iubitoare de animale, având acasă trei pisici, un câine şi o broască ţestoasă, dar este şi iubitoare de salsa, declarâ nd că nu ar refuza niciodată un dans cu Răzvan Mazilu. În puţinul timp liber care-i mai rămâne, îi place să călătorească cu fiul ei Tudor.
Privind-o pe Carmen Tănase cum intră în pielea personajelor sale, ai impresia, aproape imediat, că poate da mai mult decât îi oferă rolul. Îţi stârneşte curiozitatea şi te ţine ţintuit în faţa ecranului. Născută în Ploieşti pe 18 ianuarie şi absolventă a IATC secţiunea actorie, îşi face debutul pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi.

Despre această perioadă când a urcat pe scena Teatrului din Iaşi, actriţa îşi aduce aminte cu nostalgie. A fost pe rând Mona din „Steaua fără nume“, Ziţa din „O noapte furtunoasă“ sau Ana din „Jocul vieţii şi al morţii“.

Cu o personalitate puternică, dar în egală măsură şi o sensibilitate mascată, Carmen Tănase este remarcată de tinerii regizori care îi folosesc talentul la maxim, iar noi o vedem pe marile ecrane în „Crucea de piatră“ sau „Înnebunesc şi-mi pare rău“, în regia lui Nae Caranfil. În anii ‘90 o regăsim pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, dând viaţă infirmierei din „Veronika se hotărăşte să moară“, sau în rolul ţigăncii bătrâne din „La ţigănci“. Prestaţia, dăruirea totală şi tensiune vulcanică stăpânită, toate sunt de apeciat atunci când actriţa o interpretează pe Martha din „Agnes, aleasa lui Dumnezeu“. Iar în „Gaiţele“, în regia lui Alexandru Dabija, interpretează magistral rolul Colette, pentru care este răsplătită cu premiul pentru rol secundar la Festivalul dramaturgiei româ neşti 2004.

Alte titluri din filmografia artistei, alte roluri interpretate exemplar: „E periculoso sporgersi“ şi „Legături bolnăvicioase“. Anul 2005, cel puţin în materie de serial TV, este anul „Carmen Tănase“. Odată cu începerea filmărilor la telenovela „Lacrimi de iubire“, Carmen Tănase devine Simona Varlam. Pe tot parcursul serialului, personajul capătă putere, forţă, dar totodată rolului i se acordă şi o latură umană, sensibilă care ne face să-l îndrăgim. La sfârşitul filmărilor, actriţa recunoaşte că este rolul pe care l-a interpretat cu mult drag.

În viaţa de zi cu zi este o mare iubitoare de animale, având acasă trei pisici, un câine şi o broască ţestoasă, dar este şi iubitoare de salsa, declarâ nd că nu ar refuza niciodată un dans cu Răzvan Mazilu. În puţinul timp liber care-i mai rămâne, îi place să călătorească cu fiul ei Tudor.

Scrisoarea Mariei Tanase catre Dumitru Farcasu


Dragutule Farcasel,

Ajunsa de cîteva zile în Bucuresti, mi-am învins ocupatiunile multiple pe care le am, nu ca sa-ti pot scrie aceste rînduri, ci ca sa-mi adun gîndurile si, într-o liniste relativa, macar sa pot formula pe hîrtie ceea ce doresc de la d-ta. Vezi mata, draguta! N-am prea scris multe în viata mea - si mai cu seama scrisori -, dar scrisori ca aceasta, în care toata respiratia mea de artist sa-si caute locul, nu am scris niciodata. Vezi, Farcasel, sa nu te ,,umfli", ca-ti ,,cade" nasul, si gata cu admiratorii talentului matale! Nu vreau sa te necajesc, dar, vezi, d-ta Farcas, esti un mare artist, dar atît de tînar fata de mine, ca nu-mi dau seama daca ,,Doamne fereste" nu faci si dumneata parte dintre aceia care înainte sa ,,umble" îsi ,,iau boii lui Dumnezeu în cap". Mi-ai povestit ca muncesti mult si am dedus ca esti ambitios si, vezi matale, aici sta misteriosul ,,ce" din nodul matale gordian! Esti ambitios ca sa ,,parvii", sau esti ambitios ca sa ramîi artist!?!
As vrea sa-ti fac o propunere care ar fi generatoare de ,,ispravi" mari. Aceste ispravi constau si în glorie, si în bani - lucruri care din pacate nu se îngaduie sa le dam deoparte (din nenorocire). Banii, arza-i focul, n-ar fi ei atît de periculosi, dar pericolul mare îl constituie ,,gloria", caci, sa stii, dragul meu, acesta va fi lucrul în fata caruia nu va trebui sa te pleci facînd concesii. Nefacînd ,,concesii" pentru obtinerea gloriei, nu va fi rusine sa cîstigi oricît de multi bani - ca daca esti artist si nu ,,presupus", tot sarac vei muri! Banii nu vor conta, asa cum nu va conta cît (?) de mult vei cînta, ci cum vei cînta.
Eu am discutat cu mine, artist si om, si am mai discutat cu cineva care, prin posibilitatile ce le are, ne poate asigura si banii, si gloria - dar d-ta ai fi gata sa te arunci în vîrtejul cel mai mare alaturi de mine ,,artistul", ca sa realizam o ,,dracie" gigantica? Acel cineva caruia i-am explicat ce ,,plan de lucru" am, fiind pe lînga pozitia înalta ce o are si un om cu ,,antene de artist", a ramas entuziasmat! Ramîne de vazut ce crezi matale si ce raspunde omul si artistul din - ,,EL" - FaRCAS.
În esenta, Farcasel îti scriu ca sa-ti aduc la cunostinta ca am facut un plan ,,istet" si l-am expus unde trebuia!
Acest plan consta într-o colaborare a d-tale cu mine. Aceasta colaborare va realiza un spectacol, acest spectacol va fi lansat - va fi vizionat de primii diriguitori si de tot ce avem mai pretentios ca dregatori de arta din tara noastra. Ramîne de vazut daca ai încredere si curaj, ca eu sa-ti pun la dispozitie aripile mele mult încercate si razbatatoare în arta pe care am profesat-o cu sfiala si demnitate 26 de ani.
As fi fericita daca mi-ar fi harazit sa-ti pot ajuta sa zbori, nu sa calci peste spinii potecilor care de-a lungul au facut sa sîngereze sufletele artistilor si sa-i opreasca la preocupari jenante ca sa-si cîstige laurii si existenta.
Se nasc atît de rar oameni înzestrati cu nobletea artistica a dumitale, încît consider o datorie de artist sa-ti ofer ,,aripile" mele si sa te feresc sa dai ,,piept" cu zidul gros al nechematilor care au ajuns sa fie mari cîstigatori de pozitii în arta, numai si numai fiindca artistii nu se ajuta între ei...
Eu voi pleca într-un turneu, si pe 14 si 15 august sînt în Bucuresti. Vino urgent la Bucuresti, adica sa fii la mine (str. Popa Nan 32) în ziua de 14 august dimineata sa stam de vorba si sa mergem unde sîntem asteptati. Eu îti voi sustine cheltuielile de drum si vei dormi la noi.
Te îmbratisez cu toata caldura, prietenia si admiratia.
A d-tale.
Maria Tanase
7 august 1962http://www.ziarultricolorul.ro/intern.html?aid=4958

Stelian Tanase si-a dat in judecata producatorul
http://host2.cotidianul.ro/index.php?id=3108&art=6695&cHash=0cc06aada7

"Personal, am mari indoieli ca stanga va avea o viata usoara in viitorul mandat"
http://www.formula-as.ro/reviste_441__44__.html

Astazi se implinesc 93 de ani de la nasterea Mariei Tanase. Era al treilea copil al Anei Munteanu si al lui Ion Coanda Tanase. Prima data a aparut in public in 1921, pe scena Caminului Cultural "Caramidarii de Jos", din Calea Piscului. Pe la jumatatea anului 1938, profesorul Nicolae Iorga a invitat-o sa cante la inchiderea cursurilor de vara de la Valenii de Munte. Marele carturar a numit-o "Pasarea Maiastra". Inceputul carierei artistice propriu-zise a coincis insa cu debutul radiofonic din 20 februarie 1938, cand a prezentat un program de piese folclorice: "M-am jurat de mii de ori", "Cine iubeste si lasa", "Marie si Marioara", "Cand o fi la moartea mea". In octombrie 1940 a oferit un recital de muzica populara romaneasca publicului din Focsani, dupa care regimul legionar i-a interzis orice activitate artistica. Dupa cateva luni de "absenta artistica", vocea ei s-a facut din nou auzita la posturile de radio. In aprilie 1945 i se incredinteaza, la Teatrul Municipal, rolul eroinei Masa din drama tolstoiana "Cadavrul viu", avandu-l ca partener pe maestrul Ion Manolescu, profesorul sau de la Conservatorul Regal de Muzica si Arta Dramatica. Pentru meritele sale artistice deosebite, la 20 decembrie 1955 primeste "Premiul de Stat", iar in octombrie 1957 i se acorda titlul de "Artista Emerita". Rapusa de boala, moare in iunie 1963.

http://www.jurnalul.ro/sectiunea_15/calendar.html

Maria cea fara de moarte

Doamna Maria Tanase

DE VORBA CU IMPRESARUL MARIEI TANASE

“Marie, Marie...”

Maria T - Povestea cantaretei romance Maria Tanase", "Edith Piaf din Bucuresti" - acesta este titlul spectacolului pe care Balanescu Quartet & Klaus Obermaier il vor sustine luni, 10 iulie la ora 21.30 la Cassero Fortezza - Poggio Imperiale, din Provincia di Siena, Regione Toscana.
Concertul se inscrie in cadrul celei de-a VIIa editii a Festivalului AtuttoMondo Poggibonsi World Music Fest care se desfasoara intre 10 si 20 iulie 2006.
Cantareata Maria Tanase, numita "Edith Piaf a Bucurestilor" a incantat o tara intreaga incepand din anii 50, iar pentru momentele deosebite pe care le-a oferit si inca le mai ofera publicului roman, prin inregistrarile muzicii sale, Alexandru Balanescu ii aduce acest omagiu. El i-a dedicat marii voci a muzicii romanesti un disc si un spectacol realizat alaturi de cineastul austriac Klaus Obermaier.
Alexander Balanescu s-a nascut in Romania in 1950 iar in 1969, din cauza dictaturii comuniste a lui Ceausescu, a plecat din tara impreuna cu familia sa, pentru a se stabili in Anglia, unde si-a inceput cariera de muzician si compozitor.
In 1992 a inceput sa lucreze cu Mute Records, iar in 1994 a lansat „Luminitza”, album care are ca sursa principala de inspiratie elemente de folclor romanesc.
De aici s-a nascut si albumul „Maria T”, ca o legatura intre Balanescu si filonul profund din care acesta provine. Spectacolul live "Maria T" beneficiaza de o serie intreaga de imagini din repertoriul artistei, peisaje din Bucuresti, inregistrari din concertele Mariei Tanase, toate datorate artistului german Klaus Obermaier.

http://www.cronicaromana.ro/mari-interpreti-ai

Alexandru Balanescu duce povestea Mariei Tanase in Italia
"Maria T - Povestea cantaretei romance Maria Tanase", "Edith Piaf din Bucuresti" - acesta este titlul spectacolului pe care Balanescu Quartet & Klaus Obermaier il vor sustine luni, 10 iulie la ora 21.30 la Cassero Fortezza - Poggio Imperiale, din Provincia di Siena, Regione Toscana.
Concertul se inscrie in cadrul celei de-a VIIa editii a Festivalului AtuttoMondo Poggibonsi World Music Fest care se desfasoara intre 10 si 20 iulie 2006.
Cantareata Maria Tanase, numita "Edith Piaf a Bucurestilor" a incantat o tara intreaga incepand din anii 50, iar pentru momentele deosebite pe care le-a oferit si inca le mai ofera publicului roman, prin inregistrarile muzicii sale, Alexandru Balanescu ii aduce acest omagiu. El i-a dedicat marii voci a muzicii romanesti un disc si un spectacol realizat alaturi de cineastul austriac Klaus Obermaier.
Alexander Balanescu s-a nascut in Romania in 1950 iar in 1969, din cauza dictaturii comuniste a lui Ceausescu, a plecat din tara impreuna cu familia sa, pentru a se stabili in Anglia, unde si-a inceput cariera de muzician si compozitor.
In 1992 a inceput sa lucreze cu Mute Records, iar in 1994 a lansat „Luminitza”, album care are ca sursa principala de inspiratie elemente de folclor romanesc.
De aici s-a nascut si albumul „Maria T”, ca o legatura intre Balanescu si filonul profund din care acesta provine. Spectacolul live "Maria T" beneficiaza de o serie intreaga de imagini din repertoriul artistei, peisaje din Bucuresti, inregistrari din concertele Mariei Tanase, toate datorate artistului german Klaus Obermaier.


http://www.cronicaromana.ro/alexandru-balanescu-

Pe unde şi cu cine mai umblă Maria Tănase
Diana Popescu

Mulţimea doreşte să fie bine informată. Ce maşină şi-a tras şi unde-
şi face doamna concediul. Cam asta ar fi vrut să afle, dacă ar fi
trăit şi azi. Dar faptul că ea a trecut la cele veşnice în '63 n-o
împiedică să circule în continuare. Stimată adunare, aflaţi că Maria
Tănase umblă, bine mersi, prin Europa, se plimbă prin sălile de
concerte şi are un succes ceva de groază. E împreună cu un domn cu
situaţie, Alexander Bălănescu îl cheamă, care o duce mai peste tot şi
o prezintă mulţimii. E o adevărată divă, o aplaudă nemţii şi
franţujii, englejii şi sârbii, croaţii şi ungurii. Aşa da, altă viaţă!

Bălănescu, român plecat de 30 de ani din ţară, compozitor şi
interpret pe care îl aplaudă naţii de tot felul, poartă după el
muzica de-acasă. Compune plecând de la sonorităţile noastre
tradiţionale şi dă concerte din care planeta se lămureşte cum sună
România. A fost nevoie de acest personaj pentru ca Maria Tănase să
străbată astăzi continentul. Cel mai recent album al lui se
intitulează „Maria T". Vă puteţi închipui cine i l-a inspirat. Omul
cântă în cvartetul său cu nişte britanici, ba a mai adus pe lângă el
şi un austriac, pentru proiectul dedicat acestei femei excepţionale.
Unul dintre englezi e răvăşit: „E cântăreaţa mea favorită, n-am mai
auzit niciodată aşa ceva…" Austriacul se declară de-a dreptul
îndrăgostit. Sâmbătă seară, au venit, în sfârşit, în faţa românilor
cu show-ul prin care o omagiază pe Maria Tănase. Asta se întâmpla la
Sala Mică a Palatului. La Sala Mare, la Festivalul Enescu, cânta în
acelaşi timp un englez faimos, violonistul Nigel Kennedy. Şi-a văzut
de partiturile cu Bach şi Elgar, după care, la bis, a pomenit de o
tipă care „zău dacă nu e extraordinară". Una de-a noastră, pentru
care a compus, noaptea trecută, o piesă. Şi s-a apucat individul,
care a vândut cel mai mult Vivaldi pe lumea asta, să cânte,
acompaniat de Orchestra Radio, o piesă despre care ai fi jurat că-i
născocită de minte de român. Ieşise din imaginaţia unuia de dincolo
de Canalul Mânecii, care n-a putut scăpa de „bântuirea" Mariei
Tănase. Noroc că pot dormi românaşii liniştiţi. Sau, dacă le tulbură
ceva somnul, sunt altfel de griji. „Artiştii" din aria etno, care
pretind că nimic nu le e mai scump decât reanimarea folclorului, au
trecut de la vinul ghiurghiuliu de odinioară la „Trăiască, trăiască
berea regească!". Îşi proptesc un clop pe vârful ţestei şi au
senzaţia că poartă decoraţiile la care îi îndreptăţeşte dragostea de
neam. Tradiţia le e, însă, simplu agent comercial, cu care încearcă
să mai facă un ban.

A mai existat, nu de mult, o mână de oameni din jazz, care au pus
preţ pe "Rădăcini". Discul cu acest nume i l-au închinat aceleiaşi
Maria Tănase. Au dat în ţară câteva reprezentaţii la care au strâns
nişte sute de spectatori. Noroc că au trecut pe la nordici şi le-
au „tradus-o" pe marea artistă în armonii, acolo au avut parte de
entuziasm. Pe teritoriul românesc, blazarea, „trendurile", ignoranţa
sunt factori de decizie. Oamenii locului surâd cuceriţi când le ajung
pe la urechi sunete de import, ce e neaoş rimează cu nesărat.
Consecvenţi până la prostie, preferă ce e nou şi strălucitor şi vine
de cât mai departe, în locul vechiturilor din vreo ladă mâncată de
cari a bunicii. Abia atunci când niscaiva celebrităţi de aiurea îi
trag de guler, spunându-le că alea nu sunt zdrenţe, ci comori,
acceptă să le scuture niţel de praf. Şi să înveţe, dacă e musai, să
le şi placă.

http://www.gandul.info/2005-09-13/arte/pe_unde

Opinia unui istoric

Voi scuipa pe mormantul lor
Zilele trecute am terminat de citit cartea lui Stelian
Tanase, „Clientii lu' tanti Varvara". Am citit-o greu si usor in
acelasi timp. Greu pentru ca aveam momente cand renuntam la ea. Sunt
povestite nenumarate episoade mizerabile din viata clandestina a
comunistilor romani, deveniti peste cativa ani eroi ai clasei
muncitoare.
Usor pentru ca autorul scrie cu o gratie care iti trezeste admiratia.
Paginile te poarta in subteranele comunistilor, apoi in celulele
inchisorilor care i-au gazduit, te familiarizeaza cu destinele lui
Racovski, Cristescu, Marcel si Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Bodnaras,
Patrascanu, Ceausescu, Teohari Georgescu sau Constantin Doncea.
Informatori ai Sigurantei si spioni sovietici, burghezi cu mintea
incetosata de aburii revolutiei, lumpeni proletari bolnavi de
sifilis, intelectuali care se pierd intr-o lume ce nu este a lor,
intr-un cuvant: comunistii.
Fiecare dintre ei este un personaj, despre fiecare se poate spune
ceva interesant, iar lungul sir de lupte fractioniste, de tradari si
crime ce le marcheaza istoria te determina sa-i desconsideri. Cu
totii au destine transformate de propaganda comunista si protejate de
politia politica. In spatele lor victimele, zecile de mii de victime
peste ale caror cadavre au trecut zambind.
Boris Vian, romancier francez care a murit atat de tanar, a scris in
1946 o carte intitulata „J'irai cracher sur vos tombes" („Voi scuipa
pe mormantul vostru"). A scris-o in zece zile, si pana sa fie
interzisa autorul vanduse deja 100.000 de exemplare din tiraj. Mi-am
amintit de cartea lui Vian in momentul cand am citit ultima pagina
din „Clientii lu' tanti Varvara".
Ma simteam usor revoltat, cartea lui Stelian Tanase imi provoca un
oarecare sentiment de manie, iar acest sentiment dorea sa se
manifeste.
Dar ce mai poti face acum, cand toate au trecut precum o veche boala?
Doar sa scuipi pe mormintele lor, ale comunistilor.

http://www.evz.ro/article.php?artid=257134

Constantin Tănase: reputat interpret de revistă
125 de ani de la naştere

Actorul Constantin Tănase s-a născut la Vaslui, în urmă cu 125 de ani, la 5 iulie 1880, ca fiu al unui laborant de farmacie. După absolvirea gimnaziului din oraşul natal, a urmat la Bucureşti cursurile de dramă şi comedie ale Conservatorului, ca elev al lui C.I.Nottara şi al lui George Stephănescu. Elev fiind, a făcut figuraţie şi a jucat diverse roluri mici la Teatrul Naţional. Absolvent – premiant s-a ataşat unei formaţii de turneu, condusă de marele actor Petre Liciu, apoi a intrat în cunoscuta companie de operetă şi comedie a ieşeanului Constantin Grigoriu. Constantin Tănase, care de la început s-a relevat printr-un stil cu totul personal de a spune cupletul, era parcă făcut să servească acest gen popular de teatru. Prin deschiderea Teatrului Cărăbuş, în 1919, Tănase şi colaboratorii săi au dat o formă şi un conţinut bine determinat spectacolului de revistă alcătuit din scenete comice, balet, canţionete şi fast. A montat peste 70 de reviste şi operete (Într-un ceas bun, 1927; Tănase are cuvîntul, 1935; De lemn Tănase, 1938; Ca la Tănase, 1945 şi altele), cu care a întreprins numeroase turnee în ţară şi peste hotare (Turcia, Egipt, Grecia). În spectacolele lui C.Tănase a predominat cupletul satiric, a cărui sursă principală de inspiraţie era actualitatea. La Cărăbuş timp de 19 stagiuni şi în alte părţi, Tănase şi ai săi au ridiculizat, uneori cu usturătoare ironie, parvenitismul politic, abuzurile guvernelor, falsa democraţie, corupţia, demagogia şi desfrîul. Inegalabil cupletist, actor comis de originale resurse, el este şi creatorul propriului său erou "Tănase", tipul popular, bonom şi plin de sarcastică vigoare. Arta sa, inspirată direct din realitatea cotidiană, optimismul robust, jocul viu de un firesc desăvîrşit, ironia scăpărătoare cu care lansa gluma au rămas în tradiţia teatrului românesc. Constantin Tănase este şi unul dintre primii noştri actori de cinema (Visul lui Tănase, 1932). A fost preşedinte al Societăţii Artiştilor din Capitală. Actorul şi neîntrecutul cupletist, Constantin Tănase s-a stins din viaţă la 29 august 1945, la Bucureşti, şi a fost înmormîntat la cimitirul Bellu. Numele său a rămas în amintirea publicului, în amintirea actorilor. Omagiind memoria lui Tănase, s-a acordat primului teatru satiric muzical al ţării noastre numele de C.Tănase (1956). În oraşul Vaslui i s-a ridicat un bust şi s-a iniţiat un Concurs de satiră şi umor C.Tănase.

http://www.evenimentul.ro/local/article/109821,29,template_de_rubrici.html

Filonul penitenciar al Romaniei de azi

Stelian Tanase a scris o carte importanta despre lumea tenebroasa a comunismului ilegalist din Romania de dinainte de 1945 si despre destinele contrastante ale figurilor sale tutelare. In consacrarea sa ca volum istoric fundamental, singurele obiectii ar putea tine, eventual, de lungimea unor episoade si preferinta autorului pentru repetitii. Dar multe din exceptionalele revelatii si dezvaluiri ale volumului chiar merita sa fie repetate. Aceasta carte trebuie sa fie tradusa în engleza si franceza, caci merita sa devina un eveniment editorial nu doar pentru istoriografia romaneasca, ci si pentru cea a comunismului mondial.
Cele 18 capitole se concentreaza în general asupra cate unei persoane sau a unui grup de indivizi, precum si asupra unor momente speciale, precum greva din 1933 de la Grivita, Frontul Popular si “Marea teroare”, decaderea Cominternului sau asasinarea liderului comunist Stefan Foris de catre mai cunoscutul sau succesor. Alte capitole captivante reînvie în detaliu figuri uitate, demonstrand spiritul detectivist cu care Stelian Tanase a cercetat numeroase arhive si a facut interviuri. Revolutionarul dobrogean Cristian Rakovski, o stea a politicii sovietice, însarcinat în 1919 cu dirijarea extinderii catre vest a revolutiei, era, se pare, cat pe ce sa dizolve Romania Mare în 1919. Gheorghe Cristescu, micul burghez bucurestean, care fusese primul sef al Partidului Comunist Roman si care iese de la Canal la timp ca sa participe la funeraliile lui Titel Petrescu si ale Anei Pauker, joaca ulterior chiar un rol episodic la congresul din 1969 al PCR. Mai celebrul Panait Istrati, care se transformase din propagandistul “realizarilor” sovietice într-unul din primii demistificatori ai legendei lui Stalin, este descris în tuse tari ca erou tot mai disperat al unei lumi polarizate, în care era extrem de greu sa te situezi deasupra taberelor comunista si capitalista, fara sa îmbratisezi vreuna din aceste religii.
Stelian Tanase analizeaza convingator fiecare etapa a istoriei socialismului mondial, pe fundalul careia se joaca drama comunismului romanesc. Pe buna dreptate, în centrul povestirii sale se afla cei 600-700 de ilegalisti întemnitati. Un document oficial de la sfarsitul anilor ’30 descrie “republica comunista în miniatura” de la închisoarea Doftana. Mai tarziu, stagiul în puscarie avea sa devina principalul criteriu pentru cariera politica. Tanase vorbeste despre “revansa sociala a celor mai iubiti si devotati luptatori ai proletariatului” (p. 320). Multi veterani ai puscariilor considerau ca bogatia burghezo-mosierimii expropriate li se cuvine de drept. Etica lor deformata, resentimentele si complexele de inferioritate aveau sa otraveasca o întreaga natiune. Dupa 1948, “populatia este formata din arestati si arestabili”. Fostii detinuti, acum la putere, nu se puteau dezbara de vechile reflexe. “Ei se considera înca în clandestinitate si actioneaza ca atare. Societatea este pentru ei un mediu ostil si strain…” (p. 344)
Personajul central al cartii este Gheorghe Gheorghiu-Dej. El nu mai este proletarul izolat si respingator, eclipsat de Ana Pauker si Nicolae Ceausescu. Dimpotriva, aici prinde viata un personaj nemilos si fara scrupule, dar extrem de real, printr-o scriitura care-l plaseaza pe cel mai abil comunist al Romaniei în galeria figurilor malefice ale întregii istorii nationale. Dej, care la arestarea sa din 1933 fusese doar un personaj marginal, avea sa-si slefuiasca abilitatile politice în urmatorii 12 ani. “El judeca si aplana conflictele dintre detinuti, acorda beneficii, sanctiona, excludea din partid.” (p. 336) In trecerea sa prin diverse puscarii a deprins prudenta si secretul mentinerii la suprafata. Dej supraveghea distributia bunurilor necesare supravietuirii, caci controlul acestora îi obsedase întotdeauna pe comunisti, asa cum avea sa se vada si la sfarsitul epocii comuniste, în anii ’80. Tot Dej “era un maestru al stergerii urmelor si al disimularii” (p. 338), lucru dovedit în 1951-‘52, cand înlaturarea Anei Pauker si a grupului ei a fost pregatita minutios timp de cinci luni. Dej acumulase “o imensa doza de resentiment împotriva mai norocosilor si, probabil, mai bine vazutilor (de catre Komintern) colegi” (p. 322). Printre victimele sale predilecte se numarau revolutionarii de profesie, cu biografii mai impresionante decat a sa. Pentru multi aveau sa le fie fatale. Tanase scrie ca “era imposibil sa stii ce gandeste cu adevarat” (p. 322). Dar nu se îndoieste ca “Dej detesta burghezia si pe toti care, într-un fel sau altul (avere, educatie, etc.) ii erau superiori” (p. 342).
Intr-un pasaj esential ce merita sa fie citat în întregime (si care utilizeaza amintirile lui Belu Zilber), Dej e caracterizat de Tanase ca fiind o stralucita, dar periculoasa mediocritate: “cum a reusit... sa devina personalitate politica internationala, sincer deplans atunci cand a murit. Fara sa fie prost, era un om banal, fara talente de organizator, fara idei personale. Capul nu-l ducea decat la mici surubarii de mic politician de provincie... raspunsul este ca tocmai banalitatea personajului i-a asigurat suprematia... Exista ceva care s-ar putea numi geniul banalitatii care inseamna adaptarea instantanee la mediu, capacitatea de a mima, de a satisface vanitatile si dorintele cele mai gregare, fara interventia ratiunii; cu aceste calitati te nasti, nu le înveti. Gheorghiu-Dej nu a avut o singura idee personala, dar a învins” (p. 340).
Dar Tanase nuanteaza, afirmand altundeva ca, fara Armata Rosie, “Dej, quisling-ul desemnat de Stalin... ar fi ramas un lumpen; cu sanse, ar fi fost un oarecare lider sindical, daca între timp nu si-ar fi deschis o mica afacere în zona Garii (cum visa odata), de reparat lampi sau de instalat retele electrice prin casele îmbogatitilor din anii ’40” (p. 339). Dar eu cred ca trasaturile sale de caracter sunt exact cele care i-ar fi permis sa joace cu succes în arena politicii contemporane: îndrazneli marunte, duplicitate, sarm si afabilitate de suprafata si indiferenta fata de idei. Datorita calitatilor de povestitor si imitator, Dej s-ar fi simtit în elementul sau la talk-show-urile de televiziune.
In schimb, sunt de acord cu autorul ca marele rival al lui Dej, Lucretiu Patrascanu, era esentialmente un neadaptat, un individ ce provenea “dintr-un mediu deschis si tolerant, nu dintr-unul închis” (p. 414). Desi fusese un element cheie în lovitura de stat din 1944 împotriva lui Antonescu, el nu era un conspirator natural si nu a organizat niciodata o factiune. Considerand ca doar Moscova putea sa schimbe un lider de partid, a refuzat sa i se alature lui Dej în complotul împotriva lui Foris, devenind astfel dusmanul de moarte al acestuia.
Facand un exercitiu subtil de psiho-biografism, Tanase argumenteaza ca aderenta lui Patrascanu la bolsevism “a fost o reactie împotriva lumii din care tatal sau era exclus”, a caselor burgheze care îl respinsesera datorita atitudinii sale germanofile din 1918 (p. 398). In final, el însusi devine un colaborationist, “într-o forma mai grava decat fusese tatal sau” (p. 424). Dar era “o afiliere ideologica si nu una organica... si era tot atat de alienat de mase pe cat era si de elita epocii sale” (p. 399). El nu s-a desprins cu totul de clasa din care provenea, mergea la concerte si receptii, practica diverse sporturi. Ai putea fi tentat sa-l consideri pe Patrascanu un fel de tanar furios, care avea nevoie de mai mult timp decat contemporanii sai pentru a se conforma societatii. Isi închipuia Romania de dupa 1945 ca fiind o tara unde stanga va fi la putere, dar nu ca o tara sub dictatura. “Conta pe popularitate, esential pentru un politician într-o democratie. Gheorghiu-Dej conta pe aparat. Aparatul nu îngaduia sa se joace altfel decat dupa regulile lui.” (p. 431) Intr-o Romanie nestalinista, probabil ca Patrascanu s-ar fi îndepartat de stanga. Cariera lui ar fi urmat probabil un traseu puternic ascendent daca ajungea în Occident, si e plauzibil sa ne imaginam ca ar fi fost un pol de coagulare anticomunista mai eficient decat exilatii proveniti din partidele burgheze. Dar, în conditii politice normale (si în ciuda curajului sau din timpul detentiei si a multiplelor sale calitati), probabil ca ar fi fost depasit de mediocritatile îndraznete, asa cum s-a întamplat cu majoritatea intelectualilor intrati în politica dupa 1990.
Fuga în strainatate i-ar fi salvat viata. Dar nici el, nici Belu Zilber, alt intelectual notabil al stangii, nu au înteles avertismentele vizibile înca din perioada marilor epurari. Poate ca era firesc sa presupui ca teroarea aplicata de Stalin în Polonia si în statele baltice în 1939-‘41 nu va putea fi repetata în Romania. Zilber este o personalitate fascinanta; potrivit lui Cioran, era cea mai inteligenta persoana a tineretii sale din Bucurestiul anilor ’30. Dupa 1989, ni l-am putea imagina ca fiind editorul unei Academii Catavencu mai cerebrale, dar la fel de insolenta.
Zilber intrase la puscarie cu mult înainte de executia lui Patrascanu, care fusese menita sa-i paralizeze pe toti de frica. Daca el putuse fi lichidat, “însemna ca nimeni nu era la adapost, indiferent de trecutul lui” (p. 394).
Tanase scrie pagini virulente si despre tovarasii de drum, al caror rol era sa mascheze subminarea sistematica a societatii romanesti. “Prezenta lor confera credibilitate comunistilor, diminueaza suspiciunile fata de planurile sovieticilor, dau o aparenta de normalitate…” Erau motivati de “teama de represalii pentru trecutul lor; unii din oportunism, altii din dorinta de a-si salva cariera, viata, averile” (p. 438-439). In ochii lui Tanase, cel mai detestabil dintre acesti tovarasi de drum era Ion Gheorghe Maurer, care devenise prim-ministru în ultimii ani ai epocii Dej. Trasaturile pe care i le atribuie lui Maurer, burghez rafinat, mobilizat de rapacitate si vanitati, lipsit de orice crez, pot fi identificate azi la multi dintre eurocratii de care depinde soarta Romaniei.
Opera monumentala a lui Stelian Tanase descrie modul în care Romania a fost preluata de o clica marunta, animata de complexe si obsesii, si care a împins tara la dezastru. O tema ramasa însa neatacata este cea a importantei rivalitatilor etnice dintre ilegalisti. E surprinzator ca ea nu apare ca subiect distinct în cartea lui Tanase. Activitatea de pana acum a autorului - romancier, ziarist si editor al unei publicatii academice precum Sfera Politicii - l-a motivat si i-a oferit acces la detalii cruciale. Toate acestea i-au permis sa elaboreze o carte complexa si captivanta, a carei bogatie revela în egala masura elementele de baza ale culturii politice romanesti si ale istoriei recente, dar si vietile bizare ale neadaptatilor, fanaticilor, oportunistilor si idealistilor care se calca-n picioare în paginile sale. Avem în fata o carte pentru care explorarea epocii comuniste si a originilor sale nu reprezinta echivalentul unei vizite la muzeul cu obiecte preistorice fara rezonanta contemporana. Ansamblul de reactii atente ale lumii intelectuale si amploarea dezbaterilor la subiect pe care le va inspira cartea vor demonstra masura în care Romania accepta o analiza profunda a radacinilor comunismului.

http://www.revista22.ro/html/index.php?nr=2005-09-29&art=2078

Cum a murit Constantin Tanase?

Unii sustin ca Tanase a murit in Berlin in 1945. Exista si zvonuri conform carora actorul ar fi fost inlaturat de catre Armata Rosie "elibertatoare".Dar sunt si presupuneri ca a avut o moarte naturala in 29 august 1945

In orice caz, o alta sursa ofera informatii de circumstanta despre moartea sa, care pare mai plauzibila. Potrivit acestei surse, Tanase inca mai juca in Bucuresti si
dupa" sosirea" rusilor dar a fost ucis din cauza satirei la adresa soldatilor
rusi care aveau obiceiul sa "rechizitioneze" toate bunurile personale purtate
la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunind : "Davai....,Davai ceas". Tanase a compus un cuplet:
"Rau era cu "der, die, das
Da-i ! mai rau cu "davai ceas"
De la Nistru pin' la Don
Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai mosie
Haraso, tovarasie !

Dupa mai multe reprezentatii a fost arestat, amenintat cu moartea, si i s-a ordonat sa! nu mai joace piesa. Dar Tanase nu era omul usor de intimidat. La urmatorul spectacol a aparut pe scena intr-un pardesiu imens, cu miinile "bandajate" cu ceasuri de mina. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la aparitie, deci actorul nu a scos nici un cuvint. Apoi si-a deschis pardesiul, scotind la iveala un imens ceas cu pendula. Aratind catre acesta, a spus doar:

"El tic, eu tac, el tic..., eu tac".

Doua zile mai tirziu marele actor era mort.

http://cafenea.blogspot.com/2006/01/cum-murit-constantin-tanase.html