Tanase[Bambi][v=]

Maria Tănase, omagiată la Stockholm

Lucruri nestiute cu Maria Tanase

Stelian TANASE - Favoruri sau plata corectă?

Odinioară Fondul Literar – anexă a Uniunii Scriitorilor – dădea bani mulţi unor scriitori dispuşi să îşi vîndă talentul, să se lase aserviţi de propaganda oficială. Erau aşa-zise împrumuturi pe care cei în cauză nu le mai returnau. Şi dacă se întîmpla totuşi aşa – să zicem că la publicarea unei cărţi Statul confisca suma cuvenită pentru drepturile de autor – povestea se relua da capo. Iar aşa-zisele împrumuturi acordate, fireşte, celor aflaţi în graţiile regimului. Era o gaşcă, mereu aceeaşi, care avea acces la asemenea fonduri obscure la care restul breslei nu avea acces. Un domn Iancu se ocupa de toată afacerea, ajutat de securistul Uniunii Scriitorilor, Achim. Favoriţii regimului s-au înfruptat decenii din banii Fondului Literar, neproducînd aproape nimic, în afara cîtorva poezioare patriotarde, ode internaţionalist-proletare, imnuri de preamărire lui Ceauşescu. Erau şi date fixe cînd trebuia să îţi aduci obolul pentru sutele de mii de lei încasaţi – 1 mai, 23 august, 7 noiembrie (pînă în 1965), 26 ianuarie. Nu trebuie să credem că numai cei netalentaţi se pretau la acest schimb oneros. Şi-au vîndut conştiinţa şi scriitori de cert talent. Aceştia erau chiar mai vînaţi de regim. A fost un schimb între talentul/zelul autorului şi interesele regimului. Primeai bani, casă, sinecuri, posturi, paşaport, spaţiu tipografic, poziţii în ierarhia Uniunii Scriitorilor şi chiar intrai în CC al PCR. Fireşte, dacă îi lăudai pe şefi şi nu crîcneai în front. În epocă aşa mergeau lucrurile. Alte soluţii erau tăcerea sau exilul. Publicai la editurile de stat, treceai prin ghilotina cenzurii, te livrai maşinăriei aparatului de propagandă. Asta a durat din 1948 pînă în 1989.

Sînt destule asemănări între acest mecanism şi ce s-a practicat în anii 2000. Sînt şi diferenţe – între care una esenţială. După ’89 ai o opţiune. Poţi să nu accepţi regimul, poţi să îl critici, nu mai ai deasupra capului presiunea cenzurii, a Securităţii, nu mai eşti ameninţat de perspectiva închisorii, nu mai depinzi de editurile de stat etc. Poţi să trăieşti în Occident fără să suferi drama despărţirii de familie, a părăsirii pentru totdeauna a ţării. Din aceleaşi raţiuni perverse ca şi ale regimului de dinainte de ’89 – aservirea intelectualilor şi a artiştilor, golirea lor de potenţial protestatar –, Puterea a practicat în anii din urmă tehnici asemănătoare. Principalul ei instrument a fost ICR, dar nu singurul. Tot procesul a avut loc la vedere (iată dezavantajele existenţei unui spaţiu public). Avem de-a face cu pervertirea unei părţi a acestei zone extrem de vulnerabile, cultura, şi cu transformarea ei în propagandă. De ce sînt vulnerabili intelectualul, creatorul, în pseudodemocraţia noastră de tranziţie?

Trebuie să privim dincolo de defectele de caracter ale artistului autohton prea des invocate, adesea inexact. Este vorba despre absenţa unei pieţe viabile, despre inexistenţa unui număr suficient de mare de consumatori de cultură în lumea românească. Inevitabil, artistul depinde nu de cititori, spectatori etc., mult prea puţini, ci de terţe surse. Sponsori, binevoitori, rude, filantropi. Are nevoie de proiecte, de burse, de sinecuri şi mai ales de bugetul Statului. Artistul, în loc să fie în căutarea artei sale, a sensului propriei existenţe, stă pe la uşi să găsească bani pentru a-şi plăti gazele, telefonul, chiria, indiferent de talentul, hărnicia şi valoarea lui. Ar fi normal ca piaţa – prin cerere şi consum – să acopere cheltuielile decente ale unui scriitor, regizor, pictor etc. România are cel mai mic consum de cultură din Europa. Piaţa de carte este insignifiantă, iar criza economică a adîncit sărăcia. Nu mai avem nici un sfert din numărul sălilor de cinema din anii ’80. Ne lipsesc muzeele, librăriile, galeriile de artă etc. Artistul a ajuns să depindă grav de instituţii de stat (şi mai puţin de instituţii private). ICR a fost şi este o asemenea sursă. Dar această generozitate nu a fost pe gratis. Schimbul a fost, ca şi înainte de ’89, susţinerea regimului, de data asta al lui Băsescu. Cîţiva artişti, intelectuali (unii dintre ei valoroşi, alţii supracotaţi artificial) au fost în mod discreţionar favoriţii celor care au condus destinele Institutului. Dacă se compară lista celor care au încasat prin ICR zeci de mii de euro, vedem că ea este aproape identică cu o alta, a progandiştilor fervenţi ai regimului Băsescu. Sînt personaje care şi-au părăsit masa de scris, catedra, editura, preocupările de oameni de cultură, pentru a-l susţine pe omul sub patronajul căruia funcţiona pînă recent ICR-ul.



Ca să fiu mai clar. Nu cred că este o problemă că artiştii primesc bani din fonduri publice. Artiştii fac gloria şi prestigiul unei societăţi. A investi în artă este lucrul cel mai înţelept şi cel mai practic. Cred că Statul român este prea zgîrcit cu cultura şi cu oamenii care o servesc. Lipsesc investiţiile, legile bune, fondurile. Cînd actualul guvern a tăiat o parte din banii ICR, am protestat scriind un articol, „Daţi banii înapoi!“, arătînd că statul trebuie să dea bani pentru cultură, nu să ia.
Problema este alta, şi anume: ce ţi se cere/ce dai în schimbul banilor? Sînt favoruri sau plata corectă? Dacă ţi se cere sprijin politic, este una. Dacă eşti premiat pentru cărţile tale, dacă eşti susţinut să faci un film – e cu totul altceva. Într-o parte e vorba despre vînzarea unei conştiinţe, despre pervertirea spiritului, este un fapt de corupţie. Dincolo este o răsplată modestă a aportului şi a valorii personale.

Boema: Tănase (I)



A fost om mare. Şi la faptă, şi la stat. S-a născut la Vaslui, în dulcea Moldovă. Pe Strada Husului. Familie civilizată de farmacist. Primele întâlniri cu teatrul le-a avut de băieţandru, “pentru că de câte ori veneau trupele de teatru în Vaslui căutam prin toate mijloacele posibile să trag eu cortina”. Tot în copilărie, “în beciul lui Ion Tănase”, se jucau piese sub conducerea tânărului Constantin ... Citeşte articolul

In memoriam Maria Tănase, la Teatrul ...

http://www.jurnalul.ro/media/stelian-tanase-nu-si-a-primit-salariul-de-la-realitatea-si-a-refuzat-sa-intre-pe-post-603505.htm

http://www.cancan.ro/actualitate/intern/au-facut-si-au-desfacut-istorii-destine-guverne-si-razboaie-povestile-incredibile-ale-femeilor-spion-205022.html
Au făcut si au desfăcut istorii, destine, guverne si războaie!
Povestile incredibile ale femeilor-spion
Superbe, intrigante, deŞtepte, cinice, curajoase, maestre în arta
amorului Şi dependente de adrenalina puterii. AŞa sunt descrise
spioanele de toŢi istoricii lumii. Sunt unele dintre cele mai
fascinante femei din istorie Şi legendele despre poveŞtile lor pline
de suspans au devenit scenarii de film, subiecte de bestselleruri sau
modele de viaŢă pe care încearcă să le imite mondene, politiciene,
actriŢe, femei de afaceri Şi alte doamne în căutare de succes. Unul
dintre cei mai importanŢi agenŢi FBI, I.C. Smith, declara acum câŢiva
ani că “istoria este clară în acestă privinŢă: sexul Şi spionajul au
fost mână în mână încă de la începuturi”. Despre spioanele române de
azi care se plimbă pe culoarele puterii nu Ştim Şi nu putem da
informaŢii, dar istoria României e plină de personaje intrigante,
controversate, pline de sex-appeal Şi poveŞti despre informaŢii
divulgate în alcovuri.

Înclinație. Elena era mare amatoare de dansElena Constantinescu
(cunoscută ca Helen O'Brien) - trup de balerină, minte de inginer,
Clubul Evei, servicii ale plăcerii, KGB Şi MI5

Elena Constantinescu e una dintre cele mai cunoscute spioane britanice
din secolul trecut. A fost implicată în multe scandaluri sexuale Şi
intrigi care au dus la demisii de miniŞtri, secretari de stat Şi chiar
la cea a primului-ministru al Marii Britanii, Harold Macmillan.

Elena s-a născut în România Şi era nepoata fostului ministru de
FinanŢe Mircea Cancicov, fiica unui mare proprietar de imobile din
BucureŞti Şi a unei ducese rusoaice de origine germană.

Toată adolescenŢa a fost fascinată de cluburile de noapte din
BucureŞti Şi de atunci visa să aibă o astfel de afacere numai a ei. A
avut o tinereŢe foarte zbuciumată Şi plină de aventură. A învăŢat
călărie de la prizonieri cazaci, a luat cursu­ri de pilotaj în satul
natal cu un avion condus de un locotenent neamŢ, a fost urmărită de
cavaleria rusă Şi s-a căsătorit foarte devreme cu Kenneth Archer, un
ofiŢer aviator în Royal Air Force. La o lună după mariaj, Elena rămâne
văduvă, după ce soŢul ei este împuŞcat mortal. Tânăra văduvă Archer nu
este pe placul autorităŢilor comuniste, care o obligă să părăsească
România în 48 de ore, pentru că avea legături prea strânse cu armata
britanică.

Elena pleacă în Ţara soŢului ei Şi aici trebuie să se lupte cu socrii,
care o acuză ca ea ar fi fost la originea omorului lui Kenneth.

Mai multe despre viaţa femeilor-spion din România pe www.eroiiromanieichic.ro

Elena, devenită Helen, reuŞeŞte să-Şi dovedească nevinovăŢia Şi, ca să
se în­tre­Ţi­nă, îŞi găseŞte Şi un job de hostess într-un club de
noapte. Proprietarul era Jimmy O'Brien, care se îndrăgosteŞte
nebuneŞte de miniona blondă din Balcani, mare amatoare de dans Şi de
Ţigarete fran­ŢuzeŞti, Şi o ia de soŢie.

Helen O'Brien Şi soŢul ei îŞi deschid cinci ani mai târziu unul dintre
cele mai controversate cluburi din Londra, Eve's, unde scandalurile
sexuale, intrigile de spionaj Şi poveŞtile cu amoruri interzise se vor
Ţine lanŢ.

Clubul Elenei Constantinescu - "departament al Ministerului de Externe
Şi al Parlamentului britanic"

Localul devine unul preferat al oficialităŢilor, miniŞtrilor,
vedetelor Şi al ofiŢerilor de contrainformaŢii britanici, pentru că
Helen a Ştiut să-Şi aleagă o trupă de balet din 35 de fete superbe, pe
care, se spune, le pregătea pentru dans, amor, discuŢii discrete Şi
"legături primejdioase".

Se spune că Sir Lawrence Dunne, pe atunci judecătorul-Şef al Londrei,
văzând lista membrilor clubului, a exclamat: "Eva pare să fie un
departament al Ministerului de Externe Şi al Parlamentului!".
Acum câŢiva ani, cotidianul londonez "Daily Mail" a făcut publică o
listă cu membrii de la Clubul Evei: 9 maharadjahi, 2 sultani, 12
ambasadori, 30 de ataŞaŢi de ambasadă, 70 de britanici cu titluri
nobiliare, mulŢi parlamentari sau alŢi înalŢi demnitari.

Spioni celebri - clienŢii Elenei Constantinescu

Primul înalt demnitar englez care a devenit membru al clubului a fost
ministrul Apărării, John Profumo (implicat mai târziu într-un scandal
sexual celebru în epocă, "afacerea Profumo", cu o protagonistă fostă
angajată a clubului lui Helen Şi amantă Şi a unui agent KGB).

Se spune ca Helen a jucat un rol important Şi într-o acŢiune MI5 de
îndepărtare de la putere a dictatorul ugandez Idi Amin Dada. Ca să
afle informaŢii importante despre dictator, serviciul secret englez a
apelat la o metodă veche de când lumea; i-au băgat pe gât o frumoasă
blondă platinată, iar Clubul Eva a fost ales pentru întâlnirea
"întâmplătoare" între cei doi.
Printre clienŢii de la Eve's au fost Şi tovarăŞi ruŞi. Unul dintre cei
mai importanŢi oaspeŢi ai lui Helen era un anume Rajkov, care s-a
dovedit a fi colonel KGB, fiind mai apoi arestat în Hong Kong pentru
spionaj. Un alt client de la Eva a fost celebrul spion ceh Frolic, a
cărui fugă în SUA a zguduit spionajul blocului comunist; el a dat
către MI5 o listă cu 102 nume ale unor agenŢi acoperiŢi KGB din Marea
Britanie.

PoveŞtile de la Eve's sunt toate spectaculoase, iar doamna O'Brien,
fostă Constantinescu, a trăit până la 79 de ani ca să le povestească
lumii. A revenit în România după 1989, cu o asociaŢie de caritate Şi
ultimii ani din viaŢă Şi i-a petrecut aproape de satul în care s-a
născut.

Vera Atkins - "Cea mai importantă agentă secretă din cel de-al Doilea
Război Mondial"


William Stevenson, unul dintre biografii Verei Maria Rosenberg, spunea
despre ea că era o femeie care, deŞi avea o înfăŢiŞare plăcută, "nu a
fost niciodată iubită". Comportamentul său era mai degrabă "rece Şi
distant".

Debutul Verei ca spion economic


Vera s-a născut la BucureŞti, într-o familie evreiască. Numele Atkins
Şi l-a luat ani mai târziu, după numele de fată al mamei sale, fiica
unor industriaŞi din Africa de Sud.

Biografii oficiali ai Verei spun că primele relaŢii ale agentei cu
serviciile de spionaj britanice au început înainte de război, când,
fiind funcŢionară angajată a unei companii de petrol, le-a furnizat
ofiŢerilor MI5 informaŢii importante.
În 1933, familia Rosenberg emigrează în Anglia, iar Vera studiază
limbile moderne în Paris, la Sorbona. După începerea războiului, se
reîntoarce în Anglia, iar în 1941 este angajată a secŢiei franceze a
SOE, devenind ofiŢer de informaŢii.
Vera este o vedetă a serviciilor secrete, un profesionist
extraordinar, fiind antrenorul a 470 de agenŢi secreŢi (dintre care 39
erau femei) care urmau să fie trimiŞi în FranŢa, în acea epocă sub
ocupaŢie nazistă.

Personajul Verei - eroină în poveŞtile lui James Bond
După încheierea războiului, din proprie iniŢiativă, Vera a plecat în
Germania pentru a investiga motivele Şi împrejurările dispariŢiei a
118 agenŢi, dintre care 13 femei, cei mai mulŢi uciŞi în lagărele de
concentrare naziste. În 1987, Vera Atkins a primit titlul de Comandor
al Legiunii de Onoare Şi medalia "Crucea de război".
Vera a fost una dintre cele mai importante spioane din Al Doilea
Război Mondial Şi se pare că figura sa a inspirat personajul Miss
Moneypenny din seria de romane "James Bond" ale lui Ian Fleming.


IUBIRE. Veturia și Octavian Goga au decis să-și unească destinele deși
amândoi erau căsătorițiVeturia Goga - marea iubire a lui Goga,
"privighetoarea lui Hitler" Şi "muza lui Antonescu"


Presa interbelică e plină de caricaturi, pamflete, Ştiri de scandal cu
Veturia. Şi nici nu avea cum să fie altfel. Pentru că, în acele
vremuri, povestea de dragoste tumultuoasă dintre Octavian Goga
(ministru în acea perioadă Şi căsătorit cu Hortensia Cosma) Şi
"Julieta lui fanată" (măritată Şi ea, cu Lazăr Triteanu) a fost Ştirea
de lume numărul 1. Iar, de atunci, întâmplările extraordinare Şi
scandalurile s-au Ţinut lanŢ de viaŢa frumoasei Şi talentatei Veturia
Goga.

Veturia Goga - actriŢă, poliglotă, soprană Şi amantă de ministru

Veturia vine dintr-o veche familie românească, a preotului Zevedei
MureŞan, Şi a avut o educaŢie aleasă, în particular sau la pensionul
săsesc din Sibiu. La 14 ani era fluentă în germană, franceză, maghiară
Şi se pregătea deja pentru o carieră în domeniul artistic: muzică Şi
actorie.


La 14 noiembrie 1909, regele Carol I îi acordă Medalia "Bene Merenti",
pentru realizările în cultura muzicală românească, iar, în 1912,
susŢine mai multe concerte, acompaniată de George Enescu sau Cella.
Povestea de dragoste dintre Veturia Şi Octavian Goga a fost blamată de
unii, admirată de alŢii Şi în epocă multă lume spunea că e una plină
de curaj, împotriva curentului Şi foarte puternică.


În timpul Primului Război Mondial, relaŢia dintre ei a devenit mai
apropiată Şi, imediat după război, au hotărât să-Şi unească destinele,
în ciuda faptului că amândoi erau căsătoriŢi. Nici familiile, nici
clevetirile societăŢii nu i-au interesat Şi au rămas împreună chiar Şi
în moarte, fiind aŞezaŢi pe rând în "mausoleul iubirii" de la Ciucea,
Goga în 1938, Veturia 41 de ani mai târziu. Controversele cele mai
mari au început să apară după moartea lui Octavian Goga Şi
speculaŢiile conform cărora se spunea că scriitorul ar fi fost otrăvit
cu băutură, la fostul hotel Continental, pe atunci New York.


Mircea Goga, profesor la Sorbona Şi strănepotul din prima căsătorie a
poetului, la aproape 30 de ani după moartea Veturiei, a publicat
"Veturia Goga, Privighetoarea lui Hitler", o biografie a soŢiei
fostului prim-ministru al României. Cele 700 de pagini despre viaŢa
mătuŞii prin alianŢă a lui Mircea Goga au readus în prim-plan
charisma, ipotezele despre trădări Şi spionaj ale controversatei
cântăreŢe de operă Veturia Goga.
"Am scris povestea vieŢii ei mai ales dintr-un profund sentiment
justiŢiar", mărturisea autorul. "Acela că românii trebuie să înceteze
a mai taxa memoria lui Octavian Goga pentru faptele săvârŞite de
văduva lui".

Veturia - "turnătoarea lui Goga"?
Mircea Goga spune că povestea de dragoste dintre Veturia Şi Octavian,
plină de speculaŢii, uneltiri Şi ipoteze despre trădări de Ţară, s-a
înfiripat pe când cei doi aveau în jur de 40 de ani.


Strănepotul scriitorului o descrie pe Veturia ca pe o femeie
cerebrală, care îŞi mai pierduse din nurii tinereŢii, Şi e convins că
ipoteza unei iubiri fulgerătoare puse doar pe seama acelei "crize de
patruzeci de ani" a lui Octavian Goga este prea la îndemână. MulŢi
specialiŞti în muzică Şi publiciŞti pasionaŢi de istorie au considerat
că Veturia a fost mereu acuzată pe nedrept Şi că prin căsătoria cu
Octavian Goga ea Şi-a asumat un destin trist. După ce ar fi abandonat,
ca soprană, o carieră artistică de excepŢie, prin căsătoria cu
Octavian Goga, aceasta ar fi acceptat Şi exilul voluntar la Ciucea,
pentru a administra domeniul Şi castelul cumpărate de prima soŢie a
poetului ardelean.


Strănepotul Mircea Goga, însă, nu este de acord. El spune ca Veturia
avea o personalitate "neguroasă" Şi că tot comportamemtul ei Şi
renunŢările au fost, de fapt, instrumente ale trădării Şi intrigilor:
"«Privighetoare a României» pe scena Bayreuth-ului wagnerian de la
începutul secolului trecut, recrutată în 1914 ca agent secret al
Berlinului, Veturia Goga a urcat cu vremea toate treptele ierarhiei de
umbră a nazismului. Metamorfozată în «Privighetoarea lui Carol al
II-lea», EminenŢa cenuŞie, egeria Şi Marea Doamnă a dictaturii
antonesciene, l-a slujit pe Hitler, către care «Şi-a ciripit» propriul
soŢ, pe Octavian Goga, dar Şi pe Carol al II‑lea, pe MareŞal, ca, de
altfel, pe toŢi cei din însuŞi stafful celui de-al III-lea Reich Şi
i-a condus la pierzanie", scrie Mircea Goga.


"Căsătoria Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât
îndeplinirea unei misiuni încredinŢate ei de către Serviciile Secrete
germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayreuth",
comentează strănepotul.
Tot subiectul e încă neclar. Iar controversele rămân. Dar povestea
Veturiei este fără pic de îndoială excepŢională.

Maria Tănase - mai bună decât Mata Hari


Despre Maria Tănase Şi relaŢiile ei cu serviciile secrete se
speculează de multă vreme. Nimeni nu se încumetă însă să dea un
răspuns clar. Dar poveŞtile Şi legendele despre Mata Hari a României
rămân Şi merită spuse. Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa "Un veac
de spionaj, contraspionaj Şi poliŢie politică", povesteŞte că, la
sfârŞitul anilor ‘30, artista era foarte apropiată de Maurice Negre,
corespondentul de la BucureŞti al agenŢiei Havas Şi rezident al
serviciilor speciale franceze. Mai mult, în 1940, Maria face un turneu
la Ankara Şi Istanbul Şi în acea vreme toată lumea Ştia că ambele
oraŞe erau locul de întâlnire favorit al agenŢilor secreŢi.


Se spune că, tot în anii ‘40, Maria Tănase a fost curtată de serviciul
secret al armatei germane Abwehr, care a încercat să o recruteze
printr-unul dintre iubiŢii divei Şi că aceasta a refuzat. Tot
istoricii susŢin că până la urmă Maria Tănase a ajutat Serviciile
Secrete Române pe toată perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
În 1941, diva a avut o relaŢie foarte apropiată cu Alfred de
Chastelain, ofiŢer în serviciile secrete britanice. În februarie 1941,
Alfred părăseŞte România Şi preia la Istanbul conducerea filialei SOE
(structură a spionajului britanic), ce includea Şi România.


În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai
întoarcă în România, oferindu-i un post la radio Londra. Artista însă
refuză oferta Şi revine în Ţară, unde e arestată. Este acuzată că ar
fi conlucrat cu reŢeaua de spionaj britanic. Probele sunt
insuficiente, iar artista este eliberată.


A fost sau nu Maria Tănase agent secret? Şi-a folosit talentul Şi
pofta de bărbaŢi Şi în slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu
există, iar legendele despre un destin Şi un talent excepŢionale ca
ale Mariei Tănase nu vor aduce prea curând la lumină adevărul
gol-goluŢ.

http://www.jurnalul.ro/special/stelian-tanase-aroganta-puterii-scoate-oamenii-in-strada-602203.htm

http://www.jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-carmen-tanase-601751.htm

Citeste tot articolul
Cine iubeste si lasa...
Nu priveste in jur. Paseste agale, despicand suveran si absent perechile inlantuite de muzica. O muzica tanguioasa ce se lipeste de haine si suflete. Alege o masa in fata, langa orchestra, apoi isi scoate melonul, manusile si le pune langa bastonul cu maciulie de argint. "Singur, tot singur, coane Stefane?" - il intreaba oberkelnerul Gherasim, rasarit ca din pamant, cu o sampanie frantuzeasca in frapiera. Conu Stefan nu-i raspunde. Face un semn cu mana prin aer, vrand parca sa alunge ceva neplacut si sacaitor.
Deodata, muzica tace. Luminile se sting si penumbra catifelata ce se topeste in noaptea de vara e hasurata doar de licarul lumanarilor
de pe mese. Restaurantul "Cafe Wilson" este plin ochi, suvoiul trasurilor si automobilelor din fata peronului nu se mai opreste. Si toata lumea asteapta. Apoi, patronul urca prin penumbra scenei, infierbantat si solemn: "Doamnelor, domnisoarelor si domnilor, clipa cea mare a serii a sosit. O veti asculta acum, pentru prima oara la Cafe Wilson, pe pasarea maiastra a Romaniei noastre, doamna Maria Tanase!". Linistea explodeaza. Conu Stefan tace si el, infrigurat. N-o vazuse niciodata pe Maria Tanase. Ii stia insa faima, faima ei de femeie magnetica, cu glas grav si tulburator... Steaua scenelor muzicale din Micul Paris al superbilor ani '30. In cele din urma, reflectoarele se aprind. Nevazute, un tambal, o vioara si un clarinet incep sa-si cante oful, suspinand din rarunchi. Dupa care o voce nepamanteana, puternica, profunda si grava a tasnit din spatele scenei, incremenind aerul. Si pe urma a aparut si Maria, un gheizer de lumina si de argint. Imbracata intr-o camasa lunga si alba, de borangic, usoara si unduitoare ca aburul, brodata cu beteala stralucitoare, parea o aratare din alte lumi. Era camasa daruita de Regina Maria, care, vrajita, si ea, de vocea Mariei Tanase, pusese sa-i fie cusuta de domnisoarele ei de onoare, dupa modele vechi, taranesti.
Conu Stefan n-a mai uitat niciodata seara aceea de la "Cafe Wilson". Femeia aceea frumoasa si fierbinte ca jarul, cu melodiile ei atatatoare si iuti, a topit gheata din sufletul barbatului insingurat. Iar cand Maria Tanase a inceput sa-si cante blestemul, faimos deja in Bucurestii acelui veac: "Cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsa, taraisul sarpelui si pasul gandacului", Stefan a stiut ca s-a indragostit nebuneste. Era indragostit fara leac, de una dintre cele mai puternice femei ale vremii si, poate, cea mai mare cuceritoare de inimi: Maria Tanase, regina cantecului popular romanesc. Ars de iubire, conu Stefan a stiut ca trebuia s-o faca sa fie a lui, sa-l iubeasca si ea cu acelasi foc care-i ardea inima. A stiut ca fara ea nu mai putea trai decat tanjind, ca in cantec, tarandu-se ca un sarpe...

Stefan Dumitrescu
�A fost o seara lunga atunci, la "Cafe Wilson". Maria Tanase a cantat pana tarziu, spre dimineata, in sunetul tambalului si-al viorii, insotita de ovatii. Cand facea cate o pauza si se aseza la masa ei, invitatiile la dans si declaratiile admiratorilor se tineau lant. Inhibat de o timiditate pe care nu si-o cunostea, conu Stefan si-a incercat, si el, norocul. Dar marea artista nici n-a vrut sa stea de vorba cu necunoscutul acela neguros si frumos, cu trasaturi energice. Si nu a tresarit Maria nici la cosul gigantic, de violete de Parma, pe care conu Stefan i l-a trimis, cu carte de vizita: "Stefan Dumitrescu, ministru Secretar de Stat la Ministerul regal al Agriculturii si Domeniilor Publice". A ramas, mai departe, semeata si indiferenta la tremurul inimii lui. Sau, cine stie, poate ca Maria Tanase, induiosata de muntele de violete, sa fi vorbit chiar din prima seara cu conu Stefan. Ca-i greu sa stii astazi firul istoriei, cum a fost. De atunci au trecut 70 - 80 de ani. Dar cu siguranta ca in seara aceea sau in una din cele care au urmat, Stefan urma sa afle ca frumoasa din sufletul lui avea, pe langa darul vocii ei unice, si mandria orgolioasa a stirpei din care venea: "Eu vin din tara mea, oranduita pe departate si minunate meleaguri, vin din sfanta mea tara, pe care o port in mine, cu muntii, cu campiile, cu colindele, cu vaile si apele ei, cu fapturile vii, si cu toti mortii ei"...
Razbunarea

Frumusete, patima si talent: Maria Tanase
�Dar poate ca povestea n-a fost atat de frumoasa pe cat o spun; poate ca Stefan nu s-a apropiat de Maria Tanase nici in seara aceea de vara, nici in toamna care a urmat, desi incepuse sa vina nesmintit la "Cafe Wilson", ascultandu-i cantecele hipnotizat, sorbindu-i din ochi boiul zvelt, frumusetea cotropitoare. Poate ca dezamagita de cine stie ce dragoste veche, Maria Tanase se lasa logodita numai cu vioara si cu tambalul lautarilor care o insoteau. Si-l ignora cu aerul ei de regina pe Stefan Dumitrescu, care stia ca daca ar indupleca-o sa-i acorde o singura intalnire, doar cateva ore in tihna, raiul lor in doi ar fi putut incepe pe loc. Dar Maria nu-l baga in seama. Atunci Stefan Dumitrescu a recurs la o stratagema destul de ieftina pentru rangul lui, dar care trebuie masurata in deznadejdea iubirii. Intr-o seara, cand taraful Mariei parea sa cante mai indracit ca oricand, cand tambalul, vioara, clarinetul si acordeonul se intreceau intre ele purtand-o spre inca un triumf, Stefan Dumitrescu i-a comandat oberkelnerului Gherasim o tava plina de jumatati de lamai tinute la gheata. Dupa care s-a asezat tacticos in fata orchestrei. Rand pe rand a inceput apoi sa ia jumatate dupa jumatate de lamaie, sugandu-le cu pofta in fata lautarilor. Violonistului si tambalagiului mai ca nu le-ar fi pasat, dar clarinetistului i-a lasat gura apa. Si n-a mai putut canta. Spectacolul s-a intrerupt, apoi s-a reluat, dar barbatul acela tacut si incruntat, aflat la masa din fata, si-a continuat impasibil ritualul lamailor. In cele din urma, taraful s-a oprit din cantat. Atunci, Maria Tanase l-a rugat, zambind amar, pe Stefan Dumitrescu s-o lase sa-si termine spectacolul. Galant, conu Stefan a poftit-o la masa lui si i-a soptit la ureche ca-i de acord, numai daca ii acorda o intalnire dupa program.

Paine si nuci
Astfel a inceput o noua poveste de dragoste a Mariei Tanase. Una din numeroasele nopti ale Seherezadei, pe care frumoasa romanca a intruchipat-o perfect. Era tarziu, in noapte, cand Stefan Dumitrescu a tocmit, numai pentru ei doi, cinci trasuri. De altfel, si cand era singur, Stefan Dumitrescu obisnuia sa calatoreasca in cinci trasuri. Traia ca in "Craii de Curtea Veche". In prima trasura isi punea palaria si bastonul, in a doua urcau lautarii, a treia trasura era plina de fete vesele de la "santan", in a patra se urcau prietenii, iar in ultima caleasca statea insusi Stefan Dumitrescu, singur si plictisit.
Foto: Colectia Viorel Cosma (4)
�Acum, cu prada lui cea dulce in brate, convoiul celor cinci trasuri cu muscali a fost randuit asa: in primele trei trasuri au fost puse maldarele
de violete si de trandafiri de culoarea sangelui, pe care Stefan i le daruise Mariei Tanase; in a patra trasura a stat taraful cel mult incercat, care a cantat ore in sir, cat cei doi, aflati in ultima trasura, s-au plimbat inlantuiti in noapte, pe sub boltile arborilor de la Sosea. Rasarise soarele diminetii cand s-au indurat, in sfarsit, sa se opreasca la vila lui Stefan, de langa manastirea Casin. Apoi, a urmat o vreme cand Maria Tanase a disparut brusc din peisajul bucurestean. Asa ceva nu se mai intamplase niciodata, si lumea a inceput sa vorbeasca de misteriosul ei "dragut", cum se spunea pe atunci, un dragut care reusise sa-i inmoaie, in sfarsit, inima. Dragutul caruia Maria Tanase ii soptea la ureche si-l alinta ca-n cantecul ei: "Mi-a cerut paine si nuci, eu i-am dat gurite dulci!". Uneori, cei doi indragostiti erau vazuti plimbandu-se fericiti prin Luna Parc, cum s-a numit la inceput Parcul Herastrau. Liota fanilor Mariei Tanase ii urma pretutindeni, chemand-o inapoi pe scena. Ea, insa, nu se grabea. Ii era bine asa, ascunsa dupa zidul de fericire si siguranta, cladit de barbatul acela indragostit si bogat.
Prins in vraja de femeie frumoasa si languroasa a Mariei Tanase, Stefan Dumitrescu, care traia despartit de mult de o nevasta cu care avea trei fete, a divortat. Credea ca iubirea cea noua va fi fara sfarsit. Spre iarna, cei doi au plecat la Paris. Stralucirea si luxul capitalei franceze urma sa le fie luna de rasfat si de miere. Dar soarta a vrut altfel. La Paris, Maria l-a cunoscut pe Brancusi. Fascinatia uriasa a genialului sculptor din Montparnasse i-a furat mintile Mariei Tanase, care l-a parasit pe Stefan fara sa clipeasca, de parca nimic n-ar fi fost.
Epilog

�Intors acasa, in Romania, Stefan Dumitrescu moare de lingoare si inima rea, la doar 49 de ani. Douazeci si cinci de ani mai tarziu moare si Maria Tanase, in plina glorie, si tot la 49 de ani. "Voua, celor 49 de frunze verzi, primavara, si galbene toamna, pe care mi-am plimbat anii, va las cate o lacrima de emotie", scria ea. La moartea Mariei, Bucurestiul a fost o mare uriasa de oameni, iesiti s-o petreaca pe ultimul drum. Mormantul ei de la cimitirul Belu este vizitat si azi, zi de zi. Si, uneori, cineva lasa pe el cateva buchete de violete.
La mormantul lui Stefan Dumitrescu, aflat tot la Belu, nu e pelerinaj. Arar, cate o ruda mai ajunge acolo. Intre ei sunt si eu, autorul acestor randuri. Pentru ca Stefan Dumitrescu a fost strabunicul meu, tatal bunicii mele paterne; roman venit la Bucuresti din Timocul bulgaresc, unul dintre ctitorii manastirii Casin. Iar bunica, auzindu-ma cum cantam, neasteptat de patruns, la doar cinci ani, "Cine iubeste si lasa" - mi-a spus si ea aceasta poveste de dragoste...

Să ne reamintim de Constantin Tănase de Editori ACUM

În prag de an electoral ne punem aceeaşi întrebare desprinsă din actualitatea politică internă. „ Eu cu cine votez ?”…

La fel de actual ca în urmă cu 70 de ani pamfletul lui Constantin Tănase „Şi cu asta ce-am făcut? “ satirizează cu umorul său şfichiutor racilele societăţii româneşti care acum ca şi atunci a rămas înţepenită în mocirla corupţiei şi a nedreptăţilor sociale.

Şi cu asta ce-am făcut?


Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversam ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

Constantin Tănase (5 iulie 1880- 29 august 1945) desăvârşit actor şi cupletist a fost cel care a pus temelia teatrului de revistă românesc.

În 1902 a fost remarcat de C.I.Notarra la examenul de admitere la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti : ”Are în el un comic natural: vorbește doar, și râzi!”. Avându-i alături pe scenă pe unii dintre cei mai străluciţi artişti ai vremii printre care C. I. Notarra, Iancu Brezeanu, Aristide Demetriade, Ion Morțun și Vasile Toneanu, Constantin Tănase ar fi putut aborda cu succes orice rol al teatrului liric.

El visa însă un alt gen de teatru.

Devenind promotorul unui alt mod de exprimare artistică Constantin Tănase va pune în prim plan omul de rând cu „oful său” şi cotidianul aflat într-o nesfârşită contradicţie cu birocraţia, prezentându-i într-o manieră inegalabilă atât aspiraţiile, nefericirile cât şi optimismul şi umorul care nu l-au părăsit pe român nici în cele mai detestabile momente ale vieţii sale.

În 1919 creează în București Teatrul de Revistă ” Cărăbuş “ . Constantin Tănase copleşea prin bunătate şi generozitate, vibraţia sa artistică atrâgând pe scena teatrului nou înfiinţat o pleiadă de tinere talente printre care Maria Tănase şi actorul Horia Şerbănescu.

Personajul interpretat de Constantin Tănase, unic în costumul său cu pătrățele şi crizantemă la butonieră îl va aduce de multe ori în atenția cenzurii, ridicând acest gen de spectacol socotit pe nedrept ”ușor”, la apogeul popularităţii .

A fost un dușman înverșunat al ideologiilor care făceau apologia urei, a discriminărilor de orice natură și a violenței, declarându-se de la tribuna scenei sale un adversar al hitlerismului. În 1940, odată cu instaurarea dictaturii legionare și îndepărtării din teatru a actorilor evrei, Tănase le-a acordat acestora sprijinul său colegial, iar celor ce făcuseră parte din trupa lui le-a plătit salariile până în ziua când au putut să-și reia activitatea artistică pe scena Teatrului ”Barașeum”.

Constantin Tănase s-a stins din viaţă în Bucureşti pe 29 august 1945.

Există zvonuri conform cărora ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare.

Potrivit nepotului actorului, Tănase încă mai juca în București la un an după sosirea rușilor și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să “rechiziționeze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri pe care le cereau spunând “Davai ceas”.

Tănase a compus următorul cuplet:

“Rău era cu “der, die, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moșie

Harașo, tovărășie”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens cu mânecile căptuşite cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul scotând la iveală un imens ceas cu pendulă spunând doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu marele actor era mort.

În loc de epilog amintim pelicula „ Actorul şi sălbaticii” din 1975 cu interpretarea magistrală a lui Toma Caragiu în rolul lui Caratase, aluzie transparentă la Constantin Tănase, prezentat conform „ directivelor” vremii în conflict doar cu Garda de Fier fără a deranja „ prietenii din răsărit”.

Stelian Tanase isi lanseaza joi, la Iasi, cel mai recent roman al sau, "Moartea unui dansator de tango"

„Maria Tănase” şi 100.000 de euro
Albert Einstein a spus clar: „Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină,... Citeste articolul

Surorile Bambi ataca stilul “etno-capsunar”


Din dorinta de a le calca pe urme Innei si Alexandrei Stan, fetele de la Bambi au schimbat registrul muzical,…

Stelian Tănase: Ştiu că Băsescu e bolnav. Turcan: Suferiţi că preşedintele e foarte sănătos

Cum a vorbit Carmen Tănase cu Joe Cocker la telefon

Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz1WK6UbaJ6
EVZ.ro

Carmen Tănase a dat-o pe Flăcărica pentru Mara

Mai mult: Ziarul Libertatea - Stiri online pe gustul tau | Libertatea.ro

Denisa, de la Bambi, adoră să gătească: "Gastronomia e una din marile mele pasiuni"

Mai mult: Ziarul Libertatea - Stiri online pe gustul tau | Libertatea.ro

Maria Tănase juca table goală, Dan Spătaru şi-a făcut operaţii estetice
Marii artişti aveau şi ei hachiţe, obiceiuri, secrete – ca tot omul –, pe care, firesc, doar apropiaţii şi rudele le mai ştiau. Cu ajutorul acestora am încercat să creionăm, pentru CANCAN de weekend, un altfel de "portret", mai puţin convenţional, al unor mari nume ale scenei româneşti.
Dan Spătaru şi-a scos pungile de sub ochi
Când a hotărât să renunţe la şpriţ şi să se întoarcă la Bucureşti, după o perioadă de cinci ani de autoexil la Constanţa, unde a cântat pe scena Teatrului Fantasio şi în câteva localuri de soi, Dan Spătaru a fost nevoit să facă două operaţii estetice. Era anul 1978. Fusese solicitat să interpreteze piesa "La noi" pe Stadionul 23 August, la una dintre manifestările artistice faraonice din timpul regimului Ceauşescu. Ca să poată apărea din nou la televizor, i s-a trasat sarcina să-şi scoată pungile de sub ochi. A trebuit să se conformeze şi, după două intervenţii chirurgicale, cei câţiva tovarăşi care îl porecliseră deja "cântăreţul căruia i se scurg ochii" i-au dat undă verde pentru micul ecran.

Celebrul cântăreţ de muzică uşoară, cel mai mare pe care l-a avut vreodată România, era un om de o modestie rară. Nu se ferea să circule cu tramvaiul - "Eu nu sunt vedetă, vedetele nu circulă cu tramvaiul", obişnuia să spună - şi nici să pună mâna pe un patent sau o bormaşină când se stricau diverse lucruri prin casă. Îşi amenajase chiar un atelier dotat cu tot felul de scule şi maşinării indispensabile unui lăcătuş, mecanic, tâmplar sau electrician, în care îşi făcea de lucru ore întregi.
Aurelian Andreescu era uşor... bâlbâit

Celebrul cântăreţ Aurelian Andreescu avea darul povestirii. Ale, cum îi spuneau prietenii, îşi spunea bancurile, considerate specialitatea sa, cu un farmec aparte, datorat unui defect de vorbire. Căci Aurelian Andreescu era uşor... bâlbâit. Prietenii se amuzau şi încercau să-l imite, dar asta nu-l deranja nici pe departe, ba chiar se amuza laolaltă cu ei. Era "leşinat" după desene animate şi după animale. Strângea toţi câinii care-i ieşeau în cale în drum spre casă şi, odată ajuns cu ei la uşa apartamentului din Calea Victoriei, îi spunea soţiei că i-a adus în vizită. Suflet mare, Andreescu a înfiat un băieţel, Mirel, care i-a fost lumina ochilor. L-a crescut cu grija unui adevărat tată până în ziua când a părăsit această lume. În 1993, după ce i-au făcut artistului parastasul de şapte ani, Mariela, soţia lui Aurelian Andreescu, şi Mirel au plecat în Canada, unde s-au şi stabilit.
Maria Tănase şi-a adus un copac în balcon

Bărbaţii nu îndrăzneau să o abordeze pe marea Maria Tănase. N-aveau curaj să o curteze, copleşiţi de puternica ei personalitate ori complexaţi de felul ei de-a fi dintr-o bucată. Iar Maria suferea din pricina asta. Poate de aceea uneori se comporta total dezinhibat în prezenţa prietenilor şi a amicilor de sex masculin pe care-i invita la o partidă de table. În timpul jocului, Maria renunţa la haine şi continua să dea cu zarurile... goală puşcă. Şi mai avea un obicei: îi plăcea să-şi schimbe domiciliul aproape în fiecare an. Iubea florăresele, de la care cumpăra braţe întregi de flori, ca să-şi împodobească locuinţa. De pomină rămâne episodul în care şi-a adus un copac în balconul apartamentului din strada Brezoianu, pe care l-a ocupat la un moment dat. L-au urcat pompierii din stradă, cu ajutorul scărilor şi frânghiilor, până la ultimul etaj, unde stătea celebra cântăreaţă.
Bunătatea şi generozitatea îi erau proverbiale. Nu o dată şi-a dăruit rochiile cele mai scumpe fetelor sărace şi frumoase pe care le întâlnea la teatru sau aiurea, în drumurile ei.
Pescarul Nicu Constantin nu suporta peştele

Minunatul actor de revistă Nicu Constantin nu suporta peştele, dar era un mare pescar. Motivul îşi are rădăcinile în copilărie. În anii de sărăcie cumplită din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, Nicu şi cei şase fraţi ai săi s-au hrănit cu peşte cât pentru toată viaţa. Trăiau la malul mării, în oraşul Carmen Silva, actualul Eforie Sud, şi peştele era singura hrană pe care şi-o permiteau. "Mama ne pregătea borş de peşte, plachie, saramură, peşte prăjit. Lipsea compotul de peşte...", mărturisea cândva artistul. Nu o dată, Nicu Constantin a recunoscut, cu farmecul ce-l caracteriza, teribilul succes la femei de care s-a bucurat în anii de glorie ai Revistei. "Frumos nu eram, dar ştiţi, contrastele se atrag...", explica maestrul. Numeroasele iubiri de care s-a bucurat n-au fost tocmai platonice. "Dacă lăsam să se nască toţi copiii mei, eram acum ca Ştefan cel Mare. Aveam în fiecare comună câte unul", a declarat odată artistul.

Ştefan Iordache juca poker. Singur

Înainte de a urca pe scenă, marele actor Ştefan Iordache avea un ritual mai... neobişnuit. Juca poker american. De unul singur. "Pentru că mă destinde", mărturisea el, cu ani în urmă. Întindea cărţile însă numai după ce repeta tot textul pe care îl avea de interpretat în acea seară, în faţa spectatorilor.
http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz-intern/maria-tanase-juca-table-goala-dan-spataru-si-a-facut-operatii-estetice-174045.html