Al Doilea Razboi Mondial[2-----]

 Militarism si expansionism, iata caracteristicile Imperiului Japonez dinainte de al Doilea Razboi Mondial. Cand a preluat puterea Hirohito, Japonia era deja un stat dezvoltat. Iar dupa razboi, cu toate pierderile suferite, Japonia a ajuns a doua putere economica mondiala in timpul domniei sale. Desigur, biografia acestui suveran este fabuloasa, dar in acest context ne intereseaza doar perioada in care imparatul a fost pus in fata unor decizii istorice pentru natiunea sa, si anume ultima parte a razboiului.

 Eforturile de razboi ale Japoniei au fost uriase, imparatul acceptand doi prim-ministri foarte activi, Kuniaki Koiso si Kantaro Suzuki, ultimul functionand pana la finele conflictului. „Spiritul de lupta al japonezului” nu a scazut nici dupa Batalia de la Saipan (iunie 1944), cand victoria americanilor a pus prima oara la indoiala capacitatea Japoniei de a face fata aliatilor. Acest gand al lui Hirohito s-a concretizat prin ordinul pe care l-a dat comandantilor militari si anume sa transmita civililor sa se sinucida dar sa nu fie luati prizonieri. Acest gest corespundea Codului Onoarei „Bushido”, al samurailor. Si, intr-adevar, dupa infrangerea de la Saipan s-au inregistrat peste o mie de sinucideri de pe „Banzai Cliff” (Stanca sinuciderii), in iulie 1944.

 Atitudinea imparatului fata de bomba atomica a fost clara de la inceput. El s-a opus planurilor „F-go” si „Ni-go” de realizare a bombei atomice (de catre flota si respectiv armata regulata). Cu toate acestea, eforturile nipone de profil s-au oprit abia inainte de capitulare... La finele lui 1944, victoria aliatilor de la Leyte l-a ingrijorat profund pe imparat, care si-a chemat consilierii („Cei sase”) sa evalueze situatia militara. Unii istorici sustin ca la inceputul anului 1945, Hirohito ar fi putut lua o decizie care ar fi salvat zeci de mii de vieti nevinovate, prin capitulare. Numai ca unii consilieri sustineau lupta pana la ultimul om si, „Modelul celor 45 de ronini” (ronin este samuraiul fara stapan care-si face seppuku, caci nu mai are nici un tel). Aliatii i-au dat ultimatumul prin „Declaratia de la Postdam” (26 iulie 1945) privind predarea neconditionata. Imparatul iar a ezitat si numai cele doua bombe atomice (6 august Hiroshima si 9 august Nagasaki), coroborat cu declaratia de razboi a URSS (Stalin voia Manciuria) l-au determinat sa redacteze anuntul oficial al capitularii, pe care l-a citit la radio la 15 august 1945 (prima sa prezenta la „microfonul natiunii”).

 Cand s-a aflat ca fusese redactata capitularea, un grup de ofiteri superiori (din ministerul de razboi si Garda Imperiala) au incercat o lovitura de stat, si anume punerea sub arest la domiciliu a imparatului (in noaptea 14-15 august 1945). Insa o anume parte a Armatei Imperiale s-a opus, si atunci rebelii s-au sinucis.

 Mai multi studenti ai Universitatii din München au fondat „Tradafirul Alb”, organizatie de opozitie pasiva fata de regimul celui de-al Treilea Reich cu vederi intelectuale si care se adresa intelectualitatii din acea perioada a nazismului. Printre membrii fondatori ai miscarii studentesti au fost fratii Sophie si Hans Scholl, Chriostoph Probst, Willie Graf si altii carora li s-a alaturat si profesorul Kurt Huber si chiar si unii preoti si pastori. Motivele pentru care acesti entuziasti ai dreptatii si tolerantei au fost cat se poate de evidente, caci ei nu s-au bazat pe ipoteze si teorii, ci pe observarea directa a comportamentului militarilor germani fata de evreii din Germania si chiar si din Polonia (au vazut situatia ingrozitoare din ghetouri) si starea de fapt a razboiului.

Studentii demascau ambitiile aberante ale lui Hitler si scoteau in evidenta catastrofa militara provocata armatei germane prin infrangerile de pe frontul din URSS (infrangerea de la Stalingrad).
 In prima parte a activitatii, membrii Trandafirului Alb au redactat manifeste cu caracter intelectual (folosind in sprijinul ideilor antinaziste citate edificatoare din Biblie, Dante, Novalis, Goethe etc.). Ei foloseau locatii discrete precum ateliere mecanice sau pivnite puse la dispozitie de simpatizanti. Din iunie 1942, cand activitatea a inceput sa fie mai intensa, si pana in februarie 1943, Trandafirul Alb a redactat si impartit sase manifeste. Zona preferentiala a fost, in prima perioada, sudul Germaniei (Bavaria) si Austria. Spre finele anului 1942 si inceputul lui 1943, studentii au incercat sa transforme zidurile Universitatii lor in spatiu de afisat ideile lor antinaziste.

 Trebuie subliniat eroismul acelor tineri care activau in conditiile in care regimul lui Hitler era unul foarte dur si suspicios. Asa se face ca un informator l-a recunoscut pe unul dintre membrii care imparteau manifeste si l-a turnat la Gestapo. Astfel, la 22 februarie 1943 au fost executati prin decapitare primii trei membri prinsi de politia politica. Recompensa de 1.000 de marci a facut ca si ceilalti membri sa fie prinsi si executati prin ghilotinare in vara lui 1943. Opinia publica a aflat despre activitatea lor si cu ajutorul pilotilor americani care aruncau din avioane copiile manifestelor ajunse in SUA prin Norvegia.

 Astazi, toti membrii grupului intelectual de opozitie Trandafirul Alb sunt considerati eroi si li s-au ridicat statui, iar numele lor au fost date unor locatii importante din München. Exista si premii literare acordate in memoria lor. In 2006, scriitorul roman de origine evreiasca Mihail Sebastian a primit post-mortem Premiul Geschwister Scholl- Preiss.