Roman[V=]

Rezumarea primului mesaj :

Petre  Roman-
Mioara
Walter
Catinca 
Radu Anton
Cristina
Oana
Stela
Viorel

20 de ani cu Petre Roman



Revoluţia i-a schimbat destinul pentru totdeauna. Dintr-un om de ştiinţă, pasionat de fizică şi de mediu a ajuns pe baricade, alături de alţi revoluţionari şi apoi şeful primului Guvern al României Capitaliste. [Citeste]

Cântă pentru Roman în campanie

Silvia Chifiriuc a revenit pe scenă. Împinsă de dragostea pe care i-o poartă lui Petre Roman, Silvia a cântat la o întâlnire cu iz electoral la Roma, în Italia, cu speranţa că vocea ei îi va aduce iubitului [...]

Petre Roman mistifică istoria sovietizării României

Imediat după ce «Gardianul» a publicat articolul “Petre, fiul lui Valter”, Petre Roman, fost lider democrat, actual liberal, a sărit ca ars. El acuză ziarul nostru şi pe autorul articolului că l-ar fi atacat atât în stil bolşevic, cât şi în cel al fostei Securităţi. Când am văzut nonşalanţa cu care Pete Roman foloseşte cuvântul “bolşevic”, mi-am amintit de povestea cu funia în casa spânzuratului. E dreptul lui Petre Roman să apere memoria tatălui său, Valter, însă, în ceea ce-l priveşte pe cel din urmă, faptele sunt atât de cunoscute, încât, dacă fiul doreşte cu tot dinadinsul să ne convingă că tatăl a fost de patriot român, fără “apartenenţă sovietică”, personaj al lui Ernest Hemingway, nu reuşeşte decât să cadă într-un ridicol fără margini. Am să fac apel doar la populara “Wikipedia”, enciclopedia liberă de pe internet (http://ro.wikipedia.org/ wiki/Valter_Roman). Acolo scrie că Valter Roman, cu numele real Ernő Neuländer, ar fi fost recrutat de mişcarea comunistă încă din 1931 şi trimis în URSS. După ce a luptat în Brigăzile Internaţionale din Spania (finanţate de URSS), unde s-a căsătorit cu Hortensa Vallejo, o comunistă spaniolă, Valter s-a refugiat în Uniunea Sovietică. Acolo, a coordonat departamentul emisiunilor în limba română la Radio Moscova. Apoi, “Valter Roman s-a reîntors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei "Horia, Cloşca şi Crişan", constituită din prizonieri de război români aflaţi în URSS, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război) sub comanda generalului Mihail Lascăr”. Dacă Valter Roman a fost un trădător, cum scrie în “Wikipedia”, să o hotărască istoricii, dar cert e că el a contribuit la instaurarea în România a unui regim nelegitim şi criminal. Putem zâmbi cu oarece înţelegere dacă Petre Roman ne scrie azi că postul de radio “România Liberă” de la Moscova, pe care Valter îl conducea la începutul anilor ’40, era independent de politica URSS şi a lui Stalin. Însă, când în aceeaşi “Wikipedia” scrie că Valter a vrut să rupă Transilvania din trupul României, cred că ar fi mai indicat ca politicianul nostru să trimită replici respectivei enciclopedii, chiar dacă a mai contestat în presă informaţia. Comentariul “Petre, fiul lui Valter” se încheia cu un citat din cartea lui Valter Roman, „Secolul XX: Secolul Marilor Revoluţii”. Autorul se întreba retoric: „Cine va veni după noi?”. Tot el răspundea: „După noi vom veni tot noi, întrucât noi nu scriem istoria: noi o creăm”. Cred că acest pasaj l-a deranajat cu adevărat pe Petre Roman. Mai jos, dreptul la replică al lui Petre Roman, urmat de un articol al lui Cornel Ivanciuc, sub titlul de mai sus, autorul comentariului “Petre, fiul lui Valter”.
(Emil BERDELI)

„Mă atacă, atacându-l pe tatăl meu”

În urma comentariului “Petre, fiul lui Valter”, publicat sub semnătura lui Cornel Ivanciuc în “Gardianul” din 7 octombrie a.c., Petre Roman a dat un drept la replică pe care îl publicăm integral:

Către Colegiul Editorial “Gardianul”

În virtutea dreptului la replică, vreau să fac precizările necesare faţă de articolul publicat în ziarul dvs., sub semnătura C. Ivanciuc. Domnul Ivanciuc mă atacă atacându-l pe tatăl meu, procedură bolşevică şi, totodată, a Securităţii române cu care domnul Ivanciuc a avut relaţii de colaborare oficial dovedite. Pe această linie, articolul dumnealui conţine minciună şi dezinformare. Valter Roman a fost comandantul Regimentului român de artilerie al Brigăzilor Internaţionale din Spania (nu şef CI, conform cu manipularea securistă a lui Ivanciuc) şi apare de altminteri ca unul dintre eroii celebrului roman al lui Ernest Hemingway “Pentru cine bat clopotele?”. Despre faptele de arme ale tatălui meu s-au scris atât lucrări literare, cât şi articole de presă. Este cunoscut public faptul că, în această calitate militară, Valter Roman a primit o călduroasă telegramă de felicitare din partea lui Nicolae Titulescu, în iulie 1937. Valter Roman nu avea cum să se „reîntoarcă” în URSS (altă manipulare a lui C. Ivanciuc), căci plecase spre Spania din Franţa, unde edita nu mai puţin de 8 publicaţii în limba română ale emigraţiei române. Valter Roman nu a avut nici un fel de apartenenţă sovietică şi nu a fost nicidecum militar sovietic. Ca refugiat în URSS după înfrângerea republicii democratice spaniole de către dictatorul Franco, a lucrat ca inginer electrotehnist într-un institut de cercetări electroenergetice, la Kuibîşev, şi, de asemenea, a fost redactor-şef la Radio România Liberă, post de radio independent de Radio Moscova. Dar cea mai gogonată minciună şi răutate o adresează C. Ivanciuc voluntarilor care au format divizia “Horia, Cloşca şi Crişan”, ca şi celor care au format divizia “Tudor Vladimirescu”, căci ei s-au înscris în aceste divizii la ordinul M.S. Regele Mihai I, iar divizia tatălui meu a fost condusă de unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari români, generalul Mihail Lascăr, care a şi devenit ministrul apărării naţionale, scurtă perioadă, în 1945. Cât despre întrebarea “cine va veni după noi?”, vă rog să notaţi că ea se referea la cum va fi condusă România în contextul revoluţiei ştiinţifice şi tehnice contemporane la a cărei cercetare tatăl meu are contribuţii în 6 volume publicate în România şi în străinătate.

(Cu mulţumiri, Petre ROMAN)



Memoria arhivelor

Am pornit de la premisa că dl Roman repetă destinul tatălui său, de înalt reprezentant al românilor în străinătate. Un destin tragic, aproape ca o karmă, care îl transformă pe Petre Roman într-un saltimbanc nevoit să-şi schimbe crezul politic peste noapte, sărind din barca Internaţionalei Socialiste în iahtul liberalilor. Întrucât dl Petre Roman, Înaltul Reprezentant al Guvernului pentru problemele românilor din străinătate, comite grava eroare de a reabilita istoria sovietizării armatei române în dreptul la replică pe care ni-l remite, doar pentru a-şi absolvi tatăl, pe kominternistul Valter Roman, facem cuvenitele rectificări, recurgând la memoria arhivelor. “Horia, Cloşca şi Crişan” a fost cea de-a doua divizie de voluntari români constituită în URSS, cu scop exclusiv propagandistic, din prizonieri de război români, care au trecut de partea inamicului, şi comunişti români refugiaţi în Uniunea Sovietică. După legile în vigoare ale Regatului României, militarii cu pricina ar fi trebuit să fie judecaţi pentru crimă de înaltă trădare pe timp de război. A susţine că “voluntarii” care au format divizia “Horia, Cloşca şi Crişan”, ca şi cei care au format divizia “Tudor Vladimirescu” s-au înscris în aceste formaţiuni “la ordinul M.S. Regele Mihai I”, aşa cum pretinde dl Roman, este nu un neadevăr istoric, ci o enormă diversiune bolşevică. Divizia “Horia, Cloşca şi Crişan” “a fost înfiinţată la 12 aprilie 1945 în garnizoana Kotovsk, pentru «de a ajuta la cunoaşterea armamentului, precum şi la pregătirea de război a voluntarilor în scopul însuşirii experienţei sovietice», aşa cum se preciza în ordinul de zi nr. 1 din 12 aprilie 1945”. (Alesandru Duţu, Constantin Lăţea, Mihai Retegan, «Politizarea armatei române - Divizia “Horia, Cloşca şi Crişan”», Arhivele totalitarismului, nr. 18, 1/1998, p. 191-209). Diviziunea a fost condusă de generalul Mihail Lascăr.

Lascăr “a optat pentru trecere de partea inamicului”

În cuvântare rostită de general cu prilejul constituirii celei de-a 2-a divizii de voluntari români pe teritoriul URSS, acesta specifică faptul că “Guvernul Sovietic, în frunte cu domnul mareşal Stalin, marele conducător al poporului Uniunii Sovietice şi desăvârşitul comandant al glorioasei Armate Roşii în urma intervenţiei Guvernului Român, condus de domnul dr. Petru Groza, a aprobat constituirea Diviziei a 2-a de voluntari români”. (Alesandru Duţu, Constantin Lăţea, Mihai Retegan, op. cit.). A spune că “divizia tatălui meu a fost condusă de unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari români, generalul Mihail Lascăr, care a şi devenit ministrul apărării naţionale, scurtă perioadă, în 1945”, aşa cum o face dl Roman, este o altă diversiune. Conform documentelor de arhivă, generalul Lascăr “a optat pentru trecere de partea inamicului, încălcându-şi astfel jurământul militar de credinţă faţă de ţară şi rege, şi a contribuit în calitate de comandant la formarea Diviziei sovietice de voluntari «Horia, Cloşca şi Crişan», ca parte a armatei sovietice. A revenit în ţară după 23 august 1944, contribuind alături de Valter Roman, care îndeplinea funcţia de comandant politic al diviziei la impunerea comunismului în România”. În perioada 1 octombrie 1945 - 30 noiembrie 1946, generalul de armată Mihail Lascăr a deţinut funcţiile de comandant al Armatei a IV-a şi de preşedinte al Comisiei electorale a armatei, contribuind la fraudarea alegerilor din 1946. “Odată ajunsă în ţară, Divizia “Horia, Cloşca şi Crişan” nu a fost demobilizată, ci a fost integrată în armata română, în timp ce alte numeroase mari unităţi, care luptaseră excelent pe front, au fost desfiinţate la ordinele Comisiei aliate de Control (partea sovietică). Acest lucru nu a putut fi înţeles de zecile de mii de militari români demobilizaţi sau îndepărtaţi pe nedrept din armată, după ce îşi riscaseră viaţa pe front până în ultima zi de confruntare”. (Alesandru Duţu, Constantin Lăţea, Mihai Retegan, op. cit.)

Valter, decorat cu ordinul sovietic “Steaua roşie”

Dl Petre Roman pretinde că tatăl dumisale “nu a avut nici un fel de apartenenţă sovietică şi nu a fost nicidecum militar sovietic. Ca refugiat în URSS după înfrângerea republicii democratice spaniole de către dictatorul Franco, a lucrat ca inginer electrotehnist într-un institut de cercetări electroenergetice, la Kuibîşev, şi, de asemenea, a fost redactor-şef la Radio România Liberă, post de radio independent de Radio Moscova”. Valter Roman a fost locţiitorul politic al diviziei “Horia, Cloşca şi Crişan”, cu gradul de maior, aşa cum rezultă din Ordinea de bătaie a Diviziei a 2-a de voluntari români, din 12 aprilie 1945. Divizia a venit în ţară în a doua jumătate a lunii iulie 1945 (cf. Al. Duţu, C. Lăţea, M. Retegan, «Politizarea armatei române. Diviziile “Tudor Vladimirescu” şi “Horia, Cloşca şi Crişan”», în “Arhivele totalitarismului”, IV, 1996, nr. 1, p. 153-163; idem, «Politizarea armatei române. Divizia “Horia, Cloşca şi Crişan”», în “Arhivele totalitarismului”, VI, 1998, nr. 1, p. 191-209). Valter Roman a fost decorat în 1945 cu Ordinul sovietic “Steaua roşie” şi înaintat în acelaşi an la gradul de general-maior în Armata română. În 1946 a fost numit şef al Direcţiei de Educaţie, Cultură şi Propagandă a Armatei, iar între 1947 şi 1951 a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Pe perioada şederii în Uniunea Sovietică, Valter Roman a fost cooptat în Comintern.

Republica sovietică internaţională

Cominternul sau Internaţionala Comunistă a fost o organizaţie fondată în 1919 de Lenin şi de Partidul Comunist Rus (bolşevic), care avea ca scop “lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale şi pentru formarea unei republici sovietice internaţionale, ca un stadiu de tranziţie către abolirea definitivă a statului”. Cominternul a fost desfiinţat de Stalin pe 15 mai 1943. NKVD a trimis o circulară către toate agenturile sale pe 12 septembrie 1943, demonstrând fără echivoc legătura dintre NKDV şi Comintern. În raportul lui Valter Roman cu privire la vizita efectuată la Budapesta şi întâlnirea cu M. Rákosi, din data de 10 octombrie 1954, generalul maior Roman declară următoarele: “Cunoscând părerile tovarăşilor unguri (respectiv ale tovarăşilor Rákosi şi Révai) în problema Transilvaniei, eu am înţeles că tov. Rákosi face aluzii la cedarea unor teritorii. Lucrând la Comintern în timpul războiului, am avut în câteva rânduri discuţii cu tovarăşi unguri în privinţa felului cum trebuie rezolvată problema Transilvaniei”. (Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare. “Maghiarii din România” (1945-1955), volum editat de Andreea Andreescu, Lucian Nastasă şi Andrea Varga, Cluj, Editura CRDE, 2002, 920 p., ISBN 973-85305-4-7).

Revoluţia ungară şi răpirea lui Nagy

Din păcate, dl Petre Roman nu se află la primul gest prin care mistifică cu bună-ştiinţă istoria României, doar pentru a reabilita memoria tatălui dumisale. Când un cotidian central a publicat informaţii despre participarea lui Valter Roman la complotul KGB şi al Partidului Muncitoresc Român, care urmărea arestarea membrilor guvernului Imre Nagy, după Revoluţia ungară din 1956 de la Budapesta, Petre Roman a avut aceeaşi reacţie disproporţionată, negând faptele. Nagy a fost arestat de KGB şi adus în România, cu concursul lui Valter Roman, un bun cunoscător al limbii maghiare şi prieten bun cu Nagy. Fostul lider maghiar va fi anchetat luni de zile la Snagov. Este cu atât mai grav ce comite astăzi dl Petre Roman, făcând propagandă sovietică, cu cât a fost cooptat într-un guvern liberal şi urmând să candideze din partea PNL pentru alegerile parlamentare din noiembrie.

Petre Roman, inalt reprezentant al Guvernului pentru romanii din strainatate
Imediat dupa anuntul privind candidatura lui Petre Roman pe listele liberalilor, premierul Calin...

Praznic de sarbatori, cu scriitorulRadu Anton Roman"Oameni buni, avem una dintre cele mai fastuoase bucatarii din lume. Haideti sa ne bucuram de ea impreuna!". Din strada nu vezi mare lucru - o casa la curte, pazita de un maidanez simpatic si vigilent. Bonom si negrabit in miscari, protocolar, dar c...

Citeste tot articolul

Tatăl meu, Valter Roman

http://www.jurnalul.ro/articole/124007/tatal-meu-valter-roman-(ii)

Una dintre amintirile mele cele mai vechi şi, totodată, dintre cele mai vii pe care le am despre tatăl meu datează din 1953. Aveam 6 ani şi jumătate. Era în martie, Bucureştiul era încă sub zăpadă. Tata lipsise de acasă timp de aproape trei luni. Pricina? Bineînţeles, copilul care eram n-o ştia, am aflat-o mai tîrziu: fusese supus, cum se spunea pe atunci în jargon stalinist, unei proceduri de "verificare", un eufemism care desemna anchetele acelea interminabile şi contradictorii la care erau obligate cadrele Partidului – presupuşi opozanţi sau personalităţi care pur şi simplu jenau puterea unuia sau altuia dintre conducători – şi care erau în general urmate de o retrogradare sau – ceea ce în România a fost o excepţie – de o inculpare şi de un proces public.

Ce i se reproşa tatălui meu? Mereu acelaşi gen de acuzaţii formale, caricaturile, însoţite, bineînţeles, în bună logică totalitară, de "dovezi" şi de "mărturii" concrete. Tata era învinuit de faptul că, prin comportarea lui "aventuroasă", periclitase coeziunea Partidului; ba chiar – acuzaţie deosebit de infamantă şi de mincinoasă – de a fi fost un "trădător", un "spion", în cîrdăşie cu "puterile duşmane". În realitate, Partidul Comunist Român, ca toate partidele comuniste din Est, căuta
atunci să se debaraseze de vechii combatanţi din "brigăzile internaţionale", care luptaseră alături de republicani în timpul războiului civil din Spania. În plus, tatăl meu era suspectat că nutreşte faţă de Uniunea Sovietică un entuziasm moderat, asta în cazul cel mai bun.

Imediat după plecarea tatei, mama ne adunase pe toţi, pe sora mea, Mireya, pe vărul meu Raul şi pe mine, şi ne-a spus: "Copii, s-ar putea să nu-l mai revedeţi pe tatăl vostru... Trebuie să fiţi curajoşi şi să ştiţi că eu şi bunica vom rămîne mereu lîngă voi, ca să vă purtăm de grijă".

Nu mai ţin minte cum am reacţionat la ştirea aceasta, probabil am plîns. În ziua aceea de martie 1953, cînd s-a întors tata, imediat după ce a îmbrăţişat-o pe mama, m-a luat deoparte, m-a îmbrăcat şi m-a poftit să facem o plimbare pe Şoseaua Kiseleff. Iar acolo, în timp ce mergeam prin zăpadă, şi-a întors dintr-o dată spre mine silueta lui înaltă, apoi a îngenuncheat şi, cu faţa aproape de a mea, mi-a spus cu un glas netulburat, fără nici o emoţie aparentă: "Băiatul meu, trebuie să ştii că tatăl tău este un om cinstit şi că, orice ai auzi, nu ai de ce să-ţi fie ruşine cu el. Tatăl tău are dreptate, şi poţi să fii mîndru de el. Chiar atunci, şi mai ales atunci cînd totul e pierdut, trebuie să ne păstrăm demnitatea".

Mai tîrziu m-am gîndit adesea la această din urmă frază, enigmatică pentru mine atunci cînd am auzit-o. Am pronunţat-o în gînd, în vis, cu glas tare. M-a obsedat în aşa măsură încît, de mai multe ori, în timpul acţiunii mele politice, s-a insinuat spontan, aproape fără să-mi dau seama, în propriile declaraţii din momentele cele mai dramatice ale scurtei mele cariere de prim-ministru.
La 16 decembrie 1990, în momentul în care procedasem la o primă şi dureroasă liberalizare a preţurilor, am fost obiectul unor atacuri violente din partea opoziţiei. Situaţia era dintre cele mai anevoioase. În cursul zilei, o mare manifestaţie luase o turnură aproape insurecţională. Atitudinea cea mai chibzuită ar fi fost să cîştig timp şi, dacă nu renunţam – ceea ce Iliescu m-a lăsat să înţeleg că e necesar –, măcar să dau impresia aceasta, amînînd sau eşalonînd aplicarea acelor măsuri. Eu însă nu voiam: aş fi rămas cu sentimentul că am luat calea cea mai uşoară, că am cedat demagogiei şi populismului. Era vorba totodată de raţiune politică şi de demnitate. Ştiam că, în esenţă, populaţia nu era nemulţumită de mine. Partidele nu făcuseră decît să se folosească de acest pretext pentru a-mi pune în dificultate guvernarea. Dacă aş fi cedat, autoritatea mea şi a celorlalţi miniştri ar fi ieşit slăbită. Unele leacuri, oricît de amare ar fi, trebuie luate vrînd-nevrînd, şi trebuie luate la vreme, altfel boala se înrăutăţeşte. Aşa că n-am vrut să cedez.

Ca atare, am hotărît ca, în aceeaşi seară chiar, să apar pentru cîteva minute la televiziune, pentru a-mi explica politica, şi mi-am încheiat alocuţiunea cu această frază: "Nimeni şi niciodată să nu conteze pe laşitatea mea!". Pentru moment nu mi-am dat seama pe deplin ce semnificaţie aveau acele vorbe pe care le rostisem aproape fără voie. Era o declaraţie fermă de principiu, un adevărat angajament: cîtă vreme nu voi fi respins de alegători şi indiferent ce urmări ar avea acest lucru asupra mea, voi urmări consecvent politica pe care o voi considera utilă, necesară pentru ţara mea, politica pentru care fusesem numit.

Mai apoi am reluat în discursurile mele această pereche de cuvinte: "demnitate – laşitate". Ele nu sînt pentru mine efecte retorice: consider cu adevărat că o acţiune politică în toată puterea cuvîntului trebuie să excludă orice laşitate, altfel se pierde în demagogie şi politicianism clientelar. Pentru aceasta se cere să acorzi o înaltă valoare demnităţii, începînd cu propria ta demnitate. În acest sens, chiar am declarat mai tîrziu, într-un interviu dat după înlăturarea mea din funcţia de prim-ministru, că, în calitate de conducător politic, acceptam să fiu umilit dacă pentru ţara mea şi pentru poporul ei asta ar însemna mai puţină umilire, dar nimeni şi niciodată să nu-mi ceară să renunţ la demnitatea mea de om.

Acum, privind în urmă, îmi dau seama că n-aş fi vorbit în felul acesta dacă n-aş fi avut în minte, stăruitoare, pilda părintelui meu. A fost pentru mine, în chipul cel mai ferm, o călăuză politică şi morală. Am avut faţă de el, şi mai am şi astăzi, după ce nu mai este, o admiraţie fără rezerve. Pentru mine a fost un erou, aproape un sfînt. Aş putea chiar să spun – deşi cuvîntul ar putea să sune ciudat, nepotrivit, dar el exprimă întocmai ataşamentul meu faţă de el – că am fost "îndrăgostit" de el. De la el am moştenit toate valorile cărora le rămîn credincios şi, dincolo de un crez politic ori altul, toate marile idei umanitare în care cred. Chiar dacă, spre sfîrşitul vieţii lui, am avut destule şi aprige discuţii în contradictoriu privitoare la viitorul comunismului. Departe de mine gîndul de a urmări, spunînd asta, să mă pun într-o lumină favorabilă. Chiar aşa a şi fost. Criza comunismului se vedea tot mai bine cu trecerea anilor, iar cei din generaţia mea erau, în chip firesc, tot mai sceptici. Meritul nu este al meu şi al spiritului meu critic, este al tatălui meu, un om cu totul dezinteresat, care crezuse într-un ideal şi luptase pentru el şi care avea curajul, consecvenţa şi demnitatea să rămînă, dincolo de vicisitudini şi de criterii personale, chiar dincolo de nişte tot mai triste evidenţe, credincios unui vis scump plătit.

Oana Roman se laudă că este iubita patronului arab de la Alexandrion Group

Oana Roman, păruială cu iubita lui Petre Roman

Petre Roman - „artizanul“ mitingului pensionarilor

Altă dramă din amor - PETRE ROMAN O LASĂ PE SILVIA CHIFIRIUC Unde oare or fi zilele frumoase de până mai ieri, când Petre Roman şi juna lui iubire fulgerătoare, Silvia Chifiriuc, erau nedespărţiţi?! Până mai ieri se sărutau languros, cum au făcut-o de Anul Nou în piaţa veneţiană San Marco, petreceau weekend de weekend la Sinaia, unde voiau să-şi facă o căsuţă. Dar, oare, pe unde o fi rătăcit inelul de logodnă, de 3.000 de euro, sau gingaşele cadouri dăruite de Valentine’s Day? Şi cum de s-au dus, spre niciunde, momentele de maximă tandreţe, de dragoste nebună sub duş, aşa cum îi place ei, cine mai desface cu delicateţe câte o sticlă de şampanie, aşezând cu grijă cupele pe marginea căzii din baia unde el, deşi la 63 de ani, se întrecea în nebunii amintindu-i de prima tinereţe... Dragostea asta, târzie, cu vacanţă în Muntenegru, încă rezistă (cât o mai rezista!), deşi bruneta şi focoasa constănţeancă Silvia, de numai 36 de ani, priveşte din ce în ce mai tristă, de la malul mării, priveşte în larg cam a pagubă. Acum, după ce a pierdut sarcina, colac peste pupăză, pe Petre îl vede din ce în ce mai rar, omul politic din el realizând că anul ăsta e ultimul tren pe care îl mai poate prinde. Şi aşa stau lucrurile, atâta vreme cât cu Polul Social-Democrat i-a tăiat macaroana bătrânul tovarăş revoluţionar Ion Iliescu, iar coagularea pensionarilor s-a născut moartă. Ea, Silvia, mai singură ca niciodată, suferă acum în tăcere, atâta vreme cât, iată, presa a preluat recent declaraţia Mioarei Roman, conform căreia, după o tăcere cruntă de circa un an, Petre i-a răspuns, la mijlocul lui februarie, la un SMS. Acum, ea, Silvia, îşi găseşte refugiu în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, unde poate fi întâlnită aproape zilnic, rugându-se, aprinzând lumânări şi dând acatiste, fapt remarcat de enoriaşii din zonă. Mai mult, din informaţiile noastre, temătoare că-şi pierde iubitul tomnatic, Silvia a bătut la uşa clarvăzătoarei Mihaela. Nu pentru a dezlega vrăjile pe care, cum zic rău-voitorii, i le-a făcut Mioara lui Petre, ca să-l recapete, ci pentru a încerca să afle de ce iubitul ei a devenit, cam brusc, indiferent. Ceva-ceva adevăr, dacă nu mai mult decât atât există, căci Petre, confesându-se unui apropiat politician democrat, a recunoscut că s-a pripit atunci când şi-a luat lumea în cap şi a părăsit, fără nicio remuşcare, domiciliul conjugal. Una peste alta, fostul prim-ministru revoluţionar în pulover a intrat şi în colimatorul fetelor, ceea ce nu i-a căzut deloc bine. Altfel spus, cu mintea cea de pe urmă, se gândeşte serios să se întoarcă la matcă, dar îi e frică de reacţia Mioarei. Care, acum, depăşind starea de şoc sentimental, nu mai e dispusă să ierte. Căci, în cei 35 de ani de căsătorie, al ei macho Petre a mai călcat strâmb. Şi nu o dată!

Oana, printul pe cal alb nu e de gasit prin discoteci!
http://www.7plus.ro/?arhiva=10/03/2008&id=3327

Necazul nu vine niciodata singur: Mioara Roman a fost retrogradata pe post de asistent
http://www.7plus.ro/?arhiva=08/03/2008&id=3290

Legenda sau adevar?


Mioara Roman:„Petre nu stie nici azi daca e sau nu evreu”. O legenda larg raspandita in mediile politice in anii ‘90 e spulberata de Mioara, fosta sotie a lui Petre Roman, care spune ca originea evreieasca a ex-sotului sau a ramas permanent un mister chiar si pentru acesta.La jumatatea anilor ‘90, in anumite sfere politice si mediatice s-a raspandit cu repeziciunea informatia ca Petre Roman, pe atunci aflat in opozitie cu al sau PD, ar fi facut o gafa de proportii, care l-a costat enorm, in plan politic si nu numai.
Diana G.Boboc
Concret, se vehicula ca fostul premier ar fi trimis Congresului Mondial Evreiesc, la un moment dat, o scrisoare in care isi nega cu inversunare originea evreiasca. Pentru cei care nu stiu, forul in cauza este un organism urias, infiintat in 1934 ca modalitate de salvare a evreilor amenintati de nazism, care aduna reprezentanti ai evreilor din peste 80 de state ale lumii si unde se dezbat probleme de cel mai inalt nivel, politic, financiar s.a.m.d.

Petre si Mioara Roman s-ar putea impaca
http://www.7plus.ro/?arhiva=01/03/2008&id=3009

Silvia Chifiriuc datoare la bancă din cauza fostului logodnic.

Mioara Roman isi cauta casa, la o cafea
http://www.7plus.ro/?arhiva=26/02/2008&id=2829

Catinca Roman îşi petrece weekendurile cu fiica sa
Prezentatoarea emisiunii „Ca’n cană“ de la Romantica TV îşi petrece weekendul în cele mai variate moduri.
[citeste]

INCENDIAR - Cameleonul Petre Roman
Marturii inedite ale lui Romulus Patru Bena, primul sef de cabinet al lui Ion Iliescu


Cat priveste pe distinsul Petre Roman (carismaticul prim-ministru postrevolut ionar, actor principal la marea mineriada din iunie ‘90 si „victima“, dar nu inocenta, a mineriadei din septembrie ‘91), n-am fost si nu sunt un fan, dar nici nu-i sunt dusman. Este adevarat ca imediat dupa revolutie acest tanar cu nelipsitul sau pulover bejuliu, asezat de obicei in dreapta domnului Iliescu, m-a intrigat. Il stiam (dar nu ne cunosteam) de prin anii ‘70. (Intr-o vara eram in calitate de prim-vicepresedinte al BTT in „munca de indrumare si control“ la statiunea de munte a tineretului „Paraul Rece“. Deodata, la „Pavilionul de oaspeti“ a inceput mare foiala. S-a primit telefon de la Bucuresti, vestea circula din gura-n gura: vor veni „granguri“ si sefime de la CC la acest sfarsit de saptamana. Zoe si poate chiar Nicu Ceausescu, si el cand vine, mai vin multi, tanarul Petre Roman... Care Petre Roman? intreb eu. „Hai ma, ce, nu stii, baiatul lui Walter Roman, tu, baiat citit, n-ai auzit de el?“). (...) Lasand la o parte istoria, eu (baiat de taran, plecat de jos) ma uitam la tanarul Petre Roman ca la un fiu de ilegalist nomenclaturist ce in vremurile cele mai dure ale inchistarii comuniste a fost lasat, totusi, de Ceausescu sa-si faca studiile in Franta, la Toulouse. (In vremea aceea eu eram diplomat cu probleme culturale la Ambasada de la Paris si pe langa UNESCO, iar noua, diplomatilor, ni s-au smuls copii din brate-nu avea importanta varsta lor-si trimisi in tara la rude sau caminul MAE! Copiii nostri au devenit ostaticii - se miza pe faptul ca orice parinte la copilul sau tine - ce trebuiau sa asigure ca noi, parintii lor, avandu-i mereu pe cei mici in minte nu ne vom lasa atrasi de sirenele capitaliste, nu vom trada sau cum ziceau occidentalii, nu vom „defecta“. Sa ti se aprobe sa faci studii in Franta in acea vreme era „rara avis“; una dintre ele era Petre Roman, iar altul de care mi-aduc aminte era baiatul fostului prim-ministru Gheorghe Maurer. Nu sunt un om ranchiunos, dar ca toti care au plecat de jos nu ma pot impiedica sa nu fac reflectia: de mai dura comunismul, Petre Roman ar fi fost tot mare, iar acum, dupa asa-zisa revolutie, tot el are cautare. O nota buna, a trait in Occident, a calatorit, cunoaste lumea capitalista. Doar ca e inginer, un jurist ar fi fost poate mai potrivit, dar acum mezaventura revolu- tionarului jurist Dumitru Mazilu o tara intreaga o avea in minte, nici nu mai stii ce sa crezi; s-ar putea sa faca treaba daca-i muncitor, loial si cuminte. Muncitor a fost - cred ca o recunoaste orisicine - dar n-a fost loial presedintelui Iliescu ce l-a scos din anonimat si a facut din el om politic, un barbat de stat. Iliescu, cand s-a prins ca e tradat a rabdat cat a rabdat - si l-a scos cu greu de la inima - dar in septembrie ‘91 l-a demis fortat (cum am mentionat).

Incårdasit rapid cu oamenii bogati

Premierul Roman s-a incardasit rapid cu oamenii bogati, i-a cultivat cu pricepere si - atat cat s-a putut - si i-a facut aliati. Circula chiar o poveste - prea particulara, prea personalizanta pentru a crede ca a fost inventata - potrivit careia cunoscutul tenismen devenit mare om de afaceri, Tiriac, l-a urcat in elicopter deasupra Bucurestiului si i-a aratat ce terenuri intravilane vrea sa cumpere de la stat. Nu-i un secret pentru nimeni ca Tiriac a fost ajutat sa-si multiplice rapid banii in Romania. Ajutorul ce i s-a dat n-a fost minor, iar „mustata pe oala“ este un tip recunoscator. Chiar si dupa ani si ani „los companeros“ de tinerete nu trebuie uitati (vezi nelipsita participare la partida de vanatoare anuala de la Balc). Iar campanii electorale si bunastare personala se fac cu sponsorizari, cu sprijin, cu finan- tari. Cand te rupi dintr-un partid (FSN) si faci altul (PD), cand pierzi controlul partidului creat - in favoarea unui colaborator ingrat (becher, nu oarecare, ca de-atunci a ajuns mare) - si infiintezi un alt partid (Forta Democratica) ce nu trece rampa spre electorat si drept urmare in Parlament n-ai intrat, ca sa traversezi desertul, sa ajuti fiicele sa cumpere case luxoase, plus inca o casa pentru tine (c-ai lasat-o pe Mioara dupa atatia ani - se mai intampla in viata si la case mai mari) iti trebuie bani, bani cu ghiotura, nu cativa gologani! Nimeni nu l-a intrebat cum i-a facut, dar cand i-a trebuit, i-a avut.

„Dilema Veche“, rezerva de cadre MAE

Sunt insa cateva fapte ale acestui inginer parvenit, vinovatii personale de care nu poate fi absolvit:
* gurvernarea CDR-ista din 1996-2000 a fost sabotata si compromisa de nu si-a mai revenit nici acum tandemul Roman/Basescu. Lui Ciorbea ei i-au mancat capul, iar Radu Vasile a inghitit hapul ( Mai stiu din sursa de crezare ca batranul si modestul presedinte PNT-CD, domnul Diaconescu, ar fi vrut sa fie el presedintele Senatului,mai ales ca partidul sau era emblema guvernarii. Dar „Pedro“ a tinut mortis sa fie el „al doilea om de stat“, a facut din asta o conditie de nerenuntat, a insistat si-a castigat).
* numirea esteto-filozofului Andrei Gabriel Plesu ca ministru al afacerilor externe s-a facut la insistenta demasurata a lui Roman. PNT-ul nu l-a vrut. Ca urmare a acestei numiri neinspirate tara plateste si acum oalele sparte. Abia s-a instalat si ministrul Plesu a dat semnalul inceperirii „ciolaniadei“ diplomatice, inclusiv consulare. Ministerul a adus in MAE si a trimis la posturi importante in strainatate redactori si colaboratori ai revistei „Dilema Veche“, devenita „rezerva de cadre a MAE“; el, nefiind de meserie, ii dispretuiau pe cei ce erau, au fost masiv inlocuiti profesionis tii cu tineri „dilematici“, buni doar „de hau hau“. Cand l-a inlocuit pe Plesu si a preluat el acest post (1999), Roman a continuat deprofesionalizarea ministerului, practicarea unei politici de „resurse umane“ contraproductive, profund subiective, incerca nd sa demonstreze ca oricine - chiar si un intelectual ratat - poate fi un diplomat. Rezultatul? Dupa ce discipolul lui Plesu - tinerelul de trista amintire MR Ungureanu - a impins pana la absurd „intinerirea“ si deprofesionalizarea, diplomat ia romaneasca nu se poate elibera de zgura ce o produce impostura. Tara nu mai are un corp consular demn de acest nume, pentru asta suntem de pomina-n Europa si in lume. Dupa astfel de fapte grave nu este de mirare ca electoratul la inima nu-l are, iar ideile lui - vezi Polul de stanga - precum si incercarea disperata si cu gust amar de a reincalzi relatia cu Ion Iliescu (cel care l-a facut prim-ministru si pe care l-a tradat). Numai ca in politica doar tradarea este iubita, nu si tradatorii. Ar fi bine ca domnul Roman sa-si aduca aminte: electoratul are o gramada de defecte, dar are tinere de minte. Cat timp va incerca sa triseze, sa nu stie sa piarda si va continua sa procedeze ca un cameleon (prezentandu-se in fata electoratului cu formatii bidon), ar trebui sa inteleaga: o astfel de echilibristica ii va aduce procente... vecine cu eroarea statistica.

Ne-am intålnit la Montreal

Personal l-am intalnit de mai multe ori cand lucram la Presedintie si mai pe indelete in 1995 la Montreal (unde eu eram Consul General). Ne-am plimbat o dupa amiaza intreaga doar noi doi, a facut cumparaturi si am vorbit de multe. In capacitate personala, Petre Roman este un tip atasant, manierat, atent, prevenitor, respectuos fata de interlocutor; stie ca are o anumita carisma pe care o foloseste din plin, rareori face gesturi gratuite, este un om care stie ce vrea si isi urmareste scopurile cu tenacitate, uneori chiar un pic de viclenie ce in politica il ajuta pe cel care sa o foloseasca stie. Aceasta este partea cu soare; partea cu umbra are din pacate o intindere mare! Citez din ce-mi amintesc (evident, nu la toate am probe ca sa dovedesc, dar nu sunt singurul care le stiu si tocmai de aceea nu ezit sa le scriu).

Exclusiv! Silvia Chifiriuc şi Petre Roman intenţionează să-şi facă o casă la munte

Iubita lui Petre Roman a pierdut o sarcina
Silvia Chifiriuc, iubita politicianului Petre Roman a pierdut de curand o sarcina. Apropiatii celor doi sustin ca Silvia era gravida in trei luni si jumatate cand s-a petrecut nefericitul eveniment, sustin surse citate de Libertatea. Durerea este cu atat mai mare cu cat cei doi isi doresc foarte... [mai mult] Sursa: Ziare.com

Petre Roman regreta faptul ca a plecat de acasa

LASAT BALTA DE AMANTA





Hotararea luata de catre fostul premier, Petre Roman, in urma cu o luna, aceea de a parasi domiciliul conjugal, a fost o bomba pentru toata lumea. Nici cei 33 de ani petrecuti alaturi de sotia Mioara, nici rugamintile acesteia sau ale fiicei sale, Oana, nu l-au induplecat pe Roman sa revina asupra deciziei.



Castigatoare de cauza a fost presupusa amanta a politicianului, manelista Silvia Chifiriuc, devenita deja amintire pentru Roman. Cel putin asta spun apropiatii acestuia, care ne-au marturisit ca, in momentul in care cantareata a aflat ca barbatul vizat nu este nici pe departe putred de bogat, ar fi dat bir cu fugitii.



Orgoliul iI impiedica sa recunoasca greselile facute

Aceleasi surse ne-au informat ca acest lucru a fost motiv pentru ratacitorul Roman sa revina cu picioarele pe pamant si sa realizeze ca banii ar fi fost singurul lui atu, tineretea si frumusetea devenind doar legenda acum. Aceasta experienta si faptul ca s-a trezit dintr-o data singur se pare ca au rascolit putin amintirile politicianului. Ba, mai mult decat atat, barbatul regreta decizia luata in graba acum o luna, insa orgoliul il impiedica sa recunoasca acest lucru. Aceste concluzii, spun apropiatii, reies din comportamentul mult prea schimbat al fostului premier din ultimele zile.

II este rusine de Mioara?



Nici problemele de sanatate ale sotiei nu l-au lasat pe Roman indiferent, el interesandu-se in repetate randuri de starea de sanatate a Mioarei. Motivul pentru care, spun carcotasii, Petre Roman nu si-a vizitat sotia la spital este rusinea de a da ochii cu ea sau cu cele doua fiice. Noi ce sa mai spunem, speram ca domnul Roman sa-si invinga orgoliul si rusinea, pentru ca este pacat sa arunci 33 de ani, adica o viata de om, pe apa sambetei. Deh, asta este, cand nu-i cap, vai de picioare!

Petre Roman o duce pe Silvia Chifiriuc in Tenerife

I-a dat inelul