MESERII

Scris de Admin 17.06.07 10:50

Rezumarea primului mesaj :

Munca din adâncuri
Atrase de un venit despre care au auzit că este mai bun, multe persoane se înghesuie să devină scafandri militari. Mulţi veniţi, puţini aleşi.
Centrul de Scafandri de la Constanţa se bazează acum pe 200 de militari. La momentul realizării reportajului nostru, unii erau plecaţi la antrenamente, alţii făceau scufundări la mare altitudine în lacul Vidraru, iar alţii erau la Târgu-Mureş, pentru a primi certificare naţională pentru forţele speciale, sau la Mila 18, unde se află în tabăra de supravieţuire.

În biroul căpitanului comandor Cătălin Fleşeriu, şeful de Stat Major de la Centrul de Scafandri, agitaţie mare. Telefoanele sună aproape nonstop. Fie se cere colaborarea pentru o anchetă a poliţiei, fie e nevoie de ajutorul scafandrilor pentru salvarea unor oameni. Tuturor acestor solicitări li se găseşte rezolvarea.
Fiecare armă are deviza pe măsură, iar la scafandrii militari se spune doar “dacă ar fi uşor, oricine ar putea face”. Mulţi vin, puţini rămân însă în această meserie. Cei mai mulţi sunt respinşi încă de la testare sau renunţă pe parcurs, pentru că nu pot ţine pasul la pregătire sau, dacă reuşesc, se pot îndrepta după o vreme spre firmele private de scafandri.

STARTUL MESERIEI. Totul începe cu o vizită medicală mai amplă decât de obicei, examenul psihologic, pregătirea fizică cu o condiţie absolut necesară, înotul şi apoi testarea în barocameră, pentru a se verifica rezistenţa organismului la presiune şi la amestecul de gaze, probe eliminatorii pentru posibilii candidaţi la această meserie. O simplă cădere sau slăbiciune îl elimină pe candidat din această meserie. Laboratorul de hiperbar de la Centrul de Scafandri a fost instalat în 1978 de o firmă franceză, şi de atunci mii de militari testaţi pentru mare adâncime şi-au făcut pregătirea. Instalaţia permite simularea condiţiilor reale de scufundare până la 500 de metri adâncime, explică şeful de Stat Major, cpt. cdor. Cătălin Fleşeriu. Este o metodă mult mai ieftină decât una reală în mare, în hiperbar se pot regla temperatura, lumina şi presiunea.
După trecerea testelor se poate trece la cursul de bază, dar tot la stadiul de scafandru începător, care încă nu are deprinderile necesare să reziste la adâncimi mari. Până la a deveni scafandru luptător e cale lungă şi durează ani buni de pregătire, până când se poate ajunge în forţele speciale sau în rândul scafandrilor deminori.

MAREA OSTILĂ. În adâncuri, mediul este ostil, este întuneric şi este frig. Nu se compară cu turismul subacvatic, unde totul este distracţie şi este mult mai simplu. Totuşi, spune cpt. cdor. Cătălin Fleşeriu, accidente pot apărea şi la câţiva metri adâncime, pentru că, furaţi de peisaj, stau prea mult, se ajunge la criză de aer, iar ieşirea la suprafaţă se face mult prea brusc.
Tot la Centrul de Scafandri sunt brevetaţi şi cei care lucrează în mare cu sudură subacvatică sau lucrări de motaj şi care trebuie pregătiţi pentru a cunoaşte protecţia muncii. Regulile trebuie strict respectate, orele, adâncimea, revenirea la suprafaţă, mai ales când apare amestecul de gaze. Accidentele de scufundare pot fi provocate de embolia gazoasă, bule de azot ce împiedică circulaţia sangvină, care induc şi alte pericole. Munca în echipă de doi este la fel de importantă pe lângă siguranţa de sine a scafandrului, contează atât pe el, cât şi pe coechipier pentru a ajunge cu bine la suprafaţă, din nou la aer.

MISIUNI. Pe lângă hiperbarul de la centru, divizionul de scafandri mai dispune de o astfel de instalaţie şi la bordul navei “Grigore Antipa”, vas ce are nevoie de modernizare, care este aşteptată de cei care se pregătesc la bord.
Printre exerciţiile militare pe care le execută şi cele NATO din ultimii ani, scafandrii militari sunt pregătiţi să intervină la orice solicitare. Au fost mobilizaţi la inundaţiile din judeţ, când au salvat copiii rămaşi blocaţi de viitură pe acoperişul grădiniţei, au ajutat localnici năpăstuiţi, pot fi solicitaţi de poliţie pentru a căuta victime înecate sau obiecte acuzatoare într-o anchetă.

MILITAR SAU PRIVAT . Riscurile sunt la fel de mari şi pentru un scafandru care lucrează la o firmă privată, unde mai mult el trebuie să fie mai bine pregătit pentru a merge în adâncimi. Şcoliţi la Centrul de Scafandri şi în căutarea unui venit care să le asigure un trai mai bun, cei pasionaţi de o meserie grea trebuie să fie la fel de conştienţi că la cea mai mică greşeală îşi pot risca viaţa. “Într-un fel este să mori erou, într-un fel este să mori prost” este o vorbă valabilă în munca de scafandru. Accidentele pot apărea oricând, chiar şi la cea mai mică adâncime, de la 40 de metri, gândeşti altfel, este explicaţia unui manager de firmă privată de scafandri.
Cei care muncesc într-o astfel de meserie au de înfruntat multe provocări. Scafandrii comerciali trebuie să se menţină într-o formă deosebită şi să îşi întreţină deprinderile la superlativ, pentru că sunt solicitaţi mult mai mult să coboare în adâncuri. La fel de valabil în armată, dar şi în privat este că pericole sunt de o parte şi de alta şi la cea mai mică ezitare se poate pierde totul, mai ales viaţa.

Scris de Admin 03.04.12 10:22

Top 10 meserii pe care ar trebui să le eviți dacă ai sub 25 de ani

Acum 1 orăIndiferent adcă au absolvit o facultate sau au doar studii medii, tinerii români îngroașă considerabil rândul șomerilor. Articol complet

Scris de Admin 19.03.12 10:31

Meseriile refuzate de români. Vezi care sunt şi din ce cauză nu sunt căutate

Scris de Admin 10.03.12 9:31

Meserii greu de ucis

21:00Reporterii „Weekend Adevărul“ au stat de vorbă cu ultimii meşteşugari din România, care încă mai speră că meseriile lor pot fi salvate, poate de un Bruce Willis. Articol complet

Scris de Admin 23.01.12 9:53

http://www.adevarul.ro/moldova/social/MESERII-PERICULOASE-Mereu-Vezi-moldovenii_0_632936736.html

Scris de Admin 12.01.12 14:52

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/promovare-pentru-meseriile-traditionale-tiganesti-249977.html

Scris de Admin 27.12.11 19:11

http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/meserii-pentru-care-nu-exista-craciun~ni80oj

Scris de Admin 27.10.11 11:37

Ce meserii au avut liderii din Europa înainte de a intra în politică

Scris de Admin 20.10.11 11:32

Joburi care imping la sinucidere

Scris de Admin 29.09.11 22:53

Top 10 Cele mai ciudate meserii din istorie

Scris de Admin 06.09.11 20:08

Top 5 cel mai bine plătite slujbe ale viitorului

Mai mult: Articole | Libertatea.ro

Scris de Admin 26.08.11 18:36

Noi locuri de munca in tara: Vezi ce meserii se cauta

Scris de Admin 16.08.11 9:41

Meserii care şi-au recâştigat valoarea

Scris de Admin 29.05.11 19:16

Piloti mai iuti decat glontul

Intre temerarii planetei, poate cei mai „trasniti” si care si-au facut o pasiune din a sfida moartea, sunt pilotii de incercare. Dornici de adrenalina si ahtiati dupa viteza, ei se urca fara sa pregete in tot felul de vehicule rapide, nu doar pentru a verifica gradul lor de siguranta dar si pentru a-si testa limitele. Si daca mai exista unii sceptici care afirma ca nu exista inger pazitor sau destin, ii invitam sa citeasca randurile de mai jos si sa afle astfel povestea celui mai faimos pilot de incercare din toate timpurile: John Stapp. Un personaj carismatic, careia astazi ii datoreaza viata milioane de soferi, aviatori si astronauti si care, desi a trecut de sute de ori pe langa Doamna cu Coasa, nu s-a dus s-o intalneasca decat la aproape 90 de ani, cand a murit in pace, in patul lui.

Doctor, transformat in... cobai uman!

In primavara anului 1946, la doar cateva luni de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un avion B-17 se indrepta spre inaltimi, intr-o misiune nemaivazuta. Avand practic doar fuselajul, fara tunuri, mitraliere sau proiectile, aparatul dispunea de motoare modificate, care sa ii permita un lucru fara precedent: zborul in stratosfera. Avionul a navigat timp de cateva ore la o altitudine de aproape 15.000 metri si in tot acest timp echipajul a dardait de frig in carlinga, in vreme ce in partea din spate a avionului un om efectua o serie de experimente solitare.

Capitanul John Paul Stapp, un medic militar, membru al Air Force, studia pe propria piele efectele zborului la mare altitudine. Intrebarile la care Stapp incerca sa raspunda erau absolut cruciale pentru viitorul aviatiei. Puteau oare oamenii supravietui, pe perioade mai mari de timp, la altitudini extreme? Isi puteau ei pastra, in acest conditii, capacitatile fizice si psihice intacte? Cum se puteau ei apara de inghet, deshidratarea masiva si aparitia de bule gazoase in sange? Acestea erau enigmele pe care temerarul trebuia sa le rezolve si el le-a rezolvat, una cate una.

Ultima problema era cea mai dificila, dar, dupa 65 de ore petrecute in aer, Stapp a gasit solutia. Daca un pilot respira oxigen pur timp de 30 minute inainte de decolare, simptomele puteau fi total evitate. Era o descoperire epocala, care i-a adus lui Stapp promovarea in functia de director al Laboratorului Aero-Medical, institutie in cadrul careia lucra doar de cateva luni.

Ca rasplata pentru activitatea depusa in domeniul cercetarii conditiilor de zbor la inalta altitudine, capitanul Stapp a fost desemnat sa supervizeze activitatea celui mai important proiect de cercetare: deceleratia umana. Cu alte cuvinte, capacitatea corpului uman de a rezista fortelor gravitationale. Potrivit savantilor din epoca respectiva, omul nu putea suporta mai mult de 18 G – adica o atractie gravitationala de 18 ori mai mare decat cea obisnuita, la nivelul marii. Ca urmare, toate carlingile aparatelor de zbor militare erau proiectate spre a rezista unui impact de asemenea anvergura.

In 1947, capitanul Stapp a mers la Los Angeles, spre a vedea „deceleratorul uman” construit la Baza Aeriana Edwards. Dispozitivul dispunea de frane hidraulice capabile sa incetineasca la jumatate viteza unei rachete ce se deplasa cu 320 km/ora, in doar o cincime de secunda! In acel moment, fortele gravitationale erau similare celor dezvoltate intr-un accident de avion. Scaunul pilotului se afla intr-o cusca de metal, montata pe sine iar aceasta „sanie” putea rezista pana la o forta de 100 G. Totusi, pana atunci nimeni nu indraznise sa ia loc pe scaun, asa ca era folosit, la testari, un manechin greu de 90 kg, denumit Oscar Eightball. Stapp era decis insa: el urma sa fie „cobaiul uman” dar mai intai avea sa puna la punct toate detaliile, pentru ca posibilitatea unui esec sa fie minima.

Curse nebunesti

Chiar si cand totul parea pus la punct, ceva tot s-a intamplat: pe 30 aprilie 1947, la prima testare, franele hidraulice au cedat iar „sania” a alunecat de pe sine si a zburat, pur si simplu, in desert. Stapp s-a ales doar cu cateva contuzii si a insistat sa continue experientele. Cand o noua sanie a fost pusa in functiune, ca masura de precautie specialistii americani au lansat mai intai manechinul Oscar Eightball. Rezultatele s-au dovedit dezastruoase. La o viteza de 300 km/ora, franele au fost actionate iar manechinul, supus unei forte de 30 G, a zburat pur si simplu prin rama de metal, cale de aproape 200 metri. Daca ar fi fost un om in locul lui, ar fi fost facut bucatele. Un asemenea incident ar fi determinat pe oricine sa intrerupa imediat experientele. Nu si pe tenacele Stapp, care a luat-o de la capat, sporind masurile de siguranta si facand teste tot cu manechinul de plastic. La capatul a opt luni si a zeci de incercari, el s-a simtit din nou in stare sa ia loc pe scaunul saniei.

In august 1948, el a reusit sa realizeze 16 curse, depasind bariera celor 18 G, pana la o ametitoare performanta de 35 G! Dar, daca la 18 G, Stapp nu a avut nici un fel de problema, dincolo de aceasta limita experimentele au fost de-a dreptul chinuitoare. Nu-i de mirare ca la un moment dat medicul militar si-a rupt cateva coaste si clavicula stanga, apoi, intr-o alta experienta, a suferit o fractura de antebrat. Cu mult stoicism, a asteptat ca oasele sa i se aseze la loc, si a reinceput nebunestile sale curse, pentru care presa mondiala il botezase deja „glontul uman”.

Anul 1954 va aduce cu el cea mai mare performanta a ofiterului american. Cu sania propulsata de nu mai putin de sase rachete, Stapp a atins viteza de 667,5 km/ora, la Baza Aeriana Hollorman din Alamogordo, in New Mexico. Pentru cateva secunde, corpul lui a avut colosala greutate de 1800 kg! Astfel, el devenea cel mai rapid om din lume, dar cu un pret pe care poate nimeni altcineva n-ar fi acceptat sa-l plateasca: desi a ramas in viata, si-a fracturat gatul, mai multe coaste, a suferit o dezlipire grava de retina, ce l-a lasat temporar orb iar pielea i s-a umplut de pete sangerii, mai ales pe fata, din cauza impactului fulgerator cu grauntele minuscule de nisip intalnite in cale.

Cui datoram centura de siguranta

In aceasta perioada, mai multi aviatori americani, impulsionati de exemplul lui Stapp, au dorit sa-l urmeze. Insa medicul n-a lasat pe nimeni sa-i ia locul, temandu-se ca lipsa de experienta a tinerilor sai colegi le-ar putea fi fatala. Pe de alta parte, fiind doctor, Stapp stia cel mai bine sa descrie experientele traite de subiect, care era tot el. O alta serie de experimente a vizat comportamentul pilotilor in cazul unor accidente aviatice soldate cu desprinderea carlingii.

Opinia general acceptata era ca in asemenea cazuri, pilotii trebuie sa se catapulteze, chiar daca asta insemna pierderea aparatului de zbor. Stapp a intreprins mai multe teste, desprinzandu-si voluntar carlinga si infruntand curentii de aer deosebit de puternici, la viteze de peste 900 km/ora. Nu a suferit decat rani minore, demonstrand astfel ca ramanerea la bord nu este, in asemenea cazuri, o alegere letala. Cand in 1956 s-a pus capat experimentelor de siguranta la nivelul zborului, Stapp si-a indreptat atentia spre securitatea pasagerilor din masini. A reusit sa reuneasca la aceeasi masa, in cadrul unei conferinte organizate de el, reprezentanti ai industriei constructoare de masini, cercetatori si politicieni, determinandu-i sa ia masuri suplimentare de protectie in privinta autovehiculelor.

Faptul ca in 1966 presedintele Lyndon Johnson a semnat o lege prin care toti producatorii erau obligati sa-si doteze masinile cu centuri de siguranta i se datoreaza, in mare parte. Activitatea lui Stapp in domeniul aeronauticii si al autovehiculelor a continuat si dupa retragerea sa din activitate, in 1970, cu gradul de colonel, si pana aproape de moartea sa, survenita in 1999, la venerabila varsta de 89 de ani. Iar daca atunci cand, inainte sa coborati din masina, va dati jos centura de siguranta, care v-a purtat de grija pe parcursul calatoriei, amintiti-va ca datorati poate faptul ca sunteti vii si curajului peste limita al lui John Stapp...

Scris de Admin 15.05.11 15:21

Regele neincoronat al hotilor

S-a spus adesea ca nu exista usa pe care un hot sa nu o poata deschide dar progresele realizate in domeniul securitatii, in ultimii ani, a facut ca practic nimeni sa nu poata patrunde in anumite incinte sau sa fure anumite obiecte de valoare. Am putea fi tentati sa credem ca spargatorii din zilele noastre au din aceasta cauza un domeniu de activitate mult mai restrans decat predecesorii lor, de acum o generatie sau mai multe. Nimic mai fals insa: hotii cu adevarat talentati gasesc oricand prilejul de a fura ce-si propun, pentru ca recurg la planuri care i-ar putea face pe scenaristii de filme politiste de la Hollywood sa ia notite. Iar dintre toti acesti spargatori de elita, nimeni nu se poate compara cu Gerald Blanchard, considerat cel mai „talentat” hot al tuturor timpurilor.

„Steaua imparatesei Sisi”

Avionul se lasa usor in jos, incetinind, in timp ce plana, in cerc, deasupra unui castel ce stralucea in noapte. Cand pilotul ridica degetul mare in sus, Gerald Blanchard privi spre castel si sari in bezna. Era o noapte de iunie a anului 1998 si temerarul Blanchard tocmai se pregatea sa dea lovitura vietii sale. Cu doar o zi inainte, el parea sa fie doar unul dintre numerosii turisti atrasi de frumusetile castelului Schönbrunn, fosta resedinta regala a suveranilor austrieci. Era insotit de sotia lui si de bogatul tata al acesteia, al carui statut le permisese celor trei accesul la colectia privata de bijuterii a familiei imperiale. Aici se afla, intr-o incapere extrem de bine pazite, intr-o racla de sticla anti-glont, pe un piedestal dotat cu senzori de greutate superbul diamant Koechert, sau „steaua imparatesei Sisi”, o bijuterie realizata special pentru fosta imparateasa a Austriei, Elisabeta, asasinata cu mai bine de un secol in urma. Cu cateva zile inainte, el luase legatura cu un pilot german, posesor al unui biplan de mici dimensiuni si in acelasi timp foarte discret.

Inainte de a pleca de la Schönbrunn, Blanchard nu uita sa-si cumpere o replica a faimosului diamant, de vanzare la standurile de suverniruri de la intrare. Dupa ce se vazu pe acoperisul castelului, Blanchard cobori in rapel, pe o coarda de alpinism, pana la o fereastra, o forta si in mai putin de trei minute era deja in incaperea care gazduia diamantul. Desfacu suruburile capacului de cristal ce acoperea diamantul, lua piatra si puse in acelasi timp la loc copia identica. Blanchard iesi pe geam, scoase sfoara de iuta pe care o avea infasurata la centura pantalonilor si cobori in gradina castelului. Taximetristul care-l conduse apoi la un club de noapte din centrul Vienei n-avea sa banuiasca nicicand ce client important transportase...

Laptele de furat e mai dulce

Blanchard si-a inceput cariera de spargator cand avea doar 6 ani si traia alaturi de mama lui, divortata, intr-un orasel din Winnipeg. Familia nu-si mai putea permite sa cumpere lapte si intr-o zi, satul sa tot infulece pesmeti uscati la micul dejun, pustiul a ochit cateva sticle cu lapte, pe veranda vecinului si nu s-a lasat pana nu le-a sterpelit.

In ziua aceea, avea sa marturiseasca el ulterior, „laptele mi s-a parut mai dulce decat de obicei. Imediat dupa prima incursiune am simtit ca nu mai pot trai fara sa fur. Nu eu mi-alesesem meseria ci ea ma alesese pe mine”, va spune canadianul. Ajuns la varsta adolescentei, Blanchard se va muta, tot cu mama sa, in America, in statul Nebraska, unde va urma si liceul. Deja era un hot consacrat, chiar daca nu fusese inca prins in fapt. Fostul lui profesor de mecanica Randy Flanagan, isi aminteste cum l-a cunoscut pe Gerald: „Chiar in prima zi de cursuri, el ne-a furat aparatul video din sala de clasa”. Curand, Blanchard si-a dat seama ca nu-i facut pentru scoala. A inceput sa traiasca din mici furtisaguri si din comercializarea obiectelor pe care le subtiliza din magazine. La nici 15 ani a devenit obsedat de camerele de supraveghere si a inceput sa se documenteze in privinta lor, imprietenindu-se chiar cu ingineri sau depanatori electronisti pentru a afla cat mai multe lucruri despre acest subiect. La 16 ani, si-a putut cumpara o casa cu suma de 100.000 de dolari, pretinzand ca o primise de la o matusa din Canada.

La 18 ani, Blanchard a fost pentru prima oara arestat pentru furt si a petrecut in spatele gratiilor sase luni, fiind eliberat doar dupa ce profesorul Flanagan a promis sa-l ia in custodie. Dar „pasarea de prada” n-a ramas prea mult in acest cuib linistit. „Intr-o zi m-am pomenit cu doi agenti FBI la usa. Gerald sparsese o banca si platise o pizza cu o bancnota de 100 dolari furata de acolo. Pe bancnota erau amprentele lui”, spunea Flanagan. Pe tanar l-au prins dupa doua saptamani, in aprilie 1993, si l-au interogat o noapte intreaga la sectie. Profitand de neatentia paznicilor, el s-a strecurat in pod, nu inainte de a deschide larg geamurile, spre a da de inteles ca fugise pe acolo. Politistii l-au cautat disperati pana spre dimineata, in tot orasul, si Blanchard a coborat in sectia aproape pustie, a furat o uniforma de politist si un pistol, ba chiar le-a lasat, batjocoritor, un glonte pe birou anchetatorilor, scriind, stangaci, pe o foaie de hartie: „Impuscati-va, nu sunteti buni de nimic!”

Picatura care a umplut paharul

Dupa ce, in sfarsit, a fost prins, Blanchard a ramas patru ani in inchisoare, fiind apoi deportat in Canada, cu restrictie de a mai intra in SUA in urmatorii cinci ani. „Imi trimitea carti postale din cele mai diverse locatii si-mi spunea ca s-a apucat de afaceri, lasandu-se de furat. De fapt, intre timp, dupa 2000, facuse o noua pasiune: automatele bancare. Din cate am aflat ulterior, in doar cinci ani a spart zeci de automate, furand sume colosale, fara a fi vreodata prins”, spune Flanagan. Pentru a pacali senzorii in infrarosu, pe timp de noapte purta ochelari speciali, cu care vedea razele de detectie si bloca aceste raze cu o tablita de plumb. Niciodata nu se despartea de o valiza in care avea un adevarat arsenal, de la uniforme false, la camere, antene, binocluri sau microfoane. Nu exista sistem de securitate pe care sa nu-l poata pacali si nici ATM pe care sa nu-l poata desface. De asemenea, recurgea si la deghizari si nume false: James Gehman, Daniel Wall, ori Ron Aikins.

De-a lungul anilor, a reusit sa-si procure sute de parole de acces in ATM-uri, facand, paradoxal, dovada unei memorii fantastice, in ciuda faptului ca abia stia sa scrie si sa citeasca. Spre a se distra, si-a creat legitimatii false, de reporter, calitate in care a putut discuta pe indelete cu celebritati precum printul de Monaco sau Christina Aguilera. Sigur pe el, Blanchard n-a banuit niciodata ca deja serviciile secrete ii urmaresc convorbirile si a discutat vrute si nevrute la telefon. Inclusiv planul unei spargeri de proportii, pusa la cale alaturi de doi americani si un congolez, tocmai in Cairo. Timp de 12 ore, Blanchard a scos, din mai multe ATM-uri din capitala egipteana, echivalentul a 230.000 dolari, majoritatea apartinand unor cetateni americani si britanici.

A fost picatura care a umplut paharul. Blanchard a fost arestat imediat dupa aterizarea pe aeroportul din Vancouver; de la diversele lui locuinte au fost ridicate peste 60.000 documente, bani in diverse valute, in valoare totala de 4,5 milioane dolari, arme de foc si 300 de dispozitive electronice, majoritatea realizate de el. Impotriva lui au fost ridicate initial 41 de capete de acuzare, de la frauda la falsificare de carti de credit. Acceptand sa colaboreze cu autoritatile, Blanchard a putut beneficia de clementa juriului. In loc de 164 de ani de inchisoare – maximul pe care l-ar fi putut primi – a fost condamnat doar la opt si a fost eliberat, sub supraveghere conditionata, dupa doar doi.

Scris de Admin 10.05.11 14:54

Cele mai ciudate meserii din istorie: Desteptatorul, biciuitorul de caini, profanatorul de morminte

Scris de Admin 16.04.11 19:17

Ce meserii au deținuții din pușcării

Scris de Admin 22.03.11 13:33

Mii de de locuri de munca la nivel national. Ce meserii se cauta?

Scris de Admin 22.02.11 16:38

Meserii căutate în perioadă de criză

Criza a afectat atât de rău unele domenii profesionale încât cei care şi-au pierdut locul de munc... citeşte mai mult

Scris de Admin 11.02.11 10:48

Ceferiştii învaţă meserii noi pe bani europeni
Sindicatul „Libertatea" Căi Ferate Cluj a câştigat un proiect european prin ...

Scris de Admin 05.02.11 12:56

Care sunt meseriile apreciate de tinerii din ziua de astazi?

Scris de Admin 13.01.11 10:35

Au aparut noi meserii: terminolog, scafandru salvator

Si crescatorii de oi au primit noi meserii: oier montan, cioban montan, crescator montan si baci montan. Detalii»

Scris de Admin 08.01.11 13:35

Top 10 joburi care nici nu credeai ca exista

Scris de Admin 01.12.10 14:50

Ce meserii se caută în 2011. După 20 de ani, România are nevoie din nou de ingineri

Scris de Admin 30.11.10 16:32

VEZI AICI Care sunt cele mai stresante meserii care provoacă depresii
Un studiu recent arată faptul că există meserii stresante care pot determina apariţia depresiei, în rândul celor care le practică. Printre cei care cad cel mai adesea pradă depresiei sunt bonele, îngrijitorii bolnavilor, asistentele medicale, medicii, dar şi artiştii şi

Scris de Admin 15.11.10 5:59

Meserii de viitor

Scris de Continut sponsorizat

MESERII

MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Top 10 Cele mai ciudate meserii din istorie

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII

Re: MESERII