Hitler[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ADOLF  HITLER-
3] Nu trebuie sa ne fie frica de judecata istoriei. Cine mai vorbeste astazi de exterminarea armenilor?
2]Generalii cred ca ar trebui sa fim judecati ca in turneele din Evul Mediu. Eu nu am nevoie de cavaleri; am nevoie de revolutionari.
1]Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede.
=====
Paula 

Iulia POPOVICI - TEATRU. Brecht despre Hitler

După excursiile vizuale elaborate din spectacole precum Epopeea lui Ghilgameș, Viața e vis, Portretul lui Dorian Gray, n-aș zice că o montare după o piesă a lui Bertolt Brecht ar fi fost cea mai previzibilă dintre alegerile lui Dragoș Galgoțiu – deși Hamletmachine al lui Heiner Müller putea fi un precedent în teatrul (mai mult sau mai puțin) politic. Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită e, în plus, un text puțin jucat în România și unul dintre cele mai puțin „stîngiste“ explicit ale lui Brecht. De ce? În primul rînd, fiindcă Brecht voia, cu piesa în cauză, să-și facă drum în America spre Hollywood (nu avea de unde ști că, în ce privește „povestea Hitler“, Chaplin i-o luase cu un an înainte) – motiv pentru care această alegorie despre ajungerea la putere a lui Hitler (scrisă în 1941) se petrece la Chicago și în micul oraș Cicero, iar „acțiunea“ are în centru mafioți cu nume italiene.

Era aici o strategie de marketing cît se poate de transparentă: rețeaua lui Al Capone, faimosul mafioso a cărui condamnare pentru evaziune fiscală făcuse valuri la începutul anilor ’30, se întinsese tocmai în… Chicago și Cicero (probabil încercarea de a scrie adaptîndu-și stilul la ceea ce știa despre „piața“ americană face ca acest text să nu atingă profunzimea și complexitatea din alte texte brechtiene antinaziste, mai ales Teroarea și mizeriile celui de-al Treilea Reich, din 1938).Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, în care protagonistul, considerat benign de către autoritățile din Chicago, ajunge să controleze Trustul Conopidei, distrugînd orice opoziție și asasinîndu-și competiția, se bazează integral pe fapte reale – de la ceea ce a precedat instalarea lui Hitler drept cancelar pînă la ocuparea Austriei, trecînd prin incendierea Reichstag-ului –, însă dimensiunea aproape universală a mecanismelor dictatoriale duce piesa mult dincolo de stratul documentar. Motiv pentru care nu sînt foarte convinsă că introducerea unor momente explicative, care dezvăluie modelele reale și fixează referentul strict în Germania anilor ’30, e neapărat necesară într-un spectacol cu Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită.

Și totuși, în spectacolul de la Odeon, aceste momente epice adresate direct publicului – și, astfel, foarte în spiritul brechtian – sînt foarte prezente. Dar nu sînt doar ele responsabile pentru cam lipsa de antren a spectacolului, care-și pierde mult din ceea ce s-ar numi cinismul inițial în drumul spre „o montare frumoasă“. Foarte bine jucată – de la Ionel Mihăilescu în Arturo la István Téglás (Ernesto Roma), Mihai Smarandache (Giri), Gabriel Pintilei (Givola) și Dorina Lazăr (în Dogsborough; cu personajele feminine e mai greu, Galgoțiu nu e mai niciodată un maestru al lor) –, dar prea departe de austerul care la Brecht mută accentul de pe formă pe comunicarea „mesajului“.


Din „generația de mijloc“, Dragoș Galgoțiu e de departe regizorul cel mai formalist-estetizant (baroc, s-a spus) – nivelurile intelectuale complexe și construcția metaforică amplă fiind un numitor comun pentru Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuțiu (printre alții) și Galgoțiu însuși. Jocul de-a cortinele (trei, în montarea de la Odeon) e în același timp o mise en abîme și o referință brechtiană ea însăși (mă rog, cu istoria cortinei la Brecht e complicat, iar povestea are de-a face cu semideschiderea cortinei, nu cu multiplicările ei), la fel, momentele muzical-dansante de cabaret țin locul songurilor în strategiile de ruptură a tramei în scene (stop-cadre) de sine stătătoare (doar că aici nu cîntă nimeni, iar cabaretul devine mult prea previzibil). Jocul păstrează un dramatism de care actorii se distanțează periodic în alunecări comice bine controlate – la urma urmei, ca să-l citez pe Michael Billington, principalul motiv pentru care rămîne Brecht în istoria dramaturgiei e faptul că a creat roluri memorabile. Iată-l pe Ionel Mihăilescu într-un Arturo cu mustață hitleristă și gesturi alunecoase, care (e sportul nostru preferat, să ne dedicăm lui) îl face demn de Gala Uniter – chit că nu ajunge la înălțimea monstruozității existente in nuce în personaj (dar asta e o chestiune de regie: la Galgoțiu, Arturo Ui e un maestru-păpușar care mimează cumsecădenia și chiar naivitatea, lăsînd treaba murdară în mîinile mult mai întunecaților Giri și Givola; scena în care primeș­te lecții de vorbire – și care plasează „eroul“ în universul lui Richard III, al pieselor shakespeariene în general – e una remarcabilă și cu trimiteri directe, așa cum e construită, la tradiția teatrală a dictatorilor). Într-un fel bizar, asta e distanțarea (Brecht?) pe care și-o impun toate personajele în raport cu situația relațională în care se află – e o poveste, e cabaret, e o exemplificare a dinamicii puterii –, Roma e un criminal cu sînge rece și față imberbă, asasinatele sînt ca un joc pentru el, István Teglás e alunecos, nerăbdător, înșelînd încrederea; doar Givola, cu defectul său fizic, are ceva amenințător prin definiție, Gabriel Pintilei joacă o neliniște a setei de sînge, a dorinței de distrugere, strict legată de spiritul răzbunării, al revanșei sociale, în timp ce în Giri, Smarandache e nervos, și el răzbunător, un secundant cu putere de manipulare, șarm și putere de convingere.



Și totuși, această istorie are atît de puțin de-a face cu eternul potențial al dictaturilor. Problema majoră cu spectacolul lui Dragoș Galgoțiu e că este atît de… spectacular, spectaculos, teatral, flamboaiant, frumos. E ceva din Chicago, filmul muzical cu Richard Gere și Renée Zellweger, în această detașare – e un basm, n-are cum să te revolte, să te avertizeze, să-ți sune cunoscute vorbele despre prețurile la legume care cresc din cauza angajaților… E „artă“.







Teatrul Odeon, București
Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht
Traducere de Mihaela Crețu
Regia: Dragoş Galgoţiu
Decorul: Andrei Both
Costumele: Doina Levintza
Coregrafia: Răzvan Mazilu
Cu: Ionel Mihăilescu, Dorina Lazăr, Vitalie Bantaş, Mircea Constantinescu, Mugur Arvunescu, Marian Ghenea, Laurenţiu Lazăr, Gabriel Pintilei, Mihai Smarandache, István Téglás, Cătălina Mustaţă, Mircea N. Creţu, Ioana Anastasia Anton, Marian Lepădatu, Ionuţ Kivu, Ana Maria Moldovan, Ioana Marchidan, Judith State

FOTO Ucigaşul evreilor a sărbătorit naşterea celui mai iubit dintre ei: Hitler, gazda unei petreceri de Crăciun din 1941

Poze de razboi inedite. Album cu Hitler si militari nazisti (GALERIE FOTO)

De ce vor ruşii să distrugă casa lui Hitler - GALERIE FOTO

Cum va aduce buncărul lui Hitler milioane de euro Poloniei

Ultimul supravieţuitor din buncărul lui Hitler (VIDEO)

Cum arata portretele parintilor lui Adolf Hitler (VIDEO)

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9858/8/

Incepând din septembrie 1944, Hitler si-a pus la lucru „arma miracol” cu care credea ca va schimba soarta razboiului. Rachetele balistice de atac V-2, cu raza scurta de actiune, fusesera testate si rampele de lansare erau pregatite. Tinta principala era Londra. V-2 parea, într-adevar, o arma imbatabila caci la viteza si altitudinea la care zbura nu putea fi contracarata. Practic, aceasta racheta a fost stramosul rachetelor folosite în programele spatiale ale SUA si URSS, puteri care au avut acces la tehonologie si au racolat (în special SUA) savanti germani „rachetisti”.

Hitler, isteric inainte cu 8 zile de sinucidere. Au aparut noi documente

Fata lui s-a facut violet, bratul stang avea spasme si nu putea sa-si puna piciorul stang corect pe pamant, apare scris intr-un jurnal

Nimeni nu o vrea. Casa in care s-a nascut Hitler, un cosmar pentru agentii imobiliari

Casa in care s-a nascut Adolf Hitler s-a transformat intr-un cosmar pentru autoritatile austriece.

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9738/8/

Multe decenii dupa capitularea Germaniei din 1945, o parte a literaturii istorice, pseudo-istorice si teoriile conspiratiei au refuzat sa admita ca Hitler s-a sinucis. Carbonizarea cadavrului si ingreunarea identificarii nu au fost singurele argumente. Din pacate, insusi Stalin, la Conferinta de la Postdam, a declarat ca dictatorul nazist n-a murit (din ce motive, nu se stie exact). Ulterior, si in SUA exista un curent favorabil ipotezei ca Hitler, Eva Braun si cativa apropiati ar fi fugit cu avionul in Norvegia (mai 1945), iar apoi au plecat cu un convoi de submarine spre Polul Sud, acolo unde al Treilea Reich proclamase in 1939 teritoriul Noua Schwabia, in urma unei misiuni de explorare a Antarcticii.

Personaje ale nazismului


Difuzat în premieră, documentarul în şase părţi cuprinde interviuri cu familia, prietenii şi asociaţii lui Adolf Hitler


Programul examinează o serie de personaje provenite din toate păturile societăţii germane. Îi vom cunoaşte mai bine pe cei care s-au aflat în preajma Führerului: Heinrich Himmler, soldatul ratat obsedat de vrăjitorie şi mintea care a creat Holocaustul; generalul Erwin Rommel, eroul de război implicat într-un complot pentru a-l ucide pe Führer; Eva Braun, tânăra secretară care a devenit amanta lui Hitler; şi Albert Speer, arhitectul căruia i s-a acordat control complet asupra maşinăriei de război germane înaintea împlinirii vârstei de 40 de ani.


Acţiunile lor colective şi loialitatea faţă de Adolf Hitler au aruncat lumea în flăcările războiului şi au condamnat la moarte milioane de oameni. În primul episod, nepoata lui Heinrich Himmler oferă detalii interesante despre subordonatul loial al lui dictatorului.

Un magazin vinde sticle de vin cu poza lui Hitler și îndemnuri naziste


02:34Poprietarii unui supermarket din Italia sunt acuzați că pun în vitrină sticle de vin cu imaginea lui Hitler, alături de unele cu figura Papei Ioan Paul al II-lea.Articol complet

De ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică?

Polirom ne recomandă un volum de zile mari. Scris de Victor Suvorov, fost ofiţer al Directiei Generale de Informaţii a Ministerului Apărării din Uniunea Sovietică, autor al unor volume precum "Spetnaz. Istoria secretă a Forţelor Speciale Sovietice” "Ziua M. Când a început al doilea război mondial” sau "Epurarea. De ce a decapitat Stalin armata?” – volumul "Sinuciderea. De ce a atacat Hitler Uniunea Sovietică?” se adaugă altor nouă, deja apărute la aceeaşi editură.

Al Doilea Război. Victor Suvorov a demonstrat în mai multe volume incompetenţa cadrelor de conducere şi deficienţele armatei sovietice, în special în perioada de început al celui de-al Doilea Război Mondial. "Sinuciderea” e într-un fel replica acestora: nici armata nazistă nu era atât de bine pregătită de război pe cât se crede în general, iar deschiderea unui nou front, cel de Răsărit, împotriva unui duşman care făcea în secret pregătiri de război s-a dovedit a fi o decizie hazardată. Intenţia lui Stalin de a invada estul Europei l-a determinat pe Hitler să iniţieze un război-fulger împotriva Uniunii Sovietice, al cărui succes, date fiind condiţiile geografice şi climatice din Rusia, dar şi buna dotare tehnică a Armatei Rosşii, nu putea fi decât iluzoriu.

Semnale editoriale
Codul personalităţii ● Curtea Veche. Pornind de la un studiu efectuat pe 500 000 de persoane, volumul ne dezvăluie caracteristicile fixe ce ne dictează comportamentul şi ne arată cum conştiinţa de sine este cel mai important factor pentru obţinerea succesului şi a satisfacţiei personale. În calitate de cititor al acestei cărţi, vei avea acces la un cod unic cu ajutorul căruia, vizitând site-ul www.personalitycode.com, vei putea completa, în doar 15 minute, testul online pentru determinarea propriului profil, aflând informaţii relevante despre propria personalitate.

Confesiunile unui vorbitor public ● Publica. În acest volum plin de haz şi extrem de practic, scriitorul şi vorbitorul profesionist Scott Berkun ne dezvăluie tehnicile folosite de marii oratori şi ne arată cum le poate utiliza oricine pentru a comunica mai bine. Managerilor şi profesorilor – şi oricui comunică şi se aşteaptăă să fie ascultat – "Confesiunile unui vorbitor public” le oferă punctul de vedere al unui iniţiat despre cum să prezinţi idei într-un mod eficient.

Dragul meu duşman, prietenul meu periculos ● Trei. Literatura şi istoria abundă de povestiri despre fraţi. Rareori vorbim despre fraţii şi surorile noastre fără emoţie – fie că este iubire sau recunoştinţă, fie exasperare, amărăciune, furie sau ură. În această carte, Dorothy Rowe prezintă o perspectivă cu totul nouă asupra fraţilor, unificând aspectele aparent contradictorii ale unor relaţii complexe.