Hitler[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ADOLF  HITLER-
3] Nu trebuie sa ne fie frica de judecata istoriei. Cine mai vorbeste astazi de exterminarea armenilor?
2]Generalii cred ca ar trebui sa fim judecati ca in turneele din Evul Mediu. Eu nu am nevoie de cavaleri; am nevoie de revolutionari.
1]Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede.
=====
Paula 

Hitler avea un astrolog care-i decoda catrenele lui Nostradamus

Scalpul care se credea a fi al lui Hitler, este al unei femei

Cercetatorii au descoperit ca structura craniana, care a afost pastrata
pana in prezent si se credea a fi a lui Adolf Hitler, este de fapt al
unei femei.
Descoperirea a fost facuta de un om de stiinta caruia i s-a dat voie sa examineze craniul pastrat in Rusia.
De
la sfarstitul celui de-al doilea razboi mondial si pana acum s-a crezut
ca liderul nazistilor s-a sinucis dupa ce a inghitit o pastila de
cianura si s-a impuscat in cap.
"Craniul era foarta subtire.
Scheletul cranian al unui barbat este mai gros si mai robust. Acest os
apartine unei femei cu varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani", a spus
cercetatorul care a facut descoperirea.

http://www.cancan.ro/2009-09-28/Scalpul-care-se-credea-a-fi-al-lui-Hitler,-este-al-unei-femei.html

42.000 de euro pentru trei picturi ale lui Hitler

Video / Hitler, noua imagine SIDA

O nouă porcărie a nepoţilor lui Adolf Hitler



Ziarul hitlerist cu colţii tociţi, ,,Die
Tageszeitung", vrea să facă pe plac unor evrei, aşa că îşi vomită
fierea în direcţia PRM. Cică acest partid neagă Holocaustul (?!). Ce
derbedei! Nimic nu e mai dezgustător decît o hienă care încearcă să
pară mieluşel!
Citeste mai mult...

Regele Mihai vorbeste despre intalnirile cu Hitler


Regele Mihai I marturiseste ca Fuhrer-ul nu
l-a intimidat in cele doua scurte intalniri pe care le-au avut,
spunand, jovial, ca atitudinea aroganta a acestuia l-a deranjat "precum
apa penele ratei", dar ca nu a putut intelege cum de Mussolini, italian
ca toti italienii, s-a "incurcat" cu Hitler.


Intr-un
interviu acordat in exclusivitate postului de Radio Europa Libera,
Regele Mihai I al Romaniei vorbeste despre contextul istoric al celei
de-a doua conflagratii mondiale, cand Romania s-a gasit prinsa intre
Germania nazista si Uniunea Sovietica, alegand sa intre in razboi de
partea armatei lui Hitler, pentru a intoarce apoi armele, de partea
URSS.
Intrebat daca nu ar fi fost mai onorabil pentru Romania sa reziste
ultimatumului sovietic din 1940, alegand astfel sa apere Basarabia si
Bucovina de Nord, Regele Mihai aminteste ca, privilegiind calea morala,
ne-am fi lasat invadati de colosul URSS.
"Nu stim exact cum ar fi decurs lucrurile, dar sunt unele situatii
care trebuie abordate cu mare, mare precautie. Este posibil ca oamenii
care conduceau tara sa se fi gandit ca era poate mai bine sa accepte o
situatie umilitoare si sa salvgardeze independenta restului tarii.
Desigur, multi occidentali nu se gandesc la asta si nu inteleg cu adevarat in ce situatie ne gaseam noi", adauga Regele Mihai I.
Fostul suveran isi declina orice responsabilitate, de vreme ce "desi
eram seful statului, nu eram lasat sa fac nimic, pentru ca el
(Antonescu, n.r.) se ocupa de politica si de toate celelalte".
In pofida rolului marginal pe care l-a jucat in deciziile politice,
suveranul isi aminteste de marile intalniri pe cera le-a avut cu
liderii momentului: Winston Churchill, Harry Truman, Mussolini si chiar
temutul Hitler. Despre Churchil, regele isi aminteste ca era un om
politicos si inteligent, care avea date minime despre Romania: "Nu
stiu, Romania are Constitutie?", ar fi intrebat liderul britanic.
Hitler m-a intimidat "precum apa penele ratei"
Pe Hitler, fostul suvern l-a intalnit de doua ori: prima data in
1938, cand Fuhrer-ul a discutat cu regele Carol al II-lea, Mihai
neparticipand la discutii, pentru ca nu vorbea germana, iar a doua oara
in timpul unei calatorii alaturi de Regina Elena la Florenta, trecand
prin Berlin.
"Eram atat de indepartati din punct de vedere al mentalitatilor,
incat atitudinea lui intimidanta m-a deranjat precum apa penele ratei.
Nu m-a atins si nici pe mama. Nici ea nu a fost deloc impresionata",
povesteste, plastic, fostul suveran al Romaniei. In ceea ce il priveste
pe Mussolini, acesta "era ca toti italienii". "Cum de se incurcase cu
Hitler, e greu de spus", adauga acesta.

Ramasitele lui au fost descoperite intr-un crater de bomba in curtea
Cancelariei Imperiale. Acestea au fost ingropate de opt ori, pana ce,
in cele din urma, au fost distruse in intregime prin foc. Asta isi si
dorise! Sacrificiul prin ardere de tot, pentru a putea renaste ca
Pasarea Phoenix! Prima "inmormantare" (dupa dispozitiile lui Hitler,
cadavrele trebuiau arse) a avut loc la 30 aprilie 1945, data cand s-a
sinucis impreuna cu sotia sa de o zi, Eva Braun, dupa ce si-a ucis cei
doi caini de care era nedespartit. Era o zi mare, sarbatoarea Sfintei
Walpurga (710 - 779 d.Hr.), de fapt, un festival pagan, a carui
traditie se pierdea in negura timpului, care celebra zeul Soare, in
cinstea caruia erau aprinse ruguri. Vrajitoarele organizau un grandios
sabat pe Varful Brocken din Muntii Harz, renumit pentru fenomene
spectrale misterioase. Hitler stia cu siguranta semnificatia acestei
sarbatori, cel putin prima parte a ei, cu festivalul solar, dar, dupa
unii autori, ar fi stiut si despre sabatul vrajitoarelor. Se spunea ca
cine isi lua viata in timpul Walpurgiei, isi incredinta sufletul
diavolului! Nazistii construisera pe o culme din apropiere un
amfiteatru de piatra, pentru a putea privi in noaptea Walpurgiei jocul
magic de lumini ...

Citeste tot articolul

Acuarelele atribuite lui Hitler, scoase la licitaţie



Trei acuarele, semnate A. Hitler şi datând din anii 1910 şi 1911,
vor fi scoase la licitaţie, cu un preţ de pornire de 3.000 de euro
fiecare, pe 5 septembrie, la casa Weidler, cu sediul în Nürnberg.
Tablourile reprezintă o moară, micuţul oraş austriac Weisenkirchen in
der Wachen şi o casă cu podeţ, pe marginea unui râu.
Picturile lui Hitler au fost vândute în trecut pentru sume destul de
importante. În 2006, au fost vândute în Marea Britanie 21 de tablouri,
pentru suma de 118.000 de lire sterline, iar în aprilie, o serie de 13
tablouri pictate de Hitler în tinereţe a fost achiziţionată pentru
107.645 de euro

http://www.gandul.info/media-advertising/acuarelele-atribuite-lui-hitler-scoase-la-licitatie-4788583

24.000 € pentru
autograful lui Hitler








VÂNZARE. Prima ediţie a volumului „Mein Kampf”
(„Lupta mea”), cu autograful lui Adolf Hitler, a fost
vândută, telefonic, joi, în cadrul unei licitaţii, pentru
24.000 de euro, a anunţat casa de licitaţii britanică
Mullocks. [Citeste]

Verdictul Vaticanului:
"Hitler si Stalin erau posedati de diavol"Data publicarii: 31/08/2006

Potrivit
unor documente secrete de la Vatican,??care au fost recent
declasificate, Papa Pius al XII-lea a incercat sa realizeze de la mare
distanta exorcizarea lui Hitler, operatiune care??nu a avut succes.
Adolf
Hitler si Stalin au fost posedati de diavol, potrivit exorcistului-sef
de la Vatican, Gabriele Amorth, citat de Daily Mail. Preotul Gabriele
Amorth, exorcist in care are incredere Papa Benedict al XVI-lea, a
facut aceasta declaratie intr-un interviu pentru Radio Vatican.
"Bineinteles ca diavolul exista si poate poseda nu doar o singura
persoana, ci chiar grupuri sau natiuni intregi. Sunt convins ca nazisii
erau cu totii posedati. Tot ce trebuie sa faci este sa te gindesti la
ce au facut Hitler si Stalin. Aproape sigur erau posedati de diavol", a
spus el. "Poti sa-ti dai seama de acest lucru din comportamentul si
actiunile lor, din ororile pe care le-au comis si atrocitatile care au
avut loc la ordinele lor. De aceea trebuie sa aparam societatea de
demoni". Potrivit unor documente secrete de la Vatican, care au fost
recent declasificate, Papa Pius al XII-lea a incercat sa realizeze de
la mare distanta exorcizarea lui Hitler, operatiune care nu a avut
succes. "Se intimpla foarte rar ca rugaciunea respectiva si tentativa
de a efectua o exorcizare de la o distanta asa de mare sa aiba efect",
a spus Amorth. "Bineinteles ca poti sa te rogi pentru cineva de la
distanta, insa in cazul unei exorcizari este putin probabil sa aiba
efect. Una dintre principalele cerinte ale exorcizarii este ca acela
care o face sa se afle in fata persoanei posedate, care trebuie sa
accepte actiunea si sa o doreasca". "De aceea, incercarea de a face o
exorcizare asupra unei persoane care nu este prezenta, nu consimte sau
nu doreste acest lucru s-ar putea dovedi dificila. Oricum, nu am dubii
ca Hitler a fost posedat si nu ma surprinde ca Papa Pius al XII-lea a
incercat exorcismul de la distanta", a spus preotul.
Herry Potter, noul dusman
In
trecut, Amorth a criticat cartile din seria "Harry Potter", pe motiv
ca lectura de romane despre vrajitori adolescenti deschide mintea
copiilor catre stiintele oculte. "In spatele lui Harry Potter se
ascunde semnatura diavolului", a spus Amorth, presedintele Asociatiei
Internationale a Exorcistilor. El a adaugat ca romanele lui J.K.
Rowling contin numeroase referinte pozitive la magie, "arta satanica",
si ca aceste carti ar putea face o falsa distinctie intre magia alba si
cea neagra. Preotul Amorth a efectuat peste 30.000 de exorcizari de-a
lungul timpului si filmul sau preferat este, potrivit presei italiene,
"The Exorcist".

http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/hitler-si-stalin-erau-posedati-de-diavol~ni43qs

Politica "de acoperire" a partidului nazist era descrisă cu termenul de
Gleichschaltung şi se referea la efortul de a aduce toată cultura
germană, practica religioasă, politica şi chiar şi viaţa de zi cu zi în
strictă conformitate cu ideologia nazistă. Era o politică de control
total al gândirii, credinţei şi practicării acesteia şi care avea drept
consecinţă eradicarea sistematică a tuturor elementelor anti-naziste
din ţară. Efortul de a controla Biserica era numit Kirchenkampf
(războiul contra Bisericii), deşi catolicii nu erau atacaţi pe baza
legală a catolicismului lor. Mai degrabă catolicii care se opuneau
nazismului erau arestaţi şi asasinaţi pentru "crime" împotriva statului.

Teroarea nopţii

O
astfel de victimă catolică de seamă a fost preşedintele Acţiunii
Catolice în Germania, Erich Klausener. El a ţinut o cuvântare în iunie
1934 împotriva regimului, în cadrul Congresului Catolic de la Berlin. A
fost împuşcat în biroul său la 30 iunie 1934, în cursul aşa-numitei
"Nopţi a Cuţitelor Lungi", când Hitler a anihilat mai mulţi dintre
opozanţii săi politici, inclusiv pe conducătorul SA (care supravieţuise
mai mult decât era util) şi numeroşi politicieni conservatori. Întregul
colectiv de conducere al lui Klausener a fost trimis în lagărele de
concentrare.

Pentru catolicul laic obişnuit, pentru clericii şi
călugăriţele din Germania, ascensiunea şi instaurarea dictaturii
naziste în 1933 şi 1934 a însemnat o schimbare radicală în viaţa de zi
cu zi. Deşi li se permitea să meargă la Liturgie, catolicii trăiau
într-o atmosferă de propagandă şi opresiune crescândă, cu teama de a fi
arestaţi în orice clipă şi cu frica torturantă că orice spuneau
prietenilor şi chiar familiei putea fi raportat Gestapo-ului.
Prietenii, preoţii, profesorii, rudele erau ridicate în noapte şi după
un timp veneau înapoi zvonuri vagi şi relatări cumplite despre
arestarea sau asasinarea lor.

Au început apoi atacurile asupra
presei şi educaţiei catolice. A fost decretată o lege specială a
editorului in decembrie 1933, cu intenţia de a frâna orice discurs,
impunând ca toţi editorii să se alăture Camerei Literare a Celui de al
Treilea Reich. Camera, care făcea parte din Ministerul Propagandei al
lui Josef Goebbels, decidea ce anume putea fi publicat. Legea a pus
practic capăt presei catolice din Germania. Ziarele şi publicaţiile
catolice şi-au închis porţile fiindcă nu au putut să se complacă în
limitarea libertăţii impusă de guvern şi nici să susţină propaganda
nazistă în probleme atât de oribile precum sterilizarea forţată şi
eutanasia. La începutul anului 1933 existau peste 400 de cotidiene
catolice în Germania. În 1935, nici unul. Pe parcursul următorilor ani,
s-au stins şi periodicele catolice şi foile diecezane. În 1941,
naziştii au interzis şi ziarele diecezane săptămânale şi jurnalele
catolice care mai rămăseseră.

În 1935, li s-a interzis tuturor
grupărilor de tineret să participe la evenimente publice, să poarte
uniforme şi, mai presus de toate, să participe la orice formă de sport
organizat. Singura excepţie de la regulă o constituia, desigur,
"Tineretul Hitlerist" şi corespondentul său feminin, "Liga Fetelor
Germane", organizaţiile paramilitare oficiale de tineret ale partidului
nazist. Din 1936, înrolarea în "Tineretul Hitlerist" a devenit
obligatorie pentru toţi băieţii şi fetele germane. În acelaşi timp au
fost abolite toate celelalte organizaţii de tineret.

În
continuare, germanii catolici au fost descurajaţi să îşi trimită copiii
la şcoli catolice. Propaganda nazistă considera că şcolile catolice
sunt neloiale şi adăpostesc corupţia, iar familiile erau chemate în
faţa autorităţilor unde li se cerea să declare în mod oficial de ce au
hotărât să trădeze regimul. În cursul chinuitoarelor interogatorii,
părinţilor - în special celor care lucrau pentru guvern sau pentru
forţele armate germane - li se puneau în vedere consecinţele atitudinii
lor: pierderea posibilităţii de promovare, demisia forţată şi chiar
închisoarea. În felul acesta, nu este deloc surprinzător că şcolile
catolice s-au văzut confruntate cu scăderea masivă a copiilor înscrişi.

După
câţiva ani de coerciţie nazistă, înscrierea în şcolile Arhidiecezei de
Munchen a scăzut la mai puţin de 5%. Rezultatul: până în 1939 au fost
închise mai mult de 10.000 de şcoli catolice iar copiii catolici au
fost trimişi la şcolile publice naziste pentru îndoctrinare. Totuşi, cu
fiecare pas nou în Kirchenkampf, naziştii descopereau tot mai mulţi
catolici dispuşi să ia cuvântul împotriva lor. Ca urmare preoţii, în
calitate de cele mai puternice simboluri ale Bisericii, au devenit
ţinta preferată a propagandei naziste: capcane legale, arestaţi şi
ucişi.

Procesele publice

Una din cele mai eficiente
manevre naziste legale împotriva preoţilor catolici (şi a unor clerici
protestanţi) erau procesele publice, care puneau în lumină aşa-zisa
imoralitate criminală. Între 1935 şi 1936, sute de preoţi, călugări şi
surori, fraţi-laici au fost arestaţi, acuzaţi de perversiuni sexuale,
pedofilie şi homosexualitate şi apoi supuşi proceselor publice. Tehnica
tipică a Gestapo-ului era să întindă o cursă unui preot, chemându-l
într-o cameră de hotel sau într-un apartament pretinzând că ar avea
nevoie cineva de ritualurile de pe urmă. Odată ajuns acolo, preotul se
găsea în faţa unei prostituate în timp ce oficialii Gestapo-ului făceau
fotografii ale victimei uluite, fotografii care erau apoi prezentate la
proces drept probe incriminatorii.

Alţi preoţi erau fals acuzaţi
că ar fi molestat copii, iar ziarele germane erau pline de astfel de
relatări şi imagini pornografice cu preoţi şi alţi clerici. Mulţi
preoţi "mărturiseau" cele spuse în acuzaţii, sub tortură sau ca urmare
a ameninţărilor proferate de anchetatori la adresa familiei şi
cunoscuţilor. Împotriva acestor evenimente se făceau auzite proteste în
Statele Unite şi de la Episcopii locali, dar acestea nu au însemnat
nimic: bătaia de joc plină de cruzime împotriva preoţilor în filme,
piese de teatru, cuvântări şi cântece continua la fel. Enciclica
puternic anti-nazistă a Papei Pius al XI-lea, intitulată Mit Brennender
Sorge, din martie 1937, a încurajat catolicii să se opună în continuare
nazismului.

Tonul opoziţiei anti-naziste a fost dat în ţară de
curajoşii Cardinalul Michael von Faulhaber din Munchen, Cardinalul
Conrad Count von Preysing din Berlin, Episcopul Clemens August Count
von Galen din Munster, Arhiepiscopul von Preysing din Berlin,
Cardinalul Bertram din Breslau şi Cardinalul Schulte de Koln.
Cardinalul Faulhaber a susţinut un magnific trio de predici de Advent
în 1933, prin care condamna vehement propaganda nazistă antisemitică şi
a provocat o astfel de furie printre nazişti încât ediţia publicată a
predicilor sale a fost interzisă de guvern. Episcopul von Galen,
supranumit "Leul din Munster," a vorbit fără frică împotriva nazismului
pe toată durata războiului şi numai extrema sa popularitate l-a
împiedicat să împărtăşească soarta pe care au avut-o atât de mulţi
Episcopi şi preoţi din Germania şi de pretutindeni. A fost beatificat
de Biserică pentru sfinţenia şi eroismul său.

Reţeaua clandestină

Preoţii
catolici, călugăriţele şi laicii au făcut posibilă răspândirea
enciclicei Mit Brennender Sorge pretutindeni în Germania. În ciuda
eforturilor concertate ale Gestapo-ului, mii şi mii de copii au fost
tipărite prin intermediul unei vaste reţele clandestine şi distribuite
apoi în parohiile Germaniei naziste. Proteste oficiale au fost
înaintate de nazişti Vaticanului; Goebbels a lansat o reînnoită
campanie de propagandă anticatolică, iar Gestapo-ul a arestat sute de
catolici, inclusiv copii care fuseseră prinşi distribuind enciclica. Au
fost orchestrate noi procese împotriva preoţilor şi surorilor, inclusiv
batjocura de proces împotriva a 170 de franciscani de la Koblenz,
acuzati de imoralitate.

Odată cu invazia naziştilor în Polonia
în septembrie 1939 şi începutul celui de-al doilea război mondial,
catolicii din Germania au avut de făcut faţă unei şi mai mari
constrângeri în numele securităţii Reich-ului. Aceeaşi politică prin
care Germania fusese transformată în închisoare era acum nemilos
implementată în Europa ocupată, pe măsură ce li se dădea mână absolut
liberă organelor naziste de teroare: SD, SS, Gestapo etc. Catolicii din
Polonia[1], Ungaria, Cehoslovacia, Franţa, Germania erau arestaţi sub
acuzaţia că au adus critici la adresa regimului, au ajutat evreii sau
pur şi simplu au refuzat să îndepărteze simbolurile religioase din
şcoli. Miile de spioni şi informatori (mulţi dintre ei temându-se
pentru propria viaţă) asigurau un flux continuu de rapoarte către
Gestapo şi SD. Cei care obiectau erau executaţi pentru trădare.

Un
astfel de om a fost Franz Jagerstatter. Judecat la Berlin, a fost
condamnat la moarte pentru răzvrătire şi executat la 9 august 1943 prin
decapitare. Iată ce scria cu puţin înainte de moarte: "Nici
închisoarea, nici lanţurile, nici condamnarea la moarte nu poate jefui
un om de credinţa şi voinţa sa liberă. Dumnezeu dă atât de multă tărie
încât poţi suporta orice suferinţă...". Franz Jagerstatter a
fost beatificat la 26 octombrie 2007 la Linz. Arestările, tortura,
represiunile şi execuţiile în masă au continuat neabătut până la
sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi prăbuşirea celui de al
treilea Reich, dar şi rezistenţa catolică a continuat la fel.
Pretutindeni, catolicii din Europa ocupată şi-au jertfit viaţa ca să-i
apere pe evrei de la deportare în lagărele de concentrare.

Greve şi proteste

În
1941, în Ţările de Jos, catolicii au luat parte la greve şi proteste
împotriva felului în care erau trataţi evreii de către nazişti. În
iulie 1942, naziştii au declarat că toţi evreii convertiţi şi evreii
căsătoriţi cu neevrei vor fi scutiţi de deportare dacă încetează
mişcările de protest. În timp ce protestanţii din Ţările de Jos au fost
de acord, Arhiepiscopul de Utrecht nu s-a oprit. Ca urmare,
autorităţile au deportat pe toţi catolicii cu sânge evreiesc, inclusiv
pe viitoarea sfântă Edith Stein, în timp ce 9.000 de protestanţi evrei
au fost scutiţi. Deportările în masă au început curând şi catolicii au
ajutat mii de evrei să scape şi au ascuns alţi 40.000. Patruzeci şi
nouă de preoţi şi-au dat viaţa ajutându-i pe evrei. Acelaşi lucru s-a
întâmplat în Franţa şi Italia, unde Cardinalii, Episcopii şi preoţii îi
îndemnau pe credincioşi să îi ajute pe evrei şi să îi adăpostească.

Model
pentru toţi catolicii a fost Papa Pius al XII-lea şi acţiunile sale
eroice şi bine documentate în ajutorul şi în numele evreilor din
Italia. Aşa cum a spus Pontiful în 1942, în Mesajul de Crăciun,
catolicii nu trebuie să uite "pe acei sute de mii care, fără nici o
vină proprie, uneori numai din motiv de naţionalitate sau rasă sunt
însemnaţi pentru moarte sau extincţie progresivă". Diplomatul israelian
Pinchas Lapide, în cartea sa din 1967, intitulată "Ultimii trei Papi şi
evreii", a arătat cu documente că un număr între 700.000 şi 860.000 de
evrei au fost salvaţi de la moarte de Biserică. Se poate să se fi făcut
mai multe, dar Lapide aminteşte că şi atunci când catolicii polonezi au
fost striviţi, clerul şi călugării catolici au salvat cel puţin 15.000
(posibil chiar 50.000) de evrei.

La sfârşitul celui de al 12-lea
an al dominaţiei hitleriste, în 1945, 10 milioane de catolici muriseră
ca soldaţi, la muncă forţată, ca pierderi civile colaterale în lupte
sau ca victime în camerele de gazare. Bisericile catolice, catedralele,
mânăstirile, şcolile, universităţile şi monumentele zăceau în ruine.
Sarcina care revenea catolicilor care supravieţuiseră în Europa era să
reconstruiască acele instituţii şi, la fel de dificil, să repare răul
spiritual făcut în cei 12 ani de Reich.

Note
[1] Polonia în
special a fost ţinta brutalităţii naziste. Evreii polonezi au fost
exterminaţi prin muncă şi în camerele de gazare. Polonia s-a confruntat
cu eliminarea clasei politice, intelectuale şi militare şi reducerea
supravieţuitorilor la condiţia de condamnaţi la muncă forţată. Cel
puţin 1,5 milioane de polonezi au fost duşi în Reich la muncă forţată
între 1939 şi 1945. Ca să distrugă cultura poloneză, germanii au închis
universităţi, şcoli, muzee, biblioteci şi centrele ştiinţifice.

Cea
mai de temut instituţie poloneză era, desigur, Biserica, fiindcă
întărea speranţa poporului polonez şi încuraja aspiraţia spre cultura,
învăţământul şi independenţa Poloniei. În regiunile Poloniei anexate
Reich-ului, oficialii nazişti au închis biserici, seminarii, mânăstiri,
iar majoritatea preoţilor au fost arestaţi sau executaţi. Între 1939 şi
1945 au fost ucişi peste 3.000 de membri ai clerului: 1.992 au murit în
lagărele de concentrare, 787 dintre aceştia la Dachau. În total, se
estimează că numărul polonezilor ucişi în război a fost între 5 şi 5,5
milioane, incluzând 3 milioane de evrei, fără a mai număra şi pe cei
jumătate de milion de civili şi militari ucişi în luptă. (

Cum a vrut Hitler sa desfiinteze crestinismul


Catolicii sunt acuzaţi în mod constant că Papa Pius al XII-lea a fost
complice la Holocaust, că un mare număr de catolici au colaborat cu
regimul diabolic al lui Hitler şi că preoţii, călugăriţele, Episcopii
catolici au fost membri fervenţi ai partidului nazist şi susţinători ai
politicii acestuia. E adevărat că mulţi catolici s-au făcut că nu văd
în acea vreme Holocaustul iar alţii au tăcut de frică, temându-se
pentru propriile vieţi şi ale familiilor lor. Cu siguranţă că au
existat mulţi foşti catolici care au făcut parte, ca membri, din
cercurile naziste, după cum au existat şi un oarecare număr de catolici
care i-au susţinut pe nazişti dintr-un sentiment pervertit de
naţionalism şi convingeri anti-semite sau pur şi simplu din interes
propriu, în condiţiile unui stat corupt şi diabolic.


Adolf Hitler
Dar
ceea ce mulţi nu ştiu este că Biserica însăşi a fost ţinta atacurilor
naziste. La 6 iunie 1941, Martin Bormann, şeful cancelariei partidului
nazist, secretarul personal al lui Adolf Hitler şi una dintre cele mai
puternice figuri ale celui de al Treilea Reich, a emis un decret secret
către toţi Gauleiters-ii (= conducătorii regionali de partid) din Reich
cu privire la adevăratele intenţii ale regimului nazist în privinţa
bisericilor creştine.

"Oamenii trebuie separaţi din ce
în ce mai mult de Biserică şi de reprezentanţii ei, preoţii... După cum
influenţele nocive ale astrologilor, clarvăzătorilor şi altor escroci
sunt eliminate şi suprimate de stat, la fel trebuie să fie îndepărtată
în totalitate posibilitatea oricărei influenţe exercitate de
Biserică... Până când nu se va întâmpla aceasta, conducătorii statului
nu vor avea influenţă asupra cetăţenilor individuali. Până atunci, nici
oamenii şi nici Reich-ul nu vor avea o existenţă sigură pentru
totdeauna" ("Relaţia dintre Naţional-Socialism şi Creştinism").

Adevărul
este că multe mii de catolici, bărbaţi, femei şi copii au murit în
lagărele de concentrare, în camerele de tortură ale SS-ului şi ale
Gestapo-ului sau pe câmpurile şi în satele din Europa pentru "crima" de
a fi proclamat adevărul înaintea unuia dintre cele mai diabolice
regimuri instaurate vreodată în istoria omenirii. Această realitate
istorică a oprimării nu reduce în nici un fel culpabilitatea unor
catolici în Holocaust şi nici nu sugerează faptul că genocidul fără
precedent al evreilor ar trebui uitat sau considerat cu o semnificaţie
redusă.

Un catolicism robust

În Germania, Biserica a
supravieţuit trecând prin multe suferinţe pe care le-a avut de îndurat
chiar spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Printre acestea se numără şi
politica de Kulturkampf implementată de puternicul cancelar german Otto
von Bismarck, care căuta să reducă influenţa catolicismului în viaţa
Germaniei. Catolicii s-au ridicat ferm împotriva lui Bismarck, iar
interesele politice ale catolicilor au fost apărate de Zentrum,
Partidul Catolic German de Centru, lansat în politică în 1870. Partidul
a ajuns pe culmile puterii în timpul Republicii de la Weimar, între
1919 şi 1933, când a deţinut de opt ori funcţia de cancelar.

Spre
sfârşitul anilor 1920, Biserica Catolică număra în Germania vreo 20
milioane de membri, surclasată numeric de cei 40 milioane de luterani.
Vitalitatea comunităţii catolice se manifesta însă prin cei 20.000 de
preoţi (comparativ cu 16.000 de miniştri luterani), un milion şi
jumătate de membri ai Organizaţiei Tineretului Catolic, o presă
catolică activă, sindicate şi uniuni muncitoreşti catolice şi mult
respectatul Partidul Catolic de Centru. La început, mulţi catolici, ca
de altfel şi alţi germani, nu au fost pe deplin conştienţi de pericolul
reprezentat de naţional-socialism. Unii au considerat nazismul ca pe un
potenţial aliat în lupta împotriva comunismului. Episcopul Christian
Schreiber din Berlin, de exemplu, a permis catolicilor să se înscrie în
acest partid.

Majoritatea episcopilor şi preoţilor germani însă,
s-au alarmat de apariţia naziştilor şi de discursurile lor
antisemitice, de tonul radical naţionalist şi voinţa clar exprimată de
a recurge la violenţă şi intimidare. La începutul anului 1931,
Conferinţa Episcopilor din regiunea Koln a condamnat
naţional-socialismul, după care făcut acelaşi lucru Episcopii din
Paderborn şi Freiburg. Presa catolică şi Partidul Catolic German de
Centru au fost de asemenea în mod clar ostili nazismului. Pe de altă
parte, Hitler şi naziştii au încercat să se prezinte faţă de catolici
drept moderaţi şi îngăduitori, dar reacţia instinctivă a majorităţii
catolicilor faţă de ei a fost negativă şi numai un număr mic de
catolici au votat cu naţional-socialiştii în alegeri înainte de 1933.

Ascensiunea lui Hitler

La
30 ianuarie 1933, Adolf Hitler a fost numit oficial în funcţia de
cancelar de către vârstnicul preşedinte Paul von Hindenburg (la acea
dată avea 86 ani, a decedat un an mai târziu - n.tr.). După o lună, la
27 februarie 1933, infama incendiere a Reichstagului (un complot pus la
cale de nazişti) i-a dat lui Hitler pretextul de a instaura dictatura
prin aşa-numitul Act de Împuternicire din martie 1933. Actul acorda
puteri atotcuprinzătoare guvernului, incluzând anularea elementelor
cheie ale drepturilor de bază, timp de patru ani.

De îndată
Hitler a trecut la distrugerea oricărei opoziţii - politică, socială şi
religioasă. La dispoziţia sa erau toate instrumentele statului: legile
Reich-ului, securitatea Reich-ului, inclusiv poliţia obişnuită,
Gestapo-ul, trupele SS şi SD (Sicherheitsdienst = serviciul secret al
naziştilor). Cealaltă sursă de teroare o constituia existenţa lagărelor
de concentrare, cel mai temut fiind la început Dachau, care a fost
deschis în martie 1933 la 16 km nord-vest de Munchen, şi care s-a
umplut în curând cu duşmanii regimului, inclusiv mii de catolici.

Începe persecuţia

În
februarie 1933, Hermann Goring a interzis toate ziarele catolice din
Koln sub acuzaţia că credincioşii catolici erau angajaţi ilegal în
politică. Interdicţia a fost curând ridicată, dar acesta a constituit
un mesaj clar trimis catolicilor. Puţin timp după aceea, asasini din
Sturmabteilung (SA) ("Cămăşile Brune") au năvălit într-o adunare a
sindicatelor creştine şi a Partidului Catolic de Centru, brutalizându-i
pe mulţi dintre cei care se aflau de faţă. În continuare, guvernul a
interzis celelalte partide politice. Social-democraţii (SPD) au fost
interzişi în iunie. La 5 iulie 1933, Partidul Catolic de Centru şi
aliatul său, Partidul Poporului din Bavaria, s-au autodizolvat ca
urmare a necontenitei politici naziste de intimidare şi a promisiunilor
mincinoase făcute catolicilor privind libertatea educaţiei şi a
grupurilor de tineret. La 14 iulie 1933, Germania a devenit în mod
oficial stat cu un singur partid.

Pe măsură ce partidele se
dizolvau, Gestapo-ul a început să efectueze arestări "de curăţire" a
tot ceea ce se putea opune printr-o revoluţie socială. Sute de preoţi
au fost ridicaţi pentru că au vorbit împotriva schimbărilor
anti-democratice şi împotriva persecuţiilor la care erau supuşi evreii.
Mii de membri ai Partidului Catolic de Centru erau în închisori sau în
lagărele de concentrare chiar înainte ca partidul să se autodizolve.
Sindicatele creştine s-au dizolvat spre sfârşitul lunii iunie. Sub
presiunea crescândă a nazismului, Episcopii din Germania au fost de
acord să permită membrilor să se alăture partidului nazist. Din
necesitatea unei declaraţii permanente care să clarifice în mod legal
statutul Bisericii Catolice în Germania nazistă, Papa Pius al XI-lea a
semnat un concordat cu Hitler la 20 iulie 1933.

Deşi concordatul
din 1933 este atacat astăzi şi considerat ca o capitulare a catolicilor
în faţa naziştilor, acesta a fost considerat la vremea la care a fost
semnat în termeni similari cu Concordatul din 1800 dintre Papa Pius al
VII-lea şi Napoleon Bonaparte. În faţa unui dictator care îşi va
încălca sigur toate promisiunile, Papa Pius al XI-lea a căutat un
document oficial care să poată fi folosit pentru apărarea drepturilor
catolicilor şi ale instituţiilor catolice într-un viitor despre care
Pontiful ştia că va fi întunecat şi periculos pentru toţi cei care
mărturiseau credinţa în Cristos.

http://www.revistalumeacredintei.ro/sct_3/st_395/navPage_1/cum_a_vrut_hitler_sa_desfiinteze_crestinismul.htm

A fost recreat avionul Stealth al lui Hitler

Cei mai buni ingineri specializati pe reconstruirea avioanelor de
epoca, au reusit sa reproduca fidel ultima speranta a lui Adof Hitler
de a castiga razboiul. Specialistii l-au recreat pe Horten 2-29,
avionul secret al regimului nazist, a carui productie in masa a fost
declansata prea tarziu pentru ca Hitler sa mai poata castiga cel de-al
doilea Razboi Mondial.

Horten 2-29 a fost tinut secret de Aliati
pana in zilele noastre, acesta fiind cea mai puternica arma dezvoltata
in cea de-a doua Conflagratie Mondiala. Numerosi experti sunt de parere
ca avionul de razboi era atat de avansat si futurist incat daca ar fi
fost construit in serie, istoria Terrei ar fi aratat astazi altfel
decat o stim. Pentru realizarea unei copii perfecte, echipei de experti
i s-a pus la dispozitie singurul avion Horten 2-29 existent in prezent
in lume si detinut timp de 50 de ani intr-o baza secreta a armatei
americane. Aripile avionului Ho 2-29 seamana suspect de mult cu cele
ale bombardienrului american B-2. Alcatuit in mare parte din lemn,
avionul invizibil al nazistilor avea o viteza maxima de 970 km./h.
Armele sale constau in doua bombe de 500 kilograme fiecare, si patru
tunuri automate de 30 mm.

Primul Ho 2-29 a zburat cu succes in
ajunul Craciunului anului 1944, Lufftwaffen-ul neputandu-se folosi de
aceasta arma revolutionara. Conform lui Tom Dobrenz, un expert
antiradar din cadrul Northro Grumman, design-ul avionului favorit al
lui Hitler prezinta avantaje majore chiar si pentru radarele militare
din zilele noastre. Echipa de ingineri germani care l-a proiectat
detinea de asemenea informatii capitale pentru producerea unui avion de
vanatoare care sa se strecoare in teritoriul inamic neobservat de
radare. Pe scurt, Horten 2-29 a fost primul avion din lume destinat sa
fie un vanator invizibil de succes in lupta aeriana.

http://rezistenta-ns.blogspot.com/2009/06/fost-recreat-avionul-stealth-al-lui.html

Evreii vor sa-l cloneze pe Hitler


Vechile conflicte rasiale din al doilea razboi mondial se pare ca nu
s-au incheiat, evreii fiind interesati de clonarea lui Hitler, pentru
a-l pedepsi.
Israelul e lider in clonare
Atat
oaia Dolly, cat si vaca Molly, porcul Solly, gaina Zolly si hamsterul
Folly au fost clonati in Israel, sub indrumarea cercetatorilor evrei,
de departe cei mai inteligenti de pe planeta, datorita faptului ca sunt
evrei.
Embrionul uman clonat in 2001 a fost de asemenea opera gigantilor geneticii din Haifa.
"Hitler inca nu a primit ce merita!"
Resentimentele
evreilor fata de liderul Germaniei naziste sunt inca vii in constiinta
natioanala, poporul lui Israel neputand uita cele 4-6-8 milioane de
victime ale Holocaustului.
De aceea, cercetatorii vor sa-l cloneze pe Hitler pentru a-l judeca si pedepsi exemplar, in fata unui tribunal al poporului.
Fire de par ale dictatorului se gasesc la Moscova
Arhivele
Nationale de la Kremlin ascund intre zidurile sale multe obiecte si
artefacte esentiale pentru intelegerea istoriei omenirii, printre care
si cateva fire din parul lui Hitler, pe langa Ciocanul lui Thor, Cercul
Xenei, Toiagul lui Moise, Marul lui Adam, Sfantul Graal si alte lucruri
de aceeasi factura.
Administratorii tezaurului istoric sunt
de acord sa vanda cateva din firele de par pentru suma de 5 miliarde de
euro, care ar prinde bine Rusiei.
Evreii ar fi platit si 6 miliarde
"Ahaha!
Goimi idioti! Daca se tocmeau putin, dadeam si sase miliarde de euro!",
a declarat pentru times.ro premierul israelian Ehud Olmert, frecandu-si
mainile de fericire.
Rusii le-ar fi dat si cu 4 miliarde
Vladimir
Putin, care a luat ca proaspat prim ministru decizia de a vinde firele
de par ale lui Hitler, a declarat pentru times.ro ca "nu era o
chestiune de bani. Oricum nu aveam ce face cu parul lui Hitler. L-am fi
dar si cu 4 miliarde, daca se tocmeau putin".
Iranul nu stie cum sa reactioneze
Ca
dusman declarat al Israelului, Iranul ar trebui, cel putin teoretic, sa
ia partea lui Hitler si sa se pronunte impotriva clonarii si impotriva
judecarii persoanelor decedate deja.
Cu toate acestea, e
oarecum anapoda sa-i tii partea lui Hitler, motiv pentru care Mahmoud
Ahmadinejad s-a abtinut pana acum de la a comenta decizia
israelienilor.
Se preconizeaza clonarea lui Ceausescu
Si
in Romania se ia in calcul clonarea ca posibilitate de rezolvare a
unelor probleme, cum ar fi adevarul despre Revolutia Romana si despre
Ion Iliescu.
Totusi, vor mai trece probabil ani buni pana cand se va
permite dezhumarea cuplului de dictatori, in vederea prelevarii de
material genetic destinat clonarii.

http://www.times.ro/node/6354

FILM. Un dictator tridimensional si un film necesar

Catalin Sturza: La inceputul lui 2004, regizorul de duminica Mel Gibson
a tinut cu tot dinadinsul sa ne arate cum a fost rastignit Hristos:
batai barbare, singe pe pereti, efecte speciale gen Rocky si
interminabile sedinte de machiaj, plus bietul James Caviezel inghetat
si cu un umar dislocat. Totul pentru a demonstra ca naturalismul poate
exalta pasiunea religioasa. La sfirsitul aceluiasi an, regizorul german
Oliver Hirschbiegel a hotarit, probabil, ca nu e corect ca „baietii
buni“ sa adune, singuri, tot caimacul publicitatii, asa ca l-a chemat
in scena pe cel mai renumit antihrist: Adolf Hitler.

- Biografie sau istorie?
Ultimele zile ale lui Hitler, nominalizat in 2005 la Oscarul pentru cel
mai bun film strain, e una dintre multele pelicule de inspiratie
biografica ale anului trecut. L-am vazut pe Howard Hughes zburind pe
deasupra cuibului de miliardari al Hollywood-ului in filmul lui
Scorsese Aviatorul, si l-am urmarit pe Ray Charles cintind rhythm
&blues pentru a descinta droguri si femei in Ray al lui Taylor
Hackford. Ne-am minunat de frumusetea decorurilor si, mai ales, a
muzicii care-l insoteste pe Che Guevara de-a lungul Americii de Sud in
pelicula lui Walter Salles Jurnal de calatorie, si am cascat la
firavele crize de nebunie ale pictorului Amedeo Modigliani in
Modigliani-ul lui Mick Davis. In plus, am luptat eroic, alaturi de
Alexandru cel Mare, impotriva micilor complexe oedipiene, in Alexandru
al lui Oliver Stone.

Ce au toate aceste personaje in comun? Sint o adunatura de celebritati
si de nebuni (daca intrunesc ambele conditii, cu atit mai bine!)
detinatori/oare de „povesti adevarate“ care au adus, toate, succes de
box office si, partial, de critica unor regizori mai mult sau mai putin
celebri si nebuni. Daca au facut si putina vilva, vexind, aici un
puritan, acolo o comunitate etnica, se cheama ca misiunea filmelor a
fost indeplinita. Iata, in aceasta ordine de idei, o intrebare care
poate sa echivaleze (sau nu!) cu o pozitionare comerciala: Cum isi
permite Oliver Hirschbiegel sa calce pe terenul minat al victimelor
Holocaustului si al complexelor de vinovatie ale poporului german,
umanizindu-l pe Hitler?
Mihai Fulger: Intii de toate, eu n-as plasa Ultimele zile ale lui
Hitler (sau Caderea, cum a mai fost el tradus) in aceeasi categorie cu
biopic-urile mentionate de tine. Pentru mine, un film biografic ar
trebui sa redea mult mai mult din viata/evolutia unui om, cu
ascensiunea si decaderea sa, decit o face aceasta productie. Daca ne
referim strict la dictatorul nazist, in film ii sint surprinse doar
ultimele 12 zile din viata (plus o seara din 1942), deci numai
decaderea (pentru un spectator care nu cunoaste istoria secolului
trecut, ascensiunea extraordinara a acestui „antihrist“ va ramine
inexplicabila).

Daca ne referim la Traudl Junge, stenografa lui Hitler, cea care i-a
stat alaturi „pina in ultima clipa“ (chiar asa se intituleaza volumul
sau de memorii, scris cu ajutorul Melissei Müller si aparut recent si
la noi, datorita Editurii Vivaldi), putem vorbi mai degraba de o
biografie: pe linga prima intilnire cu Führer-ul, cea din 1942, mai
apar in film si niste declaratii ale sale din zilele noastre (ea a
murit in 2002, la putin timp dupa publicarea memoriilor); totusi, cea
mai mare parte din actiune se petrece in ultimele zile ale lui aprilie
1945, deci, cred eu, e gresit din nou sa vorbim despre un biopic (gen,
intr-adevar, foarte popular, la Hollywood si nu numai). Ultimele zile
ale lui Hitler este doar un film istoric, care decupeaza un segment
foarte bine delimitat din istoria secolului trecut. Aici putem mai
degraba face o comparatie cu Patimile lui Hristos despre care vorbeai:
ambele filme prezinta perioada finala din viata eroului (aici 12 zile,
acolo 12 ore), fara a face prea multe referiri la existenta sa
anterioara, care se presupune a fi cunoscuta de catre spectatori. Mai
mult, principalul public-tinta al productiei germane (core target-ul,
daca vrei) este reprezentat de cei care cunosc foarte bine Al Doilea
Razboi Mondial, Al Treilea Reich si persoanele importante din anturajul
lui Hitler (Bormann, Goebbels, Göring, Himmler, Speer etc.), singurii
spectatori care vor putea intelege tot ceea ce se intimpla in film.

- Vreau sa te pipai si sa urlu: Heil, Mein Führer!
Cit despre „umanizarea“ dictatorului nazist, mie nu mi se pare
exagerata, cum au considerat-o mai multi comentatori. Totusi, ar trebui
sa ne definim mai intii termenii: ce intelegi prin „umanizare“ in acest
caz?
CS: Umanizarea nu inseamna, neaparat, ca Hitler e prezentat, in
prelungirea celor doua carti (cea a istoricului Joachim Fest,
Prabusirea: Hitler si sfirsitul celui de-Al Treilea Reich, si cea a
stenografei Traudl Junge), drept un personaj pozitiv. Dimpotriva,
filmul incearca sa fie obiectiv si sa respecte, fara parti pris-uri,
relatarile martorilor directi.

E suficient ca il putem vedea pe dictator cum ii dicteaza secretarei,
cum sta la masa alaturi de apropiatii sai si cum umbla, cocosat,
macinat de sifilis si Parkinson, de abuzul de amfetamine si alte citeva
boli, ca sa dispara imaginea unidimensionala, de tartor al iadului. Si,
pe masura ce Führer-ul devine tridimensional, pierzindu-si coarnele si
incovoindu-si spinarea, portretul se umanizeaza. Regizorul nu incearca
sa gaseasca circumstante atenuante pentru comportamentul unui dement.
Pasiunea lui e una de taxidermist, similara, pe undeva, cu cea a lui
Mel Gibson: el reconstruieste, in cele mai mici detalii, carcasa unui
personaj. Hitler-ul lui Hierschbiegel, interpretat exceptional de Bruno
Ganz, are muchii taioase, suprafete moi, imperfectiuni si asperitati. E
un model fizic (asemanarea actorului cu Führer-ul e socanta si deloc
intimplatoare), pipaibil. Nu e suficient sa avem date si relatari ale
martorilor asupra istoriei: ea trebuie atinsa, mirosita (buncarul e un
cavou plin de singe, alcool si adrenalina), simtita cu stomacul. Gibson
isi biciuieste bestial Hristosul, in timp ce Hierschbiegel isi plimba
prin oras, in teleguta, Führer-ul: puneti mina pe el, oameni buni, nu
musca si, daca il intrebati de Himmler, o sa va spuna o poveste duioasa.

MF: Eu nu vad nici un motiv pentru care Hitler sa nu fie putin
„umanizat“ – sau, mai bine zis, sa nu mai fie caricaturizat –, atit
timp cit personaje istorice precum Alexandru cel Mare sau Ernesto „Che“
Guevara (pentru a ma limita doar la filmele biografice recente), si ele
cu mii de crime pe constiinta (desi par mici copii pe linga dictatorul
neamt), sint percepute de publicul larg doar ca eroi si/sau victime. De
altfel, scenaristul si producatorul Bernd Eichinger recunostea ca marea
sa ambitie a fost sa dinamiteze tabuurile si demonizarea generala a lui
Hitler, redindu-i eroului – si celorlalti protagonisti ai regimului
nazist – tridimensionalitatea. Eu zic ca a reusit.

- Infernul pe pamint si pe ecran
Meritul principal al filmului mi se pare chiar impresia de
autenticitate cvasi-documentara pe care le-o da spectatorilor (chiar
daca nu lipsesc unele trucuri cinematografice – vezi, de exemplu, cum
se intersecteaza in final traseele stenografei Traudl, al copilului
Peter si al doctorului Schenck). Eichinger a dorit sa respecte intru
totul adevarul istoric si, pentru asta, nu s-a bazat doar pe cartile
amintite, ci s-a consultat si cu ultimii doi supravietuitori ai
buncarului lui Hitler (Bernd Freiheer Freytag von Lorinhoven si Rochus
Misch), izbutind sa recreeze exemplar atmosfera epocii.

CS: Spre deosebire de alte filme despre Al Doilea Razboi Mondial, in
care aliatii lupta glorios, baioneta contra mitraliera, pistol contra
Panzer, recrut din Middle West contra detasament de elita SS, Ultimele
zile ale lui Hitler nu incearca sa faca nici panegiricul invinsului,
nici apologia soldatului eliberator. Inamicul nu apare decit intr-o
singura scena, cind deja luptele s-au terminat, iar soldatii rusi
danseaza cazaciocul. In rest, germanii se decimeaza intre ei sau se
sinucid, innebuniti de teroarea plagii rosii. Invadatorii se aud,
undeva „la porti“, in permanenta dincolo de raza camerei de filmat, dar
ei reprezinta cauza indirecta a catastrofei. Dusmanul cu care se lupta,
in acest film, ultimii supravietuitori ai nazismului e spaima, in mare
parte autoindusa, care le submineaza luciditatea si perceptia
realitatii. Magda Goebbels (Corinna Harfouch) isi omoara cei sase copii
pentru singurul motiv ca „nu ar avea cum sa traiasca intr-o lume fara
national-socialism“. Oliver Hirschbiegel reuseste, prin scene scurte,
ca niste click-uri ale obturatorului peste obiectivul aparatului de
fotografiat, sa surprinda groaza in stare pura: un tinar soldat german
isi impusca in piept camaradul, dupa care se sinucide, in mijlocul
strazii, un ofiter isi trage un glont in cap, pe o banca aglomerata, in
mijlocul unei discutii la care participa, iar cei din jur n-au nici o
reactie, de parca ar fi fost cel mai firesc lucru.

Reconstructia infernului, pentru a carui punere in scena s-au mindrit
atita „sovieticii eliberatori“, e meritorie, dincolo de realism si
finete a detaliului, prin transmiterea unei stari de fapt: acesti
oameni cred pina in ultimul moment in Führer-ul lor, nu au remuscari,
dar traiesc groaza fireasca de dinaintea Apocalipsei: cerul va cadea
peste ei. Nu sint nici martiri, nici calai, ci fiinte ingrozite de
prabusirea lumii pe care o cunosc, si care ii va trage in infern. Iar
asemanarile cu Patimile lui Hristos sint, din fericire, dincolo de
insistenta de a pipai titanii pe picior, foarte putine. Ultimele zile
ale lui Hitler e un film echilibrat, care nu exagereaza nici cu
violenta de dragul artei, nici cu naturalismul de dragul violentei, si
care nu-si distruge, din exces de „sa fie asa cum a fost“, personajele.
Iar, pentru cunoscatori, filmul e, prin respectarea atenta a
marturiilor istorice si prin autenticitatea apropiatilor lui Hitler,
care seamana, chiar la infatisare, cu „originalele“ (Goebbels, Himmler
si Speer sint uimitori!), un adevarat festin.

MF: Cred ca Ultimele zile ale lui Hitler este in primul rind un film
necesar si, deci, bine venit, realizat de o echipa de profesionisti si
cu actori foarte bine alesi (pe linga magistralul Bruno Ganz, merita
amintita si Alexandra Maria Lara, actrita germana de origine romana,
impusa tocmai prin interpretarea lui Traudl Junge). Un film care ar
trebui vazut si mai ales inteles asa cum este, sine ira et studio.

http://www.observatorcultural.ro/FILM.-Un-dictator-tridimensional-si-un-film-necesar*articleID_13465-articles_details.html

Scaun electric pentru Hitler: asta ar fi fost soarta Führerului odata ajuns
pe miinile lui Churchill. Documente descoperite recent dezvaluie
intentiile primului-ministru britanic.

Seful cabinetului Marii Britanii intentiona sa-l execute pe Adolf
Hitler pe un scaun electric si fara un proces prealabil. Conform
documentelor arhivelor londoneze, a caror declasificare a trebuit sa
astepte sase decenii, o soarta asemanatoare ar fi urmat sa aiba si
restul liderilor nazisti.
Executia, cea mai buna solutieDesi,
in acea vreme, in regat era la moda spinzuratoarea, Churchill ar fi
preferat scaunul electric, intentionind chiar sa achizitioneze special
un asemenea aparat din Statele Unite. „Un proces normal ar insemna o
farsa. Un proces echitabil ar implica mult prea multe complicatii.
Criminalii trebuie executatii precum gangsterii“, ar fi spus liderul
britanic. Acesta mai avea in plan sa invadeze trei sate
germane, in vara anului 1942, ca raspuns la macelul care avusese loc cu
cinci zile in ainte, cind trupele germane au ucis 450 de locuitori ai
unui sat situat la nord de Praga. •Pro-Stalin, anti-Gandhi si De GaulleWinston
Churchill dorea sa-l lase pe Mahatma Gandhi sa moara, daca liderul
spiritual indian ar fi intrat in greva foamei cit timp era prizonier al
britanicilor, in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Churchill era si
impotriva generalului francez de Charles Gaulle: „Atita timp cit nu ne
debarasam de acesta, nu vom avea o relatie de incredere cu Franta“,
adauga britanicul. Despre Stalin, insa, Churchill avea o parere extrem
de buna, descriindu-l ca fiind „un mare om, de o intelepciune
remarcabila“.

http://www.infonews.ro/article24084.html

Hitler, glume pe seama naziştilor şi a victimelor din lagăre


Lui
Adolf Hitler îi plăcea foarte mult să facă glume proaste pe seama
prietenilor săi nazişti, dar şi pe cea a victimelor din lagăre,
potrivit unei noi cărţi, "The Last Witness", care va apărea în Marea
Britanie spre sfârşitul acestui an, informează telegraph.co.uk.
Victima
preferată a lui Hitler era şeful Luftwaffe, Herman Goering, celebru
pentru faptul că îşi acorda singur foarte multe medalii şi decoraţii.
Un
exemplu este povestea despre doamna Goering, care şi-a găsit soţul în
dormitor fluturând un baston de mareşal peste lenjeria lui intimă. După
ce l-a întrebat ce face, acesta i-a răspuns: "Îmi avansez lenjeria la
gradul de salopetă", glumea Hitler.
Dictatorul
nazist era atât de mândru de gluma sa încât a comandat medalii din
hârtie aurie şi argintie pe care Goering să le poarte pe pijama.
Cu
o altă ocazie, dictatorul a remarcat că fotograful său oficial,
Heinrich Hoffman, a băut prea mult alcool şi i-a spus: "Nu sta lângă
foc, Heini - ai putea să izbucneşti în flăcări".
Inevitabil,
Hitler făcea şi glume sinistre despre victimele din lagărele de
concentrare. Cartea "The Last Witness" este scrisă de Rochus Misch, în
vârstă de 90 de ani, ultimul supravieţuitor din buncărul din Berlin în
care şi-a petrecut Hitler ultimele zile ale vieţii, înainte de a se
sinucide, în aprilie 1945.
Misch
povesteşte că atunci când Hitler nu făcea glume proaste şi nu încerca
să cucerească lumea, îşi alinta căţelul lup alsacian numit Blondi.
Însă,
în ciuda faptului că şeful său iubea animalele şi glumele proaste,
Misch recunoaşte că Hitler provoca frică: "Prima dată când l-am
cunoscut, m-au trecut fiorii pe şira spinării".




http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2008-06-25/Hitler,+glume+pe+seama+nazistilor+si+a+victimelor+din+lagare

Copilul Adolf Hitler va apărea pe un timbru
Poșta din Estonia va edita un timbru cu chipul lui Adolf
Hitler, când era copil. Este vorba despre un timbru la comandă, care nu
va fi scos la vânzare.

Pentru prima dată, de la sfârșitul Celui de-al Doilea Război
Mondial, chipul lui Adolf Hitler va apărea pe un timbru. Acesta va fi
emis, la comandă, de către poșta din Estonia, informează ziarul
electronic Delfi. Este vorba despre imaginea liderului nazist de când
era copil și care nu va fi scos la vânzare, el fiind proprietatea celui
care a cerut să fie tipărit.
Conform aceleiași surse, Eesti Post, sau poșta din Estonia,
realizează acest tip de timbre la comandă prin intermediul serviciului
„Timbrul meu” prin care orice persoană fizică poate să solicite
editarea unui timbru, la cerere.
Singurele imagini care nu sunt acceptate pentru a apărea pe un
timbru sunt cele ale unor organe genitale, în rest, totul este permis,
chiar și chipul unui dictator ca Adolf Hitler, spune aceeași sursă.

Stejarul lui Hitler naşte dezbateri într‑o localitate poloneză

Un
stejar plantat în Polonia ocupată de nazişti, în timpul celui de‑al
Doilea Război Mondial, pentru marcarea zilei de naştere a lui Adolf
Hitler, ar putea fi tăiat în cazul în care un primar local îşi va
impune părerea.
Autorităţile
din Jaslo, sud‑estul Poloniei, au descoperit recent originile
copacului, cînd au redactat un plan pentru construirea unui sens
giratoriu în zonă.