Hitler[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ADOLF  HITLER-
3] Nu trebuie sa ne fie frica de judecata istoriei. Cine mai vorbeste astazi de exterminarea armenilor?
2]Generalii cred ca ar trebui sa fim judecati ca in turneele din Evul Mediu. Eu nu am nevoie de cavaleri; am nevoie de revolutionari.
1]Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede.
=====
Paula 

Ce-i scriau germanii lui Adolf Hitler

Pe lângă omagii, mulţumiri şi poezii cu dedicaţie, liderul naţional-socialist primea palmieri-cadou, propuneri de a accepta „trabucul-Hitler“ sau cereri de năşit. Adolf Hitler a fost un dictator adulat – cel puţin, aşa pare, la trecerea în revistă a omagiilor care îl aveau ca destinatar. Cât de mult îl apreciau germanii pe cel autointitulat „Führer“ (Conducător) reiese din sutele de mii de scrisori pe care i le-au adresat în perioada 1924-1945.

Cele mai interesante au fost publicate şi comentate pentru prima oară de istoricul Henrik Eberle („Scrisori către Hitler", Editura Meditaţii, 2009, ediţia în limba română). Probabil că Hitler le-a citit doar pe câteva. De restul se ocupau secretarii lui personali, Rudolf Hess şi Albert Bormann.

După 1943, corespondenţa primită pe adresa Cancelariei celui de-al Treilea Reich a fost preluată de Armata Roşie, ca pradă de război. Astfel au ajuns la Moscova misivele mai mult sau mai puţin oficiale care îl aveau destinatar pe Hitler. Încadrate în „Fondul 1355", scrisorile au rămas multă vreme la sovietici.

Dintre acestea am selectat câteva expresive, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează.

Scrisoarea avocatului R. Niedermayer, care i-a oferit lui Hitler un palmier. 9 iulie 1925

"Ca administrator al succesiunii văduvei de director, răposata doamnă Margarete Meindl din München, Widenmeyerstr[asse]. 4/III, am onoarea de a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

Decedata, o mare admiratoare a eforturilor dumneavoastră politice, şi-a exprimat înainte de moarte dorinţa ca un palmier mare din locuinţa ei să vă fie dăruit după moartea ei. Cu stimă, Niedermayer, Avocat



Scrisoarea lui Karl Reiff, care i-a dedicat o poezie lui Hitler, de Anul Nou. 27 decembrie 1931

"Au râs atât de noi şi ne-au batjocorit,/Multe mii de-ai noştri au doborât odată/Duşmanii strânşi în număr nesfârşit/Minţind şi asmuţind cu ură ne-nfrânată.

Dar iată azi cum soarele victoriei mult aşteptate/Bezna din toate zările începe s-o alunge./Furtuna încă nu s-a potolit în noapte,/Dar libertatea dulce-n inimi ne-o aduce.

Răsună tot mai tare în ţările germane/Un zvon, un unic strigăt uriaş de dor!/Vino, Tu, Hitler, sfărâmă robiile duşmane,/Redă-ne libertatea şi adu-ne ajutor! "

În 1928, în mijlocul membrilor Partidului Naţional-Socialist German al Muncitorilor

Scrisoarea funcţionarului Beck, după alegerile generale din Germania. 25 aprilie 1932

"Nu mai acceptăm pe nimeni altul la guvern, numai pe ADOLF HITLER, ca führer, ca singură mână forte, ca dictator. Îl vrem pe Adolf Hitler, care ne-a promis să-i alunge pe aceşti ştabi, să-i înlăture imediat pe preoţii care fac politică. Pe Adolf Hitler îl vrem, nu capitulează niciodată, nu face concesii şi nu acceptă tratative cu foştii duşmani, care au aruncat cu noroi şi calomnii în führerul nostru iubit. Noi dorim să asistăm la ridicarea şi eliberarea Germaniei cât mai curând, şi nu după ani de zile. Ne dăm viaţa pentru acest ţel şi pentru führerul nostru! (...) Suntem gata şi vrem să mărşăluim pentru führerul nostru Adolf Hitler şi pentru ideile sale! L-am aşteptat 13 ani pe salvatorul nostru, acum-gata. (...)

Noi, naţional-socialiştii, vrem ca toate ziarele care aruncă otravă asupra führerului nostru să fie interzise, vrem să fie expulzaţi evreii, să fie demişi toţi primarii care i-au şicanat pe locuitorii satelor şi au comis nedreptăţi strigătoare la cer. Vrem să fie interzise partidele. Să fie pedepsiţi criminalii care s-au îmbogăţit în timpul inflaţiei, nu mai vrem să fie plătiţi miniştrii care-şi părăsesc funcţia, vrem pensii.

Heil Hitler!

Salvează-ne de sclavia faţă de duşmanul din interior! " P.F. Beck, Lauban/Silezia

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, elita nazistă s-a strâns în jurul „Conducătorului“

Scrisoarea omului de afaceri Buchwald, care i-a dăruit o ladă cu suc de fructe. 27 aprilie 1932

Cu ocazia acestui succes electoral atât de strălucit îmi îngădui să-i adresez veneratului führer cele mai sincere felicitări.

"Din frumoasa carte „Hitler wie man ihn nicht kennt" (n.r. - Hitler, aşa cum nu-l cunoaşte nimeni) am văzut că aveţi un stil de viaţă vegetarian şi mi-am permis să trimit pe adresa dumneavoastră o lădiţă cu produsul meu „Fructe lichide" - suc de mere, colet E.B. 727, ca întăritor după această luptă electorală grea. Vă rog să-l acceptaţi.

Cu salut german "! Ernst Buchwald

Scrisoarea lui Fritz Dittrich, care i-a propus comercializarea „trabucului Hitler". 27 mai 1932

"În calitate de vechi şi credincios adept, îmi permit cu toată consideraţia să mă adresez cu o rugăminte viitorului părinte al naţiunii, şi anume aş dori să pun pe piaţa germană o ţigaretă Hitler şi un trabuc Hitler, iar pentru aceasta aş dori să-l rog pe domnul Hitler cu toată consideraţia să-mi acorde exclusivitate, respectiv autorizaţia. În acest caz aş patenta această ţigaretă, respectiv acest trabuc. " Fritz Dittrich, Proprietar de tipografie

Tinerele fete germane au fost integrate într-o organizaţie de masă







Scrisoarea doamnei Ruth Hübner, care se temea pentru viaţa lui Hitler. Vara anului 1932

"Vă rog să nu vă miraţi că primiţi o scrisoare de la o persoană pe care nu o cunoaşteţi. Însă din zi în zi mi-e tot mai teamă şi sunt tot mai neliniştită pentru viaţa dumneavoastră. Vă rog, vă rog să fiţi prudent.

Călătoriţi mereu doar cu avionul pentru ca acei criminali roşii să nu vă prindă. Există planul ca între 12 şi 14 august să fiţi dus în exil.

În orice caz feriţi-vă să faceţi un pas fără credincioşii dumneavoastră. Deşi ştiu că Cel de Sus este alături de dumneavoastră şi v-a condus până acum, iubitul meu domn Hitler, în chip minunat. Căci acolo unde Cel de Sus îşi ţine mâna asupra dumneavoastră, acolo bandele de criminali nu vă pot răni. Hoardele sălbatice sunt oarbe. Gândiţi-vă, aici au lipit afişe înainte de alegeri pe care scria următoarele: „Vindecaţi-l pe Hitler de grandomanie".

Cu cea mai înaltă consideraţie şi adâncă veneraţie Susţinătoarea dumneavoastră credincioasă," Ruth Hübner

Scrisoarea lui M. Werner, care i-a propus lui Hitler să fie naşul fiului său. 10 noiembrie 1933

"Mein Führer!

În timp ce ziua de ieri, 9 noiembrie, a fost una de doliu, dar şi o zi de inspiraţie aflată sub semnul impresiei lăsate de marele dumneavoastră discurs de la München, mie, membru SA (n.r. - Sturmabteilung, organizaţie paramilitară a partidului nazist) şi luptător din 1927, gardian în lagărul de concentrare Oranienburg, mi-a fost dăruit primul copil, un băiat sănătos şi viitor membru al SA.

Îmi permiteţi, mein führer, să vă rog ca, în spiritul acestei zile atât de importante pentru noi naţional-socialiştii, să fiţi naşul fiului meu, data botezului urmând a fi stabilită ?

Heil Hitler!", Werner M.

Propaganda nazistă îl prezenta adeseori pe „Führer“ înconjurat de copii

Scrisoarea fetiţei Helga J., în vârstă de 9 ani. 30 septembrie 1938

"Mi-am serbat la 29 septembrie ziua de naştere, am împlinit nouă ani. Acum îţi mulţumesc că mi-ai făcut un asemenea cadou frumos de ziua mea şi că ai adus înapoi în Germania regiunea sudetă, căci acum tati nu mai trebuie să meargă la război fiindcă tati mai este tânăr. Acum îţi doresc mult noroc şi o viaţă lungă.

Multe salutări de la a ta" Helga J.

O „baie de mulţime“, în octombrie 1938, în perioada marilor succese diplomatice hitleriste Fotografii: Bundesarchiv

Scrisoarea Mariei Schikl-gruber, care a cerut sprijin pentru repatrierea corpului neînsufleţit al fiului ei, căzut pe front. 24 august 1943

"Fiul nostru cel mai mare, Anton Schiklgruber, ucenic de dulgher, a fost înrolat la 11.1.1943 în RAD (n.r. - Reichsarbeitsdienst, Serviciul de Muncă al Reich-ului, forţă armată auxiliară). Este născut la 6.7.1925. După nici 14 zile a fost transferat la SS din cauză că este înalt şi solid. După o scurtă pregătire la Praga a fost trimis în Est. Acolo a mai trecut printr-un stagiu de pregătire. La 7 iulie, când abia împlinise 18 ani, a fost trimis pe front, având numărul poştal de front 05425 C. La 19 iulie a căzut ca un erou, împuşcat în cap, în timpul unui atac nocturn asupra căii ferate de la Belenicinno. Este îngropat la Luciki, la 50 km nord de Belgorod. Am dori să-l aducem acasă.

Vă mulţumesc anticipat pentru ajutor.

Cu salut german!" Marie Schiklgruber

În timpul congreselor partidului, organizate la Nürnberg, membrii îl cunoşteau personal pe Hitler

Top 10 dictatori celebri din lume

http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/top-10-dictatori-celebri-din-lume-242602.html

Războiul din Libia pentru alungarea de la putere a fostului lider libian, Muammar Gaddafi, a dus la compararea acestuia cu marii dictatori ai lumii care au intrat în istorie pentru modul brutal în care şi-au condus popoarele, pentru crimele pe care le-au săvârşit sau pentru contribuţia pe care au avut-o la schimbarea ordinii mondiale.

Se pare, însă, că Muammar Gaddafi este departe de un top 10 alcătuit de top-10-list.org, care cuprinde cei mai populari dictatori din lume care au făcut istorie într-un fel sau altul.

1. Adolf Hitler

Puţine lucruri ar mai putea fi spuse despre Adolf Hitler. El a zguduit omenirea din temelii, declanşând cel de-al II-lea Război Mondial şi ordonând uciderea a peste 10 milioane de oameni în lagărele de concentrare.

2. Pol Pot

Numele lui real a fost Saloth Sar şi a fost deţinătorul puterii absolute în Cambodgia între anii 1976-1979. El este considerat ca fiind principalul responsabil pentru asasinarea de către Khmerii Roşii a peste 2 milioane de cambodgieni, insituind o adevărată dictatură a groazei în ţara sa.

3. Iosif Vissarionovici Stalin

Stalin a condus Uniunea Sovietică din 1922 şi până în 1953 şi este considerat ca fiind cel mai mare ucigaş din istoria lumii. Se presupune că în timpul dictaturii lui Stalin au fost ucişi aproximativ 20 de milioane de oameni, însă există voci care spun că cifra se ridică până la 50 de milioane.

4. Benito Mussolini

Mussolini a devenit primul ministru al Italiei din 1922 şi până în 1943, a creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat. Italia a intrat în cel de-al II-lea Război Mondial de partea Germaniei naziste.

5. Francisco Franco

Francisco Franco a fost conducătorul absolut al Spaniei între 1939 şi 1975. A ajuns la putere în urma unui sângeros război civil împotriva republicanilor. El a instaurat un regim dictatorial de extremă dreaptă. Deşi a primit ajutor din partea statelor Axei în timpul războiului civil, Franco a păstrat neutralitatea Spaniei în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, refuzând deportarea evreilor din Spania.

6. Vladimir Ilici Lenin

Lenin a fost un revoluţionar rus care a condus partidul bolşevic, a fost primul premier al Uniunii Sovietice şi fondatorul ideologiei leniniste.

7. Idi Amin

Idi Amin a fost un conducătorul Ugandei din 1971 până în 1979. El a înlocuit legislaţia ţării cu legile militare şi a instituit pedeapsa cu moartea. Zeci de mii de oameni au fost ucişi în acest fel şi zeci de sate au fost distruse în totalitate. După războiul dintre Uganda şi Tanzania, Idi Amin a plecat în exil în Libia şi în Arabia Saudită, unde a trăit până la moartea sa, în 2003.

8. Mao Zedong

Mao Zedong a fost un revoluţionar chinez şi liderul partidului Comunist Chinez începând cu anul 1935. Din 1949, el a devenit conducătorul absolut al Chinei. În China, Mao Zedong este privit ca fiind un mare revoluţionar, un strateg politic, un mare conducător militar şi salvatorul naţiunii. Cu toate acestea, opinia publică internaţională îl consideră vinovat pentru moartea a peste 50 de milioane de chinezi în timpul dictaturii sale.

9. Fidel Castro

Fidel Castro este un revoluţionar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista şi a transformat Cuba în primul stat comunist din emisfera vestică. El a deţinut titlul de premier până în 1976, când a devenit preşedintele Consiliului Statului şi Consiliului Miniştrilor, fiind conducătorul absolut al Cubei până în 2008, când puterea i-a fost predată fratelui său, Raul Castro. Fidel Castro nu este considerat ca fiind un dictator criminal, însă prezenţa sa în top este asigurată de popularitatea sa, datorată mai ales opoziţiei faţă de SUA.

10. Porfirio Diaz

Preşedinţia lui Porfirio Diaz a durat peste 20 de ani. Perioada conducerii sale a fost o perioadă de pace şi stabilitate internă în Mexic, însă regimul său a devenit extrem de puţin popular din cauza represiunilor politice. A fost înlăturat de la putere în timpul Revoluţiei Mexicane, care a izbucnit după ce „preşedintele" l-a închis pe rivalul său politic şi a anunţat câştigarea celui de-al 8-lea mandat.

O nouă ipoteză despre sfârşitul Fuhrerului: Hitler şi Eva Braun ar fi zburat în Argentina după sfărşitul războiului şi ar fi murit de bătrâneţe

[color=#000]Conform unei [color=#0494e1! important]noi teorii despre viaţa şi sfârşitul liderului nazist, Adolf Hitler şi soţia sa şi-ar fi înscenat moartea şi ar fi zburat în Argentina fascistă, unde şi-au trăit viaţa în linişte, până la bătrâneţe. Teoria este prezentată în cartea "Lupul cenuşiu: Evadarea lui Adolf Hitler", scrisă de către Gerrard Williams şi Simon Dunstan, însă grav ridiculizată de către istoricul expert în viaţa Fuhrer-ului, Guy Walters, notează Daily Mail.

[color=#000]Potrivit cărţii celor doi britanici, liderul nazist şi-ar fi înscenat moartea sa şi a soţiei sale, punând dubluri să le "joace" sinuciderea. Cu 3 zile înainte de 30 [color=#0494e1! important]aprilie 1945, ziua în care corpurile celor doi au fost descoperite, Hitler şi Braun ar fi zburat în Argentina, cu [color=#0494e1! important]mai multe opriri pe vechiul continent, ţară în care s-au stabilit şi-au trăit până au murit de moarte bună.
[color=#000]În plus, cei doi autori susţin că au descoperit că Hitler şi Braun ar fi avut două fiice şi că, la un [color=#0494e1! important]moment dat, au şi divorţat, după naşterea acestora. Mai mult, Hitler ar fi murit în 1962, la vârsta de 73 de ani, şi nicidecum la 56 de ani, împuşcat în cap.

[color=#000]"Nu există dovezi palpabile cum că el sau Eva Braun ar fi murit, şi, în plus, poveştile martorilor oculari care i-au văzut debarcând în Argentina sunt greu de combătut", a expliat Williams, istoric şi jurnalist care a scris numeroase articole despre cel de-al Doilea Război Mondial. Cei doi au petrecut [color=#0494e1! important]mai mult timp în Argentina, interogând mai mulţi martori, justificând că unii dintre aceştia au fost chiar ameninţaţi dacă vor spune prea multe lucruri din câte ştiu.

În cartea celor doi este explicat cum serviciile de spionaj americane le-au dat o mână de ajutor celor doi în escapada lor în schimbul unor secrete militare bine păstrate.

Guy Walters, autorul a numeroase cărţi despre cel de-al Doilea Război Mondial şi expert în viaţa lui Hitler, spune că aceste ipoteze sunt "2.000 la sută tâmpenii". "Ar trebui să le fie ruşine celor doi autori pentru tâmpeniile pe care le scriu. Este o mare prostie. Cartea lor nu are nicio substanţă, niciun fundament", a replicat Walters. Istoricul a explicat cum mai multe astfel de teorii au fost lansate pe parcursul vremii, însă doveziile cum că Hitler s-a împuşcat în cap pe 30 aprilie 1945 sunt imposibil de dezminţit. Walters, autorul cărţii "Ultimul martor", a explicat în mai multe rânduri de ce această teorie este o mare "prostie".

Rochus Misch, fostul operator radio al lui Hitler, a mărturisit cum a văzut cu proprii săi ochi corpul neînsufleţit al conducătorului german. "Eram în camera alăturată când s-a împuşcat. Nu am auzit nimic, însă i-am văzut trupul fără viaţă când s-a deschis uşa camerei în care se afla. L-am văzut pe Hitler căzut cu capul pe masă. Am văzut-o şi pe Eva Braun moartă pe canapea, cu capul întors spre Hitler, cu genunchii ridicaţi la piept. Purta o rochie albastră, cu un volănaş alb la gât", a explicat Misch.

Ştiaţi că führer înseamnă în germană călăuză

Titlul de führer a fost asumat de Adolf Hitler ca şef al nazismului şi al statului german.

Führerprinzip acorda valoare de lege oficială a statului manifestărilor de voinţă personală ale lui Hitler. Autoproclamarea lui Hitler ca Führer s-a produs după ce Partidului Naţional Socialist al Muncitorilor Germani i-a alăturat un cord paramilitar, S.A.

"Slăbiciunea" lui Adolf Hitler. Vezi ce ascundea dictatorulInternaţional

Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz1ZtwpfY5H
EVZ.ro

Adolf Hitler avea nevoie de ochelari la citit, însă nu dorea ca oamenii să afle acest lucru.

Deși ochelarii au fost făcuți la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, puține sunt fotografiile care îl surprind pe Hitler purtându-i. Și asta pentru că dictatorul îi considera o slăbiciune și credea că îi știrbesc din autoritate. Pentru a nu-i folosi în timpul discursurilor, Hitler avea textele scrise cu litere foarte mari și spații între rânduri.

Luna aceasta, ochelarii vor fi scoși la licitație pentru 6.000 de euro, împreună cu tocul din piele neagră, căptușit cu catifea albastră și inscripționat cu numele opticianului din Berlin care i-a realizat în mare secret.
Printre obiectele care vor fi licitate se numără o tabacheră din argint, al cărei preț de pornire depășește 10.000 de euro, și ceasul de aur primit cadou de dictator și care a fost găsit lângă el după ce s-a sinucis.

Hitler, AMENDAT pentru depăşirea vitezei legale. Cum a încercat să scape de sancţiune


În 1931, cu doi ani înainte să devină cancelar al Germaniei, Adolf Hitler a primit o amendă pentru că a depăşit viteza legală cu aproape 30 km/h, în timp ce se afla la volanul limuzinei sale Mercedes, scrie Daily Mail.

Informaţia apare după 80 de ani şi a fost găsită în arhivele germane. Pe 19 septembrie 1931, Hitler a fost surprins conducând cu 55,5 km/h într-un sat din apropierea oraşului Ingolstadt, viteză de două ori mai mare decât limita legală permisă atunci.
"Viteza vehiculului a fost determinată de doi poliţişti cu cronometre. Maşina a parcurs 200 de metri în 13 secunde", a notat un poliţist în raport.

Pe baza plăcuţei de înmatriculare, s-a stabilit că maşina aparţine unui oarecare "A. Hitler".

Daily Mail scrie că, foarte probabil, Hitler nu a plătit niciodată amenda, mai ales că a încercat să muşamalizeze incidentul.Fuhrer-ul a declarat că nu el conducea în acel moment, ci şoferul său Julius Schreck, pe care îl rugase să meargă "cât mai repede posibil", fără a explica de ce. Daily Mail scrie că Hitler a folosit această scuză pentru că şoferul său semăna foarte bine cu el.

Istoricii spun că au găsit, însă, motivul pentru care Hitler se grăbea: cu o zi înainte, nepoata sa vitregă se sinucisese la Munchen. A fost evenimentul care l-a afectat cel mai tare pe Fuhrer, în toată viaţa lui, după cum au declarat liderii nazişti, la procesul de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Daily Mail mai notează că ofiţerul care a "îndrăznit" să-i scrie amendă lui Hitler nu a mai fost niciodată avansat.

FOTO: 4 fotografii inedite cu Hitler
Câteva fotografii color cu Hitler datând din anii de dinaintea celui de-al II-lea Război Mondial vor da ...

HARTĂ. Cum ar fi putut Hitler să cucerească SUA

În anul 1942, după ce forţele aeriene naziste au lansat un atac devastator asupra flotei Britanice, navele lui Hitler străbat Oceanul Atlantic şi, cu ajutorul unor spioni, pun stăpânire pe America.

Acesta este unul dintre scenariile de coşmar imaginate de către jurnaliştii de la revista Life, într-un moment în care ameninţarea unei invazii naziste era reală.

Numărul revistei din 2 martie 1942 conţinea o serie de hărţi create de experţi pentru a prezice cum ar putea Hitler cuceri Statele Unite. Scopul acestei iniţiative era de a-i avertiza pe cititori că America nu mai era un simplu observator în cel de-al Doilea Război Mondial.

Diagramele publicate ilustrează diverse opţiuni pe care le-ar fi avut germanii la dispoziţie. Materialul a venit în continuarea unui articol controversat în care era luată în calcul o posibilă înfrângere a Statelor Unite, scris de autorul de literatură SF Philip Wylie.

Datorită faptului că SUA tocmai se implicaseră în război, posibilitatea unei invazii părea foarte mare.

Europa era măcinată de război încă din 1939. Până în 1942, Puterile Axei controlau Austria, Cehoslovacia, Polonia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Norvegia, Iugoslavia, Finlanda, Grecia, Lituania, Letonia şi Estonia, precum şi unele părţi ale Uniunii Sovietice şi ale Africii de Nord. În acest timp, Italia aliată naziştilor controla Sicilia, Etiopia şi Libia iar japonezii anexaseră mari părţi din China, Asia de Sud-Est şi Indonezia.

După atacul de la Pearl Harbor din Decembrie 1941, America se afla în faţa unei ameninţări reale, existând o şansă ca puterile Axei să încerce să anexeze cea mai mare naţiune vestică. Potrivit revistei Life, existau cinci posibilităţi.


Opţiunea 1: Loveşte şi traversează Atlanticul. Unul dintre scenariile imaginate de Life magazine preconiza un atac al Germanilor dinspre Coasta de Est. Pentru ca acest plan să reuşească, aceştia ar fi trebuit să elimine flota britanică, să stăpânească Regimul de la Vichy şi să flotele italieneşti.

Opţiunea 2: Saltul pe insule. Potrivit acestor planuri, naziştii trebuiau să lanseze un atac asupra oraşului Norfolk, din Virginia. Mai întâi, germanii ar fi trebuit să se întâlnească cu flota japoneză prin intermediul insulelor Azore, Madeira şi Canare.

Opţiunea 3: Manevra Islanda. Potrivit acestei strategii, naziştii şi-ar fi început invazia prin intermediul Canadei, intrând prin St. Lawrence şi Hudson Valleys. Aceştia ar fi trebuit mai întâi să treacă prin Islanda, prin distrugerea flotei britanice.

Opţiunea 4: Chemarea Japoniei. Acest atac ar fi început printr-un bombardament surpriză al Japoniei asupra Canalului Panama, urmat de o aterizări în Ecuador.

Opţiunea 5: Pearl Harbor revizitat. Acest plan presupunea un atac direct al Coastei de Vest prin intermediul Pearl Harbor. Japonezii şi germanii, susţinuţi de portavioane, ar fi aterizat pe insulele Hawai, după care şi-ar fi înfiinţat baze aeriene şi ar fi avansat dinspre Oahu.

Studenţii germani care l-au subminat pe Hitler



"Trandafirul alb” (“Die Weiße Rose”) reprezintã numele sub care a activat un grup de cinci studenţi din München şi profesorul lor universitar, care în perioada dintre iunie 1942 şi februarie 1943 au redactat, tipãrit şi distribuit o serie de foi voalante prin care au încercat sã convingã populaţia sã opunã rezistenţã regimului naţional-socialist.


Prin protestul lor deschis au ales o cale cel puţin periculoasã: în loc sã pãstreze tãcerea, aşa cum a fãcut-o majoritatea populaţiei germane, tinerii au blamat fãrã echivoc crimele dictaturii hitleriste. Ba mai mult: din punctul lor de vedere, oricine nu condamna deschis nedreptãţile regimului se fãcea vinovat de colaborare şi cooperare…A acţiona împotriva nazismului devenise o responsabilitate pe care aceşti tineri idealişti şi dornici de schimbare şi-o asumau cu orice risc. Din acest motiv opinia publicã îi considerã astãzi pe membrii “Trandafirului Alb” prototipul spiritului civic , curajului dus la extrem, refuzãrii compromisului politic şi personal şi luptei împinse la sacrificiul suprem.

Cine erau participanţii?


În vara anului 1942 şi la începutul anului urmãtor mişcarea de rezistenţã fondatã la München împrãştie foi voalante cu mesaj puternic pacifist în sudul Germaniei, precum şi în Linz, Salzburg sau Viena. Mai întâi se cere rezistenţã pasivã, dar în scurt timp şi cãderea regimului. Nucleul acestui grup îl constituie studenţii la medicinã Hans Scholl şi Alexander Schmorell. Treptat aceştia îi coopteazã şi pe Christoph Probst, Sophie Scholl, Willi Graf şi pe profesorul Kurt Huber, care contribuie prin diverse metode la activitãţile de defãimare a regimului. Pãrtaşii proveneau în principiu dintr-un mediu conservator sau liberal, puternic influenţat de etica creştinã. Motivaţia în spiritul creştinesc a fost întãritã de indignarea cu care observau deportarea evreilor sau tratamentul inuman la care erau supuşi opozanţii regimului.
Hans şi sora sa, Sophie Scholl, s-au transformat din entuziaşti ai mişcarii tineretului hitlerist în idealişti liberali animaţi de ţeluri umaniste precum libertatea de expresie şi dreptatea socialã. Experienţe personale neplãcute îşi lasã o amprentã ireversibilã asupra gândirii tinerilor, care devin critici înflãcãraţi ai realitãţilor politice ai timpului lor. Unitatea lor se construieşte în primul rând pe aceastã atitudine criticã, dar şi pe pasiunea comunã pentru muzicã, literaturã sau religie. Din prieteniile individuale se dezvoltã în cele din urmã o mişcare coerentã antinazistã, pentru care vor primi pedeapsa capitalã. Foile voalante elaborate de grupare reprezintã mai mult decât o trezire a conştiinţei germane, fiind totodatã nãscute dintr-o motivaţie politicã incontestabilã şi convingerea cã tãcerea populaţiei nu face altceva decât sã confere şi mai multã putere regimului.



Dupã experienţele de pe front şi rapoartele legate de genocid din Polonia şi Rusia studenţii ajung la concluzia cã discuţiile clandestine nu mai sunt suficiente. Primele patru foi voalante sunt concepute între sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie 1942 şi rãspândite anonim prin poştã în rândul studenţilor din München. În perioada 23 iulie – 30 octombrie 1942, Graf, Scholl şi Schmorell lucreazã ca infirmieri pe frontul de est, folosindu-se de observaţiile directe asupra rãzboiului pentru a întocmi cea de-a cincea foaie voalantã: “Aufruf an alle Deutschen”, cu un tiraj în jur de 6000 de exemplare şi rãspânditã în sud şi în unele oraşe austriece. Scopul devine apelul cãtre o masã din ce în ce mai mare de oameni, dupã cum reiese şi din utilizarea unui mod de exprimare accesibil tuturor. Experienţa atrocitãţilor de pe front îi convinge cã Hitler poate cel mult prelungi rãzboiul, cã în niciun caz nu poate fi vorba de o victorie, prin urmare trebuie pus capãt regimului inuman şi crud faţã de propriii cetãţeni. Manifestul propovãduieşte refuzul militarismului prusac al lui Hitler şi credinţa într-o Europã federalã care aderă la principiile creştine ale toleranţei şi dreptăţii.

La sfârşitul lui ianuarie 1943 este pierdutã bãtãlia de la Stalingrad, cu un bilanţ de 230.000 de morţi de partea germanã şi 1.000.000 de partea ruseascã. Un asemenea deznodãmânt nu putea decât sã accentueze considerabil starea de nesiguranţã din rândul populaţiei germane şi nu numai, precum şi sã impulsioneze rezistenţa antihitleristã. Pentru membrii Trandafirului Alb cumulul de evenimente a condus la elaborarea celui de-al şaselea şi celui mai important ‘fluturaş’: “Kommilitoninen! Kommilitonen!”, care strãbate Scandinavia şi Marea Britanie cu ajutorul lui Helmuth von Moltke. Mii de exemplare zboarã din avioane britanice deasupra Germaniei, purtând supratitlul “Ein deutsches Flugblatt - Manifest der Münchner Studenten”. Investigaţiile Gestapo-ului încep încã din vara lui 1942, întrucât manifestele erau private drept o ameninţare la adresa siguranţei statale. Poziţia viguroasã împotriva regimului se concretizeazã într-o ultimã acţiune în forţã, de data aceasta prin distribuţia manifestului chiar în holul Universitãţii din München, alãturi de slogane antihitleriste şi caricaturi antinaziste. Sophie Scholl este cea care preia iniţiativa şi rãspândeşte fluturaşul în universitate pe 18 februarie 1943. Identificatã de un informator al Gestapo-ului, este arestatã împreunã cu fratele sãu, asupra cãruia se descoperã manuscrisul pregãtit pentru cel de-al şaptelea manifest. În curând sunt arestaţi şi ceilalţi pãrtaşi. Hans şi Sophie Scholl sunt executaţi pe 22 februarie, aceeaşi pedeapsã capitalã aplicându-li-se şi lui Alexander Schmorell, Willi Graf şi Kurt Huber.

“Noi suntem mustrãrile voastre de conştiinţã!”


În viziunea lui Hans Scholl cedase regimului în primul rând intelighentia germanã, dupã cum declara la interogatoriu: ”Am simţit cã era timpul ca aceastã parte a burgheziei sã ia seama la modul cel mai serios de îndatoririle sale politice”. Pentru el şi Schmorell era absolutã nevoie de acţiune concretã: ”Nu mai folosiţi rezistenţa pasivã!”, îndemnau ei încã din primul manifest. “A sosit timpul sã stârpim aceastã hoardã de criminali”, spun ei în cel de-al doilea. Apelul la acţiune se radicalizeazã în cel de-al treilea, când se propune demontarea completã a regimului prin acţiuni de sabotaj în toate domeniile vieţii politice şi publice. Se dorea o neapãratã trezire a conştiinţei naţionale, pentru cã lipsa de acţiune echivala în viziunea lor nu doar cu conformarea, ci şi cu colaborarea. “Noi nu vrem tãcere, noi suntem mustrãrile voastre de conştiinţã, Trandafirul Alb nu vã va lãsa niciodatã în pace!”. Al cincilea manifest exprimã vãdit înţelegerea cursului istoric şi al inevitabilitãţii eşecului politicii hitleriste: “Hitler nu poate câştiga rãzboiul, poate doar sã-l prelungeascã! Trebuie sã ne eliberãm acum de naţional-socialism, în caz contrar germanii vor suferi aceeaşi soartã ca evreii!”.

De ce Trandafirul Alb?


Nu este cert încă de unde provine numele de “Die Weiße Rose”. Acesta s-ar putea datora “Divinei Comedii” a lui Dante, unde sufletele celor drepţi, înveşmântaţi în alb, formau un trandafir de aceeaşi culoare. O altă sursă de inspiraţie o reprezintă poezia cu acelaşi nume de Clemens Brentano, dar şi numele unei mişcări de rezistenţă olandeze împotriva spaniolilor. Hans Scholl a indicat Gestapoului doar poezia lui Brentano, pentru ca astfel gruparea lor să fie considerată inofensivă, iar ceilalţi membri să fie apăraţi de represaliile naziştilor.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/studentii-germani-care-l-au-subminat-hitler

Guvernanţii englezi l-au ajutat pe Hitler să înceapă războiul

Unul din episoadele mai puţin cunoscute ale istoriei se referă la faptul cum guvernul englez condus de conciliatoristul Neville Chamberlain a reuşit să-l ajute pe Hitler în elaborarea planurilor sale criminale. Exponent al curentului conciliatorist, care promova acceptarea oricăror compromisuri pentru a menţine pacea, premierul britanic era gata să-i acorde orice concesii lui Hitler, cu condiţia ca pacea să fie menţinută şi să nu se ajungă la o nouă conflagraţie mondială. Deşi bine intenţionată, politica conciliatoristă britanică a dus în fapt la declanşarea mult mai rapidă a crizei Sudete, la invadarea Cehoslovaciei şi la începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Guvernul Chamberlain

Neville Chamberlain era fiul cel mic al lui Joseph Chamberlain, o proeminentă figură a Partidului Liberal englez. În fapt, fratele său vitreg Austen era cel destinat să poarte mai departe viaţa politică a familiei, având educaţia şi susţinerea s-o facă, lui Neville fiindu-i dată în grijă averea familiei, el având o pregătire ca şi contabil şi o carieră de om de afaceri în oraşul natal Birmingham. Dar, Neville Chamberlain devine interesat de politică, în 1914 devenind primarul Birmingham-ului. La sfârşitul Primului Război Mondial, trece în Partidul Conservator, câştigând alegerile pentru Parlament şi fiind numit câţiva ani mai târziu Ministru al Sănătăţii, ocupându-se cu probleme ca mortalitatea infantilă, pensii, reforme fiscale. Adevărata sa ascensiune începe în 1932, când devine şeful Trezoreriei. Având şi o formare economică, se preocupă atent de recuperarea economică a Imperiului, ţelurile sale fiind stabilitatea fiscală şi ajutorarea şomerilor. A reuşit să balanseze bugetul şi să producă un surplus care a şters deficitul moştenit de la predecesorii săi, inclusiv de la Winston Churchill. Până în 1936 devenise atât de influent încât toate deciziile privind rearmarea şi relaţiile Anglo-Germane le lua el în locul Ministrului de externe. Astfel, Neville Chamberlain a ales să ignore tradiţionalul ţel britanic de balanţă de putere a continentului european, considerând că adevărata securitate a Marii Britanii stătea în refacerea ei economică, rearmării revenindu-i cei mai puţini bani.

La sfârşitul lui mai 1937, îşi vede încununate eforturile, fiind numit prim-ministru al Marii Britanii.

Politica conciliatoristă a guvernului britanic

Problema guvernului britanic a fost că Chamberlain, un om cu o personalitate puternică şi cu o încredere în sine enormă, dublată de un oarecare dispreţ faţă de părerile celorlalţi, s-a înconjurat, în cadrul guvernului său, de oameni pe care îi putea domina şi care-i împărtăşeau opiniiile conciliatoriste. Exista un singur om cu păreri proprii bine conturate şi cu care Neville se consulta frecvent: Edward Wood, lord Halifax- ministul de externe. Dar din nefericire pentru evoluţia ulterioară a evenimentelor, lordul Halifax, un om de o înălţime uluitoare, cu o faţă lungă şi puritană, anti-bolşevic convins, împărtăşea aproximativ aceleaşi idei ca şi prim-ministrul britanic. Halifax aborda politica cu un fel de obligaţie faţă de public, cu o detaşare datorată atât capacităţilor sale intelectuale cât şi înălţimii şi cu o nevoie de a-şi justifica moral acţiunile. Diferenţa dintre el şi premier era aceea că el căuta şi dădea înţelesuri ascunse frazelor, pe când Chamberlain prefera stilul direct şi simplu, spunând exact ce gândea.

Dar aceasta era prea puţin pentru a putea spera la o altă abordare şi la un alt deznodământ al crizei ceho-germane, mai ales că Halifax cădea uneori prada unor atacuri de panică, având prostul obicei ca tocmai atunci să ia hotărârile cele mai importante.

Criza Sudeta

În condiţiile în care intimidările Germaniei la adresa Cehoslovaciei se intensificau, Hitler fiind dispus să folosească forţa pentru a anexa regiunea Sudetă, Marea Britanie şi Franţa erau nevoite să-şi specifice şi clarifice politicile privind criza din Europa Centrală. Fervent apărător al păcii, susţinător înfocat al conciliatorismului şi dorind să joace rolul de mediator al Europei, Neville Chamberlain ajunge să zboare la 69 de ani pentru a se întâlni “face to face “ şi a vorbi cinstit şi direct cu Hitler.

Întâlnirea de la Berchtesgaden

Trebuie amintit şi subliniat faptul că premierul Chamberlain trece peste afrontul stabilirii întâlnirii tocmai la Berchtesgaden, localitatea aflată geografic la cea mai mare distanţă de Anglia şi în care, implicit, se ajungea cel mai greu, şi pe 15 septembrie 1938 se va întâlni cu Adolf Hitler.

Studiind documentele referitoare la această primă întâlnire, ajungem la concluzia că, într-adevăr, Neville Chamberlain era un pic naiv şi neobişnuit cu culisele politicii. Ne dăm seama de aceasta studiind documentele britanice, de unde aflăm că primul lucru pe care premierul l-a făcut a fost să-i ceară lui Hitler să aibă o conversaţie cinstită şi directă, pentru a-şi afla reciproc punctele de vedere.

Concret, Hitler cerea separarea regiunii Sudete de Cehoslovacia şi anexarea ei la Germania, în baza respectării principiului autodeterminării şi cu transferul populaţiei cehoslovace şi germane dincolo de graniţă, respectiv în regiunea Sudetă, asupra restului Cehoslovaciei Hitler neridicând nicio cerere.

Spirit hotărât, Chamberlain accepta: “în principiu n-am nimic împotriva separării germanilor sudeţi de restul Cehoslovaciei, considerând că dificultăţile practice pot fi depăşite“. Tenace şi ambitios, Neville Chamberlain va convinge atât guvernul francez, cât şi pe cel cehoslovac de necesitatea încheierii acestei înţelegeri, în forma descrisă mai sus .

Întrunirea de la Godesberg

Ajuns mult prea departe pentru a mai putea da înapoi, şi de altfel convins de justeţea acţiunilor sale, premierul britanic se reîntoarce să discute cu Fuhrerul german termenii înţelegerii, pe 22 septembrie, la Godesberg. Dar până acum, Hitler, care dorea războiul cu orice preţ, îşi reînnoise lista de cereri, dorind acum, pe lângă anexarea regiunii Sudete şi retragerea trupelor militare cehoslovace şi ocuparea imediată a teritoriului de către trupele germane. Mai mult, Hitler era de acord şi cu un plebiscit: “…germanii care părăsiseră teritoriul începând cu 1918 să poată vota, iar cehii care fuseseră implantaţi acolo să nu aibă dreptul să voteze“. Fire pragmatică, obişnuit să-şi ducă sarcinile la bun sfârşit, Neville Chamberlain le cere nemţilor un memorandum pe care îl primeşte în seara de 23-24 septembrie şi pe care îşi ia angajamentul să-l prezinte părţii cehoslovace.

Este de admirat luciditatea premierului britanic, care realizează că cererile lui Hitler sunt irealizabile şi, în consecinţă el, deşi a încercat din răsputeri, nu-şi poate îndeplini misiunea mult râvnită: realizarea unei păci juste şi echitabile.

Într-adevăr, pe 24 septembrie 1938, Cehoslovacia îşi mobilizează armata şi se pregăteşte de război.

Premierul Chamberlain nu poate fi acuzat de rea-voinţă sau de sprijinire a nazismului, căci acum, în ceasul al 12-lea, după consfătuirea cu liderii francezi din 25 septembrie, Marea Britanie decide să-şi respecte angajamentele făcute aliaţilor săi şi se pregăteşte de război, anunţând mobilizarea flotei sale pe 27 septembrie.

Acordul de la Munchen

E dincolo de orice dubiu că prim-ministrul britanic a încercat, înainte de orice să-şi protejeze naţia şi să nu-şi atragă patria într-un război costisitor şi mistuitor, război din care Marea Britanie nu avea nimic de câştigat. În aceste condiţii, Neville Chamberlain va decide grăbirea rearmării şi pregătirea de război şi, concomitent, face o ultimă încercare de stabilire a păcii. Prim-ministrul britanic, în disperare de cauză, dându-şi seama că a mers prea departe cu ideea păcii, neglijând aspectele militare, îl convinge pe Mussolini să intervină pe lângă Hitler pentru o ultimă întâlnire în care să caute o soluţie pentru evitarea războiului.

Poate că Chamberlain sperase la o renegociere a condiţiilor, dar se înşela. Prins în propria capcană şi nemaiputând da înapoi, se vede pus în faţa faptului împlinit şi obligat să semneze acest acord care avea aceleaşi clauze ca şi cel de la Godesberg. Astfel, acordul de la Munchen, semnat pe 30 septembrie 1938 de Germania, Italia, Franta şi Marea Britanie, în lipsa Cehoslovaciei şi a aliatei Rusia care nu fuseseră primite în Conferinţă, prevedea evacuarea forţelor militare cehoslovace din regiunea Sudeta între 1 şi 10 octombrie şi ocuparea ei de forţele germane în 4 etape, iar Cehoslovacia rămasă se bucura de garanţia Angliei şi Franţei în faţa agresiunii neprovocate, Italia şi Gemania promiţând acelaşi lucru odată ce cererile teritoriale poloneze şi ungare ar fi fost satisfăcute.

Paradoxal, Acordul de la Munchen a însemnat pentru guvernul Neville Chamberlain apogeul, încununarea plină de lauri a carierei şi totodată marea greşeală a vieţii premierului britanic, greşeală pentru care a ajuns să fie atât de blamat şi contestat .

Într-adevăr, obţinând această pace atât de mult dorită de toţi, Chamberlain şi-a asigurat o primire triumfală în Londra, beneficiind de gratitudinea euforică a tuturor concetăţenilor şi nu numai.

Invadarea Cehoslovaciei

Cum am spus mai sus, acordul de la Munchen a însemnat pentru Chamberlain, ba chiar pentru toată Europa, începutul sfârşitului. Aceasta pentru că Acordul n-a dus la respectarea securităţii teritoriale, ci a însemnat, în fapt, o adevărata deschidere a cutiei Pandorei, căci el a dus la o accelerare a procesului de dezintegrare, înclinând balanţa de putere în Europa Răsăriteană în favoarea Germaniei.

În acest context şi fiindu-i clar că evolutia lucrurilor nu poate duce decât la un conflict, prim-ministrul britanic grăbeşte procesul rearmării şi încearcă intensificarea relaţiilor diplomatice atât cu Franţa, cât şi cu statele est-europene.

Începand cu 15 martie 1939 se văd mai mult decât clar efectele dezastruoase ale Acordului de la Munchen. În această zi, armata germană invadează Cehoslovacia, având ca pretext nemulţumirile minorităţii slovace împotriva clasei conducătoare cehe. Germania hitleristă îşi impune hegemonia în zona est-europeană, căci partea vestică a Cehiei devine protectorat german, Slovacia devine satelit german, la fel, practic, şi Lituania după ocuparea portului Memel, iar, intimidate de forţa Germaniei, Romania şi Iugoslavia vor duce o politică de aservire economică şi diplomatică faţă de Germania hitleristă.

Drumul spre al II-lea Război Mondial

Singura excepţie o reprezintă Polonia, care, din motive de mândrie naţională, nu dorea să accepte o soartă ca a cehilor sau să tolereze instaurarea hegemoniei germane în Europa răsăriteană.

În condiţiile prezentate mai sus, iese la iveală spiritul de luptător al lui Neville Chamberlain care se agaţă cu disperare de această mică şansă şi încearcă obţinerea unei alianţe cu Polonia care era văzută ca o putere, singura alternativă viabila în afara Rusiei. Fiind un anti-bolşevic convins, cooperararea cu Polonia îl scăpa şi de nedorita asociere cu Rusia bolşevică. Aşa că pe 31 martie, Marea Britanie acorda garanţia de securitate Poloniei. Mai mult, pe 13 aprilie 1939, Chamberlain semnează acorduri asemănătoare cu România şi Grecia. În acelaşi timp, Chamberlain a rămas fidel ideii de conciliatorism, având mai multe încercări de a ajunge la un acord economic cu Germania.



Ajunşi la acest punct, trebuie spus că cea de-a doua mare greşeala a guvernului britanic a fost că nu dorea o asociere cu Rusia bolşevică, Rusia fiind singura mare putere estică care ar fi putut înclina balanţa de putere în favoarea ţărilor occidentale. Dar, în apărarea lui, trebuie menţionat că nici cele două aliate estice nu doreau asocierea cu Rusia, Polonia dorind să nu depindă politic nici de Berlin, nici de Moscova, iar România temându-se pentru integritatea ei teritorială.

Aceste lucruri au dus la tergiversarea discuţiilor, discuţii începute încă din aprilie. Totuşi, nevoit să ţină cont de opinia clasei politice şi a populaţiei britanice, pe 24 mai 1939, Chamberlain e dispus să poarte discuţii oficiale cu Moscova. Dar tergiversarea şi lentoarea cu care se purtau aceste discuţii îi dau posibilitatea lui Stalin să joace la 2 capete şi să poarte negocieri şi cu Hitler, prin intermediul comisarului de afaceri externe Molotov, mâna dreapta a lui Stalin, care-l înlocuise încă de pe 3 mai pe Litvinov, care avea unele origini evreieşti şi o orientare pro-occidentală.



Neputinţa lui Chamberlain de a trece peste convingerile personale a dus la încheierea unei înţelegeri între Stalin şi Hitler în august 1939 şi la izbucnirea celui de-al II–lea Razboi Mondial în septembrie 1939.

http://www.historia.ro/exclusiv_web/stiati/articol/guvernantii-englezi-l-au-ajutat-hitler-sa-inceapa-razboiul

10 lucruri de ştiut despre...Hitler. Spre exemplu, îi plãceau comediile cu actori evrei

Nu existặ nimic amuzant în legặturặ cu Adolf Hitler, şi totuşi este un personaj care a fascinat întotdeauna. De cậnd Congresul a aprobat divulgarea crimelor de rặzboi ale nazismului în 1998, aporape 3 milioane de documente au fost date publicitặţii, incluzậnd un profil secret al Führer-ului din 1942, întocmit de OOS. Iatã câteva fragmente:

1. • Hitler avea o mare pasiune pentru dulciuri, consumând în jur de un kilogram de ciocolatã zilnic, pe lângã o mare cantitate de produse de patiserie sau frişcã. La o ceaşcã de ceai adãuga 7 linguriţe de zahãr;
   
2. • Subiectele sale favorite includeau introduceri de tipul: “Când eram eu soldat…”, “Când eram eu în Viena…”, “Când eram eu în închisoare…”, “Când eram eu în fruntea partidului în primele sale zile…”;
   
3. • Când vorbea despre Wagner sau despre operã, nu îndrãznea nimeni sã-l întrerupã. Adeseori predica pe marginea subiectului ore în şir, pânã când audienţa adormea;
   
4. • Hitler avea un scris de mânã impecabil, iar Carl Jung, confruntat cu perfecţiunea caligrafiei sale, afirma în 1937 cã “în spatele acestui scris recunosc trãsãturile unui bãrbat cu un instinct feminin”;
   
5. • Aproape în fiecare searã viziona un film în cinematograful sãu privat, preferând filmele care erau interzise publicului german. Îi plãceau comediile cu actori evrei;
   
6. • Personalul sãu îi punea mereu la dispoziţie filme cu tortura şi execuţia prizonierilor politici, precum şi cu conţinut pornografic;
   
7. • Suferea de o ipohondrie cronicã, se diagnostica cu tot felul de boli, îndeosebi disfuncţii intestinale şi se trata cu substanţe periculoase precum stricninã, atropinã sau bacterii din fecalele umane…;
   
8. • A devenit vegetarian dupã ce a participat la autopsia unei fete care s-a sinucis din cauza insistenţei cu care o urmãrea dictatorul. Profita de orice ocazie pentru a tãia apetitul comesenilor, glumind cã va prepara o budincã cu sângele sãu sau numind bulionul de carne ‘ceai de hoit’;
   
9. • Se amuza teribil pe seama personalului sãu, o ţintã principalã fiind ministrul de externe. Ordona unui angajat sã-l sune şi în timp ce asculta conversaţia, îi dãdea instrucţiuni sã-l enerveze atât de tare încât sã cedeze nervos. O glumã de-a sa a dat greş lamentabil în momentul în care l-a trimis pe Ernst Hanfstaengl în Spania într-un avion plin de ofiţeri Gestapo, fãcându-l sã creadã cã este vorba despre o misiune suicidalã. Hanfstaengl a profitat de reumplerea rezervorului şi a fugit în Elveţia, furnizând importante informaţii Aliaţilor înainte sã afle cã de fapt Hitler i-a fãcut o farsã…;
   
10. • Câinele sãu, un ciobãnesc german pe nume Blondi, a avut un efect incontestabil asupra politicii sale. Hitler petrecea ore în şir ocupându-se de dresajul sãu, fapt ce trezea replica acide din parte ofiţerilor sãi: “Uneori aveam senzaţia cã rezultatul campaniei ruseşti depindea mai mult de Blondi decât de personalul nazist”.
    

Hans Litten, un erou anonim împotriva lui Hitler

Un nou film spune povestea unui avocat evreu care l-a înfruntat pe Hitler acum 80 de ani, câştigând ura dictatorului pe viaţă. Jurnaliştii de la BBC dezvăluie povestea lui Hans Litten, un erou anonim, în lupta împotriva dictatorului Hitler.

În sala de judecată din Berlin, faţa lui Adolf Hitler era roşie şi furioasă. Viitorul dictator nu era obişnuit cu acest tip de interogatoriu. Un tânăr avocat evreu, inteligent, integru, radical pe nume Hans Litten îl chestiona pe Hitler cu privire la huliganii săi paramilitari.

Liderul nazist fierbea în boxa martorilor. Atunci când Litten l-a întrebat de ce partidul său a publicat un pamflet care instiga la răsturnarea puterii, Hitler şi-a pierdut calmul cu totul.

„Aceasta este o declaraţie care nu poate fi dovedită prin nimic!" strigă el.

Hitler nu l-a uitat niciodată pe avocatul care a încercat să demonstreze că naziştii erau o mişcare violentă. Litten va fi persecutat ani de zile.

El a fost printre primii adversarii politici ai Fuhrer-ului care au fost adunaţi după ce naziştii au preluat puterea. Şi chiar mult timp după aceea, Hitler nu putea suporta să-i audă numele.

Deşi Litten a fost printre primii adversari ai lui Hitler, el rămâne o figură puţin cunoscută. Acum o dramă şi un documentar spun povestea unui om arţăgos, dar în cele din urmă orice erou are şi defecte.

Litten a fost un anti-nazist activ. Deşi tatăl său, un profesor de drept, s-a convertit de la iudaism la creştinism şi a încercat să lase trecutul în urmă pentru a avansa în carieră, tânărul Litten a mers în direcţia opusă, aderând la un grup de tineri evrei şi învăţând limbra ebraică dintr-un amestec de rebeliune adolescentină şi simpatie pentru deposedaţi.

Ca un avocat, el s-a specializat în apărarea lucrătorilor şi a membrilor Partidului Comunist German (KPD). Cu toate acestea, el nu a fost un susţinător al lui Stalin, interesele conducereii KPD erau în contradicţie cu ordinele Moscovei. Fiind un om cu principii, Litten nu a fost considerat mereu un personaj simpatic.

„A fost un sfânt, dar cred că, dacă m-aş fi aşezat la o bere cu el, nu l-aş fi simpatizat", spune Benjamin Carter Hett, autor al cărţii "Crossing Hitler: The Man Who Put the Nazis on the Witness Stand", o biografie a lui Hans Litten.

Litten a fost într-adevăr un om dificil. Chiar şi cei mai apropiaţi prieteni ai săi au declarat că nu era un om sociabil. Cu toate acestea, beligeranţa lui Litten, precum şi inteligenţa sa, l-au ajutat să îl încolţească pe Hitler în sala de judecată.

In 1931, Litten a intentat acuzaţii penale împotriva a patru membri ai grupului paramilitar al partidului nazist Sturmabteilung (SA), după ce aceştia au atacat o sală de dans frecventată de către comunişti, provocând moartea a trei persoane.

Litten l-a chemat pe Hitler ca martor, în speranţa de a expune strategia partidului nazist de a răsturna democraţia prin aducerea teroare pe străzi. Hitler a asigurat anterior alegătorii din clasa de mijloc că SA este o organizaţie dedicată „iluminării intelectuale".

Timp de trei ore în mai 1931, această afirmaţie a fost demontată de întrebări precise ale lui Litten.

La început, Hitler a insistat că el respectă 100% legea. Dar a început să îşi piardă calmul atunci când Litten l-a întrebat dacă el i-a însoţit pe bărbaţii înarmaţi. „Asta este o nebunie completă", a lătrat liderul nazist.

Lovitura decesivă a venit când Hitler a fost întrebat de ce partidul nazist a publicat un pamflet scris de propagandistul dictatorului, Joseph Goebbels, care promitea că mişcarea „va înfăptui revoluţia" şi „va alunga parlamentul cu ajutorul „pumnilor germani". Hitler a început să se bâlbâie şi „să caute convulsiv un răspuns".

Potrivit istoricului Laurence Rees, nu întrebările lui Litten privind metodele violente ale naziştilor l-au întrebat pe Hitler cel mai mult. Până în 1931, majoritatea germanilor ştiau că naziştii erau huligani brutali, spune el. Hitler era obişnuit ca adversarii săi să îl împroaşte cu venin. Rees susţine că atitudinea calmă al lui Litten l-a stresat cel mai tare pe dictator.

Procesul a fost foarte mediatizat şi Litten a devenit un personaj urât în presa nazistă, care a instigat susţinătorii lui Hitler să îl atace pe avocat.

Pe măsură ce Hitler avansa spre putere, prietenii l-au sfătuit pe Litten să plece din Germania, dar el a refuzat. „Milioane de muncitori nu pot să plece, aşa că şi eu trebuie să rămân", a spus Litten.

Curând, naziştii au preluat controlul şi Litten a fost printre primii adversari arestaţi în timpul incendiului din februarie 1993. În următorii cinci ani, el a fost prizonier în lagăre de concentrare groaznice precum Sonnenburg, Dachau and Buchenwald. Gardienii cunoşteau antipatia personală a dictatorului faţă de el aşa că a fost persecutat zilinic.

Cu toate acestea, în perioada încarcerării sale el a fost admirat de colegii săi deţinuţi pentru bunătatea lui faţă de ei şi demnitatea sa. Atunci când gardienii le-au ordonat prizonierilor să organizeze un spectacol în onoarea naziştilor, Litten a citit o poezie numită „Gândurile sunt gratuite".

În februarie 1938, el nu a putut să mai îndure şi s-a spânzurat. Avea doar 34 de ani.

După ce regimul nazist a fost înlăturat în cele din urmă, reputaţia lui Litten ca un oponent ferm al lui Hitler a fost restaurată. În Berlin, în 1951, a fost montată o placă în onoarea lui, iar o asociaţie de avocaţi au preluat numele Hans Litten. Cu toate acestea, numele său este puţin cunoscut. Potrivit lui Mark Hayhurst, care a scris si regizat drama BBC şi documentarul despre Litten, el a fost o victimă a politicilor din timpul războiului rece - cei din Occident l-au ignorat din cauza simpatiilor lui de stânga, iar atacurile sale asupra ierarhiei staliniste i-au adus antipatie în blocul sovietic.

„Există şi astăzi mulţi Hans Litten în jurul lumii. El este o în continuare o inspiraţie pentru mulţi", susţine Hayhurst.

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/hans-litten-un-erou-anonim-impotriva-lui-hitler-234977.html

Cine este Paula Hitler, cealaltă femeie din viaţa Fuhrer-ului

Numele lui Adolf Hitler, liderul nazist care a pus bazele celui de-al Doilea Război Mondial a devenit un simbol al puterii şi al fricii, celebru în istoria mondială. Deşi toată lumea cunoaşte parcursul dictaturii crude şi extremiste a liderului nazist care a provocat moartea a milioane de oameni, prin intermediul lagărelor de concentrare se ştiu foarte puţine detalii despre viaţa sa personală.

De exemplu ştiai că la 18 ani Hitler visa să devină pictor, că a avut o soră mai mică sau alţi patru fraţi care au murit în copilărie? Adolf Hitler a preferat să ascundă detaliile originii sale dar şi informaţiile despre membrii familiei, cum ar fi sora sa mai mică- Paula Hitler.

Sub protecţia lui Adolf Hitler

Sora mai mică a lui Adolf Hitler, Paula s-a născut în 1896, în Austria şi a fost singura rudă a cancelarului care a supravieţuit până la vârsta de 64 de ani. Ea a lucrat ca secretară în Viena şi a fost susţinută financiar de fratele său până la sinuciderea sa din 1945.

După moartea părinţilor Alois Hitler şi Klara Pölzl, Paula şi Adolf au primit din partea guvernului austriac o pensie. Suma era foarte mică, de aceea Adolf a acceptat să îi cedeze partea lui de bani surorii sale mai mici care avea atunci doar 11 ani.

În timp ce a lucrat ca secretară în Viena, Paula nu a avut niciun contact cu fratele său care în aceea perioadă se zbătea să devină pictor şi ulterior s-a înrolat în armată. Ea şi-a revăzut fratele care începuse să aibe o carieră politică promiţătoare doar în anii '20.

După câtiva ani, Paula a fost concediată pentru că angajatorii săi au aflat că era rudă cu viitorul Fuhrer. În acel moment, Hitler a decis să îi ofere o pensie lunară de 250 de mărci, sumă care s-a dublat după ce Austria a fost anexată Germaniei în 1938. Pe lângă aceşti bani, Paula mai primea de la fratele său mai mare 3000 de mărci de Crăciun şi cu ajutorul lui a reuşit să îşi construiască o vilă.

De asemenea, la recomandarea fratelui său mai mare, în 1936 Paula şi-a schimbat numele de familie în Wolf, o poreclă a dictatorului din timpul copilăriei. "Prima dată când fratele meu mi-a sugerat să îmi schimb numele a fost la Jocurile Olimpice din Garmisch. Vroia să trăiesc sub numele Wolf şi să duc o viaţă discretă. De atunci am păstrat numele acesta", spunea Paula în timpul unui interogatoriu.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Paula a lucrat ca secretară într-un spital militar şi se vedea cu fratele său doar o dată pe an. "Din 1929 până în 1941 l-am mai văzut o singură dată. Ne-am întâlnit o dată în Munich, o dată în Berlin şi încă o dată în Viena. Ne-am mai întâlnit în Viena după 1938. Rapida sa ascensiune m-a îngrijorat. Trebuie să mărturisesc că aş fi preferat să îşi urmeze visul din copilărie şi să devină arhitect. Ar fi salvat lumea de foarte multe griji...", precizează sora lui Hitler.

Paula a primit bani de la Hitler până când dictatorul s-a sinucis în 30 aprilie 1945 muşcând o capsulă de cianură şi împuşcându-se. În dimineaţa zilei de 29 aprilie, dictatorul şi-a scris testamentul şi l-a rugat pe executorul său, Martin Bormann să ofere familiei sale " tot ce are o valoare sentimentală sau este necesar pentru a avea o viaţă simplă şi modestă".

Suspectată că l-a ajutat pe Hitler

"Nu cred că fratele meu a ordonat crimele din lagărele de concentrare sau că a ştiut de acestea. Totuşi este posibil ca ura sa pentru evrei să fie provocată de anii grei de adolescenţă din Viena. Murea de foame acolo şi credea că eşecul picturilor sale era cauzat de faptul că evreii controlau toată piaţa artei", afirmă Paula Hitler.

Deşi există dovezi că Paula împărtăşea credinţele nationaliste extremiste ale fratelui să, ea nu era activă în mediul politic şi nu a fost niciodată membra partidului nazist. Însă datorită unor suspiciuni potrivit cărora l-a ajutat pe liderul nazist să îşi pună în aplicare politica extremistă, Paula a fost arestată de agenţii americani în mai 1954 şi supusă unor interogatorii. Unul dintre agenţii care a participat la discuţii a remarcat că femeia semăna foarte bine cu dictatorul nazist.

În timpul interogatoriilor, ea a declarat că fratele său a fost afectat de moartea mamei sale, iar după ce a izbucnit în lacrimi le-a spus anchetatorilor "Vă rog, amintiţi-vă, a fost fratele meu".

"Destinul fratelui meu m-a afectat foarte mult. Totuşi el era fratele meu, în ciuda celor întâmplate. Sfârşitul său mi-a adus o durere de nedescris...", a spus Paula.

La scurt timp după arestarea sa, Paula a fost eliberată şi s-a întors în Viena unde a lucrat într-un magazin de arte. În 1952, ea s-a mutat într-un apartament cu două camere din apropierea staţiunii montane preferate de Hitler, Berchtesgaden. Aici Paula a preferat să ducă o viaţă retrasă, sub numele de Wolf până la moartea sa din 1960. În această perioadă ea a fost supravegheată de foştii membrii a partidului nazist şi apropiaţii lui Hitler.

Adolf Hitler, un bătăuş care primea bătaie

Paula a caracterizat relaţia din copilărie cu fratele său ca fiind una de "certuri constante, dar şi afecţiune". În jurnalul său din copilărie, descoperite de doi istorici în Germania în 2005, Paula scria că Adolf Hitler obişnuia să o bată, dar spune că aceste palme i-au făcut bine.

Într-un pasaj, Paula descrie şi violenţa cu care tatăl lui Hitler îl bătea aproape în fiecare seară, deşi mama sa încerca să îl apere. " Temându-se că tatăl său nu se va mai putea controla, ea (mama lui Adolf) se decide să pună capăt bătăilor aplicate fiului ei. Se duce în pod şi se aşează deasupra lui Adolf care este întins pe podea, dar nu reuşeşte să evite ultima lovitură a soţului său. Fără niciun sunet, ea primeşte lovitura", descriu scena cei doi istorici, Timothy Ryback şi Florian Beierl într-un articol publicat de ziarul The Guardian în 2005.

De asemena documentele arată că Paula nu a fost doar un simplu martor al Holocaustului deoarece ea a fost logodită cu doctorul nazist Erwin Jekelius, responsabil pentru gazarea a 4000 de persoane în timpul războiului.

"Cred că dacă trebuia să se căsătorească cu unul dintre cei mai mari criminali ai Austriei, atunci şi ea avea legături cu moartea, oroarea şi camerele de gazare" spune Beierl.

Totuşi nunta nu a mai avut loc deoarece a fost impiedicată de Adolf Hitler.

Sora dictatorului nu a fost căsătorită niciodată şi nu a avut copii. Ea a fost înmormântată în cimitirul Bergfriedhof din Berchtesgaden sub numele de Paula Hitler.

Cum voiau aliatii sa-l opreasca pe Hitler


Aliatii au avut tot felul de idei nastrusnice prin care voiau sa-l opreasca sau sa-l anihileze pe Hitler in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Una dintre idei presupunea sa i se

Complotul prin care se dorea transformarea lui Hitler in femeie a existat, se sutine intr-o carte recent aparuta in Marea Britanie si era una dintre ideile prin care se intentiona inlaturarea lui Hitler sau macar perturbarea actiunilor lui. Planul era sa-i strecoare hormoni feminini in mancare si in felul acesta sa-i atenueze agresivitatea, spune profesorul Brian Ford de la Universitatea Cardiff, in cartea "Secret Weapons: Technology, Science And The Race To Win World War II", citat de thesun.co.uk.

Aliatii au cautat tot felul de solutii prin intermediul carora sa-l poata macar incetini pe Hitler, daca nu reuseau sa-l impiedice sau sa-l anihileze, scrie realitatea.net. Nu de putine ori ideile pareau preluate din desenele animate. Una dintre acestea presupunea aruncarea de lipici pe strazi in care sa se impotmoleasca trupele germane sau deghizarea bombelor in conserve de fructe care sa fie exportate in Germania.

GALERIE FOTO: Cele mai controversate zece coperte de revistă din lume. De la Hitler, omul anului în Time, până la Catherine Middleton în aceeaşi poză cu prinţesa Diana

Cele două exorcizări ale lui Hitler

Pentru foarte multă lume, denazificarea Germaniei este o poveste fericită a înlăturării unei dictaturi înfricoşătoare şi instaurarea unei democraţii stabile şi paşnice pentru prima dată în istorie. Este povestea cu care americanii au trăit în timpul Războiului Rece şi prin care s-a găsit o justificare pentru împărţirea şi ocuparea ţării de-a lungul a mai multor decenii, spun cei de la The New York Times.

Însă există şi o altă versiune a acestei file din istorie care nu este atât de cunoscută pentru că atinge subiecte tabu precum expulzarea a milioane de germani din Europa de Est sau numeroasele violuri realizate de Armata Roşie.

Asta este povestea care nu s-a auzit în multe împrejurări, o istorie în care denazificarea este prezentată din perspectiva torturilor la care au fost supuşi prizionerii germani în lagărele de muncă conduse de Aliaţi.

"Adevărul este că nu ştim foarte multe despre suferinţa Germaniei de la sfârşitul războiului şi că istoricii au integrat-o în perioada de suferinţă a Europei. Ştim că şi criminalii pot fi victime şi că atât Germania, cât şi Europa de Est au fost transformate de dezrădăcinarea populaţiilor pe parcursul anilor ‘40, incepând cu evreii şi ajungând în final cu germanii. Până în 1950, est-europenii s-au bucurat de o omogenitate naţională virtuală", scrie autorul articolului Mark Mazower, profesor de istorie la Universitatea Columbia.

Exorcizarea lui Hitler

Subiectul denazificării Germaniei şi a celor două perspective asupra acestui proces au fost prezentate de scriitorul Frederick Taylor în două lucrări. Una dintre acestea -"Dresden' prezintă bombardamentele realizate de Aliaţii în 1945 şi spune că aceste atacuri erau necesare, deşi multe voci susţin contrariul.

Cealaltă lucrare numită "Zidul Berlinului" încearcă să separe miturile de realitate deoarece priveşte dincolo de simbolistica Zidului şi îl prezintă ca fiind un lucru ce a servit intereselor geopolitice a Uniunii Sovietice, dar şi a Americii.

Istoria tumultoasă a Germaniei din 1945 este prezentată de Taylor şi în cartea "Exorcizarea lui Hitler" care are aceleaşi ingrediente ca şi celelalte opere- glume colorate şi amintiri chinuitoare. Însă autorul nu s-a decis ce variantă a istoriei vrea să o abordeze, iar rezultatul este puţin confuz. Într-o oarecare măsură, acest rezultat se datorează şi faptului că Germania din 1945 era un loc confuz deoarece influenţa lui Hitler se manifesta în cele mai neaşteptate moduri.

Una dintre poveştile intrigante prezentate este cea a unui ofiţer din serviciile secrete americane care a intervievat un politician social-democrat dintr-un oraş german recent eliberat. Ofiţerul a rămas suprins atunci când interlocutorului său şi-a ridicat mâna pentru a saluta şi a început să vorbească despre necesitatea curăţării Germaniei de sângele contaminat, adică era nevoie de exterminarea oamenilor care îi susţineau pe nazişti.

Pentru a nu mai avea suprize în momentul în care vor ocupa Germania, americanii şi-au luat anumite măsuri de precauţie. Astfel, echipe de istorici şi oameni de ştiinţă au lucrat pentru a realiza manuale, culegeri de istorie şi ghiduri a culturii germane, toate modificate.De asemenea, amploarea acţiunii şi efectele ei asupra oamenilor au fost analizate de economişti, nutriţionişti şi profesionişti din domeniul sănătăţii publice.

Tocmai acest interes pentru binele Germaniei şi a populaţiei ei face diferenţa între cele două abordări a denazificării pentru că lui Hitler şi anturajului său nu le păsau deloc de nevoile celor învinşi sub conducerea lor.

Cele două mistere a Germaniei

"Exorcizarea lui Hitler" este construită în jurul a două mistere nerezolvate până acum, intrigi ce sunt legate de comportamentul poporului german atunci când războiul s-a încheiat.

Una dintre întrebările lăsate fără răspuns este de ce au continuat germanii să lupte cu hotărâre pentru mult timp deşi era clar că războiul era pierdut. Oamenii nu s-au descurajat deşi soarta lor era evidentă şi nu au ţinut cont nici de strategiile Aliaţilor, şi anume politica predării necondiţionate şi temutul plan Morgenthau care susţinea distrugerea bazei industriale a Germaniei şi "pastoralizarea" ei.

Autorul subliniază în cartea sa şi teroarea simţită de germani la apropierea Armatei Roşii, un sentiment stârnit de povestea unei atrocităţi comise de sovietici într-un sat din Prusia de Est. Până în iarna lui 1944-1945 în rândul germanilor s-a instaurat sentimentul că sunt singuri în lume şi au ajuns la un fel de înţelegere intuitivă a acţiunilor pe care le-a realizat ţara lor. Această stare a dus la îndeplinirea scopului regimului german, şi anume construirea unei societăţi capabile să reziste şocului războiului mult mai eficient decât una care s-a prăbuşit în mod ruşinos în 1918. Germania era o ţară care avea să lupte până în ultimul moment.

A doua întrebare lăsată fără răspuns este de ce finalui războiului a fost atât de decisiv, fără a exista vreo mişcare de rezistenţă despre care să se vorbească? Unii spun că sfârşitul a fost realizat în acest fel pentru a le reaminti tuturor că în timpul războiului mişcările de rezistenţă armate se puteau construi numai în locurile care puteau beneficia de ajutor din străinătate. În schimb, această realitate ar putea fi şi un semn al faptului că germanii erau într-adevăr conduşi de Hitler iar după moartea conducătorului totul se încheiase.

Pentru că în "Exorcizarea lui Hitler" analizele sunt sacrificate în detrimentul anecdotelor, se pare că nu vom găsi niciodată rezolvarea acestor două mistere care bântuie istoria Germaniei naziste.

Cartea are unele poveşti interesante despe reţeaua de guerilla a celor care erau împotriva Aliaţilor şi descrie cu lux de amănunte condiţiile îngrozitoare în care erau ţinuţi sute de germani în lagărele de muncă ale aliaţilor. Însă numărul victimelor din rândul deţinuţilor germani nu se compară cu cel al victimelor sovietice din lagărele naziste care a fost de 10 ori mai ridicat.

"Concluziile lui Taylor sunt ezitante, dar în cazul în care Europa va avea acum o problemă cu Germania, aceasta nu este din cauza ambiţiilor ţării în străinătate, ci pentru că ea va deveni mai interiorizată", încheie Mark Mazower articolul.

VIDEO: ACEŞTIA AU FOST PĂRINŢII LUI HITLER. Picturile INEDITE au aparţinut chiar Fuhrer-ului şi vor fi scoase la licitaţie
Două portrete inedite, care îi prezintă pe părinţii lui Adolf Hitler, Klara şi Alois, vor fi scoase la licitaţie săptămâna viitoare, scrie Huffington Post.

Picturile, deţinute de o familie de francezi stabiliţi în California, au aparţinut chiar dictatorului, care le ţinea în casa lui de vacanţă din Berghof, din Alpii bavarezi.
"Aceste portrete sunt celebre, au fost făcute în timpul celui de-al treilea Reich şi au apărut pe cărţi poştale, pe mormântul Klarei Hitler, dar şi într-un catalog dedicat lui Hitler şi aflat în arhivele guvernului american", a declarat dealerul care se ocupă de vânzarea tablourilor.
Autenticitatea portretelor a fost confirmată prin compararea cu fotografiile din perioada celui de-al treilea Reich, făcute în casa lui Hitler şi în care apar şi cele două tablouri.

Odată cu apariţia celor două portrete renasc şi speculaţiile legate de părinţii lui Hitler. Astfel, se pare că bunicul lui Hitler ar fi fost evreu sau că Alois nu este tatăl natural al Fuhrerului.

DOCUMENT DE ARHIVĂ. 1936: Daily Mirror publică un interviu cu "un om al destinului". Îl chema Adolf Hitler
Daily Mirror publica, în 1936, un interviu în exclusivitate cu Adolf Hitler, în care Fuhrerul făcea apel la raţiune şi cerea lumii: "Haideţi să fim prieteni".

Interviul a fost publicat pe prima pagină, cu litere de-o şchioapă, însoţit de o fotografie care îl înfăţişa pe Hitler într-o ipostază clasică. De remarcat că publicaţia îl numeşte pe Fuhrer "un om al destinului".
"Este una dintre cele mai vechi lecţii de jurnalism. Dacă ai o exclusivitate, nu înseamnă că este şi bună. Şi, doar pentru că e dificil să vorbeşti cu o anumită persoană, nu înseamnă că respectivul este un om al destinului sau că merită ascultat", scriu jurnaliştii de la Guardian, care au redescoperit interviul cu Hitler, după 75 de ani.

[size=18]Cu ce s'au ocupat popoarele inainte de primul razboi mondial? Cu ce
se ocupa in prezent?[/size]
ENGLEZII. Cu Biblia, azi cu sportul.

FRANCEZII. Cu moda, astazi cu propagarea pacii.

GERMANII. Cu tehnica si acum cu parada militara.

ITALIENII. Cu cantece, azi cu intrigi.

RUSII. Cu betia, azi cu dumpinguri.

TURCII. Cu rahat, azi cu modernizarea.

ROMANII. Cu agricultura, azi cu politica.

BULGARII. Cu gradinaritul, azi cu teroarea.

UNGURII. Cu injuraturi, azi cu cersitul.

EVREII. Cu nimic si azi cu... Hitler.

ZIUA, 24 septembrie 1937

Cum se naşte în Germania "următoarea generaţie a extremiştilor de dreapta". Copiii neonaziştilor, puşi să-i coloreze mustaţa lui Hitler
Copiii neonaziştilor ar putea fi îndepărtaţi de familiile lor şi daţi în grija statului, autorităţilor fiindu-le frică să nu fie spălaţi pe creier de părinţii lor, scrie Daily Mail.

Autorităţile germane devin din ce în ce mai îngrijorate din cauza numărului tot mai mare de şcoli de vară care îi învaţă pe cei mici să-l idolatrizeze pe Adolf Hitler.

O razie recentă într-una dintre aceste şcoli a relevat că profesorii obligă copiii să rezolve puzzle-uri cu harta Germaniei de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial sau îi încurajează să coloreze mustaţa lui Hitler. De asemenea, în astfel de şcoli s-au descoperit broderii cu svastica sau torturi cu simboluri naziste în loc de lumânări.

În urma acestor descoperiri, guvernul german încearcă să găsească o soluţie pentru a contracara propaganda. "Dacă influenţa ideologică ajunge atât de puternică încât să influenţeze dezvoltarea copiilor, statul şi instituţiile sale trebuie să ia măsuri. Dacă nu, am putea avea probleme mari în viitor", spune asistentul social Gunther Hoffmann.

Copiii din şcolile de vară, împărţiţi în funcţie de "viziunea asupra lumii"

Copiii trimişi în aceste şcoli de vară de părinţii lor neonazişti sunt învăţaţi că democraţia este pentru cei slabi şi că Germania poate fi salvată doar sub conducerea unui nou Fuhrer.

În respectivele tabere, copiii fac tot felul de lucruri specifice vârstei lor - adică învaţă să înoate, să călărească sau participă la drumeţii -, dar fac şi o incursiune în trecut, pentru a sărbători nazismul.

Revista germană Der Spiegel a aflat chiar că, într-una dintre aceste tabere, copiii au fost împărţiţi pe echipe în funcţie de "viziunea lor asupra lumii", una dintre expresiile preferate ale naziştilor.

Copiii neonaziştilor, crescuţi printre steaguri, cărţi şi înregistrări cu Hitler

Amplificarea manifestărilor neonaziste este un trend îngrijorător pentru Germania, mai ales că mulţi dintre adepţii acestei mişcări decid să se mute împreună, în acelaşi sat sau oraş. Spre exemplu, în oraşul Jamel din regiunea Mecklenburg, 99% dintre locuitori sunt neonazişti şi se mândresc cu asta. Scopul lor, conform Der Spiegel, este să "creeze un curent naţionalist".

Oficialii guvernamentali spun că mii de părinţi de pe întreg teritoriul Germaniei îşi cresc copiii în spiritul nazist. În urma raziilor în mai multe cămine, au fost descoperite steaguri naziste, cărţi în care sunt glorificaţi "luptătorii" lui Hitler sau înregistrări din acea perioadă.

"Copiii separatiştilor de extremă dreaptă cresc în cadrul unor colective naziste, iar şcolile de vară induc un sentiment de securitate", arată un raport al forţelor secrete germane.

Principalul partid neonazist din Germania, NPD, care a rezistat mai multor tentative ale guvernului de a-l interzice, spune că principala sa misiune este "să crească următoarea generaţie de extremişti de dreapta".

Nemtii rad cu Hitler, evreii - nu!
Pe ecranele cinematografelor germane a inceput sa ruleze filmul "Führerul meu" realizat de regizorul elvetian Dany Levi. Un evreu sa faca o comedie simpatica despre odiosul satrap e o performanta, de altfel e prima comedie din istoria Germaniei care il are drept personaj principal pe fostul dictator al Germaniei naziste. Filmul prezinta cu mijloace comice relatiile dintre Fuhrer si un evreu, profesor de retorica si mimica, care e salvat si adus la Berlin dintr-un lagar de exterminare pentru a-l ajuta pe Hitler sa-si imbunatateasca "imaginea". Povestea din film incepe la sfarsitul anului 1944, in Berlinul distrus de bombe. Hitler e deprimat si ministrul Propagandei, Josef Goebbels, spera ca specialistul evreu ii va ridica moralul si va imbunatati gestica in vederea discursului de sfarsit de an.

Cateva luni inaintea prezentarii filmului pe ecranele cinematografelor, s-a desfasurat in Germania o vie polemica. Au fost puse cateva intrebari: daca Germania poate suporta o comedie despre fostul ei Führer, daca e admisibil sa-l prezinti pe Hitler, responsabil cu declansarea celui de-al II-lea Razboi Mondial si al asasinarii a sase milioane de evrei, dintr-o perspectiva comica, si in ce masura filmul va rezista analizei istoricilor si cronicarilor cinematografici. Filmul e o fantezie; nu a existat o profesoara evreica de mimica, salvata de la Auschwitz si adusa la cancelaria Führerului, dar evreica din film reuseste sa-l faca pe Hitler simpatic spectatorilor. Nu toata lumea rade si se amuza cu "Fuhrerul meu" si primul care a protestat a fost insusi actorul principal, H. Schneider, care a declarat ca pe el filmul nu l-a amuzat. Liderii evrei din Germania au fost mai aspri, Diter Grauman, vicepresedintele Organizatiei evreilor din Germania, a declarat: "Ca fiu al unor supravietuitori ai Holocaustului sunt tulburat pana in adancul sufletului vazand aceasta parodie binevoitoare a nazismului si a lui Hitler".

Soldati evrei au luptat pentru Hitler
Mii de evrei au facut serviciul militar in armata germana in timp ce familiile lor erau exterminate
William D. Montalbano, LA Times
INARMAT CU o bursa, sandvisuri cu unt si avand o senzatie de fiori de ghiata, americanul Bryan Rigg a pornit sa cerceteze un nomansland thriller din istoria exterminarii evreilor in Germania nazista. El a intervievat fosti soldati germani de origine evreiasca, o parte din ei ofiteri cu functii importante, care au luptat pentru al Treilea Reich, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.
Mii de barbati de origine evreiasca au facut serviciul militar cu buna stiinta a lui Hitler. Nazistii le-au permis acestora sa lupte in armata dar le-au exterminat familiile, spune Rigs.
Intr-o expeditie personala, profesionala si formidabila, tanarul de 25 de ani din Texas a stat de vorba cu peste 300 din acesti veterani. Trimis de la un soldat la altul, a calatorit patru ani prin toata Germania, adesea cu bicicleta, uneori dormind prin gari pentru a-si dramui resursele economice. Rigg s-a documentat asupra originii evreiesti a peste 1200 de soldati ai lui Hitler, inclusiv a doi maresali si a zece generali, care au avut sub comanda lor peste 100.000 de oameni.
In aproape 20 de cazuri, soldati de origine evreiasca au fost decorati cu “Crucea Cavalerului”, una din cele mai inalte distinctii militare germane.

Toamna trecuta, Rigg a ajuns la Universitatea Cambridge pentru a incepe un curs de cercetare in domeniul istoriei. Johathan Steinberg, istoric de la Cambridge, a parcurs arhiva lui Rigg si s-a grabit sa gaseasaca un loc sigur pentru a o pastra.
“Cand am vazut arhiva lui Rigg, nu mi-a venit sa cred ochilor. Este ca ucenicul vrajitor care cheama la el izvoarele din adancuri”, spune Steinberg.
Rigg, care s-a nascut german si a fost educat intr-o familie protestanta, a descoperit in timpul calatoriei sale ca si el are o ascendenta evreiasaca. Ca multe din familiile pe care le-a vizitat, Rigg a avut rude indepartate care au fost ucise pentru ca erau evrei sau au murit luptand pentru Germania nazista.
Fostii soldati i-au pus la dispozitie documentele si povestirile lor despre razboi, pace si suferinta. Pe multi ii chinuie inca o intrebare care este o sfidare pentru istorie: daca eu am luptat in armata germana in timp ce mama mea murea intr-un lagar de concentrare nazist, sunt eu un ticalos, sau o victima?
Rigg si-a concentrat cercetarea asupra celor numiti « corcituri », germani care au fost clasati ca evrei de catre nazisti din cauza parintilor si au cazut sub incidenta legilor rasiale naziste, desi multi nu se considerau evrei. Pentru nazisti, insa, ordinul era clar in ceea ce-i privea pe corciti, hibrizi, bastarzi: acestia nu se potriveau nici cu Germania ariana a lui Hitler si nici cu grupul numeros al evreilor autentici germani pe care Hitler cauta sa-i extermine.
“In multe cazuri, acesti oameni n-au vorbit despre acest subiect niciodata in ultimii 50 de ani [articolul este scris in 1997, n. trad.]. Cand m-am intalnit cu ei parca s-a deschis un cufar ingropat cu mult timp in urma. Totul a iesit la iveala”, dezvaluie Rigg.
Una din descoperirile sale este o foaie matricola din 1944 cu numele a 77 de inalti ofiteri de origine mixta evreiasca sau casatoriti cu o evreica. In lista se gasesc si 2 generali, 8 generali-locotenenti, 5 generali-maiori si 23 de colonei.
“Eu nu cred ca vreodata i-a venit cuiva ideea de a controla datele personale ale unui general pentru a vedea daca este evreu”, spune Jonathan Steinberg.
Hitler a semnat personal documentul pentru toti cei 77 de pe lista, hotarand ca toti erau de sange german, folosind dreptul sau de a face o exceptie de la legea nazista din 1935 care interzicea tuturor celor cu stramosi evrei de a fi ofiteri.
A hotari exact cine si cum trebuie definit ca evreu a insemnat dezbatere intensa printre nazisti. Hitler ii ura pe evrei dar, in acelasi timp, avea nevoie de soldati si de comandanti cu experienta. Cel mai fascinant lucru este modul in care Hitler intervenea in procedura de control. In toiul razboiului, el insusi hotara daca unul sau altul dintre soldati era sau nu de sange german.
Din cercetarile lui Rigg reiese ca au fost aprobate de Hitler cel putin o duzina de liste de exceptie. Exista nume ale unor inalti functionari nu numai din fortele armate ci si din administratia civila care lucrau cu militarii. Un civil german de origine evreiasca raspundea de o fabrica chieie din industria de tancuri.
Cercetarile asupra celui de-al doilea Razboi Mondial au facut mentiune doar in treacat asupra acestor oameni dar cercetarile lui Rigg au scos la iveala detalii profunde si cutremuratoare: un ofiter german in uniforma care-si vizita in 1942 tatal evreu in lagarul de concentrare de la Sachsenhausen; mame care-i implorau pe functionarii nazisti sa accepte ca tatii fiilor lor erau crestini si nu soti care au fost clasificati drept evrei.
Un cetatean de 82 de ani, din nordul Germaniei, intervievat de Rigg, era un evreu religios care in tinerete si-a luat o identitate neevreiasca, a devenit capitan, s-a casatorit cu o evreica din orasul sa de bastina si a reusita sa ramana evreu ortodox in tot timpul razboiului.
Un om care fusese decorat cu “Crucea Cavalerului” s-a reintalnit in Anglia, in calitate de prizonier de razboi, cu tatal sau evreu care fugise din Germania inainte de izbucnirea conflictului.
Helmut Schmidt, cancelar federal in perioada 1974-1982 i-a povestit lui Rigg ca a reusit cu succes sa ascunda colegilor ofiteri din Luftwaffe faptul ca a avut tata evreu. Schmidt credea ca situatia lui era ceva neobisnuit. Nu era, deloc, adauga Rigg.
Multi dintre soldatii intalniti de Rigg, in naivitatea lor tinereasca, credeau atunci ca serviciul militar, de cele mai multe ori pe frontul rusesc, ii ajuta sa-si salveze rudele care erau clasate drept evrei.
“Dar n-am gasit niciun document care sa confirme aceste vise. In timp ce multi luptau pe front, parintii lor erau deportati in lagare”, spune Rigg. Nazistii au ucis aproape 2300 de rude ale unui grup de cca. 1000 de soldati cercetati de acesta.
Rabinul Marvin Hier, decan si fondator al centrului Simon Wiesenthal din Los Angeles, spune ca povestile personale ale soldatilor sunt bine cunoscute dar se pare ca nu s-a facut nicio incercare academica serioasa de a le ordona intr-un tablou de ansamblu. Noile cercetari ridica si intrebari sensibile, dureroase.
“Daca au fost evrei care au activat in armata germana pentru a-si salva viata, este un lucru. Dar daca au fost altii care stiau ce se intampla si nu au facut nimic pentru a salva vieti, aceasta este inacceptabil si dezonorant”, spune Marvin Hier.
Regimul nazist puţea de ipocrizie, ceea ce reiese clar si din cercetarile lui Rigg. El a documentat cazul feldmaresalului Erhard Milch, adjunctul lui Herman Gőring, seful Luftwaffe. Exista zvonul ca Milch era evreu, si tatal sau era intr-adevar evreu, ceea ce, conform regulilor naziste, il facea inapt pentru serviciul militar. Dar Rigg dovedeste cu documente ca Gőring, succesorul ales al lui Hitler, a falsificat documentele lui Milch pentru ca acesta sa poata fi declarat ca fiind de origine araiana stabilind ca fratele mamei sale era adevaratul tata!
Primele rapoarte asupra rezultatelor cercetarilor lui Rigg au declansat vii dezbateri printre istorici. Pe de o parte aplauze deosebite pentru munca tanarului american, pe de alta parte critici dure.
David Cesarani, profesor de istorie iudaica europeana moderna la universitatea britanica din Southampton, spune ca nu prea sunt multe noutati in munca lui Rigg inafara de anvergura cercetarilor si detaliile aprofundate in anumite cazuri. Cesarini este de parere ca in principiu este gresit a-i considera pe soldatii in cauza evrei.
“Acestia nu se considerau evrei si vroiau sa o dovedeasca luptand pentru Führer. Vroiau sa fie considerati germani. A sustine postum ca erau evrei inseamna a nega modul in care se defineau ei insisi ca evrei si a recunoaste modul in care nazistii ii clasificau. A fost tragedia lor si nu tragedia evreilor”, spune Cesarini.
Henry Ashby Turner, istoric la Universitatea Yale din SUA, dimpotriva spune: “Tragedia nu este mai mica daca o familie a fost exterminata pentru ca nazistii au clasificat-o ca evreiasca decat daca era o familie de autentici evrei ortodocsi”.
Chiar daca cercetarile l-au rascolit si pe Rigg, vizita tanarului cercetator american a avut si un efect igienizant, pe alocuri eliberator, pentru multi din fostii soldati. Am primit scrisori si telefoane de la copiii si nepotii acestor oameni care-mi spuneau “multumim lui Dumnezu ca ai venit. Acum tata sau bunicul vor putea vorbi cu noi deschis despre toate acestea”, incheie Rigg.

Adolf Hitler nu mai danseaza pe cadavre la Rio

Justitia braziliana a constrins o scoala de samba sa distruga un car alegoric care ofensa memoria victimelor Holocaustului.

Anul acesta, sarbatoarea de la Rio pare sa fie nu numai un carnaval al scolilor de samba, ci si al justitiei si politiei braziliene. Scoala de samba Viradouro a fost constrinsa de judecatorii brazilieni sa nu includa in defilarea de la Rio un car alegoric care infatisa mai multe victime ale Holocaustului, deasupra carora se afla un dansator reprezentindu-l pe Adolf Hitler. „Ideea unui Hitler dansind pe cadavrele mai multor evrei este revoltatoare“, a declarat un purtator de cuvint al Federatiei Israelite din Rio de Janeiro. Scoala Viradouro are si un antecedent, in 2003, atunci cind a defilat cu o statuie a lui Iisus Hristos care tinea in mina o arma automata, intr-un spectacol impotriva violentei si a traficului de droguri.

Proiectul artistic care denigra Holocaustul a intrat sub incidenta legii braziliene care interzice propaganda nazista si rasismul, iar judecatorii au avertizat scoala Viradouro ca va fi penalizata cu 115.000 de dolari daca isi va afisa respectivul car alegoric, amenda la care se vor adauga 30.000 de dolari pentru fiecare dansator care il va reprezenta pe Adolf Hitler.

Reprezentantii scolii au anuntat, cu citeva zile inainte de debutul carnavalului, ca au distrus carul alegoric. „Nici persecutorii, nici victimele perioadelor tragice ale istoriei noastre nu au dreptul sa ascunda aceste evenimente“, arata insa un comunicat oficial al scolii Viradouro. Politia braziliana a descoperit, in ultimele luni, si o legatura intre cea mai veche scoala de samba, Mangueira, si cel mai important lider brazilian al traficantilor de droguri - Luiz Fernando da Costa. Presedintele Mangueira si un grup de muzicieni ai scolii au fost filmati in timp ce participau la nunta traficantului. „Simbolul unei scoli de samba este presedintele, iar cind acesta merge la petrecea unui traficant inseamna ca exista o legatura intre scoala si acesta din urma“, a comentat unul dintre investigatorii cazului.

Scoala Mangueira si-a patat deja renumele primind in rindurile ei un compozitor recent iesit de dupa gratii. Acesta a fost condamnat la 40 de ani de inchisoare pentru omucidere si trafic de droguri. In 2004, unul dintre liderii scolii a fost impuscat, decapitat si incinerat. In ianuarie 2008, presedintele scolii Viradouro a fost asasinat linga Rio, toate aceste crime fiind legate de relatiile pe care scolile de samba le au cu cartelurile drogurilor.

Presedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a hotarit sa ofere scolilor de samba in jur de 10 milioane de dolari, astfel incit acestea sa nu mai recurga la spalarea banilor obtinuti din traficul de droguri pentru a-si finanta defilarea in cadrul carnavalului. Totodata, a fost mobilizat un numar impresionant de politisti pentru a preveni incidentele violente, in conditiile in care, in 2007, la Rio s-au inregistrat peste 1.200 de crime. Peste 70.000 de persoane au participat duminica la defilarea scolilor de samba, pe „Sambadromul“ de la Rio de Janeiro, in prima zi a celebrului carnaval. La sarbatoare sint asteptati peste 70.000 de spectatori, dintre care 30% din strainatate.