Hitler[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ADOLF  HITLER-
3] Nu trebuie sa ne fie frica de judecata istoriei. Cine mai vorbeste astazi de exterminarea armenilor?
2]Generalii cred ca ar trebui sa fim judecati ca in turneele din Evul Mediu. Eu nu am nevoie de cavaleri; am nevoie de revolutionari.
1]Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede.
=====
Paula 

LIFE: Imagini din buncărul lui Hitler care nu au fost făcute publice până acum. GALERIE FOTO

Hitler era un dezaxat sexual


La Berchtesgaden, Führerul îşi primeşte colaboratorii în intimitatea bine păzită a cuibului său de vultur. Îi place să se joace cu copiii şi se dedă la plăceri interzise: FALS.

Sexualitatea lui Hitler a suscitat numeroase opinii fanteziste. Despre ea s-a spus tot ce se putea spune, sau aproape tot: că ar fi fost impotent; homosexual refulat; prădător homosexual; un pervers, căruia îi plăceau fetele foarte tinere, deci, aproape pedofil; în sfîrşit, că suferea de monorhidie, adică nu avea decît un testicul. În concluzie: Hitler ar fi fost un dezaxat sexual. Încă din timpul războiului au circulat numeroase zvonuri despre relaţia pe care a întreţinut-o, între 1928 şi 1931, cu nepoata sa (fiica surorii vitrege a lui Hitler), Geli Raubal, în vîrstă de 23 de ani. Aceasta a fost găsită fără suflare în apartamentul pe care Führerul îl închiriase pentru ea, la München. Se spune că tînăra ar fi devenit amanta unui profesor de muzică sau a unui violonist evreu şi că Hitler, mînat de gelozie, ori de teama că sexualitatea sa perversă risca să fie dezvăluită, a împins-o pe femeie spre sinucidere. La originea acestei teorii se află mărturia lui Otto Strasser, fondatorul Frontului Negru sau al ,,Comitetului Naţional-Socialist Revoluţionar”, a cărui obiectivitate este discutabilă, din pricina puternicei ranchiuni pe care o nutrea faţă de Führer. După ce, la începuturi, i-a fost un apropiat şi un ajutor de nădejde la fondarea Partidului Nazist, Strasse a sfîrşit prin a se distanţa de el, pentru ca, în final, să aleagă exilul. Din ordinul lui Hitler, fratele lui Otto, Gregor Strasser, a fost asasinat în cursul evenimentelor sîngeroase, cunoscute sub numele de ,,Noaptea cuţitelor lungi” (1934), cînd regimul nazist a executat numeroşi contestatari politici. Este mai mult decît probabil că tînăra Geli Raubal a fost împinsă la sinucidere, însă nimic nu poate confirma sau infirma faptul că Führerul era un pervers din punct de vedere sexual. Legat de relaţiile lui cu Eva Braun, se povesteşte că Hitler era înnebunit de plăcere cînd o vedea pe aceasta dezbrăcîndu-se şi, apoi, întinzîndu-se, alături de el, într-o incitantă lenjerie din piele. Ea se va sinucide împreună cu Hitler, la Berlin, la 30 aprilie 1945, după ce, în ajun, îi devenise soţie.
Incertitudinea care pluteşte asupra sexualităţii lui Adolf Hitler ne permite orice evaluare posibilă, fără riscul de fi contrazişi. Dintr-o perspectivă freudiană, sexualitatea este privită ca o ,,cheie” prin care se pot interpreta caracterul lui Hitler şi, mai ales, puternica sa înclinaţie spre genocid. O astfel de grilă de lectură este aplicată în cazul evreilor, dar, în acelaşi timp, şi în cazul homosexualilor. Pentru că, spre exemplu, un Hitler homosexual refulat şi-ar fi putut masca ,,pulsiunile”, prin dorinţa exterminării unor astfel de oameni. Acelaşi lucru e valabil şi în ceea ce priveşte impotenţa lui, sau faptul că ar fi avut un singur testicul. Este posibil ca infirmitatea pe care ar fi resimţit-o, la un moment dat, să imprime o altă turnură caracterului său, cu consecinţele pe care le cunoaştem. Aceasta ar fi survenit în urma unei răni suferite la abdomen şi la gambe, în timpul bătăliei de pe Somme, din anul 1916, una dintre cele mai lungi şi mai sîngeroase lupte din perioada primului război mondial. Este o teorie care, însă, nu se sprijină pe nici o dovadă oficială, chiar dacă Hitler a fost, într-adevăr, rănit la coapsa stîngă. Mai mult decît atît, dar această teorie a fost infirmată, întrucît medicul său de familie, doctorul Eduard Bloch, a susţinut, fără echivoc, că l-a examinat pe Hitler în vremea copilăriei şi că l-a găsit, atunci, ,,normal din punct de vedere genital”. Aşadar, traumatismele sale, frustrările, deviaţiile, perversiunea sa sexuală sînt cele care ar fi modelat psihologia Führerului, comportamentul lui. Ele i-au făurit personalitatea şi i-au inspirat ideologia pe care a creat-o şi cultivat-o. Dincolo de teoriile care nu se sprijină pe nici un fel de date precise şi care ar umple societăţile lumii de potenţiali Hitleri în serie, astfel de credinţe sînt rezultatul dorinţei de a ne distanţa de ,,încarnarea Răului”. Demonstrînd că Adolf Hitler nu era ,,normal” din punct de vedere sexual, încercăm, de fapt, să disculpăm natura umană de faptul că ar fi fost capabilă să producă un asemenea monstru. El nu este ca noi, iar noi nu sîntem ca el. Deci Răul nu zace în fiinţa noastră.

Hitler: Cu românii nu se poate face nimic
Evoluţia relaţiilor româno-germane la sfârşitul celui de-Al Doilea deceniu interbelic a cunoscut o schimbare radicală în urma anexării Basarabiei şi a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică. În doar un an – perioada cuprinsă între 23 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 – dintr-un partener economic fără un prea mare rol politic, România a devenit un aliat al Reich-ului, a cărui contribuţie economică şi militară era de maximă importanţă pentru planurile Germaniei.

Ralierea politicii României la cea a Axei Berlin-Roma începuse încă din ultimele luni ale domniei lui Carol al II-lea, pe fondul evoluţiilor dramatice din arena politică europeană, încheiate cu şocul capitulării Franţei şi în urma pierderii Basarabiei şi a nordului Bucovinei după ultimatumurile sovietice din iunie 1940. Spirit adaptabil, regele Carol al II-lea – despre care academicianul Florin Constantiniu aprecia, într-un mod foarte sugestiv, că „peste oţelul german s-a pus rugina românească” – „cârmise” în direcţia Berlinului în iulie 1940, prin instalarea guvernului Ion Gigurtu, industriaş român cunoscut pentru sentimentele sale pro-germane. Suveranul român mersese şi mai departe, solicitând prezenţa în România a unei misiuni militare germane. Despre diplomaţia românească din vara anului 1940 ne vorbeşte în memoriile sale ministrul de Externe al Italiei, contele Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini: „Îi primesc pe români. Josnicia lor este revoltătoare. Nu deschid gura decât pentru a arunca asupra noastră o cascadă de complimente libidinoase. Merg până la a vorbi cu dispreţ de «Dictatul de la Versailles»!”.

Trupele germane pe teritoriul României

Ceea ce demarase Carol în raporturile României cu Germania şi Italia va fi continuat, în scurtă vreme, de generalul Ion Antonescu după preluarea puterii în septembrie 1940. Acordării garanţiei teritoriului statului român de către semnatarii Dictatului de la Viena i-a urmat, în mod firesc, trimiterea trupelor germane pe teritoriul României. La cererea lui Ion Antonescu din 5 septembrie 1940, Hitler l-a trimis în România pe generalul-locotenent Kurt von Tippelskirsch, care în zilele de 15-17 septembrie a perfectat cu autorităţile române trimiterea unei misiuni militare a armatei de uscat şi a forţelor aeriene, precum şi trupe destinate instruirii unor contingente române. Analiza documentelor germane de arhivă, scoase la lumină după încheierea războiului, ne arată că misiunea reală a acestor efective, „care nu trebuia să devină evidentă nici pentru români, nici pentru trupele noastre”, era „să apere câmpurile petrolifere româneşti împotriva unei terţe puteri care ar încerca să le acapareze sau să le distrugă; să dea posibilitatea armatei române să efectueze sarcini definite, corespunzător unui plan efectiv, elaborat în favoarea intereselor Germaniei; în cazul în care vom fi siliţi la un război cu Rusia Sovietică, să pregătească angajarea forţelor germane şi române din direcţia României”.

Cu prilejul vizitei la Berlin, în zilele de 22-23 noiembrie 1940 – prilej pentru aderarea României la Pactul Tripartit – Antonescu a atras atenţia cancelarului german îndeosebi asupra pericolului unei invazii ruseşti în România, iar documentele germane de epocă anterior evocate subliniază apărarea regiunii petrolifere drept primordială pentru Misiunea Militară Germană.

Conform înţelegerilor convenite, un prim grup împreună cu şeful misiunii militare, generalul de cavalerie Erik Hansen şi şeful misiunii militare aeriene, generalul de divizie Wilhelm Speidel, au sosit la 12 octombrie în Bucureşti, instalându-şi birourile la Şcoala Superioară de Război. La 20 octombrie toate statele majore prevăzute se aflau în Capitală, la 24 octombrie începând să sosească şi unităţile Diviziei 13 moto pentru instruirea trupelor române. În iarna 1940-1941 au fost instruite trei „divizii model” româneşti (diviziile 5,6 şi 13 infanterie). La mijlocul lunii decembrie a sosit în România şi Divizia 16 blindată, ale cărei efective au fost încartiruite la Sibiu. Activitatea misiunii militare aeriene a avut drept obiectiv prioritar apărarea regiunii petrolifere din Valea Prahovei. Un mic grup de ofiţeri cu experienţă în aviaţia de vânătoare şi bombardament s-au ocupat cu instituirea personalului navigant, al artileriei antiaeriene şi a serviciului de alarmă aeriană din cadrul aviaţiei militare române.

La 5 decembrie 1940, conducerea superioară a Statului Major al Armatei de Uscat germane (Oberkommando der Heer – O.K.H.) i-a raportat Führer-ului despre rezultatele studiului operativ referitor la o campanie împotriva Rusiei Sovietice. Cu acest prilej, Hitler şi-a exprimat opinia conform căreia „nu există dubiu că România, ca de altfel şi Finlanda, vor merge alături de Germania în cazul unei campanii în Est”. Convingerea cancelarului german îşi avea probabil explicaţia în discuţia purtată cu generalul Antonescu la 22 noiembrie. Directiva nr. 21 (Planul Barbarossa), semnată de Hitler la 18 decembrie 1940, lua de aceea în calcul „participarea activă a României la războiul contra Rusiei Sovietice”, forţele române urmând să fie integrate în Grupul de Armate Sud. Sarcina armatei române era „de a acoperi atacul flancului sudic german şi de a opera împreună cu forţele germane care înaintau în Moldova”. În Planul Barbarossa – întocmit de Secţia Operaţii a Statului Major al Armatei de Uscat la 22 ianuarie 1941, pe baza Directivei nr. 21 – se stabilea că România trebuie să sprijine „cu forţe selecţionate” atacul german şi „să execute servicii auxiliare în regiunea din spate”.

„Armata română nici nu poate fi apreciată ca armată”

Conform Directivei nr. 21, Grupul de Armate Sud a comunicat, la 12 februarie 1941, Secţiei Operaţii a O.K.H. cererile sale privind participarea forţelor române, care prevedeau folosirea a aproximativ 15-18 divizii de infanterie. Această concepţie optimistă a Grupului de Armate Sud privitoare la o posibilă folosire a forţelor române nu era împărtăşită de către Statul Major al Armatei de Uscat. Într-o consfătuire ţinută la Cartierul General al O.K.H. chiar în 12 februarie, s-a discutat despre forţa de luptă a armatei române, constatându-se că aceasta „nici nu putea fi apreciată ca armată”.

La 18 februarie 1941, şeful Statului Major al Misiunii Militare Germane în România pentru Armata de Uscat, colonelul de infanterie Arthur Hauffe, a prezentat un raport în faţa generalului Franz Halder, Şeful Statului Major al O.K.H. În baza acestui raport, generalul Halder informa Grupul de Armate Sud, la 24 februarie: „Conform informaţiilor Misiunii Militare germane din România pentru Armata de Uscat, forţele armatei române, în majoritate, nu sunt indicate pentru misiuni de luptă independente. Trei divizii de infanterie (divizii de elită) vor putea fi folosite, probabil, pentru misiuni de atac mai uşoare în condiţii favorabile. Folosirea diviziei moto-mecanizate în cadrul forţelor germane la flancul stâng pare posibilă pentru misiuni mai uşoare. În afară de aceasta, pentru moment, nu se poate stabili cu precizie pe ce forţe se mai poate conta. Ca efectiv maxim pot fi luate în considerare pentru misiuni de apărare 8 divizii de infanterie, 4 brigăzi de munte şi 6 brigăzi de cavalerie”.

Slăbiciunea evidentă a armatei române a constituit, probabil, pe lângă alte considerente, motivul principal al faptului că, la 17 martie, Hitler a modificat planul de operaţii al Grupului de Armate Sud. La 30 martie, într-o consfătuire cu liderii militari, Hitler a criticat foarte aspru armata română, apreciind că nimeni nu trebuia să-şi facă „iluzii asupra aliaţilor”: „Cu românii nu se poate face nimic. Poate că, în spatele unui obstacol foarte puternic (fluviu), ei ar putea asigura apărarea acolo unde nu se atacă. Antonescu şi-a mărit armata, în loc de a o reduce şi îmbunătăţi. Soarta unor mari unităţi germane nu trebuie să fie dependentă de rezistenţa unităţilor române”. Interesant că în iunie-iulie 1941, sub euforia victoriilor zdrobitoare din debutul campaniei şi din dorinţa de a-şi asigura şi dincolo de Nistru sprijinul lui Antonescu, opiniile cancelarului german au revenit la sentimente mult mai bune.

Tot în cadrul aceleiaşi consfătuiri s-a hotărât ca în România să acţioneze Armata 11 germană, condusă de generalul Eugen von Schobert. Acesta a primit, la 6 mai 1941, denumirea camuflată de „comandant-şef al trupelor armatei germane de uscat în România” şi indicaţia conform căreia „faţă de români, prezenţa comandamentului trebuie să apară ca o măsură sporită de securitate”. Realizarea legăturii dintre generalul Eugen von Schobert şi Manfred von Killinger, ministrul plenipotenţiar german la Bucureşti, pe de-o parte, şi comandamentul armatei române, pe de alta, urma să fie realizată de generalul Erik Hansen, şeful Misiunii Militare germane în România. Comentând conţinutul acestor decizii, acesta din urmă conchidea: „Românii se vor amuza. Chiar atât de naivi nu sunt”.

De altfel, Şeful Misiunii Militare germane în România a criticat modul în care partea română primea informaţiile, declarând că nu i se putea pretinde Marelui Stat Major român să urmeze indicaţiile Armatei 11 germane fără să se fi încheiat măcar o înţelegere cu privire la participarea României la războiul de coaliţie ce se pregătea.

În timpul anchetei care a precedat procesul din primăvara anului 1946, mareşalul Ion Antonescu a declarat, la 26 aprilie, în faţa acuzatorului public Dumitru Săracu, că în timpul întâlnirilor avute cu Hitler acesta nu i-a comunicat decât foarte târziu data intrării în război. „Timpul trecând – preciza el – am fost nevoit să-l chem pe domnul Killinger şi să-l previn că este neapărat necesar să fiu informat cu cel puţin 10 zile înainte de data începerii acţiunii militare, fiindcă altfel voi fi surprins cu armata nemobilizată. La 9 iunie, la Predeal, domnul Killinger, într-o întrevedere pe care i-am acordat-o, la cererea sa, mi-a spus, ferindu-se chiar de domnul Mihai Antonescu şi de domnul Steltzer (consilier pe probleme economice, n.a.), care asistau la întrevedere:«Mi-aţi cerut o dată». Şi cu creionul a însemnat 22 iunie pe o foaie de hârtie. Mi-a trecut hârtia şi mi-a spus: «Aceasta este data». A doua zi am trecut la mobilizarea armatei, care s-a făcut în modul cel mai discret posibil”.

La 12 iunie 1941, la München, Adolf Hitler i-a comunicat Conducătorului statului român că războiul cu Rusia este iminent, fără a face alte precizări. Cu abilitatea politică ce-l caracteriza, cancelarul german i-a precizat generalului Ion Antonescu că „intenţionează să-l lase să apară în faţa poporului român drept comandantul suprem în acest spaţiu”. Antonescu a răspuns că „acceptă cu plăcere această propunere de a fi comandant suprem, nu de dragul faimei”.

Abia la 18 iunie 1941, într-o scrisoare, Hitler îi comunica generalului decizia de a „reduce definitiv pericolul pe care îl reprezenta atitudinea Rusiei pentru Europa”. Tot în aceeaşi epistolă a precizat că dorea concentrarea războiului într-o „singură mână” – evident, a sa. Asigurându-l că va avea grijă ca „independenţa şi prestigiul personalităţilor conducătoare ale aliaţilor noştri faţă de poporul şi armata sa să fie respectate în cel mai înalt grad”, Hitler îl ruga să-i îngăduie să transmită „din când în când” dorinţele referitoare la armata română a căror execuţie, în scopul desfăşurării unitare a operaţiunilor militare, trebuie considerată „ca absolut necesară”. De fapt, concepţia şi comanda efectivă operativă va reveni Armatei a 11-a germane.

Concluzia o trage istoricul Andreas Hillgruber, familiarizat cu realităţile româneşti, care aprecia că „la 22 iunie 1941, când a început ofensiva generală, armata română era numai în mică măsură gata de a interveni”. Acţiunile ofensive purtate de armata română în 1941 au demonstrat că, în ciuda neajunsurilor provocate de lipsa de informare a conducerii supreme româneşti în legătură cu obiectivele şi misiunile concrete care trebuiau îndeplinite de armatele române, opiniile exprimate de forurile superioare ale armatei germane în prima jumătate a anului 1941, în legătură cu slăbiciunile trupelor române, erau, în linii generale, conforme cu realitatea.

Planul lui Hitler: 134 de milioane de lire false pentru...

Hitler plănuia să pună la pământ economia britanică prin tipărirea a 134 de milioane de lire false. Operaţiunea Bernhard presupunea ca sume imense de bani să fie aruncate din avion asupra Angliei pentru a provoca inflaţie. Milioane de bancnote de 5, 10, 20 şi 50 de lire au fost produse între 1942 şi 1945. Patru dintre acestea vor fi scoase la licitaţie în luna august, scrie Daily Mail.

Planurile lui Hitler au fost descoperite încă din 1939 de către spionii britanici. Bancnotele care au ajuns în posesia Băncii Angliei au fost considerate drept cele mai periculoase văzute vreodată.

Operaţiunea Bernhard nu a funcţionat conform planului. Pentru că naziştii nu dispuneau de suficiente avioane, banii au ajuns în mâinile SS-ului. O parte dintre ele au fost folosite pentru ca nemţii să plătească importuri din ţările aliate.

La sfârşitul războiului, bancnotele rămase au fost aruncate în lacul Topliz din Austria. În 1959, o echipă de scafandri finanţată de către publicaţia germană Stern a adus la suprafaţă mai multe cutii din lemn cu bancnote şi o tiparniţă. Banca Angliei a retras din circulaţie toate bancnotele de 5 lire şi a tipărit un alt model.

Falsele bancnote au fost tipărite de către prizonierii evrei din lagărul de la Sachsenhausen. Până la sfârşitul războiului au fost tipărite 8,965,080 bancnote, în valoare totală de 134,610,810 lire.

Hitler si solutia finala - C.I.A



In toamna anului 1941 nazistii au
inceput deportarea tuturor evreilor din Europa ocupata catre est
(Polonia si vestul URSS-ului) pentru a-i extermina. Intre timp,
in
Germania fusese deja adus la indeplinire programul de exterminare a
persoanelor cu handicap mental sau cu handicap fizic sever.

In asa-numitul program de eutanasiere, care a inceput in toamna
anului 1939, doctori nazisti au ucis germani cu handicap mental sau
fizic. Zeci de
mii au fost omorati, majoritatea prin administrarea monoxidului de
carbon. Multi altii au fost ucisi in dube de gazare. in august 1941,
Hitler a ordonat incetarea programului de eutanasiere intrucat producea
neliniste in randul opiniei publice germane.
Experienta acumulata a fost folosita pentru solutia finala, numele
sub care a ramas cunoscut programul de ucidere a evreilor din Europa
ocupata de nazisti. Dubele de gazare si personalul care activa in
programul de eutanasiere au fost mutate in estul Europei si puse la
dispozitia lui Odilo Globocnik, ofiterul SS care raspundea de zona
Lublin - in Polonia ocupata.

Cand echipele de eutanasiere au ajuns in est, la sfarsitul anului
1941, au inceput planificarea construirii unor adevarate instalatii de
ucis. Din septembrie pana in decembrie 1941 au fost testate diferite
tipuri de gaz otravitor. In septembrie 1941 au desfasurat experimente
de gazare la Auschwitz, ucigand 600 de prizonieri de razboi rusi prin
folosirea cianidei, un gaz obtinut din Cyclon-B, numele comercial al
unui pesticid pe baza de acid hidrocianic.
In noiembrie 1941, 30 de prizonieri au fost ucisi intr-o
masina de gazare in lagarul de concentrare de la Sachsenhausen, in
nordul Berlinului. In lagarul de concentrare de la Chelmno, nu departe
de de Lodz, locul pe care se afla un mare ghetou evreiesc in vestul Poloniei, gazarea a inceput sa fie folosita la 8 decembrie 1941.
Odata ce si-au imbunatatit tehnicile de gazare, nazistii au decis
deportarea tuturor evreilor din Europa ocupata pentru a fi ucisi in
est. Tarile din care evreii erau deportati includeau tari sub ocupatie
germana: Norvegia, Franta, Olanda, Belgia, Luxemburg, Cehoslovacia,
Polonia, Iugoslavia, Grecia, ca si tari aliate Germaniei: Italia si
Ungaria.
La 20 ianuarie 1942, o intrunire a oficialilor cu rang inalt
prezidata de Heydrich s-a desfasurat intr-o locuinta apartinand
SS-ului, in cartierul berlinez Wannsee. Intalnirea a ramas cunoscuta
sub denumirea Conferinta Wannsee.
Atasat instiintarii de a participa la conferinta aparea un ordin din
partea liderului nazist Hermann Goring adresat lui Heydrich de a
pregati la nivel european solutia finala pentru problema evreiasca.
Heydrich le-a comunicat participantilor la conferinta ca evreii care nu
puteau munci trebuiau sa fie omorati, iar cei care supravietuiau muncii
fortate datorita rezistentei lor fizice tocmai pentru acest motiv urmau
sa fie si ei omorati. Conferinta Wannsee a fost un moment important in
evolutia politicii de exterminare pentru ca, cu aceasta ocazie,
participantii au fost instruiti sa-si coordoneze eforturile pentru
exterminarea evreilor.
La scurt timp dupa "conferinta", exterminarea evreilor europeni s-a
intensificat. Primii pe lista erau cei trei milioane de evrei polonezi.
In iulie 1942, Himmler a fixat un program pentru eliminarea acestora in
lagare ale mortii. Pentru aceasta operatiune, cu nume de cod
Operatiunea Reinhard, s-au construit trei centre principale de gazare:
Belzec si Sobibor, in sud-estul Poloniei, nu departe de Lublin, si
Treblinka, in nord-estul Varsoviei.
Gazarea a inceput in cele trei lagare in perioada martie iulie 1942.
Intre 750.000 si 950.000 de evrei au fost gazati la Treblinka; intre
500.000 si 600.000 la Belzec si in jur de 200.000 la Sobibor. Alte
lagare au fost construite pe principiul combinarii muncii fortate cu
sistemul de exterminare. Doua lagare au fost construite langa
Auschwitz, un orasel din Silezia Superioara.
Lagarul mai mic este cunoscut ca Auschwitz 1. Lagarul mai mare
a fost numit Auschwitz 2, cunoscut si ca Birkenau. Mare parte a
operatiunilor de exterminare s-au desfasurat in lagarul mai mare:
aproximativ un milion de evrei au murit aici ca urmare a gazarii,
infometarii sau bolilor.
In timp ce evreii polonezi erau exterminati in aceste lagare,
programul deportarii evreilor din alte parti ale Europei ocupate catre
est fusese pus in miscare. In diverse tari europene, echipe SS erau
trimise sa conduca adunarea si deportarea evreilor cu trenul spre
centrele de executie si lagarele de concentrare din Polonia. Aceste
operatiuni erau supervizate de Adolf Eichmann, subordonatul lui
Heydrich, caruia i se incredintase
aducerea la indeplinire si coordonarea solutiei finale. Sarcina lor
a fost indeplinita pe etape: mai intai au fost adunati membrii saraci
ai comunitatii evreiesti, apoi evreii straini si refugiatii si, la
sfarsit, ceilalti membrii ai comunitatii evreilor. Unii evrei din
vestul Europei au fost transportati mai intai in ghetourile din est,
iar abia apoi in lagarele de concentrare. Altii au fost trimisi direct
in centrele de exterminare.

Holocaustul, interpretat. Der Spiegel: Nu doar Hitler e vinovat, românii au fost complici



„Holocaustul nu ar fi avut o amploare atât de mare daca regimul lui
Hitler nu ar fi fost ajutat de populatia si autoritatile din tarile
aliate, inclusiv de armata româna“, sustin unii istorici germani citati
de revista Der Spiegel, relateaza Mediafax. „Holocaustul a fost dorit
si initiat de nazisti, dar fara colaborarea activa a multor state
europene nu ar fi avut amploarea groaznica pe care a avut-o“,
comenteaza Der Spiegel într-un articol intitulat „Complicii europeni ai
lui Hitler la exterminarea evreilor“. Articolul a fost publicat cu
ocazia extradarii în Germania a fostului paznic nazist John Demjanjuk.
Istoricul Michael Wildt crede ca „germanii nu ar fi putut extermina
singuri milioane de evrei“, în timp ce colegul sau, Dieter Pohl,
apreciaza ca nazistii au fost ajutati de 200.000 de straini, un numar
egal cu cel al tortionarilor germani si austrieci. „Jandarmii ucraineni
si politistii letoni, militarii români si angajatii feroviari din
Ungaria, taranii polonezi si functionarii locali olandezi, primarii
localitatilor din Franta, ministrii norvegieni, militarii italieni –
toti au colaborat la Holocaust“, scrie Der Spiegel. „Orice militar
german era ajutat de zece localnici în lagarele din Europa de Est“,
subliniaza revista germana. Istoricul american Raul Hilberg a
descoperit ca numarul cel mai mare de sustinatori ai nazistilor s-a
înregistrat în Letonia, iar cel mai mic în Danemarca. Potrivit
istoricului, modelul danez arata ca, daca si alte popoare ar fi adoptat
acelasi comportament, Holocaustul nu ar fi avut loc. Sociologul german
Götz Aly avanseaza ipoteza ca Holocaustul probabil a fost „un proiect
european“, aspectul „cel mai urât“ nu doar al istoriei Germaniei, ci si
al istoriei Europei.

http://www.gardianul.ro/Holocaustul,-interpretat.-Der-Spiegel-Nu-doar-Hitler-e-vinovat,-rom%C3%A2nii-au-fost-complici-s135399.html

Cum isi satisfacea Hitler soldatii


Adolf Hitler a cerut papusi gonflabile pentru trupele sale pentru ca foarte multi dintre soldatii nazisti contractasera boli venerice de la prostituate, se arata intr-o serie de documente.
Oamenii de stiinta nazisti creasera o serie de "aducatori de comfort sintetici" (n.r. papusi gonflabile) pentru soldatii germani care se simteau mult prea bine in Paris, scrie thesun.co.uk.

Problema devenise atat de delicata incat multi dintre soldatii nazisti nu isi mai putea indeplini datoria. Proiectul celui de-al Doilea Razboi Mondial a inceput in 1940, dupa ce Heinrich Himmler scria: "Cel mai mare pericol din Paris sunt prostituatele care se afla peste tot, nu sunt controlate de nimeni si isi acosteaza clientii in baruri, sali de dans si alte locuri". "Este de datoria noastra sa prevenim ca soldatii sa-si riste sanatatea de dragul unei aventuri rapide", se pare ca ar fi adaugat Himmler.

Hitler ar fi aprobat personal planul pentru papusile gonflabile care se pare ca erau blonde, cu ochii albastri si suficient de mici incat sa incapa intr-un rucsac. Planul se numea "Proiectul Borghilde".

Acestea au fost testate de soldatii care ocupasera orasul Jersey, iar rezultatele bune l-au impresionat pe Himmler intr-o asemenea masura, incat acesta ar fi cerut 50 de astfel de papusi si pentru trupele sale.

Proiectul s-a incheiat in 1942, cand soldatii germani au refuzat sa ia papusile din cauza rusinii pe care ar fi indurat-o daca ar fi fost capturati de britanici si acestia ar fi gasit "jucatiile"

Proiectul secret al papusilor gonflabile ar fi fost descoperit de autorul Graeme Donald in perioada in care studia istoria papusii Barbie. Se pare ca faimoasa Barbie ar fi fost inspirata dupa o papusa gonflabila germana care ar fi aparut dupa terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. [Ken vrea sa o recucereasca pe Barbie]

Potrivit lui Donald, ideea privind papusile gonflabile pentru trupe ar fi ajuns si in mainile inamicilor, iar locul unde acestea erau produse, precum si papusile, au fost distrus in timpul bombardamentelor asupra orasului Dresden.

Der Spiegel: Hitler a fost ajutat de aliaţi, inclusiv de armata română, în comiterea Holocaustului



Holocaustul nu ar fi avut o amploare atât de mare dacă regimul lui
Hitler nu ar fi fost ajutat de populaţia şi autorităţile din ţările
aliate, inclusiv de armata română, susţin istorici germani citaţi de
revista Der Spiegel, relatează pagina [color=#0494E1 ! important]online a agenţiei italiene AGI.
Holocaustul a fost dorit şi iniţiat de nazişti, dar fără colaborarea
activă a multor state europene nu ar fi avut amploarea groaznică pe
care a avut-o, comentează Der Spiegel într-un articol intitulat
"Complicii europeni ai lui Hitler la exterminarea evreilor" şi publicat
cu ocazia extrădării în Germania a fostului gardian nazist John
Demjanjuk.
Istoricul Michael Wildt crede că "germanii nu ar fi putut extermina
singuri milioane de evrei", în timp ce colegul său, Dieter Pohl,
apreciază că naziştii au fost ajutaţi de 200.000 de străini, un număr
egal cu cel al torţionarilor germani şi austrieci.
"Jandarmii ucraineni şi poliţiştii letoni, militarii români şi
angajaţii feroviari din Ungaria, ţăranii polonezi şi funcţionarii
locali olandezi, primarii localităţilor din Franţa, miniştrii
norvegieni, militarii italieni - toţi au colaborat la Holocaust", scrie
Der Spiegel.

http://www.gandul.info/flux/der-spiegel-hitler-a-fost-ajutat-de-aliati-inclusiv-de-armata-romana-in-comiterea-holocaustului.html?3996;4402806

Dintii de aur ai lui Hitler, facuti din ce adunase dentistul sau de la evreii din lagare (13:20)
Adolf Hitler avea dintii facuti din aurul "colectat" de la evreii din lagare, se afirma in recent publicata carte "Was Hitler Ill?", scrisa de istoricul Henrik Eberle si profesorul de medicina Hans-Joachim Neumann de la Universitatea Charite din Berlin. Pe baza unui document descoperit de scurta vreme, autorii cartii sustin ca dentistul lui Hitler stransese aproape 5 kilograme de aur din gurile celor aflati in taberele de concentrare si ca a folosit aceasta cantitate atat pentru dantura Fuhrer-ului cat si pentru cele ale seniorilor nazisti, relateaza "The Telegraph" in editia electronica de joi.

Potrivit lui Henrik Eberle, un istoric care a scris mai multe carti de succes despre liderul nazist, dentistul Hugo Blaschke ii montase lui Hitler, in 1944, nu mai putin de 10 dinti din acest material pretios. "Majoritatea proveneau de la evrei. Aurul din alte surse era foarte greu de gasit in Germania", a declarat el. Printre pacientii lui Blaschke se numarau si alt nazisti de frunte, intre care se numara de pilda comandantul Luftwaffe Hermann Goring. Potrivit documentului dentistului lui Hitler, redactat in 1941, cantitatea de aur recoltata era indeajuns de multa pentru a inlocui dintii seniorilor regimului timp de mai multi ani. In aceeasi carte, Eberle si Neumann desfiinteaza mai multe teorii privitoare la viata lui Hitler si conform carora liderul nazist ar fi avut strabuni evrei, ar fi fost batut in copilarie de tatal sau ori ar fi fost dependent de medicamente, mai precizeaza "The Telegraph".

Orasul natal i-a retras lui Hitler titlul de cetatean de onoare


Consiliul Municipal din Braunau, orasul natal al lui Adolf Hitler, a votat retragerea titlului de cetatean de onoare acordat liderului nazist in urma cu 73 de ani. Decizia n-a fost luata usor: unii s-au impotrivit, deoarece Hitler este... mort!

Oraselul austriac Branau, locul unde la 20 aprilie 1889 vedea lumina zilei Adolf Hitler, i-a conferit Fuhrerului titlul de cetatean de onoare la 30 martie 1938. Decizia de a i se retrage distinctia a nascut polemici in ultimele saptamani, partidul de extrema dreapta FPOe impotrivindu-se motiunii, sustinand ca titlul nu i se poate retrage, din moment ce Hitler este mort!
Intr-un final, si consilierii membri ai respectivului partid au votat pentru ridicarea titlului de cetatean de onoare. "Prin aceasta hotarare, Consiliul Municipal Braunau a transmis un semnal clar si si-a asumat responsabilitatea politico-istorica", a anuntat primarul Johannes Waidbacher intr-un comunicat, citat de Mediafax.
In decembrie anul trecut, acelasi titlu i-a fost retras Fuhrerului si in ultima localitate din Germania unde a avut onoarea sa-i fie conferit: orasul Dulmen a fost ultima din cele 4000 de asezari germane unde dictatorul a fost distins cu titlul de cetatean de onoare! "Retragandu-i lui Hitler acest titlu, ne exprimam pozitia ferma impotriva rasismului si nationalismului", spunea atunci un consilier din Dulmen, adaugand: "Nu vrem ca ceilalti cetateni de onoare ai localitatii sa se regaseasca pe aceeasi lista cu Adolf Hitler."

Ce-ar fi dacă imobilul în care s-a născut Hitler
ar fi un muzeu dedicat evreilor?



DIÁRIO DE NOTÍCIAS (Portugalia), 22 noiembrie 2009 - În oraşul Braunau-am-Inn nu există om care să nu cunoască povestea, dar puţini sînt cei cărora le place să-şi amintească ce s-a întîmplat pe strada Salzburger Vorstadt, nr. 15 pe 20 aprilie 1889. În ultima jumătate de secol nu au existat prea multe motive pentru aşa ceva. Dar acest lucru s-a schimbat acum, cînd proprietara a decis să vîndă cada în care s-a născut Adolf Hitler. Vestea a făcut ca populaţia din micul orăşel din nordul Austriei să se teamă de faptul că vreun neonazist cu bani ar putea cumpăra imobilul şi că ar putea înfiinţa acolo un sanctuar pentru adepţii dictatorului celui de-al III-lea Reich.
Primarul localităţii, Gerhard Skiba, este hotărît să se ocupe de această chestiune şi a solicitat ajutorul guvernului de la Viena pentru a plăti cele peste 2 milioane de euro pentru casă. Numai că, în timp ce Braunau aşteaptă, un nume neaşteptat a intrat pe lista cumpărătorilor: Israelul. Ideea ciudată ca statul evreu, fondat de mulţi dintre cei care au supravieţuit Holocaustului, să cumpere casa dictatorului a pornit de la o ONG italiană. Organizaţia Everyone susţine să se deschidă aici un muzeu dedicat milioanelor de victime ale "soluţiei finale" naziste şi a promis să ofere 200 de lucrări despre Holocaust. Planul a cucerit evrei din întreaga lume. Cu o săptămînă în urmă, cotidianul "Jerusalem Post" întreba: "De ce guvernul Israelului nu cumpără leagănul răului absolut?" În ultimele zile, peste 500 de mesaje de sprijin au intrat în căsuţele de e-mail ale preşedintelui Israelului, Shimon Peres, şi ale primului-ministru, Benjamin Netanyahu. Deocamdată numai un purtător de cuvînt al Ministerului de Externe a reacţionat, pentru a spune că este vorba despre o "idee de luat în seamă".
Entuziasmul unora contrastează cu scepticismul altora. Profesoara de istorie de a Universitatea din Tel Aviv, Dina Porat, a declarat pentru "Corriere della Sera" că statul evreu nu trebuie să cumpere un astfel de bun. "Ar fi o provocare: noi trebuie să ne amintim istoria noastră, în loc să ne amestecăm în istoria altora. Austria, patria lui Hitler, este cea care trebuie să confere acelui loc o semnificaţie. Apoi, aceea nu este decît casa în care el s-a născut. Amintirea se află la Auschwitz".
În fapt, dictatorul avea prea puţine lucruri care să-l lege de acel imobil cu 3 etaje, cu o berărie la parter, unde tatăl său, Alois, obişnuia să se îmbete la întoarcerea de la muncă şi înainte de a urca în cameră şi de a se certa cu nevasta. Adolf, rodul relaţiei, şi-a petrecut numai primii 3 ani din viaţă în Braunau-am-Inn. În 1892, familia s-a mutat la Linz.
Casa a fost uitată timp de decenii, pînă cînd, în 1938, după ocuparea Austriei, a fost declarată monument naţional şi galerie de expoziţii a celui de-al III-lea Reich. După ce Hitler a pierdut războiul şi s-a sinucis Citeste mai mult...

Comedii sub egida lui Hitler

Apăsăm telecomanda televizorului şi ne plouă în casă cu producţii cinematografice despre al Doilea Război Mondial - jucate deseori fals de îmbuibaţii actori haliudieni - fără să ştim prea multe despre filmele artistice realizate în Germania nazistă, înainte şi-n timpul războiului. Pe durata celui de-al Treilea Reich, s-au turnat 1.100 de filme artistice „made in Deutschland“, dintre care - scabroasă glumă - mai bine de 500 au fost comedii. Cea mai groasă faimă şi-a atras-o pelicula „Evreul Suss“ (în regia lui Veit Harlan), despre care Joseph Goebbels - ministrul Propagandei - nota cu delicateţe în faimosul său jurnal: „O operă antisemită, pe placul inimii noastre“. De unde se vede că şi Goebbels avea o inimă, păstrată probabil în tocul cizmei sale...
Filmul „Evreul Suss“ şi-a atins din plin scopul propagandistic pentru care a fost creat, repurtând un succes triumfal la public, inclusiv în oraşe ca Marseille, Lyon şi Toulouse, din zona franceză neocupată. Atât de bine era reprezentat evreul ca sursă a răului pe Pământ, încât, în timpul reprezentaţiilor şi după ieşirea din sălile de spectacol, se încingeau manifestaţii spontane antisemite, unde se zbierau lozinci mobilizatoare: „Spânzuraţi-i pe toţi!“ şi „Afară din ţară cu jidanii!“.
Dar, de departe, cea mai cinică metaforă a cinematografiei din acei ani tragici o reprezintă filmul „Omul de la gaze“. O realizare de artă clădită în jurul unui banal funcţionar, care citea contorul de gaze din apartamentele clienţilor, bătând apropouri străvezii în direcţia situaţiei amuzante din lagărele de concentrare. Să te strici de râs!
Se admite cu obiectivitate că o mare cantitate a cinematografiei realizate la ordinul lui Adolf Hitler reprezintă artă din cea mai pură. Iar pentru artă, pentru sacralitatea ei, regizorii Reich-ului au recurs - însă doar când n-au avut încotro - la câte un compromis. De pildă, la unul dintre filme, s-a apelat pentru figuraţie la numeroşi ţigani - pare-se că pe-atunci nu existau rromi - selectaţi după diferite criterii, dintr-un lagăr de concentrare nazist.
După isprăvirea filmărilor, artiştii ţigani au revenit în lagăr, unde îi aştepta nerăbdător „Omul de la gaze“.

The Atlantic publică zeci de FOTOGRAFII INEDITE din perioada interbelică: încă necunoscutul Hitler, soldaţi chinezi executaţi în tranşee, călugări budişti cu măşti de gaze - GALERIE FOTO

Hitler visa la Holocaust încă din 1919. Centrul Wiesenthal a dat 150.000 ...

Adolf Hitler şi-a exprimat aversiunea faţă de poporul evreu cu 14 ani înainte de a ajunge la putere. Primul document în care dictatorul vorbeşte despre “necesitatea” eliminării evreilor datează din 1919 şi a fost achiziţionat cu 150.000 de dolari de Centrul Simon Wiesenthal, care-l va expune în Muzeul Holocaustului.



Diatriba lui Hitler, cunoscută în mediile academice drept Gemlichs Letter, exprima opiniile viitorului dictator într-o scrisoare trimisă lui Adolf Gemlich, un înalt oficial german însărcinat cu restructurarea Reichswehr, aşa cum era cunoscută armata germană, care tocmai pierduse primul război mondial.



Cu 21 de ani înainte de declanşarea Holocaustului în lagărele de exterminare din Rusia şi Polonia, Hitler scria că “pericolul reprezentat de evreime pentru poporul nostru îşi găseşte expresia în aversiunea incontestabilă a acestora faţă de germani. Ea apare mai ales la contactul direct şi personal între un evreu şi un german”.



„Astfel ni se formează convingerea că printre noi trăieşte o rasă non-germană, care nici nu doreşte şi nici nu este capabilă să-şi sacrifice sentimentele, gândirea şi lupta. Goana după bani şi putere exprimă sentimentele acestei rase, lipsită de scrupule. Prin efectele şi a consecinţele acestor metode, evreii reprezintă o tuberculoză rasială a naţiunilor”, mai scria Hitler, care încheia astfel: „Antisemitismul trebuie să ne conducă la un sistem legal, prin care să combatem şi să eliminăm privilegiile evreilor. Obiectivul final al acestei legislaţii trebuie să fie îndepărtarea irevocabilă a evreilor, în general.”



Saul Friedlander, un istoric al Holocaustului, spune că „este prima declaraţie scrisă a lui Hiler despre evrei, iar aceasta arată pentru acest popor”. Rabinul Marvin Hier, fondatorul Centrului Simon Wiesenthal, a declarat că a achiziţionat scrisoarea de patru pagini după ce experţii au confirmat veridicitatea sa. Hier a mai spus că primul poprietar al scrisorii a fost un soldat american, William Ziegler, care a găsit-o în ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial.

Hitler ar fi ştiut despre planurile de zbor ale lui Rudolf Hess
Zborul lui Rudolf Hess spre Marea Britanie din timpul celui de-al doilea Război Mondial a rămas în istorie ca fiind încercarea unui om de a stabili pacea pe cont propriu. Noi documente susţin, însă, că Hess a fost susţinut de Hitler în această încercare, potrivit cotidianului Daily Mail, în format electronic.
În seara zilei de 10 mai 1941, Rudolf Hess a decolat cu un avion de vânătoare german şi a zburat spre Scoţia în ceea ce el numea „o misiune umanitară". Hess credea că războiul cu Marea Britanie trebuia oprit, chiar dacă Germania ar fi câştigat oricum. Acest zbor de acum 70 de ani a rămas unul dintre cele mai mari mistere ale celui de-al doilea Război Mondial.
Până acum, istoricii au crezut că Hess acţionase pe cont propriu. Autorul britanic Ian Kershaw, a scris, în cartea sa „Hitler: o biografie": „Hess a acţionat fără cunoştinţa lui Hitler, dar cu convingerea fermă că îi îndeplinea dorinţele." Dar acum, un document scris de mână, descoperit în Arhiva Statală a Federaţiei Ruse aruncă lumină asupra acestui caz.
Mărturia lui Pintsch
Documentul a fost scris în Februarie 1948, de un om apropiat al lui Hess: ajutorul său, Karlheinz Pintsch, prizonier sovietic de război între 1945-1955. Acesta l-a însoţit pe Hess atunci când acesta a decolat pentru zborul spre Marea Britanie. Potrivit martorilor, Hitler a primit a doua zi o scrisoare de la Pintsch care începea cu cuvintele: „Fuhrerul meu, când vei primi scrisoarea aceasta eu voi fi deja în Anglia."
Potrivit lui Pintsch, Hitler nu a părut tulburat de aceste veşti. „Hitler m-a ascultat, calm şi m-a lăsat să plec fără să comenteze," a scris Pintsch. Acesta a mai menţionat în raportul său că Fuhrerul ştia de zborul lui Hess de ceva vreme, pentru că Berlinul negocia deja cu Londra. Zborul, spune Pintsch, a avut loc în urma „unui aranjament cu britanicii". Misiunea lui Hess, se pare, era „să încerce prin toate metodele să obţină, dacă nu o alianţă militară cu Anglia împotriva Rusiei, măcar neutralitatea Angliei."
Zborul lui Hess, un act diplomatic?
Un lucru este cert, însă: nimeni din anturajul lui Hitler nu îi era mai loial decât Hess. Dacă zborul lui a fost sau nu un act diplomatic, nu se va şti cu certitudine, poate, niciodată. Dar noile descoperiri, care susţin că Hitler ştia de planurile lui Hess, ar putea schimba viziunea unora despre acest eveniment.
După război, valetul lui Hitler, Heinz Linge, a declarat: „Nu am îndrăznit să îl întreb dacă ştia de zborul lui Hess în Anglia, dar comportamentul lui mi-a indicat nu doar că ştia despre acesta înainte ca el să se întâmple, dar că poate chiar el fusese cel care l-a trimis pe Hess în Anglia." Mărturii similare au dat şi cei care erau cu Hitler atunci când acesta a primit veştile despre zbor.
Teoria conspiraţiei
Potrivit versiunii online a publicaţiei Spiegel, Stalin a crezut într-o teorie a conspiraţiei germano-engleze. Acesta credea că Hitler nu ar purta un război pe două fronturi şi ar căuta să încheie pace cu Anglia înainte de a-i invada ţara. Dar Stalin s-a înşelat.
Acesta este motivul pentru care istorici precum Rainer Schmidt, de la Universitatea din Wurzburg, au privit noul document cu scepticism. Schmidt crede într-o versiune alternativă, în care Pintsch i-a povestit unui jurnalist britanic, în 1963, că Hess îi spusese în urma unui zbor de pregătire: „Fuhrerul nu ştie că voi face această încercare astă seară."
Sfârşitul lui Hess
În scrisoarea pentru Hitler, Hess scrisese: „Şi dacă acest proiect eşuează, veţi putea întotdeauna să negaţi orice implicare. Spuneţi doar că mi-am ieşit din minţi." La procesul său de la Nuremberg, Hess a părut să fie bolnav psihic şi cu pierderi de memorie. A fost condamnat la închisoare pe viaţă. În 1987, la vârsta de 93 de ani, Rudolf Hess s-a strangulat cu un cablu.

Fragmente din cartea „Hitler mi-a spus” Cucerirea Statelor Unite ale Americii (I)


Hitler îşi făcuse despre Statele Unite ale Americii o părere preconcepută, pe care nimic nu ar fi putut-o schimba. În opinia sa, America de Nord nu ar mai interveni niciodată într-un război european. Ţara aceasta imensă, cu milioanele sale de şomeri, se afla la marginea unui abis revoluţionar de care numai el, Hitler, o mai putea salva. În iunie 1933, aflîndu-mă la masa lui Hitler, l-am auzit exprimînd această dublă opinie în cuvintele pe care le-am menţionat şi pe care am avut ulterior de nenumărate ori ocazia să le aud repetate. La prînzul de care vorbesc, un musafir ridicase problema dacă interesul Germaniei nu era de a cîştiga prietenia americană. Personaje importante din guvern vorbiseră în public de „preţul inestimabil al unui tratat convenabil cu Statele Unite” şi se întrebaseră dacă în această privinţă politica antisemită a Reichului nu avea anumite inconveniente.
- Prietenia americană? făcu pe un ton sec Führerul. Prietenia cui? Prietenia oamenilor de afaceri şi a magnaţilor evrei ai finanţei, sau a poporului american?
Voia să-şi manifeste în acest fel dispreţul pe care îl resimţea faţă de regimul politic al Statelor Unite.
- Asistăm la ultimele zvîcniri, la ultimele horcăieli ale unui regim de corupţie care este o ruşine pentru trecutul măreţ al acestei naţiuni şi care, de altfel, agonizează. De la războiul de secesiune, cînd sudiştii au fost învinşi, împotriva oricărei logici istorice şi a oricărui bun-simţ, americanii au intrat în faza decadenţei politice şi rasiale. Nu doar sudiştii au fost bătuţi, ci şi întreg poporul american. Sub aparenţa înşelătoare a puterii economice şi politice, America a fost atrasă în vîrtejul autodistrugerii progresive. O clică de plutocraţi, care se pretinde a fi lumea bună, domină ţara prin ficţiunea unei democraţii care nu s-a mai afişat niciodată cu atîta neruşinare ca un regim de corupţie şi de venalitate legale. Cadrele unei mari ierarhii sociale, bazate pe ideea sclaviei şi a inegalităţii, au fost distruse şi, o dată cu ele, germenii viitori ai unei Americi cu adevărat mari, ai unei Americi care nu ar fi fost guvernată de o castă coruptă de negustori, ci de o clasă de stăpîni, excluzînd riguros ideile false de libertate şi egalitate. Egalitate? Ne putem întreba între cine? Între urmaşul unei vechi familii a aristocraţiei spaniole sau urmaşul unui emigrant suedez, şi massele astea zdrenţăroase de polonezi, ţigani, unguri şi toată spuma jidănimii orientale şi balcanice? Cred totuşi că există încă o vastă clasă mijlocie a Americii, cea a fermierilor, în care salutarul spirit combativ al epocii colonizării nu s-a stins. Trebuie să deşteptăm acest spirit. Reacţia contra negrilor, contra oamenilor de culoare în general şi contra evreilor; Legea lui Lynch, naivitatea americanului simplu, scepticismul anumitor medii intelectuale şi îndoielile lor în privinţa „prosperităţii“, experienţa savanţilor care au studiat imigrarea şi care sînt, în consecinţă, edificaţi asupra inegalităţii raselor, toate acestea îmi dau certitudinea că elementele încă sănătoase din Statele Unite se vor trezi într-o bună zi, aşa cum s-au trezit în Germania. Doar ideologia naţional-socialistă e în stare să elibereze poporul american de clica opresorilor săi şi să restaureze acolo condiţiile de dezvoltare a unei mari naţiuni.

Vlasov, generalul care l-a trădat pe Stalin pentru Hitler

Trupele de ruşi comandate de Vlasov s-au remarcat printr-o ferocitate deosebită în luptele cu Aliaţii.
Generalul rus Andrei Vlasov este una dintre cele mai paradoxale figuri ale istoriei militare a secolului XX. A fost trimis la un seminar teologic ortodox, a luptat pentru Armata Roşie, i-a instruit pe naţionaliştii chinezi şi a luptat, în timpul celui de-al doilea război mondial, de partea lui Adolf Hitler împotriva Uniunii Sovietice. Unii dintre ruşi îl consideră erou şi îl pun pe acelaşi palier cu vechii lui adversari ţarişti, care au luptat, în Armata Albă, contra lui Vlasov. Însă generalul rus nu a fost reabilitat din punct de vedere juridic, deşi infracţiunea pentru care a fost spânzurat, agitaţie antisovietică, nu mai există în niciun cod penal.
De la teologie la comunism
Andrei Vlasov ar fi trebuit să fie preot. Născut în regiunea Nijni Novgorod, el a intrat ca student într-un seminar teologic ortodox rus. Însă, în anul 1917, o dată cu izbucnirea Revoluţiei comuniste, el a părăsit seminarul şi s-a înrolat în Armata Roşie. Şi asta cu toate că ideologia comunistă promova ateismul, adică o concepţie total contrară primelor înclinaţii religioase ale lui Andrei Vlasov. El a început ca militar voluntar şi a participat la luptele împotriva lui Denikin, Vranghel şi a naţionaliştilor ucrainieni în zone precum Ucraina, Caucaz şi Crimeea.
Istoricii ruşi spun că Andrei Vlasov a dat dovadă de un curaj şi de o inteligenţă puţin obişnuite şi a avansat pas cu pas în ierarhia militară a Armatei Roşii. Formal, Andrei Vlasov a intrat în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice în anul 1930. El a fost trimis apoi în China, ca instructor militar pentru armata republicană a lui Cian Kai-Şî. Ironia sorţii a făcut ca tocmai Cian Kai-Şî să devină, peste câţiva ani, cel mai puternic opozant al comuniştilor chinezi, conduşi de Mao Tze Dun. Armata instruită de Vlasov a reuşit, multă vreme, să lupte cu succes atât împotriva ocupanţilor japonezi, cât şi împotriva comuniştilor chinezi. Iar când naţionaliştii chinezi au fost, în cele din urmă, înfrânţi de către comuniştii sprijiniţi de Uniunea Sovietică, Cian Kai-Şî s-a retras cu armata sa în insula Taiwan, unde nu a fost instaurat comunismul niciodată. Vreme de decenii, regimul din Taiwan a fost recunoscut de comunitatea internaţională drept reprezentant oficial al Chinei, iar acum o temă fierbinte a politicii internaţionale din regiunea asiatică este tocmai independenţa Taiwanului, pe care autorităţile chineze au anunţat că nu o vor recunoaşte niciodată. După câţiva ani petrecuţi în China, Vlasov s-a întors în Uniunea Sovietică, iar la începutul celui de-al doilea război mondial a devenit unul dintre cei mai apreciaţi comandanţi ai Armatei Roşii. Trupele conduse de el au avut un rol imens în oprirea ofensivei germane care viza cucerirea Moscovei.
În oficiosul Partidului Comunist, Pravda, Vlasov a fost declarat erou pentru că ar fi salvat Moscova. În anul 1942, Vlasov a fost numit comandant al unei armate sovietice care avea ca misiune spargerea încercuirii Leningradului, oraşul Sankt Petersburg de azi. Însă expediţia militară comandată de Andrei Vlasov a fost un dezastru. Armata comandată de el a fost încercuită de armata germană. Stalin a pus la punct un plan pentru a-l salva, pe calea aerului, pe Andrei Vlasov. Însă generalul sovietic a refuzat să îşi părăsească soldaţii. În cele din urmă, el a fost luat prizonier de germani şi dus la Vinniţa. Aici, el a fost convins să treacă de partea naziştilor. Vlasov a fondat un Comitet Rus de Eliberare, care avea drept scop răsturnarea lui Stalin. Naziştii au promis şi crearea unei Armate Ruse de Eliberare, iar Vlasov a început să recruteze voluntari pentru această armată. Programul Comitetului Rus de Eliberare a fost sintetizat de Vlasov în Proclamaţia de la Smolensk, din 1943, care viza crearea unei Rusii Independente.
Însă planurile lui Vlasov contraveneau celor ale lui Adolf Hitler, care visa un Reich german care să se întindă până la Urali. Drept urmare, unităţile militare formate din recruţii lui Vlasov nu au fost unificate într-o armată unitară, ci au fost puse sub comanda unor generali germani. Ca o consecinţă a tensiunilor apărute, Vlasov a fost pus sub arest la domiciliu şi ameninţat că va fi predat Gestapo-ului. Însă, spre finele anului 1944, când situaţia militară a Germaniei se apropia de catastrofă, Vlasov a fost rechemat sub arme. Multe dintre unităţile sale au fost folosite pe frontul de Vest. Însă recruţii lui Vlasov au luptat pe râul Oder şi împotriva Armatei Roşii. Publicistul basarabean Ion Iachim scrie că prestigiul lui Andrei Vlasov era atât de mare printre militarii ruşi, încât, chiar în cursul bătăliei de pe Oder, au fost sute de soldaţi care au dezertat din Armata Roşie şi au trecut de partea generalului dizident. Însă, pentru că Germania se apropia rapid de înfrângere, generalul Vlasov a încercat un gest menit să câştige bunăvoinţa Aliaţilor. El a permis Armatei Roşii să intervină, în anul 1945, în ajutorul insurgenţilor din Praga, reprimaţi de SS. Vlasov s-a îndreptat spre Apus, unde s-a predat aliaţilor occidentali în data de 10 mai. Cu câteva zile înainte, el a primit oferta de a fugi cu un avion în Spania lui Franco. Din nou, el a refuzat să îşi părăsească soldaţii. Drept urmare, el a fost luat prizonier de americani.

Spânzurat ca trădător

Pe 12 mai, în timp ce se deplasa spre interogatoriu, maşina în care se afla a fost înconjurată de un comando sovietic. Militarii americani care îl păzeau pe generalul rus au refuzat să se lupte pentru el. Drept urmare, generalul Vlasov a fost răpit şi dus în Uniunea Sovietică. Judecat de un tribunal militar excepţional, el a fost condamnat la moarte şi spânzurat, la 1 august 1946. Mulţi dintre militarii care l-au urmat au avut aceeaşi soartă. În manualele sovietice de istorie, el este considerat trădător. Însă diaspora rusească din Occident îl consideră erou. Ruşii din Statele Unite ale Americii au cerut reabilitarea juridică a lui Andrei Vlasov. Însă cererea a fost respinsă.

Adolf Hitler a început să schimbe lumea din concediu
http://www.evz.ro/detalii/stiri/adolf-hitler-a-inceput-sa-schimbe-lumea-din-concediu-931296.html

Scrisoarea prin care Adolf Hitler cerea liber pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 1932 a fost scoasă la licitaţie.


Hitler a redactat şi trimis scrisoarea pe 1 martie 1932, la numai patru zile după ce primise cetăţenia germană. Destinatara este delegaţia statului Brunswick la Berlin. Hitler fusese numit reprezentant al delegaţiei statului pe lângă Reichsrat, unul dintre cele două organe legislative din Germania vremii (alături de Reichstag).

Apatrid vreme de şapte ani

Însă acest loc de muncă i-a adus cetăţenia germană, condiţie obligatorie pentru candidaţii la o funcţie politică. Hitler, născut în Austria, a părăsit ţara natală în 1913 şi a luptat alături de nemţi în Primul Război Mondial. A renunţat la cetăţenia austriacă pe 7 aprilie 1925. Timp de şapte ani, până în februarie 1932, el a figurat ca apatrid.
Documentul, scris la maşină, are o valoare estimată între 3.000 şi 5.000 de lire sterline. Scrisoarea conţine şi câteva greşeli, iar experţii au identificat semnătura lui Hitler. Cererea are următorul text: "Prin prezenta, solicit un concediu până la finalul perioadei de alegere a noului preşedinte al Reich-ului. Cu devotament, Adolf Hitler".

Scrisoarea - achiziţionată de la un colecţionar care a dorit să rămână anonim - este licitată de casa britanică Mullock’s.

Text scurt, dar cu greşeli

"Există foarte mari şanse ca textul să îi aparţină tot lui Hitler, el să o fi bătut la maşină. Nu era un document tip, sunt câteva greşeli în text. (...) Este un document rar şi de mare importanţă pentru ascensiunea lui Hitler şi a nazismului. Deşi a pierdut alegerile, a câştigat în anul următor, iar restul este istorie", spune un reprezentant al Mullock’s, Richard Westwood-Brookes, intervievat de The Guardian.

Una dintre greşeli este chiar în construcţia "cu devotament", unde Hitler a inversat două litere. La mai puţin de un an de la pierderea alegerilor în faţa lui Hindenburg, Hitler era numit Cancelar. Din această poziţie, a zădărnicit toate încercările adversarilor săi politici de a obţine majoritatea în Parlament.

FUHRERWEIN

Vinul Hitler - 4.600 de euro sticla. Şi nici măcar nu-l poţi bea

O sticlă de vin Fuhrerwein (vinul Fuhrerului - în traducere), cu portretul lui Adolf Hitler pe etichetă, a fost vândută pentru suma de 3.995 de lire sterline (4.600 de euro).

Sticla face parte dintr-o colecţie de sticle oferite unor ofiţeri germani.

Licitaţia a avut loc în februarie 2007, la Plymouth (Marea Britanie), iar ofertă câştigătoare a fost făcută, prin telefon, de un colecţionar care a dorit să rămână anonim.

Curios este că vinul, produs în 1943, nu mai este bun de băut. "Din câte am aflat noi, aceste sticle au fost oferite unor ofiţeri germani de rang înalt, cu ocazia zilei de naştere a lui Hitler (20 aprilie)", a spus Paul Keen, cel care s-a ocupat de licitaţie.

CÂT UN APARTAMENT

O avere pentru a lua masa ca Hitler

Un serviciu de argint folosit de Hitler, format dintr-un vas pentru băuturi şi o tavă, are un preţ uriaş - 52.500 de euro. Potrivit casei care vinde setul, acesta a fost furat de un soldat, în ultimele zile de război. Pe ambele piese stă gravat un vultur cu zvastică, iar semnul nazist este încadrat de iniţiale lui Hitler, A şi H.

ALMANAH DIN 1936

Amintiri de la Olimpiada nazistă

Scump este şi almanahul de la Jocurile Olimpice găzduite de Germania în 1936. Volumele 1 şi 2 au un preţ de 900 de euro şi includ imagini ale lui Jesse Owens, atletul de culoare care, chiar sub ochii naziştilor, îşi punea mândru la gât patru medalii olimpice de aur (100 m, 200 m, ştafetă 4X100 m şi săritura în lungime).

Scrisoarea prin care Adolf Hitler cerea liber pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 1932 a fost scoasă la licitaţie.

Lars Von Trier socheaza la Cannes: "Il inteleg pe Hitler" Dosar 9AM

Regizorul Lars Von Trier a declarat intr-o conferinta de presa organizata in cadrul Festivalului de Film de la Cannes, ca il "intelege pe Hitler", chiar daca el "nu era cu adevarat un tip curajos", aceasta declaratie declansand o anumita nemultumire in randul spectatorilor.
"Il inteleg pe Hitler. Consider ca a facut lucruri rele, cu siguranta, insa pot sa mi-l imaginez asezat pe scaun in buncarul lui, la sfarsit", a declarat cineastul danez, al carui film "Melancholia" a fost prezentat miercuri seara in competitia oficiala, scrie MEDIAFAX.
"Spun doar ca il inteleg ca om. Nu era cu adevarat un tip curajos, insa inteleg multe lucruri din personalitatea lui si il simpatizez putin. Insa, bineinteles, nu sunt pentru declansarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, nu sunt contra evreilor", a adaugat Lars Von Trier, care a ramas fidel reputatiei sale de cineast provocator.
"Bineinteles ca sunt alaturi de evrei, dar nu prea mult, pentru ca Israelul te scoate intr-adevar din sarite", a continuat regizorul danez, in fata unei asistente impartite intre rasete si taceri jenate.
Alaturi de el, principala actrita din film, Kirsten Dunst, evident jenata de comentariile regizorului danez, a murmurat la un moment dat "Oh my God!" ("O, Dumnezeule!"), intorcandu-se spre partenera ei din film, actrita franceza Charlotte Gainsbourg, al carei tata, Serge Gainsbourg, era evreu de origine rusa.

• Lars Von Trier a facut aceste comentarii in timp ce a raspuns unei intrebari a jurnalistilor despre originile sale germane, pe care le-a descoperit in 1989, dupa moartea mamei sale, dar si in legatura cu declaratiile lui recente pentru o revista daneza, referitoare la "gustul sau pentru estetica nazista".
  "Ceea ce vreau sa spun cu aceste cuvinte este faptul ca imi place cu adevarat foarte mult Speer (Albert Speer, arhitectul lui Hitler, n.r.)", a adaugat cineastul danez. "Imi place mult Albert Speer. Chiar daca el nu a fost una dintre cele mai bune creatii ale lui Dumnezeu, el a avut acel talent pe care a putut sa il exerseze" in timpul regimului nazist, a adaugat Lars Von Trier.
  Lars Von Trier si-a incheiat acest interviu stanjenit si razand cu stangacie: "Ok, sunt un nazist".
  
• Nascut pe 30 aprilie 1956, in Danemarca, Lars von Trier este unul din regizorii ale caror creatii au influentat semnificativ cinematografia europeana. Absolvent al Scolii de Film Nationale Daneze, Von Trier a debutat in lungmetraj in 1984, cu "The Element of Crime", pentru care a obtinut, la Festivalul de la Cannes, marele premiu pentru tehnica.
  Cariera regizorului mai include titluri celebre, precum "Abisul sufletului/ Breaking the Waves", distins cu marele premiu al juriului la Cannes (1996), "Dansand cu noaptea/ Dancer in the Dark", castigator al trofeului Palme d'Or, "Dogville" (2003), premiat cu European Film Award, "Manderlay" (2005) si "Seful sefilor/ The Boss Of It All" (2006).
  

Misterul aurului lui Hitler
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/misterul-aurului-lui-hitler
La 30 aprilie 1945, Adolf Hitler, unul dintre cei mai de temut dintre dictatori își găsea sfârșitul. Moartea sa învăluită în mister a ramas unul dintre subiectele favorite a unora dintre istorici dar, mai mult decât atât, ceea ce acesta a lăsat în urmă e încă sub semnul întrebării.
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Berlinul era atacat zi și noapte. Trupele sovietice ajunseseră de ceva timp în Germania și se pregăteau să invadeze orașul. Oamenii lui Hitler, deși rămăseseră destul de puțini au încercat din răsputeri să salveze averea Fuhrerului.
Hitler reușise să strângă o avere enormă însemând lingouri de aur, opere de artă și valută. Tot ceea ce Hitler reușise să strângă avea acum să fie luat de americani și sovietici, însă Goebbels, mâna dreaptă a lui Hitler împreună cu Walther Funk, președintele băncii centrale a Germaniei, Reichsbank , au decis că aurul nu putea rămâne la Berlin, cel mai bine era să fie mutat în sudul Germaniei. La cerea celor doi, tot aurul a fost încărcat sub atenta supraveghere a directorului băncii, Georg Netzeband care va întocmi un raport cu tot ceea ce fusese pus în camioane.
Drumul
Camioanele au fost încărcate cu 385 de saci, conținând 770 de lingouri de aur, bacnote și matrițe și trebuiau duse inițial la Munchen dar instrucțiunile nu erau precise. Din cauza încărcării excesive și faptului ca frontul german ceda, convoiul era obligat să circule doar noaptea pe distanțe mici și să ocolească prin Boemia. Singurul loc unde, se pare, aurul era în siguranță era „Fortăreața Alpilor”. Aici, convoiul a fost întâmpinat de generalul Pfeiffer care nu dorea să ascundă aurul doar de americani ci de germani însuși.
Generalul Pfeiffer a ascuns temporar aurul, valuta și 150 milioane de dolari și o altă parte, 96 de saci cu valută, 56 de lăzi cu lingouri și monede au fost ascunse în gropi de aproximativ 3 metri căptușite cu scânduri împotriva umidității. Presiunea cea mai mare a fost asupra lui Georg Netzeband căruia generalul Pfeiffer a refuzat să-i emită o chitanță cu primirea convoiului. La sfârșitul raportului întocmit de Netzeband, acesta consemnează faptul că nu știe unde se află transportul datorită faptului că nu a primit o chitanță.
Căutătorii de comori
Misterul nedeslușit al aurului lui Hitler a atras de-a lungul timpului o mulțime de căutători de comori. Însă, primii care au început căutările au fost americanii care au aflat de aur la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când Germania a fost învinsă. Aceștia au interogat zeci de ofițeri pentru a afla unde ar putea fi ascuns aurul. În cele din urmă americanii au reușit să găsească comoara îngropată însă misterul a rămas în jurul celeilate părți a comorii despre care cercetătorii cred ca a luat-o generalul Pfeiffer, care, după ce a ascuns comoara s-a întors și a recuperat-o.
Americanii nu au fost singurii care au dorit sa dețină aurul lui Hitler, sute de cercetători, căutători de comori încearcă și astăzi cu cele mai noi metode să descopere măcar un indiciu care să-i ducă spre adevăratul loc unde ar putea fii aurul, asta dacă afirmația conform careia generalul Pfeiffer s-a întors după comoară nu ar fi adevărată, lucru greu de demonstrat, având în vedere ca generalul a luat secretul cu el în mormânt.

FBI a anchetat posibilitatea ca Adolf Hitler sa-si fi inscenat sinuciderea in 1945 - note secrete declasificate

FBI a anchetat posibilitatea ca dictatorul nazist Adolf Hitler sa-si fi inscenat sinuciderea in 1945 si a incercat sa-l urmareasca timp de aproape 30 de ani de la moartea sa, potrivit unor documente secrete declasificate de Biroul Federal de Investigatii, citate de indianexpress.com.
In data de 29 aprilie 1945, Hitler si Eva Braun s-au sinucis in buncarul din Berlin. 66 de ani mai tarziu, documentele FBI arata ca agentii americani au pastrat deschis dosarul Fuhrerului si au investigat atent orice informatie legata de faptul ca dictatorul ar fi inca in viata.
Informatorii afirmau fie ca Hitler traieste intr-o ferma din Argentina, fie intr-un hotel din Danemarca sau in New York si ar avea barba sau capul ras, suferind de ulcer sau de astm, in viziunea celor care ii trimiteau aceste note directorului de atunci ai FBI, J. Edgar Hoover.



Biroul FBI din Los Angeles nota in 21 septembrie 1945: "Hitler si 50 dintre cei mai apropiati membri ai familiei sale au debarcat, la aproximativ 10 zile de la caderea Berlinului, in sudul Argentinei, unde au venit la bordul a doua submarine. Hitler si-a lasat barba si se ascunde intr-o ferma".

O teorie asupra careia Hoover le-a ordonat agentilor sai sa desfasoare o ancheta amanuntita, timp de 11 ani, lua in calcul posibilitatea ca Hitler sa-si fi falsificat sinuciderea in 1945.

O alta marturie vine de la un doctor, care sustinea in 1954 ca l-a tratat pe Hitler pentru probleme digestive in St Louis.