DIVERSE...

Rezumarea primului mesaj :

https://mail.google.com/mail/u/0/h/t4870xs6bo53/?view=att&th=14e0a6062042d2d3&attid=0.1&disp=emb&realattid=ii_14e0a5f734516485&zw&atsh=1
=====
NOU REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARA

CONCEDIUL MEDICAL
Din acest moment nu mai acceptam adeverinta medicala a unui doctor prin care se adevereste ca sunteti bolnav. Daca puteti merge la doctor, inseamna ca puteti veni si la serviciu.
OPERATII CHIRURGICALE
Operatiile chirurgicale sunt interzise . Atata vreme cat sunteti angajat la noi, veti avea nevoie de toate organele. Nu veti elimina nimic. Noi v-am angajat intact. In cazul in care eliminati un organ, vom considera acest lucru indisciplina la locul de munca.
ZILE IN FOLOS PERSONAL
Fiecare angajat va primi 104 zile personale pe an. Ele se numesc sambata si duminica.
ZILE DE CONCEDIU
Toti angajatii vor primi concediul in aceeasi perioada a anului.
Zilele de vacanta sunt dupa cum urmeaza: 1 ianuarie si 25 decembrie.
ZILE LIBERE PENTRU INMORMANTARI
Aceasta nu e o scuza sa lipsiti de la serviciu. Oricum nu mai puteti face nimic pentru prietenii, rudele sau colegii morti. In cazurile rare in care un angajat va fi nevoit sa participe la inmormantari, acestea se vor programa seara tarziu. Suntem bucurosi sa va permitem sa lucrati in pauza de pranz pentru a putea pleca mai devreme, cu conditia sa va terminati insarcinarile pe ziua respectiva...
ABSENTA CAUZATA DE PROPRIUL DECES
Acest incident poate fi acceptat ca scuza. In orice caz, este necesar un preaviz de 2 saptamani precum si pregatirea unui inlocuitor care sa va preia atributiile.
FOLOSIREA TOALETELOR
Mult prea mult timp se petrece la toaleta.. In viitor se va merge la toaleta in ordine alfabetica. Spre exemplu angajatii al caror nume incepe cu “A" se vor duce de la 8:00 la 8:20, cei cu “B" de la 8:20 la 8:40, si asa mai departe. Daca nu va puteti deplasa in timpul alocat, veti fi nevoiti sa asteptati pana a doua zi cand sunteti programati. In situatii de maxima urgenta, angajatii pot face schimb de locuri intre ei. Superviserii ambilor angajati implicati in schimb trebuie sa aprobe aceasta schimbare in scris.
In plus, acum exista o restrictie de 3 minute de stationare in toalete. La sfarsitul celor 3 minute se va declansa o alarma, hartia igienica se va retrage automat, usa de la toaleta se va deschide si contravenientul va fi fotografiat. La a doua abatere, fotografia va fi publicata in ziarul intern al companiei la rubrica “Acte de indisciplina".
PAUZA DE MASA
Persoanele slabe vor primi 30 de minute pauza de masa, deoarece trebuie sa manace mai mult pentru a arata sanatoase. Persoanele cu greutate normala vor primi 15 minute pauza de masa, pentru a-si pastra silueta. Persoanele supraponderale vor primi 5 minute pauza de masa deoarece este suficient pentru a lua o pastila de slabit.
Va multumim pentru loialitatea aratata fata de companie. Suntem aici pentru a asigura o experienta pozitiva angajatilor. Orice intrebari, comentarii, nelamuriri, plangeri, reclamatii, frustrari, iritari, suparari, insinuari, acuzatii, vor fi adresate in alta parte.
CUM NE IMBRACAM
Este recomandat sa veniti imbracati la serviciu conform salariului primit.
Daca purtati pantofi Prada de $350 sau o geanta Gucci de $600 vom presupune ca o duceti bine din punct de vedere financiar , deci nu aveti nevoie de o marire de salariu.
Daca va imbracati saracacios, va trebui sa invatati sa va administrati banii mai bine pentru a va cumpara haine mai frumoase, prin urmare nu aveti nevoie de o marire de salariu.
Daca va imbracati potrivit, sunteti exact acolo unde trebuie si in consecinta nu aveti nevoie de o marire de salariu.

Va dorim o saptamana placuta.
Conducerea !

Pietroiul blestemat a anunţat moartea lui Ceauşescu

Dictatorul a dărâmat biserica

La 28 august 1835, Safta Brâncoveanu, fiica Marelui Ban Tudorache Balş şi soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, a semnat contractul de construire a unui spital lângă Biserica Brâncovenească din Capitală. La 14 octombrie 1838, Spitalul Brâncovenesc a fost deschis bolnavilor. Pentru a marca această ctitorie, Safta a comandat o construcţie în marmură, pe care a montat- o pe frontispiciul bisericii. Printre altele, semnul conţinea şi un blestem la adresa celui ce ar îndrăzni să se atingă de construcţie.

Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în 1984. Din imobile nu au mai rămas decât pietroiul cu blestemul. “Inscripţia, care se află acum chiar la Universitate, în curtea Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti, conţine la final un blestem care cere Divinităţii ca acela care se va atinge de ctitorie, adică de spital, să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare. În 1989, Ceauşescu a fost împuşcat de cei de un neam cu el chiar de Crăciun. Este o coincidenţă cel puţin stranie“, ne-a spus muzeograful Dan Falcan.

Zidul execuţiei nu se usucă niciodată


Corpul de clădire unde a fost judecat şi executat cuplul Ceauşescu e astăzi gol, deşi se află în incinta unei unităţi de jandarmi funcţionale. Ceea ce îi uimeşte pe toţi e faptul că, de 20 de ani, zidul execuţiei are o pată umedă exact în dreptul unde au fost împuşcaţi cei doi. Indiferent dacă este vară sau iarnă, ea nu se usucă. Târgoviştenii spun că zidul e ud din cauza lacrimilor lui Ceauşescu, care nu conteneşte din plâns.

Micile gesturi de bunatate sunt urzeala care tine omenirea laolalta. >>>

Pentru rasete in surdina la cafea. Pentru rasete cu pofta la un spectacol. Pentru rasete in hohote la bar. iti multumesc. Rasul cu prietenii e ceea ce te elibereaza. >>>

M-a coplesit melancolia din cauza rautatii - tu m-ai ridicat, m-ai scuturat de praf si mi-ai redat increderea si speranta. >>>

Pasiunea e splendida, dar... atingerea linistitoare, un mic sarut in trecere, un zambet, o mica surpriza - acestea sunt lucruri care dureaza si care imi fac viata o bucur >>>

Amintirile care dureaza cel mai mult si mai mult sunt cele legate de oamenii care au fost buni cu tine. >>>


======================
In aceasta noua zi din viata noastra, vreau sa-ti spun ce iti doresc
ca in fiecare zi sa te scoli din pat, cu ilizia si cheful de a cucerii lunea
un suris minunat pentru fiecare moment urit pe care il ai de trecut

= Sa ai o zi perfecta - asa cum esti tu! >>>
= O zi cu soare si cu multe zambete! >>>
= O imbratisare ar ajuta? >>>
= Orice s-ar intampla, sa nu uiti cat de minunata esti! >>>
= Poti sa o faci! Stiu ca poti. >>>
= As fi vrut sa stiu ce sa fac, ca sa indrept lucrurile. >>>
= M-ai invatat ce inseamna sa ti se poarte de grija. Acesta este un dar minunat. >>>
= Tu si cu mine - prietenia noastra e zidita din mici gesturi de bunatate. Mere din gradina. O cana de zahar cand s-a golit cutia. = O revista. O ceasca de ceai intr-o zi ing >>>
= Iti multumesc ca stii cand sa pastrezi tacerea. Si cand sa ma tii pur si simplu de mana. >>>
= Gradina mea e luminata de plante pe care mi le-ai daruit.
= Prietenia ta e o floare. >>>
= Iti place sa auzi despre lucrurile obisnuite din viata mea. Doar pentru ca e vorba de mine. Sunt recunoscatoare (tor) - esti un public minunat! >>>
=Bunatatea e daruita atat de lin, atat de delicat, se asterne usor precum semintele fine in calea noastra - si o lumineaza cu flori. >>>

MAXIME BUNE DE URMAT
=====================


A scoate prietenia din viata, e ca si cum am scoate soarele din lume. >>>

Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu inainte de a cunoaste pe cineva si a astepta ca acea persoana sa stie cine esti. >>>


Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai mai multa grija in cine ai incredere si a doua oara. >>>


Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima. >>>


Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine. >>>


O prietenie adevarata este in viata ceea ce este o oaza in pustiu: un colt verde de umbra in infernul fierbinte si galben al nisipului nestatornic. >>>


Cand cel mai bun prieten te paraseste, nu plange! Inchide-ti lacrimile in cel mai ascuns colt al inimii, numit uitare. >>>


Prietenia este exprimarea sincera si fara rezerve a gandurilor si simtirilor tale in fata unei alte fapturi omenesti, sinceritate totala si dezinteresata in viata launtri >>>


Intotdeauna prietenia adevarata e durabila chiar daca viata impreuna ne face sa nu mai avem timp de vise. Simt ca te am langa mine si daca am nevoie de ceva TU ma ajuti. >>>


Un prieten ADEVARAT stie care este realitatea vietii tale. Un prieten OARECARE, cand te viziteaza, se poarta ca un invitat. Un prieten ADEVARAT deschide frigiderul si ia >>>


Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te port urma; nu merge in urma, s-ar putea sa nu te pot conduce; mergi in pas cu mine si fii prietenul meu. >>>


O prietenie incepe cu un zambet, traieste printr-o lacrima si se termina cu un sarut... >>>


Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste... >>>


Este o nebunie sa urasti toti trandafirii, doar ca te-ai intepat intr-un spin, sa renunti la visurile tale doar pentru ca unul nu ti s-a implinit, sa iti pierzi credinta >>>

Mari dispăruţi în anul 2009, pe plan internaţional



Scriitorul John Updike, antropologul Claude Levi-Strauss, dramaturgul, actorul şi regizorul Roger Planchon, coregrafa şi dansatoarea Pina Bausch, actorii Natasha Richardson, Patrick Swayze, Farrah Fawcett şi Oleg Iankovski se numără printre personalităţile lumii care au încetat din viaţă în anul 2009.
LITERATURĂ

- Poeta daneză Inger Christensen, despre care s-a spus în mai multe ocazii că va primi premiul Nobel pentru literatură, a decedat, la vârsta de 73 de ani, pe 2 ianuarie.
- John Updike, prolific scriitor american, care a descris cu mult umor America micilor oraşe şi viaţa din suburbii, ale cărui teme predilecte au fost iubirea, religia şi sexul, a decedat pe 27 ianuarie, la vârsta de 76 de ani, din cauza unui cancer pulmonar. John Updike este autorul celebrei saga "Rabbit", alcătuită din cinci romane, publicate între 1960 şi 1990. Romanele "Rabbit e bogat" (1981) şi "Odihna lui Rabbit" (1990) i-au adus acestui scriitor două premii Pulitzer pentru literatură, în anii 1982, respectiv 1991.
- Scriitorul şi academicianul francez Maurice Druon, autorul romanului frescă "Regii blestemaţi", a decedat la vârsta de 90 de ani, pe 14 aprilie. El a primit, în 1948, premiul Goncourt, cea mai importantă distincţie din literatura franceză, pentru trilogia "Marile familii/ Les Grandes Familles".
- Scriitorul britanic J. G. Ballard, celebru pentru romanul său "Imperiul Soarelui", în care acesta prezintă anii copilăriei sale petrecute într-un lagăr japonez, a decedat la vârsta de 78 de ani, pe 19 aprilie, din cauza unei maladii cronice. Ballard a mai scris romanul "Crash" (1973), adaptat pentru marile ecrane în 1996, de David Cronenberg, care a obţinut premiul special al juriului la Festivalul de la Cannes.

ARTE FRUMOASE

- Pictorul grec Yiannis Moralis, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai ţării sale şi reprezentant de seamă al "Generaţiei anilor '30", a decedat pe 20 decembrie, la vârsta de 93 de ani.

CINEMA

- Georges Cravenne, creatorul premiilor César - una dintre cele mai importante distincţii acordate în lumea cinematografiei franceze -, a decedat la vârsta de 94 de ani, pe 10 ianuarie.
- Actriţa britanică Natasha Richardson, soţia actorului Liam Neeson şi fiica actriţei Vanessa Redgrave, a decedat, pe 18 martie, la vârsta de 45 de ani, din cauza unui hematom cerebral apărut în urma unui traumatism cranian, după un accident petrecut pe o pistă de schi.
- Oleg Iankovski, actor de teatru şi film foarte popular în Rusia şi cunoscut în străinătate pentru rolurile jucate în filmele celebrului regizor disident Andrei Tarkovski, a decedat la vârsta de 65 de ani, din cauza unui cancer, pe 20 mai.
- Farrah Fawcett, renumita actriţă americană şi fost sex-simbol al anilor disco, a decedat la vârsta de 62 de ani, pe 25 iunie, după o lungă bătălie cu cancerul de colon. Actriţa a devenit celebră graţie rolului din serialul "Îngerii lui Charlie", difuzat în anii '70, şi a fost nominalizată la premiile Emmy pentru rolul unei victime a violenţei domestice din filmul "The Burning Bed" (1984) şi pentru interpretările sale din drama "Small Sacrifices " (1989) şi serialul "The Guardian " (2001).
- Actorul Karl Malden, premiat cu Oscar în 1951, pentru rolul lui Mitch din "Un tramvai numit dorinţă", în regia lui Elia Kazan, a decedat la vârsta de 97 de ani, pe 1 iulie.
- Actorul american Patrick Swayze, devenit celebru cu rolul instructorului de dans din filmul "Dirty Dancing", a murit după o lungă luptă cu cancerul la pancreas, la vârsta de 57 de ani, pe 14 septembrie.

MUZICĂ - DANS - TEATRU

- Compozitorul francez Maurice Jarre, recompensat cu trei premii Oscar, tatăl muzicianului Jean-Michel Jarre, a decedat la vârsta de 84 de ani, pe 29 martie, din cauza unui cancer. El a devenit cunoscut în 1962, datorită coloanei sonore compuse pentru filmul "Lawrence al Arabiei", pentru care a fost recompensat cu un premiu Oscar. Ulterior, el a mai câştigat două premii Oscar, pentru muzica filmelor "Doctor Jivago" şi "Călătorie în India".
- Dramaturgul, actorul şi regizorul francez Roger Planchon a decedat la vârsta de 77 de ani, în urma unei crize cardiace, pe 12 mai. Roger Planchon este considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan, alături de Jean Vilar, montând, printre altele, piese de Moliere, Marivaux, Racine, Pinter şi Ionesco.
- Pina Bausch, coregrafă şi dansatoare germană, considerată una dintre cele mai mari personalităţi ale dansului contemporan, a decedat la vârsta de 68 de ani, pe 30 iunie, în urma unui cancer.
- Cântăreaţa argentiniană Mercedes Sosa, una dintre cele mai celebre voci ale Americii Latine, a decedat la vârsta de 74 de ani, din cauza unor disfuncţii renale şi pulmonare, pe 4 octombrie.

ŞTIINŢĂ - CERCETARE

- Claude Levi-Strauss, cel care a pus bazele antropologiei moderne, a decedat pe 30 octombrie, cu o lună înainte de cea de-a 101-a aniversare a sa.
- Fizicianul rus Vitali Ginzburg, unul dintre creatorii bombei atomice sovietice şi laureat al premiului Nobel pentru fizică pe anul 2003, a decedat la vârsta de 93 de ani, pe 9 noiembrie, în urma unui stop cardiac.

http://www.stiriazi.ro/

Un blestem este o expresie expusa de catre o persoana la adresa altei persoane cu intentia de a provoca o energie negativa asupra ei si astfel toate necazurile si nefericirile sa se adune. In particular, dorinta de a face rau unei alte persoane trebuie realizata de catre o putere supranaturala cum ar fi vraja, rugaciunea, magia, zeu/deitate, forta natuii sau spiritul. In multe credinte blestemul este intalnit si de multe ori blestemul este asociat cu un ritual.

Cuvantul blestem se poate referi si la adversitate. De exemplu “blestemul lui Eva” – menstruatia.

http://www./blestemul.html

Studierea formelor de blestem include si studierea folclorului dintr-o anumita regiune. Incercarea deliberata de a percepe blestemele este adesea o parte din practica magiei. In culdura Hindu, se presupune ca Fakir are puterea de a binecuvanta sau blestema.

Nume atribuite blestemului de catre diverse entitati au exista in functie de cultura:
- Afro-americanii au ca reprezentant pentru blesteme jinx/haitan.
- Orientul Mijlociu si cultura Mediteraneana este sursa de credinta a blestemelor in ochiul diavolului/dracului, care ar putea fi rezultatul invidiei, dar mai rar, se spune ca este rezultatul unui blestem deliberat. Pentru a fi protejat de ochiul diavolului/dracului exista un obiect care este confectionat din sticla albastra inchis si circulara cu un cerc alb in centru, care ar fi semnificatia ochiului omului. Marimea protectiei impotriva blestemelor poate varia.
- Indienii folosesc cuvantul “Shaap” in Hindi si Marathi, “Shapam” in Malayalam si “Sabam” in Tamil.

Blestemele Celtice
In lumea Celtica au existat mai multe tipuri de blesteme. Cele mai cunoscute si provenite din Irlanda sunt pietrele blestemate, oul blestemat, blestemul Noului An si blestemul laptelui.
Pietrele blestemate sunt considerate bucati cu puteri supranaturale. Un exemplu de blestem cu aceste pietre blestemate este rostogolirea pietrii de trei ori si rostirea numelui persoanei pe care doriti sa o blestemati.
Oul blestemat resprezinta un blestem al fertilitatii. Se presupune ca daca ingropi oule pe pamantul altuia ai posibilitatea de a fura fertilitatea si norocul proprietarului. Exista dealtfel si documente unde sunt prezentate metode de protectie impotriva acestor blesteme.
Blestemul Noului An este similar oualelor blestemate. Daca iei de la o persoana de Anul Nou un obiect inseamna ca vei lua si norocul persoanei respective pentru acel an. Unele persoane nu fac curat in casa si nu arunca apa pentru acest motiv.

Locuri blestemate
Exista locuri si locatii certe care sunt considerate blestemate. Numeroase lacuri, rauri si munti au fost denumite blestemate. Triunghiul Bermudelor este considerat de unele persoane ca fiind blestemat sau cel putin o forma a blestemului ( iar de altii doar un loc cu niste forme paranormale neexplicabile ).

Blestemul asupra presedintiei din America
Exista blestemul lui Tecumseh care presupune moartea presedintilor Americii alesi in anii divizibili cu 20, incepand cu anul 1840. Acest blestem a fost controversat datorita presedintelui Ronal Reagan ( ales in 1980 ) care a supravietuit incercarii de asasinat si a lui George W. Bush ( ales in 2000 ) care a supravietuit celor opt ani de presedintie.

Blestemele din sport
Numeroase blesteme au fost invocate ca si cauza cand au aparut anumite pierderi in cadrul unei echipe, jucatori sau chiar orase.
De exemplu:
- blestemul caprei lui Billy care este considerat cauza pierderilor suferite de echipa de baseball Chicago Cubs, care nu a mai castigat un campionat mondial din 1908 si nici unul national din 1945.
- blestemul lui Bambino, asupra echipei Boston Red Sox, care nu a castigat nici un meci din 1918 pana la 2004, cand Sox au invins St. Louis Cardinals.
- expertii din marketing au subliniat un blestem atribuit firmei “Gillette” care datorita campaniilor sale si asocierii cu unele echipe au atras foarte multe pierderi.

Blestemul lui 27
Blestemul lui 27 este o ipoteza conform careia numarul 27 este un numar cu ghinion datorita multor decese din lumea muzicala petrecuta la aceasta varsta: Robert Johnson, Jim Morrison, Brian Jones, Jimi Hendrix, Ron “Pigpen” McKernan, Janis Joplin, Jonathan Brandis si Kurt Cobain – toti acestia sunt considerati ca fiind blestemati de numarul 27. Acest blestem poarta numele si de Clubul 27.

Obiecte blestemate
Obiectele blestemate sunt considerate obiecte procurate din furturi sau jafuri. Diamantul Sperantei este presupus un obiect blestemat care aduce numai ghinion si necazuri proprietarilor. Povestile din spatele acestor obiecte blestemate variaza, dar principalul efect este cel de manifestare a ghinionului sau fenomene neexplicabile in prezenta lor.

Blestemele egiptene si mumiile
Aceste blesteme egiptene sunt foarte cunoscute. Descoperirea si deranjarea unei mumii poate atrage foarte multe blesteme. Aceasta ideea a fost foarte raspandita si des utilizata in filmele horror. Blestemul Faraonilor se presupune ca a bantuit toti arheologii care au excavat la mormantul lui Tutankhamun. Dubii similare si-au facut aparitia si in cazul examinarii mumiei din Alpi, “Otzi, omul zapezilor”. Toate aceste blesteme sunt considerate ca fiind promovate de catre jurnalistii britanici ai secolului XIX, dar este cunoscut faptul ca egiptenii antici plasau inscriptii pe mormitele si templele unde erau adapostite bunurile.

Blestemele din Hawaii
In vechiul Hawaii, exista blesteme sub forma de rugaciuni de moarte. Persoana care a avut puterea pentru aceste blesteme a fost Kahuna ‘ana ‘ana. Totusi, abilitatea pentru reusita acestor blesteme depindea de anumiti factori. In primul rand persoana destinata trebuia sa creada in puterea magiei si in blesteme. In al doilea rand, kahuna avea nevoie de parti de la persoana respectiva cum ar fi unghiile, parul etc. Blestemele aduceau bolile, durerea si apoi moartea asupra persoanei. Existau totusi si persoane care puteau intoarce aceste blesteme asupra autorului.

Istoria umanitatii (pe scurt)

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange. Barbatul descopera pestera.
2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.
3. Copiii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul si bata si pleaca la vanatoare.
4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.
5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa. Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.
6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.
7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copiii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei, apoi o casa din lemn si piatra.
8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea si blana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine
9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange), hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare – Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.
10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.
11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.
12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plus de asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand..
Peste ani...
n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian. Nu are timp, bani sau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TV nu e nimic de vazut, afara e vreme urata. Capac peste toate, ca de obicei, Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa . un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscuti si sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si… Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga. Barbatul inventeaza blog-ul.
Morala 1: Cand femeile plang, omenirea evolueaza.
Morala 2: Fara femei am fi trait si acum in copac.

Cele mai cunoscute datini romanesti despre Craciun

publicat pe 18 Decembrie 2009

Va invitam sa facem o trecere in revista a celor mai cunoscute superstitii romanesti legate de minunata sarbatoare a Craciunului


De-a lungul si de-a latul pamantului nostru cel romanesc, alaturi de traditii si obiceiuri mostenite din strabuni circula o mandrete de superstitii legate de Craciun, una dintre cele mai indragite si asteptate sarbatori ale anului. Credem sau nu in ele, le respectam sau le tratam cu nepasare, le incalcam sau ne ghidam gesturile in functie de ele, nimeni nu poate sa nege ca nu aduc un strop de magie si necunoscut in viata noastra. Va invitam asadar sa facem o trecere in revista a celor mai cunoscute superstitii romanesti legate de minunata sarbatoare a Craciunului:


Spalarea trupului in ziua de Craciun inseamna ca vei fi curata tot timpul anului care urmeaza, iar trupul tau va fi ferit de boli de piele, de pete sau de bube pana la sarbatoarea urmatoare. In apa in care te scalzi se spune ca este bine sa pui o nuca pentru sanatate si o moneda de argint pentru prosperitate si pentru curatirea sufletului. Tot in prima zi de Craciun, dupa scaldat, fetele nemaritate trebuie sa-si puna sub perna un pieptene nou-nout pentru a-l vedea in vis pe cel harazit.

Incaltamintea poate fi innoita in orice zi a anului, insa nu in cea de Craciun caci astfel atragi asupra ta ghinionul si nesansa.

Daca in ziua de Craciun nu daruiesti nimic celor dragi, se spune ca o sa ai un an greu din punct de vedere financiar (atentie, nici nu se da nimic cu imprumut). Pentru a nu fi dator anul urmator, se spune ca pana in ajunul Craciunului este bine sa pui la locul lor toate lucrurile pe care le-ai dat cu imprumut in timpul anului.

O alta superstitie romaneasca spune ca in ajunul Craciunului Dumnezeu dezleaga graiul animalelor si transforma apa in vin, insa omului ii este interzis sa asculte ceea ce spun acestea daca doreste sa nu il urmareasca ghinionul pentru tot restul vietii sale sau sa li se intunece mintile. Pe de alta parte, omorarea unei broaste in aceasta zi sfanta este considerat a fi un mare pacat caci broasca este unul dintre animalele protejate de Maica Domnului, vestind celorlalte animale nasterea Domnului.

Nu se face curatenie, nu se da gunoiul afara din casa in prima zi de Craciun si nici nu se inchide usa cu zavorul in ziua de Craciun daca nu vrei sa alungi cu propriile maini norocul din casa. Pentru ca sa le mearga bine in casa, fetele tinere matura podeaua in ziua de ajun dinspre pragul usii inspre rasarit.

Conform anumitor credinte mostenite din batrani, cei alesi, oameni cu credinta multa in suflet si frica de Dumnezeu, pot vedea de Craciun cum se deschid cerurile si Dumnezeu ospateaza alaturi de ingeri si sfinti.

Daca in prima zi de Craciun cerul este senin, se crede ca anul care va veni va fi unul linistit si imbelsugat, fara evenimente de rau augur. De de alta parte, prezenta vantului in prima zi de Craciun semnaleaza un an plin de imprejurari nefavorabile. Zapada in ziua de Craciun anunta o zi de Paste frumoasa, cu mult soare.

In unele zone ale tarii, exista o traditie frumoasa prin care iti poti afla sansele ca o anumita dorinta sa se indeplineasca: in prima zi de Craciun se umplu 9 pahare mici cu apa, iar apa din pahare se varsa intr-un vas mai mare. In ziua urmatoare, apa din vas se toarna din nou in cele 9 pahare. Daca cele 9 pahare se umplu la loc inseamna ca dorinta ta are sorti mari de indeplinire cat de curand. In functie de cat de plin sau gol este ultimul pahar, cel de-al noualea, se estimeaza timpul pe care il mai ai de asteptat pana cand dorinta ta se va realiza.

Pentru ca in ziua de dinaintea nasterii lui Iisus, Maica Domnului nu a mancat nimic, ajunul Craciunului trebui tinut cu post. De Craciun, nimeni nu trebuie sa flamanzeasca caci Dumnezu a oranduit aceasta sarbatoare pentru ca toate fiintele si vietuitoarele pamantului sa fie satule. De aceea, daca dai de pomana in aceasta zi, gestul tau devine echivalent cu stergerea unui pacat. Merele si crangutele de vasc nu trebuie sa lipseasca de pe masa de Craciun caci ale aduc sanatate si noroc. Painea este sfanta si nu se arunca in ziua de Craciun daca nu vrei ca Maica Domnului sa verse lacrimi.


http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/2311/

Oamenii potriviti la locurile potrivite

Luati candidatii pe care vreti sa-i plasati si puneti-i intr-o camera in care se afla o masa si doua scaune. Lasati-i singuri doua ore, fara sa le dati nicio instructiune. Intoarceti-va dupa ce s-a scurs timpul, sa vedeti ce fac.
- Daca au demontat masa, puneti-i la departamentul Inginerie
- Daca numara mucurile de tigari din scrumiera, trimiteti-i la Financiar
- Daca tipa si dau din maini, sunt buni la Productie
- Daca vorbesc cu scaunele, un loc potrivit pentru ei ar fi la Personal
- Daca nici macar nu ridica privirea cand intrati in camera, plasati-i la Serviciul Securitate
- Daca incearca sa va spuna ca situatia nu este atat de proasta pe cat pare, trimiteti-i la marketing
- Daca au plecat devreme, puneti-i la Vanzari
- Daca dorm, au stofa de manageri.

Intrebari fara raspuns

1. Daca de la inot se slabeste, unde gresesc balenele?
2. Daca uleiul de porumb se face din porumb, cum este cu uleiul de corp?
3. Daca lipiciul superglue lipeste intr-adevar orice, de ce nu si interiorul tubului?
4. De ce nu suna ocupat cand gresim numarul?
5. De ce iti trebuie programare la clarvazator?
6. Daca azi sunt zero grade, si maine e de doua ori mai frig, cat de frig va fi maine?
7. Primesti bani inapoi daca taxiul merge cu spatele?
8. De ce morcovii sunt mai portocalii decat portocalele?
9. De ce oamenii te cred pe cuvant cand le spui ca exista 400 milioane de stele pe cer, dar cand le spui ca aceasta banca a fost proaspat vopsita, cred ca glumesti?
10. De ce sucul de lamaie este in mare parte din ingrediente sintetice, pe cand in solutia de spalat vase este zeama de lamaie adevarata?
11. De ce Tarzan nu are barba?
12. Oamenii casatoriti traiesc mai mult, sau doar li se pare?
13. Cu ce viteza se deplaseaza intunericul?
14. Cum se impacheteaza bilutele de polistiren cand vrei sa le trimiti pachet?
15. Exista alt cuvant pentru cuvantul “sinonim"?
16. Cum ar arata scaunele, daca am avea genunchii la spate?
17. De ce femeile nu merg niciodata singure la WC?
18. Un termos vara pastreaza bautura rece, iarna calda. De unde stie termosul cand e vara si cand e iarna?
19. Eschimosii orbi au caini de sanie dresati pentru orbi?
20. Un sofer care lucreaza pe masini de deszapezire, cum ajunge dimineata la servici ?
21. Daca penisul se micsoreaza la apa rece, de ce nu se mareste la apa calda?

L-au ajuns blestemele: Bernard Madoff are cancer
http://www.ziare.com/business/afaceri/08-24-2009/l-au-ajuns-blestemele-bernard-madoff-este-bolnav-de-cancer-863746

Luni, 24 August 2009

Bernard Madoff a pledat ca vinovat, asumandu-si intreaga vina pentru sustragerea a 65 de miliarde de dolari, pentru ca este bolnav de cancer si nu mai are mult de trait.

Informatia a fost publicata luni, in exclusivitate, de New York Post, consultat de ziare.com, care citeaza niste surse apropiate lui Madoff.



"Ia cate 20 de pastile pe zi pentru ca sufera de cancer pancreatic si nu se simte foarte bine", a declarat un apropiat al acestuia. Insa Madoff nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceasta informatie.

Intre timp, acesta isi petrece timpul in spatele gratiilor participand la ceremoniile de purificare sustinute de indieni, a declarat o alta sursa.

Madoff a acceptat sa participe la aceste ceremonii religioase unde participantii se roaga si fumeaza o pipa ceremoniala in scopul purificarii mentale, spirituale si fizice. In inchisoare, fostul "guru" finantist si-a facut prieteni homosexuali, cu care are relatii platonice.

Bernard Madoff a fost condamnat la sfarsitul lunii iunie la 150 de ani de inchisoare pentru o evaziune fiscala de 65 miliarde dolari. Inainte de aflarea sentintei, Madoff si-a cerut scuze victimelor sale.

Acesta a recunoscut in martie ca a folosit o schema Ponzi, informeaza msnbc.com. Avocatii au cerut o sentinta de doar 12 ani, sustinand ca speranta de viata a clientului este de cel mult 13 ani. In prezent, finantistul are 71 de ani.

Fostul presedinte Nasdaq a fost arestat la 11 decembrie 2008, iar pe 17 decembrie a fost pus in libertate pe o cautiune de 10 milioane de dolari, fiind consemnat la resedinta sa cu obligatia de a purta o bratara electronica, semnalizand orice deplasare.

Blestemul cetatii de sub pamant
Blestemul cetatii de sub pamant

Povesti cu cetati stranii se pot gasi in majoritatea satelor romanesti, dar Ardealul are un loc aparte. Aici povestile au fost transmise de la o generatie la alta, au capatat dimensiuni deosebite si au devenit traditie rurala. Si cand legendele sunt sustinute si de unele descoperiri, totul se transforma in istorie. O istorie bizara, ciudata, specifica acestei zone a Europei, in care magia a ocupat un loc special si unde nimeni nu se mai mira cand aude intimplari cu fiinte mitologice, vrajitori sau alte lucruri de acest gen.
Ramasag cu diavolul

Dealul Horhij, din judetul Cluj ascunde povestea unei comori blestemate. Oamenii spun ca in maruntaiele dealului s-ar gasi o cetate veche, construita sub pamint. Unii spun ca cetatea ar fi apartinut unor cavaleri porniti in cruciade si care ar fi gasit aici teren propice pentru a lupta contra “necredinciosilor”, imbogatindu-se in acelasi timp. Altii spun ca cetatea a fost construita de diavol. Parintele Anton, de la o biserica clujeana, spune ca multa lume cunoaste legenda cetatii construite de diavol.

“Se spune ca un un diavol a vrut sa fure sufletul unui calugar bastinas si ar fi pus un ramasag cu acesta din urma, ca poate construi o cetate in care sa adune toate comorile lumii. Daca reusea sa faca asta in 3 zile, calugarul pierdea ramasagul si sufletul sau mergea in iad. Numai ca diavolul tot diavol. A inceput sa construiasca cetatea sub pamint unde, credea el, calugarul nu avea de unde sa stie ca venisera legiuni intregi de diavoli sa faca cetatea”.

n cea de a treia zi, diavolul a venit la calugar si l-a invitat sa-si tina promisiunea. Omul sfint a pornit sa vada cetatea si cand a iesit de acolo, a trintit un lacat imens pe usa cetatii si l-a blestemat pe diavol sa pazeasca pe veci comoara si sa nu mai iasa in lume. De atunci multi au incercat sa treaca de usa imensa, dar ceva, dincolo de puterea lor de intelegere, ii oprea dinaintea acesteia, fara a avea curajul sa-l sparga sau sa-l deschida.

“Ia seama, Iosife, ca lacata-i pazita de necuratul”

Multi dintre cei batrani la ora actuala, au vazut lacatul, dar nici unul nu s-a incumetat sa paseasca dincolo de usa cu pricina. Unul singur a intrat si a iesit dupa 3 zile, cu mintile ratacite. Nimeni nu stie ce anume s-a intimplat in tot acest timp. Dupa intimplarea cu pricina, Mos Dinu, a inebunit. Doar in anumite momente pare ca mai are un licar de luciditate si atunci povesteste despre un drum de caramida rosie care ducea in mai multe camere. In prima camera era un pat imens de aur, iar in a doua camera era o masa lunga, cu 12 scaune inalte, toate de aur. Atit vorbeste mosul, dar oamenii stiu ca el a vazut mai multe.

“Sigur batranul a vazut ce nu trebuia sa vada si de aia si-a pierdut mintile, ca sa nu spuna secretul cel cumplit”, spune un alt batran, Iosif, care a incercat, la randul sau, sa patrunda sub cetatea de sub pamint. Are 83 de ani, dar mintea ii este treaza iar amintirile par proaspete, de parca nu s-ar fi petrecut in urma cu mai bine de jumatate de secol. Spune ca pe vremea copilariei, s-a jucat de mai multe ori cu lacatul cel straniu.

“Si de fiecare data cand ma jucam, eu sau altcineva, murea un porc sau o oaie din gospodaria respectiva. Bunicul si tatal meu stiau si-mi spuneau cu suparare: . Da` cine sa se ieie dupa prostiile alea cu Necuratul? Ca noi stiam numai ce vedeam si daca nimenea nu vazuse pe cel urit, apai insemna ca-s numa povesti de-ale tatinilor nostri, ca sa ne sperie”.

“Imi inghetase mana pe cruce, desi afara soarele ardea”

Intr-o noapte a avut un vis ciudat.

“Am vazut cum trei oameni au spus impreuna si lacatul a sarit de la locul lui, iar usa s-a deschis singura. Numai ca o voce din vis mi-a spus ca tati trei trebuie musai sa fi fost nascuti de Rusalii. Adica sa aiba dezlegarea cea veche la comori... Am cautat eu alti doi oameni, dar nici unul nu s-a incumetat sa ma insoteasca. Acuma, eu daca stiam asemenea lucruri, nu m-am putut opri si am plecat singur la usa ceea”.

A plecat barbatul cu toate cele de trebuinta pentru a patrunde in fundul pamintului, inclusiv cu aghiazma si o cruce mai mare, de argint, care sa-l ocroteasca de blestemele locului. Cand a ajuns dinaintea usii, s-a inchinat omul si a inceput sa spuna . “Trebuia sa-l spun de 9 ori la rind, ca asa vazusem in vis. Numai ce spusesem de doua ori, ca am simtit cum ma ia un tremur ciudat si mi se face frig. Da` nu asa, ca imi inghetase mana pe cruce, desi afara soarele ardea. Mi-am dat eu seama ca nu-i lucru bun si mi s-a facut frica, dar am continuat”. Cand a ajuns la a cincea rugaciune, numai ce vede la 10 pasi in urma lui, o vulpe mare, cu ceva stralucitor in bot.

“N-am stiut ce are vulpea in bot, dar stralucea ca aurul, asa ca m-am luat dupa ea, doar doar i-o da drumul din gura”. Numai ca vulpea a continuat sa se departeze de barbat, nu foarte tare. Si cand barbatul obosea si voia sa renunte la urmarire, vulpea parca ii intelegea gindul si se apropia de el la citiva pasi. Ore intregi a alergat Iosif dupa vulpe, pina pe inserat.

“O data o vad ca fuge, apoi se ridica in doua labe si incepe sa rida spre mine cu un ris gros, barbatesc, de am inghetat pe loc. Ca am inteles eu ca vulpea era Necuratul care nu mi-a dat dezlegare sa intru la comoara”.

S-a intors barbatul acasa si de atunci nu a mai incercat niciodata sa intre in cetatea de sub deal.

“Daca Diavolul pazeste aurul, atunci e clar ca acolo-i blestem mare si nu-mi trebe asa ceva!”

Dincolo de legenda

Domnul Manea Dumitru, istoric, spune ca dealurile Clujului sunt pline de vestigii vechi, cele mai multe de origine romana. Domnia sa sustine ca, data fiind importanta strategica si comerciala a zonei, e posibil ca unele triburi sau chiar familii bogate, sa-si fi construit locuri secrete in care isi ascundeau comorile, pentru ca eventualele invazii sau atacuri sa nu le gaseasca. “Cred ca acea de care vorbesc oamenii e mai curind locul de refugiu construit de un particular, unul din cavalerii sau nobilii locului, iar legenda a fost special raspindita pentru a-i indeparta pe neaveniti de locul unde isi tineau ascunse comorile”.

Cat despre lacatul cel mare de care povesteau localnicii, nu se mai vede nici urma din el, iar locul in care era usa de fier s-a surpat de mult.

Sătenii din zona Craiovei sunt îngroziţi de vrăji cu şuviţe de păr şi bileţele ascunse sub icoane. Zeci de săteni din localităţile doljene bat zilnic drumul Craiovei, să scape de blestemele de tip nou. Ultima vrajă care a îngrozit un sat: un smoc de păr aruncat în pragul bisericii.

Până acum o săptămână, ţaţa Floarea din Bratovoieşti – Dolj era o femeie liniştită. La cei 76 de ani, bătrâna îşi trăia fără griji viaţa; avea grijă de cei doi nepoţi pe care îi iubeşte ca pe ochii din cap. Acum, de câteva zile, femeia nu mai are stare şi e disperată: în zi de slujbă, un necunoscut „a făcut vrăji“ la biserică.

De cum a auzit că un bărbat a ascuns un smoc de păr printre cele sfinte, bătrâna a început să aibă semne: „Să ne păzească Dumnezeu de cele rele, mâncaţi-aş sufletul. N-am fost niciodată bolnavă, să nu care cumva să mor acum. Am avut ameţeli în ultimele zile, o fi de la vrăji? Ieri am văzut negru în faţa ochilor“.

Ţaţa Floarea crede în blesteme şi bate cruci după cruci. „Sfinte Hristoase, ai grijă de noi!“, se roagă femeia disperată, care a venit până la Craiova să se roage tocmai la Biserica Sfântul Gheorghe Vechi. Spune că rugăciunile ei o să-i apere familia de farmecele făcute de „vrăjmaş“.

Farmece pentru vecini, sub covorul din biserică

De când a venit criza economică, în zona Băniei a crescut şi numărul de vrăji. Ba chiar şi stilul farmecelor s-a schimbat. „Este pentru prima dată când văd un astfel de smoc. Acum, îndeosebi, că sunt vremuri grele, nu trebuie să ne dăm pe mâna diavolului“, spune preotul Bogdan Ilin. Sfinţia Sa este cel care a descoperit părul în pragul lăcaşului sfânt şi crede că astfel de episoade nu sunt normale.



Preotul Gheorghe Zamfir, consilier administrativ la Mitropolia Craiovei, susţine că blestemele sunt periculoase. „Există două metode de rupere a acestora, două rugăciuni specifice pe care doar preotul le poate citi, după ce se împărtăşeşte. Blestemele există şi sunt active până ce persoanele în cauză se spovedesc sau până ce aceste rugi sunt rostite“, explică părintele Zamfir.
Adesea se întâmplă ca preoţii din Bănie să găsească tot felul de bileţele cu mesaje ciudate, ascunse după icoane şi sub covoare. Ba, mai rău, şi preoţii au ajuns ţintele „vrăjitorilor“.

Preotul Lucian Georoceanu spune că nu trece zi fără ca oltenii să nu viziteze Catedrala „Sf. Dumitru“, pentru a-şi blestema duşmanii. Şi mulţi calcă pentru prima dată în lăcaşul sfânt cu blestemul în mână. „Majoritatea sunt de la ţară, sunt oameni cu o pregătire intelectuală redusă. Mă uimeşte că aceştia vin pe la 40 de ani la biserică, pentru întâia oară în viaţa lor, ca să recurgă la aceste procedee numai ca să se răzbune. Şi cel mai adesea blestemele sunt adresate vecinilor“, povesteşte preotul.

Blestemul apei

Locul unde a inceput Apocalipsa Apei

Fiecare popor, fiecare semintie, traieste dupa anumite legi. Unele sunt scrise si sunt legi ale oamenilor, mai mult sau mai putin drepte, dar fara de care haosul ar cuprinde intreaga omenire. Iar alte legi sunt cele nescrise, cele pastrate din strabuni ca mostenire spirituala de catre fiecare natiune. Si uneori, in anumite imprejurari, legile nescrise sunt mai puternice decat cele ale oamenilor. E greu de spus daca e bine sa ne lasam condusi de traditie, de datini, dar se stie faptul ca nu ne putem nega propria identitate, cea data de mosii si stramosii lor, la trecerea lor pe acest pamant. Apa este lichidul vital, cel care da viata si poate ucide, deopotriva. Poate fi binecuvintare si blestem, in acelasi timp.

Nu exista nici un corp viu care sa nu contina apa. Putem spune ca apa este viata insasi. Iar daca ne-am nascut intr-o zona in care nu lipsesc riurile, izvoarele, in care ploua regulat, suntem invatati sa nu mai privim cu respect picaturile de apa. Dar nu acelasi lucru se petrece intr-o zona secetoasa, in care stapan al pamanturilor este soarele, iar praful drumului este purtat din loc in loc de vint, colbuind hainele putinilor calatori. Satul pare parasit, iar imaginea dezolanta a sa este accentuata de cumpenele fintinilor secate de multa vreme si care seamana foarte mult cu o spinzuratoare: cite una pentru fiecare suflet ratacit pe acele meleaguri, scirtiind sinistru cu lanturile lor ruginite de vreme. Asa arata Dealul Negru, putin dupa Pitesti, locul in care apa se procura cu greu si de la mare distanta, locul in care a inceput Apocalipsa Apei. Dealul Negru, nume predestinat, simbolizind moartea in vremuri indepartate, moartea care nu este altceva decat eliberarea sufletelor incarcerate in aceste trupuri pacatoase.

Si totusi exista oameni mai tari ca moartea. Aici, la Uda de Sus, exista oameni care sfideaza moartea si seceta. De ce o fac? Poate ca asta e Destinul lor sau poate, pur si simplu, nascuti dintr-un neam de luptatori, refuza sa se incline in fata Destinului nemilos. Nimeni nu pare sa-si mai aduca aminte de blestemul care s-a abatut asupra satului. Unii spun ca relele vin de demult, de la sfirsitul secolului trecut, cand un boier, pe timp de seceta, a refuzat sa le dea taranilor de pe mosia sa apa. Altii spun ca blestemul a cazut pe sat din cauza unei femei care si-a lasat fiica sa moara de sete. Fara sa tragem nici un fel de concluzie, am incercat sa punem cap la cap amintirile si legendele. Mai intai ne-am oprit la o casa construita in stil vechi, cu acoperisul tuguiat, din tigla rosie care parca se inalta spre cer invocand cine stie ce putere primordiala, de mult uitata. Pe prispa ne-a intimpanat un batranel uitat de vreme, care pare sa fi existat dintotdeauna, cu o palarie de paie pe cap si o camasa din pinza de in tesuta la razboi de cine stie ce batrana care a pastrat mestesugul de la bunica sa, care-l stia si ea de la mama si bunica ei.
care-l stia si ea de la mama si bunica ei.
Il cheama Stefan Lungu, dar oamenii ii spun “Nea Stefu” si are 75 de ani. S-a nascut in sat si aici are de gind sa-si traiasca si ultimle zile din viata. Nu mai are mostenitori si probabil ca primaria, asa saraca cum este, o sa-l ingroape si pe el ca pe multi altii. Daca stie de ce nu e apa in sat? Sigur ca da.

“Stiu de la ai` batrani. Satul nostru a fost intemeiat pe la 1780. Se zice ca de o mana de ostasi munteni cu familiile lor, care au fugit la schimbarea de domnie, de teama de a nu fi omoriti. Pe atunci satul avea apa multa, nu trebuia sa mergem kilometri intregi doar pentru o galeata doua cu apa. Si toate or mers fain citeva generatii, pana cand, odata, intr-o vara secetoasa, a venit sa se aseze aici un ardelean cu familia lui, sa intemeieze gospodarie. Dar oamenii se inraisera din cauza secetei, nu l-au primit si l-au alungat cu pietre. Una din pietre l-a lovit pe copilul cel mai mic al ardeleanului si a murit copilul. Iar mama sa a blestemat satul cu toti cei care-l locuiau. Apoi l-au ingropat pe ala micu si au plecat mai departe. Iar pe mormantul copilului nevinovat a crescut o pluta care si astazi mai exista. Si de atunci au secat puturile oamenilor si s-a retras apa la mare adancime, sub pamant.“

Degeaba au incercat sa-i ajute pe locuitori boierii vecini de sat sau chiar domnitorii, construind diverse puturi si lacuri pentru colecatrea apei de ploaie. Chiar daca ploua si se aduna apa multa, in citeva zile seca totul. Ultimul care a construit bazine pentru apa a fost principele Carol. Dar si bazinele lui, sunt goale si tinjesc dupa lichidul vital. De ce mai stau oamenii in sat si nu renunta la saracie? Asta nu stie sa o spuna. Crede ca face parte din blestem. Are si el povestea lui trista ce se leaga de sat. Sotia sa, Vasilica, a murit... inecata. Era in vara lui 1975, anul cand in toata tara au fost unele dintre cele mai catastrofale inundatii. In Uda de Sus plouase ceva mai mult ca de obicei. Vasilica se intorcea seara de la cimp. Taiase niste lucerna si o aducea in caruta, acasa. La un moment dat, din cauza unui tunet, calul s-a speriat si a luat-o la fuga, trintind femeia din caruta. Destinul a vrut ca Vasilica sa cada cu fata in jos intr-o balta de la marginea satului si sa nu se mai ridice.

“A murit inecata in ziua de 24 iunie, de Dragaica. Am gasit-o a doua zi, dar era prea tarziu. A ajuns-o si pe ea blestemul ca pe multi din satu` asta...”.

Si ne mai spune ceva batranul inainte de plecare. Ne spune ca exista oameni care fac afaceri cu apa. Cisterne intregi vindute cu 3.000 de lei galeata sau apa pentru gradina, vinduta cu 1.000 de lei galeata.

“Si atunci cum sa ne mai rabde Sfintul Dumnezeu pe acest pamant? Cand si pe apa am pus taxa?...

Poveşti cu blesteme

Mariana Dinu are 40 de ani şi vine în fiecare zi la biserică, să aprindă o lumânare. Zice că o face pentru binele copiilor. Femeia povesteşte cum a prins-o pe ea un blestem: „Mama mea nu s-a înţeles bine cu soacra, care tot timpul o înjura şi o dădea pe mâna diavolului. Asta se întâmpla când mama era tânără. Când a venit momentul să nască, a avut dureri puternice şi era să mă piardă. Sora mea are probleme de dezvoltare mentală şi nu s-a vindecat nici până acu’“. Lângă ea, Maria Stana de 45 de ani, din Cioroiaşi – Dolj, a venit la Craiova că se teme că a intrat necuratul în familia ei. „Sora mea, fără să-şi dea seama, blestema în curte de fiecare dată când se supăra. Copilul îi este acum bolnav de inimă şi cred că asta se trage de la blesteme“, oftează femeia.

În faţa poveştilor, teologul Lucian Georoceanu sfătuieşte creştinii să fie liniştiţi: „Dumnezeu are grijă de cei buni. Dacă cel blestemat are un suflet curat, adică îl poartă pe Iisus în suflet, nu va păţi nimic din cauza blestemelor“.

Craiova: Blesteme bizare în cele mai importante biserici din capitala Oltenie

O chită mare de păr a fost găsită aseară în pragul unui lăcaş sfânt din Craiova.

Preotul care a descoperit aseară părul împletit, înşirat la intrarea în biserică, spune că este pentru prima dată când un smoc uriaş a fost aruncat în Casa Domnului.

Surse din cadrul Mitropoliei susţin că astfel de situaţii au loc frecvent în Bănie şi că persoane dubioase lasă aproape zilnic după icoane bileţele în care pun gând rău duşmanilor. Enoriaşii sunt revoltaţi şi le e teamă să nu se întâmple ceva rău.
Bătrânii care cred în blesteme au participat azi-dimineaţă la slujba oficiată la biserica în cauză şi s-au rugat să fie protejaţi de forţele răului

Poveste de groaza - despre zombie, vrajitoare, blesteme si tradari (rezumat)
A fost asternuta cu citeva luni in urma ca o idee si daca nu ar fi spusa aici poate ca s-ar pierde pentru totdeauna.
Povestea se afla deocamdata in stadiu de rezumat, dar are posibilitatea de a deveni mai consistenta, capatind personaje bine conturate, dialoguri si descrieri ample. Daca sinteti interesati de evolutia povestii, folositi caseta alaturata pentru sondaje si adaugati comentarii.


A fost o data ca niciodata, ca de nu ar fi, nu s-ar povesti, un erou care haladuia de ani si ani. Era intr-o calatorie initiatica, vroia sa isi descopere sufletul nemuritor, puterile interioare, si poate chiar sensul existentei.

In lunga lui peregrinare a ajuns intr-o buna zi pe un tarim minunat, asa cum numai in visurile lui isi inchipuise ca poate exista: cimpii nemarginite pline de flori multicolore, fluturi si tot felul de alte gize roiesc sprintar de la o floare la alta, clipocitul piriiaselor cristaline iti umple sufletul de pace interioara iar ciripit pasarelelor umple totul de viata. Curind avea sa afle ca tot peisajul acesta idilic i se datoreaza stapinei locului, o vrajitoare buna, pe numele sau Vrajitoarea Albastra, a carei magie se regasea la originea tuturor acestor minunatii.

Nu a apucat bine sa observe frumusetea locurilor ca a si fost intimpinat de stapina locului, care l-a poftit sa zaboveasca pe acolo si poate chiar sa o ajute cu experienta lui dobindita in numeroase lupte pentru a apara regatul de niste dusmani care ii dadeau tircoale.
Si a ramas o vreme, cind erau amenintati de dusmani luptau, cind nu petreceau, depanau povesti si faceau planuri de viitor. In acest rastimp regatul a inflorit si mai mult, raufacatorii au fost pusi pe goana iar eroul nostru incepea sa creada din ce in ce mai tare ca poate gasi raspunsuri la intrebarile sale, ca ar putea fi un rost al calatoriei intitiatice, ca poate avea toata lumea la picioare.

Deodata, pe nepusa-masa, fara a-si putea explica de ce, cind toate pareau sa mearga mai bine ca niciodata si nici o opreliste nu s-ar mai fi putut ivi, Vrajitoarea Albastra il cheama la ea si ii infige in spate un pumnal otravit, aruncind in acelasi timp asupra lui un blestem cumplit care il transforma in zombie, un mort viu, un cadavru umblator, si apoi ii cere sa paraseasca tara sau sa putrezeasca in mlastinile regatului, devenind ingrasamint pentru acestea.

Cu sufletul plin de durere, a privit inainte si singurul lucru pe care se simtea in stare sa il mai faca a fost sa se tirasca pina in regatul vecin, pe unde trecuse mai demult, luase parte la niste batalii de aparare, o cunostea pe stapina acestuia, Vrajitoarea Verde, care ii promisese cindva ca il va ajuta in calatoriile sale.
Acum nu mai avea altceva de facut decit sa isi puna toate sperantele de alinare a blestemului in Vrajitoare Verde, pe care o credea buna si priceputa. Ea ar fi putut sa il ajute cu un leac si poate chiar, fiind veche prietena cu Vrajitoarea Albastra, ar fi putut sa ii puna o vorba buna pe linga aceasta pentru o vindecare adevarata.

Zi si facut, si-a adunat ultimele puteri si a ajuns, cu chiu, cu vai, in fata Vrajitoarei Verzi, care dupa cum se astepta, l-a primit cu mare fast. I-a povestit acesteia toate pataniile sale, a cerut ajutorul, a implorat, a reamintit de vechile promisiuni, a jurat credinta, si i-a oferit acesteia ce putea din bogatiile tarimului sau natal.

Vrajitoarea Verde a inceput un joc macabru si cumplit: ii zimbea de incurajare dar il tinea cu anii prin salile de asteptare, il evita pe cit putea, iar atunci cind nu il evita, fie ii oferea otravuri drept leac la blestemul lui, fie ii propunea leacuri bune la orice altceva decit suferinta lui, fie ii cerea lucruri imposibile nu numai pentru starea lui actuala de zombie, dar si pentru forma lui anterioara, cea umana.

Si au trecut asa ani si ani, o vesnicie. Lumea se ruina, el devenea mai slabit iar speranta sa, singurul lucru care il mai tinea in viata, tot mai plapinda.
Pina intr-o zi cind Vrajitoarea Verde i-a iesit in cale cu un licar lugubru in ochi, i-a spus rizind cu cinism ca nu vrea sa il ajute, ca nu a vrut niciodata, totul a vost un joc viclean. Ea a scos atunci un pumnnal otravit, i l-a infipt in spate si in timp ce il rasucea cu cruzime in rana, cu fata desfigurata de un rinjet sinistru, a aruncat si ea un blestem cumplit, transformindu-l in zombie decazut, o stare si mai groaznica decit starea lui de zombie de pina atunci.

In acel moment el a inteles ca e mult prea tirziu pentru el, ca nu mai are nici o sansa de salvare, ca nu exista nimeni pe fata pamintului care sa vrea sau sa poata sa il ajute, a inteles cit de singur este si ca a gresit increzindu-se in Vrajitoarea Verde si amagirile ei, a inteles cit de malefica este aceasta.
Dar deja era era mult prea tirziu. Mintea lui afectata de atita otrava si de numeroasele blesteme a mai fost capabila de un ultim plan.

S-a tirit din nou cu mare greutate de data asta inapoi in tinutul Vrajitoarei Albastre, ajungind pina la turnul in care aceasta locuia acum impreuna cu un capacaun (ogre) oribil. Pina si pentru el, cu mintea bolnava si simturile slabite, era vizibila puterea unei vraji care inconjura turnul. Dar nu putea spune daca Vrajitoarea se afla sub robia farmecelor capcaunului sau daca monstruosul capcaun se afla sub vraja ei.

Planul era sa atraga atentia incercind sa scoata de la ea macar un cuvint, o privire, un gest, iar modul de a o face era sa provoace cit mai mult zgomot izbindu-si corpul sau aflat in descompunere de zidurile turnului de fildes, chiar daca fiecare izbitura ii mai zmulgea o bucata din trup.

In ciuda zgomotului infernal produs, zgomot care razbatea chiar dincolo de granitele regatului, Vrajitoarea Albastra nu a dat nici un semn ca ar auzi ceva, nu a iesit niciodata la fereastra, poate din nepasare, poate din reavointa, poate din cauza vrajii sau din cine stie ce alt motiv.
Dar el era constient ca nu mai are nici o alta sansa, asa ca a continuat sa se izbeasca de ziduri si de porti pina cind intregul corp i s-a spulberat in bucati iar el a trecut in nefiinta.

Si nimeni nu a trait fericit pina la batrineti. Si am incalecat pe o sa, si am digitizat povestea asa...

Limuzina blestemata a lui Hitler



Mercedes 770A Kompressor, limuzina sigura si confortabila din care Hitler facea masele sa vibreze la salutul sau, a intrat recent in proprie­tatea unui oligarh rus. Cel care a intermediat fabuloasa tranzactie, germanul Michael Fröhlich, o adevarata autoritate in materie de masini de colectie, vorbeste despre istoria zbuciumata a acestei masini, dar si despre un blestem care ii loveste pe proprietari.
De-a lungul timpului, Michael Fröhlich a intermediat vanzarea unor limuzine cu proprietari legendari (fapt care a urcat considerabil pretul): Mercedesul 600 al lui John Lennon, Rolls Royce-ul Cabriolet al lui Marlene Dietrich, Bentley-ul S3 al lui Charlie Chaplin, etc. Tot el a mijlocit ceea ce s-ar putea numi perla coroanei in materie de masini de colectie - o limuzina blindata, de cinci tone, cu care se spune ca se deplasa adesea Adolf Hitler.
Fröhlich, 59 de ani, a declarat pentru Spiegel online ca a pornit in cautarea celebrei limuzine decapotabile, de la bordul careia Hitler isi saluta multimea de admiratori atat inainte, cat si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la solicitarea unui investitor rus. A localizat-o undeva in nordul Germaniei, in garajul unui colectionar. Din actele prezentate de acesta reiesea fara dubiu ca era celebrul Mercedes 770A Kompressor, albastru inchis, fabricat la comanda in 1935 pentru Hitler. "Cautarea masinii lui Hitler nu a fost o sarcina tocmai placuta. Mai toate rudele mele au murit in razboi, iar in timpul Blocadei Berlinului, eu am fost salvat de americani", a declarat Fröhlich. Chiar daca pretul limuzinei a fost unul ametitor - presa speculand ca ar fi vorba despre o suma cuprinsa intre patru si zece milioane de euro - tranzactia i-a lasat un gust amar dealerului german. "Trebuie sa va marturisesc ca acest vehicul pur si simplu ma dezgusta", conchide el.







O istorie stranie
"Toti fostii sai proprietari au murit. Aceasta masina are o istorie stranie ce ma trimite cu gandul la blestemul faraonilor egipteni", mai spune Fröhlich. Dupa razboi, limuzina a fost cumparata de catre proprietarul hotelului Imperial Palace din Las Vegas, un impatimit colectionar de masini de epoca. A fost uitata insa intr-un garaj. Dupa moartea americanului, Mercedesul 770A a fost achizitionat de catre un colectionar bavarez, care a decedat anul trecut la varsta de 49 de ani. Impreuna cu alte cinci exemplare de colectie, fosta limuzina a lui Hitler a poposit recent si in garajul unui milionar din nordul Germaniei. Din fericire, acesta este inca in viata. Fröhlich mai spune ca printre documentele originale ale limuzinei se numara si cartea tehnica ce specifica faptul ca a fost livrata Führer-ului in 1935 si ca a avut o pro­blema la motor in 1939. "Este in stare exceptionala si inca poate fi condusa. Era cel mai bun produs al Mercedes la vremea sa", explica dealerul german.
Führerul nu avea permis







Are geamuri anti-glont cu o grosime de 40 mm si un motor de 400 cai putere, viteza maxima pe care o poate atinge fiind de 180 kilometri pe ora. Pentru a se asigura ca este vorba chiar de limuzina lui Hitler, Fröhlich a verificat minutios zeci de documente si a studiat sute de fotografii. "Pana si numarul de inmatriculare era corect: 1A 148461", a spus Froehlich. Josef Ernst, purtator de cuvant in cadrul Daimler, compania producatoare de vehicule Mercedes, nu a putut confirma insa autenticitatea limuzinei. "Dar, plecand de la premisa ca toata povestea este reala, nu poate fi vorba despre un singur vehicul care sa poata fi numit "masina lui Hitler". Avea la dispozitia sa o gama intreaga de masini oficiale, toate comandate mai degraba de Cancelaria Reichului decat de el insusi. Din cate stiu eu, Hitler nici macar nu avea permis de conducere. Nu a condus niciodata o masina. Avea insa trei soferi", a explicat Ernst. Nu a putut spune cu exactitate cate limuzine Mercedes au fost livrate Cancelariei Reichului, dar mentioneaza ca intre 1938 si 1943 au fost fabricate 88 de vehicule Kompressor 770. Pe langa limuzina lui Hitler, misteriosul miliardar rus a achizitionat alte patru Mercedes 770A Kompressor aflate in trecut in proprietatea unor lideri nazisti printre care si cea detinuta de ministrul de Externe Joachim von Ribbentrop, dar si una care i-a apartinut fostului presedinte al Turciei, Ismet Inonu.

Casa blestemata a miliardarului Anghelescu


Exista zone nefaste care pot influenta deosebit de puternic personalitatea si destinul oamenilor. Un astfel de loc e si casa in care omul de afaceri Florian Anghelescu si-a gasit sfarsitul.

Din punct de vedere al artei feng shui, imobilul de pe Neagoe Voda a fost construit complet gresit, intr-un loc inghesuit.

SEMNE RELE PENTRU MIHAI IONESCU

Fostul proprietar, Mihai Ionescu, a incalcat si principiul de baza: a daramat casa veche si a construit alt imobil. Prin aceasta actiune, si-a atras "ruinarea" destinului. Vecinii spun ca proprietarul a fost chiar nevoit sa darame o parte din imobil pentru ca se pornise constructia gresit. Cert este ca a trecut printr-o perioada nefasta, cu mari probleme financiare, si a vandut imobilul. Insa nu a scapat de destinul tragic: a fost impuscat, in vara lui 1998.

"DEPRESIA" LUI ANGHELESCU

Florian Anghelescu a "cumparat" o data cu imobilul si energiile malefice ale casei, care au dus la prabusirea starii materiale si fizice. Specialistul in teledectie Vasile Rudan afirma ca s-a demonstrat pe calea cercetarii statistice ca exista zone bantuite de energii negative, care se "imprima" in structura biologica a persoanelor care locuiesc acolo. Casa din Neagoe Voda are multe componente negative: situata langa un cimitir, pe un sol de fosta mlastina -care inca mai degaja subtil gaz metan si radon si in apropierea releelor de telecomunicatii, care bombardeaza cu microunde de mare intensitate. Toate acestea pot provoca stari depresive care se instaleaza instantane. "Persoanele care locuiesc in astfel de zone simt ca ceva nu e in regula", subliniaza cercetatorul Rudan. "Trebuie sa alunge depresia artificial creata si sa repozitioneze patul, fotoliile - unde stau mult timp - pana isi recapata starea de liniste".



GLOBUL MALEFIC

In casa lui Anghelescu exista, insa, si un obiect malefic. Un glob pamantesc, o copie fidela a celui care apare in filmul "Scarface" pe care scrie sugestiv "The world is mine" (Lumea e a mea). Obiectul fusese "mostenit" de Anghelescu de la fostul proprietar al casei, afaceristul Mihai Ionescu. Un personaj controversat, executat in 1998 de mafioti. Desi lui Anghelescu i se atrasese atentia asupra arogantei motto-ului, el refuzase sa se desparta de acest obiect.


FENG SHUI

Marele maestru feng shui Yuan Tiang impartea energia vitala in doua componente: energia terestra si energia cereasca. Pentru ca oamenii sunt fiinte terestre din suflu divin, ei trebuie sa-si cladeasca locuintele unde energia terestra este foarte puternica (zona nepoluata) si in care energia cereasca poate circula armonios (zone aerisite), neintrerupta de forme de relief sau constructii "abrupte".



DEZVALUIRILE FACUTE DE STANA ANGHELESCU

Dupa inmormantarea lui Florian Anghelescu, sotiei acestuia i-au revenit in minte tot felul de amanunte pe care le-a observat si "inregistrat".

Stana Anghelescu a incercat sa refaca "la rece" filmul evenimentelor din ziua sinuciderii sotului sau.

Piciorul

Dezvaluirile sale facute jurnalistului Luis Lazarus de la OTV arunca o alta lumina asupra presupusei sinucideri a omului de afaceri. Elementul cel mai interesant este cel legat de pozitia corpului lui Florian Anghelescu in momentul in care a fost gasit. "Unul dintre picioarele omului de afaceri era asezat pe pamant. Nu cu varful, sau abia sa atinga solul, ci cu toata talpa. Celalalt picior ramasese indoit, cu varful inca pe scaunul pe care se presupune ca s-a urcat", a povestit Lazarus citand-o pe Stana Anghelescu.

Nodul, urmele

Surprinzator este si ca funia folosita pentru spanzurare (o cordelina de alpinist) avea nodul foarte sus. "Latul propriu zis era foarte larg. Adica, manat de instinctul de conservare, Anghelescu ar fi putut, cel putin teoretic, sa se elibereze tragandu-si cu usurinta cordelina din jurul gatului", a spus Lazarus. Un alt element pe care Stana Anghelescu l-a semnalat este cel legat de urmele de pe gatul sotului ei. "Nu sunt urme pe gat in partea din fata. Ele au aparut numai pe partile laterale. Este cel putin ciudat pentru ca moartea a survenit prin asfixsiere, deci prin presarea funiei exact pe partea din fata a gatului", a precizat Lazarus.

Neamul Lupului

Bătrâna e întinsă în pat. Nu doarme, dar are ochii închişi. Din când în când spune câteva vorbe bolborosite pe care nu le înţeleg. Fata ei se apleacă, o înveleşte şi îi răspunde în şoaptă. Apoi scoate alţi doi cucuruzi dintr-un coş şi îi curăţă de boabe în poală, frecându-i unul de altul. Când e gata, răstoarnă boabele, cu zgomot ascuţit, într-un lighean mare de aluminiu şi în aer se ridică un praf auriu care pluteşte între noi o vreme. ''Şi cum a fost în ziua aceea?'', întreb. Femeia din pat parcă ar vrea să-mi răspundă, dar vorbele se prefac într-un plâns smiorcăit şi-atunci fata ei se apleacă iar peste pat, o ridică, îi pune la spate două perne, ca să stea rezemată şi-i spune cu voce tare să-mi povestească despre ziua aceea în care a muşcat-o lupul. M-am uitat doar o clipă la chipul ei înjumătăţit de muşcătura fiarei şi mi-a fost de ajuns, pentru ca apoi, cât timp a vorbit, să caut sprijin şi întărire în pomii care se vedeau pe geamul din spatele ei.


Îmi spune că era o dimineaţă de vară şi că se întorcea de la fân, de pe dealul Curpenu, împreună cu mama ei şi cu fata, Lenuţa, cea care acum are grijă de ea, dar care atunci n-avea decât doi ani. Ţine bine minte ce s-a întâmplat, deşi a trecut de atunci mai bine de o jumătate de veac .“Era vreme bună şi tare frumos afară. Era cald şi nu bătea nici vântul. Un lup, un lup necurat, făcut din blestem, a venit pe la spate şi m-a muşcat de cap. Zic că era necurat pentru că lupii nu umblă prin sat. Apoi a sărit la mama şi a muşcat-o tot de cap şi de gât, iară pe fată s-a făcut numai că o zgârâie. Şi-apoi a plecat aşa, dintr-o dată, cum a şi venit.''


În încăpere a intrat nepotul bătrânei. Se opreşte lângă soba încinsă şi-şi întinde mâinile înspre foc. Bătrâna vorbeşte mai departe fără să-l bage în seamă. Un câine pitic, furişat în încăpere o dată cu flăcăul, îşi face de lucru cu un os găsit jos lângă sobă. Degeaba vor să-l scoată afară, se încăpăţânează şi se ascunde, cu os cu tot, sub patul pe care stă bătrâna. De-acolo, din când în când, s-au auzit cât am stat în încăperea aceea, zgomotele osului frecat de podele.


''Am picat jos, n-am mai ştiut de mine o vreme, apoi când m-am dezmeticit, m-am târât până la capătul părăului ca să mă spăl pe ochi. De-abia am venit până acasă, o ţineam pe biata mama care era mai rău muşcată, o ţineam de haine, aşa am tras-o după mine cum am putut. Cu o mână ţineam fata care plângea, cu alta, pe mama. Am ajuns acasă, ne-au pus oamenii într-o cocie şi ne-au dus la gară, la Făget, şi de acolo, la Timişoara. Doi ani şi jumătate am stat în spital şi tot nu-s om. Nu-s om de-atunci''... Femeia îmi spune apoi că după o vreme, la vreo câteva săptămâni de la întâmplare, a auzit în spital că, în aceeaşi zi, Lupul i-a atacat şi pe bărbatul ei, care era la stână, la câţiva kilometri de casă, pe sora lui şi pe cumnatul ei, aflaţi şi ei departe de casa lor. Toţi trei au fost muşcaţi rău de Lup şi, cu mare greu s-au luptat cu el şi l-au tăiat '' la grumaz, cu un cuţit pe care-l aveau la brăcire, şi apoi au văzut că-i iese sângele şi se lasă pe labe nemişcat. La două zile după asta au murit mama, cumnatul şi bărbatul meu. El era de la Luncani şi acolo se ştie că oamenii care se fac în lupi sunt blestemaţi. Io ce să vă mai spun? Tot pe calea aia am umblat de când mă ştiu, n-am mai văzut niciodată lupi până atunci şi nici de atunci încoace. Până acu vreun an a mai trăit şi cumnata mea, muşcată de cap ca şi mine, în satul Fărăşeşti. Vorbea lumea de noi ca de o minune. Acuma ea a murit şi-am rămas numai eu ca să se sperie oamenii de mine, să povestească şi să-şi aducă aminte de căte-s pe lumea asta.”


Nu ştiu ce aş putea să-i spun femeii al cărei chip nu poate fi descris. Urmele fiarei sunt atât de înspăimântătoare, încât mă gândesc, în timp ce o ascult, uitându-mă mereu pe geam la pomii care sunt învăluiţi în ceaţă şi-n ploaie, mă gândesc că femeia aceasta a împrumutat, fără să vrea, ceva din sălbăticia Lupului, a fiarei care a atacat-o.


Simt că de data asta vorbele nu mă mai ajută. Vă spun totuşi vouă, celor care citiţi, că în casa ei aparatul meu de fotografiat n-a vrut să funcţioneze, reportofonul s-a blocat, iar maşina cu care am ajuns până acolo şi care mă aştepta la poartă, a fost lovită de un camion care se întorcea cu lemne din pădure. Nu vreau să mă întreb dacă acestea sunt semne care ar trebui să-mi dea de gândit. N-ar mai avea rost din moment ce tot am ajuns aici. Mă gândesc doar la ce mi-a povestit, puţin mai târziu, Vasi Serafin, contabilul primăriei care m-a găzduit până când a venit după mine o altă maşină ce m-a scos din locurile acelea ciudate. El mi-a spus că în Pietroasele, Poeni şi Fărăşeşti lupii adevăraţi sunt foarte rari şi că, de când este el vânător, de ani buni, a auzit doar o singură dată că ar fi coborât, acum vreun an, un lup bolnav şi slăbănog între casele de la Tomeşti. Tot el mi-a mai spus însă că lumea ştie şi vorbeşte că povestea neamului muşcat de lup începe cu mai bine de o sută de ani în urmă, când cineva din neamul acela ar fi făcut moarte de om pentru o armă de foc ce-avea podoabe mândre de oţel...

E noapte şi ceaţă când plec într-un târziu spre casă. Ploaia cade la fel ca la venire, cu răpăit de gloanţe. În urma mea norii se bulucesc, se înghesuie precum coamele vinete, revărsate, ale unor cai nebuni, ce aleargă nimicind totul sub copitele lor din care sare înflorind în scântei, după acelaşi ritual păstrat de când e lumea şi pământul, o nouă primăvară…

Băiatul Măresei

Drumul se îngustează şi trece prin pădure, pe malul apei. Ici şi colo gheaţa face dificilă înaintarea şi, la hopuri, maşina se clatină greu. Mi s-a spus că în Poeni voi putea afla şi mai multe despre ''strâgoni şi pricolici'', oameni blestemaţi să se transforme în lup şi să facă rău în jurul lor. Cătunul e mult mai izolat decât credeam şi drumul urcă mult prin păduri până apar primele case.


Elena Ursulescu, una dintre cele mai bătrâne femei din sat, a împlinit de curând 86 de ani, adică “tot atâţia ani ca aia muşcată”. Îmi spune că ştie de strâgoni, că i-a văzut pe Floarea şi pe Viorel, vecinii ei, care au murit mai demult, cum se plimbau pe dealuri, ca nişte umbre, la o vreme după ce-au murit, cum mergeau acolo către pădure, unul după altul.


Cu puţin înainte să ajung eu la ea, mi-a mărturisit mai târziu bătrâna, a căzut şi s-a lovit rău, de aceea, din când în când, în timp ce povesteşte, oftează şi vaietul ei, ca un refren spus tot la câte două, trei vorbe, mă urmăreşte şi acuma când scriu despre ceasurile petrecute împreună. Mi-a cântat apoi şi un descântec de alungat strigoii ca să mă apere cât timp voi sta în satul ei: “ Voi strigoni, voi moroni,/ Voi răufăcători şi ochitori/ Să vă duceţi/ La nouă stâni părăsite/ Cu vasele neopărite,/ Pe vârful bradului/ La rotundul fagului,/ Acolo să vecuiţi/ Acolo să sălăşluiţi/ Şi pe care o vezi/ Să o părăsiţi/ Şi să nu-i faceţi nimic!” Ştie ea că aşa e bine când vine om de departe “ în văgăuna asta de lup”. Tot în casa ei am aflat despre băiatul Măresei, contesa unguroaică, despre care se zice că ar fi botezat copiii lui Franz Josef. Contesa avea conac de vară la Poeni. Băiatul ei mai mic a fost omorât în duel pentru o fată şi Măreasa l-a îngropat lângă conacul din care azi n-au mai rămas decât câteva pietre potopite de ierburi. Nu se ştie cine şi de ce a batjocorit mai demult mormântul băiatului şi l-a scurmat. Zice lumea că el s-ar fi făcut strigoni şi umblă noaptea şi acuma, neîmpăcat, prin sat, pe la Casa de piatră în care au stat turcii înainte de primul război, sau poate prin galeriile subterane pe unde ei puteau merge până la Dealul Roşu. Oamenii au zidit cripta aceea unde e îngropat băiatul, ca să fie liniştiţi, dar zic unii că dacă treci pe-acolo, te cuprinde aşa o îndoială, căci poţi să vezi uneori spânzurat cu capul în jos de-o creangă, deasupra mormântului, un liliac mare, sur. Mi-a recitat bătrâna şi alte poezii şi descîntece pe care le spuneau copiii care aduceau apa de pomană în Săptămâna Cailor, şi şi-a amintit şi despre trenuleţul forestier ce trecea pe malul Begăi, urmărit de femeia aceea care -i striga pe bărbaţi şi care, după ce-a murit, s-a făcut strigoane şi umblă şi acum tot pe malul apei, căutându-şi iubiţii, chiar dacă trenul nu mai trece pe acolo de multă vreme şi iarba creşte în voie pe unde erau altădată şinele înguste.


Când bătrâna obosită se vaietă şi face o pauză mai mare, şoferul cu care am venit îmi povesteşte despre bunica lui, Arzelia Anghel care a trăit în satul Crivina, de lângă Poeni şi care-i spunea multe poveşti când era mic. De la ea ştie că un unchi de-al lui, Mătais din Pietroasa, se dezbrăca în pielea goală şi se dădea de trei ori peste cap ca să se facă în priculici, în lup şi că apoi pleca în lume şi nu se întorcea câteva zile pe-acasă. Nu ştia nimeni pe unde umbla şi ce făcea în răstimpul acela, dar asta-l apuca aşa dintr-o dată, ca pe un nebun.


Ioan Ţif, cel care povesteşte, e un om tânăr. N-a împlinit patruzeci şi şapte de ani, este un om serios, cu familie mare, are unsprezece copii şi nu pare a fi omul care să spună poveşti de dragul poveştilor. Tot el îmi povesteşte că unchiul acela, care era un om de treabă de altfel, s-ar fi făcut lup odată când lucra la fân şi ar fi sărit s-o muşte pe nevasta lui ce era urcată “sus pe clanie”, dar ea s-ar fi apărat cu brăcirea de lână. Ioan Ţif crede în strigonii cu chip de câine sau lup care ies în lume ca să facă rău şi să pedepsească. Şi ca să mă convingnă, mă sfătuieşte să merg totuşi s-o văd şi s-o ascult şi pe femeia muşcată şi abia apoi să mă uit la el cu neîncredere. Ba mai mult, îmi arată chiar şi drumul până la căsuţa mică, ascunsă în spatele unei porţi vechi de lem

Traista cu drac

Nu mai trebuie să le întreb nimic, femeile povestesc de zor, îşi iau una alteia vorba din gură, nici nu mă mai bagă în seamă. Nu fac decât să notez poveştile şi istoriile, întâmplările, halucinante uneori, pe care şi ele le-au trăit sau le-au auzit povestite de alţii. Mă gândesc înfrigurată, în tot acest răstimp, la cât de departe suntem noi orăşenii de realitatea satului şi cât de superficială este uneori imaginea pe care o avem despre această lume.


“ Ţin minte ca azi, zice Raveca cea tânără, că se povestea în sat cum că la puntea aia peste Bega, aia de la capătul satului, după cum spuneau femeile bătrâne, se puneau farmece. Adică se zicea că în ziua de marţi, mai ales, fetele bătrâne nemăritate, femeile invidioase, cele rele la inimă, cele care-l aveau pe dracu aruncau blestemul pe punte şi acela care trecea primul puntea, îl lua asupra lui, fără să ştie. Se credea că asta le ajută pe ele să se mărite sau să-şi aranjeze în vreun fel viaţa, să obţină ceva ce era al altuia, averea sau situaţia. Noi ne feream să trecem peste punte, ca să nu luăm asupra noastră blestemul acela. Că nici nu ştii când ieşi în lume pe unde calci, poate să fie răul la vreo scurtătură, la o răscruce, la un izvor. De aia e bine să fii cu suflet curat şi cu spaimă de Dumnezeu, ca să te ajute să te fereşti de cel rău, că dacă eşti curat nu se prinde nimica de tine.

Totdeauna când ieşi pe poartă, e bine să te gândeşti la cele sfinte.” Începe apoi o altă poveste şi mie îmi este din ce în ce mai greu să cred că sunt numai la câţiva kilometri de un oraş european cum este Timişoara, pentru că ceea ce aud pare luat din misterele medievale. “Cică trăiau acum câţiva ani, într-un sat vecin, două femei, mama şi fata, care s-au angajat cu ziua să sape la un gospodar şi, când a dat să se însereze, zâce cea bătrână cătră fată: “ Du-te acasă şi dă-i drumul!” Aia o zis: “ Ba, du-te dumneata!, că dumneata l-ai cumpărat! “ Şi tot aşa s-au ciorovăit ele o vreme, până când alte femei, care erau şi ele acolo la săpat, le-au tras de limbă şi cea bătrână le-ar fi spus, cu greu, e drept, că a cumpărat un drac pe care l-a adus într-o traistă din Valea Bălească, de la cineva. “ Nu-i minciună, să ştii, doamnă dragă!” îmi spune femeia văzând că mă uit cu ochii măriţi la ea. Aşa o fost, or cumpărat un drac şi îl ţineau legat şi numai noaptea îi dădeau drumul şi-atunci trebuia să-i dea de lucru, adică să-l trimită să facă ceva rău, pentru că altfel el le mânca pe ele, le mânca de obraz. Şi dimineaţa, după ce făcea răutăţi şi blestemăţii, dracul se întorcea iară la ele şi ele-l legau la loc până sara, când iară trăbuia să-l trimeată la lucru. Ştie numai bunul Dumnezău care-i adevărul, că acuma-s moarte femeile alea, io nu v-am spus decât ce-am auzit de la alţii. Femeia aia mai bătrână o murit tătă desfigurată de dracul ăla, cu capul în apa râului, îngheţată, nu departe de puntea aceea de care ţi-am spus. Şi dracul ăla-i liber acuma, fugit prin lume, cine ştie pe unde-şi face veacul, cine ştie în slujba cui stă... Şi el poa’ să vină în faţa ta ca om necunoscut, ca un cal mare vânăt, negru, sau ca un câne negru sau strâgoni, adică om care -a murit înainte, sau lup cum a fost cu femeile alea.”


Acolo trebuie să ajung, mi-e din ce în ce mai limpede, şi închid caietul de însemnări. La plecare, bătrâna Ana Lăpugean îmi cântă , “ ca să ţin minte, să nu uit” “verşul” pentru cei morţi, pe care-l cântă ea şi alte trei femei bătrâne din sat pentru ca aceia să-şi afle odihna veşnică şi să nu se mai întoarcă înapoi în lume ca să facă rău: “Rupe dragă şi grăieşte/ Şi cu noi mai povesteşte/ Şi-ţi ie sănătate bună/ De la fini, de la veciniuuu, / De la copiii tăi buniii, / De la copilaşii tăiuuu, / Că azi te duci de la eiuuuu/ Şi-altu nu te mai întorciu...”

Ritualul primăverii sau Despre vrăji,blesteme şi lupi în Munţii Poiana Ruscăi

==========================================


Mai trăiesc puţini din cei care şi-ar mai putea aminti de chipul Mariei Sârbu din Poeni, de înfăţişarea ei dinainte de ziua în care soarta i-a scos în cale ultimul lup care-a mai fost văzut prin pădurile de la poalele munţilor Poiana Ruscăi. Poate să fie doar vreo două sau trei femei mai bătrâne care -şi amintesc de ochii negri şi de mersul sprinţar al femeii a cărei întâmplare, de-acum mai bine de cincizeci de ani, a îngrozit toate satele aşezate de-a lungul Begăi. Poate că a fost primăvară şi dimineaţă în ziua aceea, ori poate că era vară şi soarele zvânta noroaiele de pe drum, sau poate că picături mari de apă cădeau cu răpăit de gloanţe deasupra copacilor goi, ca acuma, când cohorte de nori aleargă dezlănţuite într-o lumină sură ce se prelinge odată cu ceaţa, coborând dinspre munte.

Sunt în Poeni şi văd cum vine anevoie primăvara. Sunt aici pe urma unor poveşti ciudate despre Caii lui Sântoader, strigoi şi pricolici, despre blesteme şi oameni care se transformă în lup. Poveşti stranii despre întâmplări ce nu se pot uita uşor. Vreau să-i cunosc pe oamenii care le-au trăit, însă nu e nimeni pe uliţele pustii, iar nişte femei care au stat lângă un izvor, ca să-şi umple găleţile, au dispărut fără urmă într-o curte, până să ajung la ele, lăsându-mi doar amintirea unor broboade sau năfrămi legate ciudat, una peste alta, cu capetele ridicate în sus, către cerul din ce în ce mai cenuşiu.

Blesteme, strâgoni şi lupii

----------------------------
Satul e risipit pe uliţe înguste care coboară toate către albia noroioasă a râului Bega. Totul musteşte de apă, pământul e jilav şi zăpada mai stăruie prin colţurile umbrite. Ca să ajung în cerdacul celei mai bătrâne femei din sat, după sfatul preotului, urmez drumul de pe malul apei şi mă opresc la penultima casă, ascunsă după o poartă mare de lemn. Ana Lăpugean e în bucătărie, stă pe un scăunel cu spatele către o sobă mare ce acoperă jumătate de perete. E obişnuită cu întrebările şi curiozitatea celor veniţi de departe s-o asculte. A văzut multe la viaţa ei, mai are doar “cinci ani până la nouăzeci’’, a fost “ fată isteaţă şi descurcăreaţă tare’’şi-i pare bine când vine primăvara, că-i place să vadă cum înfloreşte toată lumea. Ştie de neamul muşcat de lup, toată lumea de aici, de pe vale, vorbeşte că acolo, în neamul acela trebuie să fie un mare blestem, sau, mai zice ea gânditoare, ''poate, femeile acelea muşcate, căci au fost mai multe, n-au ţinut Săptămâna Cailor, care-i cea mai rea pentru blesteme, din tot Postul Mare''
''Poate că sora mea, care-i mai tânără ştie mai multe să vă povestească’’, mai zice mătuşa Ana, văzând că se deschide uşa şi două femei intră în bucătărie cu sfială şi curiozitate amestecate.

Femeile s-au aşezat pe o laiţă de lemn, una lângă alta. Se vede că sunt rude, au ochii la fel, sunt mamă şi fiică şi le cheamă Raveca pe amândouă. Le spun şi lor de ce-am venit şi ele încep să povestească de parcă ne-am cunoaşte de când lumea. Aflu astfel, ca o ameninţare de început, că cea mai mare grijă a oamenilor din aceste locuri era să intre curaţi sufleteşte în Postul Mare, că se spovedeau şi se lepădau de păcate înainte de marea sărbătoare a Paştilor. Pentru că altfel, “cine nu ţinea legile astea, cine nu se leapădă de păcate, cine rămâne neîmpăcat, cu greşeala în suflet, e pedepsit şi blestemat să nu-şi afle hodină pe lumea asta şi nici pe aialaltă şi să umble ca un lup, ca un strâgoni, ori ca un câne fără stăpân.” ''Blestemat ca şi Caii lui Sântoader'', spune femeia mai tânără,''Caii aceia care au fost feciori faini cândva, dar au înşelat fetele şi au fost pedepsiţi pentru asta''. Ea, Raveca, ştie că au fost în satul lor şi-n altele de la poalele muntelui şi de pe valea Begăi multe întâmplări ciudate care i-au pus pe oameni pe gânduri. Le-a auzit şi ea de la alţii, căci cei bătrâni le ştiu şi le povestesc. Mi le spune şi mie şi aşa aflu cum o femeie “vigană”, sănătoasă adică, a murit încetul cu încetul, s-a stins, pentru că o alta, care i-a luat apoi bărbatul, a vrăjit-o şi “ i-a tăiat salca”. Mai de-a dreptul, mai pe ocolite, cu oarece teamă totuşi, femeile îmi spun cum au auzit ele de la alţii că se taie salca. Cea care face vrăji alegea o salcie care era pereche cu femeia pe care voia s-o farmece. Apoi în fiecare zi tăia cu toporul câte puţin din salcia aceea care se usca şi zicea acolo nişte vorbe. Şi după cum se usca salcia, aşa se stingea şi femeia, oricât de veselă şi ''vigană'' ar fi fost înainte. Sigur, mi se mai spune, asta nu puteau s-o facă decât “alea care umblau cu necuratul”. De-aceea crede ea, Raveca, crede că e bine să intri în primăvară împăcat cu toţi şi să nu rămâi dator lui Dumnezeu. Îmi povesteşte apoi despre un bărbat tare păcătos şi blestemat, care locuia în satul vecin, Crivina. Îmi spune despre el că, după ce-a murit, ar fi apărut ca ’’ strâgoni’’, lângă un pod ce duce către casa lui. Că i-ar fi dat cineva “Bună dimineaţa”, dar că el n-a scos nici o vorbă. ’’Stătea aşa pupurez lângă pod şi când or ajuns lângă el oamenii, care l-or văzut, el s-a făcut în cal şi a plecat tropotind pe cale în sus. Şi-apoi s-o întors şi s-o luat în galop, cu coama vânătă fluturând, s-o luat după oamenii aceia şi ei s-o temut şi o luat-o la fugă către casă, că le-o fost frică la toţi. Şi s-o băgat într-o curte, ca să scape de el şi calul o trecut fugind pe drum mai departe. Şi când s-o uitat după el, n-o mai văzut decât un câne negru ori un lup care mergea aşa aplecat într-o lăture către pădure.’’


’’Ie, ie, intră în vorbă şi Raveca mai bătrână, ăla trebe că o fost lup de ăia blestemaţi, nu câne. Io am păţât una şi mai şi! N-aş fi crezut, dacă mi-ar fi povestit cineva, da’ am păţât-o io şi atunci n-are nimeni ce zice. Am venit într-o sară cu moşul meu de la joc şi cum mergeam noi pe malul apii, numai ce-am auzit în spatele nostru’’ciup, ciup, ciup’’, aşa ca şi cum ar merge o găină. Ne-am uitat înapoi, dar nu se vedea nimica şi atunci m-au luat aşa nişte fiori şi m-am prins de bărbatu-meu. Apoi am auzit pe drum aşa ca şi cum ar merge un cal împiedicat, ’’ clop, clop’’, şi tot nu se vedea nimica pe uliţă. Io m-am băgat cu tătu’ în moşu’ meu, de spaimă şi el m-o prins de mână şi şi-o făcut sămnul crucii. Şi ce să vezi? Când am ajuns acasă, am deschis poarta şi era la noi în ocol un cânioc mare, negru şi când a zis moşul meu’’ Dumnezeu îi cu noi!’’, numai ce-o dispărut câniocul, ca şi cum nici n-ar fi fost. Acuma, io stau şi mă întreb dacă ăla era un câne ca toţi cânii, el nu putea să dispară aşa fără să-l mai vezi, nu? Cred că mai degrabă o fost lup, lup de ăla trimes de oarecine, că lupu-i cel mai tare în blestemăţii şi în lup se fac toţi ăia care n-au linişte pe ceia lume.’’


Mai aflu de la bătrânele, care nu se mai pot opri din povestit, că “strâgonii” se fac din oameni care au murit neîmpăcaţi, din cei care s-au spânzurat ori care şi-au făcut singuri moartea pe care n-a vrut-o Dumnezeu. Că cei care sunt bănuiţi că ar putea deveni strigoi sunt legaţi de mâini şi de picioare cu aţă sau cu “drod”(sârmă), că se pune în sicriu, la picioarele lor, praf de puşcă şi că se înconjoară casa şi gospodăria cu lumânarea mortului aprinsă, ca ei să nu mai aibă putere să se întoarcă. Mai aflu că în ciuda acestor preparative, mulţi din cei blestemaţi s-au întors totuşi, că au fost auziţi “ zdupăind” prin pod sau prin casă, ziua sau noaptea, că mulţi “ s-o suit lângă nevestele lor în pat” , că pe alţii i-ar fi văzut lumea urcaţi în frăgar sau mergând pe drum fără să scoată o vorbă dacă erau întrebaţi de ceva. Mai aflu că “ săraca Ruja Strâmbă” mi-ar putea povesti cât a chinuit-o ca “strâgoni” bărbatul ei care se întorcea noapte de noapte la ea în pat, multă vreme după ce-a murit. “Doamne feri!” mai zice bătrâna, “Doamne feri!” zic şi eu şi tăcerea se lasă odată cu înserarea în bucătăria în care simt că, dintr-o dată, îmi este prea cald.



continua

-----------

Blestemul Cargo: boli,accidente şi moarte

================================


Legendara trupă Cargo a fost urmărită, de-a lungul timpului, de o serie lungă de ghinioane. Doi foşti solişti au fost găsiţi morţi, Kempes a stat în comă, Adrian Igrişan a ajuns pe masa de operaţie, iar Adi Bărar a suferit o semipareză.



Blestemul trupei Cargo a început în 1995 cu accidentul lui Ovidiu Ioncu Kempes, care a stat în comă aproape o lună, după ce a intrat într-un stâlp cu motocicleta.

Medicii îi dădeau şanse minime de supravieţuire, însă Kempes a reuşit să fenteze moartea.

Solistul nu şi-a revenit complet, memoria i-a fost mult afectată, a uitat aproape toate versurile cântecelor, iar ultimele concerte le susţinea cu textele scrise pe hârtie.

El a părăsit România în urmă cu câţiva ani, stabilindu-se definitiv în Australia. Ciudat, colegii lui nu au mai reuşit să dea de el.

.


Anul acesta, la doar câteva zile după ce a susţinut tradiţionalul concert de ziua sa, solistul Adi Bărar a suferit o semipareză.

„Am lăsat-o mai moale anul acesta cu Cargo, pentru că au fost multe probleme. Eu am avut o semipareză pe partea stângă. Nu se ştie din ce cauză. Dar acum totul este bine", a declarat Bărar.

Liderul trupei Cargo şi-a revenit complet şi se pregăteşte pentru primul concert cu noua sa trupă.






Adrian Igrişan, operat la picior

Anul acesta a fost unul dificil şi pentru solistul Adrian Igrişan, care a fost supus la două operaţii la picior în Ungaria.

" El a suferit un accident, acum opt ani, în urma căruia s-a ales cu un picior aproape zdrobit. A avut nevoie, în ultimele luni, de încă două operaţii, căci şchiopăta foarte rău", ne-a declarat colegul lui, Adi Bărar.

Adi Bărar şi-a mai făcut o trupă

„E criza bărbatului la 40-50 de ani. Am făcut o trupă nouă, în paralel cu Cargo, în care cânt blues şi rock-n-roll. Cântăm cover-uri din anii '50-'80", a mai spus Bărar.

Blestemul familiei Kennedy
18.Oct, 2009 in Cristian, Istorie
Joseph Kennedy, un om de afaceri american, şi soţia sa, Rose Eliyabeth Fitzgerald, au format una dintre cele mai cunoscute şi bogate familii din SUA care s-a remarcat în viaţa politică. Din căsnicia lor au venit pe lume nouă copii, cinci fete şi patru băieţi: Joseph jr., John, Rose Marie, Kathleen, Eunice, Patricia, Robert, Jean şi Edward.

Însă, nenorocirile s-au ţinut lanţ în această familie urmărită parcă de un blestem, fiin lovită de boli incurabile, asasinate şi accidente aviatice. Singurul dintre fraţii Kennedy care încă se mai află în viaţă e Jean Kennedy (81 de ani).

Joseph Patrick jr. Kennedy (1915 – 1944) – Cel mai mare dintre copii familiei Kennedy şi-a dat ultima suflare, pe când avea doar 29 de ani, în timp ce lupta în cel de-l Doilea Război Mondial. Avionul cu care trasporta muniţia, ce urma să fie folosită într-un atac împotriva nemţilor, a explodat.

John Fitzgerald Kennedy (1917 – 1963) – A fost al doilea copil al familiei şi cel de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, din 1961, până la asasinarea sa în 1963. După ce a fost comandant de navă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Pacificul de Sud, JFK a intrat în politică, încurajat de tatăl său. El a fost asasinat în 1963, la Dallas, în Texas, în timpul unui miting. A fost împuşcat o dată în spate, iar apoi în cap. A murit la numai 46 de ani, mai tânăr decât oricare alt preşedinte al SUA. El a ţinut prima pagină a publicaţiilor de scandal şi cu aventura amoroasă pe care a avut-o cu celebra actriţă Marilyn Monroe.

Rose Marie Kennedy (1918 – 2005) – Prima fiică şi cel de-al treilea copil al lui Joseph şi Rose s-a născut cu un retard mintal, fiind considerată una dintre primele tragedii ale familiei Kennedy. La recomandarea medicilor, tatăl ei a decis să i se facă o operaţie de lobotomie, pe când avea 23 de ani. Însă, în loc să o ajute, operaţia a fost un eşec, iar Rose Marie Kennedy a regresat mintal până la vârsta unui copil. Ea a murit în anul 2005, la 86 de ani.

Kathleen Kennedy (1920 – 1948) – A doua fiică şi totodată cel de-al patrulea copil al familiei s-a stins din viaţă la doar 28 de ani, împreună cu iubitul ei, într-un accident aviatic din sudul Franţei.

Eunice Kennedy Shriver (1921 – 2009) – A fost al cincilea copil al familiei şi soacra lui Arnold Schwarzenegger. A murit la vârsta de 88 de ani, în urmă cu două luni din cauza unei pneumonii care s-a agravat. Eunice s-a făcut cunoscută în SUA ca membru activ al campaniei prezidenţiale din 1960.

Patricia Kennedy Lawford (1924 – 2006) – Patricia, cel de-al şaselea copil al lui Joseph P. Kennedy sr. şi Rose Fitzgerald, a fost considerată cea mai sofisticată şi introvertită dintre surorile Kennedy. Pat a avut o carieră în industria filmului, unde a lucrat ca asistentă de producţie la New York. Ea a decedat la 82 de ani în urma unor complicaţii legate de o pneumonie.

Robert Francis Kennedy (1925 – 1968) – Cel de-al şaptelea copil al familiei a avut parte de acelaşi destin tragic ca al fratelui său mai mare, JFK. La doar cinci ani de la moartea acestuia, în 1968, Robert F. Kennedy este împuşcat de mai multe ori, imediat după o mare victorie politică, la vârsta de 42 de ani. Pe lângă faptul că a sfârşit ca John, acesta a avut şi el o aventură cu Marilyn Monroe.

Edward “Ted” Kennedy (1962 – 2009) – Cel mai mic dintre fraţii Kennedy a fost unul dintre cei mai influenţi şi mai longevivi senatori din istoria Statelor Unite ale Americii. El s-a stins din viaţă în urmă cu două luni, la vârsta de 77 de ani, după o lupă cruntă cu cancerul la creier.