TURISM:Bucuresti/ROMANIA

Rezumarea primului mesaj :

http://www.romanian-explorer.com/

Turism


Turism in Romania, bilantul anului 2010

Cât va costa turul turistic al Bucureştiului
Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti (ATMB) vrea să implementeze anul viitor programul "Bucureşti City Plus", ...

Cum au schimbat comuniştii faţa BucureştiuluiPe durata întregii sale existente, regimul comunist a reusit sa îsi vada mesajul politic exprimat poate cel mai bine, în planificarea arhitecturala din Bucuresti. Arhitectura, vazuta ca stiinta ce proiecteaza cladirile, atât cele de locuit, cât si cele institutionale, nu putea (asa cum nu putea nici un alt domeniu stiintific sau cultural) sa nu fie subordonata modului de gândire al sistemului totalitar comunist, mod de gândire perfect definit prin formula orwelliana a "dublului limbaj" - diferenta dintre discursul oficial si cel real.


Realitate si propaganda
Discursul oficial, propagandistic, cu privire la intentiile urbanistice ale regimului comunist suna cât se poate de frumos: "Bucurestii se transforma pe zi ce trece într-un oras modern, capitala a unui stat în care se desavârseste constructia socialismului. Maretele constructii ale socialismului se înalta în fiecare colt al orasului. Largile bulevarde luminate fluorescent, cartierele moderne muncitoresti ridicate în ultimii ani, ritmul impresionant al înnoirilor dau Bucurestilor de azi o înfatisare cu totul diferita de orasul din anii regimului burghezo-mosieresc, în care mizeria cartierelor marginase de cocioabe locuite de muncitori contrasta dureros cu cartierele luxoase, construite pentru exploatatori" .
Realitatea este mult diferita. Ceea ce au intentionat conducatorii tarii în aceasta perioada a fost dezradacinarea locuitorilor prin cantonarea lor în imense cartiere de blocuri de locuit, apreciate de majoritatea autorilor non-comunisti drept adevarate "colhozuri urbane". Aceasta actiune avea menirea de a împlini mai multe obiective: alienarea, omogenizarea, nivelarea locuitorilor si transformarea lor în "automate ale modernitatii" pentru a împlini în final evolutia acestora spre "omul nou" de tip socialist.
O a doua latura a gândirii comuniste viza constructiile institutionale, megalomanice, specifice regimurilor totalitare, servind ca expresie a prosperitatii si bunastarii statului. În fine, o ultima modalitate de a pune în practica ideile totalitare comuniste a fost distrugerea unor monumente de certa valoare istorica ce servisera drept locuri de memorie pentru popor, cu scopul de a sterge memoria unei perioade anterioare regimului din mintea oamenilor.
De-a lungul intervalului de timp studiat (1947-1989) putem identifica trei diviziuni temporale majore, fiecare cu modalitatile sale de a aborda discursul arhitectural: perioada de început (de la preluarea puterii pâna spre a doua jumatate a deceniului '60), perioada de mijloc (1960 - 1970), perioada terminala (anii '80). În cele ce urmeaza acestea vor fi abordate si analizate pe rând.
Perioada de început
În plan politic, este vorba despre acel interval temporal în care regimul, proaspat instituit încearca sa îsi impuna controlul asupra tuturor domeniilor de decizie din stat. Acest lucru nu se putea realiza decât prin ajutorul neconditionat al U.R.S.S. Perioada dintre sfârsitul deceniului al 5-lea si începutul deceniului al 7-lea se traduce prin dependenta totala, politica, administrativa si ideologica, de puterea sovietica.
Aceasta dependenta este foarte usor observabila în domeniul arhitecturii, unde Bucurestii încearca sa devina o copie a Moscovei. Cel mai bun exemplu este Combinatul Poligrafic Casa Scânteii (construit în anii 1952-1957), copie fidela a Universitatii M. V. Lomonosov din Moscova.
Pentru constructiile institutionale, modelul moscovit este fidel respectat. Planul de "transformare socialista" a Moscovei presupunea implantarea "împrastiata" a cladirilor în planul inelar al Moscovei, ca simbol al modernizarii, în replica la turnurile Kremlinului istoric. Se observa si în cazul bucurestean o diversificare a locatiilor alese pentru cladirile exponentiale: Sala Palatului R.P.R. (inaugurata în mai 1960), Palatul Radiodifuziunii, Pavilionul central de expozitii a economiei nationale a R.P.R. Aceasta situatie este diferita fata de ceea ce se va întâmpla în perioada de final a comunismului, atunci când toate constructiile exponentiale vor fi grupate în jurul unei axe Est-Vest.
În ce priveste constructiile functionale, în aceasta perioada începe sa se aplice modelul (ce va fi apoi generalizat) al cartierelor cu blocuri de locuit. Între anii 1955-1970, apartamentele menite sa gazduiasa numarul tot mai mare de muncitori sunt construite la periferia orasului, pe terenuri virane sau în zone suburbane, de-a lungul unor bulevarde de centura sau al soselelor de acces în orase, pe criteriul proximitatii fata de recent construitele unitati industriale. Acest mod de a construi nu afecta zona centrala, istorica a oraselor.
Astfel, pentru început au fost construite, potrivit planului de sistematizare, blocuri în zonele Floreasca, Bucurestii Noi, Vatra Luminoasa. În a doua jumatate a anilor '50, constructiile în Bucuresti s-au desfasurat în zonele Titan (pentru a acomoda peste 200.000 de locuitori în apropiere uzinelor 23 August si Republica, precum si a uzinei Policolor din cartierul Dudesti), Drumul Taberei (în apropierea fabricilor din Militari si Ghencea), Jiului si Berceni (începând cu anii a60). În zonele Militari, Ghencea, Giulesti, Balta Alba au fost demolate strazi constituite din locuinte individuale pentru a face loc, de-a lungul arterelor principale, constructiilor de 6-10 etaje în front continuu4.
Ritmul constructiei de blocuri, asa cum afirma propaganda comunista, a crescut an de an: 7.800 apartamente în anii 1957-1958, 7.700 apartamente doar în 1960, 12.400 apartamente în 19615.
Perioada de mijloc
Perioada anilor 1960 - 1970 este cea în care regimul comunist a reusit o totala subordonare a administratiei si economiei a statului, intrând în zona de consolidare a puterii sale. Pe plan politic, perioada corespunde îndepartarii programatice de Moscova si afisarii unei asa-zise linii "independente".
În plan arhitectural, aceasta este perioada cea mai prolifica în ceea ce priveste constructia de blocuri de locuit. Acestea, pe lânga constructiile exponentiale, al caror mesaj metaforic este înaltimea si apropierea de Occident (Hotelul Intercontinental, Centrul de Televiziune, Aeroportul Otopeni), au menirea de a demonstra caracterul puternic, durabil al regimului si evolutia sa exponentiala, ca si legaturile ce încep sa se înfiripe între România si statele din afara lagarului comunist.
Sunt preferate acum cartierele-monolit de blocuri, situate nu numai pe marile artere ce le traverseaza, dar si "în profunzime". Modelul sovietic de blocuri este înlocuit cu cel francez. Constructiile beneficiaza si de un set de norme tehnice, elaborat la jumatatea deceniului al 7-lea.
Multitudinea de blocuri nou-construite are ca scop un deziderat urmarit cu insistenta de conducatorii regimului - atragerea cât mai multor locuitori din mediul rural în mediul urban. Pe data de 29 octombrie 1974 este adoptata legea 58 privind "sistematizarea teritoriilor si localitatilor urbane si rurale". Aceasta stipula: "Sistematizarea are drept scop organizarea judicioasa a teritoriului tarii, judetelor si comunelor, a localitatilor urbane si rurale, zonarea functionala privind modul de folosinta a terenului, stabilirea regimului de înaltime, a densitatii construite, precum si a densitatii locuintelor, a spatiilor plantate si de agrement, echiparea cu dotari social-culturale, cu lucrari tehnico-edilitare si cai de comunicatie si transport, pastrarea si îmbunatatirea mediului înconjurator, punerea în valoare a monumentelor istorice si de arta si a locurilor istorice, cresterea eficientei economice si sociale a investitiilor si îmbunatatirea continua a conditiilor de munca, de locuit si odihna pentru întreaga populatie". Un lucru ce suna foarte frumos în teorie.
În practica însa, sistematizarea a însemnat, pe lânga distrugerea a mii de sate, distrugerea aproape totala a constructiilor urbane traditionale si înlocuirea lor cu blocuri de apartamente, precum si încercarea de mutare a întregii populatii rurale, de peste 11 milioane de oameni, din locuintele unifamiliale, proprietate privata, în apartamente la blocuri, în calitate de chiriasi.
Cutremurul de la 1977 aduce si el noi schimbari în conceptia arhitectonica. În plan tehnic, cladirile construite în urma lui beneficiaza de un set complet de norme antiseismice. În plan politic, este semnalul pentru reevaluarea centrului istoric. Odata cadrul legal stabilit (Legea sistematizarii), în urma desfiintarii Directiei Patrimoniului Cultural National (25 noiembrie 1977), perimetrul central al capitalei României, ramas neatins pâna spre mijlocul deceniului al 8-lea, începe sa fie la rândul lui supus procesului de remodelare urbana.
Un studiu realizat de arh. Constantin Jugurica, director tehnic al Proiect Bucuresti, principala institutie ce avea în sarcina reconstructia capitalei, arata ca, dintr-o arie a Bucurestiului de 9.250 ha, 650 ha sunt ocupate de constructii sanatoase, anterioare anului 1943, 2.150 ha sunt cladiri noi (construite între 1944 si 1970), 800 ha sunt cladiri construite între 1971 si 1975, iar marea majoritate, 5.650 ha sunt constructii vechi, sub standardele moderne. Astfel, constructiile anterioare anului 1943, reprezinta, sub raport teritorial, 7,02% bune si 61% sub standard din total, respectiv din 621.000 de locuinte, 410.000 sunt bune, iar 211.000 sunt sub standard.
Din cele patru alternative ale modificarii structurii centrului istoric propuse la începutul anilor a70 (demolare si reconstructie; renovare pe arii întregi; restructurare prin pastrarea constructiilor adecvate, înlaturarea celor inadecvate si inserarea de constructii-plomba; modernizare conform standardelor contemporane) începe sa fie folosita predilect prima dintre ele, sub motivul ca "vechile orase, cu structura lor specifica si reteaua stradala, nu pot fi adaptate la cerintele vietii cotidiene"9.
Suntem, începând cu mijlocul anilor '70, în tranzitie spre perioada finala, martora a celor mai mari distrugeri de monumente istorice din Bucuresti.

Perioada finala
Perioada anilor '80, cea de sfârsit a regimului comunist din România, vine în plan politic cu o noua ideologie, cea a national-comunismului. Aceasta este impusa de conducatorul politic Nicolae Ceausescu într-o încercare de a camufla realitatile economice nefaste prin apelul la un discurs de tip nationalist-extremist, coroborat cu vechea ideologie a comunismului.
În ce priveste discursul arhitectural, acesta este marcat într-o masura hotarâtoare de optiunile (capriciile) lui Nicolae Ceausescu, fie ca este vorba de constructiile de tip megalomanic influentate de calatoriile sale prin statele comuniste asiatice, fie de distrugerea acelor locuri istorice indezirabile unui stat care se proclama în cel mai înalt stadiu al organizarii umane.
Avem, deci, doua dimensiuni ale planului urbanistic în aceasta perioada: pe de o parte distrugerea centrului istoric, actiune fara precedent în cultura româna (asa cum am vazut, în perioadele anterioare se încerca mentinerea si integrarea monumentelor în noile arii construite), pe de cealalta parte proiectele cu mesaj totalitar, grupate în jurul Centrului Civic.
În ce priveste prima dimensiune, avem de-a face, pe lânga demolarile a cartiere întregi (cum a fost, spre exemplu, cartierul Uranus, de pe Dealul Spirii), cu darâmarea deliberata de monumente, în special religioase, sau mutarea lor, cu scopul de a fi ascunse între blocuri. Daca astfel de darâmari au avut loc, în mod necesar, dupa cutremurul din 1977 (cladiri afectate de acest cutremur), politica de demolare a devenit generala începând cu anul 1984. O lista a cladirilor distruse în aceasta perioada (1984-1987) nu poate sa omita monumente istorice precum manastirea Cotroceni (datând din 1679, darâmata în 1984), manastirea Vacaresti (construita în secolul al XVIII-lea si darâmata în 1986), biserica Sf. Spiridon Vechi (din secolul al XVII-lea, darâmata în 1987). Dintre monumentele istorice mutate pentru a fi ferite de ochii locuitorilor mentionam Schitul Maicilor, biserica Olari, manastirea Mihai Voda, biserica Cuibul cu Barza10.
Povestea distrugerii manastirii Vacaresti, "cea mai reprezentativa realizare a arhitecturii românesti din secolul al XVIII-lea" (Vasile Dragut)11, este reprezentativa. Spatiul pe care era amplasata aceasta manastire a fost initial destinat unui nou Tribunal al Poporului. Dupa ce fusesera elaborate serii de planuri care sa conserve, pe lânga cladirea Tribunalului, macar biserica Vacaresti, s-a decis demolarea în întregime a complexului monastic, operatiune desfasurata între anii 1984 si 1987. Renuntând la constructia Tribunalului, Nicolae Ceausescu a dispus amplasarea aici a unei noi Sali de Sport. Aceasta constructie nu s-a concretizat nici ea, astfel ca spatiul ocupat anterior de monumentul istoric a ramas teren viran pâna în zilele noastre12.
În ceea ce priveste proiectele exponentiale majore ale perioadei (Casa Poporului, Muzeul Muzeelor, Biblioteca Nationala, Complexul institutiilor muzicale reunite, Sala Congreselor), acestea au fost în mare parte influentate de modelul oferit de capitala Coreei de Nord, în urma istoricei vizite facute acolo, la invitatia lui Kim Ir Sen, de Nicolae Ceausescu. Acesta a trimis în 1985 o delegatie de arhitecti si specialisti români la Phenian pentru a vizita palatul prezidential, o sala a congreselor si o sala de sport, în vederea construirii unora similare la Bucuresti. Ulterior au fost stabilite amplasamentele pentru Casa Poporului pe dealul Uranus, Sala Congreselor pe amplasamentul fostului hipodrom de pe Calea Plevnei (ulterior aici avea sa fie începuta constructia cladirii menite sa reuneasca toate muzeele) si Sala de Sport, al carei amplasament avea sa varieze, de la malul Dâmbovitei, la Ciurel-Grozavesti la fostul amplasament al manastirii Vacaresti. Din toate aceste proiecte, doar primul a fost concretizat (având ca sef de proiect pe arh. Anca Petrescu)13 .
Pornind de la Casa Poporului a fost realizat proiectul Centrului Civic - o axa majora (Calea Victoriei Socialismului, lunga de 3,5 km) traversând orasul pe directia Est-Vest pâna la Piata Alba Iulia, în fronturi continue, rezervate unor "cladiri de locuit cu magazine la parter", cu insertii de cladiri monumentale cu functie publica (o galerie comerciala compacta, biblioteca nationala, complexul institutiilor muzicale reunite). Acest program ar fi trebuit sa devina purtatorul mândriei nationale, expresia potentialului nelimitat al "socialismului multilateral dezvoltat" si opera capitala a "omului nou" si a liderului providential14.
Într-un eseu asupra Limbajului totalitar în arhitectura, arhitectul Mariana Celac observa: "Cu o volumetrie inconsistenta si cu o exuberanta decorativa ce trimite la toate stilurile arhitectonice prin interpretarea eclectismului de sfârsit de secol al XIX-lea, ce urmareste sa trimita un mesaj eroic, al mândriei nationale, al victoriei noii ordini, arhitectura din perioada finala a regimului comunist, reprezentata cel mai bine de Casa Poporului, nu face decât sa transmita impresia de ludic, carnavalesc, ridicol"15.
Momentul decembrie 1989 surprinde peisajul urbanistic bucurestean într-o situatie dezolanta, care poate fi cu usurinta descrisa chiar si de un observator venit din afara: "[...] vechea inima a orasului distrusa, aproximativ 8.000 de case distruse si 30 de biserici demolate pentru a lasa loc liber unui palat gigantic si pentru un bulevard [...] de-a lungul caruia se însira cladiri rezidentiale masive pentru activistii de partid"16.
În lumina celor prezentate (distrugerile de monumente istorice, alienarea locuitorilor si caracterul intentionat al acesteia), demersul arhitectural comunist este condamnabil. Sub aspect estetic, el a adus mai curând dezavantaje capitalei României.

Turism


Romania in topul destinatiilor turistice

Gara Filaret este prima gară a Capitalei,
Bucureşteanul ori turistul străin dornic de o plimbare pe micile străduţe ce urcă Dealul Filaretului va descoperi, pe o latură a pieţei ce se întinde pe platoul din vârful colinei, o clădire pe frontispiciul căreia litere de culoare maro compun două simple cuvinte: „Autogara Filaret“. Dar câţi dintre cei care trec pe-aici ştiu oare că în această clădire a funcţionat, timp de aproape un secol, prima gară a Capitalei? Locul din care plecau, ori în care îşi debarcau pasagerii, trenurile ce circulau pe linia ferată Bucureşti Filaret-Giurgiu...
Povestea clădirii în care, de multă vreme, nu mai soseşte niciun tren şi de unde doar eternele sale rivale – autocarele – mai pleacă astăzi începe în a doua jumătate a secolului XIX, mai exact în ziua de 13 septembrie 1865. Atunci, după lungi şi interminabile tratative şi furtunoase dezbateri parlamentare, Companiei fondate de inginerii britanici John Trevor Barkley şi John Staniforth i s-a acordat dreptul de a construi şi de a exploata prima cale ferată din România acelor vremuri, ce urma să lege oraşul Bucureşti cu portul dunărean Giurgiu.
Într-un final, la începutul anului 1867, construcţia viitorului traseu a demarat de la ambele capete ale liniei, iar pe terenul situat între câmpurile cu vii ce se întindeau pe Colina Filaretului au început să se înalţe zidurile viitoarei gări. Un an mai târziu, în luna octombrie 1868, locuitorii oraşului Giurgiu asistau, cu mare uimire, la sosirea unei încărcături nemaivăzute pe meleagurile româneşti: primele două locomotive cu abur, fabricate la uzinele engleze „Canada Works-Birkenhead“ şi botezate 1-Sabaru şi 2-Giurgiu. Aşezaţi cu mare grijă pe şine, cei doi cai de foc au început, în scurt timp, să remorcheze trenurile de lucru ce transportau materialele folosite la construcţia traseului.
Gara Filaret, deschisă oficial în 1869
În ziua 7 septembrie 1869, din gara Filaret a plecat primul tren, ce l-a avut ca pasager pe însuşi Principele Carol, care şi-a putut îndeplini astfel cuvântul dat în faţa tuturor supuşilor săi: acela de a nu-şi părăsi ţara până când nu va putea utiliza „întâiul drum de fier românesc“.
Prima gară a Capitalei a fost deschisă oficial, în cadrul unei grandioase ceremonii, în ziua de 31 octombrie 1869. În acea dimineaţă solemnă de toamnă, după slujba oficiată de Mitropolitul Primat Nifon, în sunete de corn (vechiul semnal de plecare a trenurilor) şi în uralele entuziaste ale privitorilor ce împânziseră peronul gării Filaret, „Trenul de Onore Michaiu Bravul“, remorcat de locomotiva cu acelaşi nume, ce era condusă de însuşi concesionarul liniei, a plecat spre Giurgiu, la orele 10.45. Garnitura ce-i avea între pasagerii săi pe membrii Guvernului, pe reprezentanţii Corpului Diplomatic şi pe cei ai autorităţilor din localităţile traversate de noua legătură feroviară, a parcurs cei 67 de kilometri ai traseului în numai o oră şi 30 de minute, circulând cu o „iuţeală mijlocie“ de aproximativ 45 de km/oră şi intrând în gara Giurgiu, care-o aştepta împodobită cu nenumărate ghirlande şi drapele tricolore, „la ceasurile 12 ½“.
Desfiinţată înainte de a împlini 100 de ani

După numai trei ani de la inaugurarea sa, gara Bucureşti Filaret a încetat să mai fie unica staţie de cale ferată a Capitalei, în ziua de 13 septembrie 1872 fiind inaugurată Gara Târgoviştei, mult mai bine cunoscută de locuitorii Bucureştilor sub numele pe care ea l-a primit începând cu anul 1888: Gara de Nord. Concomitent cu construcţia actualei porţi feroviare a Capitalei, între anii 1870-1872, Concesiunea Stroussberg (în anul 1870) şi ulterior, „Societatea Acţionarilor C.F.R.“ (în anii 1871-1872) au realizat racordul, în lungime de 7 kilometri, ce pornea din Gara Târgoviştei, traversa râul Dâmboviţa, urca pe Dealul Spirii, iar după ce trecea prin Gara Cotroceni, se oprea în Gara Filaret, asigurând astfel conexiunea atât de necesară între linia Bucureşti Filaret-Giurgiu şi restul reţelei naţionale de căi ferate. Timpul necruţător şi expansiunea continuă a oraşului şi-au pus însă amprenta asupra primei gări a Capitalei, ce n-a mai apucat să-şi aniverseze centenarul, fiind desfiinţată în ziua de 19 noiembrie 1960 şi transformată ulterior în punct de plecare şi de sosire pentru traficul auto.
Ce facem cu clădirea?

Aflată astăzi la o vârstă venerabilă (clădirea şi-a sărbătorit, aproape pe neobservate, cea de-a 140-a aniversare, în ziua de 31 octombrie 2009), vechea gară continuă încă să domine platoul din vârful Colinei Filaretului, chiar dacă se găseşte, din ce în ce mai des, sub asaltul necontenit al traficului rutier, ce tinde s-o cuprindă din aproape toate direcţiile. Pe faţada unde odinioară străjuiau, semeţe, stema, orologiul şi iniţialele C.F.R., în timpurile moderne pe care le traversăm se înghesuie conducte de gaz, reclame, frigidere cu băuturi răcoritoare, din spatele cărora se iveşte marmura uneia dintre cele două plăci comemorative – menite să amintească trecătorilor de gara ce exista cândva pe aceste locuri.
Mai zăreşti, căutând cu privirea, copertinele ori gratiile metalice ce domină intrările în micile magazine amenajate în birourile unde, cu mulţi ani în urmă, îşi aveau serviciul feroviarii români. Iar prin imensul gol ce se cască în copertina care odată se întindea peste interiorul clădirii, unde se găseau cele trei linii şi peroanele înţesate de călători, stropii de ploaie se scurg încet, corodând dantelăria metalică a grinzilor ce încă susţin bătrânul acoperiş.
Să fie oare definitiv condamnată la uitare această bijuterie de arhitectură feroviară? Sau, într-un viitor nu foarte îndepărtat, acest veritabil monument al Bucureştilor de altădată îşi va regăsi menirea ce-i fusese destinată încă din perioada interbelică – aceea de a deveni un muzeu în aer liber? Un loc unde cei care-şi spun simplu „pasionaţi feroviari“ vor putea rememora, redescoperi, cunoaşte câte ceva din istoria oamenilor şi a maşinilor care, de peste 130 de ani, păstrează vie „roata cu aripi“, binecunoscutul simbol al „Căilor Ferate Române“?

O calatorie de suflet prin Bucuresti - Hanul cu Tei






Asa inegal si cu stralucirea inca ciobita, centrul vechi este oglinda in care Bucurestiul se priveste atunci cand vrea sa afle care e cel mai frumos oras din tara. De cativa ani, zona Lipscanilor, cu strazile sale intortocheate, strabatute candva de domnite si de negustori, a intrat intr-un lent dar benefic proces de renastere cu ambitii occidentale. Pe langa puzderia de cafenele sic, rasarite peste noapte pe stradutele inguste dintre Curtea domneasca si Banca Nationala, una dintre perlele locului este Hanul cu Tei. ...

Citeste tot articolul

Misterele Bucureştiului: Moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu din Cimitirul Giuleşti, făcătoare de minuni?

Misterele Bucureştiului: Ana şi Ştefan, legendele care bântuie Casa Poporului


08:55Mituri dintre cele mai bizare s-au născut o dată cu edificiul colosal ridicat în Epoca de Aur. Memorabile sunt legendele despre Ana şi Ştefan, doi tineri care au murit în timp ce munceau la construcţie.

Misterele Bucureştiului: Metroul secret al lui Ceauşescu

MISTERELE BUCUREŞTIULUI Casa Radio: din muzeu al lui Ceauşescu, la sinucideri şi ritualuri satanice

Misterele Bucureştiului: De ce majoritatea sinucigaşilor aleg să-şi curme zilele la staţia de metrou Eroilor?

Turism


Doubletree by Hilton la Bucuresti

Cimitirul Bellu, obiectiv turistic european


Cimitirul Bellu a fost inclus ca punct de reper pe harta obiectivelor cultural-turistice europene... citeşte mai mult

Blocuri celebre ale Bucureştilor de altădată

Oamenii se întreabă deseori ce este istoria, ce o defineşte sau cum sunt delimitate...

Bucureştii lui N. Iorga

Bucureştii de altădată

Nu întîmplător, oraşul Bucureşti a fost numit "Micul Paris". Era, poate, mai frumos din punct de vedere arhitectural, avea o viaţă decentă, iar pătura socială predominantă era formată din intelectuali de marcă, personalităţi cu care orice ţară se putea mîndri, în literatură, istorie, politică, arhitectură şi în multe alte domenii.
Acum, Bucureşti a devenit o Capitală cu care nu ne mai fălim, din contră, ne este ruşine cu ea, întrucît aici predomină hoţia şi prostia. Acest oraş a devenit groapa de gunoi a multor ţări, care au conştientizat că românii sînt capabili de orice pentru bani. Mai nou, la margine de Bucureşti, la Măgurele, se construiesc uriaşe depozite subterane, în care japonezii urmează să verse mii de containere cu deşeuri radioactive, provenite de la centralele nipone. Oare, Japonia n-o fi găsit, în toate arhipelagurile ei, vreo insuliţă unde să-şi arunce mizeriile?! Toate aceste matrapazlîcuri ţin de siguranţa naţională şi, oricît de mari ar fi avantajele financiare, riscurile sînt pe măsură. Generaţia actuală este sortită pierzaniei, însă mai grav este că şi generaţiile viitoare vor fi afectate de aceste fărădelegi. Aceste proiecte duc la nenorocirea populaţiei, iar Băsescu şi Boc ascund, cu bună-ştiinţă, dedesubturile lor. Capitala va fi grav afectată, şi chiar întreaga ţară, dacă nu se stopează aceste murdare afaceri. Dar cui îi pasă?!
Altădată, România era supranumită "Raiul pe pămînt". Caracteristicile de bază ale Bucureştilor erau înalta societate şi clădirile monument. Erau la modă intelectualitatea şi marile valori spirituale, cu care ne mîndream pretutindeni. Biserica Kretzulescu a fost ridicată între anii 1720-1722, de una dintre fiicele lui Constantin Brâncoveanu, Safta, şi de soţul ei, Iordache Kretzulescu. Arhitecţii au fost cei care au salvat-o de la demolarea dorită de comunişti. Palatul CEC a fost clădit printr-o lege dată de Alexandru Ioan Cuza. Clădirea a fost construită pe locul unde a existat, odinioară, Mînăstirea Sf. Ioan cel Mare, de către arhitectul francez Paul Gottereau. Totodată, s-a păstrat, pînă în zilele noastre, renumita cîrciumă Caru' cu Bere, locul de întîlnire al scriitorilor. Cei mai fideli clienţi ai săi erau George Coşbuc, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Iancu Brezeanu şi alţii. Chiar şi pe vremea comuniştilor Caru' cu Bere nu a clacat, întrucît, întotdeauna, acolo era o clientelă aparte, formată din poeţi, scriitori, artişti, arhitecţi ş.a. Chiar şi astăzi are o clientelă selectă. În 1854, fraţii Constantin şi Grigore Capşa au gîndit un proiect care, nici pînă în zilele noastre, nu s-a demitizat. Ei au deschis, pe Calea Victoriei, Cofetăria Capşa, devenită, rapid, cunoscută. În 1886, fraţii Capşa transformă cofetăria în hotel, cafenea şi restaurant, cu circuit închis. Aveau un om celebru în gastronomie şi în administrarea unui astfel de proiect, pe nume "Sir Mayer", cum îi spuneau cu toţii. Aici veneau cei din înalta societate: prietenul tatălui meu şi, totodată, naşul meu de botez, scriitorul Mihail Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu, caricaturistul Iordache Rocca, pictorul Constantin Ioachim, Grigore Vasiliu-Birlic, Marioara Voiculescu, de la masa acestora nelipsind părinţii mei, care de la vîrsta de 3-4 ani m-au obişnuit cu atmosfera de la Capşa, deşi mult mai tîrziu am realizat ce personalităţi marcante mă alintau. O altă clădire monument este Biserica Stravopoleos, care înseamnă, în limba greacă, "Oraşul Crucii". Aceasta a fost înălţată în anul 1724, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat. Nu trebuie uitată nici cîrciuma de suflet a lui I.L. Caragiale, Gambrinus. Palatul Regal din Calea Victoriei, locuinţa monarhilor noştri, a fost construit în anul 1837, pe locul unde se afla casa stolnicului Dinicu Golescu, devenită, mai trîziu, Curtea Domnească a lui Alexandru Ghica Vodă. Aici au locuit, printre alţii, Alexandru Ioan Cuza şi Regele Carol I. În 1926, totul a fost distrus de un incendiu şi, în 1937, este construit actualul Palat Regal. O altă celebră instituţie a fost înălţată pe spaţiul unde familia Văcărescu deţinea o construcţie destinată creşterii cailor. Prin celebrul slogan: "Daţi un leu pentru Atheneu", în 1886, arhitectul Albert Galeron începe construirea proiectului, iar, în 1888, clădirea este dată în folosinţă, sub denumirea de Atheneul Român, cu o superbă sală, cu 795 de locuri, şi o arhitectură deosebită. Locul de întîlnire al politicienilor era celebrul Hanul lui Manuc, construit prin 1780, de Manuc Mârzoian. Aici s-a semnat Pacea de la Bucureşti (1812) şi s-a pus la cale intrarea în primul război mondial. În prezent, această operă arhitecturală, care oglindeşte tinereţea unor întregi generaţii, este o cîrciumă. Prima Curte Domnească din Bucureşti este Curtea Veche, peste care, în 1718, a trecut un incendiu, şi, apoi, 1738, un cutremur. Cercetătorii spun că, la începutul Secolului al XV-lea, Mircea cel Bătrîn a fost cel care a construit Curtea. După calamităţile survenite în Secolul al XVIII-lea, care au distrus acest amplasament, a fost construită o nouă Curte. În prezent, ruinele Palatului Voievodal au devenit, din punct de vedere arhitectural, Muzeul Curtea Veche.
Bucureştii au avut multe alte clădiri monument, pe care comuniştii le-au respectat mai mult decît noii conducători democraţi, care, după cum se vede, au lăsat "Micul Paris" să devină o Capitală în paragină. Păcat, ne mîndrim numai cu trecutul, fiindcă de prezent ne este ruşine, iar viitor nu avem! În schimb, cei de la Putere sînt convinşi că poporul o duce bine. Nu poporul, ci voi o duceţi bine, cei ce sînteţi convinşi. Numai că Friedrich Nietzsche a spus un foarte mare adevăr: "Orice convingere este o închisoare".
Sofia BrânduŞ-Ittescu

Bucurestiul, cea mai scumpa capitala europeana, dupa costul locuintelor raportat la venitul populatiei
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=51299
Bucurestiul, Sofia si Varsovia sunt, in aceasta ordine, cele mai scumpe capitale din Europa in functie de veniturile medii anuale ale populatiei raportate la costul locuintelor, potrivit unui studiu realizat de compania poloneza de analiza a pietei Home Broker.

Astfel, salariile medii anuale din Romania, Bulgaria si Polonia ajung pentru cumpararea a 1-2 metri patrati intr-o locuinta situata intr-o zona centrala.

In Romania, cu un salariu mediu anual aferent anului 2008, se puteau cumpara numai 1,4 metri patrati dintr-o locuinta de 120 de metri patrati aflata in centrul Bucurestiului, care costa 3.484 euro pe metru patrat, se arata in studiu.

Bulgarii puteau cumpara 1,7 metri patrati, la un pret de 1.759 euro/mp.

La polul opus, potrivit Home Broker, se afla orasele Bruxelles, Berlin si Viena, unde salariul mediu anual este suficient pentru achizitia a peste 10 metri patrati.

Romania, printre primele cinci destinatii evitate de turistii britanici

Romania se afla, alaturi de Grecia, Islanda, Turcia si Rusia, printre cele cinci destinatii pe care turistii britanici au preferat sa le evite vara aceasta.

Primul teatru din Bucureşti a fost inaugurat în 1852
http://www.historia.ro/exclusiv_web/stiati/articol/primul-teatru-bucuresti-fost-inaugurat-1852

Primul teatru din Bucureşti, Teatrul Naţional a fost inaugurat pe 31 decembrie 1852 cu piesa “Zoe sau Un amor românesc”.

În 1834 ia fiinţă Societatea Filarmonică la iniţiativa lui Ion Heliade Rădulescu şi Ion Câmpineanu. Societatea Filarmonică cumpără, doi ani mai târziu, Hanul Câmpinencii pentru a construi clădirea Teatrului Naţional. În 1840, domnitorul Alexandru Ghica aprobă proiectul, iar în 1845 este ales planul arhitectului vienez Heft. Clădirea, construită în stil baroc, va exista până în anul 1944, când va fi bombardată de către nazişti.

Udrea: Bucureştiul poate redeveni Micul Paris
de RL ONLINE | 12:44
Ministrul Turismului, Elena Udrea, explică, în ultima postare pe blogul său personal, că Bucureştiul are ...

Există speranţă! Bucureştiul, oraşul care se dezvoltă cel mai rapid din Europa!
Un studiu efectuat de englezii de la Oxford Economics relevă că Bucureştiul este oraşul care are cea mai rapidă dezvoltare de pe Bătrânul Continent. Capitala va înregistra o creştere de 7,2 la sută în următorii cinci ani, estimează britanicii. Bucureştiul a devansat

Populaţia Bucureştiului s-a dublat în perioada comunistă
Între 1798 si 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 numără puţin peste 30 de mii de locuitori în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 de locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000.
Din punct de vedere religios, 96 % dintre bucureşteni sunt creştin-ortodocşi. Ponderea ortodocşilor în Bucureşti a crescut simţitor după 1930 când aceasta a fost calculată la 76 %. Credincioşii de origine mozaică aproape au dispărut din Capitală. Ponderea lor era de aproape 12 % în 1930, în timp ce în 2002 coboară mult sub 0.5 %. Comunitatea evreiască numără acum aproximativ 2.400 de oameni, în timp ce în 1930, 70.000 de evrei locuiau în Bucureşti.

Nostalgii interbelice - Bal pe Calea Victoriei






Bucurestiul isi cauta identitatea pierduta, de pe timpurile cand era "Micul Paris". Cum prezentul nu ofera decat zgomot si furie, solutiile sunt cautate in trecut

Citeste tot articolul

Turism


Tarom si bagajele de cala