TURISM:Bucuresti/ROMANIA

Rezumarea primului mesaj :

http://www.romanian-explorer.com/

Locatari pe Smardan, colt cu istoria romanilor
Hotelul Concordia, unde s-a hotarat inscaunarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Tarii Romanesti, a ajuns o maghernita care sta sa cada.

Prin Bucurestiul de mai an...
http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=18193&xrubrica=EDITORIAL&return=arhiva&xnrrevista=383

Sala Palatului se va extinde cu peste 8.200 metri patrati

Ministerul Culturii si Cultelor a solicitat Primariei Municipiului Bucuresti o suprafata de 8.247 metri patrati, teren adiacent Salii Palatului, pe care se va construi un amfiteatru in aer liber si o sala de spectacole subterana, ansamblurile facind parte din proiectul "mallului cultural". Potrivit lui Mircea Nicolaie Salagean, secretar general adjunct in MCC, extinderea Centrului Cultural "Sala Palatului" este prevazuta in proiectul ministerului de realizare a primului "mall cultural" din România. In acest sens, MCC a facut pe 19 i ...

Bijuteriile pe care natura le-a oferit Romaniei

CAMPANIE EVZ. CELE 7 MINUNI ALE ROMANIEI
Locuitorii Romaniei se pot lauda cu adevarate minuni ale naturii.[Citeste]

Ţara Moţilor, înainte şi după Târgul de fete

O dată pe an, Târgul de fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare tradiţională românească din ţară, strânge oameni de peste tot, unii veniţi de peste mări. Mai mult sau mai puţin, toţi au rădăcini în Apuseni, fie şi prin intermediul unui prieten.
Acum, ca să ajungi la târg nu-ţi mai trebuie o maşină de stricat, pentru că în comuna Avram Iancu s-a făcut drumul. Ai nevoie numai de nervi, deoarece, pe povârnişul care duce la sărbătoare, apa din motor fierbe. Dar nu-i bai, urmaşii Iancului au inimă mare şi te-ajută să-ţi legi termocupla direct de baterie.
Dar ce-i Ţara Moţilor, în afara târgului de care a auzit toată lumea? Dacă ar şti globul ce bogăţie de aer curat şi pădure sănătoasă îmbie sufletul, s-ar muta cu totul aici, abandonând scufundările printre corali.
Din punct de vedere agroturistic, Ţara Moţilor e una dintre cele mai dezvoltate zone din ţară. Şi o tură de recreere printr-una dintre cele mai “tari” regiuni carstice din România – Gheţarul de la Scărişoara, Peştera lui Ionele, Cheile Ordăncuşii, Defileul Arieşului – te face din nou om şi te-ajută să treci cu bine canicula, numai gândindu-te pe unde ai fost.
În Apuseni, puzderie de pensiuni te-mbie în Arieşeni, Abrud, Albac, Horea, Scărişoara, Vidra sau Avram Iancu, unde numai dacă arunci o privire spre bisericuţele vechi sau gospodăriile tradiţionale zici că nu-ţi mai trebuie altceva.
Aici e totul viu, lemnul are inima lui, care nu moare niciodată. Şi meşterii văsari, ciubari, şindrilari, cercurari, rotari sau scândurari îl cioplesc cu religiozitate, ca să nu-l doară. Lăzi crestate, linguri, bâte ciobăneşti, furci cu mici ornamente, despre a căror filosofie meşterii îşi povestesc şi o zi întreagă, te-aşteaptă să le iei cu tine acasă, ca să-i vezi mereu în faţa ochilor pe urmaşii Iancului.
Pe Valea Arieşului Mare găseşti şi instrumente muzicale – de la fluiere la tulnice -, iar dacă ai răbdare, oamenii te-nvaţă să şi cânţi. Şi ca să le iei culorile-n apartament, te îmbie cu cergi, scoarţe şi costume populare.
Ce-i drept, trebuie să întrebi de toate acestea, deoarece meşteşugurile şi artizanatul pier, în absenţa unei strategii coerente de valorificare care să privească toţi Apusenii.
Cu portbagajul plin, te retragi într-o pensiune, unde pentru câteva zeci de lei îţi odihneşti nervii privind spre culmile presărate cu case din bârne. Unele – în Horea – stau binişor la 1500 de metri, ca să fie mai aproape de Dumnezeu. Că moţii au un secret, şi de asta sunt atât de fericiţi: cred!
Citeste

Bucurestiul - printre cele mai respingatoare capitale europene
Un sondaj al Comisiei Europene dat publicitatii astazi arata ca Atena, Bucurestiul si Londra sunt cele mai nepopulare capitale din Uniunea Europeana, informeaza Reuters.

Cele sapte minuni ale Romaniei

Avem brand de tara? Avem nevoie de asa ceva? "Evenimentul zilei" va propune o incursiune in valorile Romaniei la capatul careia sa aflam care ne sunt simbolurile cele mai puternice, cele mai definitorii.

Misterele de sub asfalt ale Bucurestiului
Drumul oaselor!
Centrul Istoric al Bucurestiului. Intrarea pe terasele si magazinele renumite ale

Casa Poporului are 15 niveluri sub pamânt, unde se afla adapostul antiatomic al lui Ceausescu



Palatul Parlamentului mai ascunde inca sapte niveluri subterane, pe lânga cele opt cunoscute publicului si cele 12 niveluri de la suprafata. In „caturile” tinute secrete de Ministerul Apararii, s-ar afla, din câte sustin surse din administratia cladirii, adapostul antiatomic al lui Nicolae Ceausecu. Daca dictatorul fi utilizat la timp buncarul, poate ca România ar fi aratat, astazi, cu totul altfel.
Vizitat de turisti din toate colturile Pamântului, actualul Palat al Parlamentului ascunde secrete nebanuite, neaccesibile ochiului „muritorului de rând”. Surse din cadrul administratiei civile a Casei Poporului, dupa cum era cunoscuta inainte de 1990, sustin ca edificiul megalomanic are 15 etaje subterane - nu doar opt, câte sunt cunoscute public - iar la nivelurile de la cea mai mare adâncime este amenajat un adapost antiatomic, proiectat special pentru Nicolae Ceausescu, dictatorul care a „ctitorit” cladirea din Dealul Arsenalului. In cazul unui atac nuclear asupra României, Ceausescu se adapostea imediat in adapostul din „adâncuri”, impreuna cu membrii CPEx (Comitetul Politic Executiv) - guvernul sau de atunci - pentru a elabora, in siguranta, si aplica o strategie de iesire din criza. Pentru a grabi deplasarea lui Ceausescu in buncarul sau, din biroul dictatorului pleca un lift direct catre adapostul antiatomic, ansamblul subteran fiind o replica, redusa la scara, a partii de la suprafata a cladirii.
Motivele care l-au determinat pe Ceausescu sa demareze constructia costisitoare a cladirii ar putea parea deplasate in zilele noastre, dar, in anii ’80, intr-o perioada in care relatiile dictatorului nu erau deloc stabile cu nici una dintre fortele mondiale, mai ales dupa divergentele cu Uniunea Sovietica, teama maladiva, dusa pâna la paranoia, a lui Ceausescu poate explica usor desfasurarea de forte din Dealul Arsenalului.
In prezent, sunt cunoscute public doar opt niveluri subterane, restul fiind tinut la secret de catre Ministerul Apararii Nationale (MApN). Existenta palatului subteran a inceput sa fie devoalata prin aprilie 2005, când proiectul de construire a catedralei Mântuirii Neamului, in apropierea Casei Poporului, a fost mutat de colo-colo, dupa interventia Statului Major General. Dupa o discutie cu generalul Eugen Badalan, senatorul Ioan Talpes a atras atentia ca proiectul catedralei ar afecta o serie de obiective subterane, „constructii speciale care tin de coordonarea telecomunicatiilor sau de comandamentele care ar putea fi instalate acolo”. Talpes, presedinte al Comisiei de Aparare din Senat, mai spunea ca in zona respectiva exista tunele, printre care si cel care leaga Palatul Cotroceni de Parlament, care sunt functionale, la nevoie.
Devoalarea posibilei existente a buncarului lui Ceausescu, in masura in care nu se pune in pericol siguranta tarii, ar putea explica multe dintre misterele revolutiei sau loviturii de stat din 1989. Daca Ceausescu dispunea de adaposturi si resurse atat de sofisticate, cum a fost posibila rasturnarea de la putere si executia sa sumara?


Casa Poporului in cifre
Lungime: 270 m
Latime: 245 m
Inaltime: 86 m
Suprafata construita la sol: 66.000 mp
Adâncime: 14 m sub nivelul solului (recunoscuta oficial)
Resurse utilizate: 1.000.000 mc de marmura, 5.500 t de ciment, 7.000 t de otel, 20.000 t de nisip, 1.000 t de bazalt, 900.000 mc. lemn, 3.500 t de cristal, 200.000 mc de sticla, 3.500 mp de piele, 220.000 mp de covor.
Cladirea Parlamentului României este cunoscuta ca fiind cea mai ampla cladire din lume, dupa Pentagon. Are o suprafata desfasurata (cunoscuta) de 333.000 mp si un volum de 2.555.000 mc, cu 2% mai mare decât Piramida lui Keops.


...continuare

Financial Times, despre Bucuresti
Lipscani, giuvaerul neslefuit din inima orasului

Parcul Cişmigiu

Grădina Cişmigiu este cea mai veche grădină publică din Bucureşti. Grădina este amenajată în genul parcurilor engleze, avînd mai multe intrări. Povestea grădinii începe în urmă cu mulţi ani, în 1779, cînd domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cişmele în Bucureşti. Prima cişmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Ştirbei Vodă. Balta apărută era un focar de infecţie în mijlocul oraşului. În vecinătatea acestei cişmele şi-a ridicat o reşedinţă Dumitru Siulgi-basa, şeful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi "marele cişmigiu". El avea ca principală însărcinare supravegherea curgerii apelor.
Treptat, în folclorul urban, "lacul lui Dura Neguţătorul" dispare din toponimie şi apare acela al "Cişmigiului". Oraşul nu s-a extins foarte mult către vest din cauza inundaţiilor aproape anuale care umflau lacul Cişmigiu. În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, cînd a fost chemat grădinarul peisagist Wihelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, şi însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer.
După abdicarea lui Gh.Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Ştirbei, hotărăşte să se sape un heleşteu şi un canal de legătură cu Dîmboviţa. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a făcut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de "canapele" (laviţe) fără rezemătoare, din lemn de stejar, şi lungi de un stînjen. Lucrările de înfrumuseţare s-au încheiat în 1854, cînd s-a făcut şi inaugurarea oficială a grădinii Cişmigiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale specifice meseriei lor.
În iarna anului 1883, lacul din grădină a îngheţat şi s-au organizat concursuri pe gheaţă. Primăria oraşului a cumpărat un teren din fosta grădină a familei Creţulescu, mărind astfel suprafaţa grădinii Cişmigiu cu 15.000 de metri pătraţi. Au fost aduse lebede şi pelicani. În partea dinspre Schitu Măgureanu s-a amenajat o rotondă, unde au fost expuse busturile marilor scriitori: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu, Titu Maiorescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ştefan Octavian Iosif, Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsandri. Pe o altă alee se găseşte monumentul de marmură pentru cinstirea soldaţilor francezi din primul război mondial. Alte monumente ale grădinii: Maica Smara, George Panu, Izvorul Sissi Stefanidi.

Oraşul secret de sub asfalt

Săpăturile arheologice, obligatorii înaintea reabilitării Centrului Istoric al Capitalei, au scos la lumină vestigiile unui alt Bucureşti. Un Bucureşti secret, de care ne despart o palmă de asfalt şi câteva secole de istorie.


Suntem siguri că nici unul dintre cei care au intrat vreodată cu treburi în Sucursala Lipscani a Băncii Comerciale Române ori au trecut grăbiţi prin faţa sediului n-a simţit că îi trec fiori de gheaţă prin şira spinării. Şi totuşi ar fi avut de ce. Acolo, sub caldarâm, îşi dormeau somnul de veci câteva zeci de schelete depuse în mormintele neştiute ale unui cimitir vechi de câteva secole.


BUCUREŞTIUL BALCANIC. În Centrul Istoric al Capitalei, urmele "Micului Paris" supravieţuiesc încă la suprafaţă, în diverse clădiri. Sub ele şi sub asfaltul pe care-l călcăm zilnic în picioare sunt urmele unui alt oraş: Bucureştiul balcanic, bizantino-fanariot, Bucureştiul secolelor XVI, XVII şi XVIII. Un oraş creştin aparţinător unei lumi orientale. Un oraş totuşi european, subtil cosmopolit, în care boierii cu bărbi şi işlice, îmbrăcaţi în caftane levantine, mâncau din vase de porţelan englezesc. Cei mai bogaţi dintre ei îşi fermecau liubovnicele cu parfumuri şi bijuterii franţuzeşti, iar negustorii "de Lipscănie" le aduceau la îndemână cele mai diverse mărfuri nemţeşti. Deşi aparent turcit şi legat de Stambul, Bucureştiul nu ignora Italia, Franţa, Austria, Germania, Anglia şi, de ce nu, Rusia. Iar pe atunci, subtila politichie a lui Brâncoveanu, a Cantacuzinilor ori a unor mari boieri pe care istoria nu i-a mai ţinut minte, era "europeană" prin tot ceea ce putea să însemne, pe atunci, acest cuvânt. Urmele acestui Bucureşti vechi, dar deosebit de dinamic sunt cele pe care arheologii le aduc acum la lumina zilei.


BISERICA DE SUB BANCĂ. Săpăturile din Centrul Istoric sunt coordonate de arheologul Gheorghe Mănucu Adameşteanu, de la Muzeul de Istorie al Bucureştiului, împreună cu vreo câţiva tineri specialişti de la Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Muzeul Naţional de Istorie şi Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. În actuala campanie de săpături, începută cu câteva luni în urmă, s-a explorat o zonă largă ce a inclus fosta Uliţă Domnească (Smîrdan), actualele străzi Franceză, Poştei, Stavropoleos şi, bineînţeles, Uliţa Mare, care s-a mai numit şi Uliţa Şerban Vodă, şi pe care noi o cunoaştem sub numele de Lipscani. Aici, sediul în care acum funcţionează Sucursala Lipscani a Băncii Comerciale este o clădire elegantă, construită pe la o mie opt sute nouăzeci şi ceva. Săpată adânc în pământ, fundaţia clădirii nu este din ciment, ci din zid gros de cărămidă, care înainte de a fi ridicat a străpuns alte vestigii cu mult mai vechi. Documentele, dar şi tradiţia istorică vorbesc despre faptul că, sub actuala bancă, a existat cândva o biserică, ale cărei urme n-au cum să mai iasă acum la lumină. Construit pe la 1564-1565, locaşul s-a numit mai întâi "Biserica lui Ghiorma Banul", după numele ctitorului ei. Boier mare, Ghiorma a trăit într-o perioadă complicată, în care a ştiut să intre în graţiile doamnei Chiajna. Norocul l-a părăsit însă pe înaltul boier, care, peste câţiva ani, a fost executat de vodă Alexandru al II-lea Mircea, cunoscut sub ciudata poreclă de "Oaie Seacă". După "închinarea" către Muntele Athos, locaşului i s-a zis "Biserica Grecilor". Ceva mai târziu, pe lângă ea s-a construit şi un han, cel ale cărui ziduri ies acum la lumină. Vechile vestigii pot fi uşor identificate, după materialul de construcţie: în timp ce cărămizile din temelia băncii sunt "moderne", ca ale noastre, cele din zidurile hanului sunt cărămizi "feudale", mai late şi mai subţiri decât cele moderne.


FOCUL CEL MARE? Raportat la clădirea actuală a BCR, Hanul Greci se întindea cam până unde este acum CEC. De la acest punct încolo s-au identificat vestigiile altui han celebru din vechiul Bucureşti: Hanul Slătari. Acesta a funcţionat pe lângă Biserica Slătari, despre care tradiţia spune că ar fi fost ridicată prin secolul XVI, de către zlătarii domneşti. Aceştia erau ţiganii strângători de aur ai domniilor, ţigani care aveau o organizare proprie şi o situaţie socială foarte bună. Zidurile din cărămidă, groase de peste un metru, şi beciurile cu bolţi măiestru clădite vorbesc despre importanţa "Slătarilor". În aceeaşi zonă, vizavi de actuala BCR, au fost identificate urmele Hanului "Şerban Vodă", construit de domnitorul Şerban Cantacuzino între 1683 şi 1685. Scoase la lumină, toate aceste vestigii coexistă într-un mod straniu cu instituţiile de astăzi. De fapt, hanurile, oricum s-ar fi numit, erau nişte "fabrici de bani" deosebit de eficiente. Ocupaţie de care nu este străină nici actuala BCR. Aceleaşi vestigii vorbesc însă şi despre unele întâmplări dramatice petrecute cândva prin aceste locuri. Lângă "Intrarea A" a băncii, sub un bancomat, arheologii au descoperit urmele unei încăperi distruse de un incendiu. Din ea s-au mai păstrat câteva scânduri şi grinzi de duşumea carbonizate. De altfel, şi cioburile de ceramică găsite acolo sunt înnegrite de fum. Urme de foc pot fi identificate şi la Hanul Slătari. Deocamdată, în această fază a cercetărilor, nu se poate spune cu certitudine căruia dintre marile incendii din Bucureşti le-au căzut victimă aceste vestigii. Unul dintre acestea, printre cele mai devastatoare, a fost pe la 1847, dar încadrarea cronologică amănunţită a relicvelor nu va putea fi făcută decât după viitoarele cercetări de laborator.


În acest moment, arheologii au datoria să aducă toate aceste vestigii la lumină. Pentru viitor, edilii promit că ele vor fi astfel conservate încât să poată fi văzute chiar şi după încheierea lucrărilor de reabilitare a Centrului Istoric al Capitalei. Dar asta cu o singură condiţie: să existe bani. Din păcate, în ultimii 17 ani, banii pentru Cultură au fost întotdeauna prea puţini.



Cimitirul-surpriză de sub zidurile BCR


Cimitirul descoperit acum de arheologi lângă BCR este o adevărată surpriză, căci despre el nu se ştia absolut nimic. Săpăturile pentru fundaţia actualei clădiri a BCR s-au suprapus peste vechile morminte. Cercetarea actuală arată clar că meşterii de la sfârşitul secolului al XIX-lea n-au avut nici un fel de reţinere să taie picioarele câtorva schelete care le-au ieşit în cale. Acum arheologii degajează cu atenţie orice rămăşiţă. La prima vedere, scheletele par aruncate alandala, suprapuse ca într-o groapă comună. Atenţi la stratigrafia sitului, specialiştii ne-au spus că nu este vorba despre aşa ceva, ci de înmormântări făcute după tot tipicul, dar într-un spaţiu restrâns şi într-o perioadă de timp relativ scurtă. În marea lor majoritate, scheletele sunt bine păstrate, iar câteva dintre ele au o dantură impecabilă. Fapt care l-a făcut pe unul dintre privitorii curioşi să exclame, aproape plin de invidie: "Ia uită-te la ăla ce procopsit era la dantură! Un dinte nu-i lipsea". Arheologii ne-au relatat că, de fapt, acolo era un fel de cimitir "de cartier", în care erau înmormântaţi oameni obişnuiţi, bărbaţi, femei şi copii, localnici care trăiseră prin zonă. Piese metalice cu rol de accesorii vestimentare nu s-au păstrat. În schimb s-au găsit câteva monede, puse cândva de familiile decedaţilor, pentru ca aceştia să aibă cu ce-şi plăti drumul post-mortem.

Istoria secretă a Parcului Bordei

Primăria Capitalei a cumpărat terenul pe care se află Parcul Bordei de la Banca Marmorosch Blank&Co. SA încă din 1932 cu 16 milioane de lei, declarându-l utilitate publică. În aceste condiţii, schimbul de terenuri dintre Costică Constanda şi municipalitate nu putea avea loc. În 2003, consilierii municipali l-au declarat utilitate privată pentru a-l ajuta pe Constanda să pună mâna pe cel mai scump teren din Bucureşti.


Primăria Capitalei a cumpărat în urmă cu 74 de ani terenul pe care se află acum Parcul Bordei de la Banca Marmorosch cu 16 milioane de lei, declarându-l utilitate publică, adică în folosul bucureştenilor. Suma reprezenta la vremea respectivă 110.000 de dolari, iar pentru a face o comparaţie, cu câteva sute de dolari putea fi achiziţionată o maşină de lux. Suprafaţa achiziţionată în 1932 de autorităţi a fost de 130.000 de metri pătraţi, fiind luată în calcul şi protejarea Lacului Bordei. Astfel, schimbul de terenuri dintre Primăria Capitalei şi omul de afaceri Costică Constanda nu putea avea loc, zona verde fiind declarată un bun public. Numai că şi de data asta interesele private au contat mai mult decât cele ale cetăţenilor, iar printr-o Hotorâre a Consiliului General de la 5.09.2003, Parcul Bordei a fost trecut la capitolul proprietate privată a municipalităţii. Modificarea a fost făcută în perioada în care la şefia Capitalei era actualul preşedinte Traian Băsescu, care, culmea, declarase sus şi tare că "atât timp cât el va fi primar general, Parcul Bordei va rămâne parc". Însă promisiunile au fost repede uitate, pentru că imediat Parcul Bordei a devenit proprietatea privată şi dat lui Constanda. Interesant este că nici o autoritate n-a vrut să accepte că zona verde a fost parc.


ARANJAMENTE. Imediat după ce jocurile au fost făcute, adică din 2003, parcul nu mai era parc, ci zonă verde, şi nu mai era proprietate publică a statului, ci una privată. În hărţile vechi ale oraşului, Bordei era trecut drept parc sau grădină, un exemplu fiind planul Municipiului Bucureşti din 1943. În hărţile şi mai vechi, zona era denumită drept Grădina Bordei, parcul cu acelaşi nume fiind inaugurat în 1938 de Regele Carol al II-lea. Nimic însă n-a contat. Recent, o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză lui Costică Constanda, dându-i posibilitatea de a distruge zona verde, aceasta urmând a fi transformată într-un cartier de vile de lux. Mai mult, primăria trebuie să-l despăgubească cu 17 milioane de euro.


ISTORIC. Litigiul dintre Primăria Capitalei şi omul de afaceri Costică Constanda se judecă de mai bine de trei ani. Zona este protejată de legea monumentelor istorice, precum şi prin faptul că, în PUG, terenul este încadrat ca zonă V4 – adică zonă verde destinată exclusiv pentru agrement. De asemenea, o dispoziţie a primarului general Adriean Videanu interzice transformarea zonele V1A (parcuri şi grădini publice) prin documentaţii de urbanism (PUZ-uri) în zone edificabile (destinate construcţiilor).


Costică Constanda este proprietarul a 3,3 hectare de teren de pe malul Lacului Floreasca, suprafaţă obţinută în 2004, printr-un schimb de terenuri între el şi municipalitate. El a vândut deja o parcelă de teren în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi unor ucraineni, situată pe latura din Strada Turgheniev, la jumătatea drumului dintre reşedinţa lui Traian Băsescu şi Strada Eliade.

Jocuri şi pe vremea lui Carol al II-lea


În 1931, Banca Marmorosch-Blank trecea prin momente grele. Proprietarul băncii Aristide Blank, finanţator puternic al Regelui Carol al II-lea, încerca să echilibreze starea instituţiei prin noi ajutoare din partea Băncii Naţionale. În aşteptarea subvenţiilor şi a bonurilor de tezaur în favoarea băncii, administratorii hotărăsc să vândă din active. Între acestea, terenul din zona Bordei intra şi în planurile de amenajare a Bucureştilor. La iniţiativa lui Carol, Herăstrău devenise un obiectiv edilitar prioritar al primăriei. Nevoia băncii de a scoate bani cât mai mulţi din terenul Bordei vine în întâmpinarea dorinţei lui Carol al II-lea de a vedea Parcul Herăstrău terminat. Primarul Dem I. Dobrescu se conformează şi cumpără terenul Bordei cu o sumă exorbitantă, cu mult peste valoarea lui de piaţă. Guvernatorul BNR, Manoilescu, nu acceptă şantajul lui Aristide Blank şi-l refuză pe Rege cu solicitarea de ajutorare a băncii fragile. Banca va da faliment, iar Manoilescu îşi pierde postul. Din acest joc, primăria a rămas cu terenul care va fi inclus în schema de amenajare a zonei de nord a Capitalei.

• Dan Constantin
  

Ordonanţă pentru expropriere


Senatorul democrat Marius Marinescu a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu, într-o declaraţie politică, "să pună capăt jafului imobiliar în zonele verzi" prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă, în cursul acestei săptămâni, care să prevadă interzicerea autorizării de construire în parcuri. El i-a mai solicitat primului ministru să îl exproprieze pe Costică Costanda de terenul din Parcul Bordei, printr-o hotărâre de Guvern, "deoarece grădinile publice intră în categoria amenajărilor de utilitate publică". Senatorul democrat a susţinut că lui Costanda, "celebru prin jongleriile sale imobiliare sprijinite de autorităţi", ar trebui să i se ofere despăgubiri cu acţiuni la Fondul Proprietatea. Reprezentantul PD a mai solicitat Parchetului General şi CSM să se autosesizeze şi să "facă lumină în acest caz de cârdăşie dintre administraţia locală, justiţie şi Costică Costanda". De asemenea, şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, consideră un atentat grav la interesele bucureştenilor decizia privind autorizarea unor lucrări de construcţie în Parcul Bordei

Vara Bucureştiului la 1920

Cum scria cineva, în Bucureşti vara aerul porneşte precum carbidul aprins. Bucureşteanul încins aleargă după bere rece. Pe vremuri, ca şi acum, nu era bine ca zăduful să te prindă-n Capitală în iulie-august. Se pleca în viligiatură. Unde? De parcă n-aveai unde!

Amara, Călimăneşti, Techirghiol, Govora, Lacul Sărat, Slănicul Moldovei, Pucioasa, Herculane, Tuşnad, Borsec, Buşteni. Toate aceste nume le spunem şi astăzi, dar mai sunt ele atrăgătoare ca atunci? Sărurile miraculoase, apele tămăduitoare, nămolul, aerul binefăcător, ele mai sunt de la Dumnezeu, dar grija pentru staţiuni...

Dar să vorbim astăzi despre cei care se luptau (şi se luptă) cu canicula. Ce făceau bucureştenii? Se răcoreau prin ştranduri sau plecau în împrejurimi.
Băneasa, Mogoşoaia, Snagov. Băneasa – numele vine de la o văduvă de Ban şi anume văduva Brâncoveanului (cel puţin aşa ne informează Nicolae Iorga). Era locul unde elevii şcolilor militare făceau antrenamente, dar mai demult, pe vremuri, domnii se duelau prin crâng. După construirea aeroportului s-au pierdut ascunzişurile şi misterul. Băneasa înghiţită de oraş s-a urbanizat de tot.
Mogoşoaia – cel mai apropiat loc de preumblare de oraş! Aici se dănţuia, se făcea canotaj. Lumea venea cu tramvaiul cu aburi, cobora şi venea repede unde se vindea bere rece şi bună. Peste tot era muzică: lăutari, fanfară. Se sărbătoareau Rusaliile, Paştele, Petru şi Pavel, 1 Mai, Sfânta Maria. Snagovul – antica mănăstire aşezată la patru ore distanţă de Bucureşti. Se făcea câte o baie bună, se mânca astfel câte o plătică atunci prinsă. Un frumos ostrov – ăsta era Snagovul.

Pantelimon, Căldăruşani. Printre locurile umbroase şi care îmbiau la iarbă verde figura şi Pantelimonul. Aici, Grigore Matei Ghica a asanat balta care era plină de miros fetid şi şi-a făcut pajişte. A amenajat un parc-pădurice, cu un deal înalt cu alei splendide pentru plimbări, pentru trăsuri. Mai erau foişoare, heleştee cu peşte. Astăzi, Pantelimonul e din piatră pe piatră, un cartier unde vegetaţia e de tot absentă.
Cernica – O mănăstire. Un loc de popas pentru religioşi. Femei înşelate, bătrâne necăjite, bărbaţi care au dat faliment. Toţi adunaţi, şi atunci, şi acum, pentru rugăciune. La fel şi la Căldăruşani – unde biserica e făcătoare de minuni. Oamenii se duc trimişi de rugăciune la fel şi la Pasărea, şi la Ţigăneşti.
În primul rând, pe vremuri, împrejurimile Bucureştilor te chemau la umbră deasă, la picnic cu mâncare-n coşuleţ. Dar... mai erau şi crâşmele presărate în drum. “Cum naiba să nu intri la răcoare şi miros îmbietor?”
Iar când erau sărbători — şi erau destule, ieşeau ca din pământ pavilioane în culorile naţionale, cu ghirlande de flori la care muncise multă lume. Pe atunci parcă arşiţa aducea o oarecare bucurie şi poftă de viaţă.

Muzica trotuarelor

Kilometrul zero al prostitutiei Decenii de-a rindul, cel mai popular loc de intilnire al bucurestenilor a fost, fara putinta de tagada, ceasul de la Universitate. Generatii intregi de flacaiandri, mai mult sau mai putin timizi, si-au asteptat aici, cu invariabilul buchet de trandafiri in miinile tremurinde, iubitele. Numai ca, in ziua de azi, lucrurile se schimba cu rapiditate si doar "coltul chibitilor" din Cismigiu a ramas la locul lui. Acum, baietii isi dau intilnire cu fetele la Piata Unirii, pe coltul din fata McDonald`s-ului. Insa, s-a dus dracului si ultima farima de romantism, acest nou kilometru zero al prostitutiei fiind transformat de catre "pestii" bucuresteni intr-un veritabil tirg en-gross de "fetite". Locul, strategic ales, prezinta nenumarate avantaje pentru toate partile implicate, fiind indeobste prefer ...

Cel mai luxos hotel din România Carol Parc Hotel, a saptea si cea mai mica unitate de cinci stele din Capitala, reprezentind, totodata, cel mai luxos si mai scump hotel din România, a fost deschis in luna mai, in urma unei investitii de sase milioane de euro, scrie Mediafax. Hotelul este construit intr-o cladire de pe Dealul Filaret, din apropierea parcului Carol din Bucuresti, care a apartinut arhitectului Suter, apropiat al regelui Carol I. In timpul regimului comunist, cladirea a functionat ca sediu al Partidului, apoi ca sediu al ICRAL. Cladirea a fost revendicata si cistigata in anul 2000 de catre un urmas al fostilor proprietari. "Am cumparat casa in 2003, si pretul pe care l-am platit s-a ridicat la aproximativ un milion de dolari. Investitia totala in acest proiect a fost de aproximativ sase milioane de euro", sp ...

Bucureştiul meu, de acum şi de odinioară...

Bucurestiul urca in topul oraselor scumpe

Muzica din vechiul Bucuresti, la Caru' cu Bere

Romania, din mai multe perspective

Va Casa Editoriala Royal a aparut un superb album-carte cu titlul "Romania", ce prezinta sugestiv imaginea tarii noastre privita din mai multe perspective: geografic, istoric, economic, spiritual si cultural. Albumul contine 264 de pagini si 230 de fotografii color, precum si texte in limbile romana, franceza si engleza. Continutul este structurat pe noua capitole, astfel: a) Cadrul geografic (Carpatii, Dunarea, Litoralul Marii Negre, Delta Dunarii, ape, pesteri, flora, fauna etc.); b) Scurt istoric; c) Marturii in timp (cetati, castele, palate etc.); d) Valori spirituale (manastiri si biserici ortodoxe, lacasuri ale altor culte); e) stiinta - Cultura - Sport; f) Satul romanesc; g) Vinuri si arta culinara; h) Urbanism si arhitectura (Capitala si marile orase ale tarii); i) Statiuni turistice. Dupa autorii albumului, "trei elemente geografice, de mare importanta, caracterizeaza asezarea Romaniei in Europa, si anume: pozitia centrala a Carpatilor, prezenta cursului inferior al Dunarii, inclusiv gurile de varsare ale marelui fluviu, si deschiderea la Marea Neagra, definindu-se, astfel, ca o tara
carpato-danubiano-pontica". Tot in "Romania" sunt evidentiate flora, fauna si ihtiofauna, dintre cele mai bogate din Europa, plus frumusetea pesterilor. Capitolul despre istorie incepe cu un inspirat motto, citat dupa celebrul istoric Paul MacKendrik: "Adevarata istorie a Romaniei incepe din epoca neolitica". Acelasi capitol, la zi, se incheie cu 1 ianuarie 2007, ziua cand Romania a fost admisa in Uniunea Europeana. Cu privire la arhitectura romaneasca, autorii scriu: "Situate la confluenta marilor curente culturale si artistice ale Europei feudale, cel bizantin, sud-oriental, si cel romano-gotic, occidental, Tarile Romane au dat nastere unei arhitecturi originale, cu o exceptionala putere de selectie si de sinteza, bazata pe traditiile locale si pe asimilarea unor procedee de compozitie, modalitati de constructie si elemente decorative specifice culturilor invecinate". Aproape pe neasteptate, caci frumusetile satului romanesc, considerate desuete, nu prea-i mai intereseaza pe contemporanii nostri, in "Romania" se scrie: "Arta populara romaneasca, delicata, fina si sobra, a fost pastrata cu sfintenie de sat, care a avut menirea de a-i conserva originalitatea si individualitatea, asigurandu-i vesnicia. De la un capat la altul al tarii, aspectul satului se armonizeaza cu natura locului. El fascineaza atunci cand e risipit pe dealuri sau agatat, in chip uimitor, pe versantii insoriti ai muntilor. Prin satele de campie, frumos aliniate, adunate in jurul bisericilor, drumetii parcurg drumuri drepte, pierdute in nesfarsit, ce poarta trena unduitoarelor lanuri de grau, de porumb, de floarea soarelui... De jur imprejur domneste betia spatiului larg, dorinta de cunoastere a infinitului care se deschide". Nu sunt uitate nici vinurile noastre, nici bucataria romaneasca, din ce in ce mai apreciata de strainii care vin pe la noi. Aceasta carte de sarbatoare se incheie, firesc, cu sublinierea potentialului turistic natural al Romaniei, in stransa legatura cu cele trei mari trepte de relief: munti, dealuri si campii. Gestul Casei Editoriale Royal de a publica acest album-carte este cat se poate de binevenit, caci niciodata nu se poate vorbi de inflatie in acest domeniu. Demni de mentionat sunt, fara indoiala, si numele artistilor fotografi care au innobilat "Romania": Daniel Badescu, Felix Florian Munteanu si stefan Petrescu. Redactorul coordonator al cartii este Getta Marculescu.

Sala Palatului va fi închisă total din septembrie 2007 până în 2009
http://www.gandul.info/sala-palatului-inchisa-total-septembrie-2007-pana-2009.html?3940;344694
Sala Palatului va fi închisă total de la sfârşitul lunii septembrie 2007 până în 2009, la începutul ediţiei de atunci a Festivalului Internaţional „George Enescu“, a declarat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii şi Cultelor, marţi, într-o conferinţă de presă. „După Festivalul George Enescu din acest an închidem sala şi până nu o finalizăm nu o mai redeschidem. O să o deschidem în 2009 cu ocazia viitorului Festival Enescu, într-un format arhitectural total modificat“, a anunţat Adrian Iorgulescu. Lucrările de transformare a Centrului Cultural „Sala Palatului“ într-un „mall cultural“ au fost demarate pe 21 mai, de Romconstruct, firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea primei părţi a proiectului. Bugetul întregului proiect de la Sala Palatului este, potrivit ministrului Culturii, de opt-nouă milioane de euro.

Grădina Bordei

Bucureştii de altădată. Prin anii aceia, Grădina Bordeiului era lipită de Herăstrăul Vechi. Era o adevărată moşie – 80 ha.


Unde să stai mai bine la o tacla decât într-o grădină de vară, unde să bei o bere rece şi să savurezi doi mici păstoşi? Grădina Bordei începea de la Strada Aviatorilor. Era proprietatea familiei pictorului Leca. Prin 1880, Bordeiul era o adevărată pădure cu arbori bătrâni şi poeniţe, şi pajişti frumoase. Obiceiul era ca la Paşte, la Sf. Gheorghe şi la 1 Mai, poporul să petreacă în această grădină. Lumea putea să vină cu proviziile de acasă, precum şi cu vesela, fiindcă aici n-avea cine să servească pe nimeni şi cu nimic.
Un litru. Oamenii alegeau un loc pe iarbă prin tufişuri, unde erau mai mult adăpost şi umbră, întindeau pe iarbă şervete sau ziare, apoi bărbaţii plecau după merinde. Se cumpărau: mititei, caşcaval, pâine, ridichi şi oale nesmălţuite de un litru. Omul lua o oală mică nesmălţuită sau mai multe, după poftă, o oală costa 10 bani, şi cu ea se duceau la cumpăratul vinului.

Vinul stătea la rece într-un gârleci de pivniţă ascuns în butoaie pântecoase. Vânzătorul era un om care sta-n picioare şi nu mai prididea cu cererile doritorilor. Un litru de vin costa 80 de bani. Oamenilor le plăcea şi jocul ăsta cu statul la rând, cu oala sub cana din care curgea pofticios vinul bun românesc. Apoi erau mititeii. Mii de mititei. În vremea aceasta, strigăte, chiote, împinsături, înghesuială, mirosuri, râsete, năduşeală, picoteală…
Schimbarea. Era pitoresc – scriu autorii cărţilor despre Bucureşti. Bărbaţii scoteau jiletcile, se deschideau la cămaşă. Femeile cu testemelele desfăcute (of! căldură mare) îşi despleteau coadele; toţi erau învioraţi de băutură. Vorbeau toţi deodată, se bucurau sau cântau: “La margine de Bucureşti”.

Lăutarii cântau la ureche de inimă-albastră sau cântau şi încet – cele fără perdea. Femeile oftau prelung, după mai mult vin se auzeau chiote, glasurile deveneau răguşite, feţele transpirate, ochii lucioşi. Lăutarii se uitau care e mai “atins” de băutură şi implicit mai deschis la pungă. Când apunea soarele, chefliii se distrau spărgând oalele din care băuseră vinul. åsta era obiceiul tradiţional – după ce-au petrecut bine, să se dea cu oalele de pământ. Ce vremuri fericite!

Astăzi, Grădina Bordei nu mai e la mare preţ. Cineva vrea să construiacă un bloc-mamut acolo. Minciună? Adevăr? Cine ştie! Eh! Cu vremea toate s-au schimbat!

Cele mai bune licee din Bucuresti
De azi, vom prezenta cele mai bune scoli, selectate in functie de mediile ultimilor admisi in 2006. Primul, Colegiul National Bilingv „George Cosbuc”


Elevii care termina clasa a VIII-a au mai putin de doua saptamani pana la Testele nationale. Cei care nu s-au decis inca ce scoala sa aleaga dupa examene pot afla din „Evenimentul zilei” cum este viata de liceean in primele zece colegii din Capitala.

La „Cosbuc&rdquo [...]

Se dărâmă casele din centrul Capitalei