TURISM:Bucuresti/ROMANIA

Romanii practica turismul comercial

Turistii romani fac neamul de rusine

Italia vazuta prin ochii unor oameni certati cu bunul-simt

Reportaj realizat cu sprijinul firmei timisorene de turism “Colibri”

Destinatia de vacanta a multor romani s-a schimbat. Nu mai „pun botul” la Marea Neagra, ci vor calitate si civilizatie. Din pacate, nu sunt in stare, multi dintre ei, sa ofere, din punct de vedere personal, aceste lucruri pe care le cer. Insa asta nu i-a impiedicat pe romani sa se ia si sa plece in Italia. Sa vada soare, mare, un pic de Venetia si Verona, la pachet cu Padova. S-au urcat in autocar romanasii nostri (multi cu originea in partea de sud a tarii) si au plecat spre orizonturi mai deschise. N-au stat prea mult pe nisipul fin al celei mai mari statiuni din Italia – Lido di Jesolo, ci au luat-o la picior spre Venetia. Acolo, numai bine, s-au intalnit cu niste tuciurii, cu aceeasi origine mioritica, prezenti pe podurile Venetiei, cu mana intinsa.
Suveniruri chinezesti, din Venetia
Nu au prea fost ei interesati de Palatul Dogilor sau arhitectura impunatoare din Piata San Marco, dar i-au impresionat pana la lacrimi tarabele cu suveniruri, pe care le-au atacat de cum au intrat pe poarta maritima a orasului iubirii. Chiar daca unele masti sau gondole de sticla erau cu inscriptia Made in China, le-au cumparat... erau ieftine. Ce conteaza ca is facute pe alt continent, din moment ce au fost cumparate din Venetia? Si erau si ieftine. Dupa o serie de poze in fata unor monumente arhitecturale care nu prea stiau ce reprezinta, dar dadeau bine pe film, au parasit si Venetia. Si au ajuns in statiune, pentru odihna, nu inainte de a se opri la un supermarket.
Indecenta la Portile Raiului
De fapt, aceste magazine ce se aflau in perioada reducerilor, au constituit principalul element turistic ce a fost vizitat cu ardoare si interes de catre grupul de romani. Pana si soferii de autobuz stiau regula si acordau destul timp pentru cumparaturi. In Padova, alta problema. Or fi italienii maestrii modei, dar mai sunt si ai bunului gust, ceea ce nu se poate spune si despre fratii lor de sange, romanii. Trei fetite, care tocmai ce au primit si ele dreptul de vot, s-au gandit ca intr-o zi ploioasa nu puteau vizita Padova si Verona decat in niste fustite jenant de scurte. Ceea ce le-a facut sa nu poata intra intr-o biserica din Padova. La intrare era semnul ca trebuie o tinuta decenta. Tot acolo era un semn cu filmatul si fotografiatul interzis. Ceea ce nu a oprit-o pe o romanca sa dea drumul la camera de filmat, sa filmeze altarul bisericii cu interes... cateva secunde... pana cand omul de ordine a chemat-o afara, sa-i explice semnificatia semnului care interzicea acest lucru.
„Pune ma mana pe tata!”
Verona... un alt reper, din care Shakespeare a facut un adevarat oras al iubirii. Chiar daca numai familia Capulet a fost gasita in anuarele orasului, veronezii au si un balcon al Julietei, asortat la parter si cu o statuie a eroinei cartii lui Shakespeare. Statuie care constituie principala atractie pentru turisti. Toti vor sa-si „traga”... o poza cu ea. Nici romanii nu s-au lasat mai prejos. Vazand ca unii turisti pun, gentil, mana pe sanul dezgolit al Julietei, romanasii s-au gandit ca asa se face. Asa ca si-au trimis plozii sa simta si ei atingerea feciorelnica si metalica a sanului celei careia ii canta in struna Romeo. „Pune, ma, mana pe tata!”, le strigau parintii copiilor. Si, tac, bagau o poza cu copilul strangand bietul san, cu o asemenea putere, de parca ar fi vrut sa stoarca tot din el. De altfel modelul asta l-au urmat toti din tara Mioritei. Asta le-a placut, a meritat. In rest... statui, cladiri… neinteresant.
Nesimtire pe nisip
Au ajuns la piata, unde au dat iama in fructe... asta da, interesant. A constituit iar principala atractie turistica. Dupa doua zile de alergat, romanasii s-au mai potolit si au trecut la lenevit pe plaja. Dar, cum poti sa stai asa, la soare, sa te frigi fara sa faci si tu ceva... o activitate... mai mult sau mai putin sportiva? Asa ca si-au umplut timpul cu ametirea unei mingi pe plaja, care mai pica pe prosoapele oamenilor sau in capul vreunuia care admira marea. Ceea ce i-a facut, pana la urma, pe cei de pe margine sa opreasca avantul romanilor, cu o plangere la politia plajei. Plangere luata in deradere de badaranii care vorbeau romaneste. „Ce ma, dar ce vroia sa fac? Ca si altii se joaca. Da-o, ma, dracu!”, spunea unul care ar fi fost respins de orice natie, ca membru cu drepturi depline.
„Numai un ieuro!”
Pana la urma, s-a terminat nebunia si au luat-o spre casa. Nu inainte de a vorbi cu soferul sa opreasca in Austria, la un supermarket, sa-si mai faca ultimele cumparaturi. „Ia uite... sprei... un ieuro... si e valabil pana in 2008", se mira o profa din Severin, atunci cand ii arata colegei de scaun (complet neinteresate) ce a cumparat din ieftinul magazin. Nu ca aceleasi lucruri le-ar fi putut lua si din Romania, poate la acelasi pret, dar, na, altcumva ii cand spui ca ai un produs din Austria. Chiar daca sprayul pute mai urat decat cel din Romania. Soferii parca erau ametiti la volan. Dupa ce au pus manele, oprindu-le intr-un final, la solicitarile calatorilor, insistau sa opreasca la fiecare obiectiv... comercial. A mai trebuit sa-si iau un tanar pantofi sport din Austria - oprire 45 de minute. Pai, nu se poate, ca-i vazuse si s-a mai gandit daca sa-i ia.
Care e nesimtitul?
La un moment-dat, s-a produs confuzie in autocar. Unii stateau prea bine in autocar, pe cate doua scaune, unele scaune fiind ocupate cu bagajele lor, iar altii inghesuiti, cate doi. Pana la urma, cand unii au vrut sa se mute, tot cei care se lafaiau intr-o nesimtire crasa, pe locurile altora, s-au gasit sa-i apostrofeze pe cei care au stat si au inghitit. „Pai, mi se pare nesimtire. Cum adica, noi avem bagajele pe scaune? Sa stiti ca randul asta era al Mehedintiului”, spunea o profesoara (asa spunea ea) conducatoare a unui grup de elevi dintr-unul din orasele oltenesti. De parca scria numele pe fiecare scaun si de parca numai ei ar fi avut dreptul sa se simta bine. Daca cumva au coborat unii in Ungaria si ai prins doua locuri libere, dupa aia veneau cei din fata, care stateau fiecare pe un scaun, sa spuna ca acolo au stat rudele lor. Trebuia sa te faci ca dormi si sa te faci ca nu-i auzi. Dar cand ai plecat, s-au instalat imediat pe locul tau. Nervii pe care ii poti dezvolta, avand companioni asemenea caricaturi de oameni, sunt greu de imaginat. Atati nervi, incat iti vine sa-ti faci dreptate cu pumnul. Pana la urma, cel mai destept cedeaza. Lasa-i in prostia lor...
Adrian PANDURU
http://www.focusvest.ro/muzica/index.html

Refacerea centrului istoric al Capitalei
a devenit istorie


Centrul istoric aşteaptă să primească o înfăţişare demnă de numele lui

Municipalitatea a băgat mâna în buzunar, a scos 23 de milioane de euro şi a promis să dea faţă nouă centrului istoric al Capitalei. Pentru un pas aşa important, primarul general Adriean Videanu a închinat şi o cupă de şampanie, lăudându-se că lucrările vor începe pe 10-12 august. Cel puţin aşa au relatat agenţiile de presă.

Zilele trecute am purces şi noi la drum pe străzile aflate în proiectul municipiului.
Lipscani. Stradă animată, ca de obicei. Nu, nu de utilaje sau muncitori care să lucreze la promisa reabilitare a infrastructurii. De tuciurii vânzători de blugi şi tricouri "100% din bumbac, 50.000 de lei bucata", de trecători grăbiţi sau leneşi, pierzându-şi timpul prin faţa vitrinelor care, oricum, nu au nimic interesant de arătat. "Centrul comercial" al cumpărăturilor pentru nuntă îşi menţine încă faima. Unul lângă altul, magazinele cu rochii de mireasă oferă vechi şi sclipitoare ţinute pentru miri. Numai bune pentru nunţile care se ţin joia. Lipscani, o stradă colorată nu numai la figurat, ci şi la propriu. Un ditamai gardul din foi de tablă, înconjurând un teren viran, a fost transformat de amatorii grafitti într-o galerie a artei străzii. Două tinere, plictisite de viaţă, de căldura sufocantă şi de serviciul pe care de-abia l-au reînceput, fac schimb de impresii din concediu. O maşină a Poliţiei comunitare şi vreo patru vajnici lucrători ai ei s-au strâns ciopor la sfat, cam pe miezul drumului. Din când în când trebuie să se tragă mai la o parte, să facă loc maşinilor care trec, în ciuda interdicţiei de circulaţie... Din pasajul Hanul cu Tei o femeie cară doi saci plini cu gunoaie şi ambalaje. Îi azvârle undeva pe-aproape, unde aruncă toată lumea resturi. În capătul străzii, fostul magazin Bucureşti este vecin cu o groapă plină de moloz şi cărămizi. Şi mai este vecin cu o clădire neagră de fum, dărăpănată, la ferestrele căreia cresc bălării cât arbuştii. Ce contează? Vânzătorului de cărţi vechi, cu taraba aşezată la umbră, îi este bine: în aer pluteşte ritm de şansonetă, de la prăvălia cu CD-uri şi casete audio.

Reabilitare, poveste de adormit adulţii
Gabroveni. Acelaşi parfum inconfundabil de mucegai, igrasie şi... haine second hand. Linişte răvăşită când şi când de muzica ce răzbeşte din cele câteva cluburi de fiţe de pe stradă. Peste drum, dintr-o clădire coşcovită, la o fereastră cu gratii din metal şi trenţe în geam pe post de perdele, se iţeşte un cap brunet-brunet. Ne priveşte curios, cam cum privim şi noi casa care are prins în pioneze un cearceaf în loc de uşă. Care reabilitare? Mai degrabă demolare...
Şelari. În faţa merceriei un om se chinuie cu o bormaşină să dea găuri. Îşi repară prăvălia cum îl duce pe el capul. Ca să nu se dărâme coşmelia peste el şi rarissimii clienţi. Maşinile verzi ale firmei de salubritate trec agale, iar o măturătoare târăşte în silă târnul după ea. Dacă n-ar fi pe stradă şi-un hotel făţos cu 59 de euro pe noapte camera, pesemne că nici nu s-ar deranja.
Smârdan. Acelaşi miros greu de... centru istoric. Acelaşi peisaj mort, fără picamăre, fără nimic din ce-ar putea însemna lucrări pompos denumite "de reabilitare". Doar pe colţ o bandă galbenă delimitează o zonă de câţiva metri pătraţi. Un avertisment nerostit de genul "Atenţie, cade faţada!" Târşâindu-şi papucii din plastic pe caldarâmul încins, un puşti flutură o sacoşă cu două pâini în ea. Din vitrine lucesc stins şi trist, ca o damă părăsită de amant, obiectele de sticlărie.
Strada Franceză. Pustiu. Pe trepte, trei femei cu vârste incerte stau la bârfă. Vechi şi nou laolaltă: ferestre cu plastic în loc de geamuri şi ferestre sub care sunt agăţate aparate de aer condiţionat. Din geamgerie, un bărbat cu dinţii galbeni caută vorbă cu noi. "Care lucrări? Pe strada asta? Pe naiba... Poate prin anul 5.000. Am vorbit şi eu cu o doamnă de la primărie şi a zis că întâi o să înceapă să lucreze în subteran. Da' vedeţi dumneavoastră ceva? Aşa au zis şi că nu mai au voie maşinile pe-aici, şi ia uitaţi cum vin să aprovizioneze terasa aia... Se aude, se vorbeşte că ar fi a lui Bela Karoly, antrenorul. Ştiu io ce să zic?" Domnule primar, lucrările astea din centrul istoric ce sunt, istorioare pentru copii??! Că le-am auzit şi noi...

Catrinel-Laura Bogaciu
laura.bogaciu@azi.ro

Oazele de liniste din infernul Capitalei

Intr-un Bucuresti aglomerat, mai exista, din fericire, si locuri in
care poti sa-ti gasesti linistea, sa citesti o carte pe o banca sau
sa te dai cu rolele: parcurile. Profitati de faptul ca va aflati in
Capitala Romaniei si petreceti aici macar o jumatate de ora. Merita.
Dupa cateva ore petrecute in parc, va veti simti mult mai relaxati si
plini de viata. Vorba lui Arghezi: "Niciodata toamna n-a fost mai
frumoasa, sufletului nostru…" Va prezentam noi cateva din parcurile
reprezentative ale Capitalei.

Cismigiul, cea mai veche gradina publica
Una din gradinile de altadata ale Bucurestilor incanta inca prin
frumusetea ei. Cismigiul este cea mai veche gradina publica a
Capitalei. Farmecul ei aparte a castigat inimile bucurestenilor ce s-
au perindat pe alei de-a lungul timpului. Intrarea principala a
gradinii de aproape 17 hectare se afla pe bulevardul Regina
Elisabeta, strajuita de impunatoarea cladire a Primariei Capitalei.
In stanga, un alt bulevard: Schitu Magureanu. Coltul dintre cele doua
artere este ocupat de Colegiul National "Gheorghe Lazar", vechi lacas
de cultura. Urcand pe Schitu Magureanu, ajungem la Biserica
Magureanului, pare-se vecina cu vechea intrare secreta in subteranele
gradinii. Pe Stirbei Voda, trecand pe langa palatul Cretzulescu,
Cismigiul are un alt acces, pe treptele de piatra ce coboara in
gradina. De-a lungul timpului, Cismigiul a fost si locul
reprezentatiilor in aer liber, cu scop cultural si, in special,
pentru ajutorarea celor nevoiasi si celor sinistrati in urma
incendiilor si a inundatiilor ce aveau loc in acea vreme destul de
frecvent. In timpul verii, se faceau si plimbari cu barcile pe lac
ori intreceri de inot. Iarna, lacul se transforma intr-un veritabil
patinoar, unde mai ales tinerii din lumea buna organizau concursuri
de viteza si de fond, dotate cu premii in bani si obiecte. In partea
dinspre strada Schitu Magureanu a fost amenajata, intr-un spatiu plin
de verdeata, o rotonda ce poate fi admirata si astazi: Rondul Roman.

Izvorul lui Eminescu
Inaugurat in 1943, rondul adaposteste busturi cioplite in piatra pe
socluri inalte, reprezentand chipurile marilor nostri oameni de
cultura: Mihai Eminescu, Alexandru Odobescu. Titu Maiorescu, I. L.
Caragiale, George Cosbuc, St. O. Iosif, Ion Creanga, Al. Vlahuta,
Duiliu Zamfirescu, B. P. Hasdeu, N. Balcescu, V. Alecsandri. Pe alei
se gasesc si alte statui: cea a Maicii Smara, a lui George Panu,
Monumentul Eroilor Francezi, Izvorul Sissi Stefanidi - o mama
indurerata de moartea fiicei sale toarna apa cu ulciorul. O alta
atractie a gradinii este si Izvorul lui Eminescu, unde si astazi vin
oamenii sa ia apa. Trecand pe aici, nu poti sa nu remarci vasele de
ceramica, multe dintre ele "gazduind" plante. Gradina are si cateva
alei pe care nu le veti putea ocoli. Va paste pericolul de a
va "indragosti" de ele. Primii ghiocei, culorile toamnei,
incremenirea iernii si, nu in ultimul rand, soarele verii sclipind ca
un diamant in apele lacului ne ademenesc mereu pasii pe aleile
nemuritoarei de acum gradini, pentru a o vedea iar si iar, pentru a
ne umple aici sufletele de bucurie, de bunatate si de frumusete.

Herastraul, cel mai mare parc
Prin 1806, lumea eleganta a Bucurestiului iesea la plimbare pe
malurile lacului Herastrau, unde, din 1936, s-a construit parcul
Herastrau, astazi unul dintre locurile cele mai cautate ale
Capitalei. Parcul Herastrau este cel mai mare al Capitalei. El este
situat in partea de nord a orasului, pe amplasamentul delimitat de
bulevardul Prezan Constantin, bulevardul Aviatorilor, soseaua
Nordului, str. Elena Vacarescu, soseaua Bucuresti-Ploiesti, soseaua
Kiseleff, avand o suprafata de circa 110 hectare. Inainte de 1930,
zona respectiva era una mlastinoasa, care a fost asanata in perioada
1930-1935. Cu aceasta ocazie, s-a pus si problema amenajarii intregii
suprafete ramase libere, tinand cont si de faptul ca, in zona, exista
deja Arcul de Triumf. Pentru amplasamentul lui, parcul Herastrau o
fost o atractie deosebita inca din secolul al XVIII-lea. Sotia
printului Alexandru Ipsilanti, Doamna Ecaterina, fiind de obicei
acompaniata de domnisoarele "Curtii", avea obiceiul sa se plimbe cu o
barca pe lac, in sunetul muzicii turcesti. Ea a ridicat pe malul
lacului Herastrau un foisor unde se mai ohihnea din cand in cand. Mai
tarziu, catre sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in 1930, cand
lacul a fost asanat, parcul de pe malul Herastraului, care a primit
intre timp numele de Parcul National, a devenit un loc obisnuit de
promenada si conversatii intime pentru bucuresteni.

Parcult Tineretului
Parcul Tineretului, situat in partea de sud-est a Capitalei, are ca
principala atractie Oraselul Copiilor. Aici este amplasata Sala
Polivalenta si o platforma decorata cu grupuri statuare, destinata
manifestarilor in aer liber. S-a amenajat si un lac de 13 hectare,
alimentat natural, din panza freatica, si trei insule, dintre care
doua sunt legate de mal prin poduri mici.

Parcul Carol
Creatie a arhitectului francez Eduard Redont, parcul Carol a fost
proiectat in anul 1900 si inaugurat in anul 1906 pe Dealul
Filaretului, pe o suprafata initiala de 36 hectare. Parcul, amenajat
in stil mixt cu latura peisagistica dominanta, are aleea centrala
construita in stil geometric, vegetatia fiind grupata astfel incat sa
creeze imagini apropiate peisajelor naturale. De asemenea, parcul are
si un mic lac, de 2 hectare, destinat agrementului. Printre
principalele obiective turistice ale parcului se numara: Fantana
Cantacuzino, realizata in stil neoclasic in anul 1870; Statuile
Giganti, realizate de sculptorul Dumitru Paciurea; Monumentul Eroilor
(1962), opera arhitectilor Horia Maicu si Vasile Cucu; Monumentul
Eroului Necunoscut, adus de la Marasesti in 1991; Muzeul National
Tehnic prof. ing. Dimitrie Leonida, inaugurat in anul 1909; Fantana
cu Zodiac; Institutul Astronomic al Academiei Romane si Arenele
romane, cu o capacitate de 5.000 de locuri.
Peisajul parcurilor bucurestene este innobilat de creatiile
artistilor plastici. Indiferent ca este vorba de sculpturi in piatra
sau in trunchiuri uscate de copaci, acestea impresioneaza pe oricine.
(N. CARBUNEANU)/ACTUALITATEA ROMANEASCA