Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
Germanii, ungurii si....ALTII
Pagina 6 din 13
Pagina 6 din 13 • 1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 11, 12, 13
Germanii, ungurii si....ALTII
Rezumarea primului mesaj :
Calvarul germanilor dobrogeni
[url=http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=560]http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=560[/url]
Unul dintre primele efecte ale stalinizării României şi ale instalării NKVD-ului pe teritoriul ţării noastre a fost arestarea şi deportarea unei mari părţi a populaţiei de obârşie germană în Uniunea Sovietică. Precizăm că este vorba de cetăţeni români dintre care cei mai mulţi se trăgeau din familii stabilite în spaţiul românesc de sute de ani, în principal în Transilvania. „În unele oraşe muntene şi moldovene au fost la început şi colonii de saşi, veniţi din Transilvania (aşa, de pildă, în Câmpulungul Muscelului, în Râmnicu Vâlcea, în Târgul Neamţ, în Baia şi în Suceava) sau de germani veniţi din Galiţia (în Siret)" (cf. lucrării Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Buc., Ed. Albatros, 1975; aceiaşi autori arată că primele aşezări ale coloniştilor saşi – saxoni, ca şi ale populaţiei germanice venite din Flandra şi din părţile Rinului de mijloc datează de pe vremea regelui maghiar Géza al II-lea, în prima jumătate a secolului al XII-lea). În ce priveşte structurile administraţiei de stat medievale, este suficient să notăm că termeni ca pângar – consilier orăşenesc (din bürger) ori şoltuz – conducătorul unui oraş din Moldova ş.a. provin din germană. Nu mai vorbim de marile biserici construite începând cu secolul al XIII-lea, precum Biserica Neagră din Braşov sau cele de la Bistriţa, Rodna, ori bisericile-cetăţi, categorie în privinţa căreia cel mai strălucit exemplu rămâne ansamblul de la Biertan, în apropiere de Mediaş. De la Timişoara până la Suceava, influenţa germanică este vizibilă, iar oraşe ca Sibiu ori Sighişoara îşi datorează calităţii de burg medieval inconfundabilul lor aspect şi marele interes pe care îl suscită pe plan european. Solida, serioasa lume germanică, vieţuind secole alături de populaţia românească majoritară, a contribuit enorm la cultura şi civilizaţia spaţiului configurat de Carpaţi, Dunăre şi Mare. Invazia sovietică şi instaurarea bolşevismului au dat acelei lumi o lovitură groaznică, urmările fiind dezastruoase pentru întreaga ţară.
11 ianuarie 1945[justify]În dimineaţa acelei zile fatidice, în jurul şcolii primare din centrul Constanţei (acum transformată în anexă a Muzeului de Artă) au fost postate santinele. Puţinii trecători, zgribuliţi de frig, au remarcat că un grup de ofiţeri ruşi şi de civili vorbind ruseşte dădea târcoale clădirii. Localnicii s-au îndepărtat imediat. Teama, insinuată în suflete încă de la apariţia „eliberatorilor" şi care avea să devină de-a dreptul teroare, îşi făcea simţite primele efecte. Nimeni nu-şi închipuia, însă, că şcoala 12 va deveni lagăr de concentrare. Cu patru luni în urmă, la 30 august 1944, Gheorghiu-Dej şi Gheorghe Apostol salutaseră intrarea trupelor Armatei Roşii în Capitală, primul rostind fraza, de un cinism fără pereche: „Viaţa poporului român este legată de democraţie". Primele fructe ale acelei „democraţii" au fost jafurile, violurile, spolierea ţării, trimiterea multor militari în străfundurile Siberiei. În ianuarie 1945, la Constanţa a început marea razie care a premers deportării cetăţenilor români de origine germană, membri ai unei comunităţi puternice reprezentate în oraşul de la mare, dar şi în importanta comună Mihail Kogălniceanu, la Cobadin, Lumina şi în alte localităţi. Printre cei duşi cu „balalaica" în spate la şcoala-lagăr s-au aflat doi oameni pe care i-am cunoscut după ani de zile de la revenirea din captivitate: Gheorghe Clain şi Dumitru Hess. Între ei există interesante asemănări, de-ar fi să amintesc doar faptul că, deşi nemţi din tată-n fiu, au primit prenume româneşti, iar soţiile lor au fost românce. Amândoi proveneau din familii ai căror străbuni se aflau de multă vreme în România.[/justify]
Gheorghe Clain, salvat de boală
Nu este nici un paradox: îmbolnăvindu-se grav, nemaifiind bun de muncă, a fost trimis din Donbass în România, să moară acasă. Dumnezeu a vrut, însă, ca omul să supravieţuiască. A mai trăit aproape un sfert de secol după cumplita experienţă a deportării. L-am cunoscut îndeaproape: a fost bunicul soţiei mele, tatăl mamei acesteia. Se căsătorise cu o româncă, de fel din Ialomiţa. Ştia nemţeşte, dar în familie nu a vorbit germana. Nu şi-a învăţat nici măcar pe unicul său copil, soacra mea. Fără prea multă instrucţie, avea un scris caligrafic, de o frumuseţe deosebită. Gândea „nemţeşte", riguros, temeinic, chibzuind totul pe îndelete. Când se apuca
de treabă, ce făcea făcea fără cusur. Extrem de econom, ca să poată răzbate prin necazurile pricinuite de război, nutrea un respect cvasireligios pentru muncă. Meticulos, dădea aceeaşi atenţie ţinerii unui registru de contabilitate ca şi reparării unei încuietori sau pingelirii unei perechi de pantofi. După moartea lui (la vârsta de 70 de ani, în 1970) am găsit nenumărate scule şi instrumente, în special de mecanică. Boala soţiei, tuberculoza, a fost brusc agravată de evenimentele din acea sinistră zi de ianuarie 1945 când femeia şi-a văzut soţul şi fiica, Maria Clain (în unele acte apare şi forma „Klein" pe care bărbatul nu a folosit-o), ridicaţi de acasă şi duşi spre deportare. Evident, fiica nu era mai „nemţoaică" decât mama, al cărei nume nu a apărut pe listele furnizate NKVD de cozile de topor din poliţia împânzită de proaspeţii comunişti, dar exista vreo logică în toată acea acţiune diabolică? O altă logică în afară de cea a crimei şi a samavolniciei? Dumnezeu a vrut ca măcar tânăra să fie salvată căci, în dimineaţa zilei în care „lotul" pregătit pentru deportare urma să fie îmbarcat în vagoanele de vite aflate în gară – pe atunci situată la câteva sute de metri de şcoală – preşedintele sindicatului de la CFR, unde lucra tânăra, a intervenit să fie eliberată pentru câteva ore, exact timpul necesar ca să ajungă la starea civilă, unde a intrat „Clain" şi de unde a ieşit „Ionescu", datorită bunăvoinţei primarului care a eliberat pe loc un certificat de căsătorie. Astfel, în Donbass, marele bazin carbonifer din Ucraina, din familie nu a plecat decât Gheorghe. După plecarea omului, soţia, Didina Clain, a devenit chiriaşă în propria ei casă. Doar era „soţie de deportat"! Toate acestea i-au scurtat femeii viaţa, ducând-o prematur în mormânt. În ce-l priveşte pe bărbat, din omul de numai 45 de ani, plecat sănătos-tun, n-a rămas decât o umbră. Sleit de „călătoria" în vagonul de vite pe timp de iarnă, crunt lovit de boală (cu care, dacă ne putem exprima astfel, a avut, totuşi, noroc căci s-a întors mai devreme decât anul 1948, cât planificaseră „eliberatorii"!), Gheorghe Clain a rămas marcat trupeşte şi sufleteşte pentru tot restul vieţii. În mintea lui, obişnuită să caute mereu relaţia cauză-efect, nu încăpeau, raţional, nimicirea libertăţii, distrugerea legăturilor cu universul lui simplu, organizat după reguli stricte: casă-slujbă-casă, într-o ordine care părea imuabilă. Nu a mai fost acelaşi om. Dăduse ochi cu forţele Răului şi întâlnirea aceasta de coşmar l-a zdruncinat în toate fibrele fiinţei lui de cetăţean leal ţării unde se născuseră bunicii şi părinţii, unde veniseră pe lume el însuşi şi copilul lui.
Dumitru Hess, neamţul care nu ştie nemţeşte
Omonimul celebrului fugar în Anglia, cu care nu are, de altfel, nici o altă legătură decât coincidenţa patronimelor*, e născut din tată german şi mamă româncă. E constănţean get-beget. Bunicii dinspre tată erau din Prusia Orientală, pictori de biserici care, înainte de 1917, cutreieraseră Rusia şi Turcia, stabilindu-se la bătrâneţe la Constanţa. „N-am făcut şcoala germană, nici nu ştiu nemţeşte, în casă se vorbea numai româneşte", mi-a spus domnul Hess. Domnia sa mi-a confirmat ceea ce ştiam de la bunicul soţiei mele: poliţia a dat ocupanţilor lista cu cei care purtau nume germane. Paradoxal, tatăl domnului Hess nu a fost înscris pe listă, fiul – da, deşi, conform legii, nici nu era major. În 1945 avea 19 ani şi lucra în port. Un agent al Căpităniei l-a dus la poarta 3 de unde a fost luat de poliţişti. Seara, acasă, mama i-a pus câteva lucruri într-o boccea, băiatul şi-a luat rămas-bun şi a fost escortat la şcoala-lagăr. „Aveam un frate de 12 ani şi o soră de 21 de ani, studentă la Bucureşti. Părinţii au ascuns-o, vistavoii n-au dat de ea, a scăpat." Rechiziţionaţi ca nişte obiecte, oamenii – vreo 300, ridicaţi din toate comunităţile germane din judeţ – au fost îmbarcaţi în garnituri aflate în triajul gării, la vreo sută de metri de şcoală. În vagoane de vite? l-am întrebat. Nu mi-a răspuns, izbucnind într-un râs care îl întinerea – nu, în „bou-vagoane speciale!" Se improvizaseră nişte laviţe din dulapi; pentru fireştile nevoi, o gaură într-un colţ, în podeaua vagonului. În mijloc – o sobă tip „godin". Vagoanele erau zăvorâte. Erau şi români printre deportaţi? Erau; culmea e că pe unul îl chema chiar Rusu, Anton Rusu. Dumitru Hess nu şi-a dat seama dacă fuseseră ridicaţi ca simpatizanţi ai nemţilor sau ca să fie la număr. (În puşcăria pe care am făcut-o circula o anecdotă kafkiană: cică un preot ar fi evadat dintr-un convoi strâns de ruşi dintr-un oraş, iar santinelele, dând de un alt preot pe stradă, l-ar fi băgat cu forţa în rânduri; la mirarea nacealnicului că nu corespunde numele, soldaţii au răspuns cu inocenţă – popă a fugit, popă am adus! Dar dacă o fi adevărat?!) Cu Rusu şi cu fiul aceluia, Hess a fost până în Donbass, unde primul a şi murit. Drumul a durat vreo 12 zile, pe un ger cumplit. Mâncarea? „Zeamă lungă ca s-ajungă, iar felul doi varză fiartă. În vagon, bărbaţi şi femei de-a valma. Când se duceau la colţ", ţinea cineva de acelaşi sex o pătură, fiind astfel satisfăcute cerinţele minimei pudori.
Donbass
O regiune minieră întinsă în bazinul Doneţului, cu imense zăcăminte de huilă – acesta este locul unde au fost duşi. Contrar părerii curente, nemţii din Constanţa nu au lucrat în subteran, ci la construcţii. Dumitru Hess şi mulţi alţii au ajuns la Buros, un orăşel unde au fost cazaţi în subsolul unei clădiri enorme, înconjurată cu sârmă ghimpată şi păzită. Erau peste o mie de inşi, organizaţi pe brigăzi separate bărbaţi-femei (acestea lucrau la bucătărie). Întâi au fost scoşi la descărcarea materialelor de construcţii din vagoane. Hess a lucrat în aceeaşi brigadă cu Clain, cel care a avut şansa de a se îmbolnăvi. A cunoscut acolo nemţi din alte zone ale României şi a auzit că efectivul altor lagăre lucra în adâncurile minelor. La muncă mergeau încolonaţi, păziţi de câţiva inşi înarmaţi cu puşti Mosin Nagan, vechituri de pe vremea războiului ruso-japonez cu care, prin 1950, a fost „dotată" armata română. Pe grâu, petrol şi bani buni. După vreun an de muncă la descărcat vagoane, tânărul de-acum de 20 de ani s-a plictisit şi a evadat. Nu singur, ci împreună cu doi saşi transilvăneni, mai în vârstă, între 30 şi 40 de ani. Învăţase ceva rusă, fapt care avea să-l scoată din multe încurcături. Cum nu erau plătiţi, au fugit fără nici un ban. S-au urcat într-un vagon de-abia descărcat, iar trenul a luat-o spre Kiev. În lagăr tocmai seara s-a observat că lipsesc trei deportaţi. Au fost descoperiţi într-o staţie numită Sinovata. Noaptea au petrecut-o la miliţie. Curios, nu i-au bătut. A doua zi i-au dus cu un GAZ la Orlovka unde era un mare lagăr de prizonieri de război: români, unguri, germani. (Observaţi, stimaţi cititori, că venise anul 1946, războiul se încheiase oficial la 9 mai 1945, iar Uniunea Sovietică nu eliberase prizonierii, încălcând fără jenă dreptul internaţional sub privirile neputincioase sau indiferente ale foştilor aliaţi occidentali, în ţările unde stânga prostalinistă devenea tot mai agresivă.) Acolo paza era severă. Fugarii s-au declarat români, nu germani. Uluiţi, au constatat că anchetatorul enkavedist habar n-avea de existenţa lagărului de la Buros. Dar nici ei nu ştiuseră
Calvarul germanilor dobrogeni
[url=http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=560]http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=560[/url]
Unul dintre primele efecte ale stalinizării României şi ale instalării NKVD-ului pe teritoriul ţării noastre a fost arestarea şi deportarea unei mari părţi a populaţiei de obârşie germană în Uniunea Sovietică. Precizăm că este vorba de cetăţeni români dintre care cei mai mulţi se trăgeau din familii stabilite în spaţiul românesc de sute de ani, în principal în Transilvania. „În unele oraşe muntene şi moldovene au fost la început şi colonii de saşi, veniţi din Transilvania (aşa, de pildă, în Câmpulungul Muscelului, în Râmnicu Vâlcea, în Târgul Neamţ, în Baia şi în Suceava) sau de germani veniţi din Galiţia (în Siret)" (cf. lucrării Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, de Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Buc., Ed. Albatros, 1975; aceiaşi autori arată că primele aşezări ale coloniştilor saşi – saxoni, ca şi ale populaţiei germanice venite din Flandra şi din părţile Rinului de mijloc datează de pe vremea regelui maghiar Géza al II-lea, în prima jumătate a secolului al XII-lea). În ce priveşte structurile administraţiei de stat medievale, este suficient să notăm că termeni ca pângar – consilier orăşenesc (din bürger) ori şoltuz – conducătorul unui oraş din Moldova ş.a. provin din germană. Nu mai vorbim de marile biserici construite începând cu secolul al XIII-lea, precum Biserica Neagră din Braşov sau cele de la Bistriţa, Rodna, ori bisericile-cetăţi, categorie în privinţa căreia cel mai strălucit exemplu rămâne ansamblul de la Biertan, în apropiere de Mediaş. De la Timişoara până la Suceava, influenţa germanică este vizibilă, iar oraşe ca Sibiu ori Sighişoara îşi datorează calităţii de burg medieval inconfundabilul lor aspect şi marele interes pe care îl suscită pe plan european. Solida, serioasa lume germanică, vieţuind secole alături de populaţia românească majoritară, a contribuit enorm la cultura şi civilizaţia spaţiului configurat de Carpaţi, Dunăre şi Mare. Invazia sovietică şi instaurarea bolşevismului au dat acelei lumi o lovitură groaznică, urmările fiind dezastruoase pentru întreaga ţară.
11 ianuarie 1945[justify]În dimineaţa acelei zile fatidice, în jurul şcolii primare din centrul Constanţei (acum transformată în anexă a Muzeului de Artă) au fost postate santinele. Puţinii trecători, zgribuliţi de frig, au remarcat că un grup de ofiţeri ruşi şi de civili vorbind ruseşte dădea târcoale clădirii. Localnicii s-au îndepărtat imediat. Teama, insinuată în suflete încă de la apariţia „eliberatorilor" şi care avea să devină de-a dreptul teroare, îşi făcea simţite primele efecte. Nimeni nu-şi închipuia, însă, că şcoala 12 va deveni lagăr de concentrare. Cu patru luni în urmă, la 30 august 1944, Gheorghiu-Dej şi Gheorghe Apostol salutaseră intrarea trupelor Armatei Roşii în Capitală, primul rostind fraza, de un cinism fără pereche: „Viaţa poporului român este legată de democraţie". Primele fructe ale acelei „democraţii" au fost jafurile, violurile, spolierea ţării, trimiterea multor militari în străfundurile Siberiei. În ianuarie 1945, la Constanţa a început marea razie care a premers deportării cetăţenilor români de origine germană, membri ai unei comunităţi puternice reprezentate în oraşul de la mare, dar şi în importanta comună Mihail Kogălniceanu, la Cobadin, Lumina şi în alte localităţi. Printre cei duşi cu „balalaica" în spate la şcoala-lagăr s-au aflat doi oameni pe care i-am cunoscut după ani de zile de la revenirea din captivitate: Gheorghe Clain şi Dumitru Hess. Între ei există interesante asemănări, de-ar fi să amintesc doar faptul că, deşi nemţi din tată-n fiu, au primit prenume româneşti, iar soţiile lor au fost românce. Amândoi proveneau din familii ai căror străbuni se aflau de multă vreme în România.[/justify]
Gheorghe Clain, salvat de boală
Nu este nici un paradox: îmbolnăvindu-se grav, nemaifiind bun de muncă, a fost trimis din Donbass în România, să moară acasă. Dumnezeu a vrut, însă, ca omul să supravieţuiască. A mai trăit aproape un sfert de secol după cumplita experienţă a deportării. L-am cunoscut îndeaproape: a fost bunicul soţiei mele, tatăl mamei acesteia. Se căsătorise cu o româncă, de fel din Ialomiţa. Ştia nemţeşte, dar în familie nu a vorbit germana. Nu şi-a învăţat nici măcar pe unicul său copil, soacra mea. Fără prea multă instrucţie, avea un scris caligrafic, de o frumuseţe deosebită. Gândea „nemţeşte", riguros, temeinic, chibzuind totul pe îndelete. Când se apuca
de treabă, ce făcea făcea fără cusur. Extrem de econom, ca să poată răzbate prin necazurile pricinuite de război, nutrea un respect cvasireligios pentru muncă. Meticulos, dădea aceeaşi atenţie ţinerii unui registru de contabilitate ca şi reparării unei încuietori sau pingelirii unei perechi de pantofi. După moartea lui (la vârsta de 70 de ani, în 1970) am găsit nenumărate scule şi instrumente, în special de mecanică. Boala soţiei, tuberculoza, a fost brusc agravată de evenimentele din acea sinistră zi de ianuarie 1945 când femeia şi-a văzut soţul şi fiica, Maria Clain (în unele acte apare şi forma „Klein" pe care bărbatul nu a folosit-o), ridicaţi de acasă şi duşi spre deportare. Evident, fiica nu era mai „nemţoaică" decât mama, al cărei nume nu a apărut pe listele furnizate NKVD de cozile de topor din poliţia împânzită de proaspeţii comunişti, dar exista vreo logică în toată acea acţiune diabolică? O altă logică în afară de cea a crimei şi a samavolniciei? Dumnezeu a vrut ca măcar tânăra să fie salvată căci, în dimineaţa zilei în care „lotul" pregătit pentru deportare urma să fie îmbarcat în vagoanele de vite aflate în gară – pe atunci situată la câteva sute de metri de şcoală – preşedintele sindicatului de la CFR, unde lucra tânăra, a intervenit să fie eliberată pentru câteva ore, exact timpul necesar ca să ajungă la starea civilă, unde a intrat „Clain" şi de unde a ieşit „Ionescu", datorită bunăvoinţei primarului care a eliberat pe loc un certificat de căsătorie. Astfel, în Donbass, marele bazin carbonifer din Ucraina, din familie nu a plecat decât Gheorghe. După plecarea omului, soţia, Didina Clain, a devenit chiriaşă în propria ei casă. Doar era „soţie de deportat"! Toate acestea i-au scurtat femeii viaţa, ducând-o prematur în mormânt. În ce-l priveşte pe bărbat, din omul de numai 45 de ani, plecat sănătos-tun, n-a rămas decât o umbră. Sleit de „călătoria" în vagonul de vite pe timp de iarnă, crunt lovit de boală (cu care, dacă ne putem exprima astfel, a avut, totuşi, noroc căci s-a întors mai devreme decât anul 1948, cât planificaseră „eliberatorii"!), Gheorghe Clain a rămas marcat trupeşte şi sufleteşte pentru tot restul vieţii. În mintea lui, obişnuită să caute mereu relaţia cauză-efect, nu încăpeau, raţional, nimicirea libertăţii, distrugerea legăturilor cu universul lui simplu, organizat după reguli stricte: casă-slujbă-casă, într-o ordine care părea imuabilă. Nu a mai fost acelaşi om. Dăduse ochi cu forţele Răului şi întâlnirea aceasta de coşmar l-a zdruncinat în toate fibrele fiinţei lui de cetăţean leal ţării unde se născuseră bunicii şi părinţii, unde veniseră pe lume el însuşi şi copilul lui.
Dumitru Hess, neamţul care nu ştie nemţeşte
Omonimul celebrului fugar în Anglia, cu care nu are, de altfel, nici o altă legătură decât coincidenţa patronimelor*, e născut din tată german şi mamă româncă. E constănţean get-beget. Bunicii dinspre tată erau din Prusia Orientală, pictori de biserici care, înainte de 1917, cutreieraseră Rusia şi Turcia, stabilindu-se la bătrâneţe la Constanţa. „N-am făcut şcoala germană, nici nu ştiu nemţeşte, în casă se vorbea numai româneşte", mi-a spus domnul Hess. Domnia sa mi-a confirmat ceea ce ştiam de la bunicul soţiei mele: poliţia a dat ocupanţilor lista cu cei care purtau nume germane. Paradoxal, tatăl domnului Hess nu a fost înscris pe listă, fiul – da, deşi, conform legii, nici nu era major. În 1945 avea 19 ani şi lucra în port. Un agent al Căpităniei l-a dus la poarta 3 de unde a fost luat de poliţişti. Seara, acasă, mama i-a pus câteva lucruri într-o boccea, băiatul şi-a luat rămas-bun şi a fost escortat la şcoala-lagăr. „Aveam un frate de 12 ani şi o soră de 21 de ani, studentă la Bucureşti. Părinţii au ascuns-o, vistavoii n-au dat de ea, a scăpat." Rechiziţionaţi ca nişte obiecte, oamenii – vreo 300, ridicaţi din toate comunităţile germane din judeţ – au fost îmbarcaţi în garnituri aflate în triajul gării, la vreo sută de metri de şcoală. În vagoane de vite? l-am întrebat. Nu mi-a răspuns, izbucnind într-un râs care îl întinerea – nu, în „bou-vagoane speciale!" Se improvizaseră nişte laviţe din dulapi; pentru fireştile nevoi, o gaură într-un colţ, în podeaua vagonului. În mijloc – o sobă tip „godin". Vagoanele erau zăvorâte. Erau şi români printre deportaţi? Erau; culmea e că pe unul îl chema chiar Rusu, Anton Rusu. Dumitru Hess nu şi-a dat seama dacă fuseseră ridicaţi ca simpatizanţi ai nemţilor sau ca să fie la număr. (În puşcăria pe care am făcut-o circula o anecdotă kafkiană: cică un preot ar fi evadat dintr-un convoi strâns de ruşi dintr-un oraş, iar santinelele, dând de un alt preot pe stradă, l-ar fi băgat cu forţa în rânduri; la mirarea nacealnicului că nu corespunde numele, soldaţii au răspuns cu inocenţă – popă a fugit, popă am adus! Dar dacă o fi adevărat?!) Cu Rusu şi cu fiul aceluia, Hess a fost până în Donbass, unde primul a şi murit. Drumul a durat vreo 12 zile, pe un ger cumplit. Mâncarea? „Zeamă lungă ca s-ajungă, iar felul doi varză fiartă. În vagon, bărbaţi şi femei de-a valma. Când se duceau la colţ", ţinea cineva de acelaşi sex o pătură, fiind astfel satisfăcute cerinţele minimei pudori.
Donbass
O regiune minieră întinsă în bazinul Doneţului, cu imense zăcăminte de huilă – acesta este locul unde au fost duşi. Contrar părerii curente, nemţii din Constanţa nu au lucrat în subteran, ci la construcţii. Dumitru Hess şi mulţi alţii au ajuns la Buros, un orăşel unde au fost cazaţi în subsolul unei clădiri enorme, înconjurată cu sârmă ghimpată şi păzită. Erau peste o mie de inşi, organizaţi pe brigăzi separate bărbaţi-femei (acestea lucrau la bucătărie). Întâi au fost scoşi la descărcarea materialelor de construcţii din vagoane. Hess a lucrat în aceeaşi brigadă cu Clain, cel care a avut şansa de a se îmbolnăvi. A cunoscut acolo nemţi din alte zone ale României şi a auzit că efectivul altor lagăre lucra în adâncurile minelor. La muncă mergeau încolonaţi, păziţi de câţiva inşi înarmaţi cu puşti Mosin Nagan, vechituri de pe vremea războiului ruso-japonez cu care, prin 1950, a fost „dotată" armata română. Pe grâu, petrol şi bani buni. După vreun an de muncă la descărcat vagoane, tânărul de-acum de 20 de ani s-a plictisit şi a evadat. Nu singur, ci împreună cu doi saşi transilvăneni, mai în vârstă, între 30 şi 40 de ani. Învăţase ceva rusă, fapt care avea să-l scoată din multe încurcături. Cum nu erau plătiţi, au fugit fără nici un ban. S-au urcat într-un vagon de-abia descărcat, iar trenul a luat-o spre Kiev. În lagăr tocmai seara s-a observat că lipsesc trei deportaţi. Au fost descoperiţi într-o staţie numită Sinovata. Noaptea au petrecut-o la miliţie. Curios, nu i-au bătut. A doua zi i-au dus cu un GAZ la Orlovka unde era un mare lagăr de prizonieri de război: români, unguri, germani. (Observaţi, stimaţi cititori, că venise anul 1946, războiul se încheiase oficial la 9 mai 1945, iar Uniunea Sovietică nu eliberase prizonierii, încălcând fără jenă dreptul internaţional sub privirile neputincioase sau indiferente ale foştilor aliaţi occidentali, în ţările unde stânga prostalinistă devenea tot mai agresivă.) Acolo paza era severă. Fugarii s-au declarat români, nu germani. Uluiţi, au constatat că anchetatorul enkavedist habar n-avea de existenţa lagărului de la Buros. Dar nici ei nu ştiuseră
Ultima editare efectuata de catre Admin in 30.11.09 11:49, editata de 5 ori
Sasii se retrag in istorie
Sasii se retrag in istorie Dupa 800 de ani de istorie transilvana, in Ardeal traiesc tot mai putini etnici germani. Pentru memoria lor, regizorul Radu Gabrea pregateste un film, ecranizare a romanului „Cocosul decapitat”.(Cristian Stoichici)
Decapitarea sasilor
Radu Gabrea s-a intors la Sibiu
Decapitarea sasilor
Radu Gabrea face un film despre drama etnica a sasilor din Transilvania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Secuii - poporul furat
Secuii - poporul furat ( pe larg )
=====
Secuii - poporul furat (2)( pe larg )
=====
=====
Secuii - poporul furat (2)( pe larg )
=====
Ultima editare efectuata de catre in 03.11.06 15:43, editata de 1 ori
Satele sasesti in atentia lumii intregi
Satele sasesti in atentia lumii intregi
Dr John Akeroyd, botanist si scriitor, este autorul volumului "Peisajul istoric al satelor sasesti din sudul Transilvaniei" lansat recent de Editura Humanitas. "Aceste peisaje sunt istorice, insa nu si invechite. Dimpotriva! Alte tari europene fac21 iunie 1964 - Mississippi in flacari
21 iunie 1964 - Mississippi in flacari
Ku Klux Klan - "Cavalerii" linsajului
Pe 21 iunie 1964, trei militanti pentru drepturile civile, Andrew Goodman, James Cheney si Mickey Schwerner, au fost ucisi in Neshoba County (Mississippi), de membri ai Ku Klux Klanului. Vinovatii au fost condamnati de procurorii federali pentru violarea drepturilor civile, dar nici unul n-a fost condamnat pentru crima. Cazul a stat la baza filmului "Mississippi in flacari".
Pierderea de catre sudisti a razboiului civil si transformarea fostilor sclavi in oameni liberi au constituit pentru cea mai mare parte dintre albi o profunda descumpanire psihica, o frica de pierdere a identitatii. Traind la marginea saraciei, multi albi din Sud se agatasera, de secole, de imaginea sclavilor ca de o parte esentiala a propriei lor autodefiniri. Disparitia acestei imagini inspaimanta.
La acest soc se adaugau resentimentele izvorate din faptul ca albii (in principal cei saraci) ii priveau pe negri drept concurentii lor pe plan economic. Sudul american a ramas "tara omului alb". Aceasta convingere, "fie ca este exprimata cu frenezia unui demagog, fie ca este sustinuta cu calmul patricianului, este testul cardinal al sudistului si tema centrala a istoriei Sudului", afirma Samuel Eliot Morison.
Soldatii intorsi din moarte
Ku Klux Klan a fost infiintat in 24 decembrie 1865, la Pulaski (Tennesse), ca o societate secreta rasista. In scurt timp, Klanul s-a raspandit in toate statele Sudului, devenind principala arma militanta a sudistilor conservatori: o societate secreta cu ritualuri sinistre si semne secrete de recunoastere, ai carei membri purtau un fel de robe si cagule albe, dupa modelul ordinelor calugaresti medievale.
Imbracamintea membrilor Klanului reprezenta stafiile soldatilor Confederatiei Sudului, intorsi din moarte pentru a-i cauta si a se razbuna pe inamicii lor.
Condus o vreme de generalul Nathan Bedford Forrest, un ofiter care condusese masacrarea prizonierilor de culoare in fortul Pillow, Ku Klux Klanul era format din lideri sudisti respectabili, din elemente certate cu legea sau in afara legii si din multi albi saraci. Tehnicile teroriste ale Ku Klux Klanului se bazau pe torturi si violente, incendieri, jafuri si asasinate, victimele fiind alese dintre fruntasii negri si sprijinitorii lor. Mii de negri au fost asasinati, maltratati sau alungati de pe pamanturile lor. Klanul ducea, totodata, un adevarat razboi impotriva autoritatilor federale.
Oficial, organizatia a fost dizolvata de Forrest in 1869, dar, de fapt, ea si-a continuat activitatea. In octombrie 1871, presedintele Ulysses S. Grant a impus The Klan Act and Enforcement Act, lege prin care Klanul devenea un grup ilegal si era autorizata utilizarea fortei pentru suprimarea activitatilor organizatiei. Totodata, presedintele Grant a instituit legea martiala in noua comitate din Carolina de Sud, unde Ku Klux Klanul era atotputernic, cu toate ca multi republicani s-au manifestat opozitia fata de actiunea presedintelui. Atunci au fost deferiti justitiei 7.400 de membri ai Ku Klux Klanului, dar foarte putini dintre ei au fost condamnati. Putin timp dupa aceasta, presedintele Grant a scos din armata regulata toate unitatile formate din negri.
Reinvierea Klanului
Pentru a introduce segregatia si a-i impiedica pe negri sa faca lucruri permise doar albilor, au fost create legile "Jim Cioroiul". Ele ii separau pe negri de albi, spre exemplu, in folosirea apei de la fantani si a locurilor din spatiile publice. Aceste legi au diferit de la o comunitate la alta, de la un stat la altul. Adoptarea legilor "Jim Cioroiul" n-a dus la disparitia linsajului, ci a redus doar numarul negrilor linsati, de la 150 anual la circa 50.
Ku Klux Klanul care, dupa ce isi terminase in mare parte treaba, s-a destramat dupa 1890, a reinviat in Atlanta (Georgia) la sfarsitul anului 1915. In 1919, avea deja 100.000 de membri. Noul Klan era puternic atat in Sud, cat si in Nord, actiunile lui extinzandu-se in toata tara. Renasterea celui de-al doilea Klan n-ar fi fost posibila fara abilitatea cu care filmul Nasterea unei natiuni a fost folosit in scopuri propagandistice.
Numerosi albi saraci au fost convinsi ca starea lor economica precara era cauzata de negri, bancherii evrei si alte grupuri anti-americane. Spre diferenta de primul Klan (sudist si dominat de democrati), al doilea Klan a fost republican si apartinea vestului mijlociu.
Inec in Michigan
In perioada interbelica, in SUA s-a produs un violent atac de xenofobie, care a luat forme isterice de masa. Populatia de culoare nu mai era acum insa dispusa sa accepte resemnata persecutiile. Veteranii negri nu trecusera prin ororile frontului din Franta pentru a se lasa intimidati in casele lor de huliganii albi. In 1919, 26 de orase din Sud au fost zguduite de un val de rascoale, sute de persoane au fost ucise sau ranite, bunuri de milioane de dolari, distruse.
Cea mai insemnata revolta s-a produs in Chicago. Un baietas negru inotase in lacul Michigan si, in timp ce iesea din apa pe o scara rezervata pentru albi, a fost intampinat de o ploaie de pietre si silit sa reintre in apa. Baiatul s-a inecat. Vestea despre cele intamplate a ridicat in picioare orasul. Timp de trei zile, pe strazi au avut loc ciocniri sangeroase, soldate cu 23 de negri si 15 albi ucisi, circa 600 de raniti si devastari in valoare de milioane de dolari. Cartierul negrilor a fost jefuit si incendiat; peste o mie de familii de negri au ramas fara adapost.
Acest val de teroare a inlesnit unui lider nationalist negru, Marcus Garvey, sa organizeze o miscare: "Inapoi in Africa".
La randul lor, oficialitatile sprijineau miscarea. Guvernul a autorizat un mars al Ku Klux Klanului in Washington, pe Pennsylvania Avenue. 50.000 de membri ai acestei organizatii rasiste, cu glugile pe cap, au defilat pe artera principala a capitalei, cufundata in tacere. In acelasi timp, Klanul a fost folosit pentru a sparge grevele muncitoresti.
Superioritatea WASP
Sfarsitul celui de al doilea Ku Klux Klan a fost rezultatul scandalului in care a fost implicat David Stephenson, Marele Dragon din Indiana, care a fost condamnat pentru rapire si crima, in urma unui proces de senzatie. Femeia pe care a rapit-o a fost batuta de atatea ori, incat un martor care a vazut cadavrul a descris starea in care se afla acesta ca fiind asemanatoare unui trup "ros de un canibal".
Intre 1900 si 1940, sute de mii de albi anglo-saxoni protestanti (WASP), in special din statele din Sud, au vazut Ku Klux Klanul ca pe o parte a destinului lor. Alte milioane au apreciat tacticile si moralitatea Klanului ca fiind extremiste, dar au acceptat ca WASP reprezinta un grup esential superior altor grupuri. Din Klan au facut parte numerosi politicieni, senatori, judecatori si politisti. Al 33-lea presedinte al S.U.A., Harry Truman, a fost foarte aproape sa devina membru al Ku Klux Klanului.
Dupa al doilea razboi mondial, s-a inregistrat o renastere a catorva organizatii ale Ku Klux Klanului, impotriva unei legi a drepturilor civile din 1960. Acesta este Klanul pe care americanii il au si astazi, cu toate ca societatea americana a devenit mai toleranta rasial.
Mortii din dig
In 1962, doar 6,7% dintre afro-americanii din Mississippi au fost inregistrati la vot, acesta fiind cel mai mic procentaj din State. In 30 de orase din Mississippi au fost infiintate asa-numitele "Freedom Schools". Voluntarii predau aici dupa o programa in care erau incluse si istoria negrilor si filozofia miscarii pentru drepturile civile. Pana in vara lui 1964, aproximativ 3.000 de cursanti au frecventat aceste scoli si experimentul furniza un model pentru viitoarele programe educationale.
In 1964, Andrew Goodman (21 de ani) si Michael Schwerner (25 de ani) s-au oferit voluntari sa lucreze in cadrul proiectului "Freedom Summer", pentru a-i indemna pe negri sa voteze in Mississippi. Dupa ce au fost instruiti intr-o asezare din nordul Statelor Unite, la jumatatea lui iunie 1964, cei doi au sosit in Mississippi si au inceput sa-i mobilizeze pe negri. In noaptea de 20 iunie 1964, au ajuns in Meridian unde l-au intalnit pe James Cheney, un activist negru pentru drepturile omului.
In dimineata zilei de 21 iunie 1964, cei trei s-au dus in Neshoba County, pentru a investiga o recenta incendiere a unei biserici a negrilor. Se banuia ca biserica fusese incendiata de Ku Klux Klan, pentru ca incepuse sa fie folosita ca "Freedom School". La intoarcerea spre biroul CORE (Congresul Egalitatii Rasiale), cei trei au fost arestati si inchisi in inchisoarea din Neshoba. Dupa lasarea serii, cei trei au fost eliberati, dar au disparut fara urma.
Cand procurorul general Robert Kennedy a aflat de disparitia celor trei, l-a trimis pe Joseph Sullivan (de la FBI ) in Mississippi pentru a afla ce s-a intamplat. La 4 august 1964, agentii FBI au gasit trupurile intr-un dig de pamant, dar ancheta era departe de a fi incheiata.
Crime nejudecate
In 13 octombrie 1964, un membru al Ku Klux Klanului, James Jordon, a marturisit agentilor FBI ca este vinovat de crime si a acceptat sa coopereze in cadrul anchetei. In cele din urma, 19 oameni au fost arestati si pusi sub acuzatie pentru violarea drepturilor civile ale celor trei. Printre acestia se aflau si ajutorul de serif Cecil Price si seriful Lawrence Rainey.
Pe data de 24 februarie 1967, judecatorul William Cox i-a eliberat pe 17 dintre cei 19 inculpati. Curtea Suprema de Justitie a respins hotararea judecatorului Cox si procesul a inceput in 11 octombrie 1967. Cele mai clare dovezi erau cele furnizate de James Jordon, care a luat parte la omoruri. Un alt barbat, Horace Barnette, a marturisit crimele, dar a refuzat sa depuna marturie in instanta.
Jordon a afirmat ca Price i-a eliberat pe Goodman, Schwerner si Chaney dupa ora 22, dar i-a retinut din nou pe un drum de tara ce ducea spre Lauderdale County. Cecil Price i-a dus pe cei trei intr-un defileu, unde i-a predat unor membri ai Ku Klux Klanului. Acestia i-au batut, dupa care i-au impuscat si ingropat in digul de pamant in care au fost gasiti dupa o luna si jumatate.
In 21 octombrie 1967, a fost pronuntata sentinta. Sase oameni au fost gasiti vinovati pentru privarea celor trei de drepturile civile si condamnati la inchisoare pentru perioade cuprinse intre 3 si 10 ani (James Jordon - 4 ani; Cecil Price - 6 ani). Seriful Lawrence Rainey a fost achitat.
Miscarea impotriva negrilor si-a continuat activitatea, ducand la izbucnirea unor revolte ale populatiei de culoare in peste 100 de orase americane. Framantarile s-au intensificat dupa asasinarea lui Martin Luther King, in aprilie 1968. Problema minoritatilor rasiale isi cauta in continuare rezolvarea.
Simbolurile Klanului
Nu se stie ce steaguri si simboluri au fost folosite de Ku Klux Klan in secolul al XIX-lea. Materiale de propaganda si fotografii din anii '20 ai secolului trecut arata ca foloseau steagul american si un steag cu o cruce arzand. Steagul oficial al miscarii a devenit o panza alba pe care se afla o cruce neagra si, deasupra acesteia, un simbol reprezentand fie o flacara, fie o picatura de sange. Cateva grupari ale Klanului au inceput sa foloseasca - din anii '60 - steagul de lupta al Confederatiei Sudului (Crucea Sfantului Andrei). In mistica Klanului, un rol important il are arderea crucilor de lemn, pe care membrii gruparii le considera lumina lui Christos. Crucea aprinsa este insotita de o sabie reprezentand batalia impotriva dusmanilor caii crestine si un steag american. Ku Klux Klanul a adoptat simbolismul crestin in tot ritualul sau. In legatura cu baptismul, noii initiati sunt stropiti cu apa, pentru a fi curatati de influentele straine. Ambele rugaciuni, de deschidere si incheiere a ritualului de initiere, proclama ca "Viata in Christos este trasatura de caracter a membrilor Klanului".
Ku Klux Klanul azi
Klanul a ramas una dintre organizatiile care proclama superioritatea rasei albe in sudul S.U.A., "specializata" in negarea drepturilor civile ale negrilor, evreilor si ale altor grupuri etnice, rasiale, sociale sau religioase. Membrii Klanului se opun, de asemenea, Bisericii romano-catolice, aderentilor si ierarhiei acesteia, precum si miscarii pentru sustinerea drepturilor homosexualilor.
Ku Klux Klanul de azi nu este omogen. El cuprinde mai multe factiuni, dintre care cele mai importante sunt American Knights of the Ku Klux Klan, Imperial Klans of America si Knights of the White Kamelia.
In ultimii ani, o organizatie si-a inceput existenta in Marea Britanie, dar Ku Klux Klanul britanic este o miscare fara o influenta reala. Canadienii au si ei Klanul lor, afirmat ca o organizatie ce se opune catolicismului, imigrantilor si franco-canadienilor.
Negrii, o problema nerezolvata
Dezbinat in problema razboiului din Vietnam, poporul american a fost invrajbit si in problema integrarii rasiale. In ciuda legislatiei federale si a presedintilor democrati, situatia minoritatilor etnice nu s-a ameliorat in mod simtitor. Curentul de migrare a negrilor din Sud catre Nord se desfasoara in continuare si nu faciliteaza deloc aceasta integrare. Noii sositi in orasele Nordului sunt in majoritate saraci si se inghesuie in cartierele cele mai sarace.
Separatia, de fapt, exista in continuare, chiar daca nu mai este vorba de o segregatie legala, caci majoritatea albilor americani nu vrea sa locuiasca alaturi de negri si sosirea acestora intr-un cartier ii face pe primii sa-l paraseasca. Egalitatea pe planul salariilor nu este nici ea realizata, iar riscul de a deveni somer pentru cel de culoare este de doua ori mai mare decat pentru un alb.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=888
Ku Klux Klan - "Cavalerii" linsajului
Pe 21 iunie 1964, trei militanti pentru drepturile civile, Andrew Goodman, James Cheney si Mickey Schwerner, au fost ucisi in Neshoba County (Mississippi), de membri ai Ku Klux Klanului. Vinovatii au fost condamnati de procurorii federali pentru violarea drepturilor civile, dar nici unul n-a fost condamnat pentru crima. Cazul a stat la baza filmului "Mississippi in flacari".
Pierderea de catre sudisti a razboiului civil si transformarea fostilor sclavi in oameni liberi au constituit pentru cea mai mare parte dintre albi o profunda descumpanire psihica, o frica de pierdere a identitatii. Traind la marginea saraciei, multi albi din Sud se agatasera, de secole, de imaginea sclavilor ca de o parte esentiala a propriei lor autodefiniri. Disparitia acestei imagini inspaimanta.
La acest soc se adaugau resentimentele izvorate din faptul ca albii (in principal cei saraci) ii priveau pe negri drept concurentii lor pe plan economic. Sudul american a ramas "tara omului alb". Aceasta convingere, "fie ca este exprimata cu frenezia unui demagog, fie ca este sustinuta cu calmul patricianului, este testul cardinal al sudistului si tema centrala a istoriei Sudului", afirma Samuel Eliot Morison.
Soldatii intorsi din moarte
Ku Klux Klan a fost infiintat in 24 decembrie 1865, la Pulaski (Tennesse), ca o societate secreta rasista. In scurt timp, Klanul s-a raspandit in toate statele Sudului, devenind principala arma militanta a sudistilor conservatori: o societate secreta cu ritualuri sinistre si semne secrete de recunoastere, ai carei membri purtau un fel de robe si cagule albe, dupa modelul ordinelor calugaresti medievale.
Imbracamintea membrilor Klanului reprezenta stafiile soldatilor Confederatiei Sudului, intorsi din moarte pentru a-i cauta si a se razbuna pe inamicii lor.
Condus o vreme de generalul Nathan Bedford Forrest, un ofiter care condusese masacrarea prizonierilor de culoare in fortul Pillow, Ku Klux Klanul era format din lideri sudisti respectabili, din elemente certate cu legea sau in afara legii si din multi albi saraci. Tehnicile teroriste ale Ku Klux Klanului se bazau pe torturi si violente, incendieri, jafuri si asasinate, victimele fiind alese dintre fruntasii negri si sprijinitorii lor. Mii de negri au fost asasinati, maltratati sau alungati de pe pamanturile lor. Klanul ducea, totodata, un adevarat razboi impotriva autoritatilor federale.
Oficial, organizatia a fost dizolvata de Forrest in 1869, dar, de fapt, ea si-a continuat activitatea. In octombrie 1871, presedintele Ulysses S. Grant a impus The Klan Act and Enforcement Act, lege prin care Klanul devenea un grup ilegal si era autorizata utilizarea fortei pentru suprimarea activitatilor organizatiei. Totodata, presedintele Grant a instituit legea martiala in noua comitate din Carolina de Sud, unde Ku Klux Klanul era atotputernic, cu toate ca multi republicani s-au manifestat opozitia fata de actiunea presedintelui. Atunci au fost deferiti justitiei 7.400 de membri ai Ku Klux Klanului, dar foarte putini dintre ei au fost condamnati. Putin timp dupa aceasta, presedintele Grant a scos din armata regulata toate unitatile formate din negri.
Reinvierea Klanului
Pentru a introduce segregatia si a-i impiedica pe negri sa faca lucruri permise doar albilor, au fost create legile "Jim Cioroiul". Ele ii separau pe negri de albi, spre exemplu, in folosirea apei de la fantani si a locurilor din spatiile publice. Aceste legi au diferit de la o comunitate la alta, de la un stat la altul. Adoptarea legilor "Jim Cioroiul" n-a dus la disparitia linsajului, ci a redus doar numarul negrilor linsati, de la 150 anual la circa 50.
Ku Klux Klanul care, dupa ce isi terminase in mare parte treaba, s-a destramat dupa 1890, a reinviat in Atlanta (Georgia) la sfarsitul anului 1915. In 1919, avea deja 100.000 de membri. Noul Klan era puternic atat in Sud, cat si in Nord, actiunile lui extinzandu-se in toata tara. Renasterea celui de-al doilea Klan n-ar fi fost posibila fara abilitatea cu care filmul Nasterea unei natiuni a fost folosit in scopuri propagandistice.
Numerosi albi saraci au fost convinsi ca starea lor economica precara era cauzata de negri, bancherii evrei si alte grupuri anti-americane. Spre diferenta de primul Klan (sudist si dominat de democrati), al doilea Klan a fost republican si apartinea vestului mijlociu.
Inec in Michigan
In perioada interbelica, in SUA s-a produs un violent atac de xenofobie, care a luat forme isterice de masa. Populatia de culoare nu mai era acum insa dispusa sa accepte resemnata persecutiile. Veteranii negri nu trecusera prin ororile frontului din Franta pentru a se lasa intimidati in casele lor de huliganii albi. In 1919, 26 de orase din Sud au fost zguduite de un val de rascoale, sute de persoane au fost ucise sau ranite, bunuri de milioane de dolari, distruse.
Cea mai insemnata revolta s-a produs in Chicago. Un baietas negru inotase in lacul Michigan si, in timp ce iesea din apa pe o scara rezervata pentru albi, a fost intampinat de o ploaie de pietre si silit sa reintre in apa. Baiatul s-a inecat. Vestea despre cele intamplate a ridicat in picioare orasul. Timp de trei zile, pe strazi au avut loc ciocniri sangeroase, soldate cu 23 de negri si 15 albi ucisi, circa 600 de raniti si devastari in valoare de milioane de dolari. Cartierul negrilor a fost jefuit si incendiat; peste o mie de familii de negri au ramas fara adapost.
Acest val de teroare a inlesnit unui lider nationalist negru, Marcus Garvey, sa organizeze o miscare: "Inapoi in Africa".
La randul lor, oficialitatile sprijineau miscarea. Guvernul a autorizat un mars al Ku Klux Klanului in Washington, pe Pennsylvania Avenue. 50.000 de membri ai acestei organizatii rasiste, cu glugile pe cap, au defilat pe artera principala a capitalei, cufundata in tacere. In acelasi timp, Klanul a fost folosit pentru a sparge grevele muncitoresti.
Superioritatea WASP
Sfarsitul celui de al doilea Ku Klux Klan a fost rezultatul scandalului in care a fost implicat David Stephenson, Marele Dragon din Indiana, care a fost condamnat pentru rapire si crima, in urma unui proces de senzatie. Femeia pe care a rapit-o a fost batuta de atatea ori, incat un martor care a vazut cadavrul a descris starea in care se afla acesta ca fiind asemanatoare unui trup "ros de un canibal".
Intre 1900 si 1940, sute de mii de albi anglo-saxoni protestanti (WASP), in special din statele din Sud, au vazut Ku Klux Klanul ca pe o parte a destinului lor. Alte milioane au apreciat tacticile si moralitatea Klanului ca fiind extremiste, dar au acceptat ca WASP reprezinta un grup esential superior altor grupuri. Din Klan au facut parte numerosi politicieni, senatori, judecatori si politisti. Al 33-lea presedinte al S.U.A., Harry Truman, a fost foarte aproape sa devina membru al Ku Klux Klanului.
Dupa al doilea razboi mondial, s-a inregistrat o renastere a catorva organizatii ale Ku Klux Klanului, impotriva unei legi a drepturilor civile din 1960. Acesta este Klanul pe care americanii il au si astazi, cu toate ca societatea americana a devenit mai toleranta rasial.
Mortii din dig
In 1962, doar 6,7% dintre afro-americanii din Mississippi au fost inregistrati la vot, acesta fiind cel mai mic procentaj din State. In 30 de orase din Mississippi au fost infiintate asa-numitele "Freedom Schools". Voluntarii predau aici dupa o programa in care erau incluse si istoria negrilor si filozofia miscarii pentru drepturile civile. Pana in vara lui 1964, aproximativ 3.000 de cursanti au frecventat aceste scoli si experimentul furniza un model pentru viitoarele programe educationale.
In 1964, Andrew Goodman (21 de ani) si Michael Schwerner (25 de ani) s-au oferit voluntari sa lucreze in cadrul proiectului "Freedom Summer", pentru a-i indemna pe negri sa voteze in Mississippi. Dupa ce au fost instruiti intr-o asezare din nordul Statelor Unite, la jumatatea lui iunie 1964, cei doi au sosit in Mississippi si au inceput sa-i mobilizeze pe negri. In noaptea de 20 iunie 1964, au ajuns in Meridian unde l-au intalnit pe James Cheney, un activist negru pentru drepturile omului.
In dimineata zilei de 21 iunie 1964, cei trei s-au dus in Neshoba County, pentru a investiga o recenta incendiere a unei biserici a negrilor. Se banuia ca biserica fusese incendiata de Ku Klux Klan, pentru ca incepuse sa fie folosita ca "Freedom School". La intoarcerea spre biroul CORE (Congresul Egalitatii Rasiale), cei trei au fost arestati si inchisi in inchisoarea din Neshoba. Dupa lasarea serii, cei trei au fost eliberati, dar au disparut fara urma.
Cand procurorul general Robert Kennedy a aflat de disparitia celor trei, l-a trimis pe Joseph Sullivan (de la FBI ) in Mississippi pentru a afla ce s-a intamplat. La 4 august 1964, agentii FBI au gasit trupurile intr-un dig de pamant, dar ancheta era departe de a fi incheiata.
Crime nejudecate
In 13 octombrie 1964, un membru al Ku Klux Klanului, James Jordon, a marturisit agentilor FBI ca este vinovat de crime si a acceptat sa coopereze in cadrul anchetei. In cele din urma, 19 oameni au fost arestati si pusi sub acuzatie pentru violarea drepturilor civile ale celor trei. Printre acestia se aflau si ajutorul de serif Cecil Price si seriful Lawrence Rainey.
Pe data de 24 februarie 1967, judecatorul William Cox i-a eliberat pe 17 dintre cei 19 inculpati. Curtea Suprema de Justitie a respins hotararea judecatorului Cox si procesul a inceput in 11 octombrie 1967. Cele mai clare dovezi erau cele furnizate de James Jordon, care a luat parte la omoruri. Un alt barbat, Horace Barnette, a marturisit crimele, dar a refuzat sa depuna marturie in instanta.
Jordon a afirmat ca Price i-a eliberat pe Goodman, Schwerner si Chaney dupa ora 22, dar i-a retinut din nou pe un drum de tara ce ducea spre Lauderdale County. Cecil Price i-a dus pe cei trei intr-un defileu, unde i-a predat unor membri ai Ku Klux Klanului. Acestia i-au batut, dupa care i-au impuscat si ingropat in digul de pamant in care au fost gasiti dupa o luna si jumatate.
In 21 octombrie 1967, a fost pronuntata sentinta. Sase oameni au fost gasiti vinovati pentru privarea celor trei de drepturile civile si condamnati la inchisoare pentru perioade cuprinse intre 3 si 10 ani (James Jordon - 4 ani; Cecil Price - 6 ani). Seriful Lawrence Rainey a fost achitat.
Miscarea impotriva negrilor si-a continuat activitatea, ducand la izbucnirea unor revolte ale populatiei de culoare in peste 100 de orase americane. Framantarile s-au intensificat dupa asasinarea lui Martin Luther King, in aprilie 1968. Problema minoritatilor rasiale isi cauta in continuare rezolvarea.
Simbolurile Klanului
Nu se stie ce steaguri si simboluri au fost folosite de Ku Klux Klan in secolul al XIX-lea. Materiale de propaganda si fotografii din anii '20 ai secolului trecut arata ca foloseau steagul american si un steag cu o cruce arzand. Steagul oficial al miscarii a devenit o panza alba pe care se afla o cruce neagra si, deasupra acesteia, un simbol reprezentand fie o flacara, fie o picatura de sange. Cateva grupari ale Klanului au inceput sa foloseasca - din anii '60 - steagul de lupta al Confederatiei Sudului (Crucea Sfantului Andrei). In mistica Klanului, un rol important il are arderea crucilor de lemn, pe care membrii gruparii le considera lumina lui Christos. Crucea aprinsa este insotita de o sabie reprezentand batalia impotriva dusmanilor caii crestine si un steag american. Ku Klux Klanul a adoptat simbolismul crestin in tot ritualul sau. In legatura cu baptismul, noii initiati sunt stropiti cu apa, pentru a fi curatati de influentele straine. Ambele rugaciuni, de deschidere si incheiere a ritualului de initiere, proclama ca "Viata in Christos este trasatura de caracter a membrilor Klanului".
Ku Klux Klanul azi
Klanul a ramas una dintre organizatiile care proclama superioritatea rasei albe in sudul S.U.A., "specializata" in negarea drepturilor civile ale negrilor, evreilor si ale altor grupuri etnice, rasiale, sociale sau religioase. Membrii Klanului se opun, de asemenea, Bisericii romano-catolice, aderentilor si ierarhiei acesteia, precum si miscarii pentru sustinerea drepturilor homosexualilor.
Ku Klux Klanul de azi nu este omogen. El cuprinde mai multe factiuni, dintre care cele mai importante sunt American Knights of the Ku Klux Klan, Imperial Klans of America si Knights of the White Kamelia.
In ultimii ani, o organizatie si-a inceput existenta in Marea Britanie, dar Ku Klux Klanul britanic este o miscare fara o influenta reala. Canadienii au si ei Klanul lor, afirmat ca o organizatie ce se opune catolicismului, imigrantilor si franco-canadienilor.
Negrii, o problema nerezolvata
Dezbinat in problema razboiului din Vietnam, poporul american a fost invrajbit si in problema integrarii rasiale. In ciuda legislatiei federale si a presedintilor democrati, situatia minoritatilor etnice nu s-a ameliorat in mod simtitor. Curentul de migrare a negrilor din Sud catre Nord se desfasoara in continuare si nu faciliteaza deloc aceasta integrare. Noii sositi in orasele Nordului sunt in majoritate saraci si se inghesuie in cartierele cele mai sarace.
Separatia, de fapt, exista in continuare, chiar daca nu mai este vorba de o segregatie legala, caci majoritatea albilor americani nu vrea sa locuiasca alaturi de negri si sosirea acestora intr-un cartier ii face pe primii sa-l paraseasca. Egalitatea pe planul salariilor nu este nici ea realizata, iar riscul de a deveni somer pentru cel de culoare este de doua ori mai mare decat pentru un alb.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=888
O purificare etnica "soft"
O purificare etnica “soft”
http://www.cronicaromana.ro/o-purificare-etnica-soft.html
http://www.cronicaromana.ro/o-purificare-etnica-soft.html
Politist suspendat dupa ce a difuzat materiale rasiste pe In
Politist suspendat dupa ce a difuzat materiale rasiste pe Internet
Un ofiter din cadrul Departamentului de politie din orasul american San Francisco a fost suspendat din functie dupa ce a produs si a difuzat pe Internet materiale video in care erau parodiate viata si activitatea fortelor de ordine. Primarul orasului si seful departamentului au declarat ca actele ofiterului Andrew Cohen (foto) sunt „rasiste, sexiste si homofobe“. Cohen, in varsta de 39 de ani, a recunoscut ca a fost suspendat din functie, joi, pentru ca a postat fotografii si materiale video neautorizate si compromitatoare la adresa departamentului. Cohen este doar unul dintre cei 20 de ofiteri ce vor fi sanctionati din aceasta cauza. „Responsabilitatea lor este sa conduca si sa ghideze oamenii din departament, si daca ei tolereaza un asemenea comportament nu ar trebui sa detina astfel de functii“, a declarat seful politiei, Heather Fong. Imaginile infatisau mai multi ofiteri care isi bateau joc de persoane de culoare, de cele de origine asiatica, de femei si de homosexuali. Cohen, care a insistat ca nu este deloc ofensator continutul acestor materiale, a precizat ca totul nu a fost decat o gluma menita sa provoace buna-dispozitie la petrecerea de Craciun.
http://www.atac-online.ro/archive/2005/decembrie/10/16.php
Segregarea din scolile britanice ameninta sistemul multicult
Segregarea din scolile britanice ameninta sistemul multicultural
Rasism in gradinite
Rasism in gradinite O carte pentru copii, lansata recent in gradinitele din Ungaria, a atras atentia opiniei publice printr-un text considerat rasist, scrie agentia maghiara de presa MTI, citata de Mediafax.
Ceauşescu a încasat peste un miliard de dolari din vânzarea
Ceauşescu a încasat peste un miliard de dolari din vânzarea germanilor
Interviu cu jurnalistul Ernst Meinhardt, de la Deutsche Welle, care a investigat vânzarea saşilor şi şvabilor din România
Ernst Meinhardt, jurnalist la postul de radio şi televiziune Deutsche Welle, a cercetat personal afacerea vânzărilor de germani din citeste...
Interviu cu jurnalistul Ernst Meinhardt, de la Deutsche Welle, care a investigat vânzarea saşilor şi şvabilor din România
Ernst Meinhardt, jurnalist la postul de radio şi televiziune Deutsche Welle, a cercetat personal afacerea vânzărilor de germani din citeste...
AUF WIEDERSEHEN! - IN BRASOV MAI TRAIESC DOAR O MIE DE ETNIC
AUF WIEDERSEHEN! - IN BRASOV MAI TRAIESC DOAR O MIE DE ETNICI GERMANI
Elise WILK
Sasii din Brasov traiesc aici de 800 de ani. Si-au adus cu ei legile, portul, folclorul, limba, religia, tipul de organizare obsteasca. Astazi, doar cativa au mai ramas. Lipsa lor se simte. Sunt sate intregi parasite de sasi. Nemtii nostri, insa, au avut multe de indurat in istorie. Comunismul i-a alungat sau i-a vandut. Plecarea in masa a sasilor a continuat si dupa 1989. Tara Barsei, o zona...
Elise WILK
Sasii din Brasov traiesc aici de 800 de ani. Si-au adus cu ei legile, portul, folclorul, limba, religia, tipul de organizare obsteasca. Astazi, doar cativa au mai ramas. Lipsa lor se simte. Sunt sate intregi parasite de sasi. Nemtii nostri, insa, au avut multe de indurat in istorie. Comunismul i-a alungat sau i-a vandut. Plecarea in masa a sasilor a continuat si dupa 1989. Tara Barsei, o zona...
"Urasc din strafundurile sufletului orice evolutie care
"Urasc din strafundurile sufletului orice evolutie care nu e maghiara"!
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=9303
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=9303
Un monument al minciunii şi al urii - 'Dicţionarul moldovene
Un monument al minciunii şi al urii - 'Dicţionarul moldovenesc-românesc' al lui Vasile Stati
http://www.contrafort.md/2003/105-106/570.html
http://www.contrafort.md/2003/105-106/570.html
Sloganuri rasiste în România şi huligani extremişti în Ger
Sloganuri “rasiste” în România şi huligani extremişti în Germania Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii declară război suporterilor, după manifestările acestora la meciul din etapa a X-a, Rapid - Steaua, terminat 0 - 0. Preşedintele instituţiei, Csaba Ferenc Asztalos, este revoltat de scandările rasiste din Giuleşti şi anunţă că va cere amendarea liderilor de galerie, dar şi a asociaţiilor suporterilor de la Steaua şi Rapid. Consiliul pentru Combaterea Discriminării a declanşat o anchetă proprie şi va sesiza Comisia de Discilpină a Federaţiei Române de Fotbal. Asztalos este nemulţumit şi de atitudinea pe care o are preşedintele Ligii, Dumitru Dragomir, care a declarat după incidentele din Giuleşti că este vorba de simple glume. Asztalos intenţionează să ceară Ligii ca arbitri să oprească imediat meciurile, în cazul unor scandări rasiste. Sezonul trecut, Consiliul pentru Combaterea Discriminării a sancţionat clubul Steaua cu o amendă de 40 de milioane de lei, din cauza manifestărilor cu caracter rasist ale suporterilor la meciul de pe teren propriu cu Rapid.Primele sancţiuni concrete: În urma incidentelor din tribune în meciurile din ultimele două etape, cele trei echipe bucureştene Steaua, Rapid si Dinamo vor juca cu porţile închise. Rapid şi Steaua vor juca următoarele două meciuri cu porţile închise şi au fost amendate cu câte 2,600 de euro fiecare. Dinamo va juca următorul meci cu porţile închise datorită incidentelor din meciul cu CFR Cluj din etapa a IX-a. Iată unul din mesajele incriminate:Imaginea a fost afisată de galeria stelistă la meciul din Giuleşti cu Rapidul şi înfăţişează un liliac cu cap de cioară. Această coregrafie a fost însoţită şi de mesajul: “Nu-i avion, dar zboară. Nici liliac, e … “Şi nemţii au problemele lor… Suporteri ai naţionalei Germaniei, adunaţi în gruparea “Coaliţia nordului”, au anunţat că abia aşteaptă începerea Campionatului Mondial de anul viitor. Huliganii nemţi declarat că aşteaptă luptele cele mai tari cu sârbii, croaţii şi turcii. Suporterii HSV Hamburg şi Hanover au ajuns la o înţelegere, aceştia fiind adepţi ai unor ideologii de “extremă dreaptă”. Ei nu ascund faptul că cel mai mult pe lume îi urăsc pe emigranţii din Turcia, Croaţia şi Serbia. E interesant de vazut ce reacţii vor avea suporterii din cele trei ţări amintite, care şi-au anunţat deja prezenţa la Campionatul Mondial. “Mulţi huligani nemţi s-au liniştit pe moment şi până la mondial nu vor face nici un fel de acţiune. Totuşi abia aşteaptă începutul competiţiei şi avem informaţii că plănuiesc acţiuni de anvergura”, susţine purtătorul de cuvânt al poliţiei germane, Rainer Tim. Poliţia din Germania, ţară organizatoare a Campionatului Mondial din 2006, a reacţionat imediat la acest anunţ al huliganilor, care, de ceva vreme, încearcă să se asocieze pentru a îşi coordona mai bine acţiunile împotriva suporterilor din alte ţări. Huliganii din Hamburg şi Hanover deja s-au strâns în “Coaliţia Nordului” şi abia aşteaptă tragerea la sorţi pentru a afla ce reprezentative vor juca în oraşele lor. (Novopress Romania)
Doi aromani pentru topul marilor romani
Doi aromani pentru topul marilor romani http://www.atac-online.ro/politicaexterna184/Doi-aromani-pentru-topul-marilor-romani-.htm
Ultima editare efectuata de catre in 04.09.06 13:25, editata de 1 ori
Pagina 6 din 13 • 1, 2, 3 ... 5, 6, 7 ... 11, 12, 13
Pagina 6 din 13
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum