Eminescu/Micle[v=]

Rezumarea primului mesaj :

MIHAI  EMINESCU-
50]Toţi aceia care vorbe mari aruncă, numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă.
49]Între caractere şi inteligenţe n-ar trebui să existe alegere. Inteligenţele se găsesc foarte adesea, caracterele foarte rar.
48]Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie… La trecutu-ți mare, mare viitor!
47]A exista înseamnă a suferi.
46]Uni caută şi nu găsesc, alţi găsesc şi nu le trebuie.
45]A astepta sa culegi altceva dintr-un pamant decat ceea ce a fost semanat in el, ar fi copilarie.
44]Inteligenţa este putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
43]Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.
42]Orice soi de demagogie e pentru un popor ca starea de dezagregare pentru un corp.
41]Ceea ce pentru noi este un adevar absolut e numai rezultatul (poate relativ) de cultura a vremilor trecute.
40]Oamenii nu se deosebesc atat prin ceea ce zic, cat prin ceea ce fac.
39]Fiecare popor si fiecare epoca sta pe umerii vremilor trecute.
38]Istoria lumii cugeta - desi incet, insa sigur si just.
37]Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.
36]Pamantul nostru e mai sarac in genii decat Universul in stele fixe si mai lesne se naste in vaile nemasurate ale haosului un nou sistem solar decat pe pamant un geniu.
35]Natiunea mea e lumea, fara natiunea mea nu exista lume.
34]Cum lacrima iese din ochi, astfel iese gandirea pe buze.
33]Citeste! Citind mereu, creierul tau va deveni un laborator de idei si imagini, din care vei intocmi intelesul si filosofia vietii.
32]Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul!
31]Timpul e moarte, spatiul e lupta si miscarea e suferinta.
30]Omul nu poate adauga nimic materiei, el nu poate schimba decat forma si locul.
29]E în zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte.
28]Orice cugetare generoasa, orice descoperire mare purcede de la inima si apeleaza la inima.
27]Fiecare lucru poarta în sine însusi masura sa.
26]Manierele, arta de a vorbi si a canta, toate acestea sunt straine omului care-a trait intre oameni comuni si care-a fost sarac.
25]Moravurile [bune] fără legi pot totul, legea fără moravuri, aproape nimic.
24]Nimic nu este mai periculos pentru conştiinţa unui popor decît priveliştea corupţiei.
23]Eu sînt băiat de român şi tot ce spun eu e adevărat.
22]Fiecare om e o întrebare pusa din nou spiritului Universului.
21]Nu exista oameni mai induplecati sau mai duri decat cei preocupati intotdeauna de nefericirea lor.
20]Daca vremea ar sta in loc un pic am vedea ce este etern.
19]Adevarul e stapanul nostru, nu noi stapanim adevarul.
18]Nu explicatiile ce se dau faptelor, ci faptele insele sunt adevarul.
17]O lacrimă şi o cunună de stejar nu sunt însă destul pentru acest mormânt. Să nu plângem şi să nu împletim cununa dacă nu ne aducem aminte că avem mari şi grele datorii către cei căzuţi în luptă.
16]Munca si numai munca este izvorul libertatii si al fericirii.
15]Daca bei, mori, daca nu bei tot mori./Atunci bea ca sa stii de ce ai murit!…
14]A te tavali pe jos de ras este o expresie foarte adevarata. Cine rade din toata inima, aceluia-i vine gustul sa se tavaleasca pe jos.
13]Daca lumea ar trebui sa piara si eu as putea s-o scap prin-tr-o minciuna, eu n-as spune-o, ci as lasa lumea sa piara.
12]A nu iubi nu-i nimica; a nu putea iubi e grozav.
11]Gindirea este un cutremur al nervilor.
10]Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere.
9]Oamenii se impart in doua categorii: unii cauta toata viata si nu gasesc, altii gasesc si nu sunt multumiti.
8]Spuneti-mi despre dansa tot raul din lume, de vreti sa-nnebunesc, ce-i hetera, ca-i monstru, ca-i satan… o iubesc.
7]In orice om, o lume isi face incercarea
6]Egalitatea nu exista decit in matematica.
5]Arta de a guverna în Romania e sinonima cu arta de a amagi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.
4]Capul unui om de talent e ca o sala iluminata, cu pereti de oglinzi.
3]Inteligente se gasesc adesea, caractere-foarte rar.
2]Prostii se insoara totdeauna; nebunii citeodata; inteleptul nicicind.
1]Ignorantii cei mai canalii sint cei care afecteaza invatatura.
=====
VERONICA  MICLE-
2]Cand iti scrii cea mai frumoasa pagina in cartea vietii tale, soarta cu vesnica ei ironie varsa cerneala peste foile care urmeaza. 
1]Prefer rima îmbrăţişată
=====
Roxana

Eminescu a apărut pe firmamentul culturii romåneşti nici prea devreme, nici prea tårziu. El a apărut la timpul său, care se confunda şi confrunta cu timpul unor mari prefaceri socio-politice, economice şi culturale a societăţii romåneşti a acelor timpuri, precum şi a unor radicale ascensiuni spirituale.

Eminescu nu este „meteorul“ venit de aiurea. El este răscrucea de vånturi a culturii şi în egală măsură a gåndirii politice romåneşti, opera sa pecetluind gloria unui „trecut mare“, punånd bazele unei multiple coloane vertebrale prezentului său, proiectånd la plus infinit imaginea „unui mare viitor“. Desigur, ne convine sau nu, desăvårşirea sa intelectuală s-a produs - ca de altfel a majorităţ ii marilor noştri înaintaşi - în spaţiul germanic: perioada vieneză şi apoi cea berlineză. Aşa cum afirma Zoe Dumitrescu Buşulenga, „o grabă indicibilă, atestată de toţi biografii perioadei vieneze (...) îl måna spre o cuprindere nesăţioasă a tuturor lucrurilor - scibile -, mai cu seamă a celor din proximitatea imediată. Contacte umane, presă, cursuri universitare, conferinţe, teatru, concerte, librării, anticariate, toate erau puse la contribuţie ca într-o adevărată goană împotriva timpului, presimţit, poate, ca devastator, pentru epuizarea totală a clipei celei repezi ce-i fusese dată (...) cunoştinţe din cele mai diverse domenii erau îngurgitate febril şi în cantităţi enorme, dincolo de ce putem reconstitui cu slabele noastre puteri de reprezentare a unei minţi geniale pånă la ebuliţie“.

Vasta cultură pe care o dobåndise avea la bază efortul titanic al mentalului într-o formă puţin înţeleasă atunci, dar şi acum. Entuziasmul cu care a evadat din imediateţea contingenţelor cotidiene escaladånd - cu conştiinţa autodistrugerii - treaptă cu treaptă scara valorilor spirituale, naţionale şi universale, pentru a ajunge la punctul cosmic al acestora, sacrificåndu-se, printr-o risipire de sine, în proteicul cåmp al libertăţilor gåndirii sale esenţiale, ca, după aceea, să realizeze fenomenul particular geniului său. Toate la un loc, fac din Eminescu un caz unic în panteonul spiritualităţii romåneşti şi universale, singularizåndu-l printre ultimii titani romantici. Eminescu este pur şi simplu un caz autentic de expansiune a spiritului uman. Pe măsură ce încerci să te apropii de ceea ce consideri că ar presupune marginile mentalului eminescian prin intermediul operei sale integrale, pe atåt spaţiul acesteia devine mai expansiv, mai plin de surprize, captivant, uluitor.

Din nefericire, Eminescu a fost receptat în ultimii 60 de ani mai mult ca „poet naţional“, emblemare statuată de către Călinescu, care l-a definit ca fiind „cel mai tradiţional poet, absorbind toate elementele, şi cele mai mărunte, ale literaturii antecedente. Toate temele lui ies din tradiţia romånească, oricåt de scurtă, şi înråuririle străine, pornite şi acelea înaintea lui...“

Incontestabil, integrala operei eminesciene constituie un monolit asupra căruia dălţile exegeţilor şi ale criticilor, în acţiunea lor de investigare a suprafeţelor palpabile care ascund uneori adevăruri bulversatoare, sunt de cele mai multe ori neputincioase în actul lor de pătrundere în adåncuri prin incizii care, uneori, s-au dovedit total inadecvate.

Cu tot respectul pe care îl purtăm operei călinesciene, ne întrebăm totuşi: cåt de benefică este această emblemare de „poet naţional“ pentru Eminescu? Ce se întåmplă atunci cu ceilalţi mari exponenţ i ai liricii noastre: Blaga, Bacovia, Macedonski, Arghezi, şi alţii? Sunt ei cumva poeţi care aparţin altor naţionalităţi? Alecsandri este ori nu este poet naţional sau, va rămåne numai poetul „poeziei oficiale“? Aşa cum ni se revelă prin întreaga sa operă, nu opinăm a susţine că Eminescu ar fi acceptat această emblemare restrictivă.

Pe långă faptul că a fost „cel mai cult dintre poeţii noştri“, Eminescu a fost în egală măsură prozator şi publicist de excepţie, cu o viziune istorică în viitor şi o gåndire politică jenant de acută pentru noi cei de azi. A fost şi un traducător de excepţie al unor lucrări capitale din cultura germană pe care nu le vom enumera acum. A cunoscut la fel de bine tainele filozofiei Occidentale şi Orientale. Probabil că - aşa cum susţine Sergiu Al. George, tocmai această interfaţă Orient- Occident îi conferă lui Eminescu o notă singulară în fauna romantismului european. Luată ca exemplu singular, traducerea gramaticii sanscrite a lui Franz Bopp (Kritische Grammatik der Sanskrita - Sprache in Kørzerer Fassung) apărută la Berlin în 1854, incumba din partea lui Eminescu, cunoştinţe deosebite de lingvistică/ filologie modernă a ceea ce noi numim azi „ştiinţele limbajului“. Cu atåt mai mult cu cåt, traducerea din sanscrită se făcea prin filiera germană, care presupunea găsirea unui anume numitor comun şi cunoaşterea profund semantică a lingvisticii esenţiale şi a abordării logice a aspectelor limbajului.

Împătimiţii întru Eminescu cunosc foarte bine toate aceste lucruri, iar ultimele volume din Eminescu - Opere, ediţie iniţiată de Perpessicius - vin să ateste crezul acestora, dar, şi să schimbe într-o nouă lumină imaginea briantă a lui Eminescu. La fel de bine sunt cunoscute aceste lucruri şi de către iconoclaştii eminescianismului sau exegeţii care nu pot studia opera eminesciană şi nu au studiat- o decåt din perspectiva unui oportunism incalificabil, punånd pe aceeaşi linie cu opera şi persoana autorului, cu marile sale încercări impuse de condiţia limitativă a umanului, aşa cum este cazul lui Aron Densuşianu, care-şi făcea un titlu de glorie etichetåndu-l ca fiind „cel dintåi poet bolnav şi desechilibrat“.

Mai putem enumera şi cazul lui Mihai Chintescu care, într-o conferinţă la Ateneul Romån din martie 1889, „cu o lipsă regretabilă de discreţie“ - arată Călinescu -, „populariza“, „prăbuşirea poetului: „Doamnelor şi domnilor, fie din sărăcie, fie din indiferenţă, fie poate din am‚ndouă sau şi alte cauze, Eminescu e cuprins de o manie ciudată, care se termină prin o nouă nebunie, (...) şi maestrul e cu desă- vårşire şi poate pentru totdeauna nebun“„.

Pe långă faptul că a fost „cel mai cult dintre poeţii noştri“, Eminescu a fost în egală măsură prozator şi publicist de excepţie, cu o viziune istorică şi o gåndire politică jenant de acută pentru noi, cei de azi

Desigur, Călinescu - şi nu numai -, a dezavuat „vulgaritatea“ acestor atitudini/ observaţii, dar le-a cultivat şi subliniat cu o deosebită ostentaţie în opera sa. Chiar şi anul acesta, la ceas aniversar, s-au făcut auzite vocile unor detractori notorii. Nu le vom menţiona numele. Nu merită. Ar însemna să le acordăm o prea mare atenţie. De ce atåta råvnă - mă întreb - în mutilarea imaginii lui Eminescu? Au procedat oare aceşti detractori la o cåt de sumară analiză a factorilor de cauzalitate şi a principiilor care au stat la baza gåndirii istorice şi social-politice eminesciene? Şi pentru că tot se poartă şi este în mare vog㠄europenismul“: au încercat aceşti detractori să identifice în integrala operei eminesciene „unitatea romåneasc㓠în principiile de bază ale „unităţii prin diversitate“ care stau la baza Europei unite? La o nouă lectură, vor descoperi, probabil, că suntem mai europeni decåt cred alţii, iar apărarea şi afirmarea de către Eminescu a unităţii şi identităţii romåneşti, în clivajul politico-economic european, nu înseamnă în mod neapărat xenofobism. În mod categoric, nu toţi romånii trebuie să fie de acord cu Eminescu dar, dacă nu îţi place un lucru, asta nu înseamnă că trebuie să-l şi distrugi în mod obligatoriu. Ca să nu mai punem la socoteală costurile morale şi materiale cu care Eminescu şi-a întreţinut arderea. Şi-au pus vreodată simpla întrebare dacă îl merită - sau îl merităm pe Eminescu? În mod cert nu.

Admirabilă este şi va rămåne atitudinea lui Tudor Vianu, care, în perioada anilor ‘50 - anii marilor „confuzii“ -, face o remarcă extrem de pertinentă şi cu o anume subtilitate: „Puţini scriitori romåni au fost mai răbdători, mai sårguincioşi şi mai atent studiaţi. În ciuda acestei mari desfăş urări de forţe s-a omis totuşi să se arate că Eminescu a fost nu numai cel mai de seamă poet al romånilor, dar şi o mare figură a liricei universale, unul dintre cei mai mari lirici ai secolului al XIX-lea (subl.n.)“. de fapt, autorul „Arcadiei“ se pronunţase cu aceeaşi pertinenţă asupra integralei operei eminesciene încă din perioada anilor ‘30 ai interbelicului. Cu toate acestea, „omul deplin al culturii romåneş ti“ - după Noica, nu este decåt „un poet universal, dar, ca oricare altul...“ după Călinescu. Desigur, numai un istoric literar „ca oricare altul“ putea face o asemenea remarcă.

Capacitatea intelectuală a lui Eminescu, modul de a investiga problemele condiţiei umane cu toate segmentele acesteia şi a le reda în expresie scrisă prin intermediul artei sale poetice, depăş eşte cu mult spiritul timpului în care a trăit. Încercånd să explice acest fenomen, Garabet Ibrăileanu afirmă: „Eminescu este un eveniment aproape inexplicabil în literatura noastră. El este aşa de mare faţă de predecesorii săi, încåt nu mai poate fi vorba de evoluţie a literaturii, ci de o săritură. Căci de la Alecsandri, Bolintineanu şi chiar Alexandrescu în chip normal nu se putea ajunge la Eminescu. Sărituri în privinţa aceasta s-au întåmplat în toate literaturile. (...) El a moştenit atåt de puţin, şi a creat atåt de enorm de mult (subl.n.)“. Este subliniat în mod deosebit efortul lui Eminescu în privinţa limbii: „se corecta, făcea selecţia în propria sa limbă, (...) - limbă care a devenit tipul limbii literare artistice, limba în care scriu scriitorii de azi“, pentru că, din moment ce pentru a da formă, a da viaţă gestului estetic, limba nu îi oferea acea plajă de materializare prin expresie, „el a trebuit să-şi formeze şi limba literară şi limbajul poetic - lucruri pe care poeţii din alte ţări culte le găsesc gata“. Mai mult, prin limbajul său nou creat, Eminescu a reuşit să transforme chintesenţa poporană într-un gest estetic de mare elevaţie. Limba veche romånească îşi afla acum o bună aşezare prin scoaterea în lumină a atåtor şi atåtor izvoare cristaline risipite în adåncuri.
Eminescu, între mit şi realitate

Cuvinte-cheie la Eminescu: codrul, "Somnoroase pasarele", sifilis Daca ar trece acum pe la Colegiul National care ii poarta numele, Mihai Eminescu si-ar plange in pumni geniul pierdut.

Veronica Micle ii spunea lui Eminescu "Mitule iubit" In corespondenta inedita publicata de Polirom, cei doi iubiti folosesc diminutive dragastoase.

Cum a fost arestat Eminescu la 28 iunie 1883
Intre puscarie si ospiciu
Daca pe la 10 a fost la Titu Maiorescu, unde a stat, probabil, vreo jumatate de ora, pe la 11 s-a aflat la Capsa, unde s-a intalnit cu Grigore Ventura, pe la miezul zilei va fi ajuns la Cotroceni, iar pe la orele 13, cand este canicula in toi, acesta l-a instalat in baie si a plecat sa anunte politia ca e nebun. Lipseste, din scenariu, drumul poetului la Societatea Carpatii, undeva pe str. Stirbei Voda, deasupra Cismigiului (vezi actualul „Izvor Eminescu“). Aici s-ar fi ajuns continuand ruta de la Cotroceni spre Calea Plevnei, dar poetul soseste la Baia Mitrasevschi, care se afla pe Cheiul Dambovitei in jos, cam de unde incepe actualmente Calea Victoriei. Grigore Ventura il abate, asadar, de la scopul plimbarii, dar daca Eminescu nu merge la Societatea Carpatii, vine aceasta la el. Intr-adevar, G. Ocasanu este vicepresedintele acestei societati, iar ceilalti doi prieteni care-l insotesc sunt membri. Toti trei se plimba prin Bucuresti dupa Eminescu - si aflam de ce din acelasi proces-verbal al politiei: Am fost siliti sa-l imbracam in camisolul de forta si astfel l-am condus la institutul Caritatea, cu concursul d-lor Ocasanu si Const. Simtion - luand insa cheia de la usa baii. La Caritatea l-am confiat d-lui dr. Sutu, rugandu-l a-i da ingrijiri exceptionale. Vedem clar ca numitul V. Siderescu nu si-a dat concursul la imbracarea in “camisolul de forta“. Dar mai observam o inadecvare flagranta: ce legatura are politia cu ospiciul? Politia ar fi trebuit sa-l duca pe Eminescu - sau pe oricine altul - la… politie. De ce are, apoi, comisarul Niculescu in dotare acel „camisol de forta“? In amintirea lui Vintila Rusu-Sirianu (publicata, repet, de catre nepotul sau abia in anul 1967) se mai vorbeste de furgonul ospiciului, un fel de cotet pe roti tras de doi cai, unde Eminescu este bagat cu forta, iar poetul striga de se cutremura vazduhul dupa ajutor. Rezulta fara dubii ca biletul de internare la nebuni a lui Eminescu se afla la C. Simtion, dupa cum se stabilise cu Titu Maiorescu (acesta plecase cu trenul fulger in Europa chiar in aceasta zi, pe la orele dupa-amiezei), ca acesta avea din partea doctorului Sutu furgonul, camasa de forta, probabil gardienii institutului, si se asociase cu ceilalti ca sa-l convinga pe Eminescu sa-i urmeze. Nu vad cum s-ar fi putut intampla lucrurile altfel: vazand ca nu-l pot convinge, ca poetul se incapataneaza sa stea opt ore in baie, cei doi apeleaza la un amic neutru, probabil sincer, V. Siderescu, si cand acesta vine cu pantalonii cei negri ceruti de poet, intra toti impreuna cu el in baie. Intre timp ei au facut rost si de un politist.
Este posibil si urmatorul rationament: poetul, sau oricine in locul lui, ar prefera politia in locul casei de nebuni, pentru ca de la politie mai scapi, dar de „camisolul de forta“, mai va. Actul politaiului reda pana si atitudinea poetului fata de prietenii sai: avea aerul de a fi speriat la vederea noastra in numar de 4-5 persoane, intre care si d-l Constantin Simtion. Am zis numitului Eminescu ca n-are sa sufere nici un dezagrement, ca trebuie sa se calmeze… si drept raspuns se repede la amicii sai si la servitoarea baii, imbrancindu-i pe usa, apoi, aruncandu-se in baia plina cu apa, stropea pe oricine voia sa-l scoata afara. Poetul este, mai mult ca sigur, constient, stie ca este vanat de amicii sai, pe care-i imbranceste - inclusiv pe V. Siderescu care venea cu pantalonii ceruti; brusc, realizeaza ca si acesta l-a tradat, aducandu-i inauntru, odata cu el, pe urmaritori. Vreo cateva ore bune - poate nu chiar opt ore, cum ii declara ei politaiului, dar oricum pana ce trece caldura ingrozitoare din miezul zilei - C. Simtion incearca sa puna in aplicare planul facut cu Maiorescu - vezi mai sus. Criticul consemneaza clar: Potrivit intelegerii (ce avusese cu Simtion), i-am spus ca trebuie sa se duca la Simtion, pentru Societatea Carpatii. Mi-a cerut sa-i dau 5 lei pentru trasura, si a plecat cu trasura acolo (la Simtion). De acolo e vorba sa fie dus la dr. Sutu. O singura „stridenta“ apare in acest enunt: expresia e vorba sa. Dl Ion Filipciuc este acela care a atras atentia, in mai multe studii ale sale, ca aceasta expresie se repeta aproape obsesiv in amintirile catorva prieteni ai lui Eminescu despre aceasta zi din viata sa. I. Slavici, de pilda, scrie ca Eminescu era vorba sa plece la Botosani, in ajunul aceluiasi 28 iunie 1883, cand toata lumea buna, cum vedem (inclusiv Slavici), pleaca din Bucuresti parca pentru a lasa politiei loc sa-si faca treaba. Acest „era vorba“ al lui Slavici presupune o vorba avuta anterior, un plan, un proiect facut cu cineva, intr-un grup si intr-un context. Acum insa, in consemnarea lui Maiorescu, ce sens sa mai dam expresiei? Vine la el mai intai mesajul de la dna Slavici, apoi, „in curand“, viitoarea gazda a lui Eminescu, C. Simtion, si abia peste cateva ore Eminescu insusi. Acest e vorba sa fie dus la dr. Sutu sugereaza o vorba avuta in afara casei (si persoanei) lui Maiorescu, intre doamna in chestiune, domnul idem si, desigur, cei de la Societatea Carpatii care ramane consemnata in jurnalul lui Maiorescu. Poetul trebuie sa se duca la Simtion pentru Societatea Carpatii ramane un enunt obscur. De ce l-ar duce, la randul sau, Simtion la Societatea Carpatii pe Eminescu?! Nu stia poetul unde se afla aceasta sau avea nevoie neaparat de insotitor?! De ce sa se afle el (sau ei toti) acolo tocmai cand trebuia inspectat sediul de catre politie?! Ca sa le arate politistilor ca-si vad in mod pasnic de treaba? Este posibil. De acolo insa, dupa ce fac demonstratia de rigoare, Eminescu trebuie sa fie dus mai departe, la doctorul Sutu. Asta, daca presupunem ca el ar fi rezistat, adica sa para in ochii vizitatorilor ca-si vede pasnic de treaba. Sau, poate, trebuia compromis public la sediul numitei societati, cu politia de fata… N-as insista, dar vedem cu totii cat de ascutita este, la ora de fata, aceasta teorie a conspiratiei, cum se cauta peste tot argumente. O discutie aplicata pe textele care exista poate ca ar fi indicata.
Dar e monstruos! Nu poate fi banuit Maiorescu de ipocrizie; si daca ar fi, n-ar consemna asta in jurnal. Cum ne putem inchipui ca el, ca mentor, ar accepta sau chiar ar gira aceasta posibila compromitere publica a lui Eminescu pentru excluderea din viata publica?! E aberant. S-ar putea ca Societatea Carpatii, unde trebuia totusi sa ajunga poetul, sa fie aceea care l-ar proteja de ingerintele politiei, ascunde in vreun fel. Iar protectia stabilita pentru Eminescu, acel „e vorba“ maiorescian, sa fi insemnat chiar aceasta recluziune la dr. Sutu. In finalul procesului-verbal, comisarul de politie noteaza senin: l-am confiat d-lui dr. Sutu, rugandu-l a-i da ingrijiri exceptionale. Prin aceste ingrijiri exceptionale trebuie sa intelegem un regim privilegiat. Totusi, acolo il astepta pe Eminescu o camera numai a lui, platita de Maiorescu personal cu 300 de lei pe luna, o chirie maricica. Acest scenariu ni se pare plauzibil. Trebuia doar ca lucrurile sa se faca discret: Numai de s-ar face asta fara greutate! - cum noteaza criticul. In fond, rolul lui aici pare a fi acela de a lua legatura cu doctorul Sutu, cunoscandu-l mai bine decat ceilalti, fiind de conditie sociala oarecum apropiata (iar din jurnalul lui Maiorescu rezulta ca erau buni prieteni inca de prin 1872). Maiorescu gireaza aceasta ascundere a poetului. Atare postura ni se pare interesanta pentru ca se va prelungi: in iarna, de Craciun, tot Maiorescu va gira editia de poezii a lui Mihai Eminescu. Apoi, poetul mai fusese internat chiar in primavara acestui an, 1883; e drept ca nu la doctorul Sutu, ci la Spitalul Brancovenesc, pentru altfel de boli decat cele de nervi, dar nu stiuse nimeni sau nu anuntase public aceasta internare. Ar fi putut sta si acum in liniste la doctorul Sutu pana ce trecea furtuna. Asta incercau, probabil, de vreo opt ore, sa-i tot spuna amicii sai la usa baii in care se inchisese. El isi pierduse insa increderea in ei, in toti sau aproape toti, rand pe rand sau impreuna, si ajunsese la concluzia ca trebuie sa se apere singur, sa se ascunda singur chiar in aceasta baie primitoare. Iar Grigore Ventura atata, probabil, de pe margine flacara calomniei, trecand prin carciumi si prin redactii unde povestea ce se intampla cu ziaristul de la Timpul. Nu degeaba Titu Maiorescu il considera, in jurnalul sau, „nebun si indiscret“ pe Ventura…[/size]

'Ma recomand: Mihai Eminescu'


Maine ar putea fi sarba-toare nationala. Nascut la 15 ianuarie 1850,Eminescu ramane pe primul loc in preferintele romanilor. Marturii, ganduri si randu-ri inedite despre poetul pe care I.L. Caragiale il "definea": "Ma recomand: Mihai Eminescu. Asa l-am cunoscut eu".

Eminescu, erou de carte şi film
Eminescu în box-office. În literatură şi cinematografie. Eminescu, erou de film şi personaj puternic într-un roman al zilelor noastre. Mai aproape de actualitate. Viu în peliculă. Reîncarnat în rolul vieţii lui, în paginile unei cărţi. Cine ar vrea să regizeze un film despre istoria lui tulburătoare? S-ar încumeta Cătălin Mitulescu. Are Eminescu potenţialul de a deveni figură solidă într-un roman vandabil? Florina Ilis răspunde afirmativ, iar scriitorul Florin Lăzărescu crede că s-ar putea scrie un volum "comercial" despre viaţa lui.
Regizorul Cristi Puiu crede că toate personalităţile au potenţial să devină eroi pe marele ecran. "Se pot face filme biografice despre toate personalităţile culturii române. Problema nu este aceasta, ci aceea că se fac filme proaste. Nu este suficient să-ţi alegi o personalitate de talia lui Eminescu pentru ca pelicula să fie în mod automat bună. Nu aş regiza un asemenea film ca să am succes la box-office, pentru că pe mine nu mă interesează personalităţile, ci anonimii, oamenii de pe stradă".
Puiu este convins că Eminescu are şanse să devină erou de cinema: "Bineînţeles că are potenţial. Şi Bacovia sau Arghezi l-ar avea, mai ales că ultimul a avut o viaţă accidentată şi zbuciumată".
Mitulescu: proiect despre Eminescu
"Cred că ar putea avea succes o asemenea poveste, ţinând cont şi de relaţia specială a poetului cu Ion Creangă. E unul dintre proiectele mele, mă gândesc de mulţi ani la un scenariu. Aş vrea să fac referire şi la femeile din viaţa lui, la relaţia cu Veronica Micle. Eminescu e un personaj care mi-e apropiat, care mi-a fost drag începând din clasa a opta", spune regizorul Cătălin Mitulescu.
Florina Ilis, despre nebunia poetului
Surpriză. Romanciera Florina Ilis a scris deja 100 de pagini dintr-un roman care înlătură tabuurile despre viaţa lui Eminescu:
"Sunt doi poeţi puşi în oglindă, Eminescu şi un poet actual, contemporan.
Romanul face legătură între prezent şi trecut şi arată cum se raportează un poet de acum la opera lui Eminescu", spune Florina Ilis, premiată pentru proză de Uniunea Scriitorilor. "O să mă refer şi la momentele controversate din viaţa lui, la publicistică. Încerc să îl redau tinerilor, fără să alterez realitatea. Mă voi referi la scrierile lui, la acuzaţiile care i s-au adus. S-a spus că este naţionalist, dar voi povesti şi despre nebunia sa, pentru că există persoane care au spus asta".
Florina Ilis vrea să construiască o poveste incitantă, care să te ţină cu sufletul la gură, să treacă graniţele, către librăriile occidentale. "Voi intra în dialog şi cu Lovinescu, iar alte personaje pe care le voi pune în relaţie vor fi Ion Creangă, Titu Maiorescu, Veronica Micle".

Mai bine un film decât un roman
Florin Lăzărescu, tânărul scriitor care a primit la Viena, pentru "Trimisul nostru special", Premiul pentru Literatură Est-Europeană, crede că se poate scrie un roman comercial ("fără nimic peiorativ în termenul ăsta") despre Eminescu. "Ipotetic vorbind, aş accepta să scriu un scenariu de film despre el, fără să alterez realitatea. Ca "material didactic" cu impact major, eu zic că ar fi mai bun un film decât o carte. În cazul Eminescu, deja vorbim de o "vedetă", de un brand. Dacă vrei să-l "vinzi", cu profesionalism, o poţi face. Însă asta-i mai degrabă o problemă care ţine de marketing, nu de literatură".

Poetul nepereche,la produs
O campanie declanşată anul trecut de site-ul cultural LiterNet a făcut rumori în lumea culturală. Iniţiatorii şi-au propus să afle de la cititori ce produs comercial poate fi vândut de numele "Eminescu". Publicul a dat idei şi sloganuri hazlii: "Frigiderul Eminescu – nemuritor şi rece"; Ciorapii Eminescu - "Ciorapii Nepereche; EmiNESScu - cafea instant; Pix/produse de birotică Eminescu: (kit special "pentru scriitori").

Cine e bun în rolul marelui poet?
"În rolul unui Eminescu atipic l-aş vedea pe Tudor Istodor, fiul Maiei Morgenstern, care are toate măştile unui poet romantic – gândire, fizionomie, alură", spune Cristi Puiu. Cătălin Mitulescu ar pune pe altcineva în pielea personajului. "Dacă m-aş apuca acum să filmez, în rolul principal l-aş distribui pe Bogdan Dumitrache, cu care am lucrat pentru scurtmetrajul Trafic. Creangă ar putea fi Dragoş Bucur (care ar trebui să se îngraşe), iar Veronica Micle - Dorotheea Petre", ne-a declarat regizorul care s-a aflat cu filmul său, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", la un pas de o nominalizare la Oscar. Preferatul lui Mitulescu, actorul Bogdan Dumitrache crede că ar fi destul de riscant să spargi tiparele de imaginaţie în care românii l-au încorsetat pe Eminescu: "Cu siguranţă l-aş juca cu mare plăcere, deşi ar fi dificil să schimbi percepţia oamenilor asupra lui. Orice altă interpretare a lui ar fi greu de acceptat".

Eminescu faţă cu marii admiratori şi micii detractori
Cel mai vechi text al lui Nicolae Iorga despre Eminescu datează din 1890 şi se referă la Ediţia Morţun, apărută în acel an, la Iaşi, în Editura Şaraga, iar cel mai nou din 1940. O jumătate de veac, Eminescu a constituit pentru marele cărturar o obsesie fecundă, un punct de sprijin, o certitudine.
Dar să ne amintim cum evocă Nicolae Iorga impactul generaţiei sale cu geniul eminescian: "Şi noi ne-am găsit deodată, cînd aveam vreo şaisprezece ani, înaintea acestei formidabile poezii. Eram deprinşi doar cu recitarea şcolară a versurilor lui Alecsandri, Sentinela română, Sergentul din Vaslui, eram hrăniţi cu această bună şi surîzătoare poezie, care prinde foarte bine într-un salon cu mobilă îmbrăcată în rips, cu un lampadar frumos la mijloc, subt lumina căruia este masa pe care jucătorii de cărţi înseamnă cu creta cîştigul şi pierderea, şi unde apare servitoarea de la ţară (era frumos să fie de la ţară) purtînd tablaua cu dulceţi de chitră şi cu păhărele aburite, care au aerul totdeauna că sînt îngheţate. Da, ne-am găsit în faţa noastră cu una din acele poezii care nu admit rîsul de salon: sau neînţelegerea absolută sau suprimare totală. Ne-am zbătut puţin; şi eu am trecut prin această criză. La început cartea lui părea bătută cu şapte peceţi. Pe urmă, deodată, sufletul s-a deschis cu totul şi ne-am mirat mult cum nu ne-am înţeles de la început. A fost atunci pentru nou un drum al Damascului. Mergeam ca Saul acela care nu înţelegea Cuvîntul. Şi deodată a venit puternic această inexorabilă lumină şi cu toţii ne-am lăsat la pămînt înaintea zeului care trecea. Şi zeul acesta n-a ieşit niciodată din sufletul nostru, şi noi şi toată generaţia noastră suntem înainte de toate ai lui. Limba lui o vorbim, gîndul lui îl avem, şi viaţa lui curată de muncă închinată ţării noastre, viaţa aceasta de jertfă despreţuind satisfacţiile materiale şi ignorînd preocupările de interese particulare, viaţa lui o trăim (puternice aplauze unanime, îndelung repetate). Aceasta vouă, tineret, v-o înfăţişăm. Voiţi de dînsa, fericită ţara în care trăiţi şi părinţii cari v-au născut! (aplauze prelungite)".

Conferinţa din care am citat, intitulată Eminescu. El, generaţia lui şi generaţia noastră, a fost rostită în 1929, la Bucureşti, cînd se împlineau patru decenii de la moartea Poetului.

După 35 de ani, de la tribuna Academiei, George Călinescu rostea, şi el, o conferinţă ce avea nu doar să o egaleze, dar chiar să o întreacă - în primul rînd prin forţa analitică - pe cea a lui Iorga. Era în 1964, la 75 de ani de la moartea creatorului "Odei, în metru antic". Călinescu topea aşa-zicînd gheaţa Siberiei internaţionaliste vorbind despre Eminescu, poet naţional. Conferinţa a fost înregistrată integral pe bandă magnetică şi se înscrie între "nestematele" Fonotecii de Aur a Radiodifuziunii Române.

•

Toate reacţiile declanşate de un săptămînal postdecembrist, care într-un număr al său a găzduit mai multe comentarii şi opinii privind opera, biografia, înfăţişarea fizică, starea sănătăţii şi, fireşte, posteritatea lui Mihai Eminescu, nu fac nici doi bani pe lîngă o replică a lui Eminescu însuşi dată avant le lettre. De unde se vede că detractorii de ieri, de azi şi de totdeauna ai săi, în fond nişte "mititei", sînt - sărmanii de ei - învinşi înainte de a purcede la ridicola luptă. În Timpul din 16 decembrie 1879, Eminescu atrăgea luarea aminte: "Nu urîm decît lipsa de caracter, decît luarea drept pretext a principiilor pentru a le exploata în folosul unei asociaţii de oameni lipsiţi de demnitate personală, respectăm însă opiniile răsărite dintr-o sinceră convingere, ba chiar schimbarea convingerilor, cînd aceasta se întemeiază nu pe motive personale, ci într-adevăr pe schimbarea totală a împrejurărilor generale. Stimăm şi pe teologul ce crede în geocentrism bazîndu-se numai pe Biblie, îl stimăm însă şi pe acela căruia opinia biblică i-a fost schimbată prin raţionamentul învingător al lui Galilei. Numai convingeri să fie, nu pretextare de convingeri".

Înainte de a scrie despre Eminescu, ar trebui să ne întrebăm: pe cine stimăm şi ce convingeri avem? Deşi, fără îndoială, nu e atît de simplu fiindcă şi asta ţine de caracter... Dar nu numai de caracter... Oricum, tot Eminescu se (şi ne) consolează: "E o fericire pentru noi că, prostia şi perversitatea fiind nemuritoare, cel puţin proştii şi perverşii in concreto sunt muritori".EVENIMENTUL

Viata ca o caricatura
Textualizez iarasi, dar de data aceasta printre numeroasele caricaturi de epoca ce-l infatiseaza pe prim-ministru primind „dusuri filogermane“, pe acelasi impreuna cu C.A. Rosetti in postura de Adam si Eva in Paradis, sub pom, ademeniti de sarpe (in persoana ministrului de externe al Austro-Ungariei ) si izgoniti de M. Kogalniceanu cu un bat divin etc. Acest fond de caricaturi - care, dupa cate imi amintesc, ii placusera pana si lui Zigu Ornea, un critic foarte aspru al cartii mele din 1994, dar imblanzit cu masura cand a scris despre cele ulterioare - pare mai graitor decat documentele insele. Pe tinerii de azi ii fascineaza de-a dreptul. Este, poate, momentul sa amintesc aici ca revistele de caricaturi au fost exceptate cu buna stiinta de la baza informativa a Bibliografiei lui M. Eminescu, la care am lucrat in Biblioteca Academiei Romane. Argumentele erau pertinente: caricaturile necesita interpretari indelungi si, apoi, nu au la baza adevarul istoric, ci fantezia, presupunerile caricaturistilor. Asa e, dar marja lor de adevar este de luat in seama; ele se bazeaza pe intuitie si de multe ori istoria se face cu intuitia ziaristilor. In plus, ele pastreaza incifrata, deci transmit in masura in care reusim sa o descifram, acea stare de spirit a momentului, care ne intereseaza, in fond, atat de mult. Mai exact, desi acest tratat de alianta ce-l anihileaza si pe Eminescu este un tratat secret, toata lumea stie de el, il banuieste exact daca se poate spune asa. Replica din epoca era, prin octombrie 1883, aceasta: Cine face miau-miau pe acoperis d-le Bratianu?. Era deci un fel de Manastire-ntr-un picior, ghici ciuperca ce e… Greutatea vine, astazi, din descifrarea acestor caricaturi, adica din identificarea chipurilor si a situatiilor. Ajunsesem - cred ca eram printre singurii, si nu o spun cu tristete, ci cu disperare - sa pot citi colectii intregi de reviste de caricaturi fara sa mai am nevoie de dictionar. Ma familiarizasem, adica, atat cu oamenii, cat si cu intamplarile. Am lucrat mult timp la o editie pe care o intitulasem Eminescu in caricaturi - si care cuprindea texte ziaristice de M. Eminescu, ilustrate cu caricaturi sincrone. Nu e vorba de desene puse la textele eminesciene, de o ilustrare intentionata asadar, ci de aceleasi evenimente descrise de Eminescu in ziarul Timpul - si de anonimii desenatori ai momentului in caricaturi publicate in alte ziare.
Sincronicitatea este fascinanta, iar scoaterea la iveala a unei asemenea carti ar spulbera - poate chiar definitiv - prejudecata ca „grafica militanta din ziarele de la sfarsitul secolului al XIX-lea este lipsita de valoare artistica“ (am citat din memorie din concluzia lui Andrei Otetea, facuta, parca, sa scoata din circuit acest capitol - care, iata, nici nu se credea ca mai exista). Negasind intelegere pe parcursul documentarii (adica, ajutor sa scotocesc, sa fotografiez si, mai recent, sa scanez, bani pentru aceste operatiuni etc.) - si nici sponsor dispus sa ma ajute -, tema a ramas nestrabatuta, asteptand, poate, in vreun viitor, pe cineva sa i se dedice… Pot oferi consultatii. Revin - dupa aceasta digresiune, agreabila sper - la 28 iunie 1883 si la guvernul I.C. Bratianu. I s-a mai cerut sa verifice Societatea Carpatii, care desfasura activitate subversiva pentru unirea Ardealului cu tara. A organizat razii, perchezitii, devastari ale sediului din Stirbei Voda. In compensatie la toate acestea, poate, sau poate tot la cererea Austro-Ungariei (nu se poate sti, pentru ca legea in virtutea careia s-a actionat scutea de explicatii) guvernul l-a expulzat pe amintitul Émile Galli. S-au facut rapid dislocari si reasezari, un redactor al foii franceze a venit la Timpul conservatorilor - care si-a schimbat mult configuratia, orientarea, directia. Iar pe fondul acestor evenimente atat de brusc infierbantate, apare stirea ca a innebunit Eminescu. Simpla inseriere a innebunirii sale intre evenimentele politice si ziaristice ale momentului ridica semne de intrebare. Daca mai adaugam ca stirea nebuniei apare in ziarul Romanul, oficiosul guvernului (de fapt, al aripii rosettiste din partidul liberal), si este confirmata de ziarul Timpul, institutia la care lucra poetul, peste doua zile (iar confirmarea este redactata cam in acesti termeni: „… unul dintre redactorii acestei foi, D. Mihail Eminescu, a incetat a mai lua parte la redactie atins fiind in mod subit de o grava boala…“, deci se anunta intai demiterea, incetarea contractului, iar apoi motivatia de rigoare), daca mai tinem cont ca in epoca declararea publica a nebuniei cuiva il excludea automat din viata publica cand nu facea dovada credibila ca este sanatos, iata ca ajungem in fata unui alt adevar decat cel cu care ne-a obisnuit o traditie - cum sa-i spunem? - cel putin narcisista… Ma rog, un alt adevar daca suntem adeptii adevarului dublu ori multiplu - sau, iata, in fata celuilalt, singurului adevar… ascuns pana acum. Anume, se contureaza ideea ca, pe fondul unei crize nervoase reale, cauzate probabil de stres, Eminescu este indepartat din viata publica intr-un context care cerea imperios ca el sa fie redus la tacere.
Toata aceasta „poveste“, a trebuit s-o reverific pentru a nu stiu cata oara - dar e mult timp de cand incetasem aceasta „liturghie a documentelor“ - in fata tinerilor mei prieteni de la Televiziunea Romana, intre care dnele Anca Orban si Camelia Robe ma urmareau foarte atente, destul de neincrezatoare, cu cartile mele deja citite si adnotate, cu intrebari pregatite pentru fiecare secventa temporala in parte. O spun si cu tristete, si cu bucurie: am convins destul de greu - si mai mult decat mine au convins cartile si ziarele de epoca pe care le-am scos din biblioteci si le-am aratat spre documentare, mai ales aceste caricaturi care ne repun, oarecum, in contextul Academiei Catavencu de azi. E trist sa nu te creada lumea pe tine insuti, dar e bine ca cel putin dovezile pe care le aduci devin, adica raman credibile… In fond, suntem efectul izvoarelor noastre de informare; ele sunt si raman cauza.[/size]

Scrisorile de dragoste dintre EMINESCU si VERONICA MICLE
http://www.formula-as.ro/reviste_448__177__.html

Eminescu, mereu nou
Revista Agero - Cultură.
Mi-am petrecut vara aceasta (2006) în verificări cerute de necesităţi : rugându-mă tinerii realizatori ai emisiunii „Mari români” de la TVR1 să-i ajut pentru un film documentar despre viaţa de ziarist a lui Mihai Eminescu, a trebuit să le explic pe larg documentaţia la cartea mea „A doua viaţă a lui Eminescu”, din 1994. Cuvântul „explicaţie” îmi vine în minte împreună cu sensurile lui etimologice : este ca şi cum ai netezi ceva foarte, foarte complicat, adică ceva cu multe pliuri, ca o hârtie mototolită oarecum. Iar tinerii mei colaboratori nu lasă nimic neumblat, se interesează de netezirea fiecărei cute, adică au întrebări peste întrebări, şi această...Nicolae Georgescu >>

Eminescu se ruşina că nu ştie tot
http://www.evenimentul.ro/articol/eminescu-se-rusina-ca-nu-stie-tot.html

Cassian Maria SPIRIDON – Eminescu si problema taraneasca

Canada, singura tara in care, in afara Romaniei, se afla trei statui ale lui Eminescu

Montreal, Canada/Romanian Global News

Invitat sa asist la inaugurari si macar sa vad cele trei statui ale lui M. Eminescu din Canada, am calatorit la Montreal, Winsor si Hamilton pentru a le examina.
In calitate dubla de Director General al birourilor Fundatiei Nationale pentru Romanii din Strainatate si de Membru de Onoare si Reprezentant Emerit al Asociatiei Romane din Canada, mi s-au dat informatiile necesare; dintre acestea, unele le voi prezenta mai jos.
Statuia din bronz din Montreal, Quebec a fost executata la scara 1:1 dupa opera sculptorului Vasile Gorduz si a costat aproape 1,2 miliarde lei vechi. Amplasata in „Place de la Roumanie”, centru de circulatie intensa, statuia il reprezinta pe poet descult si intr-o camasa lunga. In functie de unghiul din care este privita, opera pare sa spuna altceva, ceea ce a starnit discutii intre romanii din zona. Alaturi insa de Alexandru Cetateanu, Presedintele Uniunii Scriitorilor Romani din Canada, am facut intr-o dimineata un test cu canadienii care-i treceau prin preajma: fara cunostinte prealabile, acestia au admirat statuia si au banuit ca este cea a unui poet.
Mi s-a aratat ca ideea si realizarea apartin Federatiei Asociatiilor Romane din Canada in frunte cu Dr. Jean Taranu si fostului consul al Romaniei la Montreal, d-na Elena Sava Stefoi, care a colaborat in acest scop cu Pierre Bourque, fostul primar al orasului. In martie 2005, la Washington DC, am fost onorat sa-i predau scrisoarea fostului sau omolog, de data aceasta Presedintele Traian Basescu (o sustinea pe Magda Botez, rechemata in tara din pozitia de Consul al Romaniei).
Bustul poetului din Winsdor, Ontario, localitate supranumita „Orasul Trandafirilor", a fost inaugurat chiar in acest an. Cea mai sudica asezare a Canadei si cel mai important loc de trecere spre Statele Unite este asezata de cealalta parte a lacului Michigan fata de metropola americana Detroit care se vede de acolo in toata splendoarea. Asezata in fata Catedralei Ortodoxe Romane „Sf. Gheorghe". Statuia de bronz a fost turnata in tara dupa opera sculptorului Aurel Contras care are expus, la Bistrita Nasaud, si bustul Veronica Micle, marea iubire a poetului. Statuia il reprezint pe poet tanar, asa cum il stim, inaripat de idealuri care au intarziat sa se realizeze. Pe soclul statuii, frumoasa inspiratie, s-a asezat o placa de bronz cu un vers din „La steaua". Alaturi de aceasta se afla si traducerea in engleza dupa cunoscutul traducator Adrian George Sahlean.
Bustul si lucrarile aferente au costat 80.000 dolari canadieni, donatie a familiei Herman si Siriana Victorov, sponsori ai actiunii de suflet „Eminescu al nostru”. Luandu-ne dupa nume si realizari, primul este un inventator care s-a distins prin faptul ca a reusit sa-si transpuna inventiile cu mare succes in practica ajutat de sotia sa, o olteanca vioaie si ascutita la minte care a stiut sa-l sprijine si insufleteasca in tot ceea ce a intreprins. Lasand deoparte numele, se constata (nu dupa vorbe!) ca sunt cu mult mai romani si mai entuziasti pentru cauzele romanesti decat majoritatea celor pe care ii cunosc.
Al treilea bust, aflat la „Campul Romanesc”, este situat intr-un cadru natural care se intinde pe o suprafata de 40 de acri in apropiere de Hamilton, Ontario. Datorit sculptorului Nica Petre, a carui activitate a fost rasplatita in decada trecuta prin Medalia Mihai Eminescu acordata prin decret prezidential si o ordonanta de urgenta, bustul sculptat in marmora il reprezinta pe poet „nemuritor si rece”, dispretuind ganditor pe unii din epigonii care i-au urmat. Aflat pe „Aleea scriitorilor romani”, bustul se afla nu departe de Centrul Cultural „Nae Ionescu” si de capela cu hramul „Sfanta Maria”, realizari devenite posibile care datorita unora ca raposatul Eugen Barsan sau ca George Balasu si dna. Mihaela Moisin.
Observand aceste statui si povestea lor, te intrebi de ce oare in Canada, care gazdueste circa 80.000 de romani (in Ontario circa 40.000 iar in Quebec 30.000), se afla trei statui si doua campuri romanesti (Val David si Hamilton), pe cand in SUA, unde se afla aproape de zece ori mai multi romani, nu se afla nici pe departe ceva similar.
Desi s-ar putea invoca politica multiculturala a primei tari, raman la parerea ca in SUA suntem mult prea preocupati de noi insine ca sa mai ne gandim si la altceva. Sau poate nu am gasit printre noi, sau nu i-am sprijinit cand acestia s-au oferit, adevarati romani precum G. Balasu, Jean Taranu, E. Barsan, H. Victorov si M. Moisin...
(Claude G. Matasa, Consul Onorific General al Romaniei, Florida, SUA)

Mihai Eminescu: Între atac la persoană şi asasinare
http://noinu.rdscj.ro/article.php?articleID=181

Mai potoliţi-l pe Eminescu!
http://www.independent-al.ro/content/view/659/66/

Biografia "Luceafărului"
http://www.evenimentul.ro/articol/biografia-luceafarului.html
http://www.evenimentul.ro/articol/biografia-luceafarului-ii.html

Mihai Eminescu – intre atac la persoana si asasinare
http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=19213&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=19250&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=19287&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=19323&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=19397&format=html