IN ROMANIA[1]

Scris de Admin 13.02.06 23:24

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

Scris de Admin 17.08.09 23:30

George Rich, presedintele Comisiei "Joint" pentru
Europa de Est - "Sinagoga de aici este una dintre cele mai frumoase din
Europa"

Este pentru prima data cand vin aici, in Transilvania. Ma bucur ca am
venit in comunitatea din Tg. Mures, unde am gasit oameni prietenosi,
dornici sa colaboreze, care fac eforturi pentru pastrarea vietii
comunitare. De altfel, eu vorbesc si limba maghiara, fiind originar din
Budapesta.Sinagoga de aici este una dintre cele mai frumoase din Europa.
Noi acordam comunitatilor din Romania ajutoare substantiale, mai mult
ca in alte tari, care au comunitati mai mici. Dorim sa facem cat mai
mult, sa atragem si generatia de mijloc, stiind ca tinerii, cat si cei
varstnici, sunt destul de activi. Intelegem ca oamenii de 30-60 de ani
sunt ocupati cu profesia si activitatile lor, dar speram sa participe
mai mult la viata comunitara. Am vizitat Bulgaria si acolo am gasit o
viata comunitara extrem de activa.In Romania ma aflu a doua oara; de aici voi pleca in alte orase din
Transilvania si sper sa raman cu cele mai bune impresii. Impreuna cu dl
dr. Zvi Feine, va declar ca "Joint" va fi întotdeauna alaturi de
dumneavoastra.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Av. Iulian Sorin - un moment de inalta spiritualitate iudaica

Reinaugurarea Templului Mare - adevarat miracolTraim
un moment de inalta spiritualitate iudaica prin ceremonia reinaugurarii
Templului Mare din Tg. Mures. As aprecia ca acest eveniment reprezinta
un adevarat miracol. Cine si l-ar fi imaginat in urma cu 56 de ani,
cand evreii din acest oras, la fel cu ceilalti evrei traitori in
Ardealul vremelnic ocupat, au fost dusi, ca vitele la abator, pe drumul
fara de întoarcere al lagarelor de exterminare?! Nu este pentru prima
oara in istorie cand evreii sunt supusi pogromurilor, actiunilor de
exterminare, dar este pentru prima oara in istorie, cand aceasta crima
se petrece cu premeditare, in mod planificat, cu o tinta finala bine
conturata: disparitia de pe fata pamantului a poporului nostru. Dar
aceste incercari, care nu au fost unice in istorie, s-au dovedit
zadarnice pentru ca - "Am Israel Hai" - poporul lui Israel traieste si
va dainui pana cand Cel Atotputernic va hotari ca misiunea
incredintata, de a raspandi Cuvantul Bibliei, de a lupta pentru
dreptate si lumina, de a milita pentru pacea intre popoare si buna
convietuire intre oameni, indiferent de apartenenta lor religioasa sau
etnica, pana cand nu se va înfaptui planul Dumnezeirii incredintat pe
Muntele Sinai, prin Mose Rabeinu, poporului evreu, indiferent de
incercarile prin care a trecut si poate va mai trece, va fi implinita
spre binele întregii lumi.
De aceasta incredintare fiecare trebuie sa fie convins si
trebuie sa fie convinsi toti acei care au pus mana pe Biblie, care au
rasfoit-o si au citit istoria sacra a acestui popor, au citit Cartea
Esterei, au vazut ca nu numai Haman, dar si toti "hamanii" care s-au
perindat, de-a lungul secolelor si mileniilor, au avut acelasi sfarsit.
Si le recomandam sa tina cont de cele scrise in Sfanta scriptura, care
este Cuvant revelat al Celui Atotputernic, si sa nu mai încerce, pentru
ca finalul se va razbuna tocmai împotriva lor.
Noi suntem, am fost întotdeauna si ramanem cetateni fideli ai
statului in care traim. Am dovedit-o prin contributia noastra in arta,
stiinta, cultura, economie si, cand a fost nevoie, pe campul de lupta.
Evreii nu erau cetateni ai Romaniei anului 1877, dar au participat si
au dat jertfe de sange in Razboiul de Neatarnare, iar in razboiul din
1916-1918, au dat 20.000 de victime pe campul de lupta; ofiteri,
subofiteri, ostasi, au fost decorati de însusi regele Romaniei pentru
faptele de vitejie, pentru curajul cu care au luptat pentru întregirea
si faurirea Romaniei Mari. Acestia au fost evreii, acestia sunt evreii
si nu acele caricaturi infame care-i prezinta pe evrei ca "lipitori ale
satului", vanzatori de bauturi spirtoase, camatari.
Un Lazar Edeleanu, al carui procedeu de rafinare a petrolului a
ramas si astazi in patrimoniul tehnicii mondiale, un Tiktin, un Lazar
Saineanu, care au creat dictionare, printre primele dictionare de limba
romana, o sumedenie de alti oameni de stiinta, despre care nu avem acum
timp sa vorbim, au demonstrat participarea activa a evreilor la
edificarea Romaniei si a civilizatiei moderne. Este instructiv pentru
cine merge in cimitirul evreiesc din Iasi, Bucuresti ori din alte
localitati si vede siruri de eroi pieriti in razboaiele Romaniei pentru
Neatarnare, pentru Intregire si, vizavi de aceste monumente istorice,
vede mormintele comune ale celor ucisi in pogromul de la Dorohoi, din
iunie 1940, de la Bucuresti, din 21-23 ianuarie 1941, din Iasi, la 29
iunie - 1 iulie 1941, din "Trenurile mortii" si isi pune întrebarea:
"Fapta si rasplata?". Nu in mod conjunctural evreii si-au adus
contributia lor la prosperitatea acestei tari.
Este un îndemn pe care il gasim la profetul Eliahu, care spune:
"sa vrei binele cetatii in care traiesti, caci de binele ei atarna
binele tau". Este o porunca divina si noi o pastram si o aplicam. Iata
de ce evenimentul de astazi ne pune in situatia de a întelege ca se
petrece un miracol într-un oras in care au trait peste 5 000 de evrei -
cea mai mare parte dintre ei exterminati -, astazi, o comunitate cu
ramasite de circa 200 de suflete, impreuna cu cei din localitatile
apropiate de Tg. Mures, care nu numai ca traiesc, activeaza si
participa, dar au forta necesara de a recladi un asemenea Templu de o
însemnatate cu totul deosebita, motiv pentru care si este trecut in
lista monumentelor istorice si de arta ale Romaniei. Trebuie sa amintim
aici numele istoricului-arhitect Tokes, care a proiectat consolidarea
si lucrarile de restaurare a acestui Templu si imi vine in minte faptul
ca acest istoric-arhitect este si un curajos alpinist, care a escaladat
Everestul. Obisnuit sa lucreze la inaltimi s-a dovedit si aici apt sa
atinga inaltimile artei.
Stimati participanti, este departe de noi dorinta de a semana
vrajba, de a semana ura. Sigur ca noi nu avem mandat de la nimeni ca sa
iertam, ca sa uitam, dar suntem constienti de faptul ca nu trebuie sa
confundam pleava, care poate exista in randul oricarui popor, cu
sufletele nobile, cu oamenii de adevarata omenie care exista in randul
tuturor popoarelor. Cine ar putea uita teribilul rechizitoriu,
energicul protest pe care regretatul episcop Marton Aron l-a exprimat,
in primavara lui 1944, in Catedrala "Sf. Mihail" din Cluj, in fata
autoritatilor maghiare ale timpului si ale Wehrmacht-ului, denuntand
deportarea evreilor din Transilvania. Pentru curajul sau, rasplata a
fost interzicerea de a mai tine predici la Alba Iulia, aflata pe
teritoriul Transilvaniei vremelnic ocupata. Dar Marton este un simbol
al maghiarimii de nobila spita, ca si "Dreptii Popoarelor" de la "Yad
Vashem", oameni din randul populatiei maghiare din Ardeal, care au
salvat evrei.
Suntem cu totii constienti ca se impune sa întoarcem o fila a
istoriei. Suntem datori sa ne aducem cu totii contributia la buna
convietuire in interesul comun al tuturor etniilor, al tuturor
religiilor. Bucuria noastra este amplificata de faptul ca este prezent,
alaturi de noi, dl George Rich, presedintele Comisiei "Joint" pentru
Europa de Est, un om cu o deosebita putere de analiza si sinteza.
Scurtul timp pe care l-a avut pentru noi, a constituit un aport
deosebit de benefic pentru viata noastra comunitara, pentru care ii
multumim. Ne bucuram ca dl dr. Zvi Feine - directorul Programului
"Joint" pentru Romania -, aduna, ca o albina, polenul donatiilor de la
diferite organizatii si personalitati, pentru a alimenta fondurile
"Joint"-ului, care vin in ajutorul celor nevoiasi, din randul
populatiei evreiesti. Dvs., ca targu-mureseni, stiti cel mai bine cat
ajutor a dat "Joint"-ul acestei comunitati si cate fonduri au fost
aduse aici, numai pentru dumneavoastra.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Evrei din Tg. Mures - portrete

In
1945-1946, mai traiau aici circa 1.000 de evrei din cei 7.000, in 1940.
Unii erau originari din oras, altii sositi din Cernauti. Astazi,
comunitatea numara doar 240 de membri. De sarbatori, serviciul religios
este oficiat de Grünstein Iosif, care are venerabila varsta de 86 de
ani si de dl B. Sauber. Cel mai varstnic membru al comunitatii are 96
de ani, iar cei mai tineri sunt copiii familiei Solomon. I-am întalnit,
la sediul comunitatii, pe dnii David Bishop - sosit din Glasgow
(Scotia), unul dintre cei sase membri ai unei organizatii evreiesti de
intrajutorare, "Targu Mures Trust", inregistrata in Marea Britanie -,
Carol Margulies si Ladislau Grun (secretarul filialei Asociatiei
Victimelor Holocaustului) - doi dintre cei 51 de supravietuitori ai
Holocaustului. Fost antrenor si profesor de sport, dl Grun a inceput,
inca din 1997, din proprie initiativa, sa faca expuneri in scoli, la
intalniri cu tinerii din oras, despre istoria insangerata a evreilor,
din perioada 1940-1945, fiind invitat, impreuna cu dl Carol Margulies,
sa tina asemenea expuneri si in Elvetia (la Zürich, Basel).
Am pornit apoi spre locuinta domnului Robert Marmor, trecand pe
langa doua minunate constructii arhitectonice: Palatul Culturii si
Prefectura, cladiri ridicate la începutul secolului XX, arhitecti fiind
doi evrei unguri veniti de la Viena. Dl Robert Marmor, doctor in
stiinte juridice, un adevarat om de cultura, colectionar de tablouri si
carti rare, mi-a spus ca tocmai si-a serbat "a doua Bar Mitzva", a
împlinit 83 de ani, adica la cei 70 de ani, cat a trait si regele
David, a mai adaugat 13. Sotia sa, Martha Marmor a fost, multi ani,
profesoara de limba romana la cel mai cunoscut liceu din oras "Unirea".
Ca si multi alti coreligionari, Robert Marmor este un supravietuitor al
lagarelor de munca (din Bielorusia, de la Cotul Donului). Tot el m-a
îndrumat sa-l vizitez pe artistul plastic Martin Iszák, o personalitate
a culturii din tara noastra, care si acum, la varsta de 87 de ani, isi
petrece o mare parte din timp in atelierul sau.
Martin Iszák m-a întampinat in poarta, aratandu-mi "Monumentul
ostasului roman", creatia sa, care se vedea din capatul strazii si mi-a
spus, glumind: "Stii ce spune soldatul? «Iata atelierul
sculptorului!»". Din catalogul prefatat de Ion Frunzetti, in 1983,
aflam ca artistul a debutat la Budapesta, in 1933. In 1938, a realizat
monumentul "Mihai Viteazul", in 1939, a participat la Expozitia
Internationala de la New York, iar in perioada 1942-1944, a fost
deportat intr-un lagar de munca fortata. Din 1949, este profesor la
Scoala de Arta din Tg. Mures, iar in 1953, a devenit presedinte al
Fondului Plastic din oras. Martin Iszák a realizat impresionante
lucrari reprezentand personalitati ale istoriei si culturii romane:
Burebista, Balcescu, Eminescu, Enescu, dar si maghiare: Bolyai, Bartok,
Salomon Ernö (poet evreu, victima a Holocaustului). (B.M.M.)

Scris de Admin 17.08.09 23:27

Festivalul ansamblurilor corale de tineret -
cantecul poate deschide portile cerului? da!

Primul Festival al corurilor tineretului evreu din tara, gazduit de
Templul brasovean, a dat viata noua vietii noi a Sinagogii Albe.
Aproape 250 de tineri evrei din cele mai diverse colturi ale tarii,
insotiti de voluntarele sociale ale "Joint"-ului, Yael Stitelman si
Shoshana Schechter, din S.U.A., au venit, cu dimineata varstei lor,
sa-i sporeasca, muzical, frumusetea. "Cine cunoaste istoria poporului
evreu si nu crede in minuni, nu e realist", spunea Ben Gurion.
Si avea dreptate, a sustinut acad. Nicolae Cajal, accentuand asupra
ideii in sine de festival al tineretului evreu, idee care merita
perpetuata.
Festivalul, extraordinar schimb de experienta pentru toti
muzicienii nostri, profesionisti si amatori, trebuie repetat, daca nu
anual, poate la doi ani. Festivalul a fost gandit ca stimulent pentru
tinerii evrei din tara spre a da viata templelor in comunitatile unde
traiesc, a promova cultura evreiasca in Romania, a cultiva dragostea
pentru Israel (ing. Tiberiu Roth). Este, poate, cel mai bun argument in
favoarea celor care sustin ca viata evreiasca din Romania se afirma
plenar (ing. Felix Koppelman). Un dar de casa noua (Mariana Marcu). Un
mod de a alimenta flacara iudaismului (David Segal Iancu). Un prilej de
a reuni sufleteste toate generatiile (ing. Osy Lazar). Un gand de Sana
Tova si Heveinu Salom Alehem adresat intregii lumi (ing. Pincu
Kaiserman). O ofranda muzicala pentru toti cei ce au trudit ca Templul
din Brasov sa fie, azi, scaldat in splendoare (ing. Iosif Donenfeld). O
demonstratie de vigoare si de resurse umane pentru viitor a obstii
noastre (Tova Bin Nun). Un act de cultura iudaica menit sa ne
intareasca sentimentul demnitatii identitare (ing. Sandra Segal).
Doru Gombos, consilier pe probleme de tineret al comunitatii
brasovene, a daruit fiecarui cor o placheta aniversara, inclusiv
corului din Brasov, "B'nei Milu", care a avut un motiv in plus s-o
primeasca: anul acesta, a implinit 25 de ani. Ing. Osy Lazar a oferit,
liderilor F.C.E.R., pastorilor nostri spirituali, doctorului Zvi Feine,
lui Itzhak Artzi cate o funda albastra simbolica. "Dupa o traditie
hasidica - a spus Itzhak Artzi -, cantecul poate deschide portile
cerului. Suntem inainte de Ros Hasana si cred ca aceste peste 200 de
voci tinere le-au deschis pentru noi, rugandu-se pentru pace in Israel,
pace in lume". Fie ca ruga aceasta sa se implineasca!

HATICVA… la nai. Ascultam, in
picioare, Haticva. Imnul Statului Israel il canta doi copii din Arad,
fratii Pusztai. Fiecare nota rasuna plin, curat si grav. Tremura
vioara, sipoteste naiul. Haticva la nai! Faptul ar putea parea insolit,
daca n-am sti ca Haticva s-a nascut in Romania, ca nimic mai mult decat
acest vechi instrument muzical romanesc doinindu-i melodia nu este mai
aproape de sufletul ei. Si ce altceva mai puternic ca Speranta este
necesar, azi, Israelului, lumii intregi! Suntem un popor batran care a
supravietuit mileniilor fiindca a refuzat filosofia disperarii. La cate
"maluri ale Vavilonului n-am sezut si am plans?!, dar Speranta nu ne-am
pierdut-o vreodata.

Copii si parinti - o singura inima.
Corul din Braila este un cor cu valoare de unicat, care ne adevereste
ca bucuria de a canta nu are varsta. Comunitatea din Braila nu-mara
doar 130 de suflete. Dar, asa putini cum sunt, evreii braileni - urmasi
ai unei obsti mari, care a dat culturii romanesti nume de rezonanta -
si-au pus in gand si au reusit sa transpuna in realitate infiintarea
unui cor al lor. Si, fiindca nu erau copii destui, au venit si parinti
sa cante impreuna cu copiii lor. Cat timp lumina iudaismului arde, sa
veghem asupra ei. O spun luminile ochilor, ne mangaie glasurile, ne
adevereste armonica dirijorului Bogdan Lifsin.

Sentimentul sublimului. Visul unei
dimineti de august. Tineri coristi din Bacau si Roman (indrumator
cultural - Mariana Herman, dirijor - Sicu Persian) au urcat in liniste
pe podium fosnindu-ne in inimi prea plinul recunostintei adresate lui
Dumnezeu de a fi ajuns sa traim aceasta zi. Ne-au impresionat simtul
muzical aparte, o suavitate a interpretarii oferita unor cunoscute
melodii sinagogale, reinvatandu-ne mereu sa traim intru Frumos si Bine.

KOL HAKAVOT pentru Sighetu Marmatiei.
Pe podium - coristii din orasul natal al lui Elie Wiesel. Este un gand
ceresc in aceasta redesteptare de viata evreiasca, dupa ce noaptea
Holocaus-tului s-a pogorat, acum aproape 60 de ani, peste locuitorii
vestitului centru de invatatura iudaica. Nici Elie Wiesel insusi,
revazandu-si stetl-ul, cu peste 15 ani in urma, nu si-a putut imagina
ca aceasta ramasita a comunitatii sale va gasi forta in stare sa
infranga aparent-imposibilul. Tinerii sigheteni ne ureaza Simentov un
Mazeltov, constienti ca lumea intreaga (Kol Haolam) este o punte
ingusta, anevoie de traversat, unde trebuie sa stim, insa, sa si
suradem impreuna cu rebe si hasidim-ii lui. "Suntem doar o formatie
corala, mai avem cale de strabatut, nuanteaza lucrurile dirijoarea
corului, Lucretia Herscovici, dar nadajduim ca la viitorul festival sa
venim cu un cor deplin".

Cantecul memoriei. Timisorenii ne-au
impresionat pe plan estetic si pe plan omenesc, in egala masura. Chiar
daca repertoriul a fost compus, in buna parte, din slagare idis si
israeliene, s-a mizat pe reactia psihica verificata si de data aceasta:
cu cat cunoastem mai bine o piesa muzicala, cu atat mai mult o
indragim. O voce remarcabila - coordonatorul si solistul corului, Sandi
Fischer, ne-a convins ca este in stare sa contopeasca linistea si
zbuciumul, sa-si domine suferinta preschimband-o in valoare artistica.
A idise mame ne-a tulburat prin forta trairii, dupa cum dragostea de
Sion si eroismul Macabeilor, ne-a reconfirmat ca daca n-ar iubi si
pretui atat de mult memoria incat sa-si faca din ea cantec, evreul n-ar
mai fi evreu sau, foarte probabil, n-ar mai exista.

Spiritul ecumenic - indicator pentru
lumea de maine. Concertul tineretului evreu ora-dean, avand un nume
simbolic, Hakeset (Curcubeul), sub bagheta lui Gheorghe Vilan, in
incinta acestui monument arhitectonic de inestimabila valoare, i-a
daruit o componenta spirituala in plus. Corul, care si-a transformat
numele in renume - anul acesta, cu sprijinul "Joint"-ului, a realizat
si un CD cu cantece iudaice - , a fost aplaudat la scena deschisa.
Ritmurile antrenante sau lirismul melodic, vocile pure ale tinerilor au
reusit sa treaca rampa. Emotiile au fost depasite de bucuria
succesului. Iar spiritul ecumenic din care-si trage numele,
caracterizand, de altfel, toate corurile din festival, ar putea fi cel
mai sigur indicator de marcaj pentru armonia planetara a lumii de
maine.

O voce extraordinara: Natalia
Rosenthal. Corul din Cluj a impus, mai intai, prin repertoriu, in mare
parte nou. (Felicitari dirijoarei Ecaterina Halmos!). Poate aici este
locul sa spunem cat de util ar fi sa se organizeze intalniri anuale cu
toti diri-jorii corurilor de Talmud Tora din comunitati, pentru ca din
acest schimb de experienta am avea toti de castigat. Clujul ne-a atras
atentia si asupra unui tezaur muzical iudaic insuficient exploatat:
cantecul sefard. I-am admirat rafinamentul culorii sonore, nobletea si
profunzimea expresiei, ascultand Avraam Avinu, padre che rido, padre
bendito... Dar, mai ales, am trait revelatia unei voci extraordinare,
care a ridicat sala in picioare, aplaudand-o. Numele ei este Natalia
Rosenthal (este studenta la Academia de Muzica din Bucuresti, motiv
pentru care bucuria noastra a fost dubla). Un nume de care vom mai
auzi.

Revenirea lui Izu Gott. Surpriza a
inceput mai devreme, cand, reintors la matca, Izu Gott si grupul Sameah
de la Bucuresti ne-au spus (muzical) bine v-am gasit! A capatat, insa,
forta, cand iubitorul de folclor romanesc, din spita lui Gaster si
Brauner, coexistand cu levitul pentru care Dumnezeu inseamna sunet de
chimval si alauta, prin mana caruia au trecut multe generatii de
coristi ieseni si bucuresteni, si-a luat armonica devenita legenda si a
dirijat corul tinerilor ieseni. Sala aplauda in tact, fiindca lumina
care izvora din cantec ne lumina sufletele. Sma Israel si Ani Maamim
urcau inspre inaltul stralucitor de alb al Templului, convingandu-ne
ca, atata timp cat staruim in spiritualitatea noastra iudaica, vom
dainui si noi.

Bucurestiul - in mare progres. Fidelii
si suporterii tinerilor coristi de la Talmud Tora, Sira Vezimra, Sir
Hasirim, Menora si ai klezmerilor bucuresteni au trait multe bucurii;
premiere in premiera festivalului. Profesiunea de credinta a
dirijorului Mihnea Guttman, discipol si continuator al lui Izu Gott,
iesean de bastina, caruia el si ciracii lui i-au dedicat un potpuriu
idis sub genericul "Ios, main steitale Ios". Un potpuriu in care si-au
dat intalnire rebe Elimeleh si Reizele; unde Ofn pripicik brent a
faierl si copiii de la heder deslusesc alef-bet-ul. A fost si premiera
propriu-zisa, Avreml, prezentata de klezmeri. Este un cor in mare
progres. Si atunci cand talentul se conjuga cu vointa de autodepasire,
ce alta urare mai potrivita - decat cea pe care tinerii ne-au
transmis-o noua: Lehaim!

HAVEINU SHALOM ALEHEM. Corul-gazda
brasovean (coordonator muzical - Razvan Muresan) s-a remarcat nu numai
prin calitatea interpretativa, ci si prin tinuta vestimentara. "Da-mi
mana ta si sa cantam dintr-o singura inima!" au spus tinerilor
cantareti si, in egala masura, publicului ing.Tiberiu Roth si Doru
Gombos, urcand pe scena si cantand impreuna cu tinerii. O orchestratie
inedita, o gravitate a bucuriei, un repertoriu cu un foarte bun
echilibru intre traditie si modernitate au fost alte note specifice.
Eli, Eli!, in tulburatoarea varianta solistica a lui Oti Kovacs - o
alta voce remarcabila - si Heveinu Salom Alehem au facut sa rasune
rascolitor, inainte de Ros Hasana, dorinta noastra de pace in Israel si
in lume. (Iulia Deleanu)

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Dorel Dorian -
"Va veni acel timp…"

Ne-am imaginat, la inceput
de tot, ca cele doua pagini de mijloc, rezervate Templului alb
brasovean, cat si formatiilor corale, binemeritand denumirea, ne vor fi
suficiente. Ne-am inselat. Nu ne-au ajuns, demarand redactarea, nici
trei... Cu pre-cuvantari pe pagina intai... Ar fi fost necesar, in
realitate, un "Caiet Cultural". Cu fotografii, zeci si zeci de
fotografii, si nu in alb-negru, ci color (9/13 minimum), nu doar
autentice, concepute emotional... Cu transcrieri integrale ale
pasionatelor alocutiuni care au premers fiecare program... Poate,
totusi, candva, intr-un viitor nu foarte indepartat... De ce sa nu
speram? In rest, au fost zile frumoase! Ne-a incantat, deseori, acel
entuziasm care innobila fiecare aparitie. Am ascultat voci de aur...
Formatii corale in adevaratul sens al cuvantului! Desigur, unele mai au
de lucrat... O consfatuire a dirijorilor ar fi si ea binevenita. O
cautare, neintrerupta, de noi si noi talente... O discutie, apoi, cu
texte si partituri pe masa, despre repertoriul acestor formatii...
Despre omagierea - cum? - a celor ce-si daruiesc muzicii, si zilele, si
noptile... Un film, in sfarsit, semnat de un regizor de talent... Cu
inregistrari sistematice, pe casete si CD-uri, ale fiecarei formatii...
Si o descoperire rapida - in ani-luni-zile-clipe - a unor noi
entuziasti... Precum Zvi Feine, poate... Precum Hacohen... Precum mai
tinerii Iancu ori Kaiserman... Precum lucidul Roth... De ce sa nu
visam?! Si ce bine ar fi cate un festival in fiecare an! Cu o
publicitate pe masura notorietatii pe care o merita aceste daruite
formatii... Cu meritul esential de a fi ale noastre si - dincolo de
ecumenismul care apropie si lanseaza talente de diferite etnicitati -,
cu meritul de a reda prin arta o spiritualitate, iudaica, o comuniune,
a anului 2001, si o definire prin afect, prin prieteniile care se
leaga, a acelui timp viitor, eliberat de orice xenofobii. Iar celor
care ma acuza ca sunt, uneori, pesimist: va veni si acel timp!

Scris de Admin 17.08.09 23:27

Marele Rabin Menachem Hacohen -
Daca vrei sa-L slujesti pe Dumnezeu, sa nu te inclini in fata oricarei adieri, nici sa nu ramai inflexibil, ca piatra

A fost intrebat, odata, un rabin: Unde se afla Dumnezeu? "Dumnezeu - a
raspuns - se afla acolo unde e lasat sa intre". Deci Dumnezeu n-are
nevoie de sinagoga. El exista in sufletul fiecarui om. Atunci, de ce e
nevoie de sinagoga? Pentru un singur motiv: ca oamenii sa se poata
intalni unul cu altul. In ebraica, unul din numele date sinagogii este
Casa Adunarii [...]. Pentru a fi realmente impreuna, avem nevoie de
sinagoga. Nu ne putem ruga in Casa Adunarii fara 10 oameni [...]. Cand
au trecut Marea Rosie, evreii au cantat: "Acesta e Dumnezeu si pe El il
vom onora!" Asteapta Dumnezeu sa-l onoram? Tot ce facem pentru Dumnezeu
trebuie sa facem bine si frumos. Acesta este sensul ideii de a-L onora:
sa ne rugam frumos, sa cantam frumos. Si daca in Brasov exista o
ase-menea sinagoga, ceva te indeamna sa te rogi frumos [...]. Am fost
azi dimineata la Cristian si am vazut tineri din toate colturile
Romaniei invatand ce inseamna iudaismul. Pentru acesti tineri avem
nevoie de o astfel de sinagoga, pentru ca ei reprezinta viitorul
comunitatilor din Romania [...]. "Cautati-l pe Dumnezeu nu in sus, ci
in jos", spun inteleptii nostri. A-L cauta pe Dumnezeu inseamna a sti
sa te comporti cuviincios cu oamenii. In traditia iudaica, ori de cate
ori se inaugureaza o sinagoga se rosteste un Psalm [...]. In pericopa
acestei saptamani sta scris: "Dupa dreptate, dupa dreptate, intotdeauna
sa alergi!" De ce e scris de doua ori cuvantul dreptate? Pentru ca
exista o asa-zisa dreptate si o dreptate adevarata. Mai scrie in
aceeasi pericopa: "Langa altar sa nu plantezi pomi si sa nu inalti
monumente". Care este semnificatia acestei fraze? Pomul se apleaca dupa
vant. Monumentul e rigid. Daca vrei sa-l slujesti pe Dumnezeu, nu te
inclini in fata oricarei adieri, nici nu ramai inflexibil, ca piatra,
orice s-ar intampla. Sunt orientari de gandire pe care trebuie sa ti le
insusesti, sunt altele de la care trebuie sa te retii. Trebuie sa fii
in pas cu vremea, sa-l slujesti pe Dumnezeu asa cum timpurile o cer.
Multumim tuturor celor ce au contribuit la aceasta reinaugurare si as
adauga la cele spuse de domnul dr. Zvi Feine despre ambasadorul Alfred
Moses ca este nu numai un adevarat evreu, un adevarat patriot american,
este si un adevarat patriot roman. Intrunirea aceasta este un simbol al
renasterii, al continuitatii vietii evreiesti in Romania.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Av. Constantin Visinescu, presedintele A.C.P.R.I.
Contrapondere la manifestarile antisemite din zilele noastre

Sarbatoarea la care participam
s-a intamplat sa coincida cu un moment de raspantie, in care s-au
inmultit atacurile contra evreilor. Sunt evreii fii ai diavolului? Sunt
evreii dusmanii poporului roman? [...] Acum doi ani, la Targoviste, am
participat la o alta aniversare prilejuita de centenarul liceului
"Smaranda Braescu" [...], fondat de o familie de industriasi evrei care
voia ca fiii muncitorilor din fabrica sa invete carte. Este acesta un
act antinational? [...] Ca fiu spiritual al lui Gala Galaction,
aminteam, intr-un articol aparut in "Diplomat Club", despre cele scrise
in "Jurnalul" sau, in sase volume, referitoare la evrei: "Cine loveste
in evrei, loveste pana la urma in traditiile religioase ale poporului
roman, in onoarea, demnitatea si interesele lui". Numele lui Gala
Galaction a fost conferit celei mai importante piete din Tel Aviv. Ceea
ce a realizat domnul Roth este o contrapondere la manifestarile
antisemite din prezent. Este un lucru faptuit cu daruire si dragoste,
asa cum trebuie sa facem totul in viata.
"Va felicitam pentru ce ati realizat, ca acest Templu sa arate ca o bijuterie arhitectonica"
Desigur, la o asemenea reinaugurare si, mai ales, la un asemenea
festival, zeci si zeci de brasoveni ar fi dorit sa participe. N-a fost,
insa, posibil, pentru ca, obiectiv, spatiul n-a permis-o. Au participat
totusi, simbolic, prin oficialitati locale, prin ziaristi din presa
scrisa si audio-vizuala veniti in numar mare sa mediatizeze
evenimentul. N-a fost o prezenta pro forma. Rezonanta afectiva pe care
solemnitatea momentului a avut-o asupra lor a capatat consistenta
cuvantului. "Ceea ce traiesc este, fara putinta de tagada, un omagiu de
suflet, un moment inaltator", a spus subprefectul Iosif Ciurean.
Conturand perioada de avant economic in care a fost inaltat templul,
concomitent cu alte edificii de referinta si mandrie ale orasului
(Palatul de Justitie, Cladirea Finantelor, Liceul "Principesa Ileana",
Institutul Politehnic, Rectoratul, Asezamantul cultural "Tara Barsei"),
presedintele Consiliului Judetean Aristotel Cancescu, a opinat ca
"evreii din Brasov sunt sarea din bucate" si a regretat ca, datorita
razboiului, apoi, datorita totali-tarismului, majoritatea au plecat". A
fost impresionat, vizitand Israelul si vazand ca "aproape o jumatate de
milion de originari din Romania vorbesc romaneste". "Va felicitam
pentru ce ati facut ca acest Templu sa arate ca o bijuterie
arhitectonica", a dat expresie sentimentelor incercate de concetatenii
sai primarul Ioan Ghise. "Brasovul se mandreste ca toate etniile ce-l
locuiesc - romani, germani, evrei, maghiari - au convietuit si
convietuiesc in buna intelegere [...]. Evreii au contribuit mult la
prosperitatea lui".
Multumind pentru mesajul de salut transmis de Meir Nitzan,
primarul din Rishon LeZion, oras infratit cu Brasovul, considerand
"ceea ce se face in Israel ca un punct de referinta pentru conducatorii
nostri spre a lucra, la randu-le, pentru binele poporului roman",
primarul Ioan Ghise a reamintit ca "emblema Brasovului este spiritul de
toleranta". "Reinaugurarea acestei sinagogi - a judecat valoarea
evenimentului prof. dr. Doru Munteanu, reprezentant al Directiei Culte,
Cultura si Patrimoniu National -, -, de mare importanta pentru
patrimoniul nostru, este un act ce trebuie consemnat in calendarul
U.N.E.S.C.O.".

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Prietenie si ecumenism

Limitati
de spatiul tipografic, regretam ca nu am putut cuprinde decat cateva
extrase, impresionante marturii de prietenie si ecumenism, din
alocutiunile unor inalti ierarhi prezenti la aceasta sarbatoare a
iudaismului roman. Incercam, totusi, sa oferim o imagine integratoare a
ideilor si simtamintelor lor. Subliniind sorgintea biblica a iubirii
aproapelui (Lev., 19, 18),
parintele Ioan Tanco, protopop, seful Cultului Greco-Catolic din
Brasov, a marturisit prin prezenta sa "punerea in practica a acestei
porunci dumnezeiesti a iubirii". "Aceasta comunitate are pe Dumnezeu,
traieste cu Dumnezeu", si-a sintetizat gandurile despre populatia
evreiasca din Romania parintele Coman, parohul Bisericii Ortodoxe
Romane din Brasov. "Trec pe langa acest Templu, imi fac cruce si stiu
ca nu gresesc, pentru ca Dumnezeu care a condus poporul evreu in pustie
spre Tara Sfanta ma va calauzi si pe mine!". Ce alta binecuvantare mai
stringent actuala - decat aceea rostita in final, citand, de asemenea,
o frantura de rugaciune: "«Pace celor de aproape si pace celor de
departe!» Asa sa ne ajute Dumnezeu!". "Frumusete nu este doar in acest
edificiu, ci si in sufletele celor care-l umplu", a remarcat Radu Jolt,
conducatorul Bisericii Evanghelice Luterane din Brasov. O stare de
spirit asemanatoare s-a putut constata si in mesajele de salut ale lui
Antal Ferencz, seful Bisericii Reformate din Brasov, si al preotului
evanghelic Johann Dieter Krauss (Biserica Evanghelica C. A. Brasov).

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Scris de Admin 17.08.09 23:26

1901-2001. Reinaugurarea Templului din Brasov -
Sarbatoare a spiritualitatii Iudaice

Hanucat Habait la Templul din Brasov, 24 august 2001. Toate
firele de spiritualitate ale evreimii romane, din toate generatiile,
s-au reunit aici, intr-un fel de biografie a ideilor in registru
contrapunctic. Acum o suta de ani, cand a fost inaltat acest templu,
iudaismul roman isi croia matca. Azi, se reinnoieste. Templul din
Brasov face parte dintr-un lant al reinaugurarilor: Templul din Alba
Iulia, din Tg. Mures, Monumentul victimelor Holocaustului din Dej...
Dar reinnoirea nu este numai a edificiilor, exprimand nevoia de
ocrotire a patrimoniului cultural iudaic - parte din patrimoniul
cultural romanesc, ci si a infuziei de tinerete in viata comunitara:
generatia tanara constituita intr-o organizatie, cu statut, activitati,
revista proprii; generatia de mijloc aflata in faza cautarii unor forme
specifice de expri-mare identitara. Sunt fapte ce converg, toate, in
aceeasi directie: vointa de continuitate, in parametrii modernitatii, a
vietii evreiesti din Romania. Reinaugurarea a fost un prilej de
reafirmare a solidaritatii si unitatii noastre, concretizate prin
participarea liderilor F.C.E.R., cu semnificative alocutiuni: ale
academicianului Nicolae Cajal, avocatului Iulian Sorin, Marelui Rabin
Menachem Hacohen, accentuata prin prezenta Rabinului Eliezer Glanz, un
sprijin permanent, cu un rol deosebit in intreaga noastra viata
religioasa, a multor presedinti de comunitati. O reactualizare a
sprijinului permanent al "Joint"-ului, probata de cuvintele doctorului
Zvi Feine, directorul Programului "Joint" pentru Romania. O replica de
impresionanta tinuta intelectuala in fata atacurilor antisemite. O
pledoarie pentru buna convietuire interetnica si ecumenism. Un prilej
de strangere a legaturilor cu Israelul. Simptomatice - prezenta unor
reprezentanti ai Ambasadei Israelului in Romania, ai Filialei pentru
Romania a "Sohnut"-ului, ai orasului infratit cu Brasovul, Rishon
LeZion, ai A.C.P.R.I., a lui Itzhak Artzi, fost primar al Tel
Aviv-ului, lider al sionismului din Romania. Nu mai putin elocvent -
darul doctorului Zvi Feine: albumul "Ierusalim 3000". Onorandu-l pe
presedintele comunitatii evreilor brasoveni, ing. Tiberiu Roth, caruia
primarul Ioan Ghise i-a acordat Diploma de Excelenta a orasului, au
fost onorati toti evreii din Brasov.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Ing. Tiberiu Roth -
Iti multumim, Doamne, ca ne-ai dat viata si am ajuns sa traim aceasta zi!

Este pentru intreaga comunitate
o clipa unica, de intensa emotie, clipa acestui centenar. Dupa un an de
intense preocupari, iata ca ne-am implinit visul: aceasta sinagoga
renovata, scaldata in lumina. Recunostinta noastra se indreapta catre
toti cei ce au contribuit cu bani, cu munca si, mai ales, cu suflet ca
reinaugurarea sa poata avea loc. Numele donatorilor se afla incrustrat
in marmora alaturi de numele celor de acum o suta de ani.
Multumim conducerii F.C.E.R., academicianului Nicolae Cajal,
avocatului Iulian Sorin, Marelui Rabin Menachem Hacohen, Rabinului
Eliezer Glanz, "Joint"-ului, personal - doctorului Zvi Feine,
directorul Programului "Joint" pentru Romania, acest cunoscut prieten
al comunitatii noastre, de o inepuizabila energie.
O neasteptata donatie am primit din partea ambasadorului Alfred
Moses, insotita doar de aceste cateva cuvinte: "Jews are care about
each other" - "Evreii au grija unul de celalalt". Am primit, de
asemenea, donatii, din partea unor fosti presedinti ai acestei
comunitati, ca Joseph Cantor [...], a unui stranepot, Loebel Aronsohn,
al primului presedinte, Heinrich Aronsohn, care a slujit obstea intre
1821-1870 [...]. Heinrich Aronsohn a scris un jurnal, "Cronica
bra-soveana", in care a facut urmatoarea profesiune de cre-dinta: "Nu
ne putem exprima mai bine vointa de dainuire decat lasand urma-silor
marturii ale trecerii noastre prin timp [...]. Dupa ce au vazut ca
evreii sunt folositori dezvoltarii economiei, culturii orasului, in
constiinta locuitorilor Brasovului si-a facut loc un crampei de
toleranta fata de noii veniti". Cuvintele sunt scrise la 1870. As vrea
sa continui multumirile adresate tuturor concetatenilor care au
sprijinit realizarea acestei lucrari de renovare a templului, eveniment
al vietii culturale a acestui oras.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Acad. Nicolae Cajal -
Eveniment aniversar, cvadruplu jubileu

Cu bucurie si mandrie ne aflam
astazi aici, alaturi de distinsii participanti si cativa membri ai
Comitetului Director al F.C.E.R., pentru a asista la o mare sarbatoare
a surorilor si fratilor brasoveni si folosim acest prilej de a
transmite salutul, atasamentul si felicitarile conducerii Federatiei
noastre pentru initiativa si eforturile ce ati facut pentru organizarea
reinaugurarii si sarbatoririi centenarului Sinagogii din Brasov, la
capatul unei actiuni de consolidare si modernizare a unui minunat
lacas, de recunoscuta traditie a iudaismului roman. Fara discutie ca
meritul principal revine inimosului presedinte al Comunitatii Evreilor
din Brasov, dl ing. Tiberiu Roth, care a pornit in urma cu doi ani
actiunea sa ambitioasa si, ca o masina infatigabila, sprijinit de
colaboratori fideli si competenti, a dus-o la capat si se poate mandri
cu o mare reusita. Le multumim din inima.
Asa cum ati vazut din expunerea inaugurala, Templul din Brasov
- scuzati ca repet - a fost construit intre anii 1898-1901, dupa
planurile, dupa proiectul arhitectului evreu-austriac Leopold
Braconbaur, la initiativa si in sanul unei obsti cunoscuta si in
dezvoltare inca din primii ani ai sec. al XIX-lea, comunitate al carei
presedinte era atunci Heinrich Aronsohn. Primul rabin al Templului din
strada Scheiului a fost Pap Ludovic-Rosemberg, rabin care l-a pastorit
pana in 1918. Acest sfant lacas a fost martorul si am putea spune locul
central, inima, unei activitati desfasurate inaintea si in timpul
primului razboi mondial, in perioada interbelica, in anii Holocaustului
si apoi in cei aproape 50 de ani din perioada totalitarismului
comunist.
Din 1989 el a devenit si s-a impus ca un centru al unei
activitati de eforturi postdecembriste si de sperante pentru evoluarea
pe un drum normal, continuand a fi loc de rugaciune, de activitati
culturale, de intalniri fratesti, de participari sarbatoresti
comunitare, martor la bucuriile si durerile membrilor obstii brasovene.
Doresc sa amintesc ca, intre anii 1940-1941, Templul a fost devastat si
ca dupa 1944 a fost refacut sub indrumarea presedintelui Zitron Aladar.
A suferit mult la cutremurul din 1977 si a fost reparat de catre
F.C.E.R., la initiativa regretatului nostru mare conducator, Sef
Rabinul dr. Moses Rosen.
Pentru marcarea marelui eveniment la care suntem martori,
reinaugurarea Templului, refacut la 100 de ani, eveniment aniversar pe
care fratii brasoveni l-au transformat intr-un cvadruplu jubileu,
adaugand sarbatorirea a 175 de ani de la intemeierea oficiala (1826) a
Comunitatii din Brasov, sarbatorirea a 150 de ani de la fondarea
Societatii "Sacra" ("Chevra Kadisa") si a 125 de ani de la constituirea
Comitetului de femei, ne aflam aici, ne bucuram ca suntem aici in numar
atat de mare, cu frati si surori din populatia majoritara si din alte
minoritati, ca participam impreuna la slujba de reinaugurare a
Templului de catre Marele Rabin Menachem Hacohen, caruia ii multumim cu
mare recunostinta.
Nu doresc - doamnelor si domnilor - sa va retin mai mult
atentia si permiteti-mi din nou ca in numele conducerii F.C.E.R. sa va
felicitam si sa va uram noi succese, succese pe care suntem siguri ca
le veti inregistra in continuare, sub conducerea dlui presedinte Roth,
neomitand sa transmit, totodata, cele mai calde multumiri pentru
sprijinul acordat, Organizatiei "Joint", evreilor din Diaspora, mai
ales celor originari din Brasov, ambasadorului Alfred Moses,
autoritatilor locale, tuturor celor care au sprijinit material
eforturile facute de Comunitatea Evreilor din Brasov, sa va exprim
satisfactia ca, si de aceasta data, F.C.E.R. a putut fi utila si pe
aceasta linie.
Permiteti-mi sa asociez urarile noastre si pe cele ale
conducerii "B'nai B'rith" din Romania, "Forumul dr. Moses Rosen", si sa
va multumesc ca m-ati ascultat.

Scris de Admin 17.08.09 23:23

FLORIN CONSTANTINIU
Un raspuns creator la un mediu ostil: Opera de cultura a evreilor
in societatea romaneasca

[...] Declarati indezirabili si perniciosi, filologii evrei au
ales ca obiect de studiu nu limba lor, nu o limba straina, ci
limba romana, limba poporului in mijlocul caruia traiau. Si au
facut-o in conditii neprielnice. Exemplul lui Moses Gaster
(1859-1939) este concludent. Filolog, istoric al literaturii si
folclorist, el a dat doua lucrari capitale: Chrestomatia romana
(1891), culegere de texte din secolele XVI-XVIII, pe temeiul
carora poate fi cunoscuta limba romana veche, si Literatura romana
poporana (1883), una din pietrele de temelie ale folcloristicii
romanesti. Invatatul acesta, profund atasat obiectelor sale de
studiu - limba si folclorul romanesc -, a fost totusi expulzat din
Romania in 1885! Poate fi considerata normala o astfel de
situatie? Unii vor obiecta, amitind ca, in 1919, la propunerea lui
Sextil Puscariu, a fost ales membru de onoare al Academiei Romane
- recunoastere cu prisosinta meritata -, dar sa nu se uite ca,
dupa expulzare, Moses Gaster s-a stabilit in Anglia si a ramas
acolo...
Cazul sau nu este singular. Un alt mare filolog, Lazar Saineanu
(1859-1934), autorul Dictionarului universal al limbei romane
(1896, cu numeroase editii) si al unei carti ramasa pana astazi
fara egal, Influenta orientala asupra limbei si culturii romane (3
vol., 1900), a luat calea expatrierii, dupa ce i-a fost refuzata
cetatenia romana. S-a stabilit la Paris unde a facut o stralucita
cariera universitara [...].

GEORGE VOICU
Singuratatea lui GALACTION

[...] "Putea-vom, noi crestinii, sa rascumparam vreodata
toate lacramile pe care Evreii le-au plans de pe urma prigoanelor,
a brutalitatei si a insolentei noastre? Putea-vom noi crestinii
sa-i facem pe Evrei sa uite tot ce le-au gresit parintii nostri?
Eu cred ca nu exista crestin adevarat - dar crestin al lui Iisus
Christos - care sa nu se simta, fata de Evrei, tainic miscat
sufleteste, si pornit spre ganduri de generoasa reparatie".
Sunt cuvinte absolut antologice, fara egal in cultura romana a
epocii. Iar daca avem in vedere ca ele au fost scrise cu mult
inaintea marelui martiriu cunoscut de evrei la mijlocul secolului,
sensibilitatea lui Gala Galaction nu poate sa nu uimeasca. Ea este
perfect compatibila cu demersurile de astazi ale Sfantului Scaun
de asumare de catre catolici a propriilor erori comise de-a lungul
istoriei mai noi sau mai vechi fata de "fratii nostri mai
mari", cum i-a numit Papa Ioan Paul al II-lea pe evrei [...].
Marea lectie pe care Sionismul la prieteni ne-o da, noua, celor de
azi, este - cred ca se poate spune acum, la capatul acestui
inventar al ideilor pe care le cuprinde - cea a democratiei.
Discursul teologului si parintelui ortodox poate fi, iata, perfect
compatibil cu discursul drepturilor si libertatilor individuale.
Nu este deloc putin lucru. Din nefericire, o asemenea viziune
poli-tica a ramas complet straina reflectiei noastre ortodoxe.

EVELIN FONEA
100 de ani de la publicarea piesei "Manasse"

[...] Mihail Dragomirescu, unul dintre criticii de frunte ai
literaturii romane, presedinte al "Societatii
Scriitorilor", releva in "Epoca" nu numai valoarea
dramei, dar si "lipsa ei de tendinta de rasa",
considerand ca oprirea reprezentarii piesei, "cea mai buna
drama din literatura romaneasca", este un act anticultural
iar "huliganii
n-au putut sa dovedeasca niciodata cu argumente ca Manasse ar
primejdui poporul roman...". Readucerea piesei in repertoriul
Teatrului National a fost ceruta cu insistenta de E. Lovinescu,
criticul precizand ca succesul ei, "pe scena Teatrului
National nu putea sa nu trezeasca rezistenta ideologiei
nationaliste a timpului" [...].
"Si acum cred... ca drama lui Ronetti-Roman e cea mai buna
drama scrisa in romaneste". (Mihai Sadoveanu)

ILEANA VULPESCU
Scriitor - si-atat

[...] Sa ne intrebam daca scriitorii evrei sunt importanti pentru
literatura romana? Mi se pare tautologic sa ne punem asemenea
intrebare. Ei nu alcatuiesc o enclava: ei sunt scriitori romani.
Oricat si-ar zugravi in scris propria etnie, uneori in chip
preponderent, oricat ar putea sa le para "exotici"
unora, ei apartin limbii romane. Fiindca limba este factorul care
asigura gena prin care ne transmitem tot ceea ce este mai profund
in noi. Scriitorii evrei de limba romana sunt perfect asimilati
literaturii romane careia i s-au dedicat [...]. In ceea ce ma
priveste - intr-un moment de luciditate, imi place sa cred - afirm
ca ei isi au locul lor la fel ca si cei care apartin etniei
majoritare. Ce sens are, in literatura, etichetarea
"armeanul" Garabet Ibraileanu? "Neamtul" Oskar
Walter Cizek? "Tiganul" Miron Radu Paraschivescu?
"Evreul" Mihail Sebastian? "Ungurul" Franyó
Zoltán? "Grecul" Ion Luca Caragiale? Sunt ei mai putin
romani? Si, fiind mai putin romani, sunt mai putin scriitori? Ei
sunt critici literari, prozatori, poeti, dramaturgi romani. Sa
ne-ntoarcem iara la timpurile asezate si pasnice si sa spunem cum
ar fi spus parintii nostri: totul e sa fie cu-adevarat scriitori.
Si-atat.

ARNOLD HELMAN
ILARIE VORONCA si PAUL CELAN - doua destine tragice

[...] Ilarie Voronca, poetul bilingv, n-a ramas strain fata de
neamul sau si un argument peremptoriu nu e doar ade-renta la
avangarda careia i s-au atasat multi literati evrei din Romania,
dar si reactia instinctiva la nonconformism, genul de protest
contra tendintelor manifestate in mai multe planuri. Am putea
adauga si faptul ca multe din volumele lui au fost ilustrate de
pictori evrei, dar si mentionam ca Plante si animale se bucura de
contributia plastica a lui Brancusi. Astfel, Ulise apare cu un
portret de Chagall, Peter Schlemihl cu ilustratii de Victor
Brauner si Perahim, Bratara noptilor are un desen de V. Brauner,
iar Zodiac se prezinta cu coperta executata de M.H. Maxy si cu un
desen al aceluiasi pictor. Ceea ce spune destul despre Ilarie
Voronca, dezradacinat din tara unde s-a nascut si unde euritmia
buzelor a soptit primele cuvinte romanesti (G. Calinescu afirma ca
Voronca se exprima poetic intr-o limba romana fara gres), dar care
nu s-a dezis niciodata de neamul sau, de care s-a simtit legat
prin toate fibrele fiintei sale, desi n-a facut caz de apartenenta
la iudaism.
*
[...] Paul Celan, pe numele lui e Paul Antschel simplificat
ortoepic si ortografic in Ancel, transformat printr-o anagrama in
Celan. Procedeu pseudonimic - en vogue - si la alti literati
romani,de origine evrei, precum Eugen Sigler din Piatra Neamt,
devenit Eugen Relgis printr-un polindrom. Intrebarea de ce se
autoboteaza o serie de scriitori evrei prin pseudo-nime neaose e
otioasa, mai ales referindu-ne la anii '20-'30 si necesita un
cadru largit de discutie. E destul sa-i citam pe Camil Baltazar,
B. Fundoianu, Sasa Pana, B. Nemteanu, O. Lemnaru, Ion Calugaru,
dar lista e foarte lunga. Poate teama de res-pingere, poate
vehicularea acelui numerus clausus, poate dorinta de asimilare,
poate alte cauze neortodoxe (nu in sens religios!) i-au obligat
sa-si schimbe numele. La urma urmelor si un Herzog in Franta
devine André Maurois si ia Premiul Nobel. In timp ce in Anglia un
Disraeli isi pastreaza numele semit, dar se converteste [...]. Si
Paul Celan, marele poet de limba germana, frustrat ca evreu, isi
va castiga nemurirea abia dupa moarte. Repetand eternul periplu al
evreului ratacitor, generat de vicisitudinile multimilenare pe
care le-a trait poporul din care se trage. Scapa de violenta
furiei fasciste, se auto-exileaza intr-un exod liber ales, e
anatemizat, nu e inteles si nu va gasi solutia de a supravietui.
Acesta e Paul Celan in tragedia lui ca evreu si maretia lui ca
exponent al spiritualitatii in plan universal.

STEFAN CAZIMIR
Specificul national in gandirea lui H. SANIELEVICI

Comentatorii operei lui Henric Sanielevici sunt unanimi in
sublinierea marilor ciudatenii si fluctuatii ale autorului, dar
nimeni nu i-a tagaduit cultura, inteligenta, vioiciunea spirituala
si darul de a propune ipoteze incitante. Una din temele de
meditatie ale criticului, de larg interes in dezbaterile epocii,
este aceea a specificului national. Punctele de vedere ale lui
Sanielevici, ca in atatea alte domenii abordate de el, nu
beneficiaza de o stricta consecventa, ci inscriu un grafic
capricios, acordat miscarii de ansamblu a operei.

CAIUS TRAIAN DRAGOMIR
Viitorul unei legaturi constituita sub semnul eternitatii

Vad doua dificultati enorme in perceperea autentica a legaturii
dintre iudaism si romanism - ambele vin din prea-plinul celor doua
culturi, precum si din preaplinul legaturii care s-a creat de
indata ce ele au intrat in contact [...].

Acad. ALEXANDRU BOBOC
Sentiment de recunostinta pentru Gulian, Constantin-Ionescu

[...] De fapt, ceea ce caracterizeaza stilul de lucru si
metodologia adoptata de autor este preocuparea constanta de a
impleti analiza datelor semnificative ale unor cercetari speciale
(de etnologie, folclor, psihologie si psihologie sociala,
antropologie, economie si istoria economiei, arta si tehnica,
psihologie s.a.) cu dezvoltari teoretico-metodologice de fond,
intr-o cuprindere plina de intelesuri a marii experiente a
istoriei si a gandirii si actiunii umane. Accentul cade mereu pe
valorizare, discutarea punctelor de vedere ramanand subordonata
investigarii faptelor (adesea subliniaza, in discutii, ca e mereu
nevoie de "fapte", ca trebuie sa plecam de la
"fapte") si sintezelor rezultate din aplicarea metodei
comparativ-istorice. In fond, orientarea spre valori (urmarita la
marii axiologi contemporani, dar si in elaborarile proprii ale
autorului) are meritul "de a cere restabilirea drepturilor
plenare ale filosofiei", facand "jonctiunea" cu
istoria filosofiei.

AUREL STORIN
Tristetea lui AUREL BARANGA

[...] Cel mai mare comediograf contemporan s-a stins trist si
teatrele, care se bateau odinioara pentru o piesa a lui, l-au
uitat aproape cu desavarsire. Poate ca publicul este singurul
care-i mai duce dorul. Si eu. De la Aurel Baranga am invatat
ceea ce nu voi uita niciodata, ca umorul este cea mai inalta forma
de tristete.

HENRI ZALIS
Cu ochii deschisi

[...] Deslusim, in prezent, o categorie de intelectuali romani,
modele statornice de coerenta interna, interesati de abordarea
chestiunii evreiesti in mod constructiv, ca una din rascolitoarele
alcatuiri din literatura si cultura noastra. Este vorba de
reprezentarea evreului - participant activ, predispus identitar sa
fie el insusi, destul de individualizat in deplasarea vizibila a
accentului spre imbogatirea intregului national si, ca ramificatie
a sa, legat de aspiratiile civilizatiei nationale. Nu am intentia
si nici calitatea sa compun liste, insa imi vin in minte nume
dintre cele mai onorante pentru intelesul conferit acestui volum
multicultural: Adrian Marino, Alecu Paleologu, Neagu Djuvara,
Stefan Aug. Doinas, Caius Traian Dragomir, Nicolae Breban, Gabriel
Dimisianu, Florin Constantiniu, Nicolae Manolescu, Mihai Zamfir,
D. R. Popescu, Augustin Buzura, Marta Petreu, Andrei Plesu. Pline
de nebanuita bogatie, gesturile si reflectii lor induc in noi
placerea de a-i privi in plina lumina. Le datoram, printre altele,
comentarii din cuprinsul carora a disparut unilateralitatea,
dichotomia nascatoare de decodari neavenite. Si desi ne aflam
intr-o perioada de tranzitie, delicat-dureroasa, nici vorba sa-l
mai vedem pe evreu ca tinta a ponoaselor si nefericirilor
momentului. Din contra, revine acestor intelectuali, ca si altora
oarecum inruditi, reprezentarea evreilor ca factori de progres,
iar in termeni artistici, proiectandu-si substanta densa in
universul imaginar al acestui popor, pe cale sa-si compuna
strategii infinit mai atragatoare decat cele cu care s-a
confruntat in ultimii 60 de ani. Si, indeosebi, in anii in care,
fatal, s-a tot vorbit de inferioritatea minoritarului iudaic
asimilat silnic dusmanului majoritatii, travaliul lor a contat si
conteaza, in continuare, pe intoarcerea cu fata la umanitate, la
esentele morale studiate, explorate in respectul adevarului [...].

Scris de Admin 17.08.09 23:23

CONSTANTIN ABALUTA
Omul de la fereastra (George Almosnino)

[...] Daca vrem sa-l incadram formal pe George Almosnino, atunci
vom spune ca poezia lui poarta inca urmele unui suprarealism
potolit, nostalgic si ca seriile de imagini inainteaza uneori dupa
modele baroce. De asemeni, ca minimalismul pare a fi adesea
demersul cel mai adecvat prin care solitudinea funciara a poetului
se lasa intrezarita. Insa toate aceste constatari nu ni se par
relevante decat daca sunt legate de acel indicibil care confera
vocii sale unicitate si care il situeaza undeva la-ntretaierea
marilor filoane lirice ale acestui veac: Saba, Kavafis, Trakl
[...]. George Almosnino este unul dintre cei mai mari poeti romani
ai tuturor timpurilor; sunt sigur ca opera lui se va impune in
scurta vreme, dovedind judiciozitatea afirmatiei mele. Ma bazez pe
faptul ca dupa trei decenii de la debut si dupa sase ani de la
moartea sa, majoritatea poemelor lui probeaza o prospetime si
actualitate alarmante, in timp ce cu poemele altor congeneri deja
celebri nu se intampla acelasi lucru.

DOREL DORIAN
O carte care va onora oricand - "Biblioteca autorilor
evrei"

In urma cu cateva luni, pe cand aceasta noua carte a lui Zalis
ingemana primele optiuni si atitudini (a se citi: implicari de
autor), inveterand o structura de o dificultate spirituala aparte,
un alt proiect de notabila anvergura, "Zilele Europene ale
Culturii Iudaice" (Bucuresti, 3-4 septembrie 2000), ajungea
sa reuneasca in foaierele Salii de Concerte a Radiodifuziunii,
intr-o veritabila opera colectiva (si o atestare de bun augur a
interactiunilor evreo-romane pe taramul culturii), trei ample
expozitii: 150 de ani de publicistica (de la "Israelitu
Romanu" la "Realitatea Evreiasca"); o ampla
retrospectiva a actului teatral (de la "Goldfaden" la
"Baraseum" si T.E.S.); si, in sfarsit, o impresionanta
expozitie de carte (literara, artistica, stiintifica, religioasa),
intitulata, pe drept, "Biblioteca autorilor evrei". O
integrala, in intentie - de la Gaster, Tiktin, Saineanu,
Sanielevici pana la cele 130 de titluri editate de
"Hasefer" in ultimul deceniu, alaturi de alte 270 de
lucrari, semnate de autori evrei in alte edituri [...].
In Dictionarul neconventional al scriitorilor evrei de limba
romana, Al. Mirodan a ajuns sa cuprinda, de la "A" la
"F", circa 250 de autori (parte dintre ei inevitabil
uitati sau regretabil uitati in spatiul cultural romanesc).
Repetam, 250 de autori intre "A" si "F"! Fara
sa ne fie deloc greu sa estimam, matematic vorbind, un total de
circa o mie de nume de autori evrei, in ceasul publicarii
urmatoarelor patru sau cinci volume [...].
In variatele domenii ale stiintelor fundamentale, in arhitectura
si in sociopedagogie, de pilda, ca si in stiintele tehnice, cu o
prezenta evreiasca notabila - in acelasi rastimp de circa 150 de
ani pe care-l avem in vedere -, s-au impus, prin lucrarile lor,
alte 1.000-1.500 de nume de creatori evrei, cu o medie, estimativ,
de circa cinci lucrari la fiece autor. O integrala a cartii - cu
conotatii valorice si istorice semnificative in ansamblul culturii
romane - ar fi adus, astfel, in vitrinele amintitei
"Biblioteci" din foaierele Salii Radio, in jur de zece
mii de volume...
P.S. - Intr-un calcul infinit mai exact, intreprins ulterior
acestui comentariu, o integrala ar fi ingemanat 20-25.000 de
volume.

ANDREI OISTEANU
BENJAMIN FUNDOIANU. Coordonate iudaice

[...] B. Fondane scrie, in 1934, "apelul studentimii",
pe care il publica in revista "Viata studenteasca" -
"organ al studentilor romani din strainatate".
"Maine, in taberele de concentrare - scrie poetul -, va fi
prea tarziu. Inainte de toate, ofensiva fascista trebuie
impiedicata..., se stie rolul ei nimicitor..., varsta cavernelor
nu e departe. Nu ne mai ramane sa speram decat inchizitia,
autodafeul, sclavajul, arbitrariul: iata programul fascismului de
maine, calare pe razboiul international". Era in anul 1934,
cand imensa majoritate a europenilor (inclusiv a evreilor) refuza
inca sa intrevada Infernul care i se pregatea. Astfel de
premonitii nu vor ramane singulare. E.M. Cioran isi aducea aminte
cum, la inceputul razboiului, poetul l-a uimit cu modul sau de a
anticipa cursul evenimentelor: "Dupa ce mi-a enumerat tarele
vertiginoase ale lui Hitler, mi-a descris prabusirea Germaniei cu
imaginile unui vizionar, si cu asemenea amanunte, incat in
momentul acela am crezut ca asist la un delir. Nu era decat o
descriere anticipata" [...].
"Daca Hitler ar sti ca exist - obisnuia B. Fondane sa-i spuna
sotiei sale -, atunci ar dispune sa fiu nimicit". Poetul
incerca astfel sa reduca intreaga conflagratie mondiala la
infruntarea dintre doi protagonisti. Adolf Hitler versus Benjamin
Wechsler. Evident, Hitler stia ca Wechsler exista. Si l-a nimicit.
Dar faptul ca astazi noi il celebram pe cel de-al doilea, si nu pe
cel dintai, este un semn: de fapt, poetul l-a nimicit pe dictator.

MAGDA CARNECI
O chestiune delicata: De ce atat de multi scriitori avangardisti

La colocviul international Marcel Iancu, pe care l-am organizat in
1996 la Bucuresti, am primit o intrebare interesanta de la
profe-sorul american Steven Mansbach. Acesta m-a intrebat de ce un
procent atat de mare dintre artistii avangardisti romani
interbelici fusesera evrei, spre deosebire de alte tari din
regiune. Specialist al inceputului modernismului in Europa de Est,
provenind el insusi dintr-o familie de evrei emigrati din aceasta
zona europeana, Mansbach avea aerul ca vrea sa descifreze o
enigma, sa sondeze mentalitatea exegetica locala si sa-si confirme
o ipoteza, pentru moment secreta.
In orice caz, intrebarea sa incitanta m-a pus pe ganduri. Am
realizat ca aceasta chestiune, desi-mi trecuse uneori prin minte,
nu-mi paruse pana atunci relevanta. Asemenea atator
"culturali" romani formati inainte de 1989, receptasem
fenomenul spectaculos al avangardei romanesti dintre razboaie fie
cu un soi de entuziasm juvenil si plin de "mandrie
patriotica", in momentele mele formatoare din studentie, fie
cu un fel de asimilare strict estetica a programelor si
traiectoriilor reprezentantilor ei, in perioada primei tinereti,
din anii '80. Pentru mine, nume precum Tristan Tzara, M. Blecher,
Marcel Iancu, Artur Segal, M.H. Maxy, Victor Brauner, Benjamin
Fondane, Jacques Herold, Ilarie Voronca sau Isidore Isou (ca sa-i
amintesc numai pe cei mai celebri peste hotare), insemnasera in
primul rand un triumf al creativitatii moderne locale, capabile -
la numai cateva decenii de la intrarea ei in modernitate - sa
ofere arenei internationale cateva nume de prima mana si cateva
modele estetice fundamentale pentru modernismul intregului secol:
nonconformismul radical prin dadaism, dar si esentialismul arhaic
radical prin Brancusi, dar si "integralismul" radical
prin sinteza diverselor avangardisme practicata in revistele
romanesti de avangarda din anii '20-'30 [...].
Am mai descoperit intre timp, ca noi toti, datorita unor excelente
studii istorice si politologice semnate de Z. Ornea, Leon
Volovici, Alexandra Laignel-Lavastine, Andrei Oisteanu si altii,
sau gratie unor cutremuratoare jurnale precum cel al lui Mihail
Sebastian, teribilele umbre care au grevat fata idealizata a
modernitatii romanesti interbelice, fie ea politica,
socio-economica ori culturala - modernism pe care suntem tentati
cu prea multa usurinta sa-l "curatam" de aspectele
neplacute, indezirabile, si sa-l luam drept model al actualitatii.
Intrebarea de la inceputul acestui text devine, in acest context
schitat doar sumar, pertinenta si incitanta. Intr-adevar, de ce au
fost atat de multi evrei printre destul de putinii artisti romani
de avangarda si ce relevanta culturala actuala poate avea acest
fapt pentru noi?

Scris de Admin 17.08.09 23:19

S-au dezvoltat mai ales in Moldova (in 1930,
pana la 50% din evreii de aici locuiau in Iasi si 30% - in orasele
Bucovinei) si in regiunea Maramuresului (situata in Transilvania), unde
evreii reprezentau mai mult de 20% din populatia urbana in 1930.

Inainte de sfarsitul sec. al. XIX-lea, evreii,
ca majoritatea minoritatilor prezente in tarile Europei Centrale si de
Est, nu aveau drepturi reale. Depindeau de bunavointa suveranilor, care
puteau sau nu sa le-o acorde. Aveau mari dificultati in a accede la
posturi politice si la profesii liberale, ca si in obtinerea
nationalitatii romane. Marea majoritate nu aveau inca aceasta
nationalitate la inceputul sec. al XX-lea. Desi Franta, Anglia sau
Austria dadusera deja drepturi evreilor "lor", Romania nu a inceput sa
se gandeasca la "chestiunea evreiasca" decat la sfarsitul secolului.

Revolta din 1848 impotriva Rusiei pare sa aduca
o evolutie. Aceasta incepe prin proclamarea de catre insurgenti a
egalitatii civice a minoritatilor si se continua cu Tratatul de la
Paris din 1858, care cere puterii romane sa transforme aceasta
egalitate proclamata intr-un fapt. Aceste drepturi nu au intrat insa in
vigoare. Dimpotriva, persecutiile impotriva evreilor se intensifica in
timpul domniei lui Carol de Hohenzollern. Antisemitismul, deja prezent
de-a lungul secolelor (in principal sub forma anti-iudaismului),
cunoaste acum o amploare fara precedent.

Tratatul a inceput sa fie aplicat abia dupa
Primul Razboi Mondial (la care evreii au participat activ). La
sfarsitul acestei conflagratiei, din care Romania a iesit mai puternica
decat oricand (devenind Romania Mare visata de atata vreme), evreii
sunt gratificati cu drepturi deosebite pentru patriotismul de care
facusera dovada. Astfel, in perioada interbelica, comunitatea cunoaste
un dinamism iesit din comun.

Dar evreii nu au asteptat Primul Razboi Mondial
pentru a isi face un loc in istoria romaneasca. De la jumatatea sec. al
XVII-lea si pana la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, comunitatea s-a
aratat foarte dinamica. Ea ocupa un loc important in tara. Prezenta
evreiasca in orase era ridicata, asa cum o dovedeste recensamantul din
1899, care releva o populatie urbana evreiasca in proportie de 30%,
fata de 1% in mediul rural. Aceasta proportie era si mai ridicata in
orase ca Falticeni (57 procente din populatia totala erau evrei),
Dorohoi (53,6%) sau Iasi (50,8%).

Si din punct de vedere economic, locul ocupat
de evrei este considerabil. Dupa statisticile din 1904, cota evreilor
in comert este de 20,4%. In orasele (citate anterior) in care sunt
prezenti in numar foarte mare, detin adesea mai mult de 70% din
negoturi. De asemenea, sunt vizibili in profesiile liberale (pe care
aveau dreptul sa le practice, cum nu era cazul cu numeroase alte
meserii). De exemplu, 38% din medicii care profesau in 1904 erau de
religie iudaica.

Aceasta omniprezenta in domeniile comercial si
al profesiilor liberale se explica prin locul acordat acestei
minoritati de la sosirea in tara, cat si prin drepturile lor limitate,
acordate dupa cum le era suveranilor voia. Insa acestea nu i-au
impiedicat pe membrii comunitatii sa se dezvolte potrivit unei dinamici
care este perceptibila pana la cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Acesta
este momentul in care putem sa plasam "sfarsitul" formidabilei vieti a
comunitatii evreiesti din Romania. Dupa cum se stie, evreii s-au aflat
in linia intai a acestui razboi.

In Romania, guvernul epocii, condus de
"maresalul" Antonescu, a avut un comportament contradictoriu fata de
evrei. In primii ani, ei au fost masacrati de legionarii miscarii de
trist renume "Garda de fier", grupare fascista autorizata de
conducatorul Statului (Antonescu) sa infaptuiasca actiunile pe care le
dorea. Fara vreo indicatie de la nazisti, acesti barbari au organizat
pogromuri (ca cel de la Iasi) si deportari (in Transnistria). Apoi,
incepand cu 1944, evreii au fost protejati de guvern, care nu a mai
rezistat multa vreme, fiind rasturnat de Regele Mihai.

Noul sef al Statului (Regele Mihai, el insusi
expulzat de comunisti mai tarziu), fiind contra ideilor puse in
practica de maresalul Antonescu, intoarce armele impotriva puterilor
Axei, alaturandu-se Aliatilor. Totusi, bilantul este tragic: mai mult
de 40% din populatia evreiasca fusese deja asasinata (dupa estimari, in
jur de 350.000-450.000 de persoane dintr-un total de 850.000-900.000).

Ca urmare a acestor ani sumbri, evreii s-au
gandit sa se alieze cu comunistii. Credeau ca acestia le vor lua
apararea. Au fost insa repede dezamagiti, cum o arata rasturnarea de
situatie pe care a reprezentat-o condamnarea grupului de evrei
comunisti Patrascanu (1954). A inceput atunci o emigrare masiva spre
Israel (dupa ultimele recensaminte, exista cca. 400.000 de israelieni
de origine romana). Astazi, comunitatea evreiasca din Romania numara,
asa cum o arata recensamantul din 2002, mai putin de 10.000 de suflete.

Totusi, sufletul poporului evreu, foarte
prezent in sec. XVII-XIX, nu a disparut inca din societate. Poti sa-ti
dai seama de asta vizitand orasele unde au trait evrei: cimitire,
locuinte si sinagogi au ramas ca marturii ale istoriei lor.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Mostenirea evreilor din Romania

Pe parcursul celor sase secole de viata in Romania,
evreii au construit si dezvoltat un important patrimoniu. Sinagogile si
cimitirele sunt principalele marturii ale acestei prezente si a
sfarsitului ei tragic. Starea in care subzista acestea ne aminteste ca
in Romania a existat o comunitate evreiasca importanta si ca disparitia
ei este de actualitate.

A lasa sa dispara in acest fel o parte din
istoria tarii si a Europei ar duce la o pierdere enorma pentru
patrimoniul istoric si memoria continentului. Aceasta ar constitui si o
victorie a celor care au dorit disparitia evreilor. Prezenta
comunitatii evreiesti reprezinta o parte din istoria europeana,
ilustrand felul in care traiau minoritatile inainte de mijlocul sec. al
XX-lea.

Sa remarcam ca Franta, tara care a contribuit
cel mai mult la crearea Romaniei ca stat, a avut intotdeauna o mare
influenta in sprijinirea minoritatilor, in intreaga Europa (inclusiv in
Romania) sau in Africa de Nord. Ea a incurajat guvernele sa lupte
impotriva gruparilor antisemite si a aparat diversele grupuri etnice
prin votarea unor legi specifice. Ca urmare a cererilor ei, Romania a
acceptat sa ratifice Tratatul de protectie a minoritatilor inclus in
Tratatul de la Paris din 1858. Din pacate insa, acesta nu a fost
aplicat niciodata.

Aceasta mostenire este la fel de prezenta si in
planurile intelectual si artistic. Exista o certa influenta evreiasca
in diferite forme ale artei si literaturii romanesti.

Astfel, un numar de personalitati nascute in
familii evreiesti din Romania au jucat un rol considerabil in arta si
literatura occidentala de la inceputul si mijlocul sec. al XX-lea. Ele
au transpus in diferite forme de expresie intreaga inspiratie dobandita
in tara lor de origine. De asemenea, au purtat aceste opere in intreaga
lume si au adus Romaniei un plus de recunoastere internationala.

Acesti artisti si intelectuali si-au pus
amprenta in domenii dintre cele mai variate: pictura, literatura,
lingvistica sau arhitectura. Cei mai renumiti sunt fara indoiala:

Marcel Iancu, ilustrator, pictor si arhitect. Este,
de asemenea, celebru pentru participarea sa la miscarea dada. A murit
in Israel.

Tristan Tzara, un mare prieten al lui Marcel Iancu, este
unul dintre parintii miscarii dada. A fost poet, apoi istoric, si a
emigrat in Franta, unde si-a petrecut tot restul vietii.

Paul Celan, filosof si poet de limba germana, a emigrat
si el in Franta. Se bucura in mod deosebit de recunoasterea colegilor
sai germani.

Benjamin Fondane a fost un scriitor pasionat de cultura
franceza. A trait in Franta inainte sa fie deportat la Auschwitz si
apoi omorat prin gazare la Birkenau.

Numerosi altii, ca Mihail Sebastian, Constantin
Dobrogeanu-Gherea, Lazar Saineanu sau Alexandru Graur au scris, au
pictat sau au gandit operand un melanj subtil intre cultura lor
religioasa si cultura tarii.

Evreii din Romania au influentat si viata
evreiasca, creand primul teatru idis din lume (in 1876, la Iasi –
activeaza si astazi), variate ziare confesionale si compunand muzica
traditionala. Au jucat un rol important in crearea Statului Israel prin
fondarea a doua dintre cele mai vechi localitati israeliene. Este vorba
de Rosh Pina (1878) si de Zikhorn Ya’akov (1882).

Pentru a ilustra acest dosar, vom prezenta unul
dintre elementele semnificative al mostenirii lasate de poporul
israelit in Romania. Este vorba de o sinagoga in pragul ruinei.
Edificiul religios infatisat mai jos reprezinta cu fidelitate starea
actuala a patrimoniului comunitatii evreiesti. Este situat in
Timisoara, locul in care a inceput revolutia din 1989. Orasul, situat
in vestul tarii, in judetul Timis, este aproape de granita cu Ungaria
si cu Serbia. Este supranumit "mica Viena". Arhitectura are influente
austriece si unguresti.

Sinagoga a fost inaugurata in forma sa actuala
la 3 septembrie 1899, de catre comunitatea evreiasca din cartierul
Fabric (al carui nume l-a si imprumutat) si de primarul din vremea
aceea al Timisoarei (Carol Telbis). Planurile au fost realizate de un
arhitect budapestan, Leopold Baumhorn. Constructia a fost incredintata
antreprenorului Josef Kremmer, originar din Timisoara. Arhitectura este
influentata de ceea ce se facea in Franta la vremea aceea. Evreii voiau
sa arate prin constructii impunatoare ca sunt in sfarsit liberi in
propria lor tara. Stilul ecleziastic si prezenta unei orgi indicau buna
integrare a comunitatii evreiesti in societatea romaneasca ortodoxa.

Cladirea a inlocuit o alta constructie mai
redusa, care ar fi fost inaugurata, dupa unele surse, fie in 1838, fie
in 1841. Evreii cartierului au venit sa se roage in acest loc vreme de
mai bine de un secol si jumatate, iar sinagoga aproape ca a
supravietuit razboiului si trecerii timpului.

Astazi este inchisa. Starea ei reprezinta un
pericol prea mare pentru firava comunitate (estimata la cca. 300 de
suflete) care vine sa se roage de sarbatori si pentru credinciosii care
se vad la rugaciunea saptamanala (vreo zece). Astazi este folosita o
mica sala in care se tineau probabil cursurile religioase la inceputul
secolului; este mai bine adaptata numarului de participanti.

Fundatia incepe sa cedeze timpului, umezeala se
infiltreaza fara dificultate in acoperisul care nu mai e impermeabil.
Podeaua se surpa si din tavan cad bucati de piatra. Opera, somptuoasa,
se afla azi intr-un real pericol de disparitie.

Comunitatea evreiasca din Romania, care se
straduieste sa supravietuiasca prin ajutoare externe, nu mai dispune de
mijloacele necesare intretinerii tuturor bunurilor lasate de strabuni,
fiind fortata sa lase o mare parte din ele in voia sortii. Romania,
care se straduieste in primul rand sa-si rezolve dificultatile
economice, nu are nici timp, nici bani de consacrat salvarii unor
asemenea comori istorice.

In acelasi oras, comunitatea nu putea intretine
trei sinagogi, asa ca a donat municipalitatii una dintre ele,
clasificata monument istoric. Primaria intentioneaza sa o transforme in
sala pentru orchestra filarmonica. Cu toate acestea, s-au scurs mai
multi ani de la aceasta donatie fara sa se faca nimic. Se pare ca
prioritatile sunt in alta parte.

Un bilant trist pentru un simbol care apartine
tuturor celor care nu vor sa uite de ororile Holocaustului si de
distrugerea evreilor Europei. Merita sa ne intrebam daca in tarile in
care evreii au cunoscut cele mai grele orori va ramane ceva care va
putea sa stea marturie sau macar sa ne ofere posibilitatea sa ne
amintim despre oroarea absouluta a acestui razboi in special si a
razboiului in general.

Ceea ce ramane din sinagogile din Romania nu
mai poate fi considerat ca tinand de religie, atat de mic este numarul
evreilor. In cele mai multe dintre sinagogile care nu au disparut
(inca), nu mai vine sa se roage nimeni. Ele au devenit o mostenire
universala, proprie intregii Europe. Reprezinta o datorie de memorie
pentru noi toti, europenii. Sa le lasam sa dispara, ceea ce se va
intampla in scurt timp daca nu se face nimic, ar duce la o pierdere
enorma pentru patrimoniul nostru.

Cand nu va mai fi nimeni care sa poata povesti
ceea ce s-a petrecut, vom putea sa ne intrebam vazandu-le (in speranta
ca inca mai pot fi salvate): De ce stau aici aceste edificii
impunatoare, mai vechi de un secol in majoritatea lor? Ce reprezinta
ele? Nu e un contrast intre ele si comunitatea evreiasca (daca ea mai
exista), atat de redusa? De ce sinagoga aceasta din sec. al XIX-lea mai
exista, iar cei care au construit-o (sau o parte insemnata din
descendentii lor) nu mai sunt aici?

Scris de Admin 17.08.09 23:16

Date fiind influentele hasidice în
Mara-mures, viata religioasa din aceasta zona era extrem de bogata.
Rabin al Comunitatii Sefarde era, în anul 1906, dr. Samuel Danzig, ucis
în Holocaust, ca si Rabinul Comunitatii Ortodoxe, Jekuthiel Judah
Teitelbaum. Liderul obstii sefarde era recunoscut si ca un promotor al
miscarii sioniste. În oras functiona o Iesiva în care studiau 160 de
discipoli, care beneficiau si de pregatire industriala în cadrul unor
tesatorii. În Sighetu Marmatiei existau, pe lânga numeroasele
organizatii ale evreilor ortodocsi, cluburi, asociatii de tineret,
activitati caritabile si organizatii sioniste, care sustineau
renasterea Statului Israel. Amintim doar Clubul de fotbal "Samson",
miscarea sionista "Mizrahi" si Clubul pentru fete "Habonim", la care se
adaugau, însa, multe alte astfel de asociatii. Numerosi reprezentanti
ai literaturii idis din Transilvania provin cu deosebire din Sighetu
Marmatiei si din împrejurimi. Unul dintre poetii de seama ai culturii
askenaze a fost Hers Lieb Gottlieb, a carui culegere de poezii "Lieder
fun main Leben", a fost editata de nepoti. Talentul literar provenea de
la tatal sau, Rabinul Mechl Marsalik, care el însusi scria versuri. Cel
mai de seama poet de cultura idis din aceasta zona a Transilvaniei,
publicist si traducator, deopotriva, a fost Iosif Holder, a carui prima
creatie a vazut lumina tiparului în "Jiddisher Zeitung", din Sighetu
Marmatiei. În domeniul muzical, Szigeti Jozsef a fost unul dintre
violonistii de prima mâna ai epocii. Originar din Sighet, pictorul
Vasile Kazar s-a facut remarcat prin albumul sau cu tematica sociala,
intitulat "Pâinea de malai", mai târziu devenind profesor în
învatamântul superior de arte plastice.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

În memoria zecilor de mii de evrei ucisi

În
Casa Memoriala Elie Wiesel, la 12 decembrie 2003, erau -3 grade
Celsius. Daca nu ar fi fost vorba despre o înca nerezolvata problema de
amenajare, ai fi putut spune ca asa trebuie sa fie. Caldura caminului,
parca, nu s-ar fi potrivit cu acest loc înghetat, în care realizatorii
muzeului au încercat sa reconstituie un spatiu familial (chiar daca nu
cel original, disparut cine stie unde!). Casa Memoriala Elie Wiesel
este spatiul care rezuma drama celor 17.000 de evrei din orasul Sighet
si a celor 50.000 din împrejurimi, adica "Maramuresul istoric", cum îl
numesc specialistii.
Directorul Muzeului Etnografic
al Maramuresului, dr. Mihai Dâncus, a strabatut alaturi de noi aceasta
casa, pe care o considera copilul sau. Nascut destul de dificil, caci
asa cum ne-a spus demersurile au început înca din 1987, când
interventiile au ajuns pâna la Nicolae Ceausescu. Motivul respingerii
proiectului, asa cum a aflat initiatorul sau de la Tamara Dobrin,
responsabila cu muzeele de la acea vreme, era ca "tovarasul" ar fi
auzit de la cineva ca Elie Wiesel a afirmat ca s-a nascut în Ungaria.
Profesorul Dâncus nu s-a lasat, însa, si demersurile au continuat dupa
Revolutie. În final, cel care a sustinut cu deosebita deschidere
proiectul a fost actualul ministru al Culturii si Cultelor, acad.
Razvan Theodorescu, cel care a înaintat proiectul presedintelui Ion
Iliescu. Cu aceasta aprobare la cel mai înalt nivel, au demarat
lucrarile la refacerea casei. Strabatând camerele, profesorul Mihai
Dâncus ne atrage atentia asupra unei marturii consemnate în jurnalul
sau de un preot din zona, la doar câteva zile de la deportarea
evreilor. Cu durere mocnita si obiectivitate, acesta relata
desfasurarea cronologica a tragicelor evenimente. "Exista o anumita
legatura între mine si acest preot..." ne spune directorul. Ne uitam
curiosi. "Era tatal meu". Trecem din încapere în încapere. Câteva
obiecte de cult, recuperate cu mari eforturi. Bunurile (nu putine la
numar!) ale evreilor maramureseni s-au facut demult nevazute. Câte un
sfesnic de Sabat, o masa, un scaun, un tablou mai putin valoros au
aparut dupa lungi cautari. Profesorul Dâncus ne povesteste în
continuare: "Doamna Hedi Fried, deportata, de asemenea, din Sighet,
ne-a spus când a intrat în aceasta încapere: acest dulapior a fost al
nostru! Noi stiam ca erau multe la fel în acele vremuri, în casele
evreiesti. Ne-a spus ca dulapul lor avea un semn într-o parte.
Într-adevar, era dulapul familiei sale!". Peste o mie de vizitatori, în
special straini, au trecut pâna azi pragul acestei case-muzeu. Iar
imaginile pe care le-au zarit aici, chiar daca reprezinta doar o parte
infima a ceea ce a reprezentat deportarea evreilor maramureseni, sunt
definitorii pentru stetl-ul maramuresean, o lume stinsa ale carei
cântece idis mai strabat discret secolele.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Sinagoga amintirilor

În
Sighet au existat opt sinagogi, iar în zona Maramuresului istoric un
numar de 43. Pe care nu au reusit sa le distruga nazistii, le-a
terminat planul ceausist de sistematizare a oraselor. Totusi, Sinagoga
Mare din Sighet dainuieste si astazi. Aceasta a fost restaurata cu
ajutorul unui episcop evanghelic olandez, care a sprijinit ani de-a
rândul aceasta comunitate. Efortului sau i s-a alaturat o fundatie
elvetiana care a sprijinit comunitatea cu un sistem de încalzire a
sinagogii altfel înghetate. Ridicata în 1885, sinagoga reprezinta o
remarcabila îmbinare de stiluri, baroc, influente maure si elemente
romanice. Oficiantul de cult este domnul Leichner Simion iar cel mai
adesea în zilele de Sabat exista un minian. Totusi, mândra sinagoga
este cel mai adesea goala, doar vizitatorii, multi la numar, sau
clasele de elevi ce vor sa cunoasca din istoria acestor locuri, îi trec
uneori pragul. Cu ocazia marilor sarbatori, se reuneste aproape
întreaga comunitate si sunt prezente în mod constant autoritatile
locale, inclusiv primarul orasului, prof. Eugenia Godja. Într-un colt,
asezate cu grija, câteva carti de rugaciune. Ele, asa cum anunta panoul
de alaturi, au apartinut celor deportati la Auschwitz. Dintre copertile
scorojite, parca mai poti auzi si azi acel murmur sacadat al
rugaciunii. Pentru prea multi, însa, portile milei nu s-au deschis
niciodata.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Un sfert de secol fara evenimente

Daca veti merge la Sighet - absolut toti din cadrul comunitatii va vor
povesti, la un moment dat, despre o nunta ca în povesti. Vor istorisi
despre miri, despre cuscri si, în special, despre Prim Rabinul dr.
Ernest Neumann care, cum spun cu totii, "a vorbit atât de frumos". De
altfel, prima întrebare când am ajuns la comunitate a fost, "ce mai
face rabinul?", caci exista o legatura cu totul speciala între obstea
maramureseana si rabinul timisorean. Dincolo de inaugurarea Casei
Wiesel, acest eveniment a fost cel mai important din ultimul sfert de
secol, caci atâta timp s-a scurs de când nu s-a mai casatorit cineva
religios. Îsi mai aduce cineva aminte de o Bar Mitva? Parca undeva, în
negura timpului, sau poate nu...

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Traind pentru istorie

Conform celor afirmate de presedintele
comunitatii, dl. Hari Marcus, între comunitate si Muzeul Etnografic al
Maramuresului exista o foarte strânsa colaborare. Presedintele
comunitatii ne-a fost ghid binevoitor în cadrul vizitei noastre la
Sighet. El stie istoria tuturor locurilor si felul în care a fost
conservata peste ani. Ne-a povestit, cu "patriotism local", despre
presedintele partidului Conservator din Marea Britanie, nascut la
Ruscova, chiar lânga Sighet. Itinerarul descendentilor care vin sa vada
locul de bastina al stramosilor lor cuprinde, cel mai frecvent,
sinagoga, Casa Memoriala Elie Wiesel, monumentul impozant din cimitirul
evreiesc ridicat în memoria celor deportati si Muzeul Etnografic unde
sunt doua case traditionale ce au apartinut unor familii evreiesti din
zona. O legatura strânsa pastreaza comunitatea si cu Asociatia
israelienilor proveniti din Sighet, cei care au chiar si un site pe
Internet. Comunitatea Evreilor din Sighet se hraneste azi foarte mult
din amintiri.

Elie Wiesel, personalitate
mondiala de prima marime, scriitor a zeci de carti, "Doctor Honoris
Causa" a 52 de universitati si detinator al celei mai râvnite
distinctii din întreaga lume, pare sa domine viata evreiasca ce mai
exista azi la Sighetu Marmatiei. Impozantul luptator pentru dreptate si
pace este aici, si doar aici, nicaieri în întreaga lume, acel copil
speriat încercând sa înteleaga sensul unei lumi incomprehensibile. Si
tot, doar aici din întreaga lume, Elie Wiesel nu mai este doar un
simplu om, ci este numele generic pe care îl poarta zecile de mii de
evrei trimisi la camerele de gazare.

IN ROMANIA[1] - Pagina 7 Top

Vârsta medie, majoritara

La momentul când am ajuns la Sighet,
comunitatea evreiasca din localitate numara 108 membri. La doar o zi,
însa, de la plecarea noastra, am aflat telefonic ca la Sighet mai sunt
doar 107, caci una dintre enoriase plecase între timp dintre noi...
Comunitatea evreilor din Sighetu Marmatiei mai traieste si azi. Asa cum
poate. Surprinzator, conform scriptelor comunitatii, majoritari sunt
aici cei de vârsta medie, adica între 35 si 65 de ani. Lor li se
alatura un grup de aproximativ 20 de tineri. Indiferent însa de vârsta,
pentru întreaga comunitate corul reprezinta o importanta ocazie de a se
întâlni, aceasta fiind singura activitate care se desfasoara în mod
constant la Sighet. Meritul îi revine profesoarei Lucretia Herscovici,
care reuseste sa le transmita celor ce vin la orele ei placerea de a
cânta. Cei vârstnici, putinii care au mai ramas în Sighet dintre cei
2.000 de evrei reîntorsi în oras din lagarele naziste, pot fi numarati
pe degete. Primind ajutor din partea "Claims Conference", ei traiesc în
conditii rezonabile. Traiesc între cei vii si mai ales printre cei
disparuti.

Multumiri speciale tuturor celor
din Sighetu Marmatiei care ne-au primit cu o deosebita caldura, printre
acestia domnul Hajdu, membru al comunitatii si proprietar al
exceptionalului motel în care am locuit.

LUCIANA FRIEDMANN

Scris de Admin 16.08.09 15:03

Totusi,
un grup condus de un contrabandist din Manastur, insotit si de un colaborator
al meu de incredere (devenit mai tarziu directorul Teatrului National in
Bucuresti), Vasile Moldovan, care a trecut cu bine frontiera, a ajuns pana la
urma in arestul jandarmeriei din Turda. Cu cateva zile mai inainte, avocatul
Dr. Andrei Klein din Cluj, inzestrat cu o scrisoare de recomandare, adresata de
Emil Hatieganu prefectului din Turda, care urma sa fie adapostit la o ferma a
lui Hatieganu din satul Intreglazi (Alba) a fost si el arestat.

Cand
am primit mesajul lui Dumitru Foica de la Turda, adus de Vasile Moldovan (care
avea sa mai insoteasca mai multe grupuri de evrei de la Cluj la Turda), am inteles ca a intervenit o schimbare in
atitudinea autoritatilor din Romania. Consultandu-ma cu Emil Hatieganu s-a ajuns
la concluzia ca actiunea de salvare a evreilor a depasit posibilitatile noastre
de organizare, coordonare si control. Atunci Emil Hatieganu s-a adresat lui
Ernö Marton caruia i-a cerut insistent ca sa fie trimisi in Romania cateva
personalitati de vaza dintre clujeni, care se bucura de autoritate atat in fata
evreimii, cat si la forurile oficiale din Romania.

Asta
s-a intamplat intre 28-30 aprilie. Lui Emil Hatieganu i s-a comunicat apoi prin
Dr. Ernö Marton ca s-a hotarat sa plece de indata in Romania Primabinul Moshe
Carmilly Weinberger, ca si Marton insusi cu inca o persoana de al carui nume nu
imi amintesc.

Eu
am trecut granita in ziua de 1 mai 1944 pentru a incerca sa-i ajut pe cei
ajunsi in paza jandarmeriei de la Turda. Daca dispuneam de mai multa
experienta, atat eu, cat si o mana de evrei care au continuat sa actioneze mai
departe cu succes, grupul aflat sub paza ar fi fost scutit de ceea ce avea sa i
se intample. Noi nu am profitat de faptul ca Jandarmeria si Politia din Turda
au permis ca evreii refugiati din Cluj sa doarma in oras. N-ar fi existat nici
o piedica in fata unei evadari. David Finkelstein era insa de alta parere, ca e
preferabil ca grupul sa fie trimis „pe cale legala” la Tribunalul militar de la
Sibiu pentru a fi judecat. Cum s-a aflat ulterior, la interventia unui fel de
„gauleiter” local, grupul a fost retrimis in Ungaria, unde a urmat soarta
celorlalti evrei.

Am
insistat asupra acestui caz, fiindca a fost poate singurul esec. Dar si pentru
ca in urma celor intamplate, au fost trimisi in Romania emisari cu autoritate
din partea evreilor, datorita carora refugiatii evrei, din ce in ce mai multi,
au putut fi primiti si dirijati in mod organizat in Romania.

A
fost meritul unui grup restrans de evrei turdeni, in frunte cu David Finkelstein
si Arie Hrisch, avandu-i alaturi pe Emeric si Carol Moskovitz, pe Abraham
Jacob, Estera Goró s.a, ca s-au putut crea conditii de protectie multor
refugiati din Ungaria in Romania si ca s-au procurat documente de calatorie de
la Turda la Bucuresti pentru cca. 1200 de evrei.

La
inceputul activitaii acest grup nu dispunea de fonduri. Din acest motiv cerea
ori primea diverse sume de la refugiati, ca astfel sa poata acoperi
cheltuielile. Aceasta procedura a dat loc multor nemultumiri si suspiciuni.

Dar
dupa venirea in Romania a lui Moshe Carmilly Weinberger si a lui Ernö Marton,
intreaga operatiune de salvare, extinsa in mai multe zone de frontiera, dar
concentrata spre Turda si Arad, a luat caracterul unei actiuni
institutionalizate si finantate, prin avocatul A.L. Zissu, dintr-un fond creat
de evreimea mondiala.

Colaborarea
mea a continuat pana la sfarsitul lunii august, cand Romania s-a alaturat
luptei antihitleriste. Desi mi s-au facut acte false ca sa plec in iunie 1944,
in Palestina, pana la sfarsitul razboiului, datorita unui mesaj venit din Cluj
prin care se cerea ajutorul meu, m-am intors la Turda.

Inainte
insa, dupa ce, cu mijlocirea mea, Moshe Carmilly a obtinut de la Iuliu Maniu,
presedintele unui partid politic din opozitie, peste 1000 de legitimatii, care
puteau servi ca acte de identitate evreilor, am mai trecut o data granita din
Romania in Ungaria.

La
Cluj am aflat cu acel prilej ca toti evreii, absolut toti evreii au fost
transportati in trenuri spre o destinatie necunoscuta.

Eu
am fost acela care am adus vestea la Bucuresti ca la Cluj nu mai sunt evrei,
veste comunicata mai intai lui Moshe Carmilly intr-o locuinta conspirativa.

La
capatul acestei expuneri dati-mi voie sa-mi cer scuze daca ea s-a infundat in
detalii, daca a fost prea simplista ori lipsita de coeziune.

As
fi dorit ca ea sa cuprinda aspecte esentiale din istoria unei actiuni de
anvergura. Ceea ce am si promis de altfel s-o fac intr-una din scrisorile mele
adresate la Yad Vashem.

In
incheiere mi-as permite sa arat ca ceea ce poate fi considerata drept reusita
in aceasta actiune s-a datorat numai in parte acelora care au participat la
realizarea ei, asumandu-si, fireste, multe riscuri. Fiindca Romania a fost
singura tara care a facut posibila, in timpul razboiului, emigrarea evreilor in
Palestina, fie ca erau dintre cei persecutati chiar in Romania, fie ca erau
dintre cei refugiati din alte tari.

Raoul Sorban

Scris de Admin 16.08.09 15:03

Iar
daca acum, datorita titlului ce mi-a fost acordat la Yad Vashem, participarea
mea la o actiune de salvare a evreilor a devenit mai vizibila, faptul nu se
datoreaza vreunei initiative din Romania, ci constiintei patrunse de spiritul
echitatii a profesorului Avraham Ronen din Haifa, pe care l-am cunoscut cu
totul intamplator acum 15 ani, si profesorului Dr. Moshe Carmilly Weinberger
din New York, fostul Primrabin al Clujului, pe care l-am cinstit si admirat
pentru faptul ca nu a ezitat sa-si riste viata incercand, si reusind, sa-i
ajute pe cei care si-au pus sperantele in el.

Inainte
a de a supune atentiei Dv. unele din acele imprejurari, pe care le cunosc din
experienta personala – si la altele, cum ati putut observa, nici nu m-am
adresat – as dori sa ma refer la initiative pe care le-au avut evreii insisi in
desfasurarea evenimentelor.

Desigur,
relatarea mea va fi schematica, ea neputand cuprinde decat unele – din multele –
aspecte ale actiunilor de salvare a evreilor in primavara si vara anului 1944,
mai exact de la sfarsitul lunii martie pana la sfarsitul lunii august.

Cadrul
general era cel pe care l-am conturat.

Cele
ce voi relata acum se afla intr-o relatie – as zice – memoralistica fata de
cele ce voi istorisi.

Mai
intai o precizare absolut necesara:

Initiativa
de a mobiliza cercurile romanesti din „Transilvania de Nord” pentru o actiune
de salvare a evreilor a apartinut unora dintre conducatorii evreimii.

Iata
sirul evenimentelor:

Dupa
ce in ultimele zile ale lunii martie 1944 au aparut la Cluj Gestsapoul si S.D –ul, a luat fiinta „Judnerat”-ul ca organ de legatura
intre autoritati si masa evreilor. Desi a inceput jefuirea severa a bunurilor
evreiesti, atat de catre germani, cat si de catre unguri, atmosfera din sanul
populatiei evreiesti era, in mod paradoxal si straniu, dominata de un fel de
optimism. De ex., atunci cand Banca de stat a Regatului Ungar a confiscat
bijuteriile si banii evreilor, acestia credeau si spuneau sus si tare ca
aceasta masura a fost luata in interesul lor, fiindca dupa razboi, banca le va
restitui valorile confiscate.

Posibilitatea
evacuarii din Transilvania a populatiei evreiesti nimanui nu i-a trecut prin
minte.

Si
inca un alt lucru curios, greu de inteles: nimeni nu auzise de existenta
lagarelor de exterminare.

Cand
un subofiter de la S.D., originar din Brasov, fost student la Drept, coleg cu
Aurel Socol, ne-a dat de stire ca evreii din Transilvania de Nord vor fi
„evacuati”, fara ca ei sa mai aiba sansa de a mai reveni – asta s-a intamplat
cam la mijlocul lunii aprilie 1944 – stirea mi s-a parut nu numai neverosimila,
ci de-a dreptul absurda. Transmisa de noi lui Dr. József Fischer, lui Ernö Marton si Primrabinului Dr
Moshe Carmilly Weinberger si ei au considerat-o imposibila. Si totusi Moshe
Weinberger a transmis-o spre Dej, Bistrita, Baia Mare, Sighet si Satu Mare. A
fost primul avertisment al dezastrului posibil. Dar se pare ca nimeni nu l-a
crezut.

Abia
peste cateva zile – ritmul evenimentelor a devenit galopant – cand au inceput
sa circule zvonuri despre concentrarea in ghettouri, a aparut o unda de
neliniste in randurile evreilor. Aflasem de la Dr Ernö Marton, ca Primrabinul
Moshe Weinberger a incercat sa ceara ajutorul episcopilor maghiari din Cluj,
care si-au manifestat compasiunea, fara sa faca – ei spuneau ca nu pot face –
nimic.

In
aceasta faza si situatie, Dr. József
Fischer, presedintele Judenrat-ului si Primrabinul Dr. Moshe Weinberger s-au
adresat prin Ernö Marton profesorului Dr. Emil Hatieganu, conducatorul
comunitatii romane din Ungaria. S-a organizat o sedinta secreta la episcopia
greco-catolica, la care au luat parte, pe langa episcopul Dr. Iuliu Hossu si
secretarul sau Vasile Astileanu, Dr. Emil Hatieganu, avocatul Dr. Iuliu Micsa
din Dej, Florea Muresanu, protopopul ortodox al Clujului, Dr. Ernö Marton si
eu.

Sugestia,
mai bine zis cererea emotionanta, formulata de Dr. Ernö Marton, ca romanii sa-i
ajute pe evrei a fost acceptata fara discutie.

A
fost schitat urmatorul plan:

Episcopul
Dr. Iuliu Hossu si cel otrodox, Nicolae Colan vor indemna preotii romani ca
sa-i ajute pe evrei „daca s-ar intampla ceva”.

Dr.
Emil Hatieganu va alerta, prin reteaua de abonati ai ziarului „Tribuna
Ardealului”, al carui director era, pe taranii din apropierea frontierei mai
intai si va permite ca retelele clandestine, cunoscute de noi, sa-i ajute, ”la
nevoie” pe evrei la trecerea frontierei.

Tot
Emil Hatieganu urma sa-l informeze pe Mihai Antonescu, primul ministru al Romaniei,
despre pozitia adoptata de romani fata de evreii din Transilvania de Nord; sa
exopereze pentru cei ce vor reusi sa ajunga in Romania protectia autoritatilor;
sa afle ce atitudine va adopta consulul Romaniei la Cluj, Bilciurescu, cunoscut
ca filo-german, motiv pentru care comunicarile dintre Emil Hatieganu si
capitala Romaniei nu se faceau prin consulul din Cluj, ci printr-un ofiter
anume detasat la consulat, cunoscut sub numele de Gurgu, cu masina caruia a
fost trecut in Romania, mai tarziu, si Ernö Marton.

Dr.
Iuliu Micsa, trebuia sa actioneze in favoarea evreilor la Dej, Beclean, Reteag
si Gherla.

Dar
Dr. Ernö Marton a mai avut o propunere, argumentata astfel:

Intrucat
nici romanii, nici Romania nu recunosc legalitatea dictatului de la Viena, considerand
ocuparea Transilvaniei de Nord de catre Regatul Ungar drept un abuz, locuitorii
acestei parti ai Transilvaniei au fost si continua sa fie cetateni romani, si
ca atare au dreptul sa beneficieze de protectia statului roman, indiferent de
nationalitate ori religie. De altfel, a mai spus Dr. Ernö Marton, toti romanii
care trec granita sunt considerati cetateni romani.

Aceasta
idee a lui Ernö Marton a fost considerata ca valabila. Drept care, episcopul
Iuliu Hossu, fiind si el de acord cu acest punct de vedere, s-a oferit sa plece
la Budapesta pentru a discuta problema cu Eugen Filotti, ministrul
plenipotentiar al Romaniei in Ungaria.

Peste
putine zile, era spre mijlocul lunii aprilie, episcopul Iuliu Hossu a revenit
de la Budapesta cu vestea buna: Legatia
Romaniei este dispusa sa elibereze documente de calatorie tuturor acelor evrei
care puteau dovedi, cu orice act, ca au fost cetateni romani ori s-au nascut in
Romania.

Iata,
prin urmare, inca o problema care nu a fost nici consemnata, nici lamurita. Se
stie doar ca prin Arad au intrat in Romania, numerosi evrei, in mod legal – dar
si clandestin – ca si neevrei, printre acestia aflandu-se, fapt surprinzator,
cunoscutul publicist maghiar Miklós Krenner din Cluj si fiica sa, Eva Krenner.

La
randul sau, si Emil Hatieganu a primit vesti din Bucuresti: Mihai Antonescu a
luat act de posibilitatea semnalata de Hatieganu – ca un numar considerabil de
evrei din Transilvania de Nord ar putea fi constransi sa caute protectie in
Romania. A declarat insa ca solutie calea clandestinitatii, fiindca germanii
devenisera „suspiciosi si vigilenti”. La informarea Gestapoului si S.D.-ului a
participat si Consulul General al Romaniei de la Cluj. In schimb, Consulul
Romaniei de la Oradea, Mihai Marina, a contribuit la salvarea multor evrei, ca
si la informarea opiniei publice internationale despre masurile preconizate de
Ungaria in vederea exterminarii populatiei evreiesti.

La
apelul meu adresat unor prieteni maghiari originari din Transilvania am
primit raspunsuri evazive: „nu ma amestec”, „nu e treaba noastra”, „e periculos
sa te opui legii” etc. In schimb, dintre prietenii mei maghiari originari
din Ungaria au raspunsfavorabil, fara ezitare, si au salvat cativa
evrei, pe care i-au internat in clinicile lor, prof. Dr. Imre Haynal si
prof. Dr. Dezsö Miskolczi.

In
timp ce elevii liceului evreiesc din Cluj se pregateau pentru examene, in a
doua parte a lunii aprilie 1944, de la prietena lui Raoul Wallenberg, Judith
Koch (care avea sa fie impuscata pe malul Dunarii), fiica unui distins
inginer evreu din Tarnaveni, veneau de la Budapesta la Cluj cu stiri alarmante
si un sfat: evreii sa nu intre in ghettouri, sa se ascunda, sa treaca frontiera
in Romania…

Dar
majoritatea evreilor era in asteptarea unui miracol, in timp ce atmosfera,
incarcata de teama si neliniste, prevestea tragedia.

Cand
cunoscutii si prietenii nostri evrei earu sfatuiti sa porneasca spre Romania –
putini dintre ei se hotarau s-o faca. Dar dupa un inceput de panica, in ultima
decada a lunii aprilie, retelele noastre care organizau trecerile clandestine
incepusera a fi suprasolicitate. Mai ales cele din zona Apahida – Cojocna,
aflate sub controlul preotului greco-catolic Titus Moga din Apahida, datorita
caruia au fost salvati sute de evrei. Mai multi dintre prietenii mei apropiati
s-au decis sa treaca frontiera abia in ultimele zile din aprilie. Au apelat la
sprijiniul avocatului Dr. Aurel Socol, care avea stranse relatii in cartierul
Manastur, situat la 1-2 km de frontiera. Printre manastureni se aflau si destui
contrabandisti. Ideea de a ne adresa unor contrabandisti romani si tigani a
fost a lui Aurel Socol, dar si a lui Mendi Lehrmann. Mentionez ca pana la
sfarsitul lunii aprilie, in afara retelei care ii trecea in Romania pe evreii
din Polonia – o actiune bine pusa la punct, despre care ar trebui sa vorbeasca
o data mai larg Dl Dr. Moshe Carmilly Weinberger – despre alte retele nu stiam
ca ar fi apelat la contrabandisti. Desi acestia dispuneau de o mare experienta.

Scris de Admin 16.08.09 15:03

Dupa
ocuparea Transilvaniei de Nord de catre Ungaria, in fata unui boicot impotriva
meseriasilor si liber profesionistilor evrei si romani, boicot organizat de
catre cei ce-si ziceau „societatea maghiara crestina” si actionau organizat in
cadrul „Asociatiei Baross”, Primrabinul Clujului si-a amintit de mine cand s-a
hotarat sa actioneze in favoarea celor boicotati. La initiativa d-sale a
intervenit o intelegere cu Episcopul greco-catolic Dr. Iuliu Hossu, in urma
careia a luat fiinta un birou de mijlocire intre meseriasii Evrei si Romani si
acei Evrei si Romani care aveau nevoie de serviciile unor meseriasi.

Acest
birou, care a functionat de la inceputul anului 1941 pana in martie 1942 in
atelierul meu de pictura, a fost condus de Ernest Fischer si de mine. Biroul
si-a incetat activitatea fiindca Fischer a fost trimis in Ucraina cu o companie
de munca, iar eu am fost arestat, apoi varsat in Compania speciala sanctionata
de munca nr. 7 (7-ik különleges büntetö munkászázad). Era o companie de evrei,
in care, in afara de mine, se mai aflau 4 romani: Dr. A. Peris-Capelaru, Dr.
Victor Cosma, Dr. Aurel Socol si Dr. Aurel Stanescu.

Un
alt episod al legaturii mele cu
Primrabinul Dr Moshe Carmilly Weinberger s-a datorat unei intamplari mai
neobisnuite.

La
Cluj, oras situat pe atunci in apropiere de frontiera Romaniei, au inceput sa
apara, inca de la sfarsitul anului 1941, francezi (neevrei), dintre cei care,
reusind sa evadeze din diverse lagare germane, se furisau spre Romania. Acesti
francezi informati despre configuratia nationala a populatiei din zona
frontierei, cauatu sa intre in legatura fie cu Romanii, fie cu Evreii, ca sa
fie trecuti clandestini din Ungaria in Romania.

Primul
caz cand un francez a apelat la ajutorul meu a aparut in iarna 1941/1942. Un
prieten maghiar, pictor, era concentrat la Biroul de contraspionaj al armatei
ungare din Cluj. Un francez, evadat din Germania, arestat in zona de frontiera,
se afla sub ancheta Biroului de contraspionaj. Francezul a reusit sa schimbe
cateva cuvinte cu pictorul Péter Balázs, prietenul meu, care la randul sau m-a
informat pe mine. Francezul, dupa ce si-a recapatat libertatea cu ajutorul
Consulului Frantei din Cluj, mi-a solicitat ajutorul pentru a fi trecut peste
granita in Romania.

La
acea data nu aveam nici o experienta in organizarea unor astfel de actiuni.
Stiam insa ca Primrabinul Dr Moshe Carmilly are sub control, de mai multa
vreme, o retea, prin care erau trecuti in Romania evrei refugiati din Polonia
si din alte regiuni aflate sub ocupatie germana. Informat asupra situatiei
francezului, Dr Moshe Carmilly a incuviintat ca acesta sa fie trecut in
Romania.

Cu
acel prilej am intrat in legatura cu Mendi Lehrmann, o veche cunostinta din
Dej, proprietarul – in vremuri bune – al unei tarabe cu maruntisuri intr-o
piata clujeana. Lehrmann s-a dovedit a fi un foarte priceput si inventiv
conspirator, lucrand in reteaua amintita. Prin Lehrmann am ramas in legatura cu
reteaua controlata de Primrabinul Dr. Weinberger, cu ajutorul careia au mai
fost trecuti in Romania inca cel putin 10 francezi (neevrei), la cererea mea.
Pentru mine acest ajutor salvator acordat de catre Evrei, aflati ei insisi in
pericol, constituie o grandioasa manifestare de solidaritate umana, care ar
merita sa fie consemnata in cronica acelor vremuri si cunoscuta de opinia
publica.

Colaborarea
mea cu Mendi Lehrmann s-a mentinut pana in vara anului 1944. A luat chiar
amploare. Cand au inceput sa apara dificultati in cursul anului1942 cu privire
la calatoria spre Bucuresti a evreilor refugiati din Germania si Polonia,
trecuti clandestin in Romania prin reteaua ori retelele aflate sub controlul
D-lui Dr. Moshe Carmilly Weinberger, la sugestia lui Lehrmann, am intrat in
legatura cu cativa prieteni de incredere din Turda, si anume cu Lt. col.
Victor Cupsa, Comandantul Cercului de Recuperare, cu Dumitru Foica,
functionar la Prefectura, cu medicul colonel Dr. Ghita Bran, s.a.

Prin
Lt. col. Victor Cupsa s-au obtinut „Ordine de concentrare” pentru
refugiatii evrei, pe care le completa Dumitru Foica. Astfel, calatoria a
sute ori mii de evrei, provenind din regiuni mai indepartate si aflandu-se in
clandestinitate, a decurs fara riscuri pana la Bucuresti, de unde au plecat
apoi, inca in timpul razboiului, in Palestina.

Mentionez
ca Lt. col. Victor Cupsa si-a exprimat dorinta ca pana se afla in viata, numele
lui sa nu fie pomenit in legatura cu aceasta actiune. El a murit in urma cu 4
ani. Sotia sa, D-na Lilly Cupsa, domiciliata in Cluj, si fiul sau, reputatul
Victor Cupsa din Paris, cunosc si ei colaborarea Lt. col. Victor Cupsa la
aceasta actiune.

Desi
as dori sa contribui la recuperarea pentru prezent a imaginii si identitatii
unor oameni, dintre cei ce au refuzat sa se supuna abuzului puterii, cufundati
inca in zonele nerelavante ale trecutului, sunt nevoit sa-mi recunosc
neputinta. De altfel, am convigerea ca ei nu ar fi vrut sa patrunda in
constiinta timpului de fata, fiindca tot ce au facut li s-a parut cel mai
firesc lucru posibil. Traindu-si respectul si dragostea pentru viata si adevar,
si-au trait pana la capat propriul lor mod de a fi oameni.

In
anul 1943, o data cu amplificarea masurilor represive impotriva romanilor din
Transilvania de Nord, a aparut necesitatea de a organiza retele pentru a
facilita trecerile clandestine in Romania. Aceste retele, de care s-au servit
tot mai multe persoane si chiar grupuri, peste putin timp aveau sa serveasca si
evreilor aflati in pericol. Acest ajutor acordat, in fond, de populatia
romaneasca, de la tarani, preoti si pana la conducatorii politici si religiosi
ai romanilor din Transilvania de Nord – a fost consemnat si in volumul Remember,
editat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din R.S.R. (Bucuresti, 1984, p.
45), in urmatorii termeni:

„Fata
de populatia maghiara, care in cel mai bun caz a ramas in majoritatea ei
indiferenta, cea romaneasca a contribuit activ, poate o exprimare corecta ne-ar
obliga sa spunem statornic, si in numeroase localitati, la salvarea evreilor.”

Apoi
se face aceasta precizare:

„Mai
putin cunoscute au ramas desigur foarte multe fapte de bine, care nu vor mai fi
consemnate vreodata, dupa ce atatea imprejurari vitrege au facut sa li se
stearga urmele. Conducatorii Romaniei din Ardealul de Nord… si-au manifestat
bunavointa si compasiunea fata de drama populatiei evreiesti; desigur, in organizarea
trecerilor peste frontiera, influenta si pozitia lor a contat.”

Sunt
obligat sa precizez ca, in general, nu cunosc scrierile in legatura cu
actiunile de salvare a evreilor din Transilvania de Nord, dar si sa remarc ca
din partea cercurilor oficiale evreiesti din Romania nu s-a aratat nici un
interes fata de cunoasterea acestor actiuni de salvare. Nimeni nu a stat de
vorba cu Emil Hatieganu, cu avocatul Dr. Aurel Socol, cu
ziaristul Gh. V. Giurgiu, cu fostul director al Teatrului National din
Bucuresti, Vasile Moldovan, cu scriitoarea Letitia Papu, cu Dumitru
Foica, cu episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, cu protopopul ortodox
al Clujului, Florea Muresanu si cu multi altii, care, de-a lungul
ultimilor ani ne-au parasit, rand pe rand. Dar nimeni, din partea cercurilor
evreiesti oficiale din Romania, nu a stat de vorba nici cu mine.

Scris de Admin 16.08.09 15:00

In primele
saptamani ale ocupatiei ungare au fost asasinati in Transilvania de Nord 919 romani. Pe evreii asasinati nu i-a
numarat nimeni. In aceeasi perioada au fost expulzati din Transilvania de Nord
in Romania 88.579 de romani. Tot atunci au mai fost expulzati 90% din
intelectualii romani. La intreprinderile baneare, industriale, comerciale ale
evreilor si romanilor au fost numiti delegati-unguri, investiti cu puteri
depline; au fost limitate – de fapt sistate – autorizatiile de
practica,comertul si meseriile de catre romani si evrei. Comerciantilor evrei
li s-au luat pravaliile situate in zone comerciale. Aceste localuri au fost
date ungurilor din Asociatia „Baross”.

In legatura cu
aceste masuri antiromanesti si antievreiesti s-a constituit la Cluj o actiune
patronata de Episcopul greco-catolic Dr. Iuliu Hossu si de Primrabinul
din Cluj, Dr. Moshe Carmilly Weinberger cu menirea de a veni in ajutorul
meseriasilor romani si evrei, boicotati de societatea maghiara. In acest scop a
luat fiinta un birou de mijlocire intre meseriasii evrei si romani si clientii
evrei si romani. Biroul a functionat cu bune rezultate de la inceputul anului
1941 pana in martie 1942 in atelierul meu de pictura din Cluj, fiind condus de
Ernest Fischer, nepotul celebrului Rabin Fischer de la Alba Iulia, si de mine.
In martie 1942 biroul si-a incetat activitatea, fiindca eu am fost arestat, iar
Ernest Fischer a fost concentrat intr-o companie de munca fortata si dus in
Ucraina.

Alte masuri
represive au fost indreptate impotriva liber profesionistilor, avocati, medici,
ingineri, a caror activitate era permisa numai daca solicitantul „nu era
suspect din punct de vedere maghiar”.

Artistii
romani si evrei – pictori, sculptori – intre care se aflau si cei mai
importanti creatori din Transilvania, ca Al. Ziffer si Eugen Pascu
din Baia Mare, Ernö Tibor din Oradea, Aurel Popp din
Satumare s.a. nu au fost primiti in Asociatia artistilor din Transilvania de
Nord („Breasla Miklós Barabás”). Cel care a refuzat primirea lor in
asociatie a fost presedintele acesteia,
Károly Kós, scriitor si arhitect. Kós a exoperat si o interdictie administrativa,
in urma careia artistii Romani si Evrei nu puteau inchiria nici un local pentru
a-si organiza expozitii. Dupa infrangerea Ungariei si a Germaniei, acelasi
Károly Kós a devenit unul dintre sefii politici ai maghiarilor democrati din
Romania, deputat in Parlamentul Romaniei.

Companiile de
munca fortata sunt prea bine cunoscute pentru a mai insista asupra lor. Totusi
as dori sa-mi amintesc de o imprejurare in care am fost personal implicat.

In luna martie
1942 au fost arestati la Cluj 17 tineri evrei – intre ei si pictorul Alfred
Grünfeld – si 4 tineri romani, unul dintre ei fiind chiar eu. Am fost
transportati la Miskolez si interogati in Campania speciala de munca nr. 7 (7-ik külnöleges büntetett munkásszázad),
compusa din 190 de evrei si 10 neevrei, purtand cu totii aceeasi bransarda
galbena cu un mare punct negru.

Poate va
intereseaza ca dintre cei 200 de oameni din aceasta companie de pedeapsa, au
ramas in viata cel mult 8-10. Ceilalti au murit in Ucraina, avand misiunea de a
demina campurile minate de sovietici.

Companiile de
munca in general, cele zise de pedeapsa in special nu erau altceva decat
unitati de exterminare in imprejurari aparent legale, a barbatilor nemaghiari
din teritoriile ocupate de Ungaria. Dar din punct de vedere juridic o asemenea
metoda echivala cu relativizarea crimei, iar ca principiu politic
asasinatele astfel savarsite echivalau, in conceptia sovinista a regatului
ungar, cu o fapta patriotica laudabila.

In aceste
imprejurari de viata se poate spune, fara nici o exagerare, ca intre 1940-1944
in Transilvania de Nord aflata sub ocupatie ungara, Romanii si Evreii au trait
intr-o stare asemanatoare robiei, infruntand toate riscurile, de la arestare,
expulzare si deposedare de bunuri pana la deportare si moarte.

Nu era oare firesc
ca in fata pericolului comun, in fata aceluiasi dusman fioros, cele doua
nationalitati, Romanii si Evreii, sa se simta infratite in solidaritate comuna?

In legatura
cu „solutia finala” s-a incetatenit
ideea gresita ca in Ungaria aplicarea acestei solutii s-ar afla in legatura cu
prezenta trupelor naziste, care au patruns in Ungaria la 19 martie 1944.

Dar
iata ca o lucrare importanta, aparuta in Ungaria Socialista in 1976, Istoria
Ungariei, vol.VIII (Maghyarorbág története) infirma aceasta ipoteza.
Citez textual: „Cercurile extremiste ale nationalistilor maghiari vedeau
rezolvarea problemei nationalitatilor din Ungaria in evacuarea lor (!?) si
inlocuirea lor cu ungurii repatriati din strainatate. A existat intentia de a
evacua intreaga populatie din Rusia subcarpatica (Kárpátalja) (locuita de
ruteni, romani si evrei n.n.) in acele parti ale Uniunii Sovietice, care se
aflau sub ocupatie ungureasca… Circa 18000 de evrei, care nu puteau sa-si
dovedeasca cetatenia ungara, nu numai din Rusia subcarpatica, ci si din alte
regiuni ale Ungariei, au fost pur si simplu deportati. Cei mai multi dintre ei
au fost apoi asasinati in Ucraina”. (Am incheiat citatul).

„Solutia
finala” a fost preconizata si enuntata si de politicieni. Astfel in 1942
„Partidul Ardelean Maghiar” (Magyar Erdélyi Párt), al carui ideolog fusese
deputatul Mikó Imre, a elaborat la Cluj „Programul pentru rezolvarea
definitiva a problemei evreiesti” (vezi ziarul „Keleti-Ujság”, Cluj, 28
aprilie 1942). Ca adept al lui Adolf Hitler, Mikó a fost, fireste, de acord cu
„solutia finala”, ca si cu proiectul de inlaturare a nationalitatilor din viata
publica a Ungariei. Acelasi Mikó Imre, care a decedat de vreo 6-7 ani,
in ultimii sai ani de viata a functionat ca indrumator ideologic la o editura
socialista de limba maghiara din Romania. Nimeni nu l-a cercetat, nu l-a
judecat. Dimpotriva, el a judecat pe altii, dupa presupuse pozitii democratice.
Mai nou, in 1979, editura „Kriterion” din Bucuresti a publicat o carte scrisa
de Mikó. Prefata, in care activitatea lui Mikó se bucura de aprecieri
favorabile, este semnata de un publicist evreu de cultura maghiara. Numele sau
este Gál Ernó.

Asadar,
„solutia finala”, la realizarea careia au colaborat toti prefectii si
subprefectii unguri ai celor 11 judete, toti primarii maghiari ai oraselor din
Transilvania de Nord aflata sub ocupatia Ungariei, fata de care nu a luat
atitudine nici un scriitor maghiar, nici macar „comunistul” Nagy Istvan, nici
un artist maghiar – a pus capat, ca final de catatstrofa, istoriei poporului
evreu din Transilvania de Nord.

In
schimb, o seama de romani, aflati sub controlul politiei si jandarmeriei
ungare, sub supravegherea contraspionajului armatei ungare, urmariti de agentii
de la Gestapo si Sicherheitsdienst (SD), ca si Siguranta si jandarmeria din
Romania, prin urmare o seama de romani si intreaga opinie publica romaneasca
din Transilvania de Nord s-au manifestat in favoarea evreilor.

Cand
s-a aflat, cand a inceput sa apara banuiala, mai bine zis cand s-a ivit o teama
in legatura cu soarta evreilor, desi nimeni dintre contemporanii evenimentelor
din primavara anului 1944 nu a inteles mersul lucrurilor, romanii din
Transilvania de Nord s-au hotarat sa
actioneze in favoarea evreilor. Conducatorii vietii romanesti au fost alertati
de conducatorii ad-hoc ai evreimii, ma refer indeosebi la publicistul
Dr. Ernö Marton, la avocatul Dr. József Fischer si la
Primrabinul Clujului, Dr. Moshe Carmilly-Weinberger. La sugestia
acestora Dr. Emil Hatieganu si episcopul greco-catolic Dr. Iuliu Hossu si-au
insusit ideea ca intrucat romanii si Romania nu recunosc dictatul de la Viena
si considera ocupatia ungara a Transilvaniei de Nord drept o ilegalitate, toti
locuitorii din Transilvania de jure sunt cetateni romani. Desigur si
evreii. Drept pentru care romanii si Romania au dreptul sa-i ajute pe cetatenii
romani aflati sub ocupatie ungureasca. Aceasta pozitie de principiu a fost
stabilita in cadrul unei intalniri secrete care a avut loc la inceputul lunii
aprilie 1944, la resedinta episcopului greco-catolic Dr. Iuliu Hossu, din Calea
Motilor in Cluj. La sedinta au participat: episcopul Iuliu Hossu si secretarul
sau Vaslie Astileanu, protopopul ortodox al Clujului, Florea Muresanu, Dr. Emil
Hatieganu, considerat drept conducatorul comunitatii romanesti din
Transilvania, Dr. Ernö Marton si Raoul Sorban. Intrucat calatoriile spre
Budapesta erau, in general, interzise, cel care a putut, totusi, calatori
pentru a discuta cu Legatia Romaniei (dupa cate imi amintesc ministrul era Eugen
Filotti) a fost episcopul Iuliu Hossu; Emil Hatieganu urma sa se lamureasca
cu Consulul General al Romaniei la Cluj, iar eu cu Consulul roman din Oradea,
Mihai Marina si cu cativa romani de la Turda (oras aflat in Romania), unde in
persoana unui functionar de la Prefectura, Dumitru Foica, aveam un aliat
verificat.

Peste
cateva zile, tot la inceputul lunii aprilie, ne-am intalnit din nou la
resedinta episcopului Iuliu Hossu. Acesta revenise de la Budapesta cu stiri
bune. Legatia Romaniei era dispusa sa acorde documente pentru intrarea in
Romania a tuturor acelor evrei care mai aveau certificat de cetatenie romana
ori puteau dovedi, cu orice act, ca au fost cetateni romani. (Recent am
aflat de la Budapesta ca reputata istorica de arta Nóra Aradi, ca si mama ei au
primit de la Legatie pasapoarte romanesti, cu care au intrat in Romania, stand
la Arad pana la terminarea razboiului.) Consulul Romaniei de la Oradea a fost
si el dispus sa acorde tot ajutorul sau evreilor (acest caz, al lui Mihai
Marina este destul de bine cunoscut), in schimb consulul general al Romaniei
din Cluj a refuzat sa dea ascultare rugamintilor lui Emil Hatieganu, mai mult,
consulatul a informat Bucurestiul despre intentia romanilor din Transilvania de
Nord de a-i ajuta pe evrei, denuntandu-l nominal pe Raoul Sorban. Si totusi, la
Consulatul Romaniei la Cluj a fost un om, atasatul militar lt. col. Gurgu, care
a dat un mare ajutor prin aceea ca in portbagajul automobilului sau au fost
trecuti peste granita zeci de evrei, iar soferul sau Deleanu, facea legatura
intre cei ce actionau la Turda si la Cluj.

Dar
despre aceasta actiune complexa si cu numerosi colaboratori, voi vorbi cu un
alt prilej si intr-un alt cadru. Acum as dori sa mai adaug faptul ca incepand
din primele zile ale lunii mai 1944 atributiile de coordonare ale intregii
actiuni – datorita careia evreii refugiati in Romania s-au aflat in siguranta
si e vorba de un numar considerabil de oameni – prin urmare atributiile de
tutelare ale acestei actiuni au revenit publicistului Dr. Ernö Marotn si
fostului primrabin din Cluj Dr. Moshe Carmilly Weinberger, cu care si eu
ma aflam in continua legatura, ca si lui A.L. Zissu, toti trei actionand din
mai 1944 la Bucuresti. In acelasi timp, la Turda, munca desfasurata de Arie
Hirsch, David Finbelsteni, Emeric si Carol Moskovitz, ajutati de Estera Goro,
Jacob Abraham s.a. au asigurat conditii de protectie si transport la Bucuresti,
pentru cel putin 1200 de evrei refugiati din Ungaria.

In
incheiere as dori sa fac o remarca. Si anume: istoria consacrata evenimentelor
despre care am incercat sa vorbesc, ca si actiunii de salvare a evreilor, in
imprejurarile schitate, nu a remarcat cu suficienta patrundere natura, dinamica
si rezultatele relatiilor dintre Romani si Evrei in atmosfera proprie,
specifica Transilvaniei de Nord. Atunci, in acele imprejurari, modul de a gandi
si de a simti aproape identic al Romanilor si Evreilor a fost determinat de o
nazuinta comuna, care a insufletit si o speranta comuna, nesupusa in fata
deciziei, puterii de a ritualiza crima si a reinaugura noi arhetipuri ale
groazei si ale teroarei.

Hiafa,
apr. 12, 1987

Scris de Admin 16.08.09 12:52

Tabără de creaţie sub genericul „Holocaustul în artă”

Am ajuns la Borsec în cea de a treia zi a taberei organizate de
Institutul Român de Studiere a Holocaustului „Elie Wiesel”, în
colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Într-o
încăpere din clădirea sinagogii din Borsec, (veche de un secol)
participanţii ascultau prelegerea Lyei Benjamin, despre artiştii evrei
cronicari ai Holocaustului din România. Expunerea ilustrată cu
proiecţii a prezentat desene şi gravuri de Arnold Daghani (scene din
lagărele din Transnistria), Aurel Mărculescu (momente de la
desfiinţarea, din ordinul lui Ion Antonescu, a cimitirului de pe strada
Sevastopol din Bucureşti) Sol. Omovici (pogromul de la Iaşi şi trenul
morţii) şi Marcel Iancu (atrocităţile din timpul rebeliunii legionare
de la Bucureşti) – tot atâtea mărturii ale artiştilor care au trăit
experienţa oribilă a Holocaustului.

După cum ne-a spus Alexandru Florian, directorul Institutului Wiesel
din Bucureşti, ideea de a organiza o tabără în care artiştii tineri să
înveţe despre Holocaust şi să creeze lucrări inspirate de cele aflate,
i-a fost sugerată de pictoriţa Sarah Einik. (Anul trecut, cu prilejul
expoziţiei din luna noiembrie, de la Librăria Cărtureşti, artista mi-a
relatat că a abordat subiectul Holocaustului abia la anii maturităţii,
inspirată fiind de poveştile supravieţuitorilor din familia ei şi
străduindu-se să le redea într-o manieră specifică secolului XXI).
Am discutat cu câţiva dintre cei şapte artişti tineri reuniţi la tabăra
de creaţie care se desfăşoară în perioada 3 – 13 august.

George Anghelescu mi-a spus că-l interesează mărturiile celor care au
trăit ororile de atunci. Nu este pentru prima oară când încearcă să
ilustreze laturile sumbre ale naturii umane. Lucrările sale anterioare
despre mineriade au vizat dezvăluirea resorturilor tenebroase ale
isteriei colective. Tânărul pictor consideră că e de datoria lui să
acţioneze pentru ca generaţia lui să nu fie responsabilă de producerea
unor tragedii de asemenea amploare.
Victor Preda, un alt pictor tânăr din Bucureşti, a arătat că în
prelegerile susţinute de Liviu Rotman şi Lya Benjamin a aflat o serie
de informaţii relevante despre Holocaustul din România şi consideră că
în următoarele zile va reuşi să realizeze câteva tablouri în ulei pe
pânză (tehnica cea mai la îndemână pentru el) pe baza expunerilor şi
mărturiile supravieţuitorilor.

Mariana Câmpeanu, doctor în arte vizuale, mi-a mărturisit că iniţial a
vrut să refuze invitaţia în tabără, considerând că obiectivul ei este
extrem de dificil de realizat. „Filmele pe care le-am vizionat şi
fotografiile pe care le-am văzut de-a lungul anilor au avut un impact
foarte dur asupra mea în copilărie, adolescenţă şi chiar şi acum, la
maturitate. Sunt imagini morbide, greu de îndurat, şi mi-am spus că aşa
ceva nu poate fi pictat, decât redat fotografic. Martorii de atunci au
reuşit s-o facă. Noi am putea utiliza simboluri, folosindu-ne de
mărturiile supravieţuitorilor şi ale artiştilor martori oculari. Cred
că e un subiect pe care-l vom pritoci mai mult timp.”

I-am întâlnit la Borsec pe Liviu Beris (supravieţuitor al lagărelor din
Transnistria) şi Iancu Zuckerman ( supravieţuitor al pogromului de la
Iaşi, scăpat din trenul morţii de la Podul Ilioaiei) care urmau să
povestească participanţilor la tabără, despre cele îndurate. Amândoi
şi-au exprimat speranţa că tinerii artişti vor prelua ştafeta relatării
către publicul larg a unor experienţe cumplite care nu trebuie să
repete se niciodată.

Tinerilor plasticieni găzduiţi în condiţii excelente de vila din Borsec
a FCER li se pun la dispoziţie toate materialele necesare pentru
activitatea artistică.

Alexandru Florian, directorul Institutului de Studiere a Holocaustului
din România, s-a arătat mulţumit de debutul taberei, de interesul
manifestat de tinerii artişti plastici, şi speră ca lucrările lor să
alcătuiască materialul unei expoziţii organizate în luna noiembrie la
Bucureşti, cu prilejul Zilei Holocaustului din România.

citeste[...]

Scris de Admin 15.08.09 21:51

RAOUL SORBAN a parasit Clujul, respectiv Ungaria,
la data de 1 mai 1944, iar eu am pornit peste frontiera, pe un drum periculos,
a doua zi, la doi mai. Am pornit nu fara frica, dar decis sa risc de a ma
folosi de o cale, care a fost folosita, la indemnul meu, de sute de alti evrei.
Am ajuns la Aiton, de acolo la Turda, iar peste cateva zile calatoream spre Bucuresti
cu documente false: al meu era intocmit pe numele de ÁKOS SZABADOSI, iar al sotiei mele pe numele de
BORBÁLA DEÁK. „Calatoria” aceasta am
descris-o intr-un articol intitulat: „Intrecerea cu moartea”.

Aici as
vrea sa amintesc de un grup de evrei curajosi din Turda, intre ei in mod
deosebit sa-l numesc pe ARYEH ELDAR
(HIRSCH), care si-au pus viata in pericol pentru a-i ajuta pe refugiatii veniti
din Ungaria la Turda, pe care i-au gazduit, carora le-au procurat acte false,
hrana, bani de calatorie de la Turda la Bucuresti.

Toate
acestea au fost facute cu stirea si cu asentimentul autoritatilor de la Turda.

Dupa ce am
sosit la Bucuresti, am fost ajutat din nou de RAOUL SORBAN, intrucat el s-a alaturat actiunii de salvare a evreilor
condusa de A.L.ZISSU, seful miscarii sioniste din Romania.

Prin
mijlocirea lui RAOUL SORBAN am intrat
in legatura cu IULIU MANIU.

Au trecut
de atunci peste 40 de ani. Dar in toti acesti ani nu am uitat cum a apreciat
MANIU nefasta utilizare a agresivitatii nationalismului de stat din Ungaria
impotriva minoritatilor.

Cele ce au
urmat acestei intalniri, apartine tot istoriei acelor vremuri, fiindca prin
intermediul lui MANIU si a lui VASILE
STOICA s-a realizat o intelegere intre ZISSU si MIHAI ANTONESCU cu mai multe rezultate decisive in
favoarea refugiatilor evrei din Romania, dintre care voi aminti:

-
ca ei au primit documente de identitate pe timpul sederii in
Romania;

-
si au mai primit documente oficiale de calatorie pentru a
putea pleca in Palestina.

Eu insumi
am plecat spre Turcia, in iulie 1944, cu un asemenea document, din portul Constanta.

De la
IULIU MANIU am mai obtinut si 1200 de
legitimatii in alb ale partidului national-taranesc pentru a servi ca documente
de identitate evreilor ce urmau sa mai treaca din Ungaria in Romania

Am cerut
si sfaturi de la MANIU. Cand am intrebat cu ce am meritat bunavointa sa, mi-a
raspuns: „Te rog sa spui peste tot ca si noi romanii, ca edificatori de tara,
nu suntem mai prejos decat unguri”. Am si onorat aceasta dorinta; ultima data,
in 1986, la International Congress of Jewish Studies, la Ierusalim.

RAOUL SORBAN, gata sa faca orice sacrificiu, a
luat formularele pe care le-am primit de la IULIU MANIU si a trecut clandestin granita in Ungaria, la Cluj, ca sa
le imparta evreilor ce urmau sa vina in Romania. Dar la Cluj nu a mai gasit
evrei. Maghiarii au golit ghetoul din Cluj in numai 6 saptamani. Cu aceasta
stire cumplita a revenit RAOUL SORBAN
la Bucuresti…Am intarziat de data aceasta.

La
Bucuresti am vazut apoi munca supraumana a conducatorilor evreimii in relatiile
lor cu autoritatile romanesti, dar in special cu MIHAI ANTONESCU. Am intalnit sute de refugiati
evrei in birourile si in curtea Organizatiunii Romane de Turism, cu
sediul in Calea Vacaresti nr. 14. Am vazut si lupta de a primi un loc pe salupa
construita pentru transport de carbune, ce urma sa plece pe mare, in Palestina.
Toate acestea s-au putut intampla in lunile mai-iunie din anul 1944, in timp ce
submarine germane erau amarate in portul Constanta.

In capitala
Romaniei, am circulat liber, nestingherit de nimeni. Fara frica am frecventat,
insotit de FILDERMAN, birourile Crucii Rosii. Puteam sa ma intalnesc cu A.L
ZISSU, A.IANCU, M.BENVENISTI, cu Sef-Rabinul ALEXANDRU SAFRAN, care ziua si noaptea osteneau in
interesul refugiatilor evrei si a plecarii lor in Palestina. Stiam ca munca lor
nu e fara pericole, ca in ianuarie 1944 conducatorii tineretului sionist au
fost arestati, ca insusi ZISSU a fost internat cateva saptamani la Targu-Jiu,
la inceputul anului 1942. Dar mai stiam ca acelasi ZISSU, la inceputul anului
1944 a participat la doua sedinte guvernamentale, sub presedentia lui
MIHAI ANTONESCU, si a putut trata
oficial, ca delegat in Romania a lui Jewish Agency, in interesul
emigratiei evreiesti.

In iunie
1944, MIHAI ANTONESCU ii adreseaza o
scrisoare lui ZISSU, prin care se acorda permisiunea oficiala pentru
infiintarea Biroului ORAT, sub conducerea lui ZISSU si se aproba ca patru vase,
sub pavilion strain, sa plece din portul Constanta avand la bord refugiati, cu
conditia ca si copiii orfani din Transnistria sa fie dusi in Palestina, iar in
cazul in care ar mai fi ramas locuri, sa plece si evreii din Romania, daca vor
sa emigreze. ZISSU a reusit sa obtina, prin urmare, pe seama refugiatilor evrei
nu numai azil politic, ci si posibilitatea de a emigra, de a calatori mai
departe spre Palestina.

Ungaria a
asasinat 80% din evreii sai, pe care i-a trimis in camerele de gazare de la
Auschwitz – Maidanek, in timp ce Romania a vrut sa salveze ceea ce se mai putea
salva si a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau in pericolul de a se
ineca.

HITLER a
pierdut razboiul; evreimea a pierdut 6 milioane din membrii sai; lumea si-a
pierdut umanitatea, la fel si iubirea crestineasca a aproapelui.

Poporul
roman s-a straduit in schimb sa-si salveze credinta in omenie.

Iar noi –
evreii – ii suntem si ii ramanem recunoscatori pentru aceasta.

New York, in luna mai 1988

Scris de Admin 15.08.09 21:50

„Cine
salveaza un om, salveaza o lume intreaga” – se spune in Talmud.

Din
departarea celor 44 de ani care au trecut, dispunem de acea perspectiva
istorica, care ne permite sa cantarim semnificatia salvarii vietii refugiatilor
evrei – si neevrei – intr-o lume insangerata si inumana.

In primul
rand putem afirma ca un fapt cert ca nu am fi fost capabili sa realizam
operatia de salvare, daca nu am fi primit ajutor din partea unor oameni,
neevrei, cu gandire umanista, antifascista.

Si cand
reexaminez trecutul, in fata mea apare in special figura unui om, care fara
nici o ezitare s-a alaturat celor prigoniti, intinzandu-ne mana sa protectoare
si frateasca. Acest om a fost profesorul RAOUL
SORBAN.

In
calitatea mea de Sef Rabin al comunitatii evreilor neologi din Cluj nu o data
am aparut in fata autoritatilor ca reprezentant al credinciosilor mei.

Desigur,
cand ma adresam, si nu o data, rezidentului regal Dr. CORIOLAN TATARU, am fost intampinat de directorul sau
de cabinet, care era RAOUL SORBAN. In
memoria mea s-a intiparit pregnant o vizita pe care mi-a facut-o, cand, dupa o
prezenta la Cluj a regelui Carol al II-lea, in 1939, RAOUL SORBAN a venit sa-mi comunice dorinta
regelui de a ma vedea la Bucuresti ca Sef
Rabin al Cultului Mozaic din Romania. Se pare ca regelui i-a facut
placere salutul meu omagial, dupa care i-a comunicat rezidentului regal,
CORIOLAN TATARU, dorinta sa, ce mi-a
fost comunicata in imprejurarile aratate.

Relatiile
dintre noi au devenit mai apropiate si mai stranse in 1941, ca si in anii
urmatori, cand – dupa Dictatul de la Viena – am mancat impreuna painea amara a
„minoritatilor” din Ungaria. Atat populatia romaneasca, cat si evreii au
inceput sa simta efectul legilor care au ingradit viata lor in Transilvania de
Nord in anii ocupatiei. Evreii si romanii erau dati afara din slujba, li se
luau atelierele, pravaliile, painea de la gura. Erau indepartati din scoli.
Peste tot, in viata cultural-spirituala si in cea economica existau numai
interdictii.

Prima
initiativa de a gasi solutii, de a lua niste masuri pozitive i-a apartinut lui
RAOUL SORBAN. La inceputul anului 1941
mi s-a adresat cerandu-mi ajutor. In atelierul sau de pictura a infiintat un
birou de mijlocire intre meseriasi si eventualii clienti. In aceasta actiune el
a fost ajutat si de episcopul roman Dr. IULIU
HOSSU. Mi-a cerut lista acelor meseriasi, negustori si muncitori evrei
care erau fara lucru. Prin acest birou au fost ajutati numerosi romani si evrei
si s-au creat legaturi intre ei. Acest „birou” a functionat pana in primavara
anului 1942, cand autoritatile maghiare de ocupatie l-au arestat pe RAOUL SORBAN. Cooperarea a incetat, situatia a
devenit din zi in zi tot mai grea.

Au inceput
sa soseasca refugiati. Nu numai cei ce se refugiau din cauza hitlerismului;
sute de familii evreiesti au venit la Cluj din provincie, fie pentru ca viata
lor era in pericol, fie pentru ca erau goniti din asezarile lor de armata
ungara.

Romani si
evrei eram pusi sa tragem impreuna jugul destinului comun de minoritar. Acest
destin comun ne-a apropiat. Astfel se explica ca in martie 1944 evreimea a
gasit intelegere si ajutor din partea conducatorilor vietii politice si
religioase romanesti din Transilvania de Nord. Promotorul acestei apropieri a
fost RAOUL SORBAN.

Pericolul
nazismului ameninta intreaga evreime din Transilvania de Nord si din Ungaria.
Se simtea furtuna prapadului in atmosfera. Fiecare zi aducea cate o surpriza.
Arestari, confiscarea bunurilor, nesfarsite injosiri; viata devenise nesigura
pentru evrei. Cu toate acestea ideea de a fugi, de a se refugia a aparut la
foarte putini dintre ei. Un om cu gandirea normala nici nu putea sa-si
imagineze ca ii sunt numarate zilele. Chiar pe patul de suferinta un bolnav de
cancer mai spera in viata, in insanatosire. Intelectualii nu au incetat sa
creada in justitie, in constitutie, chiar daca drepturile le erau limitate.

Omul
credincios credea in minunile lui Dumnezeu

Dintre
evrei, cei ce stiau ca a sosit ceasul actiunii si ca orice ezitare hamletiana
se termina cu moartea, erau numai cei cu idei sioniste.

In acele
saptamani de framantari dispersate am cautat pe capii bisericilor maghiare si
numai unul m-a ascultat si ajutat, episcopul de la Alba Iulia, MÁRTON ÁRON. Am
vizitat pe consulul Elvetiei – ca sa duca vesti in strainatate. In interesul
celor arestati am mers la prefectul judetului. Era un baron. In anticamera
prefectului l-am intalnit pe Dr. EMIL HATIEGANU, fost ministru de justitie al
Romaniei si pe RAOUL SORBAN.

„Ce
puteti face pentru noi?” – am intrebat.

Raspunsul sau a fost scurt: „Voi veni
sa ne sfatuim”.

Dupa convorbirea noastra, RAOUL SORBAN s-a angajat:

- sa inmulteasca numarul „contrabandistilor”
de oameni (oare e voie sa-i numesc astfel pe acesti salvatori?) – pentru a mari
sansele refugiatilor de a se salva trecand granita in Romania ;

- sa atraga in operatia de salvare a evreilor
nu numai conducatorii vietii politice si religioase romanesti, ci, in limita
posibilitatilor, intreaga colectivitate romaneasca din Transilvania de Nord.

Nu se pot
enumera pe scurt toate acele initiative ale lui RAOUL SORBAN, care au fost decisive in evolutia unor importante
operatiuni. Pe scurt as aminti un fapt decisiv pentru destinul operatiunii,
anume ca prin mijlocirea lui RAOUL
SORBAN s-a realizat o larga cooperare, cu participarea lui EMIL HATIEGANU, a episcopului IULIU HOSSU,
a lui AUREL SOCOL, a mai multor
preoti greco-catolici si ortodocsi ca TITUS
MOGA, FLOAREA MURESANU,
VASILE ASTILEANU, COSMA, STANESCU si a
altora, a lui EUGEN FILOTTI,
ambasadorul Romaniei la Budapesta, a consulului Romaniei la Oradea MIHAI MARIN, a colonelului MIHAI GURGU, atasat militar - cu masina caruia au
fost trecuti peste granita in Romania mai multi evrei si neevrei, intre ei Dr.
ERNEST MARTON – si a colonelului
VICTOR CUPSA din Turda, datorita caruia
s-au obtinut sute de documente de calatorie pentru evreii refugiati in Romania , a profesorului dr. CORIOLAN TATARU din Sibiu si a multor altora.
Datorita acestei colaborari a fost mobilizata populatia romaneasca de-a lungul
intregii frontiere romano-maghiare, care, in mod dezinteresat, a facilitat
trecerea granitei de catre evrei.

RAOUL SORBAN a fost si omul de legatura intre mine
si „contrabandistii” care isi primeau onorariile numai dupa ce se reintorceau
cu mesajul cifrat, stabilit de mine, dovedind ca operatiunea de trecere a
frontierei a reusit.

Dr.
ERNEST MARTON si cu mine am convenit cu
EMIL HATIEGANU ca doi-trei dintre
conducatorii evreilor din Transilvania de Nord sa treaca in Romania pentru a
largi caile de trecere peste granita, pe de o parte, pe de alta, pentru a
obtine din partea factorilor oficiali din Romania un statut de siguranta pentru
refugiatii evrei.

Guvernul
roman se afla sub presiunea continua a germanilor, care erau informati despre
fuga evreilor din Ungaria in Romania. Dr. KAUNTZ, Consulul Germaniei de la
Cluj, care locuia in imediata mea vecinatate, informa constiincios ambasada
Germaniei de la Bucuresti despre amploarea trecerii granitei de catre evrei in
Romania. ION ANTONESCU a publicat, la 3
mai 1944, un decret prin care evreii care treceau clandestin granita erau
condamnati la moarte, ca si cei care le ofereau adapost. Frontierele Romaniei
urmau sa fie pazite si de catre soldati germani. In acelasi timp, prin
dispozitii confidentiale, a anulat aplicarea acestui decret. In legatura cu
acest decret trebuie insa sa mentionez, inca o data, ca nu cunosc nici un caz
de condamnare la moarte a vreunui evreu pentru trecerea frauduloasa a
frontierei Romaniei in perioada mai-septembrie 1944.

Fiindca
evenimentele acelor vremuri nu sunt cunoscute de catre istoricii din Romania,
cum nu este cunoscuta nici amploarea operatiunii de care va vorbesc, datorita
careia s-au salvat de la deportare si moarte mii si mii de evrei, va cer
permisiunea sa mai fac cateva precizari.

Inca la
inceputul lunii aprilie, in 1944, am propus conducerii Judenrat-ului din
Cluj trimiterea unui comitet de actiune in Romania, compus din trei persoane.
EMIL HATIEGANU a considerat utila
aceasta propunere, informand la randul sau si autoritatile din Romania despre
misiunea acestui comitet. Proiectul a fost insa parasit de catre Judenrat
din cauza riscurilor la care se expuneau cei ce urmau sa treaca granita. Intre
timp a trebuit sa atrag atentia lui RAOUL
SORBAN asupra pericolului de a ma vizita fiindca eram sever supravegheat
de autoritatile naziste si maghiare.

Abia in
ultimul moment, Judenrat-ul a ajuns la concluzia, care coincidea si cu opinia
lui EMIL HATIEGANU, ca proiectul trebuie totusi realizat, in interesul
refugiatilor. A fost trimis nu un comitet, ci o singura persoana in Romania.
Cel desemnat am fost eu.

Scris de Admin 15.08.09 21:50

In luna
decembrie 1939, Comitetul Refugiatilor Evrei din Romania a lansat o Chemare,
in limba romana si maghiara, publicata in cotidianul evreiesc „Uj kelet” din Cluj. In urma acestei chemari,
care a starnit un larg ecou, aratand importanta actiunii de ajutorare si a
indemnat totodata evreimea din Transilvania si Banat sa contribuie la
ajutorarea refugiatilor, s-a putut crea un important fond financiar si material
din donatiile primite din partea evreilor de la orase si sate. Faptul in sine,
ca o asemenea „chemare” a putut sa fie publicata in limba romana si maghiara,
si larg difuzata, dovedeste ca evreimea nu avea de ce sa se teama si sa se
fereasca de autoritatile romane. Am constatat, de altfel, din practica
activitatii noastre, ca autoritatile din Romania in anii 1936-1940 au socotit
actiunea de salvare a evreilor drept o actiune umanitara si au considerat-o, cu
intelegere si bunavointa, ca o actiune pe deplin justificata si necesara.

Comitetul
din Transilvania si Banat, la care m-am referit, a avut relatii stranse cu Comitetul
Central pentru Ajutorarea Refugiatilor Evrei in Trecere din vechiul regat,
care a luat fiinta in Bucuresti , aflat sub conducerea doctorului FILDERMAN,
personalitate de frunte a evreimii din Romania. Si aceasta organizatie, ca si
cea din Transilvania si Banat, a functionat in cadrul Uniunii Comunitatilor
Evreiesti din Romania.

Intr-un
comunicat din 31 martie 1940 se arata ca la Sulina se aflau peste 2500 de evrei
refugiati, in conditii precare. Comitetul pentru Ajutorarea Evreilor
Refugiati a facut tot ceea ce era necesar ca acest lot sa fie imbarcat.
Pregatirea calatoriei pe mare, procurarea alimentelor, imbracamintii si a
medicamentelor a necesitat peste 5 milioane de lei, suma la care evreii
ardeleni si banateni au contribuit cu un milion si jumatate de lei numai in
perioada decembrie 1939 - martie 1940.

Permisiunea
de organiza calatoria acestui numeros grup in Palestina a fost acordata de
guvernul roman, cheltuielile aferente fiind suportate de catre organizatiile
JOINT din S.U.A. Daca avem in vedere ca
la consfatuirea din 6 iulie 1938 de la Evian – cu delegati din 32 de state,
Romania fiind reprezentata de un observator – nici macar un singur stat nu s-a
aratat dispus sa acorde ajutor evreilor, atunci atitudinea Romaniei a insemnat
un act de umanitate, chiar daca au fost percepute taxe de emigrare.

De altfel,
in acea perioada – ca si mai tarziu – in Europa pentru evrei au existat numai
doua cai de salvare din cazanul mortii: prin Romania si peste Pirinei, in
Spania.

La 30
august 1940, urmand dispozitiile sefilor lor, ministrii de externe ai Italiei
si Germaniei au impus dictatul de la Viena. Transilvania a fost impartita in
doua. A fost o decizie fatala. Cel putin 180000 de evrei au ajuns sub
jurisdictia Regatului Ungar. Acest eveniment a avut urmari tragice pentru
evrei, impotriva carora au fost puse in practica imediat legile evreiesti care
au lovit in insasi existenta evreimii. Zeci de mii dintre ei si-au pierdut dreptul la mijloacele de
existenta, fiindu-le interzis a mai lucra in diverse functii de stat, sa
practice negotul, profesiunile zise „libere”, etc. Tineretului i s-a interzis
dreptul la invatatura. Dupa declansarea razboiului impotriva Rusiei Sovietice,
evreii, intre 18 si 48 de ani, au fost mobilizati in cadrul armatei ungare, in
detasamente de munca fortata. Cea mai mare parte dintre ei au murit in conditii
cumplite.

In acelasi
timp nici in Romania situatia evreilor nu a fost usoara.

Nimeni nu
are voie sa uite pogromurile infaptuite de legionari, agentura a hitlerismului
in Romania, din Bucuresti, din Ploiesti, de la Iasi, din Bucovina si Basarabia,
nici Trenul Mortii, nici masacrarea evreilor deportati in Transnistria ori
devastarea Sinagogilor si profanarea cartilor noastre sfinte.

Nimeni
n-are calitatea de a ierta barbariile comise, indiferent de nationalitatea
criminalilor. Cum nici poporul evreu nu are dreptul sa-si uite martirii, nici
sa-i ierte pe asasinii neamului sau, tot asa cum romanii n-au dreptul sa uite
pe martirii neamului lor. Dimpotriva, noi trebuie sa retraim in gandirea si
simtirea noastra trecutul, fiindca istoria, ca parte integranta si vie a
prezentului, are si functia de a instrui pe contemporani in beneficiul
viitorului.

Evocand
barbariile anilor 1941-1944, consider insa ca este o datorie morala elementara
ca sa nu uitam si sa relevam faptul ca in acei ani in Romania a existat o raza
de umanitate de care au beneficiat evreii. O raza de umanitate, ca si un mod de
gandire si de actiune opuse formulelor antisemite, dominante in Europa.

Astfel, in
vara anului 1942 delegatul lui EICHMANN
la Bucuresti, GUSTAV RICHTER, credea ca a si obtinut aprobarea lui ION
ANTONESCU pentru deportarea evreimii
din Romania. Operatiunea a fost zadarnicita de actiunile unor forte politice
din tara. Se poate spune ca este vorba de un caz fara precedent intr-o tara
aflata practic sub ocupatia armatei lui HITLER. La Bucuresti exista un „Jewish
Council”, unde a activat Sef-Rabinul Dr. ALEXANDRU SAFRAN, Dr. WILHELM
FILDERMAN, MISU BENVENISTI, Dr. NICOLAE IANCU si altii. Este meritul lor ca in
anul 1943 a fost readus in tara un prim grup dintre evreii deportati in
Transnistria, cu un mare numar de copii. Lupta pentru salvare, pentru
supravietuire nu a fost usoara, dar conducatorii evreimii nu au pierdut speranta.
Dupa parerea unor cunoscatori ai situatiei, conditia reusitei actiunii de
salvare a majoritatii evreilor din Romania s-a datorat unor conditii speciale.
In orice caz, in mod incontestabil, in spatiul Europei Centrale si Sud-Estice a
existat o singura posibilitate pentru evrei de a iesi din cercul de foc al
teroarei naziste, o singura speranta de a se salva. Refugiatii evrei ajunsi in
Romania din Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – in anii cumplitelor
masacre – aveau sansa de a pleca din porturile romanesti spre Palestina. Asa
s-a intamplat si in mai – iunie 1944. Oricum ar fi privita aceasta stare de
lucruri, in orice fel s-ar analiza cele petrecute cu evreii din Romania, din
punct de vedere politic, international etc., ramane un lucru care nu se poate
nega: faptul ca atunci cand lumea a privit insensibila spectacolul nimicirii
evreilor europeni, Romania a fost dispusa sa primeasca refugiati evrei si a
fost gata sa deschida pentru ei porturile sale.

Aceasta
cale firava spre viata era un lucru cunoscut si de catre evreii ce se aflau in
iadul nazist. Astfel se explica drumul refugiatilor de pretutindeni spre
Romania. Veneau evreii din Varsovia strivita sub bombardamente, din Austria,
din Cehoslovacia, veneau si evreii din Ungaria.

Dar noi nu
ne putem ocupa acum de actiunile de salvare de pe teritoriul Romaniei, nici de
rolul organizatiilor sioniste si de tineret in aceste actiuni. Acest capitol
eroic nu a fost inca scris, el isi asteapta cronicarul autorizat.

In schimb
ne vom restrange la actiunea de salvare din nordul Transilvaniei – regiune
aflata sub ocupatia Regatului Ungar intre 1940-1944 – o actiune care constituia
fireste o parte integrata actiunilor din Romania, fiindca aici avea sa
continue…

Data de 27
martie 1944 a insemnat o schimbare catastrofala in istoria evreimii din nordul
Transilvaniei. Atunci a inceput la Cluj administratia de tip nazist. Incepand
cu aceasta data problema refugiatilor a
devenit nu numai foarte grea; era in pericol chiar viata lor.

Din
septembrie 1940 pana in aprilie 1944 munca Comitetului de Ajutorare a
Refugiatilor a fost preluata de „Vaad Hahatzalah” (Comitetul de Salvare), ai
carui membri – in afara de mine – erau Dr. ERNEST MARTON, prim-redactor al
ziarului „Uj Kelet” unul dintre conducatorii Uniunii Sioniste din Transilvania,
fost deputat in Parlamentul Romaniei, HILLEL
DANTZIG, ERNEST HÁTSZEGI (ambii
colaboratori ai ziarului mentionat) si ION
GUTTFRIED, membru in conducerea directiei sioniste a asociatiei
„Barissia”. In luna aprilie au aderat si au participat la actiunea de salvare
pionerii tineretului sionist, gata de orice sacrificiu, din curajoasa
organizatie „Chalutz”.

In aceasta
perioada, din septembrie 1940 pana la 27 martie 1944, organizatia „Vaad
Hahatzalah” nu si-a putut desfasura activitatea in mod deschis. Autoritatile
ungare nu erau atat de umane ca cele romanesti. Operatiunile de salvare au
devenit din ce in ce mai grele si mai dificile, fara sa inceteze insa. In urma
dictatului de la Viena, Romania si Ungaria erau despartite de o lunga si greu controlabila
linie de frontiera. Aceasta granita se intindea de la Békéscsaba pana langa
Brasov. Orasele Cluj, Oradea si intr-o oarecare masura Targu Mures se aflau in
apropierea acestei frontiere. Clujul era cel mai aproape de granita, la numai
cativa kilometri de Feleac. S-au putut astfel construi cateva cai de salvare
spre Romania. In acei patru ani membrii „Comitetului de Salvare” din Cluj si
alte orase au fost recrutati, in special, din randurile tineretului organizat
in miscarea sionista. Ei au creat locurile prin care refugiatii se puteau
salva, trecand din Ungaria in Romania. Tot ei au ajuns in legatura, mai tarziu,
cu comitetul central „Vaad Hahatzalah”, creat in 1943 la Budapesta.

Cel mai
potrivit punct de trecere de pe platforma Feleacului de langa Cluj, parea sa fi
fost satul Aiton, situat pe teritoriul Romaniei. In mod logic, prin urmare, au
fost create legaturi cu locuitorii acestui sat pentru a gasi printre ei oameni
dispusi sa treaca clandestin peste granita, pentru o suma oarecare refugiati evrei.
Era, fireste, o operatiune care expunea viata „contrabandistului” la pericol de
moarte. Terenul era dificil, accidentat. Dealuri si vai. Numai tinerii puteau
sa parcurga pe jos un asemenea drum de cateva ore.

Asa zisul
„tijjul”, adica drumul „salvarii” a fost inaugurat la inceputul anului 1941,
fiind apoi largit. Au fost create alte drumuri de salvare, a caror activitate a
atins apogeul in lunile aprilie-iunie 1944.

Langa
Aiton, spre Turda, au mai fost create punctele de la Ludus si Sarmas. Apoi la
Arad, Oradea, Beius, Tinca, aici cu directia spre Bucuresti, unde soseau cu
documente false. Pe aceasta cale au fost salvati de la moarte circa 15-16 mii
de refugiati evrei. Cei mai multi pe granita de langa Cluj: 6-8 mii (intre
1940-1944: 3-4 mii; in lunile aprilie-iunie 1944:3-4 mii). Pe linia
Békéscsaba-Arad circa 6 mii, la alte puncte (Oradea, Tinca, Ludus, Sarmas)
circa o mie.

Cifrele
corespund cu cifra data de „Vaad Hahatzalah” din Budapesta, care apreciaza
numarul refugiatilor salvati prin Romania la 16000, cifra care nu cuprinde pe
refugiatii sositi la Sulina cu vapoarele.

Scris de Admin 15.08.09 17:20

Un paradox istoric
In falia care se crease intre Ambasada Germana si conducerea
antonesciana, speculand cu dibacie dusmania dintre baronul von
Killinger si reprezentantii SS-ului, a putut opera cum a vrut, in toti
acesti ani ai razboiului, abilul si verosul Radu Lecca, cu anumite
avantaje pentru soarta evreilor-romani. Paradoxal, lichidandu-i pe
legionari, generalul Ion Antonescu i-a salvat, in ianuarie 1941, pe
evreii din Vechiul Regat, inlaturand, totodata, si primejdia grava ca
Romania sa cada pe maini legionare. Cand acelasi Ion Antonescu va
declansa, peste cateva luni, operatiunea de "purificare" a Basarabiei
si Bucovinei de evrei, imaginea sa se va innegri pana la saturatie. Tesu SOLOMOVICI

Scris de Admin 15.08.09 17:19

Antonescu nu a avut liniste decat atunci cand i-a vazut pe sefii
legionari parte condamnati, in contumacie, la munca silnica pe viata,
parte alungati din tara. Represiunea antonesciana impotriva
legionarilor a fost teribila. 9352 de legionari au fost arestati si
9000 au fost judecati si condamnati la diferite pedepse cu inchisoarea.
Un numar mare de lideri si activisti legionari au fost spanzurati in
piete publice din diferite orase din tara. Antonescu a mers mai
departe, expulzand din Romania diferiti responsabili germani implicati
in Rebeliunea legionara, (printre acestia, consulii germani din
Constanta si Ploiesti). Chiar si Arthur Konradi, seful Organizatiei din
Romania a partidului nazist NSDAP, a fost nevoit sa paraseasca tara.
Chiar si influentul nazist dr. Neubacher va trebui, ulterior, sa
paraseasca Romania. Evreii si romanii au rasuflat usurati. Un roman
exulta in mod deosebit: Eugen Cristescu, puternicul sef al serviciilor
secrete romanesti (SSI). El facuse tot ce era posibil si imposibil sa
otraveasca relatiile dintre generalul Ion Antonescu si legionari,
complotand pentru excluderea legionarilor din viata politica
romaneasca. In sfarsit, Romania scapase de legionari. Pentru atmosfera
entuziasta care domnea in acele zile, si laudele care nu mai conteneau
la adresa lui Ion Antonescu, merita de reprodus, (desi e atat de
socant!), "Jurnalul" lui Mihail Sebastian, care reda vorbele rostite,
(la o repetitie unde asista si regizoarea Marieta Sadova, o cunoscuta
activista legionara), de actrita Natasa Alexandra: "Unde e Generalul,
sa-i pup coaiele, sa-i sug pula, ca ne-a scapat de legionari". Maximum
de entuziasm. La 30 ianuarie 1941 a parasit Bucurestiul si dr. Wilhelm
Fabricius, ambasadorul german, dar nu din pricina simpatiilor sale
legionare. Postul sau va fi ocupat, pana la 23 august 1944, de baronul
SA-Obergruppenfuhrerul Manfred von Killinger, un nazist fanatic, cu
care Radu Lecca, imputernicitul generalului Antonescu pentru problema
evreiasca, va avea relatii privilegiate. (In cei trei ani si jumatate
de sejur bucurestean, von Killinger nu va reusi sa stabileasca nici o
legatura personala cu Conducatorul Statului, nici cu vicepresedintele
Consiliului de Ministri Mihai Antonescu, nici cu Casa Regala si nici cu
sefii politici ai opozitiei. Hitler stia acest lucru, dar din motive pe
care nu are rost sa le detailam, nu-l va schimba pe ambasador. Abia la
inceputul lunii mai 1944, Hitler l-a trimis la Bucuresti pe ministrul
plenipotentiar dr. Carl Clodius, care a actionat ca un fel de
super-ambasador personal al Fuhrerului, in paralel cu Manfred von
Killinger).

Scris de Admin 15.08.09 17:19

Legionarii continua sa lupte, iar Antonescu a dat ordin sa fie
impuscati. Führerul sustine ca doreste un acord cu un stat, nu cu o
ideologie. Totusi, inima mea este alaturi de ei (legionarii, n.a.)."
Sefii nazismului se aflau la Obersalzburg, Ambasadorul german la
Bucuresti, Fabricius il prinde la telefon pe Joachim von Ribbentrop,
ministrul de Externe. Hitler aude convorbirea si transmite generalului
Antonescu un sfat: "Dat fiind ca a curs sange, generalul Antonescu sa
intervina energic si sa faca curatenie. Apoi sub conducerea sa, sa
intemeieze din nou Legiunea." Legionarii au cerut ajutorul generalului
Erik Hansen, seful Misiunii Germane in Romania, dar acesta statea in
espectativa. Dr. Hermann Neubacher, insarcinatul special al Ambasadei
Germane pentru problemele economice, insotit de seful serviciului
politic secret nazist la Bucuresti, von Bolschwing, au incearcat sa-l
salveze pe Horia Sima. Neubacher l-a avertizat pe seful legionarilor
asupra superioritatii trupelor credincioase lui Antonescu,
convingandu-l ca nu are nici o sansa de victorie. De asemenea i-a spus
pe sleau sa nu spere la vreun ajutor din directia Berlinului. Pentru
Hitler, Antonescu devenise garantul ordinei in Romania si al
securitatii trupelor germane stationate pe teritoriul romanesc. Horia
Sima a inteles ca nu mai are nici o iesire. El a semnat ordinul de
incetare a luptelor si de evacuare a baricadelor, ordin intocmit de
Neubacher. Stia generalul Ion Antonescu ca Horia Sima semnase deja
ordinul de incetare a luptelor cand a ordonat armatei sa atace?
Adevarul nu-l vom sti niciodata. Legionarii au crezut ca Antonescu a
incalcat intelegerea si luptele au fost reluate. Un istoric avizat,
Andreas Hillgruber, relateaza: "Dupa ce s-a stins ecoul ultimelor
lupte, Neubacher a fost primit de Conducatorul Statului, care i-a
exprimat in primul rand "multumirile natiunii si ale statului" pentru
actiunea sa de mediator. Antonescu ii spune ca-i va spanzura pe toti
conducatorii Garzii de Fier, Neubacher protesteaza energic, dand de
inteles ca nu i-ar fi scos pe legionari de pe baricade daca ar fi
cunoscut intentiile generalului. El nu este "furnizor de spanzuratori".
In urma acestei discutii violente care a durat doua ore, raporturile de
incredere existente pana atunci intre generalul Antonescu si Neubacher
au fost zdruncinate. Hitler ceruse diplomatilor germani acreditati la
Bucuresti sa-l "sprijine in orice conditii pe generalul Antonescu",
chiar si ministrul plenipotentiar italian la Bucuresti primise din
partea contelui Ciano, ministrul de externe al lui Mussolini, o
indicatie asemanatoare. Pentru a-i salva de la streang pe sefii
legionari, reprezentantii serviciului secret german in Romania au
hotarat, pe propria lor raspundere, sa-i scoata din tara,
transportandu-i in Germania.

Scris de Admin 15.08.09 17:19

Antonescu decide sa rupa intovarasirea cu legionarii
Pentru a se lepada de legionari, generalul Ion Antonescu
avea nevoie sa se asigure ca Hitler nu va interveni in favoarea lor. La
12 ianuarie 1941, Führerul i-a invitat la Berlin pe ambii combatanti.
Desi stia ca se bucura de sprijinul unor atotputernici lideri nazisti,
precum sefului serviciilor de securitate germane Heinrich Himmler, Sima
nu va sosi la Berlin, probabil din teama ca ar putea fi arestat de
Hitler. Antonescu a avut curajul sa-i spuna Führerului: el este
Conducatorul Statului, si e decis sa salveze Romania "cu Legiunea
Legionara, fara Legiune sau chiar impotriva Legiunii". Lui Hitler i-a
placut de acest militar, el asta vrea de la romani: ordine si
disciplina, de petrol va vorbi ceva mai tarziu, in curand va ataca
Uniunea Sovietica, va avea nevoie nu numai de petrolul romanesc ci si
de soldatii romani. Revenit acasa la Bucuresti, Antonescu va mai cauta
sa stabileasca un modus vivendi cu Horia Sima. La 15 ianuarie 1941,
generalul ii scria lui Sima: "Sunt si eu pentru luarea bunurilor
evreiesti, dar operatia trebuie sa se faca intr-un cadru legal, in
etape, deci cu metoda si trebuie sa se faca numai in folosul
colectivitatii..." Sima nu raspunde, iar inarmarea legionarilor a
continuat. Generalului nu-i ramane altceva decat sa actioneze in forta.
El decide desfiintarea comisarilor de romanizare si-i destituie pe
ministrul de Interne, generalul Constantin Petrovicescu, pe directorul
legionar al Politiei, Alexandru Ghika, si pe toti prefectii, primarii
si sefii de politie legionari din provincie. "Casus belli", clameaza
capetenia legionara, si-si inarmeaza ciracii. La 20 ianuarie 1941,
Viorel Trifa, presedintele "Uniunii Nationale a Studentilor Crestini
Romani" si Dumitru Groza, comandantul Corpului Muncitoresc Legionar au
lansat, fiecare separat, cate un manifest incendiar. Era inceputul
rebeliunii legionare. Trifa cerea pedepsirea celor vinovati de moartea
maiorului german Doering, asasinat la Bucuresti de un tanar grec.
Asasinul nu era evreu, dar manifestul se razboia si cu jidanii. Primele
ciocniri dintre legionari si soldatii loiali generalului Antonescu au
avut loc in dimineata zilei de 21 ianuarie 1941. Legionarii au ocupat
cladirile din jurul Presedintiei Consiliului de Ministri, sediul
Politiei, cateva ministere si cladiri publice, in timp ce Antonescu a
masat trupe in incinta Presedintiei. Generalul nu se grabeste, stie ca
se poate bizui pe armata. El telefoneaza ambasadorului german
Fabricius, are vreo veste de la Hitler? In Olimpul nazist, zeii erau
divizati, Hitler il sustinea pe generalul ordinii si disciplinii, in
timp ce Himmler, Goebbels si von Ribbentrop ii simpatizau pe legionari.
In Jurnalul sau, Goebbels nota in acele zile: "In Romania inca nimic nu
este clar.

Scris de Admin 15.08.09 17:18

Masa de care a fost legat era destinata special pentru acest scop,
fiind batuta in cuie de dusumea, spre a nu se misca. In timpul bataii,
Petre Ion comanda sa se bata "la patru ciocane", ca la fierarie si
loviturile se aplicau de patru persoane in acelasi timp. Cand victima a
cazut in nesimtire, a fost deslegata de pe masa... Lui Alex. Spieghel
dupa bataie i s-a scos membrul pentru a se constata daca este evreu. Cu
aceasta ocazie i s-au aplicat mai multe lovituri de cravase si peste
membru. Dimineata urmatoare...a fost legat la stalpul infamiei. Se
mentioneaza ca desi temperatura era foarte scazuta, Alex. Spieghel a
fost tinut legat de stalp numai in ciorapi deoarece picioarele fiind
umflate din cauza bataii, nu se putea incalta. In timp ce se gasea
legat la stalp, legionarii au chemat copiii de scoala primara si i-au
indrumat sa zvarle in el cu bulgari de zapada, ceea ce s-a si facut..."
Raportul judecatorului din Constanta continua cu descrierea torturilor
aplicate lui Spieghel pana la decedarea sa. Repet, acest raport insotit
de fotografii, e anexat la lucrarea oficiala "Pe marginea prapastiei",
editata de autoritatile antonesciene.

Scris de Admin 15.08.09 17:18

Se creeaza noi organizatii legionare, fie paramilitare, gen spargatorii
de fronturi si batalioane de soc, fie de interes obstesc, gen Politia
legionara, ajutorul legionar, cantinele legionare, cooperativele
legionare, magazinele legionare etc. Se trece in mod abuziv si sub
teroare la luarea in stapanire a diferitelor locuinte, magazine si
industrii ale evreilor. Datorita acestor procedee, autoritatea de stat
trece cu totul sub controlul si conducerea legionara...Functionarii de
stat sunt terorizati prin amenintari permanente, inscenare de anchete
si vinovatii imaginare. Din aceasta cauza nu se mai opun neglijentelor
si devin executantii pasivi ai conducatorilor legionari. Cu acest mod
de a lucra, greselile si abuzurile sunt din ce in ce mai mari".
Antonescu era scandalizat si de faptul ca in fruntea directiilor si
institutiilor de stat erau pusi conducatori legionari care nu aveau
nici o calificare, nu studii, nu experienta si nici prestigiu personal.
Era de-ajuns sa fie "om de incredere" al lui Horia Sima, sau sa fi
"adus servicii Legiunii Legionare". Nu-i de mirare ca in asemenea
conditii, functionarea aparatului de stat, de ordine si de siguranta
devenise "cu totul subiectiv", urmarind "numai scopurile particulare
ale conducerii legionare", si anume: "razbunare, terorizare, acaparare
si stapanire de bunuri." Uniforma legionara si pistolul faceau legea.
"Indrazneala cadrelor legionare crescuse datorita lipsei de sanctiuni
pentru numeroasele abuzuri savarsite". Cu precadere impotriva evreilor!
Un judecator din Constanta, de pilda, a intocmit un raport despre cazul
schingiuirii si legarea la "Stalpul infamiei" a unor evrei de catre
legionari, soldate cu moartea lui Alex. Spieghel. E un act oficial,
anexat la lucrarea "Pe marginea prapastiei": "In seara de 19 ianuarie
1940 a fost adus la Harsova comerciantul Alex. Spieghel de catre Petre
Ion si Andrei Georgescu, ridicat de la domiciliul sau din Constanta. La
sediul legionar, Petre Ion a chemat pe alti doi indivizi ce fusesera
batuti la sediu cu doua, trei zile mai inainte, anume Alex. Vlase si
Nicolae Vlase, si i-au obligat pe acestia sa-l bata pe Alex. Spieghel.
Nemultumiti de cum loveau acestia, deoarece fiind rau batuti nu aveau
putere, au obligat pe detinutul Cristea sa-l bata mai departe si cum
nici acesta nu lovea cum trebuie, a inceput sa-l loveasca Petre Ion,
impreuna cu aghiotantii sai, Ion Geambasu, Vasile Manu si Ion Ionescu.
Alex. Spieghel a fost dezbracat de pantaloni si descaltat de ghete,
intins pe o masa cu fata in jos, legat de masa cu franghii peste
picioare si umeri si s-au aplicat cateva sute de lovituri peste mijloc,
fese si talpi..

Scris de Admin 15.08.09 17:18

Dar pana la confruntarea decisiva cu Antonescu si armata, legionarii
au decis sa mai faca o incursiune cu bate, arme si benzina prin Dudesti
si Vacaresti, cartierele evreiesti ale Bucurestiului. 121 de evrei
asasinati, sute de evrei molestati, femei violate, sinagogi devastate
("Cahal Grande", una din cele mai frumoase sinagogi din Europa, a fost
incendiata si complet distrusa), 1274 de case pradate si distruse -
iata bilantul vitejiei legionare anti-evreiesti in zilele pogromului de
la Bucuresti. Cifre furnizate chiar de oficialitatile romanesti ale
vremii. Un Buletin al Inspectoratului General al Jandarmeriei atesta
moartea a 98 de evrei bucuresteni, pe soseaua Bucuresti-Giurgiu, iar
Institutul Medico-Legal "Mina Minovici" mentiona cele 212 cadavre aduse
la morga. Nu toti erau evrei, insa s-a pastrat lista cu numele si
adresa a 121 de evrei morti in zilele rebeliunii legionare. Exista si
marturia lui Gheorghe Barbul, un foarte apropiat colaborator al lui
Antonescu: "Din partea romanilor, bilantul acestor zile critice a fost
de 2000 de morti... Cateva sute de cadavre au fost gasite in padurile
vecine Capitalei, unde legionarii ii dusesera pe prizonieri pentru a-i
omori. Dar nici abatorul nu somase in aceste zile, desi nu fusese
aprovizionat cu materiale. Acolo fusesera agatate in carlige fiinte
omenesti vii, pentru a fi ciopartite cu topoare mari de macelarie. Timp
de-o saptamana abatorul a ramas inchis. Au trebuit dezinfectate
salile". Dupa cum se stie, in zilele Rebeliunii Legionare s-au razboit
soldatii romani inarmati cu legionarii romani inarmati, dar au fost
asasinati numerosi civili evrei neinarmati.

Dezordinile si crimele legionarilor l-au iritat pe Ion
Antonescu, aroganta lui Horia Sima l-a calcat pe nervi. Nu din dorinta
de a-i apara pe evrei a decis generalul confruntarea cu legionarii,
interese superioare il indemnau sa actioneze. Exista un document
important al confruntarii dintre Antonescu si legionari, e adevarat el
a fost elaborat de partea invingatoare, dar e autentic. E vorba de
lucrarea "Pe marginea prapastiei. 21-23 ianuarie 1941", editata chiar
de Presedintia Consiliului de Ministri, imediat dupa inabusirea
rebeliunii legionare. Aflam din aceasta lucrare ce anume il ingrijora
pe Antonescu: cresterea substantiala a fortelor legionare, inarmarea
lor: "Oameni fara nici o instructie sunt admisi si incadrati in cuiburi
(legionare, n.a.) si supusi dresajului pentru ascultare, prin sedintele
de propaganda, marsuri, cunoasterea armamentului, trageri etc.

Scris de Admin 15.08.09 17:16

65 de ani de la Pogromul antievreiesc din Bucuresti

http://www.memo.ro/news/65_de_ani_de_la_pogromul_antievreiesc_din_bucuresti,8771.html

65 ani de la inabusirea Rebeliunii
Legionare * Ca in fiecare an, evreii comemoreaza victimele pogromului
legionar de la Bucuresti din zilele de 21-22 ianuarie 1941. La Templul
Coral din Bucuresti, in acest ianuarie, cantorul spune rugaciuni, iar
Presedintele Statului sau prim-ministrul tarii trimite Federatiei
Comunitatilor Evreiesti din Romania un mesaj intru amintirea martirilor
asasinati. Romanii ar trebui si ei sa-si comemoreze mortii, ... (Tesu
SOLOMOVICI )

Providenta il trimite pe generalul Ion Antonescu in calea lui Horia Sima
Daca Horia Sima, acest politician bezmetic vandut Berlinului
nazist, l-ar fi inlaturat pe Antonescu si acceda la putere, soarta
evreimii romane ar fi fost pecetluita. Dar ca sa devina conducatorul
Romaniei, Horia Sima trebuia sa treaca peste generalul Ion Antonescu,
ceea ce s-a dovedit o imposibilitate. Jocurile politice romanesti,
influentate deja de Berlinul nazist, l-au silit pe generalul Ion
Antonescu, la 14 septembrie 1940, sa se intovaraseasca cu Horia Sima si
sa proclame Romania-"Stat National Legionar". Colaborare scurta, doar
de trei luni, marcata de un lung sir de samavolnicii anti-evreiesti.
Dementa legionara nu a intarziat sa se manifeste: la 27
noiembrie, 64 de personalitati politice si militare, implicate in
represiunile anti-legionare pe vremea regelui Carol al II-lea, detinute
in inchisoarea de la Jilava, au fost asasinate de legionari. Apoi a
fost asasinat marele istoric roman Nicolae Iorga.
21 - 22 ianuarie 1941. Pogromul legionar din Bucuresti
Cei doi asociati aflati la putere, generalul Ion Antonescu
si capetenia legionara Horia Sima, vor fi siliti sa-si rezolve
neintelegerile printr-un mini-razboi sangeros. Din numeroasele
conflicte care ar fi putut motiva declansarea ostilitatilor, a fost
aleasa asasinarea in centrul Bucurestiului, la 19 ianuarie 1941, a
maiorului german Doering. Seful legionarilor, Horia Sima, s-a grabit
sa-l acuze pe generalul Antonescu si-a decis sa-l inlocuiasca printr-un
puci armat.

Scris de Admin 15.08.09 14:38

Furt la sinagoga din Vatra Dornei

Sinagoga din Vatra Dornei, situata pe cea mai circulata strada a
orasului, a fost devastata de hoti, scrie ziarul Adevarul. Politistii
cred ca fapta s-a comis in timpul noptii, cand o pana de curent a
afectat toata localitatea, ceea ce a facut ca sistemul de alarma sa nu
se declanseze. Cei care efectueaza ancheta nu exclud posibilitatea ca
faptasii sa fie aceiasi care au jefuit, in urma cu sase saptamani,
Sinagoga din Falticeni si care inca nu au fost prinsi. Hotii au intors
totul pe dos in incinta lacasului, au rascolit pana si magazia de
lemne. Singurul loc unde nu au putut patrunde este biroul Comunitatii,
care are grilaj metalic.

http://www.isro-press.net/Portal/index.php?option=com_content&view=article&id=272%3Abuna-235&Itemid=59

Scris de Continut sponsorizat

IN ROMANIA[1]

IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Tabără de creaţie sub genericul Holocaustul în artă

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

Re: IN ROMANIA[1]

65 de ani de la Pogromul antievreiesc din Bucuresti

Furt la sinagoga din Vatra Dornei Sinagoga din

Re: IN ROMANIA[1]