IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

Remember: Angela Furtună: Ziua Comemorării Holocaustului în România, la Biblioteca Bucovinei
Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera" (Director, dr. Gabriel Cărăbuş; PR şi Marketing Cultural, Angela Furtună), în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Suceava (Preşedinte, prof. Sorin Golda), Directia Judeţeană Suceava pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (Director general, dr. Daniel Hrenciuc) şi Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" (reprezentat de prof. Octavian Nestor, şeful catedrei de limba şi literatura română şi prof. Sorin Golda) organizează vineri, 9 octombrie, la ora 12.30, un colocviu dedicat comemorării Zilei Holocaustului în România.


Conferenţiari vor fi Angela Furtună (iniţiatoarea în 2003 şi organizatoarea programului), Gabriel Cărăbuş, Daniel Hrenciuc, Sorin Golda, Octavian Nestor.
Programul include şi Ediţia a II-a de Lecturi Publice din opera lui Norman Manea, sub genericul TRANSNISTRIA.

Ziua Holocaustului în România, comemorată în fiecare an la 9 octombrie, a fost instituită prin Hotarârea de Guvern nr. 672, din 5 mai 2004. Data a fost aleasă la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România.
Într-un articol din revista 22 datat 6 octombrie 2004 şi intitulat chiar "Ziua Holocaustului în România", prof. Andrei Oişteanu aduce precizări necesare privind semnificaţia şi cauzele desemnării zilei de 9 octombrie, pornind de la justificarea că la fel "ca şi în cazul unui om, în cazul unei comunităţi absenţa memoriei este nocivă": "Capitolul romanesc al Holocaustului este foarte complex, insumand actiuni si manifestari diverse, cu semnificatii nuantate. In principal, el consta in deportarea si exterminarea evreilor (si, in mai mica masura, a romilor) in lagarele din Transnistria. Regiunile din care cu precadere au fost deportati evreii au fost Basarabia, Bucovina (de Nord si de Sud), nordul Moldovei (jud. Dorohoi), mai putin din alte regiuni ale tarii, inclusiv din Bucuresti. Aceasta situatie i-a condus pe unii comentatori la bizare formule negationiste". (Andrei Oisteanu).
Ca şi în anii cei mai recenţi, (de când am lansat la Biblioteca Bucovinei programele pentru comemorarea victimelor Holocaustului şi Gulagului, sau de când dezbatem - prin colocvii, sesiuni de comunicări, prezentări de carte şi întâlniri cu oameni de cultură - chestiuni legate punctual de discriminare, de şivinism, de politici şi mentalităţi rasiale precum şi despre tipurile de arme moderne pentru combaterea acestor tare ale gândirii), vom fi alături, români, evrei, dar şi reprezentanţi ai altor culturi. Împărtăşind atât durerile trecutului, cât şi speranţa că viitorul va fi mai bun. Dar rămâne de observat că viitorul nu este un proiect teoretic abstract, ci un produs aflat mereu "in statu nascendi" şi care este în permanenţă alimentat de trăirea onestă, concretă şi civilizată a prezentului.

Romanii fura, evreii vor sa ne ocupe
http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-10-04&id=227496
Maghiarii antisemiti si antiromani din Transilvania se produc in spatiul public fara a fi sanctionati de Politie, CNCD, CNA sau CRP
Un grup de maghiari, cetateni romani, foarte militanti, actioneaza de multe luni pentru destabilizarea ordinii in orasele transilvanene si incita la xenofobie si antisemitism. Opiniile lor extremiste sunt gazduite cu o bunavointa mai mult decat suspecta in unele publicatii maghiare din Transilvania. Autoritatile romanesti manifesta fata de ele o ciudata indiferenta, si nici organizatiile evreiesti locale si internationale nu se sesizeaza.

Csaba nem lat (nu vede)

Paradoxal poate sa apara faptul ca in fruntea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii se afla Asztalos Csaba, un bun cunoscator al limbii maghiare iar in conducerea CNCD etnia maghiara este reprezentata invers proportional fata de realitatatea romaneasca. In timp ce majoritatea romaneasca, credincioasa, este atacata cu tot felul de decizii aberante, maghiarii extremisti se simt "ca acasa", nestingheriti de CNCD. Pe adresa Ministerului Culturii si Cultelor, Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Consiliului National al Audiovizualului, Consiliul National impotriva discriminarii si Clubului Roman de Presa, au sosit multe proteste in legatura cu articolele si caricaturile antisemite aparute, de pilda, in publicatiile "Erdelyi Naplo" din Cluj si "Europai Ido" din Sfantu Gheorghe. La fel cum au sosit si cu statuia criminalului de razboi antisemit si antiroman Wass Albert, ale carui statui au fost ridicate in "secuime", inclusiv in parcul central din Odorheiul Secuiesc. Nici pana acum statuia criminalului nu a fost inlaturata, ba mai mult, "fruntasi" ai UDMR se straduiesc sa-l reabiliteze pe criminalul horthyst care a executat cu sange rece evrei si romani, civili nevinovati.Intr-una din sesizarile privind antisemitismul presei maghiare, s-a cerut analizarea continutului numarului 8/2007 al publicatiei "Europai Ido" si sa se constate incidenta Ordonantei de Urgenta 31/2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii. Redactia publicatiei "Europai Ido", era astfel incadrata in definitia data de OUG 31/2002 "organizatiilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob".

Redactia "Europai Ido" considera ca au fost denuntati arbritar. "Denuntul", sustine "Europai Ido", venea la o saptamana dupa 17 aprilie 2007 cand, in Camera Deputatilor, deputatul PRM Adrian Moisoiu a cerut interzicerea ziarului nostru - drept "pedeapsa a tradatorilor de tara". Cu un an in urma (9 martie 2006), tot la Targu Mures, Politia romana a confiscat toate exemplarele ziarului nostru..." Simplul gest de aparare a democratiei romanesti, intreprins de Politia romana, este interpretat de "Europai Ido" (redactor sef Horvath Alpar) drept o reactie, sau un act al "ofensivei mondiale sioniste", "menit sa reduca la tacere pe toti cei care nu simpatizeaza cu fascismul evreiesc si sa stranguleze orice parere ne- (contra-) sionista". Se vede ca "Europai Ido" se felicita de descoperirea sintagmei, "fascismul evreiesc" si o foloseste cat se poate de des. "Libertatea presei se cuvine si maghiarilor minoritari, nu numai romanilor majoritari", clameaza Horvath Alpar. Si, ca sa fie cat se poate de explicit, adauga: "Fascismul este fascism chiar daca este practicat de evrei (ori cel care a avut de suferit, poate comite chiar si genocid liber si nepedepsit?)" Gazetarul invoca sucit libertatea si independenta presei care are datoria sa scrie "tot adevarul", nu "doar pareri simpatice unor puteri... (de ex. ale statului evreu fascist sau ale tentaculelor vreunei organizatii ale sale, ce ajung pretutindeni cu ajutorul banilor").

"Vrem un maghiar cinstit, ca Horthy"

Horvath Alpar are un alibiu bizar: personal nu a semnat nici unul din atacurile anti-romanesti si antisemite care abunda in publicatia sa. El a fost doar gazda atotbinevoitoare a tuturor dejectiilor scrise de altii. Sa exemplificam: in "Europai Ido" nr. 18 - septembrie 2007, e publicat articolul "Vizita prezidentiala de Kolumban Sandor. "Secuiul nu fura pentru ca numarul politistilor este mare, ci pentru ca nu ii sta in caracter, scrie publicistul. Cei care fura pe aici fac parte din alta categorie etnica. Armata de politisti nu actioneaza impotriva lor deoarece nu sunt maghiari ca sa ii persecute si sa ii loveasca cu placere cu pumnii pentru faptele lor. Aici politistii ii bat pe maghiari pentru ca nu stiu limba romana...Personal privesc cu reticenta stirile privind proiectele de reabilitare a drumurilor (in Transilvania). Am motive. In special in privinta drumului 131. Pentru ca ultima oara cand a fost reabilitat cum trebuie acest drum era pe vremea lui Horthy Miklos! Ati auzit de Horthy Miklos? A fost un om care in cei 24 de ani de guvernare nu s-a imbogatit nici macar cu un filler. Pur si simplu pentru ca nu a furat. Nu stia sa fure. Nici prin gand nu-i trecea sa fure! Cunoasteti astfel de oameni in anturajul dumneavoastra?... De aceea ei nu vor crea niciodata autonomia secuiasca! Niciodata! Este foarte trist, insa asa stau lucrurile. Doar daca nu cumva va ajunge in frunte un maghiar cinstit de genul lui Horthy, caruia sa nu-i stea gandul la imbogatire..."

Ce stranie nostalgie pentru ferocele antiroman si antisemit Horthy cultiva acest gazetar. Horthy a fost conducatorul Ungariei fasciste care a smuls din trupul Romaniei Transilvania de Nord inaintea izbucnirii celui de-al doilea Razboi Mondial, este acelasi Horthy care, primul in Europa dupa Hitler, a introdus legi de discriminare rasiala in Ungaria si a patronat climatul violentei antisemite care a culminat cu exterminarea a peste 500.000 de evrei-maghiari si transilvaneni. E adevarat ca deportarea evreilor la Auschwitz s-a facut dupa marginalizarea lui Horthy, dar opresiunea anti-evreiasca a inceput si a prosperat in anii sai de guvernare.

Antisemitism finantat de Guvern si UDMR

In ceea ce priveste politica editoriala a publicatiei "Erdelyi Naplo", aceasta aluneca rapid catre un nationalism exacerbat, regasindu-se pe paginile sale tezele clasice xenofobe si antisemite ale puternicei extreme drepte din Ungaria.

Cu toate acestea, ani de-a randul, saptamanalul a beneficiat - impreuna cu alte publicatii de limba maghiara - si de unele fonduri alocate din bugetul de stat al Romaniei, prin intermediul Fundatiei Communitas, administrate de UDMR. Aceasta finantare a fost insa oprita de cativa ani, drept care redactia "Erdelyi Naplo" a reclamat la toate forurile - inclusiv la cele din Ungaria - "discriminarea" la care a fost supusa de catre UDMR. "Discriminare" care a fost pusa pe tapet si de catre Laszlo Tokes la discutiile esuate purtate cu liderii UDMR in cursul acestei veri, privitoare la eventuala candidatura a pastorului reformat pentru Parlamentul European pe listele Uniunii. Tocmai acest aspect a fost dezbatut de cotidianul "Uj Magyar Szo", al carui redactor-sef, Marton Laszlo Salamon, a constatat cu stupoare, intr-un editorial, ca o publicatie extremista ca "Erdelyi Naplo" mai are tupeul de a se plange de lipsa finantarii de la bugetul de stat.

"Iudapesta ocupata"

"Ungaria este un teritoriu subordonat evreilor, spune Balczo. Minoritatea evreiasca, separata pe baza de rasa, a rezolvat problema ungara. In lupta lor de autoaparare, incet-incet, piere natiunea noastra". Ocupatia evreiasca este comparata cu ocupatia otomana.

"Eu nu pot sa fac nimic impotriva subjugarii de azi, asa cum nu pot sa fac nimic impotriva vremii... Un om zace pe strada, un altul se aseaza pe gatul lui incaltat cu bocanci cu nituri. Cel care zace ii spune: "Nu va suparati domnule, dar stati pe gatul meu". Cel cu bocanci isi pune mainile in solduri: "Ce este, nu va place ca am bocanci in picioare?!" "Scuze, dar stati pe gatul meu, domnule Kohn!" "Asa deci? Dumneata esti antisemit!" Intr-un alt articol semnat de Csiby Karoly putem citi noul nume al Budapestei: Iudapesta!

Tot "Europai Ido" a publicat in nr. 8 - aprilie 2007 materialul intitulat "Intrebari si raspunsuri despre Israel si despre sionismul evreiesc international". Impregnat de un antisemitism pestilential, autorul se adreseaza cititorilor cu intrebari perfide la care tot el raspunde, invariabil, vinovat e Israelul! Ca dovada a "Holocaustului maghiarimii, comis de sionism", autorul scrie ca "este un fapt empiric demonstrabil ca liderii evrei cred despre ne-evrei ca sunt de acelasi rang cu animalele salbatice. Talmud-ul evreiesc este o lucrare care mocneste de ura si potrivit careia evreii ii pot ucide, prada pe ne-evrei, ii pot minti, pot legaliza pedofilia si pot initia genocidul ne-evreilor."

"Noi, maghiarii, suntem sub ocupatie sionista"...

Iata alte fragmente din textele publicate in "Europai Ido": "Noi, maghiarii, suntem sub ocupatie sionista"... "Poporul nostru maghiar a devenit victima lobby-ului international al sionismului evreu ce doreste dominanta mondiala, iar actualul program al Guvernului Ungariei este masinatia criminala de neoprit pentru realizarea programului de genocid rasist, sionisto-talmudist"...

"La noi nu exista o Tara-Mama, doar o ramasita de tara, locuita de un tors national bolnav, sub o continua ocupatie evreiasca"... "Trebuie sa-i rog pe iubitii mei concetateni maghiari ca toti cei ce pot sa vorbeasca, sa urle si sa propage vestea si dovada ca noi, maghiarii, suntem sub ocupatie sionista!". "Proverbe evreiesti de actualitate: O vaca moarta nu da lapte. Ramasita de popor din ramasita de Patrie, cu nesfarsita si fatala buna-credinta, care da deja in prostie, se alina si se alina si in prezent cand cutitul i-a ajuns deja la gat, cu aceasta vorba inteleapta. Uitand ca evreii colonizatori care au pus ochii pe tara lui, nu vor vaca, ci grajdul, casa si terenul. Vor pastra cateva exemplare din vitele cenusii, de aratat turistilor americani inculti, pentru bani frumosi... Ar trebui din nou sa se invete marsuri. Cum ar fi de exemplu: "Trezeste-te maghiare, pamantul stramosesc este in pericol!" Nu numai de Transilvania are mare grija "Europai-Ido", publicatia lanseaza un S.O.S. patetic si pentru salvarea Ungariei care devine "o colonie evreiasca". Invocand acelasi principiu manipulativ al dreptului unei exprimari necenzurate, ziarul reproduce interviul acordat de extremistul ungur Balczo Andras lui Kocsis L. Mihaly. Individul e obsedat de pericolul sionisto-evreiesc.

"Erdelyi Naplo" pastorit de liderul Uniunii Ziaristilor Maghiari

Despre saptamanalul de limba maghiara, Erdelyi Naplo - care apare in Cluj - se poate spune ca e vorba de aceeasi Marie cu alta palarie. Accentele antisemite abunda si aici. Totusi, spre deosebire de "Europai Ido", saptamanalul "Erdelyi Naplo" nu este "excomunicat" din breasla ziaristilor de limba maghiara din Romania, ba dimpotriva: redactorul-sef al acestuia, Makkay Jozsef, a fost chiar proaspat ales, in urma cu aproximativ doua saptamani, vicepresedinte al Uniunii Ziaristilor Maghiari din Romania. Cu toate acestea, unele organe de presa maghiare, cum ar fi cotidianul care apare in Bucuresti, ,Uj Magyar Szo" - au ridicat vocea impotriva antisemitismului mai mult sau mai putin voalat din anumite articole aparute in "Erdelyi Naplo", cum ar fi de exemplu acela semnat de un anumit Agoston Balazs, cu titlul "Sionismul sangeros".

Israelul, "stat terorist"

Articolul infiereaza politica statului evreu, exprimandu-se - printre altele - in felul urmator: "Se pare ca obraznicia nu are limite. Desi adormita, opinia publica internationala incepe sa se trezeasca. Israelul, acest stat terorist care nu respecta niciodata hotararile ONU, este demascat, iesind la iveala bestia care ucide fara mila, in spiritul Purimului." Indignarea autorului e indreptata impotriva asa-zisei manipulari prin care Israelul incearca sa induca in opinia publica ideea ca Hezbollah ar fi o organizatie terorista: "Nici vorba de asa ceva. Hezbollah este o organizatie politica siita, care desfasoara o activitate de educatie, sociala si caritativa in Libanul de Sud, iar aripa sa militara apara Libanul in locul armatei practice inexistente a acestei tari. Din cate se vede, este si mare nevoie de acest lucru, pentru ca gherilele Hezbollah sunt singurele in stare sa lupte impotriva statului evreu care ataca fara declaratie de razboi" - este de parere Agoston. Autorul articolului considera ca Israelul a extorcat si extorca in continuare miliarde de dolari de la comunitatea internatioanala prin santaj, sub pretextul Holocaustului, statul evreu fiind insa acela care - beneficiind de sustinerea Statelor Unite, tinute captive de evreimea din America - practica metode naziste.

Fondat de Geza Szocs

Publicatia "Erdelyi Naplo" in care toate aceste teze au putut sa apara a fost fondata la inceputul anilor 90, la Oradea, de catre politicianul Geza Szocs, considerat a fi liderul aripii radicale din UDMR. Pe atunci cotidian, "Erdelyi Naplo" ajunsese la un tiraj exceptional pentru o publicatie maghiara post-decembrista: cca. 40 mii exemplare. Mai tarziu, Szocs s-a retras din viata publica, iar cotidianul a apucat-o pe o panta descendenta, devenind saptamanal si ajungand la un tiraj de cateva sute. Mutat la Cluj in 2004, "Erdelyi Naplo" se intretine cu greu, beneficiind insa de ajutorul Uniunii Ziaristilor Maghiari din Romania, in al carui sediu functioneaza redactia.

Soluţia finală a „problemei evreieşti” din România în secolul al XX-lea

http://www.amirorg.com/lro/apage/139.php

1. Antisemitismul activ: Legile privind minoritatea evreiască ale lui Octavian Goga şi Ion Gigurtu

De-a lungul anilor de conlocuire, atât poporul român cât şi Biserica
Ortodoxă Română au manifestat faţă de evrei - conform sintagmei lui Şerban Papacostea - o toleranţă ostilă.
De menţionat că actele pogromiste - aţâţate de lozincile vinei de
deicid şi de o mare varietate de acuzaţii -nu erau iniţiate sau
sprijinite de conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Antisemitismul românesc a fost de o factură socio-economică, cu
rădăcinele adânc înfipte în straturile sociale medii şi superioare,
politice, academice, economice şi culturale ale populaţiei majoritare
române, dar fără priză marcată în cadrul marei mase a poporului. Acuza
de deicid era un pretext, un instrument de manipulare a maselor, dar nu
o cauză. Mulţi intelectuali români notorii au ales postura de
teoreticieni ai antisemitismului sau au făcut propagandă antisemită.
Ura, fascismul, xenofobia, calomnia, mistificarea, răstâlmăcirea şi
neghiobia şi-au dat mâna pentru reuşita acestei misiuni. In iunie 1934
a apărut romanul lui Mihail Sebastian, „De două mii de ani...”, cu o prefaţă de Nae Ionescu
concepută ca o antiteză la tematica romanului. Această prefaţă
justifica antisemitismul prin perspective teologice, concluzând că: „evreii nu au nici o putinţă de salvare întrucât sunt evrei”.
După ce i-au demonizat,
protipendada română a început să creadă în potenţialul demonic al
evreilor, în capacităţile lor intelectuale, comerciale, etc cu care
„bietul român” nu s-ar fi putut, chipurile, măsura. Aceste „capacităţi
deosebite” atribuite evreilor - de care erau convinşi că există - erau
considerate ca fiind îndreptate împotriva poporului majoritar şi prin
urmare, păturile conducătoare chemau la contracararea lor prin toate
mijloacele, la distrugerea concurenţei neloiale. Antisemitismul activ
român a avut ca principală ţintă eliminarea acestei concurenţe neloiale
prin blocarea accesului evreilor la posibilităţile de studiu, de creere
şi de exprimare, excluderea din instituţiile de ştiinţă şi cercetare,
din instituţii de cultură - teatre, interzicerea intelectualilor de
a-şi exercita profesia, îngrădirea oricărei posibilităţi de dezvoltare
economică, jaful legalizat („românizarea”) sau nu, mergând până la
violenţă fizică - teroare, deportare şi exterminare. Aceasta ideologie
şi-a avut inspiraţia din ideologia antisemită europeană, mai ales din
Germania, Austria, Franţa şi Rusia, ajunsă la apogeu în regimurile de
tip naţional-socialist şi fascist.

Sub pretextul că între anii 1918 şi 1924 s-ar fi infiltrat în România
evrei din fostele imperii austro-ungar şi rus, guvernul prezidat de Octavian Goga a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetăţeniei,
prin care toţi evreii cetăţeni români vor trebui să-şi redovedească cu
acte dreptul la cetăţenie, conform legii din 25 februarie 1924, în
termen de 20 de zile de la afişarea listelor pe comune şi oraşe. Ca
urmare a acestui decret a fost revizuită situaţia a 617 396 de evrei,
dintre care 392 172 (63,50%) au păstrat cetăţenia română, iar 225 222
(36,50%) au pierdut-o. Aceştia din urmă au primit certificate de
identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Ei erau
consideraţi străini fără paşaport şi supuşi regimului juridic ca atare.

Pe un fundal de dezbinare politică, speriat de capitularea în faţa
ofensivei germane a Belgiei şi mai ales, a Franţei, principalul sprijin
al României faţă de expansionismul Axei şi simţindu-se vinovat de
retagerea haotică din Basarabia, Regele Carol II (foto) a decis „să cumpere cu monedă evreiască”
simpatia şi sprijinul lui Hitler la viitoarele tratative cu Budapesta
şi Sofia ale căror pretenţii teritoriale erau susţinute de Berlin. El
semnează la 8 august 1940, la propunerea primului ministru Ion Gigurtu, „Decretul lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România” care stabileşte:
- distincţia politică şi juridică între românii de sânge şi cetăţenii români;
- defineşte ca evrei pe toţi cei de religie mozaică, inclusiv cei
născuţi din căsătoriile mixte (evrei-creştini) şi "evrei atei";
- datoria militară se înlocuieşte cu obligaţie fiscală sau prestare de muncă;
- evreilor li se interzice să dobândească proprietăţi rurale;
- li se interzice să poarte nume româneşti;
- în 3-6 luni toţi salariaţii evrei vor fi înlăturaţi;
- se va opera segregarea în învăţământul de toate gradele;
- încălcarea acestor dispoziţii se va pedepsi cu închisoare corecţională de la 1 la 12 ani.

Un al doilea decret, din aceeaşi dată, interzice „căsătoriile între români şi evreii de sânge sub sancţiunea de închisoare corecţională de la 2 la 5 ani”. Aceste legi copiau Legile de la Nürnberg.

Directorul Institutului de Studiere a Antisemitismului, DHC al UBB
http://www.gandul.info/scoala/directorul-institutului-de-studiere-a-antisemitismului-dhc-al-ubb-2617263

Robert S. Wistrich, directorul Institutului de Studiere a Antisemitismului din Ierusalim, va primi, mâine, la [color:dedc=#0494e1! important]Cluj-Napoca, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB). Ceremonia va avea loc, la ora 12.00, în Aula Magna a universităţii clujene, la eveniment fiind prezenţi atât rectorul UBB, Andrei Marga, cât şi preşedintele UBB, Paul Şerban Agachi. Născut în anul 1945 la Lenger, Kazahstan, Wistrich şi-a obţinut doctoratul la Universitatea din Londra, fiind în prezent profesor al Universităţii Ebraice din Ierusalim. A publicat 23 de cărţi, printre cele [color:dedc=#0494e1! important]mai cunoscute numărându-se: „Socialismul şi evreii” (1982) şi „Evreii din Viena în epoca lui Franz Iosif” (1989).

A.C. Cuza-Stiinta antisemitismului

Încã o împerechere de vorbe, oribilã: stiinta antisemitismului. Cum poate fi antisemitismul, stiintã? Se vor întreba indignati savantii cu „rocele”, savantii cu „focele”, savantii cu „ixele”, savantii cu „sufixele”, savantii cu fixele lor pretinse „idei” de culturã?
Antisemitismul? Pentru savantii acestia e doar numai o sãlbãticie: manifestatie oarbã de instincte brutale, rãmãsite ale unor timpuri preistorice. O rusine în mijlocul civilizatiei noastre, pe care o condamnã deopotrivã stiinta si constiinta luminatã a omului liber de prejudecãti si patimi.
Aceasta este „atmosfera” pe care au creat-o, mai cu deosebire jidanii – si pe care o întretin jidãnitii – în jurul antisemitismului, prostind pe naivi sau exploatând naivitatea celor prosti, cu pretentii: de a fi si ei „la înãltimea civilizatiei moderne”. Si cine nu voieste sã fie?
De pildã, e un caz interesant al unui jidãnit, de origine el însusi jumãtate jidan, vorbind cu câtiva ani mai înainte, cu aere de strasnic savant despre antisemitismul nostru, care era si pe vremea aceea ceea ce este acum, neschimbat.
Si iatã ce ne spune acest autor, nomen-odiosum – trãdãtor atunci al gândirii nationale, precum a fost mai pe urmã, trãdãtor al actiunii nationale, în timpul rãzboiului – în revista „Viata Româneascã”, anul II, nr.11, din Noiembrie 1907 (pag. 186, 204-207).
Vreau sã vorbesc despre chestiunea evreiascã… cu desãvârsire denaturatã de iudofagia vulgarã si feroce a antisemitilor nostri, care astfel… ne compromit în fata lumii civilizate…
Cu armele ruginite, scoase din arsenalul prigonirilor medievale cu propaganda de urã, cu pãtimasa atâtare la excese, cu rãscolirea în masele populare a instinctelor bestiale… se poate numai compromite o cauzã dreaptã, – care nu este numai cauza antisemitismului…

A da, însã acestui conflict… un aer fals de prigonire a unei rase, de prigonire religioasã, de antisemitism într-un cuvânt, poate servi numai cauza adversarilor, bucurosi sã exploateze divagãrile câtorva maniaci… scandalagii antisemiti, provoacã punerea la ordinea zilei a întregii chestiuni prematur…
Nici un popor, cu atât mai putin al nostru, nu se poate îngrãdi pânã la infinit, fãrã pedeapsã, împotriva ideilor moderne si nici împotriva actiunii politice din afarã…(Puncte. Punctele de la urmã sunt ale autorului). Asadar nu suspensive, ci amenintãtoare, pãrând a cuprinde o strasnicã prevedere politicã, n.r.)
A pune, deci, chestiunea noastrã pe terenul antisemitismului, pe al urii de rasã, înseamnã a ne duc e la o înfrângere rusinoasã si fatalã pentru noi… Porniri asiatice… demagogie violentã, agitatiune nesãnãtoasã… încercare de a specula asupra patimilor întunecate… (Puncte. Punctele de la urmã sunt iar ale autorului, cuprinzând aceeasi amenintare: pentru asemenea oribile crime, ale antisemitismului nostru, n.r.)
Am reprodus aceastã conceptie tipicã a tuturor jidãnitilor. ªi se vede la ce se reduce: clisee (lumea civilizatã, ideile moderne), dar mai cu deosebire injurii (iudofagia vulgarã si feroce, arme ruginite, instincte bestiale, divagãrile câtorva maniaci, scandalagii antisemiti, porniri asiatice, patimi întunecate).
Asemenea „aprecieri”, le gãsim nu numai la jidãnitii vulgari, ci uneori chiar la unii reprezentanti de altfel distinsi ai culturii, în alte domenii. Astfel, de pildã, eminentul jurisconsult, profesor universitar, orator, om politic, fost ministrual instructiei publice, d. C. Arion, mi-a servit din cauza antisemitismului meu, în plinã adunare a deputatilor, apostrofa – putem zice celebrã, venind de la un bãrbat ca acesta – numindu-mã: omul cavernelor.
Cât pentru jidani – explicatia pe care o dau ei antisemitismului este încã si mai caracteristicã. Pe lângã obisnuitul cliseu, cu sãlbãticie si urã – fireste, fãrã motiv, cãci nu le convine sã discute motivele – antisemitismul este dupã dânsii: o nebunie, o degenerare intelectualã, o boalã a spiritului. În modul acesta considerã unul dintre „intelectualii” moderni cei mai distinsi ai jidanilor, Dr. K. Lippe, de ilustrãorigine, ca strãnepot al vestitului comentator al Talmudului, Rasi, din veacul de mijloc – cel cu „tob sebegoim harog”, pe cel mai bun dintre goimi, omoarã-l.
Med. Dr. K. Lippe, pripãsit la noi din Galitia si stabilit la Iasi – unde a fost închis, omorând prin avort o crestinã – a publicat chiar o scriere specialã cu titlul: „Simptome ale boalei mintale antisemite” („Simptome der Antisemitischen Geistes Krankheit”, Iassy 1887).
Si ca o dovadã cã argumentele de care se servesc jidanii paraziti, împotriva antisemitismului, sunt de o extremã sãrãcie – ca si ale jidãnitilor si pururea aceleasi – iatã ce spune, chiar acum în urmã, Curierul Israelit, oficialul organ el Uniunii Evreilor pãmânteni, în articolul de fond al numãrului sãu de Vineri, 15 Septembrie 1922,sub titlul injurios pentru noi, care scriem la APÃRAREA NAtIONALÃ, numindu-ne o bandã de misei:
„Este la antisemiti o stare de degenerare intelectualã ajunsã la perversitatea simturilor, un fel de sadism mental, de care cei loviti sunt împinsi la minciunã si calomnie”.
Cum vedeti, este o explicatie foarte simplã dar si extrem de naivã: tot ce se spune contra jidanilor este minciunã si calomnie, datoritã unor degenerãri intelectuale specifice.
Definitia antisemitismului – de cãtre jidãniti si jidani – se rezumã, dar, în aceste douã cuvinte: sãlbãticie si nebunie: se întelege: ale antisemitilor. Cât pentru jidani – ca fenomen social – ei nici nu intrã în explicatia aceasta. Ca si cum nu ar fi.
„Sãlbãticia” si „nebunia” au fãcut ca toate popoarele, în toate timpurile, egiptenii, persii, grecii, romanii, arabii precum si natiile moderne pânã în ultimul timp, sã considere pe jidani ca un pericol national si sã ia mãsuri împotriva lor.
„Sãlbãticia” si „nebunia” au întunecat întelegerea celor mai strãluciti reprezentanti ai culturii tuturor natiilor, ca Cicero, Seneca, Tacit, Mohamed, Martin Luther, Giordano Bruno, Friederich cel Mare, Voltaire, Napoleon I, Goethe, Herder, Immanuel Kant, Fichte, Schopenhauer, Cherles Fournier, Ludwig Feuerbach, Richard Wagner, Bisma rck, Rudolf Virchow, Theodor Billroth, Eugen Duhring, si altii nenumãrati, în toate domeniile, ca sã se pronunte contra jidanilor.
„Sãlbãticia” si „nebunia”, în sfârsit, explicã antisemitismul celor mai alesi reprezentanti ai culturii noastre, ca Simeon Bãrnut, B. P. Hasdeu, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Mihail Eminescu.
Sãlbatici si nebuni: toti acestia. Civilizati si cuminti: jidãnitii. Iar jidanii: inexistenti.
Asemenea aberatii se sfarmã de la sine. Cu toate acestea, pentru a confuziona spiritul maselor, ele se produc necontenit. De aceea tocmai si pentru cã asemenea „teorie” – vrednicã de capul jidanilor si de imbecilitatea si venalitatea jidãnitilor – nu este capabilã sã înteleagã antisemitismul, ca fenomen social, noi îi vom spune „teoria
antisemitã”.
Dupã aceastã teorie, a noastrã, în alcãtuirea antisemitismului trebuie sã deosebim trei momente: instinctul, constiinta, stiinta.
Instinctul a fãcut ca întotdeauna multimea, care se preocupã în primul rând de interesele sale materiale imediate, sã se împotriveascã parazitismului jidanilor, prin miscãri populare, adeseori sângeroase, si generale, precum a fost între altele multe, pretutindeni, teribila miscare a cazacilor, din Ucraina, condusã de Bogdan Hmelnischy si în care au pierit peste 250.000 de jidani în 1649.
Constiinta pericolului jidovesc se trezeste treptat, mai întâi în clasele culte, si apoi se întinde la tot mai multi, care se unesc cu multimea, sprijinind revendicãrile ei, ele însele devenind constiente.
Stiinta începe cu cercetãri partiale, pânã când ajunge – abia în zilele noastre – la determinarea obiectului ei, cercetând iudaismul ca fenomen social, despãrtit de mediul în care cautã sã se confunde si constatând cã el este o problemã umanã, si cea mai mare, a cãrei solutie trebuie gãsitã.
Cercetãrile partiale, prin rezultatele la care ajung, am putut zice cã formeazã antisemitismul stiintei. Aceasta este baza, care nu se confundã însã, cu stiinta antisemitismului. Ceea ce le deosebeste este obiectul lor diferit. Si iatã definitia – prin determinarea obiectului – a acestei stiinte, care se vede cã este o adevãratã stiintã cu domeniul ei propriu: „Stiinta antisemitismului are ca obiect iudaismul ca problemã socialã, fiind astfel, în mod necesar, sinteza tuturor stiintelor care pot contribui l a solutia ei”.
Care sunt aceste stiinte, care prin cercetãrile lor partiale contribuie la cunoasterea iudaismului, am vãzut. Si iatã în ce fel stiinta antisemitismului se foloseste de rezultatele lor, pentru a îndruma solutia ei.
Istoria: constatã cã de la început jidanii sunt un popor rãtãcitor printre celelalte popoare, nomad, fãrã patrie. Stiinta antisemitismului stabileste cã acest nomadism este contrar existentei popoarelor sedentare agricole si nu poate fi tolerat.
Antropologia: constatã cã jidanii sunt un amestec de rase diferite între dânsele, neînrudite, ca semitii, arianii. negrii, mongolii. ªtiinta antisemitismului explicã sterilitatea natiei jidãnesti în domeniul culturii, ca un efect al acestei corciri si aratã cã aceastã corciturã nu poate ser vi cu nimic cultura celorlalte natii, pe care numai o falsificã, denaturând caracterele ei.
Teologia: constatã cã religia jidãneascã este o religie particularistã, bazatã pe legãmântul special încheiat de Dumnezeul lor, Iahve, cu jidanii, considerati ca popor ales, ca popor sfânt (am codes), despãrtit de celelalte popoare.
Stiinta antisemitismului deduce cu rigurozitate cã o asemenea conceptie exclude posibilitatea oricãrei conlucrãri pasnice si a oricãrei asimilãri cu jidanii.
Politica: constatã cã pretutindeni, în mijlocul celorlalte natii, jidanii au organizatia lor socialã deosebitã, constituind stat în stat. Stiinta antisemitismului conchide cã jidanii sunt un element anarhic, periculos existentei tuturor statelor.
Economia politicã: constatã cã jidanii au trãit în toate timpurile, chiar în Palestina, ca popor suprapus celorlalte natii, exploatând munca lor, fãrã ca ei sã fie direct producãtori. Stiinta antisemitismului zice cã orice natie are dreptul sã-si apere munca sa productivã de exploatarea jidani lor, care nu pot fi tolerati a trãi ca paraziti, compromitând existenta popoarelor.
Filosofia: constatã cã conceptia iudaismului despre viatã este un anacronism contrar propãsirii umane. Stiinta antisemitismului impune , ca o datorie cãtre civilizatie, ca aceastã monstruozitate culturalã sã fie înlãturatã prin silintele unite ale tuturor natiilor.
Pe constatãrile obiective ale diferitelor stiinte speciale – deosebite de dânsa, stiinta antisemitismului – îsi bazeazã concluziile ei, care toate duc, cu necesitate, la aceeasi solutie: eliminare jidanilor din mijlocul celorlalte popoare, punând capãt existentei lor nefiresti, parazitare, datorate unor conceptii anacronice, contrarã civilizatiei si linistii tuturor natiilor si pe care ele nu o mai pot tolera.
Acea stã teorie antisemitã diferã, cum se vede, de teoria jidãneascã si a jidãnitilor, care reduce explicatia antisemitismului la cele douã manifestatii sufletesti, individuale, si care de îndatã ce se manifestã în masã, sunt ele însãsi o problemã socialã: sãlb ãticie si urã. Si o explicã numai pe aceasta.
Instinctul antisemitismului: poate fi însotit uneori de sãlbãticie si urã. Pentru cã instinctul e orb – cum se zice – desi e asa de sigur în apãrarea vietii.
Constiinta antisemitismului se adaugã, însã, instinctului, întãrind pornirile lui, oricât ar fi de „sãlbatice”. Cãci pentru a fi „civilizat”, trebuie mai întâi sã existi.
Stiinta antisemitismului: vine, în sfârsit, si explicã fenomenul, luminând tot mai multe constiinta multimii si dând satisfactie deplinã instinctului ei, cu izbucnirile lui violente, pe care le legitimeazã, dezvãluind cauza lor, în parazitismul jidanilor. Astfel, ea ne dã formula solutiei stiintifice, a problemei iudaismului – pe care nu ne mai rãmâne decât s-o punem în functie, pentru a o realiza.
Antisemitismul modern întruneste dar toate energiile: energia instinctului, energia constiintei, energia stiintei, a adevãrului deplin dovedit, formând o formidabilã putere socialã, capabilã desigur sã rezolve cea mai mare problemã a civilizatiei timpului nostru care este problema jidãneascã. Si cu ce se apãrã jidanii si jidãnitii împotriva acestei puteri uriase, cãutând sã prelungeascã existenta condamnatã a parazitismului lor? Am vãzut: clisee, injurii si mofturi.
Iudeofagia vulgarã si feroce a antisemitilor nostri… ne compromit în fata lumii civilizate… arme ruginite scoase din arsenalul prigonirilor medievale… Rãscolirea în masele populare a instinctelor bestiale… porniri asiatice… Nebunie… Sadism mental…
Acestea sunt toate argumentele – cãci altele nu au – pe care le opun antisemitismului nostru, crezând a-l înlãtura cu prostii.
Pe când în sânul tuturor natiilor, revoltate împotriva parazitismului Iudei nomade, clocotesc energiile rãzbunãtoare…
A.C. Cuza, Apãrarea Nationalã, nr.16, 15 Nov. 1922, an I)

"Mesajul" secret al Delirului...

O carte pasionanta, "Exterminarea evreilor romani si ucraineni in perioada antonesciana", a aparut recent la editura Hasefer. Este, de fapt, traducerea editiei americane din 1997 a unui volum ce reuneste comunicarile (studiile) prezentate la Conferinta Internationala a Oamenilor de Stiinta organizata la Washington sub auspiciile Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA intre 25-26 iunie 1996. Editorul din 1997 este Randolph L. Braham, autor al prefetei actualei editii in limba romana (traducere: Lucia Vitcowsky). Inutil sa spun ca, pasionanta, cartea se citeste cu strangerea de inima provocata de rememorarea unui episod incomod si tragic din istoria contemporana a Romaniei. Episod pe care, nu incape discutie, trebuie sa ni-l asumam prin recunoastere lucida, fara insa a face toate generatiile, trecute, prezente si viitoare, responsabile de ororile dictaturii antonesciene si legionare. Semnatarii volumului, oameni de stiinta, istorici temeinici sau simpli publicisti prezinta, in maniere diverse, faptele ce nu pot fi tagaduite de nici un om cu mintea intreaga: marturii documentare ale antisemitismului antonescian (Lya Benjamin), masacrul de la Iasi din 29-30 iunie 1941 (Radu Florian), campaniile de asasinare in masa din Transnistria 1941-1942 (Jean Ancel), victimele ca martori: jurnale ale intelectualilor evrei din timpul perioadei antonesciene (Leon Volovici), fascism, antisemitism si crearea de mituri in estul Europei (Vladimir Tismaneanu). Un lung capitol, reportericesc, "Reabilitarea postcomunista a maresalului Antonescu: Cui bono?", este semnat de o mai veche cunostinta a cititorilor, Michael Shafir, "specialist regional principal" la Radio Europa Libera. Autorul, bazat pe lectura presei postdecembriste, dar si pe simple presupuneri ori colpotaj de zvonuri neconfirmate, ii scoate "in fata" si-i denunta pe toti cei dovediti sau doar banuiti ca intretin cultul maresalului, reabilitand un "criminal de razboi" si punand astfel in pericol imaginea Romaniei. Putin imi pasa de imaginea Romaniei in ochii dlui Shafir, si mai putin gust metoda denuntului practicata de "specialistul regional principal". El da o lunga "lista" de istorici, scriitori, publicisti dezavuabili, cu un comportament "suspect": cutare e "indoielnicul "Drept al Popoarelor" incondeiat cu cateva "detalii care ar trebui sa trezeasca nedumeriri", intrucat a atras atentia asupra pericolului "revizionismului maghiar" (ca si cum manipularea politicianista sau nationalista a respectivului "pericol" ar anula iredentismul real al unor fanatici cu mintea incremenita la Trianon!), despre altul "circula zvonuri ca ar avea un palmares personal asemanator cu al lui Vadim", celalalt este parat ca "un fost poet de curte ceausist" si nimic mai mult... Trec peste astfel de "comunicari" pe care care zvonul, intriga si para, precum si un soi de aroganta "monitorizare" a opiniilor le face nesuferite, chiar daca par sa contina, ici-colo, cate un sambure de adevar. Din fericire, nu aceste mijloace "stiintifice" menite sa stabileasca adevarul dau tonul in volumul de la Hasefer, majoritatea comunicarilor prezentand, sobru si elocvent, fapte si documente indubitabile, in fata carora "patriotismul" trebuie sa plece capul si orgoliul sa se umileasca. Victor Eskenasy, istoric de profesie, compune un capitol intitulat "Istoriografii si istoricii pro si contra mitului Antonescu" (cum se vede, in jurul acestui "mit" se poarta cele mai aprinse discutii). Sarind "granita" domeniului, autorul studiului il pune pe Marin Preda cot la cot cu plasmuitorii "mitului" Antonescu si cu... I.C. Dragan, "fost membru al Garzii de Fier stabilit in Italia", unul din principalii sustinatori ai "cultului" Maresalului. Ca sa fie mai clar, il citez pe Victor Eskenasy. Intai, invocandu-l pe proeminentul istoric Vlad Georgescu, el scrie: "cartea despre Antonescu ("Antonescu. Maresalul Romaniei si rasboaiele de reintregire", Iosif Constantin Dragan, compilator si ed., Venetia, ed. Nagard, 1986-1990, vor. I-IV)), "incercare de raliere a romanilor in jurul unor lozinci patriotice" si de identificare a lui Ceausescu cu Antonescu, ca "om providential, neinteles, insingurat, nemeritat", a avut doar calitatea de a fi "vehement antimaghiara, deprimant antisemita, ciudat antioccidentala"". Nu e nevoie sa-l identifici pe Ceausescu cu Antonescu pentru a-l "reabilita" pe acesta din urma: Antonescu, Hitler, Stalin ori Ceausescu sunt o specie de dictatori care se "intalnesc" in acelasi gen proxim, iar diferentele specifice raman de discutat. Insa Victor Eskenasy duce lucrurile mai departe decat autorul citat si "descopera" in Delirul lui Marin Preda acelasi mesaj ca in cartea lui I. C. Dragan: "Intr-o paranteza, cu aceeasi prudenta de a fi privit si receptarea unui tip de mesaj identic, transmis tot cu ajutorul istoricilor sectiei de propaganda a PCR (Ion Ardeleanu si Mircea Musat - n.n.), dar pe o cale paralela, de data aceasta interna, prin publicarea romanului pseudoistoric al lui Marin Preda, Delirul. Tentativa de reabilitare, abil deghizata, a figurii lui Ion Antonescu nu a fost de natura sa insele o intelectualitate avizata...". Cu alte cuvinte, paralel cu actiunea de reabilitare dirijata dinspre exterior (volumele lui I. C. Dragan), se desfasoara recuperarea interna a Maresalului cu concursul lui Marin Preda, caruia, in fine, istoricii lui Ceausescu i-au "comandat" Delirul, pentru a-l reabilita pe Antonescu in care se "regasea" Ceausescu. Ideea comenzii de partid si a manipularii lui Marin Preda, inhamat astfel in lantul "edecarilor" care au tarat cultul lui Ceausescu prin toata Romania este o prezumtie nesfarsit jignitoare pentru memoria acestui mare scriitor roman. "Opinia" nu este insa atat de singulara pe cat s-ar parea. Un critic reputat ca Nicolae Manolescu lasa si el, foarte recent, o "dara" similara pe memoria scriitorului "manipulat", cand vorbeste despre opere "scrise parca uneori la comanda (Intrusul, Delirul)". Sa fi semnat oare Marin Preda un "protocol secret de colaborare" cu Nicolae Ceausescu? A scris el Delirul ducandu-si saptamanal (sau zilnic!) paginile romanului la C.C. pentru a fi citite si "orientate" de Ion Ardeleanu si Mircea Musat? Cine stie sau a descoperit ceva despre aceasta murdara afacere a "colaborarii" lui Preda cu eunucii lui Ceausescu pentru scrierea Delirului si a Intrusului ar trebui sa dea documentele (dovezile!) publicitatii si sa ne lumineze. Altminteri, colportarea unor astfel de zvonuri si prezumtii este pur si simplu calomnioasa. Scriitorul nu mai poate cere un "drept la replica", pentru a confirma sau infirma pe calomniatori. Delirul nu e capodopera lui Marin Preda, insa e un roman proiectat de scriitor inainte ca Ceausescu sa i-l poata "comanda", cum sustin involuntarii (?) sai calomniatori: nu doar din filele "jurnalului" recent publicat rezulta cu destula claritate ca Delirul fusese de mult gandit ca o parte componenta a visatei "comedii taranesti", un roman in care lumea morometiana e urmarita dincolo de hotarele satului care a consacrat-o, intr-o perioada cand societatea romaneasca si-a iesit, impreuna cu cea europeana, din tatani. Cum sa-i fi "comandat" Ceausescu si istoricii lui acest roman al carui mesaj, cum ne incredinteaza subtilul Victor Eskenasy este "identic" cu acela al "reabilitarii" Maresalului din volumele lui I.C. Dragan?! Este o aberatie, ca si prezumtia lui I. Cristoriu ca episodul cu copilandrul care e dus de jandarmi din post in post l-ar "figura" pe tanarul Ceausescu. In fine, daca-l mai adaug si pe dl. Sami Damian, care si el "vede" in Delirul o "reabilitare" a lui Antonescu, cu antisemitismul lui cu tot, vedem in ce companie buna se afla Victor Eskenasy intru sustinerea "mesajului" secret al romanului Delirul, mesajul "nationalist" si "antisemit" al unei carti "comandate": e bine sa aflam "adevarul", din surse asa de "autorizate", acum, cand Marin Preda , "colaborationistul", ar fi implinit 80 de ani... Oare ne aflam in situatia ca, dupa statuile maresalului, sa dam si cartile scriitorului la topit?!


http://www.adevarul.ro/articole/2002/mesajul-secret-al-delirului.html

Comemorare a Holocaustului la Braila

Pentru a marca comemorarea Holocaustului, Institutia Prefectului din judetul Braila impreuna cu Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania – Comunitatea Braila a organizat la 7 octombrie, in amfiteatrul Liceului Teoretic Nicolae Iorga din Braila, o dezbatere cu tema „Problematica Holocaustului – adevaruri ce nu pot fi uitate”, dezbatere moderata de profesorul de istorie Antonel Urse, se arata intr-un comunicat de presa.
Profesorul Antonel Urse a vorbit despre semnificatia comemorarii Holocaustului, despre evenimentele petrecute in acea perioada tulbure a istoriei Romaniei, fiind completat in expunerea sa de domnul David Segal Iancu, presedintele comunitatii evreilor din Braila, care a evidentiat printre altele contributia comunitatii evreiesti si a tuturor minoritatilor la dezvoltarea orasului si faptul ca evreii din Braila au avut cel mai putin de suferit in urma Holocaustului.
La eveniment au participat elevii liceului care studiaza stiintele sociale din clasa a X-a E si din clasele a IX-a , a XI–a si a XII-a.
Pe data de 9 octombrie, la Monumentul Holocaustului din Cimitirul Evreiesc din Braila, a avut loc ceremonia de depunere de coroane pentru a cinsti memoria evreilor martiri. In deschiderea evenimentului s-au rostit alocutiuni din partea Institutiei Prefectului – judetul Braila si din partea Comunitatii evreilor si s-a oficiat o scurta slujba religioasa. Un moment special l-a constituit interpretarea in maniera laica a unui cintec religios de catre un grup de elevi de la Scoala Constantin Sandu Aldea din Braila, coordonat de Adriana Dumitrescu, profesor de istorie si director al scolii.
Au depus coroane de flori Institutia Prefectului – judetul Braila, Consiliul Judetean Braila, Primaria Braila, Inspectoratul Judetean de Jandarmi Braila, Garnizoana Braila si Comunitatea Evreilor din Braila.

Postfata la Ziua Holocaustului. Decoratii si promisiuni
In cadrul unei ceremonii desfasurate la Palatul Cotroceni, Presedintele Traian Basescu i-a decorat pe membrii din Romania ai Comisiei pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, in semn de apreciere deosebita pentru meritele avute in cercetarea stiintifica desfasurata in cadrul Comisiei. Totodata, au fost decorati reprezentanti ai comunitatii evreiesti si a celei rrome, supravietuitori ai Holocaustului. Seful statului a sustinut ideea ca studiul Holocaustului sa fie inclus intr-un viitor cit mai apropiat in manualul de istorie a Romaniei.
***
Presedintele Traian Basescu a acordat, joi 8 octombrie, Ordinul National „Pentru Merit” in grad de Comandor rabinului Andrew Baker, lui Radu Ioanid, Daniel Mariaschin, Paul Shapiro si rabinului Menachem Hakohen.
De asemenea, seful statului a conferit Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Comandor profesorului universitar doctor Randolph L. Braham si Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Ofiter doctorului Hildrun Glass si lui William Totok.
In cadrul ceremoniei, presedintele a acordat Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Cavaler doctorilor Viorel Achim, Lya Benjamin, lui Adrian Mihai Cioflanca, profesorului universitar doctor Ioan Ciuperca, locotenet-colonelului in retragere Alexandru Elias, conferentiarului universitar Alexandru Florian, doctorului Mihai Dinu Gheorghiu, generalului-maior in retragere profesorului universitar doctor Mihail E. Ionescu, lui Vasile Ionescu, profesorului universitar doctor Corneliu Mihail Lungu, Irinei Sanda Marin-Cajal, lui Victor Opaschi, profesorului universitar doctor Ioan Scurtu si profesorului universitar doctor George Voicu.
Cu prilejul inaugurarii, la Bucuresti, a Memorialului Holocaustului, in semn de apreciere deosebita a activitatii profesionale, precum si a eforturilor depuse pentru pastrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului din timpul celui de-al doilea razboi mondial, presedintele a conferit Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler deputatului Aurel Vainer; Ordinul „Meritul Agricol” in grad de Cavaler lui Nilu Aronovici si doctorului inginer Jose Blum, precum si Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Mare Ofiter avocatului Iulian H. Sorin.
Seful statului a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Cavaler pe doctorul Zvi Feine, pe Sharli Israel Sabag, pe doctorul Culer Haim (Kuller Hary), pe profesorul universitar doctor arhitect Tiboriu Benedek. Totodata, presedintele Traian Basescu a acordat Ordinul „Meritul Industrial si Comercial” in grad de Cavaler: lui Alexandru Ausch, inginerilor Jose Iacobescu, Pincu Kaiserman, Felix Koppelman, Albert Kupferberg, Tiberiu Roth, Ionel Schlesinger, Paul Schwartz si Haineric Solomon; Ordinul „Meritul pentru Invatamint” in grad de Cavaler profesorului Isidor Iancu; Ordinul „Meritul Sanitar” in grad de Cavaler doctorului Paul-Sandu Costin; Ordinul „Meritul Sportiv”, Clasa a III-a lui David Iosef si Ordinul „Virtutea Militara” in grad de Cavaler, cu insemn pentru civili, lui Iancu Segal David.
„Pentru a cinsti memoria victimelor si in semn de profund respect pentru supravietuitorii Holocaustului, membri ai comunitatii rroma”, presedintele Traian Basescu a conferit Crucea Nationala „Serviciul Credincios” clasa a III-a: lui Justinian Badea, Marchidan Berescu, Mihai Bratu, Mariei Dumitru, Ion Hangalet, Ion Iancu, Mihai Iorga, Melaniei Marian, lui Marin Porogeanu, Alexandrinei Radu, lui Ion Stoica si Paulinei Vasile.
In incheiere, seful statului a subliniat faptul ca ceremonia are caracter comemorativ, multumindu-le celor prezenti „pentru ca pot ierta”.
„Holocaustului va trebui inclus in manualul de istorie a Romaniei”
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, in cadrul unei intilniri cu reprezentantii comunitatii evreiesti din Romania, ca in perioada urmatoare studiul Holocaustului va trebui sa devina parte a cursului de istorie a Romaniei.
Sara Bloomfield, directorul Muzeului Holocaustului din Statele Unite, l-a intrebat pe seful statului cum vede problema educatiei despre Holocaust in sistemul romanesc, acum si in perspectiva. Intrebarea sa a venit ca reactie la o afirmatie a presedintelui, care a subliniat ca Romania va continua procesul de clarificare a propriei istorii si printr-un proces de educare, dupa 50 de ani in care romanii au invatat ca in tara noastra nu a existat Holocaust.
„Cred ca acum(educatia-n.r.) trebuie sa se desfasoare asa cum se desfasoara. In momentul de fata noi avem manuale optionale pentru elevi atat despre Holocaust, cat si despre perioada comunista care reflecta crimele comunismului. In perioada urmatoare va trebui sa nu mai avem manuale separate, ci sa fie parte a cursului de istorie a Romaniei. Cred ca aceasta este solutia corecta, dar, pentru moment, v-am spus ca avem nevoie de un proces de informare a tuturor”, a sustinut presedintele.
Si deputatii au comemorat, joi, evenimentele Holocaustului in cadrul unei sesiuni solemne, mai multi parlamentari vorbind, in fata unei sali aproape goale, despre cauzele tragediei, sutele de mii de victime, dar si despre nevoia de combatere a rasismului manifestat in prezent fata de romi. Interesul era indreptat catre criza politica care traverseaza Romania in acest moment.

Conducatorul statului sta de vorba cu rabinul evreilor

Conducatorul statului sta de vorba cu rabinul evreilor
De cate ori a stat de vorba maresalul Ion Antonescu cu sef-rabi­nul Alexandru Safran, liderul religios al evreimii-ro­ma­ne? "De cateva ori" - mar­turiseste sef-rabinul. "Nicio­data!" - zice istoricul israelian Jean Ancel, aruncand nedrept asupra marelui rabin umbrele imposturii. Eu il cred pe sef-rabinul Safran! Si iata de ce: cucerirea puterii de catre generalul Ion Antonescu i-a gasit pe evreii din Romania intr-un moment de deruta. Destule semne de alarma ar fi trebuit sa-i trezeasca la realitate: Europa, si laolalta cu ea si Romania, nu le mai oferea evreilor liniste si siguranta, "ciuma bruna" hitlerista se raspandea peste tot, iar marsul legionarilor devenea mereu mai amenintator.
Zadarnic conducerea sionista din Bucuresti, in frunte cu A.L. Zissu, incerca sa-i trezeasca pe evrei si sa accelereze emigrarile. Aidoma evreilor din Germania sau din Ungaria, evreimea romana nu constientiza pericolul. Nu avea cum sa creada ca Pactul tolerantei romano-evreiesti se va sparge in bucati, ca regele Carol II, care aprobase primele legi antievreiesti, va fi silit sa abdice si legionarii vor dicta in Romania. Cand au scapat de amenintarea legionara, spaima n-a disparut, si evreii au inceput sa spere ca maresalul Ion Antonescu nu-i va trimite la Auschwitz. Conducatorul Romaniei semna legiuiri antisemite, dar nu va permite calaului evreilor Europeni Adolf Eichmann sa puna mana pe evreii-romani.
Liderii evreilor
din Romania
Evreilor nu le-au lipsit in acea vreme lideri destoinici, intre acestia se reliefau pregnant Wilhelm Filderman, A.L. Zissu, sef-rabinul Alexandru Safran. Toti laolalta, si fiecare separat, au apelat la Conducatorul Statului, cerandu-i intelegere si clementa pentru soarta comunitatii evreiesti. Avocatul dr. Wilhelm Filderman era seful laic al comunitatii, un evreu intelept si scolit, avea o lunga experienta politico-administrativa si numeroase relatii in lumea romaneasca si internationala. Antonescu il cunostea personal, fusesera colegi de liceu, se pretuiau reciproc. Fapt unic in istoria Europei fasciste, Conducatorul roman l-a primit de trei ori in audienta si a corespondat cu evreul prigonit.
A.L. Zissu, un evreu foarte bogat, scriitor si patron al unui ziar evreiesc influent, era seful miscarii sioniste din Romania. In anii interbelici obisnuia sa-l combata pe Filderman, adeptul auto-emaniciparii evreiesti, cheltuin­du-si averea si energia pentru cauza sionista si a emigrarilor. Zissu i-a scris si el o scrisoare patetica lui Ion Antonescu, dar n-a fost niciodata primit in audienta de maresal.
In schimb, Ion Antonescu i-a primit si a discutat indelung cu alti lideri evrei, cu Wilhelm Filderman, cu sef-rabinul Alexandru Safran, cu Leon Mizrachi si av. Sami Singer, conducatori ai sionismului din Romania si cu Herman Clejan, arhitectul care i-a cladit inainte de izbucnirea razboiului, vila de la Predeal. Istoricii vor avea, mai tarziu, dificultati in deznodarea talcului acestor intalniri ale Conducatorului roman, intr-o vreme ostila evreilor, intr-o tara aliata cu Germania nazista.
Situatia agravanta ii determina, la inceputul lui octombrie 1941, pe liderii evrei sa caute cai de a ajunge la Antonescu. Intalnirea lui Filderman cu Conducatorul tarii fusese benefica, Antonescu s-a lasat convins de argumentele fostului sau coleg de scoala si dispuse anularea ordinului ca toti evreii sa poarte un semn distinct, "Steaua lui David".
Gestul antonescian nu pusese capat suferintei evreiesti, legile antievreiesti si deportarile in Transilvania amenintau supravietuirea evreimii-romane. Autenticii lideri evrei, care acum actionau in clandestinitate, erau convinsi ca numai o noua intalnire cu Antonescu ar putea ameliora situatia. Cine ar fi avut cea mai buna sansa sa fie primit in audienta la Conducatorul Statului?
Safran la Antonescu
Consiliul Clandestin Evreiesc (din care faceau parte Filderman, Zissu, Feri Froiman, Arnold Schewelberg, Misu Benvensti si Alexandru Safran), ajunsese la convingerea ca numai sef-rabinul avea cele mai mari sanse sa ajunga la Antonescu. Functia sacerdotala a lui Safran reprezenta un atu in fata maresalului, care era un om cu mare respect pentru credinta.
Sef-rabinul Safran nu avea experienta de viata a lui Filderman, abia implinise 30 de ani, un rabin-carturar, patruns pana in cele mai adanci fibre de credinta in Dumnezeu.
In memoriile sale, sef-rabinul relateaza ca prima intalnire a sa cu Ion Antonescu a fost glaciala. "Amintirea fiecarei clipe a acestei inspaimantatoare intrevederi a ramas intiparita in sufletul meu, si ceea ce am simtit atunci nu se poate exprima prin cuvinte", va scrie rabinul in "Memoriile" sale. El nu uita sa noteze in aceste memorii ca "Antonescu era dezechilibrat din punct de vedere psihic", trecand "de la o extrema la alta cu usurinta, de la o relativa amabilitate, pe neasteptate, la o turbare totala". Dupa aceasta intalnire, sef-rabinul reuseste s-o vada pe Maria, sotia maresalului. Maria avea o mare influenta asupra lui Antonescu. Rabinul o intreba pe Maria Antonescu "cum ar putea, ca femeie, sa refuze sa asculte strigatele de disperare ale copiilor". A rugat-o sa aiba mila. "I-am spus ca ea ar putea sa-si influenteze in mare masura sotul, ca sa puna capat la atata suferinta. Maria s-a multumit sa-i raspunda ca maresalul se ingrijea inainte de toate de interesele superioare ale tarii.
La Patriarhul Nicodim
"Fiindca situatia nu inceta sa se agraveze, scrie sef-rabinul, m-am dus la Patriarhul Nicodim, in speranta ca el va reusi sa-l induplece pe maresal. Era un om rece, sever, un preot de veche traditie. Si-a aratat indispozitia fata de "jidani", care nu meritau decat dispretul "bunilor romani" si in niciun caz increderea sau mila "bunilor crestini". Propaganda potrivit careia evreii erau raspunzatori pentru toate nenorocirile tarii i se parea perfect justificata. M-a ascultat fara a-mi arata nici cea mai mica simpatie. Dimpotriva. Conversatia noastra s-a transformat intr-un simplu monolog, fiindca nu reactiona la nimic din ceea ce-i spuneam.
Incapabil sa mai suporte mult timp impasibilitatea sa, sef-rabinul isi aminteste ca a indraznit sa-l intrebe: "Nu intelegeti ca va vorbesc despre zeci de mii de fiinte absolut nevinovate? Veti purta povara unei zdrobitoare responsabilitati daca veti lasa sa se comita asemenea nedreptati! Ridicand vocea am adaugat: Sunteti Patriarh, omul lui Dumnezeu! Nu va ganditi ca veti fi chemat intr-o zi in fata Judecatorului Suprem sa dati socoteala pentru ceea ce ati permis aici, in Romania, sa se comita sub ochii dumneavoastra, ochii dumneavoastra de om al Bisericii? Nemaiputand sa ma controlez, am ingenuncheat in fata lui. A fost foarte impresionat si a coborat de pe tronul pe care statea, venind sa ma ridice cu ajutorul secretarului sau. Atmosfera s-a schimbat deodata in mod miraculos. El murmura acum, jumatate pentru el insusi, jumatate pentru mine:"Ce pot sa fac?" Am raspuns imediat: "Puteti face foarte mult. Sunteti Patriarhul acestei tari, aveti mari raspunderi si in acelasi timp o mare autoritate".
In ciuda emotiei sale vizibile, sovaia inca sa se angajeaze formal. A promis totusi ca va vedea ce s-ar putea face si ca va ramane in contact cu mine, ceea ce mi-a redat curajul. Am inteles ca are intentia sa ceara sprijinul Reginei-Mame. M-am ferit sa-i pomenesc despre ostilitatea maresalului Antonescu, de la care oricum n-ar fi obtinut nimic. Am insistat asupra faptului ca ar fi necesare eforturi imense, data fiind situatia grava. In ce ma priveste, am ramas in contact permanent cu Palatul Regal si stiind ca Patriarhul se va duce acolo ca sa discute, am cautat sa iau legatura imediat cu Regina-Mama. Femeie nobila prin inima si spirit, ea s-a aratat foarte emotionata de expunerea mea, mai ales de soarta copiilor. A facut si ea apel, fara succes, la Antonescu. A avut apoi ideea, sprijinita de rege, de a-i invita la un dineu, la Palat, pe Patriarh, pe maresalul Antonescu si pe Mihai Antonescu, iar cum cei doi din urma spuneau ca tot ce priveste deportarile depindea de nemti, l-a invitat si pe ambasadorul Germaniei la Bucuresti, baronul von Killinger. Acesta venise in Romania dupa pogromul din ianuarie 1941, dar a avut deja ocazia sa-si demonstreze cruzimea opunandu-se opririi "evacuarilor". Regele Mihai si regina Elena isi inchipuiau ca reunind acesti oameni in jurul mesei regale va fi mai usor sa se discute.
N-a fost asa. Atmosfera a ramas incordata, iar la un moment dat a luat chiar o intorsatura. Simpla cerere a reginei, care a cerut direct sa se dea dovada de indurare fata de nevinovati, nu l-a impresionat deloc pe Killinger. Dimpotriva, s-a aratat, in refuzul sau brutal, impertinent si incapatanat in acelasi timp. In felul acesta, el insusi a reusit sa loveasca in orgoliul national al Patriarhului, care a reactionat viguros. Ca si cum el ar fi intruchipat independenta Romaniei, Nicodim s-a intors anume catre maresalul Antonescu, facand apel la sentimentele sale cele mai nationaliste.
Interventia
Mitropolitului Balan
Nu erau singurii romani care se straduiau sa miste cerbicia maresalului. Din cateva directii neasteptate, maresalului i-a fost dat sa primeasca mesaje filosemite: Mitropolitul Transilvaniei, Balan si Tit Simedrea, Mitropolitul Bucovinei.
Sef-rabinul Safran incearca din nou imposibilul, va apela la ei, Balan tocmai acceptase titlul de Mitropolit al Odessei, ocupate de trupele romane. Un tertet de mari demnitari ecleziastici, Nicodim, capul Patriarhiei, Mitropolitul Nicolae Balan si Mitropolitul Tit Simedrea, la care se va adauga demnitarul catolic Monseniorul Andrea Cassuto, nuntiul apostolic al Vaticanului, apoi Charles Kolb si Vladimir de Steiger, delegatii Comitetului International al Crucii Rosii (C.I.C.R.), ambasadorul Elvetiei, René de Weck, ambasadorul Suediei, Patrack Carl Reinhold de Rentersw√§ld, primarul Cernautiului Traian Popovici, desigur si sefii partidelor istorice, Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, cu totii au vorbit sau i-au scris maresalului, unii intervenind la Regina-Mama si regele Mihai ca acestia sa-i vorbeasca Conducatorului tarii, o masinarie umana de-o uriasa complexitate pusa in miscare intru salvarea evreimii-romane.
Chiar si Papa Pius la XII-lea, alertat de Nuntiul apostolic de la Bucuresti trimite o scrisoare si suma de 1.350.000 lei pentru ajutorarea deportatilor evrei din Transnistria, gest simbolic care l-a impresionat pe maresealul Antonescu. Rabinului ii era cunoscuta febra crestina religioasa a maresalului, daca cineva ar fi putut sa-l convinga de a opri deportarile, acela ar fi trebuit sa fie o inalta personalitate bisericeasca. Care sa-i vorbeasca de Dumnezeul iertarii si al milei. Safran a apelat in acest sens la Nicolae Balan, Mitropolitul Transilvaniei, care era un intim al maresalului.
Seful Bisericii Ortodoxe romane din Ardeal nu era un iubitor de evrei. Sa-i ceri sa intervina in favoarea evreilor parea de-o "cutezanta exceptionala, frizand insolenta". Dupa un moment de descumpanire, Mitropolitul ii comunica sef-rabinului ca vine la Bucuresti sa se intalneasca cu el, in casa generalului Vaitoianu, fost prim-ministru. Era inceputul unui miracol.
Intalnirea debuteaza intr-o atmosfera rece, cei doi slujitori ai aceluiasi Unic Dumnezeu par indiferenti unul altuia, distanti. Rabinul ii explica Mitropolitului extrema gravitate a situatiei in care se aflau evreii din Transilvania de Sud, amenintati de o iminenta deportare in Polonia. Balan ramane impasibil, dar asculta cu atentie. "Atunci, povesteste Safran, m-am simtit impins ca de o forta supranaturala, precum in 1941 in Palatul patriarhal, in cursul convorbirii mele cu Patriarhul Nicodim privind deportarea evreilor din Bucovina, Moldova de Nord si din Basarabia. L-am pus in garda, strigand ca dupa moartea noastra, atunci cand ne vom regasi in fata Judecatorului Suprem, voi invoca impotriva lui moartea a zeci de mii de evrei nevinovati, de care era raspunzator in calitate de pastor al eparhiei sale. Cuvintele mele apasate, chiar violente, se pare ca l-au tulburat pe Balan. Si-a parasit fotoliul si a inceput sa umble prin incapere in lung si in lat. S-a asternut o tacere apasatoare. A ridicat receptorul telefonului, l-a sunat pe maresalul Antonescu, la biroul sau, si i-a cerut neintarziat o intalnire. Antonescu i-a raspuns ca nu il poate primi imediat dar l-a invitat la dejun.
Schimbarea atitudinii sale m-a incitat sa-i cer ceva in plus, povestindu-i ce spaima traiau evreii inchisi intr-un imobil de pe strada Sfantului Ioan Nou in asteptarea deportarii lor in Transnistria. Balan a fost emotionat. Atunci i-am spus ca Mihai Antonescu putea pune capat acestei situatii. Fara sa ezite, Balan l-a chemat la telefon pe Mihai Antonescu, reusind sa obtina promisiunea ca se ocupa de aceasta chestiune. Ordinul de deportare a fost anulat. La amiaza, Balan s-a dus la biroul maresalului Antonescu. L-am condus in curte pana la automobilul sau. Aveam sentimentul ca il insotesc intr-o misiune de care depindea soarta a zeci de mii de evrei. Cu emotie i-am reamintit mitropolitului ca demersurile sale erau de o importanta decisiva pentru evreii din Romania. Odata instalat in automobil, mi-a intins mana, m-a privit drept in ochi si mi-a cerut sa nu uit aceasta zi. Am revenit acasa. Odata intrat in biroul meu, m-am simtit rau. Sotia mi-a adus un termometru; aveam o febra puternica. Mi-a trecut treptat, odata cu emotiile, care mi-au tulburat toata fiinta. La orele 3 dupa-amiaza, a sunat telefonul. Am auzit o voce grava si hotarata. Era mitropolilul Balan, care mi-a spus ca a obtinut de la maresalul Antonescu anularea ordinului de deportare a evreilor din Transilvania de Sud. Miracolul - da, miracolul - s-a produs. Evreii au scapat de deportarea in Polonia; insasi viata lor fusese salvata."
Germanii suferisera in Romania primul lor esec. Sef-rabinul Alexandru Safran a trait cu certitudinea ca acest miracol s-a datorat si proniei divine care a pogorat asupra sa in acele clipe cand s-a intalnit si i-a vorbit maresalului.

Din nou in fata justitiei pentru propaganda nationalist-sovina
http://www.divers.ro/eveniment_ro?wid=37453&func=viewSubmission&sid=4218Un cetatean romano-francez a fost trimis in judecata sub acuzatia de propaganda nationalist-sovina, la mai putin de un an dupa ce Tribunalul Sibiu l-a condamnat la sase luni de inchisoare pentru fapte de acelasi fel.

Ministerul Public informeaza ca Andrei Molnar, cetatean romano-francez domiciliat in Strasbourg si cu resedinta in Sibiu, va fi judecat pentru comiterea in concurs a infractiunilor de propaganda nationalist-sovina si interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist si xenofob. In 2002, Andrei Molnar a fost cercetat si trimis in judecata, iar in 24 decembrie anul trecut Tribunalul Sibiu l-a condamnat la sase luni de inchisoare pentru savirsirea infractiunii prevazuta de art.317 Cod penal. In iunie-decembrie 2001, el a conceput, multiplicat si raspindit materiale de propaganda nationalist-sovina (afise, fotografii, casete audio), incurajind ura de rasa si promovind idei nationalist extremiste.
Procurorii sustin ca, desi inculpat pentru incalcarea unor legi si a unor conventii la care Romania a aderat (Conventia Internationala pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala), Molnar s-a implicat in continuare in activitati prin care se incalcau drepturile fundamentale ale membrilor societatii si anume ale libertatii, egalitatii si nediscriminarii. Lui i s-au alaturat Gheorghiu Eugen, Costea Titus Luciano si Fratila Radu, persoane pe care Molnar Andrei a reusit sa le transforme in "instrumente in realizarea intentiilor sale infractionale". "Adept invederat al conceptiilor nationalist extremiste, invinuitul Molnar Andrei si-a procurat in timp, fie din tara, fie din strainatate o multitudine de materiale ce contineau idei discriminatorii bazate pe ura rasiala, nationala sau religioasa, idei ce au apartinut atit miscarii legionare din Romania, cit si celei fasciste din Germania", sustin procurorii.
La perchezitia la domiciliile suspectilor, au fost gasiti fluturasi, afise, carti, invitatii pentru diferite manifestari organizate de el, reviste, casete audio, CD-uri si un calculator cu materiale in care erau expuse simboluri fasciste, de promovare a activitatii lui Adolf Hitler sau in cadrul carora erau expuse idei rasiste sau sovine. Printre acestea – 23 fluturasi cu numarul 88 (folosit de promotorii neonazismului, intrucit litera H este a opta in alfabet) si cu data de 20.04.2004 pentru sarbatorirea nasterii lui Adolf Hitler; numeroase numere ale revistelor "W.O.T.A.N", "Noua Dreapta" (ce contin idei de orientare rasista impotriva tiganilor si a evreilor si care promoveaza solutii de rezolvare a unor probleme specifice fortelor de extrema dreapta) si "Gazeta de Vest" (cunoscuta ca apartinind miscarii legionare din Romania).
Au mai fost gasite xerocopii dupa diferite texte ale exponentilor miscarii de extrema dreapta, printre care ale miscarii nationaliste franceze si ale liderului acesteia; fluturasi cu portretul lui Adolf Hitler; autocolante cu indemnuri nationaliste in limba franceza, ale organizatiei "Unite Radicale"; casete audio cu marsuri naziste in limbile germana si spaniola; CD-uri cu fotografii ale lui Hitler, insemne fasciste, fluturasi cu texte impotriva tiganilor si evreilor, filme de propaganda nazista si alte materiale ce contin idei rasiste. In plus, pe un CD gasit la el acasa, Molnar apare in diferite imagini folosind salutul nazist, avind pe fundal un steag rosu cu zvastica fascista.
Materiale cu continut asemanator, dar in cantitati mult reduse, au fost gasite acasa la Gheorghiu Eugen, Costea Titus Luciano si Fratila Radu (CD-uri, casete audio, fluturasi, steaguri, cu zvastica nazista, carti si reviste). Pentru a-si expune detaliat si a-si face cunoscute conceptele antisemite, rasiste si de apologie a nazismului, in 2003, Molnar a editat revista "W.O.T.A.N", (aparuta in cinci numere).
Pentru o expertiza stiintifica a revistelor, procurorii au apelat la decanul Facultatii de Istorie din Sibiu, profesorul universitar doctor Lucian Giura. Din analiza a reiesit ca articolele fac apologia nazismului, apreciat pentru sustinerea arianismului, a puritatii rasei albe, blamind amestecurile rasiale si combatind ideea acceptarii Holocaustului, indrumind cititorii la distrugerea sistemului societatii democratice prin "forme dure". Exemplare ale acestei reviste au fost gasite la domiciliile tuturor suspectilor, iar din declaratiile unor martori a rezultat ca Molnar distribuia aceasta revista in diferite baruri din Sibiu, frecventate mai ales de catre studenti.
In 26 iulie anul trecut, Molnar a fost depistat, la Sighisoara, avind la el inscrisuri, casete si CD-uri cu insemne fasciste si un numar de 88 fotocopii ale revistei, pe care ar fi intentionat sa le raspindeasca participantilor la festivalul de arta medievala derulat in oras. Tot de la domiciliile lui Molnar Andrei si Gheorghiu Eugen au fost ridicate, in timpul perchezitiilor, doua calculatoare cu tot cu unitati. Fisierele (1.789 fisiere grupate in 106 subdirectoare) contin imagini cu simboluri fasciste si imagini de propaganda nazista, precizeaza procurorii.
Expertiza tehnica efectuata de un specialist in electronica a evidentiat ca Molnar Andrei, Costea si Borlea Flaviu (trimis in judecata si condamnat in acelasi dosar cu Molnar) au infiintat societatea "GEBELEIZIS" ca singura forta de opozitie a religiei si ideologiei iudeo-crestine din Romania. Potrivit procurorilor, actiunile acestei societati sint specifice organizatiilor aflate in ilegalitate: recrutarea si educarea noilor membri, cistigarea de experienta, atragerea atentiei prietenilor sau a dusmanilor, distribuire si lipire de fluturasi si afise.
In plus, se preconiza infiintarea unui corp de persoane care sa asigure integritatea fizica a membrilor si a bunurilor societatii. Molnar i-a propus chiar, in primavara lui 2003, lui Ilie C. Totu, sa se ocupe de pregatirea fizica a unui grup de tineri, dar propunerea nu a fost materializata, probabil din lipsa unor amatori de astfel de activitati.
Expertiza a relevat ca, din toate componentele sale de organizare (de natura religioasa, culturala sau politica), societatea "GEBELEIZIS" "evidentiaza o atitudine declarat sovina, antisemita impotriva rromilor si evreilor, paralel cu proclamarea superioritatii rasei ariene", sustin procurorii.
Anchetatorii arata, in rechizitoriu, ca aceleasi idei de incitare la ura rasiala, religioasa, de incriminare, de promovare a cultului unor persoane vinovate de crime de razboi si a pesonalitatii lui Hitler au fost raspindite de Molnar Andrei si printr-o pagina de internet deschisa la 10 septembrie 2003. In plus, Molnar a difuzat gratuit exemplare din revista "W.O.T.A.N." in localuri frecventate de tineri si a organizat intruniri cu cei pe care reusea sa ii atraga in cercul sau.
Astfel, cu prilejul echinoctiilor sau a solstitiilor, acesta a organizat intruniri in apropiere de Costesti (Hunedoara), Agnita si Rasinari (Sibiu), arborind steagul fascist, intonind cintece ale fortelor SS din cel de-al doilea razboi mondial si folosind salutul fascist. In 30 ianuarie anul trecut (in 1938, la aceeasi data, a fost declansata exterminarea evreilor de catre regimul condus de Hitler, data cunoscuta si sub denumirea de Noaptea de Cristal), Molnar a organizat intr-un bar din Sibiu o intrunire la care a facut apologia personalitatii lui Adolf Hitler si a prezentat materiale de propaganda nazista. In 20 aprilie anul trecut, Molnar a marcat si ziua de nastere a lui Hitler, printr-o masa acasa la Radu Fratila, cind au avut un tort cu semnul zvastici. Potrivit procurorilor, Molnar a sprijinit actiunile lui Grigore Oprita, condamnat de Tribunalul Brasov la doi ani si jumatate de inchisoare pentru propaganda nationalist sovina, publicind autocolante si afiste in sprijinul lui si furnizindu-i materiale cu subiecte de extrema dreapta indreptate in special impotriva evreilor.
Molnar si Costea au manifestat "o atitudine sfidatoare" pe tot timpul anchetei, sustinind ca le sint incalcate drepturile constitutionale si invocind mereu ca sint cetateni straini, "omitind cu buna stiinta a face referire si la cetatenia romana pe care o au", sustin procurorii. "Este adevarat ca dispozitiile Constitutiei garanteaza libertatea constiintei, dar aceasta libertate este controlata de principiile egalitatii si cel al legalitatii. Libertatea trebuie manifestata de o maniera ce nu dauneaza si nu aduce atingere dreptului altei persoane, aceste limitari fiind determinate in mod expres chiar de legiuitor", adauga aceeasi sursa.
In singura declaratie data, Molnar a aratat ca toate materialele gasite reprezinta doar lucrari de arta pe care le-a folosit in cercetarea si educatia sa artistica. Numarul mare de materiale de propaganda nationalist sovina depistate la domiciliul sau, diversitatea acestora si activitatea intensa de raspindire a lor infirma aceasta preocupare pentru o educatie artistica, afirma anchetatorii.
Acuzatii au incercat sa dea o tenta religioasa activitatii lor, invocind ca crucea celtica pe care o foloseau reprezinta manifestari religioase pagine. Dar - subliniaza anchetatorii - ei foloseau si salutul fascist legionar si steagul ce apartine acestor curente sociale. In plus, crucea celtica este simbolul folosit de miscarea fascista din Germania si legionara din Romania si, mai nou, de gruparile nationaliste din Europa, adauga aceeasi sursa.
In aceste conditii, procurorii apreciaza ca sint clare elementele constitutive ale infractiunii de propaganda nationalist sovina, reglementata de articolul 317 din Codul penal. Molnar Andrei a incalcat si dispozitiile legale privind interdictia de tiparire si raspindire a diferitelor materiale de propaganda cu caracter fascist, rasist si xenofob. De asemenea, unele din actiunile invinuitului au privit promovarea cultului lui Adolf Hitler, precizeaza Ministerul Public.
Procurorii considera ca, desi la unele din actiunile lui Molnar s-au alaturat Titus Luciano Costea, Radu Fratila si Eugen Gheorghiu, implicarea acestora s-a rezumat la actiuni sporadice, cu consecinte reduse. Avind in vedere aceste aspecte, se poate aprecia ca pericolul social pe care actiunile lor il reprezinta este minim, motiv pentru care ei ar putea scapa doar cu amenda, conform articolului18/1 Cod penal, sustin procurorii. Potrivit Ministerului Public, faptele lui Molnar reprezinta infractiuni de propaganda nationalist-sovina.
Instanta ar urma sa dispuna confiscarea materialelor gasite acasa la Molnar, fiind restituite doar acele bunuri care nu au avut relevanta in solutionarea cauzei. Molnar sustine ca este student, dar nu poate face dovada unei astfel de calitati, iar in perioadele de timp destul de indelungate in care s-a aflat in Romania nu a desfasurat nici o activitate care sa ii aduca venituri materiale, mai sustin procurorii.
Andrei Molnar a fost trimis in judecata, in timp ce Radu Fratila, Titus Luciano Costea si Eugen Gheorghe au fost scosi de sub urmarire penala.

Ziua Holocaustului
Mii de evrei din toata lumea, multi dintre ei infasurati in drapele israeliene alb-albastre, au marsaluit luni intre doua foste lagare naziste din

Polonia - Auschwitz si Birkenau - in cadrul Marsului celor Vii, pentru a comemora victimele Holocaustului si a sarbatori existenta statului evreu, relateaza Rompres.

Marsul celor Vii, programat sa coincida cu Ziua Rememorarii Holocaustului, a reunit mai ales adolescenti evrei din intreaga lume pentru a comemora cele sase milioane de victime ale Holocaustului si pentru a inculca angajamentul de toleranta si devotament fata de statul Israel.

Milioane de evrei au pastrat un moment de reculegere in memoria victimelor Holocaustului si in Israel, unde actiunile de rememorare au inceput inca de duminica seara. Intreaga zi, posturile de radio

si televiziune si-au adaptat transmisiile, difuzand documentare si muzica sobra, precum si interviuri cu supravietuitori. In scoli au fost oficiate servicii de rememorare, locurile de distractii au fost inchise, iar drapelele au fost coborate in berna.

Reprezentantul Vaticanului in Israel, Arhiepiscopul Antonio Franco, a participat ieri la ceremonia de Comemorare a Holocaustului, punand in acest fel capat vagii tensiuni dintre Vatican si Muzeul Holocaustului, cauzate de un text

existent in muzeul "Yad Vashem", considerat jignitor pentru catolici. Este vorba de o fotoexplicatie pusa langa imaginea Papei Pius al XII lea in care

se arata ca Sfantul Parinte ar fi pastrat tacerea asupra Holocaustului.

PNTCD isi exprima solidaritatea fata de Comunitatea Evreiasca din Romania si de pretutindeni cu ocazia comemorarii Holocaustului, se arata intr-un comunicat remis ieri de acest partid. "Este un moment de amintire si de reculegere pentru victimele civile din Al Doilea Razboi Mondial si un mesaj dat impotriva oricaror tendinte dictatoriale si de discriminare oricum si oricand s-ar manifesta acestea", se

apreciaza in comunicatul semnat de prim-vicepresedintele PNTCD, Aurelian Pavelescu.


http://ziarero.realitatea.net/articol.php?id=1176782107

Enigma maşinilor de cusut Singer care valorează zeci de mii de dolari În urmă cu peste 200 de ani, în 1804, doi americani Thomas Stone şi James Henderson, avură ideea de a crea un mecanism care să înlocuiască mâna omului la cusut. Au trudit din greu şi au reuşit să realizeze ceva „care apuca aţa cu acul de cusut”. Nu era nici pe departe ceea ce-şi...

Un batran din Simleu Silvaniei a primit distinctia "Drept intre popoare" din partea statului Israel
Un barbat in varsta de 82 de ani din Simleu Silvaniei a primit, miercuri, din partea statului Israel distinctia "Drept intre popoare", pentru ca si-a riscat viata, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pentru a salva de la deportare trei evrei urmariti de trupele naziste.

Secretarul Ambasadei Israelului la Bucuresti, Jonathan Rosenzweig, a declarat, miercuri, in cadrul festivitatii de decernare a distinctiei, ca aceasta i-a fost acordata lui Alexandru Chereches dupa ce, in 2008, au fost gasiti, in SUA, urmasii evreilor salvati, care altfel ar fi fost deportati in gheto-ul Cehei, de langa Simleu Silvaniei, si de acolo la Auschwitz, relateaza agentia Mediafax.

"Distinctia «Drept intre popoare» este cea mai inalta distinctie acordata de statul Israel si se acorda lui Alexandru Chereches azi ( miercuri - n.r.), dupa 65 de ani de cand acesta a salvat de la moarte sigura trei evrei, intrucat abia in 2008 supravietuitoarea Holocaustului Eli Gros a aflat de caz si a facut cercetari pentru gasirea urmasilor evreilor salvati. Acestia traiesc in SUA si au confirmat povestea lui Alexandru Chereches, care a salvat trei evrei de la deportarea in gheto-ul Cehei si de acolo la Auschwitz", a spus Jonathan Rosenzweig.

Potrivit sursei citate, doar doi dintre cei trei evrei salvati au avut urmasi.

"In timpul celui de-al doilea razboi mondial, din Transilvania au fost dusi in lagare 135.000 de evrei romani, dintre care doar zece la suta au supravietuit", a mai spus Rosenzweig. Aceasta a spus ca distinctia "Drept intre Popoare" reprezinta un omagiu adus de statul Israel tuturor acelor persoane care, in conditii vitrege, si-au riscat viata, familia si averea ajutandu-i si salvandu-i pe evrei.

Alexandru Chereches a declarat, miercuri, in cadrul festivitatii, ca avea doar 17 ani cand i-a salvat pe cei trei evrei, pe care i-a gasit intr-o padure de langa orasul Simleu Silvaniei. "I-am descoperit in 1944, intr-o padure de langa oras, unde se ascundeau. Mi-au spus ca sunt evrei si ca se ascund sa nu fie deportati in gheto-ul Cehei. Atunci am hotarat sa ii salvez si, timp de o saptamana, le-am dus mancare si apa pe furis. Mama m-a ajutat apoi intr-o noapte si i-am condus la Ciucea, unde era granita dintre Ardealul cedat Ungariei horthyste si Romania, si i-am ajutat, impreuna cu un localnic, sa treaca granita", a spus Alexandru Chereches.

Cei trei au fost salvati, iar dupa incheierea razboiului doi dintre evrei s-au intors la Simleu Silvaniei pentru a-i multumi barbatului.

Festivitatea de decernare a distinctiei "Drept intre popoare" a fost organizata, la Simleu Silvaniei, de Ambasada statului Israel la Bucuresti si Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord.

Holocaustul in viziunea unei profesoare de istorie este doar un "fenomen" (VIDEO) (14:09)
S-a facut de ras in fata elevilor dupa ce le-a explicat ce inseamna holocaustul. Este vorba despre o profesoara de istorie din Targu Jiu. O definitie simpla, pe care o profesoara de istorie este imposibil sa nu o cunoasca, holocaustul a ajuns in zilele noastre sa fie folosit pentru a descrie uciderea a aproximativ sase milioane de evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Liliana Paun, profesoara de istorie la Colegiul Tehnic nr. 2 din Targu Jiu, a organizat o comemorare a holocaustului si i-a adunat pe elevi sa le vorbeasca. Definitia data insa de profa de istorie nu i-a lamurit nici pe departe pe elevi, care au inteles ca holocaustul este "un fenomen" si atat... "Este o zi trista, o zi pe care nu am putut sa o evitam, o zi care s-a intamplat in istorie, adica un fenomen care s-a intamplat in istorie, din care noi trebuie sa invatam...", a spus Liliana Paun, potrivit gorjnews.ro.

Profa de istorie nu se opreste aici si abereaza in continuare ca un elev de clasa a II-a despre Hitler. Astfel, Liliana Paun le-a explicat jurnalistilor prezenti la manifestare urmatoarele: "Nu pot sa va zic decat ca a fost un monstru, un criminal, un om care spre fericirea... pardon, nefericirea noastra a existat, a trait printre noi, oamenii, si care pur si simplu si-a batut joc de lume, si-a batut joc de tot ceea ce inseamna demnitate, de tot ceea ce inseamna om, ce inseamna copil. El omora copiii in lagare de fata cu mama lor. Numai ganditi-va la faptul ca femeile in lagar ca sa-si ascunda copiii ii ascundeau sub fusta. Ei, ganditi-va ca le luau copiii de sub fusta si ii omora in fata lor. Sa omori un copil in fata mamei, ganditi-va ce poate fi mai rau decat atat?".

Memorial al Holocaustului la Bucuresti
„Chiar daca te-ai nascut mai tirziu, deschide-ti memoria celei pe care ai mostenit-o de la predecesorii tai. Vei simti durere, dar nu iti va fi rusine. Rusinea va apartine numai trecutului”. Acesta este mesajul lui Elie Wiesel, cu prilejul inaugurarii Monumentului Holocaustului din Bucuresti, care comemoreaza victimele nazismului – evrei si rromi. Initiativa realizarii monumentului apartine Ministerul Culturii si Cultelor, ca urmare a recomandarilor Comisiei internationale pentru studierea Holocaustului din Romania - Comisia Wiesel. Monumentul a fost realizat de sculptorul Peter Jacobi.

***
Memorialul Victimelor Holocaustului a fost inaugurat, joi, in prezenta presedintelui Traian Basescu, a reprezentantilor comunitatilor evreiesti din tara si din strainatate, a numerosi invitati, dar si a doi dintre supravietuitorii deportarilor si lagarelor naziste.
Actrita Maia Morgenstern a deschis evenimentul, fiind urmata de prezentarea de catre reprezentanti ai comunitatii evreiesti din Romania a 12 suluri de Tora, „marturii ale distrugerii”, care au apartinut unor victime ale Holocaustului si care, dupa ce au fost reconditionate la Ierusalim, au fost readuse in tara.
Ceremonia a fost urmata de luarile de cuvint ale Marele Rabin al Comunitatilor Evreiesti din Romania, Menahem Cohen si ale presedintelui Traian Basescu.
„Chiar daca te-ai nascut mai tirziu, deschide-ti memoria celei pe care ai mostenit-o de la predecesorii tai. Vei simti durere, dar nu iti va fi rusine. Rusinea va apartine numai trecutului”, a scris Elie Wiesel, in mesajul trimis si lecturat de Sara Brumfield, reprezentant al Muzeului Holocaustului din Washington.
Cuvinte despre drama evreilor din Romania au avut si Liviu Beris, presedintele Asociatiei Evreilor Romani, un supravietuitor al Holocaustului, si Dumitru Tranca, reprezentant al comunitatii rrome, care a fost deportat in Transnistria in timpul razboiului si care a facut o marturie emotionanta.
Dupa alocutiunile rostite, presedintele Traian Basescu, Marele Rabin Menahem Cohen, Liviu Beris si Dumitru Tranca au dezvelit placa Memorialului. Apoi, cei trei au depus in Memorialul Holocaustului o urna cu pamint din gropile comune ale victimelor pogromului din 1941 de la Iasi.
La evenimentul comemorarii victimelor Holocaustului au participat, pe linga reprezentanti ai comunitatilor evreiesti si Roma, membri ai corpului diplomatic, reprezentanti ai cultelor, dar si politicieni: presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, ministrii Theodor Paleologu, Vasile Blaga, Catalin Predoiu, Mihai Stanisoara, primarul Capitalei Sorin Oprescu, si deputatii care reprezinta in Parlament minoritatile evreiesti si Roma din Romania
„Amintindu-si de Holocaust, Romania isi exprima responsabilitatea in fata istoriei”
Presedintele Traian Basescu a prezentat, in numele statului roman, un omagiu victimelor Holocaustului, cu ocazia inaugurarii Monumentului dedicat acestora, in centrul Capitalei, aratand ca „Romania isi exprima astazi cu demnitate constiinta propriei responsabilitati in fata istoriei”.
„Cu prilejul comemorarii zilei Holocaustului in Romania inauguram memorialul victimelor Holocaustului, expresia cinstirii memoriei membrilor comunitatii evreiesti si ai comunitatii Rroma, victime ale persecutiilor sistematice si ale ideologiei urii din timpul celui de-al doilea razboi mondial”, a sustinut Traian Basescu, in cadrul ceremoniei dedicate comemorarii victimelor Holocaustului.
Seful statului a aratat ca intre anii 1940 si 1944 responsabilitatea a apartinut conducerii statului roman, lui Ion Antonescu si, de altfel, tuturor celor care au tacut si nu s-au impotrivit abuzurilor si crimelor impotriva comunitatii evreiesti si al comunitatii Rroma.
„Este o crima care nu poate fi vreodata uitata sau minimalizata pentru ca memoria victimelor si a supravietuitorilor Holocaustului ne aduce in fata constiintei responsabilitatea de a cunoaste, de a asuma si de a transmite adevarul istoric.
Amintindu-ne de cei deportati, de cei fortati sa-si paraseasca tara, de cei deposedati de bunurile lor, de drepturile lor fundamentale, ne facem un necesar examen de constiinta”, a spus seful statului, aratind ca inaugurarea Monumentului in Bucuresti da ocazia statului roman posibilitatea de a-si asuma trecutul si adevarul istoric.
„Memorialul victimelor Holocaustului ridicat in Capitala de sculptorul Peter Jacobi este raspunsul matur al societatii romanesti la urgenta recuperarii memoriei si a privirii critice lucide asupra trecutului”, a aratat Basescu, subliniind datoria Romaniei de a cinsti memoria celor care au murit in progromurile de la Dorohoi si Galati din iunie 1940, Bucuresti, ianuarie 1941 si Iasi 1941, a evreilor din Basarabia si Bucovina precum si a romilor deportati in Transnistria si a evreilor din nord-vestul Romaniei deportati la Auschwitz in 1944 de catre autoritatile maghiare de ocupatie.
Presedintele a subliniat si necesitatea de a actiona impotriva oricaror manifestari xenofobe sau antisemite. „O rugaciune evreiasca spune „Sa ne amintim”, asa cum sugereaza si Coloana memorialului. Sa ne amintim pentru a-i cinstit pe cei care au murit nevinovati, sa ne amintim pentru a spune copiilor si nepotilor nostri tragedia Holocaustului, sa ne amintim pentru a nu se mai repeta niciodata. Sa ne amintim pentru ca umanitatea sa nu mai renunte niciodata la propria umanitate, sa nu mai decada prin violenta, persecutii si crime”, a spus presedintele.
Basescu a multumit celor care au facut posibila realizarea Monumentului Holocaustului, una din recomandarile Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului din Romania prezidata de Elie Wiesel. Totodata, presedintele si-a exprimat incredera ca ca Romania va dezolta in continuare programe formative si de cercetare a istoriei Holocaustului, asa cum a inaugurat Institutul national Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului din Romania si a lansat un manual de Istorie a evreilor pentru elevii de liceu. „Gratie contributiei tuturor celor care participa la acest proces Romania isi exprima astazi cu demnitate constiinta propriei responsabilitati in fata istoriei”, a incheiat seful statului.
*
Monumentul Holocaustului ocupa o suprafata de aproape 3.000 de metri patrati din zona Lipscani, la intersectia strazilor Anghel Saligny, Mihai Voda, Ion Brezoianu si Lipscani. Memorialul este format din cinci constructii cu caracter de monument - un Epitaf, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Tiganilor si Coloana, cea mai inalta, de aproximativ 20 de metri.
Ideea Monumentului Holocaustului a aparut in 2006, insa proiectul aferent a fost blocat la nivelul Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB), deoarece nu avea avizul comisiei tehnice de urbanism a primariei.
Initiativa privind realizarea monumentului apartine Ministerul Culturii si Cultelor, ca urmare a recomandarilor Comisiei internationale pentru studierea Holocaustului din Romania (Comisia Wiesel) si a consultarilor cu personalitati ale vietii publice, intelectuali, oameni de stiinta, artisti plastici, reprezentanti ai Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, ai Comisiei Wiesel si supravietuitori ai Holocaustului.
Monumentul a fost realizat de sculptorul Peter Jacobi, cistigatorul unui concurs de creatie plastica finalizat in august 2006.
Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, finalizat in 2004, releva ca intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca au fost ucisi in timpul celui de-al doilea razboi mondial si peste 25.000 de romi au fost, de asemenea, deportati in timpul Holocaustului, iar dintre acestia mai mult de 11.000 si-au pierdut viata.

Victimele Holocaustului, comemorate la Ploiesti
"Nu putem uita...". Sub aceasta titulatura s-au desfasurat, ieri, in Ploiesti, manifestarile dedicate Zilei Holocaustului. Victimele celui mai mare genocid din istoria umanitatii sunt comemorate, in Romania, in fiecare an, pe data de 9 octombrie, ziua fiind aleasa datorita semnificatiei sale importante: pe 9 octombrie 1941, a avut loc deportarea a zeci de mii de evrei romani, in Transnistria. Evenimentele de ieri au inceput la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie, unde au tinut sa fie prezenti reprezentanti ai autoritatilor, ai bisericii ortodoxe si ai celei catolice, oameni de cultura, ploiesteni de origine evreiasca, elevi. In alocutiunile sustinute, istorici, muzeografi, reprezentanti ai comunitatii evreiesti au amintit de atrocitatile comise de nazisti in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In acea perioada, ca urmare a politicii de exterminare a evreilor, 6 milioane de oameni au pierit. Acestia fie au fost impuscati sau gazati, fie au decedat din cauza muncii, in conditii inumane, din lagare, a infometarii, a bolilor, a experimentelor medicale facute de nazisti sau in alte imprejurari tragice. Vorbitorii au accentuat faptul ca noua generatie trebuie sa cunoasca tot ceea ce s-a intamplat cu peste 60 de ani in urma, sa fie educata in spiritul iubirii si al solidaritatii fata de aproape, exprimandu-si si speranta ca astfel tragedii sa nu mai aiba loc niciodata. Cu acest prilej, au fost proiectate fotografii-document cu evrei din ghetouri si lagarele naziste. In fata auditoriului, a fost invitat sa sustina o alocutiune Kassovitz Toma, de 75 de ani, care la varsta de 10 ani a fost deportat din Romania, dar a avut norocul sa supravietuiasca.
O emotionanta manifestare a avut loc si la monumentul dedicat victimelor Holocaustului, din Cimitirul Evreiesc din Ploiesti, ridicat pe locul unde este ingropat un sapun fabricat din victimele celui de-al doilea razboi mondial. Aici au vorbit despre tragedia de acum 60 de ani prefectul de Prahova, Adrian Dobre, primarul Andrei Volosevici si Gilu Iuftaru, din partea Comunitatii Evreiesti Ploiesti. Si Prahova se regaseste in aceasta neagra pagina a istoriei umanitatii, care se numeste Holocaust. In 1941, 16 evrei din judet au fost impuscati, iar 1452 –deportati in lagarul de la Teis. Dupa rostirea unei rugaciuni pentru cei decedati acum peste 60 de ani, reprezentantii autoritatilor, ai institutiilor de cultura, elevi si profesori au adus un pios omagiu tuturor victimelor, depunand flori la monumentul din cimitir.

Băsescu a inaugurat Memorialul Holocaustului din Capitală
http://www.atac-online.ro/08-10-2009/Basescu-a-inaugurat-Memorialul-Holocaustului-din-Capitala.html
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în numele statului român, un omagiu victimelor Holocaustului, cu ocazia inaugurării Monumentului dedicat acestora, în centrul Capitalei, arătând că „România îşi exprimă astăzi cu demnitate conştiinţa propriei responsabilităţi în faţa istoriei”.
„Cu prilejul comemorării zilei Holocaustului în România inaugurăm memorialul victimelor Holocaustului, expresia cinstirii memoriei membrilor comunităţii evreieşti şi ai comunităţii Roma, victime ale persecuţiilor sistematice şi ale ideologiei urii din timpul celui de-al doilea război mondial”, a susţinut Traian Băsescu, în cadrul ceremoniei dedicate comemorării victimelor Holocaustului.
Examen la conştiinţă... mai greu
Şeful statului a arătat că între anii 1940 şi 1944 responsabilitatea a aparţinut conducerii statului român, lui Ion Antonescu şi, de altfel, tuturor celor care au tăcut şi nu s-au împotrivit abuzurilor şi crimelor împotriva comunităţii evreieşti şi al comunităţii Roma. "Este o crimă care nu poate fi vreodată uitată sau minimalizată pentru că memoria victimelor şi a supravieţuitorilor Holocaustului ne aduce în faţa conştiinţei responsabilitatea de a cunoaşte, de a asuma şi de a transmite adevărul istoric. Amintindu-ne de cei deportaţi, de cei forţaţi să-şi părăsească ţara, de cei deposedaţi de bunurile lor, de drepturile lor fundamentale, ne facem un necesar examen de conştiinţă", a spus şeful statului, arătând că inaugurarea Monumentului în Bucureşti dă ocazia statului român posibilitatea de a-şi asuma trecutul şi adevărul istoric.
„Memorialul victimelor Holocaustului ridicat în Capitală de sculptorul Peter Jacobi este răspunsul matur al societăţii româneşti la urgenţa recuperării memoriei şi a privirii critice lucide asupra trecutului”, a arătat Băsescu, subliniind datoria României de a cinsti memoria celor care au murit în progromurile de la Dorohoi şi Galaţi din iunie 1940, Bucureşti, ianuarie 1941 şi Iaşi 1941, a evreilor din Basarabia şi Bucovina precum şi a romilor deportaţi în Transnistria şi a evreilor din nord-vestul României deportaţi la Auschwitz în 1944 de către autorităţile maghiare de ocupaţie.
Fără xenofobie şi antisemitism
Preşedintele a subliniat şi necesitatea de a acţiona împotriva oricăror manifestări xenofobe sau antisemite. "O rugăciune evreiască spune "Să ne amintim", aşa cum sugerează şi Coloana memorialului. Să ne amintim pentru a-i cinstit pe cei care au murit nevinovaţi, să ne amintim pentru a spune copiilor şi nepoţilor noştri tragedia Holocaustului, să ne amintim pentru a nu se mai repeta niciodată. Să ne amintim pentru ca umanitatea să nu mai renunţe niciodată la propria umanitate, să nu mai decadă prin violenţă, persecuţii şi crime", a spus preşedintele.
Istoria Holocaustului necesită o cercetare continuă
Băsescu a mulţumit celor care au făcut posibilă realizarea Monumentului Holocaustului, una din recomandările Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului din România prezidată de Elie Wiesel. Totodată, preşedintele şi-a exprimat încredera că că România va dezolta în continuare programe formative şi de cercetare a istoriei Holocaustului, aşa cum a inaugurat Institutul naţional Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului din România şi a lansat un manual de Istorie a evreilor pentru elevii de liceu. "Graţie contribuţiei tuturor celor care participă la acest proces România îşi exprimă astăzi cu demnitate conştiinţa propriei responsabilităţi în faţa istoriei", a încheiat şeful statului.
După alocuţiunile rostite de marele rabin şi şeful statului, preşedintele Traian Băsescu, Liviu Beriş şi Dumitru Trancă, supravieţuitori ai Holocaustului şi lideri ai comunităţii evreieşti, respectiv rome, din România, au dezvelit placa Memorialului.
Apoi, cei trei au depus în Memorialul Holocaustului o urnă cu pământ din gropile comune ale victimelor pogromului din 1941 de la Iaşi.
La evenimentul comemorării victimelor Holocaustului au participat, pe lângă reprezentanţi ai comunităţilor evreieşti şi Roma, membri ai corpului diplomatic, ai cultelor, dar şi politicieni: preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, miniştrii Theodor Paleologu, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Mihai Stănişoară, primarul Capitalei Sorin Oprescu, şi deputaţii care reprezintă în Parlament minorităţile evreieşti şi Roma din România.

În România există antisemitism oficial
Radu Ioanid comentează pentru Cotidianul afirmaţiile făcute în „Haaretz“ de Cellu Rosenberg şi vorbeşte despre antisemitism în România anului 2008.
România e o ţară antisemită - scria, recent, în „Haaretz“, un lider de opinie din Israel. Nu e totuşi cam mult?

Nu ştiu dacă autorul articolului respectiv este într-adevăr lider de opinie în Israel. Ştiu însă că în România există antisemitism. Nu trebuie decât să luăm sondajele de opinie din ultimii ani, inclusiv pe cele făcute de instituţii guvernamentale din România. Cam 20 la sută dintre cei intervievaţi ar prefera să nu aibă vecini evrei şi aproape 30 la sută cred că evreii şi-au meritat soarta tragică în istorie pentru că l-au răstignit pe Isus Cristos. De unde vin aceste idei într-o ţară aproape fără evrei? Nu avem spaţiu aici, dar cunoaştem cauzele: antisemitismul ţarist, cel al bisericii, cel cuzist, cel comunist, toate adunate şi rămase undeva în reflexul colectiv...
Am auzit o studentă în anul doi la drept, la Cluj, spunând că evreii mănâncă pască cu sânge de copil creştin. Era sigură că aşa este: ştia de la bunica ei.

Acestea fiind spuse, trebuie subliniat că antisemitismul este un fenomen european contemporan care nu se limitează la România şi care ia forme diverse de la regiune la regiune. În Europa occidentală, antisemitismul se combină cu militantismul antiisraelian şi aparţine nu de puţine ori cercurilor de stânga... O recentă conferinţă regională organizată la Bucureşti de Ministerul Afacerilor Externe român pe tema antisemitismului a reconfirmat amploarea europeană a fenomenului, inclusiv prin raportul de bază prezentat de colegul meu Paul Shapiro. Există ţări europene, şi nu puţine, care se confruntă cu aspecte mult mai virulente ale acestui fenomen. Trebuie remarcat că în România, la nivelul reprezentării în Parlament, extremismul pare să fie pe cale să-şi piardă suflul, ceea ce nu e cazul în alte ţări europene.

Dacă dl Cellu Rosenberg ar fi catalogat drept „prostănac“ de către cineva din România pentru afirmaţia de mai sus, acela ar putea fi considerat „antisemit“?

În articolul în cauză, autorul descrie în general corect unele aspecte din istoria Holocaustului din România. Articolul conţine fără îndoială şi judecăţi simpliste. Asumarea istoriei de către România postcomunistă nu se poate pune exclusiv pe baza unor presiuni externe. România are din ce în ce mai mulţi oameni politici care înţeleg pericolul totalitarismelor, al extremismului antisemit, care înţeleg că fenomenul în cauză ţine de domeniul securităţii naţionale.

Cum apreciaţi remarcele făcute la adresa lui Traian Băsescu de către acelaşi personaj în articolul care a făcut ceva vâlvă în România ultimelor zile?

Faptul că preşedintele Traian Băsescu a folosit formula stângace şi de modă veche „Palestina“, referindu-se la statul Israel, nu-l face antisemit. Preşedintele Băsescu şi-a asumat fără ezitare raportul Comisiei Wiesel privind Holocaustul din România. Am fost de faţă la vizita domniei sale la Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington, la ceremonia inaugurării locului unde se va construi Monumentul Holocaustului în România, la decorarea supravieţuitorilor romi din Transnistria. Emoţia sa în toate aceste situaţii a fost puternică şi reală; nu contrafăcută.

În România există însă antisemitism oficial şi acesta este ignorat şi de presă, şi de sistemul justiţiei din România. Când, pe 27 octombrie anul curent, la OTV, vicepreşedintele Senatului şi liderul PRM a afirmat că „în România nu a fost Holocaust“ şi „că evreii ne-au jefuit de ne-au scos ochii“, acesta este un act oficial antisemit de nuanţă fascistă care încalcă legile în vigoare şi Constituţia României. Nu am văzut nici o reacţie de protest împotriva acestei declaraţii care intră sub incidenţa legii. Când primăria oraşului Timişoara a găsit de cuviinţă să îi acorde lui Paul Goma, un fost autentic disident anticomunist devenit în ultimii ani un sălbatic militant antisemit, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, „pentru întreaga sa activitate“, aceasta a fost un act oficial deliberat antisemit. Protestele oficiale ale statului Israel şi cele ale Federaţiei Comunităţilor Evreieşti au fost ignorate. Să remarcăm şi disproporţia dintre spaţiul acordat de presă acestor luări de poziţie real antisemite în comparaţie cu cele inventate de diverşi scandalagii.

Pe de altă parte, în România au loc acte de violenţă îndreptate împotriva comunităţii evreieşti de aici şi a patrimoniului acesteia. Cel mai recent exemplu - devastarea Cimitirului Evreiesc din Bucureşti. Poate fi acesta considerat un act antisemit? Vă întreb asta pentru că unii reprezentanţi ai autorităţilor române au fost sceptici sau chiar au negat un asemenea atribut.

Trebuie să mă refer întâi la violenţa verbală antisemită din România, care apare foarte frecvent şi pe site-urile multor cotidiene. Într-un discurs pronunţat în 2002 în Parlament, domnul Valeriu Stoica avertiza, referindu-se la extremismul din România: „Cuvintele pot să ucidă“. În România, justiţia tolerează sau chiar încurajează prin decizii de neîncepere a urmăririi penale violenţa verbală împotriva minusculei comunităţi evreieşti din ţară. În acelaşi mod este tolerată şi negarea Holocaustului. Decretul preşedintelui Băsescu de anulare a acordării Ordinului „Stelei României“ lui Corneliu Vadim Tudor, un antisemit cu state vechi de pe vremea lui Ceauşescu, este blocat de justiţia română. Practic, acest individ beneficiază de imunitate în delirul său antisemit. De ce se află el deasupra legii?

Vă dau numai două exemple, dar aş putea continua vreme îndelungată: În noiembrie 2006, preşedintele filialei Bucureşti a Uniunii Vatra Românească, Ion Coja, scria preşedintelui României: „În România, bucuraţi-vă de vestea cu care venim, nu a fost nici un holocaust! Nici măcar în vizită! Nici tu holocaust, nici tu genocid, nici tu pogrom! Nici pe vremea lui Antonescu şi nici cu altă ocazie! Le-am pierdut pe toate! Cine ştie, poate că altă dată îl vom face pe holocaust, şi-l vom face ca lumea, cu acte-n regulă! Cu martori, cu documente, cu victime garantate…“. Această ameninţare cu un nou holocaust a fost urmată de o altă ameninţare fizică antisemită a aceluiaşi personaj.

În „România Mare“, din 15 iunie 2007, se putea citi: „În sufletul fiecărui român, evreul nu are un loc cinstit, că de-a lungul istoriei noastre evreii nu au adus nimic bun cu ei de unde au venit! I-am primit de milă şi ne-au devenit stăpâni peste noapte! A venit apoi războiul şi mareşalul Antonescu i-a protejat mai mult ca oricine, ca ei să-l acuze de tiran şi criminal de război, acuzând blajinul popor român de crime pe care nu le-a comis şi pentru care ne cer despăgubiri“. Astăzi, aceeaşi publicaţie întreţine o campanie antisionistă cum n-a avut loc în România nici pe vremea regimului stalinist.

În ceea ce priveşte profanarea cimitirului de la Bucureşti să aşteptăm concluziile finale ale anchetei. Reacţia guvernului la acest act de vandalism de proporţii a fost inegală: dacă primul-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a dat rapid instrucţiuni ferme în privinţa anchetei, reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Ministerului de Externe s-au grăbit să afirme (public şi în discuţii oficiale nepublice) că nu a fost vorba de antisemitism, sugerându-se că Federaţia Comunităţilor Evreieşti ar putea fi chiar amendată pentru insuficienţa pazei de la cimitir.

Există în ultima vreme, în raportare la comunitatea iudaică autohtonă, fapte comparabile cu ce s-a întâmplat la Cimitirul Evreiesc?

Precedente clare există: acum doi ani au fost înscrise svastici pe Teatrul Evreiesc. În martie a.c., de Pesah, pe clădirea în care îşi are sediul Comunitatea Evreiască din Cluj-Napoca au fost scrise mai multe inscripţii antisemite şi svastici. În octombrie, anul acesta, pe Monumentul martirilor evrei, victime ale Holocaustului, din Bistriţa, a fost înscrisă svastica.

Cum vă explicaţi faptul că, în asemenea cazuri, deşi, de la vârf, se cer măsuri urgente, autorităţile române acţionează cu lentoare în soluţionarea unor asemenea situaţii?

Există înalţi funcţionari de stat care cred că o problemă ignorată nu există. Altfel cum să ne explicăm că justiţia nu a luat nici o măsură împotriva organizaţiilor extremiste care folosesc sistematic însemne fasciste? Răspunsul trebuie să se afle undeva la graniţa dintre inconştienţă, ignoranţă şi complicitate. Legea este clară în această privinţă.

Comunitatea evreiască din România e acum foarte mică. Părem să fim încă o ţară unde avem antisemitism şi nu (prea) mai avem evrei. De ce - în condiţiile în care, în mod repetat, s-a dovedit la modul tragic, până unde poate merge o asemenea retorică extremistă - continuăm să avem aici antisemitism? E cool să fii antisemit sau e mai mult decât atât?

Răspunderea presei este imensă în această privinţă. Marile cotidiene păstrează deseori pe site-urile lor discuţii cu conţinut violent xenofob şi antisemit. În acelaşi timp, cazuri grave şi flagrante de antisemitism sunt ignorate sau minimalizate de presă. Stelian Tănase şi Mircea Dinescu au avut comentarii excelente în emisiunea lor de vineri seară şi au atins şi problema tăcerii confraţilor. Dar să nu uităm, în acelaşi timp, că paharul este pe jumătate plin: România a făcut progrese imense în asumarea unor pagini negre din istoria sa totalitară. O astfel de discuţie nu putea avea loc acum 15 ani.

http://www.cotidianul.ro/radu_ioanid_n_romania_exista_antisemitism_oficial-63578.html

Dificultatea de a fi evreu român
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7418
Înainte de a vorbi de Bernard (cum îi spuneau prietenii apropiati lui Bernard Leibovici, care-si alesese pseudonimul literar de Lucian Raicu; prietenii si colegii din lumea literara îl numeau simplu „Raicu"), as vrea sa spun câteva cuvinte despre problema antisemitismului românesc în anii postbelici si mai ales în anii ’50 si ’60. Interdictia oficiala a propagandei antisemite (care, între altele, dusese la cenzurarea unor texte literare clasice în care aparea termenul peiorativ „jidan") nu afectase desigur prejudecatile, stereotipurile si, în genere, sentimentele ostile fata de evrei ale multor români, inclusiv ale multor comunisti români care aveau sa sprijine national-comunismul ultimilor ani ai lui Gheorghiu-Dej si apoi al anilor lui Ceausescu. Antisemitismul de diferite feluri a dus o bogata viata subterana în România postbelica, o viata care n-a întârziat sa iasa la suprafata dupa decembrie 1989, desi din comunitatea evreiasca antebelica de aproape 750.000, si din cea postbelica, tragic înjumatatita, de vreo 400.000, mai ramasesera doar 20.000, în majoritate batrâni. Emigratia masiva a evreilor în Israel, dupa 1948, dar mai ales dupa 1955-1956, ipocrit încurajata de autoritatile comuniste care-si aveau astfel o sursa de venituri în „valuta forte" (caci evreii erau de fapt vânduti pe dolari, cum ceva mai târziu aveau sa fie vânduti Republicii Federale Germane nemtii din România) a contribuit la aparitia unui nou tip de antisemitism resentimentar, mai ales în anumite paturi de oraseni si intelectuali români care ar fi vrut ei însisi sa emigreze, dar nu puteau. Foarte raspândit între anticomunisti (desi multi evrei erau ei însisi anticomunisti) era stereotipul conspiratiei iudeo-comuniste: regimul instalat la Bucuresti de Armata Rosie ar fi fost de fapt un regim favorabil evreilor, masiv sprijinit de acestia, mai ales în sensul razbunator al eradicarii traditiilor nationale ale tarii. Istoriceste e adevarat – voi explica îndata de ce – ca în primele echipe de guvernanti comunisti pro-moscoviti figurau multi evrei, în pozitii proeminente (Ana Pauker, Iosif Chitinevschi, specialistul în chestiuni ideologice Leonte Rautu, Sorin Toma, redactotul sef al Scânteii) sau în pozitii intermediare, dar foarte vizibile în cultura (cum autorul primului manual marxist, iresponsabil falsificat si truchiat, de istorie a românilor, Mihail Roller; cum ar fi critivul literar jdanovist Ion Vitner si altii). Trebuie însa sa ma grabesc sa subliniez: toti acestia fusesera selectati nu atât ca evrei, cât ca militanti comunisti. Când emigratia evreiasca a luat proportii în a doua jumatate a deceniului sase, stereotipul iudeo-comunismului si-a adaugat nuanta resentimentara notata mai sus: evreii, se spunea, au vazut ca treburile nu merg, ca socialismul lor e o catastrofa, si-acum li se acorda privilegiul de a parasi dezastrul provocat de ei însisi, ramânând ca bietii români sa plateasca oalele sparte. În timpul lui Ceausescu, când numarul evreilor ramasi în tara scazuse considerabil, acest mod de argumentare (antisemitismul fiind totdeauna argumentativ) câstigase teren si se raspândise printre scriitori: unii vedeau în Ceausescu daca nu un produs direct, o consecinta a actiunii destructive „antiromânesti" a intelectualilor evrei stalinisti (cum altfel ar fi putut ajunge dictator absolut un bâlbâit ca el, un agramat grotesc, un utopist primitiv combinat cu un tip de „nas mafiot"?); altii, mai numerosi si probabil mai nocivi, au folosit ceausismul – sau national-comunismul, nu lipsit de trasaturi comune cu national-socialismul antebelic si mai ales cu varianta lui autohtona, legionarismul, ca pe-o ocazie pentru a da glas sentimentelor lor nationaliste, antirusesti si antisemite (cu o viclenie care nu facea decât sa le sporeasca otravitoarea intensitate secreta).

Masina de propaganda a partidului condamna rasismul si deci, implicit, antisemitismul, dar acest cuvânt era rareori folosit ca atare (poate pentru ca el ar fi putut servi drept justificare pentru sionism, care era virulent denuntat). Despre crimele împotriva umanitatii si în mod specific împotriva evreilor comise de nazistii germani si de fascisti în timpul razboiului se scria, dar despre persecutiile antisemite din România antebelica, sau în România din timpul razboiului (inclusiv Bucovina si Basarabia între anii 1941-1944 si lagarele de concentrare din Transnistria, administrate de armata româna) se stia putin si se publica si mai putin, ba chiar, în perioada ceausista deloc. Astfel încât n-ar fi exagerat sa se spuna ca mitul unei Românii esential generoase cu evreii, protectoare a lor în timpul celui de-al doilea razboi mondial (ceea ce nu era complet neadevarat pentru majoritatea evreilor din Vechiul Regat, spre deosebire de cei din Basarabia si Bucovina) a fost indirect încurajat de comunisti. Era un mit convenabil, pe care l-am împartasit si eu multa vreme, în asa masura încât, când am citit prin 1968-1969 cartea Hannei Arendt despre Eichmann, am fost socat de paginile dedicate antisemitismului românesc, pe care le-am socotit nedrepte. Acest mit, datator de buna constiinta, putea alimenta un alt mit, acesta din urma direct responsabil pentru anume tipuri de antisemitism: evreii din România s-au aratat dupa razboi profund nerecunoscatori unui popor care i-a aparat într-o perioada de primejdii mortale pentru ei, s-au comportat razbunator, cu dispret si ura fata de români etc. Fara îndoiala national-comunismul lui Ceausescu nu putea decât sa profite de pe urma unui asemenea mit, pe care anumiti sustinatori ai sai l-au acreditat în scris, în publicatii ca Saptamâna, desigur în forme aluzive si oblice, dar nu mai putin eficace propagandistic.

Ca primii ideologi ai comunismului în România postbelica au fost în majoritatea lor covârsitoare recrutati din minoritatile etnice, si mai ales dintre evrei, care avusesera de suferit sub vechiul regim, si mai cu seama în vremea dictaturilor de dreapta dintre 1938-1944 (vezi legile antisemite adoptate în 1938 de guvernul Goga-Cuza), nu-i câtusi de putin de mirare. Fenomenul îsi are explicatii sociologice simple: era normal ca un partid politic minimal si extremist, si pe deasupra antinational, cum era P.C.R. în ilegalitate (antinational: caci recunostea ca legitime pretentiile sovietice asupra Basarabiei si Bucovinei), sa atraga membri ai minoritatilor persecutate. Dar ce reprezentau cei sa zicem 7-800 de comunisti evrei din cei 1000 de membri de partid din 1940 (cifra aceasta e cel mai des citata, cifra aproape mitica, desi nu stiu cât de bine documentata)? Daca socotim numarul evreilor din România Mare la circa 750.000, cam 1 la 1000 – o minuscula minoritate! Înmultind aceasta cifra cu 100, ca sa stabilim un numar verosimil, desi poate prea mare, de simpatizanti comunisti activi, ar rezulta ca 90% din evreii din România nu aveau nimic în comun cu miscarea comunista, nici în 1939-1940, si probabil ca nici în 1944-1945, oricât de fericiti vor fi fost ei de sfârsitul razboiului si de înfrângerea suferita de germani si de aliatii acestora, si oricât vor fi fost de sentimental recunoscatori Aliatilor, inclusiv Armatei Rosii. Iar dintre acestia 90% – a caror proportie a cresut în anii ’50 datorita deziluziilor produse de o ideologie mincinos idealista, dar în fapt intoleranta, brutala, discriminatorie, inumana, secret rasista si deschis anti-sionista – dintre acesti 90% multi au avut parte de noi persecutii, politice si economice, la început, etnice nu peste multa vreme (ca sionisti, ca purtatori ai virusului ideologic al „cosmopolitismului", ca tapi ispasitori pentru dezastrele „socialismului stiintific", ori, mai recent, dupa caderea lui Ceausescu, ca reprezentanti ai unei nedefinite „românofobii", copiata dupa „rusofobia" teoretizata de I. Safarevici în Rusia). În familia mea nu întâlnisem exemple de nationalism si cu atât mai putin de antisemitism. Ecuatia antisemita dintre iudaism si comunism s-a gasit infirmata si în experienta mea personala, caci între 1958 si 1962 am fost casatorit – primea mea casatorie, nu prea fericita, dar nu din motive politice – cu Luigina Ghelerter, colega de an cu Ina, sora mea, ca si cu tine de altfel, la Facultatea de Medicina, si total anticomunista. Luigina era fiica doctorului L. Ghelerter, fost sociualist de stânga, care avusese norocul sa moara, daca nu ma însel, în 1946, sau oricum înainte de a fi demascat de catre partidul lui Gheorghiu-Dej (si înca al Anei Pauker) ca dusman al clasei muncitoare, tradator, trotkist, social-fascist, asa cum aveau sa fie si alti vechi socialisti care au refuzat sa fie absorbiti în „partidul de tip nou". Din familia Luiginei retin figura unuia din primii anticomunisti analitici români pe care mi-a fost dat sa-i cunosc, un fel de var al ei, Pierre Soliman, cu ochii lui usor exoftalmici care te tintuiau irezistibil în locul în care te aflai. Soliman (magnificul, cum îi spuneam în gluma) putea vorbi ore întregi, agitat si lucid despre falimentul ireversibil al comunismului. (Si totusi, dat afara de peste tot si traind cât se poate de precar, el consilia nu revolta, ci adaptarea vicleana la sistem pentru a-l submina dinauntru). Tot prin Luigina, e adevarat, am cunoscut – în afara vietii literare si a cazului atât de complex si de fascinant al lui Paul Georgescu – primul cuplu de comunisti convinsi, rigid dogmatici chiar si în intimitate, si de un perfect ridicol. E vorba de fratele ei mult mai în vârsta ca ea, doctorul Iuliu Ghelerter, pe vremea aceea profesor de istoria medicinei la Facultatea de Medicina, si de sotia lui, actrita Beate Fredanov, care era pe atunci si profesoara la Institutul de Teatru (unde, îmi povestise Mironel prin 1954-1955, însarcinata în ultimele luni le spunea studentilor, punându-si mâna pe burta rotunjita: „Daca e baiat, îl fac tractorist!"). Îi vedeam rar, caci nici Luiginei, nici mie nu ne facea placere sa stam de vorba cu ei si sa trebuiasca finalmente sa ascultam, în replica la opiniile noastre neortodoxe (necautat, spontan neortodoxe, dar dupa o vreme, cel putin din partea mea, provocator eretice), discursurile lor într-o limba de lemn neverosimila la niste intelectuali ca ei despre importanta corectitudinii politice si a unei „atitudini juste". Erau amândoi, pasional bolsevici – „cazuti la partid", ca sa folosesc formularea lui Belu Zilber – si sufereau adânc, sfâsietor, absurd din pricina ca erau, el, fiul, ea, nora unui odios dusman de clasa si tradator al intereselor proletariatului revolutionar.

Bernard – dupa extraordinarul Ghelber care facea însa parte din universul separat al eului meu de la parc, atemporal, fara întretaieri cu cotidianul – a fost primul meu prieten evreu si primul care m-a facut constient de dificultatea de a fi evreu român, adica de dificultatea de a nu putea fi altceva decât evreu si în acelasi timp altceva decât român. De aceasta dificultate vorbeste în Jurnalul fericirii, implicit, si Nicu Steinhardt, pe care l-am cunoscut prin V. Nemoianu, în ultimii ani bucuresteni; dar spre deosebire de N.S., Bernard nu credea ca a fi român – sau a fi evreu – e un miracol, dupa cum sunt sigur ca nu credea nici ca a fi român – sau evreu – este un blestem metafizic; de asemenea, el nu împartasia filosofia spiritului aristocratic sau cultul aproape obsesiv al curajului fizic si-al sacrificiului ascetic, care l-au facut pe N.S., o data ajuns la închisoare – dupa ce refuzase cu atâta noblete rolul înjositor de martor al acuzarii în procesul Noica – sa se boteze în secret si, dupa eliberare, sa intre în calugarie; Bernard era mai vulnerabil si mai prudent, dar avea paradoxalul curaj al vulnerabilitatii cunoscute deschis si vointa ferma, neabatuta, de-a fi demn – nu mai mult, dar nici mai putin decât demn – iar pentru aceasta simpla demnitate era gata sa plateasca orice pret.

Înainte de a vorbi mai larg despre Bernard as vrea sa deschid o paranteza: evident, primul meu prieten evreu – sau partial evreu – ai fost tu. Dar nici eu, nici tu nu stiam acest lucru în primii ani ai liceului, în care prietenia dintre noi a trecut prin atâtea momente exaltante si definitorii pentru relatia noastra viitoare. Si nu l-am stiut pâna în primavara anului 1950 sau 1951, catre mijlocul lui aprilie, curand dupa ziua ta – sau poate chiar în acea zi, 15 aprilie, când, în camera ta de pe Andrei Mureseanu, spre seara, mi-ai facut o marturisire pe care mi-o amintesc, împreuna cu circumstantele însotitoare, extraordinar de precis. Se însera deci, în camera începuse sa se întunece, dar lumina electrica nu era înca aprinsa. Vorbisem de una de alta, când, dupa una dintre acele taceri care se astern inxplicabil chiar si în conversatiile cele mai pline de vivacitate, apropiindu-te de mine, cu o expresie grava a fetei, cu o voce grava dar nu lipsita parca de-o inflexiune uimuta, mi-ai spus abrupt, emotionat: „Eu sunt evreu". Tocmai aflasesi aceasta de la tatal tau, care asteptase sa ajungi la acea vârsta – saisprezece sau saptesprezece ani – ca sa-ti spuna povestea familiei sale. Eu am fost, cred, primul caruia i-ai împartasit aceasta informatie care-ti fusese ascunsa cu atâta grija pâna atunci. Erai vizibil impresionat si eu am avut de asemenea sentimentul ca era un eveniment important, un moment care întarea inefabil prietenia noastra. Dar eu nu te-am perceput, cum l-am perceput mai târziu pe Bernard, ca întrupând drama evreului român. Am început sa descifrez însa, dopa acea seara de la mijlocul lui aprilie 1950 sau 1951, elemente ale acestei drame în personalitatea tatalui tau, desi el venea dintr-o familie profund asimilata si era el însusi perfect integrat culturii române, la a carei îmbogatire intelectuala a contribuit direct si substantial.

M-am întrebat de multe ori cum s-ar putea explica acest fapt simplu si totodata misterios – si anume ca Tudor Vianu nu I-a vorbit niciodata fiului sau despre originile evreiesti ale familiei sale înainte ca acesta sa fi împlinit 16 sau 17 ani. A fost decizia lui una, sa zicem, pedagogica? Cerea informatia pe care ti-a comunicat-o atunci – ca pe un fel de secret de familie – o anume maturitate morala si intelectuala spre a nu fi gresit înteleasa? Si cum ar fi putut ea sa fie gresit înteleasa? Sau a vrut el sa dea acelei dezvaluiri, pe care-o considera încarcata de sensuri ascunse în ciuda faptului ca-ti daduse o educatie crestin-ortodoxa, normala în mediul nostru social – un anume caracter solemn-initiatic? Sau ar fi fost informatia pe care ti-o aducea la cunostinta oarecum tardiv primejdioasa pentru tine, pentru dezvoltarea ta armonioasa, daca ar fi fost revelata prematur? În care caz decizia tatalui tau ar fi avut un caracter protectiv, încercând sa te fereasca, în fragila ta copilarie sau în imprevizibila si nu mai putin fragila adolescenta, de anume reactii si contrareactii psihologice, într-o atmosfera cultural-sociala din care nu lipseau, din pacate, o anume intoleranta etnica si religioasa, si mai ales un antisemitism tenace? Eu înclin spre ultima ipoteza.