IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

Manifestari de comemorare a evreilor la Tirgu Mures
"Kristallnacht” (Noaptea de Cristal), inceputul simbolic al Holocaustului, a fost marcat, miercuri 9 noiembrie, la sinagoga din Tirgu Mures, prin manifestari ale comunitatii evreiesti din oras.
Comemorarea, care marcheaza 67 de ani de la debutul violentelor impotriva evreilor, a fost organizata, ca in fiecare an, de Liga Pro Europa si de comunitatea evreiasca din oras, care au insistat in mesajele lor, rostite in limbile romana si maghiara, asupra faptului ca astfel de evenimente nu trebuie sa se mai repete.
"Noaptea de Cristal” este numele simbolic al pogromului impotriva evreilor din 9 noiembrie 1938, organizat de trupele de interventie rapida ale lui Hitler. In acea noapte, violentele au inceput in Berlin prin spargerea geamurilor magazinelor evreiesti (de unde denumirea de Kristallnacht) si s-au extins rapid in toata Germania. Bilantul acelor evenimente indica 91 de evrei ucisi, peste 30.000 arestati si trimisi in lagare de concentrare, peste 200 de sinagogi incendiate.
"Antisemitismul este din ce in ce mai frecvent si in randul tinerilor maghiari din Transilvania. Concertul care va avea loc in zilele acestea la Odorheiu Secuiesc la care va participa si o trupa neonazista din Ungaria ne arata clar ca neonazistii din tara mama vor din ce in ce mai mult sa atraga in randurile lor tineri din Transilvania" ? arata miercuri 9 noiembrie Istvan Haller, directorul biroului pentru apararea drepturilor omului din cadrul Ligii Pro Europa. Haller a declarat pentru cotidianul Uj Magyar Szo ca Liga constata cu ingrijorare ca in ultima vreme in Romania sunt din ce in ce mai puternice vocile xenofobe, organizatii neofasciste isi desfasoara neingradit activitate, se propaga cultul unor criminali de razboi. “La Targu Mures a fost nevoie un deceniu pentru schimbarea denumirii strazii Antonescu. Daca nu cunoastem istoria riscam sa ne repetam greselile”, a aratat Haller. In urma Holocaustului au pierit circa 6 milioane de oameni, majoritatea fiind ucisi in lagare de exterminare.

Inscripţii antisemite la Suceava

Ieri, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, a declarat că în oraşul Suceava, pe faţada blocului în care locuieşte secretarul comunităţii evreieşti de acolo, au apărut mesaje antisemite şi svastici. Vainer şi-a exprimat dezamăgirea faţă de faptul că astfel de practici pot să mai existe în România anului 2008. Aurel Vainer a explicat că înscrisurile respective conţin mesajul "Moarte evreilor" şi a anunţat că s-a luat legătura cu organele competente care "au răspuns foarte prompt". "Este prima astfel de manifestare după foarte mult timp din Suceava. În calitate de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România îmi exprim indignarea şi profunda mîhnire că în anul 2008 apare în România un astfel de incident în mod vădit antisemit", a spus dl Vainer. El a adăugat că nu trebuie să existe pasivitate în astfel de situaţii, întrucît "istoria se poate repeta" şi tragediile care au existat în trecut ar putea să se extindă şi la nivelul altor naţii. "Trebuie să fim prezenţi în această luptă contra antisemitismului, rasismului şi xenofobiei", a arătat Aurel Vainer. Pe de altă parte, acesta şi-a exprimat mîhnirea că incidentul antisemit a apărut tocmai la Suceava, "oraş în care evreii au avut o prezenţă remarcabilă zeci sau chiar sute de ani".
http://www.evenimentul.ro/articol/inscriptii-antisemite-la-suceava.html

"Toleranta traita in inima Ardealului"
http://www.transilvaniaexpres.ro/index.php?mod=articol&id_articol=97929
Un grup de elevi ai gimnaziului "Anne Frank" din Aachen, Germania, se afla pentru o saptamana in orase din Transilvania in cadrul proiectului "Toleranta traita in inima Ardealului". Alexandru Ausch, supravietuitor al Holocaustului, le-a vorbit elevilor germani depre drama evreilor in timpul razboiului mondial. Tinerii s-au declarat impresionati, insa nu vinovati de ceea ce s-a intamplat si au spus ca scopul lor este acela de a afla adevarul si de la cei care au trait acele drame. In schimb, una dintre profesoarele de istorie care ii insoteste s-a declarat profund marcata. "Eu ma simt vinovata si cred ca multi dintre germani se simt asa. Traiesc cu aceasta vinovatie. Sigur ca tinerilor le este mai usor, dar nu trebuie sa uitam istoria si trebuie sa fim obiectivi", a declarat profesoara.

Dezertarea ziaristilor
Caracteristic acelui timp a fost faptul ca nici un ziarist de la Bucuresti sau din provincie nu a fost martor ocular al evacuarii Basarabiei si Bucovinei de Nord. Nu intamplator, in ziarele din acele zile se bateau campii: se inventau situatii inexistente, umflandu-li-se de la o zi la alta amploarea, si se etalau lamentatii interminabile despre ""Moldova lui Stefan cel Mare"". Scriitorii, la fel, nu au reactionat cum s-ar fi cuvenit. Mihail Sadoveanu s-a incumetat sa scrie o tableta in care incrimina invazia ruseasca abia in decembrie 1940, cand devenise sigur ca sovieticii nu vor ajunge pana la Bucuresti. Singurele carti relative la cursul evenimentelor au fost in noul Paradis, de pictorita Lucia Dem. Balacescu, surprinsa de invazie in sanatoriul de la Bugaz, si 255 de zile la Cernauti, sub ocupatie bolsevica, scrisa de un actor de mana a treia, Pepe Georgescu, de la Teatrul National din Cernauti. Ultima era puternic antisemita insa cel putin relata relativ corect cronologia evenimentelor si, citita fiind cu atentie, se putea alege din ea adevarul de fals.
Dureros a fost si faptul ca, induse in eroare de rapoarte contradictorii, nici autoritatile romanesti nu au putut intelege semnificatia miscarilor evreiesti de o parte si de alta a noii frontiere dintre Romania si Rusia sovietica. De pilda, din faptul ca numerosi evrei se grabeau sa plece prin Galati catre Reni s-a dedus ca erau comunisti care abia asteptau sa faca jonctiunea cu rusii. In realitate, si evreii din Basarabia erau in continua miscare prin tara, fie in cautare de marfuri, atunci cand era vorba de comercianti, fie cu diverse probleme care nu se puteau rezolva decat in Vechiul Regat si mai cu seama la Bucuresti. Si acum se grabeau sa-si regaseasca familiile ramase de izbeliste sub tavalugul rus. Ignobil a fost si tratamentul rezervat evreilor din Basarabia si Bucovina de Nord, care incercau sa se refugieze in ceea ce mai ramasese din Romania. Si acestia au fost declarati comunisti, multora li s-a interzis intrarea in tara si asteptau disperati la Ungheni ca sa se lumineze romanii la cap. Pur si simplu, nici o autoritate nu putea sa inteleaga faptul ca evreii, in general, dedicati unor activitati comerciale si unor profesiuni liberale, nu puteau avea nici o simpatie pentru regimul comunist din Rusia sovietica, exceptiile confirmand regula. In afara de asta, evreii erau oameni umblati, refugiati de sub diverse sisteme politice, si stiau mult mai bine cum se traia sub regimul sovietic si, mai ales, cum traiau coreligionarii lor sub acelasi regim. Cu toate acestea, prin ziarele timpului, preluate din documentele oficiale, erau debitate inconstinent fraze de genul: ""La Catedrala din Cernauti, comunistii evrei au dat crucea jos si au pus in loc un steag rosu cu fotografia lui Stalin, iar interiorul l-au devastat cu diferite grenade"". De unde puteau sa aiba evreii grenade? In afara de asta, multi romani ramasi sub ocupatie sovietica atestau ca asa ceva nu s-a intamplat, crucea a ramas acolo unde era si nici interiorul catedralei nu a fost devastat cu grenade.
Vremea confuziil
Adevarul era ca si romanii, si evreii erau nauciti de succesiunea rapida a evenimentelor, si unii, si altii considerand miscarile celorlalti drept gesturi ostile. Si toate zvonurile posibile aveau circulatie libera. ""In ziua de 29 iunie 1940 - consemna un document militar - , primarul orasului Cernauti a fost impuscat in fata primariei."" Evreii, desigur, ar fi fost autorii crimei. Dar primarul respectiv, dupa ce predase orasul sovieticilor, se refugiase in liniste la Campulung-Moldovenesc si, la ora aceea, intocmea un raport cuvenit pentru uzul Ministerului de Interne. Si seful garii din Cernauti ar fi fost asasinat de evrei, insa, in anii ’60-’70, acesta traia bine mersi la Craiova. Avocatul evreu Michel Flexor s-ar fi instalat cu de la sine putere primar la Soroca, dar ziarele vremii atesta ca, in august 1940, Michel Flexor isi deschisese un birou de avocatura la Bucuresti. De la astfel de neadevaruri s-a ajuns la masacrul a 55 de evrei la Dorohoi si la o crestere a atmosferei antisemite din intreaga tara. Pana cand insusi Marele Stat Major s-a simtit dator sa infraneze excesele antisemite, interzicand ofiterilor, subofiterilor si soldatilor sa se mai rafuiasca cu niste oameni nevinovati. In ciuda acestui fapt, numerosi evrei au fost aruncati de soldati din trenuri, in timpul mersului, si 172 de evrei adunati in templul din Radauti au traversat momentele critice sub paza Jandarmeriei. In felul acesta s-a ajuns si la situatia cand multi evrei din Moldova, de teama viitorului tulbure care ii astepta in tara, au preferat sa treaca la rusi. Nu erau nici ei comunisti.
EMIGRARE
""Cat priveste refugiul anumitor categorii de evrei in provinciile ocupate de trupele sovietice, se mentioneaza ca motivele care ii determina pe acesti evrei la emigrare sunt, in afara de faptul ca o parte isi au in cele doua provincii familiile si avutul, si teama de eventuale represiuni ce vor avea de indurat continuand sa locuiasca in tara noastra. Evenimentele din Basarabia si Bucovina au determinat si o miscare a populatiei evreiesti in sens invers decat cel relevat, ceea ce a determinat pe fruntasii diverselor institutii evreiesti din capitala sa ia o serie de masuri menite sa asigure asistenta coreligionarilor refugiati"" - extras dintr-un document militar (3 iulie 1940)

Totusi, faptele conteaza mai mult decat teoriile, indiferent de ce grupare a sionistilor ar fi vorba. La 4 aprilie 1929, intr-un raport referitor la miscarea sionista din Bucovina, seful Inspectoratului de Politie din tinut raporta la Bucuresti: ""In ce priveste comunismul din Rusia - apreciau sionistii - , el este un ideal egoist, in interesul Rusiei, si nu al poporului evreu. Dovada este ultima politica dusa de actualul guvern din Rusia, care incepe a inlatura pe evrei din viata politica rusa"". In mod frecvent, soseau din Palestina la Bucuresti diversi emisari evrei originari din Rusia, spre a sustine in organizatiile sioniste conferinte din care accentele anticomuniste nu lipseau niciodata. In 1932, un asemenea emisar a fost Samuel Sapira, nascut in Ucraina. Faptul ca citadela comunismului mondial era mereu in atentia tuturor sionistilor l-a dovedit si o conferinta a revizionistului Wolfgang von Wiesl din Viena, din 10 februarie 1933: ""In ce priveste soarta Rusiei sovietice, din punct de vedere politic, a aratat ca ea depinde de actiunea razboiului chino-japonez - remarca Siguranta statului. Daca Japonia va ramane definitiv in Manciuria, atunci soarta Rusiei este pecetluita. Contrariu, ea va triumfa"". Nu avea de unde sa stie ca japonezii si rusii vor ajunge la un modus vivendi.
Netolerati in Rusia
In ceea ce privea conflictele din interiorul miscarii sioniste, la 1 martie 1933, dintr-o conferinta a lui Beno Sternberg, seful revizionistilor din Cernauti, Siguranta a dedus urmatoarele: ""Presedintele, in expunerile sale, a aratat propaganda desfasurata in contra elementelor care nutresc idei extremiste de stanga si sunt inregimentate in organizatiuni sioniste"". Desigur, erau in discutie infiltrarile comuniste in sionism. La 28 martie 1935, intr-o nota informativa a Jandarmeriei, se remarca faptul ca evreii care emigreaza in Palestina, in urma insistentelor sionistilor revizionisti, ""trebuie sa prezinte fiecare individ un aviz din partea societatii Uniunea Evreilor, ca nu a fost si nu este inscris in organizatiile comuniste"". Acuzatiile ca evreii ar sprijini si propaga comunismul au fost respinse si de liderul evreilor asimilisti, Wilhelm Filderman, intr-un interviu acordat ziaristului elvetian Karl Gyr, aparut in ziarul Zorile din 30 decembrie 1936. In aceeasi consecventa, in revista evreiasca Hayarden (Iordanul) nr. 19 din februarie 1937, chestiunea era abordata pe larg, sub titlul Noua Organizatie Sionista impotriva comunismului, intr-un articol din care citam: ""Peste prapastia ce desparte neosionismul de comunism nu duce nici o punte"". Iar la 4 iulie, acelasi an, gazeta Cuvantul Evreiesc republica un articol mai vechi al lui Vladimir Jabotinski, Sionism si Comunism, in care liderul mondial al revizionistilor declara: ""Esenta comunismului este antisionista"". Or, ne aflam la o data cand miscarea sionista captase majoritatea populatiei evreiesti din Romania.
Ecouri ale anticomunismului sionist ajungeau la Bucuresti si de peste hotare. La 25 martie 1938, Gheorghe Crutzescu, seful Legatiei romane de pe langa Societatea Natiunilor din Geneva, a fost vizitat de Nahum Goldman, delegat al Agentiei Evreiesti pentru Palestina. In Romania, sub presiunea atmosferei antisemite generate de legionari, tocmai fusesera dizolvate mai multe organizatii de tineret sioniste, care-i pregateau pe membrii lor pentru emigrarea in Palestina. Printr-o confuzie, taberele lor erau considerate pepiniere ale comunismului si ""dl Goldman - telegrafia Gheorghe Crutzescu la Bucuresti - se mira de acuzatiile de comunism aduse organizatiunilor dizolvate, scopul lor fiind numai acela de a se da o pregatire profesionala, in special agricola, viitorilor colonisti evrei. In sprijinul afirmatiunii sale, d-sa aduce argumentul ca adversarul cel mai implacabil al sionismului este tocmai comunismul, sionistii neputand niciodata obtine din partea Sovietelor ca miscarea lor sa fie macar tolerata. Reprezentantul Agentiei Evreiesti nu contesta ca nu s-ar fi putut strecura in organizatiunile din tara noastra si unele elemente comuniste. Insa acestea trebuie considerate drept cazuri izolate, in privinta carora se justifica luarea masurilor de rigoare. Organizatiunile, insa, in totalitatea lor, sunt absolut straine de comunism, d-sa luandu-si intreaga raspundere in privinta lor, deoarece depind de Agentia Evreiasca pentru Palestina."" Chiar si Directia Generala a Politiei il asigura pe ministrul de Interne in functie, la 12 aprilie 1938, ca miscarea sionista, in ansamblul ei, ""s-a manifestat prin lupta fatisa contra comunistilor si s-a integrat in ideea de ordine publica adoptata in tara noastra"".
Teama de o invazie sovietica
Antisemitilor din Romania s-ar fi cuvenit sa le atraga atentia si multitudinea evreilor fugiti din Rusia sovietica si patrunsi ilegal in tara. Ceea ce echivala cu o atitudine si cu o pozitie politica. Pentru ei functiona societatea de ajutor Mutualitatea si ei au fost cei dintai care l-au intampinat pe Vladimir Jabotinski la Gara de Nord la 12 octombrie 1938, cand acesta a sosit intr-o vizita in Romania. Apoi, incepand de la 17 septembrie 1939, dupa ce Uniunea Sovietica a atacat pe la spate Polonia, aflata in razboi cu Germania, zeci de mii de evrei polonezi isi gaseau refugiul in Bucovina de Nord, fiind indrumati de aici spre Constanta si, din Constanta, spre Palestina. Erau fericitii inzestrati de britanici cu certificate de emigrare si, in imensa majoritate, proveneau din teritoriile poloneze invadate de rusi. N-au stat pe loc spre a se bucura de splendorile comunismului bolsevic. Pe de alta parte, vesti importante plecau si din Romania spre exterior. La 17 octombrie 1939, cotidianul L’Avenir Juif din Belgia consemna: ""Se semnaleaza exodul masiv al populatiei evreiesti din Romania, situata in provinciile de frontiera, catre regiunile din interiorul tarii. Se evalueaza la 10.000 numarul refugiatilor evrei din Basarabia, care parasesc aceasta provincie de teama unei invazii rusesti. Se socoteste ca la Bucuresti se afla aproape 5.000 refugiati din Bucovina."" Si acestia iubeau comunismul ca sarea in ochi.
Cand s-a decis interzicerea colectarii de fonduri sioniste din tara, s-au efectuat zeci de perchezitii in diverse sedii ale institutiilor evreiesti si nu s-au gasit nicaieri materiale comuniste de propaganda. De altfel, marea masa a acestei populatii nici nu prea era interesata de comunism. Ea era anticomunista prin educatia si preocuparile ei si asta era totul. De altfel, chestiunea este specificata si in documentele Sigurantei de odinioara, esuate azi in arhive: ""Majoritatea evreilor din lume - se constata la 1 februarie 1940 - sunt constituiti in doua organizatii politice evreiesti: Vechea Organizatie Sionista si Noua Organizatie Sionista, denumita si revizionista; prima se bucura de asentimentul Angliei, spre deosebire de ultima. Evenimentele internationale din ultimii ani si, cu deosebire, miscarile antisemite din diferite state au determinat pe conducatorii celor doua organizatii evreiesti sa organizeze si sa constituie un stat evreiesc in Palestina. Datorita precipitarii evenimentelor internationale, problema emigrarii si imigrarii devine principala preocupare a conducerii celor doua organizatii politice evreiesti"". Nimic despre comunism, ceea ce insemna ca acesta nu constituia o preocupare. Si contingentele cu comunismul erau generate mereu de banuieli nefondate. Asa cum s-a intamplat la 24 februarie 1940, cand Inspectoratul Regional de Politie din Iasi cerea desfiintarea fermei Masada de langa Balti, fiind ""indubitabil ca ea formeaza un nucleu comunist, aspectul fizic al asa-zisilor elevi nefiind al unor muncitori agricoli, obisnuiti a manui unelte de lucru"". Pai, cum sa fie asa, de vreme ce ferma era o scoala organizata de sionisti, in care elevii, inainte de emigrarea in Palestina, se pregateau sa devina muncitori agricoli? Abia de atunci inainte urma sa li se batatoreasca mainile. De altfel, ca urmare a unei perchezitii severe efectuate la ferma in speta, insasi politia a putut constata: ""Nu s-a stabilit existenta de materiale cu continut subversiv sau incendiar"".
Invazia devine realitate
Un capitol aparte in aceasta poveste il reprezinta invazia sovietica in Basarabia si Bucovina de Nord, pe parcursul careia li s-a creat evreilor o faima de rau augur. Mai multi evrei care incercau sa patrunda in Romania, mai ales prin frontiera din Bucovina de Nord, au fost considerati drept spioni sovietici si judecati in tribunalele militare, desi nu aveau nici un fel de relatie cu evenimentul pe cale sa izbucneasca. Insusi regele Carol al II-lea a decis la 24 iunie 1940: evreii nu aveau voie sa se inscrie in Partidul Natiunii, chestiune de care compatriotilor nostri de religie mozaica le-ar fi pasat prea putin daca nu ar fi semnificat efectiv o excludere din viata publica a tarii si, implicit, un blam. Partidul Natiunii era conceput ca partid unic, propriu statului totalitar conceput de monarh. Intre timp, pe frontiera de est se constituia corpul de interpreti necesar in cazul confruntarii cu Rusia, si s-a constatat ca evreii prezentau mai multa incredere decat basarabenii de bastina. In aceleasi imprejurari, exodul evreilor din teritoriile poloneze ocupate de rusi continua sa-i preocupe pe granicerii romani. La 27 iunie 1940, din aceasta categorie au fost surprinse la frontiera Hermine Zavila si Claudia Reiss. Alte exemple sunt inutile, pentru ca ne-ar solicita un timp si un spatiu nelimitat. Iar in ziua imediat urmatoare, la 28 iunie 1940, invazia sovietica s-a declansat.
In zilele si saptamanile urmatoare, minciunile referitoare la comportamentul evreilor au devenit regula in toate rapoartele civile si militare. S-a spus ca evreii din Soroca i-ar fi primit pe sovietici cu paine si sare, cand, in realitate, cei ce i-au intampinat entuziasti pe invadatori erau in totalitate membri ai Frontului Renasterii Nationale, transformat in Partidul carlist al Natiunii. Divizia 21 infanterie raporta ca a fost nevoita sa evite trecerea prin Cimislia, deoarece la intrarea in comuna o asteptau evreii constituiti in banda si inarmati cu ciomege si coase. Insa dintr-o statistica interbelica se putea afla ca in Cimislia erau stabiliti circa 300 evrei, din care cel putin doua treimi se alcatuiau din femei, copii si batrani, incapabili sa poarte arme, fie ele si albe. Pe cand Divizia 21 infanterie, in marsul de retragere spre Vechiul Regat, era inarmata pana in dinti, inclusiv si cu piese de artilerie, insirandu-se pe 18 km din soseaua spre Albita. Nenumarate neadevaruri au fost lansate de preotul Vasile Tepordei, directorul publicatiei Raza din Chisinau, transferata la Bucuresti si rebotezata Raza Basarabiei. Acesta a relatat intamplari incredibile despre evrei care ar fi ucis numerosi romani, cand acestia incercau sa treaca la vest de Prut. Insa cine cerceta cu atentie publicatiile timpului putea usor sa constate ca cei declarati drept victime ale evreilor erau bine si sanatosi, participand ulterior la diferite manitestari si slujbe de pomenire dedicate pierderii teritoriului dintre Prut si Nistru. Ciudat, in zilele noastre, Vasile Tepordei ne-a fost prezentat de fostul presedinte Emil Constantinescu drept ""calugarul Vasile"", fata bisericeasca de la care se impartasea din punct de vedere duhovnicesc si moral. Am avut si eu curiozitatea sa-l cunosc pe ""calugarul Vasile"" si l-am intrebat: ""De ce ati mintit in legatura cu asa-zisele crime ale evreilor?"". Raspunsul a fost de-a dreptul surprinzator: ""Simteam nevoia sa tinem opinia publica sub tensiune si bagam carbuni la vapor!"". Trecuse de 80 de ani si inca nu reusea sa priceapa ca prin minciunile lui s-au justificat alte crime reale si de-a dreptul abjecte.

La 30 iulie, toata Basarabia fusese eliberata, in timp ce armatele germane se aflau deja la sute de kilometri departare de frontul romano-german, patrunzind in fortificatiile de la Kiev si creind doua mari „pungi“ cu zeci de mii de soldati sovietici la Uman si la nord de Odesa. La 17 august, Armata a 17-a germana a ocupat Pervomaisk-ul, viitoarea Golta, care a devenit ceea ce eu am denumit un „regat al mortii“ pentru zeci de mii de evrei din Odesa si din Basarabia, inconjurind si inchizind in trei „pungi“ zeci de mii de soldati sovietici.
Am redat pe scurt aceste fapte pentru a demonstra ca „retragerea cu bolsevicii“ nu a fost posibila. Nimanui nu-i pasa de evreii cetateni romani din Basarabia si Bucovina pe care Romania lui Antonescu vroia sa-i curete „omogenizind“ natiunea romana, cum s-a exprimat Antonescu insusi. Concluziile mele se bazeaza insa si pe legaturile de lunga durata cu „Organizatia evreilor originari din Basarabia“ din Israel, cu fruntasii ei, precum si pe contactele personale cu zeci si poate sute de evrei basarabeni.

Un numar necunoscut, dar cert: mii de evrei, a reusit sa fuga la Odesa, care nu a fost ocupata pina la 16 octombrie, dar prima grija a lui Antonescu a fost sa-i lichideze, desi n-au putut fi invinuiti de explozia de la Comandamentul roman din oras. Ordinul de represalii dictat de Antonescu incepea cu cuvintele: „Ca represalii, dl Maresal Antonescu ordona: «Executarea tuturor evreilor din Basarabia refugiati la Odesa»“ (Contributii, II, 2, p. 379). Ceea ce am vrut sa subliniez este ca – in afara de cei evacuati in mod ordonat de sovietici in primele zile de la izbucnirea razboiului si de un numar necunoscut, dar care nu a putut fi de multe mii, pentru ca prioritatea o aveau locuitorii orasului, care au fost evacuati pe mare din Odesa cit timp a fost posibil – marea majoritate a evreilor care au incercat sa fuga a fost prinsa si executata fie de romani, fie de germani. Dar datele la care am ajuns privind evreii pieriti nu sint influentate de aceste cifre, deoarece am luat ca baza evreii gasiti in Basarabia, Transnistria si Bucovina si pe cei ramasi in viata la sfirsitul ocupatiei romane.

Operatiunea de falsificare de documente si date. Incepind cu a doua jumatate a anului 1943, regimul antonescian a purces la o operatiune de falsificare de documente pentru a schimba retroactiv realitatea, sperind sa absolve Romania si pe liderii regimului de pedepsirea anuntata de puterile occidentale a celor care au comis crime impotriva umanitatii si a evreilor. Pornind de la conceptia profund antisemita ca evreii conduc lumea, Mihai Antonescu a dispus extragerea unor documente si inlocuirea lor cu altele, invinuirea germanilor de crime comise exclusiv de romani contra evreilor si micsorarea numarului victimelor evreiesti. La aceasta operatiune a participat Presedintia Consiliului de Ministri, Marele Stat Major, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe etc.

Acolo unde a fost posibil (deci nu decizii si declaratii care au fost publicate, cum ar fi, de exemplu, declaratiile de la inceputul razboiului), ordine si rapoarte au fost rescrise, date statistice schimbate, stenograme modificate in intregime sau in parte sau pur si simplu distruse. Romania se pregatea de armistitiu, de intoarcerea armelor si de Conferinta de pace. Dar nu totul a putut fi falsificat si nu orice fals a reusit. Se aflau, in primul rind, rapoarte germane despre decizii romanesti privind evreii, se aflau cópii ale documentelor distruse sau falsificate trimise unor organe care nu au fost instiintate de campania de falsuri sau se aflau rezumatele hotaririlor in registrele de inregistrare a documentelor primite. In ceea ce priveste lichidarile de evrei in Basarabia, de exemplu, incepind din toamna anului 1943, sefii posturilor de jandarmi au primit ordin sa pregateasca o „situatie numerica de evreii ce au domiciliat in aceasta comuna, care au plecat de bunavoie cu autoritatile si armatele sovietice“. Voi da un singur exemplu. Un astfel de raport din 1943 consemna ca 66 de evrei din Gura Cainari s-au refugiat „de bunavoie“ cu autoritatile si armatele sovietice.

Toti evreii din Gura Cainari, in numar de citeva zeci, au fost impuscati, impreuna cu peste o mie de evrei din Marculesti, din ordinul colonelului Mateies Ermil la 12.07.1941. In raportul sau din 20.07.1941, Mateies a precizat: „Toate executiile facute in acest scop sint motivate si in conformitate cu ordine superioare“ (Documents, VI, p. 411-416; Carp, Cartea Neagra, III, p. 62).
Numarul deportatilor si al victimelor evreiesti din Transnistria a fost mereu redus, cei 108.000 evrei din raportul Vasiliu pomenit anterior disparind cu totul din statistici. Am denumit aceasta jonglerie cu datele „Escrocheria“ (Contributii, II, 2, p. 358). Jandarmeria si Ministerul de Interne si, pe baza lor, Presedintia Consiliului de Ministri au intocmit retroactiv tabele statistice in care numarul deportatilor a fost redus continuu, ajungind la 99.665 in septembrie 1943, in loc de 194.382 (vezi tabelul meu „Modificari in inregistrarea numarului de deportati“, Contributii, II, 2, p. 356). Domnul Siperco il crede oare pe Ion Antonescu cind a afirmat la anchetarea sa, in mai 1946: „Dupa calculul meu, au fost deportati intre 150.000-170.000 de evrei“? (Ibid., p. 358).

Au fost falsificate uneori de doua ori documentele privind pogromul de la Iasi. Marele Stat Major a intercalat documente inexistente, din care ar reiesi vina germana pentru o serie de crime contra poporului evreu comise exclusiv de Armata romana sau interventii inchipuite pentru a pune capat unor crime la care au participat, de fapt, ambii aliati. Recent, examinind ultimul volum de stenograme ale sedintelor guvernului, vol. 7, am fost uimit sa nu gasesc o stenograma din iunie 1942 in care guvernul roman a aprobat, in cadrul unei sedinte festive consacrate implinirii unui an de razboi, deportarea evreilor din Regat si sudul Transilvaniei in lagarul mortii de la Belzec, fapt de altfel confirmat de documente germane. Unde sa fie?

Citi evrei cetateni romani au fost ucisi sau au pierit? Repet, in calcularea victimelor evreiesti, m-am folosit numai de documente romanesti si germane „in timp real“, luind ca baza de calcul numarul evreilor gasiti in viata in 1941 si ramasi in viata in decembrie 1943.
In Regat: circa 18.000, din care peste 14.000 la Iasi (intre timp am publicat un document oficial romanesc care arata ca 13.868 de evrei au disparut, Ibid., p. 121). Centrul SSI din Iasi a raportat in 1943 ca numarul evreilor ucisi in pogrom, asa cum reiese din tabelele nominale ale comunitatii, este de 13.266, dintre care 40 de femei si 180 de copii (documentul inca nu a fost publicat, dar se afla in posesia mea). Circa 150-200 evrei ucisi inainte si in pogromul de la Bucuresti, circa 400 la Galati, in iulie 1940 (m-am bazat pe documente romanesti pe care nu le-am publicat), citeva zeci aruncati din trenuri in 1940 sau linsati de calatori, 1.338 impuscati sau care au pierit in Transnistria din cei 2.016 deportati din Regat in toamna lui 1942 ca infractori la munca obligatorie etc. si alte citeva sute din detasamentele de munca obligatorie, in special cei dusi in Basarabia si Transnistria, in 1942-1944. In total, circa 18.000 (fara Dorohoi).

In Basarabia si Bucovina: 25.000 lichidati in Basarabia in cursul aplicarii ordinului de „curatire a terenului“, in iunie-iulie 1941 (raport Nicolescu), 16.000 deportari pripite (imi pare rau ca dl Siperco nu a inteles calculele), in total 41.000. Bucovina: circa 5.000 ucisi de Einsatzgruppe D si de Armata romana la Cernauti (rapoarte germane despre romani), 15.000 omoriti intr-o orgie criminala comisa de Armata romana la reocuparea partii de sud a Bucovinei si de populatia locala ucraineana si romana, cifra consemnata si de primarul Cernautiului, venerabilul Traian Popovici. In total, 20.000.
In Transnistria: deportati inclusiv din Judetul Dorohoi (de aceea nu i-am inclus in pierderile din Regat), cum am dovedit din documentele romanesti: 194.382. Ramasi in viata la 15 noiembrie 1943: provenind din Basarabia 11.683, provenind din Bucovina 34.149, provenind din Dorohoi 5.142. Asasinati si decedati in Transnistria: 148.558.
Totalul pierderilor (cifre rotunjite): 240.000.

Numarul evreilor ucisi a fost mai mare decit cel cuprins in statisticile romanesti. Serviciul de informatii nazist din Viena, mostenitorul serviciului de spionaj austriac, a analizat in 1943 rezultatele recensamintului general efectuat in Romania in 1941, comparind datele recensamintelor generale din Romania incepind cu 1899, din Basarabia incepind cu 1897 (atunci inclusa in Imperiul rus), din Bucovina si din Transilvania incepind cu 1880 (atunci parte din Austro-Ungaria). Demografii austrieci au notat in studiul despre evreii din Romania ceea ce romanii s-au abtinut sa constate in scris: „Evreii din nordul Basarabiei, atit din orase, cit si din sate [...] au fost lichidati aproape in intregime in razboi“ (Die Bevölkerungzählung in Rumänien, Bearbeitet und herausgegeben von der Publikationstelle Wien, Wien, 1943, p. 24; Recensaminte ale populatiei in Romania).

Domnul Siperco a demonstrat in critica sa goluri enciclopedice de cunoastere a materiei de care s-a ocupat, ignorind nu numai statisticile fundamentale, ci si suferintele populatiei evreiesti. Tezele domniei sale nu rezista unei analize serioase, iar limbajul folosit ramine prea des incompatibil cu normele academice elementare.
Pun la dispozitia Observatorului cultural, spre o eventuala publicare, orice document amintit de mine in acest articol.

Teoria conform careia zeci de mii de evrei s-ar fi „retras cu trupele sovietice“ sau „au fugit cu rusii“ a fost lansata de regimul Antonescu spre sfirsitul existentei sale, mai precis din vara lui 1943, cind a devenit clar ca Armata sovietica va ajunge in Romania. In acest scop s-a desfasurat o vasta operatiune de falsificare de documente si cifre pentru a minimaliza proportiile macelului initiat de Romania lui Antonescu contra cetatenilor ei evrei si contra celor rusi. Citez, pentru dl Siperco si pentru altii, ce a consemnat in jurnalul sau ambasadorul Elvetiei la Bucuresti, Rene de Weck, la 15.02.1944: „O data cu naruirea increderii in victoria Reich-ului, svicetpresedintele Consiliului sde Ministrit intelege ca singeroasele excese din 1941 si 1942 vor atirna intr-o zi greu in balanta Natiunilor Unite. El se straduieste sa micsoreze pasivul si sa mareasca activul Romaniei, in asteptarea reglarii conturilor“.

Activul a fost marit prin falsificare, crezind ca realitatea poate fi modificata post factum si ca urmele documentare pot fi sterse cu totul.
Evreii din Basarabia si Bucovina nu au fost favoritii regimului. Multe mii, considerati dusmanii regimului, au fost deportati impreuna cu mii de romani de catre sovietici cu circa zece zile inainte de izbucnirea razboiului. Bucovina fusese pina in 1918 o provincie austriaca si evreii de acolo, care vorbeau germana, nu aveau nici o afinitate cu cultura rusa. Propaganda sovietica a sustinut, pina in ultimul moment, ca zvonurile despre un iminent razboi cu Germania sint nefondate, publicind chiar un comunicat TASS in acest sens cu o saptamina inainte de 22.06.1941. Anul de regim sovietic a constituit o catastrofa nationala, economica si culturala, pentru evrei. Conducatorii miscarii sioniste si fruntasi ai comunitatilor au fost arestati si deportati. Dupa semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, propaganda sovietica a incetat subit sa-i mai atace pe nazisti, trecind cu vederea politica si actiunile lor antisemite. Evreii din imperiul sovietic aveau numai sursa oficiala de informare si propaganda. Razboiul i-a surprins fara conducerea traditionala, deportata in Siberia si in alte locuri indepartate.

Granita pe Prut a ramas relativ linistita in prima saptamina, rolul Armatei romane fiind nu de a ataca, ci de a-i fixa pe sovietici pe loc si de a impiedica o spargere a frontului in directia Ploiesti, in timp ce Armata germana strapungea frontul la sud de Lvov si inainta rapid, sub forma de semicerc, spre Marea Neagra, invaluind si Transnistria. Primii care au fost evacuati in mod ordonat au fost cadrele aduse de sovietici din Rusia si Ucraina pentru a guverna cele doua provincii romanesti, precum si citeva spitale si intreprinderi. Granita de la 1940, si in special podurile de peste Nistru din nordul si sudul Basarabiei, a continuat sa fie pazita de graniceri, apoi trupele sovietice nu au permis timp de circa doua saptamini refugierea nici unui cetatean, evreu sau neevreu, in interiorul Rusiei. Familii evreiesti impovarate cu copii si batrini nu s-au decis sa fuga. Numai dupa ce au ajuns primele zvonuri despre atrocitatile de necrezut comise de Armata si Jandarmeria romana contra populatiei evreiesti – maceluri, jafuri, violuri, distrugeri si incendieri –, a inceput o miscare de fuga, dar era prea tirziu. Nu mai circulau trenuri, pe drumuri erau deja trupe avansate romano-germane sau bande de tarani organizate din timp de Sectia a doua a Marelui Stat Major, care ucideau fara mila evrei.

In sudul Basarabiei, din cauza configuratiei frontului si apropierii de Odesa, au putut fugi mii de evrei. Dar ceea ce este mai important, numai in prima saptamina si, in unele locuri, numai citeva zile s-a mentinut legatura feroviara cu interiorul Rusiei. Aviatia germana a distrus in mod sistematic podurile de cale ferata si a mitraliat si bombardat trenurile, omorind mii de pasageri. Inaintarea Wehrmacht-ului a fost atit de rapida incit trenuri plecate din garile Chisinau si Cernauti nu numai ca nu au ajuns la destinatie, dar au ajuns pe teritorii deja ocupate de Armata germana. Multi tineri evrei si romani recrutati de sovietici au fost abandonati de sergentii si ofiterii care ii insoteau, dupa ce au trecut Nistrul si inainte de a primi uniforme, deoarece ofiterii sovietici si-au dat seama ca Armata germana i-a devansat si au incercat sa se salveze. Ritmul avansarii Armatei germane nu a permis refugierea organizata sau neorganizata a evreilor. Sute de mii de soldati sovietici au cazut atunci prizonieri, dintre care citeva zeci de mii in miinile Armatei romane.

Crede oare domnul Siperco si toti cei care acrediteaza ideea retragerii evreilor cu sovieticii ca Armata sovietica in retragere si-a pus la dispozitie parcul de camioane pentru a salva 100.000 de evrei romani? Nu-i pot cere domnului Siperco sa aiba si cunostinte de istorie militara, sfera sa de activitate, daca am inteles bine, fiind mai mult sau mai putin Crucea Rosie si documentele elvetiene despre Romania. Ar fi nedrept sa-i cer sa consulte, de exemplu, Jurnalul de operatiuni al Marelui Cartier General al Wehrmacht-ului (a fost citat in lucrarile unor istorici romani), dar cel putin un studiu bun despre cel de-al doilea razboi mondial. Ar fi aflat ca, de exemplu, pe 9 iulie, trupele germane au atins Nistrul in nord si au inceput sa construiasca capete de pod. La 10 iulie, au atins, in zona care ne intereseaza, linia Stalin si au ocupat Berdicev, la nord de viitoarea granita a Transnistriei. La 11 iulie, trupele romano-germane au patruns in centrul Basarabiei, punind capat oricarei incercari de fuga din zona cea mai populata de evrei din provincie. La 15 iulie, Armata romana a atins in citeva locuri Nistrul si in partea de nord chiar l-a trecut.

La 17 iulie, trupele romane au ajuns in apropiere de Chisinau, fara sa intre in oras, iar trupele germane au ocupat Orheiul. La 19 iulie, o divizie de tancuri romana a efectuat o strapungere spre sudul Basarabiei. La 20 iulie a fost strapunsa linia Stalin la Moghilev-Podolsk – si cu aceasta s-a terminat orice incercare de fuga spre Transnistria, din nordul si din centrul Basarabiei. Armata sovietica se afla atunci in retragere, abandonind cantitati uriase de mijloace de lupta si nefiind in stare sa-si salveze patru divizii. La 21 iulie au inceput sa cada ploi torentiale, care au paralizat timp de peste o saptamina continuarea ofensivei germano-romane, dar si incercarile de a fugi din Basarabia. Tancurile germane se aflau la 25 de km de Uman, adinc in Ucraina. La 23 iulie, trupele romane au atins Tighina in sud; la 24 iulie, rusii abandonau Cetatea Alba; la 25-26 iulie trupele sovietice care se mai aflau in Basarabia se retrag spre sud, spre Odesa. Trupele germane care depasisera Niprul reusisera sa inconjoare zeci de mii de soldati sovietici si se aflau deja la nord-vest de Uman, inca neocupat, si in fata Kievului. La 27 iulie a fost ocupata Balta si trupe germane avansate au inconjurat circa o suta de mii de soldati sovietici intre Odesa si Jitomir.

35.000 evrei evacuati cu trenul din Odesa, ianuarie-februarie 1942;
- 28.131 evrei, majoritatea din Judetul Ribnita, „evacuati“ din Transnistria pe lumea cealalta in octombrie-decembrie 1941.
Total: 177.631 evrei lichidati. Toate datele nu sint ale mele, ci date din rapoarte oficiale.
In decembrie 1942, Inspectoratul General al Jandarmeriei raporta ca in Transnistria mai traiesc 29.971 evrei localnici (raportul nu a fost publicat). La 1 noiembrie 1943, Comandamentul Corpului III Armata raporta ca in Transnistria traiau 70.770 evrei (romani si localnici; Arhiva speciala „Ossobi“ de la Moscova, 493-1-6, p. 187). „Situatia numerica“ din 15.11.1943, citata anterior, pe care am gasit-o printre documentele din dosarele secrete ale Ministerului de Externe, specifica numarul evreilor deportati, cetateni romani: 49.927. Circa 20.000 evrei ucraineni din cei 200.000 gasiti de autoritatile de ocupatie romana au ramas in viata. 180.000 evrei localnici au fost masacrati de administratia romana sau de germanii localnici cu ajutorul aceleiasi administratii.

Din Odesa, evacuati in Judetul Berezovca. Intrebarea pe care mi-o pune domnul Siperco: „Cum se poate explica lipsa de reactie a autoritatilor romane fata de executiile de evrei evacuati din Odesa, comise de catre politia germana SS si savirsite pe un teritoriu aflat, cel putin teoretic, sub jurisdictie romaneasca?“ denota o profunda necunoastere a subiectului de care se ocupa. Ei au fost adusi acolo pentru a fi exterminati. La acea data, ianuarie-aprilie 1942, statul roman aplica politica nazista de exterminare a poporului evreu. Erau aceiasi evrei despre care Antonescu declarase in Consiliul de Ministri ca „pot sa moara 10.000, pot sa moara toti“. La acea data, politisti ucraineni si jandarmi romani impuscau zeci de mii de evrei la Bogdanovca si Domanevca, iar citeva zeci de detinuti le ardeau zi si noapte cadavrele.

Era in zilele cind la Bucuresti si la Berlin se trata deportarea tuturor evreilor din Romania in lagarul mortii de la Belzec si germanii ordonasera largirea capacitatii de gazare si ardere, ca sa poata extermina 2.000 de evrei romani pe zi. Nu stiu ce documente provenind de la Marele Stat Major privind subita grija de evreii deportati din Odesa citeaza dl Siperco. Il pot trimite la documente veridice, precum rapoartele lunare ale legiunii de jandarmi Berezovca, pe care le-am publicat in Transnistria si care arata colaborarea dintre cele doua autoritati pentru lichidarea evreilor. Incepind cu vara anului 1942, guvernatorul Alexianu a predat circa 15.000 evrei romani, printre care evrei deportati din Cernauti in vara lui 1942, autoritatilor germane de peste Bug, pentru munca, deci i-a sortit mortii.

La a opta conferinta a prefectilor si a sefilor Guvernamintului, care a avut loc la 20 septembrie 1942 la Odesa (deci nu februarie 1942!), conferinta menita sa evidentieze realizarile Guvernamintului in primul an de ocupatie, guvernatorul Alexianu s-a adresat prefectilor, printre altele cu urmatoarele cuvinte: „Prefectii ce au evrei si tigani sa organizeze munca lor in orice fel de intreprinderi, in conformitate cu Ordonanta s23t si a instructiunilor date. Cine nu vrea sa munceasca va fi trecut peste Bug, unde sint primiti“ (Transnistria, 3, p. 1802).
Nu are importanta cite dosare au fost arse de autoritatile romane din perioada razboiului. Au ramas destule dovezi, chiar din surse romanesti, dar si germane, pentru a dovedi ca, in anii 1941-1942, Romania se alaturase nu numai razboiului anticomunist, ci si razboiului declarat de Germania nazista contra poporului evreu.

Intelegerea tabelelor statistice cere o anumita rabdare si capacitate analitica. S-ar putea ca domnul Siperco sa nu le fi inteles. Dar ca le-as fi falsificat eu sau ca sint „eronate“? Il invit pe domnul Siperco sa mai faca un efort si poate, poate le va intelege acum, dupa ce am incercat sa explic, „cu creionul in mina“, cum am ajuns la cifrele mentionate.
Cit ii priveste pe cei 16.000 de evrei lichidati dupa deportarile pripite facute de Jandarmeria romana in vara anului 1941, il invit sa citeasca cu atentie notele mele, sa controleze fiecare informatie – si daca tot nu intelege... nu e vina mea.

Dl Siperco a facut uz de un studiu pe care l-am publicat in 1988, intitulat The Romanian Way of Solving the „Jewish Problem“ in Bassarabia and Bukovina, June-July 1941, in care am prezentat anumite date statistice privind victimele evreiesti ale Holocaustului, le-a combinat acum cu cele din Contributii, publicat in 2002, si iata-ma descalificat. In 1988 nu cunosteam documentele continind date statistice referitoare la exterminari descoperite incepind cu anul 1992 in diferite arhive din fosta URSS si din Romania.

Domnul Siperco continua sa ma acuze ca sustin ca 100.000 de evrei au fost ucisi in prima faza a curatirii terenului, ceea ce, intr-adevar, am afirmat in 1988, dar trece cu vederea ca in 2002, dupa ce am avut la dispozitie datele secrete oficiale, mi-am revizuit concluziile si am scris: „O data cu descoperirea documentelor romanesti secrete, a devenit clar ca numarul evreilor ucisi in primul val de exterminare a fost mai mic decit s-a crezut inainte“ (Contributii, II, 2, p. 383). In consecinta, nu stiu cum sa caracterizez comportarea criticului meu.
Domnul Siperco sustine ca as fi intarit afirmatia mea ca numarul victimelor evreiesti s-a cifrat la 250.000 bazindu-ma pe raportul delegatului Crucii Rosii, Karl Kolb, din 1944, si falsificind date istorice. Kolb nu putea sti in 1944 numarul victimelor. Iata ce am scris: „Reprezentantul Crucii Rosii in Romania, Karl Kolb, a apreciat in 1955... numarul victimelor dintre evreii din Basarabia, Bucovina si Judetul Dorohoi... la 220.000-241.000 evrei“. In continuare, am mentionat sursa: vezi raportul lui Karl Kolb despre pierderile din rindul evreilor din Romania, 10 august 1955 (Contributii, II, 2, p. 401).

La Dalnic, linga Odesa, au fost impuscati si arsi, cei mai multi de vii, cel putin 25.000 de evrei, intre 17-24 octombrie 1941. Ordinul dat de Antonescu a specificat „suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei din ghetouri si a cel putin 100 evrei prin spinzurare in piete“ (vezi ordinul in Contributii, II, 2, p. 378). Dar nu numai la Dalnic au fost ucisi evrei de catre Armata romana, ci si in Odesa. La 24 octombrie i s-a raportat generalului Tataranu ca „represiunea s-a executat in interiorul orasului prin impuscare si spinzurare… iar executarea evreilor din ghetouri este in curs pentru efectivul raportat“ (Ibid., 1, p. 178-179). Prizonierii de razboi sovietici au fost pusi sa scoata cadavrele carbonizate si sa le ingroape. La deschiderea gropilor comune au fost gasite „peste 22.000 de cadavre, printre care si cadavre de copii care au murit sufocati. Parte din cadavre aveau semne de gloante, membre sfirtecate si cranii sfarimate“ (Ibid., p. 189, din Arhiva Partidului Comunist judetean Odesa, Partinii arhiv, Fond II, opis II, dosar 52, p. 22).
Aceste cadavre erau numai cele de la Dalnic. Mai erau inca mii de evrei impuscati la inchisoarea centrala din Odesa si cei spinzurati pe strazi. Peste 25.000 de evrei au fost deportati atunci, la sfirsitul lui octombrie 1941, pe jos, la Mostovoi, in drum spre lagarul mortii de la Bogdanovca.

Daca comandantul legiunii de jandarmi din Berezovca nu ar fi fost implicat in luare de mita nu am fi stiut, pina la deschiderea arhivelor din Ucraina (1993) si pina la dezvaluirea unei supravietuitoare din convoi, Mila Morduhovici (1995), unde au disparut zeci de mii de evrei din Odesa care au fost deportati pe jos, imediat dupa explozia de la comandamentul romanesc al orasului. Comandantul legiunii, maiorul Ioan Popescu, a raportat la 31 ianuarie 1942 despre rutina deportarilor pe jos din Odesa si Catargi:
„La aceasta legiune s-au primit, cu incepere din noiembrie 1941, evreii veniti dinspre localitatile Catargi si Odesa pentru a fi transferati spre Bogdanovca, la lagarul ce se infiintase acolo... Evreii se primeau numeric, asa ca legiunea nu are evidenta celor ce au trecut prin acest lagar.
Transferarea acestor convoaie de evrei era in sarcina exclusiva a jandarmilor“ (Raportul comandantului legiunii de jandarmi din Judetul Berezovca catre prefectul judetului, 31 ianuarie 1941 – a se vedea documentul in Transnistria, 2, p. 709).

Convoaiele au marsaluit pe jos circa 150 de km pina la Bogdanovca, timp de circa doua saptamini, majoritatea timpului pe ploaie torentiala si inghet. Nu li s-au dat nici hrana si nici apa, si cine raminea in urma era impuscat de jandarmi. Noptile, convoaiele erau coborite de pe drumuri, care si ele devenisera impracticabile, deoarece nu erau asfaltate, evreii fiind dusi pe cimp, siliti sa se aseze pe terenul mocirlos si sa nu se miste dintr-un loc in altul. Femeile tinere erau violate atit de catre jandarmi, cit si de politistii ucraineni. Iata un alt raport despre aceste convoaie:
„Locotenent Pandrea Dumitru, comandantul Sectorului de jandarmi Mostovoi, dezvirginind o evreica din convoi, cu numele Mariana, a produs dezgust si revolta pentru populatie; cearceaful plin cu singe a fost aratat dlui pretor chiar de catre dl lt. Pandrea, care, de altfel, in repetate rinduri prezenta acest fapt drept o mindrie“ (a se vedea raportul, Ibid., 3, p. 1692).

40.000 de evrei din Odesa, oras si judet, si un numar necunoscut de evrei din Judetele Ananiev, Ovidopol si Oceacov au fost deportati pe jos in luna noiembrie si inceputul lui decembrie 1941: Prefectul Judetului Golta, Isopescu, a fost informat de venirea lor la 13 noiembrie 1941. „Mai sint pe drum inca vreo 40.000 din directia Odesa“ (vezi documentul, Contributii, II, 2, p. 102-103). In acelasi raport, Isopescu a anuntat ca peste 10.000 de evrei localnici au murit in chinuri: „In cei din Gvosdovca a dat tifosul si au murit vreo 8.000, cu tot cu cei morti de foame“ (Ibid., p. 102). Consemnarea cifrei de 65.000 evrei „evacuati“ (pe jos) din Judetul Odesa s-a facut de catre guvernatorul Alexianu, documentul fiind descoperit si publicat de mine (vezi Contributii, II, 2, p. 373). Lichidarea evreilor din Odesa, in numar de peste 100.000, a continuat in ianuarie 1941, dupa ce Antonescu, nerabdator sa afle rezultatele conferintei de la Wansee, planuita pentru decembrie 1941, dar aminata pentru 21 ianuarie 1942, a spus in sedinta guvernului din 16 decembrie 1941:

„Chestiunea jidanilor se trateaza la Berlin. Germanii vor sa-i duca pe toti jidanii din Europa in Rusia si sa-i aseze in anumite regiuni. Dar pina la executie este timp. Ce facem in acest timp cu ei? Asteptam ce se decide la Berlin? Asteptam o decizie ce ne priveste pe noi? Trebuie sa-i punem in siguranta? Baga-i in catacombe, baga-i in Marea Neagra. Nu vreau sa stiu nimic. Poate sa moara 100, poate sa moara 1.000, poate sa moara toti!“ (stenograma, in Transnistria, 2, p. 518). Atunci s-a dat si ordinul de lichidare si ardere a cadavrelor a 70.000 de evrei la Bogdanovca si Domanovca. Numarul evreilor deportati din Odesa cu trenul in ianuarie-februarie 1941 s-a cifrat in mod oficial la 33.090 (vezi raportul presedintelui Biroului central de evacuare, colonel Velcescu, din 13.02.1942, Contributii, II, 1, p. 249-250). Dar politia a continuat sa vineze evreii din oras care au incercat sa se ascunda si, la 7 aprilie, doctorul Gheorghe Tataranu, amintit anterior, a raportat ca numarul evreilor deportati din Odesa a ajuns la 35.000 (raportul, in Transnistria, 3, p. 1280). Mai mult decit atit, doctorul Tataranu isi oferea atunci serviciile si experienta pentru deportarea evreilor din Regat la care se lucra atunci. El s-a laudat cu organizarea deportarilor, subliniind ca planul pe care l-a conceput pentru evacuarea populatiei evreiesti din Odesa in Judetul Golta a fost „rational“ si „poate servi de exemplu pentru astfel de probleme in viitor“ (Ibid., p. 1281).

In judetele din vestul Transnistriei s-a desfasurat atunci o vasta operatiune romaneasca de lichidare a evreilor ucraineni, care a fost consemnata sub titlul nevinovat de „evrei evacuati din Transnistria“. Din Transnistria evreii puteau fi evacuati doar pe lumea cealalta. Oare dl Siperco n-a inteles nici acum semnificatia cuvintelor „evacuati din Transnistria“, care inseamna lichidati de autoritatile romane? Acesti evrei au fost incolonati si dusi la Bogdanovca si la Domanevca pentru impuscare si ardere. Si acest document-statistica din 23 mai 1942 a fost gasit in dosarele Ministerului de Externe, problema 33 sau problema evreiasca. In document s-a specificat, de exemplu, ca evreii din Judetul Dubasari n-au fost lichidati de romani, „evacuarea facindu-se de organele SS ale Armatei germane inainte de administratia romaneasca“. Intr-adevar, evreii din Dubasari, in numar de circa 15.000, au fost „evacuati“ in doua mari gropi comune de catre Einsatzgruppe D, cum arata si raportul lor, inainte de preluarea judetului de catre administratia Transnistriei.

In total, autoritatile romanesti au lichidat, conform propriilor lor date culese in timp real, 32.433 evrei, defalcati – unde s-a putut – si dupa barbati, femei, copii (tabelul, in Contributii, II, 2, p. 371; nu i-am inclus pe evreii din Odesa „evacuati“ cu trenul, mentionati anterior). Ca sa nu fie nici o umbra de indoiala privind aceasta cifra, voi cita din primul paragraf al raportului: „In Judetul Moghilev sint in total aproximativ 70.000 evrei, dintre care 56.000 evacuati din tara si 14.000 evrei bastinasi“ s.a.m.d. (Ibid., p. 263-364). Si acum sa facem totalul:
- 10.000 evrei localnici din Judetul Golta lichidati in octombrie-inceputul lui noiembrie 1941 (raportul Isopescu);
- 25.000 evrei (cel putin) impuscati, spinzurati si arsi de vii la Odesa;
- 14.500 evrei ucraineni fortati sa treaca Bugul si lichidati de germani;
- 65.000 evrei din Judetul Odesa deportati pe jos incepind cu sfirsitul lunii octombrie si in noiembrie 1941. Majoritatea au fost impuscati intre 21.12.1941-18.03.1942 si cadavrele – arse;

Documentul cu rezultatele acestei numaratori l-am publicat in Contributii, II, 2, p. 363-364, si ele mi-au folosit drept baza pentru calcularea numarului deportatilor din 1941. Oricine poate controla datele mele. Am extras numai cifrele care se refera la evrei romani, dar raportul include si evrei ucraineni. Cele doua rapoarte in timp real dovedesc ca in Transnistria se aflau, in decembrie 1941, 187.845 deportati din Basarabia si Bucovina. Cele doua rapoarte nu se suprapun si au fost compuse in aceeasi luna, decembrie 1941: raportul Vasiliu reda situatia in Judetele Tulcin, Balta si Golta (108.002 evrei); raportul SSI, in Judetele Moghilev (65.000), Iampol (262), Ribnita (427), Tiraspol (70). Alte localitati: 13.748. Total: 79.507 evrei. Deci, numarul de evrei deportati din Basarabia, Bucovina si Judetul Dorohoi, aflati in viata la inceputul lui decembrie 1941, obtinut din documente romanesti in timp real, a fost de 187.845 (si nu 142.001). La acest numar trebuie adaugati evreii deportati in 1942 din Basarabia si Bucovina (4.290), din Regat si sudul Transilvaniei (2.216: vezi tabelele 6 si 7, Ibid., p. 335, bazate si ele pe documente in timp real).

In total, numarul deportatilor a fost de 194.382 evrei. Confirmarea numarului deportatilor am gasit-o la dr. Gheorghe Tataranu, seful Directiei Sanitare a Guvernamintului Transnistria, care, nestiind de calculele ulterioare ale domnului Siperco, a indraznit sa publice o brosura la Odesa in 1943! Pentru a evidentia contributia sa la asanarea epidemiilor in primul an de ocupatie: „Personal sanitar in majoritate lipsa, institutii dezorganizate, populatie deportata din tara, in numar de peste 200.000 [...] armata dorea libertate de actiune in est“ (vezi documentul, Ibid., p. 357). Cifrele diferite care apar in rapoartele Jandarmeriei cu privire la numarul deportatilor nu sint rezultatul „incapacitatii administratiei romanesti pentru a transmite si centraliza datele“, cum afirma dl Siperco, ci al unei hotariri principiale de a falsifica date in scopul de a reduce raspunderea statului roman pentru crimele contra evreilor (a se vedea in continuare).

Citi evrei deportati au ramas in viata in Transnistria? La 15 noiembrie 1943 s-a raportat Presedintiei Consiliului de Ministri ca in Transnistria se aflau 49.927 evrei, dintre care 6.425 din Regat (vezi Situatie numerica de evreii aflati in prezent in Transnistria, din cei evacuati din Basarabia, Bucovina, Judetul Dorohoi si Vechiul Regat, Ibid., p. 369. Notele publicate de Editura Hasefer la tabelul statistic compus de mine in Contributii, p. 368, nu corespund cu textul). Desi au mai fost omoriti evrei de catre trupele germane in retragere in iarna si primavara lui 1944, am considerat aceasta cifra oficiala ca incheiata. Au fost deportati – conform datelor oficiale – 194.383 evrei. Au ramas in viata 49.927. Au murit in Transnistria 144.456. Aceasta cifra nu-i cuprinde pe evreii ucisi de jandarmi si soldati romani si de germani in cursul aplicarii ordinului de „curatire a terenului“ in Basarabia si Bucovina in vara lui 1941.

Citi evrei ucraineni au fost gasiti si citi au ramas in viata? Bazindu-ma iar numai pe documente romanesti si, in parte, germane in timp real, am ajuns la concluzia ca autoritatile romane de ocupatie au gasit in Transnistria circa 200.000 evrei ucraineni. Autoritatile sovietice au efectuat un recensamint al populatiei in ianuarie 1939, dar nu au publicat rezultatele. Profesorul Altschuler de la Universitatea Ebraica a publicat datele recensamintului privind populatia evreiasca in 1993 (M. Altschuler, editor, Distribution of the Jewish Population of the USSR, 1939, Hebrew University, Jerusalem, 1993). Suprapunind harta Transnistriei pe harta judetelor sovietice Odesa si Vinita, dupa ce am exclus teritoriile neincluse in provincia ad-hoc ocupata de romani, am gasit ca in Transnistria traiau, in 1939, 331.000 de evrei, dintre care 200.961 la Odesa. Zeci de mii de evrei ucraineni au fost ucisi de Einsatzgruppe D, de militari germani si romani la ocuparea regiunii. Numai o mica parte din acesti evrei (si un numar si mai mic in Basarabia) a reusit sa se salveze in interiorul Rusiei (a se vedea in continuare). Numarul de 200.000 este confirmat de numarul evreilor ucisi de romani sau de nemti dupa ce le-au fost furnizati de romani. In decembrie 1941 traiau in judetele de la vest de linia ferata Jmerinca-Odesa, conform raportului SSI amintit inainte si care poate fi consultat de oricine, 28.131 evrei localnici.

Citi au fost deportati? (si nu evacuati, cum consemneaza domnul Siperco, adoptind limbajul ipocrit al autoritatilor romanesti). Numarul celor deportati in 1941 ar fi trebuit deci sa fie, conform datelor reale, de 91.845 (Bucovina cu Hotin si Dorohoi), plus 55.867 (Basarabia), plus circa 16.000 (inapoiati in Basarabia dupa „deportarile pripite“) = 163.712.
Numarul lor a fost mai mare cu circa 24.000, cifrindu-se la 187.145. Aceasta inseamna ca in Basarabia s-a aflat la inceputul razboiului un numar mai mare de evrei decit cel inregistrat in recensamintul de la 1930, in urma refugierii unui numar necunoscut de evrei din Romania in Basarabia si Bucovina in zilele anexarii si dupa anexarea lor Uniunii Sovietice. Joint-ul care a acordat un oarecare sprijin banesc refugiatilor a apreciat, in 1940, numarul lor la citeva zeci de mii. Deoarece nu s-a efectuat un recensamint in anul de ocupatie sovietica, nu i-am luat in seama, bazindu-ma, cum am sustinut, numai pe date oficiale raportate in timp real.

Cert este ca zeci de mii de evrei originari din Basarabia si Bucovina care se stabilisera in anii interbelici in special in Regat, dar si evrei regateni, ca de altfel si zeci de mii de romani, s-au refugiat in provinciile ocupate, in vara si toamna lui 1941. Acestora li s-a adaugat un numar necunoscut de evrei sovietici care au sosit in marile orase dupa ocupatia sovietica. Refugiatii si evreii sovietici au fost primii care s-au decis sa fuga din cele doua provincii cind si-au dat seama ca Armata sovietica se afla in plina retragere, dar nu au ajuns departe. Cind jandarmii au efectuat prima numaratoare a evreilor in Transnistria, i-au inclus si pe ei in totalul evreilor deportati (a se vedea in continuare).
Calcularea numarului deportatilor a fost foarte simpla, deoarece exista doua documente secrete oficiale romanesti pe care le-am gasit in arhive, in 1996. Raportul inspectorului general al Jandarmeriei, generalul C. Vasiliu, din 9 decembrie 1941 (care mi-a fost pus la dispozitie de Radu Ioanid), arata ca s-a incheiat campania de deportare din Basarabia si Bucovina si ca 108.002 evrei „au fost asezati in zonele aratate in schita anexata“ (Ibid., p. 360).

Harta anexata care, din pacate, nu a fost reprodusa in Contributii, desi am trimis-o, arata ca acesti evrei au fost concentrati in trei zone de-a lungul Bugului, conturate pe harta: 47.545 la nord, in Judetul Tulcin, care a cuprins tirgurile Mitki, Peciora si Rogozna; 30.981 in centru, in Judetul Balta, in tirgurile Obodovca si Belanovca; 29.476 in Judetul Golta, in zona lagarului Bogdanovca. Toate localitatile amintite au fost notate pe harta pregatita de generalul Vasiliu, care poate fi consultata in volumele mele in engleza: Transnistria 1941-1942, The Romanian Mass Murder Campaigns, Tel Aviv University, Tel Aviv, 2003 (in continuare: Transnistria), 2, doc. XX, p. XX. Ei au fost adusi acolo de jandarmi pentru a fi trecuti de partea germana a Bugului spre a fi exterminati de germani, conform intelegerii semnate la 30 august 1941 la Tighina intre generalul Nicolae Tataranu, din partea Marelui Stat Major, si generalul german Arthur Hauffe, din partea Comandamentului Suprem al Armatei germane. Se credea atunci ca razboiul se va termina in cel mult doua-trei luni.

In privinta evreilor se specifica: „evacuarea lor peste Bug nu este posibila in prezent. Ei trebuiesc deci concentrati in tabere de munca si intrebuintati la lucru, pina dupa terminarea operatiunilor, cind evacuarea lor va fi posibila“ (vezi documentul in Contributii, II, 1, p. 12). La 30 septembrie, Antonescu a ordonat internarea imediata „in lagarele de pe Bug“ a evreilor aflati in Transnistria (deci si evreii ucraineni) si „luarea in primire“ a averilor lor, adica jefuirea lor (vezi documentul, Ibid., p. 76). Trimisul lui Eichmann in Romania, Gustav Richter, diplomat in Ambasada germana la Bucuresti, a raportat la 17 octombrie 1941 la Berlin ca Antonescu concentreaza 110.000 evrei din Basarabia si Bucovina de-a lungul Bugului, „cu scopul de a-i extermina“ (Documentele de la Nürenberg, PS-3319, vezi fotocopia documentului in Documents, V, p. 110). Trecerea peste Bug nu a fost posibila din cauza refuzului german de a-i primi. Totusi jandarmii romani au reusit sa impinga peste Bug, 14.500 evrei, care au fost imediat lichidati (vezi Contributii, II, 2, p. 376).

Ceea ce partea romana considera ca o nerespectare a intelegerii Hauffe-Tataranu, adica refuzul partii germane de a-i primi si extermina pe evrei (inclusiv 60.000 de evrei din Regat, pe care Antonescu vroia sa-i deporteze imediat, a caror deportare a fost oprita de Ministerul de Externe german, Documents, III, 1.09.1941, p. 102), a fost explicata la data respectiva de catre guvernatorul Alexianu in raportul sau catre Antonescu din 11 decembrie 1941: „Nu vom avea liniste in Transnistria pina nu vom executa dispozitia din intelegerea Hauffe-Tataranu, pentru trecerea evreilor peste Bug. Pentru mine, problema evreiasca de la Odesa, cit si din Transnistria, trebuie rezolvata radical si aceasta rezolvare nu se poate face decit prin indepartarea totala a evreilor din Transnistria si trecerea lor peste Bug, asa cum avem incheiata conventia cu germanii“ (Transnistria, 2, p. 466).
La 30 noiembrie 1941, Antonescu, constatind ca, contrar ordinului sau din 30 septembrie, citat inainte, nu toti evreii din Transnistria au fost evacuati la est de linia ferma Jmerinca-Odesa, a ordonat sa fie evacuati „la est“, deci in zona Bugului, unde fusesera adusi cei 108.002 evrei, pentru a putea fi trecuti dincolo de Bug, la nemti. A ordonat totodata Serviciului Special de Informatii „sa controleze daca se executa aceasta dispozitie“. SSI a efectuat o numaratoare a evreilor „care se gasesc inca la vest de linia Jmerinca-Odesa“. Linia ferata amintita impartea aproape in doua teritoriul Transnistriei.

M-am bazat in acest scop si pe documente publicate de Matatias Carp, Cartea Neagra, III, care cuprind rapoarte curente ale Jandarmeriei, dar si pe documente germane publicate. Adunind numarul pomenit in aceste documente, am ajuns la 32.000, dintre care 3.000 au fost inapoiati in Basarabia la 5 august prin Atachi si mai putin de 13.000 prin Soroca, internati in lagarul Vertujeni (si nu 27.000). Deci, la cifra de 103.081 de evrei gasiti de Armata romana in Basarabia trebuie adaugati 32.000. Ajungem la un numar de 135.081, evrei gasiti in viata la ocuparea Basarabiei. Dar nici aceasta cifra nu e finala. Trupele germane au capturat in Ucraina mii de evrei dintre cei care incercasera sa se refugieze in Rusia, dar care si-au dat seama ca Armata germana i-a devansat si ca drumul spre interiorul Rusiei le-a fost blocat. In consecinta, ei au incercat sa revina in Basarabia. La inceputul lunii august, soldati germani minau spre Basarabia o coloana uriasa de peste 11.000 de evrei, resturile unei coloane si mai mari.

Pe acestia Antonescu i-a cerut lui Killinger „sa-i miste intr-o alta directie“, adica sa-i lichideze, amenintind ca i se va adresa direct lui Hitler. Führer-ul, precum am descoperit, ii dezvaluise lui Antonescu, la intilnirea lor de la München din 12 iunie, planul „solutiei finale“ a evreilor din Rasarit, adica de pe teritoriile sovietice care vor fi ocupate (Documents on German Foreign Policy, Series D, XIII, doc. 207, p. 317-319). La Ministerul de Externe de la Berlin s-a decis atunci „sa se ia in considerare dorinta generalului Antonescu si sa se dea instructiuni autoritatilor sgermanet de resort sa nu trimita pe evrei inapoi in Basarabia“ (Ibid., doc. 332, p. 528). Cea mai mare parte din acesti evrei au fost in cele din urma lichidati de trupele germane pe teritoriul viitoarei Transnistrii.
Deci, in Basarabia se aflau la inceputul ocupatiei romane cel putin un numar de 135.081 plus 11.000 = 145.081 evrei. Cind au reinceput deportarile, la ordinul lui Antonescu din 27 martie 1942, mai traiau in Basarabia 231 de evrei „pursinge“, in micul ghetou din Chisinau (si nu o mie), precum si 340 de semi-evrei sau evrei botezati in copilarie (vezi harta Guvernamintului Basarabiei, „Legenda evidentei evreilor“, reprodusa in versiunea ebraica a Contributiilor, Vol. 1, p. 652).

Citi evrei s-au aflat in Bucovina? Conform raportului secret al guvernatorului Bucovinei, amintit anterior, in aceasta regiune traiau inainte de inceperea deportarilor un numar de 79.642 evrei, numar obtinut prin adunarea rubricii „evrei evacuati“ cu rubrica „evrei ramasi neevacuati pina in prezent“, excluzind Judetul Hotin, inclus de mine, cum am explicat, in statistica Basarabiei. Si Judetul Dorohoi, de care ma ocup in continuare. In total, numarul evreilor in viata, in Basarabia si Bucovina, la inceputul deportarilor si dupa aplicarea ordinului de curatire a terenului, a fost deci de 224.723 (145.081 plus 79.642). In iunie 1942 au mai fost deportati din Bucovina 4.290 evrei (vezi tabelul original in Contributii, II, 2, p. 354).

In Judetul Dorohoi, unde nu a fost aplicat ordinul de curatire a terenului (care nu a fost aplicat nici in Bucovina de sud), traiau la inceputul deportarilor 11.923 evrei, dintre care au fost deportati 9.367 in 1941 si alti 360 in 1942. In total, 9.727 deportati (Ibid., p. 347-355, nota 26). Dupa deportarile din vara lui 1942, datele furnizate de autoritati Centralei Evreilor (deoarece Centrala nu a putut sa trimita recenzori evrei in Basarabia si Bucovina) i-au permis acesteia sa intocmeasca, in toamna lui 1942, o lucrare si o harta intitulate Rezultatul recensamintului locuitorilor avind singe evreiesc efectuat de Guvernamintul Bucovinei (vezi harta, Ibid., p. 353), din care reiese ca in provincia Bucovina mai traiau atunci 19.475 evrei (si nu 23.250, cum sustine dl Siperco), dintre care 2.316 in Judetul Dorohoi si 126 la Hotin, deci 17.033 in Bucovina istorica. Toate celelalte date citate din Carp, Cartea Neagra, din Memento statistic al Congresului Mondial Evreiesc, 1945 si de dl Siperco nu sint corecte. Eu am acordat incredere datelor secrete romanesti.

Nu am avut acces pina atunci in arhivele romanesti in care, ulterior, am descoperit ca guvernul de la Bucuresti a tinut o evidenta a evreilor ucisi din ordinul sau, inclusiv, uneori, defalcat pe categorii – barbati, femei, copii –, si ca, incepind cu a doua jumatate a anului 1943, s-a depus o uriasa munca de eradicare si falsificare de documente si de cifre care dezvaluiau raspunderea autoritatilor romane pentru Holocaustul ordonat si executat de Armata, Jandarmerie si Politia romana. Datele considerate pina atunci „oficiale“, preluate si de institutii evreiesti, nu corespundeau cu cele secrete, nefalsificate, gasite de mine in arhive.
M-am hotarit sa ma folosesc pe cit posibil numai de datele secrete nefalsificate (deci nu de aprecieri generale), coroborate cu datele si informatiile germane privind proportiile campaniei romanesti sau romano-germane de lichidari de evrei. Voi incerca in continuare sa raspund pe cit se poate celor sustinute de domnul Siperco (dezordinea enuntului domniei sale mi-a creat dificultati).

Citi evrei se aflau in Basarabia in august 1941? Numaratoarea facuta de Jandarmeria romana la sfirsitul lui august 1941 a gasit 55.877 evrei (Contributii, II, 2, p. 348), specificindu-se ca organele insarcinate cu aceasta operatiune „n-au tinut evidenta pe sbazat categoriilor cerute, barbati, femei, copii“.

La aceasta i-am adaugat (si nu de doua ori, cum ma acuza domnul Siperco, o data la Basarabia si alta data la Bucovina) pe evreii din Judetul Hotin mentionati intr-un raport secret al guvernatorului Bucovinei din 9 aprilie 1942 privind numarul deportatilor (Idem, p. 347), in numar de 23.439 (defalcati pe „categoriile cerute“), in total 79.642 (Idem, p. 343, nota 10). Judetul Hotin, parte istorica din Basarabia, a fost alipit administrativ in 1941 provinciei Bucovina, la fel si Judetul Dorohoi din Regat. Precum am mentionat, numaratoarea s-a facut la sfirsitul lui august 1941. Dar mai erau si alti evrei in Basarabia neinclusi in aceasta statistica. „Neregulile“ petrecute in ghetoul de la Chisinau, adica jaf, dar nu in favoarea Bancii Nationale Romane, l-au infuriat pe Antonescu, care a ordonat infiintarea unei comisii de ancheta sub conducerea generalului C. Nicolescu (raportul original l-am gasit in Arhiva de la Chisinau). In acest raport au fost dezvaluite si ordinele secrete de lichidare date de Antonescu. In raport, datat decembrie 1941, se confirma cifra evreilor numarati in Basarabia (55.867, fara Judetul Hotin), dar se adauga un numar de 25.000 de evrei „care au murit de moarte naturala, au evadat sau au fost impuscati“, ajungind la circa 80.000 (vezi documentul, Idem, p. 351).

In afara de afirmatia absurda ca mii de evrei ar fi putut muri de „moarte naturala“ in doua luni, nici afirmatia ca au evadat nu era adevarata pentru simplul motiv ca nu aveau unde evada. Avem deci, pina acum, conform datelor oficiale romanesti, 79.642 plus 23.439 = 103.081 evrei. La sfirsitul lunii iulie 1941, inainte de predarea oficiala a Transnistriei administratiei romanesti, soldatii si jandarmii romani care concentrasera zeci de mii de evrei in nordul Basarabiei, dintre cei pe care nu i-au lichidat imediat, conform ordinului de „curatire a terenului“, au inceput sa-i impinga dincolo de Nistru, impuscind sute dintre ei si aruncindu-le cadavrele in Nistru pentru a-i grabi sau din cruzime. Am definit aceasta campanie ca fiind una de „deportari pripite“. Numarul evreilor trecuti cu forta peste Nistru din Basarabia la sfirsitul lui iulie si inceputul lui august 1941 a fost de circa 32.000. Am explicat pe larg si documentat cum am ajuns la aceasta cifra, bazindu-ma pe rapoarte si dispozitii date atunci, in timp real, Jandarmeriei de a nu permite inapoierea lor (Idem, p. 344-345, nota 11).

Monumentul Holocaustului, în cinci piese

http://www.cotidianul.ro/monumentul_holocaustului_in_cinci_piese-58789.html
Roata romilor, Steaua lui David, Relieful Via Dolorosa, o coloană memorială şi un templu sacral vor alcătui memorialul din centrul Capitalei.
Ministerul Culturii şi Cultelor vrea să amplaseze, în primăvară, un monument al Holocaustului în Centrul Istoric al Bucureştiului, în spaţiul delimitat de străzile Anghel Saligny, Mihai Vodă, Lipscani şi Brezoianu. Monumentul va fi alcătuit din cinci obiective. Trei dintre ele reprezintă steaua lui David, care este simbolul evreilor, Roata romilor, care aminteşte de migraţia acestora din India spre Europa, relieful Via Dolorosa, care semnifică o şină de tren ce duce cu gândul la transportul evreilor spre lagăre.

Totodată va fi amplasată o coloană care va marca locul Memorialului şi care va putea fi văzută de la distanţă. Coloana are o compoziţie complexă şi îşi va schimba profilul pe măsură ce vizitatorul o înconjoară.
„Semnificaţiile unei coloane sunt multiple şi bine cunoscute în România, care posedă una dintre cele mai cunoscute coloane din lume. Aici semnificaţia amintirii este intenţionată”, ne-a explicat Peter Jacobi, sculptorul care a câştigat concursul organizat de Ministrul Culturii şi Cultelor pentru atribuirea lucrării.

„Coloana memorială se află acum într-o turnătorie din Germania şi va fi gata în luna decembrie. Ea va fi făcută din fontă, pe motiv că acest material dă o expresie mai gravă monumentului”, ne-a declarat sculptorul. Potrivit acestuia, şi Roata romilor este în prezent în faza de turnare, tot în Germania, şi va avea un diametru de 2,8 metri, iar în mijlocul ei va fi o platformă cu 16 raze. Steaua lui David va fi şi ea făcută din fier masiv, tot de nemţi.

În mijlocul acestor piese, autorităţile vor să amplaseze un templu „sacral”, care va avea acoperişul spart şi făcut din bârne cu spaţii între ele. „Peste bârne vom pune sticlă. Lumina va pătrunde haşurat şi va crea o atmosferă unică. Templul va fi sub formă de culoar pe care se va putea circula, iar de o parte şi de alta vor fi două încăperi încastrate în pereţi. Într-o încăpere vor putea fi admirate pietre de pe mormintele evreieşti desacralizate originare din Ucraina, iar în cealaltă, pietre dintr-un cimitir dezafectat din Bucureşti. Monumentul va costa 17 milioane de lei“, potrivit sculptorului. La sfârşitul lunii octombrie, Consiliul General al Capitalei va lua în discuţie Planul Urbanistic Zonal al Monumentului.

România continuă să comemoreze Holocaustul
http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/821256/Romania-continua-sa-comemoreze-Holocaustul/
În urma vizitei efectuate, astăzi, la Cotroceni de către directorul American Jewish Committee, Andrew Baker, şi vicepreşedintele B'Nai B'rith International, Daniel Mariaschin, preşedintele Traian Băsescu a dorit să asigure că România va continua să promoveze, să studieze şi să comemoreze Holocaustul.
Întâlnirea de azi a fost prilejuită de conferinţa internaţională cu tema combaterii antisemitismului care are loc la Bucureşti.
"Şeful statului a mulţumit pentru sprijinul acordat de organizaţiile evreieşti pentru organizarea Conferinţei de la Bucureşti şi a dat asigurări interlocutorilor că România va continua demersurile importante întreprinse în ultimii ani vizând promovarea studierii şi comemorării Holocaustului", se informează într-un comunicat remis, astăzi, de Preşedinţie şi preluat de Mediafax.
Conform sursei citate, cei doi interlocutori "au mulţumit pentru audienţa acordată" şi "au apreciat eforturile autorităţilor române menite atât să combată orice manifestări xenofobe şi antisemite, cât şi pe cele menite să contribuie la menţinerea atenţiei asupra problematicii Holocaustului".

Combaterea antisemitismului va fi discutata la Bucuresti
Bucurestiul va gazdui, in zilele de 17 si 18 septembrie, Conferinta Regionala privind Combaterea Antisemitismului, potrivit unei hotariri adoptate de Guvern. Reuniunea va reuni experti din institutiile guvernamentale de profil si reprezentanti ai societatii civile cu expertiza in domeniul combaterii antisemitismului din tari ale Europei Centrale si de Est, dar si reprezentanti specializati pe problematica antisemitismului din cadrul instituiilor europene si internationale.
***
Guvernul a aprobat in sedinta de miercuri, 27 august, ca Romania va gazdui la Bucuresti Conferinta Regionala privind Combaterea Antisemitismului. Evenimentul va fi o continuare a dezbaterilor desfasurate la Conferinta Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) privind combaterea discriminarii, promovarea respectului si intelegerii reciproce, care a avut loc la Bucuresti, in iunie 2007, precizeaza un comunicat al Executivului.
Lucrarile Conferintei Regionale privind Combaterea Antisemitismului vor permite, pe de o parte, evaluarea concreta a eficientei masurilor adoptate de statele participante pentru combaterea antisemitismului, iar, pe de alta parte, incurajarea dezbaterii pentru identificarea de noi cai de actiune pentru implementarea angajamentelor politice, inclusiv prin schimbul de bune practici in materie.
Din punct de vedere politico-diplomatic, evenimentul ofera Romaniei, in calitate de nou stat membru al Uniunii Europene, ocazia sa-si reconfirme profilul particular in ceea ce priveste combaterea oricarei forme de discriminare si intoleranta, prin prezentarea masurilor concrete adoptate in ultimii ani pentru perfectionarea cadrului legislativ si institutional, precum si prin promovarea programelor educationale pentru combaterea antisemitismului si pastrarea memoriei tragediei Holocaustului.
Conferinta va reuni experti din institutiile guvernamentale de profil si reprezentanti ai societatii civile cu expertiza in domeniul combaterii antisemitismului din tari ale Europei Centrale si de Est, pentru care tema prezinta relevanta atat din punct de vedere istoric, cat si in ceea ce priveste dimensiunea actuala a fenomenului.
Vor participa, de asemenea, reprezentanti specializati pe problematica antisemitismului din OSCE, ODIHR, ECRI, Agentia UE pentru Drepturile Fundamentale, Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research, Departamentului de Stat al SUA, reprezentanti ai marilor organizatii evreiesti din SUA, precum si corpul diplomatic acreditat la Bucuresti si reprezentanti ai mass-media.

Monumentul Holocaustului, pe Lipscani
Primăria Capitalei pune în dezbatere publică, până pe 17 septembrie, un proiect de hotărâre privind construirea Monumentului Holocaustului, pe o suparafaţă de aproape 3.000 de metri pătraţi, în zona Lipscani.



Potrivit proiectului, monumentul ar urma să ocupe o suprafaţă de peste 2.800 de metri pătraţi din domeniul public al Capitalei, în zona străzilor Lipscani, Anghel Saligny, Mihai Vodă şi Brezoianu.

Pe această suprafaţă vor fi amplasate cinci construcţii cu caracter de monument: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Ţiganilor şi Coloana. Dintre acestea, Coloana va fi cea mai înaltă, 20 metri.

Proiectul mai prevede ca 20% din suprafaţa pusă la dispoziţie să fie ocupată de spaţii verzi.

Ideea Monumentului Holocaustului a apărut în 2006, însă proiectul aferent a fost blocat la nivelul Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), deoarece nu avea avizul comisiei tehnice de urbanism a primăriei.

Cartea:"Armata ,maresalul si evreii"
Evreii din Romania se considerau parte integrata a poporului iudeu, Israel fiind patria lor.Putini erau aceia care faceau din Romania patria lor.Foarte mult timp evreii nu s-au constituit in minoritate nationala avand asupra lor imaginea unei existente provizorii pe teritoriul Romaniei ,chiar daca aceasta dura chiar secole.Astfel erau migratori moderni desemnati emigranti pasageri.U nele state nu le cunosteau etnicitatea si erau considerati de aceiasi etnie cu statul in care locuiau.
Cartea:"Armata ,maresalul si evreii" de Alex Mihai Stoenescu

Capitolul : Mai multe feluri de evrei Paginile 177-218

Evreii din Romania se considerau parte integrata a poporului iudeu,
Israel fiind patria lor.Putini erau aceia care faceau din Romania
patria lor.Foarte mult timp evreii nu s-au constituit in minoritate
nationala avand asupra lor imaginea unei existente provizorii pe
teritoriul Romaniei ,chiar daca aceasta dura chiar secole.Astfel erau
migratori moderni desemnati emigranti pasageri.U nele state nu le
cunosteau etnicitatea si erau considerati de aceiasi etnie cu statul
in care locuiau.

Pe ideea neconstituirii ca minoritate au aparut legile de
«romanizare » care vizau cotinuarea emigrarii si parasirea tarii de
catre evrei in numar cat mai mare.Sute de mii de evrei au fost
«blocati » in tari europene din Centrul si Estul continentului
datorita opozitiei colonizarii Palestinei.

In 1945 Romania devenea centrul spiritual evreiesc al continentului
ceea ce era un caz unic in Europa .Istoric vorbind dupa Marea Unire
evreii au continuat sa vina in Romania .De aceea Statul roman
identifica urmatoarele tipuri de evrei :

1. cetateni ai Romaniei care au fost raniti ,decorati,citati pentru
acte de bravura in razboaiele tarii ,precum si urmasii lor.
2. evreii care au imigrat in Romania dupa iarna anului 1918.
3. evreii aflati in Romania in conditii clandestine, refugiati sau
imigrati obisnuiti in cautare de loc stabil .

Dimensiunea aproximativa a comunitatii evreiesti in 1941 este de
400.000 de persoane, adica 2,6-3,0% din populatia tarii.Un numar
foarte mare de evrei lucrau in comert si asigurau circulatia
monedei.Indepartarea evreilor nu facea din Romania o tara mai
bogata.Aceste masuri au fost promovate de politicianismul de tip nou
care dorea inlocuirea evreilor cu romanii.Intreprinzatorii evrei se
indrepteu politic si economic spre Germania.Intre 1926-1939 venitul a
sporit cu 8% in Romania .

In 1937 Carol al II-lea a format un guvern bicefal format
din :Octavian Goga si A.C.Cuza.Acest guvern a condus tara 44 de zile
timp in care a fost data o lege care cauta sa anuleze tratatul prin
care se impunea Romaniei impamantenirea evreilor.Aceasta lege nu a
starnit decat un nou val de campanii antiromanesti.Acest guvern a
elaborat o serie de legi antievreiesti foarte spectaculoase pe
hartie,dar greu de aplicat in practica.Cateva dintre ele au
fost : «Decretul-lege pentru pierderea cetateniei
romane » ; « Decretul-lege pentru starea juridica a locuitorilor evrei
din Romania. ».In acele vremuri Romania era obligata sa incetateneasca
zeci de mii de evrei imigrati ,iar legile nu aveau nici o solutie
practica in rezolvarea situatiei.

Romania era de acord cu emigrarea evreilor in Palestina, dar nu si
Marea Britanie si Anglia.America si Anglia aveau la baza o politica
antisemita.

* Decretul -lege privitor la starea juridica alocuitorilor evrei din
Romania numarul 2650/8 august 1940

Desi anuntat ca avand drept subiect evreii,s-a dovedit a fi "Charta
drepturilor romanilor".Aceasta lege decreta solemn ca Romania este
tara numai a romanilor si ca exista o distinctie intre"notiunea de
roman sau cetatean roman de origine" ,si notiunea de cetean roman care
prezinta o creatiune formala .

Constitutia din 1938 spunea ca roman era numai cel nascut exclusiv din
romani timp de trei generatii.Prin aceasta norma se excludea de la
statutul de roman atat Carol al II-lea ,cat si fiul sau Mihai .Astfel
,datorita conceptului de popor pur ,evreii nu s aflau in stare de
integrare in comunitatea romaneasca : «Am socotit evrei in sensul
legal,pe cei de religie mozaica,socotind incopatibilitate morala
,spirituala si organica, intre romanul de sange si religie
mozaica,purtand in sangele lor destinul unei incopatibilitati
spirituale si organice, agravata deci prin ascendenta. »

Comunitatea evreiasca era considerata un cult religios nu o minoritate
a natiunii romane.Astfel cetatenii romani de origine evreiasca
erau lipsiti de drepturi civile .

Decretul intra in contradictie cu Constitutia care spunea intr-un
articol : « Toti cetatenii romani, fara deosebire de origine etnica si
credinta religioasa, sunt egali inaintea legii, datorandu-i respect si
supunere.

Decretul lege numarul 2650 ii separa si izola pe evrei pe criteriul
sangelui si ii punea la dispozitia romanilor, inclusiv pe cei carora
li se recunosteau anumite drepturi.

In Romania anilor 1938-1940 foarte putine legi rasiale au fost
adoptate.Una din ele este : « Decretul lege pentru oprirea
casatoriilor intre romanii de sange si evrei, iar restul, in
majoritate, erau masuri care ii obligau pe evrei sa emigreze
.Antonescu astepta o sansa pentru ai deporta pe evrei sau, pentru
inceput, isi propusese sa ii goneasca din tara de aceea a ordonat
bagarea lor in lagare « Pana se hotarasc sa plece din tara ».O alta
masura luata de maresal a fost supunerea la taxe suplimentare si
compesatorii ,iar cei care nu plateau efectuau munca in folosul tarii.

D.G. Stoienescu spunea : « sunt evrei, in sensul legii de fata, toti
cei care au un parinte sau un bunic evreu. »

Emigrarea in Palestina

Pe toata perioada razboiului Romania a vrut sa rezolve problema
evreiasca prin emigrarea in Palestina.Antonescu s-a aliat propunerii
lui Filderman de a facilita emigrarea unui numar cat mai mare d evrei
in Palestina .Filderman spunea : « ...toti evreii veniti ilegal in
Palestina vor fi trimisi in colonii, unde vor astepta sfarsitul
razboiului. », insa aceste afirmatii nu au fost indeplinite.

Antonescu spunea : « Trebuie sa inlesnim plecarea evreilor pentru a
descongestiona tara de aceasta problema. ».In toamna anului 1942 se
urmarea emigrarea a 7500-8000 de evrei, dar tentativa aesuat.

Statele Unite erau de acord doar cu evreii « vechi », ( din Occidentul
Europei) nu si cu cei « noi »(din Rusia,Romania si Polonia), asupra
carora manifestau atitudini antisemite.Cu toate acestea Antonescu a
continuat sa insiste pe ideea sa, chiar daca problema evreilor scapase
de sub control.Evreii au continuat sa emigreze in numarmic si cu
enorme riscuri.

*

Statul roman nu admitea militari evrei pentru ca ii considera
incompatibili dar le cerea in repetate randuri sume de bani pentru
sustinerea razboiului .Pe Filderman il insarcina Antonescu cu
strangerea banilor de la evrei . Pentru inceput 2 miliarde de lei ca
imprumut de razboi, apoi alte 2 miliarde de lei, in anul 1941.In
schimbul acestei sume s-a obtinut pentru evrei concesiuni de o
importanta vitala.

In 1942 se cerea o alta suma de 2 miliarde dintre care 1 miliard se
promitea sa fie spre ajutorarea evreilor.Conducerea considera aceste
sume « imprumuturi cu caracter patriotic. »

Antonescu s-a angajat sa protejeze populatia evreiasca in Romania si
si-a respectat angajamentul ;aceasta populatie nu a fost decimata si
propusa holocaustului.

Tragedia evreilor din Europa au fost lagarele , masacrele,deportarile
si jafurile .Tarile sub ocupatie germana sau in alianta cu
Germania(aici intra si Romania) au cautat sa ii deposedeze pe evrei de
toate bunurile ,obiectele de valoare si banii pe care acestia ii
acumulasera.Unii evrei bogati au reusit sa isi depuna sume importante
in bancile elvetiene.Dupa incheierea celui de al II-lea Razboi
Mondial, multe familii au vrut sa isi recupereze banii depusi inainte
de inceperea razboiului, dar nu au gasit nimic.Bancile neaga ca ar fi
vorba de sume atat de mari.

* Mentalitati

Asemanarea dintre romanul aflat in tara lui si evreul emigrat a fost
apartenenta la niste popoare de un mileniu si jumatate in
asteptare.Evreii au mai asteptat inca 3 decenii mai tarziu cand si-au
gasit patria lipsindu-le de la apelul Istoriei 6 milioane de victime
pierdute in holocaust.

Multi dintre intelectualii si savantii evrei au contribuit la
regasirea culturala a romanilor.

Au fost evrei bogati si evrei lipsiti de orice aparare care au suferit
doar pentru ca apartineau natiei evreiesti.

Crimele impotriva evreilor au existat si s-au inscris in categoria de
actiuni pedepsite de legile internatioanale, identificate ca :
masacru, genocid si holocaust.

S-a atribuit un numar integral de victime evreilor, desi ele au
apartinut si altor popoare.Se face confuzie intre instalarea regimului
comunit in romania si patrunderea ideilor comuniste prin
evrei.Comunismul a fost instalat in tara noastra de trupele sovietice.

Antonescu a crezut pana in ultima clipa ca masuril sale sunt corecte
si legale si nu a avut nicioadata sentimentul de culpabilitate.Pana in
1943 Antonescu credea inca in victoria finala a puterilor Axei.

Evreii erau niste straini cu nimic legati de istoria poporului roman,
de lupte pentru unitate nationala si integritate teritoriala.Cu toate
acestea ei erau prezenti in mai toate partidele
Romaniei.Exemplu :Partidul Comunist Roman era format in totalitate din
evrei si doar un roman.

In vara anului 1924, sub cinducerea lui V. Kolarov, se elaboreaza
planul de declansare a operatiilor revolutionare in Romania,
« Tatar-Bunar ».In sudul Basarabiei a avut loc un atac urmat de
jafuri, crime si distrugeri insemnate.Au fost arestate 800 de persoane
implicate. Din studiul listei de arestari putem intelege ca evreii au
ucis evrei, in toate situatiile era vorba de evrei bogati.

In asa-numitul « Proces al comunismului »tinut la Craiova in 1936 ,
actul de acuzare cuprindea 19 persoane care erau in majoritate evrei,
dar printre ei si unguri.

ConstantinAgetorianu spunea : « Nu stiu daca toti evreii sunt
comunisti, dar stiu ca toti somunistii sunt evrei. »

O migratie masiva, neasteptata si nedorita se afla la originea
antisemitismului.

http://www.referat.ro/referate/Armata__maresalul_si_evreii_de_A_M_Stoenescu_6314.html

„Buletinul Magdei“, povestea româncei declarată erou în Israel

Magdalena Stroe, unul dintre cei doi români în viaţă care deţin titlul de „Drepţi între Popoare“, a refuzat avantajul de a deveni cetăţean israelian. Citiţi o istorie fascinantă despre Holocaust, procesele staliniste ale anilor ‘50 şi, mai presus de toate, despre curaj.
A fost una dintre cele mai tinere persoane - din cele aproape 20.000 din toată lumea care deţin azi titlul de „Drepţi între Popoare“ - care şi-au pus viaţa în pericol pentru a salva evrei în perioada Holocaustului. Magdalena Stroe avea doar 18 ani când, prin curajul său, a salvat viaţa unei evreice, cu riscul de a fi ea însăşi executată.

Spectaculoasa poveste de viaţă a debutat în 1940 la Cluj, când Magdalena Stroe, româncă pe linie paternă, unguroaică pe linie maternă, a devenit elevă la Liceul Reformat din Cluj. Acolo a fost colegă de clasă cu Hannah Hamburg, cea pe care avea să o salveze şi care a cerut Autorităţii Martirilor Holocaustului şi a Comemorării Eroilor „Yad Vashem“ de la Ierusalim ca Magdalena Stroe să fie declarată „Drept între Popoare“.

„Tatăl Hannei era un oftalmolog renumit în Cluj. Făcuse parte, în perioada României Mari, din Consiliul Naţional al Evreilor, dar pentru că luptase în Primul Război Mondial pentru Ungaria şi primise decoraţii importante, a fost exceptat, după cedarea Ardealului în 1940, de la unele constrângeri la care au fost supuşi evreii sub dominaţia maghiară“, explică Magdalena Stroe cum a fost acceptată Hannah la Liceul Reformat. Prietenia „pe viaţă şi pe moarte“ dintre cele două fete s-a legat însă tocmai datorită originii lor. „Eu eram doar pe jumătate unguroaică, ea era evreică, iar foarte multe colege erau xenofobe. Acesta a fost un liant, pe lângă cel constituit de nivelul cultural: citeam amândouă foarte mult - literatură umanistă, ascultam aceeaşi muzică clasică, mergeam la audiţii“, povesteşte Magdalena Stroe. Cele două fete au rămas prietene şi după ce Hannah s-a transferat la Liceul Evreiesc, pe care avea să-l absolvească în 1944, cu puţin înainte de perioada în care pentru evreii din Cluj a început coşmarul.

În acea primăvară, evreii au trecut de la un regim restrictiv, dar totuşi suportabil, la unul draconic: obligativitatea de a purta steaua galbenă şi, la scurt timp, aceea de a-şi părăsi locuinţele. „Toţi evreii au fost duşi în ghetoul ce fusese organizat în şoproanele Fabricii de Cărămidă, iar de acolo urmau să fie deportaţi în lagărele morţii. Apăruseră peste tot afişe pe care scria că acela care încearcă să se sustragă ghetoizării sau să ajute evrei va fi executat“, îşi aminteşte Magdalena Stroe. Înainte de a merge în ghetou, Hannah a mers să-şi ia rămas bun de la prietena ei.

„Am întrebat-o dacă nu se poate face absolut nimic ca să nu ajungă acolo. Ea a zis că nu. Singura soluţie era totuşi să obţină acte din care să rezulte că e creştină. Atunci nu am ezitat deloc şi i-am dat actele mele. Era vorba pe atunci de certificatul de naştere şi de cel de botez, căci, după legile ungureşti, majoratul era la 21 de ani şi nu aveam încă buletin.“ Rămasă în Cluj, Magdalena Stroe risca însă să devină ea însăşi victima nemţilor, dacă gestul ei ar fi fost deconspirat. „Nu puteam merge la Starea Civilă să-mi iau alte acte, pentru că aş fi creat suspiciuni. Clujul era plin de soldaţi nemţi, frontul se apropia de noi. Ca să nu fiu legitimată, am stat în casă până în octombrie, când a fost eliberat oraşul“, rememorează femeia perioada de detenţie autoimpusă.

Cu o identitate falsă, Hannah a reuşit să părăsească Clujul şi să ajungă undeva în vestul Ungariei, unde mama sa, divorţată, tot sub o identitate falsă, lucra ca guvernantă în casa unor moşieri ungari. „Mama Hannei era psihiatru de meserie, fusese prima femeie ce obţinuse licenţa în psihiatrie la Universitatea din Viena, însă lucra ca guvernantă. Când a venit Hannah, a prezentat-o celor la care lucra ca pe nepoata ei şi a recomandat-o pentru a rămâne în locul său acolo, căci ştia germana, franceza. Era un loc sigur pentru fiica ei şi a preferat să o lase acolo, iar ea s-a întors la Budapesta“.

La scurt timp, Hannah descoperă însă că stăpânii îi deschideau corespondenţa cu mama ei şi a fugit şi ea la Budapesta. Acolo întâmplarea a făcut să se întâlnească din nou cu tatăl său, pe care îl lăsase în ghetoul din Cluj, împreună cu fratele şi cu mama vitregă. „Un avocat evreu din ghetoul de la Cluj, Kastner Reszo, a iniţiat negocieri cu nemţii ca, în schimbul unei mari sume de bani, să permită unui grup să scape din ghetou şi de lagăr. Erau evrei foarte bogaţi, cu conturi în străinătate, printre cei de acolo, iar nemţii au acceptat. În grup au intrat însă şi oameni care, deşi nu aveau foarte mulţi bani, erau foarte importanţi, cum era tatăl Hannei, precum şi câţiva oameni de condiţie modestă“, istoriseşte Magdalena Stroe. Salvarea grupului s-a făcut însă etapizat. Iniţial au stat câteva săptămâni în lagăr la Budapesta, unde Hannah a aflat de el şi i s-a alăturat, din cauza riscului la care era expusă de a fi recunoscută şi deconspirată ca evreică. „Au ajuns apoi în lagărul de exterminare de la Bergenbelsen, însă au avut un regim preferenţial, în sensul că familiile nu au fost despărţite. După o perioadă au fost duşi în Elveţia, fiind astfel salvaţi.“

După terminarea războiului, Hannah s-a întors la Budapesta, unde a urmat Psihologia, însă peste câţiva ani avea să devină victima altui regim totalitar, cel comunist. „A fost arestată sub acuzaţia că ar fi fost spioană şi implicată într-un proces asemănător celui al lui Pătrăşcanu în România. Toţi cei care fuseseră în străinătate erau consideraţi suspecţi.“

Neputând produce nici urmă de dovadă împotriva ei, comuniştii au eliberat-o în cele din urmă pe Hannah, care, în 1956, a fugit în Franţa. „Până atunci ne-am mai văzut de câteva ori, căci o avea la Cluj pe mama sa şi o verişoară, Alice, ce era bună prietenă cu mine. După a fost mult mai greu“, spune Magdalena Stroe, care a terminat Filozofia la nou înfiinţata Universitate „Bolyai“ după război, apoi a devenit cadru didactic la Universitatea din Bucureşti.

„La Universitate carierele se clădeau pe criterii politice, aşa că am plecat, cu prima ocazie, la Institutul de Arte Plastice, unde oamenii voiau o carieră artistică“, povesteşte femeia. Acolo şi-a susţinut un doctorat în estetică şi tot de acolo a ieşit la pensie. La începutul anilor ’90, verişoara Hannei a aflat despre distincţiile oferite de statul israelian celor care au salvat evrei, iar aceasta din urmă a depus la Yad Vashem dosarul pentru Magdalena Stroe. Distincţia a primit-o în 2003, când prietena de-o viaţă, căsătorită cu sociologul francez de origine maghiară Pierre Kende, discipol al lui Raymond Aron, a participat şi ea la ceremonia din România. „Ceremonia nu a avut loc în Israel din motive de securitate, căci era în toiul Intifadei“, arată femeia, care, de altfel, nu e interesată de nici unul dintre avantajele pe care i le conferă titlul.

„Nu am nevoie de cetăţenie israeliană pentru că sunt româncă şi cred că pot face şi aici ceea ce vreau. Importantă e semnificaţia gestului. Românii, din păcate, ştiu foarte puţin despre «Drepţii între Popoare», spre deosebire de americani, de exemplu“, crede Magdalena Stroe. În 2005, pe când avea 80 de ani, ca urmare a titlului obţinut, a fost invitată în SUA, unde numele i-a fost înscris pe o piatră comemorativă în curtea sinagogii din Washington. „O foarte veche congregaţie evreiască din America cinsteşte în fiecare an câte un «Drept între Popoare», din câte o ţară. Eu am fost a 13-a invitată, iar la ceremonii a fost şi James Rosapepe, fostul ambasador.

A venit, deşi nu mai avea nici o legătură oficială cu România şi mi se pare un gest extraordinar, de care un politician român nu cred că ar fi în stare“, îşi exprimă scepticismul Magdalena Stroe. La cei 83 de ani ai săi, femeia speră însă că tot mai mulţi oameni vor înţelege în timp că, aşa cum spune un citat din Talmud devenit moto al Yad Vashem-ului: „Cine salvează o viaţă salvează întreaga omenire“.

Scandal national cu acuzatii de legionarism pornit de la o expozitie din Iasi

O expozitie vernisata ieri sub egida Complexului Muzeal "Moldova" a stirnit reactii vehemente din partea sefilor CNSAS, Institutului de Studiere a Holocaustului si Arhivelor Nationale.

Toti acestia acuza faptul ca expozitia este organizata de Asociatia Rost, care ar fi filolegionara, si ca personajele expozitiei sint fosti legionari. Asociatia Rost combate acuzatiile. Intimplator sau nu, afisele expozitiei sint verzi.



Expozitia "Destine de martiri" care a fost vernisata ieri la Iasi a stirnit un razboi de replici in lumea istoricilor. Expozitia este gazduita de Muzeul "Mihail Kogalniceanu" din Iasi si este organizata la initiativa Muzeului Judetean Ialomita.

Controversele au inceput de la un alt organizator al manifestarii, Asociatia ROST, considerata de unii istorici de extrema dreapta, filolegionara, personajele cheie ale expozitiei fiind, spun acuzatorii, alese in consecinta.

Principalul scandalizat este, surprinzator poate, cel de-al treilea organizator al evenimentului, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), care sustine ca nu ar fi stiut de asocierea cu Fundatia ROST.

"Manipularea opiniei publice cu astfel de expozitii este blamabila"

Expozitia inaugurata ieri in holul Muzeului "Mihail Kogalniceanu" prezinta prin documente, fotografii, manuscrise, aspecte din viata a sase martiri ai comunismului. Acestia sint preotii Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Sandu (Agaton, Daniil) Tudor si Gheorghe Calciu-Dumitreasa, precum si Vasile Gafencu si Ioan Ioanolide. Manifestarea a fost precedata de o masa rotunda cu tema "Dizidenta sau rezistenta nationala si crestina in regimurile totalitare", la care a participat si profesorul universitar Ghoerghe Buzatu, din cadrul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana.

Unii istorici sustin ca expozitia reprezinta o realitate trunchiata, toate cele sase personaje care fac obiectul manifestarii fiind de fapt fosti legionari si adepti ai extremei dreapta. Intimplator sau nu, afisele care anunta expozitia de la Iasi sint pe fundal verde.

"Este vorba despre o manipulare directa. Aceste persoane nu au intrat ca democrate in inchisoare si nici nu au iesit democrate. Au fost inchise pentru un crez politic, si nu unul religios. Insisi legionarii sint adepti ai regimurilor totalitare, iar aceasta miscare politica a atras in anii '30-'40 foarte multi adepti, de diverse orientari si profesii, inclusiv clerici. Din punctul meu de vedere, orice actiune care merge pe jumatati de adevar este periculoasa, iar manipularea opiniei publice cu astfel de expozitii este blamabila", este de parere istoricul Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Nationale.

"Un atac nefondat"

De cealalta parte, reprezentantul Asociatiei ROST sustine ca aceasta este o falsa perceptie. "Orice istoric stie ca doua dintre personajele expuse, Arsenie Boca si Sandu Tudor, s-au dezis din start de miscarea legionara. Chiar daca s-a intimplat ca unii din ei sa fie si legionari, pentru toti acestia era mai presus crezul crestin, dovada ca dupa iesirea din inchisoare s-au calugarit. Consider ca acesta este un atac nefondat. Expozitia este o manifestare culturala si atit", a declarat Cristian Ivanuta, reprezentantul Asociatiei ROST.

In aceasta controversa, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii s-a trezit prins la mijloc, fara voia sa, dupa cum afirma reprezentantii CNSAS. "Nu cunosc despre asocierea cu Fundatia ROST si nici ca aceasta expozitie are caracter itinerant. Noua ni s-a solicitat in primavara sprijinul pentru a participa la o expozitie care sa ilustreze represiunea comunista. Cei doi cercetatori ai CNSAS implicati in proiect nu ne-au comunicat mai mult de atit. Imi pare rau ca CNSAS este implicat in acest lucru fara stiinta sa", a declarat Virgil Tarau, vicepresedintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

Reprezentantii Asociatiei ROST, in schimb, au ramas consternati de declaratia vicepresedintelui CNSAS. "Trebuie sa fie o neintelegere la mijloc. Cum sa nu stie ca sint coorganizatori?", s-a intrebat retoric Cristian Ivanuta, tinind cont de participarea a doi cercetatori din partea CNSAS care au pus la dispozitie mai multe documente ale vremii.

"Pina la urma, si miscarea legionara este o etapa a istoriei noastre"

In afara de continutul controversat al expozitiei, asocierea intre institutii trezeste mirare. "Este un parteneriat nefericit care s-a realizat intre doua institutii de prestigiu, CNSAS si Complexul Muzeal National «Moldova» Iasi, care este in subordinea Ministerului Culturii, cu Asociatia Rost, o organizatie ortodoxista, apropiata de ideile legionare. Cine intra pe site-ul revistei acestei asociatii vede cu usurinta ca promoveaza idei si oameni care au activat in miscarea legionara.

Pe de alta parte, insusi continutul acestei expozitii este unul pe care noi il privim cu consternare. A face imagine unor persoane care au activat in extrema dreapta romaneasca este un lucru de neacceptat. A combate comunismul de tip stalinist nu inseamna in nici un caz a promova miscarea legionara. Prefer sa cred ca nici conducerea CNSAS si nici Ministerul Culturii nu si-au dat acordul asupra continutului acestei expozitii", a declarat Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania.

Daca, la Ministerul Culturii, secretarul de stat Virgil Nitulescu nu stie despre expozitia de la Iasi si nici despre posibilele controverse pe care le stirneste, Lacramioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Moldova Iasi, spune ca statutul institutiei este doar acela de gazda. "Noi am fost solicitati sa punem un spatiu la dispozitie pentru aceasta expozitie, care este itineranta. Nu participam la organizarea evenimentului. Nu stiam ca ar putea fi probleme. Colegi de ai mei au vizionat-o la Vaslui, unde s-a bucurat de succes. Pina la urma, si miscarea legionara este o etapa a istoriei noastre. Nu sintem nici pro si nici contra, insa nu consider ca este o problema sa prezentam si astfel de aspecte. Daca stiam ca este cu probleme, nici nu am fi primit-o", a declarat Lacramioara Stratulat.

Iesenii pot vizita expozitia pina pe 10 septembrie, la sediul Muzeului "Mihail Kogalniceanu", aflat linga Liceul "Mihai Eminescu". De la Iasi, expozitia pleaca spre Arad.

Presiuni pentru construirea Memorialului Holocaustului, la Bucureşti

http://www.gandul.info/societatea/presiuni-pentru-construirea-memorialului-holocaustului-la-bucuresti.html?3932;2866500

Centrul pentru Monito­rizarea şi Combaterea Anti­semitismului în România (MCA) solicită Primăriei Mu­ni­cipiului Bucureşti (PMB) să acorde avizele necesare pentru începerea lucrărilor de construcţie la Memorialul Holocaustului din România. “De peste un an proiectul este la Primăria Municipiului Bucureşti şi aşteaptă ultimele aprobări necesare pentru începerea construcţiei sale. Domnule primar, Bucureştiul are nevoie de acest Memorial: el nu numai că va onora memoria victimelor Holocaustului din România, ci va indica şi angajamentul autorităţilor române care acţionează pentru a se asigura că trecutul nu este uitat, cu scopul de a nu fi repetat”, transmite MCA primarului Oprescu.
Memorialul Holocaustului va fi realizat în centrul Bucureştiului, în apropierea sediului Ministerului Admi­nistraţiei şi Internelor. Sculp­torul Peter Jacobi va realiza un compex monumental abstract format din şase piese, cea principală atingând înălţimea de şapte metri. În exteriorul Memorialului va fi plasat un zid de aproximativ 300 de metri pătraţi pe care vor fi perforate mai multe texte, reprezentative pentru Holocaustul din România.
Piatra de temelie a monumentului a fost pusă în cadrul unei ceremonii, în luna octombrie 2006, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu.

Jean Sarkozy, atacat de un caricaturist antisemit
În apărarea juniorului au sărit Elie Wiesel, Bernard-Henry Levy, Alexandre Adler şi Bertrand Delanoe, iar caricaturistul a fost ameninţat cu moartea.

Fiul preşedintelui francez, Jean Sarkozy, în vârstă de 21 de ani, reuşeşte să declanşeze scandaluri de presă la fel de bine ca şi tatăl său. Vara aceasta, media franceze au avut ocazia să se ocupe pe larg de un scandal în care sunt implicaţi tânărul Sarkozy, logodnica sa milionară şi o revistă de satiră, scandalul fiind presărat cu acuzaţii de rasism şi antisemitism, relatează „The International Herald Tribune“.

Caricaturistul Maurice Sinet, cunoscut sub numele de Siné, de la cunoscuta revistă de satiră „Charlie Hebdo“, a fost dat afară din cauza acuzaţiilor de aplicare a unor stereotipuri antisemitice atunci când l-a luat în colimator pe Jean. Al doilea fiu al lui Sarko este logodit cu Jessica Sebaoun, moştenitoare a lanţului de magazine Darty (care comercializează electronice). Pentru vârsta sa, Jean are deja o carieră politică de invidiat: el a devenit liderul partidului UMP în fostul fief al lui Nicolas, Neuilly-sur-Seine, una dintre cele mai bogate suburbii ale Parisului.

Jean Sarkozy a beneficiat însă de statutul său de fiu al celui mai puternic om din stat. Când scuterul său a fost furat, anul trecut, poliţia a recurs inclusiv la analize ADN pentru a-l descoperi pe hoţ, iar vehiculul a fost recuperat în grabă. În 2005, Jean intrase cu scuterul în bara din spate a unui BMW, conform plângerii depuse de proprietarul maşinii, Hamed Bellouti, care apucase să vadă numărul scuterului înainte ca acesta să dispară în viteză. Poliţia a declarat că nu a reuşit să găsească scuterul în cauză, dar firma de asigurări unde cotiza Bellouti l-a găsit. Cu toate acestea, în procesul din decembrie 2007, plângerea împotriva lui Jean a fost ridicată.

Luna trecută, Siné a decis să scrie despre cel pe care l-a numit „un fiu demn de tatăl său“. După procesul deschis deoarece fugise de la locul accidentului, Jean a părăsit sala de tribunal „aproape în aplauzele mulţimii“, scria Siné, „trebuie menţionat faptul că cel care depusese plângerea era arab!“, continua caricaturistul în articol. „Asta nu e tot, Jean tocmai a spus că vrea să se convertească la iudaism înainte de a se căsători cu logodnica sa, evreică şi moştenitoare a fondatorilor Darty. Va ajunge departe acest micuţ!“, concluziona caricaturistul.

Jurnalistul Claude Asckolovitch, de la „Le Nouvel Observateur“, este cel care a declanşat controversa, declarând la radio că articolul lui Siné este antisemitic, făcând o legătură implicită între a fi bogat şi a fi evreu. Editorul revistei „Charlie Hebdo“, care în alte dăţi, de exemplu în scandalul caricaturilor daneze, a luat partea jurnaliştilor cenzuraţi, i-a cerut lui Siné să îşi retracteze afirmaţiile. Caricaturistul, în vârstă de 79 de ani şi conectat la un aparat de respirat în majoritatea timpului, un veteran al presei franceze, a declarat că mai degrabă s-ar castra decât să îşi retragă articolul.

Într-o scrisoare publicată de „Le Monde“, semnată de 20 de politicieni şi intelectuali, printre care Elie Wiesel, Bernard-Henry Levy, Alexandre Adler şi Bertrand Delanoe, Siné era acuzat că „a trecut de bariera care separă umorul de insultă şi caricatura de ură“. Jean Sarkozy a negat chiar ieri că ar dori să se convertească la iudaism, deşi tatăl lui Nicolas este evreu. Într-un editorial în care explica demiterea caricaturistului, redactorul-şef al „Charlie Hebdo“ l-a citat pe Siné, care declarase la radio, în 1982: „Sunt antisemit şi nu mi-e frică s-o spun“.

Siné, atacat pe tot mai multe bloguri din cauza articolului său, a depus duminică o plângere la Parchet, deoarece a fost ameninţat cu moartea. Pe un site se scria că „Siné merită 20 de centimetri de inox în burtă, iar Parchetul ia în serios plângerea caricaturistului“, a declarat avocatul acestuia.