IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

La 4 iulie 1941, trupele române au ocupat orasul Storojinet. Masacrul a început imediat. În timp de doua zile au fost împuscati aproximativ 200 de evrei: femei, barbati, batrâni, copii . ...Cei 4 000 de evrei care scapasera cu viata au fost cazati în doua scoli, unde au ramas trei zile fara hrana si fara apa. Ei aveau totusi permisiunea sa bea apa din mlastini. Primarul orasului, recent numit în aceasta functie, avocatul Petru Bruja, avusese intentia de a-i trimite pe evrei înapoi la casele lor, însa colonelul Alexandrescu, comandantul cercului de recrutare, s-a opus acestui proiect. Primarul si-a prezentat demisia, si în locul sau a fost numit un oarecare Dimitrie Rusu. S-a organizat un ghetou pe urmatoarele strazi: Gradiniti, Ieronim, Malcinschi, Lumea Noua. Casele evreilor au fost jefuite. La ordinul lui Stefan Tomovici, ajutorul primarului, fost senator liberal, evreii erau mobilizati zilnic pentru a matura strazile. Comandantul legiunii de jandarmi, comandantul Bârzescu si secretarul primariei, Isidor Palade, au avut o atitudine omeneasca fata de evrei. Mai multi supravietuitori au declarat ulterior ca Serban Elandol, mare proprietar de terenuri agricole, a încercat sa-i ajute si cu unele cazuri a reusit. În fiecare zi, în ordine alfabetica, evreii erau trimisi în lagarul de tranzit de la Edineti, districtul Hotin. Cu exceptia unui numar de 11 familii, toti evreii din Storojinet au fost deportati în Transnistria. S-au facut exceptii pentru medici, pentru specialisti în fabricarea alcoolului si a lemnului pentru constructii .
Tot la 4 iulie 1941, în satele învecinate orasului Storojinet (Ropcea, Iordanesti, Patrauti, Panca, Broscauti), trupele de ocupatie jefuiesc si ucid populatia evreiasca, tot cu aceeasi salbaticie.
Unul dintre masacrele cele mai oribile a avut loc la Banila pe Siret „unde localnicii, sub conducerea primarului Moscaliu si a unui oarecare Burbaza, ucid 15 evrei, dintre care faceau parte, batrânul M. Satran, un orb în vârsta de 80 de ani, Jacob Fleischer si Jacob Brecher împreuna cu fiica sa. Corpul lui Brecher a fost taiat în bucati, iar cu sângele Iui s-au uns osiile carutelor. Vazând asemenea salbaticii, preotul Stefanovici al parohiei din Banila a refuzat a doua zi (duminica) sa intre în biserica . El a declarat enoriasilor sai: „Mi-e rusine sa intru în biserica, când coreligionarii mei s-au dedat la crime... Rusine” . Tot la Banila, doctorul Salzberg a fost silit sa paraseasca locul în care era detinut pentru a da ajutor la o nastere foarte grea. „Drept rasplata, tatal lehuzei, Ciornei, l-a maltratat groaznic, apoi un locotenent a tras asupra lui focuri de revolver. Totusi, a scapat cu viata. A încercat apoi – reîntors în lagar – sa se sinucida, însa n-a reusit” . La Banila pe Ceremus (Storojinet), 170 de evrei au fost executati de un grup de tarani condus de Ioan Colodelo si de Alexe Mateias .
La 5 iulie 1941 au avut loc masacre în toate satele locuite de evrei din districtul Storojinet. În satul Stanestii de Jos au fost ucisi, prin lovituri cu patul pustilor sau prin „simple” lovituri, un numar de 80 pâna la 88 de evrei de catre locuitorii ucraineni, ruteni si de armata. În satul Stanestii de Sus au mai fost ucisi alti 40 de evrei . În cartea sa „Pogromurile din Bucovina si din Dorohoi”, publicata în 1945, Marius Mircu mentioneaza numele unui numar 47 de evrei ucisi la Stanestii de Jos si Stanestii de Sus.
Tot în districtul Storojinet, la Jodova Veche, Rabinul Ghinsberg a scapat numai cu barba smulsa, cu rani la cap si cu trupul întepat de baionete, dar au fost împuscati Eli Schnitter cu sotia si Bubi Engel. Multe fete au fost violate si tuturor batrânilor li s-au taiat barbile. Nu se va sti niciodata câti evrei au fost omorâti în ziua aceea si câti mai târziu. Se stie numai ca din cei 543 de locuitori evrei ai celor doua Jadove, au supravietuit masacrelor de acasa, a celor din convoaie, a celor din lagarul Edineti si a celor din Transnistria, numai 80 de suflete” . La Costesti (districtul Storojinet), localnici, ucraineni, fosti membri ai L.A.N.C., i-au adunat pe evrei, si au chemat apoi armata româna, care i-a executat într-un câmp, în apropierea casei unui oarecare Honceruc. Au fost ucisi atunci un numar de 360 pâna la 420 de evrei. Marius Mircu mentioneaza numele a 33 de familii totalizând 105 persoane care au fost asasinate la Costesti . „La Budinet, din 8 locuitori evrei, au fost ucisi 6, printre care Isidor Berghof, secretarul Comunitatii din Storojinet, care a fost împuscat dupa ce i s-au scos ochii” .
La 5 iulie 1941, trupele române au intrat în orasul Herta. Printre aceste trupe au fost unitati ale diviziei a 7-a de infanterie, dintre care facea parte compania a VII-a de politie, comandata de comandantul Gheorghe Vartic. La ordinul comandantului Vartic a fost constituita o „gazda civica”, alcatuita din locuitorii Hertei, apoi a fost adunata populatia evreiasca si retinuta pe loc. Aproximativ 1.500 de evrei au fost îngramaditi în cele patru sinagogi ale orasului si într-o pivnita. Dintre acestia, au fost împuscati aproximativ 100 în moara Kislinger si 32 în gradina situata în spatele prefecturii. În aceasta gradina, evreii au fost siliti sa-si sape singuri groapa, dupa care a urmat executarea lor la orele 4 dupa-amiaza. În moara lui Kislinger o gramada de cadavre ce nu fusesera îngropate înca era pazita de un soldat care-i împusca, din timp în timp, pe cei ce se mai miscau. S-au produs si numeroase violuri. Listele evreilor care urmau sa fie executati fusesera alcatuite de: Panait Chifu, Mihai Stefanescu, Ilie Steclaru si de Iancu Alexandrescu, membri ai garzii civice. O fetita, în vârsta de 5 ani, Mina Rotaru, care mai respira înca dupa ce fusese împuscata, a fost aruncata de vie în groapa; o femeie care tinea un sugar în brate a fost, de asemenea, împuscata; au mai fost împuscati doi batrâni în vârsta de 90 de ani . Tot la Herta, la ordinul comandantului Vartic, sergentul major Motrici a executat 35 de evrei . În cursul acelorasi zile, evreul Sulim Leibovici, al carui tata fusese împuscat la Herta, a fost înhamat la o caruta, în care se aflau cadavrele unor soldati sovietici morti si silit sa traga aceasta caruta plina prin oras. În timpul acesta, Iganat Costica, locuitor din Herta, îl batea si-l numea „Stalin” .
În cursul noptii dintre 5 si 6 iulie 1941, în localitatea Sadagura, Victor Rusu, învatator, s-a proclamat comandant al „garzii civice”, formata din initiativa lui. El a asasinat, împreuna cu banda sa de tarani, mai mult de 100 de evrei la Sadagura, Jucica Noua si Rohozna. Victimele au fost, în prealabil, jefuite; tinerele fete, violate înainte de executarea lor, care a avut loc într-o padure. Câtiva evrei au reusit sa supravietuiasca masacrului fugind sau zacând nemiscati printre cadavre. Marius Mircu mentioneaza 32 de nume de victime, apartinând unui numar de 13 familii. Se pare ca s-au auzit multa vreme hohotele de plâns ale unui sugar, care proveneau din groapa comuna . Peste câteva zile, la Jucica Noua, o patrula de soldati români, însotita de primarul Novac, a arestat 4 evrei. Ei au fost legati unul de altul, executati, jefuiti si aruncati într-o groapa deschisa, unde au ramas legati, asa cum fusesera timp de mai mult de o luna, dupa care s-a dat aprobarea de a-i înhuma .
În aceeasi zi, la Cernauti, capitala Bucovinei, „în mai putin de 24 de ore au fost ucisi mai mult de 2.000 de evrei” . Autorii masacrelor au fost, din nou, trupele române, patrule germane, localnicii sau jandarmii români. La cimitirul evreiesc s-au sapat doua gropi comune, continând, fiecare, 250 de morti, si o a treia groapa, care cuprindea un numar mai mic de morti . La 9 iulie 1941, tot la Cernauti, trupele germane au executat 400 de evrei si au incendiat cu ajutorul grenadelor marea Sinagoga din Cernauti .
Începând din 9 iulie pâna la 12 iulie au avut loc asasinate colective de evrei în districtele Cernauti, Hotin si Soroca. La 9 iulie, la Zornachie (Cernauti) si Rapujinet (Cernauti), trupele SS si trupele române executa 162 de evrei si la Cotmani sunt ucisi alti 27 de evrei .
Aproape de Marculesti, aceeasi unitate aflata sub comanda colonelului Ermil Mateias a executat evreii din Stânca Roznovanu si, la ordinul sau si al capitanului Ion Stihi, au mai fost executati 400-500 de evrei la Gura Cainari, dintre care multi erau sugari .
În prealabil, s-au jefuit toate bunurile acestor victime. Un alt masacru de amploare a avut loc chiar la Marculesti . Un colonel de intendenta declara: „În interiorul comunei Marculesti m-am dus sa adun faina si subzistenta necesara alimentarii trupelor noastre, si aici am gasit cadavre de evrei, civili, barbati si femei, printre care unii cu abdomenul spintecat, iar femeile având bucati de surcele în organul lor genital”. Conform actului de acuzare din procesul Antonescu si conform depozitiei colonelului Romulus Muresanu, la Marculesti si la Gura Cainari au fost împuscati mai mult de 1.000 de evrei ...
Iata cum a avut loc operatiunea de „curatare a terenului” în departamentul Orhei. Legiunea de jandarmi din Orhei, instruita de generalul C.Z. Vasiliu, inspector general al jandarmeriei, se îndreapta cu trenul spre Ungheni, înca de la declansarea razboiului. Aici, la ordinul comandantului legiunii, comandantul Filip Bechi si sub supravegherea capitanului Iulian Adamovici, adjunct al comandantului, ordinele de a „curata terenul” sunt înmultite. La Cornava, în departamentul Orhei, jandarmii sunt din nou îndoctrinati în aceasta privinta de catre al doilea adjunct al comandantului Legiunii de jandarmi din Orhei, Constantin Popoiu, locotenent de jandarmi si fost deputat si prefect de Orhei în timpul guvernului Goga-Cuza . La 16 iulie 1941, comandantul de jandarmi Filip Bechi si locotenentul Popoiu decid sa execute mai mult de 100 de evrei care se aflau în lagarul ghetoului din Telenesti. La aceasta executie care a avut loc în zorii zilei de 17 iulie au participat locotenentul Constantin Popoiu si aproximativ 50 de jandarmi. Sunt, de asemenea, executati la ordinul adjutantului Mincu Filip douazeci de femei si un numar nespecificat de copii la 18 iulie, la Telenesti . Dupa 18 iulie au fost asasinati tot la Telenesti înca alti 5 evrei, dintre care 4 fusesera transferati la alte posturi de jandarmi .
În seara lui 19 iulie 1941, comandantul Legiunii de jandarmi din Orhei se instalase în orasul Orhei. S-a luat imediat decizia de a-i extermina pe evreii internati în oras în trei locuri: în scoala industriala (600 de detinuti), în sinagoga si într-o casa particulara (alti 2-300 de detinuti). În curtea politiei mai fusesera retinuti înca alti 500 de evrei. Primul masacru s-a exercitat asupra evreilor detinuti în sinagoga. Cei 2-300 de evrei care se aflau, o parte în sinagoga, o parte în casa particulara, fusesera asasinati de un grup de 36 de jandarmi români . Acest asasinat avusese loc în dupa-amiaza din 21 iulie la Silistea. În seara aceleiasi zile, un al doilea lot de evrei, care se aflau în curtea scolii industriale si care cuprindea aproximativ 600 de persoane, este escortat spre periferia Slobozia Doamna, catre un punct numit Vararie. Alaturi de jandarmi se afla si un pluton de soldati germani care, pe drum, împusca aproximativ 60-70 de evrei, majoritatea dintre ei fiind niste batrâni. Un alt grup de evrei fusesera ucisi prin lovituri cu patul pustilor pe podul de la Raut de jandarmii români. La Slobozia Doamna, cei aproxi­mativ 500 de evrei au fost executati . Dupa masacrele din Orhei, sergentul major Andrei Croiala fusese vazut deschizând cu baioneta gura unui cadavru pentru a-i scoate dintii de aur si taind degetul altuia spre a-i lua inelul .
....În ciuda colaborarii ocazionale dintre armatele române si armatele germane la asasinarea evreilor români, întelegerea nu a fost perfecta. În urma asasinarii celor 48 de evrei împuscati într-o mlastina dintre satele Taura Noua si Taura Veche, armata a XI-a germana a protestat pe lânga Marele Cartier General al Armatei Române, considerând ca asemenea „incidente” afec­teaza prestigiul armatelor române si germane. Acest protest pare ciudat, daca tinem seama de masacrele înfaptuite de germani în Basarabia si Bucovina .
Un document al Einsatzgruppe D ne ofera o clarificare importanta referitoare la nemultumirea germanilor: „Românii actioneaza împotriva evreilor fara nici un plan preconceput. Nimeni n-ar avea nimic de spus în privinta executiilor foarte numeroase de evrei, daca pregatirea lor tehnica, precum si modalitatea de a le efectua n-ar fi insuficiente. Românii lasa persoanele executate acolo unde se prabusesc, fara a le îngropa. Einsatzkommando a îndemnat politia româna sa procedeze cu mai multa ordine din acest punct de vedere.”
De fapt, problema pusa de germani nu era problema executiilor în sine, ci aceea a modului dezordonat, lipsit de „planificare” si de „tehnicitate” al acestor executii înfaptuite de trupele române si de jandarmii români.

În primul tren au fost asasinati peste 1.400 de evrei. Supravietuitorii acestui tren au fost internati într-un lagar improvizat, la Calarasi, unde au fost detinuti pâna la 30 august 1941. La sfârsitul lunii august 1941 s-a decis eliberarea evreilor din lagarul de la Calarasi. Ei au fost încredintati unei escorte militare românesti care i-a aparat pe tot parcursul traseului pâna la Iasi, de elementele huliganice din diverse gari . Nu se cunoaste numele locote­nentului care, conform multor marturii, s-a purtat exemplar cu fostii detinuti simplificând formalitatile si salvându-i de violente.
Al doilea tren al mortii are o istorie mai scurta, dar tot atât de cutremuratoare. La 30 iunie 1941, în jurul orei 6 dimineata, au fost îmbarcati în acel tren format din 18 vagoane, 1.902 de evrei. În ultimul vagon au fost încarcate optzeci de cadavre ridicate din gara Iasi, oameni împuscati, înjunghiati cu baioneta sau zdrobiti cu ciocane utilizate la caile ferate. Trenul era pazit de sase gardieni comandati de Constantin Ciuhat . De la plecarea trenului pâna în momentul sosirii la Podul Iloaiei, aflat la 20 de km de Iasi, au trecut opt ore. Uneori, trenul mergea atât de încet, încât escorta îl urma pe jos. Au fost gasite vagoane cu o suta de morti si 3-4 supravietuitori, muribunzi. Au existat vagoane în care, la fiecare 2-3 minute, murea un om. Si în acest tren disperarea, setea, caldura au sporit numarul victimelor.
Numarul victimelor pogromului de la Iasi nu a putut fi stabilit cu exactitate. În functie de diverse surse, acest numar oscileaza între 3.200 si 12.000.
Cu privire la vinovati, dupa cât se pare, rolul SSI-ului român a fost doar acela de a pregati masacrul de la Iasi. Este limpede ca legionarii, care au incitat la pogrom, au fost înarmati si instruiti de agenti ai SSI. În afara de SSI, autoritatile militare locale au avut si ele o grea responsabilitate.
În sfârsit, complicitatea si initiativele armatei germane sunt evidente în tot ce s-a petrecut în cursul pogromului, pe strazile orasului Iasi, ca si în curtea Chesturii .


2. Masacrele din Basarabia si Bucovina în cursul primelor saptamâni de razboi
În 1941, generalul Ion Antonescu dadea, cu privire la evrei, un ordin în care se putea citi între altele: «Circulatia evreilor pe strazi va fi oprita de la ora 18 si pâna dimineata la ora 7. În acest interval de timp, evreii vor fi grupati pe cartiere si adunati în anumite cladiri mai mari, sub paza, pentru a se putea supraveghea si sanctiona imediat orice încercare de tulburare...se vor lua ostateci dintre conducatorii cunoscuti ai evreilor, comunistilor... care vor fi împuscati imediat ce se va produce un act de rebeliune sau terorism» .
Acest ordin a fost retransmis la 30 iunie 1941 de catre Armata a 4-a si de catre Ministerul Afacerilor Interne, catre prefecturile de politie. La 17 si 18 iunie 1941 a avut loc la Galati conferinta legiunilor de jandarmi Chilia, Ismail si Cetatea Alba si la Roman conferinta legiunilor Orhei, Lapusna si Balti. La aceste conferinte generalul C.Z. (Piki) Vasiliu, inspector general al jandarmeriei, a dat ordin de „curatare a terenului”. El întelegea prin aceasta expresie „exterminarea pe loc a tuturor evreilor din mediu rural, includerea în ghetouri a celor din mediu urban si arestarea tuturor suspectilor, a membrilor Partidului Comunist si a celor ce detinusera functii înalte sub administratie sovietica” .
Acest ordin a fost retransmis oral sau în scris de catre toti comandantii de jandarmi . Un alt ordin al lui Piki Vasiliu preciza: «Minoritatea evreiasca... va fi urmarita cu ultima energie, cunoscut fiind ca evreii, aproape în totalitatea lor, au pactizat frateste cu comunismul si s-au dedat la cele mai mari acte de ostilitate contra armatei, autoritatilor si populatiei românesti...» .
La 3 iulie 1941, Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, care asuma si raspunderea conducerii statului atunci când Ion Antonescu se afla pe front, organiza o conferinta cu inspectorii administrativi si pretorii care urmau sa fie trimisi în Basarabia si Bucovina.
În ordinul telegrafic din 12 iulie 1941 transmis administratiei Basarabiei si Bucovinei, Mihai Antonescu dispunea: «Actiunile imediate de realizat sunt, conform instructiunilor si principiilor stabilite la Bucuresti: se va asigura curatirea terenului de comunisti: înlaturarea bolsevicilor, a elementelor nesigure si a evreilor provocatori din teritoriu; înlaturarea evreilor de la sate» .
Aceste ordine, emise de la cel mai înalt nivel aveau sa fie urmate de altele provenind de la subalternii marilor sefi din cadrul birocratiei: «Toti ucrainenii si românii care au fost de partea comunistilor sa fie trecuti peste Nistru, iar toti minoritarii (adica evreii – nota autorului ) din aceeasi categorie sa fie exterminati» ; «Se vor identifica si aresta toti evreii de orice vârsta si sex ce s-ar mai gasi pe teritoriul rural» . La 9 iulie 1941 se raporta generalului Voiculescu, guvernatorul Basarabiei, ca «jandarmii au început actiunea de curatire a terenului» . Din ziua de 9 iulie crt., s-a si trecut la executare.
Misiunea acestor echipe este de a crea în sate o atmosfera defavorabila elementelor iudaice, în asa fel încât populatia singura sa caute a le înlatura prin mijloacele ce vor gasi mai indicate si adaptabile împrejurarilor. La sosirea trupelor române, atmosfera trebuie sa fie deja creata si chiar sa se fi trecut la fapte” .
La 17 iulie 1941, generalul Topor, comandant al jandarmeriei militare, afirma într-un decret în care cerea deportarea evreilor dincolo de Nistru: „Tara nu are nevoie de evrei si trebuie curatata de evrei” .
Multi evrei din Basarabia sau din Bucovina au fost executati ca „ostatici”. Pentru aceste executii n-au fost necesare justificari post-factum. Sistemul care consta în a-i lua pe evrei ostatici era generalizat, mai ales în Moldova, Basarabia si Bucovina . Teoretic, pentru fiecare soldat român sau german împuscat erau lichidati 50 de evrei. În realitate, câteva împuscaturi izolate si fara nici un efect sau anumite ordine date de ofiteri români sau germani provocau executii în masa ale ostaticilor evrei.
Aceasta decizie, ca si ordinele de a „curata terenul”, luarile de ostatici, sau executarea acestora dovedesc faptul ca, atât în Moldova, cât si în Basarabia si în Bucovina responsabilitatea pentru asasinarea evreilor români le revine în mod limpede autoritatilor centrale române.
Dupa 1 iulie 1941 au început masacrele sistematice ale populatiei evreiesti, efectuate de jandarmeria româna, care avea misiunea permanenta, prioritara „de a curata terenul”, adica de a împusca elementele comuniste si evreiesti.
Masacrele din Basarabia si Bucovina au fost precedate de executii de evrei în vestul râului Prut. La 27 iunie 1941, în satul Sculeni, situat la frontiera româno-sovietica...trupele române din regimentul de vânatori nr. 6, au cerut si au obtinut de la comandantul german pe lânga care erau afectati sa li se repartizeze un sector de lupta la Sculeni, cu intentia de a se razbuna pe evrei.
În cursul luptelor mentionate, ofiteri din al 6-lea regiment de vânatori au pretins ca fusesera atacati de populatia evreiasca locala cu împuscaturi si cu grenade. Dupa ocuparea localitatii Sculeni, comandantul sectorului de lupta a ordonat evacuarea populatiei civile, care a fost dusa la Stânca Roznovanu, la vest de Prut. Aici, sub supravegherea capitanului Ion Stihi si a sublocotenentului Eugen Mihailescu si cu participarea activa a fostului primar legionar din Sculeni, Gheorghe Cimpoesu, se efectueaza o triere a populatiei locale, împartind-o în evrei si crestini. Crestinii sunt condusi în satele Cârlig si Copou, iar evreii ramân pe loc. Sublocotenentul Eugen Mihailescu, student în teologie, fost legionar, fiu al notarului din Sculeni, si capitanul Stihi silesc 40 de evrei sa-si sape gropile si apoi aduna într-o pânza de cort aurul, bijuteriile si alte obiecte de valoare pe care evreii le aveau la ei . Dupa aceea, ei executa cel putin 311 evrei, prin împuscarea lor cu mitraliera si cu alte arme automate. Acest masacru a fost confirmat de depozitiile ofiterilor români din regimentul 6 de vânatoare.
La 3 iulie 1941, trupele Regimentului al 16-lea de Infanterie au ocupat satul Ciudei din Bucovina. Aceleasi trupe, comandate de comandantul Valeriu Carp, asasinasera în timpul retragerii lor, cu un an înainte, zeci de evrei, dintre care patru din Ciudei, în Bucovina. Sub conducerea aceluiasi comandant, fusese asasinata aproape întreaga populatie evreiasca din localitate. Numarul victimelor variaza între 450 si 572 de persoane. Printre altele, au fost asasinate familiile: Babat, Grünberg, Schächter, Moses, Rosenblatt, Kula, Hartman . Nathan Schuller, proprietarul morii, care avea mâinile fracturate, a fost pus în lanturi de tarani si „plimbat” prin sat. Învatatorul scolii, Sumer Saltinger, a fost împuscat de un taran în fata casei lui. „Nevasta a fost silita sa-l încarce într-o roaba, sa-l duca la cimitir si sa-l îngroape” .
La 8 km de Ciudei, în satul Crâsnisoara Noua, familia lui Smil Katz a fost ucisa de tarani cu ajutorul topoarelor, furcilor, coaselor si sapelor. La 4 km de Ciudei, în satul Crasna, evreii au fost acuzati de a fi aruncat podul în aer, pod care, în realitate, fusese distrus de trupele sovietice. Au fost împuscati 50 de evrei în padurea Crasna.

Cei din coloanele duse spre Chestura Politiei întâlneau deseori cadavre pe strazi. Astfel, o coloana care a parasit circumscriptia a V-a de politie la ora 5 dupa-amiaza, a trecut pe lânga cadavrul unui batrân pe strada Apeduct. La câtiva pasi de acolo, a fost vazut cadavrul copilului tinichigiului Suchar, iar pe strada Cuza Voda, în dreptul Camerei de Comert, si în fata magazinului „Ghemul Verde” erau doua stive cu cadavre printre care se distingeau si cele de femei si copii. Un alt grup de evrei a fost încolonat pe strada Smârdan si a fost escortat de militari si gardieni. Pe drum a iesit în cale un evreu care avea un bilet cu mentiunea «liber», eliberat la chestura. Evreul a fost împuscat de un soldat german.
Au fost si coloane cu evrei salvati în ultimul moment. A fost cazul coloanei din care facea parte Sulemer Izidor. Doi ofiteri întâlniti în drum au ordonat eliberarea evreilor din acea coloana . Au existat si evrei care s-au salvat cumparând bunavointa celor ce efectuau raziile. Nu toti au fost, însa, îngaduitori. Alte masacre au fost evitate în ultima clipa: asa au scapat membrii unui convoi compus din circa 800-1.000 de evrei (cu femei si copii). Toti membrii convoiului au fost siliti sa se întinda cu fata în jos pe malul Bahluiului, lânga Podul Ros si în apropierea a câtorva mari gropi. Au fost apoi batuti de carutasul Costache Panait, de Costica Damian, de ceferistii Gâdea Petru si Cazacu Cassian si de Petrescu, fabricant de cazane de rachiu. Acestia au ucis pe un rabin din Buhusi, înecându-l în râu. Scena a fost vazuta de soferul colonelului Chirilovici, chestorul Politiei Iasi. Sesizat, acesta din urma a sosit imediat la fata locului, însotit de înca un ofiter – sergentul care se pregatea sa-i mitralieze pe evrei a primit ordin sa-i elibereze .
Au fost chiar cazuri când neevrei, încercând sa salveze de la moarte pe niste evrei, au fost ucisi împreuna cu cei pe care dorisera sa-i apere. Astfel, inginerul Naum, crestin, cunoscut printre intimi pentru vederile sale de stânga, intervenind în apararea unui evreu care urma sa fie ucis pe strada Pacurari în dreptul Fundatiei Ferdinand, a fost împuscat mortal de un ofiter care i-a strigat: «Mori, câine, împreuna cu jidanul pe care-l aperi». Au existat si situatii fericite ca cea a directorului morii «Dacia», Grigore Porfir, care, desi amenintat cu împuscarea de niste soldati români, a salvat circa o suta de evrei care se aflau în întreprindere . Farmacistul Beceanu, riscându-si viata, a salvat si el zeci de evrei , iar comisarul de politie Suvei, de la circumscriptia a doua, a eliberat o coloana de 350 de evrei pe care trebuia sa-i duca la chestura. La rândul lor, comisarul Mircescu si gardianul Sava au salvat numerosi evrei, sfatuindu-i sa nu iasa din casa, sau tinându-i arestati .
Mii de evrei au fost înghesuiti în curtea Chesturii Politiei. Un raport telefonic din 29 iunie 1940, dat la orele 9,30 dimineata, preciza «Pâna în prezent, sunt 1.000 de arestati aproape exclusiv evrei... Detalii nu se cunosc, operatiunea fiind în curs.» . Un alt raport oficial semnat de chestorul politiei Iasi Chirilovici mentiona existenta în curtea Chesturii, la ora 9 dimineata a aproape 1.800 de persoane . Raportul prefectului judetului Dumitru Captaru catre ministrul Afacerilor Interne mentiona ca pâna la ora 13 se aflau la chestura „circa 3.500 suspecti în cea mai mare parte evrei” , iar un alt raport al locotenent-colonelului Chirilovici, destinat ministrului de Interne mentiona existenta a 1.000 de arestati la ora 9 dimineata, iar la caderea serii existenta a 5.000 de arestati evrei .
Generalul Stavrescu, comandantul diviziei 14 infanterie a venit de câteva ori în curtea chesturii. La ora 11 dimineata, dupa plecarea sa, o comisie compusa din comisarii de politie Dumitru Iancu si Titus Rahoveanu a procedat la o triere a celor arestati, eliberând pe baza de acte de identitate sau pe baza de bunavointa o parte dintre cei arestati. Cei eliberati au primit bilete pe care scria „liber” si era aplicata stampila prefecturii. Dar unii dintre cei eliberati au fost împuscati pe strada în timp ce se îndreptau spre casa, altii au fost readusi la Chestura, în pofida biletelor pe care le primisera. Numarul celor eliberati variaza între doua sute si doua mii, potrivit diferitelor surse. În timp ce unii evrei paraseau chestura, alte coloane soseau acolo. Multi evrei veneau de bunavoie pentru a obtine biletul cu mentiunea „liber”.
Catre amiaza, soldati germani din SS si din organizatia TODT au format un culoar viu prin care trebuiau sa treaca evreii încolonati care intrau în curtea Chesturii. Germanilor li s-au alaturat jandarmi, politisti români si civili . Toti erau înarmati cu drugi de fier sau maciuci de lemn cu care îi loveau pe evrei cu toata forta, mai ales în cap. Catre orele unu si jumatate dupa-amiaza, jandarmi si soldati româna, civili români precum si militari germani au înconjurat Chestura Politiei au si format un perimetru alcatuit din strazile Vasile Alecsandri, Cuza Voda, Bratianu si Piata Unirii. Dupa unele marturii, a fost unul din momentele când situatia parea sa scape de sub controlul autoritatilor române. Catre orele doua dupa-amiaza, a început sa se traga în plin în evreii aflati în curtea Chesturii. Se tragea cu mitraliere, arme automate, pusti de vânatoare în acelasi timp de catre soldati germani, politisti si jandarmi români, precum si de catre civili ca Dumitru Dumitriu, proprietarul unui atelier mecanic din vecinatate .
Înnebuniti de panica, unii evrei au rupt gardul Chesturii si s-au refugiat în preajma cinematografului Sidoli, în casele sau pe strazile din jur. Au fost, însa, si ei lichidati fara mila.
Cadavrele erau jefuite de ceasuri si stilouri. Masacrul a continuat pâna la ora 6 seara, cu unele întreruperi, una la ora 4 si jumatate, determinata de venirea generalului Stavrescu. Potrivit declaratiei lui Gheorghe Leahu, comisar de politie iesean, în momentul de început al masacrului se constituise deja o coloana cu 2.500 de evrei care urmau sa plece spre gara .
Numarul victimelor din curtea Chesturii politiei e greu de stabilit. Scriitorul Marius Mircu mentioneaza 900 de morti . Cel putin 254 de cadavre au fost imediat aruncate în gropile comune ale cimitirului israelit. Cadavrele au fost transportate cu patru camioane si 24 de carute. Transportul cu carutele a durat doua zile. Au fost duse cadavre si la gropile de gunoi din comuna Copou. Cadavrele au fost jefuite de haine si multi muribunzi au fost îngropati împreuna cu cei morti. Înainte de a fi transportati, mortii si muribunzii au fost asezati în stive .
Un raport al Prefecturii de politie Iasi, datat 30 iunie 1941, indica trei sute de evrei morti în curtea Chesturii. În fata Curtii de Justitie din Bucuresti, maiorul Constantin Darie avea sa estimeze la 3-4.000 de persoane pe cei morti sau raniti în curtea Chesturii . Alti evrei au fost masacrati în masa la uzina de apa si la uzina electrica .
În dupa-amiaza zilei de 29 iunie s-a luat hotarârea „evacuarii” din Iasi a evreilor retinuti ca suspecti la Chestura de politie. Transportul spre gara a aproximativ 2.500 de evrei supravietuitori din curtea chesturii a început la 9 seara. Au fost însarcinati cu aceasta operatie: un subinspector de politie, doi ofiteri de politie, doi sefi de sectie de politie si douazeci de gardieni. Convoiul a fost escortat de un grup de ofiteri si soldati germani dotati cu doua tancuri si doua motociclete . Sositi la gara, dupa o lunga numaratoare, timp în care au fost obligati sa stea întinsi cu fata lipita de caldarâm, arestatii au fost îmbarcati într-un tren cu vagoane de marfa. Soldati si muncitori CFR au înghesuit cel mai mare numar de evrei în fiecare vagon. Trenul a parasit gara Iasi în ziua de luni 30 iunie 1941, în zori. În aceeasi dimineata, la orele patru, s-a format la chestura un nou convoi alcatuit din 1.900 de evrei, care au fost escortati la gara si îmbarcati într-un al doilea tren care si el a parasit gara Iasi foarte devreme dimineata. Potrivit unui raport al colonelului Dumitru Captaru, prefectul de Iasi, transmis la 30 iunie 1941 ora 9,20 dimineata, Mihai Antonescu, vicepresedintele Consiliului de Ministri, ar fi aprobat „evacuarea” evreilor ieseni. Tot în cursul diminetii de luni 30 iunie au fost înhumati de-a valma, în gropile sapate înainte la cimitirul evreiesc, mortii si muribunzii zilei precedente.
„Totusi, nu toate cadavrele din Iasi au fost îngropate. Blum Leizer ca si alti evrei au fost siliti de germani sa arunce cadavre în apa Bahluiului. Au aruncat si muribunzi si chiar oameni în viata” . În cursul acelei zile de luni au disparut fara urma cei o suta de evrei care faceau munca obligatorie la Uzinele electrice . Masacrul a continuat în tot cursul zilei de luni 30 iunie în diverse puncte ale orasului, dar în proportii mult mai reduse: în total 50 de morti.
În zilele care au urmat, nu s-au mai semnalat victime evreiesti în orasul Iasi, dar, ca o consecinta directa a pogromului, evreii deportati în cele doua trenuri au continuat sa moara.
Trenurile mortii
Doua trenuri ale mortii au plecat din Iasi. Primul avea între 33 si 39 de vagoane si între 2.430 si 2.590 de „pasageri”. Vagoanele erau marfare si ermetic închise. În fiecare vagon au fost înghesuiti prin lovituri cu patul armei sau cu baioneta între 80 si 150 de evrei, dintre care unii grav raniti sau muribunzi. Pe vagoane era scris „jidani comunisti” sau „ucigasi ai ostasilor germani si români”. Primul tren avea destinatia finala Calarasi si a parasit Iasiul duminica 30 iunie 1941. Din cauza unor dispozitii si ordine contradictorii date de Ministerul de Interne, Marele Stat Major si prefectura judetului Iasi, trenul a avut, în prima zi, un traseu aberant. La ora 7 dimineata a trecut prin Târgu Frumos oras aflat la aproximativ 40 de kilometri de Iasi. Fara a se opri, trenul si-a continuat drumul spre Pascani, de unde a ajuns la Lespezi, apoi din nou la Pascani si de aici la Roman, unde a sosit la 11,45 dimineata, parasind orasul la ora 16 dupa-amiaza cu destinatia Târgu Frumos, unde a sosit la ora 21,30. Trenul a ajuns, deci, din nou la 40 de km de Iasi, dupa o „calatorie” de cel putin 17 ore. De la Iasi la Târgu Frumos nu s-a permis deschiderea usilor vagoanelor pentru aerisire si nici ca detinutii sa bea apa. Caldura era torida si oamenii nu se puteau misca din cauza înghesuielii. Au avut loc scene de isterie de masa. Oamenii îsi beau urina sau sângele din rani. Multi au înnebunit înainte de a muri. Sunt mentionati în acest sens Carol Drimer, activist socialist, Haim Gheller, talmudist, Solomon Kahane, negustor si fiul inginerului Ghetl Buchman . Unii detinuti s-au sinucis. Foarte multi au lesinat si au pierdut notiunea timpului.
La Târgu Frumos, dupa oprirea trenului, au fost deschise patru vagoane. Erau cele ocupate de ultimii detinuti, îmbarcati la Iasi. În fiecare vagon erau 40-50 de oameni în viata, dar într-o stare deplorabila, abia tinându-se pe picioare de ameteala. În al doilea si al treilea vagon erau aproximativ tot cam atâtea persoane. Dar, în al treilea vagon era si un mort: un batrân cu barba alba . Cei doua sute de evrei care s-au gasit în cele patru vagoane au fost escortati pâna la sinagoga orasului . În acel moment doi capitani, unul german si altul român, acesta cu numele de Danubiu Marinescu si comandant al batalionului de cai ferate, au interzis deschiderea altor usi si debarcarea din vagoane. A urmat un schimb de convorbiri telefonice între capitanul Marinescu, doritor sa-i execute pe supravietuitorii din tren si prefectul judetului care ezita sa coboare din tren cadavre, întrucât nu avea în acest sens ordin de la Ministerul de Interne .
În zorii zilei de 1 iulie 1941, la gara din Târgu Frumos, a sosit de la Iasi un camion cu jandarmi sub comanda sublocotenentului Aurel Triandaf, care a preluat comanda trenului si a ordonat deschiderea usilor vagoanelor si coborârea cadavrelor. «Portile vagonului au fost deschise si din departare se striga sa aruncam cadavrele. Cei din afara nu se puteau apropia de vagon din cauza mirosului oribil. Cei ce se apropiau umblau cu batistele la nas... Taranii din împrejurimi au fost adunati sa vada, pe comunistii care au tras în trupele române si germane» . Iata cum descrie aceeasi scena primarul orasului Târgu Frumos: «Am încercat sa debarcam cadavrele cu ajutorul celor ramasi în viata, dar aceasta a fost imposibil, din cauza slabiciunii lor si din cauza starii în care erau cadavrele. Am dat ordin politiei ca sa aduca tigani pentru a face aceasta operatie. Acestia, tentati de posibilitatea de a umfla o gheata sau o haina, au acceptat sa faca operatia si aceasta a ajutat la salvarea celor care ramasesera în viata. Cadavrele erau în numar foarte mare. În unele vagoane stiva cu morti se înalta pâna la jumatatea vagonului, astfel încât era foarte greu sa rezolve operatia scoaterii cadavrelor în circa doua ore cum fusese programat... Unele vagoane aveau 140-145 de oameni din care 80-90 erau morti» . Un numar de 650 sau 654 de cadavre au fost încarcate în camioane sau carute si transportate la cimitirul evreiesc din localitate unde au fost îngropate .
Sub comanda sublocotenentului Triandaf, pe data de 1 iulie, dupa-amiaza, trenul mortii a plecat de la Târgu Frumos spre Calarasi. Trenul a ajuns a doua zi dimineata la Mircesti, aflat la aproximativ 40 de km de Târgu Frumos. Au fost descarcate din tren 327 de cadavre, care au fost înmormântate la marginea satului Iugani. Vagoanele au fost deschise numai pentru coborârea cadavrelor . Un grup de evrei, înnebuniti de sete, au sarit din tren pentru a bea apa din niste baltoace de lânga linia ferata. Au fost imediat împuscati din ordinul sublocotenentului Aurel Triandaf, care a tras si el cu revolverul în ei . Pe data de 3 iulie 1941, trenul a ajuns la Sabaoani, aflat la 10 km distanta de Mircesti. De aici el si-a continuat drumul la Roman, aflat la alti aproximativ 10 km de Sabaoani, unde nu a fost însa lasat sa intre în gara, din cauza mirosului pe care îl exhala. Din ordinul Marelui Cartier General, instalat la Roman, trenul a fost reîntors la Sabaoani unde au fost coborâte alte 300 de cadavre . Pâna în statia Roman, detinutii nu au primit apa, datorita ordinelor severe date de sublocotenentul Aurel Triandaf. Aici au fost descarcate 53 de cadavre si o parte din detinuti au fost îmbaiati si deparazitati, ramânând cu acest prilej complet fara îmbracaminte. În ziua urmatoare, evreii au fost îmbarcati în alte vagoane si trenul a parasit orasul Roman având si o încarcatura de 50 kg zahar destinata detinutilor. În noaptea de 4 spre 5 iulie, trenul se afla la Marasesti (aproximativ 120 km de Roman), unde au fost debarcate alte 10 cadavre. În noaptea de 5 spre 6 iulie trenul s-a oprit la Inotesti, aflat la aproximativ 100 km de Marasesti, unde au mai fost scoase 40 de cadavre. La Ploiesti, detinutii au primit de baut si 600 de pâini. În dupa-amiaza zilei de 6 iulie, trenul a sosit la Calarasi, unde, la evacuarea vagoanelor au fost gasiti 1.076 de supravietuitori din care 69 de muribunzi. S-au mai gasit si 25 de cadavre.

La 2 septembrie 1941, „Marele Pretor al armatei, generalul Ion Topor, ordona Inspectoratului de Jandarmi Transnistria sa pregateasca lucrarile în vederea deportarii peste Nistru a tuturor evreilor din lagare. Deportarea urmeaza a începe la 6 sept., în grupuri de câte 1.000 de oameni, prin punctele Griuleni-Karantin si Rezina-Râbnita. (nr. 73)”
La 3 septembrie 1941, legiunea de jandarmi din Transnistria raspunde ca, conform ordinului generalului Antonescu, deporta­rea va începe la 15 septembrie . Desi Comandamentul II Teritorial al Armatei a ordonat Uniunii Comunitatilor Evreiesti sa colecteze pentru evreii din Basarabia „5.000 asortimente complete de efecte de corp civile (costum, palton, ghete sau pantofi, palarie, camase, izmene, ciorapi)” si, desi ordinul a fost executat, aceste efecte n-au ajuns niciodata la evreii basarabeni .
La 23 decembrie 1941 , locotenentul Augustin Rosca, însarcinat cu deportarea evreilor internati în lagarele de tranzit de la Edineti si Secureni, a primit de la Marele Cartier general, ordinul urmator:
„Evreii din lagarele Edineti si Secureni sa fie evacuati peste Nistru. S-au transmis si detalii cum sa se execute operatia; sa se formeze grupuri de 100 de persoane pe zi, sa se aibe grije de hrana lor, sa se ceara câte o caruta pentru 100 de persoane si, în ce priveste consemnul special, ca acei care nu se pot tine de convoi, fie din neputinta, fie din boala, sa fie executati . Asupra modului de executie, mi-a ordonat sa trimit cu 2-3 zile înainte de plecarea convoaielor un (spatiu alb în text) ce trebuie sa se prezinte la sefii de posturi din localitati si sa ceara militari si unelte (lopeti si târnacoape), care sa faca din timp gropi pentru circa 100 persoane la locuri potrivite, si anume, departe de sate, pentru a nu se auzi tipete si focuri de arme, si sa nu fie în vale, pentru a nu spala apele groapa. Gropile sa fie la distanta din 10 în 10 metri, unde se vor aduna cei ramasi de coloana. Pentru acei, însa, care nu se puteau aduce pâna la gropi, consemnul conventional de executare pe loc era „Alexianu” .
Evreii din Basarabia, deportati în Transnistria, au fost siste­matic jefuiti, si nu numai de taranii din satele pe care le traver­sau. La Chisinau, o comisie a Bancii Nationale Române a fost însarcinata de generalul Voiculescu sa confiste aurul si celelalte valori pe care le posedau evreii . Toate mobilele ce apartineau evreilor din Chisinau au fost confiscate si distribuite functiona­rilor locali, civili si militari . O comisie asemanatoare a BNR actioneaza la Atachi unde, conform declaratiilor generalului Tataranu, seful Statului Major al armatei, în complicitate cu ofiteri si subofiteri din campania 60 de politie îi jefuiau pe evrei . Un raport al generalului de jandarmerie Tobescu, datat din 20 noiembrie 1941, mentiona: „atunci când trenurile cu deportati au ajuns la Nistru, mari cantitati de bagaje ramasesera, prin gari sau pe câmpuri. Autoritatile locale au luat masura de a stoca aceste bagaje în case si în depozite, însa masurile luate pentru a le pazi sunt insuficiente. Astazi a început inventarul bagajelor acestora si se va stabili distribuirea lor catre armata, spitale, Crucea Rosie sau Societatea de Patronaj. Pâna-n prezent, Comandamentul 4 Teritorial din Marculesti a luat 10 vagoane si Ministerul Apararii Nationale alte 3 vagoane.”
Deportarea evreilor din Bucovina si Basarabia a însemnat înca de la început, pentru multi dintre ei, moartea. Drumurile care duceau de la lagarele de tranzit spre Nistru erau, literalmente, acoperite de cadavre. Uneori paznicii convoaielor i-au împuscat pe evreii cei mai bine îmbracati, la cererea taranilor aflati pe sosea, care cumparau cu 1.200 sau 1.500 lei oameni înca vii si pe care soldatii îi predau dupa ce-i ucisesera, ca sa-i jefuiasca de haine . Raportul de ancheta nr. 2 al comisiei constituite conform ordinului maresalului Antonescu, la sfârsitul lui 1941, pentru a cerceta nereguli comise în ghetoul de la Chisinau, cuprinde precizari privitoare la directivele primite de jandarmii care escortau convoaiele si la modul în care aceste directive fusesera executate. Locotenentul Rosca execu­tase scrupulos dispozitiile, care au avut drept rezultat 500 de evrei ucisi, dintre cei ce fusesera evacuati din lagarul de la Secureni, pe drumul Secureni-Cosauti...
La 18 noiembrie, generalul Voiculescu trimitea Presedintiei Consiliului de Ministri un raport în care mentiona:
„În Basarabia, problema evreiasca este rezolvata.Se mai gasesc numai 118 evrei în ghetoul Chisinau, din care 53 bolnavi in spitale. În curând, vor fi trecuti peste Nistru si acestia.”
La 30 iunie 1942, Guvernamântul Basarabiei raporta Presedintiei Consiliului de Ministri (numarul 1817/C) ca existenta ghetoului din Chisinau luase sfârsit, ultimul lot de evrei fiind deportat la 25 iunie 1941 la Vradievca, în Transnistria . Membri ai unor secte religioase, precum Martorii lui Iehova, baptistii si inochentistii au fost si ei, persecutati în Basarabia din pricina credintei lor. În decembrie 1941, 38 de membri ai sectei mileniste au fost internati la Onestii Noi. În 1943 se aflau în lagarul de la Onestii Noi numerosi Martori ai lui Iehova. În decursul aceluiasi an, 74 de baptisti au fost internati la Onestii Noi .
La 9 octombrie 1941, Guvernamântul Bucovinei a ordonat autoritatilor militare de la Cernauti sa supravegheze atent împrejurimile Cernautilor, pentru a împiedica, astfel, iesirea evreilor din oras . La 13 octombrie 1941, a început deportarea evreilor de la Cernauti . Chiar si înaintea datei respective, casele evreilor fusesera jefuite de populatia ucraineana si româneasca din Cernauti, dupa cum reiese dintr-o nota informativa a Sigurantei Române . Evreii din Cernauti au fost deportati între 14 si 24 octombrie cu 20 de trenuri. Primul tren a plecat de la Sadagura transportând 400 de familii evreiesti care fusesera internate în lagarul ce purta acelasi nume. Celelalte trenuri au pornit de la Cernauti. Jumatate din aceste trenuri, care plecasera la orele 21,5, aveau ca destinatie lagarul de la Marculesti. Iar a doua jumatate, ce pornisera la orele 14,5, au avut ca destinatie Atachi . Evreii care nu primisera autorizatia de a ramâne la Cernauti au fost ridicati din ghetoul cernautean care, din cauza lipsei de apa potabila si a densitatii foarte mari a populatiei, mirosea a „sudoare înacrita, urina, fecale, umezeala igrasioasa” , si escortati pâna la gara. „Populatiunea sortita deportarii era, mai întâi, adunata în grupe de 2.000 si apoi, prin noroi si mocirla, împinsa spre rampele de încarcare din gara principala. Aici, înghesuita în vagoane, câte 40-50 de vagon (vagoanele sub paza militara, iar trenul sub comanda unui ofiter) si convoiul se pune în miscare spre Nistru, spre punctele de concentrare Atachi si Marculesti, de unde peste râu erau trecuti de Charon în împaratia infernului. Scene sfâsietoare se petreceau pe rampa de îmbarcare si la plecarea trenurilor. Despartirea de membrii aceleiasi familii, plecând copiii si ramânând parintii, sau invers, despartirea de frati si surori, ba chiar dintre soti, umpleau de vaiet vazduhul si miscau si inimile cele mai împietrite. Era despartirea pentru totdeauna, plecarea unora la suferinta si moarte, ramânerea celorlalti în sclavie si durere.
Exodul evreilor din Cernauti constituie un tragic capitol din istoria omenirii si va înregistra de-a pururi stirbirea cea mai grava adusa notiunei de civilizatie si cultura.”
La 7 noiembrie 1941 a început deportarea evreilor din zona Dorohoi, evrei care-au fost, în prealabil, jefuiti de bani si de bijuterii. Locuiau în acel moment la Dorohoi 12.238 de evrei, din care jumatate fusesera deportati din zonele rurale în orasel. Un raport al politiei din Dorohoi, din luna octombrie 1941, descrie conditiile lor de viata. „Cazati în case insalubre, barbati, femei si copii, cu hrana mizerabila si insuficienta, care se compune dintr-o supa incolora si nimic altceva, dorm câte 15, 20 în camere întunecate, goi si în zdrente” .
La 7 noiembrie au fost deportati evreii din Darabani. „Nu s-a permis ramânerea nici celor batrâni de 80-90 ani, a bolnavilor, copiilor mici, a infirmilor, dementilor, decoratii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, ofiterii de rezerva, medici, avocati, farmacisti, dentisti” . Toti deportatii au fost din nou jefuiti la gara, înainte de a fi îmbarcati în trenuri. „ La gara, înainte de îmbarcare, au fost perchezitionati si li s-a luat tot ce mai aveau asupra lor, dupa cum s-a descris mai sus, si bagati în vagoane de marfa, 50-60 la un loc si apoi încuiati. Acestia fiind evacuati din oraselele lor înca din luna iunie, nu aveau, majoritatea din ei, decât o camasa pe dânsii, desculti si în haine rupte de vara, copiii mici si batrânii înghetati de frig, a prilejuit un spectacol care facea lumea sa plânga când îi vedea” .
La 8 noiembrie 1941 au fost „evacuati” în aceleasi conditii evreii din Saveni si din Mihaileni, iar la 12 noiembrie 1941 a. început deportarea evreilor de la Dorohoi, care a continuat si a doua zi, 13 noiembrie. Au fost deportati, de asemenea, din Dorohoi 1.200 de evrei care mai fusesera, anterior, deportati în sudul tarii, la munca obligatorie în timpul verii lui 1941. La 14 noiembrie 1941 s-a suspendat deportarea evreilor din Dorohoi. Conform raportului avocatului Musat, trimis la Dorohoi de Uniunea Comunitatilor Evreiesti din România, au fost deportati din Dorohoi, doar în aceste câteva zile, aproximativ 10.000 de evrei, în orasel ramânând numai 2.500. Unii evrei din Dorohoi au murit de frig în vagoanele ce-i duceau la Atachi. Cei care au supravietuit au fost aici din nou jefuiti. Ordinul de deportare a evreilor din Dorohoi fusese dat de Guvernamântul Bucovinei în colaborare cu autoritatile militare .
La 28 mai 1942, într-o sedinta a Consiliului de Ministri, guvernatorul Bucovinei, generalul Calotescu a anuntat ca decisese, dupa ce-l consultase în prealabil pe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, sa deporteze 4-5.000 de evrei din Cernauti . În luna iunie 1942 un nou val de deportari s-a abatut asupra populatiei evreiesti din Bucovina. Au fost deportati aproximativ 4.000 de evrei din Cernauti si câteva sute din Dorohoi. La 7 iunie 1942, „ din ordinul Guvernatorului Bucovinei, general Corneliu Calotescu si sub directa supraveghere a sefului sau de cabinet, maior Stere Marinescu, se procedeaza la o noua serie de deportari din Cernauti. Se pare ca proiectul prevedea deportarea celor 4.000 de oameni care, cu prilejul triajului din noiembrie 1941, capatasera autorizatii de ramânere în oras, semnate de fostul primar, dr. Traian Popovici, acum cazut în dizgratie.” Mii de evrei au fost adusi pe terenul sportiv „Macabi”, pe baza listelor pregatite în prealabil. Dupa o perchezitie severa (inclusiv controlul ginecologic al femeilor), cei ce fusesera retinuti pe terenul „ Macabi” au fost deportati în vagoane închise în Transnistria.
Cifra aproximativa a evreilor asasinati de armatele românesti si germane în Basarabia si Bucovina este greu de stabilit, deoarece din statistici si documente nu reiese în mod clar câti evrei din cele doua provincii fusesera deportati din iulie 1940 pâna-n iunie 1941 de catre autoritatile sovietice si câti dintre ei se retrasesera cu Armata Rosie si cu autoritatile civile. Ultimul recensamânt românesc dinaintea celui de-al doilea razboi mondial stabilea cifra de 756.930 pentru populatia evreiasca din România, populatie care constituia în acel moment a 3-a comunitate evreiasca din Europa în ceea ce privea numarul membrilor ei.
Dintre acesti 756.930 evrei, 205.958 traiau în Basarabia, ceea ce reprezenta 7,2% din populatia provinciei acesteia, si 107.975 locuiau în Bucovina, reprezentând 10% din populatia acestei provincii. În Basarabia si Bucovina traiau, deci, în 1930, 315.000 de evrei. Conform evaluarilor Institutului Central de Statistica, 278.943 evrei au fost inclusi în populatia U.R.S.S., în timpul ocupatiei de catre U.R.S.S. a Basarabiei si a Bucovinei de nord . Diferenta dintre 279.000 si 315.000, respectiv 36.000 de evrei, reprezinta în mare numarul evreilor care traiau în sudul Bucovinei (ramas românesc), precum si rezultatul anumitor modificari demografice (migrari, diferente dintre nasteri si decese). În judetul Dorohoi, încorporat ulterior Bucovinei, mai locuiau înca alti 15.000 evrei. Zeci de mii de evrei din Basarabia si Bucovina au fost ucisi în timpul lunilor iulie si august 1941. La 1 septembrie 1941 a avut loc o numaratoare oficiala a locuitorilor din Basarabia si din nordul Bucovinei. A rezultat – pentru ambele provincii – cifra de 126.634 evrei . Conform evaluarilor lui Matatias Carp si ale lui Jean Ancel, în perioada iulie-august 1941 aproximativ 150.000 de evrei români au fost ucisi în Basarabia, Bucovina, Herta si Dorohoi .

La 30 august 1941, seful misiunii militare germane din România, generalul-maior Hauffe si generalul-maior Tataranu, care reprezenta Marele Stat Major, au încheiat la Tighina Conventia Hauffe-Tataranu pentru Transnistria. Conventia stipula ca administratia si exploatarea economica reveneau autoritatilor române. În ceea ce-i privea pe evrei, se stabileau urmatoarele: „Evacuarea evreilor peste Bug nu este posibila în prezent. Ei trebuiesc, deci, concentrati în tabere de munca si întrebuintati la lucru, pâna când, dupa terminarea operatiunilor, evacuarea lor spre est va fi posibila” .
În linii mari, se pot distinge doua etape în cadrul procesului de deportare a evreilor din Basarabia si din Bucovina. Prima etapa se situeaza în timpul lunilor august si septembrie 1941, atunci când evreii din zonele rurale sunt concentrati în lagare de tranzit (Secureni, Edineti, Vertujeni Marculesti si alte lagare mai mici) si când evreii din zonele urbane sunt închisi în ghetouri. A doua etapa se va situa în timpul lunilor septembrie-noiembrie 1941, atunci când se va efectua deportarea sistematica a evreilor din Basarabia în Transnistria, în urma unui ordin dat în acest sens de Antonescu, la începutul lunii septembrie 1941 . Pentru punerea în practica, în mod eficient a deportarilor, Mihai Antonescu cerea în sedinta Consiliului de Ministri din 29 iulie 1941: „Tot în legatura cu Basarabia si Bucovina, v-as ruga sa trimiteti pe cine aveti mai bun si mai aspru în politie” .
Masura de a-i deporta pe evreii din Basarabia si Bucovina a dat nastere unei intense campanii de presa în ziarele românesti. Directorul ziarului „Porunca Vremii" scria despre aceasta chestiune: „Zarurile au fost aruncate... Lichidarea iudaismului a intrat în faza ei finala si decisiva în România: exodul, eliminarea evreilor din comunitatea natiunii se transforma într-o realitate ...
La bucuria dezrobirii se adauga si mândria de a fi pionieri si deschizatori de drumuri în rezolvarea problemelor iudaice în Europa.
Din satisfactia cu care presa germana înregistreaza cuvintele si hotarârile maresalului Antonescu, întelegem limpede ca România prefateaza azi deciziile istorice ale Europei de mâine în chestiunea jidoveasca” .
Evreii din Basarabia si Bucovina au fost adunati în lagarele de tranzit de la Secureni, Edineti, Marculesti, Vertujeni, precum si în alte lagare mai mici. Dar pentru a ajunge în aceste lagare de tranzit populatia evreiasca a fost târâta de jandarmeria româna de colo-colo, pe drumurile desfundate ale Basarabiei si Bucovinei, cel mai adesea fara apa si fara hrana. Au murit cel putin 17.000 de evrei numai în luna august a anului 1941 în timpul acestor marsuri fortate .
Din rapoartele jandarmeriei militare române, adresate în aceasta perioada Marelui Cartier General, reiese ca în ceea ce privea deportarea evreilor sau crearea lagarelor de tranzit situatia era haotica...
Care era situatia în lagarele de tranzit? La 17 iulie 1941, autoritatile române din Balti creeaza aproape de oras, în padurea Rautel, un lagar unde sunt masati evrei din ghetoul orasului. Lagarul de la Rautel se afla la 12 km de Balti si era compus din câteva cocioabe cazute în ruina si înconjurate cu sârma ghimpata . În acest lagar au fost internati 2.600-2.800 de evrei. Capacitatea celor 6 cocioabe existente era de, cel mult, 100 de persoane, iar restul „locuia” în santuri antitanc acoperite de ramuri .
Lagarul de tranzit de la Secureni a fost creat la sfârsitul lunii iulie 1941. Au fost internati în acest lagar în primul rând evreii din judetul Hotin, evreii din Noua Sulita si din alte târgusoare din Basarabia. Conform unui raport, din cauza alimentatiei cu cereale crude, mortalitatea a fost în primele zile de 30-40%, iar mai târziu de 3-4%. Din punct de vedere, financiar evreii din Secureni se aflau într-o situatie mai buna deoarece proveneau din judetul Hotin, pe când evreii din Edineti care venisera din Cernauti, Storojinet, Noua Sulita si Radauti erau totalmente lipsiti de bani în urma jefuirii lor în timpul deportarii lor prealabile dincolo de Nistru. Acesti evrei lihniti de foame au sosit în lagarul de la Edineti, care era organizat pe 5 strazi ale acestei comune . La Edineti, „mortalitatea era foarte ridicata si, în octombrie 1941, 85% din copii murisera” .
La 1 septembrie 1941, Inspectoratul de Jandarmi din Cernauti raporta Serviciului Marelui Pretor urmatoarele: „cazarea” (la Edineti si Vertujeni) „s-a facut în conditiuni bune”. S-a mai constatat si ca evreii nu prea aveau bani. La Edineti s-au ivit cazuri de scarlatina, de rujeola, dizenterie si febra tifoida, iar la Secureni erau internati si 1.698 de evrei din Lipcani într-o stare „deplorabila”. Ei „erau nemâncati de patru zile, rupti si plini de paraziti” .

Marile ghetouri: Chisinau si Cernauti .
Ghetourile de la Chisinau si Cernauti au fost cele mai mari ghetouri din Basarabia, respectiv, din Bucovina. Primul a durat câteva luni, din iulie pâna-n noiembrie 1941. Dupa noiembrie 1941, au ramas în ghetoul din Chisinau numai câteva sute de evrei. Ghetoul din Chisinau a fost creat la 24 iulie 1941 prin ordinul nr. 61 al generalului Voiculescu, guvernatorul Basarabiei. Au fost internati în cartierul sudic al orasului, la Visterniceni, 11.000 de evrei . La Chisinau, ca si în alte lagare unde evreii aveau bunuri cu ajutorul carora puteau cumpara bunavointa paznicilor, acestia „închideau ochii”. Ba unii chiar faceau mici servicii evreilor, procurându-le alimente sau facili­tând schimbul de scrisori. Aceasta situatie este descrisa de seful Inspectoratului de Jandarmi din Chisinau si de generalul Voiculescu, guvernatorul militar al Basarabiei, care nota: „Personal, ducându-ma la aerodrom, am facut constatarea ca paza este iluzorie. Trebuie luate masuri, altfel ne vom pomeni cu toti jidanii peste noi sau fugiti. Unitatile de garda nu vor sta mai mult de 10 zile în ghetou” .
La 19 august, ghetoul din Chisinau avea de la 9.984 pâna la 10.578 de evrei, dintre care 2.200 pâna la 2.300 de copii si 5.200 pâna la 6.200 femei . Într-un raport trimis Presedintiei Consiliului de Ministri, generalul Voiculescu raporta la 31 august 1941 ca în ghetoul din Chisinau exista o minoritate de evrei care traiau din vânzarea bunurilor lor, o alta minoritate de 800 care lucra si ca majoritatea nu aveau nici o posibilitate de subzistenta, acestia fiind ajutati de comitetul local al ghetoului constituit ad-hoc. Generalul Voiculescu propunea ca autoritatile în drept sa se adreseze organizatiei HIAS pentru ca evreii saraci sa fie ajutati de confratii lor din America .
Iesirea evreilor din ghetoul de la Chisinau era posibila doar în teorie, cu permise eliberate de comandantul militar al orasului. De fapt, multi soldati si civili români au folosit ghetoul si pe locuitorii lui ca pe o sursa de îmbogatire rapida.
Un raport al SSI din 20-31 august 1941 mentiona ca situatia sanitara a evreilor din lagare si ghetouri se înrautatea din zi în zi, ca urmare a lipsei de sapun si de rufarie de corp si prevedea o epidemie de tifos. O alta nota informativa mentiona ca în ghetoul din Chisinau, evreii nu aveau haine si nici rufarie de pat si ca mureau 10-15 pe zi dintre ei. Numarul evreilor din Chisinau era în septembrie 1941 de 5.377 de familii, adica un total de 11.380 de indivizi .
La 4 decembrie 1941, într-o sedinta a Consiliului de Ministri, Ion Antonescu a decis sa constituie o comisie de ancheta pentru a cerceta situatia ghetoului si conditiile în care fusesera deportati evreii. Raportul trimis lui Ion Antonescu de aceasta comisie mentiona existenta în ghetou a unui numar de 11.525 de evrei, dintre care circa 3.000 foarte saraci. Conform acestui raport, 441 evrei murisera în ghetou, dintre care 20 sinucisi, înainte de deportare . Marea majoritate a evreilor morti din cauze „naturale” în ghetoul din Chisinau erau batrâni si copii foarte mici.
Toti evreii din ghetoul de la Chisinau au fost deportati în toamna lui 1941. A fost amânata deportarea unui numar de aproximativ 150 de evrei bolnavi.
Cernauti . Ghetoul din Cernauti a avut o populatie de aproximativ 55.000 de evrei. 30.000 de evrei au fost deportati în toamna lui 1941 si 5.000 au fost deportati în timpul verii lui 1942 . Guvernamântul Basarabiei a avut trei guvernatori: colonelul Alexandru Riosanu, mort la 30 august 1941, generalul Cornel Calotescu, unul dintre responsabilii deportarilor din 1941 si 1942 si generalul C.I. Dragalina, care a devenit guvernator în 1943.
Dupa ce a primit ordin de la autoritatile centrale, guvernatorul Riosanu a semnat o ordonanta prin care devenea obligatorie pentru evreii din Cernauti purtarea stelei galbene. Sub Calotescu, si stelele galbene au devenit o sursa de bani pentru administratia locala. Sute de evrei din Cernauti au fost condamnati la scurte pedepse de transferare în lagare de concentrare (Edineti), deoarece fusesera surprinsi fara steaua galbena . În timpul retragerii din 1944, generalul Dragalina a suspendat masura portului stelei galbene pentru evreii din Cernauti, deoarece se temea de eventualele executii efectuate de germani. Printre evreii care n-au fost deportati, numai posesorii unor autorizatii speciale aveau dreptul de a munci. În perioada 1943-1944, dintre cei 15.000 de locuitori evrei ai ghetoului numai 1.000 aveau autorizatii de munca .
Regulamentul functionarii ghetoului de la Cernauti, din 11 octombrie 1941 (purtând semnatura guvernatorului Calotescu), preciza ca evreii se aflau sub jurisdictie militara, ca portul stelei lui David era obligatoriu în ghetou si ca nesupunerea sau instigarea la nesupunere erau pasibile de pedeapsa cu moartea. Se mai stabileau, de asemenea, norme referitoare la aprovi­zio­narea evreilor si interdictia ca acestia sa paraseasca ghetoul . Întreaga populatie evreiasca din Cernauti a fost închisa în ghetou la 11 octombrie 1941. Pentru aceasta operatiune au fost necesare numai 9 ore .
d. Deportarile din Basarabia si Bucovina . La 6 octombrie 1941, Ion Antonescu declara într-o sedinta a Consiliului de Ministri: „În ceea ce-i priveste pe evrei, am luat masura ca sa-i scot definitiv si total din aceste regiuni. Masura este în curs. Mai am în Basarabia aproximativ 10.000 de evrei, care în câteva zile vor fi trecuti peste Nistru, iar daca circumstantele vor permite, vor fi trecuti dincolo de Urali” . Evreii din Basarabia au fost deportati din ghetoul de la Chisinau, din lagarul de la Vertujeni, unde erau internati evreii din judetul Soroca; din lagarul de la Marculesti au fost deportati evreii din judetul Balti care, în prealabil, fusesera internati în lagarele de la Rascani, Limbeni, Rautel. Au fost, de asemenea, deportati evreii din ghetourile de la Orhei, Cahul, Ismail, Vâlcov, Chilia Noua, Belgrad .
Marele Cartier General a fost, totusi, organismul central care a organizat si supervizat deportarea evreilor din Basarabia si din Bucovina.

Relatiile încordate dintre legionari si Antonescu nu au scapat Berlinului. E limpede ca, în sprijinul acordat de Berlin lui Antonescu împotriva Garzii de Fier, au prevalat considerentele economice si militare asupra celor ideologice. La 18 ianuarie 1941 Ion Antonescu a desfiintat posturile de „comisari de românizare” de pe lânga întreprinderile comerciale si indus­triale. El aprecia ca, prin aceste posturi, o „idee exceptionala” fusese tradusa în practica în mod „dezastruos”.
Evident, masura de desfiintare a „comisarilor de românizare” a fost considerata de conducerea „Garzii de fier” ca un atac direct si fatis împotriva puterii ei. Dupa întoarcerea generalului Antonescu din Germania, tensiunea dintre acesta si Garda de Fier se accentueaza, legionarii cerând deschis demiterea lui Antonescu si crearea unui guvern legionar „pur”, condus de Horia Sima. Împuscarea la Bucuresti a maiorului german de aviatie Döring, posibil de catre un agent al Intelligence-Service-ului britanic, a fost folosita de ambele parti ca pretext pentru declansarea ostilitatilor. La 20 ianuarie 1941, Ion Antonescu demite pe titularul Ministerului de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii si membru al acesteia, pentru incapa­citatea de a fi asigurat protectia maiorului german. De asemenea Antonescu demite si pe Al. Ghica, directorul general al politiilor ca si pe Constantin Mamuica, director în Ministerul de Interne. Legionarii resping aceste demiteri si-si înarmeaza masiv partizanii. Ei se baricadeaza înarmati în localul Sigurantei, în sediul Prefecturii politiei capitalei, în sediul lor central din str. Roma ca si în Cazarma gardienilor publici. În seara zilei de 21 ianuarie, rebeliunea legionara era generalizata în tara. Prin Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti, Berlinul încearca sa medieze între beligeranti, preferând ca legiunea sa recunoasca autoritatea generalului Antonescu. În acest timp, din ordinul personal al lui Hitler, trupele germane stationate în România se aflau la dispozitia lui Antonescu.
În seara zilei de 22 ianuarie 1941, armata româna lichideaza rebeliunea legionara. «În cursul acestei operatiuni, si-au pierdut viata 21 de ofiteri, subofiteri si soldati, iar 53 de militari au fost raniti» . În întreaga tara au fost asasinate 374 de persoane si au fost ranite 380, existând posibilitatea ca aceste cifre sa fie minime . La Bucuresti, în cursul rebeliunii, au fost ucisi 120 de evrei.
Evident, propaganda legionara i-a desemnat pe evrei ca adversari ai legiunii si ca autori ai conflictului dintre aceasta si generalul Antonescu. Într-un manifest semnat de Viorel Trifa, presedintele studentilor legionari, se spunea: «protectorii si aparatorii acestui asasin de origine greaca sunt: Eugen Cristescu, seful serviciului secret si fost om de încredere al lui Armand Calinescu si Alexandru Riosianu, omul jidovilor si al grecilor... Cerem înlocuirea tuturor persoanelor jidovite din guvern» .
Un articol publicat în organul miscarii legionare, „Cuvântul” afirma: „Astazi, ca si ieri, avem în fata noastra pe toti jidanii si tâlharii tarii” . Alte manifeste legionare, ca cel semnat de Dumitru Grozea, seful corpului muncitoresc legionar, desemna ca adversar „blestemata hidra masonica (ce) îsi arata coltii prin rânjetul sinistru al jidovitului Alex. Riosianu” . Alt manifest legionar publicat în ziarul „Cuvântul” se intitula „Cum a fost organizat complotul iudeo-masonic” si preciza, cerând unirea dintre armata si legiune: „Daca e vorba de tras cu arma sa nu facem tinta unii din altii; avem, stiti bine, în cine sa tragem” .
Întreaga propaganda si practica politico-economica a guvernarii legionare nu au fost decât o imensa incitare la pogrom. In conditiile de haos create de lupta armata pentru putere între legiune si Antonescu, multi legionari au crezut ca sosise momentul „marelui pogrom”.
În timpul rebeliunii legionare, au fost ucisi la Bucuresti cel putin 120 de evrei. În cursul unei întrevederi între Ray Atherton, seful Diviziei pentru Europa, a Departamentului de Stat al S.U.A. si Brutus Coste, însarcinatul cu afaceri al României la Washington, acesta din urma indica cifra de 118 evrei morti la Bucuresti, afirmând ca aceste crime s-au datorat unor elemente „iresponsabile” si „marginale”. Aceasta sursa documentara privind si numarul de victime ale pogromului de la Bucuresti este citata de Raul Hilberg care mentioneaza, de asemenea, si surse germane si americane cu un numar de 630 de morti si 400 de disparuti . Totusi, este cert ca aceste cifre sa fie exagerat de mari. Comunitatea Evreilor din Bucuresti avea posibilitatea sa tina o evidenta stricta a numarului de victime. Faptul ca, în 1946-1947, la publicarea „Cartii Negre” se reia cifra de 120 de evrei ucisi la Bucuresti în cursul rebeliunii legionare este un argument în favoarea acestei afirmatii.
Majoritatea asasinatelor din timpul celor trei zile ale rebeliunii legionare au avut loc în padurea Jilava. Au mai avut loc asasinate la Abator, pe soselele Fundeni si Pantelimon, în cartierul Bucurestii Noi, pe diverse strazi sau în case particulare. În ziua de 21 ianuarie 1941, la sediul legionar „Ing. Gheorghe Clime” din Calea Calarasi nr. 37 au fost adusi aproximativ 200 de evrei, care au fost închisi în podul si pivnita casei. Întâi au fost jefuiti de toate obiectele de valoare si apoi obligati sa circule pe scari între pod si pivnita sub o ploaie de lovituri, pe fiecare treapta aflându-se câte un legionar care lovea cu bâta sau cu ranga de fier. De asemenea, erau loviti si într-o camera speciala, cu vâna de bou si cu vergi metalice; loviturile se aplicau pe fata, pe fese, pe palme si pe talpi. Arestatilor li s-a dat sa bea apa dintr-o oala în care rabinul Gutman, unul dintre cei torturati, se spalase de sângele provenit dintr-o lovitura la cap. În dimineata zilei de 22 ianuarie cei arestati au fost împartiti în doua grupuri, la întâmplare. Primul grup a fost dus la Straulesti, o periferie a Bucurestiului, unde au fost batuti înca doua zile. S-au tras gloante deasupra capului lor dupa care, jefuiti de haine si încaltari, au fost eliberati. Al doilea grup, compus din aproximativ 90 de evrei, a fost încarcat în autocamioane si dus pe soseaua Giurgiului, unde, în padurea Jilava, au fost toti împuscati cu 1-3 gloante, trase mai ales în cap. Câteva dintre victime, aflate în primul camion au fost împuscate lânga podul peste râul Sabar. Li s-au furat îmbracamintea, încaltamintea si dintii de aur din gura. Au fost gasite în padurea Jilava 86 de cadavre . Câteva victime, doar ranite, au reusit sa scape. Printre ele si rabinul Gutman, salvat ca prin minune, desi se afla lânga fiii sai Iancu si Iosef Gutman care au fost împuscati. Dupa plecarea asasinilor, rabinul Gutman a pornit spre Bucuresti pe sosea. A întâlnit doi jandarmi români care l-au lasat sa-si continue drumul. Dar a fost apoi arestat de santinele germane care l-au condus la primaria comunei Jilava, unde se mai aflau sapte evrei, unii raniti. Seara, toti au fost dusi din nou în padure, unde au fost împuscati. Dar rabinul a supravietuit si de data aceasta. Doi legionari care jefuiau cadavrele de haine au cerut sa-l împuste, dar s-au razgândit. Ajuns din nou la primaria Jilava, a fost crunt batut, i s-a smuls parul din cap si din barba si i s-a spus ca va fi împuscat. Totusi, a fost eliberat de catre jandarmi. Însotit de unul dintre ei, s-a reîntors în padure, unde, cautând trupurile fiilor sai morti, a scris pe ele cu un creion chimic numele lor, pentru a putea fi identificati mai târziu .
La abatorul orasului Bucuresti au fost gasiti asasinati 13 evrei; alti doi, grav raniti, au supravietuit masacrului. Dintre cei asasinati Millo Beiler si fratii Rauch au fost gasiti cu pântecele spintecate si intestinele legate la gât în chip de cravata . Celelalte cadavre de la abator ar fi fost agatate în cârligele de macelarie. Se pare ca deasupra lor se afla o inscriptie pe care se putea citi „carne kaser” .
Alti evrei au fost asasinati la domiciliile lor. Astfel, au fost masacrati sotii Frânghieru din Intrarea Colentina nr. 15 si patru dintre copiii lor între 14 si 28 de ani. Doi copii aflati în pat, Aron si Haia, au scapat ca prin minune, desi s-au tras câteva gloante si asupra lor . Cele mai multe dintre aceste victime au fost împuscate dupa ce fusesera salbatic batute.
În timpul rebeliunii legionare evreii au mai fost torturati la Prefectura Politiei Capitalei, la Sinagoga Malbim (aproximativ 300 de evrei), la sediul Uniunii Comunitatilor Evreiesti si la circumscriptia XV de Politie. Majoritatea femeilor torturate au fost eliberate, aceasta explicând prezenta printre morti a unui numar mic de persoane de sex feminin. Tipic privind torturile a fost tratamentul la care au fost supusi evreii la circumscriptia XV de Politie din strada Matei Basarab. Torturile au fost conduse de doi comisari de politie legionara ajutati de 40 de muncitori legionari. Au fost simulate si executii în masa si redactate, sub amenintare, false confesiuni de dorinta de sinucidere.
În timpul rebeliunii legionare au fost, devastate si jefuite 6 temple si sinagogi din Bucuresti: Templul evreilor de rit Spaniol din strada Negru Voda, Sinagoga Beyth Homidras Vechiu din Calea Mosilor, Templul „Podul Mogosoaia" din str. Atena, Templul Coral din str. Sf. Vineri, Templul „Fraterna" din str. Mamulari si „Sinagoga Mare" din str. Vasile Adamachi. Patru dintre aceste edificii au fost si incendiate, iar doua au ars complet. Numarul familiilor evreiesti lovite de jafuri si devastari a fost de cel putin 1.360 .
Cele 5 luni care s-au scurs între rebeliunea legionara si intrarea României în razboi alaturi de Germania au reprezentat o perioada de relativa securitate, din punct de vedere fizic, pentru evreii români. Totusi, si în aceasta perioada au existat evrei care si-au platit cu viata originea etnica. Când, în vara anului 1940, Basarabia si Bucovina au fost cedate U.R.S.S., conventia încheiata stabilea posibilitatea celor originari din aceste teritorii de a se întoarce acolo. În acest scop, au functionat comisii mixte de repatriere româno-sovietice. Pentru Bucovina, o astfel de comisie a functionat la Burdujeni pâna în ianuarie 1941, când frontiera a fost închisa. Un numar de 137 de persoane au fost surprinse la Burdujeni de acest eveniment. Dintre aceste 137 de persoane, 110 erau evrei si 27 români crestini. Acestia din urma au fost trimisi în localitatile de unde venisera, iar cei, 110 evrei au fost retinuti în doua încaperi ale garii Burdujeni. «Din când în când, noaptea se scoteau grupuri de cate 20-30 de evrei escortati de graniceri pâna la frontiera si împinsi, sub amenin­tarea armelor, sa treaca în mod clandestin în U.R.S.S. Frontiera fiind minata, multi evrei au cazut victime ale exploziilor. Altii au fost nimeriti de focurile de arma ale granicerilor sovietici, alarmati de încercarile de trecere clandestina. Altii, în sfârsit, au fost împuscati de granicerii români când au încercat sa se reîntoarca. În felul acesta, din 110 au ramas doar 58 de evrei în februarie. Ei s-au mai chinuit acolo pâna în luna mai, când au obtinut, în sfârsit, eliberarea din acel iad de la Burdujeni, fiind internati în lagarul de la Târgu-Jiu . Cei fortati sa treaca frontiera clandestin «între care se aflau femei si copii începând cu 6 ani, au trebuit sa faca marsuri lungi si grele de 30-40 km, în zapada, fara hrana si fara odihna».
Între 29 iunie 1940 si sfârsitul lui mai 1941, peste 600 de evrei au fost asasinati în România. Dintre acestia, cel putin 450 au fost omorâti la Galati si Dorohoi, în vara anului 1940, cazând – majoritatea – sub gloantele militarilor. La sfârsitul anului 1940 si la începutul anului 1941, politia legionara si membrii Garzii de Fier au asasinat 136 de evrei la Bucuresti, dintre care trei înainte de rebeliune, 120 în timpul rebeliunii si unul dupa rebeliune. Înainte de rebeliune, legionarii au mai omorât 11 evrei la Ploiesti si unul la Hârsova.
Cifra de 600 de victime evreiesti este minima pentru perioada iunie 1940 – mai 1941. Aceasta apreciere are la baza urmatoarele considerente: cifra include numarul citat oficial si minim al victimelor pogromului din Dorohoi (50 de persoane). Or, exista surse care mentioneaza 200 de morti în acel pogrom. Pe de alta parte, nu sunt inclusi zecile de evrei care si-au pierdut viata fiind aruncati din trenuri în mers si care n-au putut fi numarati. În sfârsit, cifra nu cuprinde pe evreii morti la Burdujeni, unde se citeaza 52 de „disparuti”.
În perioada dictaturii regale cele mai multe crime carora le-au cazut victime evrei-români au fost faptuite de elemente din armata. Mai târziu, sub guvernare legionara, raspunderea pentru asasinate a revenit politiei legionare si membrilor „Garzii de Fier”. În sfârsit, în perioada „trecerii” fortate a frontierei de la Burdujeni, raspunderea pentru pierderile de vieti apartine din nou unor graniceri din acea zona.

Între 26 si 30 septembrie 1940 la Buzau, Arad si Iasi sute de evrei sunt arestati pentru câteva zile, timp în care sunt torturati si jefuiti de catre politia legionara. De asemenea, în aceeasi perioada începe boicotul magazinelor evreiesti si sunt închise o serie de sinagogi din Bucuresti si din provincie.
În luna octombrie a anului 1940 au continuat persecutiile violente împotriva populatiei evreiesti. Astfel, la 11 octombrie, prefectul judetului Câmpulung, ordona închiderea magazinelor evreiesti. O zi mai târziu, acelasi prefect, împreuna cu comandantul legionar si cu comandantul garnizoanei militare, , organi­zeaza jefuirea bunurilor evreiesti, executata de legionari si functionari ai politiei, sub ocrotirea soldatilor din garnizoana locala. Rabinul Moses Iosif Rubin „dupa ce a fost chinuit în templu pentru a i se smulge o declaratie prin care sa recunoasca ca a ascuns în sinagoga dinamita pregatita pentru atentate – a fost târât prin tot orasul între sentinele cu revolverele îndreptate spre capul lui, iar apoi a fost înhamat împreuna cu fiul sau la una din carutele care transportau bunurile ce i se furasera din casa” . În diverse localitati din tara, negustorii evrei sunt jefuiti si uneori batuti si chiar schingiuiti. De asemenea, continua jefuirea si placardarea magazinelor evreiesti cu afisul „Magazin jidovesc”. La 21 octombrie 1940 sunt arestati la Vaslui 10 evrei dintre care noua sunt torturati timp de câteva zile, ceea ce va duce la o tentativa de sinucidere din partea unuia dintre ei.
În unele localitati, evreii sunt evacuati din locuintele lor sau sunt jefuiti de fondul lor comercial indiferent de valoarea lui. Sunt preluate fara forme legale deopotriva întreprinderi industriale, ca si marfurile unor mici negustori ambulanti.
În octombrie 1940, dr. Wilhelm Filderman înainteaza generalului Ion Antonescu mai multe memorii privind perse­cutiile antisemite din România . Tot în acea perioada el prezinta memorii pe aceeasi tema ministrului Afacerilor Interne, ministrului Justitiei, directorului general al Sigurantei Statului, ministrului Muncii si Sanatatii, primarului Bucurestiului si presedintelui Curtii de Casatie . Aceste interventii nu vor avea efect, caci Antonescu nu va proteja nici bunurile, nici viata locuitorilor de origine evreiasca, în acel sfârsit al anului 1940. Luna noiembrie va consemna si primele victime evreiesti ale regimului national legionar.
La 2 noiembrie 1940, politia legionara aresteaza în Bucuresti pe Lucian Rosen, în vârsta de 15 ani. Dus la prefectura politiei, el este batut violent cu un corp metalic, strangulat, împuscat si aruncat de la etajul V. La 22 noiembrie, Solomon Klein, comerciant, domiciliat în Calea Vacaresti nr. 82 este arestat de politia legionara, având asupra sa 1.500.000 lei. A doua zi, cadavrul sau este restituit familiei cu precizarea ca s-a sinucis, aruncându-se de la etajul III al prefecturii politiei . La 23 noiembrie 1940 Teodor Gerber, în vârsta de 16 ani, este arestat a doua oara în decurs de câteva zile de politia legionara. La 25 noiembrie, cadavrul adolescentului este predat parintilor .
La 10 noiembrie 1940, la Ploiesti, politia legionara aresteaza în sinagoga din strada Municipala nr. 4 saizeci de evrei aflati în rugaciune, sub acuzatia ca ar fi tinut o întrunire comunista. Dusi la chestura politiei, ei sunt batuti si torturati. La 14 noiembrie, Horia Sima, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, da ordin ca cei arestati sa fie eliberati. Politia legionara a orasului Ploiesti refuza însa sa execute ordinul, iar la 27 noiembrie, când se dispune din nou eliberarea celor arestati, 11 dintre ei sunt ridicati si dusi în directii necunoscute. La 28 noiembrie, ei vor fi gasiti împuscati în santurile de la marginea orasului .
La 27 noiembrie 1940, un numar de 63 de oameni politici, ofiteri superiori, politisti si jandarmi, acuzati de a fi fost implicati în arestarea si executarea lui Corneliu Zelea Codreanu în timpul domniei lui Carol al II-lea, sunt executati de un grup de legionari în închisoarea Jilava de lânga Bucuresti. Printre victime se aflau Mihail Moruzov, fost sef al Serviciului Secret de Informatii, Gabriel Marinescu, fost prefect al politiei capitalei, generalii Gheorghe Argeseanu si Ion Bengliu. Tot la 27 noiembrie 1940 au fost asasinati istoricul Nicolae Iorga, fost prim ministru si om politic de dreapta si economistul Virgil Madgearu, lider national-taranist.
Putin a lipsit ca aceeasi soarta s-o aiba fostii prim-ministrii Constantin Argetoianu si Gheorghe Tatarescu (salvati de Alexandru Riosanu, subsecretar de stat la Interne), Ion Gigurtu (salvat de Horia Sima) si fostii ministri Mihail Ghelmegeanu si Nicolae Marinescu. Aceste asasinate au socat clasa politica româneasca. Nimeni nu mai era la adapost; oricine putea fi executat arbitrar . Miscarea legionara primea aprecieri pozitive din partea SS-ului în legatura cu aceste crime, asa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Himmler catre Horia Sima:
„Mult stimate camarad Horia Sima,
«În aceasta prima perioada a preluarii puterii au fost trasi la raspundere si împuscati de catre miscare, în afara justitiei de stat, adversarii nostri; cum au procedat legionarii care au razbunat moartea stimatului si iubitului lor capitan, ca si moartea a nenumarati camarazi. O asemenea masura este justa pentru ca ea nu poate fi adusa la îndeplinire niciodata de justitia ordinara care se împiedica în paragrafe si va depinde întot­deauna de formalismul lor. Va transmit cele mai sincere urari dv. Si miscarii legionare care a facut sacrificii atât de mari Patriei.»
Asupra celor ucisi la Jilava s-a tras cu arme de foc în mai multe rânduri, ceea ce explica cele 587 de gloante gasite în trupurile a 13 victime. Unele dintre acestea aveau si craniul zdrobit prin lovituri date cu corpuri grele si taioase (probabil topoare); altele erau înjunghiate .
Aflând despre aceste asasinate pline de ferocitate, generalul Antonescu avea sa declare generalului Petrovicescu: «Nu-mi pare rau de nici unul dintre ei, pentru ca au facut prea mult rau tarii» .
Desi nu era un mare admirator al lui Nicolae Iorga, care fusese prea apropiat de dusmanul sau de moarte, Carol al II-lea, Ion Antonescu a înteles imediat ca asasinarea profesorului discredita miscarea legionara si ar fi putut fi folosita împotriva ei, ceea ce, de altfel, s-a si întâmplat dupa rebeliune.
Asasinatele de la Jilava au constituit pentru legionari o noua tentatie de a comite crime de masa, întrucât, în acel moment, ei aveau senzatia impunitatii (ucigasii vor fi judecati în iulie 1941, dupa înfrângerea rebeliunii legionare).
Între 6 septembrie 1940 si 22 ianuarie 1941 au fost asasinati în tara 15 evrei: 11 la Ploiesti, 3 la Bucuresti si unul la Hârsova.
În aceasta perioada, legionarii s-au dedat la torturi si jafuri. Torturile erau foarte des un mijloc eficient de a jefui mai usor. Uneori, însa, torturile erau un scop în sine. Iata exemple care se încadreaza în ambele categorii. La 6 noiembrie 1940 legionarii din Bucuresti retin în strada Traian nr. 1, 100 de evrei care sunt batuti. Încolonati, acestia sunt escortati la sediul legionar din strada Roma unde sunt crunt maltratati între 12 si 24 de ore, fiind apoi eliberati. În aceeasi zi, un grup de 30 de evrei este dus la Prefectura politiei unde sunt salbatic batuti . Acelasi tip de pedeapsa va fi aplicat la sute de evrei din Bucuresti pe 10 noiembrie 1940.
La 12 decembrie 1940, la Târgoviste, «toti evreii din oras, fara deosebire de vârsta, pozitie sociala sau intelectuala au fost scosi la munca si pusi sa curete noroiul si sa mature strazile» , din ordinul chestorului de politie Vatasescu. Asemenea munci fortate au fost organizate si la Braila, Buzau, Constanta si Petrosani . La fel s-a petrecut si în comuna Pungesti din judetul Vaslui unde «toti locuitorii evrei, indiferent de sex si vârsta (barbati, femei, batrâni, copii) au fost scosi la maturatul strazilor, curatatul planseelor, construirea unui drum etc.» .
În sedinta Consiliului de Ministri din 11 ianuarie 1941, Ion Antonescu si-a manifestat indignarea fata de aceasta masura , dar în iarna urmatoare va da el însusi un ordin în acelasi sens aplicabil la o scara mult mai larga. Câteodata, printre diferitele torturi aplicate evreilor, li se tundea parul astfel încât dungile provocate sa le traseze în crestet semnul Garzii de Fier . Deseori, cazurile de expropriere fortata erau urmate de alun­garea tuturor evreilor din oras.
Exproprierile fortate si jafurile au avut si un efect paradoxal, neasteptat. În afara de distrugerea unui important fond de comert, ceea ce a afectat bunul mers al economiei nationale, aceste exproprieri au condus uneori la întarirea capitalului german din România. Fenomenul a fost semnalat si de liderul liberal Constantin (Dinu) Bratianu, care, într-o scrisoare adresata la 18 decembrie 1940 lui Ion Antonescu, nota: «Închiderea întreprin­derilor evreiesti pe care românii nu le pot cumpara, teroarea creata de tinerii neraspunzatori (legionarii – nota autorului ) silesc pe multi comercianti si industriasi, doritori sa-si puna averea la adapost, sa o vânda pe preturi mici la minoritari subventionati din afara sau chiar direct la organizatii straine.
În loc de nationalizare se face o deznationalizare mult mai periculoasa decât starea de azi... Zilnic aflu ca firme evreiesti sau altele au trecut în mâinile Germaniei sau sasilor» .
Obiectul exproprierilor fortate sau al jafurilor a fost foarte divers: au fost expropriate scoli, sinagogi, cimitire si mai ales întreprinderi comerciale sau industriale. Au fost „cumparate” sau „pradate” cu predilectie magazinele, hotelurile si restau­rantele. Au fost „confiscati” bani (românesti sau valuta), bijuterii, blanuri, au fost „evacuate” sau „românizate” multe locuinte. S-au „cumparat”, „confiscat”, „preluat” vite, oi, cai, cherestea, lemne de foc, stofe, aparate de radio, cereale.
La 9 decembrie 1940 Uniunea Comunitatilor Evreiesti înainteaza generalului Antonescu un memoriu de 26 de pagini în care sunt descrise succint asasinatele, jafurile, exproprierile, devastarile, arestarile, maltratarile si schingiuirile la care fusese supusa populatia evreiasca, în ultimele luni, în 39 de localitati. Câteva zile mai târziu, Antonescu va raspunde ordonând o ancheta condusa de... ministrul de Interne legionar. Din textul semnat de Ion Antonescu rezulta relatia încordata a acestuia cu Garda de Fier.
Un nou memoriu înaintat de Uniunea Comunitatilor Evreiesti si semnat de Wilhelm Filderman la 9 ianuarie 1941, preciza ca ancheta ordonata în decembrie de Ion Antonescu a fost efectuata uneori chiar de cei vinovati (legionarii), victimele fiind silite sub amenintari sa declare ca nu li s-a întâmplat nimic. Memoriul contine o lunga lista de arestari, confiscari, maltratari din peste 30 de localitati care se petrecusera dupa 9 decembrie 1940 sau nu fusesera aduse pâna la data respectiva la cunostinta Uniunii Comunitatilor Evreiesti. Erau mentionate peste o suta de cazuri de arestari, peste 120 de cazuri de maltratari si aproximativ 300 de confiscari de magazine sau de sume de bani . Aceste cifre nu reprezinta numarul real al victimelor, deoarece multi evrei au refuzat sa faca reclamatii la autoritati sau sa relateze Uniunii Comunitatilor prin ce au trecut, de teama represaliilor.


3. Rebeliunea legionara – Pogromul de la Bucuresti 21 - 23 ianuarie 1944
La 10 ianuarie 1941, în sedinta Consiliului de Ministri, Antonescu reprosa ministrului de Interne, legionarul Mircea Petrovicescu ca nu a internat în lagare, conform unui ordin prealabil, pe evreii intrati clandestin în România . O zi mai târziu, în ultimul Consiliu de Ministri al Guvernului legionar, Antonescu se arata vadit îngrijorat de dezastrul economic provocat de membrii Garzii de Fier. Principalul motiv de îngrijorare al lui Antonescu era starea de dezastru economic pe care o introdusesera legionarii. Acestia s-au folosit de puterea pe care o aveau în cadrul aparatului de stat, în general, si în cadrul celui politienesc, în special, pentru a jefui. Întreg procesul de „românizare” nu a fost pentru cele mai multe dintre cadrele legiunii decât un pretext de jaf. Marea majoritate a fondului de comert „preluat” de legionari a fost distrus în scurt timp, el nemaiavând deci nici un rol economic. Acest fenomen, accentuat la scara nationala, a afectat serios economia româneasca. Si aici, interesele lui Antonescu, militar antisemit, care urmarea lichidarea economica si numerica a evreilor în mod treptat si cu respectarea cadrului legal coincideau cu interesele Germaniei care, în perspectiva apropiata a razboiului contra U.R.S.S., avea nevoie de o economie româneasca în stare de functionare si nu de haos economic. În plus, pentru Germania, România reprezenta o importanta sursa de petrol.

D. Statutul militar al evreilor
Statutul militar al evreilor din România, în timpul guvernarii fasciste a fost folosit ca o dubla pârghie. Pe de o parte, acest statut militar a însemnat, practic, organizarea muncii fortate a evreilor sub autoritate si jurisdictie militara. Pe de alta parte, statutul militar al evreilor a permis impunerea unor taxe fiscale suplimentare. Decretul-lege nr. 3984 din 5 decembrie 1940 prevedea excluderea evreilor de la serviciul militar. Acestia erau obligati, în schimb, sa „plateasca taxe militare statornicite prin lege, precum si sa presteze munci de interes obstesc potrivit nevoilor statului” . Erau obligati sa plateasca taxele militare si evreii considerati inapti pentru serviciul militar. Conform aceleiasi legi, putinii ofiteri si subofiteri evrei aflati în armata în serviciu activ erau pensionati, beneficiind de drept la pensie, numai daca aveau cel putin 10 ani de activitate.
La 20 ianuarie 1941 Decretul-lege nr. 132 prevedea marirea taxelor militare datorate de fiecare evreu. Erau obligati sa plateasca aceste taxe si evreii rechizitionati la munca în diverse întreprinderi, fiind scutiti numai evreii folositi la munca obligatorie, pe timpul acestei munci. Erau scutite de taxe numai cadrele militare pensionate. Medicii, farmacistii, inginerii si arhitectii evrei rechizitionati si întrebuintati de armata urmau sa primeasca solda în conformitate cu gradul avut înainte, conform deciziei ministeriale nr. 23325 din 27 ianuarie 1941.
E. Statutul evreilor din domeniul sanitar
Conform Legii nr. 3789 din 15 noiembrie 1940, Colegiul Medicilor îi excludea pe medicii evrei, de religie mozaica sau crestinati, precum si femeile medici de origine etnica evreiasca, indiferent de religia lor si indiferent de religia si nationalitatea persoanelor cu care erau casatorite. Se instituiau asociatii profesionale judetene ale medicilor evrei, care aveau dreptul de a îngriji numai bolnavi evrei. Chiar si pentru a fi înscris în asociatia profesionala a medicilor evrei se cerea acestora sa fie cetateni români, stabiliti în România înainte de 1 iunie 1919. Medicii evrei aveau obligatia de a purta o insigna si o parafa cu mentiunea „medic evreu ” . Medicii evrei nu aveau dreptul de a colabora la revistele stiintifice de specialitate si nu puteau fi membri ai societatilor stiintifice.
Membrii Colegiului Medicilor (crestini) puteau îngriji «numai bolnavi crestini de origine etnica româna sau ariana si bolnavi turci, putând, în mod exceptional, da îngrijiri bolnavilor evrei numai în caz de urgenta» .
Prin Legea nr. 3294 din 3 octombrie 1940 se interzicea evreilor dreptul de a concesiona altora farmacii, iar prin Legea 1309 din 29 noiembrie 1941 se interzicea evreilor de a lua în concesiune farmacii. Evreii nu aveau, de asemenea, dreptul de a detine autorizatii pentru drogherii, depozite de medicamente sau laboratoare de produse medicale. Legislatia în domeniul medical a fost adoptata în numele «mentinerii, dezvoltarii si ameliorarii sanatatii elementelor etnice românesti».
F. Discriminarea în domeniul învatamântului
La 29 august 1940, în timpul ultimelor zile de domnie a lui Carol al II-lea, a fost adoptata decizia Ministerului Educatiei Nationale cu numarul 153377, privitoare la elevii si studentii evrei. În învatamântul primar se prevedea ca, în cadrul scolilor evreiesti, limba româna, istoria si geografia sa fie predate de învatatori români numiti de Ministerul Învatamântului. În învata­mântul secundar se aplica fara echivoc „numerus clausus”. Pro­centul evreilor nu putea depasi 6% din numarul total al elevilor dintr-o clasa, fiind privilegiati la admitere elevii evrei din categoria a II-a. Elevii evrei de categoria I si a III-a, admisi în limita locurilor ramase disponibile, urmau sa achite taxe speciale fixate de comitetul scolar. Acelasi procent de 6% se aplica si în învatamântul profesional. Potrivit aceleiasi reguli si cu acelasi procent, erau admisi si studentii evrei în învatamântul superior. Foarte curând, însa, „numerus clausus” s-a transformat în „numerus nulus”. Tinerii evrei nu erau admisi în colegii sau universitati. A fost permisa crearea unor scoli si licee evreiesti, complet segregate, atât din punctul de vedere al elevilor cât si din acel al cadrelor didactice. A fost, de asemenea, interzisa consultarea si utilizarea în bibliotecile publice a cartilor având autori evrei, întocmindu-se în acest scop un tabel cu autori evrei care a fost afisat în biblioteci si librarii .
G. Alte masuri juridice si administrative cu caracter antisemit
În toamna anului 1940, zeci de asociatii profesionale, sportive sau de alta natura au exclus din rândurile lor pe toti membrii evrei. Între aceste asociatii se aflau barourile, fede­ratiile sportive, uniunea si sindicatul ziaristilor, diverse asociatii medicale, Societatea Scriitorilor, Opera Româna, Societatea Arhitectilor, precum si asociatia surdo-mutilor. Începând din toamna lui 1940, printr-o serie de decizii ministeriale si decrete-lege cultul mozaic capata un statut discriminat în raport cu celelalte culte religioase din România.
Decizia cu nr. 4235 din 9 septembrie 1940 a Ministerului Cultelor si Artelor preciza ca toate sinagogile pot functiona numai pe baza unei aprobari speciale a ministerului în cauza. De asemenea, la începutul anului 1941 generalul Radu Rosetti, Ministrul Instructiunii, Educatiei, Cultelor si Artelor propunea sa se interzica prin lege evreilor de a trece la alta religie. Iata argumentul adus în sprijinul acestei propuneri: „fiinta etnica a neamului nostru trebuie ferita de amestecul cu sânge evreiesc” .
Prin Decizia 42181 din 8 septembrie 1940 a Ministerului Cultelor si Artelor, tot personalul evreiesc al teatrelor si operelor din România era concediat. Erau înfiintate teatre si trupe de teatru evreiesti care erau autorizate a prezenta piese în limba româna, dar nu si piese apartinând unor autori români. Prin Decretul-lege 3850 din 20 noiembrie 1940, erau „românizate” casele de filme, cinematografele si birourile de voiaj si turism.
Evreilor le era interzisa, prin unele decizii administrative locale, detinerea de biciclete si motociclete, iar o hotarâre a Ministrului Subsecretar de Stat la Ministerul Afacerilor Interne, din 26 august 1941, interzicea accesul evreilor la stranduri .
Prin Decretul-lege nr. 1253 din 7 mai 1941 se interzicea evreilor sa posede aparate de radio-receptie, ei fiind obligati sa depuna în termen de 15 zile aparatele respective la sectia de politie în raza careia domiciliau. În raportul ministrului de Interne catre Ion Antonescu se specifica referitor la acest decret-lege: „... evreii posesori de aparate de radio receptioneaza stiri de propaganda contra intereselor generale ale tarii pe care apoi le raspândesc alarmând permanent populatia” .
Evreii din România au fost supusi unor masuri de impunere fiscala discriminatorie în obiecte sau bani. Prin Legea nr. 936 din 21 octombrie 1941 evreii erau obligati, în functie de venitul anual, sa predea Armatei Române o anumita cantitate de îmbracaminte si încaltaminte noua si de buna calitate. De asemenea, legea privea obligativitatea predarii de paturi, saltele si lenjerie de pat. Cei care se sustrageau de la aplicarea acestei legi erau pedepsiti cu închisoare corectionala de la 5 la 10 ani si cu amenda de la 100.000 la 500.000 lei . La 1 mai 1942 Decretul-lege nr. 1257 suspenda decretele-legi privind interzice­rea folosirii de catre evrei a aparatelor de radio si obligativitatea constituirii si predarii de stocuri de îmbracaminte în cazul „cetatenilor români care, având sânge evreiesc, au unul din parinti de alta origine decât aceea evreiasca, sunt crestini si au trecut la crestinism înainte de 9 august 1940” .
Evreii din România au fost supusi si la restrictii privind aprovizionarea cu alimente: aveau posibilitatea de a cumpara numai pâine, fiindu-le interzisa cumpararea de chifle. Pretul pâinii era mai ridicat pentru evrei, lor eliberându-li-se pentru pâine cartele distincte barate . Au existat si o serie de masuri locale, discriminatorii luate împotriva evreilor români. Astfel la 25 martie 1942, prin ordo­nanta cu nr. 7881, prefectul militar al judetului Botosani interzicea accesul cu marfa taranilor în locuintele evreiesti. Evreii aveau voie sa se aprovizioneze în piete si în magazine numai între orele 10 si 12 dimineata . Primarul orasului Roman interzi­cea complet vânzarea de pâine evreilor . Acelasi tip de restrictii a fost adoptat si de prefectul militar al judetului Tecuci: în afara interdictiei de a cumpara de la sateni si în afara obligatiei de a se aproviziona numai în piete între orele 10 si 12, se mai interzicea accesul evreilor în piete în zilele de joi si duminica .
Si recensamântul populatiei evreiesti din România s-a facut separat. Conform Decretului-lege din 17 decem­brie 1940, erau socotiti evrei si cei având un singur bunic evreu, dar acestia nu trebuiau sa se înregistreze la „Centrala Evreilor din România”, ci la sectiile locale de politie. Prin Decretul nr. 1257 din 30 aprilie 1942, erau exceptati de la recensamântul populatiei evreiesti evreii crestinati înainte de 9 august 1940 si având unul din parinti de alta origine decât cea evreiasca .
Steaua galbena (sau neagra) nu a fost impusa populatiei evreiesti din România în mod sistematic. Au fost obligati sa poarte acest semn distinctiv evreii din unele judete din Moldova precum si evreii din Bucovina. Se parea însa ca în vara si toamna anului 1941 nici un evreu român nu va putea evita steaua galbena.
În orice caz, imediat dupa declansarea razboiului contra U.R.S.S. si a marelui pogrom de la Iasi, într-o serie de localitati din Moldova a fost introdus portul obligatoriu al stelei galbene de catre evrei. Erau exceptati evreii îmbracati în uniforme militare.
Într-un memoriu adresat la 15 iulie 1941, lui Mihai Antonescu, vicepresedintele Consiliului de Ministri, dr. Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Comunitatilor Evreiesti, cerea anularea acestei masuri aratând ca ea nu are nici o justificare legala. Primit în audienta la 2 august 1941 de catre ministrul Afacerilor Interne, Filderman obtinea promisiunea anularii obligatiei de a se purta steaua galbena în nordul Moldovei. Totusi, masura a ramas în vigoare . Doctorul Filderman a continuat sa ceara anularea masurii.
La 6 septembrie 1941, Filderman si Seful Rabin Alexandru Safran adreseaza un memoriu Patriarhului Nicodim al bisericii ortodoxe române, solicitându-i sa nu permita profanarea Stelei lui David , iar la 8 septembrie 1941, Filderman obtine o audienta la Ion Antonescu. Bine dispus, acesta îl primeste pe Filderman împreuna cu doctorul Nicolae Lupu si da dispozitie lui Mihai Antonescu „sa se suprime semnul în toata tara” . La 10 septembrie 1941, prefectul politiei capitalei N. Radu, comunica în scris Presedintelui Comunitatii Evreilor Spanioli ca, în urma hotarârii maresalului Ion Antonescu, evreii nu vor purta nici un semn distinctiv . Ordinul anulat a fost totusi aplicat temporar la Pitesti la 12 septembrie 1941 pentru cei 350 de evrei care locuiau în acel oras .
Anularea ordinului de purtare a stelei galbene (sau negre) nu a scapat neobservata de autoritatile germane. În publicatia „Bukarester Tageblatt” din 22 decembrie 1941 se sublinia necesitatea purtarii stelei ca o componenta de baza a „Noii Ordini” .
La 26 februarie 1943, generalul Corneliu Caloteanu, guvernatorul militar al Bucovinei, a introdus prin ordonanta cu nr. 15 obligativitatea pentru evreii din Bucovina de a purta steaua galbena. Nerespectarea ordinului se sanctiona cu internarea într-un lagar de munca. Erau exceptati de la prevederile acestui ordin evreii botezati, femeile evreice casatorite cu crestini sau femeile evreice având copii în urma casatoriei cu un crestin chiar daca divortasera .
La 18 august 1943 ziarul «Porunca Vremii» continua sa ceara introducerea pe întreg cuprinsul tarii a „Stelei lui David”, ca semn distinctiv pentru evrei, dând exemplu masura luata înainte în Bucovina .
Insistentele lui Wilhelm Filderman aveau sa constituie unul dintre factorii care au dus la dizolvarea Uniunii Comunitatilor Evreiesti si la înfiintarea „Centralei Evreilor”. Prin Decizia nr. 49 din 30 octombrie 1941, Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, l-a însarcinat pe Radu Lecca, director la presedintia Consiliului de Ministri sa se ocupe de «reglemen­tarea regimului evreilor» .
Radu Lecca a functionat ca împuternicit al Guvernului în problemele evreiesti conform deciziei amintite pâna în 1943, când s-a înfiintat Comisariatul General pentru Problemele Evreiesti de pe lânga Subsecretariatul de Stat al Muncii. Radu Lecca era deci functionarul superior prin care era controlata si coordonata Centrala Evreilor din România. Instrument admi­nistrativ si economic al autoritatilor române, „Centrala Evreilor” avea urmatoarele atributii:
„• Reprezentarea exclusiva a intereselor evreilor din România si administrarea bunurilor fostei Uniuni a Comunitatilor Evreiesti din tara;
• Organizarea evreilor în conformitate cu dispozitiunile Guvernului Român;
• Reeducarea si organizarea evreilor pentru munci si meserii;
• Pregatirea emigrarii evreilor;
• Organizarea activitatii culturale si a scolilor evreilor;
• Organizarea asistentei evreiesti;
• Organizarea participarii evreilor la munci, conform legii pentru organizarea muncii nationale;
• Organizarea exercitarii profesiunilor evreilor în conditiile stabilite de guvern;
• Editarea unui ziar al Centralei Evreilor din România;
• Furnizarea tuturor datelor si informatiunilor cerute de autoritati în legatura cu problemele de românizare;
• Înfiintarea si tinerea la curent a fisierului si a foilor matricole ale tuturor evreilor din România;
• Primirea cererilor pe care evreii le adreseaza diverselor autoritati si înaintarea lor cu referinte autoritatilor competente;
• Emiterea carnetelor de identitate speciale evreilor, fiecare evreu fiind obligat a avea un carnet de identitate prevazut cu fotografie;
• Executarea tuturor dispozitiunilor primite din partea guvernului, prin împuternicitul Guvernului pentru reglementarea regimului evreilor” .
Centrala Evreilor din România a fost înfiintata prin legea nr. 1090 semnata la 16 decembrie 1941 de maresalul Antonescu.
Viata evreilor din România, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost marcata de o serie de masuri administrative si juridice care au permis: deportari si evacuari, expulzari, organizari de ghetouri. În acelasi timp, a fost permisa teoretic si într-o mica masura, a fost posibila practic, emigrarea evreilor români.
«În comparatie cu ceea ce s-a întâmplat în cadrul altor natiuni din occidentul si centrul Europei, în care emanciparea a fost rodul unui lung proces de reconciliere mutuala între evrei si crestini, emanciparea celor mai multi dintre evreii români a avut loc în urma unor interventii din afara tarii» si împotriva guvernantilor români. Asa s-a întâmplat la Conferinta de pace de la Paris (1856), la Congresul de la Berlin (1878), la încheierea tratatelor de pace de la Saint Germain (1919). În momentul în care fragilul echilibru european, nascut dupa primul razboi mondial, a fost distrus de Germania, guvernantii din România s-au simtit liberi sa anuleze legile privind emanciparea evreilor.

2. Legislatia antisemita fascista
A. Cine era evreu în România?
La 8 august 1940 Carol al II-lea aproba Decretul-lege nr. 2560 privind statutul juridic al locuitorilor evrei din România, decret semnat de primul ministru Ion Gigurtu si de ministrul Justitiei Ion V. Gruia. Tot la 8 august 1940, era emis Decretul-lege nr. 2651 de interzicere a casatoriilor între români de sânge si evrei.
Aceste doua legi preced guvernarea fascista din România si reprezinta indiscutabil primele legi rasiale cu caracter fascist din România.
Începând din 1940 si pâna în mai 1942, s-au emis un mare numar de legi, decrete, regulamente si decizii ministeriale cu caracter antisemit . Decretul-lege nr. 2650 din 8 august 1940 privind statutul juridic al evreilor îi considera ca evrei pe cei intrând în urmatoarele categorii:
a) cei de religie mozaica; b) cei nascuti din parinti de religie mozaica; c) crestinii nascuti din parinti de religie mozaica nebotezati; d) crestinii nascuti din mama crestina si tata de religie mozaica, nebotezat; e) cei nascuti din mama de religie mozaica în afara casatoriei; f) femeile intrând în alineatele anterioare, casatorite cu crestini, daca trecusera la crestinism cel mai târziu la un an de la instaurarea Partidului Natiunii (22 iunie 1939); g) evreii de sânge, atei. Acestia erau socotiti evrei în sensul decretului de care ne ocupam si care avea putere de lege .
Definirea evreului în România se facea dupa criterii mai severe decât criteriile prevazute de legislatia antise­mita din Germania nazista. Punctele „d ” si „e ” ale legii emise în România în august 1940 o dovedesc în mod clar. Conform Decretului 2650, evreii din România erau împartiti în trei categorii:
• Categoria I-a , evreii veniti în România dupa 30 decembrie 1918;
• Categoria a II-a era alcatuita din: a) cei ce capatasera naturalizarea prin lege individuala sau dispozitie legala individuala pâna la 30 decembrie 1918; b) cei ce au dobândit naturalizarea în mod efectiv în temeiul articolului 7 din Constitutia modificata la 1879, servind tara sub drapel în timpul razboiului de independenta; c) cei ce, locuind în Dobrogea, au dobândit naturalizarea în temeiul legii; d) cei ce au luptat în linia de foc în razboaiele României, pentru România, cu exceptia celor disparuti sau trecuti în teritoriul ocupat; e) cei raniti, decorati, citati cu ordin pentru acte de bravura în timpul razboiului; f) urmasii celor morti în razboaiele României si urmasii celor cuprinsi în alineatele precedente.
• Categoria a III-a era alcatuita din evreii ce nu faceau parte din categoriile I si II.
Decretul-lege nr. 2650 prevedea pentru toti evreii, indiferent de categorie, interdictia de a dobândi nume românesti. Evreii apartinând oricarei categorii nu puteau dobândi proprietati rurale în România si riscau ridicarea atributului puterii paterne daca dadeau eventualilor copii crestini o educatie potrivnica principiilor religioase sau nationale.
De asemenea, daca la data promulgarii decretului nu erau functionari publici, evreii din categoria a II-a nu puteau dobândi în viitor vreo functie publica si nu puteau fi militari de cariera. Evreii din categoriile I si III nu puteau fi functionari publici, avocati, comercianti, în comunele rurale, nici comercianti de bauturi alcoolice, militari, editori, membri ai asociatiilor sportive nationale, oameni de serviciu în institutiile publice. Decretul stabilea pedepse de la o luna la doi ani pentru cei ce încalcau prevederile.
Decretul-lege nr. 2650 îi privilegia în mod evident pe evreii care obtinusera naturalizarea în urma razboiului de la 1877 si pe cei naturalizati individual prin votul parlamentului, ca si pe urmasii acestor categorii. Dar numarul beneficiarilor era foarte mic (pâna la doua mii de persoane). De asemenea, erau privilegiati combatantii – decorati sau nu – din razboiul balcanic (1913) si din primul razboi mondial.
Prin prevederile sale, Decretul-lege nr. 2650 reprezenta o reîntoarcere la legislatia antisemita din România secolului al XIX-lea, legislatie care îi împiedicase pe cei mai multi dintre evreii din tara sa dobândeasca cetatenia româna. În plus, în expunerea de motive la acest decret-lege, ministrul Justitiei anticipa în mod corect ca împartirea evreilor în trei categorii «nu este întâmplatoare. Ea are rostul de tranzitie catre un regim care apartine zilei de mâine» . Într-adevar, dupa numai 27 de zile, statul român avea sa se transforme în stat national-legionar.
În pofida numeroaselor referinte la. „legea sângelui”, la „criteriul moral si juridic al sângelui”, la „criteriile biologice”, în definirea natiunii, legislatia antisemita din România acelor timpuri definea, în fapt, ca si legislatia din Germania nazista, evreul pe baze religioase.
Decretul-lege din 5 octombrie 1940 definea ca evrei pe «toti aceia având ambii parinti evrei sau numai unul, fara distinctie daca ei sau parintii lor sunt sau nu botezati în alta religie decât cea mozaica, daca sunt sau nu cetateni români sau daca domiciliaza sau nu în cuprinsul tarii» . Aceasta definitie a fost reluata ulterior în multe legi antisemite elaborate în România, legi privind reglementarea situatiei evreilor în învatamânt, organizarea si functionarea Colegiului medicilor, statutul militar al evreilor.
Aceste legi ilustreaza elocvent criteriile religioase care au stat la baza legislatiei fasciste, antisemite, elaborata în România. Dar au existat si oscilatii, în acea perioada, în definirea conceptului de evreu. Astfel, Decretul-lege din 17 decembrie 1941, referitor la recensamântul locuitorilor având „sânge evreiesc”, indiferent de cetatenia lor, preciza obligatia acestora de a se înregistra la „Centrala Evreilor din România”. Erau obligati sa se declare cei care aveau amândoi sau unul din parinti, sau unul din bunici «de sânge evreiesc». Cei cu un singur bunic evreu trebuiau sa faca declaratia respectiva la politie si nu la „Centrala Evreilor” . Un exemplu al oscilatiilor regimului în definirea notiunii de evreu îl constituia si faptul ca o persoana de origine evreiasca din parinti trecuti la crestinism si ea însasi botezata, putea intra în categoria „evreu” din punct de vedere fiscal si în categoria „crestin” din punct de vedere militar.
Legile antisemite adoptate la 8-9 august 1940 de guvernul Gigurtu, sub Carol al II-lea, au ramas criteriu permanent de referinta pentru legislatorii din regimurile fasciste ulterioare (regimul Antonescu-Sima si – apoi – regimul Antonescu). O trecere la crestinism era considerata de aceste regimuri ca valabila daca avusese loc înainte de 9 august 1940. În consecinta, se poate afirma ca, în pofida ostilitatii puternice manifestate de Antonescu împotriva lui Carol al II-1ea, în materie de legislatie antisemita a existat o continuitate de netagaduit între cele doua regimuri politice.
Antonescu a asimilat ca români, în 1943 în parte sau integral – prin decrete ale Presedentiei Consiliului de Ministri – pe câtiva evrei considerati ca „integrati” si «cu merite fata de comunitatea româneasca» . Aceste exceptii nu au îmbunatatit, însa, câtusi de putin soarta marii mase a populatiei evreiesti din România. Viata evreilor români a fost greu afectata de jurisdictia antisemita. Dar moartea multora dintre ei a fost adeseori cauzata de o „ a doua discriminare ” – aceasta geografica – si care nu a avut un caracter juridic atât de precis.
B. Legislatia economica fascista
Într-un interviu acordat în septembrie 1940 generalul Ion Antonescu sublinia ca evreii constituie cel mai important obstacol în calea dezvoltarii economiei românesti. «Voi rezolva problema evreiasca – declara generalul Antonescu – în cursul reorganizarii statului, înlocuind treptat pe evrei cu români.. » . Acest „program economic” al regimului Antonescu va fi pus în practica, la început în colaborare cu legionarii si – apoi – fara ei. Procesul de expropriere fortata a capitalurilor si bunurilor evreiesti a fost numit „românizare”.
Economistul corporatist Mihail Manoilescu, partizan al românizarii, (spunea ca)... prin românizare vom întelege si operatia trecerii unei întreprinderi cu capital strain în mâinile românilor si pe cea aproape identica a trecerii în aceleasi mâini a unei întreprinderi cu capital evreiesc; cu alte cuvinte nu vom face nici o deosebire între strainii din afara si evreii dinauntru” . În abordarea „teoretica” a conceptului, de „românizare”, Manoilescu nu facea, în fapt, decât sa distinga capitalul evreiesc din România de cel românesc pe criterii etnice . Astfel, „ românizarea ” a fost, în fapt, expresia economica a antisemitismului de stat . Ideea care a stat la baza „românizarii” a fost crearea unei „burghezii nationale românesti”, dedicata „neamului românesc” si însanatosirea economiei prin eliminarea elementelor alogene, în primul rând a evreilor.
În prima etapa a „românizarii”, adica între septembrie 1940 si ianuarie 1941, acest proces „economic” a avut un caracter haotic, luând adeseori forma deschisa a jafului. Legionarii i-au obligat pe multi proprietari de întreprinderi sau firme comerciale evreiesti sa-si vânda fortat proprietatile pe sume derizorii sau chiar sa le cedeze fara nici o plata. Aceasta forma haotica si antieconomica de expropriere a provocat considerabile perturbari în economia tarii, fapt care l-a nemultumit pe generalul Antonescu, acesta pronuntându-se pentru respectarea cadrului legal în vigoare.
În orasele României epurarea functionarilor publici evrei a început înainte de instaurarea regimului national-legionar la 6 septembrie 1940. Astfel, între 9 august 1940 si 30 septembrie 1940, un numar de 609 functionari evrei din 9 ministere au fost concediati.
Garda de Fier a impus un Decret-lege (la 13 septembrie 1940) prin care comisarii legionari pentru românizare dobândeau puteri discretionare în întreprinderile industriale. Corupti si incapabili, acestia au provocat în numai câteva luni pagube considerabile economiei românesti. Drept urmare, la 18 ianuarie 1941, comisarii pentru românizare au fost destituiti printr-un ordin al lui Ion Antonescu.
La 16 noiembrie 1940 a fost adoptat Decretul-lege nr. 3825 privind «românizarea» personalului din întreprinderi. Potrivit acestui decret, toate întreprinderile civile sau comerciale, de orice natura, erau obligate sa-i concedieze pe salariatii evrei. Erau exceptati: a) urmasii directi ai voluntarilor, invalizilor si mortilor din Razboiul pentru Independenta din 1877, daca la data decretului erau crestini; b) invalizii din primul razboi mondial; c) orfanii celor cazuti în razboiul pentru întregirea neamului (1916-1918).
Decretul prevedea despagubiri pentru cei concediati variind, în functie de vechimea în functie, între salariul pe 15 zile si salariul pe trei luni . Articolul 3 al legii 3825 prevedea: «salariatii evrei concediati în temeiul prezentului decret-lege au dreptul de a fi întrebuintati pentru lucrari de utilitate publica, dupa norme ce se vor stabili prin Jurnalul Consiliului de Ministri” .
Decretul-lege nr. 3758 din 10 noiembrie 1940 interzicea evreilor, indiferent de categorie, vânzarea produselor monopol de stat (sare, chibrituri, tutun), iar Decizia nr. 64258 din 28 noiembrie 1940 a Ministerului Muncii obliga magazinele alimentare apartinând evreilor sa tina închis duminica, «având în vedere promovarea comertului românesc» .
Daca procesul de expropriere a bunurilor evreiesti s-a desfasurat rapid si cu o relativa eficacitate, nu acelasi lucru se poate spune despre românizarea fortei de munca. Desi – în marea lor majoritate – evreii au fost concediati în 1943, mii de evrei lucrau cu diferite dispense si aprobari în întreprinderi particulare românesti . Economia româneasca, desi „românizata”, nu se putea dispensa de serviciile lor.
C. Munca obligatorie
O alta componenta a legislatiei economice antisemite aplicata de fascismul românesc a fost munca fortata. Decretul-lege nr. 3984 din 5 decembrie 1940 stabilea ca evreii din România sunt obligati „de a presta munci în interes obstesc... în folosul Ministerului Apararii Nationale, ori în folosul celorlalte departamente sau institutiuni publice de acord cu Ministerul Apararii Nationale care, prin Cercurile de Recrutare, tine controlul evreilor având aceasta obligatiune” . Acelasi decret-lege stipula ca „pe tot timpul efectuarii muncilor de interes obstesc, evreii sunt supusi atât regimului, cât si jurisdictiei militare” . Munca obligatorie a evreilor din România s-a desfasurat în orasele de resedinta (evrei între 18 si 20 ani si 41-50 ani) sau în asa-numitele detasamente exterioare (evrei între 21 si 40 ani). Sanctiuni severe, mergând de la pedeapsa corporala si deportare pâna la pedeapsa cu moartea, amenintau permanent pe evreii supusi muncii obligatorii:
f. Pentru abaterile de mica importanta (întârziere la apel, atitudine nedisciplinata) efectuate în cadrul detasamentelor de lucru, comandantii respectivi vor aplica evreilor pedeapsa corpo­rala conform regulamentului.
g. Vor fi sanctionati cu trimiterea în Transnistria la munca grea sau în ghetouri împreuna cu familiile lor (tatal, mama, sotia si copiii) toti evreii care comit urmatoarele infractiuni: repeta abaterile aratate la punctul f de mai sus; nu executa constiincios serviciul la munca sau se sustrag de la lucru prin înselaciune, cumparare, interventie, neprezentare la chemarile facute pentru munca obligatorie, parasire fara voie a lucrului etc.; nu anunta Cercului de Recrutare schimbarea domiciliului fie în oras, fie dintr-un oras în altul chiar daca au aprobarea Ministerului Afacerilor Interne; vor avea relatii intime cu româncele .
Munca obligatorie a evreilor din România a fost coordonata si supervizata de Marele Stat Major al Armatei, conform ordinului nr. 5295 semnat de Ion Antonescu. Corpurile de Armata aveau dreptul de a întrebuinta în cadrul muncii obligatorii si femei între 18 si 40 de ani. Regulamentele militare precizau ca aceste femei puteau fi utilizate ca spalatorese, croitorese sau la munci de birou. Teoretic numai evreii între 18 si 50 de ani erau obligati sa execute munca fortata. În fapt, au fost numeroase cazurile de utilizare la munca fortata a tinerilor sub 18 ani. Acesti tineri au fost folositi la curatatul zapezii, la diverse munci agricole sau la dezgroparea victimelor bombardamentelor anglo-americane.
Cazati deseori în conditii improprii (vagoane, baraci, grajduri), suferind de foame, frig, lipsa de îmbracaminte si îngri­jire medicala, evreii supusi muncii obligatorii erau permanent amenintat cu cele mai drastice pedepse ale jurisdictiei militare. La 18 iulie 1941, ministru subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne dispunea ca toti evreii care se gasesc în lagare de munca sa fie pusi „la munca grea”. Daca fug, se împusca unul din zece. Daca nu muncesc cum trebuie, „nu li se da mâncare, nici nu li se permite sa primeasca sau sa cumpere” .
Evreii care nu executau constiincios munca obligatorie, cei care încercau sa se sustraga, precum si cei care paraseau taberele de munca erau pedepsiti cu internarea în lagar sau cu deportarea în Transnistria. Uneori munca fortata putea fi rascumparata cu bani. Supervizarea evreilor aflati la munca obligatorie a fost facuta si de Inspectoratul general al taberelor si detasamentelor de munca obligatorie de folos obstesc de pe lânga Ministerul Muncii.

Iaşul, evreii şi Holocaustul


Graţie unui parteneriat între Inspectoratul Şcolar Judeţean, Muzeul Literaturii Române şi Comunitatea Evreilor, s-a deschis la Galeriile Pod Pogor expoziţia "Shoah – Comemorarea victimelor Holocaustului". "Este vorba nu doar de un strict proces comemorativ, ci şi de un foarte succint periplu documentar prin istoria comunităţii iudaice. Sînt expuse colaje ale unor manuscrise şi machete gazetăreşti din 1929, precum Cuvîntul Evreiesc, Tribuna sau Ilustraţiunea Evreiască", a arătat dl Dan Jumară, directorul instituţiei gazdă. Au fost selectate pagini care evocă personalităţi inedite, de la Jehudi Menuhin, dr. I.S.Stern, actorul Michoels sau Mafifiabu Friedman, membru al dinastiei Rujin şi cel mai popular rabin. În aceleaşi pagini, dar şi prin obiecte reprezentative ale cultului iudaic sînt elucidate curiozităţi legate de nunta iudaică, şcoala sau meseriile practicate.

Pentru unii invitaţi, expoziţia a redeschis cufărul amintirilor. "Originar nu aparţin acestei etnii, dar am trăit printre ei şi lumea copilăriei mele petrecută în Roman rămîne legată de cîteva chipuri aparte. Am prins perioada acelui puternic curent antisemit şi emblematic va rămîne pentru mine chipul şi revolta adolescentină a lui Ştrul. Fiul vecinului nostru a refuzat să poarte steaua. A fost turnat şi dat în urmărire. Am apucat să-l adăpostim în casa noastră pentru cîteva zile, dar în urma unei razii a fost executat", ne-a mărturisit Camelia Nistor, profesor pensionar. Expoziţia va rămîne deschisă publicului larg încă două săptămîni.

Romania, un magnet pentru tinerii israelieni ambitiosi
Aceste legaturi comerciale foarte stranse dateaza de dinainte de prabusirea regimului lui Ceausescu. Contractorii israelieni au reconditionat MIG-urile sovietice pentru flota aeriana a Romaniei, iar mai tarziu, cu permisiunea SUA, au vandut surplusurile de F-16 Romaniei.
In acelasi timp, multi romani au luat calea Israelului pentru a munci, cand tara lor s-a afundat in recesiune, in anii '90, iar palestinienii nu au avut ce face cand Israelul a preferat sa se bazeze mai putin pe forta de munca araba si sa recruteze muncitori din alte tari. Se presupune ca aproximativ 200.000 de romani s-au alaturat tailandezilor, chinezilor si filipinezilor care muncesc in Israel. In prezent, Bucurestiul este plin de soferi de taxi care cunosc limba ebraica si care si-au cumparat masinile cu bani castigati in Israel. Iar romanii vorbitori de ebraica au devenit o forta de munca pentru evreii reveniti in Romania.
Cu o rata a cresterii economice de 5,6% pe an in ultimii 5 ani, Romania a devenit un magnet pentru tinerii israelieni ambitiosi care simt ca nu mai au loc in tara lor. "Tara noastra este suprasaturata", se plange Moran Morghenstern, un tanar medic veterinar. "Daca nu voi conduce, niciodata, propria mea ferma, probabil as putea sa o fac aici".
"Urmati-ma sau veti sfarsi ca sclavi ai Occidentului"
Angajatorul lui Morghenstern este unul dintre cele mai mari concerne alimentare din Israel - Tnuva Central Cooperative for the Marketing of Agriculture Produce in Israel SRL. Fondata in 1926, Tnuva detine 70% din piata israeliana, iar acum cauta sa se extinda si in alte tari. Iar Romania reprezinta o atractie speciala: odata cu aderarea la UE, va obtine acces imediat la marea piata europeana, la care Israelul nu poate ajunge prea usor, cata vreme producatorii romani intrunesc standardele europene. Tnuva sustine ca intruneste deja aceste standarde si ajuta fermierii romani sa faca acelasi lucru. De asemenea, a avertizat fermierii romani ca, daca nu vor reusi sa isi creasca productivitatea agricola, vor fi invadati de produse agricole de import ieftine de la ferme mult mai eficiente din Vest. "I-am avertizat pe romani. Urmati-ma sau veti sfarsi ca sclavi ai Occidentului", spune Yoram Israeli, fost membru al kibutzului care conduce in prezent Tnuva Romania.
Strategia celor doua etape
Yoram Israeli are o strategie in doua etape. Mai intai, aceea de construire a unei instalatii de procesare a iaurtului in Romania, pentru a produce si a vinde iaurtul Yoplait cu lapte produs aici. Dupa care, Tnuva spera sa vanda produse romanesti in Europa.
In acest an, Tnuva a cumparat prima ferma romaneasca, care era o fosta colectiva comunista, in apropiere de Adunatii Copaceni, si a importat o cireada de 1200 de vaci din Germania. Cu cateva zile inainte ca primele vaci sa ajunga in tara, muncitorii, in majoritate tigani, au refacut grajdurile, care fusesera distruse de recuperatorii de fier vechi din localitate. Israelienii au trecut si la igienizarea locului, dupa ce inspectorii sanitari descoperisera bacteria leucosis in bazinele cu apa. Aceasta ar fi putut infecta vacile si laptele dat de ele ar fi fost compromis.
Lapte pentru UE
Israelienii cauta producatori de lapte locali care pot sa intruneasca standardele UE. Tnuva spera sa convinga membrii corporatiei sale sa ofere sfaturi fermierilor locali, sa investeasca in produsele lactate si sa impartaseasca know-how-ul tehnic. Rafi Shaul, directorul executiv al Tnuva, insarcinat cu gasirea partenerilor locali, lucreaza cu Costel Caras, un bucurestean care a intrat in agricultura in 1994. Caras ii cere sfatul lui Shaul asupra oricarui lucru, de la modul in care trebuie amestecata hrana, pana la felul in care trebuie sa fii pregatit pentru a obtine ajutoare agricole de la UE. In luna iulie a acestui an, trecand printr-o pasune, Shaul i-a cerut lui Costel Caras sa faca un tarc si sa treaca la curatarea grajdurilor in care stau animalele. Si nu a putut sa nu comenteze cand a vazut cum arata pompa de apa pe care o folosea Caras: "Unele dintre fermele astea arata cum arata Israelul acum 50 de ani". Ulterior, in timpul unui dejun cu gustari romanesti, Caras s-a plans ca un vanzator en gros a evitat sa ia de la ferma sa anumite produse, fortandu-l sa-si vanda produsele repsective la un pret foarte scazut. Iar daca asa vor sta lucrurile si in continuare, va ajunge falit.
In Romania, Tnuva se afla in competitie cu grupul francez Danone SA si cu olandezii de la Friesland Foods. Shaul spune ca suspecteaza brokerii ca l-ar pedepsi pe Costel Caras ca lucreaza cu Tnuva. Shaul l-a sfatuit pe fermier sa fie atent. "Nu-ti face griji pentru mine. Sunt un om liber. Avem nevoie de Tnuva. Nu avem nevoie aici doar de un singur cumparator", a declarat romanul.
Procesul de asumare a Holocaustului este lung, dar necesar

Presedintele Traian Basescu a declarat, la inceputul lunii octombrie, ca procesul de asumare a ororilor din timpul Holocaustului este unul lung, subliniind insa ca fiecare roman trebuie sa accepte si sa inteleaga aceasta parte a istoriei nationale. Cu ocazia ceremoniei de punere a pietrei de temelie a Memorialului Holocaustului, Traian Basescu a adus un omagiu victimelor acestui flagel, aratand ca simpla comemorare a Zilei Holocaustului in Romania reprezinta, printre altele, un moment care confirma, o data in plus, decizia de a ne recupera istoria adevarata. Inca de la inceput, sreful statului a apreciat ca Memorialul Holocaustului este un monument care vrea sa atentioneze public ca nu trebuie sa se mai repete erori precum cele savarsite in perioada in care puterea de stat din Romania a permis discriminarea evreilor. Basescu a evidentiat ca Romania "a incercat un efort de recuperare a propriei sale istorii" prin asumarea concluziilor Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului.
In 2005, s-a infiintat Institutul Elie Wiesel pentru continuarea cercetarii ororilor Holocaustului pe teritoriul Romaniei si s-a editat primul manual pentru liceu despre monstruozitatile perioadei in care evreii erau deportati, ucisi, tratati ca persoane de categoria a doua. "Inca avem un drum lung de parcurs, pentru ca simpla constatare a acestor realitati nu rezolva problema de fond: aceea a constiintei nationale asupra crimelor savarsite intr-un moment sau altul al istoriei de autoritatile de stat. Este un proces dificil care inseamna schimbare de mentalitati, capacitatea de a accepta realitatea, dupa 50-60 de ani in care istoria a fost transformata intr-o minciuna, dar este un proces pe care ni-l asumam", a atras atentia Traian Basescu. In opinia sefului statului, faptul ca, pana in prezent, doar s-au facut constatari despre acea perioada nu inseamna mare lucru. "Si nu vom face mare lucru nici ridicand Memorialul Holocaustului. Foarte important va fi ca noi toti, 22 de milioane de romani, sa fim constienti de realitatile istoriei si sa ni le asumam", a continuat presedintele. Anul trecut, cu prilejul vizitei efectuate la Washington, seful statului a fost la Muzeul Holocaustului, moment in care a plans. La un an si jumatate de la acea intamplare, Basescu a sustinut ca orice roman ar trebui sa vada imaginile din muzeu, care pe el l-au impresionat si care au rasturnat un sistem de valori pe care il avea construit.
"Sunt imagini cu convoaie de evrei si romi pazite de militari in uniforma Armatei Romane, vagoane cu inscriptia CFR si evrei coborati imbranciti din ele, suprafete mari cu oameni impuscati si gramezi de sandalute. Sunt imagini pe care ar trebui sa le vedem toti", a rememorat cu vocea gatuita de emotie presedintele. La ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Holocaustului au fost prezenti ministri, reprezentanti ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, membri ai comunitatii evreiesti din Romania.

Afacerea Prigat a inceput cu un imprumut din kibutz
In 1993, Moshe Arbel s-a intors in Romania, la 45 de ani dupa ce plecase in Israel alaturi de alte mii de copii orfani in urma Holocaustului. El a amenajat mormantul mamei sale, a angajat oameni care sa se ocupe de el pentru 12 dolari pe luna si a gasit altceva - sansa. Romania a fost o tara care a incercat sa revina la viata din punct de vedere economic, dupa caderea comunismului, a declarat el patronului sau, Gival Haim, un kibutz care produce o marca de bauturi racoritoare. "I-am spus: acorda-mi sprijin si voi face bani in Romania". Ei mi-au raspuns: "Romania? Exista mai multi bani in Netanya (un oras din apropiere) decat in toata Romania". "Mi-au spus ca sunt nebun", isi aminteste Moshe Arbel.
Cu un imprumut de 175.000 de dolari de la kibutz, barbatul, in varsta de 63 de ani, specialist in marketing, a inceput sa imbutelieze sucuri racoritoare (marca Prigat), transformand aceasta firma intr-una dintre cele mai vandute din Romania. In aceasta vara, a vandut unitatea romaneasca, pentru suma de 7 milioane de euro, companiei PepsiAmericas, cu sediul la Minneapolis.
Ironia istoriei face ca multi dintre copiii Holocaustului din Romania sa fi jucat, in ultimii ani, un rol important in modernizarea acestor tinuturi ale tragediei parintilor lor. Expatriatii israelieni au demarat afaceri locale in agricultura, in comertul in detaliu, in afacerile imobiliare si in constructii. Sucursale ale unor firme cu sediul la Tel Aviv si Haifa au aparut aici in domenii de la managementul hotelier pana la cel al asigurarilor sau al leasingului masinilor. Multe dintre parcarile si mall-urile ridicate in suburbiile Bucurestiului au fost finantate din fonduri de acoperire israeliene, in vreme ce firmele de inginerie israeliene conduc o serie de proiecte privind apa si drumurile.
Hotelurile si restaurantele gem de vorbitori in ebraica
Prezenta israeliana este atat de mare incat holurile hotelurilor si restaurantele gem de vorbitori de limba ebraica. In fiecare noapte de joi, avioanele care fac ruta dintre Bucuresti si Tel Aviv sunt pline cu oameni de afaceri israelieni care revin acasa pentru weekend, dar si cu israelieni - impatimiti ai jocurilor de noroc - care dau navala in casinourile bucurestene, dintre care patru sunt conduse de antreprenori israelieni. Israelienii detin pe piata din Romania licentele pentru firmele Kodak, Pepsi si Cadbury Schweppes si pentru Tuborg. Oamenii de afaceri estimeaza ca israelienii au investit in Romania peste doua miliarde de dolari in ultimii 15 ani, o suma uriasa, avand in vedere populatia Israelului, de 6 milioane de persoane. Tinand cont de aceste investitii indirecte, Romania poate egala China, India, Statele Unite si Europa Occidentala ca prima destinatie pentru capitalul israelian, considera atasatul comercial israelian la Bucuresti.
Israelienii fac coada pentru a obtine cetatenia UE
Pentru Israel, ale carui schimburi comerciale cu vecinii sai arabi sunt limitate, Romania reprezinta o piata in crestere. Exceptand faptul ca se adreseaza unei piete care cuprinde 22 de milioane de romani, firmele israeliene care au sediul aici pot avea profituri din acordurile de schimb regional pentru exporturi in regim duty-free in Europa. Incepand cu 1 ianuarie 2007, cand Romania va deveni membra a UE, cei 30.000 de israelieni, care se estimeaza ca au si cetatenie romana, vor castiga si cetatenia Uniunii Europene si, in final, vor putea munci, studia si calatori liber pe teritoriul Europei.
Asa ca tot mai multi israelieni fac coada pentru a obtine cetatenia. "Ii numim romani renascuti", glumeste Michael Faint, un om de afaceri din Marea Britanie care activeaza la Bucuresti.
Si Romania beneficiaza de pe urma legaturii cu Israelul. Israelienii furnizeaza bani si expertiza tehnica pentru un stat care incearca sa isi cladeasca economia conform standardelor UE. Firmele de agricultura israeliene joaca un rol special in repunerea in valoarea sectorului agricol, care a fost distrus de prostul management din epoca comunista. "Companiile israeliene ne ajuta sa facem o Romanie moderna", sustine Jose Iacobescu, de la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, care adauga ca firmele israeliene au ca angajati intre 150.000 si 200.000 de romani.
In Romania au supravietuit 350.000 de evrei
Israelul si Romania au avut o istorie extrem de complicata. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Romania a fost condusa, timp de doi ani, de Garda De Fier, de sorginte nazista, dar a fost una dintre putinele tari care au sprijinit Axa, care nu au fost ocupate de trupele germane. In urma schimbarilor de granite, 200.000 de evrei romani traiau in teritoriile sovietice cand fortele lui Hitler le-au invadat, iar multi dintre acestia au murit.
Cu toate acestea, 350.000 de evrei au supravietuit. Multi au plecat in Israel, unde au reusit sa domine foarte mult noua societate in care traiau incat, pana si ceea ce era considerat traditional evreiesc, incepuse sa aiba origini romanesti, inclusiv dansul popular national, hora. Sub regimul comunist al lui Nicolae Ceausescu, Romania a fost una dintre tarile blocului sovietic care nu a rupt niciodata legatura cu Israelul. Cele doua state au colaborat chiar si in chestiuni de spionaj.
Problema antisemitismului
Cu toate astea, problema anti semitismului face ca Romania sa fie un loc dificil pentru evreii care doresc sa faca afaceri. Anul trecut, in decembrie, o grupare ultranationalista, Dacia Nemuritoare, a intocmit o lista cu cele mai importante intreprinderi israeliene si cu firmele si bancile pentru care lucreaza evrei. O publicatie saptamanala a unui partid de dreapta, Romania Mare, a publicat, anul trecut, un articol in care pretindea ca evreii cu dubla cetatenie planuiesc o "depopulare" a tarii prin dezmembrarea sistemului de sanatate public si prin fortarea celor nascuti in aceasta tara sa emigreze in alte tari pentru a munci.
Temandu-se sa nu devina tinte ale unora, unii lideri religiosi israelieni si-au ascuns kippa inainte de sosirea la Bucuresti. Multe companii s-au inregistrat offshore, pentru a ascunde radacinile lor evreiesti. Strauss International Ltd., un binecunoscut fabricant israelian de ciocolata, vinde cea mai cunoscuta marca de cafea macinata, numita Elite. Opratiunea sa de pe piata romaneasca este parte a unei filiale inregistrate la Amsterdam. "Romanii nu cunosc aproape deloc originea evreiasca a acestor marci", spune Stefan Liute, un roman care lucreaza ca si consultant pentru o firma din Bucuresti.
200.000 de cereri de retrocedare
Pe de alta parte, cercetatorii de la Prigat au descoperit ca multi romani cred ca numele acestei firme - care in ebraica inseamna "fruct stors" - dateaza din timpul epocii pre-comuniste. Dar Arbel, seful companiei, sustine ca au trebuit sa opuna rezistenta unor restauratori sirieni si libanezi care au invadat Bucurestiul.
Evreii nascuti in Romania au inceput sa revina aici in numar mare prin 1990. Guvernul post-comunist a publicat liste cu peste 9000 de proprietati, incluzand fabrici si hoteluri, care au fost confiscate fie de simpatizantii nazisti dupa 1940, fie de comunisti, dupa 1948. Israelienii au facut cereri pentru retrocedarea unor bunuri, asa cum au facut si etnicii ungari, germani si alte grupari. Pana acum au fost facute peste 200.000 de cereri si 80.000 au fost examinate. Romania nu le-a clasificat dupa etnicitate. Cei care au avut castig de cauza in obtinerea bunurilor revendicate le-au dat apoi pe mana unor intreprinzatori israelieni care le-au reamenajat astfel incat sa poata fi vandute oamenilor de afaceri austrieci, germani, greci si italieni care traiesc in Romania. Si israelienii cu dubla cetatenie s-au aflat printre cumparatori, beneficiind de o prevedere a Guvernului care incurajeaza vanzarile catre romanii care locuiesc in strainatate, precizeaza Jacob Fonea, un dentist din Haifa care conduce in prezent Camera de Comert Romano-Israeliana.
Dr Fonea, care s-a nascut la Iasi, nu a putut recastiga fabricile pe care le-a detinut inainte familia sa. Dar el a ramas in Romania si a fondat Grupul AIE care si astazi exporta numeroase bunuri in Europa. El spune ca AIE are o cifra anuala de vanzari de aproape 100 de milioane de dolari si ca are ca angajati aproximativ 7000 de romani. Israelienii cu descendenta romana au creat si un web al afacerilor. Cand Prigat avea nevoie de sticle pentru imbutelierea sucurilor, a apelat la Amraz Ltd, cel mai mare producator de plastice, care a infiintat o fabrica in Romania. Acum, Amraz exporta sticle de plastic in Croatia si in Franta. In mod similar, arhitecti evrei lucreaza pentru constructori israelieni care angajeaza firme israeliene de constructii.
Autoritatile romane sustin ca exista 3500 de companii inregistrate in Israel care fac afaceri aici. Exista alte 2000 de afaceri israeliene detinute de israelieni dar inregistrate intr-o a treia tara, sustin diplomati si oameni de afaceri.

Evreii din Arad au comemorat victimele Holocaustului
Aproximativ cincizeci de persoane au asistat, luni, la manifestarile de comemorare a celor 237 de evrei din Arad care au cazut victime ale lagarelor naziste.
La cimitirul evreiesc din Arad, cel mai vechi din oras si care are peste 12.000 de morminte, au fost prezenti oficiali si membri ai comunitatii evreiesti. Circa 50 de persoane, printre care episcopul Aradului, PS Timotei Seviciu, au asistat la slujbele religioase. Cei prezenti au aprins lumanari la monumentul dedicat celor 237 de victime aradene ale lagarelor naziste. Comunitatea evreiasca a organizat si un seminar despre contributia evreilor in dezvoltarea economica a Aradului.
Potrivit presedintelui comunitatii evreiesti din Arad, Ionel Schlesinger, in judet mai sunt aproximativ 400 de evrei, fata de cei 12.000 existenti dupa al doilea razboi mondial. "In Arad nu exista un niciun evreu care sa nu fi avut o ruda sau un prieten mort in lagarele naziste. Totusi, din Arad nu au fost deportari directe, cei comemorati fiind evrei care au cazut victime nazismului prin deportarea din alte zone ale tarii", a declarat Schlesinger.

In conditii de mare risc, au fost salvati aproximativ 7.000 de evrei

Asa cum precizeaza profesorul american, deportarea evreilor din Transilvania de Nord a fost una dintre ultimile actiuni ale "solutiei finale" din Ungaria. "Deportarea s-a facut intr-adevar sub presiune germana, dar- subliniaza autorul - nu ar fi fost posibila fara complicitatea administratiei supusa cerintelor germane cu un exces de zel inimaginabil.(...) Dupa deportare, nu putini maghiari au depus cereri pentru a obtine bunurile evreiesti.

Autorul dezbate si cazul avocatului clujean, Rudolf Kasztner, ajuns seful sionistilor din Ungaria, care a luat legatura directa cu Eichmann, obtinand de la acesta sprijin pentru transportarea unui numar de evrei in Elvetia in schimbul unor devize si aur in valoare de circa 1 milion si jumatate de dolari. Actiunea s-a soldat cu salvarea a peste 1600 de evrei dintre care 388 proveneau din ghetoul de la Cluj. Totul s-a facut intr-o conspiratie deplina incat chiar si unii membri ai aceleiasi familii n-au stiut de aceasta actiune. Pentru ca Eichmann le-a cerut sefilor sionismului cu care a tratat afacerea o tacere deplina si, mai ales, supunerea intregii populatii evreiesti amagita cu perspectiva salvarii. Asa se explica si faptul ca, in ziua unui bombardament distrugator, cand paznicii ghetoului din Cluj au fugit pe unde au putut, nici un evreu nu a parasit spatiul insalubru al soproanelor fabricii de caramida unde au fost inghesuiti, stand acolo, cu tot pericolul, blanzi si nespus de supusi, convinsi ca supusenia impinsa la absurd le va salva viata. Exact ceea ce dorea Eichman de la ei... Numai ca evadarea de la Aushwitz a doi evrei, Walter Rosenberg si Alfred Wettzler si raportul lor despre lagarele mortii, inmanat Consiliului Evreiesc din Zilina (Slovacia), a dezvaluit lumii adevarul crud al crimelor in masa care se petreceau acolo. Lumea evreiasca s-a trezit brusc si a inceput sa se agite cautand cai de salvare. Una dintre acestea au fost trecerile "frauduloase" ale frontierei ungaro-romane in Romania, prin intermediul unor locuitori romani ai localitatilor limitrofe Clujului, cum a fost Manasturul. Dar se trecea si pe la Beius, sau zona Sighisoara, Arad, ca sa nu mai vorbim de Turda etc.

Ironia sortii a facut ca dupa Arbitrajul de la Viena multi evrei din sudul Transilvaniei, ramasi in Romania, sa opteze pentru Nordul provinciei intrat sub administratia Ungariei. Legat de acesta "optiune", pentru multi fatala, avocatul clujean Aurel Socol, om care avea sa salveze in 1944 numerosi evrei inlesnind trecerea lor clandestina in Romania, noteaza in memoriile sale publicate de biblioteca "Tribuna" in 1991, despre primirea armatei maghiare in Cluj, la 11 septembrie 1940: "M-a surprins oarecum faptul ca o mare proportie a evreimii ovationa cu insufletire. M-am gandit ca e natural, majoritatea lor fiind de limba si cultura (educatie) maghiara. Cu toate ca traisera bine in Romania si fusesera aproape toti la scoli si facultati romanesti, tratati cu deplina egalitate si amicitie.(...) Ulterior si-au dat seama de fatala lor eroare, prea tarziu insa pentru atat de multi..."

De altfel frica autoritatiilor maghiare si a celor germane de trezire a evreilor la realitatea cumplita le-a determinat sa urgenteze ghetoizarea populatiei evreiesti din Transilvania de Nord, astfel ca intr-un timp extrem de scurt cele 160.000 de persoane erau in spatele sarmei ghimpate. si totusi... autorul citeaza dintr-un raport al Ministerului de Externe roman - la baza informatiilor stand probabil cele primite de la Consulatul din Oradea: "cei cativa evrei care au trecut granita spre a-si salva viata au scapat din lagarele de concentrare numai datorita spijinului si spiritului de abnegatie al romanilor ardeleni, si, in special al taranilor romani din Ardealul de Nord, care au dat ajutorul lor in mod spontan, adapostind evrei fugari din lagare, inlesnindu-le sa treaca granita cu toate ca prin aceasta isi asumau riscuri si pericole foarte mari"... Autorul povesteste cum unii tarani care aveau pamantul la limita frontierei, sau chiar dincolo de ea, ii imbracau pe evreii fugiti in haine taranesti, ii urcau in carute si, sub pretext ca merg la lucru, ii duceau pe acele pamanturi unde ii lasau sa fuga spre interiorul Romaniei. Dar nu e mai putin adevarat ca si unii ofiteri maghiari au nascocit solutii de salvare pentru unii evrei. Se dau in carte exemple de mare omenie, cum a fost cazul petrecut in noaptea de 3 spre 4 mai 1944, cand – scrie intr-un raport un ofiter - soldati maghiari au incercat sa treaca peste granita romana 40 de evrei. Sau cazul de la Baia Mare, unde comandantul unei unitati militare, Imre Revicky, a incorporat subit cateva mii de barbati evrei, scapandu-i astfel de la deportare si de la moarte.

Un aspect interesant e legat de faptul ca majoritatea celor care au reusit sa treaca granita romano-ungara o faceau prin orasul Turda unde un lider al comunitatii evreiesti de aici, Arnold David Finkelstein, semnala intr-o carte publicata inca in 1958 in Israel, anume faptul ca in 1936 se initiase in oras "Aitity", o asociatie de ajutorare a evreilor saraci aflati in tranzit. Ei bine, in perioada deportarilor si a "dezertarii" unor evrei din lagare, aceasta asociatie s-a transformat intr-un adevarat oficiu de ajutorare, incepand cu ascunderea celor ce reuseau sa ajunga aici, si apoi pregatirea documentelor si banilor necesari pentru a putea calatori mai departe, spre Bucuresti unde functona o alta societate de ajutorare, Alyah, ce pregatea evreii pentru emigrarea in Palestina..." Siguranta din Turda nu a facut mare caz de circulara secreta care cerea politiei si jandarmeriei sa aplice cele mai severe masuri pentru capturarea refugiatilor. Tanarul comisar pe nume Nicolau era instintat ca ajutorarea refugiatilor continua in secret. Dar dupa ce presedintele comunitatii evreiesti, Simion Lazar, nu si-a asumat raspunderea de teama unor eventuale consecinte, Nicolau i-a cerut secretarului comunitatii doar sa procedeze cu prudenta.

Alarmate de aceste treceri frauduloase ale granitei, autoritatile germane au facut presiuni asupra lui Antonescu sa inaspreasca legislatia menita a-i pedepsi pe fugari, astfel ca apare directiva dictatorului roman prin care cerea executarea prin impuscare a tuturor celor prinsi. A fost, se pare, un ordin "de ochii lumii" caci , scrie autorul, nu se cunoaste nici un caz de evreu sau roman, impuscat pentru ca a trecut fraudulos granita. Ba in iunie 1944 autoritatile romane sustineau ca, de fapt, evreii refugiati din Transilvania de Nord nici nu sunt "evrei maghiari", ci evrei pur si simplu.
In contextul preocuparilor autoritatilor sioniste de a salva evrei amenintati, tineretul evreiesc a fost extrem de activ , in doua orase de granita, la Turda si Arad organizandu-se comitete de salvare care aveau menirea de a plasa refugiatii in locuri cat mai sigure si pregatirea documentelor necesare continuarii calatoriei spre Bucuresti, autorul enumerand evreii care au sarit in ajutoul semenilor, dar nu-i uita nici pe romanii care au dovedit sentimente umane.

Revenind la atitudinea fata de evreii ajunsi in restriste, autorul relateaza ca I. Stanescu , presedintele Tribunalului, l-a adapostit la locuinta sa pe dr. Elemer Hirsch cu familia; iar inspectorul financiar Opris i-a oferit adapost unui barbat din Cluj pe nume Kremer. Apoi privitor la relatiile salvatorilor evrei cu autoritatiile romane din Turda, autorul precizeaza un amanunt interesant: "Din partea autoritatilor, actiunea a fost sprijinita tacit de seful Sigurantei, Gheorghe Todirascu, care a tratat omeneste problema refugiatilor si s-a straduit sa rezolve pozitiv toate cazurile." Dar unul dintre cei mai activ salvatori ai evreilor din Cluj a fost, fara nici o indoiala, avocatul Aurel Socol care, avand relatii cu taranii din Manastur, membri ai PNT, din conducerea careia facea parte si el, cu incuviintarea lui Emil Hatieganu, presedintele organizatiei din Ardealul de Nord, si al Asociatiei de rezistenta a celor peste 1.300000 de romani ramasi in teritoriul vremelnic ocupat, a trecut la actiuni concrete. Asa se explica faptul ca doi fruntasi ai evreimii clujene, Jozsef Fischer si Erno Marton, l-au vizitat la biroul lui, rugandu-l sa continue actiunea de salvare, intocmindu-le refugiatilor acte false, procurandu-le haine taranesti etc, ceea ce acest avocat stapanit de reale sentimente umane a facut. L-a costat insa, in final, dupa descoperirea unui grup de refugiati, a caror trecere peste frontiera, n-a reusit, o condamnare la 6 luni de inchisoare, iar ulterior a suferit si el deportarea in lagarele de munca fortata. Interesant este raspunsul dat de Aurel Socol mesagerilor evrei: "…nu sunt decat un biet omulet in lumea asta mare si ostila, ca fac ceea ce fac singur, indrumat numai din inima, ca n-am nici o organizatie in spatele meu, deci nu pot decat sa continui ceea ce facusem si pana acum pentru sporadice salvari" si a adaugat: "va rog sa nu uitati un lucru; azi Feleacul este frontiera dintre viata si moarte. Moartea aici in Ungaria, viata dincolo, in Romania. stiu ca sunteti de limba si cultura maghiara, totusi acesta este tragicul adevar pentru dumneavoastra.(...) Care este factorul care face sa fie asa?! Va spun eu domnilor: firea, sufletul romanului, care, poate ca inca nu este destul de cunoscut, Asa va judeca: "Jidanul, doar si el este om, da paine adultului si lapte copilului si un adapost pentru toti."

Cum decurgea salvarea evreilor prin filiera Cluj explica in continuare Aurel Socol in memoriile lui : "Cum avusesem si am si azi prieteni de toate neamurile, deci si evrei, m-a cutremurat gandul la ce ii asteapta si mi-am zis ca e o crima sa nu incerc tot ce pot pentru a-i ajuta... Am inchiriat o bicicleta cu care m-am repezit la Alexandru Calateanu ( vechi adept al P.N.T.) si, spunandu-i ce am de gand, i-am cerut sa-mi trimita urgent la birou pe cineva care cunoaste bine posibiliatile de trecere a frontierei. Se trecea des si se facea si o contrabanda intensa, in Romania fiind mult mai multe si felurite marfuri de gasit... A doua zi s-a prezentat, in numele lui Calateanu, un barbat de vreo 40 de ani, in haine tipic manasturene, si mi-a spus ca-l cheama Crisan (cred, Vasile), ca sta in str. Florestilor nr.108 si ca, pentru suma de circa 1.000 pengo de persoana, e dispus sa treaca peste frontiera persoanele pe care le va indruma el. S-a jurat ca cunoaste bine padurea si a calcat des frontiera. Facea o impresie de contrabandist, nu era sentimental, o facea pentru bani, dar o facea. si nu era timp de pierdut. Fiecare zi era pretioasa, iar daca A. Calateanu mi l-a trimis insemna ca unul mai bun nu gasise... Sfatuiam pe barbatii evrei, mai curajosi, sa treaca frontiera spre Romania prin padurea Gilaului, de exemplu, pe Simon Tiberiu inspector la Banca Nationala, rezervand calauza pentru copii si femei mai neajutorate. Cu bicicleta imi vizitam prieteni si prietene si ii indrumam la singura salvare: trecerea frontierei! Eugen Neumann azi (n.n.1990 V.L.) in Cluj, profesor universitar pensionar, care locuia in casa in care–mi aveam biroul avocatial, mi-a raspuns ca P.C. are un adapost bine camuflat in gradinile din str. Donath; Sora dr. Iacob Rosenthal (…), Sari, mi-a raspuns ca are promisiuni sa fie salvata. I-am replicat ca n-am incredere in nimeni si sa asculte de mine. S-a bizuit insa pe promisiunea facuta de altul si nu a fost salvata: a murit la Auschwitz. De asemenea, Grunfeld Judith, careia i-am oferit ei si sotului , trecerea in aceeasi seara a frontierei. S-a lasat prins deja de o alta fagaduiala, nerespectata, si... de la Auschwitz s-a intors numai sotul indoliat, ca apoi sa regrete profund ca nu m-a ascultat. (...) Intre timp, am trimis mici loturi peste frontiera. Unul- cand Raoul sorban a intrat in biroul meu si mi-a spus: "trebuie s-o salvam pe Eva." Eva Semlyen, azi d-na Gabriel Pamfil. Era pe atunci logodnica lui sorban. (Acesta fusese casatorit, initial, cu Olga Caba, cunoscuta sciitoare in epoca; n.n.V.L.) I-am spus ca in seara aceea va fi trecuta peste frontiera si i-am dat intalnire la casa lui la ora opt seara. Acolo am gasit-o pe Estera Solomon, azi sotia lui Teodoru, si pe tanarul colaborator al "Tribunei Ardealului" (n.n. ziar scos de rezistenta romana), Vasile Moldovan, ulterior director al Teatrului National Cluj. Le-am trimis pe amandoua la Crisan, insotite, sa ma conving ca au ajuns cu bine. (In interviul anexat volumului, cu Eva devenita Pamfil care a trait pana prin anul 2000, ea metioneaza ca i-a insotit si Raoul sorban, dar imediat ce au ajuns la familia Crisan, menit a-i trece frontiera, acesta a facut, cu teama, calea intoarsa, grupul ramanand insotit doar de Moldovan. Au trecut cu bine peste frontiera, dar dincolo, gresind directia, a intrat in bratele jandarmilor lui Craioveanu si acesta le-a extradat ungurilor ...). Mai tarziu Raoul sorban a aparut la Turda incercand s-o salveze dar n-a reusit, astfel ca si Eva a luat drumul Auschwitzului, dar fiind foarte tanara, a fost trimisa la munca intr-o fabrica subterana de unde au eliberat-o aliatii.

Zoltan Tibor Szabo , autorul volumul din care ne-am inspirat, a cautat cu insistenta sa dea de urmele asa numitei filiere sorban, de salvarea evreilor, dar n-a gasit nici un martor, nici o proba, nici chiar fosta lui logodinca nu stia de asa ceva. Dar cum nu vrem sa intram in acesta polemica incheiem spunand ca de fapt, prin aceste treceri de frontiera au fost salvati maximul, conform autorului, circa1500 de evrei pe la Turda si circa 5000 prin trecerea de la Arad. Cifra de 30.000 de persoane furnizata mass mediei de Raoul sorban este considerata o aberatie...

Comemorarea de acum la memorialul ridicat cu ani in urma va aduna desigur o multime de credinciosi, de toate etniile, care, in rugaciune si contemplare, vor medita la ceea ce nu trebuie sa se mai intample pe pamant, adica omoruri in masa de genul celor amintite. Dar ele pot constitui momente sufletesti de mare intensitate care sa duca la intelepciune. Mai ales ca unii dintre supravietuitorii Holocaustului, din fericire, mai traiesc si azi si povestirile lor - asa cum apar si in interviurile pe care autorul l-a luat catorva dintre ei - se constituie in veritabile pagini de istorie a suferintei umane.

Tragedia Holocaustului
http://www.romanialibera.ro/a135709/tragedia-holocaustului.html
Acum, la comemorarea traditionala din octombrie a Holocaustului, tinuta in fiecare an in rugaciune si meditatie, aducem in amintirea generatiilor de astazi ororile la care au fost supuse unele minoritati, in primul rand, evreii. De data acesta ne vom referi la evreii din Ardealul de Nord, victime barbariei hitleriste.

O facem folosind un volum–document, semnat de publicistul si scriitorul de limba maghiara, Zoltan Tiberiu Szabo, din Cluj, volum intitulat semnificativ, Frontiera dintre viata si moarte, avand un subtitlu de-a dreptul socant, Refugiul si salvarea evreilor la granita romano-maghiara (1940-1944). Un volum dens, de o mare probitate profesionala si morala, care se constituie intr-o culegere de marturii veridice, zguduitoare, despre drama populatiei evreiesti din Ardealul de Nord (cedat vremelnic prin Diktatul de la Viena Ungariei) din timpul deportarilor in lagarele fasciste de exterminare, indeosebi la Auschwitz.

Volumul a aparut in limba romana la editura bucuresteana "Compania" in 2005, dar cum tirajele sunt mici el a ramas aproape necunoscut. De aceea ne-am propus sa spicuim din continutul lui o serie de aspecte care surprind lupta evreilor amenintati cu deportarea ca sa-si salveze viata, unii trecand, cu toate riscurile, granita in Romania de atunci, cand, spre sfarsitul anului 1944, Antonescu slabise actiunile de persecutare a evreilor in perspectiva certa, si pentru el, ca Germania va pierde razboiul.

Tradus din maghiara de Florica Perian si atestat pentru garantarea acuratetei datelor, editura l–a avut consilier pe Oliver Lustig, care, copil in anii deportarii, a cunoscut ororile de la Auschwitz, scapand ca prin minune de cuptoarele lui Hitler.
Volumul a fost prefatat de profesorul emerit Randolph L Braham de la The Graduate School de la City Univesity of New York, considerat "unul dintre cei mai valorosi cercetatori ai Holocaustului din Ungaria si Romania." Intre altele, domnia sa scrie in prefata: "Este o ironie a istoriei faptul ca, de-a lungul celui de al doilea razboi mondial, evreii care s-au identificat cu cauza maghiara au avut mai mult de suferit de pe urma ungurilor decat din pricina romanilor(...). In timp ce evreii din sudul Transilvaniei, ca si cei din vechiul regat, au supravietuit aproape toti razboiului, evreii din Transilvania de Nord, aflat sub stapanire maghiara, au ajuns la Auschwitz."... Un adevar demonstrat cu prisosinta si de studiul lui Zoltan Tiberiu Szabo.

Desigur, autorul isi deschide volumul cu situatia evreilor din Romania, si statutul lor de-a lungul timpului, incepand cu prima constitutie a tarii din 1866, evocand statistic toate racilele actelor normative ale autoritatilor care restrictionau sau persecutau populatia evreiasca. Dar interesul nostru ne face sa urmarim acum situatia din Transilvania de Nord.

In aceasta zona pretinsa a Ungariei, marita artificial prin raptul din 1940, antisemitismul generalizat, atatat de presa sprjinita de nemti, nu a scazut nici in conditiile grijilor provocate de razboiul antisovietic. Dimpotriva, cam in toamna anului 1941 a devenit limpede ca, datorita rezistentei rusilor, campania antisovietica nu avea sa fie un Blitzkrieg, asa ca instigarile impotriva evreilor s-au amplificat. Extrema dreapta cerea tot mai vehement ca evreii si grupurile etnice nedorite (slavi, romani, tigani) sa fi expulzate din tara, dupa modelul german si romanesc. A inceput, prin urmare, haituirea evreilor, iar in iulie 1941, cei aproximativ 16.ooo de evrei polonezi, slovaci, rusi, germani si austrieci, refugiati in Ungaria, au fost evacuati in zona Kamenet-Podolski, unde, in zilele de 27-28 august 1941, au fost exteminati in masa. Apoi autorul aminteste si de deportarile din tinutul Secuiesc si Maramures, din alte si alte zone, ajungand cu evenimentele la anul 1944 cand nemtii au ocupat Ungaria si cand s-a trecut la "solutia finala". Culmea este ca pentru aplicarea ei le-a venit in ajutor "tacerea generala complice", dovezile de care dispunem - subliniaza autorul – aratand ca liderii lumii libere au cunoscut natura reala a acestei "solutii" cu mult inainte de ocuparea Ungariei de catre nemti. Autorul chiar tine sa sublinieze ca "masele maghiare, indoctrinate de-a lungul anilor cu idei antisemite, au asistat, in cel mai bun caz, pasive la deportarea evreilor.(...) Multi maghiari au participat efectiv la ghetoizarea evreilor, in timp ce altii i-au denuntat pe cei ce incercau sa se ascunda, sau sa scape."

.

Exclusiv pe Internet • "Pe urmele evreilor"


Luni, 6 octombrie, la Muzeul de Istorie va avea loc vernisajul expoziţiei "Pe urmele evreilor", dedicată zilei Holocaustului. Expoziţia cuprinde obiecte de cult, documente, fotografii provenite de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina - Gura Humorului, Comunitatea Evreiască din Suceava precum şi din Colecţiile Complexului Muzeal "Bucovina".

Expoziţia va fi urmată de un colocviu, la care vor participa profesori de la Universitatea "Ştefan cel Mare", inspectori de la Inspectoratul Şcolar Suceava, membri ai comunităţii evreieşti şi muzeografi din cadrul Complexului Muzeal "Bucovina".

Ziua de 9 octombrie a fost declarată Ziua Holocaustului la propunerea Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului, în România fiind aprobată de Guvern în anul 2004.

Semnificaţia acestei zile este legată de începerea deportării evreilor din România în Transnistria, în anul 1941, ca urmare a planului Germaniei naziste şi al statelor colaboratoare de persecutare şi anihilare a evreilor

Relaţiile cu Germania de Vest au trecut prin momente mai puţin plăcute. Negociatorul Edgar Hirt povesteşte că românii nu prea îşi respectau cuvântul şi că aceştia "aveau o sete nepotolită de bani gheaţă". Conform lui Craig R. Whitney, care a scris o carte pe acest subiect, Hirt îl invita pe ambasadorul român sau alt membru al ambasadei "şi uneori le întindea peste masă, fără niciun cuvânt, un plic cu 50.000 sau 60.000 de mărci germane. Banii proveneau de la fondul umanitar al Bisericii Catolice. Conform ambasadorului vest-german Erwin Wickert, care a fost în post la Bucureşti între 1971-1976, Ceauşescu vroia să stoarcă bani de la nemţi din orice. A inventat chiar liste false cu victime ale Holocaustului pentru care cerea despăgubiri.
Începând cu anii "80, negociatorul german cu România în problema emigrărilor contra cost a fost Guenther Heinz Huesch. Un personaj cu acelaşi nume apare astăzi ca făcând parte din CDU (Uniunea Creştin Democrată). Conform înţelegerii negociate, Germania a deschis linii de credit pentru importuile româneşti de marfă germană în condiţii de excepţie sub aspectul dobânzilor utilizate la momentul respectiv pe piaţa financiară internaţională. Împrumuturi cu dobînzi minime a oferit şi Israelul.

Ion Mihai Pacepa: Israelul mi-a cerut să nu fac publică afacerea
"Am spus ce am avut de spus. Mă bucur că am deconspirat afacerea, care era complet necunoscută în Occident când am obţinut azil politic. Prima mea informare despre vânzarea de oameni de către România comunistă, în septembrie 1978, a fost prezentată preşedintelui Carter, care a scris pe ea: "Extrem de interesant. Cu totul nou". Guvernul SUA a cerut imediat explicaţii de la Tel Aviv, care a răspuns: "No Comment." Bonnul a fost însă cooperant. În decembrie 1978, ambasadorul Israelului la Washington mi-a solicitat să nu fac publică afacerea. Am refuzat, şi am publicat un articol în The Washington Post despre trocul cu oameni practicat de Ceauşescu. În 1987, un alt ambasador al Israelului la Washington, Moshe Arad, mi-a solicitat expres să scot capitolul despre vânzarea de evrei din "Orizonturi Roşii". Am refuzat din nou. În viziunea mea, vânzarea de oameni a relevat una dintre cele mai josnice feţe ale comunismului", ne-a declarat, în exclusivitate, generalul care locuieşte în prezent în SUA.

Tismăneanu: "În aceste jocuri financiar-politice au intervenit relaţii bine ocultate cu agenţii şi guverne vestice"
Profesorul Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru studirea dictaturii comuniste, a făcut un comentariu pentru Adevărul referitor acest subiect:"Vânzările de oameni au fost decise de la vârful piramidei comuniste. Mai întâi Gheorghiu-Dej, apoi Nicolae Ceauşescu au făcut din vânzarea de evrei şi germani (dar şi de români etnici) o formă de tranzacţie menită să argumenteze veniturile în valută forte ale statului totalitar. Nu conta pentru ei faptul că era vorba de o încălcare flagrantă a unuia din drepturile umane fundamentale, anume cel la emigrare şi la libera circulaţie a persoanelor. Nu conta nici pierderea unor grupuri umane care au contribuit remarcabil la dezvoltarea economică şi culturală a ţării. Oroarea de alteritate (intelectuală, etnică etc) s-a aflat mereu în centrul demersului comunist. În fond, visul lui Ceauşescu era o României perfect omogenă, fără minorităţi. Dacă ar fi putut, i-ar fi vândut şi pe maghiari. Evident că în aceste jocuri financiar-politice au intervenit relaţii bine ocultate cu agenţii şi guverne vestice. Cartea lui Radu Ioanid, apărută la Polirom, despre vânzarea/răscumpărarea evreilor spune clar acest lucru. În cadrul Comisiei de analiză a dictaturii comuniste ne ocupăm şi de aceste chestiuni. Avem experţi care lucrează pe teme legate de minorităţile germană şi evreiască în perioada represiuniii comuniste. Vor exista subcapitole care examinează această formă de comerţ cu oameni. Nu faptul că regimul a permis plecarea germanilor şi evreilor este şocant, ci că a făcut-o contra cost. Iar beneficiile nu au revenit decât castei parazitare care a dominat România vreme de peste patru decenii. Regimul, bazat pe supremaţia partidului comunist şi a instrumentului său, Securitatea, a tratat populaţia ca pe o masă de sclavi. Când a putut, i-a vândut".

Un milion de dolari, pierduţi în aeroportul din Zurich
"În 1974, un pasager român cu paşaport diplomatic s-a îmbarcat pe aeroportul din Zurich într-un avion cu destinaţia Bucureşti. Zborul a fost fără evenimente. O dată ajuns la Bucureşti, însă, diplomatul a realizat cu groază că una dintre valize - dată de o veche cunoştinţă cu puţin timp înaintea plecării - îi lipsea. Diplomatul erau Gheorghe Marcu, şef de divizie la Direcţia Generală de Informaţii Externe, ramura de spionaj a temutei Securităţi. Iar cunoştinţa care îi dăduse valiza era Shaike Dan, consilier de rang înalt al mai multor miniştri israelieni şi unul dintre cei mai respectaţi agenţi ai sistemului de informaţii externe al Israelului (n. red - la un moment dat, a ajuns director adjunct al Mossadului). Valiza conţinea un milion de dolari, bani daţi lui Marcu pentru a permite ca un anumit număr de evrei să emigreze în Israel".
Radu Ioanid
"Răscumpărarea evreilor"

Conturi la Basel
Conform dezvăluirilor făcute în Germania, fondurile depuse de guvernul vest-german pentru plata saşilor şi şvabilor intrau în două conturi de la o bancă elveţiană din Basel. De unul din aceste conturi se foloseau şi firmele româneşti, celălalt era la dispoziţia oamenilor de încredere ai dictatorului. Nu se ştie ce sumă a fost depusă în aceste conturi şi cine le-a "preluat" după 1990. În cazul evreilor, conform unor surse, între 1968 şi 1989, Ceauşescu a vândut 40.577 de evrei Israelului pentru circa 112 milioane de dolari, aceasta fiind una din sumele vehiculate.

In UE, cu povara intolerantei cu tot!
http://www.divers.ro/focus_ro?wid=37452&func=viewSubmission&sid=1671Maghiarii sint egoisi, ostili si aroganti. Evreii trebuie sa sufere pentru ca isi merita soarta data de Dumnezeu. In fine, rromii sint cel mai adesea lenesi si infractori. Opiniile de mai sus sint impartasite, din pacate, de destul de multi romani, iar acestea au reiesit in urma unei cercetari sociologice care si-a propus sa releve climatul interetnic in Romania in pragul integrarii europene.

Etnocentrism. Acesta este cuvintul care caracterizeaza cel mai bine atitudinea celor mai multi dintre romani. Exista astfel un procentaj destul de ridicat al romanilor (18%) caracterizati de un etnocentrism exclusivist, insemnind ca pe linga centrarea exaltata pe propriului grup etnic, agreaza solutii extreme pentru promovarea puritatii acestuia. Altfel, ceva mai mult de jumatate din populatie (56%) este caracterizata de o raportare nuantata la grupul propriu si fata de alte etnii, ceva mai mult de un sfert (26%) se centreaza pe propriul grup etnic, fiind caracterizata de o acceptare necritica a grupului si de o exaltare a calitatii de membru, dar fara a agrea solutii extreme de excludere a celor considerati alogeni.
Toate aceste informatii au fost prezentate, luni 4 decembrie, de Departamentul pentru Relatii Interetnice si au fost colectate de Colegiul de Sociologie "Max Weber", fiind incluse intr-o cercetare numita "Climatul interetnic in Romania in pragul integrarii europene".
Acelasi studiu conchide ca nu a crescut semnificativ volumul populatiei cu prejudecati, dar in schimb intensitatea da. Asistam (in cazul fiecarei categorii - maghiari, rromi, evrei - in legatura cu care s-au formulat intrebari referitoare la distanta sociala) la o crestere usoara a volumului populatiei care doreste sa impuna sau sa mentina la munca sau in locul unde locuieste o distanta fata de anumite categorii, in special fata de rromi. Insa, in general prejudecatile etnice tind sa se intensifice, nu neaparat in ceea ce priveste volumul populatiei care manifesta o anumita reticenta in contactele cu minoritatile etnice, ci mai degraba in ceea ce priveste intensitatea cu care aceste prejudecati sint asumate. Cresterea volumului populatiei homofobe si a intolerantei fata de manifestarile considerate sectare poate da motive de reflectie si ingrijorare, se mai arata in studiu.

Statul ar trebui sa ajute "brandul" rromilor
Aproximativ doua treimi dintre romani (68,5%) sint de parere ca statul ar trebui sa ajute la dezvoltarea identitatii etniei rrome, fata de doar 43,7% cit se declarau pentru acest lucru acum trei ani. De asemenea, 49,5% dintre romani afirma ca statul ar trebui sa sprijine organizatiile etniei rrome la nivel national, iar 56,9 procente sint de parere ca statul roman trebuie sa sprijine organizatiile culturale ale rromilor din Romania. Cit priveste asigurarea de catre stat a invatamintului de limba romanes pentru copiii rromi, procentul subiectilor care se declara de acord a scazut in 2006 (45%), fata de acum trei ani (46,2%).
Studiul citat releva ca segregarea fortata a rromilor este sustinuta de mai putini romani decit acum trei ani si exista un optimism legat de nivelarea diferentelor sociale si de modul de viata dintre rromi si majoritate, prin educatie.
Daca acum trei ani 57% dintre romani dezaprobau afirmatia potrivit careia rromii ar trebui fortati sa traiasca separat de restul societatii, pentru ca nu se pot integra, in studiul publicat de DRI, 70,7% dintre subiecti nu sint de acord cu aceasta afirmatie. Ca si acum trei ani, 53% dintre cei intervievati sint in dezacord cu afirmatia potrivit careia statul ar trebui sa ofere mai multe subventii si asistenta rromilor.
Totodata, in studiul realizat in acest an a crescut procentul celor care nu sint de acord ca ar fi bine sa existe locuri speciale pentru rromi in scolile si universitatile de stat - de la 26% in 2003, la 38,9% in 2006, dar si procentul celor care nu sint de acord ca ar fi bine sa existe localuri si magazine in care accesul rromilor sa nu fie fie permis - de la 60% in 2003, la 69,3% in studiul din 2006.
Rromii sint perceputi ca fiind categoria cea mai susceptibila a fi tratata defavorabil in contactul cu anumite institutii sau in locatii sociale care tin de practica vietii cotidiene.
Cercetarea mai releva faptul ca 61,5% dintre intervievati sint de acord cu afirmatia potrivit careia, daca ar fi patroni, nu ar angaja rromi pentru ca majoritatea sint lenesi si fura, insa 62% dintre repondenti nu sint de acord cu faptul ca rromilor nu le trebuie scoala, pentru ca oricum nu se folosesc de ea. Mai mult de jumatate dintre romani nu sint de acord nici cu afirmatiile potrivit carora ar fi normal ca un angajator sa prefere un roman unui maghiar, fiindca poate avea mai multa incredere in el si ca, in anumite slujbe, cum sint cea de judecator sau politist, ar trebui angajati numai romani.

Maghiarii? Harnici, dar cam aroganti
Prejudecatile fata de maghiari sint mai degraba in registrul relatiilor de putere decit in cel al relatiilor socio-economice, releva studiul dat publicitatii de DRI.
Astfel, 4-5 romani din zece considera ca increderea este o dimensiune primordiala etnica. 48% apreciaza ca este dezirabil ca in functii de responsabilitate de stat si societate (judecator, politist) sa fie angajati numai romani.
Relatiile romano-maghiare sint definite mai degraba conflictuale, fata de acum patru ani mai mult de 15% din populatie considera ca in ultimul an aceste relatii s-au inrautatit, 10% prefigurind o inrautatire in continuare, in raport cu aproximativ 20% din populatie care mentioneaza imbunatatirea acestor relatii.
Acelasi studiu arata ca reprezentarile sociale ale maghiarilor de catre romani tind catre apreciere pozitiva in sfera socio-economica (harnici, civilizati), dar in ceea ce priveste anumite trasaturi mai largi de caracter comunitar ei sint reprezentati ca fiind egoisti, ostili, mandri/aroganti, manifestindu-se relativ unitar.
Anumite forme de ostilitate etnocentrica majoritara fata de minoritatea maghiara sint in crestere. Daca in 2002 aproximativ 30% dintre romani se declarau deranjati de utilizarea publica a limbii maghiare, acum procentajul lor a crescut la aproximativ 43%. Aceasta forma de atitudine negativa apare mult mai frecvent in Dobrogea si Moldova, si mai putin in Crisana, Maramures, Transilvania si Bucuresti.
Studiul mai evidentiaza o crestere reala a suportului populatiei majoritare din Romania pentru initiativele statului ungar fata de minoritatea maghiara.
General vorbind, o treime din populatie este impotriva pluralizarii peisajului lingvistic, ceva mai putin de o treime are o pozitie distanta (de neutralitate, nepasare, indecizie, espectativa), iar o alta treime a populatiei este favorabila pluralizarii peisajului lingvistic, releva acelasi studiu. Cel mai mare sprijin al pluralismului peisajului lingvistic il manifesta romanii care traiesc in localitati cu populatie preponderent maghiara (Crisana, Maramures, Banat), unde proportia majoritarilor care sint favorabili diferitelor inscriptionari este foarte ridicata, in jur de 45%.

Holocausul, vazut ca pedeapsa de la Dumnezeu
O treime dintre romani se declara de acord cu afirmatia ca "suferinta poporului evreu este o pedeapsa de la Dumnezeu", iar pentru 27%, "crucificarea lui Isus este un pacat pentru care evreii nu pot fi iertati".
Comparativ cu acum trei ani, a crescut numarul romanilor care cred ca politica si finantele internationale sint controlate de evrei - in 2003, doar 23% dintre intervievati se declarau de acord cu acest lucru, in 2006 - 31,5%. O crestere semnificativa inregistreaza si procentul celor care sint de acord cu afirmatia ca interesele evreilor din Romania difera, cel mai adesea, de cele ale celorlalti cetateni romani - de la 24% in 2003 la 31,6% in 2006. Totodata, a crescut procentul celor care sint de acord cu afirmatia ca evreii exagereaza persecutiile la care au fost supusi pentru a obtine avantaje - de la 27% in 2003 la 31,5% in 2006.
Holocaustul, participarea si responsabilitatea autoritatilor romane in exterminarea evreilor au constituit un subiect intens mediatizat in ultima perioada, motiv pentru care nu este surprinzator faptul ca a crescut considerabil ponderea populatiei care isi exprima o opinie in legatura cu aceasta problema.
Au scazut semnificativ procentele celor care raspundeau "nu stiu/nu raspund" la intrebarile legate de evrei.
Studiul de cercetare sociologica intitulat "Climatul interetnic in Romania in pragul integrarii europene" a fost realizat la cererea Departamentului pentru Relatii Interetnice de catre "Max Weber", in colaborare cu Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice. Scopul studiului a fost obtinerea unor imagini de ansamblu asupra atitudinii societatii romanesti fata de relatiile interetnice, gradul de toleranta/intoleranta fata de persoanele apartinind minoritatilor nationale din Romania, indeosebi maghiari, rromi si evrei, in pragul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.
Cercetarea sociologica a fost realizata in perioada 17 octombrie - 5 noiembrie 2006, pe un esantion reprezentativ de 1.170 de subiecti cu varste peste 18 ani din toate regiunile Romaniei, pe baza de interviuri la domiciliu.

Băsescu dă asigurări că România va continua promovarea studierii şi comemorării Holocaustului
Preşedintele Traian Băsescu i-a primit astăzi, la Cotroceni, pe directorul American Jewish Committee, Andrew Baker, şi vicepreşedintele B'nai B'rith International, Daniel Mariaschin, pe care i-a asigurat că România va continua promovarea studierii şi comemorării Holocaustului, informează Preşedinţia.
Întrevederea a avut loc cu prilejul prezenţei acestora la Conferinţa regională privind combaterea antisemitismului de la Bucureşti, precizează Administraţia prezidenţială într-un comunicat.
"Şeful statului a mulţumit pentru sprijinul acordat de organizaţiile evreieşti pentru organizarea Conferinţei de la Bucureşti şi a dat asigurări interlocutorilor că România va continua demersurile importante întreprinse în ultimii ani vizând promovarea studierii şi comemorării Holocaustului", informează Preşedinţia.
Cei doi interlocutori "au mulţumit pentru audienţa acordată" şi "au apreciat eforturile autorităţilor române menite atât să combată orice manifestări xenofobe şi antisemite, cât şi pe cele menite să contribuie la menţinerea atenţiei asupra problematicii Holocaustului".

O familie de evrei romani acuza medicii Spitalului de Urgenta Galati de antisemitism
O familie de evrei revenita in Romania anul acesta acuza medicii de la Spitalul de Urgenta Galati de antisemitism si malpraxis, dupa ce un membru al familiei a murit, iar cadrele medicale de la unitatea galateana nu i-ar fi acordat ingrijiri si nici nu i-ar fi aprobat transferul la un alt spital.
Avram Ghild, de 89 de ani, a suferit un infarct in data de 26 august, in timp ce ce se afla in audienta la seful Inspectoratului Judetean de Politie Galati, unde reclama ca din locuinta sa din Tecuci i-au fost furate bijuterii si 20.000 de euro. Politistii au chemat o Ambulanta care l-a transportat pe barbat la Spitalul de Urgenta "Sfantul Apostol Andrei" Galati, unde, in mai putin de 24 de ore, acesta a murit. Familia sa sustine ca salvarea vietii barbatului ar fi fost posibila daca tratamentul ar fi fost aplicat corect de catre medicul cardiolog de garda. De asemenea, familia Ghild sustine ca batranul ar fi avut sanse sa traiasca daca s-ar fi permis transferul lui intr-un spital din Timisoara.
Eugenia Nechita, medicul cardiolog acuzat de familia Ghild, respinge categoric acuzatiile.
"Acest pacient a fost adus la Unitatea de Primire Urgente a spitalului in stare critica. Mai exact, voi explica pe intelesul tuturor, inima sa batea de 20 de ori pe minut. Diminuarea ritmului cardiac fusese generata de o emotie puternica, ce a fost urmata de pierderea cunostintei. La Urgente, s-a inceput manevra de cardiostimulare artificiala temporara externa, iar dupa aceasta, a fost adus in sectia de cardiologie. L-am preluat asadar intr-o stare aparent stabila, dar care se putea agrava oricand", a declarat medicul Eugenia Nechita.
Dr. Nechita a mai explicat faptul ca in timpul noptii in care pacientul a fost internat a Cardiologie, insotitorii pacientului au devenit foarte nervosi, cu ata mai mult cu cat batranul a suferit doua stopuri cardiace. "Pacientul a fost insotit in permanenta de trei apartinatori, doua fiice si sotia sa. Le-am relatat care este starea bolnavului, ce riscuri exista si le-am permis sa stea langa pacient aproape tot timpul, desi aceasta era o concesie din partea mea, pentru ca vazusem cat de afectati erau. Pentru ca cei trei au fost insotiti in permanenta si de un copil de cinci ani, i-am sfatuit ulterior sa ramana doar unul dintre ei, iar ceilalti sa mearga sa se odihneasca, dar au refuzat sa faca asta. In timpul noptii, pacientul a suferit doua stopuri cardiace si de fiecare data a fost stabilizat", a relatat medicul cardiolog.
Medicul sustine ca fiica batranului i-ar fi spus ca daca tatal ei moare, ea se va sinucide. "Este adevarat ca, la un moment dat, fiica batranului mi-a spus ca daca tatal ei moare se va sinucide. Recunosc faptul ca pe fondul acelei puternice tensiuni cand incercam sa resuscitez pacientul, iar familia acestuia insista nepermis de mult i-am spus ca se poate sinucide, daca ea crede ca acest lucru va rezolva intr-un fel toate problemele", a mai spus medicul cardiolog.
Eugenia Nechita a mai precizat ca nu se considera vinovata in nici un fel si ca a facut tot ce era posibil pentru a salva viata bolnavului. Legat de solicitarea rudelor de a transfera bolnavul la un spital din Timisoara, aceasta a mai spus ca problema transferului nu se putea pune pentru ca deplasarea acestuia s-ar fi soldat sigur cu un deces. "Eu resping categoric acuzatiile ce fac trimitere la faptul ca nu mi-am facut datoria fata de pacient. Cu atat mai mult nu se poate pune problema antisemitismului. Este o aberatie! Eu am colegi evrei cu care ma inteleg foarte bine, in plus, ca medic, nu ma intereseaza daca pacientul face parte dintr-o minoritate sau alta", a incheiat medicul galatean.
Purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta Sfantul Apostol Andrei Galati, dr. Mihai Bucatanschi, sustine ca la nivelul conducerii unitatii spitalicesti s-a format deja o comisie care va studia cazul. "Exista o plangere formulata in ce priveste acest caz. Va pot spune ca s-a format deja o comisie de etica din care fac parte membrii conducerii spitalului si alti medici galateni cunoscuti care va analiza plangerea depusa de catre aceasta familie", a sustinut dr. Bucatanschi.
Conducerea Colegiului Medicilor Galati a precizat ca nu a fost informata cu privire la acest caz, dar ca institutia s-ar putea autosesiza in acest caz. "Nu am inceput nici o ancheta pentru ca pana in acest moment nu am fost sesizati de catre familia celui decedat sau de catre oricine altcineva. Am inteles ca s-a facut o singura plangere de catre membrii familiei batranului, iar aceasta a fost adresata conducerii spitalului. Ne vom autosesiza pentru ca acest caz a fost deja facut public in presa si pentru ca se vorbeste acolo despre chestiuni ce vizeaza comportamnetul cadrelor medicale", a declarat dr. Dumitru Cristea, presedintele Colegiului Medicilor Galati.
Reprezentantii Inspectoratului Judetean de Politie Galati au confirmat ca barbatului i s-a facut rau in timp ce se afla in audienta la seful IPJ. Purtatorul de cuvant al IPJ Galati, Cristina Tatulici, a precizat ca politistii au inceput o ancheta pentru identificarea celor care au furat din casa lui Avram Ghild mai multe aparate electrocasnice, suma 20.000 de euro, 1,6 kilograme de bijuterii din aur, precum si alte bunuri. "In urma cu cinci ani, aceasta familie a parasit tara si a plecat in Israel, lasand locuinta din Tecuci in grija unui cunoscut. In 20 februarie 2005, Avram Ghild a sesizat faptul ca locuinta sa a fost sparta si i s-au furat mai multe bunuri. Dupa venirea familiei Ghild in tara, acesta s-a prezentat la IPJ, reclamand ca pe langa disparitia electorcasnicelor, lipsesc din casa 20.000 de euro si 1,6 kilograme de bijuterii din aur. Ancheta continua in acest caz.", a declarat Cristina Tatulici..

Elevi din Germania, interesati de supravietuitorii Holocaustului din Transilvania
Un grup de elevi ai gimnaziului "Anne Frank" din Aachen, Germania, care se afla pentru o saptamana in orase din Transilvania in cadrul proiectului "Toleranta traita in inima
Ardealului", a vizitat comunitatea evreiasca din Targu Mures si a discutat cu presedintele Consiliului Judetean despre viata rromilor din judet, relateaza NewsIn.
Alexandru Ausch, supravietuitor al Holocaustului, le-a vorbit elevilor germani despre drama evreilor in timpul razboiului mondial. Tinerii s-au declarat impresionati, insa nu vinovati de ceea ce s-a intamplat si au spus ca scopul lor este acela de a afla adevarul si de la cei care au trait acele drame.
Elevii au avut o intalnire si cu presedintele Consiliului Judetean Mures, Lokodi Edita, cerand multe informatii despre viata rromilor, afirmand ca acestia ar fi discriminati. Lokodi Edita le-a vorbit elevilor germani in special despre "gaborii cu palarie", comunitate foarte puternica in judetul Mures.
"Nu sunt discriminati. Au posibilitatea sa urmeze scoli doar ca, din cauza unor cutume, fetele nu au voie sa faca mai mult de patru clase. Au un port al lor, care este fascinant si sunt foarte curati”, a spus Lokodi Edita.
Acestia s-au mai aratat interesati si de problema sasilor. Multi dintre ei nu stiau ca inainte de 1989 sasii au plecat de bunavoie din Romania, contra unor sume de bani. De la Targu Mures, grupul de elevi va pleca la Sibiu, unde vor discuta cu Paul Philippi, presedinte de onoare al Forumului Democrat German din Romania.

Monumentul Holocaustului – faza aprobarilor
Dupa ce a fost sistematic aminat, monumentul Holocaustului a ajuns acum in momentul in care se fac ultimele demersuri pentru autorizarea constructiei. Complexul sculptural va ocupa o suprafata de peste 2.800 de metri patrati.
Ministerul Culturii si Cultelor vrea sa amplaseze, in primavara anului viitor, un monument al Holocaustului in Centrul Istoric al Bucurestiului. Monumentul, care va fi alcatuit din cinci parti, va fi ridicat in spatiul delimitat de strazile Anghel Saligny, Mihai Voda, Lipscani si Brezoianu, relateaza “Cotidianul”.
Trei dintre partile componente reprezinta steaua lui David, care este simbol evreiesc, Roata rromilor, care aminteste de migratia acestora din India spre Europa, relieful Via Dolorosa, care semnifica o sina de tren ce duce cu gindul la transportul evreilor spre lagarele de exterminare.
Totodata, va fi amplasata o coloana care va marca locul Memorialului si care va putea fi vazuta de la distanta. Coloana are o compozitie complexa si isi va schimba profilul pe masura ce vizitatorul o inconjoara.
„Semnificatiile unei coloane sint multiple si bine cunoscute in Romania, care poseda una dintre cele mai cunoscute coloane din lume. Aici semnificatia amintirii este intentionata”, a explicat Peter Jacobi, sculptorul care a cistigat concursul organizat de Ministrul Culturii si Cultelor pentru atribuirea lucrarii. Peter Jacobi este un roman de origine germana, nascut la Ploiesti.
„Coloana memoriala se afla acum intr-o turnatorie din Germania si va fi gata in luna decembrie. Ea va fi facuta din fonta, pe motiv ca acest material da o expresie mai grava monumentului”, a declarat sculptorul. Potrivit acestuia, si Roata rromilor este in prezent in faza de turnare, tot in Germania, si va avea un diametru de 2,8 metri, iar in mijlocul ei
va fi o platforma cu 16 raze. Steaua lui David va fi si ea facuta din fier masiv.
In mijlocul acestor piese, autoritatile vor sa amplaseze un templu „sacral”, care va avea acoperisul spart si facut din birne cu spatii intre ele. „Peste birne vom pune sticla. Lumina va patrunde hasurat si va crea o atmosfera unica. Templul va fi sub forma de culoar pe care se va putea circula, iar de o parte si de alta vor fi doua incaperi incastrate in pereti. Intr-o incapere vor putea fi admirate pietre de pe mormintele evreiesti desacralizate originare din Ucraina, iar in cealalta, pietre dintr-un cimitir dezafectat din Bucuresti. Monumentul va costa 17 milioane de lei“, potrivit sculptorului.
Intr-un interviu acordat cotidianului “Evenimentul Zilei”, Peter Jacobi a spus ca face parte din comunitatea sasilor din Transilvania si, din cite stie, “e primul ne-evreu caruia ii revine onoarea sa construiasca un monument dedicat Holocaustului”.
“Conceptia mea artistica se caracterizeaza prin crearea unor sculpturi cu putere de simbol, forma lor fizica avind un caracter abstract. Spre comparatie, in anii ’50 monumentele dedicate Holocaustului - de exemplu cel de la Dachau de linga München, realizat de prietenul meu Nandor Glid - erau figurativ-expresioniste, integrate in conceptiile artistice ale timpului. Intr-un schimb de pareri cu juriul international compus din 35 de persoane, am ajuns la concluzia ca ar trebui introduse - pentru a obtine intelegerea publicului larg - si citeva elemente cu un caracter mai concret. Acestea ar fi pietre de mormint desacralizate dintr-un cimitir evreiesc din Bucuresti si unul din Ucraina sau sculptura „Via Dolorosa“, a mai spus Jacobi.
La sfirsitul lunii octombrie, Consiliul General al Capitalei va lua in discutie Planul Urbanistic Zonal al Monumentului

Bucurestiul va avea un muzeu al holocaustului
Sorin Oprescu, primnarul general al Capitalei s-a intalnit miercuri cu primarul orasului Ierusalim, Uri Lupolianski, in urma discutiei acesta promitand ca va sprijini urgentarea procedurii de autorizare a lucrarilor privind edificarea Muzeului Holocaustului. La intalnirea de miercuri, edilii celor doua orase au discutat despre problemele comune si despre comunitatea romaneasca din Israel, precum si despre comunitatea evreiasca din Romania.
Potrivit autoritatilor municipale, administratia de la Bucuresti va beneficia de colaborare din partea Fundatiei Yad Sarah, al carei presedinte este primarul orasului Ierusalim Uri Lupolianski. Oprescu si-a aratat disponibilitatea de sustinere a Fundatiei Yad Sarah, care sa-si poata desfasura activitatea in Bucuresti si in Iasi, se arata intr-un comunicat de miercuri al Primariei Municipiului Bucuresti.
Organizatia neguvernamentala Yad Sarah este cea mai mare fundatie israeliana, cu peste 6.000 de voluntari si filiale in toata lumea. Organizatia acorda ingrijire de urgenta la domiciliu persoanelor cu afectiuni cronice, numai in 2007 fiind peste 400.000 de beneficiari ai acestor servicii.
Potrivit unor surse din delegatia municipalitatii, inaintea intalnirii cu primarul orasului Ierusalim, Sorin Oprescu a avut o intalnire privata cu fostul premier Benjamin Netanyahu.

Piromani şi antisemiţi la Atelier 35
„Atenţie, iudeu denigrator!”(foto 1) e mesajul pe care contestatari ai expoziţiei „Euromaniac”, conţinând lucrări de Benedek Levente, l-au lăsat miercuri noapte pe ferestrele galeriei Atelier 35, urmat de simbolul stelei lui David.



Cei de la Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) au găsit şi un afiş cu mesaje de ameninţare (foto 2), în care organizatorii expoziţiei şi membrii Uniunii sunt puşi în gardă şi anunţaţi că, dacă nu vor scoate din galerie exponatele care aduc prejudicii de imagine României, vor suporta consecinţe grave.

Afişul purta semnătura Ligii Anti-Defăimare din România. În plus, unul dintre reprezentanţii Atelierului 35, Daniel Alexandru, a primt joi dimineaţă două telefoane anonime: „Astăzi (joi), la ora 11.06, am primit un apel de 5 secunde, cred că de la un număr de telefon public, o voce de 30-40 de ani şi prima chestie a fost ceva de genul: «Strângeţi, dom’le, exponatele, că altfel dăm foc la clădire!». Al doilea telefon a fost pe la ora 12.00, şi era un tip mai timorat şi mai grăbit, care mi-a zis «Închideţi expoziţia aia, că altfel iese rău!»”, povesteşte pentru Cotidianul acesta.

UAP a chemat poliţia, care continuă să investigheze cazul, expoziţia urmând să fie în curând închisă, dar nu ca urmare a celor întâmplate recent, ci pentru că oricum trebuia să se închidă. Dacă prima „vizită” de luni de la Atelier 35 a purtat marca George Roncea, de această dată el spune: „N-avem nici o legătură cu asta, dar, după părerea mea, cei care au afişat astfel de însemne sunt poate chiar cei care au lucrat la expoziţia lui Benedek Levente. Nici unul dintre colegii mei nu s-ar preta la aşa ceva. Chiar mi-aş dori ca poliţia să-i descopere pe cei care folosesc o astfel de frazeologie”, a declarat George Roncea pentru Cotidianul, precizând şi că va depune o plângere către Poliţia Capitalei, MIRA şi SRI.