IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

B. Legislatia economica fascista
Într-un interviu acordat în septembrie 1940 generalul Ion Antonescu sublinia ca evreii constituie cel mai important obstacol în calea dezvoltarii economiei românesti. «Voi rezolva problema evreiasca – declara generalul Antonescu – în cursul reorganizarii statului, înlocuind treptat pe evrei cu români.. » . Acest „program economic” al regimului Antonescu va fi pus în practica, la început în colaborare cu legionarii si – apoi – fara ei. Procesul de expropriere fortata a capitalurilor si bunurilor evreiesti a fost numit „românizare”.
Economistul corporatist Mihail Manoilescu, partizan al românizarii, (spunea ca)... prin românizare vom întelege si operatia trecerii unei întreprinderi cu capital strain în mâinile românilor si pe cea aproape identica a trecerii în aceleasi mâini a unei întreprinderi cu capital evreiesc; cu alte cuvinte nu vom face nici o deosebire între strainii din afara si evreii dinauntru” . În abordarea „teoretica” a conceptului, de „românizare”, Manoilescu nu facea, în fapt, decât sa distinga capitalul evreiesc din România de cel românesc pe criterii etnice . Astfel, „ românizarea ” a fost, în fapt, expresia economica a antisemitismului de stat . Ideea care a stat la baza „românizarii” a fost crearea unei „burghezii nationale românesti”, dedicata „neamului românesc” si însanatosirea economiei prin eliminarea elementelor alogene, în primul rând a evreilor.
În prima etapa a „românizarii”, adica între septembrie 1940 si ianuarie 1941, acest proces „economic” a avut un caracter haotic, luând adeseori forma deschisa a jafului. Legionarii i-au obligat pe multi proprietari de întreprinderi sau firme comerciale evreiesti sa-si vânda fortat proprietatile pe sume derizorii sau chiar sa le cedeze fara nici o plata. Aceasta forma haotica si antieconomica de expropriere a provocat considerabile perturbari în economia tarii, fapt care l-a nemultumit pe generalul Antonescu, acesta pronuntându-se pentru respectarea cadrului legal în vigoare.
În orasele României epurarea functionarilor publici evrei a început înainte de instaurarea regimului national-legionar la 6 septembrie 1940. Astfel, între 9 august 1940 si 30 septembrie 1940, un numar de 609 functionari evrei din 9 ministere au fost concediati.
Garda de Fier a impus un Decret-lege (la 13 septembrie 1940) prin care comisarii legionari pentru românizare dobândeau puteri discretionare în întreprinderile industriale. Corupti si incapabili, acestia au provocat în numai câteva luni pagube considerabile economiei românesti. Drept urmare, la 18 ianuarie 1941, comisarii pentru românizare au fost destituiti printr-un ordin al lui Ion Antonescu.
La 16 noiembrie 1940 a fost adoptat Decretul-lege nr. 3825 privind «românizarea» personalului din întreprinderi. Potrivit acestui decret, toate întreprinderile civile sau comerciale, de orice natura, erau obligate sa-i concedieze pe salariatii evrei. Erau exceptati: a) urmasii directi ai voluntarilor, invalizilor si mortilor din Razboiul pentru Independenta din 1877, daca la data decretului erau crestini; b) invalizii din primul razboi mondial; c) orfanii celor cazuti în razboiul pentru întregirea neamului (1916-1918).
Decretul prevedea despagubiri pentru cei concediati variind, în functie de vechimea în functie, între salariul pe 15 zile si salariul pe trei luni . Articolul 3 al legii 3825 prevedea: «salariatii evrei concediati în temeiul prezentului decret-lege au dreptul de a fi întrebuintati pentru lucrari de utilitate publica, dupa norme ce se vor stabili prin Jurnalul Consiliului de Ministri” .
Decretul-lege nr. 3758 din 10 noiembrie 1940 interzicea evreilor, indiferent de categorie, vânzarea produselor monopol de stat (sare, chibrituri, tutun), iar Decizia nr. 64258 din 28 noiembrie 1940 a Ministerului Muncii obliga magazinele alimentare apartinând evreilor sa tina închis duminica, «având în vedere promovarea comertului românesc» .
Daca procesul de expropriere a bunurilor evreiesti s-a desfasurat rapid si cu o relativa eficacitate, nu acelasi lucru se poate spune despre românizarea fortei de munca. Desi – în marea lor majoritate – evreii au fost concediati în 1943, mii de evrei lucrau cu diferite dispense si aprobari în întreprinderi particulare românesti . Economia româneasca, desi „românizata”, nu se putea dispensa de serviciile lor.
C. Munca obligatorie
O alta componenta a legislatiei economice antisemite aplicata de fascismul românesc a fost munca fortata. Decretul-lege nr. 3984 din 5 decembrie 1940 stabilea ca evreii din România sunt obligati „de a presta munci în interes obstesc... în folosul Ministerului Apararii Nationale, ori în folosul celorlalte departamente sau institutiuni publice de acord cu Ministerul Apararii Nationale care, prin Cercurile de Recrutare, tine controlul evreilor având aceasta obligatiune” . Acelasi decret-lege stipula ca „pe tot timpul efectuarii muncilor de interes obstesc, evreii sunt supusi atât regimului, cât si jurisdictiei militare” . Munca obligatorie a evreilor din România s-a desfasurat în orasele de resedinta (evrei între 18 si 20 ani si 41-50 ani) sau în asa-numitele detasamente exterioare (evrei între 21 si 40 ani). Sanctiuni severe, mergând de la pedeapsa corporala si deportare pâna la pedeapsa cu moartea, amenintau permanent pe evreii supusi muncii obligatorii:
f. Pentru abaterile de mica importanta (întârziere la apel, atitudine nedisciplinata) efectuate în cadrul detasamentelor de lucru, comandantii respectivi vor aplica evreilor pedeapsa corpo­rala conform regulamentului.
g. Vor fi sanctionati cu trimiterea în Transnistria la munca grea sau în ghetouri împreuna cu familiile lor (tatal, mama, sotia si copiii) toti evreii care comit urmatoarele infractiuni: repeta abaterile aratate la punctul f de mai sus; nu executa constiincios serviciul la munca sau se sustrag de la lucru prin înselaciune, cumparare, interventie, neprezentare la chemarile facute pentru munca obligatorie, parasire fara voie a lucrului etc.; nu anunta Cercului de Recrutare schimbarea domiciliului fie în oras, fie dintr-un oras în altul chiar daca au aprobarea Ministerului Afacerilor Interne; vor avea relatii intime cu româncele .
Munca obligatorie a evreilor din România a fost coordonata si supervizata de Marele Stat Major al Armatei, conform ordinului nr. 5295 semnat de Ion Antonescu. Corpurile de Armata aveau dreptul de a întrebuinta în cadrul muncii obligatorii si femei între 18 si 40 de ani. Regulamentele militare precizau ca aceste femei puteau fi utilizate ca spalatorese, croitorese sau la munci de birou. Teoretic numai evreii între 18 si 50 de ani erau obligati sa execute munca fortata. În fapt, au fost numeroase cazurile de utilizare la munca fortata a tinerilor sub 18 ani. Acesti tineri au fost folositi la curatatul zapezii, la diverse munci agricole sau la dezgroparea victimelor bombardamentelor anglo-americane.
Cazati deseori în conditii improprii (vagoane, baraci, grajduri), suferind de foame, frig, lipsa de îmbracaminte si îngri­jire medicala, evreii supusi muncii obligatorii erau permanent amenintat cu cele mai drastice pedepse ale jurisdictiei militare. La 18 iulie 1941, ministru subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne dispunea ca toti evreii care se gasesc în lagare de munca sa fie pusi „la munca grea”. Daca fug, se împusca unul din zece. Daca nu muncesc cum trebuie, „nu li se da mâncare, nici nu li se permite sa primeasca sau sa cumpere” .
Evreii care nu executau constiincios munca obligatorie, cei care încercau sa se sustraga, precum si cei care paraseau taberele de munca erau pedepsiti cu internarea în lagar sau cu deportarea în Transnistria. Uneori munca fortata putea fi rascumparata cu bani. Supervizarea evreilor aflati la munca obligatorie a fost facuta si de Inspectoratul general al taberelor si detasamentelor de munca obligatorie de folos obstesc de pe lânga Ministerul Muncii.

2. Legislatia antisemita fascista
A. Cine era evreu în România?
La 8 august 1940 Carol al II-lea aproba Decretul-lege nr. 2560 privind statutul juridic al locuitorilor evrei din România, decret semnat de primul ministru Ion Gigurtu si de ministrul Justitiei Ion V. Gruia. Tot la 8 august 1940, era emis Decretul-lege nr. 2651 de interzicere a casatoriilor între români de sânge si evrei.
Aceste doua legi preced guvernarea fascista din România si reprezinta indiscutabil primele legi rasiale cu caracter fascist din România.
Începând din 1940 si pâna în mai 1942, s-au emis un mare numar de legi, decrete, regulamente si decizii ministeriale cu caracter antisemit . Decretul-lege nr. 2650 din 8 august 1940 privind statutul juridic al evreilor îi considera ca evrei pe cei intrând în urmatoarele categorii:
a) cei de religie mozaica; b) cei nascuti din parinti de religie mozaica; c) crestinii nascuti din parinti de religie mozaica nebotezati; d) crestinii nascuti din mama crestina si tata de religie mozaica, nebotezat; e) cei nascuti din mama de religie mozaica în afara casatoriei; f) femeile intrând în alineatele anterioare, casatorite cu crestini, daca trecusera la crestinism cel mai târziu la un an de la instaurarea Partidului Natiunii (22 iunie 1939); g) evreii de sânge, atei. Acestia erau socotiti evrei în sensul decretului de care ne ocupam si care avea putere de lege .
Definirea evreului în România se facea dupa criterii mai severe decât criteriile prevazute de legislatia antise­mita din Germania nazista. Punctele „d ” si „e ” ale legii emise în România în august 1940 o dovedesc în mod clar. Conform Decretului 2650, evreii din România erau împartiti în trei categorii:
• Categoria I-a , evreii veniti în România dupa 30 decembrie 1918;
• Categoria a II-a era alcatuita din: a) cei ce capatasera naturalizarea prin lege individuala sau dispozitie legala individuala pâna la 30 decembrie 1918; b) cei ce au dobândit naturalizarea în mod efectiv în temeiul articolului 7 din Constitutia modificata la 1879, servind tara sub drapel în timpul razboiului de independenta; c) cei ce, locuind în Dobrogea, au dobândit naturalizarea în temeiul legii; d) cei ce au luptat în linia de foc în razboaiele României, pentru România, cu exceptia celor disparuti sau trecuti în teritoriul ocupat; e) cei raniti, decorati, citati cu ordin pentru acte de bravura în timpul razboiului; f) urmasii celor morti în razboaiele României si urmasii celor cuprinsi în alineatele precedente.
• Categoria a III-a era alcatuita din evreii ce nu faceau parte din categoriile I si II.
Decretul-lege nr. 2650 prevedea pentru toti evreii, indiferent de categorie, interdictia de a dobândi nume românesti. Evreii apartinând oricarei categorii nu puteau dobândi proprietati rurale în România si riscau ridicarea atributului puterii paterne daca dadeau eventualilor copii crestini o educatie potrivnica principiilor religioase sau nationale.
De asemenea, daca la data promulgarii decretului nu erau functionari publici, evreii din categoria a II-a nu puteau dobândi în viitor vreo functie publica si nu puteau fi militari de cariera. Evreii din categoriile I si III nu puteau fi functionari publici, avocati, comercianti, în comunele rurale, nici comercianti de bauturi alcoolice, militari, editori, membri ai asociatiilor sportive nationale, oameni de serviciu în institutiile publice. Decretul stabilea pedepse de la o luna la doi ani pentru cei ce încalcau prevederile.
Decretul-lege nr. 2650 îi privilegia în mod evident pe evreii care obtinusera naturalizarea în urma razboiului de la 1877 si pe cei naturalizati individual prin votul parlamentului, ca si pe urmasii acestor categorii. Dar numarul beneficiarilor era foarte mic (pâna la doua mii de persoane). De asemenea, erau privilegiati combatantii – decorati sau nu – din razboiul balcanic (1913) si din primul razboi mondial.
Prin prevederile sale, Decretul-lege nr. 2650 reprezenta o reîntoarcere la legislatia antisemita din România secolului al XIX-lea, legislatie care îi împiedicase pe cei mai multi dintre evreii din tara sa dobândeasca cetatenia româna. În plus, în expunerea de motive la acest decret-lege, ministrul Justitiei anticipa în mod corect ca împartirea evreilor în trei categorii «nu este întâmplatoare. Ea are rostul de tranzitie catre un regim care apartine zilei de mâine» . Într-adevar, dupa numai 27 de zile, statul român avea sa se transforme în stat national-legionar.
În pofida numeroaselor referinte la. „legea sângelui”, la „criteriul moral si juridic al sângelui”, la „criteriile biologice”, în definirea natiunii, legislatia antisemita din România acelor timpuri definea, în fapt, ca si legislatia din Germania nazista, evreul pe baze religioase.
Decretul-lege din 5 octombrie 1940 definea ca evrei pe «toti aceia având ambii parinti evrei sau numai unul, fara distinctie daca ei sau parintii lor sunt sau nu botezati în alta religie decât cea mozaica, daca sunt sau nu cetateni români sau daca domiciliaza sau nu în cuprinsul tarii» . Aceasta definitie a fost reluata ulterior în multe legi antisemite elaborate în România, legi privind reglementarea situatiei evreilor în învatamânt, organizarea si functionarea Colegiului medicilor, statutul militar al evreilor.
Aceste legi ilustreaza elocvent criteriile religioase care au stat la baza legislatiei fasciste, antisemite, elaborata în România. Dar au existat si oscilatii, în acea perioada, în definirea conceptului de evreu. Astfel, Decretul-lege din 17 decembrie 1941, referitor la recensamântul locuitorilor având „sânge evreiesc”, indiferent de cetatenia lor, preciza obligatia acestora de a se înregistra la „Centrala Evreilor din România”. Erau obligati sa se declare cei care aveau amândoi sau unul din parinti, sau unul din bunici «de sânge evreiesc». Cei cu un singur bunic evreu trebuiau sa faca declaratia respectiva la politie si nu la „Centrala Evreilor” . Un exemplu al oscilatiilor regimului în definirea notiunii de evreu îl constituia si faptul ca o persoana de origine evreiasca din parinti trecuti la crestinism si ea însasi botezata, putea intra în categoria „evreu” din punct de vedere fiscal si în categoria „crestin” din punct de vedere militar.
Legile antisemite adoptate la 8-9 august 1940 de guvernul Gigurtu, sub Carol al II-lea, au ramas criteriu permanent de referinta pentru legislatorii din regimurile fasciste ulterioare (regimul Antonescu-Sima si – apoi – regimul Antonescu). O trecere la crestinism era considerata de aceste regimuri ca valabila daca avusese loc înainte de 9 august 1940. În consecinta, se poate afirma ca, în pofida ostilitatii puternice manifestate de Antonescu împotriva lui Carol al II-1ea, în materie de legislatie antisemita a existat o continuitate de netagaduit între cele doua regimuri politice.
Antonescu a asimilat ca români, în 1943 în parte sau integral – prin decrete ale Presedentiei Consiliului de Ministri – pe câtiva evrei considerati ca „integrati” si «cu merite fata de comunitatea româneasca» . Aceste exceptii nu au îmbunatatit, însa, câtusi de putin soarta marii mase a populatiei evreiesti din România. Viata evreilor români a fost greu afectata de jurisdictia antisemita. Dar moartea multora dintre ei a fost adeseori cauzata de o „ a doua discriminare ” – aceasta geografica – si care nu a avut un caracter juridic atât de precis.

"Pana si dintii de aur din gura i-am vandut"

Iosep Tipra Ovici, nascuta in 1902, strada Cucu, casnica



"In 29 iunie 1941, am fost scosi din casa eu cu sotul meu si cu un copil de un an, am fost batuti de 3 soldati romani si dusi la Chestura. La poarta Chesturii, sotul meu a fost lovit in cap cu arma de un soldat. Atunci copilul a inceput sa tipe si am fost alungati eu cu copil, iar scumpul si nevinovatul meu sot a fost dus la Chestura si de acolo pus in vagon si ucis la statia din Tg. Frumos de unde mi-a si trimis actul de moarte. Si asa am ramas cu copilul meu pe drumuri, cat mi s-a furat, cat am vandut, pana si dintii de aur din gura i-am scos si i-am vandut ca sa-mi pot intretine copilul."



"Intr-un an am fost evacuata de trei ori"

Ghitta Leib, nascuta in 1909, strada Lapusneanu, casnica



"In dimineata zilei de 29 iunie am fost scosi din adapost in batai si batjocura, incolonati in convoi si impinsi la Chestura Politiei. Aici, dupa cateva ora de asteptare in amenintari si batjocura, au trimis femeile si copiii acasa, iar barbatii nu i-am mai vazut caci au fost inchisi in vagoane si trimisi pe linia mortii, 140 de oameni intr-un vagon, asa ca sotul meu a murit inabusit in vagon si eu am ramas vaduva cu 2 copii mici. In noiembrie 1942 am fost evacuata din pravalie si scoasa din painea zilnica caci nu aveam cum sa-mi castig existenta. In aprilie m-a evacuat din locuinta tot prin C(entrul) N(ational) de R(omanizare) si in noiembrie 1943 sam fostt inca o data evacuata prin CNR din locuinta. Asa ca in decurs de un an am fost evacuata de 3 ori si de atunci mi-e distrusa gospodaria si cu greu pot castiga existenta (...)."



"Am fost pradat de catre un fost vecin"

Mendel Moscovici, nascut in 1891, strada Palat, brutar



"(...) In ziua de 29 iunie, a tragicului pogrom savarsit aici, am fost pradat de majoritatea imbracamintei si a putinelor bijuterii aflate in casa chiar de catre un fost vecin, legionar, de meserie cizmar. De asemenea, la un denunt facut de un necunoscut s-a facut o descindere la fiul meu Leib Moscovici, in anul 1942, unde dupa ce s-a rascolit s-a gasit corespondenta din America de la rudele noastre, corespondenta care a fost declarata subversiva si dansul inchis pe timp de 1 an la inchisoare, iar tot ce era de pret, ca aur, bijuterii si bani, s-a confiscat in favoarea Statului roman. (...)"



"Ne anunta ca nu mai este mult si ne va taia si pe noi"

Avram Bercu, nascut in 1884, strada Arapu, tamplar



"Nu mai era chip de iesit in strada, in special pentru ca ne recunosteau de la km distanta, purtand semne distinctive. Cum ieseam in strada eram scuipat, lovit pe la spate de cel mai mic copil, iar daca spuneam un cuvant sareau parintii copiilor cu un ciomag la bataie, eram nevoit sa ma inchid in casa pe un timp pana batausul uita.

Regimul asta era inainte de pogrom. Dupa pogrom era si mai rau. Eu cu familia mea am fost crutati in timpul pogromului de a fi dus la moarte, ca prin minune uitasera de straduta noastra, dar cu toate astea nu au uitat sa ne tie sub amenintari, in fiecare ora venea alt vecin crestin si ne anunta scat nu mai este mult si ne va taia si pe noi ca pe méi. Eu si toti ai mei ne-am ascuns si doua zile n-am iesit din ascunzatoare. Dupa pogrom insa veni ordine ca evreii nu au voie de a iesi pe strada inainte de ora 8, iar in piata nu aveam voie inainte de ora 10 si de a-ti cumpara painea tot nu puteai pana la 10 si daca veneam la 10 ne punea in randuri separate, aparte pe evrei si aparte pe crestini. Dupa ce sa impartia la toti crestinii, incepea sa se deie la evrei de-abia pe jumatate partia cat trebuia de exemplu la crestini. (...)"



"Am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata"

Iosif Sclear, nascut in 1917, strada Nicolina, vanzator



"In ziua de 29 iunie 1941, am fost luat de acasa cu forta si batut tot timpul pana ce am ajuns la Chestura si la Chestura am fost jefuit de suma de 50.000 lei, un ceas de mana si un stilou, si am fost lovit cu rangi de fier la corp si ranit grav la cap dupa ce ne-a bagat in vagoane si am mers 8 zile pe cea mai mare caldura fara nici un pic de apa sau mancare. In lagar sla Calarasit am fost intrebuintat la munca foarte grea si fara sa avem hrana indestulata, am facut munca obligatorie in detasament fara a avea concediu si am fost tratati mai rau ca puscariasii pe viata.

Parintii mi-au fost omorati in Basarabia si Transnistria, impreuna cu doi frati si o sora de care nu mai stiu nici macar locul unde sunt inmormantati. Am avut o casa ramasa de la parinti si dupa ce a fost trecuta la CNR a fost daramata, pe motivul ca a fost avariata, iar materialul a fost dat unui legionar. (...)"



Dosarul familiei Finchelstein



In august 2006, am prezentat in revista 22 marturia lui Leizer Finchelstein, supravietuitor al celui de-al doilea tren al mortii, care s-a oprit la Podu Iloaiei. Printre dosarele gasite in fondul CME se afla si dosarul familiei Finchelstein, unde este cuprinsa si scurta marturie a lui Leizer. Dosarul lamureste, printre altele, soarta unui frate, Iosub Finchelstein, despre care Leizer stia ca a disparut in timpul pogromului, dar nu stia unde a murit. Astfel, tatal, David Finchelstein, povesteste ca acest fiu a fost impreuna cu el in trenul care a mers la Calarasi, dar a murit pe drum. In dosar se afla si marturia altui frate, Smil Finchelstein, despre care Leizer a povestit ca, fiind in trenul spre Calarasi, i-a intrat piciorul in putrefactie dupa ce i-au cazut cadavre peste picior si nu s-a mai putut misca.

Rădăcinile antisemitismului lui Goga sunt evidente. Înainte de război el intrase sub influenţa lui Karl Lueger, primarul social-creştin al Vienei. Fiindcă Goga socotea evreii ca fiind cei mai activi “agenţi” ai politicii de maghiarizare în Ungaria înainte de război, el a găsit predicile anti “iudeo-maghiare” ale lui Lueger convingătoare şi importante. Cum presiunea ungară privind revizuirea frontierelor Transilvaniei creştea în anii 1930, Goga a pus în practică această experienţă din tinereţea sa şi a găsit un răspuns potrivit pentru renumitul pericol al “maghiarizării”. Iar acest răspuns a fost antisemitismul şi suportul pentru tineretul român, din care o parte era deja legat de mişcările antisemite înclinate spre violenţă şi urmărea să treacă de la vorbă la faptă pentru a eradica pericolul evreiesc şi cel “ungaro-semitic”.

Colecţia de eseuri numită Mustul care fierbe, publicată de Goga în 1927, redă sugestiv creşterea poziţiei sale extremiste. Goga vedea această situaţie ca fiind una de război între români şi evrei şi chema la apărarea “purităţii rasiale”, a “privilegiilor sângelui”, şi ale “adevărurilor organice ale rasei”. El avertiza că desfăşurarea evenimentelor “împingea răbdarea tradiţională a poporului către limitele sale extreme” şi propovăduia o “furtună purificatoare” în care tineretul va salva naţiunea de “paraziţi”. El chema la o „ofensivă naţională” pentru salvarea naţiunii române. Amintindu-şi retorica antisemită de dinainte de război despre invazia evreiască din România, el îi descrie pe evrei ca fiind “secreţiuni impure ale Galiţiei” care ameninţă însăşi existenţa statului român.

Între 1935 şi 1937, Lăncierii (forța paramilitară a lui Cuza și Goga, care au acceptat zvastica drept simbol) au fost responsabili pentru chinuirea şi brutalizarea evreilor, acţiuni care rivalizau cu cele comise de Garda de Fier. Cei doi îi imitau pe Hitler și Mussolini organizând întruniri în masă dorind să demonstreze dreptul lor la putere. Dorind modificarea Constituției din 1923, aceștia aveau de gând să asigure supremația etnică românească. În toate domeniile. Ei doreau garantarea „caracterului naţional” al presei şi al activităţilor culturale. Evreilor urma să li se impună numerus clausus. Vroiau de asemenea să-i elimine pe evrei dacă ei sau strămoşii lor intraseră în ţară “prin fraudă” sau “după semnarea tratatelor de pace”.

Pe lângă numerus clausus, evreii care rămâneau în ţară trebuiau să fie excluşi din toate instituţiile publice şi din serviciile civile. Goga şi Cuza vroiau să stabilească relaţii mai apropiate cu Germania, dar fără să rişte frontierele ţării. Ambii fuseseră curtaţi intens de elemente ale regimului nazist. Înainte de 1934 Alfred Rosenberg şi Arno Schickedanz de la Aussenpolitisches Amt au văzut în Goga cel mai promiţător lider al oricărei Volksbewegung în România: “În România există un fundament antisemit puternic. Dar în ciuda repetatelor eforturi, această tendinţă nu s-a ridicat niciodată deasupra limitelor unui club din cauza doctrinelor ştiinţifice ale clasei conducătoare. Ce a lipsit a fost îndrumarea şi conducerea unei personalităţii politice. După numeroase căutări pe bâjbâite, Biroul crede că a găsit această personalitate – fostul ministru şi poet, Octavian Goga.” Guvernând prin decrete-legi, fără confirmarea parlamentului, PNC şi-a îndreptat primele măsuri administrative împotriva minorităţii evreieşti. Jurnaliştii evrei au fost lipsiţi de drepturile lor de ziarişti din presă. Ziarele pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei, inclusiv Dimineaţa, Adevărul sau Lupta, ca şi ziarele evreieşti care apăreau în provincie în idiş şi ebraică, au fost închise. Evreii care primeau salariile din bani publici au fost concediaţi şi toate ajutoarele acordate de stat instituţiilor evreieşti au fost retrase. Acuzaţi că otrăvesc ţărănimea şi îndeamnă tinerele românce la prostituţie, s-a considerat că evreii nu sunt potriviţi pentru a deţine licenţe de comercializare a băuturilor alcoolice şi pentru a angaja slujnice neevreice cu vârsta sub 40 de ani. Limba idiş, folosită mult timp în administraţia din Basarabia şi Nordul Moldovei, a fost declarată inacceptabilă. (A fost proiectat şi un decret care urma să interzică accesul juriştilor şi avocaţilor evrei în barou, dar nu a fost promulgat). Unele proprietăţi evreieşti, cum ar fi terenul şi clădirea Căminului evreiesc din Cernăuţi, au fost confiscate de către stat.

Guvernul nu s-a mulțumit cu aceasta și proclamă Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938 pentru revizuirea cetăţeniei evreilor. Legea anula în fapt cetăţenia acordată evreilor după începerea primului război mondial. Ea cerea ca în decurs de 40 de zile de la publicarea listelor de cetăţenie, toţi evreii, indiferent cât de mare ar fi fost perioada de rezidenţă a familiilor lor, să trimită “pentru verificare”documentele împreună cu materialele auxiliare specificate. Evreii care nu îndeplineau cerinţele sau ale căror documente erau considerate insuficiente erau declaraţi „străini”. Pe lângă pierderea drepturilor politice, aceasta însemna pentru mulţi evrei pierderea posibilităţii de a profesa şi potenţiala deportare după bunul plac al guvernului63.
Prin aceste măsuri antisemite Goga şi Cuza au intenţionat să crească popularitatea PNC înainte de noile alegeri şi pentru a-i reasigura pe patronii lor de la Berlin că ei pot apropia România de Germania, cu toată preemţiunea regelui asupra posturilor din politica externă, apărare şi securitate. Dar măsurile au avut şi un impact dramatic asupra evreilor români. Mulţi şi-au pierdut locurile de muncă peste noapte. Unii evrei din zonele rurale s-au văzut deposedaţi de mijloacele lor de existenţă, obligaţi să se mute în oraşe şi să lase în urmă proprietăţile imobiliare care nu puteau fi luate cu ei. Cu toţii simţeau nesiguranţa de a nu ştii unde urmează să mai lovească pumnul guvernului şi dacă documentaţia îi va mulţumi pe supraveghetorii care se ocupau cu revizuirea cetăţeniei.

Deşi guvernul PNC a fost izgonit de la putere înainte ca procesul de revizuire să se încheie, Decretul-lege 169 a rămas valid şi sub dictatura regală. Când statisticile au fost finalizate, din 203.423 de familii care au trimis cereri de revizuire, 73.253 familii – adică un total de 252.222 de evrei – şi-au pierdut cetăţenia ca rezultat al iniţiativei Partidului Naţional Creştin

Antisemitismul Gărzii de Fier

“Misiunea istorică a generaţiei noastre este rezolvarea problemei jidoveşti. Toate luptele noastre de peste 15 ani, scopul acesta l-au avut şi toate sforţările vieţii de acum încoace, scopul acesta îl vor avea” (C.Z. Codreanu, 1937,Circulara nr.119

Octavian Goga şi A.C. Cuza au fost în mod clar produsul regimului politic tradiţional stabilit la jumătatea secolului XIX şi moştenit de România Mare după primul război mondial. Ei au funcţionat în cadrul lui, şi-au conceput strategile politice bazându-se pe el, au ajuns la putere prin el şi au fost împreună atunci când puterea lor s-a evaporat. Nu se poate spune acelaşi lucru despre Corneliu Zelea Codreanu şi mişcarea pe care a fondat-o, Garda de Fier. PNC era pro-monarhist şi pro-Carol; Garda, nu. Conducerea PNC căuta să întreţină relaţii de egalitate, dacă nu chiar de cordialitate, cu conducerile celorlalte partide politice; Garda nu dorea aceasta şi s-a autodefinit în mod diferit, nu ca partid ci ca ”mişcare”. PNC vroia să păstreze guvernul parlamentar, chiar dacă acesta urma să fie reconfigurat şi organizat într-o manieră mai elitistă şi mai corporatistă; Garda de Fier vroia să răstoarne regimul parlamentar. Goga şi Cuza evaluau relaţia lor cu cercurile conducătoare culturale şi religioase ca fiind în vârful piramidei sociale din România; Garda de Fier era împotriva cercurilor conducătoare, îmbrăţişând “acţiunea” tinerească, populismul ţărănesc şi mistica religioasă, aşa cum a fost exemplificată de clerul local (de multe ori neştiutor de carte). PNC a îmbrăţişat oficial numerus clausus; Garda de Fier l-a respins ca nefiind suficient de radical pentru rezolvarea ”problemei evreieşti” [Armin Heinen, Die Legion Erzengel Michael in Rumanien—Soziale Bewegung und politische Organisation (Munich, R. Oldenbourg Verlag, 1986)].

Garda de Fier ia naștere la 24 Iunie 1927 sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail, când Corneliu Zelea Codreanu împreună cu adepți ai săi se rup din Liga Apărării Național Creștine, ideologia ei fiin unsa profund antisemită, dar s-a vrut și o Ligă pentru “reînnoire morală” în care violența organizată era metoda preferată în atingerea scopurilor acestei mișcări.
Codreanu a început, încă din 1923, să identifice ”trădătorii”, românii care-şi trădaseră propriul popor “pentru arginţii lui Iuda”, cu intenţia de a-i omorî. Pedeapsa exemplară, argumenta Codreanu, ”trebuie să cadă mai întâi asupra trădătorilor, şi apoi asupra duşmanilor”.

Prima listă de ”trădători” alcătuită în 1923 includea şase miniştrii din cabinetul condus de George Mârzescu, care proiectaseră principala lege prin care evreii au obţinut cetăţenia după promulgarea noii Constituţii a României în acel an. În următorii 18 ani, mişcarea lui Codreanu a fost responsabilă pentru numeroase incidente de stradă, îndreptate mai ales împotriva evreilor; pentru asasinarea a doi primi miniştri în funcţiune (Ion Duca în 1933 şi Armand Călinescu în 1939); şi pentru uciderea altor miniştri din Cabinet şi a unor personalităţi locale şi naţionale din sferele politică şi culturală. Cu lupta lor împotriva ordinii stabilite, legată integral de lupta „pe viaţă şi pe moarte” împotriva evreilor, violenţa Garzii de Fier a culminat în 26 spre 27 noiembrie 1940, cu asasinarea a 64 de personalităţi conducătoare, apărători ai ordinei politice interbelice (inclusiv a unui fost prim ministru) în închisoarea de la Jilava; cu uciderea a şase prefecţi de poliţie în aceeaşi noapte; scoaterea din casă, cu intenţia de a-i omorî, a şapte conducători politici şi ai siguranţei interne (dintre care trei foşti primi miniştri); cu asasinarea brutală a lui Nicolae Iorga, de asemenea fost prim ministru, şi a lui Virgil Madgearu, fost ministru din partea Partidului Naţional Ţărănesc. Rebeliunea legionară din ianuarie 1941 a început tot cu un asalt asupra ordinii existente, personificată atunci de Ion Antonescu, şi a fost desigur din nou legată în totalitate de atacurile împotriva evreilor, pentru care “rebeliunea” a fost un “pogrom” în care au murit cel puţin 120 dintre ei.

Garda de Fier era considerată de regele Carol o ameninţare pentru politica sa, pentru locul său pe tron şi posibil pentru dinastia însăşi. Mişcarea a fost declarată ilegală în trei rânduri, de trei guverne separate la începutul anilor 1930, a fost agresiv supravegheată de guvernul Tătărescu din 1933-1937 şi a fost urmărită necruţător în timpul dictaturii regale. Codreanu însuşi a fost asasinat în septembrie 1939 în timp ce se afla în custodia Poliţiei de securitate (Siguranţa). Asasinarea lui Armand Călinescu în septembrie 1939 a fost urmată de încă şi mai multe arestări, iar unii membrii ai mişcării au fugit în Germania.

Codreanu scotea în evidenţă legătura naţional-religioasă, acuzând evreii de distrugerea “legăturii spirituale” dintre poporul român şi Dumnezeu, astfel încât ei puteau ruina naţiunea română. Limbajul folosit de scriitorii legionari era plin de simboluri religioase. Corpul de elită al Legiunii a fost supranumită “Frăţia de cruce”. Membrii Gărzii de Fier căzuţi în Spania alături luptând de Franco au fost numiţi “crucificaţi”.

Criticii îl acuzau pe Codreanu că vrea să-i copieze pe Mussolini şi Hitler. Dar în contrast cu mişcările fasciste din Italia şi Germania antireligioase în esenţă, Garda de Fier „era o mişcare de renaştere religioasă sau, poate mai exact, o mişcare de regenerare cu conotaţii religioase” ortodoxiste. Aceasta, desigur, cu un scop. În Pentru legionari, Codreanu povesteşte despre o cină christică luată împreună cu discipolii lui în închisoarea Văcăreşti după ce fusese descoperit complotul pentru uciderea liderilor politici “iudaizaţi”. El le spune acestora: “Sunt forţat să vă aduc veşti triste. Se ştie cine a fost trădătorul. El este în mijlocul nostru, stă la masă cu noi”. După ce trădătorul a fost identificat, Codreanu l-a iertat. Limbajul jertfei, al acceptării bucuroase a morţii pentru salvarea naţiunii, al crucificării şi reînvierii a fost constant folosit de scriitori legionari şi de Codreanu însuşi. Când numele legionarilor căzuţi erau strigate la mitinguri şi demonstraţii, ceilalţi membrii ai Gărzii strigau “prezent!” După moartea lui Codreanu, nu era ceva neobişnuit ca membrii Legiunii să folosească expresia “Căpitanul e cu noi!” sau să se refere la “învierea” acestuia.

CONCLUZIE:

Antisemitismul PNC-ului şi al Gărzii de Fier, regimul genocidar şi lunga istorie a negării Holocaustului în România de după al doilea război mondial, toate acestea se bazează clar pe fundaţiile unui secol de antisemitism propovăduit la cele mai înalte nivele ale vieţii politice şi intelectuale româneşti. Separarea, exproprierea, deportarea şi uciderea evreilor nu erau teme noi în anii 1930 şi 1940. Holocaustul a avut rădăcini româneşti profunde şi el trebuie tratat ca parte integrantă a istoriei politice şi culturale a României.

Ura în toată incultura ei
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=118&cmd=articol&id=448
Apărută recent, o carte încă foarte necesară - Totuşi, n-au fost singuri, cu subtitlul "Solidaritatea intelectualităţii române şi evreieşti în anii 1900-1941"* - găseşte nimerit, şi bine face, să se încheie cu "cazul Călinescu". E o selecţie din articolele de un crunt antisemitism împotriva Istoriei literaturii române, publicată în ianuarie 1941, la cîteva luni după instaurarea regimului antonescian. Antisemitismul intelectual nu a dat în România pagini mai sumbre şi totodată mai elocvente pentru ura şi incultura lui; nu cred că a venit vremea să le uităm şi pe ele.

"Aşadar, la 24 ianuarie 1941, în plină reconstrucţie naţionalistă a generalului Antonescu, Gh. Călinescu, profesor în Ţara Românească, are curajul să falsifice «Istoria literaturii române» introducînd în paginile ei toţi jidanii care din lipsă de altă meserie şi din obrăznicie intelectuală s-au făcut scriitori, lăfăindu-se pe pagini întregi. În acelaşi timp cînd Societatea Scriitorilor Români îi dădea afară, Gh. Călinescu, român moldovean, subscrie fraza de sfidare şi batjocoră: «O MINTE DREAPTĂ, CARE NU CONFUNDĂ PROBLEMELE POLITICE CU LUMEA IDEALĂ A CREAŢIEI, NU POATE SĂ NU RECUNOASCĂ CONTRIBUŢIA LOR» (a jidanilor)... O nemaipomenită îndrăzneală! Au contribuit la cultura românească: Peltz, Camil Baltazar, Ilarie Voronca, Robot, Vasile Cristian, Felix Aderca, Eugen Relgis, Ion Călugăru, Sergiu Dan, Mihail Sebastian?... Pentru salubritatea sufletului românesc, propunem retragerea ei imediată de pe piaţă. Şi destituirea din învăţămînt a lui Gh. Călinescu." (Porunca vremii, duminică, 24 august 1941).

Peste două săptămîni, la 10 septembrie, în aceeaşi Porunca vremii: "Trăit în atmosfera prietenilor de la Adevărul literar, de la redacţie pînă la Hanul Ancuţei, adulat şi răsplătit în toate felurile de către potentaţii jidani ai presei de odinioară, păstrîndu-şi încă prieteniile cu toate consecinţele lor morale şi materiale, autorul voluminoasei lucrări de scandal literar, s-a dovedit foarte docil ucenic al spiritului talmudic, pînă la totala convertire şi pînă la entuziastă obligaţie de conştiinţă, dacă putem zice aşa. Căci ce este oare Istoria sa literară, decît un suprem omagiu pe care-l aduce personal mediului jidovesc în care a respirat şi prin care a fost ridicat".

După zece zile, la 20 septembrie, tot în Porunca vremii: "De ce nu se pune capăt scandalului ofensator al lui G. Călinescu? De ce cartea aceasta nu este dezavuată public, iar G. Călinescu invitat să se mute la universitatea din Tel Aviv?".

După alte zece zile, la 30 septembrie 1941, tot acolo:

"...Dacă blestemul lui Eminescu nu-l va atinge fiindcă «a îndrăgit străinii» în aşa hal şi a lăsat în umbră voit şi cu patimă pe mulţi dintre scriitorii de talent ai neamului lui - totuşi, pedeapsa trebuie să şi-o capete de la ţara căreia el a căutat să-i găsească alţi reprezentanţi decît cei adevăraţi, remarcînd la literatura noastră o întreagă serie de venetici. Aşadar, vina e evidentă. Şi cu toate acestea, cartea lui G. Călinescu se mai găseşte încă la librării".

...Şi cu toate acestea - continui, cu masochism voios, fraza mizerabilă - după 65 de ani, Istoria lui G. Călinescu îmi veghează biblioteca; pasagii întregi le ştiu încă pe dinafară, de parcă ar fi din Caragiale şi Eminescu, pînă la acel paragraf din ultimul capitol care i-a scos din minţi pe cei de la Porunca vremii. Cred că e salubru să pun "fraza de sfidare şi batjocoră", dată cu majusculele celei mai violente indignări, în contextul ei pe care-l putem privi fără scandal, drept în ochi: "Evreii, puţini printr-o proporţie firească, prezenţi şi la noi ca în toate literaturile, rămîn un factor din afara cercului rasial, făcînd puntea de legătură între naţional şi universal (subl. mea, de data asta). O minte dreaptă, care nu confundă problemele politice cu lumea ideală a creaţiei, nu poate să nu recunoască contribuţia lor..." Urmau, în expresie călinesciană, total inadecvată în vocabularul furibund al zilei, calităţile lor (poligloţi, anticanonici, anticlasicişti, informaţi, agitaţi de probleme, umanitarişti) şi cusururile lor "iritante" ("trăirism exagerat", "dezinteres pentru creaţie ca scop", umanitarism antinaţionalist). Aceste defecte, Călinescu le socotea, fără mînie, cu cea mai riscantă toleranţă, "o lipsă de tact" şi conchidea întru totul memorabil: "Prin această lipsă de tact, la noi, ca şi oriunde, Evreii atrag asupră-le, periodic, toate fulgerele". Cu ironia la care ne dă dreptul viclenia oricărei istorii de la origini pînă în prezent, se poate spune că el însuşi, minimalizînd cusururile "jidanilor", a dovedit o lipsă de tact şi şi-a atras toate fulgerele. Cu o aceeaşi probabilă lipsă de tact, îmi "place" azi să citez Porunca vremii, contemplînd, nu fără voluptate în dezgust, sclerozarea imbecilităţii. Ea nu e pe moarte.

De la distracţie la dramă
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=248&cmd=articol&id=9467
Devastarea cimitirului evreiesc din Bucureşti (cu zeci de monumente funerare distruse definitiv şi două sute puse la pămînt) a fost la început, pentru mass-media, un fapt divers, bun de plasat între accidentele de maşină şi copacii căzuţi din cauza furtunii. Ar fi rămas definitiv aşa, dacă nu ar fi reacţionat cîţiva comentatori şi editorialişti români şi dacă nu ar fi existat ecouri internaţionale.

Autorităţile au reacţionat greoi şi bîlbîit. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Capitalei a spus, iniţial, că după primele cercetări nu există elemente care să indice un act de antisemitism. Ulterior, a spus că nu poate oferi detalii, întrucît ancheta e în curs de desfăşurare. Cum de a ştiut că nu e antisemitism înainte să fi găsit vreun vinovat? Şi de ce mai întîi a prezentat un fel de concluzie („nu e antisemitism“), iar apoi nu a mai putut spune nimic, deşi ancheta înaintase? E un „mister“ demn de metodele miliţiei de pe vremuri, care deseori pornea ancheta cu concluzia deja trasă... La nivel mai înalt, premierul, ministrul Justiţiei şi cel de Interne au solicitat rapid o anchetă – au acţionat, aşadar, conform atribuţiilor. În afară de mesajele de compasiune şi solidaritate (pe care le scriu şi le trimit serviciile de protocol, pentru că aşa se cuvine), preşedintele n-a găsit cu cale să exprime şi altceva. Îmi amintesc că, anii trecuţi, cînd în Franţa, Italia şi Germania au avut loc incidente care erau departe de amploarea acestuia, preşedinţii celor trei ţări au apărut în public exprimînd mesaje de condamnare. Preşedintele nostru, care apare la televizor destul de des pentru a da tot felul de mesaje, n-a considerat de cuviinţă, de această dată, să se exprime în public, direct, despre devastarea cimitirului. Ceea ce, evident, nu înseamnă că ar fi antisemit (cum a fost acuzat de un jurnalist de la Haaretz pentru gafa de a fi spus că Siria se învecinează cu Palestina). De fapt, nici nu era obligatoriu ca preşedintele să se pronunţe asupra acestui caz. Dar era bine ca, de la înălţimea funcţiei sale şi cu aura de încredere de care se bucură în rîndul cetăţenilor, Traian Băsescu să fi exprimat cîteva cuvinte de condamnare a unor asemenea acte (indiferent de concluziile anchetei). Preşedintele ar trebui să fie, în astfel de ocazii, instanţa ale cărei cuvinte au greutate şi relevanţă în spaţiul public şi comunică simplu, eficient, dezaprobarea instituţiilor statului faţă de astfel de manifestări. Între timp, poliţia a găsit vinovaţii: nişte elevi de gimnaziu care voiau să facă un filmuleţ şi şi-au creat astfel „decorul“. Rămîne o întrebare cum de cîţiva puştani firavi au reuşit, la repezeală, demolarea cu metodă a atîtor monumente de piatră (o echipă de lucrători zdraveni ar avea mult mai mult de furcă!) doar de dragul unei distracţii de cîteva minute. Dar, pînă la proba contrară, să acordăm încredere rezultatelor anchetei. Am putea spune, aşadar, că nu e antisemitism, e doar distracţie stupidă şi iresponsabilă: n-au fost desenate zvastici, n-au apărut inscripţii împotriva evreilor etc. Conform legii, e (doar) profanare. Şi cu asta, ştirea despre ce s-a întîmplat la cimitirul evreiesc din Şoseaua Giurgiului poate reveni la categoria „fapt divers“, nu? Nu. De-abia de aici încolo ar trebui să dezbatem ce se întîmplă, de fapt, cu antisemitismul în România. Într-o presă obsedată de „imaginea ţării“ şi care operează nepermis de des cu generalizări („românii sînt aşa“, „România face şi drege“ etc.), s-a ajuns rapid la întrebarea: „este România antisemită?“.

Evident, nu, au răspuns reprezentanţii comunităţilor evreieşti. Întrebarea însă nici nu trebuia pusă. Nu există ţări antisemite sau filosemite, în întregul lor. Fenomenul antisemitismului e complicat şi îşi găseşte căi foarte perfide în a se afirma. Care sînt aceste căi, care sînt semnele profunde ale existenţei atitudinilor antisemite în România, ce forme discursive îmbracă aceste atitudini, ce mijloace educaţionale pot preveni extinderea intoleranţei (care, în unele grupuri de tineri, este în creştere – fie că e vorba de minorităţile etnice, de unele grupuri sociale sau de stiluri de viaţă neconforme „majorităţii“), cum se aplică legile în cazurile de intoleranţă, rasism, antisemitism – iată ce ar trebui discutat. Există, fără îndoială, la unii dintre concetăţenii noştri unele mentalităţi antisemite, bazate pe vechi stereotipii şi prejudecăţi. Sondajele arată că mulţi cetăţeni nu doresc să aibă drept vecini evrei, ţigani sau homosexuali. Faptul că în România a existat Holocaust încă nu este acceptat de majoritatea populaţiei. Toate acestea – şi încă altele – alcătuiesc un fundal de „convingeri“ care pot crea monştri. În cele mai multe cazuri, totul începe aşa: cu o „distracţie“ stupidă pe seama unor lucruri care altora, diferiţi de „noi“, le sînt dragi. Atîta timp cît refuzăm să discutăm deschis despre antisemitism şi despre toate formele de intoleranţă care ne înconjoară, drumul de la „distracţie“ la dramă e mai scurt decît pare.

52 de români sunt recunoscuţi de Israel ca "drepţi ai popoarelor"
La Yad Vashem, muzeul dedicat Holocaustului, aflat în Ierusalim, există o alee dedicată aşa-numiţilor "drepţi ai popoarelor". Sunt persoanele care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au salvat evrei de la deportare, riscându-şi propria viaţă. În 1963, statul Israel a iniţiat un proiect, unic în lume, prin care îşi manifesta recunoştinţa faţă de neevreii care au salvat evrei de la Holocaust. Titulatura onorantă de "drepţi ai popoarelor", acordată acestora, a fost însoţită şi de o recunoaştere materială (pensie pe viaţă de la statul Israel).
Lista "drepţilor" aflată în analele muzeului cuprinde 21.758 de nume. Între acestea figurează şi 52 de români. Viorica Agarici, de pildă, preşedinta Crucii Roşii Române în timpul războiului, care a ajutat evrei deportaţi după pogromul de la Iaşi. Traian Popovici, avocat şi primar al Cernăuţilor, care a salvat aproape 20.000 de evrei. Profesorul Raoul Şorban, care a ajutat zeci de evrei să treacă graniţa din Ardealul ocupat. Poveştile lor sunt la fel de cunoscute în Israel ca acelea ale propriilor eroi şi martiri.

Românul, xenofobul de ocazie
Cu un trecut înnegurat de ororile Holocaustului la care contemporanii acelor vremuri au avut propria lor „contribuţie", românii de astăzi par a nu mai împărtăşi „valorile" care au dus la un moment dat la masacrarea a sute de mii de evrei. În schimb, pe fondul intrării în spaţiul european, etnocentrismul se resimte tot mai pregnant, tendinţa de a-i exclude pe alţii doar pe criteriul apartenenţei etnice sau sexuale crescând în intensitate. [/size]
[size=9]Ieşit din regimul comunist, care-l învăţase pe băncile şcolii că istoria naţiunii este presărată numai de fapte măreţe menite să menţină spiritul şi vatra străbună intacte, românul de rând nu s-a putut obişnui cu suportarea poverii responsabilităţii unor fapte reprobabile pe care alţii dinaintea lui le-au comis tocmai în numele acestor principii. De aceea se explică de ce asumarea şi condamnarea Holocaustului în România a avut nevoie de atâta timp.
Tergiversarea politică a acestei probleme nu se putea realiza decât pe fondul pasivităţii electoratului, prea puţin interesat să mai adauge la problemele sale sociale şi responsabilitatea unei culpe morale. La ora actuală, o treime din populaţie consideră încă faptul că evreii exagerează amploarea persecuţiilor la care au fost supuşi, se arată într-un studiu, realizat anul trecut de Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Chestiunea diferenţelor de orice fel - etnic, social sau sexual - a fost confiscată rapid de către actorii politici şi transpusă, din fericire fără prea multe ecouri şi efecte, în plan electoral. Partide precum PRM sau fostul PUNR au promovat curentul antisemit, încorporându-l în haina dificultăţilor socio-economice cu care se confrunta populaţia.
În timp, evreii, ţiganii, homosexualii sau ungurii au devenit elemente conjuncturale de discurs politic. Politicieni care îşi aduceau aminte cu smerenie de cele sfinte doar când se găseau în dificultate sau când trebuiau să onoreze cu prezenţa lor crucile roşii din calendarul ortodox au folosit aceeaşi strategie şi în practica discursului de factură xenofobă.
În prezent, acest tip de retorică nu mai prinde decât la un segment mic de populaţie, care are contact, direct sau indirect prin intermediul subiectelor de presă, cu reprezentanţi ai minorităţii rome, homosexuale sau religioase. Raportarea la celelalte comunităţi a căpătat o valenţă mai curând social-economică decât etnică în cazul romilor, iar prejudecăţile faţă de maghiari ar intra mai degrabă în registrul relaţiilor de putere. Conform raportului citat, volumul populaţiei cu prejudecăţi nu a crescut semnificativ, în schimb intensitatea – da. 53% din cei intervievaţi s-au arătat deranjaţi să aibă ca vecini homosexuali, 45,4% sunt reticenţi faţă de perspectiva coabitării pe acelaşi palier cu membrii unor secte, iar 41% nu ar dori vecini romi. Explicabil de ce unii politicieni sau partide, precum Becali cu al său PNG, sau PC şi PSD, mai folosesc în retorica lor trimiteri critice la aceste categorii. Creşterea volumului populaţiei homofobe şi a intoleranţei faţă de manifestările considerate sectare reprezintă însă motiv de reflecţie şi îngrijorare pe viitor.

Evreii din Romania raspund acuzatiilor de antisemitism la adresa Romaniei de catre presa israeliana
A aparut numarul 462 al newsletter-ului editat de ISRO-Press, prima agentie de presa de limba romana din Israel. Vestea ne-a fost transmisa de dl. Uli Friedberg, editorul acestei agentii.
Din acest numar spicuim: Ambasadorul Romaniei in Israel evoca memoria lui Carol Isac, Reuniunea anuala a Organizatiei Evreilor Originari din Bucovina, Se primesc candidaturi pentru Premiile Ianculovici 2009, Poetul Andrei Fischof a propus traducerea in ebraica a unei carti scrise de Mircea Cartarescu, Retrospectiva Filmului Romanesc in Israel, Omagierea lui Traian Popovici, “Drept intre Popoare”. Mai mult despre acest numar gasiti la adresa de web isro.press.net
Am ales totusi un material realizat de Jose Iacobescu, presedintele Forumului B’nai B’rith Romania si conf. univ. dr. Nasty Vladoiu, presedintele Departamentului pentru relatii Externe (FAN) al B’nai B’rith Europa in Romania care au raspuns unor acuzatii recente aduse la adresa Romaniei, aparute in ziarul israelian „Haaretz”. Cercetarile realizate in urma incidentului de la Cimitirul evreiesc din Bucuresti au relevat faptul ca nu a fost decat o bravada adolescentina a unor pusti minori, care nici macar nu isi puneau problema ale cui erau mormintele, ci doar ca vroiau sa realizeze un clip video iar acel cimitir se afla in proximitatea cartierului lor, zona Giurgiu-Ferentari.
“O exprimare gresita a presedintelui Traian Basescu (dezbatuta de altfel pe larg de presa) facuta, suntem convinsi, fara niciun fel de intentie si in niciun caz antisemita, a generat un comentariu aparut in ziarul israelian “Haaretz” sub semnatura lui Cellu Rozenberg. Romania, in totalitatea ei, este prezentata ca o tara antisemita in care principalele preocupari, in afara antisemitismului, ar fi consumarea pastramei si a vinului. Doresc sa-i reamintesc autorului, care vorbeste de “aliati fideli ai lui Hitler”, ca Romania a intors armele impotriva Germaniei fasciste, grabind astfel sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. Romania a fost printre primele tari care a recunoscut statul Israel si are relatii diplomatice neintrerupte cu Israelul de peste 60 de ani. Sigur, a fost Holocaust in Romania si acest lucru a fost recunoscut de presedintele Romaniei, Traian Basescu, cu sublinierea ca acesta a fost generat de clica antonesciana ce guverna tara si nu de poporul roman, care a salvat de la moarte multi evrei . Marturiile de la Yad Vashem vorbesc si de Drepti ai popoarelor din Romania, printre care si Regina mama Elena. Exista antisemitism in Romania, asa cum exista in toata Europa. Dar antisemitismul este apanajul unor antisemiti si nu al poporului roman. Sarbatorile evreiesti se desfasoara in deplina siguranta in sinagogile din Bucuresti si din tara iar la ele participa si reprezentantii societatii civile romanesti, guvernamentali si ai diferitelor culte. In Romania sunt cca. 5000 de societati israeliene si mii de oameni de afaceri israelieni, care isi desfasoara activitatea cu rezultate bune contribuind la consolidarea economiei romanesti si la dezvoltarea relatiilor economice si de prietenie dintre Romania si Israel. Chiar acum, la Bucuresti e in derulare o manifestare organizata de Ambasada Statului Israel la Bucuresti si devenita deja traditionala: saptamana filmului israelian, care face sali pline si care anul acesta a fost deschisa cu o pelicula de exceptie: “Strangers”! Poate va spune si dv. ceva….Sa va vorbesc si de Festivalul artelor, culturii si traditiilor evreiesti “Euroiudaica”,organizat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania sau de succesele trupelor de teatru ,orchestrelor simfonice si solistilor din Israel inregistrate in fata publicului roman?! Sa va vorbesc de desfasurarea in Romania, in conditii de siguranta , in luna mai a acestui an, a Conventiei B’nai B’rith Europa, la care au participat cca 250 de delegati din intreaga Europa, delegati care s-au bucurat din plin de ospitalitatea poporului roman si care au primit cu placere mesajele presedintelui Romaniei, a primului ministru, a ministrului culturii si altele ?! Recent au fost distruse 131 ( nu 200) de pietre funerare intr-unul din cimitirele evreiesti din Bucuresti. Sigur, e grav, aveti dreptate. Se fac cercetari si suntem convinsi ca vinovatii vor fi prinsi si aspru pedepsiti. Dar ne intrebam: a fost numai un atac antisemit sau a fost si un atac impotriva intereselor Romaniei dorindu-se brusc sa se demonstreze un antisemitism crescut (in ultimii 19 ani) contrar tuturor parerilor evreilor din Israel si din lume care ne viziteaza tara ? In Romania rabinii nu sunt atacati iar camasile negre nu defileaza pe strazi, asa cum se intampla in unele tari din Europa. Nu putem nega existenta unui antisemitism in Romania generat, in principal, de o serie de exponenti ai acestui odios flagel, dar trebuie subliniat ca se depun eforturi pentru limitarea lui de noi toti si de institutiile specializate ale statului.
In Parlamentul Romaniei, deputatul Aurel Vainer, presedintele FCER, a contribuit impreuna cu un important grup de deputati la elaborarea si aparitia Legii de combatere a antisemitismului si negationismului in Romania. Este necesar insa ca justitia romana sa aplice ferm si in timp rezonabil legislatia existenta. Un rol important in combaterea antisemitismului in Romania il are si Asociatia Supravietuitorilor Holocaustului, care prin numeroase conferinte sustinute in fata elevilor si a studentilor explica tragedia prin care a trecut poporul evreu. In acest context, e de mentionat si faptul ca Ministerul Educatiei si Cercetarii a elaborat o programa de curs pentru elevii de liceu, denumita “Istoria evreilor. Holocaustul”. Toate acestea indeamna la toleranta, intelegere, cunoastere. O delegatie rabinica europeana se afla in tara noastra pentru a reglementa, impreuna cu FCER, problemele legate de intretinerea si siguranta cimitirelor evreiesti din Romania. B’nai B’rith si FAN Romania, prin actiunile desfasurate, sunt, la randul lor, un factor activ in combaterea fenomenelor antisemite .
Sigur, domnule Cellu Rozenberg , avem pastrama si vin bun in Romania, dar ati omis carnatii de Plescoi si sarmalele…. In principal, insa, ati omis multe. Cum ar fi nivelul IT-istilor romani (unii dintre ei, evrei), care situeaza tara noastra pe locul 5 in lume. Sau nivelul oamenilor de stiinta romani (unii dintre ei, evrei), dezvoltarea puternica a economiei romanesti, prietenia pe care poporul roman o are pentru poporul evreu s.a. Mai ales ca locul nasterii dvs. este Romania. Avem tot respectul pentru istoria familiei dumneavoastra, intelegem tragedia prin care ati trecut, alaturi de alti evrei din Romania. Nici ei nu uita, cei ce pot vin in Romania la ceremoniile comemorative, povestesc….. Chiar credeti ca nu s-a schimbat nimic ? M-as bucura daca ati veni si dv. in Romania si ati incerca sa vedeti cum traim aici, care sunt problemele noastre si eventual sa ne ajutati. Iar daca mai aveti timp, veniti la Teatrul National din Bucuresti sa vedeti piesa “Tache, Ianke si Cadar” de Victor Ion Popa.
Si in final, repet titlul DE CE NU NE INTREBATI SI PE NOI ?

Nu antisemitism, ci teribilism!
Autorii distrugerilor din Cimitirul Evreiesc din Soseaua Giurgiului din Bucuresti au fost identificati. Acestia sint elevi la o scoala din apropierea cimitirului care au recunoscut anchetatorilor ca au distrus monumentele funerare din cimitir, unde au intrat pentru a face un film care s-ar fi intitulat „Povestiri din cartier”. Mai mult, la distrugeri au fost martori alti 18 elevi, relateaza Mediafax.
Politia Capitalei a anuntat oficial, miercuri, 5 noiembrie, ca 22 de elevi au fost implicati in incidentele din Cimitirul Evreiesc din Soseaua Giurgiului, patru dintre ei recunoscind faptul ca sint autorii distrugerii monumentelor funerare. Trei dintre acestia au virsta de 14 ani, ceea ce inseamna ca pot raspunde penal pentru faptele lor.
Cei 22 de elevi sint in clasele a V-a si a VII-a la Scoala 134 din Bucuresti, aflata in vecinatatea cimitirului.
Elevii au intrat in cimitir printr-o spartura a gardului, cu intentia de a filma, cu telefonul mobil. Ei au spus anchetatorilor ca vroiau sa intituleze filmul „Povestiri din cartier”, insa, a doua zi dupa ce au realizat ce au facut, s-au „speriat si au sters filmul”.
Faptele celor patru elevi care au distrus mormintele se incadreaza la infractiunea de profanare, care se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la trei ani, in cazul lor parintii raspunzind din punct de vedere civil.
Purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a precizat, intr-o conferinta de presa, ca in urma investigatiilor facute s-a constatat ca au fost darimate in total 131 de monumente funerare, din care 53 distruse total sau partial (sparte si ciobite).
Comisarul Ciocan a precizat ca, in acest caz, anchetatorii au facut investigatii, verificari, audieri de martori, constatari tehnico-stiintifice, pentru identificarea autorilor, cooperindu-se cu Serviciul Roman de Informatii si Directia Generala de Informatii si Protectie Interna din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.
Astfel, au fost obtinute date cu privire la un grup de tineri cu virste cuprinse intre 13-15 ani, elevi la o unitate de invatamint, care au fost observati in interiorul cimitirului, in perioada 20-23 octombrie, in care s-a reclamat distrugerea mai multor banci si monumente funerare.
„Concluzia formulata de catre specialistii criminalisti in cadrul constatarii tehnico-stiintifice traseologice stabileste ca darimarea monumentelor funerare s-a produs ca urmare a folosirii fortei fizice, fiind exclusa utilizarea de obiecte contondente. Nu au existat inscrisuri, inscriptii sau insemne cu caracter antisemit”, a sustinut Ciocan.
Pe 23 octombrie Comunitatea evreiasca a anuntat ca au fost vandalizate zeci de morminte din Cimitirul Evreiesc din Bucuresti, condamnind dur actele de vandalism si solicitind inceperea unei anchete. Actiuni asemanatoare au mai avut loc in ultimii ani, dar numai in localitati din provincie.

Misterul profanarii Cimitirului Evreiesc, deslusit
http://www.cronicaromana.ro/index.php?art=90394
Patru elevi de la o scoala invecinata cu Cimitirul Evreiesc din sectorul 4 si-au recunoscut, in fata politistilor, actele de distrugere comise in locul mentionat, in urma cu aproximativ zece zile, a informat un oficial de la Politia Capitalei. Seful Serviciului Investigatii Criminale din cadrul Politiei Capitalei, Mihai Pitulescu, a declarat la o conferinta de presa ca cei patru autori sunt cercetati pentru infractiunea de profanare de morminte, fapta ce se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la trei ani. El a adaugat insa ca doar trei dintre autorii distrugerilor, care au constat in daramarea a 131 de monumente funerare, din care 53 sau fost distruse total sau partial, au varste peste 14 ani si, ca atare, pot fi cercetati penal.

Patru pusti au profanat Cimitirul Evreiesc pentru un videoclipDistrugerile din Cimitirul Evreiesc de pe Soseaua Giurgiului au fost provocate de patru copii, care au daramat pietrele de mormant pentru a crea decorul unui videoclip hip-hop filmat cu telefonul mobil si intitulat "Poveste din cartier", au declarat oficiali din cadrul Politiei Capitalei. Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, trei dintre minori, fiecare avand varsta de15 ani, urmeaza a fi supusi unei expertize medico-legale. In cazul in care se va stabili ca au avut discernamant in momentul comiterii faptei, acestia risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani. Al patrulea autor nu va primi nicio pedeapsa, deoarece nu a implinit 14 ani, a mai spus Ciocan.
Ancheta politiei arata ca cei patru copii au distrus 131 de morminte si 53 de pietre funerare in plina zi, intre orele 10-12, pe data de 22 octombrie. Minorii au declarat politistilor ca au dorit doar sa creeze decorul pentru un videoclip propriu, care urma sa se intituleze "Poveste din cartier". Dupa ce si-au dat seama de ce au facut, ei au sters filmuletul. Pe langa cei patru, la filmari au mai asistat alti 18 elevi ai Scolii Generale 134 din Bucuresti, care, insa, nu au participat si la distrugeri.

Articole antisemite publicate in "Tricolorul"
Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Aurel Vainer, le-a cerut luni, 6 octombrie, cercetatorilor de la Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" sa reactioneze fata de unele afirmatii pe care le-a calificat ca antisemite din ziarul "Tricolorul", publicatia Partidului Romania Mare.
El s-a referit la un articol semnat de Ion Coja in care acesta afirma ca recunoasterea Holocaustului in Romania este "un gest potrivnic adevarului" si se declara impotriva construirii unui Memorial al Holocaustului la Bucuresti.
"Mie imi place adevarul istoric, dar sa vezi asemenea afirmatii in 2008, pe 6 octombrie! Nu intimplator apare astazi in "Tricolorul" acest articol. Vadim Tudor spunea ca, intr-un timp, i-a interzis lui Coja sa mai scrie in publicatiile sale. Dar iata, Coja este la el acasa in "Tricolorul". Cred ca ar trebui sa luam o atitudine comuna chiar la aceasta sesiune, pentru ca este prea de tot", a indemnat Vainer.
Aurel Vainer a participat la Sesiunea anuala de comunicari stiintifice a Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel". La eveniment au mai luat parte ambasadorul statului Israel, David Oren, si fosta ambasadoare a Romaniei la Israel, Mariana Stoica, precum si istorici de la institut.
9 octombrie a fost desemnata Ziua Holocaustului in Romania printr-o hotarire de guvern emisa pe 5 mai 2004. Intrucit in acest an, pe 9 octombrie, evreii sarbatoresc Yom Kippur - Ziua ispasirii - s-a decis comemorarea Holocaustului mai devreme.

Expozitie dedicata Zilei Holocaustului, inaugurata la Suceava
O expozitie de documente, obiecte de vestimentatie, obiecte de cult si fotografii de epoca marcind prezenta si rolul evreilor in Bucovina va fi vernisata, la inceputul saptaminii viitoare, la Muzeul de Istorie din Suceava, fiind dedicata Zilei Holocaustului comemorata la 9 octombrie, transmite Mediafax.
Potrivit directorului Complexului Muzeal Bucovina Suceava, Emil Ursu, expozitia intitulata „Pe urmele evreilor" cuprinde obiecte de cult, obiecte de vestimentatie, obiecte personale care au apartinut evreilor, documente, fotografii provenite de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina - Gura Humorului, de la Comunitatea Evreiasca din Suceava, precum si din colectiile Complexului Muzeal Bucovina Suceava.
El a mai spus ca dupa vernisarea acestei expozitii se va desfasura un colocviu care va avea ca tema Holocaustul si la care vor participa profesori de la Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava, inspectori scolari, membri ai Comunitatii evreiesti si muzeografi ai Complexului Muzeal Bucovina Suceava.
Ziua de 9 octombrie a fost declarata Ziua Holocaustului, la propunerea Comisiei Internationale pentru studierea Holocaustului, in Romania fiind aprobata de Guvern in anul 2004, .semnificatia acestei zile fiind legata de inceperea deportarii evreilor din Romania in Transnistria, in anul 1941.

Un pianist ucis a doua oară
http://www.cotidianul.ro/un_pianist_ucis_a_doua_oara-62814.html
Ideea de a zvârli actul de barbarie făptuit în Cimitirul Evreiesc în cârca unor copii inconştienţi pare să facă parte din vechiul scenariu antisemit, unde criminalii noştri sunt consideraţi de obicei mai buni decât criminalii altora.
Teamă mi-e că la o anchetă serioasă se va dovedi că făptaşii sunt în realitate profesionişti ai urii, descendenţi ai fiarelor păroase pe care Mihail Sadoveanu le îndemna, pe la sfârşitul anilor ’30, să se întoarcă în peşterile din care au ieşit.

Nu-mi vine să cred că presa noastră, care zile în şir a deplâns ca pe o blasfemie istorică împachetarea într-un geamantan Vuitton a monumentului pompierilor din Dealul Spirii, a tratat ca pe un fapt divers profanarea a peste o sută de monumente funerare evreieşti, neînţelegând că şi ele ţin tot de istoria României.

Şi mă mir că tinerilor artişti români nu le-au îngheţat degetele pe instrumentele muzicale la aflarea veştii că pianul de marmură ce veghea mormântul colegului lor ucis în 1945 pe străzile Bucureştiului a fost sfărâmat cu topoarele...

"Procesiunea durerii" la Cimitirul Evreiesc
E pentru prima oara cand liderii comunitatii evreiesti din Romania organizeaza o "Procesiune a durerii". E adevarat ca au avut si un motiv dureros: 131 de pietre funerare si morminte au fost vandalizate in noaptea de miercuri 22 octombrie, in Cimitirul Evreiesc din Soseaua Giurgiului nr. 162. O delegatie de rabini din Israel si Statele Unite a aterizat de urgenta la Bucuresti.
La "Procesiunea durerii" care s-a desfasurat ieri, am vazut evrei care pana acum nu s-au manifestat niciodata ca mozaici si crestini care nu s-au aratat interesati de lumea iudaica. Ce anume a chemat atata lume la aceasta "Procesiune a durerii"?"Am fost indignat si indurerat, imi spune preotul Ion Diaconu. Cum sa darami si sa spargi monumente evreiesti vechi de sute de ani? D'aia am venit, sa se stie si sa se vada ca fapta asta e impotriva lui Dumnezeu".Presedintele Televiziunii Romane, Alexandru Sassu trece ganditor pe aleea cu morminte profanate, se opreste, citeste inscriptiile, poate isi cauta stramosii. I se citeste pe fata supararea. Stelian Tanase, care nu-i evreu, converseaza cu istoricul Liviu Rotman si Irina Cajal, generalul Petrescu cu liderii evreilor dr. Aurel Vainer si prof. ing. Ozi Lazar, iar Maia Morgen­stern cu scriitorii Dorel Dorian si Radu F. Alexandru."E-o mizerie ingrozitoare, spune un rabin israelian. Delegatia rabinilor din Israel si Statele Unite participa la "Procesiunea durerii"si asteapta explicatii.Evreimea romana asteapta explicatii"Noi traim in Romania, suntem buni romani si buni evrei, dar restul familiilor noastre se afla la Ierusalim, New York, Londra si Paris", imi spune deputatul Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER). Cand se petrece un asemenea vandalism intr-un cimitir evreiesc din Bucuresti, se cutremura evreimea mondiala". "Si nu numai ea, uite cati ambasadori si diplomati au venit sa-si exprime conster­narea", adauga Dorel Dorian, aratandu-mi-l pe ambasadorul israelian David Oren.Ambasada Frantei si Ambasada Statelor Unite au condamnat imediat profanarea mormintelor evreiesti. Ambasadorul francez a salutat reactia prompta a ministrului de Justitie, Catalin Predoiu care a demarat imediat o ancheta minutioasa. "Au intrat in cimitir, noaptea, ca raufacatorii, spune cu amaraciune prof. Lazar. Intr-o zi de Sucot, sarbatoare care interzice accesul in cimitir. N-au facut-o copiii care se jucau. Sunt pietre funerare de zeci de kilograme, cimentate in pamant, au venit cu rangi de fier sa se joace? Aici s-a lucrat dupa un plan diavolesc, sa ne panga­reasca stramosii', continua el.Ozi Lazar e un om batran, cu lacrimi in ochi sta si imparte pliante cu vorbele generalului roman Nicolae Petala. Generalul a murit de mult, vorbele sale raman memorabile: "Cine a vazut, ca mine, cum au luptat si au suferit soldatii evrei alaturi de cei romani in armata romana, cum au fost raniti si ucisi ca si ceilalti, acela nu poate fi antisemit. In afara de armata pot sa mai existe antisemiti, insa armata este libera de antisemitism". Conducatorii tarii, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu au trimis Comunitatii Evreiesti din Romania scrisori in care isi expima indignarea si condamna cu toata fermitatea actul criminal.

Comunitatea evreiască denunţă indiferenţa autorităţilor române
Zeci de membri ai comunităţii evreieşti din România au denunţat ieri "indiferenţa" autorităţilor, după ce 130 de morminte şi peste 100 de unicate arhitectonice au fost distruse, săptămâna trecută, în Cimitirul Evreiesc din Capitală, potrivit AFP. "Toate mormintele devastate sunt ale mele", a declarat Maia Morgenstern, deplângând "cinismul birocratic şi administrativ" care a urmat după profanarea cimitirului. "Acuz aici indiferenţa şi superficialitatea care vor să transforme inacceptabilul în acceptabil", a adăugat actriţa, în cadrul unei adunări care a avut loc în Cimitirul Evreiesc. "Astăzi, în România, ne confruntăm nu numai cu simboluri sau expresii antisemite şi negaţioniste, dar şi cu acte inspirate din acest gen de mesaje", a declarat Alexandru Florian, director executiv al Institutului Elie Wiesel pentru studiul Holocaustului. Mesaje de condamnare ale acestui act, transmise de preşedinţie şi de Guvern, au fost citite în faţa membrilor comunităţii evreieşti reuniţi în jurul mormintelor profanate.

Cimitirul Evreiesc, vandalizat
http://www.interesulpublic.ro/24-10-2008/Cimitirul-Evreiesc-vandalizat.html
Peste 100 de monumente arhitectonice unicat şi 200 de morminte au fost distruse în cel mai mare act de vandalism petrecut într-un cimitir din România. Cimitirul Evreiesc, situat la graniţa dintre sectoarele 4 şi 5 din Capitală, a fost distrus în noaptea de miercuri spre joi, autorităţile deschizând o anchetă, însă, potrivit primelor cercetări, nu cred că profanarea locului de veci poate fi un act antisemit.

În urma acestui act de vandalism fără precedent, Federaţia Comunităţilor Evreie şti din România s-a declarat şocată de cele întâmplate şi a spus că, din nefericire, nu se poate şti cu exactitate data din cauză că niciun evreu nu avea voie să intre în cimitir, fiind sărbătoare. Paul Schwartz, vicepre- şedintele Federaţiei Comunităţ ilor Evreieşti din România, a declarat ieri: „Noi am avut sărbătoarea de Sukkot care a ţinut până miercuri, când nimeni nu a avut voie să intre în cimitir, iar paznicul stă la poartă. Constatarea s-a făcut azi de dimineaţă. Sunt aproape 200 de morminte distruse, sunt monumente unicat devastate“, a declarat Paul Schwartz. Acesta a adăugat că, indiferent de rezultatele anchetei, răul nu poate fi reparat, iar valoarea monumentelor distruse este inegalabilă. „Valoarea este imensă pentru că au fost distruse cu predilecţie monumentele valoroase, pur şi simplu le-au spart, le-au vandalizat. S-au mai întâmplat acte de acest gen, ca şi în cimitirile creştine, însă de amploarea şi de gravitatea acestui atac nu am avut parte. Cred că este cel mai mare atac de acest gen care s-a întâmplat în România“, consideră Paul Schwartz.

Nu este un act antisemit

În ciuda faptului că s-a petrecut în timpul unei sărbatori evreieşti şi amploarea actului este fără precedent, autorităţile române care au demarat o achetă refuză să creadă că este vorba de un act antisemit. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a afirmat că distrugerea celor 100 de monumente a fost sesizată Secţiei 16 de către paznicul cimitirului. „În prezent, la nivelul Secţiei 16 a fost declanşată o anchetă pentru profanare de morminte, iar primele cercetări nu conturează un act antisemit“, a spus Ciocan. Poliţiştii au prelevat probe care ar putea duce la identificarea autorilor. Neplăcutul incident l-a şocat şi pe ministrul de Justiţie, Cătălin Predoiu, care cere implicarea Parchetului în ancheta privind distrugerile din Cimitirul Evreiesc. Ministerul Justiţiei condamnă profanarea monumentelor din Cimitirul Evreiesc, de pe Şoseaua Giurgiului, şi cere Ministerului Public să se implice în anchetă, pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor care au făcut aceste acte de vandalism. „Ministerul Justiţiei a luat act cu îngrijorare de profanarea, de către persoane încă neidentificate, a mai multor monumente funerare, unele dintre ele unicate arhitectonice, din Cimitirul Evreiesc, de pe Şoseaua Giurgiului din Bucure şti. Ministerul Justiţiei condamnă cu fermitate toate manifestările de acest gen, precum şi orice alte acte cu caracter şovin, antisemit, xenofob şi rasist“, s-a arătat ieri, printr-un comunicat trimis de minister.

"Martori evrei ai unui secol românesc"
http://www.evenimentul.ro/articol/martori-evrei-ai-unui-secol-romanesc.html


(ASIS) – Ieri, în sala "Arta" a Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" a avut loc vernisajul expoziţiei "Martori evrei ai unui secol românesc". Fotografiile şi poveştile expuse au fost aduse de Centrul de Studii Ebraice "Goldstein Goren" şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.

Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi prezenţi la vernisaj. Şi dacă în alte ocazii aceştia veneau la astfel de manifestări doar să scape de şcoală, acum au fost cu adevărat interesaţi de ceea ce au văzut. Mulţi dintre ei şi-au scos caietele şi au luat notiţe. "Sînt lucruri interesante, de care nu am mai auzit. M-am mişcat povestea unui copil evreu în timpul războiului, pe care am citit-o aici. Cred că o să mai revin să mă uit mai pe îndelete", ne-a spus un elev prezent la vernisaj.

Materialele cuprinse în expoziţie reprezintă o selecţie dintr-o generoasă colecţie de 93 de interviuri şi peste 1.600 de fotografii private. "De fapt, expoziţia doreşte să prezinte o mai bună înţelegere a ceea ce a însemnat viaţa evreiască în Europa Centrală şi de Est, fiindcă prin aceste povestiri, istoria devine personală, emoţionantă şi fascinantă. Şi cel mai important lucru şi mai demn de admirat este că evreii, indiferent cît de mult au fost prigoniţi de-a lungul istoriei, au ştiut să rămînă uniţi", a spus directorul Muzeului, Ioan Mancaş.

Sase decenii de la sfarsitul oficial al Holocaustului
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=985
Pentru ca istoria sa nu se repete
A noua zi din octombrie a fost proclamata ziua Holocaustului. Pentru ca niciunde in Romania Holocaustul n-a facut mai multe victime ca in Maramures (peste 40.000 de evrei au fost deportati in lagarele mortii), reamintim acele vremuri. Si pentru ca istoria sa nu se mai repete. In numele normalitatii, violenta nu este o solutie rationala.
La recensamantul din anul 1938, in Maramures erau circa 38.000 de evrei (adica peste 22 % din populatia judetului). In 1944, numarul acestora a fost estimat la peste 43.000 (la acea vreme, mai mult de jumatate din populatia Sighetului era evreiasca). In anii interbelici, comunitate mozaica a dat Romaniei artisti, medici, profesori, scriitori, parlamentari (Mihai Szmuk) si chiar un viceprimar al orasului (Smith Volt), ori mari magnati ai industriei, precum cei din familiile Kahan sau Groedl.
O data cu Diktatul de la Viena, prin care Maramuresul impreuna cu Ardealul de Nord au fost cedate, fara lupta, Ungariei horthiste, situatia evreimii s-a schimbat radical. Regimul fascist care conducea Ungaria, afiliat doctrinar arianismului nazist al lui Hitler, proclama, printre altele, purificarea etnica si moartea evreilor…
Transformati in sapun
Prima deportare a evreilor maramureseni, cvasinecunoscuta astazi, a avut loc inca pe 24 iulie 1941. Atunci, 409 iudaici din satul Craciunesti au fost exterminati intr-un lagar din Galitia. Tot in iulie 1941 au mai fost deportati 251 evrei din Viseu de Sus. Niciunul nu s-a mai intors. Din 6 mai 1944 a inceput marea deportare. Aproximativ 43.000 de evrei maramureseni au fost incarcati in noua trenuri de vite si transportati la Auschwitz-Birkenau. Dupa eliberarea acestora de catre armata americana (in aprilie 1945), s-au mai intors doar 2.500. Peste 11.000 de copii cu varsta sub 12 ani au fost transformati in scrum in crematoriile sinistrelor lagare ale mortii. Dintre putinii supravietuitori reintorsi la viata, au fost celebrii scriitori Heidi Fried si Elie Wiesel (laureat al Premiului Nobel), fratii artisti Ovitz, medicul primar al Sighetului Armin Guttman si alti cativa.
Printre cei ramasi pe campiile mazuriene ii amintim pe celebrul doctor pediatru sighetean Jung, jumatate din familia de rabini si carturari Teitelbaum si multi, multi altii. “Mana supravietuitoare” de evrei reintorsi in Sighet, au adus din lagar doua lazi cu sapun facut din evrei, ”judenseife”. Ramasitele sunt ingropate azi in cimitirul mozaic, sub placa ”Monumentului Sapunului.”
Continuarea terorii
Maramuresul a fost scapat de teroarea horthista pe 15 octombrie 1944, de catre Armata Rosie, la patru luni dupa plecarea ultimului tren al mortii incarcat cu evrei. Tragic este ca si dupa retragerea fascistilor s-au mai comis omoruri rasiale: in 1945 in muntii Borsei, o evreica ascunsa prin munti si cu mintile ratacite a fost impuscata cu sadism de catre granicerii romani. In vara aceluiasi an, luptatorii fascistului ucrainean Banderov (a carui banda secesionisto-terorista a inspaimantat Maramuresul pana prin 1949) au ridicat din comuna Poienile de sub Munte 14 copii evrei, abia intorsi din deportare, i-au incarcat cu mancarea jefuita de la sateni si i-au dus in muntele Copilasu, loc unde fetele evreice au fost violate. Apoi, au fost ucisi cu totii.
Abia cu acest ultim sinistru episod putem considera incheiat Holocaustul din Maramures. Ascunsi prin munti sau in beciurile caselor catorva romani inimosi, in urma tavalugului horthist au ramas totusi circa 100 de evrei, care au supravietuit pana la sosirea armatei sovietice ”eliberatoare”.
Decimati
Comunitatea evreiasca a fost redusa numeric la doar 5 % din ceea ce fusese anterior razboiului. In anii 1940-1944, din cele 1.800 de case evreiesti din Sighet au fost distruse 600, iar din cele noua sinagogi mari, sapte au fost rase de pe fata pamantului.
Asa au trecut evreii prin cel mai dificil hop din istoria lor milenara. Azi, mana de israeliti ramasi in Maramures, comemoreaza an de an fatidicele fapte savarsite cu sase decenii in urma. Spre a servi de aducere aminte tuturor si pentru ca istoria sa nu se mai repete.

Monumentul Holocaustului se va construi la Bucuresti
Camera Deputatilor a organizat recent o sedinta comemorativa dedicata Holocaustului, la care au participat, pe linga deputati, numerosi membri marcanti ai comunitatii evreiesti din Romania. La eveniment au fost prezenti 130 de invitati din partea Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania si 50 de invitati din partea Institutului pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel".
Ziua de 9 octombrie a fost desemnata Ziua Holocaustului in Romania printr-o hotarire de Guvern emisa pe 5 mai 2004. Intrucit in acest an, pe 9 octombrie, evreii sarbatoresc Yom Kippur - ziua ispasirii, s-a decis comemorarea Holocaustului mai devreme. Presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER), deputatul Aurel Vainer, a afirmat in cadrul sesiunii solemne ca evreii din Romania sint fideli atit statului roman, dar si patriei lor, Israel.
"Eu si evreii din Romania avem aceasta fidelitate foarte puternica fata de statul roman, in care ne-am nascut, am crescut, ne-am dezvoltat, am trait cu bune si cu rele. E drept, avem si o fidelitate fata de patria noastra ancestrala, statul Israel. Aceasta nu ne impiedica insa sa ne aratam buni romani in toate situatiile", a declarat Vainer. Evocand Holocaustul, Aurel Vainer a aratat ca numarul oamenilor care au avut de suferit in urma acelei epoci istorice este variabil, dar "cifrele sint semnificative oricum am dori sa le luam". "Ne doare pe noi, care am pierdut sute de mii de suflete, de confrati, dar cred ca ne doare pe noi ca romani in ansamblu. Nu putem admite fapte de crima, violenta, de degradare umana la care au fost supusi evreii si rromii intr-o anumita parte a istoriei", a mai spus presedintele FCER.
Premierul Tariceanu a anuntat recent inceperea in perioada imediat urmatoare a pentru constructia in Bucuresti a unui monument comemorativ dedicat victimelor Holocaustului, suplimentar masurilor deja initiate, printre care realizarea unui manual de studiu in liceu al Holocaustului.

Ziua Holocaustului, comemorata la Targu-Mures
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=39912
Martirii evrei deportati si masacrati in lagarele fasciste au fost comemorati, ieri, la Targu-Mures, autoritatile locale fiind alaturi de reprezentantii comunitatii evreilor din judetul Mures la evenimentul solemn ce a avut loc la Monumentul Holocaustului. Oficialitatile si publicul prezent - in special elevi de la liceele targumuresene care au avut astfel ocazia sa participe la o "lectie" de istorie - au asistat la serviciul divin oficiat la Monumentul Holocaustului, un moment de rugaciune si, in acelasi timp, un pios omagiu adus evreilor martiri. Coroanele de flori depuse si lumanarile aprinse la Monumentul Holocaustului, in semn de omagiu adus martirilor, au rememorat, totodata, fapte istorice care au marcat mijlocul secolului trecut, sacrificiul uman fara precedent, numarul coplesitor al victimelor holocaustului fiind un insangerat capitol al istoriei. Deportarile facute din Romania, deportarile din Transilvania, aflata atunci sub ocupatie hortysta, au situat din nefericire si tara noastra in randul statelor de unde oameni nevinovati au plecat fortat pe un drum fara intoarcere.

La Targu-Mures, aceste cumplite evenimente si contextul lor istoric au fost evocate de profesorii de istorie Vasile Sandor, de la Colegiul "Al. Papiu-Ilarian", si Hajdu Zoltan, de la Colegiul "Bolyai". A sustinut in continuare o alocutiune subprefectul Barczi Gyözö, citind mesajul Guvernului de Ziua Holocaustului. Au urmat apoi alocutiunile presedintelui Consiliului Judetean Mures, Lokodi Edita Emöke, a primarului Dorin Florea si a vicepresedintelui C.J. Mures, Ciprian Dobre. Omagiind victimele holocaustului, oficialitatile au adresat in acelasi timp cuvinte de incurajare comunitatii evreiesti muresene, cu promisiunea ca traditiile, cultura si toate actiunile acestei comunitati vor fi intotdeauna sprijinite.

Liderul comunitatii evreiesti din judetul nostru, Ausch Laszlo, in cuvinte emotionante a reamintit, de asemenea, marea tragedie a veacului trecut, o tragedie pe care "evreii au iertat-o, dar nu o pot uita!". A mai precizat domnia sa ca Ziua Holocaustului are o dubla semnificatie, este o zi sacra a comemorarii evreilor pieriti in lagare, dar si o zi care va aminti generatiilor viitoare o cumplita experienta traita de evrei si care nu trebuie nicicand repetata.