IN ROMANIA[1]

Scris de Admin 13.02.06 23:24

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

Scris de Admin 15.09.06 17:02

Manifestari antisemite la SuceavaSUCEAVA – Politistii suceveni cauta autorii unor inscriptii antisemite de pe peretii unui bloc din municipiul resedinta de judet, informeaza Biroul de Presa al IPJ Suceava.
E.M.P. din Suceava a sesizat sambata 5 noiembrie politia in legatura cu faptul ca pe peretii blocului in care locuieste, la parter, sunt desenate insemne si scrise expresii antisemite. Potrivit sursei citate, este vorba despre o zvastica, doua cruci intoarse, o stea in sase colturi formata din doua triunghiuri si expresiile ''Jos crestinii'' si ''Jos iudeii''. Politia a deschis o ancheta si cerceteaza cazul.
http://www.divers.ro/actualitate_ro?func=viewSubmission&sid=2816&wid=37455

Scris de Admin 14.09.06 7:01

Cazul Goldenberg, alias Fântânaru
Un om cu multe nume: unele oficiale, unele porecle, altele pseudonime. În documentele standard de la Cadre (fişe de evidenţă, fişe de apreciere, referate, caracterizări), el apare fie cu numele de naştere, Jacques Goldenberg, fie cu numele public (de ziarist) - Ion Fântânaru sau Jacques Fântânaru. În referinţe şi note informative, mai ales în cele de rău (deşi sunt puţine), el apare cu nume ca Bebe, Jac sau Jak Goldenberg. În redacţie i se spunea, uşor maliţios, şi "Iubitu'". Asta pentru că el se adresa tuturor colegilor cu apelativul "Iubitule!". Ca şi alţii pe care i-am prezentat deja, şi "Ion-Jacques-Bebe-Iubitu'" reprezintă o legendă a Scânteii. Ca şi mulţi alţii, şi el e dus dintre cei vii.

Copilăria. "Recrudescenţa antisionismului. Legionarismul câştiga teren la Craiova"
Copil de evrei din Brezoi, un sat vâlcean de munte, micul Goldenberg a fost tot timpul mândru că tatăl său, Moritz (funcţionar la o fabrică de cherestea din Rm. Vâlcea şi Brezoi), a luptat în Primul Război Mondial împotriva nemţilor. Rămas orfan chiar de la vârsta de un an, Jacques, zis Bebe, a învăţat să supravieţuiască, printre altele, dând meditaţii. În lungile sale autobiografii din dosarul de cadre, el a povestit (cu multe reveniri cerute de cadrişti) şi aceste scene, dar şi altele privind frecventarea unor medii sioniste şi chiar participarea, sporadică, pe la vârsta de 12-14 ani (anii ‘34-'36), la întâlnirile organizaţiei sioniste de tineret "Hanoor Hazioni". Erau vremuri grele pentru tineretul de origine evreiască din România, din Europa acelor vremuri. În Germania venise Hitler la putere, în România se întărea mişcarea legionară. "În şcoală se făcea tot mai simţită recrudescenţa antisionismului. Legionarismul câştiga teren la Craiova (n.r. - unde a făcut liceul), mai mult poate ca în altă parte, dat fiind specificul oraşului - Craiova era atunci un oraş moşieresc cu o burghezie în formare", scria Fântânaru într-o autobiografie a sa din 1953. O autobiografie în care şeful cadrelor de la Scânteia, celebrul Maxim, îi cere informaţii suplimentare despre anumiţi sionişti. Iar Fântânaru le dă, pentru că nu avea încotro.

Tinereţea. "Cine te-a recomandat la Scânteia?"- "Ziarul
Graiul Nou
"(gazeta de perete a trupelor sovietice)!
Ca şi Bârlădeanu, şi alţii despre care deja am scris, şi Fântânaru a primit botezul în ale scrisului şi şi-a făcut ucenicia la ziarul "Graiul Nou", gazeta trupelor (de ocupaţie) sovietice. O gazetă cu regim special, condusă de ofiţeri-ziarişti care, pentru a fi popularizată, era expusă pe stradă, în panouri cu grilaje cu ochiuri mari - impresionantă imagine, ruptă parcă din Orwell -, prin care se putea lesne citi. De la acest mod de expunere vine şi denumirea de "gazetă de perete". Oricum, destul de ciudat mod de a face/expune presă în acele vremuri, cu "Big Bruder" la spatele tău. Cititul gazetei de perete era într-un fel obligatoriu pentru trecători. Dacă treceai pe lângă "gazeta cu grilaj" şi întorceai capul, te putea costa dacă erai văzut de cine (nu) trebuia. De la
Graiul Nou
, Fântânaru a aterizat la Scânteia. Este demn de menţionat că, în acele vremuri, cuvântul "Graiul Nou" era un fel de parolă, de "sesam" (roşu) care deschidea multe uşi. Era o onoare să fi lucrat acolo. La Cadre conta asta foarte mult, era un fel de certificat de bună purtare. În toate autobiografiile şi fişele de cadre, Fântânaru a menţionat apăsat şi cu lux de amănunte acest episod din cariera sa. "Începând din 1946, am lucrat la ziarul
Graiul Nou
, organul trupelor din România ale Armatei Sovietice (...) Lucrând într'o redacţie sovietică, am aflat foarte multe lucruri despre Uniunea Sovietică. Am învăţat acolo să iubesc realitatea sovietică şi acest lucru mă silesc să-l fac simţit în toate articolele mele...", spunea, cu mândrie, Goldenberg-Fântânaru, într-o autobiografie de-a sa. Iar într-un chestionar din 1952, la rubrica "Cine te-a recomandat la Scânteia?", I.F. răspunde: "Ziarul
Graiul Nou
"!

La Scânteia, "mărirea" şi "decăderea" lui Jacques F. "Fuga" în Israel
La Scânteia, Fântânaru a venit în 1948. Era vremea troicii de aur "Brucan - Maxim – Toma". Era bine să fii evreu, pe de o parte. Era bine să ai recomandarea oficiosului din România al Armatei Roşii, pe de altă parte. A ajuns destul de repede şef al Secţiei de politică internaţională. A rămas în această funcţie destul de mult, până după 1960, când l-a înlocuit fostul corespondent la Moscova, Câmpeanu (care, între timp, devenise ginerele unui ministru la modă al URSS, un fel de "ţar" al politicii agrare sovietice). În perioada când Fântânaru a fost schimbat, nu mai era atât de "trendy" să fii evreu. Foarte mulţi din evreii de la Scânteia au plecat în Israel. El a rămas. Atunci. A rămas într-o funcţie destul de privilegiată, de publicist-comentator. Putea să-şi vadă de scris, putea să facă dese deplasări în străinătate (atât în ţări comuniste, cât şi în ţări capitaliste). La un moment dat, a avut o oarecare problemă, după ce a plecat într-o ţară capitalistă şi cei de la Cadre au aflat că el a intervenit la ambasadă să poată pleca şi cu soţia. O altă problemă: avea rude "afară"! A fost trecut la index, pe principiul "Ai rude în străinătate (n.r. - Israel), deci eşti pe
lista lui Mitea
"!. Au trecut şi aceste episoade (puse la locul lor în dosar), dar a urmat cererea fiicei sale de a pleca în Israel. Cu toate că iubea foarte mult România, pentru faptul că, mai presus de asta, îşi iubea şi mai mult fiica, a plecat şi el în Israel (împreună cu fiica şi soţia). A plecat direct de la Scânteia. A "fugit", a "roit-o", cum se spunea pe atunci despre cei care plecau? Cu siguranţă, nu la propriu! Fântânaru a fugit de o mare iubire - România, pentru o iubire şi mai mare, fiica sa. În Israel nu a putut să practice jurnalismul şi a lucrat ca funcţionar la o fermă de păsări. Fiica l-a părăsit, plecând şi de acolo într-o altă ţară. După ce a murit soţia, s-a prăpădit şi el. De tristeţe sau poate de dorul de ţară.

Fişe de apreciere atipice
În continuarea materialului de ieri despre "fişele de evaluare", azi vorbim despre "fişe atipice". De ce fişe de evaluare atipice? Pentru că, de pildă, am întâlnit în unele dosare de cadre fişe care se abat oarecum de la tipicul de fişe-şablon, completate, aproape "la indigo", de la un an la altul, de comisiile care evaluau şi reevaluau "cadrele". De ce se făcea atât de des această reevaluare. Nu atât din punct de vedere profesional, cât mai ales din punct de vedere al celor câtorva "probleme-standard de dosar": eventuala plecare/defectare a unor rude sau prieteni în străinătate, eventuala condamnare a aceloraşi, eventuale disfuncţii pe linie de "Securitate" (dacă era cazul). Am considerat să scoatem în evidenţă (şi la acest capitol, deşi am mai tratat oarecum subiectul) "fişele de evaluare periodică" ale celebrului Olaru, omul care s-a turnat singur la partid că şi-a turnat colegii la Siguranţă (în timpul anchetelor). Omul care a fost coleg de celulă cu Ceauşescu (la Jilava). Pe mai multe fişe de evaluare, Olaru a ţinut să menţioneze că nu merită calificativul de bine sau foarte bine, ci unul foarte mic, chiar mai puţin decât satisfăcător. O a doua excepţie de la regula fişelor-şablon este de observat în cazul lui Florea Ceauşescu (nea Florică), fratele dictatorului, căruia şefii şi colegii săi îi aduceau şi elogii, dar şi, printre rânduri, să nu se supere, şi oarece mici critici gen "e loc şi de mai bine", "cititorii care vă iubesc aşteaptă şi mai mult"... şi tot aşa, încercau unii sau alţii să-i ia scame nevăzute de pe haina de serviciu colegului de la Agrară, lui Nea Florică. Fratele, pe atunci, "Mult-iubitului", ulterior, "Odiosului" dictator.

Scris de Admin 10.09.06 20:23

Prima condamnare pentru desenarea unei insemn fascist
TIMISOARA - Tribunalul Timisoara a condamnat, luni 20 ianuarie, un tinar la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei pentru ca a zugravit o zvastica pe exteriorul unei cladiri la renovarea careia lucra, transmite BBC. Amenda penala de cinci milioane de lei este cea mai mica pedeapsa prevazuta de Ordonanta de Urgenta a Guvernului care condamna actele antisemite si propaganda fascista. Tot la Tribunalul Timisoara s-a aflat pe rol, luni, un proces in care un barbat este acuzat de o familie de evrei ca ar fi vopsit pe poarta casei lor o zvastica. Familia de evrei este proprietara casei in care locuieste acuzatul. Familia a recuperat casa dupa ani de procese si in urma unor neintelegeri cu chiriasii s-a creat starea de conflict ce a dus la gestul celui acuzat, a sustinut avocatul proprietarilor. Pedeapsa maxima pentru un asemenea gest este de cinci ani de inchisoare.

Scris de Admin 08.09.06 15:57

Plan rus pentru Transnistria:
Ministerul rus de Externe a apreciat, ieri, ca apropiatul referendum privitor la independenta Transnistriei, programat pentru 17 septembrie, este un "fapt de viata politica", de rezultatele caruia vor trebui sa tina cont toate partile implicate in medierea conflictului transnistrean, transmite ITAR-TASS, preluat de Rompres. "Nu este vorba de recunoasterea validitatii juridice a consultarii populare din Transnistria de catre Rusia, este vorba de recunoasterea unui fapt de viata politica, de care vor trebui sa tina seama pe viitor toate partile implicate in medierea diferendului de pe Nistru", a explicat, intr-o conferinta de presa, la Moscova, ambasadorul cu insarcinari speciale al diplomatiei ruse, Valeri Kaniaikin. El a opinat ca, "in realitate, initiatorii" referendumului din Transnistria sunt autoritatile de la Chisinau, conducerea de la Kiev, oficialii de la Bruxelles, care au avut o pozitie inflexibila in ceea ce priveste instituirea unui nou regim vamal pentru marfurile Tiraspolului la granita moldo-ucraineana, pe tronsonul transnistrean, ceea ce a adus la o adevarata "blocada economica" impotriva Transnistriei.
"Rusia considera ca este necesar sa se ia toate masurile pentru reluarea dialogului dintre Chisinau si Tiraspol", a afirmat oficialul rus, care a detaliat, in continuare, planul Moscovei pentru deblocarea negocierilor in problema transnistreana.
Primul punct al acestui plan prevede "ajungerea la un acord de principiu" privind definirea unui nou model de statut pentru Transnistria. Ambasadorul rus cu insarcinari speciale a mentionat ca noul statut al Transnistriei trebuie stabilit tinandu-se cont de Memorandumul Kozak, de planul propus de presedintele ucrainean Viktor Iuscenko si de Planul Primakov, fost premier si sef al diplomatiei din Rusia.
Al doilea punct al planului de reglementare a conflictului transnistrean propus de diplomatia rusa prevede finalizarea evacuarii de catre Rusia a tehnicii sale militare din Transnistria. "Am dat deja asigurari ca suntem pregatiti sa finalizam acest proces", a spus Kaniakin.
Ultima faza a proiectului Moscovei prevede "reducerea treptata a operatiunilor de mentinere a pacii in Transnistria", ceea ce tradus din limbaj diplomatic inseamna, in opinia unor experti rusi, evacuarea completa a trupelor rusesti de pace din stanga Nistrului. (D.E.)

Alexandru Lesco despre Transnistria, Basarabia, Romania
Centrul Cultural "Nicolae Balcescu" din Bucuresti gazduieste astazi o conferinta publica despre doi romani surghiuniti: Nicolae Balcescu si Alexandru Lesco, (foto) fost detinut politic in Transnistria timp de 12 ani. La manifestarea organizata de Fundatia Magazin Istoric, Asociatia Civic Media, Centrul Rezistentei Anticomuniste si Centrul Cultural "Nicolae Balcescu" la sediul acestuia din strada 11 iunie, nr 41, cu incepere de la ora 19.00, participa Alexandru Lesco, venit special de la Chisinau, Dorin Matei, istoric, redactor sef al revistei Magazin Istoric si Calin Cotoi, sociolog, fondator al Centrului Rezistentei Anticomuniste. Conferinta va fi precedata de avanpremiera momentului intitulat "Se urca Basarabia pe Cruce", de Angela Suiu si de filmul documentar "Transnistria. Basarabia. Romania. Intoarcerea lui Alexandru", realizat de Radu Gaina si Victor Roncea

Scris de Admin 07.09.06 17:44

"Complot antisemit" generat de primar şi conducerea SC
Morarul

Un telefon primit din ţara lui Moise în urmă cu două zile
de la doi
fraţi, cetăţeni israelieni născuţi în România, ne-a
pus în legătură
cu I.P, persoană împuternicită, în ţară, să se
ocupe de clarificarea
unor probleme de ordin funciar şi imobiliar ale acestora şi
care, în
pofida numeroaselor intervenţii făcute, trenează de aproape
trei ani.
Cei doi israelieni, Mihail Calmanovici şi Saia Calmanovici (care
ulterior şi-a schimbat numele în Gur Ei Ishaiahu),
domiciliaţi în
localitatea Aşchelon, solicită statului român restituirea
unei mori
de porumb amplasate în localitatea Miorcani, comuna
Rădăuţi Prut şi a
unei suprafeţe de teren, locul pe care a fost situată
oloierniţa
(presa de ulei a) familiei. Iniţial am crezut că ne aflăm pe
urmele
descoperirii unei alte afaceri mai mult sau mai puţin dubioase
puse
în scenă de controversatul primar al localităţii
Rădăuţi Prut,
Gheorghe Alupoaie(foto). Dar avansând pe urmele investigaţiei
am
aflat că, de fapt, este vorba de un dublu "complot
antisemit" la care
este părtaşă şi conducerea societăţii botoşănene SC
"Morarul SA",
actuala proprietară a morii din Miorcani şi a terenului
aferent.
Trecută în actele administrative ca "Moară
ţărănească", clădirea a
fost construită la Miorcani de tatăl celor doi fraţi,
Burăh
Calmanovici, în anul 1909 iar după îmbunătăţirile
tehnice aduse a
funcţionat fără întrerupere, în beneficiul familiei,
din anul 1920
până la 11 iunie 1948, când a fost naţionalizată.
Deşi pe
frontispiciul său drapelul interbelic a fost înlocuit cu
steagul
roşu, socialist, moara a funcţionat în continuare, cu
utilajele
originale, până în anul 1956 când, odată cu
electrificarea, vechile
motoare, pe benzină, au fost înlocuite cu utilaje electrice.
După
reîmpărţirea administrativ-teritorială din anul 1968,
moara a intrat
în patrimoniul Societăţii "Prutul" Darabani de unde,
după
transformările survenite în timp, a intrat în posesia
Întreprinderii
Judeţene de Prestări Servicii Industriale Dorohoi. După
1990, moara
din Miorcani şi-a schimbat din nou stăpânul, ajungând
până la urmă să
figureze în actele SC "Morarul" SA, care este proprietarul
ei şi în
momentul de faţă. Prima notificare depusă de reprezentantul
cetăţenilor israelieni a fost adresată SC "Morarul"
în anul 2002,
după apariţia Legii 10/2002, privind restituirea în
natură a
proprietăţilor revendicate. Prin adresa nr. 6 / 22.05.2002,
reprezentanţii societăţii au răspuns că "moara nu
poate fi restituită
deoarece este o societate pe acţiuni" şi că "nu este
identică cu cea
revendicată" , lucru absurd, de altfel, deoarece clădirea
există şi
în momentul de faţă iar moara funcţionează şi acum. La
data de 6
iulie 2004, reprezentantul fraţilor Calmanovici a trimis o nouă
adresă societăţii "Morarul", la care nu a mai primit
răspuns. După
apariţia Legii 247 / 2005, care prevede restituirea fostelor
proprietăţi revendicate, în totalitate, demersurile au fost
reluate
şi la data de 19 septembrie s-a depus o altă notificare la
SC "Morarul", la care nici de data acesta nu s-a primit un
răspuns.
În paralel, reprezentantul fraţilor Calmanovici s-a adresat
pentru
rezolvarea problemei şi Primăriei Rădăuţi Prut,
solicitând
retrocedarea suprafeţei de 2.171 metri pătraţi,
cuprinzând moara,
anexele, grădina şi pădurea, conform înregistrării
în Registrul
Agricol, la parcela cadastrală cu nr. 211. Consiliul Local comunal
a
respins însă cererea de retrocedare a terenului,
menţionând
că "acesta este în domeniu administrativ şi nu face
obiectul
restituirii". "Am făcut mai multe cereri la Primăria
Rădăuţi Prut
prezentând toate documentele atestând proprietatea celor
două
persoane asupra morii, dar comisia locală şi primarul Gheorghe
Aluopaie au respins-o, refuzând să-mi pună la dispoziţie
extrasul din
registrul agricol care atestă că morii îi revin cei 2.171 de
metri
pătraţi" , a afirmat reprezentantul israelienilor. Pentru
ca
lucrurile să se complice şi mai mult, SC "Morarul" a
vândut
activul "Moara de porumb" din satul Miorcani firmei SC
"Albatros" SRL
Botoşani, întocmind un contract de vânzare-cumpărare a
cărui
legalitate este îndoielnică, deoarece nu a fost autentificat de
notar
şi nu cuprinde decât ştampilele celor două societăţi
comerciale şi
semnăturile administratorilor acestora. Întocmit la data de 30
august
2004, contractul cu nr. 228 specifică faptul că, pentru activul
alcătuit din clădire moară, instalaţie electrică,
valţ porumb, motor
electric, transmisie, cernător făină, elevator şi
basculă romană,
preţul convenit între părţi este de 5.920.000 lei vechi,
la care se
adaugă TVA-ul de 19%, respectiv 1.124.800 lei. Credem că ar fi
cazul
ca organele de control fiscal - şi nu numai - să cerceteze
modul în
care o clădire a putut fi vândută, cu toate accesoriile pe
care le
deţine, cu incredibila sumă de 7.044.000 lei vechi, adică
aproape cât
preţul unui bax de whisky de calitate medie. În ceea ce ne
priveşte,
vom declanşa în zilele care urmează o amplă
investigaţie jurnalistică
asupra subiectului, cu atât mai mult cu cât retrocedarea
priveşte nu
doar moara în cauză ci şi terenul pe care se afla vechea
oloierniţă
şi pe care primarul Gheorghe Alupoaie vrea să se facă
stăpân. Este un
alt aspect al problemei asupra cărora vom reveni în curând,
mai ales
că disensiunile dintre părţi riscă să transforme
litigiul într-un
veritabil "complot antisemit".

(Gabi GOMBOŞ)/JURNALUL DE BOTOSANI

Scris de Admin 07.09.06 15:37

Controversa - Au adus sau nu evreii comunismul in Romania?
Una din cele mai proaste glume debitate de xenofobii nostri si relansata in varii imprejurari este aceea conform careia evreii au adus comunismul in Romania. Insa - si la intervalul dintre cele doua razboaie mondiale ne referim - , daca tratam pe evrei ca pe o populatie care tindea sa devina natiune, intre hotarele tarii ei ancestrale, peisajul se schimba: majoritatea covarsitoare a acestei etnii nu vadea nici un apetit pentru comunism. Intre gruparile evreiesti de diverse nuante, de la dreapta la stanga, chiar si cei din extrema stanga, departe de a fi comunisti, se conformau unui model social-democrat din multe puncte de vedere valid si in zilele noastre. Si intre aceste grupari distingem si una net anticomunista.

Este vorba despre miscarea sionistilor revizionisti, creata in 1925 de Vladimir Jabotinski, evreu nascut in Rusia si bun cunoscator al ororilor generate de bolsevism.
Curentul revizionist
Initial, satui de promisiunile neonorate ale Marii Britanii, sionistii revizionisti au considerat ca un stat Israel, ""camin national"" in terminologia din epoca, nu poate fi infiintat decat cu arma in mana. In acest scop, prin emigratie legala sau ilegala, trebuiau sa ajunga in Palestina cat mai multi evrei apti pentru lupta si nu intamplator, cand e vorba de Romania, curentul s-a dezvoltat mai ales in Basarabia si Bucovina de Nord, teritorii amenintate mai mult decat altele de o invazie a Rusiei sovietice. Chiar si autoritatile romanesti i-au tratat pe revizionisti cu o relativa bunavointa, atat datorita anticomunismului lor, cat si datorita faptului ca nu se sustrageau obligatiilor militare, asemeni altora dintre coreligionarii lor. Iar dupa ce invatau meseria armelor, emigrau in viteza spre Tara Sfanta. Mai mult, li s-a permis sa infiinteze tabere de instructie la Storojinet si Zastavna, conduse de ofiteri evrei care luptasera in Legiunea Straina franceza. Din nefericire, agitatiile tot mai frecvente si zgomotoase ale legionarilor nostri antisemiti au reusit sa bulverseze aceasta stare de lucruri.

Scris de Admin 04.09.06 12:15

Transnistria, in planurile UE:

[font=Arial]Uniunea Europeana doreste sa-si mentina rolul in proiectele politice care se refera la chestiunea transnistreana, iar problema conflictelor inghetate va fi abordata in contextul relatiilor cu Federatia Rusa, a declarat, sambata, la Lappeenranta, ministrul de Externe Mihai Ungureanu, potrivit Mediafax. "UE este cat se poate de decisa sa isi asume un rol, sa si-l continue, in asa fel incat proiectele politice care vizeaza chestiunea transnistreana - integritatea Republicii Moldova, rezolvarea problemei pe plan intern, relatia dintre Tiraspol si Chisinau - sa poarte semnatura sa", a afirmat ministrul. Chestiunea transnistreana a fost discutata la reuniunea informala a ministrilor de Externe din tarile UE, in Finlanda, ca parte a subiectului mai larg al relatiei UE-Federatia Rusa. Dezbaterile s-au concentrat mai ales asupra a doua aspecte: securitatea, in fapt "un alt nume pentru conflictele inghetate", potrivit ministrului Ungureanu, si problema energetica. "S-a facut aluzie in mod repetat ca este nevoie de o singura voce in relatia cu Rusia, pe numitorul comun al intereselor nationale, dar care sa reprezinte principii comune si de la care sa nu se abata nimeni", a detaliat seful diplomatiei romane, adaugand ca sunt necesare progrese cu precadere pe problematicile energiei, traficului transfrontalier, vizelor si securitatii. Ministrii de Externe au recunoscut ca Rusia a facut progrese economice remarcabile in ultima vreme, dar sustin ca se impune mai mult interes administrativ fata de dezvoltarea statului de drept si a unei democratii viabile. In cadrul UE, Federatia Rusa este perceputa sub doua ipostaze, "nu intotdeauna complementare" - partener strategic, sau vecin strategic. Aceasta definitie duala este una dintre cauzele diferentelor de atitudine ale statelor UE fata de Rusia, a precizat Ungureanu, amintind ca UE-Rusia va trece prin doua probe: "asa-numitul referendum din Transnistria, din 17 septembrie" si modul in care va reactiona Rusia la chestiunea kosovara. In ceea ce priveste spatiul de securitate, el a relatat ca Inaltul Reprezentant UE pentru politica externa, Javier Solana, a avertizat ministrii ca UE este uneori "nejustificat de timida", acest lucru fiind vizibil mai ales in legatura cu conflictele inghetate, pentru care este nevoie de "parteneriat real, cu rezultate vizibile". "UE trebuie sa-si asume, uneori curajos, pozitii care contravin intereselor de moment ale Federatiei Ruse", pe baza unor argumente convingatoare, au apreciat oficialii prezenti la reuniune, iar una dintre concluzii a fost ca trebuie privilegiat dialogul UE-Rusia, "complementar, dar superior dialogului bilateral dintre statele europene si Rusia". Discutia despre relatiile UE-Rusia, alaturi de dosarul nuclear iranian s-au aflat pe agenda celei de-a doua zile a reuniunii tip Gymnich din Finlanda, dupa ce prima zi a fost consacrata Orientului Mijlociu, cu accent asupra situatiei de securitate din Fasia Gaza si Cisiordania. ([/font]

http://www.ziua.ro/display.php?id=206596&data=2006-09-04

Scris de Admin 03.09.06 16:54

Sesiune de cursuri despre Holocaust pentru jurnalistiBISTRITA - La Arcalia, in judetul Bistrita Nasaud, se desfasoara o noua sesiune de cursuri despre Holocaust, organizata de Institutul de Studii Iudaice al Universitatii Babes Bolyai din Cluj, relateaza Radio Europa Libera. Pentru prima data, cursurile, predate pina acum doar pentru profesorii de istorie, au fost deschise si ziaristilor.
Organizatoarea cursurilor, cercetatoarea doctor Maria Radoslav, spune ca ideea acestor cursuri i-a venit acum circa doi ani, "pentru ca am considerat ca, alaturi de profesori, un rol important in formarea opiniei publice il au si jurnalistii. Si atunci am crezut ca ar fi de bun augur si o idee buna sa includem o grupa de jurnalisti in programul pentru profesori".

http://www.divers.ro/initiative_ro?wid=37619&func=viewSubmission&sid=1998

Scris de Admin 30.08.06 21:00

Un român original la 1942

L-am descoperit pe Jan Dumitrescu la p. 131 a jurnalului lui Petre Solomon (1923-1991), poet de o discreţie pătrunzătoare, traducător eminent al unor capodopere din literatura universală, eseist substanţial şi autor al unor monografii renumite despre Celan şi Rimbaud.
Jurnalul său*, început la 19 ani, e cu totul singular în demers şi stil; nu pot ajunge la sus-numitul Jan Dumitrescu fără să citez, captivat, din prefaţa redactată „în luna octombrie a anului de dizgraţie 1942“: „Vreau să notez toate evenimentele şi toate nimicurile din care se compune o zi şi pe care le cred interesante pentru un cititor imaginar cu sediul geografic într-o planetă străină… Pe cititorul meu îl văd de pildă în planeta Marte… Scrii pentru acest cititor marţian, ignorînd totul despre el şi aducîndu-i astfel cel mai preţios omagiu de care e capabilă umanitatea… Pentru idealitatea lui, scriu acest mesagiu ciudat, pe care îl lămuresc acum în linii mari. Iată:
Sînt în anul de graţie 1942 de la naşterea lui Isus, în Bucureşti-România-Sud-Estul Europei. (Latitudinea şi longitudinea nu le mai dau aici pentru că n-au importanţă în eternitate.) Sînt român de origine evreiască. (Faptul nu e important, dar e purtător de consecinţe şi a devenit, în vremea în care scriu, foarte categoric.) Adaug că omenirea, în anul acesta, e încleştată într-unul din marile războaie mondiale – încă din 1939, de la începutul lunii septembrie. România, ţara în care am văzut prima oară lumina, a intrat în război în 1941, adică anul trecut, în luna iunie. Războiul se dă acum în inima Rusiei – o ţară foarte mare din răsăritul Europei. Dau toate aceste indicaţii pentru a stabili un cadru cronicii mele… Cititorul meu va putea, pe baza informaţiilor mele, să tragă singur concluziile necesare. Vreau ca lectorul meu extraplanetar să aterizeze în actualitatea sectorului meu, cu toate bănuielile risipite… Am toată încrederea în eventualul şi idealul meu cititor, căruia îi voi spune imediat, în deplină sinceritate, ce surse de informaţie vor sta la baza monografiei mele. Am stat multă vreme pe gînduri în privinţa aceasta şi zeci de scrupule au intervenit în alegerea mea. Pînă la urmă am recurs la două izvoare: 1) observaţia mea (în care intră şi informaţiile girate de autenticitatea lor pur informativă – primite de la persoane străine) şi 2) un ziar din Bucureşti (România-Sud-Estul Europei, repet). În ceea ce priveşte observaţia mea, voi căuta să fie cît mai rece şi mai sobră cu putinţă, avînd o grijă extremă pentru adevăr – înţelegînd prin adevăr tot ce se petrece fără concursul imaginaţiei“. În limbajul zilelor noastre, se poate spune că Petre Solomon nu a încremenit în proiectul său de pămîntean român cu mintea la marţieni şi de „arheolog al anului 1942“: sînt consemnate sobru fapte precise lîngă zvonuri abracadabrante, sînt montate cu sarcasm lapidar sinucideri şi deportări, scumpirea berii la halbă şi ţap, lîngă cîntece aberante de vitejie, idei din Omul-fiară (revistă de propagandă germană pentru România), lîngă cronici la spectacolul O seară la Tănase, anecdote antisemite şi pamflete frenetic xenofobe.
Metoda atinge memorabilul atunci cînd „arheologul“ chiar coboară în adînc, adică într-un closet public de pe Calea Văcăreşti, şi citeşte inscripţiile de pe pereţi pe care le transcrie, „cu un entuziasm ironic, convins că descoperirea mea este o reală contribuţie la o eventuală ştiinţă a opiniei publice – necesară, cred, ca adjuvant al Istoriei“. Iată-le în „adevărul lor, fără concursul imaginaţiei“:
„Jos cu Hitler!“, „Stukas Moartea Bolşevicilor“, „Din… lui Stalin facem tunuri la Berlin!“, „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!“, „Jos jidanii!“, „Antisemiţi! Va veni timpul răfuielilor. Ştiţi ce vă aşteaptă!“, „Vrem PACE“, „Anglia învinge“, Pocăiţi-vă, citiţi Biblia!“, „Democraţia învinge“. Dedesubt: „Americanii şi englezii vor răpune pe bestia de Hitler“. Dedesubt: „Măi jidane… pe mă-ta şi pe soră-ta“. „În sfîrşit“ – notează „arheologul“ – „ultima inscripţie pe care am găsit de cuviinţă s-o notez şi pe care am găsit-o pe perete, sus de tot (subl. mea: parcă-l văd înălţîndu-se pînă acolo…) a fost următoarea: «Jos cu nemţii şi cu Ruşi Trăiască Antonescu cînd va veni timpul el va zdrobi pe ambi duşmani ai României Bolşevici şi Nemţi şi va încheia pace cu Anglia»“ (Jan Dumitrescu). Exprimîndu-mă, la rîndul meu, „cît mai rece şi mai sobru“, textul acesta mi se pare formidabil; din cîte am trăit şi citit, nu cunosc în documentele, discursurile, articolele, palavrele şi bancurile acelei epoci o asemenea strategie simplă, clară şi fantasmagorică. (Îl rog pe Adrian Cioroianu să-mi spună dacă mă înşel…) Jan Dumitrescu – pentru mine, în 2006 – e chiar marţianul informat de Solomon, pogorît cîndva printre noi, în cea mai populară şi intimă locaţie, şi cocoţat acolo, pe pereţi, decis să lase, fie şi pişicioşilor, soluţia sa precisă, sfidînd Statele Majore, ministerele de Război şi de Externe. Nu trebuie să ajungi la bacalaureat ca să înţelegi enorma originalitate a acestui plan.
Din păcate, peste 4 zile, cronicarul notează „cu amărăciune, că inscripţiile în care se imortaliza o fărîmă din sufletul veacului (chiar aşa! – subl.mea) pieriseră sub avalanşa rîncedă a vopselei, definitiv! Pe uşă, disperarea mea a putut citi: «Nu scrieţi pe pereţi şi nu vă atingeţi de obiectele cabinetului. Cei care vor nesocoti această dispoziţie, vor fi predaţi poliţiei»“.

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=133&cmd=articol&id=3332

Scris de Admin 28.08.06 19:01

Politica si legea sunt cele mai mari curve!
Retrocedari neretrocedate

Nicolae TOMA

De 16 ani ani, acest delicat subiect ne framanta pe toti romanii, atat pe cei din tara, cat si pe cei din afara granitelor. Inainte de 1989, comunistii, prin mai multe legi si decrete, au confiscat abuziv mai multe imobile, terenuri si intreprinderi. Aceasta hotie era caracteristica tuturor tarilor comuniste. Dupa 1989, in tarile est europene, principala preocupare a noilor conducatori a fost repararea nedreptatilor facute de comunisti. Numai noi, romanii, batem pasul pe loc si inventam tot felul de legi ambigue, care se contrazic una pe cealalta. In haosul acesta legislativ, alesii nostri profita si continua cu nerusinare nedreptatea inceputa acum 50 de ani. Pana si in Rusia s-au luat masuri mai radicale si directe in favoarea fostilor proprietari sau a urmasilor acestora.

Hotia comunista

In 1948, la cateva luni dupa ce Regele Mihai a fost obligat sa plece din tara, guvernul comunist a trecut la infaptuirea celei mai mari hotii din istoria neamului romanesc. In urma-torii ani, au trecut cu forta in proprieta-tea statului case, apartamente de bloc, terenuri si fabrici de renume. Unii dintre fostii propietari au murit in puscarii pentru o asa pretinsa bo-gatie ascunsa de autoritati. si in Lu-goj, ca de altfel in intreaga tara, au fost furate mai multe proprietati. Nu sunt putine cazuri cand fostii pro-prietari si-au trai in conditii de mize-rie ultimii ani din viata, intr-o chilie in-chiriata in propria casa, la mansarda. Bineinteles, ca peste tot in Romania, cele mai frumoase cladiri au fost preluate de liderii comunisti locali.

Exodul evreilor si nemtilor

Prin anii ’70, Nicolae Ceausescu si-a dat seama ca poate castiga valuta contra aprobarii plecarii definitive a evreilor si nemtilor. Israelul si Ger-mania au fost dispuse sa plateasca pentru fiecare cetatean imigrant sume intre 20.000 - 100.000 de marci de persoana. Criteriul era stabilit de sefii securitatii statului. In Israel si Germa-nia, in acei ani s-au dat legi speciale pentru cei veniti din Romania. In Germania, pana in anul 1991, a fost valabila o lege prin care cei care se stabileau in aceasta tara erau des-pagubiti pentru toate proprietatile din Romania, dovedite cu acte sau mar-tori. Exista cazuri cand lugojeni plecati in Germania au fost despagubiti cu uriasa suma de 600.000 DM, pentru o casa cu etaj si terenuri lasate in Romania. Autoritatile comuniste, pentru a da credibilitate acestor emigrari, ofereau si ei o despagubire, dar numai pentru case, in valoare cuprinsa intre 20.000 – 80.000 lei. si asta intr-un moment cand cu 90.000 lei cumparai o Dacia.

Dupa 1989, hotia continua

Noile autoritati, instalate dupa revolutia din decembrie, au abrogat decretele si legile comuniste, insa, la randul lor, au continuat hotia. In mod paradoxal insa, nu au pornit de la situatia anterioara aplicarii legilor de expropiere, ci au continuat-o pe cea din 1948. Noii criptocomunisti au aruncat praf in ochii poporului si au dat inapoi proprietatile cu taraita. Dovada: multitudinea de legi: Legea nr. 18/1991; Legea nr. 112/1995; Legea nr. 1/2000; Legea nr.10/2001 si Legea 247/2005. Prin ambiguitatea lor, aceste legi continua nedreptatea facuta de catre comunisti. Este strigator la cer cum sunt aplicate aceste legi de catre alesii nostri, in favoarea unora, in defavoarea altora, pe niste criterii pur si simplu subiective, legate de cele mai multe ori de insusirea de foloase necuvenite.
http://www.ziarulactualitatea.ro/arhiva/487.rtf

Scris de Admin 16.08.06 16:44

Doua carti despre istoria Romaniei
In ultimii ani au aparut in Germania numeroase studii istorice
dedicate Romaniei. Chiar daca interesul marelui public nu se
indreapta neaparat spre astfel de subiecte speciale, totusi volumele
aparute demonstreaza existenta interesului constant al unui anumit
segment al cititorilor si specialistilor. Cele mai bune exemple sunt
studiile semnate de Mariana Hausleitner. Dupa ce a publicat acum
patru ani studiul de referinta "Romanizarea Bucovinei. Impunerea
pretentiei national-statale a Romaniei Mari 1918-1944" ("Die
Rumänisierung der Bukowina. Die Durchsetzung des nationalstaatlichen
Anspruchs Grossrumäniens 1918-1944"), cercetatoarea este prezenta in
librariile germane cu un nou volum. Cartea a aparut la editura IKGS
din München si se numeste "Germani si evrei in Basarabia 1814-1941.
Politica minoritara a Rusiei si a Romaniei Mari" ("Deutsche und Juden
in Bessarabien 1814-1941. Zur Minderheitenpolitik Russlands und
Grossrumäniens"). In spatele acestui titlu incitant se ascund
cercetari atente si foarte critice, interpretari obiective si
concluzii lipsite de complezente. Fara a tine cont de anumite
sensibilitati nationale, Mariana Hausleitner deseneaza harta
conflictelor etnice si nationale intr-o regiune multinationala,
punand accentul pe doua minoritati, germanii si evreii. Totodata,
Hausleitner se opreste asupra revendicarilor privind autonomia
culturala a celor doua minoritati, propunand si un raspuns la
intrebarea de ce nu a existat intre evrei si germani o linie comuna
de actiune. Totusi, alaturarea oarecum fortata a celor doua
minoritati diminueaza raspunsurile autoarei, producand un efect
secundar neintentionat, prin care se creeaza o imagine cam exagerata
a arogantei germanilor.

Politica minoritara a Rusiei si a Romaniei prezinta numeroase
elemente comune, deseori negate sau ignorate in discursul
istoriografic din cele doua tari. Mai mult, istoriografia oficiala si
nationalista trece cu vederea politica de deznationalizare practicata
de-a lungul anilor. La aceasta se adauga prejudecatile antisemite
care au impiedecat, in cazul de fata, stabilirea unor relatii
pragmatice intre minoritatea germana si cea evreiasca. Ambele
minoritati au disparut aproape total din spatiul basarabean, in urma
efectelor distrugatoare ale politicii celui de-al III-lea Reich.
Minoritatea germana a fost obligata sa se repatrieze in urma pactului
Hitler-Stalin, iar minoritatea evreiasca a devenit tinta politicii de
nimicire practicate de regimul antonescian, aliat cu Hitler.

Tot despre istorie este vorba si in volumul publicat de Eduard
Schneider la aceeasi editura IKGS din München, volum
intitulat: "Literatura in Temeswarer Zeitung 1918-1949" ("Literatur
in der Temeswarer Zeitung 1918-1949"). Cartea, insotita de un CD
bibliografic, este, de fapt, o antologie reprezentativa a textelor
literare aparute in acest ziar timisorean de limba germana in
perioada 1918-1949. Fondat in 1852, "Temeswarer Zeitung" a fost la
inceput un organ oficial al guvernului imperial de la Viena. Primul
proprietar al ziarului a fost Karl Nikolaus Hirschfeld. Dupa primul
Razboi Mondial, "Temeswarer Zeitung" devine un ziar cu tendinte
liberale si cosmopolite. Din pricina aceasta, ziarul nu s-a bucurat
de simpatia miscarilor nationaliste si profasciste germane banatene
care au aparut in perioada interbelica. In "Temeswarer Zeitung" au
aparut nu numai semnaturile unor jurnalisti si scriitori banateni,
precum poetul expresionist Franz Xaver Kappus. Printre scriitorii de
prestigiu international care au publicat in acest ziar trebuie
amintiti Thomas Mann, Ady Endre, Franz Werfel sau Julius Meier-
Graefe.

Dupa venirea la putere a lui Hitler, acest cotidian timisorean a
relatat despre infiintarea lagarelor de concentrare in Germania si
despre prigoana rasiala a regimului nazist. In perioada dictaturii
fasciste si militare a lui Ion Antonescu, aparitia ziarului a fost
interzisa. A inceput sa reapara in toamna lui 1944, transformandu-se
treptat, pana in 1949, cand isi inceteaza definitiv aparitia, intr-un
soi de ziar oficial al noii puteri comuniste.
William TOTOK, Berlin/ZIUA

Scris de Admin 05.08.06 17:12

O reparatie moralaData publicarii: 30/06/2006

La 65 de la Pogromul din Iasi a fost organizata prima conferinta stiintifica de anvergura pe tema acestui important si dureros eveniment din istoria nationala

In fiecare an, de 65 de ani, comunitatea evreiasca din Iasi a comemorat, cu durere discreta, Pogromul din Iasi. Tragedia din iunie 1941 a indoliat fiecare familie de evrei din consistenta comunitate evreiasca de atunci, numarind aproape 50.000 de suflete, adica jumatate din populatia orasului. Pina acum citiva ani, datoria memoriei fata de cele peste 13.000 de victime a fost o datorie exclusiv evreiasca. Abia dupa ce Romania a recunoscut oficial participarea la Holocaust, institutiile statului roman s-au asociat consistent manifestarilor comemorative. Presa si societatea civila au descoperit, la rindu-le, foarte tirziu subiectul.

Noutatea adusa de comemorarea din acest an este organizarea primei manifestari stiintifice de anvergura in Iasi, pe tema Pogromului. A fost un moment simbolic pentru lumea academica din Romania in general si din Iasi in special, care, trebuie sa o spunem cu tristete, a mentinut tacerea - cu citeva exceptii remarcabile -, si inainte de 1989, si mult timp dupa, fata de acest atit de important si semnificativ eveniment din istoria noastra nationala. Motivele sint multe - in special, interdictiile politice inainte de 1989, iar dupa 1989 - nationalismul politic si academic, lipsa de curaj si a sentimentului datoriei morale care marcheaza inca parti din lumea intelectuala, antisemitismul inca prezent in anumite medii, cinismul, ignoranta si sentimentul ca "istoria lor" nu are a face cu "istoria noastra", lipsa informatiilor si a accesului la surse directe etc. Sa speram ca aceste realitati stingheritoare vor stirni, in sfirsit, cuvenitele reflectii de natura etica, deontologica si profesionale in interiorul lumii academice.

Pe de alta parte, trebuie spus ca exista o destul de mare disponibilitate locala, in ultimii ani, pentru cunoasterea si asumarea Pogromului, a Holocaustului si a segmentului de istorie evreiasca din istoria nationala. La Universitatea "Al.I. Cuza", in cadrul Facultatii de Istorie, activeaza un Centru de Istoria Evreilor si Ebraistica, similar altor centre din orasele universitare. Centrul, infiintat gratie eforturilor ministrului de Externe Mihai Razvan-Ungureanu si sustinut energic de decanul Alexandru-Florin Platon, organizeaza un master bine primit de studenti care beneficiaza de colaborarea unor istorici prestigiosi din Romania si din afara si in care exista, printre altele, cursuri privind istoria si istoriografia Holocaustului. Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" furnizeaza o parte consistenta din corpul profesoral al masterului. Centrul a fost implicat in organizarea conferintei din acest an, alaturi de Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" (format dupa publicarea Raportului Comisiei Wiesel) si Comunitatea Evreiasca din Iasi.

Sint si alte semne incurajatoare. De exemplu, dupa cite se pare, Palatul Culturii urmeaza sa-si modifice in sfirsit tematica Muzeului de Istorie, incluzind in expozitia permanenta sectiuni privind Holocaustul si istoria comunismului.

Conferinta despre care am pomenit, la care au vorbit multi dintre cei mai buni specialisti din lume in chestiunea Holocaustului din Romania, a fost primita in general cu disponibilitate si curiozitate rezonabila (era, bineinteles, loc de mai bine). Participarea stiintifica locala a fost inca redusa, Iasul si Romania in general fiind in situatia de a-si forma abia de acum inainte mai multi specialisti in domeniu. Cunoasterea participarii Romaniei la Holocaust depinde inca in mare masura de o consistenta si admirabila asistenta academica din afara Romaniei (a unor cercetatori precum Jean Ancel si Radu Ioanid) si de suportul politic din interior. Se speram ca nu va mai dura mult pina cind centrul reflectiei stiintifice pe aceasta tema se va muta in Romania.

Scris de Admin 22.07.06 11:20

Transnistria - o noua perspectiva romaneasca

[font=sans-serif][size=9]In contextul integrationist romanesc (NATO, UE),neglijarea informatiilor de la sursa, din spatiul nistrean, reprezinta o valenta nepermis de neglijata atat a politicului, cat si a presei de analiza romanesti. Aceasta neglijenta duce la perpetuarea prejudecatilor decizionale si de imagine in mentalul colectiv autohton, cu reverberatii de intelegere deficitara in plan international. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Importanta strategica a Transnistriei nu se cere demonstrata: este punctul cel mai vestic al influentei Federatiei Ruse, in contact direct cu un NATO extins si joaca rolul virtual al unui Kaliningrad de Sud. Ea trebuie decriptata in mod profesionist, dar si pe intelesul opiniei publice consumatoare de media. Or, in acest domeniu, carentele sunt mari. Momentul 2006 este unul de exceptie cu care cu greu ne mai putem intalni: transformarile din zona sunt, pe cat de neasteptate, pe atat de spectaculoase. Majoritatea covarsitoare a publicului romanesc percepe (filtrat de presa) spatiul nistrean ca pe unul ostil, conflictual si totalitar. Cliseele vizeaza depozite mentale de imagini negative: criminalitate, droguri, armamente, trafic de persoane. Astazi, cand diferenta dintre clisee si realitate s-a diminuat semnificativ, consideram ca e momentul abordarii unor proiecte mult mai curajoase. [/size][/font]

[font=sans-serif][size=9]Adoptarea fratelui vitreg [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Daca Romania si Moldova sunt frati buni, dar cam certareti, Transnistria este fratele vitreg. Ne place, ori nu ne place, cateva adevaruri trebuie rostite, si ele nu sunt rostite tocmai de decizionalii nostri responsabili cu "externele". Indiferent de culoarea politica, in momentele acestea in care orice diplomatie constructiva a esuat, responsabilii nostri (MAE, Guvern, Presedintie) sunt pe langa subiect, tocmai pentru ca nu se sprijina pe adevarurile evidente. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Sa pornim cu esentialul, problema-cheie: ne place ori nu ne place, Transnistria este o structura statala aievea. Acolo traiesc peste 600.000 de oameni, din care un numar infim poate fi considerat vinovat de actiuni criminale, si care au acceptat prin referendum secesiunea din motive psihologice clare. La momentul istoric 1990, cu un URSS in prag de destramare, grupuri compacte de rusi si rusofoni s-au trezit peste noapte cu statut de minoritari in cadrul unor state nationale nou constituite. Efectele au fost aceleasi in toate statele succesoare Uniunii Sovietice. Fortele politice retrograde au dorit conservarea puterii pe segmente si au declansat conflicte sangeroase. Transnistria e doar un exemplu. Dar acel moment istoric este depasit astazi,. El e mentinut in viata artificial de cei care au inca totul de pierdut - un Vladimir Antiufeev, de pilda. in acest timp s-au structurat forte noi, mai lucide si mai pragmatice, a caror abordare a viitorului este in contradictie flagranta cu propriile elite de putere. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Nici macar obisnuitele adaosuri, "autoproclamata", "nerecunoscuta" nu se potrivesc cu realitatea. in clipa de fata, Republica Moldova este o structura statala federativa neproclamata, cu doi subiecti. Ne place, ori nu ne place, Federatia Rusa, Ucraina, OSCE si UE sunt state si organisme garante, tocmai ca o recunoastere a situatiei din teren. Orice disociere a calitatii de garant, de minima recunoastere, anuleaza insasi starea de pace, face caduca starea de non-beligeranta atinsa prin efort comun si aduce servicii grupurilor carora le convine perpetuarea tensiunii . Iar astfel de grupuri exista atat in Transnistria, cat si la Chisinau si la Bucuresti. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]O semirecunoastere a Transnistriei vine si din asistenta tacuta, discreta si eficienta a numerosi experti in stingeri de conflicte din zone cu o istorie prodigioasa in domeniu, ca Irlanda de Nord. Oameni ca Lordul Hilton sau Joe Camplisson, adevarate referinte in domeniu, au pus umarul la stingerea conflictului moldo-nistrean in cadrul procesului de la Nitra (Slovacia, 1994). Cati politicieni romani "cu staif" cunosc aceste aspecte, astazi? Nici n-au cum, pentru ca prima lor grija a fost sa fuga de aceasta problema ca de ciuma, inca de la sfarsitul sangerosului an 1992. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Putini dintre decizionalii nostri - mai degraba, putinii specialisti din serviciile secrete - cunosc si faptul ca la Tiraspol este in plina desfasurare un proces amplu de transfer de putere, ca o noua generatie de manageri mai tineri si nemurdariti de crime, s-a grupat in forme noi de expresie politica, iar sfarsitul epocii smirnoviste a inceput. Un roman de trista faima, colaborator apropiat al lui Igor Smirnov, Grigorie Maracuta, a fost inlaturat fara menajamente de la conducerea Parlamentului nistrean. Cel care a facut-o, Evgheni Sevciuc, este presedintele miscarii reformiste Obnovlenie ("Renovarea"). Sevciuc va candida cu sanse mari in decembrie 2006 la presedintia micii republici. Peste toate aceste evenimente "locale", dar cu efecte in toata regiunea, pluteste si umbra lui Victor Gusan, magnatul de la Sheriff. De pe acum, relatiile cu noile forte ar trebui sa devina prioritare. Fara ura, fara ranchiuni si fara resentimente de tip Razboi Rece. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Reunificarea intereselor economice [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]O oferta separata, o mana intinsa pe baze comerciale, n-are nimic de-a face cu implicarea directa in procesul de pace. Ea ar servi intereselor tuturor factorilor economici, care isi dau seama tot mai clar ca legatura dintre dezvoltarea economica neingradita si cresterea gradului de prosperitate e singura cheie viabila pentru detensionare, armonizare, incredere si schimbarea mentalitatilor revansarde. Reunificarea intereselor economice este seriosul preludiu al reunificarii politice. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Iar daca, la Chisinau, elita de putere se crispeaza la astfel de idei, cei de la Tiraspol sunt, categoric, mai pragmatici. si din ce in ce mai deschisi. Iar cai sunt destule. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Un birou al Camerei de Comert din Bucuresti deschis la Tiraspol, dar si un reprezentant al Camerei de Comert Nistrene la Bucuresti ar debloca mentalitati intepenite in resentimente, fara sa contravina flagrant unui statut de beligeranta subinteles de lasii politicii conflictuale. Ar fi un gest de pace. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Multi din copiii din Moldova vin in vacante in Romania, chiar si din Transnistria. Dar acestia sunt filtrati de Chisinau. Ideal ar fi ca Guvernul Romaniei sa invite sute de copii, mai ales din familii ruse si ucrainene, care, apoi vor servi cauza reconcilierii mult mai bine decat cohorte de diplomati sclerozati. Am fost in familii rusesti care vad in Romania Vestul prosper si care isi indeamna copiii sa invete romaneste, pentru universitati ulterioare. N-am citit nimic despre asa ceva in presa de la noi. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Ministrul Economiei nistrene, Elena Cernenko, mi-a spus ca asteapta capital romanesc in Transnistria si ca exista fonduri nistrene apte de investitii serioase in Romania. Poate aude cineva si la Camera de Comert Bucuresti. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Poate ca nici nu e nevoie sa se distruga insemnele regimului comunist si statuile lui Lenin din enclava ex-RSSM; Hollywoodul ar plati enorm pentru aceste "exterioare", altceva decat butaforia inexpresiva din studiourile proprii. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Privatizarea celui mai mare combinat de coniacuri din fosta URSS e in toi, iar primul pas ar fi demersurile - usoare, de altfel, interesul e comun - pentru deschiderea unui magazin de prezentare al KVINT Tiraspol. Succesul ar fi total. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Trei state romanesti cu sanse mai mari, impreuna [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Cel care mi-a vorbit recent despre acest fapt a fost Vladimir Ostanin, juristul Camerei de Comert din Tiraspol, exprimand o speranta care cuprinde tot mai multi nistreni din noile generatii, plini de ambitii, dar blocati de izolarea secesionista. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Sorin Rosca Stanescu afirma intr-un recent editorial ca "trebuie sa ne tinem de neamuri", o premiera in opinia de presa de la noi, numindu-i pe cei trei lideri. Basescu, Voronin, Smirnov (maine, poate, Sevciuc), acesti "omologi" romani, trebuie convinsi din exterior de marile avantaje ale impacarii istorice. Daca in privinta lui Voronin, lucrurile sunt ambigue - el nu doreste extinderea autoritatii romanesti pentru ca intreaga piramida de putere al carui beneficiar si dirijor este, s-ar prabusi - in privinta elitei de putere de la Tiraspol, in profund glisaj spre deschidere, lucrurile sunt mai simple. Nistrenii produc mult si bine si trebuie sa vanda, iar conditionarile rusesti au devenit sufocante. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Poate ca lucrurile se vor rezolva mai simplu decat ni se pare noua acum, totul tine de o raspundere neasumata pana in prezent. Tine de curaj si de viziune. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Referendum in Transnistria [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]In Transnistria va avea loc, pe 17 septembrie, un referendum privind independenta acestei regiuni fata de Republica Moldova, informeaza BBC. O decizie in acest sens a fost adoptata de catre parlamentul transnistrean, sau Sovietul Suprem - cum este numit de catre administratia de la Tiraspol. Decizia a fost adoptata aproape unanim. In favoarea ei au votat 38 din cei 39 de deputati prezenti in sala, iar unul s-a abtinut. Sovietul Suprem de la Tiraspol numara 43 de deputati. Autoritatile de la Chisinau au anuntat ca nu vor recunoaste rezultatele referendumului, pe care il considera ilegal. Potrivit Agentiei oficiale de stiri din Transnistria, Olvia-press, locuitorii regiunii vor fi chemati sa raspunda la doua intrebari: daca sunt de acord ca Transnistria sa fie independenta de Republica Moldova si daca accepta ca, pe viitor, regiunea sa se uneasca cu Rusia. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]"Vointa poporului" [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Grigore Maracuta, deputat in Sovietul Suprem de la Tiraspol, a explicat pentru BBC: "Intotdeauna conducerea Moldovei spunea ca poporul care locuieste in republica noastra Nistreana este de acord sa intre in componenta Moldovei, sa formeze o tara comuna cu ea, dar numai conducerea e impotriva. Haideti si-om intreba poporul daca el e de acord sa faca asa cum propune conducerea Moldovei. [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Liderul administratiei transnistrene, Igor Smirnov, crede ca, in prezent, are loc impartirea definitiva a teritoriului fostei URSS si, "in aceste conditii, Transnistria trebuie numaidecat sa-si stabileasca prioritatile de dezvoltare, bazandu-se pe dorinta poporului". [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Stupoare la Chisinau [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Decizia Sovietului Suprem de la Tiraspol a inflamat spiritele la Chisinau, care s-au grabit sa anunte ca nu vor recunoaste rezultatele referendumului "ilegal". Presedintele Vladimir Voronin s-a aratat indignat: "Ce popor locuieste in Transnistria? Ce fel de independenta cere el si fata de cine? Acolo, ca si peste tot in tara noastra, e aceeasi componenta nationala. Poate ca sunt mai putini moldoveni, deoarece, in ultimul timp, ei sunt fortati sa plece de acolo, iar in rest e acelasi lucru." [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Presedintele Voronin a subliniat ca nu poate exista nici o similitudine intre cazul provinciei Kosovo si cel al Transnistriei, asa cum ar incerca sa demonstreze consilierii "unor presedinti". Aluzie clara la Rusia, care a declarat in repetate randuri ca atat conflictele din Balcani, cat si cele din spatiul ex-sovietic, ar trebui rezolvate dupa aceleasi principii. Potrivit lui Voronin, este vorba despre manevre polticianiste, menite sa "distraga atentia transnistrenilor de la problemele cotidiene" [/size][/font]
[font=sans-serif][size=9]Mai multe organisme internationale, cum ar fi Uniunea Europeana sau OSCE, dar si Ucraina, au anuntat anterior ca nu vor recunoaste rezultatele acestui referendum, pe care il considera ilegal. Ucraina pare sa fi devenit chiar piatra de incercare in cadrul Parlamentului transnistrean. Unii deputati transnistreni, printre care si Vladimir Bodnar, se declarasera nemultumiti de faptul ca referendumul va viza doar relatiile cu Rusia si nu cele cu Ucraina, fapt ce ar putea deranja Kievul. Transnistria nu este singura regiune in care va avea loc un astfel de referendum. Ele se vor desfasura si in alte doua republici separatiste din spatiul ex-sovietic - in Abhazia si Osetia de Sud - aflate oficial pe teritoriul Georgiei. [/size][/font]

http://www.ziua.ro/display.php?id=204043&data=2006-07-22

Scris de Admin 21.07.06 15:32

Nonagenarul „nazist” de la Iaşi, achitat post-mortem
Denunţul calomnios a fost făcut de o femeie care viza recompensa de 10.000 dolari oferită de Centrul israelit „Simon Wiesenthal”.
Bătrâneţea îl ţintuise la pat, dar apelativele „fascist” sau „criminal de război” i-au grăbit sfârşitul. Ioan Alexa (96 de ani) era acuzat că ar fi compus „trenurile morţii” şi că ar fi masacrat evrei la Iaşi şi Dorohoi şi primise această veste chiar în ziua în care sărbătorea 71 de ani de mariaj cu Elisabeta. „După un trai aşa frumos mi se pregăteşte o aşa odioasă ieşire din viaţă”, ofta neresemnat bătrânul. După trei luni de amarnice frământări, Ioan Alexa (instructor regional CFR, pensionat) a sfârşit-o cu viaţa. Aproape imediat, la groapă i-a urmat şi femeia care i-a fost alături trei sferturi din veac. Nenorocirea a venit peste cei doi la finele anului trecut, cu 7 luni înainte ca Ioan Alexa să fie reabilitat de magistraţi. „Patriarhul” căilor ferate – după cum fusese numit într-un necrolog de către foştii elevi – căzuse victima unei ieşence râvnitoare la recompensa de 10.000 dolari oferită de Centrul israelit „Simon Wiesenthal” din Ierusalim (celebru în lume pentru aducerea în faţa judecătorilor a marilor criminali de război, centru înfiinţat în scopul păstrarii memoriei Holocaustului).

Mariana Maxim a făcut denunţul calomnios pe calea undelor. Directorul Centrului evreiesc, Efraim Zuroff, s-a adresat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, solicitând investigaţii din care să reiasă dacă Ioan Alexa ar fi „participat personal la uciderea evreilor în Dorohoi, precum şi în Iaşi, iar după război şi-ar fi luat identitatea unui soldat care fusese ucis”. Alături de nonagenar, mai erau pârâţi Ion Antonie, Ionel Brotac şi Dionisie Alexandru Ghermani, între care unul a răposat şi un altul era rezident în Germania). Printr-o rezoluţie datată 7 iulie 2006, Ioan Alexa a fost absolvit de orice vină.

„Cine poate reconstitui raţionamente de acum 65 de ani?”, se întreba nonagenarul în ziua denunţului. Magistraţii militari au reuşit, scotocind arhivele şi audiind martori care cunoşteau pârâtul încă din perioada interbelică. „Nu există vreun indiciu în sensul absenţei sale motivate sau nemotivate de la locul de muncă (n.r. fost şef de gară la Rafaila, Vaslui). CFR erau considerate o a doua armată a ţării. Este greu de acceptat că Alexa Ioan ar fi putut părăsi raza de competenţă, mai ales în condiţii de război”, precizează rezoluţia. „Altminteri ar fi fost împuşcat”, a completat fiul, Dimitrie Alexa, cadru universitar la Iaşi, preocupat să reabiliteze memoria tatălui, după cum i-a făgăduit. Denunţătoarea a descris fapte petrecute între 1940 şi 1941, deşi este născută în 1957. Mariana Maxim nu a putut fi audiată, fiind plecată la muncă în străinătate. „A furnizat telefonic o informaţie laconică. Motivul real al furnizării informaţiei a fost acela de a obţine recompensa de 10.000 dolari oferită pentru cei care ajută la prinderea participanţilor la Holocaust”, mai precizează rezoluţia. Recompensa promisă de instituţia evreiască se acordă numai după ce o persoană este dovedită în Justiţie de colaboraţionism cu naziştii şi condamnată irevocabil pentru crime de război (fărădelegi imprescriptibile). „Se reţine fără dubii că Ioan Alexa nu a participat la săvârşirea unor asemenea fapte, nu şi-a schimbat identitatea dobândită la naştere şi nici nu a participat la săvârşirea pogromurilor de la Dorohoi şi Iaşi şi nici la alte asemenea atrocităţi”, conchide hârtia cu antentul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Urmaşii lui Ioan Alexa au cerut magistraţilor să o cerceteze pe Mariana Maxim pentru denunţ calomnios.
http://www.gandul.info/2006-07-21/actual/nonagenarul

Scris de Admin 09.07.06 19:44

EVADĂRI FERICITE
O carte răvăşitoare dedicată unei odisei contemporane fără echivalent a publicat Zoltán Tibori Szabó – jurnalist maghiar clujean de reputaţie internaţională consolidată – sub titlul Frontiera dintre viaţă şi moarte. Refugiul şi salvarea evreilor la graniţa româno-maghiară (1940 - 1944) la Bucureşti, Ed. Compania, în 2005. Originalul maghiar a apărut în 2001, la Cluj, sub egida Minerva Művelődési Egyesület / Asociaţia Culturală Minerva. Angajat al cotidianului maghiar Szabadság din Cluj, autorul a dobândit prestigiu dincolo de hotarele României, publicând – cum era şi de aşteptat – în Ungaria, dar şi, lucru mai puţin frecvent, în S.U.A., unde în a doua parte a anilor ‘90 a fost pentru o perioadă bursier al unor instituţii academice.

Ocupându-se de anii celei mai mari crize din istoria comunităţilor de evrei din nord-vestul Ardealului, Zoltán Tibori Szabó se situează, cum se poate lesne sesiza, de-a curmezişul mai multor curente. Domnia sa pare să întrerupă cu curaj tradiţia de-acum bine stabilită a majorităţii publiciştilor minoritari care fac din cauza afirmării drepturilor propriei comunităţi o prioritate ce, nu o dată, interzice nuanţările şi amână orice alte tentaţii. Neuitând nici o clipă că este maghiar, jurnalistul se interesează, totuşi, de tragedia Shoah pricinuită de regimul politic de extremă dreaptă din Ungaria vremii celui de-al doilea război mondial. Desigur, în această direcţie nici o naivitate nu este permisă: avem realmente de a face cu un spirit democrat şi tolerant care pune adevărul istoric mai presus de orice adeziune şi afiliere.

Atacând un asemenea subiect, cercetătorul nu contrariază doar pe aceia dintre co-etnicii săi care i-ar putea reproşa că aduce prejudicii unei comunităţi şi aşa confruntate cu dificultăţi în menţinerea şi ameliorarea propriului statut. Fără îndoială că el provoacă şi mediile româneşti. Oricât de fericite ar fi acestea să poată demonstra că nu doar mareşalul Antonescu a deportat evrei şi romi în Transnistria, supunându-i, practic, „soluţiei finale”, ci, iată, şi vecinii maghiari s-au făcut vinovaţi de crime cel puţin la fel de înfiorătoare, există, totuşi, un consens cvasi-generalizat că despre lucrurile incomode este mai potrivit să păstrăm tăcerea. Nu mă mir, de aceea, că până în acest moment, cu puţine excepţii, confraţii români ai autorului au preferat să privească în altă direcţie, să citească alte cărţi sau, dacă au citit-o şi pe aceasta, să nu o comenteze. Ar fi greşit să se creadă că aici acţionează o cenzură exterioară, datorită factorului politic sau bisericii sau mai ştiu eu cui. Cea care împiedică purtarea unei discuţii deschise şi, în cele din urmă, eliberatoare este mentalitatea dominantă, rod al unei educaţii persistente ce ne face depozitarii marilor valori ale umanităţii, incapabili de săvârşirea răului etc. Dacă Zoltán Tibori Szabó nu este discutat – fie şi critic – în mediile româneşti este, prin urmare, nu dintr-o incapacitate de a i se estima contribuţia (chiar la Cluj există un redutabil Institut de Studii Iudaice care a şi format, în cei şaisprezece ani ai săi de funcţionare, mai mulţi experţi de prima mână), ci pentru că sarcina de a accepta sfâşierea propriilor reprezentări despre trecutul nostru comun este prea dificilă, pesemne.

Modificarea acestei atitudini nu mai poate întârzia, totuşi. Somaţiile vin de pretutindeni. Alături de cărţile lui Jean Ancel, Michael Shafir, Radu Ioanid, Leon Volovici, de Jurnalul lui M. Sebastian şi de scandalul iscat de romanul Basarabia şi de eseul Săptămâna Roşie ale lui Paul Goma, cartea lui Zoltán Tibori Szabó tradusă în 2005 nu poate decât să lărgească o breşă ce nu se mai lasă astupată prin declaraţii de circumstanţă. Nu este de mirare că, în atmosfera marcată de asemenea apariţii, raportul comisiei Wiesel a apărut ca o primă luare oficială de atitudine în România.

Documentarea meticuloasă, dintr-o abundenţă de surse – unele tipărite, altele inedite, izvoare orale şi chiar informaţii obţinute de la terţi –, coroborarea lor cu atenţia şi strădania mereu reînnoite de a obţine o versiune corectă asupra faptelor sunt, toate, merite care fac din cartea lui Zoltán Tibori Szabó un necesar popas bibliografic pentru oricine se interesează de temă. Astfel, nu mai este nici o surpriză la lectură că autorul pune în joc un stil echilibrat, a cărui densitate emoţională provine din vocile protagoniştilor, ale martorilor care alimentează discursul, şi nu din artificii retorice. Tot de aici se trage şi tensiunea multor pagini ce fac din Frontiera între viaţă şi moarte o saga colectivă, de alură romanescă, un soi de continuare a descrierii campaniilor militare în tradiţia Stendhal – Tolstoi, prin urmărirea destinului colectivităţii, prin însumarea şi întreţeserea firelor destinelor individuale. Din acest punct de vedere aş asemăna volumul de faţă, păstrând, desigur, proporţiile, cu Ziua cea mai lungă a lui Cornelius Ryan ori – dintr-o asemănare observabilă, de astă dată, şi la nivelul desenului – cu Jacques de Launay, în Marea prăbuşire. 1944 – 1945 (unde se prezintă cu compasiune soarta civililor germani prinşi sub tăvălugul Armatei Roşii triumfătoare). Exact la antipodul construcţiei lui Zoltán Tibori Szabó, preocupat să releve omenia atâtor modeşti cvasi-anonimi care au făcut tot ce se putea face pentru a-i salva pe evreii prigoniţi, indiferent de etnie, de adeziunile politice şi de apartenenţa religioasă, aş plasa, în schimb, în această topografie bibliografică, faimoasa carte a lui Jan T. Gross, Vecini. Suprimarea comunităţii evreieşti din Jedwabne, Polonia. Trebuie spus că preocupări pentru reconstituirea unor istorii ale unor categorii de marginali, persecutaţi ori oprimaţi se scriu şi de către autori români. I-aş pomeni aici pe timişorenii Daniel Vighi, Viorel Marineasa şi Smaranda Vultur, ale căror lucări despre deportarea şvabilor în Bărăgan, despre evreii bănăţeni se întâlnesc cu cele ale clujeanului Doru Radosav ori cu culegerile de documente editate – tot la Cluj – de Lucian Nastasă şi colaboratorii săi. Totuşi, deocamdată nici unul dintre cercetătorii români nu s-a apropiat cu o cutezanţă egală cu a colegului maghiar de aceeaşi temă ori de cea simetrică acesteia, tema Transnistriei.

Monografia lui Zoltán Tibori Szabó aduce şi surprize. Voi menţiona aici în treacăt – pentru a nu strica în vreun fel bucuria descoperirii prin lectură personală – elucidările legate de figura lui Raoul Şorban, personaj prezent în mod copios pe tot parcursul lucrării. Pentru astfel de clarificări punctuale, ca şi pentru tulburătorul întreg, cartea despre refugiul şi salvarea evreilor la graniţa româno-maghiară se cuvine citită integral şi cu promptitudine.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Pecican1.htm

Scris de Admin 09.07.06 15:09

Totul despre Transnistria

Transnistria מn sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre¹.Prin romגni transnistrieni מnţelegem מnsă pe toţi cei de dincolo de Nistru,cuprinzגnd Podolia şi mergגnd pגnă la Nipru ba chiar Don, מn Crimeea, Caucaz şi Siberia.

־nceputurile מntinderii marginii estice a romגnităţii la est de Nistru se regăsesc מn simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci מntre supuşii lui Burebista care la gurile Bugului stăpגnea Olbia şi romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a מnceput מntre romגni şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat מn decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpגnirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul rגului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care מi vor preceda pe cazaci². Istoricul ucrainian V.B.Antonovici scria מn 1885 că nici dreapta nici stגnga Nistrului ,,nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”.³Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va מmpiedica realizarea statului moldovean מn sec.XIV, principatul de la Baia alăturמndu-se altor aşezări romגneşti mai vechi, unele răspגndite pגnă מn Polonia şi Volhinia.⁴־ntre voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia.⁵ ־ncă la debutul mileniului al II-lea, această romanitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalגnd prezenţa ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi ,,volohove” מn zonă.⁶ ־n Crimeea ne מntגmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o ,,unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar מn sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica מn aceeaşi colonie⁷, elementul romגnesc cunoscגnd iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă.

La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpגnire pe această fortificaţie şi מi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii.⁸⁷

Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinגnd ,,de fapt nimănui” deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă ,,nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce מn ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova מntre 1455-1475.

Cazacii romגni

Ştefan Bathory מntr-o scrisoare către מnalta Poartă arată că מntinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi romגni. Cazacii sunt strגnşi dintre moscali şi romגni.⁸Prin denumirea de cazac, tătarii מnţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei.⁹ După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli מn Moldova de mai multe ori aducגnd cu ei ,,Domnişori” -fii adevăraţi sau מnchipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de מntreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor מncerca şi alţi romגni din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă¹⁰, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor מl vor mai deţine dintre romגnii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sגrcu, Opară, Trofim Voloşanin (Romגnul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor מn lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI - XVIII, מnalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (מn Pereiaslav), Martin Puşcariu (מn Poltava), Burlă (מn Gdansk), Pavel Apostol (מn Mirgorod), Eremie Gגnju şi Dimitrie Băncescu (מn Uman), Dumitraşcu Raicea (מn Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (מn Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (מn Raşcov), Petru Apostol (מn Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654¹¹, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mגndra, Ghinea şi Brגnca vor intra מn servicul Rusiei.¹²

Domnii Moldovei au stăpגnit Transnistria

După ce מn 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de ,,ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce מn 1602 boierii ¹³ vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei şi Ucrainei”¹⁴ מmplinind pe lגngă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman¹⁵ şi administrator al Ucrainei, unde מn vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate מn romגneşte.¹⁶ Dacă pגnă acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic מn zona transnistreană avגnd מn stăpגnire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea.¹⁷

Consecinţă a stăpגnirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă pגnă la 1765 să administreze şi malul stגng al Nistrului.¹⁸

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. ־n noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit מn sec. XVIII pămגnturi boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea מncă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). ־ntr-un recensămגnt din 1793, מntre Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti.¹⁹

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii romגne

Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov.²⁰ ־ntr-un act dat la Thighina מn 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: ,,mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al מntregii Ucraine a hanului”.²¹ ־n cגteva rגnduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav מn fruntea căreia מnsă era romגnul Gavril Bănulescu-Bodoni care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul ,,fiindcă מn ţinutul Oceacovului precum şi מn Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va מnfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa.²² Pe malul stגng al Nistrului şi pe alocuri şi מn stepa Chersonului pגnă la Bug, erau aşezări מn care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei pגnă aproape de Kiev era מn stadiul de colonizare abia cu două decenii מnainte de răpirea Basarabiei.²³

־n 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.²⁴

Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (II)

Capitala unei ţări poartă numele unui romגn transnistrean

Ruşii vor ajunge מn 1772 la Bug, מn 1792 la Nistru şi מn 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute מntre graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămגnă nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 a trecut cu sine Nistrul 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni מn luptele cu turcii şi מncheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinגnd recunoaşterea independenţei ţării.²⁵ La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterinei a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de ,,transplantare a populaţiei amגnduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi מntre Nistru şi Bug ,,două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba că acestei ,,Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A.I.Mavrocordat.²⁶ Acordגnd scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurגnd autonomie, biserică romגnească, magistraţi romגni, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi מn limba romגnă şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgגnd deja romגni din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici romגneşti.²⁷ Se făceau colonizări chiar şi מn jurul Kievului dar şi מn sudul Rusiei, aducגndu-se cגte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat מn Crimeea, la Marea de Azov pגnă מn Caucaz sau מn Dombas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A.Golopenţia מn cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug מntre 1942-1944 găsesc מn oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrגnii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei.²⁸

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stגng al Nistrului: Tiraspol מn faţa Tighinei şi Ovidiopol מn faţa Cetăţii Albe.²⁹ Marea majoritate a transnistrienilor fiind romגni, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mגna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lגngă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia ,,Moldovanca” populată cu romגni va deveni un oraş מntreg cu peste 40.000 de locuitori.³⁰

Romגnii pun bazele culturii ruse

־n 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri מn limba romגnă (versuri originale şi traduceri de I.Cantacuzino).³¹ ־n 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că מn Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.³²

Cultura romגnească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin romגnii ce şi-au găsit rosturi מn Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi מntemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul romגn Paul Berגndă este מntemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lגngă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost מnvăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al מmpăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi מntגi curator al universităţii din Moscova.³³ Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie ( trecut peste Nistru מmpreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova מşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor מn ,,Istoria romגnilor din Transnistria” mai aminteşte de un romגn Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Romגnul) de asemenea diplomat al Rusiei.³⁴ Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă מncepe cu Antioh Cantemir. Prin D.Cantemir, prin Spătaru Milescu (care מn China la popasuri dă comandă cazacilor să מi cגnte ,,Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură.³⁵

־n 1737 se năştea מn Rusia, Nic Bantגnş Camenschi urmaş de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii.³⁶ Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort מn 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse מn Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor מn 1878 מn regiune.³⁷ ־n 1854 se stingea la Odessa Al.Sturza, filozof al religiilor. N.Donici a מntemeiat מn 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică.³⁸ Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba romגnă la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L.S.Berg, afirma: ,,Moldovenii ce locuiesc מn Moldova, Basarabia şi pגnă מn guberniile מnvecinate, Podolia, Herson, iar מntr-un număr mai mic מn gubernia Ecaterinoslav sunt romגni”, iar Take Ionescu privitor la Rusia ,,este duşmanul nostru natural”.³⁹

Toponimia confirmă romגnitatea Transnistriei

Iată מn continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţג, Bגrliadca (lגngă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lגngă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (מntre Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lגngă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lגngă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urגta, Şerbani, Arnautovca (lגngă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lגngă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lגngă Gaisגn) etc.

Th. Burada מnfăţişează din gubernia Cherson מn 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlגc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromגn Burada מn 1906 găseşte מn Podolia satele romגneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Rגbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.⁴⁰

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau מn Cherson şi Podolia 532.416, מn Ecaterinoslav 11.813, iar מn Taurida (Crimeea) 4.015 romגni. Aprecierile asupra cifrelor reale merg pגnă la 1.200.000. ־ncă de la mijlocul secolului XIV se găseau מn Transnistria peste 400 de sate curat romגneşti.⁴¹

Alexis Nour (care a identificat מn Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact romגneşti spre răsărit Glodoşi -cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul מnsă la 200-250 km de la Nistru.⁴² Acesta a găsit מn Kiev un liceu care purta numele celui care מl מntreţinea prin donaţii uriaşe ,,Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele מl purta şi o stradă מn Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc.⁴³

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dגrla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc.⁴⁴

Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (III)

־n 1918 Transnistria cגnta ,,Deşteaptă-te romגne”

־ntre 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus מn Transnistria la Balta o ,,mişcare” pentru reintroducerea limbii romגne מn biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau מn pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se מmpărţeau gazete מn limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi מnchis. Autorităţile vor permite מnsă folosirea limbii romגne מn biserici.⁴⁵
Pe vremea cגnd ni se oferea Odessa

־n 1914 Austria promitea Romגniei ,,toată Basarabia cu Odessa “ promisiune ce o va reמnnoi.⁴⁶

Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni מn Ucraina a avut un rol benefic מn redeşteptarea conştiinţei naţionale la romגnii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii romגni vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgגnd de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri romגni din armata rusă care vor avea şi ei o puternică מnrגurire asupra studenţilor din Odessa şi מmpreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. ־n 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor romגni la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvגnt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru romגnii de dincolo de Nistru, iar מn 14 aprilie se מnfiinţase ,,Asociaţia מnvăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”.⁴⁷ Congresul מnvăţătorilor romגni din Rusia ţinut la Odessa a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate מn limba romגnă.

,,Pe noi cui ne lăsaţi?...”

־n şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta מmpotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei.⁴⁸ Acelaşi מmpreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce ,,Deşteptarea -societate naţională a romגnilor din Ucraina” מnfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

Congresul ostăşesc moldovenesc de la מnceputul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărגt ca מn Sfatul Ţării, romגnii de peste Nistru să deţină 10 mandate.⁴⁹ S-a mai cerut Ucrainei să recunoască romגnilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor romגni de vגrstă şcolară.⁵⁰ La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a מntrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămגne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.⁵¹

La 17 decembrie s-a organizat un congres al romגnilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol מn 16 noiembrie şi Grigoriopol מn 21 noiembrie hotărגndu-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare מn limba romגnă şi alfabet latin; introducerea limbii romגne מn biserici, justiţia מn limba băştinaşilor, medici romגni la sate, moldovenii să facă armată מn oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi מn Rada ucraineană. S-a mai hotărגt tipărirea de gazete, מmpărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mגine, din copacul nostru va rămגne buturuga”.⁵² Trimisul Radei ucrainene a urat מn מncheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.

Comitetul Naţional Romגn ales a deschis 52 şcoli romגneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele romגneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a מnceput să introducă si מn administratie şi מn justiţie cunoscători ai limbii romגne. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul romגnesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară מn limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. ־n satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casă” de V.Alecsandri. Pגnă ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, מn şcoli şi מn 1919 se mai cגnta ,,Deşteaptă-te romגne”.

־n 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stגnga Nistrului מn calitate de deputat מn Rada ucraineană ia cuvגntul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui.⁵³ Se preconiza un congres general al romגnilor din Ucraina מn iunie 1918 dar abia מn decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor מntr-un stat naţional. La 21 martie 1919, מn urmărirea bandelor bolşevice, romגnii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

La Conferinţa de pace de la Paris, Romגnia nu a reclamat Transnistria şi rămגn de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a מnfăptuit atunci, fiind siliţi să מnfrunte מncă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut מn Măhala lגngă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Romגnia) perioada a fost ,,mai grea şi mai cumplită”.⁵⁴ ־ntr-o cuvגntare ţinută la Varşovia מn noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că ,,600.000 de romגni trăiesc dincolo de frontiera estică”.⁵⁵ ־n aprilie 1920 מncep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala מntinzגndu-se מn raioanele Codגma şi Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusă” spunea că ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). ־n 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După מnăbuşirea מn sגnge a acestora s-au făcut deportări מn masă.⁵⁶

Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (IV)

RASSM-un stat romגnesc מntre Rusia şi Romגnia Mare

Opoziţie ucraineană la crearea RASSM

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărגte de ucrainizare, la 3 septembrie se מntrunesc la Balta delegaţii satelor romגneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome.⁵⁷

Şi totuşi מn 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească⁵⁸ מn cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bגrzula מn aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafaţă , la 1934, de 8.434 km² şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% romגni, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bגrzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Rגbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţגţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că ,,crearea unui stat romגn מntre Rusia şi noi” va permite dezvoltarea מn URSS ,,a unei vieţi naţionale romגneşti”.⁵⁹

Tiraspolul מn alfabet latin

Moştenirea lăsată de ţarism era מnfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii מn mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească.⁶⁰ Demn de menţionat că מn RASSM i s-a spus limbii pe nume după cum reiese din paginile săptămגnalului ,,Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): ,,s-a hotărגt ca מn şcoale, case şi מn aşezăminte de cultură romגnească să se מntrebuinţeze limba romגnească”.⁶¹

Au funcţionat 145 şcoli romגneşti gimnaziale, 18 şcoli romגneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară romגnească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: ,,Plugarul roşu”, ,,Moldova Socialistă”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literară”, ,,Octombrie”, ,,Scגnteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat şi secţie romגnă la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tגnăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică.⁶²
Revenirea la ,,limba moldovenească” s-a făcut cu puşca

־n 1937 מnsă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă⁶³ şi exterminată מn mod barbar. ־ncepגnd cu מntregul guvern al republicii şi terminגnd cu inimoşii scriitori transnistrieni מntre care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrגncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers pגnă acolo מncגt מn satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost מmpuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168.⁶⁴

Datorită colectivizărilor forţate şi מnchiderii bisericilor (מncheiată מn 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atגt de intens מncגt a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atגt de mare מncגt la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna romגnilor transnistrieni”⁶⁵ condusă de Şt. Bulat, ,,Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Nouă” redactată de N.Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă מn cei pe care מi descopereau trecגnd Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, מnsă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie מn parlament şi מn presa internă şi internaţională.⁶⁶

־nainte de 28 iunie 1940 şi מn zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii ,,מntrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc מn paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere מn Sovietul Suprem al URSS de a מntruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

Kremlinul comandase culegerea de date מn vederea luării hotărגrii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A.Scerbacov care ţinגnd cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lגngă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care מmpreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codגma, Cotovsc, Ocna Roşie, Rגbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.⁶⁷

Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lגngă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codגma, Balta şi Pesciana.⁶⁸

Sfגşierea Transnistriei

Kievul מnsă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lגngă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codגma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk).⁶⁹ Deşi מn urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G.Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM⁷⁰, מn 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM מn varianta propusă de Ucraina.⁷¹

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei מn componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codגma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Rosie).⁷²

Iată cגteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hגrtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bגrzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pגrlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strגmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutגi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţגbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brגnza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele romגnesti vor fi schimbate: Bגrzu מn Kotovsk, Mărculeni מn Dimovka, Voloşca מn Pisariovka, ־ntunecata מn Svetloe, Nani מn Ananiev, Vrabie מn Vradievka, Valea Hoţului מn Dolinskoie, Mălai מn Karataevka, Urגta מn Elenovka etc.⁷³

Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.⁷⁴

Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (V)

Transnistria-a XI-a poruncă a decalogului romגnesc

Sub administraţie romגnească

־ntre 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, Romגnia a avut sub administraţie temporară ,,Transnistria” ce se מntindea מntre Nistru şi Bugul de pגnă la limanul Niprului, iar מn nord pגnă la apa Niomjגi şi a Rovului. Teritoriul מn suprafaţă de 44.000 km² şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost מmpărţit מn 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Rגbniţa, Tiraspol, Tulcin. ־n vederea deschiderii şcolilor la 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a מnvăţămגntului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei.⁷⁵

Păstrגnd vechea מmpărţire מn 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din Romגnia. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, מn 1943 nu erau מncă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, romגneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: ,,Transnistria”, ,,Glasul Nistrului”, ,,Bugul”, ,,Gazeta Odessei”, ,,Ţara Bugului””, ,,Molva”. La Tiraspol s-a מnfiinţat Liceul romגnesc ,,Duca Vodă”, iar cinematografe מn Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc מn toate satele Transnistriei.⁷⁶ ־n satul Hגrjău au fost repatriaţi romגni din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate מntre Prut şi Bug la מnceputul acţiunii).⁷⁷ Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti - Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani.⁷⁸

־n 1944 odată cu מnaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost מncorporată מn RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Rגbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia מn componenţa RSS Moldoveneşti, situatie existentă şi מn prezent.

O Romגnie extrem-orientală

־n 1966 R.Udler precizează că 240 localităţi cercetate מn cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau מn Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), מn RSSA Abhazia, מn Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V.Buescu aduce date noi privind diaspora romגnească de peste Ural. ־n regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. ־n satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai מntגi fuseseră colonizaţi מn Simferopol. ־n satul Abiarski a מntגlnit familii cu numele Şeptechiţă. ־n regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc iar מn satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate romגneşti sunt מn jurul Omskului şi Akmolinskului şi מn regiunea Tansk. ־n jurul oraşului Irkutsk există romגni, unul din sate fiind Ceremskov. Lגngă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zגmbreni, Bogatגrca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzגnd la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lגngă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. ־n Manciuria erau מnainte de război 20.000 de romגni. S-au semnalat pescari romגni din Primorsk care au cerut azil מn Japonia.⁷⁹

־ntre multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale romגnilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea מn Siberia şi Kazastan מntre 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Romגnii extrem-orientale.⁸⁰

Cגţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

־n Ucraina, la recensămגntul din 1989, existau la est de Nistru romגni מn regiunea Odessa care cuprinde מnsă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128).⁸¹ Exista מn 1992 la Odessa o Societate Culturală Romגnească ,,Luceafărul” care edita şi un săptămגnal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămגnal că este un ,,alin pentru durerea ce mă מncearcă” şi că ,,ne dor schimbările cărora au fost supuse cגndva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de ,,existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri”.⁸²

Interesele ruseşti מn zonă a căror expresie este conflictul מnceput מn 1992 şi tendinţele centrifuge continuate pגnă מn prezent מmpiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru romגnii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la מnceput 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, מn urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T.Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii ,,Transnistria”⁸³ anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) şi nr. 12 din Rגbniţa⁸⁴. ־n מntreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); מn Tiraspol unde מn 1940 aveau 65% mai deţineau מn 1989 abia 12%.⁸⁶

־n Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I.Capiton Lupol) מnvăţătoarea Maria Gherasim Isaicul מn timpul conflictului pleca şi se מntorcea de la şcoală purtגnd cu ea, tricolorul. ־ntr-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o מn fגntגnă.⁸⁵ Ferice de copiii ce au avut-o מn frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti romגni (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese מn Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicגnd Romגniei.

Cu gגndul la aceşti bravi romגni transnistrieni va fi zis probabil C.Coposu că ,,integritatea noastră teritorială pגnă la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfגntă, ca a XI-a poruncă a decalogului romגnesc”.

Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lגngă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este מn Basarabia. ־n 1992, după ce armata Moldovei a intrat מn Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plגns de necaz. Chişinăul este מndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională מn zonă מnsă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de romגn ce se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut מn beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sגrbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromגni, meglenoromגni şi istroromגni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun romגn, continuă să cauţi soluţii de a mai face romגni verzi din מncă cגţiva unguri şi nu מţi pune problema celor 12 milioane de romגni din afara Romגniei ce nu au acces la limba maternă. Nu מţi fă inimă rea ci treci mai bine la pagina sportivă.

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/totul%20despre%20transnistria.htm

Scris de Admin 08.07.06 19:43

Cronică măruntă (1941)

24 iunie 1941. Ziarul Universul informează despre alocuţiunea radiodifuzată a primului ministru britanic, Winston Churchill, din seara zilei de 22 iunie: "Guvernul britanic nu are decât un singur ţel, şi anume de a nimici pe cancelarul Hitler. Toţi cei care luptă contra sa sunt prietenii Angliei, iar toţi cei care luptă lângă el sunt vrăjmaşii Angliei. De aceea, a încheiat primul ministru englez, guvernul britanic este hotărât să dea Uniunii Sovietice toată asistenţa posibilă". De curând (1990) fostul preşedinte al SUA, Richard Nixon, amintea că metaforic bătrânul leu conservator lansa aceeaşi idee în următoarea formulă: "Dacă Hitler ar invada Infernul, cred că aş găsi cuvintele potrivite pentru a evoca Diavolul în Camera Comunelor".
25 iunie 1941. Se preconizează semnarea unui pact anglo-sovietic. Din "sursă londoneză demnă de încredere se afirma că Uniunea Sovietelor ar fi acceptat oferta engleză cu privire la asistenţa economică şi militară". Turcia se declară neutră.
26 iunie 1941. Decret privind instituirea pedepsei cu moartea "în timp de mobilizare ori stare de război, a următoarelor infracţiuni: tâlhăria, furtul, incendiul, violarea de domiciliu, înlesnirea evadării şi evadarea arestaţilor, săvârşite sau încercate pe timpul alarmelor aeriene sau în timpul atacului aerian", precum "şi furturile săvârşite sau încercate, în clădirile ce au fost evacuate de locatarii lor din cauza atacurilor aeriene".
27 iunie 1941. Noi precizări privind aplicarea pedepsei cu moartea pentru cei care "taie comunicaţiile telefonice sau telegrafice", punerea în funcţiune de către persoane neautorizate a sirenelor de alarmă. Sunt pedepsiţi cei care nu respectă măsurile de camuflare a locuinţelor. Comunicatul nr. 2 al Cartierului general: operaţiile terestre s-au desfăşurat potrivit planului stabilit, inamicul a bombardat Constanţa, Sulina, Galaţi, Tulcea, Brăila şi Iaşi; au fost distruse avioane inamice şi au fost pierdute avioane ale noastre; "locot. aviator Agarici Horia luptându-se singur cu o escadrilă inamică a doborât 3 avioane". Senatorul american Clark (democrat) declară că războiul germano-sovietic a creat "o situaţie paradoxală", S.U.A. fiind nevoite să se alieze cu dictatura comunistă. O delegaţie militară britanică pleacă de la Cairo la Moscova.
28 iunie 1941. I. Antonescu hotărăşte ca "toţi evreii care locuiesc în comunele rurale din Moldova să fie îndepărtaţi. Acelaşi regim se va aplica şi altor ţinuturi". Sunt date publicităţii măsurile privind cenzura poştală. Puternic bombardament german asupra Leningradului. Zvonuri despre un eventual acord militar între Anglia, S.U.A. şi China.
30 iunie 1941. Decret-lege privind căsătoria militarilor în timp de război, care, "se pot căsători fără ca viitoarea soţie să aibă dota prevăzută de legea asupra căsătoriilor militarilor". La Patriarhie şi în toate bisericile ţării se oficiază parastase în memoria ostaşilor români căzuţi pe front. (Ioana URSU, Ioan LĂCUSTĂ - "Magazin istoric, nr. 6/1991)

Mulţumim Editurii Garamond şi redacţiei Magazin Istoric
pentru bunăvoinţa de a ne pune la dispoziţie volumele.

http://www.azi.ro/demn.htm

Scris de Admin 02.07.06 20:55

Pogromul de la Iasi
Nascut in 1925 la Iasi, Isaac Chiva a parasit Romania la sfirsitul lui 1947, fugind de regimul stalinist care se instala. Etnolog al societatilor taranesti, a intemeiat, impreuna cu Claude Lévi-Strauss, Laboratorul de Antropologie Sociala a carui directie a si asigurat-o intre 1960 si 1982. Aici l-a cunoscut si pe Jean Pouillon1. Isaac Chiva e Director de Studii la Scoala de Înalte Studii in Stiinte Sociale. Articolul de fata este primul in care vorbeste despre anii sai romanesti, mai ales despre cumplitul pogrom de la Iasi din 28-30 iunie 1941, caruia i-a supravietuit ca prin minune la virsta de saisprezece ani. Prin amploarea sa – intre 12.000 si 13.000 de victime evreiesti in citeva zile –, ca si prin scenele de o extrema violenta care s-au succedat in timpul lui, acest pogrom, la pregatirea caruia responsabilitatea autoritatilor romane, a maresalului Antonescu in particular, e de-acum stabilita, se numara printre omorurile in masa cele mai salbatice de la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Atit de violente au fost evenimentele din iunie 1941, incit Isaac Chiva nu a fost in stare sa le relateze singur. M-a insarcinat s-o fac pentru el, pornind de la convorbirile pe care le-am purtat intre 1996 si 2003. (Alexandra Laignel-Lavastine)

Daca am acceptat, pina la urma, sa depun marturie pentru ceea ce am trait in Romania anilor ’30 si in timpul razboiului, in particular in timpul pogromului de la Iasi de la sfirsitul lui iunie 1941, dupa o jumatate de secol de tacere si dupa o cariera consacrata, in Franta, stiintelor sociale, o fac in ideea ca povestea mea isi poate aduce modesta sa contributie la trecerea de partea cealalta a ecranului, de partea victimelor. Pentru ca, la Iasi, in Moldova, unde m-am nascut, oras din estul Romaniei, foarte aproape de granita cu URSS, un ecran cumplit, construit din violenta fizica, ii despartea pe romani de evreii care formau aproximativ jumatate din populatia acestui oras de circa 100.000 de locuitori.

- Primele amintiri: o lume ostila
Amintirile mele din Iasi, in al carui cartier evreiesc am trait pina in 1945, sint destul de disparate. Aici, mi-as dori cel mai mult sa incerc sa restitui atmosfera epocii, in acest loc cu osebire semnificativ din mai multe motive: Iasiul era, intr-adevar, unul dintre cele mai vechi orase universitare din Romania, avea o universitate prestigioasa, dar se caracteriza si printr-o foarte puternica traditie antisemita. Orasul era bastionul organizatiilor nationaliste de extrema dreapta care isi luasera avint in anii ’20, printre care se distingea Liga Apararii National Crestine (LANC) a profesorului A.C. Cuza, stramoasa Legiunii Arhanghelului Mihail, fondata in 1927 de Corneliu Zelea Codreanu, mai cunoscuta in anii ’30, sub numele de Garda de Fier, una dintre organizatiile fasciste cele mai violente si mai antisemite din Europa interbelica. Astfel ca, pentru mine, cele mai timpurii amintiri politice de copil se confunda cu descinderile, in cartierul evreiesc, ale acestor tineri extremisti organizati in bande si inarmati cu bite.

Traiam cu frica. O frica extraordinar de prezenta, dimensiune pe care, odata cu distantarea, e esential s-o luam in calcul si s-o intelegem. Ne simteam in permanenta expusi: insulte verbale – mi s-a intimplat adesea, mergind spre scoala, sa fiu facut de jidan –, riscul constant de a fi batut pe strada. Si totusi, ni se parea de neconceput sa raspundem cu aceeasi moneda, sa opunem rezistenta. Trebuie tinut seama si ca in aceste societati mixte, relativ inchise, oamenii se recunosteau dintr-o privire: evreii se recunosteau intre ei, romanii de asemenea. Un evreu era imediat identificat dupa „mutra“, dupa alura, dupa graseiere. Senzatia aceasta, pe care am trait-o, de lume ostila e la fel de veche ca si amintirile mele.
Familia mea provenea din burghezia marunta. Bunicii mei vorbeau idis, parintii erau bilingvi (romana si idis). Aveam doi unchi medici, acestia facusera studii. Unul se casatorise cu o evreica asimilata, al carei tata era ziarist. Cam asa, prin intermediul lor, am avut eu acces la mediul romanesc. De unde aceasta dubla constiinta care mi s-a cristalizat de foarte timpuriu: o constiinta interioara, a comunitatii evreiesti, si o constiinta legata de descoperirea faptului ca, in exterior, mai exista si o alta lume.

Într-o zi, de pilda, pe cind eram in primele clase de scoala, invatatorul ne-a cerut sa facem o compunere despre tara in care ne-ar placea sa traim. Si nu stiu de unde mi-a venit ideea – probabil din constiinta precoce a singularitatii noastre si din faptul ca nu puteam avea pretentii la universul romanesc –, dar am ales Palestina. Cind m-am intors acasa si le-am povestit parintilor episodul, ei au reactionat foarte puternic, mi-au reprosat ca am fost provocator. În schimb, invatatorul n-a comentat nimic cind ne-a adus inapoi temele. Anecdota aceasta da masura climatului cotidian in care traiam in mediul meu familial, un climat mai degraba las, cu siguranta terorizat, chiar daca tata fusese apropiat de social-democrati in tinerete. Apoi a venit vremea liceului. Citeam ziarele si, de fapt, eram foarte la curent cu actualitatea internationala, cu razboiul din Spania, de exemplu, care se insinua pina si in jocurile noastre, sau cu razboiul din Abisinia. În 1933, in momentul venirii la putere a lui Hitler, imi aduc perfect aminte ca ii ascultam impietriti discursurile la radio.

- În virtejul ciclonului
Anul 1937 a fost marcat de formarea guvernului Goga-Cuza, care n-a durat decit citeva luni, dar a apucat sa instituie primele masuri antisemite. Efectele lor s-au facut simtite pe data in sinul comunitatii evreiesti care, dupa toate cele, mai era si divizata, lipsita de lideri recunoscuti de toata lumea. „Descinderile“ in forta au devenit imprevizibile. Ne ascundeam. Am vazut tineri nationalisti, inarmati cu bare de fier si cu pietre, spargind capete si vitrine. Am asistat la manifestatii si la defilari ale gardistilor, foarte impresionante, cu ocazia carora tot ce aducea a evreu era maturat din drum. Traiam intr-o atmosfera de ura. Aceasta e perioada in care am inceput sa traim intr-un climat premergator razboiului. Situatia devenea necontrolata si incontrolabila, oamenii se aratau din ce in ce mai agresivi, mai ales in cartierele sarace, populare, la fel era la tara. Legionarii, membrii Garzii de Fier, se bucurau, de altfel, de mare simpatie in rindul acestor doua categorii de populatie, taranii si mediile defavorizate economic. Atunci cind regele Carol al II-lea a pus capat, in 1938, guvernarii Goga-Cuza, pentru a instaura dictatura regala, pe care noi o percepeam ca pro-occidentala, am trait un soi de usurare. Eram totusi constienti ca sintem in virtejul ciclonului.

A doua data-cheie: toamna lui 1940, marcata de destituirea regelui Carol, de luarea puterii de catre generalul Antonescu si Garda de Fier condusa de Horia Sima – care intra atunci in guvern – si, curind, de o noua avalansa de decrete antisemite. Cresterea tensiunii era perceptibila: recrudescenta a violentelor de strada, obligatia evreilor de a preda autoritatilor aparatele de radio etc. Începea o noua etapa pentru comunitatea evreiasca, din ce in ce mai retrasa in ceea ce in scurta vreme avea sa devina un fel de ghetou. Iar noi, copiii si adolescentii, fuseseram repede alungati din scolile si liceele publice, comunitatea fiind obligata sa organizeze, de bine de rau, propriile spatii de invatamint. Astfel ca profesorii nostri erau foarte rar dascali de meserie: cel mai adesea era vorba de functionari sau de reprezentanti ai profesiunilor liberale care fusesera revocati. Profesorul nostru de literatura era avocat, cel care ne tinea loc de profesor de stiinte naturale era un fost inginer agronom. Nu prea reuseau de fapt sa stapineasca taraboiul, iar cel care ne preda istoria evreiasca nu era cel mai putin de plins din punctul asta de vedere. Dar sa notam ca pina si in acest liceu improvizat in asemenea circumstante dramatice continuam sa avem cursuri de istorie si literatura romana. Dainuia in noi o vie dorinta de a ne apropria cultura romana, chiar daca stiam ca asimilarea e sortita esecului, convinsi fiind ca nu aveam sa fim nicicind acceptati.

Pe tot parcursul anului 1940, situatia s-a tot inrautatit si, in acest context, infringerea Frantei a venit ca un dezastru. Într-un cuvint, razboiul parea iminent. Erau si alti factori care veneau sa intareasca acest presentiment, valurile, de exemplu, de refugiati evrei veniti din Polonia si din alte parti, care tranzitau Romania si pe care ii gazduiam in timpul opririi lor la Iasi. Prezenta lor ne facea sa intelegem ca trebuia sa ne asteptam la ce era mai rau. Era un fel de paradox: eram, noi tinerii, foarte politizati, perfect constienti, in angoasa in care traiam, de turnura pe care o luau evenimentele; dar, in acelasi timp, ne lipsea acel resort launtric care ar fi putut sa ne impinga la rezistenta. Vazusera de foarte timpuriu evenimentele navalind peste noi, dar n-am reactionat. Aceasta a fost, de altfel, peste tot, marea forta a „distrugatorilor“: „distrusii“ n-au avut decit foarte rar forta launtrica sa se opuna, sa fuga, sa se ascunda macar. Asta mi-a ramas in primul rind din viata mea petrecuta in Romania: o imposibilitate interiorizata. Doi factori au intervenit aici fara doar si poate: pe de o parte, absenta traditiilor si a referintelor in materie de rezistenta politica, cu exceptia mediilor comuniste clandestine (partidul fusese interzis in 1921), ceva mai organizate si solidare. Îmi aduc aminte, de pilda, de o femeie, contabila, interogata cu regularitate despre presupusele sale legaturi cu comunistii de catre oamenii Sigurantei, pe care-i vedeam astfel debarcind in pravalioara tatei. Pe de alta parte, era violenta extrema a miscarilor antisemite. Una peste alta, in ansamblul ei, societatea romaneasca era una violenta, violenta si corupta. Aceste doua trasaturi caracterizau si relatiile noastre cu autoritatile.

Ultimul moment crucial inainte de declansarea razboiului: rebeliunea legionara survenita la Bucuresti la sfirsitul lui ianuarie 1941. Între reprezentantii Garzii de Fier si Antonescu, Conducatorul (echivalent romanesc pentru Duce sau pentru Führer), climatul incepuse, de fapt, sa se deterioreze inca din decembrie. Rebeliunea a fost dublata de un pogrom care a facut mai multe sute de victime evreiesti, unele gasite agatate in cirlige la abatorul orasului. Vestile despre aceste atrocitati se transmiteau din gura-n gura, la fel ca si vestea inabusirii revoltei de catre tancurile maresalului Antonescu. De la sfirsitul lui ianuarie la sfirsitul lui iunie 1941, am trait o perioada extrem de speciala, care a precedat atacul impotriva URSS. Din postul nostru de observatie de la Iasi, am asistat la acumularea din ce in ce mai masiva a trupelor germane si romane de-a lungul liniei frontului, situata la citiva kilometri de oras. În ciuda pactului germano-sovietic si a vestilor raspindite de presa, de iminenta razboiului dintre Uniunea Sovietica si Germania, cu care se aliase Romania lui Antonescu, nu se mai indoia nimeni. Asa ca declansarea ostilitatilor, la 22 iunie 1941, n-a surprins pe nimeni.

- Pogromul
Foarte curind, ofensiva din 22 iunie a fost urmata de mai multe raiduri aeriene ale aviatiei sovietice, pe 24 si 26. Populatia cazuse prada unei adevarate psihoze antievreiesti – atitata de o propaganda neobosita care, luni de-a rindul, nu contenise sa-i desemneze pe evrei drept „agenti bolsevici“. Zvonul dupa care evreii erau complicii parasutistilor sovietici s-a raspindit ca un nor de praf. Pentru noi, care locuiam foarte aproape de Kommandatur (cartierul general al fortelor armate germane, aliate ale Romaniei, stationate la Iasi), in partea centrala a cartierului evreiesc, totul s-a schimbat in zorii zilei de duminica, 29 iunie. Am aflat insa mai tirziu ca, in alte parti ale orasului, omorurile incepusera de fapt inca de simbata si continuasera toata noaptea de simbata spre duminica: grupuri de soldati si de tineri aflati in stagiu militar, romani si germani, navalisera in mai multe cladiri si procedasera la executii sumare, masacrind uneori familii intregi. Înainte de asta, fatadele orasului fusesera parca tapisate cu afise, care erau tot atitea indemnuri la crima.

Duminica, in zori, am fost treziti de lovituri date cu patul pustii in usa. Locuiam in case mici, joase, si jandarmii romani ne-au scos din casa de-a valma, cu salbaticie. Destul de dezordonat, de altfel, pentru ca unii dintre noi sa reuseasca sa se ascunda in curtile din spate. M-a frapat mult prezenta de spirit a femeilor in situatia asta. A fost, de pilda, cazul mamei, care s-a grabit sa-i traga dupa ea pe bunicul si pe fratele meu mai mic ca sa se ascunda in spatele casei, in fundul curtii. Tata si cu mine – aveam saisprezece ani – ne-am trezit afara, impreuna cu ceilalti evrei de pe strada. Ne-au lipit de zid, barbati, femei, copii. Nu stiam ce avea sa se intimple. La un moment dat, jandarmii ne-au pus sa ridicam miinile. Atunci am fost siguri ca ne vor executa. Apoi am vazut venind, de la capatul strazii, hoarde de oameni surescitati care ne-au inconjurat imediat, strigind la noi. Am ramas asa o ora sau doua.

În orice caz, asteptarea mi s-a parut interminabila. Timpul se lungeste in mod straniu cind ai senzatia ca urmeaza sa fii lichidat dintr-o clipa in alta. Strigau la noi ca vom fi impuscati. Din momentele acelea, pastrez mai ales amintirea unui ofiter german, despre care apoi am aflat ca in civilie era pastor. S-a pornit sa urle in germana, cu o violenta salbatica. Si azi aud tipetele lui: „Voi si fratii vostri, ne spunea, ati profitat destul (genossen). Acum e rindul vostru, o sa va lichidam!“. Au sosit politisti germani pe motociclete. Ne-au ordonat sa ne incolonam in mijlocul strazii, cu miinile pe cap. Ne-am pus in miscare, incadrati de jandarmi romani, de citiva soldati germani si de o gloata de civili dezlantuiti, veniti din cartierele vecine, care se rasteau la noi, ne injurau si ne amenintau. Intensitatea violentei era extrema. Acesta trebuie sa fie motivul pentru care am uitat partial limba romana. În coloana domnea tacerea. Ne asteptam sa fim ucisi pe loc in orice clipa, cum s-a si intimplat in alte zone din oras. Am mers asa pina la prefectura de politie. Acolo am fost inghesuiti in fundul curtii. Eram citeva sute. Începu o noua asteptare.

Scris de Admin 29.06.06 13:43

Pogromul de la Iasi, marcat printr-o conferinta internationala
"Romania a inregistrat un progres
enorm prin ruperea unei taceri de 65 de ani privind istoria
Holocaustului. In urma recomandarilor Comisiei Internationale pentru
Studierea Holocaustului din Romania, Guvernul Romaniei a creat, in
2005, Institutul <<Elie Wiesel>> pentru
Studierea Holocaustului din Romania, care serveste drept motor
important in scopuri educative si comemorative", a declarat, ieri, la
Iasi, in deschiderea conferintei internationale "Pogromul de la Iasi
(28-30 iunie 1941): prologul Holocaustului din Romania", ambasadorul
Statelor Unite la Bucuresti, Nicholas Taubman. Desi a apreciat masurile
luate de Romania "pentru a preda liceenilor adevarul despre ceea ce s-a
intamplat la Iasi, si nu numai, in timpul acestei perioade tragice",
diplomatul american a criticat faptul ca nu se intampla acelasi lucru
si in institutiile de invatamant superior. Taubman considera necesara
"extinderea acestui efort inclusiv in universitati, unde, din pacate,
unii profesori de istorie continua sa nege existenta Holocaustului,
precum si responsabilitatea lui Antonescu in acest sens". In acelasi
timp, ambasadorul SUA i-a indemnat pe romani sa cunoasca mai bine
adevarata istorie a Holocaustului si a antisemitismului din aceasta
tara. "Nicio masura nu poate readuce vietile si visurile celor care au
disparut la Iasi in urma cu 65 de ani, dar cel mai mare tribut pe care
il putem aduce este acela al amintirii si al luptei impotriva urii,
intolerantei si bigotismului, ori de cate ori ne confruntam cu
acestea", a concluzionat Nicholas Taubman. Ambasadorul SUA a mentionat
si existenta, pe unul dintre zidurile Muzeului Memorial al
Holocaustului din SUA, a citatului: "Sa nu fii victima. Sa nu fii
agresor. Mai presus de toate, sa nu fii spectator". "Acesta este un
citat care ilustreaza miezul dilemei Holocaustului - victimele,
agresorii si spectatorii. Ne aminteste faptul ca trebuie sa ramanem
alerti pentru ca societatile noastre sa nu mai calce niciodata pe acest
drum", a mai spus Taubman.
Pasi importanti pentru recuperarea istoriei
"La 65 de ani departare
de cumplitele evenimente din zilele de 28 si 29 iunie 1941, ne aflam
astazi la Iasi pentru a aduce un pios omagiu acelor concetateni ai
nostri care au cazut victime insangeratelor actiuni conduse de
autoritatile romane din acea vreme, pentru un singur si de neiertat
<<pacat>> acela de a fi evrei", a afirmat,
intr-o alocutiune, ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu.
"In urma cu 65 de ani, orasul Iasi a fost scena ororilor si crimelor
care au constituit inceputul actiunii sistematice de eliminare fizica a
populatiei evreiesti din Romania, la ordinul expres al autoritatilor
politice din acea vreme. Pentru ca astfel de fapte sa nu mai aiba loc
niciodata, cunoasterea lor obiectiva, cercetarea documentelor sau
cuantificarea lor statistica au nevoie de optiunea noastra riguroasa si
ireversibila pentru democratie, precum si de reactia profunda a
fiecaruia dintre noi in fata incalcarii demnitatii persoanei", a
afirmat presedinteleTraian Basescu in mesajul sau catre participantii
la conferinta. Seful statului a subliniat: "Romania a facut pasi
importanti pe calea recuperarii istoriei si a asumarii memoriei. In
2005 a fost inaugurat Institutul National "Elie Wiesel" pentru
studierea Holocaustului din Romania si tot anul trecut, cu prilejul
Zilei Holocaustului, am lansat un manual de liceu despre Istoria
evreilor", a aminitit Basescu, mentionand ca una dintre cauzele
favorizante ale ororilor de la Iasi, a fost disponibilitatea populatiei
civile de a participa la o astfel de "vanatoare de oameni". Conferinta organizata
de Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, in parteneriat cu
Institutul pentru Studierea Holocaustului din Romania - Elie Wiesel si
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania - Comunitatea din Iasi,
si-a propus dezbaterea celor mai recente studii privind Holocaustul din
Romania in general si, in special, episodul Pogromului de la Iasi. La
manifestare au fost prezenti numerosi istorici si cercetatori din tara
si strainatate, reprezentanti ai administratiei centrale si locale, ai
corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, precum si ai comunitatii
evreiesti.

http://www.ziua.ro/display.php?id=202560&data=2006-06-29

Scris de Admin 26.06.06 15:50

"Drept între Popoare"

Am primit recent o înştiinţare din partea ambasadei israeliene de la
Berlin, care anunţa decernarea titlului de "Drept între Popoare" unui
diplomat român.

E curios şi regretabil că prea puţină lume a auzit în România de
Constantin Karadja. La fel de stranie şi deplorabilă e obliterarea
unor nume aparţinînd unor personalităţi care, graţie curajului şi
omeniei de care au dat dovadă în clipe dintre cele mai grele, aparţin
deopotrivă istoriei româneşti şi evreieşti, dar şi celei universale.

Stranie, dar nu inexplicabilă. Obnubilarea memoriei lor s-a datorat
unui mănunchi de factori diverşi. Lor li s-a adăugat, într-o măsură
deloc neglijabilă, şi îndelungata mistificare - inclusiv comunistă,
naţional-comunistă şi postcomunistă - a istoriei naţionale, în
special a celei legate de anii războiului mondial, de Antonescu şi de
Holocaustul românesc, în speţă de crimele în masă comise împotriva
evreilor români. Fiindcă a evoca salvatori de evrei înseamnă să
aminteşti - fie chiar doar şi indirect - de crimele comise asupra
celor ce a trebuit să fie salvaţi şi a contrazice astfel falsul unor
mituri naţionale, numai bune de manipulat în scop politic.
Această "uitare", parţial dirijată, a adevărului istoric se cere
oprită rapid.

Acum doi ani, o stradă a capitalei României primea numele Dr. Traian
Popovici, fostul primar al Cernăuţiului, care a salvat mii de evrei
români de la exterminarea în Transnistria la care-i condamnase
regimul antonescian. La aproape şase decenii de la finele celui de-al
doilea război mondial, în cursul căruia au fost asasinaţi, în Europa
ocupată de nazişti, aproximativ 6 milioane de evrei, sute de mii
fiind ucişi în România sau în teritoriile administrate de trupele
române, cinstirea omeniei lui Traian Popovici a constituit o premieră
memorabilă. Fostul primar al Cernăuţiului a devenit, în iunie 2003,
primul "Drept între Popoare" onorat oficial de statul român.

Titlul de "Drept între Popoare" e decernat unor neevrei, în numele
poporului evreu, ca semn de recunoştinţă pentru meritul lor de a fi
smuls morţii oameni condamnaţi să piară doar din pricina ascendenţei
lor iudaice. Peste 20.000 de persoane din întreaga lume au fost
onorate cu acest titlu. El se remite (adesea, din păcate, post-
mortem) după intense cercetări istorice, de memorialul Holocaustului,
Yad Vashem, din Israel. Institutul din Ierusalim a distins pînă în
prezent peste 60 de români, care, în zilele marcînd ceea ce
istoriografia occidentală califică
. drept cel mai întunecat capitol al istoriei umanităţii, n-au
pregetat să-şi rişte viaţa pentru a salva evrei.

Printre ei - Viorica Agarici, fosta preşedintă a Crucii Roşii de la
Roman, care i-a ajutat pe supravieţuitorii din trenul morţii de la
Iaşi. Printre ei - muncitori, ţărani, jurişti sau farmacişti,
profesori, ofiţeri, jandarmi. Printre ei - preotul ortodox Petre
Gheorghe, din Transnistria. Printre ei - basarabeanul Paramon Lozan
şi soţia lui Tamara, un director de gimnaziu care a plătit cu viaţa
decizia sa de a preîntîmpina o crimă în masă şi a pune în libertate
oameni internaţi în şcoala sa: evrei ce urma să fie împuşcaţi.

Zilele trecute, ambasada israeliană din Berlin a încunoştiinţat
ambasada României din Germania că li s-a adăugat oficial încă un nume.

E vorba de Constantin Karadja. Diplomatul român a lucrat la Berlin,
fiind între 1931 şi 1941 consulul general al României în capitala
Germaniei. Constantin Karadja s-a întors apoi la Bucureşti, preluînd
şefia Secţiei consulare din Ministerul român de Externe. În ambele
sale funcţii, exercitate timp de un deceniu şi jumătate, Karadja a
depus o intensă activitate de salvare a evreilor români suprinşi de
război în regatul morţii - pentru a-l parafraza pe istoricul Jean
Ancel - şi a desemna astfel nu doar teritoriul transnistrean, ci
întreaga Europă ocupată de nazişti, precum şi, desigur, ţinuturile
celui de-al treilea Reich german. În rapoartele oficiale pe care le-a
transmis superiorilor săi, Karadja n-a uitat "să menţioneze direct
exterminarea evreilor europeni sub ocupaţie germană şi să insiste
asupra necesităţii salvării evreilor români aflaţi în Europa
ocupată", după cum semnala nu de mult, un istoric israelian. Zeci de
mii de oameni şi-au datorat viaţa persistenţei, abnegaţiei, hotărîrii
şi amplorii ieşite din comun marcînd angajamentul său de lungă durată
în favoarea evreilor români naufragiaţi, sub regim nazist, în
Germania sau în teritoriile europene controlate de trupele Reichului.

Karadja n-a fost singurul dipomat român care a binemeritat din partea
posterităţii. Şi Dumitru Metta, bunăoară, a acţionat la legaţia
României de la Vichy întru salvarea evreilor români din Franţa. La
ambasada israeliană din Berlin a avut loc, la 15 septembrie, o
ceremonie de omagiere a celui care a fost Constantin Karadja. Cinste
memoriei sale.

Petre IANCU/DILEMA VECHE

Petre Iancu este jurnalist la Deutsche Welle, Bonn.

Scris de Admin 26.06.06 15:43

Între acceptare şi neasumare

În noiembrie 2004, deci de aproape un an, Comisia internaţională de
studiere a Holocaustului îşi încheia activitatea şi prezenta un amplu
raport, ce a fost însuşit de preşedintele României. Fireşte, era un
act istoric, în care cea mai înaltă autoritate a statului recunoştea
oficial, pe baza cercetării de tip academic, o realitate, aceea a
existenţei Holocaustului în România.

Problema pe care ne-o punem astăzi este a impactului acestei
recunoaşteri asupra unui public larg, şi cum se prezintă în general
problematica memoriei Holocaustului în România. Este o problemă
complexă, în care răspunsurile simple - pozitive sau negative - nu
îşi au locul. Pe diversele planuri ale acestei teme, se pot constata
lumini şi umbre.

O primă observaţie este aceea că nu avem de-a face cu o problemă
exclusivă de istorie. Cercetarea istorică şi-a făcut în mare parte
datoria. Au fost editate mii de documente relevante, s-au scris
numeroase cărţi. Fireşte, ca orice cercetare, lasă loc unor noi
dezvăluiri. Dar acum, această problemă este prioritar politică, de
sociologie şi psihologie colectivă. Şi înainte de orice, de educaţie.

Fireşte, încă înainte de lucrările Comisiei, România a făcut paşi în
direcţia cunoaşterii şi înţelegerii tragediei Holocaustului. Începînd
din 1998, ca urmare a unui act de voinţă politică, a iniţiativei
ministrului Învăţămîntului din epocă, Andrei Marga, s-a iniţiat
perfecţionarea profesorilor de istorie din învăţămîntul general şi
liceal. Un număr de profesori au plecat la diverse cursuri de
perfecţionare în străinătate pentru a învăţa metodologia deloc simplă
a predării Holocaustului.

Acelaşi Andrei Marga, ca rector al Universităţii din Cluj (cred că se
poate vorbi de o linie "Marga" a introducerii adevărurilor
Holocaustului în procesul educativ din România), iniţiază în această
universitate un program amplu de pregătire, pus în practică, cu
dăruire şi competenţă, de Maria Radosav. Sub conducerea acesteia se
desfăşoară un proiect complex, în care problemele teoretice, de ordin
filozofic şi politologic, se îmbină cu relevarea faptului istoric,
sprijinit de documente şi mărturii orale, cît şi cu însuşirea unei
metodologii de predare.

Exemplul a fost urmat şi de Universitatea din Bucureşti, într-o
formulă diferită, dar cu un conţinut asemănător. Există în
învăţămîntul românesc, în momentul de faţă, cîteva sute de absolvenţi
ai celor două forme de pregătire, unii dintre ei avînd iniţiative
de "propagare" a celor însuşite. În acest context, trebuie amintit
Gabriel Stan, profesor de istorie şi director al Casei Corpului
Didactic din Bacău, care a pus bazele unui seminar de pregătire a
profesorilor de istorie din zona sa. Tot el a iniţiat o programă de
predare a Holocaustului în şcoli, în curs de implementare.

În 2005, ca o recunoaştere a unor astfel de iniţiative, România a
fost acceptată ca membră a organizaţiei "Task Force" de cooperare
internaţională pentru memoria Holocaustului.

Aceste semne pozitive - izvorîte fie din voinţa politică, fie din
iniţiativa entuziastă a unor intelectuali - sînt umbrite de o anume
încetineală a difuzării, pe orizontală, a cunoştintelor despre
Holocaust, atît în învăţămînt, cît, în general, în conştiinţa
publicului.

Şi totuşi... aceste progrese certe coabitează cu realităţi negative.

Astfel, există o senzaţie generală că problema prezervării memoriei
Holocaustului nu este o prioritate a societăţii româneşti, că ea este
o problemă de interes exclusiv al minorităţii evreieşti. Chiar cînd
se fac paşi în direcţia cultivării memoriei Holocaustului, par a fi
mai mult gesturi "de bunăvoinţă" faţă de această comunitate sau faţă
de exterior.

În primul rînd, în discursul public domneşte o anume ambiguitate faţă
de Holocaust.

Mai mult decît atît, de multe ori se vorbeşte pe mai multe voci.
Mărturiile documentare, puse în circulaţie de o serie de lucrări
privind tragedia Holocaustului, sînt trecute cu vederea. De exemplu,
lucrarea lui Jean Ancel, despre pogromul de la Iaşi, din iunie 1941 -
Preludii la asasinat - apărută în condiţii excelente, la Polirom, în
ianuarie 2005, a fost ignorată atît de publicaţiile academice, cît şi
de presa culturală. În schimb, cu prilejul unor discuţii cu caracter
general asupra Holocaustului, se invocă în legătură cu acest
subiect "lipsa mărturiilor". Iar o carte ce aduce mărturii numeroase,
greu de combătut, cum este cea citată, este ignorată. Şi nu este
singurul caz de acest gen. Unii vorbesc de "impunerea unor concluzii
din afară", dar refuză să ia în consideraţie lucrări relevante,
bazate pe mărturii documentare româneşti. În acelaşi context
. poate fi privită şi "odiseea" raportului Comisiei de Cercetare a
Holocaustului, rezultatul cercetării a peste 20 de istorici,
politologi, sociologi din România, Israel, Statele Unite, Franţa şi
Germania. Raportul a fost publicat la Editura Polirom, însoţit de un
amplu volum de documente, numai că numărul celor care l-au văzut, de
la apariţia sa în luna iunie, este foarte mic. Ministerul de Externe,
ce a gestionat atît publicarea şi este, într-un fel, comanditarul
cărţii, a păstrat o discreţie specială. Cartea nu a ajuns în
bibliotecile universitare interesate, nu e de găsit la specialiştii
în domeniu, nici măcar la toţi autorii Raportului. Şi în primul rînd,
nu se găseşte în librării. Ne întrebăm de ce?

Dar ne mai întrebăm, de ce Ministerul de Externe a trebuit să se
ocupe de această problemă? Ajungem la aceeaşi explicaţie ca în
mentalul colectiv românesc, problematica Holocaustului este văzută ca
o chestiune de politică externă şi nu o problemă internă a României.

Pe baza recomandărilor Comisiei Holocaustului a luat fiinţă, în
august 2005, un Institut al Holocaustului. O decizie ce ar putea fi o
cotitură importantă în politica de gestionare a memoriei
Holocaustului. Din păcate, încă de la început, sînt semne
de "marginalizare" a acestei instituţii în curs de formare. Ciudat
că, pentru noul institut, nu s-a găsit un sediu din patrimoniul
statului, ajungîndu-se la o soluţie de compromis, prin achiziţionarea
unei clădiri a Comunităţii Evreieşti. Lăsînd la o parte faptul că
este o clădire ce necesită ample reparaţii - ce vor înghiţi o parte
însemnată a bugetului Institutului - şi că activitatea propriu-zisă
va începe peste circa un an, însuşi faptul că se recurge la o donaţie
este un semn al neimplicării totale a statului, în activitatea unei
structuri care este exclusiv a sa.

Subliniind aceste aspecte, doresc să arăt că insuccesele gestionării
memoriei Holocaustului se datorează lipsei unei strategii ferme atît
a forurilor guvernamentale, a sferei academice, cît şi, într-o bună
măsură, a societăţii civile, de asumare a acestei problematici. Se
degajă, în permanenţă, şi aşa se şi receptează de public, că ne
ocupăm de această problemă, dar... ea nu este în întregime a noastră.
Oare de ce, cele mai importante mesaje politice - deosebit de
pozitive, de altfel - s-au făcut în general la Washington sau
Ierusalim, şi nu în Parlamentul României?

Faptul că, în programele universitare, cursuri legate de Holocaust
sînt extrem de rare şi au un caracter de excepţie (aş aminti
Facultatea de Ştiinţe Politice din SNSPA şi facultăţile de Filozofie
şi de Ştiinţe Politice ale Universităţii din Bucureşti) sînt semnul
unui dezinteres faţă de acest subiect din partea sferei universitare.
În ce priveşte Academia Română, subiectul este ocolit cu o tăcere
ostilă. (!!!)

Dacă schimbăm planul discuţiei, ajungem la problema unor busturi sau
a unor nume de bulevarde şi instituţii. S-a vorbit mult - şi s-a
rezolvat puţin - despre busturile dictatorului fascist Antonescu şi
despre bulevardele care îi poartă numele. Dar nimeni sau aproape
nimeni nu a fost deranjat de existenţa bustului doctorului Nicolae
Paulescu, un ideolog al rasismului românesc, pe strada Vasile Lascăr
din Bucureşti, şi de existenţa unui spital ce îi poartă numele, sau
de bustul unui pronazist ca Hermann Oberth în centrul Sibiului.

Sînt toate forme ale unei anume ambiguităţi în discursul public
despre Holocaust şi despre cei care l-au produs. O atare nehotărîre
în tratarea subiectului se oglindeşte în felul în care este perceput
subiectul. Destul să intrăm în diverse adrese pe Internet unde, la
umbra anonimatului, mulţi tineri îşi demască gîndirea dominată de ură.

Dar poate cel mai îngrijorător fapt este semnalul de alarmă tras de
William Totok, unul dintre observatorii cei mai pertinenţi şi mai
critici ai răbufnirilor neofasciste, fie că sînt în România, Ungaria
sau Germania. El ne scrie despre reacţia siderată a unor foruri
academice din Berlin, după discuţii cu un grup de elevi din ultimele
clase de liceu din România, care... şi-au exprimat admiraţia pentru
Antonescu, pe care l-au considerat un... umanist în politica faţă de
evrei etc.

Deci realitatea "profundă" este mult mai gravă decît se poate crede.
Iar optimismul unora, inclusiv al semnatarului acestor rînduri, a
fost prematur. Şi poate astfel de declaraţii sînt mai relevante
decît... declaraţii oficiale şi simpozioane zgomotoase.

Credem că soluţia acestei complexe probleme stă în asumarea gestiunii
memoriei Holocaustului ca parte a politicii generale a strategiilor
culturale ale României.

Liviu ROTMAN/DILEMA VECHE

Liviu Rotman este profesor la SNSPA, membru în Comisia internaţională
de studiu a Holocaustului din România.

Scris de Admin 25.06.06 20:56

Impresionant spectacol-lectura la National
De Ziua Holocaustului, 9 octombrie 2005, Teatrul National a prezentat
proiectul coordonat de catre fostul student al Mariettei Sadova, Liviu
Craciun, piesa “Ancheta” de Peter Weiss, in traducerea Ioanei Craciun.
Cu acest proiect a inceput la National un ciclu de spectacole-lectura.
Dupa cuvantul directoarei artistice a teatrului, Ilinca Tomoroveanu, am
fost introdusi in atmosfera grava dintr-o sala de tribunal unde erau
anchetati comandantii care au ordonat uciderea a peste 20.000 de evrei,
fata in fata cu martorii scapati miraculos cu viata. Despre ororile din
lagarele de exterminare se povesteste in piesa lui Peter Weiss.
Martorii vorbesc despre tratamentul inuman la care erau supusi
detinutii in aceste adevarate fabrici ale mortii de la Auschwitz si
Dachau. Aici detinutii erau batuti cu cruzime si loviti necrutator. In
opera lui Peter Weiss, piesa “Ancheta - Oratoriu in 11 canturi” ocupa
un loc aparte. Poate sta alaturi de celebra opera dramatica a lui Rolf
Hochuth “Vicarul”, in care e supusa discutiei implicarea morala a
Vaticanului si a Papei Pius al XII-lea, in genocidul nazist. Piesa lui
Peter Weiss se inscrie pe traiectoria estetica a teatrului documentar.
Acest gen respinge programatic fictiunea in favoarea adevarului
istoric, distilat din documente. Printre supravietuitorii dictaturii
naziste, pot numi doi, si anume pe Elie Wiesel si pe dansatorul de step
Harry Harwey (supravietuitor din lagarul de la Dachau). Premiera piesei
“Ancheta - Oratoriu in 11 canturi” a avut loc la 19 octombrie 1965,
simultan la mai multe teatre din Germania federala si din cea
democrata. Fiind tradusa in mai multe limbi europene, a avut un
puternic ecou la Londra, in regia lui Peter Brook si la Stockholm, in
regia lui Ingmar Bergman. Au fost realizate spectacole memorabile la
Essen, München, Leipzig, Zürich, Lyon, Viena, Milano. Si tot intr-o
interpretare memorabila au citit textele valorosii actori ai
Nationalului, care au fost: George Motoi, Ovidiu Iuliu Moldovan, Matei
Alexandru, Maia Morgenstern, Mircea Albulescu, Ilinca Tomoroveanu,
Costel Constantin, Liviu Craciun, Carmen Ionescu, Constantin Dinulescu,
Eusebiu Stefanescu, Rin Negrea, Victor Moldovan, Grigore Nagacevski,
Alex Georgescu, Bogdan Musatescu, Vlad Ivanov, Marcello Cobzariu,
Valentin Uritescu, Alexandru Hasnas, Mircea Cojan, Tomi Cristin.
Fiecare a contribuit la aceasta omagiere a victimelor nazismului.
Spectatorii au fost infiorati auzind cum detinutii in aceste veritabile
fabrici ale mortii erau mintiti si pacaliti cand erau dusi la gazare,
spunandu-li-se ca vor fi dusi la baie. Comandantii care au ordonat
uciderea evreilor, si pe unii chiar ei i-au impuscat, nu-si recunosc
vina in fata judecatorilor si in fata procurorului, mintind cu calm,
naturalete si sange rece. Interpretarea actorilor din primul esalon al
Nationalului a fost si acum la inaltime. Am asistat la un impresionant
spectacol-lectura.
http://www.cronicaromana.ro/de-ziua-holocaustuluiimpresionant-spectacol-lectura-la-national.html

Scris de Admin 25.06.06 12:51

Holocaustul comemorat la Oradea
Comunitatea Evreilor din Oradea a organizat luni 19 iunie "Adunarea de doliu" pentru comemorarea a 62 de ani de la Holocaust, transmite Rompres. Incepind cu ora 17,00, la Sinagoga din strada Mihai Viteazul nr. 4 din Oradea s-a oficiat un serviciu divin, o rugaciune la monumentul evreiesc si un program al corului comunitatii.
Au participat enoriasii supravietuitori ai Holocaustului, impreuna cu familiile si descendentii lor, precum si alti cetateni care impartasesc durerea si doliul comunitatii. Serviciul divin va fi oficiat de Eminenta sa Rabin Abraham Ehrenfeld.
"Inaintea celui de-al II-lea Razboi Mondial, Oradea a avut una din cele mai mari comunitati evreiesti de pe aceste meleaguri. Populatia evreiasca, parte integranta a orasului, a adus contributii in domeniul social-economic, stiinte si arte, avind un rol deosebit in conturarea imaginii edilitare a municipiului", a declarat presedintele Comunitatii Evreiesti din Oradea, ing. Felix T. Koppelmann.
El a mentionat si faptul ca majoritatea comunitatii evreiesti locale a fost distrusa in lagarele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau si altele, impreuna cu alte sase milioane de evrei din tarile europene

http://www.divers.ro/initiative_ro?func=viewSubmission&sid=2183&wid=37619

Scris de Admin 24.06.06 20:16

Cunoasterea, recunoasterea si asumarea istoriei
Inspectoratul Scolar Judetean Mures si Comunitatea Evreilor Targu-Mures
au organizat, la sfarsitul saptamanii trecute, Sesiunea nationala de
comunicari stiintifice cu tema "Istoria si civilizatia evreilor",
accentul punandu-se pe problematica Holocaustului. Manifestarea,
coordonata de prof. Vasile Sandor, s-a desfasurat la Scoala Generala
Nr.4 din Targu-Mures, fosta scoala evreiasca, intr-o sala unde, pe
placi de marmura, sunt trecute numele celor care au pierit la
Auschwitz. Printre lucrarile prezentate de elevi s-au numarat:
"Auschwitz-ul, atunci si acum" (autor: Radu Popescu, Colegiul National
"George Cosbuc", Cluj-Napoca; indrumator _ prof. Topan Paul);
"Evenimentele din iunie 1940 din Iasi in lumina istoriografiei recente"
(autor: Alina Mariciuc, Liceul "Mihai Eminescu", Iasi; indrumator _
prof. Aurel Rusu); "Imaginea evreului in mentalul colectiv. Evreul in
cadrul ideologiei legionare" (autor: Andrada Ispas, Liceul Teoretic
"Bolyai Farkas", Targu-Mures; indrumatori: prof. Dumitru Botos si prof.
Calin Florea); "Holocaustul in Ardealul de Nord. Ghettourile" (autori:
Silviu Dulau si Adriana Bucin, Liceul cu Program Sportiv, Targu-Mures;
indrumator _ prof. Calin Calugaru); "Holocaustul in memoria
supravietuitorilor" (autori: Emeralida Hategan Oltean si Ioana Sipos,
Colegiul National "Alexandru Papiu Ilarian"; indrumator _ prof. Vasile
Sandor).

http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=10051

Scris de Admin 22.06.06 20:15

UN TACIUNE SMULS FLACARILOR
INTALNIRILE CU adevaratii eroi, cei care n-au
pregetat sau n-ar fi pregetat sa duca sacrificiul de sine pana la
ultima consecinta pentru a apara justetea unei idei, a unei cauze, sunt
fapte de viata unice, evenimente care nu se uita niciodata. Fortaretele
si castelele se pot narui in coltii neinduratori ai timpului, dar eroii
si faptele acestora, niciodata.
Am auzit vorbindu-se mult de rabinul dr. Alexandru Safran, de
contributia sa inestimabila la salvarea a sute de mii de evrei de la
“solutia finala”. L-am vazut si auzit vorbind in Parlamentul Romaniei.
Cartile domniei sale au inceput sa fie traduse si in romaneste. Am
asteptat cu nerabdare cartea de memorii, o epopee cu titlu sugestiv:
“Un taciune smuls flacarilor.” Am citit (si recitit) aceste memorii
care mi-au intarit convingerea ca rabinul Safran este un erou al
secolului XX. El merita toata admiratia si tot respectul, nu numai din
partea evreilor, ci si din partea tuturor acelora care considera omul
ca valoare suprema.
Exista, insa, in cartea rabinului Safran unele afirmatii, unele
aprecieri care incita la luarea de pozitii. A nu o face inseamna a-l
ignora pe autor, ceea ce ar echivala cu o nedreptate, chiar o crasa
nechibzuita.
Fascismul, acest fenomen atat de complex (cultural, politic,
economic etc) ai carui germeni apar chiar in priumul deceniu al sec. XX
( vezi “Manifestul futurist” al lui Marinetti, 1909), a capatat o
coloratura speciala in Germania lui Hitler. Mitul “rasei superioare” a
insemnat un mare cosmar nu numai pentru evrei ci si pentru alte popoare
ale lumii.

In tarile mici ale Europei, abandonate de catre puterile occidentale
democratice, serviciile secrete ale lui Hitler au avut grija din timp
sa stimuleze dezvoltarea unor tumori canceroase in organismul
social-politic. In Romania, parasita, ciopartita, din toate partile,
aceasta tumoare s-a numit Garda de Fier. Tavalugul razboiului a trecut
nemilos peste aceasta tara, aflata la rascruce de vanturi. Sute de mii
de cetateni romani, indiferent de nationalitate sau de religie, au
cazut victime “solutiei finale”, razboiului, foametei, bolilor,
persecutiei si prigoanei politice “cenusii” sau “rosii”.
In ajunul declansarii celui de al doilea razboi mondial, spirite
sensibile, oameni echilibrati si cu experienta sesizau tragedia care se
punea in scena. Nicolae Iorga, cel care-l lauda pe tanarul rabin Safran
in Parlamentul Romaniei pentru acuratetea limbii romane, spunea: “…ambitii bolnave, pofta faptei brutale.. seamana iarasi in suflete anarhia gandului si delirul sentimentelor”. (“Cuget clar” an. IV, nr.12/28.09.1939). Sau in alta parte: “O
intreaga generatie europeana, fara distinctie, inculti si intelectuali,
buni si rai impreuna, se prabuseste sub masinile ucigase. E cel mai
mare holocaust voit pe care l-a uneltit Infernul.” ( “Neamul Romanesc”, an XXXV, nr.114/25.05.1940).
In memoriile rabinului Safran regasim aceeasi preocupare. La
Congresul evreiesc din 3.02.1940, care urma sa aleaga noul rabin in
urma decesului rabinului Iacob Niemirower, dr. Filderman spunea: “…situatia
cu care va trebui sa se confrunte comunitatea noastra este extrem de
grava. Existenta Europei, a Romaniei, viata noastra, ele toate sunt de
acum in joc.” (pag.47). In discursul de la la ceremonia de la Templul Coral din 3.05.1940, dr. Filderman subliniaza din nou “imprejurarile deosebit de tragice pe care le cunosteau tara si intreaga omenire”. In discursul de investitura, noul rabin, pune accentual pe “timpul amaraciunii si al groazei care strabate lumea si marea noastra grija pentru poporul lui Israel.”
http://ro.altermedia.info/opinii/un-taciune-smuls-flacarilor_2837.html

Scris de Continut sponsorizat

IN ROMANIA[1]

IN ROMANIA[1]

Manifestari antisemite la Suceava

Cazul Goldenberg, alias Fântânaru

Prima condamnare pentru desenarea unei insemn fascist

Plan rus pentru Transnistria:

Complot antisemit generat de primar şi conducere

Controversa - Au adus sau nu evreii comunismul

Transnistria, in planurile UE:

Sesiune de cursuri despre Holocaust pentru jurnalisti

Un român original la 1942

Politica si legea sunt cele mai mari curve!

Doua carti despre istoria Romaniei

O reparatie morala

Transnistria - o noua perspectiva romaneasca

Nonagenarul nazist de la Iaşi, achitat

EVADĂRI FERICITE

Transnistria

Cronică măruntă (1941)

Pogromul de la Iasi

Pogromul de la Iasi, marcat printr-o conferinta

-----"Drept între Popoare"

Între acceptare şi neasumare

Impresionant spectacol-lectura la National

Holocaustul comemorat la Oradea

Cunoasterea, recunoasterea si asumarea istoriei

UN TACIUNE SMULS FLACARILOR

Re: IN ROMANIA[1]