REMEMBER!!!!!

Israelul are tot dreptul să se apere împotriva HAMAShttp://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8868

Fasia Gaza - Prezentare generala si scurt istoric
Dan Stefan

Fasia Gaza este un teritoriu autonom palestinian care se intinde de-a lungul Marii Mediterane pe circa 41 de kilometri lungime si intre 6 si 12 kilometri latime, avand o suprafata totala de 360 de kilometri patrati si o populatie de circa 1,4 milioane de locuitori, in totalitate arabi, si niciun fel de resurse naturale. Regiunea este practic o enclava intre Israel cu care se invecineaza la nord si la est si Egipt, cu care are granite in sud si in Vest, fiind total separat de cealalta componenta a Teritoriilor Palestiniene Autonome, Cisiordania. In temeiul Acordurilor de la Oslo, din 1993, controlul spatiului aerian, al apelor teritoriale, al punctelor de trecere a frontierei (inclusiv a celui de la Rafah, cu Egiptul), precum si al comertului exterior si al colectarii taxelor este exercitat de statul Israel, pana la semnarea unui acord final referitor la crearea unui stat palestinian independent.
Restul atributiunilor administrative, precum mentinerea ordinii publice, organizarea de alegeri generale si locale revin Autoritatii Nationale Palestiniene, al carei Consiliu Legislativ dominat de miscarea integrista Hamas a fost dizolvat de presedintele mahmud Abbas (foto dreapta) apartinand gruparii rivale Al-Fatah. In urma loviturii de forta din iunie 2007, teritoriul palestinian este controlat de facto de integristii musulmani, a caror popularitate aici este covarsitoare incepand de la crearea in anii 1980 a miscarii.
Dominata succesiv de Imperiul Otoman 1517-1799 si de cel britanic 1800-1948, apoi de catre Egipt 1948-1967 si Israel (1967-1994), Fasia Gaza a fost locuita pana in 1929 atat de arabi cat si de catre evrei, care au fost pentru prima data izgoniti de britanici in urma unor conflicte inter-etnice cu arabii, pentru a reveni in anii 1930 si a fonda Kibbutz-ul Kfar Darom, distrus in timpul revoltelor arabe din anii 1936-1939 si reconstruit in 1946.
Dupa cel de-al doilea razboi Mondial, odata cu incetarea mandatului acordat britanicilor de catre Natiunile Unite in Palestina, cu impartirea teritoriala intre arabi si evrei a acesteia si nasterea in 1948 a statului Israel, Gaza a fost ocupata in acelasi an de Egipt, moment care a declansat si primul conflict israelo-arab. Dupa sfarsitul acestuia, Gaza ramane sub control egiptean pana la razboiul de sase zile din 1967 cand este ocupata de Israel si ulterior colonizata pe 20 la suta din suprafata. In cursul dominatiei egiptene afluxul de populatie araba creste prin imigrarea unui mare numar de palestinieni refugiati dupa victoriile militare ale statului evreu impotriva vecinilor sai arabi.
Dupa ocuparea totala a teritoriilor palestiniene, Israelul procedeaza la colonizarea lor cu scopul nedeclarat de a schimba compozitia lor etnica in favoarea evreilor, insa numarul colonistilor evrei nu va atinge niciodata mai mult de 9.000, lucru care va conduce, in final si la decizia abandonarii finale a procesului de catre Israel. Creata initial ca o extensie a ramurii egiptene a organizatiei clandestine “Fratii Musulmani”, Miscarii Islamice de Rezistenta (abreviata in arabeste Hamas, cuvantul fara puncte intre litere insemnand in aceeasi limba “Entuziasm”) s-a impus destul de rapid ca o forta politica si spirituala palestiniana, mai ales datorita ajutorului furnizat saracilor si celor afectati de razboi si de ocupatia israeliana.
In anii 1980 guvernul de dreapta al Blocului Likud, din care facea parte si viitorul premier Ariel Sharon, pe atunci doar ministru al Apararii, favorizeaza consolidarea Hamas, cu scopul de a submina pozitia Al-Fatah-ului, condus pe atunci de liderul istoric palestinian Yasser Arafat, care se revendica a fi “singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. Miscare ce se va dovedi pe termen lung un adevarat “pion otravit” dupa cum se poate observa in ultimii ani, in care popularitatea integristilor o depaseste clar pe cea a rivalilor lor, dispusi la dialog si negocieri cu statul evreu pentru realizarea pacii.
Cele 19 colonii israeliene sunt dezmembrate abia in noiembrie 2005 de premierul israelian Ariel Sharon intr-un act unilateral al statului evreu. Unii analisti au atribuit aceasta decizie incapacitatii strategice si financiare a statului evreu de a putea coloniza eficient teritoriul si chiar de a proteja coloniile de atacurile militantilor palestinieni. Abandonarea coloniilor din gaza impreuna cu inca doua mici colonii din Cisiordania a condus, conform statisticilor oficiale israeliene la o crestere cu 10 la suta a PIB-ului tarii in 2006, anul imediat urmator.
Retragerea militara israeliana nu a pus insa capat confruntarilor dintre cele doua parti, atacurile cu rachete ale militantilor palestinieni si cele aeriene ale Israelului alternand cu perioade de armistitii si cu blocade economice, evitate insa de integristi prin saparea unei vaste retele de tuneluri pe sub punctul de frontiera cu egiptul, unele surse occidentale serioase, precum cotidianul spaniol “El Pais”, vorbind chiar despre existenta a peste 1.000 de astfel de cai subterane.
Conflictul istoric cu israelul a inceput sa fie dublat de un conflict fratricid palestinian dupa victoria surprinzatoare pentru unii, asteptata, insa, de analistii familiarizati cu problemele regiunii, a Hamas la alegerile generale palestiniene din ianuarie 2006, atat in fieful din Gaza al islamistilor, cat si in Cisiordania. Investirea cabinetului integrist condus de ismail haniyeh (foto stanga) a fost, insa, de la inceput boicotata atat de SUA cat si de UE datorita faptului ca Hamas nu recunoaste dreptul la existenta al statului evreu si refuza sa semneze Charta OEP prin care se renunta la distrugerea acestuia. Spre deosebire de statele occidentale, cel de-al patrulea actor important in Orientul Mijlociu, Rusia, care este si membru al Cvartetului pentru aceasta regiune, alaturi de SUA, UE si ONU, are relatii atat cu presedintele moderat Mahmud Abbas si cu statul israel, cat si cu Hamas-ul dominant de facto in Gaza. alti sprijinitori importanti ai Hamas sunt Iranul si Siria, conducerea in exil a miscarii, in frunte cu Khaled Meshaal si Mahmud Zahar beneficiind de azil la Damasc. Fapt semnificativ in acest sens, emisarul special pentru Orientul Mijlociu al presedintelui Medvedev, Aleksandr Saltanov, s-a intalnit, ieri, la Damasc, cu conducerea miscarii integriste palestiniene.
http://www.cronicaromana.ro/fasia-gaza-prezentare-generala-si-scurt-istoric.html

Hamas, luată prin surprindere de operaţiunea din Gaza


http://www.mediafax.ro/externe/hamas-luata-prin-surprindere-de-operatiunea-din-gaza.html?3614;3685435
O campanie de intoxicare destinată Hamas, un secret total şi pregătiri minuţioase au precedat declanşarea raidurilor israeliene din Fâşia Gaza, care au provocat o surpriză totală în rândurile mişcării islamiste.
Atât presa locală, cât şi oficialii sunt de acord că "dezinformarea, secretul şi minciunile" au incitat Hamas să nu trateze cu seriozitate iminenţa unei operaţiuni masive a Israelului.
Atitudinea reţinută a Israelului miercuri, în timpul şi după lansarea celor 70 de tiruri de rachete, majoritatea ale Hamas, a ridicat unele semne de întrebare în Israel şi în străinătate.
Este vorba, într-adevăr, despre cel mai grav tir al Hamas de la încheierea armistiţiului cu Israelul, la 19 decembrie.
Hamas a emis chiar un comunicat în care lua în derâdere în mod deschis Cabinetul israelian, "care îşi petrece timpul discutând decizii pentru a stopa tirurile", în timp ce combatanţii "bombardează (teritoriul israelian) cu zeci de rachete şi obuze de mortier".
Dar totul pare să fi fost programat pentru a lua prin surprindere Hamas.
Joi, cu 48 de ore înainte de declanşarea raidurilor aeriene care au provocat moartea a 280 de [color:d88a=#0494e1! important]persoane, ministrul israelian de Externe Tzipi Livni s-a deplasat la Cairo, pentru a se întâlni cu preşedintele Hosni Mubarak.
Dar, pe teren, armata nu s-a mişcat.
În ziua următoare, ministrul Apărării, Ehud Barak, a mers până la a permite accesul convoaielor umanitare în Gaza.
Această decizie a fost luată "atât pentru a înşela Hamas, cât şi pentru a lăsa impresia că operaţiunea nu este pentru perioada imediat următoare", a declarat un oficial israelian de rang înalt.
Vineri, biroul de presă al premierului a avut grijă să informeze că Guvernul se va reuni duminică, pentru a "discuta" despre eventualitatea unei operaţiuni masive în Gaza.
Această abordare confirma speculaţiile conform cărora nu va fi luată nici o măsură până duminică.
Mai mult, cotidianul Haaretz anunţa plecarea în permisie a comandantului din regiunea de sud, care se ocupă de Gaza.
"Acest lucru nu a scăpat Hamas", scrie Haaretz, citând un oficial din cadrul Apărării, care a menţionat că mişcarea islamistă a evacuat într-o primă fază instalaţiile sale înainte de a reveni, având în vedere comportamentul autorităţilor israeliene.
La această intoxicare, se adaugă lansarea raidurilor aeriene sâmbătă, de Shabbat, zi de odihnă a evreilor.
"Nimeni nu presupunea că Israelul va lansa un război sâmbăta. Elementul surpriză explică numărul mare de morţi" în rândurile Hamas, scrie cotidianul Yediot Aharonot.
Astfel, în timp ce aproximativ 60 de avioane ale forţelor aeriene israeliene atacau în acelaşi timp instalaţiile Hamas din Fâşia Gaza, numeroşi membri ai mişcării islamiste erau descoperiţi.
Câteva zeci dintre ei au fost ucişi la sediul general al poliţiei din oraşul Gaza, în plină defilare a forţelor de ordine ale Hamas, potrivit martorilor oculari.
"Hamas a încasat cu surprindere o lovitură dură", a declarat un oficial israelian, citânt afirmaţiile şefului Statului Major Gabi Ashkenazi.
Mişcarea islamistă a fost obligată să recunoscă faptul că instalaţiile sale au fost grav avariate şi că un număr mare dintre combatanţii săi au fost ucişi sau răniţi, între care trei ofiţeri de rang înalt.
Pregătirea operaţiunii israeliene a început în urmă cu şase luni, în timp ce mişcarea Hamas şi Israelul negociau un armistiţiu cu ajutorul Egiptului, potrivit Haaretz.
Barak a cerut atunci serviciilor de informaţii să identifice instalaţiile serviciilor de securitate ale Hamas şi ale altor grupări armate din Fâşia Gaza.
Odată obţinută localizarea depozitelor de armament, a taberelor de antrenament şi a locuinţelor principalilor oficiali ai Hamas, planul de atac a fost închis într-un dulap, de unde a fost scos cu o lună înainte de declanşarea atacurilor.

Rugăciuni în bătaia puştii
http://www.adevarul.ro/articole/rugaciuni-in-bataia-pustii.html
Un evreu ultraortodox, care ţine la îndemână o armă automată, se roagă la mormântul lui Iosif din Nablus, Palestina, alături de alţi credincioşi. Imaginea a fost surprinsă vineri, la capătul unei vizite autorizate în teritoriile palestiniene.

Armata israeliană a escortat sute de evrei pe tot parcursul pelerinajului la acest loc sfânt pentru mozaici. De altfel, obiectivul religios a fost distrus în timpul celei de-a doua „Intifada” a palestinienilor, desfăşurată în anul 2000.

Non-violenţa nu (te) prea ajută
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=216&cmd=articol&id=8016
Mă uit la Dalai Lama pe CNN cum aproape imploră guvernul chinez să discute cu el. Spune că e dispus să meargă la Beijing, că discută în orice condiţii, numai să se termine violenţele. Ameninţă chiar că va demisiona dacă manifestanţii sînt violenţi (poţi să demisionezi din funcţia de reîncarnare a lui Budha?). Uitîndu-mă la el mi-am adus aminte de un alt lider moderat şi ignorat: Ibrahim Rugova. S-a rugat ani de zile de Slobodan Miloşevici să negocieze cu el o autonomie a provinciei Kosovo. După ce Belgradul le-a abolit autonomia în 1989, albanezii au creat o administraţie neoficială, care cuprindea şcoli, aziluri, presă. Rugova a fost ales preşedinte în alegeri neoficiale şi a chemat la rezistenţă non-violentă. În cele din urmă, tinerii nemulţumiţi pentru că non-violenţa nu ducea nicăieri au pus mîna pe arme. Au fost ajutaţi de prostia guvernului sîrb, care a intrat cu tancurile acolo şi a trecut la epurare etnică. Rezultatul: liderul lupilor tineri şi violenţi e acum premierul şi întemeietorul de fapt al statului kosovar. Rugova a murit respectat şi atît. Două lecţii post-Kosovo. Dacă eşti un stat mic şi te afli pe un continent pacificat cum este Europa, abţine-te de la epurări etnice, altfel pierzi totul. A doua lecţie: non-violenţa nu a funcţionat, violenţa a declanşat evenimentele care au dus la independenţă.

Mă uit tot pe CNN la un tip agitat care reprezintă congresul tinerilor tibetani. Spune că îl respectă pe Dalai Lama, dar ei sînt dispuşi să lupte pentru a cîştiga un Tibet independent. Cum China nu e Serbia şi NATO nu are ce-i face, vor fi masacraţi ei înşişi, vor oferi pretextul pentru un masacru general şi pentru ignorarea bătrînului care cere doar autonomie şi negocieri. Olimpiada va trece şi guvernul chinez va „rezolva“ problema cum ştie mai bine. Tibetul va muri încet prin modernizare şi import de colonizatori aduşi de guvern. Ştiu că ne-am dori cu toţii ca non-violenţa să fie mai eficace decît violenţa. Ne impresionează documentarele despre Gandhi, Mandela, Luther King. Dar adevărul e că non-violenţa funcţionează doar în situaţii excepţionale.

Cel mai trist este că violenţa e mai eficace chiar şi în a atrage atenţia opiniei publice mondiale (dacă putem vorbi despre aşa ceva). Cel mai bun exemplu: comparaţi simpatia pentru tibetani cu cea pentru palestinieni. Tibetanii au avut un stat al lor, înapoiat şi izolat, invadat de China. Palestinienii nu au avut niciodată un stat şi l-ar fi putut avea de mai bine de 50 de ani, dacă nu se încăpăţînau să obţină totul. Ştiu că mulţi cititori vor spune că li s-a luat ţara de către evrei. Le amintesc doar că rezoluţia ONU din 1947 crea două state, cu Ierusalimul administrat de ONU. Evreii au acceptat planul, reprezentanţii arabi l-au respins. Tibetanii au fost mereu paşnici şi, drept urmare, lîncezesc undeva la coada listei de priorităţi a opiniei publice mondiale, în urma salvării urşilor polari. Palestinienii nu au practicat niciodată non-violenţa ca principiu, iar Yasser Arafat a obţinut Premiul Nobel pentru meritul de a fi încetat să mai pună bombe, fără să-şi fi regretat niciodată trecutul. Cu toate acestea, Liga studenţilor din universitatea mea se ceartă cu rectorul pentru că acesta refuză să instituie boicotarea academică a Israelului. Aceeaşi ligă care organizează regulat „săptămîni chineze“ în campus. E la modă să te lupţi cu „nazismul evreu“, aşa cum e la modă să speri că lumea va fi mai bună pentru că „imperiul american“ va fi balansat de puterea Chinei. Dacă Dalai Lama ar fi renunţat acum la bombe, ar fi fost salutat ca erou mondial. Problema lui este că nu s-a apucat niciodată să pună respectivele bombe.

Şoferul unui buldozer a fost ucis la Ierusalim în timp ce se pregătea să comită un atac terorist


Astazi, ora 14:52
Şoferul unui buldozer a fost ucis astăzi de un israelian în centrul oraşului Ierusalim, în timp ce, potrivit primelor elemente, se pregătea să comită un atentat cu vehiculul său, au declarat martori oculari, relatează AFP.

14 ani de la sângerosul atentat de la sediul Asociaţiei Mutuale Israeliano-Argentiniene

În cei 14 de anchetă, procurorii argentinieni nu au putut demonstra cu probe directe implicarea Iranului şi a militanţilor Hezbollah în atentatul de la sediul AMIA, soldat cu 30 de morţi şi 200 de răniţi. Pe fondul lipsei acestor probe concludente au apărut tot felul de teorii în care sunt implicate Mossadul, CIA şi SIDE.
Membrii Delegaţiei Asociaţiilor israeliene din Argentina (n.a. - DAIA) au cerut ieri tuturor ţărilor să colaboreze la arestarea celor responsabili de atentatul comis împotriva Asociaţiei Mutuale Israeliano-Argentiniene (n.a. - AMIA) în 1994. Astfel, membrii Asociaţiei au admis că „au fost înregistrate progrese semnificative în atribuirea responsabilităţ ilor unor înalţi oficiali ai regimului iranian, dar şi organizaţiei teroriste Hezbollah, pentru care Argentina a emis mandate internaţionale de arestare”. Potrivit AMIA, „toate statele, fără excepţie, trebuie să colaboreze pentru a permite arestarea unor responsabili pentru ca angajamentul asumat de a combate terorismul să nu rămână o simplă declaraţie de intenţie”.

Iranul, principalul suspect în viziunea justiţiei argentiniene

Pe 25 octombrie 2006, justiţia argentiniană a inculpat o serie de responsabili iranieni şi ai mişcării libaneze Hezbollah pentru atentatul de la 18 iulie 1994 împotriva Asociaţiei Mutuale Israeliano-Argentiniene (AMIA). La originea atentatului s-a aflat un comando islamic necunoscut care, potrivit oficialilor centralei CIA de la Lima (n.a. - capitala republicii Peru) a avut o legătură directă cu biroul ataşatului cultural al ambasadei iraniene de la Buenos Aires, Moshe Rabbani. Printre alte ipoteze luate în calcul de CIA şi de serviciile speciale ale armatei argentiniene în cazul atentatului din 1994, se referă la carapintadas (n.a. - grup de militari care s-au revoltat în 1989). Această grupare a fost implicată în ultima etapă a regimului dictatorial al generalilor argentinieni (1976- 1984), fiind exponenţii unui antisemitism generalizat împotriva evreilor naturalizaţi pe pământ argentinian. Această ipoteză tinde să fie credibilă deoarece, la finele celui de-al Doilea Război Mondial, în Argentina şi-au găsit refugiul sub patronajul regimului condus de Juan Peron mii de refugiaţi nazişti şi de luptători croaţi din cadrul celebrelor escadraone ale ustaşilor (n.a.- fasciştii croaţi). În noiembrie 2006, procurorii federali Alberto Nisman şi Marcelo Burgos au acuzat oficial guvernul iranian şi pe liderii Hezbollahului libanez de comiterea odiosului atentat, cerându-i totodată judecătorului Rodolfo Caniboca să emită mandate internaţionale de arestare pe numele a şapte demnitari, şase iranieni şi un libanez.

Atentatul de la sediul AMIA, izvor de teorii ale conspiraţiei

În opinia Procuraturii Centrale din Buenos Aires, distrugerea sediului AMIA a fost un act de represalii legat de faptul că, în 1991, preşedintele Carlos Menem (de origine siriană după mamă) a suspendat unilateral asistenţa tehnologică nucleară acordată până atunci de Buenos Aires autorităţilor de la Teheran. După unele opinii, acest „resentiment al musulmanilor“ a fost cauzat de pierderile suferite de Irak, care era unul dintre finanţatorii Egiptului şi potenţialul beneficiar al proiectului de înarmare Condor, elaborat în colaborare cu Argentina, dar abandonat de preşedintele Menem; dar şi de decepţia resimţită la Tripoli după ce Libia investise fonduri în campania electorală a preşedintelui Menem. Acuzaţiile îndreptate împotriva Teheranului de implicare în atentatul din 1994, de la Buenos Aires, nu s-au întemeiat pe dovezi directe descoperite în Argentina, ci pe cele indirecte furnizate de rapoartele CIA şi ale specialiştilor Mossadului. Astfel, în opinia lui Zeev Schiff, specialist în chestiuni militare, „serviciile de informaţii israeliene au descoperit multe detalii cu privire la participarea iraniană“. Nici Mossadul, nici CIA şi nici Serviciul de Informaţii Externe Argentinian (n.a. - SIDE) nu prevăzuseră ce avea să urmeze. Nimeni nu fusese în stare să anticipeze atacurile de pe 17 martie 1992 împotriva ambasadei israeliene din Buenos Aires (n.a. - soldate cu 29 de morţi şi 242 de răniţi) şi nici atacurile împotriva AMIA care au avut loc cu doi ani mai târziu, tot în timpul mandatului lui Menem. Niciuna dintre afirmaţiile de până acum nu conduc la înlăturarea vreuneia dintre ipotezele privitoare la atentat, fie ele legate de Orientul Apropiat, de fundamentalism sau de orice altceva.

Atentat cu buldozer la Ierusalim

De te vom uita, Israel...
http://www.cotidianul.ro/de_te_vom_uita_israel-45822.html
Pe 29 noiembrie 1947, abia creata Organizaţie a Naţiunilor Unite a decis împărţirea în două a ţinutului Palestinei pentru ca două noi state, unul evreu şi altul arab, să se nască. Evreii au acceptat împărţirea, arabii nu.
Cu o zi înainte de expirarea mandatului britanic asupra Palestinei, pe 14 mai 1948, David Ben Gurion a citit Declaraţia de Independenţă a statului Israel într-o sală a muzeului din Tel Aviv dominată de portretul lui Herzl, în cadrul unei ceremonii al cărei secret s-a păstrat până cu o jumătate de oră înainte de începere (invitaţiile fuseseră distribuite personal, prin curieri, în acea dimineaţă, şi cuprindeau, expres, dorinţa organizatorilor ca invitatul să păstreze discreţia asupra evenimentului).

Încă nenăscut, Israelul avea mulţi duşmani. La câteva ore după ceremonie, câteva state ale lumii au recunoscut statul Israel. Înainte de toate, bineînţeles, Statele Unite.

În aceeaşi zi au urmat alte câteva, nu multe.
Printre acestea, spre onoarea ei, şi România. URSS va recunoaşte Israelul câteva zile mai târziu. A doua zi după proclamarea statului Israel, armatele a cinci ţări arabe îi invadează teritoriul. De atunci, din prima sa zi de existenţă, şi până astăzi, nimic nu a fost mai important pentru statul Israel decât propria securitate.

În toţi aceşti ani, secundă de secundă, miza a fost maximă: nimic mai puţin decât propria existenţă. În lumea postbelică, nu cred că există o altă ţară care să-şi fi petrecut primii 60 de ani de existenţă luptând atât de crâncen pentru propria fiinţare. Şi lupta este departe de a se fi terminat.

Aşezat într-un spaţiu deşertic, lipsit de resurse naturale, strivit între un colos arab care îl urăşte furibund şi o mare, Israelul este una dintre cele mai impunătoare lecţii de istorie pentru oricine tocmai pentru că, în acest context geopolitic, a devenit o democraţie prosperă şi o importantă putere a lumii.

Într-o carte celebră, Hegel spune că istoria se poate gândi în trei feluri, fiecare dintre acestea corespunzând, de fapt, unui palier de înţelegere a lumii. Primul, numit de el „istoria nemijlocită“, cuprinde faptele înaintaşilor noştri, evenimentele istorice aşa cum au fost ele sau, mai bine zis, aşa cum ştim noi că au fost ele.

Al doilea, „istoria reflectată“, cuprinde identificarea spiritului unui anume timp sau al unui anume popor şi interpretarea faptelor şi a evenimentelor „istoriei nemijlocite“ prin prisma acestuia. În fine, al treilea, „istoria filozofică“, foloseşte arsenalul de date al „istoriei nemijlocite“ şi al celei „reflectate“ pentru a ţinti cel mai sus: identificarea sensului de dezvoltare al istoriei, găsirea raţiunii sale fundamentale, a sensului ei.

Pe fiecare dintre aceste trei paliere, istoria Israelului, deşi scurtă, este bogată până la luxurianţă şi pilduitoare. Dar, mai ales, este o istorie eroică şi victorioasă, căci este plină de evenimente uimitoare, de spirit şi de sensuri. Istoria Israelului este, la rândul ei, doar o parte a istoriei unui popor fundamental, care a dat lumii ,,Cartea Cărţilor’’ şi, ca şi cum asta nu ar fi fost de-ajuns, un şir interminabil de talente copleşitoare şi de minţi admirabile.

Cred că a fi astăzi alături de Israel este, înainte de toate, o datorie morală cu mult mai puternică decât orice calcul economic sau orice logică strategică.

Iar o întreagă civilizaţie născută din binefacerile ,,Cărţii’’ ar trebui să îşi jure, parafrazând pe evreii exilaţi după cucerirea babiloniană a Ierusalimului din 586: „De te vom uita, Israel...“

Trei soldați israelieni, uciși în luptele din Fâșia Gaza

Trei soldați israelieni au fost uciși în zorii zilei de ieri, în cadrul schimbului de focuri cu palestinienii înarmați, în timpul unei acțiuni a armatei israeliene (Zahal), în Fâșia Gaza. Familiile acestora au fost imediat înștiințate.

O forță Zahal a identificat o bandă de teroriști înarmați în vecinătatea gardului de separare din dreptul kibuțului Bari și a intrat pe teritoriul Fâșiei Gaza. Imediat după aceea, forța Zahal s-a aflat într-o urmărire premeditată a palestinienilor înarmați. Asupra soldaților s-a deschis un foc violent, însoțit de un tir de rachete antitanc și de obuze de mortieră. În acest tir, prin surprindere și-au pierdut viața cei trei soldați, iar alți doi au fost răniți ușor, spre nivel mediu. Soldații au fost transportați cu un elicopter la spitalul Soroka din Beer Sheva. Aripa militară a Hamas-ului, Brigăzile Ezzedine El-Kassam, și-a asumat răspunderea pentru uciderea soldaților. Într-un manifest publicat de organziație se comunică: „Vom continua să inițiem numeroase acțiuni contra ocupației și vom organiza încercuiri ale morții contra soldaților săi fricoși. Soldații din Zahal care intră în Fâșia Gaza au patru posibilități: să fie uciși, să fie luați prizonieri, să fie grav răniți sau să-și piardă mințile“. Acum două zile, un alt soldat a fost rănit grav, într-un tir al palestinienilor în apropierea gardului de securitate, din regiunea Sadjia. Și acesta a fost transportat la spitalul Soroka. În același atac, s-au tras încă din orele dimineții cinci rachete Kassam asupra Neghevului. Acestea au căzut pe teren viran, în apropiere de Sderot, fără a provoca pagube umane sau materiale. După o scurtă perioadă de relativă liniște în vestul Neghevului, palestinienii au reînceput tirul cu rachete Kassam și cu obuze de mortieră asupra așezărilor israeliene. Purtătoarea de cuvânt a poliției din regiunea Lachiș, Keren Toledano, a transmis că în cursul nopții s-au tras asupra localității Sderot două serii de rachete Kassam.

Nou val de rachete și obuze asupra teritoriului israelian

Șapte rachete au căzut în teritoriu viran, fără a provoca pagube. De asemenea, palestinienii au tras două rachete asupra orașului Netivot. Acestea au căzut pe un teren agricol din apropierea orașului, fără a produce pagube. În acelați timp, continuă violente schimburi de focuri între forțele Zahal și palestinienii înarmați. Acestea sunt însoțite de un tir continuu de rachete antitanc și obuze de mortieră. În confruntările dintre cele două tabere au fost uciși 19 luptători palestinieni și un jurnalist al agenției internaționale de presă Reuters. Fadel Shana (foto), de naționalitate palestiniană, filma pentru Reuters, în zona în care au intervenit forțele armate israeliene. În momentul în care a coborât din mașină, vehiculul a fost lovit de un obuz tras, după cum arată ultimele imagini filmate de jurnalistul de 23 ani, de un tanc israelian, aflat la câteva sute de metri, pe o înălțime. Odată cu el, au fost omorâți doi trecători, iar tehnicianul său de sunet a fost grav rănit.

Olmert propune o soluție în chestiunea Ierusalimului

„Israelul a propus Autorității Palestiniene numai 64% din teritoriile Cisiordaniei, în cadrul tratativelor dintre ele“, a relatat ieri dimineaț a publicația „A-Sharak Al- Ewest“, care apare la Londra. Această publicație știe din sursele sale că primul -minist ru Ehud Olmert a comunicat liderului Autorității Palestiniene, M a h m u d Abbas, că palestinienii „pot să uite de teritoriile de dincolo de zidul de separare“. Aceleași surse au mai relatat că Olmert i-a prezentat lui Abbas o serie de propuneri în vederea soluționă rii chestiunii Ierusalimului, una dintre acestea stabilind că Israelul ar continua stăpânirea unor cartiere arabe din Ierusalimul Răsăritean și din locurile sfinte, care va permite circulația palestinienilor către acestea din urmă. „Abu-Mazen este interesat să-i prezinte poporului palestinian acordul permanent după ce acesta va fi formulat“, s-a mai transmis. Surse apropiate de conducătorul echipei palestiniene de tratative, Abu Ala, au transmis ziarului că acesta este îngrijorat în privința existenței altei căi de tratative, desfășurate în secret între părți. „Abu-All știe că există o a doua cale și este foarte neliniștit, chiar furios că nu participă la întâlnirile dintre Abbas și Olmert“.

Ehud Olmert exclude un război cu Iranul

„În ajun de Pessah (Paștele evreiesc, n. red.), le pot spune israelienilor că, din ceea ce știu și am studiat, cred că eforturile comunității internaționale vor reuși, iar Iranul nu va deveni o putere nucleară“, a declarat premierul isrelian Ehud Olmert. Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu publicat în ediția de joi a ziarului „Maariv“. Oficialul de la Tel Aviv și-a motivat această convingere prin faptul că „organizațiile și intituțiile internaționale depun un efort uriaș pentru a împiedica Iranul să devină o țară nucleară“. El a ținut, totuși, să sublinieze că „Israelul ia parte la aceste eforturi, fără a fi însă în situația de a lupta, motiv pentru care el nu trebuie să profereze amenințări, așa cum s-a întâmplat în ultima perioadă“, referindu-se la recentele declarații ale ministrului infrastructurilor, Binyamin Ben Eliezer, care a amenințat că Israelul va iniția o „ripostă dură“ și va distruge Iranul, dacă Teheranul va lansa un atac asupra statului evreu. Statele Unite ale Americii și Israelul, singura țară din Orientul Mijlociu despre care se afirmă că deține arsenal nuclear, acuză Iranul că își ascunde ambițiile militare nucleare sub masca unui proiect atomic în scopuri pașnice. La rândul său, Teheranul respinge acuzațiile și refuză suspendarea activităților sale nucleare sensibile, în pofida sanc- țiunilor impuse de Consiliul de Securitate al ONU. La 23 martie, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, nu a exclus „nicio opțiune“ pentru a opri programul nuclear iranian.
[citeste]

EXERCIȚIUL ISRAELIAN DE APĂRARE CIVILĂ - Țările arabe se tem de un atac israelian La mai puțin de doi ani de la cel de al doilea război din Liban, Israelul a lansat duminică cel mai mare exercițiu de apărare pasivă din istoria sa și a asigurat că nu are nicio intenție ostilă față de vecinii săi.

Acest exercițiu, care va dura cinci zile, numit „Moment critic“, are drept scop pregătirea populației israeliene în cazul unor atacuri cu arme convenționale - precum rachetele Katiușa trase de Hizballah în vara anului 2006 - sau atacuri cu rachete cu încărcătură chimică sau biologică. Duminică dimineață, posturile de radio militare și publice cereau populației să verifice adăposturile, cu sloganul: „A fi protejat înseamnă să fii gata“. Exercițiul a intrat marți în cea de a treia zi și, conform deciziei primuluiministru Ehud Olmert, care a declarat stare de război, cabinetul politic și de apărare exersează luarea de decizii în stare de urgență. La rândul ei, comisia economică, condusă de ministrul Apărării, Ehud Barak, a intrat și ea în stare de urgență și exersează confruntarea și luarea de hotărâri în situații de lipsă de alimente și medicamente în zonele cu mare concentrare civilă de pe tot cuprinsul țării. Pe parcursul exercițiului se vor crea situații generate de căderea unui mare număr de rachete cu încărcătură chimică și biologică. Responsabili din cadrul sistemului de apărare au specificat că în cazul acestor situații se vor simula atacuri cu rachete din Iran, Liban, Siria și Fâșia Gaza. În paralel, Departamentul pentru explicații va intra într-o ședință specială și se va exersa transmiterea de informații liniștitoare către cetățeni. „Scopul nostru nu este să generăm panică în rândul populației, ci pur și simplu să-i pregătim pe locuitorii țării pentru cazuri de urgență“, a declarat un înalt responsabil din cadrul Apărării civile. Acesta a subliniat: „Știm că țările care ne înconjoară se află în posesia rachetelor cu rază lungă de acțiune, pe care chiar le-au și folosit în trecut. Astăzi, fiecare cetățean al țării trebuie să fie pregătit pentru caz de război. Cu cât un cetățean este mai pregătit, cu atât va fi mai apărat în cazul unui război“.

Sirenele sună în toată țara

Exercițiul este condus de ministrul adjunct al Apărării, Matan Vilnai, și de Departamentul pentru cazuri de urgență (RAHEL), constituit după cel de al doilea război din Liban și care urmează să coordoneze toți factorii de urgență și apărare din cadrul Apărării civile, în cazul unui atac asupra Israelului. La exercițiu participă toate birourile ministeriale, primăriile și sistemul de învățământ. Vilnai a constituit, de asemenea, în colaborare cu responsabilii pentru salvare, un departament de analiză a situației, din care fac parte directorul RAHEL, directoarea secției „Economia în caz de urgență“ și conducătorii secțiilor de salvare. La ora 10.00, ieri, a fost acționat sistemul național de alarmă și, în același moment, în toate instituțiile de învățământ se va exersa coborârea în adăposturi și retragerea în spații apărate. De asemenea, primăriile vor analiza situația, iar echipele locale pentru cazuri de urgență vor exersa o serie de misiuni conform dispozițiilor care le vor fi transmise. Miercuri și joi, războiul va trece „pe teren“. În aceste condiții, echipele de salvare ale Apărării civile, pompierii și Serviciul de ambulanțe și prim ajutor vor exersa misiuni diferite, printre care simularea unui atac cu rachete asupra fabricilor cu materiale periculoase din Golful Haifa, precum și exerciții de salvare în zonele Națeret și Meiron, unde se pare că se vor efectua exerciții în caz de cutremur de pământ. De asemenea, în marile orașe se vor exersa situații de atac cu rachete solsol chimice, care vor „lovi“ zone centrale. În plus, spitalul „Emek“ din Afula va exersa un scenariu în care sunt evacuate sute de persoane rănite de substanțe periculoase.

„Exercițiul militar israelian - pretext pentru mascarea unui atac“

În ultimele zile, primul-ministru libanez, Fuad Siniora, a cerut forțelor UNIFIL, desfășurate de-a lungul graniței cu Israelul, să dea dovadă de „vigilență ridicată“, de teamă ca nu cumva marele exercițiu militar care se desfășoară în Israel să nu folosească drept pretext pentru mascarea „unor acțiuni militare din partea Israelului ce ar putea amplifica tensiunea dintre țări“. Mai mult, Siniora a cerut armatei libaneze să fie pregătită în vederea exercițiului militar israelian și „să-i apere pe cetățeni în fața unor acțiuni de atac din partea Israelului“. Într-un anunț dat publicității de Biroul lui Siniora, se accentuează asupra bănuielii că Israelul s-ar putea folosi de acest exercițiu pentru a modifica condițiile rezoluției 1701 decise de ONU după încheierea celui de al doilea război din Liban. Drept reacție, înalți factori israelieni au transmis forțelor UNIFIL că acest exercițiu militar nu are intenții ostile. Exercițiul a generat o creștere a tensiunii la granița de nord, iar ziarele de limba arabă au relatat că Siria a început să-și concentreze rezerviștii. În schimb, înalți responsabili israelieni au anunțat că Israelul și Siria au schimbat mesaje liniștitoare, iar Ierusalimul a dezmințit știrea privind concentrarea rezerviștilor sirieni. (Anima News)

Israelienii pregatesc populatia pentru atacuri cu arme conventionale!
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=3800

La aproape doi ani de la razboiul din Liban, Israelul a lansat, ieri, cel mai amplu exercitiu de aparare pasiva din istoria sa, dând asigurari ca nu are nicio intentie ostila fata de vecinii sai. Exercitiul, intitulat, „Moment critic”, va dura cinci zile si are drept scop pregatirea populatiei israeliene pentru atacuri cu arme conventionale. Mâine, sirenele vor fi auzite in tot Israelul, în institutiile publice si în scoli, iar locuitorii vor trebui sa se refugieze în adaposturi. În acelasi timp, Protectia Civila va explica pentru prima data la posturile de televiziune cum trebuie sa se comporte populatia în timpul unui atac. In contextul tensiunii dintre Israel si Siria, spitalele, serviciile de urgenta, administratiile locale si ministerele vor fi mobilizate pentru acest exercitiu. Ehud Barak, ministrul israelian al Apararii, este de parere ca „în razboaiele din ziua de azi, pregatirea pentru a face fata atacurilor reprezinta un element esential pentru victorie”. In urma razboiului din Liban, autoritatile de la Ierusalim au fost aspru criticate, pentru lipsa de pregatire si dezorganizarea serviciilor însarcinate cu protectia civililor.

Razboi sau pace in Israel- ne intereseaza?
Israelul nu este o tara ci o stare de spirit care incepe cu un salut “shalom” adica pace. Cu toate acestea este un teritoriu despre care cel putin jurnalele de stiri nu rateaza prea multe zile dintr-un an fara vreo nouate –fie ca e vorba de victimele unui nou atentat, fie ca se pune la cale vreo noua negociere in privinta opririi escaladarii violentelor.
Cinci milioane de evrei isi traiesc viata de zi cu zi cu normalitate greu de inteles din afara cu toate ca nu exista familie sa nu-si fi dat dat tributul de viata unuia dintre cele 6 razboaie prin care a trecut Israelul, ca stat, timp de 60 de ani de la infiintarea sa. Paradoxal, cred ca sunt cei mai zambitori oameni. Poate pentru ca “Ce nu te omoara te face mai puternic” iar fiecare clipa poate fi ultima clipa. Am batut tara in lung si-n lat si nimic nu pare ciudat sau altfel decat de pilda la noi, cu exceptia faptului ca in locurile publice exista intotdeauna cineva care te priveste atent si iti cere obligatoriu poseta la control. Nimeni nu pare sa se sinchiseasca de aceste secunde in care e vorba pana la urma de securiatea ta si a celorlalti din jur. Zambeste si gardianul si cel controlat , totul e ceva atat de obisnuit incat nici nu se mai observa. Daca n-as citi stirile zi de zi nici nu mi-as putea inchipui ca aici, in Israel sa fi fost vreodata vreun conflict armat si ca, de fapt, si acum tara e in razboi cu Siria si Libanul atata vreme cat nu sunt semnate Tratate de pace. NU SUNT urme vizuale dupa atatea razboaie. Nu am vazut drumuri desfundate de bombe, cladiri prabusite, lume cernita, cimitire mai multe decat mall-urile sau monumente ale eroilor din suta in suta de metri. Dimpotriva. Am parcurs sute de km pe drumuri impecabile indiferent ca e vorba de o straduta de cartier sau de de autostrazi. Marcate cum trebuie, si pentru timp de zi si pentru timp de noapte, m-a lovit singura invidie pe care am avut-o vreodata pentru ceva; cum de au reusit sa le faca cu toate cele 6 razboaie peste ei iar noi ne tot impotmolim undeva intre km 100 si 300 de autostrada ca in rest totul e desfundat ca in Evul Mediu?. In plus am sentimentul descoperirii unei a doua Romanii. Cam una din 10 persoane stie si vorbeste romaneste bine sau foarte bine. Multe dintre acestea, plecate de zeci de ani, duc dorul locurilor in care s-au nascut, vorbesc cu drag si nostalgie despre Romania iar dupa “90 majoritatea lor au revenit sa-si vada prietenii, cunostintele. Culmea e ca unii, desi sunt plecati de-o viata, stiu bine limba romana, poate pe ici colo cate o vocala mai cantata, asa cam cum o facea marele actor Ion Fintesteanu in celebra piesa de teatru Ianche, Tache si Cadar unde trec prin intamlari de viata un roman, un evreu si un turc, dar n-o pocesc in asa hal asa cum fac unii dintre compatriotii nostri plecati de o luna- doua in Spania sau Italia. Si ce m-a uimit e ca vorbesc cu placere si de placere limba romana.
Asadar, cine poate sti si vorbi mai bine despre viata din vreme de pace decat cel care vegheaza la mentinerea ei aici in Israel? O legenda vie este unul dintre fostii sefi ai serviciilor secrete ale armatei israeline, Shalom Harari. Discutia s-a legat tocmai pentru ca mama sa e originara din Romania, din Tecuci iar de la etajul 11 al unui bloc din orasul Ashdod (220 000 de locuitori) se vede bine pe timp de noapte locul de unde se trage cand-cum cu munitie mai grea sau mai usoara peste linistea orasului: la nici 30 de km in linie dreapta stralucesc luminile din fasia Gaza. Asadar cine este, mai précis, Shalom Harari? Este un general de brigada (R ) care a petrecut 20 de ani in Ministerul Apararii din Israel si este apreciat ca o autoritate de prestigiu in problema araba si in special cea palestiniana.
“Numele meu este Shalom Harari si sunt general de brigada in rezerva in armata israeliana. M-am retras la sfarsitul anului 96 cand am infiintat Institutul pentru Cercetare a Terorismului din Tel Aviv, e un centru interdisciplinar. Pe website-ul institutului avem cel putin 8 milioane de intrari intr-o singura luna din intreaga lume deoarece foarte multi sunt interesati de ceea ce se intampla in lumea islamica, rezultatele cercetarii fiind traduse in mai multe limbi internationale si in 6 limbi arabe . O alta initiativa, este cea a turismului in Teritoriile palestiniene. Ideea e ca nu e cunoastem vecinii, pentru ca in acesti ani, cand suntem intr-un varf al negocierilor …am gasit cateva companii mici mici de transport,care timp de trei ani, in fiecare saptamana au fost in Gaza, in Herbron, Shem-Nablus. Eram insotiti in tururi de o zi de palestinieni inarmati cu kalasnikov. Veneau de obicei profesori, medici, avocati, oameni de afaceri…
Ce ziceau cei din Gaza?
Depinde din ce punct de vedere privim acest lucru. Cei care mergeau acolo nu puteau merge, in siguranta, singuri. De ce? Pentru ca sunt multe elemente in interior care se manifesta impotriva pacii, ca de pilda Hamas, Jihad, PFLP si altii si de aceea aveam nevoie sa fim escortati de fortele de securitate. Cine erau cei interesati? Erau interesati mai ales oamenii de afaceri, patronii hotelurilor, restaurantelor. Inca mai am numerele de telefon ale acelor oameni, ne sunam de sarbatori sa ne felicitam: “shalom, ce mai faceti?” chiar daca in urma cu cateva zile am tras unii in altii. Vedeti, in restaurante totul era la jumatate de pret fata de Ashdod, era bine si pentru cei de acolo si pentru cei care mergeau. De fapt cand ne sunam de sarbatori si spuneau “shalom, unde sunt autobuzele, de fapt intrebarea era unde sunt banii. Nu ne mai puteam duce pentru ca de acolo mai ieseam doar ca “siskebab”. Am vizitat, aeroportul, portul, taberele de refugiati, universitatea din Gaza, Sectia de Politie, pentru a vedea mai multe institutii care apartin arabilor ca sa vedem cum se traieste acolo. Era important chiar si pentru palestinieni, asadar sa mergem acolo pentru ca era o resursa de bani pentru ei dar dupa 2000 acest demers a incetat desi, va spun, ca am vazut foarte multi israelieni in Teritorii mai ales in comertul de baza.”
De la etajul 11 al blocului unde stau de vorba cu generalul israelian palpaie luminile litoralului. Undeva, in cel mai indepartat punct, este Fasia Gaza. Locul din care se trage cu arme adevarate, cu gloante adevarate ceea ce mi-e imposibil sa-mi inchipui uitandu-ma spre acel loc cand acum e atata liniste. De sus se vad palmierii si multime de ronduri cu flori ca in gardina bunicilor, gura leului .
ISRAELUL ESTE UN MIRACOL.
Ati vazut probabil moartea fata in fata mai mult decat oricine altcineva…cum de mai aveti puterea dvs si ceilalti sa zambiti?
‘In primul rand israelienii au avut 6 razboaie in ultimii 60 de ani. Daca e sa comparam cu ceeea ce era in 48 sau chiar si mai tarziu…acum se traieste cu mult mai bine. Vorbeam cu mama mea despre anii 50 si din ce imi aduc aminte si eu economia era foarte saraca, oamenii nu aveau ce manca, de fapt nu aveau nimic. Ce s-a intamplat? Israel a crescut in asa masura incat a ajuns lider in democratia Orientului Apropiat aplicand ceea ce se numeste “villa in the jungle” adica 6 milioane de oameni, cu mari probleme privind securitatea lor dar cu sprijinul in primul rand evreilor din intreaga lume-multe si mai ales mari eforturi in dezvoltarea inaltei tehnologii si a democratiei. Comparand , asadar fata de ceea ce era in urma cu 60 de ani in Israel este un miracol care s-a produs in primul rand ca urmare a abilitatii de a aduce aici foarte multi oameni din diaspora. Au venit aici evrei din 110 tari. Una dintre cele mai importante comunitati care au venit aici dar nu I s-a oferit prea mare credit este cea romaneasca ce numara aproximativ
400 000 de oameni. I se mai spune “silent immigration, emigratia tacuta pentru niciodata nu a avut nimic de cerut deoarece erau obisnuiti cu viata grea dar a avut si cele mai mari abilitati in a-I ajuta pe emigrantii din alte tari sa se adapteze. Priviti in jurul nostru…in Orientul Mijlociu Israelul este o oaza de reala democratie si mai ales ne-am dezvoltat intr-atat incat suntem economia cea mai puternica din zona… chiar daca este libertatea cuvantului, avem o reala democratie iar viata este mai buna cu plusuri dar si minusuri pentru fiecare, oamenii vor zambi dar este vorba de un zambet care intodeauna este insotit de teama si este pregatit pentru orice.”
Intr-adevar, Israelul poate fi numit cu usurinta un miracol asa cum o facea Alvin Toffler cand vorbea despre Japonia. In 1948, in Orientul Mijlociu, s-a nascut o tara dintr-un desert de piatra. Numai daca vezi cu ochii tai poti sa intelegi acest lucru. Mii si mii de kilometri de irigatii care trec asa de usor neobservate stropesc discret picatura cu picatura tot ceea ce e verde. Orasele sunt atat de curate si sunt atatea flori si arbori incat poti crede cu usurinta ca cea mai mica problema in Israel ar fi apa. Cu toate acestea pamantul rosu, dogorit de arsita da roade inimaginabile. Pietele de legume si fructe sunt de-a dreptul paradisiace, iti zapacesc ochii si simturile si toate acestea s-au nascut din piatra, imaginatie si pana la urma cred ca si din dragoste fata de tara. In timp ce, ca simplu turist imi scald privirea fara nici un soi de teama, cei de aici sunt tot timpul pregatiti ca raiul lor sa fie sfasiat de bombe. Fiecare secunda de pace si liniste ascunde aici, in Israel, munca voluntara. Dimineata mergi la un ghiseu postal, spui “shalom” adica pace, zambesti angajatului din fata ta dupa care, dupa amiaza il revezi intr-o intersectie, dirijand circulatia, in uniforma de politist. 40% din politistii israeleini sunt de fapt voluntari, muncesc fara plata, isi doneaza timpul liber comunitatii. Si multi dintre pensionari pot fi vazuti zilnic, supraveghind locurile aglomerate din interesectii, mai ales cele aflate in preajma unor scoli,la sosirea si plecarea elevilor.Voluntari si ei. Tot fara bani.Copiii afla inca din prima zi de scoala ce trebuie sa faca in cazul unui atac aerian sau atentat. Harari explica; “Ne-am obisnuit sa traim cu astfel de pregatiri si asta nu e doar un slogan. Vorbind de starea de veghe, de a fi mereu pregatiti…iata, in fiecare apartament, in fiecare locuinta dupa razboiul cu iraqienii din 99 cu cand s-a tras cu rachete SCUD, s-au facut adaposturi din beton si otel pentru a putea face fata unor posibile atacuri cu diferite tipuri de arme, inclusive cele chimice. De altfel este lege acest lucru de atunci:. Inainte erau adaposturi publice penru 200 de personae dar s-a intamplat ca in cele 6 razboaie sa observam ca cele mai multe victime erau din randul celor care alergau sa se adaposteasca . Iata de ce ideea ca fiecare sa aiba propriul sau adapost, sa poate sa ajunga chiar in pijama din propriul dormitor. Ultima mare alarma si ordin la care s-au supus toti israelienii a fost in 2002-2003 cand fiecare a stat in adapostul sau deoarece era teama ca Sadam Hussein va ataca Israelul cu rachete. De fapt trebuie subliniat ca se pune un accent foarte mare in domeniul securitatii , chiar mai mare decat in cel al invatamantului, de pilda …”
Generalul israelian ma conduce in apartamentul prietenului sau unde suntem in vizita sa-mi arata adapostul. Bate in pereti, se aude zgomotul sec de otel, trage, in dreptul ferestrei, de sub transperante, o placa groasa de doua degete de fier. Ar incapea aici cel putin 10 persoane fara probleme. Ca sa fie si mai convingator ca a-ti apara propria viata e extrem de important si orice detaliu conteaza, aduce cu sine, in sufragerie, o cutie din care scoate o masca de gaze si mai spune ca fiecare dintre cei de fata este pregatit sa-si faca injectia salvatoare cu atropina in cazul unui atac chimic. Cei de fata vorbesc atat de linistiti despre acest gen de pregatire incat ma scutura frica. Generalul continua:
“Frica? Nu simti frica… lumea este obisnuita cu asa ceva. Priviti aici, unde suntem noi, la o intalnire obisnuita de vineri seara, unde discutam de fiecare data despre asta pentru ca presa zilnic relateaza despre astfel de probleme de securitoate. Avem un fel de cantec national, numit “vanatoarea” compus de Hava Alberstein care spune cam asa :” noi ii vanam in fiecare zi pe teroristi iar ei la randul lor ne vaneaza pe noi”. Traim in aceasta tara cu sentimentul ca tremuri in fiecare zi pentru viata ta dar in acelasi timp am invatat sa traim foarte intens. De altfel fiecare familie are pe cineva in armata. Baietii fac trei ani iar fetele doi incepand de la 18 ani, cu exceptia evreilor ultraortodocsi. Am 4 copii iar 3 fac parte din fortele combatante israeliene . Unul dintre ei a fost foarte aproape de a fi omorat de rachete si chiar eu am trecut printr-un astfel de moment. Si la fel I s-a intamplat si tatalui meu, refugiat din Ungaria. Dar trebuie sa va spun ca noi traim cu sentimental de linsite, de pace chiar daca asupra fiecarei zile pluteste frica unui nou alt atac terrorist. Invatam sa traim cu o astfel de frica, intr-adevar. De altfel oamenii sunt invatati ca in timpul calatoriilor sa nu vorbeasca prea tare in limba evreiasca, sa nu –si lase bagajele nesupravegheate si cu inscriptii in limba ebraica, sunt masuri cu care ne-am obisnuit si fac parte din firescul existentei noastre”
Mi se mai spune ca in timpul primului razboi din Golf cu Iraqul israelienii aveau cu ei tot timpul mastile de gaze. Atunci, de pilda, nici o companie aeriana nu mai efectua zboruri pe aeroportul BenGurion cu exceptia EL AL-compania aeriana israeliana. Cu toate acestea activitatea nu s-a intererupt deloc. Cum suna alarma, angajatii isi puneau pe fata mastile de gaze si-si continuau activitatea absolut normal. Centrele medicale israeline si spitatelele sunt pregatite sa reactioneze in orice clipa si ce este extrem de important, trateaza voluntar si poplatia araba din Israel sau din teritoriile palestiniene. Nimic nu poate fi mai potrivit ca incheiere decat o stire a saptamanii. Medicii tocmai au facut un transplant de cord reusit de la un copil apartinand unei familii de evrei ultrareligiosi care a suferit un accident la un copil arab. Uneori sangele nu are culoare, etnie si nu se ocupa de politica. Pana la urma, daca este razboi sau pace in Israel nu ne poate lasa indiferenti, pentru ca evreii romani sunt, intr-un fel sau altul, de –ai nostri pentru ca ne leaga locul in care ne-am nascut cu totii, o tara numita Romania

Scenarii apocaliptice, în cazul unui război Israel - Iran - Siria

Scenariu de groaza pentru israelieni

Gruparea Hezbollah si Iranul ar lovi Tel Aviv-ul in cazul unui razboi.

Hezbollahul siit libanez si Iranul ar lansa rachete asupra Tel Aviv-ului si zonelor invecinate in cazul unui razboi cu Israelul, potrivit unui raport oficial publicat ieri de ziarul Yediot Aharonot. Raportul secret a fost intocmit de administratia pentru gestionarea situatiilor de urgenta si a fost transmis ministerelor vizate. "Sute de morti, mii de raniti, tiruri cu rachete impotriva regiunii Tel Aviv, blocarea totala a aeroportului Ben Gurion, axe rutiere bombardate fara incetare, prabusirea sistemului de aductie a apei, pene de curent: aceste lucruri s-ar intimpla intr-un viitor razboi", potrivit raportului. Documentul spune ca acest scenariu catastrofal este rezultatul unei reflectii asupra razboiului din Liban din 2006 impotriva Hezbollah.

Noul conflict ar putea fi provocat de represaliile Hezbollah in urma recentei asasinari a unuia dintre liderii sai, imputata Israelului, potrivit raportului. Ziarul informeaza ca autorii raportului au imaginat "evenimente rezonabil de grave, pentru ca Israelul sa se poata pregati". Acest conflict s-ar putea prelungi circa o luna si ar implica si Siria. Miile de rachete ar viza si Galileea, precum si Haifa. Israelul ar fi lovit si de rachete balistice iraniene cu ogive conventionale, de asemenea ar fi comise atentate sinucigase palestiniene si s-ar lansa rachete din Gaza si Cisiordania.

Raiduri aeriene impotriva unor obictive militare si strategice israeliene ar urma sa aiba loc, la fel ca si tentative de rapire a civililor si militarilor.

Hamas se folosește de scuturi umane

Un parlamentar Hamas a admis promovarea unei „culturi a morții“, în care femeile, copiii și vârstnicii sunt folosiți pe post de scuturi umane împotriva atacurilor militare ale Israelului.

Dușmanii lui Allah nu știu că palestinienii au dezvoltat metode de a căuta și de a ieși în întâmpinarea morții“, a declarat parlamentarul Hamas Fathi Hammad, într-un discurs transmis de televiziunea Hamas Al-Aksa, în urmă cu două săptămâni, a cărui transcriere a fost pusă la dispoziție, joi, de Institutul de Cercetare pentru massmedia din Orientul Mijlociu. „Pentru palestinieni, moartea a devenit o industrie, la care femeile se pricep cel mai bine, ca și toți oamenii care trăiesc în aceste teritorii. Și bătrânii se pricep la asta, precum și mujahedinii și copiii“, a mai spus Hammad. „De aceea au fost formate scuturi umane, din femei, copii, bătrâni și mujahedini, pentru a combate bombardamentele sioniste. E ca și cum le-ar fi spus dușmanilor sioniști: „Noi ne dorim moartea așa cum voi vă doriți viața“. La câteva zile după acest discurs, Israelul a lansat o operațiune militară în Fâșia Gaza, pentru stoparea atacurilor cu rachete împotriva populației civile, în care au fost uciși peste 100 de palestinieni. Israelul a susținut că 90% dintre aceștia erau militanți înarmați, dar palestinienii s-au plâns că jumătate erau civili, între care și mulți copii, motiv pentru care Israelul a fost sever criticat de comunitatea internațională.

Hamas lansează deliberat rachete din zone populate cu civili

În replică, Ministerul israelian de Externe a acuzat Hamas, pe website-ul instituției, că lansează deliberat rachete din zone populate cu civili, că folosește reședințe civile pentru ascunderea armelor și a laboratoarelor în care confecționează materialele explozibile, precum și că recurge la civili pe post de scuturi umane, în zonele unde sunt anticipate loviturile armatei israeliene. „Pentru a evita victimele civile, Israelul trimite mesaje de avertisment înainte de a ataca țintele teroriste, sfătuindu-i pe civili să se retragă (...), chiar dacă în acest fel și teroriștii sunt avertizați și își pot salva viața“, susține ministrul de Externe israelian. „Pe de altă parte, Hamas convoacă civilii să protejeze cu trupurile lor locațiile exacte unde așteaptă atacurile israeliene. Întrucât știu că Israelul atacă de obicei pe calea aerului, trimit copii să stea pe acoperișuri, pentru a împiedica forțele aeriene să țintească respectivele clădiri“. Strategia scuturilor umane nu este nouă. În noiembrie 2006, o duzină de palestinieni înarmați au evitat să fie luați captivi în Gaza de către israelieni, după ce s-au refugiat într-o moschee din care și au asigurat retragerea, după ce s-au înconjurat de femei și copii.
[citeste]

Atac sangeros


Stiri/ International

Cel putin opt oameni au fost ucisi si 35 au fost raniti, intr-un atentat comis in aceasta seara la un seminar din apropiere de Ierusalim. Atacatorii au intrat in sala de mese si au deschis focul. Unul dintre atacatori a fost ucis. Numeroase ambulante si echipaje de politie s-au deplasat imediat la fata locului si au izolat zona.
Cel putin opt oameni au fost ucisi si 35 au fost raniti, intr-un atentat comis in aceasta seara la un seminar din apropiere de Ierusalim. Atacatorii au intrat in sala de mese si au deschis focul. Unul dintre atacatori a fost ucis. Numeroase ambulante si echipaje de politie s-au deplasat imediat la fata locului si au izolat zona.
Cladirile din apropiere au fost evacuate. Incidentul s-a produs in Yeshivah Merkaz Harav, un important institut de studii talmudice.In momentul atacului, in cladire se aflau 80 de persoane. Nu se cunosc inca date privitoare la atacatori.

Purtatorul de cuvant al politiei a declarat ca atacatorii „au deschis focul asupra unor tineri care nu aveau nicio vina si care se aflau la studii. Ofiterii erau aseara mobilizati la fata locului, existand posibilitatea ca cel de-al doilea barbat care a stat la baza atentatului sa fie in cladire, barbat ce era cautat insistent.

Potrivit CNN, in Fasia Gaza oamenii au marcat cu focuri de arma tragedia din Israel. In prezent, Fasia Gaza trece prin cea mai grava criza umanitara din ultimii 40 de ani. Un raport intocmit de 8 organizatii care militeaza pentru drepturile omului arata ca peste un milion de oameni depinde acum de hrana primita din ajutoare. Oficialii israelieni refuza insa permanent sa negocieze cu miscarea militara Hamas, pe care o considera terorista.
Cladirile din apropiere au fost evacuate. Incidentul s-a produs in Yeshivah Merkaz Harav, un important institut de studii talmudice.In momentul atacului, in cladire se aflau 80 de persoane. Nu se cunosc inca date privitoare la atacatori.

Purtatorul de cuvant al politiei a declarat ca atacatorii „au deschis focul asupra unor tineri care nu aveau nicio vina si care se aflau la studii. Ofiterii erau aseara mobilizati la fata locului, existand posibilitatea ca cel de-al doilea barbat care a stat la baza atentatului sa fie in cladire, barbat ce era cautat insistent.

Potrivit CNN, in Fasia Gaza oamenii au marcat cu focuri de arma tragedia din Israel. In prezent, Fasia Gaza trece prin cea mai grava criza umanitara din ultimii 40 de ani. Un raport intocmit de 8 organizatii care militeaza pentru drepturile omului arata ca peste un milion de oameni depinde acum de hrana primita din ajutoare. Oficialii israelieni refuza insa permanent sa negocieze cu miscarea militara Hamas, pe care o considera terorista.

Liderul Hezbollah declară război deschis Israelului
http://www.gandul.info/lumea/liderul-hezbollah-declara-razboi-deschis-israelului.html?3929;2386196
Mossadul îl considera „strategul terorismului”
Siria, sancţionată de SUA pentru implicarea în Liban şi Irak
Asasinarea şefului operaţiunilor armate ale Hezbollah, Imad Moughnieh, într-un atentat în Damasc, nu a rămas fără ecou. Liderul grupării şiite libaneze, Hassan Nasrallah, a declarat, ieri, „război deschis” Israelului, considerând statul evreu responsabil de asasinarea unuia dintre membrii săi marcanţi.
„Dacă sioniştii doresc război deschis, îl vor avea”, a avertizat liderul islamist într-un discurs transmis pe un ecran uriaş, cu ocazia funeraliilor lui Moughnieh. Israelul a negat orice implicare în atentatul cu autovehicul capcană comis marţi, la Damasc.
Moughnieh este cel mai important responsabil Hezbollah asasinat după moartea fostului secretar general al mişcării şiite, Abbas Moussaoui, ucis în 1992 în sudul Libanului de o rachetă lansată dintr-un elicopter israelian.
Unul dintre cei mai căutaţi oameni de către serviciile israeliene şi cele occidentale, Moughnieh, în vârstă de 45 de ani, a fost personaj-cheie în diferite operaţiuni militare, răpiri de persoane, atentate sinucigaşe ale Hezbollah împotriva intereselor americane şi implicat în activitatea secretă a grupării.
De asemenea, Moughnieh a fost considerat un model de către teroristul numărul unu, Osama bin Laden, iar pentru capturarea lui, FBI oferea cinci milioane de dolari. Chiar dacă oficial Israelul a dezminţit orice implicare în moartea lui Moughnieh, Mossadul îl considera ca fiind „strategul terorismului” şi mulţi experţi sunt convinşi că serviciile israeliene au jucat un rol în asasinatul de la Damasc.
În plus, măsurile de securitate la sediile reprezentanţelor diplomatice şi ale altor organizaţii israeliene din lume au fost sporite, pentru a preveni eventuale atentate, pe fondul asasinării liderului grupării Hezbollah. Siria, unul dintre susţinătorii Hezbollah, a condamnat asasinatul, anunţând că ancheta continuă pentru identificarea autorilor. În aceeaşi zi, printre altele, pentru sponsorizarea şi adăpostirea teroriştilor Hezbollah, Casa Albă a decis extinderea sancţiunilor împotriva Siriei.
Pe motiv că Damascul încalcă drepturile omului şi afectează pacea şi stabilitatea în regiune, în special în Irak, preşedintele George W. Bush a extins sancţiunile impuse în 2004, care interzic exporturile către Siria, cu excepţia alimentelor şi medicamentelor

Ţinta trebuia să fie un… bordel, nu Ambasada Israelului
http://www.gandul.info/planeta-nebunilor/tinta-trebuia-sa-fie-un-bordel-nu-ambasada-israelului.html?3938;2376598
Presa din întreaga lume a informat pe larg despre ultimul atentat terorist grav, revendicat de Al-Qaida, împotriva Ambasadei Israelului de la Nouakchott, capitala Mauritaniei.
Săptămâna trecută, persoane îmbrăcate în costume tradiţionale au deschis focul împotriva Ambasadei, militarii care păzeau clădirea au replicat, iar atacatorii au fugit. În schimbul de focuri a fost afectat şi un restaurant din apropiere.

Acum, se pare că lucrurile au luat o altă întorsătură. Al Qaida şi-ar fi schimbat declaraţia, afirmând că ţinta atacului a fost de fapt restaurantul VIP, considerat un fel de bordel pentru că mai multe prostituate îşi fac veacul pe acolo. În plus, restaurantul nu respectă nici alte precepte ale religiei musulmane. Faptul că s-a tras şi în Ambasada Israeliană a fost o eroare, ea doar “a stat în drum”.

Explozie în Israel: cel puţin trei morţi



http://www.realitatea.net/141627_Explozie-in-Israel--cel-putin-trei-morti-.htmlLuni 04 februarie 2008, 13:10

Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte 10 rănite într-un atentat sinucigaş produs astăzi într-un centru comercial din oraşul Dimona, în sudul Israelului.

Explozia a avut loc la numai 10 kilometri de principala centrală nucleară a Israelului.

Poliţia locală a anunţat că au fost doi atentatori, dar numai unul a reuşit să îşi detoneze centura explozivă. Cel de-al doilea kamikaze a fost împuşcat de poliţie.

Ambulanţe şi echipaje de poliţie au fost trimise urgent la locul atacului, iar centrul comercial a fost evacuat.

Atacul a fost revendicat de gruparea radicală Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, care a anunţat că a folosit doi kamikaze din oraşul Gaza. Atentatul are loc în contextul în care Israelul îşi menţine blocada asupra Fâşiei Gaza.

Măsura, impusă la 23 ianuarie, riscă să arunce această regiune într-o gravă criză umanitară. Oraşul Dimona este situat între Fâşia Gaza şi Egipt, ţara în care mii de palestinieni au intrat cu forţa pentru a-şi cumpăra alimente.

Propuneri de pace
Planurile de pace oficiale sunt Road Map-ul conceput de Cvartet şi iniţiativa Ligii Arabe privind pacea arabo-israeliană. Au fost propuse şi diverse iniţiative informale de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian. Cea mai cunoscută este Acordul de la Geneva, conform căruia Israelul ar trebui să restituie un teritoriu aproxi­ma­tiv egal cu cel aflat în afara traiec­toriei actuale a barierei de securitate şi să cedeze zone din Ierusalim pales­ti­nienilor, în timp ce refugiaţii pales­ti­nieni ar trebui să se întoarcă în statul palestinian, dar nu şi în Israel. Acordul Ayalon Nusseibeh cuprinde principii similare, dar este mult mai puţin detaliat. Nici unul dintre acordurile infor­male nu a fost aprobat de guvernul israelian sau palestinian.
Summitul de la Annapolis. Privind înapoi, tot ce s-a întâmplat la summitul de pace din Annapolis - Maryland, tot ce noi spuneam că nu se poate întâmpla ni se pare acum inevitabil, nu-i aşa? Şi totuşi, ce s-a întâmplat? Şi-au asumat arabii vreun angajament ferm privind încheierea păcii cu Israelul? Nimeni nu a zis nimic despre asta încă. A acceptat Israelul să pună capăt ocupaţiei, măcar în parte? Au acceptat palestinienii vreun compro­mis pe vreun aspect oarecare, astfel încât să fie posibil un acord de etapă? A propus cineva vreo metodă de rezolvare a problemei Hamas? Hamas e acolo, în Gaza, dar nu s-ar zice după declaraţiile publice făcute de părţi. De fapt, a spus cineva ceva care să nu fi fost spus înainte? Poate că da şi poate că nu.
Au fost discursuri, fotografii şi o declaraţie. „Misiune îndeplinită“ – admi­nistraţia Bush poate demonstra acum că există „progrese“ în ce priveşte pacea israeliano-palestiniană şi că se poate întoarce la Irak şi Iran.
Dar care sunt aceste progrese? Care este diferenţa dintre vorbăria de la Annapolis şi declaraţiile de la summitul din Sharm El Sheikh din 2000? Doar vorbe care au dus la rapoarte şi comentarii goale, şi toate acestea la şi mai multă nefericire şi violenţă.
George Bush observa, într-un inter­viu pentru AP, că este nevoie de timp pentru ca israelienii şi palestinienii să ajungă la o înţelegere. O subestimare enormă şi ambiguă. Ce se aşteaptă să se întâmple în următoarele 14 luni dife­rit de ceea ce s-a întâmplat de la semnarea Acordurilor de la Oslo? De ce este această conferinţă diferită de celelalte? Şi atunci, ca şi acum, s-au făcut promisiuni. Dar probabil că pro­mi­siunile sunt făcute pentru a fi încălcate.
Nu este nevoie doar de timp pentru încheierea păcii. Este nevoie de efor­turi serioase. Prăpastia care desparte cele două părţi a fost acoperită prin simpla omisiune. Singura parte care chiar a obţinut ceea ce a dorit a fost SUA. Părţile au căzut de acord, încă o dată, cu implementarea Road Map-ului şi cu monitorizarea de către SUA a respectării acestuia. Au hotărât să negocieze un acord de pace, rezolvând toate problemele principale, dar implementarea unui astfel de acord, dacă se ajunge la unul, depinde de percepţia americanilor asupra imple­mentării Road Map-ului. Ce înseamnă asta? Să presupunem că toată lumea cade de acord că trebuie să existe un stat palestinian şi se ajunge la un acord privind graniţele de stat şi toate celelalte probleme, dar Israelul nu evacuează avanposturile ilegale şi nu-şi asumă nici un alt angajament. SUA vor spune că palestinienii nu pot avea un stat deoarece Israelul nu a res­pec­tat Road Map-ul? Fireşte că nu. Asta înseamnă că palestinienii vor avea un stat dacă George Bush consideră că îl merită. La prima vedere, nu există sancţiuni pentru Israel, dar desigur SUA au o influenţă uriaşă asupra Israelului, dacă decid să o folosească. Dar vor decide să o folosească?
Palestinienii îşi vor avea statul dorit dacă îşi rezolvă problemele şi pun capăt terorismului. La prima vedere, americanii au o influenţă uriaşă asupra părţii palestiniene, întrucât pot suspen­da ajutoarele umanitare şi le pot nega statutul de stat. Dar asta ar duce doar la căderea lui Abbas şi Salem Fayyad şi la înlocuirea lor cu facţiuni mai dure. Aşadar, nu e sigur că SUA se pot folosi de aceste atuuri. Iar dacă Abbas va obţine statul palestinian şi va fi imediat după aceea răsturnat de la putere de către Hamas?
Declaraţia comună recomandă şi continuarea negocierilor, dar nu există principii sau un cadru general pentru acordul care urmează a fi negociat. Nu există criterii de evaluare a respectării Road Map-ului. Declaraţiile seamănă cu discursurile din finalul cinelor fes­tive sau de primire a premiilor Oscar.
Putem spune că întrunirea de la Annapolis nu a generat nici un rezultat concret. Nici obligaţii, nici discutarea “problemelor de fond” nu au fost men­ţionate în declaraţia generală. Sum­mitul s-ar putea numi cu greu un suc­ces, însă nu se poate numi nici un eşec total. Participarea unui număr atât de mare de state arabe şi alte părţi inte­resate este semnificativă, dar rămâne de văzut care va fi relevanţa sa în ter­meni reali. Nu prea există loc de opti­mism. Dacă soluţia cu două state este de neatins, eşecul ar putea stimula discuţii despre o soluţie cu un singur stat în viitorul nu foarte îndepărtat. Există semnale că această opţiune se discută în diverse forumuri academice şi că ar putea câştiga teren.

Apa
Regiunea se confruntă dintotdeau­na cu lipsa apei. Serviciul Naţional de Alimentare cu Apă al Israelului a făcut posibilă o densitate mare a populaţiei şi un nivel de viaţă bun. Serviciul pom­pează apa din Marea Galileei şi o trans­portă în zonele din centrul şi sudul Israelului, precum şi în teritoriile palestiniene. Într-o singură zi este livrată o cantitate de apă egală cu cea folosită în întreg anul 1948, dar tot nu este suficient. Pânzele freatice din care se pompează apa ce alimentează centrul Israelului sunt cele din Cisior­dania. Râul Iordan curge într-o regiune care ar trebui să facă parte din Pales­tina. Ambele părţi au nevoie de apă pentru supravieţuire şi dezvoltare, şi vor să-şi asigure cantităţi adecvate de apă din resursele limitate pe care le au la dispoziţie. Israelul rezervă pentru uz propriu o mare parte din apa din pânzele freatice din Cisiordania.

Ierusalim
Ierusalimul urma să fie internaţio­nalizat, conform planului de împărţire al ONU. Ambele părţi revendică partea estică a Ierusalimului. Oraşul a fost în antichitate capitala Iudeei şi adăpos­teş­te templul sfânt evreiesc din care s-a păstrat doar Zidul de Vest. Tot aici se află însă şi moscheea Al-Aqsa – consi­derată de mulţi drept cel de-al treilea loc sfânt ca importanţă în islam. Cartie­rele evreieşti şi arabe se întrepătrund şi ar fi foarte greu de separat.

Probleme actuale în conflictul israeliano-palestinian

Moartea lui Yasser Arafat. După moartea lui Yasser Arafat, a început o nouă eră în istoria Palestinei şi a relaţiilor israeliano-palestiniene. Mah­moud Abbas a fost ales preşedinte al Autorităţii Palestiniene cu o majoritate confortabilă, în alegeri libere şi demo­cratice. Abbas a promis să pună capăt terorismului şi să negocieze o pace bazată pe retragerea completă a Israelului din Cisiordania şi Gaza, o capitală palestiniană la Ierusalim şi „întoarcerea refugiaţilor palestinieni.“
Victoria electorală a Hamas. În alegerile din ianuarie 2006, mişcarea Hamas a câştigat majoritatea locurilor în Consiliul Legislativ Palestinian şi a format guvernul. Acesta a fost lărgit ulterior, transformându-se într-un gu­vern de unitate naţională care a inclus şi Fatah, până în iunie 2007. Hamas a refuzat să recunoască dreptul la exis­tenţă al Israelului sau să încheie pace cu acesta.
Recunoaşterea Israelului. Majori­ta­tea palestinienilor vor ca mişcarea radicală Hamas, care a obţinut o victorie clară în faţa Fatah în Consiliul Legislativ Palestinian, în ianuarie 2006, să recunoască Israelul şi să negocieze un acord de pace. Liderii Hamas spun că „recunosc că Israelul există“, dar că niciodată nu vor recu­noaşte dreptul Israelului la existenţă ca stat evreu şi că nu vor încheia nicio­dată pace cu Israelul. Oficialii europeni şi americani au ameninţat că nu vor negocia cu Hamas şi vor sista aju­toarele pentru palestinieni dacă Ha­mas nu acceptă să se dezarmeze şi să recunoască Israelul. Purtătorii de cu­vânt Hamas au transmis mesaje contradictorii, dar au promis că nu vor recunoaşte Israelul şi nu vor renunţa niciodată la revendicările asupra întregului teritoriu palestinian, deşi se pare că majoritatea palestinienilor ar prefera să fie aleasă calea negocierilor şi a păcii.
Unitatea palestiniană şi boicotul Cvartetului. Cvartetul este format din reprezentanţii Rusiei, Uniunii Euro­pe­ne, Statelor Unite şi Naţiunilor Unite, care se întâlnesc regulat pentru a-şi coordona efortul diplomatic (deşi fiecare acţionează şi independent de ceilalţi). Cvartetul a fost creat ca o reacţie la Intifada din anul 2000. Această organizaţie dă comunicate regulate despre situaţia din regiune şi mersul negocierilor. Tony Blair a fost numit emisar al Cvartetului pe 27 iunie 2007. Statele membre ale Cvartetului au boicotat oficial guvernul condus de Hamas, până când acesta a acceptat să recunoască Israelul şi să pună capăt violenţelor. Boicotul a fost însă evitat, astfel încât fondurile pentru salarii au fost acordate direct anga­jaţilor palestinieni. În martie 2007, Hamas şi Fatah au semnat un accord de uniune la Mecca, permiţând for­ma­rea unui guvern de unitate naţională cu o platformă destul de neclară. Pales­ti­nienii au cerut guvernelor occidentale să recunoască noul guvern şi să pună capăt boicotului. Membrii Cvartetului vor colabora cu membrii non-Hamas din noul guvern. Israelul a insistat că nu va avea relaţii oficiale decât cu Mah­moud Abbas, care este preşedinte şi nu face parte din guvern.
Prăbuşirea Autorităţii Palestiniene. În iunie 2007, pe fondul anarhiei în creştere în Gaza, militanţii Hamas au atacat obiectivele Fatah/Autorităţii Palestiniene din Gaza, inclusiv unităţi militare, instituţii publice şi spitale, alungând Fatah din Fâşia Gaza. Mahmoud Abbas a dizolvat guvernul de uniune şi a anunţat că va forma un alt guvern cu sediul în Cisiordania. Aici, militanţii Fatah au arestat oficiali şi luptători Hamas. Din iunie 2007 există două guverne separate în Cisiordania şi Gaza, ceea ce pune procesul de pace sub semnul întrebării.
Armistiţiu şi violenţă. Mahmoud Abbas a încercat să convingă mişcările militante palestiniene să declare ar­mis­­tiţiu şi să nu atace Israelul, în timp ce Israelul a declarat că nu va mai recurge la asasinate şi la vânarea tero­riş­tilor căutaţi, cu excepţia situaţiilor de urgenţă. Armistiţiul nu a fost respectat în totalitate (iunie 2007), perioadele de respectare alternând cu încălcări evidente. Israelul a continuat să ares­teze palestinieni suspectaţi de aten­tate teroriste în Cisiordania, în timp ce palestinienii au continuat să lanseze rachete Qassam (vezi mai jos) din Ga­za. În represaliile israeliene din Gaza au fost ucişi atât civili, cât şi terorişti înarmaţi.
Securitate. Abbas a declarat în repetate rânduri că nu va folosi forţa împotriva grupărilor înarmate. În acelaşi timp, el a accentuat că „legea va fi aplicată“ şi că Autoritatea Naţională Palestiniană nu va permite acestor grupări să dezlănţuie haosul în ţară. Anul 2005 însă a fost marcat de numeroase atentate ale facţiunilor Fatah şi Hamas împotriva instituţiilor palestiniene, precum şi de un atentat sinucigaş instigat, se pare, de ramura siriană a Jihadului Islamic.
Stat provizoriu versus statut final. Road Map-ul conceput de Cvartet recomandă ca posibilă opţiune un stat palestinian cu graniţe provizorii, opţiu­ne susţinută de israelieni şi SUA, în timp ce Abbas insistă asupra reluării negocierilor privind statutul final şi afirmă că nu doreşte graniţe provizorii.
Rachetele Qassam. Începând din 2001, grupările palestiniene din Fâşia Gaza lansează rachete Qassam, iniţial îndreptate împotriva coloniilor israe­lie­ne din Gaza, iar ulterior împotriva unor ţinte civile de pe teritoriul israelian. Atacurile au escaladat după preluarea puterii de către Hamas. Rachetele au făcut peste zece victime şi au produs pagube însemnate. Oraşul Sderot a fost bombardat zilnic cu rachete Qassam în 2007.
Soldatul răpit. În iunie 2006, gru­pări afiliate la Hamas, inclusiv cele care ulterior l-au răpit pe reporterul BBC Alan Johnston, au trecut graniţa în Israel şi l-au răpit pe caporalul Gilad Shalit. În schimbul răscumpărării sale, răpitorii cer eliberarea unui număr mare (nespecificat) de prizonieri pales­tinieni. Israelul afirmă că nu pot fi relan­sate negocieri serioase privind statutul final până când nu este eliberat Shalit. Se pare că nego­cia­torilor palestinieni li s-a oferit elibe­ra­rea a peste 1.000 de deţinuţi în schim­bul lui Shalit, dar aceştia au refuzat.
Transferul atribuţiilor de securitate. Israelul ar trebui să transfere atribuţiile legate de securitate în oraşele din Cisiordania, ridicând treptat asediul şi revenind la situaţia de dinainte de izbucnirea violenţelor în 2000.
„Bariera de securitate“. O „barieră de securitate„ în curs de construire în Cisiordania îi desparte pe palestinieni de pământurile lor şi de alte oraşe, şi distruge, potrivit lor, livezile de măslini şi alte proprietăţi. Traseul zidului a fost modificat de câteva ori, la presiunea comunităţii internaţionale. În prezent ea include porţiuni din teritoriul Cisior­daniei de partea israeliană a barierei. O recomandare a Curţii Internaţionale de Justiţie (ICJ) afirmă că bariera este o încălcare a legilor internaţionale. De când a fost construită bariera, numărul de victime israeliene a scăzut semni­fi­cativ, iar FAI afirmă că este un elemen-cheie în prevenirea atentatelor teroris­te. O hotărâre a Curţii Supreme israe­lie­ne stipulează că bariera nu este ilegală în principiu, dar traseul ei trebuie modificat pentru a optimiza echilibrul între aspectele legate de securitate şi cele umanitare.
Prizonierii. Israelul ţine prizonieri mii de palestinieni. Un număr mare de prizonieri au fost eliberaţi, dar pales­tinienii cer eliberarea tuturor prizo­nierilor, mai ales femei şi minori. Israe­lul nu acceptă eliberarea deţi­nuţilor care au îndeplinit mai puţin de două treimi din sentinţă şi care au fost direct implicaţi în atentate.
Retragerea. Guvernul Israelului a decis retragerea unilaterală din Fâşia Gaza şi din 4 aşezări din Cisiordania, evacuând aproape 8.000 de colonişti. După moartea lui Yasser Arafat, mă­su­ra a fost parţial coordonată cu partea palestiniană. Retragerea s-a realizat fără incidente majore până în septem­brie 2005, dar a fost urmată de con­fuzie şi haos în Gaza.
Trecere sigură şi frontiere des­chise. Accesul palestinienilor din Gaza la lumea din afară este semnificativ restricţionat. Acordurile de la Oslo stipulau realizarea unei rute de trecere sigură dinspre Gaza spre Cisiordania. Israelul a promis o soluţie pentru trecerea sigură a frontierei. În Cisior­dania, numeroase puncte de control res­tric­ţionează circulaţia pales­tinie­nilor.
Avanposturile israeliene. Conform Road Map, Israel s-a angajat să eva­cueze “avanposturile” ilegale înfiinţate de colonişti cu ştirea guvernului, dar fără aprobare oficială, după martie 2001. Guvernul estimează că există în jur de 28 de astfel de avanposturi, dar conform Peace Now sunt 53. În total există peste 100 de avanposturi, incluzându-le pe cele ridicate înainte de data interdicţiei. Raportul Sasson publicat pe 9 martie 2005 vorbeşte despre cheltuirea improprie a fon­du­rilor publice pentru construcţia de aşezări, dar cea mai mare parte a informaţiilor erau deja cunoscute. Premierul israelian Ariel Sharon a promis încă o dată că avanposturile vor fi evacuate. Până în toamna anului 2007 însă nu se înregistraseră progrese semnificative.

[url=http://www.cadranpolitic.ro/view_article.asp?item=2444&title=Israel-Palestina: istoria unui conflict]Israel-Palestina: istoria unui conflict[/url]
Moştenirea istoriei a creat probleme care îi dezbină pe palestinieni şi israelieni. Iudeea, patria evreilor în antichitate, a fost cucerită de romani şi redenumită Palestina. Ulterior, Palestina a fost cucerită şi colonizată de arabi timp de o mie de ani. Mişcarea sionistă a vizat revenirea evreilor în Israel, neţinând cont de populaţia arabă stabilită aici. În urma Declaraţiei de la Balfour din 1917, Marea Britanie a fost însărcinată cu construirea unui stat pentru poporul israelian în Palestina.
Istorie conflictuală
Arabii au primit cu duşmănie încercarea evreilor de a le lua pământul. Conduşi de ma­rele muftiu Hajj Amin El Husseini, ei s-au răsculat în repetate rânduri, luând astfel naştere o îndelungată ostilitate între evreii şi arabii din Palestina. Marea Britanie a oprit imigraţia israe­liană spre Palestina. În urma Holo­cau­s­tului, în care 6 milioane de evrei au fost ucişi de nazişti, au crescut pre­siunile asupra Marii Britanii pentru ac­cep­tarea imigranţilor evrei în Pales­ti­na. În 1947, ONU a împărţit teritoriul între statele arab şi israelian. Arabii nu au fost de acord cu împărţirea, şi astfel a izbucnit războiul. Evreii au obţinut o victorie decisivă şi şi-au extins statul, iar câteva sute de mii de palestinieni au fost siliţi să se refugieze. Statele ara­be au refuzat să recunoască Israelul sau să încheie pace cu acesta. Au izbucnit războaie în 1956, 1967, 1973 şi 1982, plus numeroase raiduri şi contralovituri israeliene. Fiecare parte crede în versiuni diferite ale ace­leiaşi istorii. Fiecare parte consideră că celălalt este în întregime vinovat pentru conflict, şi aşteaptă scuze.

Ocupaţie, teritoriu şi colonii
Israelul a ocupat Cisiordania şi Fâşia Gaza (aproape 2.200 de mile pătrate) în urma războiului de şase zile din 1967, şi a construit colonii cu o populaţie de aproximativ 220.000 de oameni, majoritatea în Cisiordania. Palestinienii cer retragerea de pe teri­toriile ocupate în 1967 şi evacuarea coloniilor. Israelul a continuat să extin­dă aşezările pe întreaga perioadă a pro­cesului de pace iniţiat în 1993, şi face acelaşi lucru în prezent. La negocierile privind statutul final al teritoriilor palestiniene, desfăşurate la Camp David şi Taba, Israelul s-a oferit să retrocedeze 97% din teritoriul Cisiordaniei şi întreaga Gaza, precum şi cartierele arabe din Ierusalim. Oferta a fost refuzată de palestinieni.

Statul palestinian
Înfiinţată în vederea recuceririi întregii Palestine de către arabii pales­tinieni, Organizaţia pentru Elibe­ra­rea Palestinei a dat de înţeles în 1988 că ar putea accepta soluţia celor două sta­te diferite. Acordurile de la Oslo, din 1993, ar fi trebuit să conducă la o stin­gere paşnică a conflictului, dar con­tinuarea ocupaţiei israeliene, violen­ţe­le şi ostilitatea palestinienilor au de­generat în conflict deschis în sep­tem­brie 2000.
Palestinienii vor formarea unui stat în Cisiordania şi Gaza. Israelienii de dreapta se opun creării unui stat, deoa­rece, afirmă ei, acesta ar funcţio­na ca bază pentru grupările teroriste. În negocierile privind statutul final, guvernul israelian a acceptat existenţa unui stat palestinian demilitarizat, cu con­trol limitat asupra frontierelor şi resurselor, un „cvasistat“. Palestinienii au obţinut promisiunea ONU şi a preşedintelui SUA privind formarea statului. Planul de pace “Road Map” are ca obiectiv înfiinţarea unui stat palestinian. Acordurile de la Oslo şi “Road Map” sunt contestate de grupuri palestiniene extremiste ca Hamas şi de extremiştii sionişti.

Refugiaţii
În jur de 726.000 de palestinieni au fost expulzaţi sau au părăsit locurile natale în 1948, în timpul războiului care a urmat înfiinţării statului Israel, iar alţi palestinieni au fugit în 1967. În prezent există aproape 4 milioane de refugiaţi palestinieni. Mulţi locuiesc în condiţii mizere în tabere de refugiaţi supraaglomerate în Cisiordania şi Gaza, în Iordania, Siria, Liban şi Irak. Palestinienii cer ca aceşti refugiaţi să aibă dreptul de a se întoarce în casele lor din Israel, în virtutea Rezoluţiei nr. 194 a Adunării Generale a ONU. Israelienii afirmă că un număr aproape egal de evrei au părăsit teritoriile arabe venind în Israel în 1948. Israelienii se opun întoarcerii refugiaţilor, deoarece s-ar crea o majoritate arabă în Pales­tina, care ar însemna sfârşitul Israe­lului ca stat evreu. Majoritatea grupă­rilor palestiniene, inclusiv Fatah, sunt de acord, şi afirmă public că rezolvarea problemei refugiaţilor prin acordarea permisiunii de revenire ar însemna sfârşitul Israelului.

Terorismul palestinian
Aproape toate grupurile palesti­nie­ne au fost înfiinţate cu ţelul declarat de a distruge Israelul prin violenţă şi au desfăşurat o îndelungată activitate tero­ristă în acest scop. OEP (Orga­niza­ţia pentru Eliberarea Palestinei) este singura care a renunţat oficial la acest obiectiv. În 1993, OEP a semnat Decla­raţia de Principii de la Oslo, renunţând la violenţă şi acceptând să respecte Rezoluţia nr. 242 a Consiliului de Secu­ritate al ONU, ceea ce recunoaşte impli­cit dreptul la existenţă al Israe­lului. În schimb, Israelul a permis ac­cesul OEP în Cisiordania şi Fâşia Gaza, iar palestinienii au obţinut autonomia majorităţii populaţiei din aceste zo­ne. Grupările palestiniene extremiste care s-au opus acestor acorduri au iniţiat o campanie de ambuscade şi aten­tate sinucigaşe împotriva Israe­lului. Autoritatea Naţională Pales­tinia­nă a declarat că nu poate ţine sub con­trol grupările disidente. Negocierile pri­vind statutul final au eşuat în septem­brie 2000. Ariel Sharon a vizitat pe 28 septembrie Muntele Templului (Haram as Sharif), unde se găseşte şi mos­cheea Al-Aqsa, dar nu a intrat în nici o moschee. Acest fapt a stârnit proteste violen­te, înăbuşite cu brutalitate de forţele armate israeliene. Violenţa s-a trans­format într-o “rezistenţă” gene­rali­zată, numită „intifadă“, în care au fost implicate procente semnificative din populaţie şi chiar Autoritatea Naţională Palestiniană şi forţele de poliţie pales­tiniene înfiinţate în conformitate cu acor­durile de la Oslo. Sondajele de opinie arată că aproape jumătate din palestinieni cred că scopul intifadei este de a distruge Israelul. Din 28 septembrie 2000, palestinienii au ucis peste o mie de israelieni în atentate tero­riste şi sinucigaşe. Israelienii au omorât peste 3.500 de palestinieni, inclusive numeroşi civili, în operaţiuni de „apărare„ şi represalii. Intifada a distrus încrederea multor israelieni în posi­bilitatea încheierii păcii şi a distrus credibilitatea lui Yasser Arafat şi a OEP ca parteneri de negociere. Represaliile şi regimul represiv israelian au sporit şi mai mult resentimentele palesti­nie­ni­lor.
Regimul represiv israelian
Israelul a răspuns violenţelor pales­tiniene la începutul procesului de la Oslo prin limitarea fluxului de mun­citori palestinieni în Israel, pentru a preveni infiltrarea teroriştilor, şi prin con­troale stricte la punctele de frontieră. Închiderea graniţelor a redus drastic standardele de viaţă ale pales­ti­nienilor. Palestinienii care ve­neau să se angajeze erau supuşi la percheziţii umilitoare şi stăteau la cozi inter­mi­na­bile la punctele de control. În urma aten­tatelor teroriste la punctele de frontieră, membrii FAI (Forţele Armate Israeliene – armata israeliană), tensio­naţi, se grăbeau să deschidă focul asupra vehiculelor suspecte, ucigând civili nevinovaţi. Punctele de control din jurul Ierusalimului împiedicau pales­ti­nie­nii să îşi găsească de lucru în Ieru­salim şi să călătorească între diferite oraşe palestiniene.
După septembrie 2000, repre­sali­ile israeliene provocate de raidurile teroriste palestiniene au devenit tot mai dure, incluzând asasinarea tero­riş­tilor căutaţi pentru cercetări pe care palestinienii refuzau să îi aresteze. În urma unei serii de atentate sinucigaşe în martie 2002, Israelul a lansat ope­raţiunea Zidul de Apărare în Cisiordania şi de atunci a reocupat aproa­pe întreg teritoriul cedat pales­ti­nienilor în Cisiordania. FAI a înfiinţat noi puncte de control şi a instituit un adevărat asediu asupra oraşelor, cu lungi perioade de alarmă care afectau viaţa zilnică, munca şi învăţământul. Oraşele au fost împrejmuite cu şanţuri, împiedicând plecarea locuitorilor. FAI a ucis peste 3.500 de palestinieni, a demolat case şi a distrus livezi de măslini. După ce un studiu recent al FAI a indicat că demolările nu împie­dică atentatele sinucigaşe, s-a renun­ţat la demolarea caselor atentatorilor sinucigaşi, dar se demolează în conti­nua­re clădiri, sub alte pretexte.
Pe lângă măsurile de securitate, colo­niştii extremişti israelieni îi hăr­ţu­iesc pe palestinieni, le distrug proprie­tăţile, distrug livezile de măslini; câţiva palestinieni au fost ucişi în condiţii suspecte. Autorii faptelor sunt rareori identificaţi, şi aproape niciodată trimişi în judecată.

Securitatea Israelului
Suprafaţa Israelului în graniţele de dinainte de armistiţiul din 1967 este puţin sub 8.000 de mile pătrate. Distanţa de la Tel Aviv la graniţa verde a Israelului (Cisiordania) este de aproape 11 mile. Tel Aviv, Ierusalim şi alte oraşe israeliene sunt în raza de acţiune a artileriei palestiniene. De ace­ea Israelul insistă să primească garanţii că viitorul stat palestinian va fi demilitarizat. Cisiordania are o impor­tanţă strategică enormă pentru orice ţară care ar intenţiona să atace Israelul. Ca atare, acesta din urmă cere garanţii că statul palestinian nu va permite accesul pe teritoriul său nici unei armate străine şi a insistat să aibă baze proprii în Cisiordania.