REMEMBER!!!!!

Razboiul macabru al Hezbollahului

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=17153&art=41710&cHash=5c106fcfe6

Liderul gruparii teroriste pastreaza fragmente din cadavrele soldatilor israelieni.

Hassan Nasrallah, liderul gruparii teroriste siite Hezbollah, sponsorizata de Iran, a declarat ca detine fragmente din zecile de cadavre abandonate de israelieni in Liban, in urma conflictului din 2006. „Avem cranii, miini, picioare si chiar un cadavru intact. Ce a spus armata israeliana familiilor celor ucisi si ce ramasite pamintesti au fost predate familiilor?“, a declarat Nasrallah in timpul sarbatorii Ashura, cea mai importanta pentru siiti. „Daca Israelul vrea sa lanseze un nou razboi impotriva Libanului, promitem ca acest razboi sa schimbe fata intregii regiuni“, a mai amenintat Nasrallah.

Macabra declaratie reprezinta o incercare de discreditare a armatei israeliene, care respecta traditia de a nu lasa nici un cadavru in miinile inamicului, si vine la citeva zile dupa publicarea raportului Winograd privind deficientele de conducere a razboiului impotriva Hezbollah. Rapoartele oficiale israeliene arata ca in razboiul din 2006 au murit 119 militari israelieni, ale caror cadavre au fost in totalitate recuperate. Prin aparitia sa, liderul Hezbollah mobilizeaza astfel opozitia siita din Liban, inaintea desemnarii unui nou presedinte, eveniment aminat pentru 11 februarie. Mai multi ministri israelieni au cerut asasinarea lui Nasrallah, imediat dupa difuzarea declaratiilor sale. „Nu trebuie sa ne temem de Nasrallah, trebuie sa-l eliminam“, a replicat sec ministrul israelian de Interne, Meir Sheetrit, inainte de sedinta de guvern de duminica. Pozitia oficiala a guvernului se limiteaza insa la a preciza ca discursul lui Nasrallah „violeaza valori sacre in toate religiile, inclusiv in islam“.

In cuibul asasinilor

Palestina a reprezentat, pentru Orientul Mijlociu, ceea ce au fost Balcanii pentru Europa – un „butoi de pulbere” vesnic amenintat de focul razboaielor. Practic, n-a existat epoca istorica in care aici sa nu se desfasoare conflicte, marea lor majoritate iscate de tensiunile religioase. Aici s-au razvratit evreii impotriva romanilor, aici crestinii cruciati s-au luptat cu musulmanii si tot aici, in zilele noastre, continua sangerosul conflict intre arabi si evrei, primii acuzandu-si adversarii de „terorism de stat”, ultimii numindu-i pe arabi „teroristi fundamentalisti”. Dar fundamentalismul islamic nu a aparut, asa cum am fi tentati sa credem, odata cu incidentul de la Olimpiada muncheneza, din 1972 sau cu atentatele din 11 septembrie 2001. El isi are radacini mult mai adanci, in aceasta regiune framantata de lupte, unde ciocnirea civilizatiilor s-a simtit mult mai profund decat oriunde altundeva in lume.

Cinci iranieni, cei mai cautati oameni de catre Interpol Cinci iranieni si un libanez sunt cei mai cautati oameni de Interpol in cazul unui atac cu bomba asupra centrului evreiesc din Argentina.

11.000 de rachete tintesc Israelul
Casta militara iraniana iar ameninta Israelul, anuntand ca 11.000 de rachete vor lovi baze si asezari evreiesti in cursul unui singur minut.

Apocalipsa anti-israeliana va avea loc daca Iranul va fi atacat, a avertizat la televiziunea israeliana un general important din trupele "Paznicilor Revolutiei". Laudaros, el a declarat ca au fost puse pe harta 11.000 de obiective care vor transforma nu numai Israelul in moloz in primul minut dupa ce Iranul va fi atacat, ci si alte obiective americane din Orientul Mijlociu

Mutilat de teroristi, uitat de autoritatiData publicarii: 28/05/2004


Un iesean cere statului israelian 20.000 de dolari. Suma reprezinta despagubirile ce i se cuvin, spune el, pentru ce a indurat in Tel Aviv, in singerosul atentat terorist de pe 17 iulie 2002. O schija in git, alta in piciorul sting, care nu i-a fost nici acum scoasa, si vederea mult slabita de una din cele doua explozii din cartierul Tahana. Acestea reprezinta motivele pentru care Constantin Manole nu a mai putut sa lucreze nici o zi de atunci si, probabil, pentru care greu isi va mai gasi de acum de munca. Dupa i s-au risipit toate planurile cu care plecase in 1999 in Israel, ieseanul crede ca este indreptatit ca Israelul sa-l despagubeasca. Mai ales ca alti raniti, chiar mai putin grav decit el, au primit deja o compensatie in bani. Dupa doi ani de asteptare, Constantin Manole e decis sa dea statul israelian in judecata.

Explozia l-a surprins la o bere cu un prieten

Era intr-o zi de miercuri. Constantin Manole tocmai se intorsese de la serviciu si facuse un dus. Cum se celebrase o sarbatoare a evreilor si magazinele fusesera in majoritate inchise, ieseanul a coborit din caminul unde locuia sa-si ia un pachet de tigari, de la "chioscul din colt". Ca in fiecare seara, strada Merkazil - Aleea Pantofilor, cum i se mai spune acolo - era plina de viata. Locuita, ca aproape tot cartierul Tahana, de muncitori straini, aceasta era singurul loc in care romanii se simteau bine. Se intilneau intre ei si distanta care-i despartea de cei dragi, ramasi acasa, parea a se reduce considerabil. Stateau la o bere, fumau o tigara si isi faceau curaj pentru urmatoarele luni de munca grea. "Este o strada inchisa, ca «Lapusneanu» la noi, unde ne intilneam sa mai vorbim", povesteste Constantin Manole. Zile la rind a regretat dupa aceea ca pe 17 iulie nu s-a intors cu pachetul de tigari in camera sa si ca s-a asezat cu un prieten la o masa.

"L-am vazut pe clujean cu trupul despicat"

N-a apucat nici macar sa primeasca bautura. "Dintr-o data, parca vad si acum, mesele au sarit in sus, geamurile s-au spart peste tot, s-a schimbat atmosfera. Era ca o ceata, un gaz alb, toxic", rememoreaza barbatul clipele ce au urmat groaznicului soc. Arabii sinucigasi care au detonat bombele erau pe terasa la citiva metri de el, apreciaza Constantin Manole. "La un metru jumate de mine era o masa la care era alt roman, unul din Cluj. Coborise cu cumnatul sau si, cind acesta a plecat, el a zis ca mai sta sa bea o bere", povesteste ieseanul. Prima explozie l-a trintit la pamint. "Am pus mina la git si la picior si am vazut ca am singe, dar eram amortit si nu mi-am dat seama ca mi-au intrat schije inauntru. Am reusit sa ma ridic si cind m-am intors l-am vazut pe clujean cu trupul despicat. Un alt thailandez, cu plete, era desfigurat la fata", descrie Manole carnagiul. Un evreu, doua rusoaice, doi thailandezi si romanul Adrian Vasile Endres au murit in atentat. Manole a scapat insa ca prin urechile acului. "Am reusit sa ies la strada. In mai putin de zece minute, cred, a venit o salvare. Avea numarul 66".

A asteptat doi ani despagubirile

La Spitalul "Tel Ashomer", unde a fost internat ca si ceilalti raniti, Manole a stat doar vreo zece zile. I s-a scos schija din git si a fost externat. "Am avut noroc ca-mi platisem asigurarile medicale", spune ieseanul, care in 1999 a plecat legal din tara, printr-o firma din Bucuresti ce intermedia plecari la munca in strainatate. Ajuns in Modein, Manole si-a schimbat insa locul de munca, lucrind fara contract in Rision-Lition, in Haifa si, in cele din urma, in Tel Aviv.

Tot aici l-a prins si atentatul din decembrie 2002, cind nu a fost insa ranit. Deoarece lucrase din constructii, dupa ce a fost ranit in iulie nu s-a mai putut duce la locul de munca. A mai ramas insa doi ani in Israel, in asteptarea despagubirilor promise. "Un alt roman care a fost ranit pe 17 iulie, insa mai putin grav, a primit in jur de 10.000 de dolari. Eu trebuie sa primesc in jur de 100.000 de shekeli, ceea ce inseamna vreo 22.000 de dolari", spune amarit Manole. Dupa atentat, barbatul a trait din banii pe care apucase sa-i stringa si cu care ar fi trebuit sa inceapa aici o viata mai buna si sa-si ajute cei trei copii. Acum nu mai are aproape nimic. Despartit de sotia sa dupa ce a plecat in Israel, ieseanul si-a luat o gazda cind a ajuns la Iasi. Spera insa sa-si ia un apartament, daca va primi pina la urma banii de la Tel Aviv.

Manole crede ca arabii au mai multa dreptate decit evreii

Pentru aceasta a apelat in Israel la un cabinet de avocatura, "Mike York-Reed & Shlomit Fridman Law Office". "Am semnat un contract cu ei prin care lor le va reveni 30% din suma pe care trebuie sa o primesc", spune Constantin Manole. Deoarece acestia nu au rezolvat pina acum nimic, are acum si un avocat roman. "Clientul meu si-a deschis acum cont la BCR al carui numar insotit de o notificare le trimit in Israel. Daca nu primeste imediat banii, singura solutie este sa dea in judecata statul israelian", spune avocatul Ioan Chiba. Supararea romanului o gaseste indreptatita si Ion Nuica, consul la Ambasada Romaniei din Israel. "Constantin Manole are dreptul la despagubiri, ca oricine a fost ranit pe teritoriul israelian. Pentru urmasii celor care au murit in atentate, Israelul ofera pensii de pina la 800 de dolari", spune Ion Nuica, care si-a inceput mandatul la Tel Aviv pe 15 iulie 2002, cu doar doua zile inainte de atentatul in care a fost ranit Manole. "«Bituah Lumi», asigurarile de stat din Israel, stabileste despagubirile in functie de gravitatea ranilor si de gradul in care ii afecteaza capacitatea de munca", mai explica acesta, precizind ca in total in atentatele palestiniene din Israel au murit pina acum opt romani. Desi ii multumeste lui Dumnezeu ca nu se afla printre ei, culmea este ca Manole considera indreptatite atentatele palestiniene. "Este teritoriul arabilor si au dreptul sa-l ia inapoi".

Nici Tel-Aviv nu mai este ocolit de atentate


29 de persoane au fost ranite, dintre care sase grav, sambata seara, intr-un atentat sinucigas care a avut loc intr-o cafenea din Tel-Aviv, potrivit unor surse politienesti, citate de AFP.
Potrivit televiziunii israeliene, kamikazele palestinian a decedat in explozia pe care a declansat-o in interiorul Cafenelei My Coffee Shop, situata pe strada Allenby, artera principala din centrul orasului, unde sunt instalate numeroase restaurante si cafenele.
Brigazile Martirilor al-Aqsa, grupare armata care are legatura cu miscarea Fatah a lui Yasser Arafat, au revendicat atentatul, a declarat un lider al Fatah, pentru AFP. Palestinianul care si-a pierdut viata in atentat este Mohanad Salahat, in varsta de 22 de ani si originar din satul Talussa, din apropiere de Nablus.
Potrivit unui corespondent al AFP de la fata locului, plafonul cafenelei s-a prabusit, iar barul a fost in intregime distrus. Cadavrul palestinianului care s-a sinucis se afla inca in interiorul cafenelei, sub ruine. Zeci de ambulante au fost trimise la fata locului, iar Politia a incercuit sectorul, in cautarea unor eventuale bombe, a precizat postul de televiziune israelian.
Militanti israelieni de extrema-dreapta au manifestat in apropierea locului atentatului si au cerut Guvernului sa "termine cu Autoritatea Palestiniana".

11 septembrie 2001, ziua care a schimbat lumea

Data fatidică, - cunoscută de către anglofoni sub denumirea de 9/11 - nine eleven - a constat dintr-o serie de atentate sinucigaşe care a implicat deturnarea a patru avioane de pasageri. Avioanele au fost folosite ca bombe aeriene; aproximativ 3.000 de persoane au fost ucise (după surse oficiale) pe data de 11 septembrie 2001.

Pe lângă pierderile omeneşti, Turnurile Gemene ale World Trade Center şi alte cinci edificii au fost distruse ori s-au dărâmat parţial; încă 23 de edificii şi Pentagonul au fost afectate.

Atentatele au reprezentat primul atac important al unei „puteri străine“ asupra Statelor Unite de la atacul de la Pearl Harbor, deşi cifra morţilor, aproape 3.000, o depăşeşte pe cea a atacului din Pacific (2.400). Pentru prima oară în istoria Statelor Unite, obiectivele au fost civile şi nu s-au folosit forţe militare convenţionale.

La puţin timp după atacuri, Statele Unite au acuzat gruparea fundamentalistă islamistă al-Qaeda de contribuire la atentate. Acest lucru a determinat începerea aşa-zisului „război împotriva terorismului“, care a provocat retragerea talibanilor de la conducerea Afganistanului, în octombrie 2001, dar care a păstrat implicarea saudiţilor în interesele americane.

Invazia Irakului din 2003 a fost considerată, de către unii analişti , drept o parte a războiului contra terorismului, deşi acest lucru a fost mult timp în discuţie. După atacuri, guvernul american a supus la presiune grupurile pe care le acuza de terorism, precum şi pe toate guvernele şi ţările pe care le acuza de susţinerea acestuia.

De asemenea, din pricina atentatelor, opinia publică din SUA s-a concentrat în special pe problemele de securitate naţională, lucru care a culminat cu crearea unei agenţii federale specializate, Departamentul de Securitate Naţională.

Pe 11 septembrie 2001, patru avioane comerciale de linie au fost deturnate în timp ce se îndreptau către California, cu plecare de pe aeroporturile Logan International, Dulles International şi Newark. Fiecare dintre cele patru aeronave avea o capacitate de alimentare de aproximativ 91.000 de litri.

Două dintre acestea au fost direc- ţionate către turnurile gemene ale complexului arhitectural World Trade Center, câte unul înspre fiecare dintre cele două turnuri, poziţionate sudic şi nordic, un al treilea a lovit clădirea Pentagonului, iar cel de-al patrulea s-a prăbuşit lângă localitatea Shanksville, din statul Pennsylvania.

Cele patru zboruri deturnate au fost:
1. Zborul American Airlines 11, efec tuat de către o aeronavă Boeing 767- 200, care a pătruns în partea nordică a Turnului din Nord al complexului World Trade Center (WTC) la ora locală 8:46:30 a.m.
2. Zborul United Airlines 175, efectuat tot de către un Boeing 767-200, a pătruns în Turnul Sudic la ora locală 9:02:59 a.m., eveniment care a fost acoperit în direct de către televiziuni şi filmat de amatori care deja îşi pozi- ţionaseră camerele pe cel de-al doilea turn, în urma impactului primei aeronave.
3. Zborul American Airlines 77, al unui avion Boeing 757-200, a izbit clădirea Pentagonului la ora locală 9:37:46 a.m.
4. Zborul United Airlines 93, perfectat de către un Boeing 757-200, sa prăbuşit pe un câmp poziţionat în Sud- Vestul statului Pennsylvania, chiar la marginea oraşului Shanksville, la o distanţă de aproximativ 240 km N-V de Washington, D.C., la ora locală 10:03:11 a.m. Incidentul din Pennsylvania a survenit în urma acţiunii pasagerilor care au încercat să recapete controlul aeronavei de la piraţii aerului. În ziua atacului, trei clădiri din complexul World Trade Center s-au prăbuşit datorită deteriorărilor de structură. Turnul sudic, WTC2, s-a prăbuşit în jurul orei locale 9:59 a.m., după ce incendiile cauzate de impactul cu Zborul United Airlines Flight 175, produs la 9:03 a.m., l-au devorat vreme de 56 de minute. Turnul nordic, WTC1, a căzut la ora locală 10:28 a.m., după ce incendiile provocate de impactul cu Zborul American Airlines 11, de la 8:46 a.m., l-au cotropit vreme de 102 minute. Cea de-a treia clădire, WTC7, sa prăbuşit la ora locală 5:20 p.m., fiind afectat în mare măsură de resturile turnurilor gemene căzute asupra sa.

În cursul deturnărilor, unii dintre pasageri şi membri ai echipajelor au avut posibilitatea să efectueze convorbiri telefonice, utilizând serviciul telefonic aerian GTE. Aceştia au relatat că în fiecare aeronavă se aflau mai mulţi terorişti, care au preluat controlul navelor folosindu-se de cuţite şi de cuţite de tăiat carton, şi că au ucis mai mulţi însoţitori de zbor şi cel puţin un pilot şi un pasager, inclusiv pe comandantul zborului 11, John Ogonowski.

Există informaţii potrivit căroră teroriştii, în cazul zborurilor American 11 şi United 175 s-au folosit de anumite gaze de natură toxică, precum şi de gaze lacrimogene şi de pulverizatoare cu praf de piper, pentru a îi împiedica pe pasageri să intre în cabinele de la prima clasă.

S-au proferat ameninţări cu bombă la bordul a trei dintre avioane, excepţia reprezentând-o zborul American 77.

Conform Raportului Comisiei 9/11, bombele erau, probabil, nişte falsuri. Comisia 9/11 a stabilit că doi dintre atacatori cumpăraseră recent truse de scule multifuncţionale Leatherman. Înregistrările cutiei negre de la bordul aeronavei ce efectua Zborul United Airlines 93 au relevat faptul că pasagerii şi membrii echipajului au încercat să preia controlul avionului de la atacatori după ce au aflat prin telefon că mai avuseseră loc deturnări asemănătoare, finalizate cu prăbuşiri controlate asupra unor clădiri, iar, conform stenogramei înregistrărilor, unul dintre terorişti a dat ordin ca avionul să fie întors din drum, deîndată ce a devenit limpede că vor pierde controlul aeronavei în favoarea pasagerilor.

Curând după aceea, avionul s-a pră- buşit pe un câmp din apropiere de Shanksville, în localitatea Stonycreek Township, Somerset County, Pennsylvania, la ora locală 10:03:11 a.m. Liderul al-Qaeda, Khaled Şeik Mohammed, a menţionat, într-un interviu acordat în 2002 unui reporter de la Al Jazeera, că ţinta Zborului 93 era clădirea Capitoliului, căreia i se dăduse numele de cod „Facultatea de Drept“.

Atacurile au creat o stare de confuzie enormă pe tot cuprinsul Statelor Unite ale Americii. Tuturor curselor interna- ţionale civile li s-a interzis aterizarea pe pământ american vreme de trei zile; aeronavele care se aflau deja în zbor au fost întoarse înapoi sau redirecţionate către aeroporturi din Canada sau Mexic.

Pe toată durata acelei zile au fost date publicităţii relatări neconfirmate şi adesea contradictorii. Unul dintre cele mai însemnate a fost acela referitor la detonarea unei maşini cu bombă la sediul Departamentului de Stat, Clădire Truman din Foggy Bottom, Washington, D.C. Acest raport fictiv, intrat în circuitul media, a fost prezentat de compania de televiziune CNN şi de către mai multe publicaţii. La puţină vreme după prima relatare referi toare la aeronava care a lovit Pentagonul, CNN şi alte instituţii de presă au relatat şi o explozie la Washington Mall. O altă ştire a venit prin intermediul Associated Press, care pretindea că un alt zbor, declarat că o altă cursă, Zborul 1989 Delta 767, ar fi fost deturnat. Şi această ştire s-a dovedit a fi un fals, întrucât tot ce se întâmplase era că aeronava respectivă avusese ceva probleme, dar sfârşise prin a răspunde la comenzi şi a ateriza în siguranţă în Cleveland, Ohio.

Sistemul de Alertă în caz de Urgenţă nu a fost activat deloc în timpul atacurilor teroriste.

Victime
Au existat 2.974 de victime, plus cei 19 terorişti: cei 246 de pasageri şi membri ai echipajelor celor patru aeronave deturnate (nu a existat niciun supravieţuitor la bordul acestora), cele 2.603 persoane ucise în New York City, atât aflate în cele două turnuri, cât şi la sol, şi 125 de persoane la Pentagon.

Printre victime s-au numărat 343 de pompieri de la Departamentul de Pompieri al New York-ului şi 23 de poliţişti de la Departamentul de Poliţie al aceluiaşi oraş. Ofiţerul cu cel mai înalt grad ucis la Pentagon a fost generallocotenent Timothy Maude. John P O’Neill, fost asistent al directorului FBI, care a participat la capturarea lui Ramzi Yousef, era şeful securităţii World Trade Center şi a căzut la datorie încercând să salveze oamenii din turnul sudic. Alte 24 de persoane au rămas date dispărute.

Nu mai puţin de 1.366 de persoane care se aflau la nivelul locului de impact în turnul nordic, ori deasupra acestuia, au murit, sute dintre ele instantaneu, iar restul au fost blocate şi au decedat odată cu prăbuşirea turnului.

Atacatorii
Atacurile de la 11 septembrie 2001 au reprezentat o parte din misiunea generală a al-Qaeda, potrivit „crezului“ - fatwa - elaborat în 1998 de către Osama bin Laden, Ayman al-Zawahiri, Abu- Yasser Rifa’i Ahmad Taha, Sheik Mir Hamza, şi Fazlur Rahman. Crezul indică 3 crime şi păcate capitale ale Satelor Unite: ocuparea Peninsulei Arabice, agresiunea americană asupra poporului irakian şi sprijinul pe care SUA îl acordă Israelului. La câteva ore de la atacuri, FBI-ul a fost în măsură să afle numele şi, în majoritatea cazurilor, detalii despre atacatori, datorită bagajului lui Mohammed Atta, care conţinea documente ce confereau date despre toţi cei 19 atacatori, precum şi alte chestiuni însemnate legate de planurile, motivele şi originea atacurilor.

„Comisia Naţională pentru Atacurile Teroriste asupra Statelor Unite“, alcă- tuită de Guvernul american, cunoscută mai degrabă sub numele de Comisia 9/11, a emis raportul său de analiză la data de 22 iulie 2004.

Acesta concluziona că atacurile au fost organizate şi efectuate de organizaţ ia teroristă al-Qaeda. Comisia a declarat că membrii conspiraţiei au cheltuit între 400 şi 500.000 de dolari americani pentru a planifica şi duce la bun sfârşit atacurile, însă adevărata origine a fondurilor folosite de aceştia a rămas o enigmă. Până la momentul actual, printre persoanele acuzate şi condamnate pentru participarea la evenimentele din 9/11 nu se numără şi Osama bin Laden, care nu a fost niciodată pus sub acuzare în mod oficial.

Ştim oare cine este Osama?
Astăzi Osama este numele celui mai cunoscut şi mai căutat om din lume, iar pe capul lui s-a pus cea mai mare recompensă a tuturor timpurilor: 100 de milioane dolari.

Osama bin Laden a devenit un personaj misterios, vestit în întreaga lume arabă şi care, pentru a-şi menţine legenda personală, s-a înconjurat de o secretomanie ce face ca despre viaţa sa intimă să se cunoască foarte puţine lucruri. Nici măcar în ceea ce priveşte vârsta, lucrurile nu sunt prea clare. Unii susţin că Osama bin Laden s-a născut în 1958, alţii în 1957, în timp ce în fişa sa de la CIA, anul naşterii este considerat 1955. Mama lui Osama este originară din Siria şi se deosebea din multe puncte de vedere, nu numai prin frumuseţea recunoscută a femeilor siriene.

Mama lui Osama a fost ceea ce se cunoaşte în limbaj uzual „o soţie rebelă“. „Atunci când călătorea în străinătate, refuza întodeauna să-şi acopere taiorul „Channel“ cu obişnuita îmbrăcăminte musulmană“ povestesc cei ce o cunoş- teau. A fost printre ultimele soţii ale lui Mahommed, poate tocmai de aceea cea mai iubită şi tolerată, iar Osama este singurul ei fiu. Aparent, copilăria lui Osama a fost greu încercată de atitudinea mamei sale, puţin interesată de acest fiu , pe care-l iubea , dar pentru care nu înţelegea să îşi sacrifice nicio pasiune sau plăcere. Poate tocmai din această amintire a mamei sale, frumoasă, dar distantă şi rece, Osama va prefera întotdeauna drept soţii, femeile mai urâte, dar mai calde, mai umane, temându-se de frumuseţe, în care va vedea întotdeauna: „chipul diavolului“. Osama bin Laden a crescut astfel ca un fiu însingurat, fiind descris de toţi drept un băiat timid şi ascuns, cunoscut datorită atitudinii sale distante, drept, prinţul.

Deşi a murit când Osama nu împlinise nici 13 ani, într-un accident de avion, în munţii din sudul Arabiei Saudite, bin Laden - tatăl a avut o influenţă covârşitoare asupra tânărului Osama.

Osama - un sfânt petrecăreţ
Rămas singur, Osama se căsătoreş te pentru prima oară la vârsta de 16 ani, cu o siriancă, care-i era rudă. Studiile şi se derulează la Jeddah, iar la numai 22 de ani obţine licenţa în drept comercial, la Universitatea patronată de regele Abdul Aziz. Cei care-l cunosc îşi aduc aminte de pasiunea sa în această perioadă pentru plăcerile şi frivolităţile vieţii, precum caii frumoşi din care achiziţiona herghelii întregi, şi ciocnirile frecvente cu alţi tineri, nu pentru cauza lui Allah ci pentru condurul dansatoarelor de cabaret.

Cam departe de imaginea de sfânt de care beneficiază astăzi în presa islamică. În această perioada atât de dificilă a adolescenţei şi a fragedei tinereţi, bin Laden intra în contact cu dr. Abdullah Azzam, un palestinian de origine iordaniană, figură proeminentă şi influentă a Frăţiei Musulmane. Frăţia Musulmană era iniţial o organizaţie egipteană organizată în scopul eliberării Egiptului de sub tutela britanică, în cadrul ei activând nume ce vor deveni celebre: Gamel Nasser (viitor preşedinte al Egiptului) şi Anwar El-Sadat. Curând, organizaţia s-a extins propovăduind eliberarea tuturor teritoriilor arabe de sub jugul puterilor coloniale (Franţa şi Marea Britanie) şi unirea lor într-un unic stat islamic.

După decolonizarea Orientului Mijlociu, Frăţia Musulmană s-a concentrat pe lupta antiisraeliană în care vede principalul obstacol în calea realizării aceluiaşi vis, unitatea tuturor popoarelor arabe.

Acestea sunt ideile la care aderă tânărul Osama şi curând va întemeia alături de Azzam un corp militar foarte puternic - Maktab al-Khidimat-il-Mujahidin al-Arab (MAK)-Corpul Luptătorilor Sfinţi ai Arabiei, destinat exterminării necredincioşilor de pe teritoriul islamului. După absolvirea studiilor, Osama devine o persoană profund religioasă, care considera comunismul de tip sovietic, ca şi capitalismul de tip occidental drept cele mai mari pericole, adevăraţii adversari ai Islamului

Israelul - scena unui adevarat razboi de strada


In timp ce intreaga lume arata maxima preocupare pentru rezolvarea crizei din Orientul Mijlociu, realitatea pare sa arate dezastruos la fata locului. Israelul a devenit scena unui veritabil razboi de strada, iar locuitorii teritoriilor palestiniene au de tras urmarile actiunilor sinucigase ale membrilor organizatiilor arabe extremiste.
Din pacate insa pentru populatia israeliana si palestiniana - care este in fond pricipala "beneficiara" a instabilitatii din zona -, liderii lumii vad destul de diferit modalitatile de stopare a violentei. Americanii, chiar daca initial au primit foarte bine planul saudit de pace pentru Orientul Mijlociu, tin foarte mult la propriile proiecte de pace incluse in Planul Tenet. Participantii la summit-ul arab de la Beirut incearca sa cada la un acord in ce priveste posibilitatile de aplicare a planului saudit. Europenii, mai reticenti fata de subiect, accentueaza importanta retragerii israeliene din teritoriile palestiniene, ca prim-pas catre incheierea unui acord stabil de incetare a focului. In conditiile date, orice efort de calmare a situatiei pare sa fie sortit esecului. Cu atat mai mult cu cat, atat israelienii, cat si palestinienii par sa fi facut o regula din zicala "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". Orientul Mijlociu pare sa fi intrat intr-un cerc vicios al violentei, din care nici una dintre parti nu reuseste sa intrezareasca o iesire acceptabila.

Atentat la Netanya

Sirul atentatelor, care a capatat aspectul unei adevarate rutine tragice, a culminat miercuri seara la Netanya. 19 persoane au fost ucise, plus atacatorul palestinian, intr-un atentat care a devastat un hotel din amintita localitate situata la nord de Tel Aviv, chiar in seara Pastelui evreiesc. Potrivit unui bilant al Politiei, citat de postul de radio israelian, 19 persoane si-au pierdut viata si alte aproximativ 100 au fost ranite.
Este cel mai grav atentat, dupa cel comis la intrarea intr-o discoteca din Tel Aviv, pe 1 iunie 2001, cand un kamikaze palestinian a ucis 21 de persoane, in mare parte adolescenti. Autorul atentatului si-a pierdut si el viata.
Victimele atentatului, produs in seara Pastelui evreiesc, care incepe cu traditionala masa de Seder, unul dintre cele mai importante evenimente ale calendarului evreiesc, tocmai participau la aceasta masa, in restaurantul Hotelului Park.
Actul sinucigas a fost revendicat de aripa armata a miscarii islamiste Hamas. Presedintele american, George W. Bush, a condamnat, imediat, atentatul si i-a cerut presedintelui Yasser Arafat sa actioneze in vederea incetarii violentelor. Conducerea palestiniana a condamnat si ea atentatul si si-a reafirmat intentia de a lua masuri impotriva persoanelor raspunzatoare de comiterea actului terorist. Israelul a acuzat Autoritatea Palestiniana ca este singura responsabila. Atentatul risca sa transforme intr-un esec misiunea de pace americana si sa impinga Israelul sa desfasoare o ofensiva generala impotriva Autoritatii Palestiniene. Potrivit cotidianului israelian de limba engleza "Ha´arez", care citeaza surse anonime din cadrul Ministerului Apararii, atentatul din Netanya pune punct eforturilor israeliene de a gasi solutii crizei din Orientul Apropiat. Alte surse, care au dorit, de asemenea, sa-si pastreze anonimatul, vorbesc de pregatirea unei noi ofensive militare israeliene indreptate impotriva zonei A (teritorii locuite de palestinieni). Decesele in urma atentatului de la Netanya ridica la 1.613 numarul persoanelor ucise de la declansarea Intifadei, in septembrie 2000, dintre care 1.208 palestinieni si 375 israelieni sau persoane care vizitau Israelul.

Ceea ce era si asa complicat si dificil devine si mai complicat, si mai dificil

Atentatul din Netanya i-a afectat probabil si pe liderii arabi prezenti la summit-ul de la Beirut. Un bun exemplu pentru o realitate nemiloasa: politica se misca mult prea incet, in timp ce viata cotidiana din Orientul Mijlociu o ia razna. In plus, nici arabii nu se prea inteleg intre ei. Chiar daca toti par sa fie de acord cu planul saudit de pace, micile orgolii au reusit sa umbreasca summit-ul de la Beirut. Liderii libanezi au refuzat miercuri sa transmita in direct discursul lui Arafat - marele absent al reuniunii -, iar palestinienii, in semn de protest, s-au retras de la lucrari. Ieri au revenit insa, asa cum si libanezii au revenit asupra hotararii de a transmite speech-ul liderului palestinian.

Oriunde s-ar afla, Bin Laden se implica

Un ziar arab a dat publicitati, ieri, un mesaj despre care afirma ca l-ar fi primit prin posta electronica, din partea presupusului terorist Ussama bin Laden, in care acesta critica puternic initiativa de pace a printului mostenitor saudit Abdallah ben Abdel Aziz. In acest mesaj, publicat de cotidianul "Al-Quds al-Arabi", cu sediul la Londra, Bin Laden denunta ca pe o "tradare" oferta saudita, care propune relatii de pace normale intre tarile arabe si Israel, in schimbul unei retrageri totale a acestei tari din teritoriile arabe ocupate din 1967. "Initiativa printului Abdallah, un plan americano-sionist sub acoperamant saudit, constituie un complot si una dintre multiplele tradari ale cauzelor noastre, care au marcat istoria liderilor din regiune", afirma Bin Laden, caruia i-a fost retrasa cetatenia saudita in 1994.
"Al-Quds al-Arabi" nu precizeaza cum a putut identifica mesajul, primit prin posta electronica dintr-un loc neprecizat si intitulat "Comunicat al seicului Ussama bin Laden referitor la initiativa printului Abdallah". Bin Laden, suspectul numarul 1 in atentatele din 11 septembrie, ramane in continuare de negasit, in ciuda desfasurarii masive de forte de catre Statele Unite, de la declansarea campaniei de bombardamente asupra Afganistanului. Presedintele George W. Bush a afirmat, recent, ca nu stie daca acesta traieste sau nu.

Ministrul israelian al Infrastructurii, Benyamin Ben Eliezer, membru al consiliului de securitate, a declarat, ieri, că liderul grupării Hezbollah trebuie "luat în serios", după ce acesta a lansat un avertisment Israelului, la un an de la încheierea conflictului din Liban.
"Nasrallah trebuie luat în serios, el nu a minţit niciodată, cu siguranţă dă dovadă de aroganţă, însă face ce spune", a declarat Binyamin Ben Eliezer, fost ministru al Apărării, pentru postul de radio al armatei. "Îl cred când spune că dispune de 2.000 de rachete, însă nu sunt la curent cu surpriza la care a făcut aluzie", a adăugat ministrul, făcând referire la discursul liderului Hezbollah, care afirmase că, în eventualitatea unui nou conflict, rezervă o surpriză care va schimba cursul războiului şi "destinul regiunii".
Hassan Nasrallah a făcut aceste declaraţii într-un discurs difuzat în faţa a zeci de mii de partizani ai săi din suburbiile capitalei libaneze, cu ocazia sărbătoririi unui an de la încheierea conflictului din Liban. "Eventualitatea unui război pe două fronturi în Liban şi în Siria nu trebuie exclusă", a adăugat ministrul.
Ben Eliezer a afirmat că Israelul nu vrea să intre în conflict cu Siria, adăugând însă că trebuie să se pregătească pentru orice eventualitate. "Liderii sirieni susţin că nu vor un conflict, însă ţara lor continuă să se înarmeze, şi de aceea trebuie să fim pregătiţi să facem faţă la ce e mai rău", a adăugat ministrul. "Problema noastră este că nu ştim ce au de gând liderii sirieni", a explicat el.
Netanyahu, lider al Likud
Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu a fost ales lider al partidului Likud, în urma alegerilor primare din cadrul acestei formaţiuni politice, arată rezultatele oficiale anunţate ieri. Netanyahu, 57 de ani, a obţinut 73,2 la sută din voturi, în timp ce adversarul său de extremă-dreapta Moshe Feiglin a primit 23,4 la sută din voturi, iar Danny Danon 3,4 la sută. Rata de participare la vot a fost de 39 la sută dintre cei 95.000 de membri Likud.
Moshe Feiglin, un colonist care se opune concesiilor teritoriale acordate palestinienilor, obţinuse doar 4 la sută din voturi în 2003 şi 13 la sută în 2005. "Votul reprezintă o adevărată revoluţie în cadrul Likud", afirmă Moshe Feiglin, care consideră că încercarea lui Benjamin Netanyahu de a cataloga Likud drept un partid de dreapta moderat este sortită eşecului.http://www.azi.ro/externe.htm

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat că ţara sa vrea să recupereze platoul Golan, ocupat de Israel din 1967, cu ocazia celei de-a 62 aniversare a creării armatei siriene.
"Dorinţa noastră de pace nu înseamnă că renunţăm la drepturile noastre. Nu vom accepta decât recuperarea întregului Golan, până la linia din 4 iunie 1967", care delimita zona înainte de războiul israelo-arab de zece zile, a afirmat Assad într-o alocuţiune publicată de cotidianul Armata poporului.
"Eliberarea teritoriului nostru ocupat este o datorie sacră şi un drept garantat de legile internaţionale", a continuat el. "Siria respinge presiunile şi ameninţările. Ea este în prezent mai puternică decât oricând", potrivit şefului de stat sirian.
Assad şi-a reafirmat dorinţa de a realiza "o pace dreaptă şi durabilă, conform rezoluţiilor internaţionale şi principiului schimbului de teren contra păcii". "O pace veritabilă va pune capăt tensiunilor şi va asigura securitatea şi stabilitatea în toată regiunea", a precizat el.
Negocierile de pace între Siria şi Israel au fost întrerupte în urmă cu şapte ani, după ce au eşuat în privinţa platoului Golan, ocupat în 1967 şi anexat de Israel în 1981.
Premierul israelian Ehud Olmert a respins recent cererile siriene de retragere totală din platoul Golan, înainte chiar de deschiderea negocierilor bilaterale de pace. La 9 iunie, el l-a invitat pe preşedintele sirian la negocieri directe cu el, "oriunde vrea".http://www.azi.ro/externe.htm

Israel: starea de razboi aduce prosperitate economica
Un buncar hi tech administreaza o inchisoare in aer liber
28.07.2007 Gaza se afla in måinile Hamas, militieni cu cagule stau pe fotoliul presedintelui palestinian Abu Mazen, Cisiordania este in colaps. Dar armata israeliana isi pune in mare graba corturile pe Inaltimile Golan. Un satelit-spion survoleaza Iranul si Siria. Riscul unui razboi impotriva Hezbollah este iminent. Clasa politica israeliana, bulversata de scandaluri, trebuie sa faca fata unei pierderi masive de incredere din partea opiniei publice. La prima vedere, lucrurile nu merg deloc bine pentru Israel. Ziarista canadiana Naomi Klein vorbeste despre toate acestea intr-un articol publicat de saptamånalul american The Nation. Romånii au cunoscut-o odata cu traducerea cartii sale „No Logo“, un manifest mondial impotriva globalizarii si a uneia dintre ororile contemporane ale capitalismului.

In articolul din The Nation, Klein incearca sa raspunda la o intrebare pe care balbaiala mediatica mondiala o evita. De ce in mijlocul unui haos precum cel descris mai sus economia israeliana este in plin boom economic? Pentru ca piata de actionariat israeliana inregistreaza o rata de crestere comparabila cu cea a Chinei.

Israelul a descoperit petrolul
La inceputul lunii iunie, relateaza Klein in paginile New York Times, Thomas Friedman, un editorialist premiat, a ilustrat teoria sa in legatura cu acest paradox aparent. Israelul „sustine si premiaza inventivitatea individuala“, afirma Friedman. In consecinta, israelienii scot la foc continuu ingenioase start-up-uri high tech, plecånd chiar de la haosul cauzat de politicienii lor. Dupa ce a citit cu atentie proiectele elaborate de studentii de la Facultatea de inginerie si informatica a Universitatii Ben Gurion, Friedman ar fi declarat ca „Israelul a descoperit petrolul“. Vorbea, fireste, despre resursa care se gaseste in creierele „tinerilor inventatori israelieni si ai venture capitalist“, foarte ocupati sa incheie acorduri astronomice cu Google ca sa poata fi opriti de banala politica. Afirmatiei facute de Friedman, ziarista ii opune o alta teorie: economia israeliana nu este in plina expansiune, in ciuda haosului politic care face titluri de prima pagina a ziarelor, ci daorita acestui haos. Aceasta faza de dezvoltare a inceput la jumatatea anilor ’90, cånd Israelul era in avangarda revolutiei informatice, era economia cea mai dependenta de tehnologie din lume. Cånd in 2000 internetul a cunoscut o adevarata explozie, economia israeliana a fost data peste cap si a trebuit sa se confrunte cu cel mai rau an al ei din 1953 incoace. Dar a venit 11 septembrie si dintr-o data s-au deschis noi si roze perspective pentru orice societate care s-a alaturat luptei impotriva terorismului, declarandu-si frontierele impermeabile la un atac de gen si angajandu-se sa obtina marturii de la prizonierii cu gura cusuta.

Inaintea britanicilor la vanzarile de arme
Timp de trei ani, mare parte din economia israeliana bazata pe high tech s-a reconfigurat complet cu scopul de a satisface noile exigente. Adica Israelul a trecut de la inventia instrumentelor de networking pentru o lume „plata“ la vånzarea barierelor pe o planeta de apartheid. Multi oameni de afaceri de succes din tara exploateaza statusul de stat-fortareata al Israelului, inconjurat de dusmani incråncenati, ca pe un soi de showroom deschis 24 din 24 de ore, un exemplu tangibil de cum te poti bucura de o siguranta relativa in plin razboi fara sfarsit. Motivul pentru care Israelul cunoaste o supracrestere este ca aceste societati exporta activ acest model in toata lumea. Iar Klein continua cu argumentarea. Cånd se vorbeste de trafic de arme al Israelului, de obicei, ne gåndim la fluxul de arme care intra in tara, de exemplu buldozerele Caterpillar de fabricatie americana, folosite la distrugerea caselor in Cisiordania, sau societatile britanice care furnizeaza F-16. Nu se ia in considerare business-ul exporturilor Israelului, considerabil si in expansiune. Actualmente Israelul expediaza in SUA produse de aparare pentru 1,2 miliarde de dolari. O crestere deloc indiferenta fata de 270 milioane de dolari din 1999. In 2006 Israelul a exportat un total de 3,4 miliarde de dolari in articole de aparare, cu mult peste miliardul de dolari pe care il primeste drept ajutor militar din SUA. Toate acestea fac din Israel al patrulea comerciant de arme din lume, chiar si inaintea Marii Britanii!

Arme SF, la salonul de moda militara
La sfarsitul lunii iunie, cele mai cunoscute dintre aceste societati au fost prezente la Salonul de Aeronautica de la Paris. Una dintre societatile israeliene care a expus propria productie este Suspect Detection Systems (SDS), care a expus Cogito 1002, un chiosc alb stiintifico-fantastic, pentru securitatea aeroporturilor. Celor care vor sa ia un avion, masinaria le adreseaza cateva intrebari, elaborate de un computer, studiate in functie de tara de origine. Pasagerii trebuie sa raspunda tinand o mana pe un senzor biofeedback. Masinaria interpreteaza reactiile fizice la intrebari, iar anumite raspunsuri pot sa-l indice pe pasager drept „suspect“. Terminalul Cogito 1002 este, potrivit articolului din The Nation, in curs de experimentare la un aeroport din Statele Unite.

Hermes 450 si 900 au stralucit la Paris
La fel ca alte sute de start-up-uri israeliene specializate in securitate, SDS se lauda cu faptul ca a fost fondata de veterani ai serviciilor secrete din Israel si ca produsele lor au inregistrat succese pe frontul palestinian. Nu numai ca terminalele biofeedback au fost experimenatate in checkpointurile din Cisiordania, dar producatorii sustin ca „un asemenea concept are la baza informatiile dobandite si asimilate in analizarea miilor de cazuri legate de atentatorii sinucigasi in Israel“.

Alta stea a Salonului de la Paris a fost Elbit, gigantul israelian in sectorul apararii, care a expus propriile aparate de zbor fara pilot Hermes 450 si 900. In luna mai a acestui an, potrivit comunicatelor de presa, Israel a folosit aparatele de zbor deasupra Gazei in misiuni de bombardament. Odata testate in Teritorii, avioanele sunt exportate: Hermes a fost deja folosit la frontiera intre Arizona si Mexic. Elbit, una dintre societatile responsabile de „bariera de securitate“ din Isarel, a semnat un acord cu Boeing pentru a realiza „gardul“ virtual in valoare de 2,5 miliarde de dolari, pe care Departamentul pentru Securitate interna vrea sa-l ridice in jurul Statelor Unite.

Frica, o resursa inepuizabila
De cand Israel a pus in practica politica sa de sigilare a Teritoriilor ocupate cu checkpointuri si ziduri, activistii care se bat pentru drepturile omului au comparat deseori Cisiordania cu inchisorile in aer liber. Klein a efectuat cercetari in legatura cu boomul din sectorul de securitate interna israeliana, iar subiectul este expus pe larg in cartea sa in curs de aparitie „The shock Doctrine: The Rise of Disaster Capitalism“. Autoarea afirma ca, de fapt, Gaza si Cisiordania sunt si altceva: laboratoare in care se testeaza pe teren masinariile destinate sa protejeze tarile noastre. Palestinienii care traiesc in Cisiordania sau in ceea ce politicienii israelieni numesc „Hamas-istan“ nu mai sunt doar tinte de lovit, sunt si cobai.

Petrolul despre care vorbea Friedman nu este creativitatea inventatorilor si businessmanilor israelieni, ci razboiul impotriva terorismului. O conditie de teama persistenta, spune Klein, care a alimentat cererea globala de aparatura conceputa pentru a controla, spiona si lua in vizor „suspectii“. Pentru ca ultima resursa inepuizabila este teama.
http://www.gardianul.ro/2007/07/28/externe-c3/israel_starea_de_razboi_aduce_prosperitate_economica-s98611.html

„Alianţă strategică“ denunţată de Israel

În urma vizitei efectuate ieri, de către preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad la Damasc, Israelul a denunţat o „alianţă strategică“ între Şiria şi Iran, despre care a apreciat că ridică semne de întrebare cu privire la intenţiile de pace siriene. „Faptul că regimul de la Damasc îl alege pe Ahmadinejad ca partener într-o alianţă strategică ridică semne de întrebare asupra ultimelor declaraţii ale Siriei, cu privire la dorinţa sa de pace. Nu putem fi prieteni cu cel care reprezintă refuzul cel mai extrem al păcii cu Israelul şi care aşteaptă de la comunitatea internaţională să considere Siria o ţară deschisă pentru pace“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Mark Regev.

Centrala atomică israeliană, ameninţată de… arici
http://www.gandul.info/caleidoscop/centrala-atomica-israeliana-amenintata-arici.html?3938;857757
Conducerea centralei nucleare israeliene de la Dimona, situată în deşertul Neghev, a trebuit să mobilizeze o parte din personalul administrativ – mai ales pe paznici şi pe grădinari, pentru a înlătura un duşman care ameninţa securitatea centralei, a informat cotidianul Yediot Ahronot. Din fericire, nu a fost vorba de nici un fel de grupare teroristă, ci de o invazie de... arici. Simpaticele animale trăiesc în deşert şi în ultima perioadă s-au înmulţit. Aricilor le place să ronţăie diferite obiecte tari, de aceea pătrund şi în grădinile oamenilor din localităţile apropiate.
Se pare că centrala de la Dimona le-a oferit nişte “trufandale”. Deşi Israelul a negat întotdeauna, aici se produce plutoniu îmbogăţit şi se fabrică în cel mai mare secret armament nuclear. Din fericire, aricii nu au ajuns până la depozitul de bombe atomice şi s-au limitat să roadă copacii şi tuburile de stropit şi pentru irigaţii. Pentru a-i îndepărta cu blândeţe din incinta centralei, paznicii i-au amăgit cu cartofi şi cu lapte amestecat cu ciocolată. Aricii au fost adunaţi la un loc şi apoi transportaţi. Unul dintre grădinari a declarat cotidianului israelian că animalele reprezintă o ameninţare reală pentru securitatea centralei, de aceea a fost necesară scoaterea lor din zonă.

Caporalul israelian Gilad Shalit, predat grupării Hamas
http://www.gandul.info/caporalul-israelian-gilad-shalit-predat-gruparii-hamas.html?3929;846890
Răpitorii caporalului Gilad Shalit l-au transferat pe israelian în custodia grupării Hamas, a declarat, ieri, Abu Mutfana, lider al Armatei Islamului, într-un interviu acordat Canalului 10 al televiziunii israeliene, relatează „Jerusalem Post”.
Shalit se afla în captivitatea Armatei Islamului, a declarat militantul, dar caporalul israelian a fost transferat grupării Hamas deoarece organizaţia era “ocupată cu alte lucruri”.

Prezentatorul Canalului 10 a declarat, însă, că Hamas a oferit grupării conduse de Abu Mutfana bani şi arme în schimbul predării lui Shalit.
Miercuri, premierul palestinian demis şi membru al Hamas, Ismail Haniyeh, părea destul de convins că eliberarea jurnalistului BBC, Alan Johnston, ţinut ostatic tot de Armata Islamului timp de 114 zile, va permite şi eliberarea militarului israelian Gilad Shalit, răpit în Gaza la 25 iunie 2006: “Sperăm că reţinerea lui Shalit se va încheia cu un acord care va permite eliberarea deţinuţilor noştri” din Israel, a afirmat acesta, insistând că „mingea este acum în terenul israelienilor”. În opinia liderului Hamas, este nevoie doar ca Israelul „să facă apel la logică şi raţiune şi să pună capăt suferinţelor umanitare ale deţinuţilor palestinieni”.
Abu Mutfana, care în timpul interviului a avut faţa acoperită cu o cagulă, a cerut familiei lui Shalit să exercite “presiuni asupra Guvernului pentru a elibera prizonierii palestinieni, arabi şi musulmani din închisorile israeliene”.
În caz contrar, Armata Islamului “va lua măsuri”, a avertizat Mutfana, potrivit cotidianului citat de Mediafax. Militantul a subliniat că raidul transfrontalier desfăşurat în apropierea punctului de control de la Kerem Shalom, în cursul căruia Shalit a fost răpit, a fost organizat în detaliu de gruparea sa în cooperare cu Brigăzile Martirilor al-Aqsa (aripa armată a Fatah) şi Comitetele pentru Rezistenţa Populară.
Totuşi, până acum se zvonea că Hamasul ar fi fost implicat în răpire. Pentru eliberarea militarului, Israelul a lansat anul trecut, fără succes, o vastă operaţiune în Gaza, „Ploaia de vară”.
Potrivit presei israeliene, gruparea ‘’Armata Islamului’’ este o organizaţie extremistă, condusă de şeful unuia din cele mai puternice clanuri din Gaza, clanul Doghmush, cu aproximativ 7.000 de membri.
Mumtaz Doghmush s-a aliat rând pe rând cu cele două mişcări palestiniene rivale, Al Fatah, formaţiunea preşedintelui Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmud Abbas, şi Hamas, care a preluat controlul prin forţă asupra oraşului Gaza la 15 iunie.
Relaţiile dintre clanul Doghmush şi Hamas s-au deteriorat la începutul anului, după ce doi membri ai clanului au fost ucişi de combatanţii islamişti în cursul unor confruntări la Gaza.

Mickey Mouse producţie Hamas – omorât în bătaie de un „agent israelian”
Mickey Mouse a căzut victimă tensiunilor dintre palestinieni şi israelieni şi a „murit ca un martir”. Nu la Disneyland, unde poate fi văzut de copii şi unde este inofensiv, ci la un post de televiziune palestinian condus de Hamas.
Mickey a fost omorât în bătaie de un „israelian” care încerca să cumpere de la personajul de desene animate o bucată de pământ palestinian. Mickey sau „Farfour” varianta palestiniană – un rozător gigant care părea că e fratele geamăn al personajului creat de Walt Disney – şi-a dat obştescul sfârşit în ultima ediţie a unui program pentru copiii palestinieni care a provocat furie în întreaga lume.
Timp de mai multe săptămâni, în fiecare vineri seară, Farfour oferea tinerilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza doze bune de propagandă teroristă despre cum copiii musulmani trebuie să se alăture luptei împotriva Statelor Unite şi a „ocupaţiei sioniste”.
„Vom readuce comunitatea islamică la măreţia de odinioară. Şi vom elibera Ierusalimul, cu voia lui Allah, vom elibera Irakul şi toate ţările musulmane invadate de asasini!”, susţinea Farfour. Dar destinul personajului creat de Hamas nu este tocmai o poveste cu final fericit.
În ultimul episod al programului „Pionierii de mâine”, Farfour este omorât în bătaie de un actor care interpreta rolul unui oficial israelian venit să îi cumpere pământul. Înainte de a muri, Farfour i-a spus israelianului că este un „terorist”.
Saraa, coprezentatoarea programului, a vrut să fie sigură că telespectatorii au prins mesajul: „Farfour a murit ca un martir în timp ce îşi apăra pământul”. „A fost omorât de asasinii de copii”, a insistat ea. Programul a declanşat un val de critici încă de la prima difuzare, în luna mai, la postul Al Aqsa TV, cu sediul în Gaza şi condus de Hamas. Diane Disney Miller, fiica lui Walt Disney, a considerat showul „răutatea în stare pură” şi i-a acuzat pe producători că au furat cea mai populară creaţie a tatălui său.
„Nu e nimic haios în a incita tânăra generaţie de tineri palestinieni la ură faţă de israelieni”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului israelian Ehud Olmert. Iniţial, Autoritatea Palestiniană a convins Hamasul să scoată programul din grilă.
Ministrul palestinian al Informaţiilor, Mustafa Barghouti, a declarat că mesajele pline de ură sunt o abordare greşită pentru un show destinat preşcolarilor. Minunea a durat foarte puţin, Farfour a revenit pe ecrane dansând şi cântând: “O, Ierusalim, venim! O, Ierusalim, a sosit momentul morţii!”. Reprezentanţii Al Aqsa TV, care emite de anul trecut, au anunţat că programul lui Farfour a fost anulat pentru a face loc unor emisiuni noi, fără să spună însă despre ce este vorba.

Hamas este hăituit de arabi şi de Israel

În staţiunea balneară egipteană, Sharm el-Sheik, a început, ieri, un summit araboisraelian, menit să relanseze negocierile între Tel Aviv şi Palestina. Reuniunea a fost organizată la iniţiativa preşedintelui Egiptului, Hosni Moubarak şi cu sprijinul regelui Iordaniei, Abdallah II.

În prezenţa celor doi lideri ai Ligii Arabe, prim-ministrul israelian, Ehoud Olmert, şi preşedintele Palestinei, Mahmoud Abbas, şeful miliţiilor Fatah caută soluţii pentru a scoate ţara din impasul în care a aruncat-o recenta cucerire a puterii, în Fâşia Gaza, de către mişcarea islamistă Hamas. Coincidenţă sau nu, summitul de la Shar el-Sheik a avut loc exact la data când se împlinea un an de la răpirea soldatului Gilad Shalit de către palestinieni din Hamas, fapt ce a determinat reizbucnirea conflictului zonal.

Duminică, regele Abdallah II al Iordaniei a subliniat necesitatea ca această reuniune să fie „o ocazie pentru a pune la punct un calendar precis pentru o reluare a negocierilor în vederea încheierii unui tratat de pace între palestinieni şi israelieni“. Potrivit purtă- torului de cuvânt al lui Abbas, Nabil Abou Roudeina, preşedintele Palestinei cere „ridicarea completă a asediului forţelor militare israeliene din Fâşia Gaza şi adoptarea unor măsuri concrete pentru a face să avanseze procesul de pace şi cel al creării unui stat palestinian“. Totuşi, înaintea începerii summitului, Ehoud Olmert a spus că nu doreş te relansarea discuţiilor pentru pace, până la stabilizarea guvernului de urgenţă palestinian.

Egiptul şi Iordania, singurele state arabe care au semnat un tratat de pace cu Israelul, aşteaptă acţiuni concrete din parte Tel Aviv-ului, cum ar fi desfiinţ area parţială a celor 500 de baraje rutiere, instituite de armata israeliană, care fac aproape imposibilă deplasarea civililor palestinieni.

Duminică, Israelul a aprobat, în principiu, deblocarea milioanelor de dolari ce li se cuvin palestinienilor. Aceste fonduri, în valoare totală de 600 milioane de USD, provin din TVA şi taxele vamale aplicate de statul evreu produselor destinate Palestinei, care tranzitează Israelul. Israelul a blocat aceşti bani, în ianuarie 2006, după victoria Hamasului în alegeri.

Bani, contra abandonării fundamentalismului
„Deblocarea acestor fonduri este un drept care li se cuvine tuturor palestinienilor. Este dreptul nostru, iar aceşti bani nu vor fi folosiţi ca instrument de şantaj“, a declarat premierul palestinian demis, Ismail Haniyeh, într-un discurs, la Gaza.

Deocamdată, guvernul de la Tel Aviv nu are de gând să desfiinţeze barajele rutiere şi punctele de control din Cisiordania ocupată, cel puţin atâta timp cât Mahmoud Abbas nu reuşeşte să „tempereze miliţiile palestiniene“. „Guvernul lui Abbas poate fi un partener viabil, dacă face dovada unei reale voinţe de a aplica măsurile necesare pentru a stăvili violenţa miliţiilor, şi cred că deblocarea fondurilor trebuie supravegheată de observatori internaţionali, pentru a ne asigura că banii se duc acolo unde trebuie“, a declarat, înaintea summitului de la Sharm el- Sheik, Meir Sheetrit, ministrul palestinian al Locuinţelor.

La rândul său, Ehoud Olmert a afirmat că ţara sa doreşte „garantarea respectării exigenţelor sale în materie de securitate şi a războiului împotriva terorismului“, ca o condiţie a cooperării cu noul guvern palestinian.

Între timp, parcă uluiţi de uşurinţa cu care au cucerit puterea în Fâşia Gaza, şefii Mişcării de Rezistenţă Islamică (Hamas) caută modalităţi de a gestiona această victorie. Ghazi Hamad, fostul purtător de cuvânt al guvernului de uniune naţională, a declarat: „Hamas nu doreşte să controleze Gaza. Suntem un singur popor şi trebuie să rămânem uniţi. Trebuie găsită o soluţie. Trebuie să discutăm, să încercă m să păstrăm ca prioritate interesul naţional, să găsim metodele, toate mijloacele posibile pentru a ajunge la o înţelegere, deoarece nu ne putem permite ca această stare de fapt să persiste“.

În ciuda acestor declaraţii, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, refuză orice dialog cu reprezentanţii Hamas pe care îi acuză că au vrut să-l asasineze.

Învingătorii nu se pot bucura de victorie
În mod clar, dezorientaţi, la fel cum erau şi după victoria electorală din 25 ianuarie 2006, şefii islamişti caută o soluţie politică pentru a ieşi din izolare. Basem Naim, ministrul Tineretului şi Sportului, recunoaşte că s-au făcut greşeli, că „imaginea Hamasului a fost murdărită, dar securitatea şi bunăstarea populaţiei sunt esenţiale“.

Ahmed Youssef, consilierul politic al ex-premierului Ismail Haniyeh, a spus că „hotărârea de a prelua controlul forţelor de securitate adverse (ale Fatah, n. red) a fost impusă de creş- terea intolerabilă a dezordinii, a fost o decizie spontană de a curăţa oraşul de haos şi anarhie“.

Acelaşi Ahmid Youssef consideră că preşedintele Autorităţii Palestiniene a violat Legea fundamentală, care ţine loc de Constituţie, prin dizolvarea guvernului, şi că nu există motiv pentru organizarea unor alegeri anticipate. Chiar dacă nimeni din conducerea Hamas nu vrea să recunoască faptul că evenimentele s-au precipitat mult peste aşteptări şi că trebuia oferită o şansă suplimentară guvernului de unitare naţională, accentele critice nu lipsesc. Ibrahim Ibrach, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Al-Azhar, din Gaza City, crede că „Hamas a căzut în propria-i capcană. Nu ştie ce să facă, acum, când este victorios şi începe să se întrebe dacă nu cumva a făcut jocurile Israelului şi ale Statelor Unite, cu atât mai mult cu cât situaţia militanţilor săi din Cisiordania a devenit foarte critică“. Abalistul palestinian consideră că „situaţia este ireversibilă şi vom asista, încetul cu încetul, la instaurarea unui mini-stat islamic“.

„Numărul 2“ al grupării teroriste al-Qaeda, Ayaman al-Zawahiri, şi-a declarat susţinerea pentru luptătorii Hamas, într-o înregistrare postată pe siteul Al-Hasbah.

„Astăzi, trebuie să-i sprijinim pe toţi mujahedinii din Palestina, inclusiv pe cei din Hamas, în ciuda greşelilor ideologice pe care le-au făcut“, a spus liderul terorist. „Le spunem fraţilor noştri, mujahedinii din Hamas, că suntem alături de ei, la fel ca toate naţiunile musulmane, dar trebuie să vă revizuiţi linia politică“, se mai spune în comunicat. „Mâna dreaptă“ a lui Ossama bin-Laden avertizează asupra unei iminente ofensive a Egiptului şi Arabiei Saudite, împotriva Hamas. „Uniţi-vă cu fraţii voştri, mujahedinii din Palestina. În loc să vă certaţi cu ei, strângeţi rândurile alături de toţi mujahedinii din lume, pentru a face faţă unei ofensive care se pregăteşte, şi în care egiptenii şi saudiţii vor avea, ca întotdeauna, un rol grav şi ingrat“, a încheiat Ayaman al-Zawahiri.

Amintirile unui războinic al organizaţiei Fatah

Ahmed Jaber, căpitan în Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, povesteşte despre anii tinereţii, ani de luptă alături de legendara figură a Palestinei, Yasser Arafat.

Un război răneşte şi ucide suflete poate mai mult decât schilodeşte trupuri. Uneori căleşte voinţe - dar cu ce preţ? Ahmed Jaber, fost luptător în Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, vine dintr-o ţară unde războiul e în firea strâmbă a lucrurilor de acolo. A avut o tinereţe zbuciumată, stropită de sânge şi plină de speranţă. O tinereţe încărcată de dragoste şi moarte. Nu avea decât o armă în mână şi în suflet iubirea pentru ţara lui. Credea că va povesti nepoţilor cum şi-a eliberat poporul din robie. Pentru că lupta cu vitejie, a devenit mâna dreaptă a lui Yasser Arrafat. Erau ani străbătuţi de nădejde şi durere, când mureau familii întregi - femei, copii şi bătrâni, arabi şi evrei laolaltă. Fără nicio vină şi poate plecâ nd împreună într-un cer care nu mai e nici al evreilor, nici al arabilor, după ce în acelaşi timp sau poate chiar împreună fuseseră sfârtecaţi de bombe. Taţii se duceau să lupte unii cu alţii şi când se întorceau acasă descopereau că nu mai au nimic - decât amintirile pe care să le depene între zidurile fumegânde ale unei case distruse de bombe, între două atacuri, alături de camaradul care plătise acelaşi preţ definitiv. Dar astfel de amintiri nu sunt niciodată duse până la capăt, pentru că în războiul de guerilla urbană pauzele sunt scurte - cât să fumezi o ţigară în doi, câteodată mai puţin. Pe urmă, începe iar să clănţăne mitraliera.

„Îţi voi deschide sufletul meu şi vei vedea în el esenţa iubirii. Noi nu suntem terorişti“. Ahmed mi-a spus asta în plină criză a ostaticilor, când părea că nimeni nu înţelege nimic şi toată lumea făcea scenarii. Aşa a început povestea lui. Povestea unui om care a luptat şi a ucis din iubire pentru ţara sa. După ce a fost otră- vit de Mossad, Ahmed a venit în Româ- nia. Aici s-a vindecat, atât cât s-a putut vindeca, şi-a întemeiat o nouă familie, şi-a luat viaţa de la început. Prima iubire, patria, Palestina, nu a uitat-o nici acum. Devenit jurnalist, Ahmed Jaber a înlocuit arma cu stiloul şi gloanţele care ucid cu vorbele ce mişcă inimile şi schimbă credinţele.

„Aveam 14 ani când am devenit pionier în Revoluţia Palestiniană“, îşi începe Jaber povestea dureroasă. Tatăl meu, Hassan Ahmed Jaber al Jaber, era profesor al trupelor speciale. Era unul dintre cei mai buni profesori. A pregătit militari din Egipt, Siria şi Irak. În ţinutul bântuit de război din care vine Ahmed, tinerii încep să lupte devreme. La 14 ani, vârsta de dinaintea primei iubiri, el a fost considerat de ajuns de mare ca să poarte armei de grijă, să moară sau să ucidă pentru idealul eliberării poporului său. „În pieptul mamei mele era o groapă, continuă Ahmed să povestească. Şi când eram mai mic, am întrebat-o ce e cu adâncitură aia. Mi-a spus că atunci când era copil, satul părinţilor ei a fost atacat de militari israelieni. Mama ei a luat-o pe umăr şi a fugit cu ea mai mulţi kilometri. De la transpiraţ ie, copilul i-a alunecat pe umăr, dar ea nu s-a oprit. Şi umărul mamei maică- mii, bunică-mea, s-a imprimat în oasele fragede ale copilului. S-a imprimat pentru toată viaţa, iar eu am putut vedea teroarea israeliană pe pieptul mamei mele“. Ahmed e un om firav şi blând, care nu ridică vocea niciodată şi nici nu-şi pierde răbdarea. Îşi aminteşte mai departe despre tinereţe ca despre un timp al învăţăturii. Noi, oamenii obişnuiţi, învăţăm la şcoală. El a deprins viaţa la şcoala războiului: „Am luptat alături de cei mai de seamă revoluţionari - filozofi, generali. Aceşti oameni m-au învăţat lucruri simple şi frumoase. M-au învăţat să respect viaţa şi să fac diferenţa între crimă şi lupta de eliberare. Îmi spuneau mereu că, atunci când puterea mea îmi permite să omor oameni, să nu uit că puterea lui Dumnezeu e deasupra mea. M-au mai învăţat că pentru iubirea mea trebuie să sacrific totul, chiar şi viaţa. Iar iubirea mea nu este o femeie, ci ţara mea. Am devenit ofiţer în armata palestiniană“.

„În pieptul mamei mele este o groapă săpată de cuceritorul israelian“
În vremea aceea, Ahmed Jaber nu dădea prea multe parale pe siguranţa personală. Prea tânăr ca să fie prudent, uneori brava. Mai face asta şi acum. Când l-am întrebat dacă îi era frică în luptă, întâi mi-a spus că nu, pentru că ştia că dacă va muri, moare pentru poporul lui. Atunci l-am întrebat dacă arabii sunt altfel decât oamenii obişnuiţi, de nu se tem pentru viaţa lor. „Ba sigur că mă temeam că-mi pierd viaţa, ca fiecare om. Dar am învăţat de la oamenii alături de care am luptat că prin viaţă sunt mulţi care trec fără număr şi puţini care trec număraţi. Eu am vrut să fiu un număr şi un nume pentru poporul meu“. Jaber povesteşte că odată a eliberat un ofiţer israelian pe care-l prinsese. „I-am spus: îţi dau o lecţie pentru toată viaţa ta, ca să ştii că noi, palestinienii, nu suntem criminali. Numele meu? Căpitanul Ahmed Jaber. Nu mi-a fost teamă să-mi dau numele adevărat. Tu ştii că noi aveam fiecare un cod, un nume de miş- care... Dar eu mi-am dat numele adevărat“.

Ahmed Jaber a luptat în sudul Libanului. Odată, a fost atras împreună cu oamenii pe care-i comanda, într-o pungă de foc. „Eram înconjuraţi din toate părţile şi gloanţele veneau de peste tot. Explodau grenade. Aveam cu mine 80 de soldaţi. Şapte au murit sau au fost răniţi, nu ştiu, i-am văzut căzând, iar 11 au fost capturaţi. Până la urmă, maşina mea a trecut de israelieni şi după noi au reuşit să iasă şi ceilalţi din încercuire. Asta s-a întâ mplat în 1982, când Israelul a atacat Libanul“. Bătăliile i-au lăsat amintiri imposibil de îndepărtat: „Am 23 de schije în corp şi un glonţ în umăr. Alt glonţ l-am scos din cap când am venit aici, în Bucureş ti“. Sub imboldul celor învăţate la şcoala revoluţiei, tânărul ofiţer se aruncă în cele mai grele lupte. „Alţii stăteau prin subsoluri şi aşteptau să treacă atacul, să treacă bombardamentele, dar eu duceam la îndeplinire operaţiunile speciale cele mai riscante“.

Prima întâlnire cu Arafat a fost dramatică, aşa cum au fost toţi acei ani. Se întâmpla în Beirut. Oraşul era asediat de trupele israeliene. „Am fost chemat la Arafat, împreună cu prietenul meu, Nabil, şi alături de mai mulţi generali, pentru planificarea operaţiunii de depresurare. Atunci, eu i-am spus lui Arafat: „Dacă-mi daţi toţi soldaţii ăştia care stau la subsol şi în jurul femeilor, vă garantez că în oraş nu intră nimeni decât peste trupul meu“. De fapt, Ahmed Jaber nu i-a spus, i-a aruncat în faţă liderului OLP acest adevăr amar, care-l rodea: militarii se ocupau de băutură şi de aventuri amoroase în loc să se bată pentru ţara a cărei uniformă o purtau. Tonul agresiv al tânărului căpitan a alarmat gărzile de corp ale comandantului. „Mi-au pus armele la cap. Şapte pistoale automate Kalaşnikov. Arafat le-a spus să lase armele jos. A fost o şedinţă tensionată“. După ce s-a încheiat întrunirea, pe Jaber l-a luat de mână Ahmed Abdurahman, consilierul de presă al liderului OLP. „Mi-a spus: măi, tu eşti nebun, să vorbeşti aşa? Pe urmă, m-a dus în altă cameră, unde am avut o discuţie faţă-n faţă cu Arafat. De atunci el a avut foarte mare încredere în mine. De la Arafat am învăţat să fiu silitor, el venea primul la lucru şi se culca ultimul“.

„Eram tineri şi gândurile noastre erau aproape“
Fostul luptător OLP îşi aminteşte cu duioşie de prietenii care nu mai sunt: „Noi am fost patru. Patru prieteni care luptam împreună. Toţi ne-am căsătorit aproape în acelaşi timp şi am avut copii în acelaşi timp, iar primii noştri copii i-am botezat pe toţi cu nume care încep cu litera R. Eram tineri şi gândurile noastre erau aproape“. Niciun legământ nu-i unea pe cei patru, doar legătură tainică a prieteniei cimentate de conştiinţa faptului că timpul poate fi scurt - prea scurt ca să fii făţarnic. Jaber îşi va aminti mereu numele prietenilor săi din acea vreme tragică: Miswade Nabil, Darwish Ismail şi Yasi Khader, care purta numele de cod „Hamze“. Ismail a fost împuşcat în frunte, undeva în Italia, ceilalţi doi au murit în Liban. „Odată eram la un hotel cu Nabil. Eu îmi lăsasem ceasul pe noptieră. Era un ceas care mie îmi plăcea foarte tare. Şi l-am văzut pe Nabil că îşi scoate de la mână ceasul şi îl pune pe al meu. Eu i-am zis: nu ţi-e ruşine să-mi iei tu mie ceasul? El mi-a răspuns: «eşti prost, că ceasul meu e de aur şi e mai bun decât al tău. Eu iau ceasul tău pentru că peste două săptămâni tu ai să fii mort şi eu o să mă uit la ceasul tău şi o să spun: Dumnezeu să te ierte, Jaber». El glumea, atunci, dar peste două săptămâni a murit şi după asta eu mă uitam la ceasul lui şi spuneam: Dumnezeu să te ierte, Nabil“.

Războiul îşi urma cursul lui fără de iertare. Jaber a trebuit să se retragă de pe poziţiile pe care le apăra şi să-şi lase familia în urmă. Oamenii locului îl iubeau, pentru că totdeauna se purtase frumos cu ei. De copiii lui a văzut o familie de creştini. Mai mult, ei şi-au trimis şi una dintre fete, după el, acolo unde se refugiase cu soldaţii, să-i spună să nu-şi facă nicio grijă, că ai lui sunt în siguranţă.

Otrăvit de Mossad
Pentru israelieni, Ahmed Jaber a fost un inamic valoros, deci curând el a devenit o ţintă vânată de Mossad. „A venit la mine un coleg care era ofiţer în securitatea palestiniană. El lucra în secret - nu-şi arăta niciodată faţa la străini. Acum, el are un picior amputat, pentru că a fost rănit. A fost pentru mine ca un frate. Atunci a venit la mine şi mi-a spus: «tu o să mori în două săptămâni. Dacă nu eşti atent, o să mori în două săptămâni». Eu nu pricepeam ce spune; credeam că iubesc ţara mea şi că nu fac rău nimănui. Gândeam că nu au cum să mă-mpuşte, pentru că eram foarte atent. După mult timp, eu m-am întâlnit cu el şi l-am întrebat de ce nu mi-a spus ce ştia. El mi-a răspuns: «nu puteam să-ţi spun pentru că în jurul tău era multă lume care vorbea cu tine în arab㻓. Anturajul tânărului căpitan fusese deja penetrat de surse ale serviciului secret israelian.

„Într-o noapte, m-am dus la restaurant cu Nabil şi cu Ismail“, continuă să-şi amintească Jaber. „Am petrecut toată noaptea într-un bar care avea dansatoare. Dimineaţa, eu m-am întors la hotel, să fac un duş şi să mă schimb. M-am spălat pe dinţi cu o pastă pe care o cumpărasem mai înainte. Era prima oară când mă spălam pe dinţi - voiam să mă civilizez. Pasta de dinţi era tare amară, dar eu am crezut că aşa trebuie să fie. De fapt, avea otravă în ea. Pe urmă, nu mai ştiu ce s-a întâmplat, decât ce mi-au povestit prietenii mei. După un timp, văzând că nu mai ies din cameră, garda mea de corp a spart uşa. M-a găsit lângă patul meu - eram albastru. Când mi-am revenit, eram într-un scaun cu rotile şi nu puteam să-mi mişc mâna stângă şi piciorul stâng. Arafat m-a trimis la tratament - prima dată la Bucureşti, apoi la Paris. La Paris am dat peste un medic care era israelian, am aflat asta mai târziu. Când m-am dus la el, după ce m-a consultat, mi-a dat o reţetă pe care scrisese ceva - nu ştiu ce - şi mi-a spus: «asta te va ajuta». Am căutat lucrul acela prin tot oraşul, mai multe zile. Până la urmă, am găsit: era un cuţit pentru handicapaţi, care avea şi furculiţă, şi scobitoare, şi desfăcător de conserve, în aşa fel încât să poată fi folosit cu o singură mână. De fapt, era un mesaj: că am să rămân handicapat toată viaţa. Atunci, m-am întors la Bucureşti. Acolo, doctorii au dat la laborator pasta de dinţi. Mi-au spus că au găsit în ea şapte substanţe otrăvitoare. Pe urmă, am fost internat la Spitalul Elias. Ca să mă vindec mai repede, în loc de două şedinţe de fizioterapie pe zi, făceam şase. În timpul cât am fost în tratament, am făcut şi facultatea de jurnalistică. Am ieşit din spital pe picioarele mele şi cu diplomă de ziarist. Primul lucru pe care l-am făcut a fost a-i scrie medicului din Paris. I-am trimis o copie după diplomă şi i-am scris aşa: Să ştii un lucru - palestinianul, când cade într-un loc, se ridică în alt loc. Acum, eu m-am vindecat şi, chiar dacă nu mai am în mână arma cu care să-mi apăr ţara, am un pix cu care pot să lupt la fel de bine sau poate chiar mai bine. Aşa că, israelianule, teme-te“.

Deprinderile de luptător nu dispar
Se înserase, dar zăpuşala zilei de început de vară încă se mai târa pe terasa pe care sorbeam câte un ceai aromat şi rece. Ahmed depănase întregul fir al amintirilor sale. Deşi îl cunoscusem în urmă cu mulţi ani, era prima dată când mă uitam la el cu atenţie. Cum arată. Cum este. Ce este. Mi-am dat seama că începuse să încărunţească în ultima vreme. Nu mult, doar atât cât îi stă bine unui bărbat matur. În acea după-amiază purta un costum maro tern, distins şi în acelaşi timp comod. Niciodată nu l-am văzut îmbră cat altfel decât elegant. Dar şi-a păstrat deprinderile de luptător. De fiecare dată când ne-am întâlnit, a schimbat în ultimul moment locul unde ar fi trebuit să stăm de vorbă. Ca şi când, după atâţia ani, încă ar mai trăi cu Mossadul pe urme

Jurnalul Naţional: Orientul Mijlociu este considerat în ultimii 50 de ani un “butoi cu pulbere” al mapamondului. De unde aşteaptă Israeulul un eventual atac militar?
Ely Karmon:Israelul nu este ameninţat deocamdată atomic, cu excepţia Iranului. Însă, în ultimii zece ani, Siria şi Irakul au dezvoltat rachete cu rază lungă de acţiune, circa 2.000 de kilometri, care pot atinge ţinte ale economiei noastre. Pentru moment, Irakul nu mai reprezintă o ameninţare, însă acolo situaţia este imprevizibilă, iar Israeulul s-a aflat în permanent conflict cu acest stat. Teama noastră este că Iranul va ajunge să controleze o porţiune a Irakului, iar atunci situaţia devine cu adevărat critică.


† Jurnalul Naţional: În ultimii doi ani, se înregistrează tot mai multe tensiuni între Autoritatea Palestiniană şi statul Israel. Cum se pregăteşte guvernul de la Ierusalim pentru un eventual conflict de amploare?
Ely Karmon:La 13 septembrie 1993, la Oslo, s-a semnat o “Declaraţie de principii”, prin care guvernul evreu şi palestinienii din OEP se recunoşteau reciproc. Practic, de atunci a început organizarea unei autorităţi palestiniene aici. La început au avut dreptul la puţină tehnică militară – prin acordul de la Oslo aveau voie să aducă 33.000 de oameni din afară pentru a-şi organiza statul, au putut să-şi constituie forţe proprii de securitate dotate cu armament, elicoptere, 50-60 de TAB-uri. Însă palestinienii şi-au încălcat promisiunile, înarmându-se peste limitele impuse de acordurile bilaterale. Prin contrabandă au dublat armamentul. Uneori au făcut afaceri chiar cu comercianţi evrei de arme. Având graniţă cu Egiptul, în Gaza, au putut să-şi procure explozibil şi arme automate fără nici un control din partea noastră sau a autorităţilor internaţionale. Acolo, în Gaza, au construit rachete cu rază mică de acţiune, 8-12 km. Având în vedere că Israelul este o ţară mică, acestea pot atinge importante ţinte ale noastre. Între Tel Aviv şi graniţa Autorităţii Palestiniene sunt 8 km, spre exemplu. Oricând, pe fondul unor tensiuni politice, ne pot fi distruse oraşele.


Control limitat


† Jurnalul Naţional: Cât de limitat este controlul armatei israeliene asupra Autorităţii Palestiniene?
Ely Karmon:Conform acordurilor semnate cu palestinienii, sunt din ce în ce mai autonomi în teritoriile lor. Sunt zone în care noi avem controlul militar complet, unele regiuni unde paza este mixtă, israeliano-palestiniană, dar şi teritorii în care palestinienii deţin total puterea. Aici se pregătesc atentatele sinucigaşe, deoarece nu putem superviza traficul de explozibil. Spre exemplu, în timpul Intifadei din martie-aprilie 2002, au avut loc 17 atentate sinucigaşe, soldate cu 130 de morţi. Nu putem controla total graniţele, teroriştii trec prin teritoriile rurale. Prin acodrul de la Oslo, din 1993, Gaza a fost complet eliberată de armata israeliană, astfel că acolo nu avem nici o putere de control.


† Jurnalul Naţional: Când te uiţi la televizor, ai impresia că aici tot timpul oamenii se omoară între ei sau că organizează atentate sinucigaşe. Din ceea ce spuneţi dumneavoastră, reiese că situaţia este destul de încordată. Însă plimbându-mă pe străzile oraşelor israeliene, am observat că nu este acelaşi dramatism pe care-l transmite media. Cât este realitate şi cât este legendă în conflictul arabo-israelian?
Ely Karmon:Depinde de la caz la caz. Nu întotdeauna atmosfera este paşnică. Foarte mulţi palestinieni care locuiesc în Teritorii muncesc în Israel. Trec zilnic punctele de demarcaţie, controloalele nu sunt întotdeauna viguroase şi mai pot scăpa şi atentatori.
Spre exemplu, Gaza este teritoriul cel mai locuit din lume din punct de vedere al densităţii. Circulaţia persoanelor spre Israel este foarte mare. În 1994, Yasser Arafat a venit în Gaza, din Egipt, în conformitate cu prevederile acordului de la Oslo. În “staful” său, de opt-nouă maşini Mercedes, se aflau şi persoane a căror intrare în Israel era interzisă. Oameni care nu ne recunoşteau ca stat sau care fuseseră implicaţi în plănuirea unor acţiuni teroriste. Itzac Rabin a ascuns că Arafat a venit în Teritorii cu oameni interzişi, iar neîncrederea domină până astăzi în relaţiile dintre evrei şi palestinieni. După anul 2000, a fost un val puternic de atentate, care a ţinut cam până în 2005. A fost o perioadă cruntă, în care ţi-era teamă să ieşi din casă uneori.


Specialist


Domnul Ely Karmon este cercetător la Institutul pentru Combaterea Terorismului din cadrul Centrului Interdisciplinar al Universităţii din Herzliya (Israel). S-a născut în 1946, în Basarabia, emigrând în 1949 împreună cu familia. În prezent, este unul dintre cei mai reputaţi specialişti în probleme de securitate din Israel. În acelaşi timp colaborează şi cu instituţii internaţionale de combatere a terorismului, de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite şi NATO. Anual, la 11 septembrie, organizează la Universitatea din Herzliya o conferinţă internaţională pe probleme de terorism, unde participă cei mai reputaţi specialişti în domeniu din toată lumea.


Vigilenţă


“Israelienii văd măsurile sporite de securitate absolut normale. Acestea sunt menite să le asigure protecţia faţă de atentatorii sinucigaşi care s-ar putea strecura în aglomerările de populaţie. Spre exemplu, militarii ţin armele asupra lor, chiar şi când pleacă în permisii, în week-end. Ei sunt pregătiţi oricând să intervină împotriva unui atentator sau a unei ambuscade. Chiar şi oamenii de pe stradă sunt pregătiţi să ia atitudine dacă observă ceva suspect. Au existat cazuri în care unii terorişti au fost observaţi de civili, care au intervenit. Sau şoferi de autobuz care s-au luptat cu atentatorii sinucigaşi”



Reguli stricte


“În centrele comerciale sau locurile în care sunt aglomerări de populaţie, este obligatorie paza la intrare. Patronii de magazine nu primesc autorizaţie de funcţionare de la Poliţie până când nu-şi angajează personal permanent de pază. De exemplu, într-un restaurant, din costul total al notei, un şechel îl reprezintă plata paznicului de la intrare”



Îngrijorare


“După părerea mea nu există deloc perspective de pace în zonă. Hamas a obţinut tot ce a vrut, însă este la fel de radicală. De cealaltă parte, Fatah s-a lăsat condusă de Hamas, iar astăzi avem un conflict intern între organizaţiile politice ale palestinienilor. Nici Fatah nu este aşa de paşnică pe cât se prezintă lumii occidentale. Secretarul general al organizaţiei, Faruk Kadumi, nu recunoaşte statul Israel în continuare, trăind în exil la Damasc (Siria)”



Crizăînchipuită


“Siria este în prezent marele factor de instabiliate. Ei consideră că israelineii au pierdut în 2006 războiul cu Hezbollah, din sudul Libanului, şi deci statul nostru se află în criză.
Şi politicienii israelieni poartă polemici pe această temă. Grav este că Iranul începe să aibă aceiaşi viziune, că Israelul este slab şi Hezbollah a învins. Puterea nuclearăa Iranului este o adevărată problemă a zilelor noastre!”

Ely Karmon ,specialist în antiterrorism



Israelul, o ţară a conflictelor


Conflictul arabo-israelian datează încă din perioada interbelică, pe când administratori ai Palestinei erau britanicii, cu mandat de la Societatea Naţiunilor. După al doilea război mondial, mişcarea sionistă a militat pentru crearea statului Israel în acest spaţiu, ceea ce i-a iritat pe arabi, care-şi vedeau atinse interesele în zonă. La 14 mai 1948, statul Israel a fost proclamat oficial, iar a doua zi britanicii şi-au încheiat mandatul în Palestina. Urmează o perioadă de conflicte armate, care nu şi-au găsit rezolvare nici în zilele noastre. Între 1948-1949, a avut loc primul război între statele arabe (Egipt, Iordania, Siria, Liban, Irak) şi Israel. Din Palestina britanică, evreii au rămas fără Cisiordania şi Fâşia Gaza. Populaţia palestiniană a fost expulzată din noul stat Israel, existând circa 700.000 de refugiaţi, după statisticile ONU. Zona a rămas un “butoi cu pulbere” după acest război, iar, în mai 1967, Siria, Iordania şi Egiptul au provocat o nouă conflagraţie, provocând incidente de graniţă. Aşa-numitul “război de şase zile” a fost câştigat de statul evreu, care a ocupat Cisiordania, Fâşia Gaza, Înălţimile Golan şi Peninsula Sinai. După acest moment, terorismul palestinian se face tot mai simţit, culminând cu masacrul delegaţiei israeliene la Jocurile Olimpice de la München, din 1972. La 6 octombrie 1973, Egiptul şi Siria atacă pe nepregătite Israelul, declanşând războiul de Yom Kippur. Deşi fuseseră surprinşi iniţial, evreii câştigă în cele din urmă conflictul. Între Egipt şi Israel încep negocierile de pace, finalizate în martie 1979 printr-un tratat semnat la Washington, între Anwar Sadat şi Menahem Begin. Un rol important în negocieri l-a avut Nicolae Ceauşescu. În anii ’70-’80, palestinienii se organizează în sudul Libanului, unde activa Organizaţia Pentru Eliberarea Palestinei (OEP). În 1982, Israelul intra în zonă, ocupând militar o fâşie de graniţă de 40 km, pentru protecţie. În 2000, armata israeliană s-a retras de acolo. Începând din 1993, prin acordul de la Oslo, între OEP şi statul Israel încep negocieri, finalizate cu constituirea Teritoriilor Palestiniene independente. Însă conflictele între evrei şi palestinieni continuă şi astăzi, un rol important jucândul organizaţiile teroriste ale lumii arabe, care nu recunosc Israelul.

Terorismul, drama secolului al XXI-lea

Români în ţara făgăduinţei




Deşi secolul al XXI-lea a început sub impactul descoperirilor ştiinţei care prevedeau o globalizare şi o supratehnologizare a lumii, iată că terorismul, un fenomen necunoscut în urmă cu 50 de ani, tulbură dorita “ordine mondială”. Atentatele sinucigaşe sunt un fenomen imprevizibil, care pot apărea în zonele cele mai “paşnice” ale lumii. Despre conflictele de ieri şi de astăzi din Orientul Mijlociu, un adevărat “butoi cu pulbere” al mapamondului, ne-a vorbit domnul Ely Karmon, cercetător la Institutul de Combatere a Terorismului din Herzliya.


Herzliya este un orăşel lângă Tel Aviv, construit, ca multe alte localităţi israeliene, în pustiu. Pe locul unei foste baze militare dezafectate în anii 1965-1966 funcţionează Centrul Interdisciplinar, o universitate în stil american, cu multă verdeaţă şi clădiri răsfirate prin campus. La Institutul de Combatere a Terorismului l-am cunoscut pe domnul Ely Karmon, unul dintre cei mai reputaţi specialişti din Israel, recunoscut în domeniu şi pe plan internaţional. A studiat la Iersualim, Haifa şi Paris, preocupându-se printre altele şi de problema violenţelor politice, a extremismului de dreapta şi de stânga, mişcările de gherilă etc. Originar din Basarabia, după 58 de ani de la părăsirea “plaiurilor mioritice” vorbeşte perfect limba română, fără accent sau arhaisme.
† Jurnalul Naţional: Domnule Karmon, percepţia generală a turistului care vizitează Israelul este că se află într-o ţară militarizată. Controale stricte la aeroport, soldaţi cu armele la vedere pe stradă... Este Israelul într-o permanentă stare de război?

Ely Karmon: Afirmaţia că Israelul este o ţară “militarizată” este o legendă. Raportat la populaţie, noi nu avem mai mulţi soldaţi decât Franţa sau Italia. Numai că militarii noştri sunt mai vizibili pe stradă decât la Paris sau la Roma. Această situaţie este datorată problemelor interne pe care le avem, legate de acţiunile teroriste ale populaţiei arabe. Mai ales după anul 2000 s-au înmulţit atentatele sinucigaşe, astfel că trebuie să depunem eforturi continue pentru a le evita.
Deşi pare cinic, războiul este un specific al acestei regiuni de mii de ani. Israelul de astăzi a fost un teritoriu de cucerire. În ultimii 200 de ani aici au avut interese otomanii, englezii, francezii, americanii, ruşii. După al doilea război mondial au intrat şi alţi “actori”, cum ar fi Arabia Saudită, Egiptul, Irakul...

Interese




† Jurnalul Naţional: Care sunt originile conflictului arabo-israelian?
Ely Karmon: După al doilea război mondial, mişcarea sionistă, care milita pentru crearea unui stat al evreilor pe teritoriul biblic al Palestinei, a devenit foarte activă. Populaţia evreiască trecuse prin cumplitul experiment al Holocaustului şi îşi căuta un loc în care să trăiască în pace. În noiembrie 1947, Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut un plan de împărţire a Palestinei între evrei şi arabi, însă acesta nu a fost acceptat de ţările arabe. La 14 mai 1948, statul Israel a fost proclamat oficial, iar la câteva zile după aceea Egiptul, Iordania, Siria, Libanul şi Irakul ne-au declarat război. De atunci, statul Israel se află într-un continuă dispută cu ţările arabe din regiune, care nu acceptă prezenţa evreilor aici. Este singurul conflict din lume în care controversa nu este bilaterală, între două etnii care-şi dispută un teritoriu. Avem zeci de acţiuni internaţionale, interese ale mai multor state, organizaţii, partide politice. Ţările arabe spun dintotdeauna că apără interesele palestinienilor, însă nu este deloc aşa. De fiecare dată când părţi ale Palestinei au fost incluse în graniţele ţărilor arabe, drepturile palestinienilor au fost pe ultimul loc în programul politic. De exemplu, în 1967 Egiptul a ocupat Gaza – palestinienii nu au beneficiat de nici un drept în plus faţă de ce le oferea Israelul. Tot atunci, Iordania a ocupat Cisiordania. Unicul lor interes a fost alipirea teritoriului, fără ca palestinienii să primească vreun drept în guvernarea provinciei. La fel se întâmplă şi cu Siria. Guvernul de la Damasc se prezintă drept avocatul drepturilor palestinienilor, însă în realitate scopul este realizarea “Siriei Mari”.
Un alt “actor” în regiune a fost Irakul, stat care nu a semnat niciodată un pact de încetare a focului cu Israelul. Libanul a fost dintotdeauna un stat slab în zonă, controlat de Siria. În sudul Libanului au fost amplasate taberele de pregătire ale palestinienilor, care înarmate de statele arabe constituie un pericol continuu pentru Israel.

În secolul al XX-lea, s-au tot schimbat centrele de putere pe plan mondial, însă interesele în spaţiul israelian au rămas aceleaşi. După al doilea război mondial a fost “concurenţa” dintre SUA şi URSS. Astăzi, au apărut noi “actori”: URSS-ul a fost înlocuit de Rusia, Uniunea Europeană este o forţă pe plan global. De asemenea, nu trebuie ignorată poziţia Chinei şi Japoniei. Toate aceste forţe au interese în Orientul Mijlociu. Siria şi Iranul doresc şi ele să se implice în negocierea statutului zonei, aşa că Israelul se află într-o continuă stare de instabilitate.


Investiţii militare


† Jurnalul Naţional: În acest context tulbure, care este doctrina militară a Israelului?
Ely Karmon:Dintotdeauna Israelul a dorit pacea. Însă interesele religioase, culturale şi economice ale vecinilor arabi au făcut ca regiunea să fie
într-un permanent conflict. Până în 1973, doctrina militară a Israelului prevedea că războiul nu trebuia purtat pe teritoriul nostru. Suntem o ţară mică. Aşteptam până eram atacaţi, după care purtam conflictul în ţările inamice. Însă ulterior războiul s-a complicat, au apărut atentatele teroriste care ne-au făcut să studiem şi alte forme de apărare.


† Jurnalul Naţional: Cum este organizată armata Israelului?
Ely Karmon:Baza puterii noastre militare sunt forţele continentale (terestre). În Israel, armata este obligatorie, fiind formată deci din tineri recruţi, plus cadrele în rezervă, în caz de conflict. În ultimii 15 ani însă s-a pus accentul mai mult pe militarii de carieră. Populaţia ţării a crescut faţă de 1947-1948. Atunci erau cam 650.000 de evrei în Israel, în 1968 numărul crescuse la 2.000.000, iar astăzi se estimează că populaţia este în număr de aproximativ 7.000.000. Astfel că o armată de recruţi nu mai este eficientă în condiţiile în care armamentul s-a modernizat, iar războiul se poartă prin mijloace noi faţă de jumătatea secolului trecut, respectiv tirurile de rachetă şi atentatele teroriste. Totuşi, nu s-a renunţat la armata de recruţi. În Israel şi femeile fac stagiu militar, însă cam 40%-50% invocă motive religioase pentru a scăpa de această sarcină. Şi bărbaţii refuză să vină în armată din aceleaşi motive, în număr din ce în ce mai mare – cam 10% astăzi.
Israelul investeşte enorm în securitate, în cercetarea celor mai noi tehnici de apărare. A existat şi o parte bună a dezvoltării industriei militare şi aeronautice, deoarece economia s-a specializat pe producerea echipamentelor de înaltă tehnologie. Israelul ocupă astăzi locul întâi în lume la fabricarea mai multor produse din gama high-tech.

Rusia îşi evacuează cetăţenii din Fâşia Gaza

Ambasada Rusiei în Israel a anunţat astăzi că se pregăteşte să-i evacueze pe cetăţenii ruşi din Fâşia Gaza! Pe lista de evacuare figurează 141 de persoane. Diplomaţii ruşi au fost de acord să scoată din Fâşia Gaza şi 19 cetăţeni ai Republicii Moldova, Belarusului şi Kazahstanului.

Cele mai multe persoane care urmează să fie evacuate din Fâşia Gaza sunt femei căsătorite cu palestinieni şi copiii acestora. Ambasada Rusiei aşteaptă acum ca Israelul să redeschidă temporar un punct de trecere a frontierei de la graniţa cu Fâşia Gaza, care a fost închis în urma violenţelor din teritoriile palestiniene. Diplomaţii ruşi intenţionează să evacueze femeile şi copiii prin Israel, până în capitala Iordaniei, Amman. De acolo, vor fi îmbarcaţi într-un avion al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, care îi va duce la Moscova. ... continuare

Israelul, gata să suprime în faşă „Hamastanul”
de Bogdan MUNTEANU | 18 IUNIE 2007

http://www.gandul.info/israelul-gata-suprime-fasa-hamastanul.html?3929;348423
O ofensiva israeliana în Fâşia Gaza este iminentă în următoarele două săptămâni, relatează Sunday Times, deoarece statul evreu nu va tolera existenţa unui regim islamic care să controleze 1,5 milioane de palestinieni din acel teritoriu palestinian. Publicaţia britanică citează surse din apropierea lui Barak, care nu se va împăca cu ideea naşterii unui „Hamastan” în Gaza, după ce Hamas a reuşit să şteargă prezenţa grupării moderate Fatah în fâşie.
Astfel, deşi e aşteptat să-şi preia oficial mandatul de-abia azi, Barak le-a transmis comandanţilor militari să pregătească pentru atac două divizii de blindate, una de infanterie, avioane de luptă F-16 şi aeronave fără pilot. Planul său prevede ca 20.000 de militari israelieni să intre în Gaza şi să scoată teritoriul de sub controlul a circa 12.000 de militanţi Hamas. Mişcarea islamică a reuşit ca, într-o săptămână de război civil, să dezmembreze miliţiile Fatah, să-i alunge pe liderii acestora şi să preia arsenalul militar al rivalilor politici, alături de care guverna teritoriile palestiniene într-un guvern de coaliţie.
Odată ce, ieri, în Cisiordania, un nou „guvern de urgenţă” a depus jurământul în faţa preşedintelui Mahmud Abbas, Fâşia Gaza rămâne complet izolată politic, mai ales că Israelul, SUA, UE şi majoritatea statelor arabe moderate şi-au declarat susţinerea pentru noul guvern numit de Abbas. În aceste condiţii, Sunday Times consideră că „nu se pune problema dacă, ci cum şi când” va încerca Ehud Barak să suprime „Hamastanul” care ia naştere în Gaza.

Presa israeliana de astazi despre "catastrofa" din Fasia Gaza
Preluarea controlului in Fasia Gaza de catre miscarea islamista Hamas este "un scenariu-catastrofa devenit o realitate", comenteaza astazi presa israeliana, dupa indepartarea fortelor fidele presedintelui Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), Mahmud Abbas, informeaza AFP, preluata de Rompres.

"Scenariul-catastrofa a devenit o realitate: Hamas controleaza Gaza si Al Fatah, Cisiordania", titreaza pe prima pagina cotidianul israelian Maariv, insotind acest comentariu cu remarca: "Buna ziua,infern".

"Trei state pentru doua popoare", israelienii si palestinienii, noteaza in continuare Maariv, care publica o harta a statului evreu, invecinat la est cu un stat avand drapel palestinian al ANP si la vest cu un stat avand un drapel verde, apartinand miscarii Hamas.

Yediot Aharonot, principalul cotidian israelian de mare tiraj, a publicat la randul sau, pe prima pagina, o fotografie "cu un combatant purtand cagula si inarmat cu o arma de asalt Kalasnikov agitand un exemplar din Coran deasupra biroului presedintelui Abbas la

Gaza, cu titlul: Hamastan este cel dintai".

Editorialul cotidianului israelian este intitulat: "Iranul, la cinci minute de Ashkelon", important oras situat pe litoralul mediteranean la sud de Tel-Aviv, facand aluzie la faptul ca Iranul, cunoscut pentru atitudinea sa impotriva statului evreu, este una dintre tarile ce sustin activ miscarea islamista.

La randul sau, postul de radio public israelian isi deschide buletinele de informatii indicand faptul ca "de acum sunt doua entitati palestiniene, 'Hamastan' in Fasia Gaza, si 'Fatahland' in Cisiordania".

Si ziarul The Jerusalem Post, publicatie editata in limba engleza, constata faptul ca "Israelul urmareste atent o criza care redistribuie situatia in Orientul Mijlociu".
=====
=====
Salam Fayyad, noul premier palestinian
Presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a desemnat in functia de premier pe ministru de finante, Salam Fayyad, informeaza "Jerusalem Post". Fayyad, independent politic, este respectat pe plan international si il va inlocui pe premierul Ismail Haniyeh, reprezentantul Hamas, care a fost demis de presedintele Abbas joi.
Premierul inlocuit din functie, Ismail Haniyeh, care a sfidat decretul prezidential al lui Abbas privind dizolvarea guvernului condos de Hamas, a facut un apel la unitate in randul palestinienilor.
Haniyeh a promis ca va restabili calmul si securitatea in Fasia Gaza si i-a indemnat pe palestinienii din regiune sa dea dovada de retinere pentru a pune capat jefuirii birourilor si caselor oficialilor Fatah.
=====
=====
Hamas i-a eliberat pe fidelii presedintelui Abbas
Miscarea palestiniana radicala Hamas a anuntat, cu putin timp in urma, "amnistierea" tuturor celor arestati azi-noapte.

"Brigazile Ezzedine al-Qassam i-au aministiat pe toti sefii serviciilor de securitate si responsabilii Fatah care au fost arestati", a afirmat un purtator de cuvant al Hamas, Abu Obeida. "Cei zece responsabili au fost eliberati precum si zeci de membri ai serviciilor de securitate", a adaugat el.

Inalti responsabili ai Al Fatah si membri in serviciile de securitate palestiniene, fidele presedintelui Autoritatii Nationale Palestiniene Mahmud Abbas, in Fasia Gaza, au fost arestati azi-noapte, informeaza AFP, preluata de Rompres.

Purtatorul de cuvant al 'bratului armat' al Hamas, Abu Obeida, a afirmat pe postul de televiziune al miscarii ca in cursul noptii au fost arestati generalul Jamal Kayed, director general al Sigurantei Nationale, generalul Misbah Al-Bheis, seful garzii prezidentiale, Tawfiq Abou Khoussa, purtator de cuvant al Sigurantei Nationale si al Al Fatah, si Majed Abou Shamala, responsabil Al Fatah.

Hamas a anuntat astazi ca a preluat controlul total in Fasia Gaza dupa ce a indepartat fortele fidele presedintelui ANP Mahmud Abbas, liderul Al Fatah, care a demis ieri guvernul de uniune dominat de islamisti.
=====
=====
Fosta sotie a lui Yasser Arafat i-a cerut lui Gaddafi sa medieze intre Hamas si Al Fatah

Suha, fosta sotie a lui Yasser Arafat, fost presedinte al Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), i-a cerut presedintelui libian Muamar Al Gaddafi sa medieze o incetare a focului intre factiunile palestiniene ale Hamas si Al Fatah, care au provocat mari pierderi de vieti omenesti in Fasia Gaza si o instabilitate grava in teritoriile palestiniene, transmit agentia de presa spaniola EFE si agentia libiana de presa Jana, preluate de Rompres.

Muamar Al Gaddafi este "singurul lider arab care poate sa fie ascultat de toate partile palestiniene", a declarat Suha Arafat, in cursul unei conferinte de presa organizate, aseara, la Tripoli.

Autoritatile libiene nu au adoptat public o pozitie oficiala in legatura cu violentele din Gaza, rezumandu-se sa relateze, neutru, despre evenimentele in curs de desfasurare din teritoriile palestiniene.

Vaduva istoricului lider palestinian, decedat la Paris in 2004, se afla in Libia pentru a participa la o serie de acte comemorative dedicate lui Yasser Arafat.