RAZBOIUL ROZELOR

Scris de Admin 17.01.07 10:58

Rezumarea primului mesaj :

Episodul I
=====
Episodul II
=====
Episodul III
=====
Razboiul Rozelor (Ultimul episod)
=====

Scris de Admin 15.02.10 18:09

Ştiaţi că…a existat un rege al Angliei care nu ştia limba engleză?
Şi nu e o glumă! E vorba de regele George I (1660-1727), care era de naţionalitate germană, fiind născut ca George de Brunswick-Lüneburg. Singura lui legătură cu Anglia era faptul că străbunicul său a fost regele James I al Angliei (1566-1625). El a devenit rege al Marii Britanii întrucât...

Scris de Admin 31.01.10 7:56

O comoara din vremuri obscure

Descoperirea din Staffordshire, Regatul Unit al Marii Britanii, a sute de obiecte din aur si argint din secolul VII, suscita entuziasm si interes din partea arheologilor. O comoara care lumineaza o perioada istorica foarte putin atestata documentar. Peste 100.000 de persoane s-au adunat in fata micului muzeu de arta din Birmingham pentru a vedea piesele fabuloasei comori expuse in premiera in luna octombrie 2009. O comoara compusa din manere de bastoane din aur si argint, capete de sabii incrustate cu granat, cu bucle de cureluse si diverse ornamente specifice; in total 1345 de obiecte si fragmente ce constituie una dintre cele mai importante comori descoperite in Regatul Unit.

Totul a inceput odata cu periplul unui barbat echipat cu un detector de metale, intr-un camp din comitatul Stafford, aflat in centrul Angliei, care a depistat comoara in septembrie 2009. Dupa anuntarea oficiala a descoperirii, subiectul a invadat mass-media. Interesul e enorm intrucat obiectele descind dintr-o perioada istorica foarte putin cunoscuta, cea dintre anii 400-600, denumita „Anii negri”, ce corespunde marilor invazii de la sfarsitul lumii antice. O perioada tulbure agreata de John Ruel Tolkien, autorul celebrei trilogii „Stapanul inelelor”, din care nu a ramas aproape nici un document legat de istoria acestei regiuni. Perioada pe o arie mai larga e cunoscuta doar din cateva cronici, cum ar fi de pilda „Istoria ecleziastica a poporului englez” scrisa de calugarul Bede venerabilul, sau poemul epic Beowulf, in 3000 de versuri, o capodopera a literaturii anglo-saxone din secolul VIII.

Intr-un univers de competitie violenta, 20 de regate s-au infruntat timp de cateva secole. De-abia in secolul IX s-au detasat doi invingatori: regatele Wessex si Mercie, acesta din urma, fiind unul dintre cele mai puternice principate anglo-saxone ale Marii Britanii (aici s-a gasit comoara). In poem se fac referinte foarte clare la regi bogati. Mai multe descrieri de obiecte si decoruri evocate in aceste texte, trimit la motive ornamentale asemanatoare celor din comoara din Staffordshire. Regii aveau obiceiul de a oferi celor care se remarcau in lupte, sabii incrucisate, inele, bratari, coliere.

Printre piesele descoperite in pamant nu figura niciuna care sa fi apartinut femeilor si nici vreo moneda. Sa fi fost vorba de o comoara furata, ingropata pentru a fi recuperata mai tarziu? Sa fi foar vorba de fragmente de arme apartinand marelui Penda, legendarul suveran din Mercie, mort in anul 655? Sau e vorba de trofee luate de la invinsi, dupa un obicei mentionat in poem? De la prizonieri crestini? Intr-o epoca in care crestinismul se raspandea in Anglia, regele Penda era unul din vajnicii aparatori ai paganismului care s-a opus vehement timp de decenii raspandirii acestei credinte. (Regatul Mercie va fi crestinizat in anul 655). Comoara, care a devenit proprietatea Coroanei, se afla acum la British Museum pentru a fi expertizata.

Scris de Admin 20.12.09 16:10

18 decembrie 1538 - Excomunicarea lui Henric VIII

Unul dintre cei mai puternici suverani ai Angliei, Henric VIII si-a legat numele de reforma religioasa a bisericii nationale, reforma care a dus la aparitia anglicanismului. Adevaratul motiv al acestei transformari nu a fost insa unul de natura strict teologica – asa cum se intamplase in cazul Reformei luterane – ci mai curand unul de natura personala: refuzul Papei Clement VII de a anula casatoria regelui cu Caterina de Aragon.

Aceasta nu putea sa aiba copii iar Henric dorea sa aiba un urmas de sex masculin, ca o garantie a continuitatii dinastiei. Doar ca problema nu era asa de simpla: Caterina nu dorea divortul iar nepotul lui, Carol Quintul, nici nu dorea sa auda de asa ceva, intrucat nu dorea sa-si mai adauge un inamic, pe langa Franta. Faptul ca Papa l-a respins nu l-a descurajat pe Henric, care, prin planul abil ticluit al lui Thomas Cranmer, viitorul episcop de Canterbury, a pus sa-i fie anulata casatoria de Biserica Angliei si sa-i fie acceptata si legalizata relatia cu frumoasa lui amanta, Anne Boleyn – nunta dintre cei doi fusese deja celebrata in secret, inca din 1533. Gestul lui Henric l-a maniat cumplit pe Papa, care l-a excomunicat pe suveranul englez.

Henric a ripostat, refuzand sa mai recunoasca autoritatea Suveranului Pontif, printr-o lege emisa de Parlament – Actul de suprematie, ce ii certifica regelui pozitia de lider al Bisericii Anglicane. Paradoxal, clericii englezi au sprijinit aceasta masura a lui Henric, gelosi fiind pe bogatiile si influenta manastirilor catolice din Anglia. A urmat o cumplita prigoana impotriva catolicilor, averile si domeniile manastirilor au fost confiscate de rege si cladirile magnifice ale acestora au fost jefuite si arse, calugarii fiind de asemenea ucisi sau alungati. Henric VIII a tinut in frau, printr-o dictatura totala, nemultumirile religioase, dar dupa moartea lui, acestea vor izbucni, declansand tulburari sociale importante si zguduind din temelii edificiul statului englez.

Scris de Admin 25.11.09 16:05

Marele incendiu din Londra anului 1666, apocalipsa care n-a mai apucat să vină 666…”cifra Bestiei” din Biblie, număr care dă fiori multor creştini. Anul 1666, datorită faptului că conţinea numărul “666″ în el, era perceput de mulţi ca fiind sfârşitul lumii. Locuitorii Londrei aveau şi un...

Scris de Admin 15.11.09 13:37

5 noiembrie 1605 - Complotul prafului de pusca esueaza

Cea mai faimoasa conspiratie din istoria Angliei, „complotul prafului de pusca” viza aruncarea in aer a cladirii Parlamentului din Londra si uciderea, astfel, a regelui Iacob I si a intregii aristocratii protestante, al caror loc la conducerea tarii urma sa fie luat de catolici. Complotul a fost descoperit cu doat cateva ore inainte de punerea sa in aplicare, cu totul intamplator, de catre Sir Thomas Knyvet, care l-a gasit pe liderul rebelilor, Guy Fawkes, ascuns intr-o pivnita ce se intindea sub cladirea Parlamentului.

Suspectand ca la mijloc e ceva necurat, a poruncit perchezitionarea locului si cu acest prilej au fost gasite nu mai putin de 20 de butoaie pline ochi cu praf de pusca, o cantitate suficienta pentru distrugerea intregului edificiu. Arestat si torturat, Fawkes a dezvaluit itele conspiratiei, astfel incat majoritatea complicilor sai au fost arestati chiar in dimineata zilei de 5 noiembrie, cand urma sa aiba loc complotul. Principalii lideri ai conspiratiei, in frunte cu Fawkes, au fost condamnati la spanzuratoare, urmand ca inainte de a fi ucisi sa fie spintecati iar maruntaiele lor arse.

Nedorind sa impartaseasca aceasta cumplita soarta, in ziua executiei – 31 ianuarie 1606 – Fawkes a profitat de un moment de neatentie al calailor si, in timp ce urca scara esafodului s-a aruncat in cap, rupandu-si gatul si murind pe loc. Ceilalti condamnati n-au fost la fel de norocosi si au sfarsit in chinuri cumplite. In acelasi an, Parlamentul va stabili ziua de 5 noiembrie drept „zi de multumire nationala”. Astazi, ziua de „Guy Fawkes” este sarbatorita intr-un mod inedit pe tot teritoriul Angliei, spre comemorarea complotului: oamenii aprind uriase ruguri, lanseaza artificii si ard efigii ale lui Fawkes, sarbatorind astfel triumful protestantismului in aceasta tara.

Scris de Admin 15.11.09 13:36

29 octombrie 1618 - Executarea lui Walter Raleigh

Originar dintr-o familie protestanta din Devon, Walter Raleigh s-a afirmat, inca din tinerete, ca un razboinic priceput si crud, participand la suprimarea revoltelor care au tulburat Irlanda in timpul domniei Elisabeta I si acaparand pamanturile irlandezilor in nume propriu. In 1585, el a fost innobilat de regina, drept rasplata pentru intemeierea coloniei Virginia, din Lumea Noua - colonie numita astfel in cinstea „suveranei fecioare” – Elisabeta, care, in ciuda renumelui sau pare sa fi avut legaturi amoroase cu multi curteni si chiar cu Raleigh! O a doua calatorie in America, din 1587, ii va permite lui Raleigh sa colonizeze insula Roanoke, o intreprindere care se va dovedi in cele din urma un esec.

Foarte apreciat de regina, care l-a incarcat de daruri si de titluri, Raleigh se va impune drept unul dintre cei mai influenti curteni de la curtea Angliei. In 1591, el s-a casatorit in secret cu Elizabeth Throckmorton, o domnisoara de onoare a reginei, pe care o lasase insarcinata si care ii va naste un fiu, Damerei, ce probabil nu a supravietuit foarte mult. Regina va afla curand despre „isprava” lui Raleigh, fapt ce va duce la caderea acestuia in dizgratie si chiar arestarea sa, pentru o scurta vreme. Navigatorul nu va reveni la curte decat peste cativa ani, fara sa se desparta insa de sotia lui, care-i va mai darui doi fii, Walter si Carew.

In 1594, el intra in posesia unei marturii spaniole privind existenta, in America de Sud, a legendarului El Dorado, taramul aurului si exploreaza estul Venezuelei, obsedat de dorinta de a gasi acest fabulos teritoriu. Moartea Elisabetei va provoca iarasi caderea in dizgratie a marelui explorator, fiindca noul rege, Iacob, nu-l vedea deloc cu ochi buni. Arestat pentru un presupus complot contra suveranului, Raleigh va sta inchis in Turnul Londrei pana cand, in 1616, va fi eliberat spre a conduce o a doua expeditie in cautarea lui El Dorado. Atacarea unui fort spaniol va duce la protestul ambasadorului spaniol la Londra si Raleigh va fi executat din porunca regelui Iacob, ultimele sale cuvinte fiind, cu referire la securea calaului: „Iata un leac amar, dar care ma va vindeca de toate suferintele si bolile”.

Scris de Admin 15.11.09 13:26

Turnul Londrei

Tara incarcata de istorie si traditii, Marea Britanie si-a ridicat de-a lungul secolelor o capitala stralucitoare in ciuda perdelei de ceata care o apasa din cand in cand. Dintre cladirile simbol ale acestei capitale putine sunt atat de invaluite in mister si legenda ca Turnul Londrei. Aflat pe malul Tamisei, in stricta apropiere a vestitului „Tower Bridge”, podul a carui platforma, formata din doua segmente, se ridica pentru a permite trecerea vaselor, Turnul are o vechime de peste 900 de ani. Din complexul de odinioara, Turnul Alb constituie partea cea mai veche si a supravietuit pana in zilele noastre, fiind construit de William Cuceritorul.

De fapt lucrarile, care au inceput in 1080, si s-au terminat in 1097, au fost atent supravegheate de Gundolph, episcop de Rochester. Cu zidurile sale groase de 5 metri si inalte de 30 erau un adapost sigur si in acelasi timp reprezenta, pentru populatia anglo-saxona, semnul vizibil al puterii normande. Zidul interior cu cele 13 turnuri a fost construit de Henric al III-lea (1216-72) cand au fost aduse aici si bijuteriile Coroanei. In 1240 a fost zugravit in alb si de aici i se trage numele sub care este cunoscut. In timpul lui Henric al VIII-lea (1509-49) turnul a fost restaurat si ultimul suveran care a avut resedinta in fortareata a fost Iacob I Stuart (1603-25).

De-a lungul anilor Turnul a fost resedinta regala, inchisoare, armurarie si pentru o vreme a gazduit chiar o menajerie. Faima acestui monument, poate cel mai vizitat din Londra, este cauzata si de personajele ilustre care au fost inchise aici, cele mai multe gasindu-si chiar sfarsitul. In Turnul Insangerat au fost ucisi „micii printi” si pe „Poarta Tradatorilor” au intrat o multime de prizonieri printre care Walter Raleigh si Guy Fawkes. In Turnul Verde au fost ucise Lady Jane Gray si sotiile lui Henric al VIII-lea, Katharine Howard si Anne Boleyn.

Bijuteriile Coroanei, expuse in Turn, sunt de o bogatie si de o frumusete greu de imaginat. Sunt podoabe purtate in timpul ceremoniilor, cele mai vechi datand din 1661, inlocuindu-le pe cele distruse de Cromwell in 1649, dupa executia lui Carol I. Exista aici 12 coroane, o sfera de aur – Globy Royal, un sceptru impodobit cu un diamant de 530 carate, Steaua Africii, inelul Monarhului, sabii regale si multe altele.

Legenda spune ca toate aceste obiecte de pret sunt pazite de fantome care bantuie turnul. De teama acestora putini se apropie de fortareata dupa apusul Soarelui dar povestile de groaza nu-i sperie pe gardienii imbracati in costume din epoca Tudor, cunoscuti sub numele de Beefeaters (mancatori de biftec) deoarece pentru slujba lor erau odinioara rasplatiti cu ratii zilnice de carne de vaca. Acestia par sa iubeasca noaptea, mai ales atunci cand are loc traditionala ceremonie a cheilor. Este momentul in care toti ocolesc fortareata in spatele sefului lor, purtator al unei lanterne.

Ansamblul contine si o biserica normanda, Capela Sfantul Ioan Evanghelistul, considerata cea mai veche biserica din Londra. In Turn sunt ingrijiti cu devotament cativa corbi. Traditia spune ca trebuie sa existe cel putin 6 asemenea pasari atent supravegheate de Maestrul Corbilor. Este adanc inradacinata, in mintea locuitorilor, credinta ca Ma-rea Britanie va trai atat cat traieste Londra, Londra cat va exista Turnul, iar Turnul va ramane in picioare cat timp vor exista corbi in el.

Interioarele pastreaza mobile si diferite obiecte care oglindesc viata dusa aici in timpul lui Henry al III-lea sau Edward I. Sunt impresionante de asemenea colectiile de arme si armurile expuse in cele trei etaje sub lozinca „Imbracat pentru a ucide”. Toate evoca putere, bogatie si psihologia celor care au condus Imperiul Britanic. O noua expozitie este inchinata lui Henric al VIII-lea, razboinic, sportiv si rege, celebrand 500 de ani de la urcarea acestuia pe tronul tarii.

Scris de Admin 12.10.09 17:03

Tunurile reginei Elisabeta I, de acum 4 secole, la fel de performante ca şi cele prezente Războaiele navale moderne îşi au originea în epoca elisabetană, când a fost introdus în premieră un stas al tunurilor de pe vase. Testarea tunurilor recuperate de pe o epavă a unei nave de război din vremea reginei Elisabeta I a relevat că acestea erau turnate după un acelaşi calapod, putând...

Scris de Admin 12.10.09 10:53

Prinţul negru, gloriosul prinţ englez, a murit din cauza unei boli misterioase Perioada medievală a reprezentat o epocă în care barbaria s-a îmbinat cu cavalerismul, şi cele mai nobile sentimente au făcut loc adesea josniciei. Poate ca în nici un alt personaj istoric nu sunt reflectate mai bine aceste contradicţii decât în Eduard de Woodstock, prinţ moştenitor, dar...

Scris de Admin 12.10.09 9:23

Carolina, regina jignită a Angliei În Anglia, 1820 a fost anul reginei Carolina. Carolina de Brunswick, „regina profund jignită a Angliei”, era soţia lui George, prinţ regent, fiul lui George al III-lea. Fusese o căsătorie „aranjată”, lipsită de pasiune. Aproape imediat după căsătorie, soţii se separară, deşi...

Scris de Admin 11.10.09 18:46

Cum a fost decapitată Anne Boleyn, soţia sângerosului rege Henric al VIII-lea al Angliei Anne Boleyn, soţia regelui englez Henry al VIII-lea, ea a fost trimisă pe eşafod, deoarece nu i-a putut oferi regelui un fiu moştenitor (deşi era deja mama celei care urma să devină Elisabeta I). Având în vedere că această vină nu constituia o motivaţie suficientă pentru decapitare, prin...

Scris de Admin 11.10.09 12:47

Eduard al II-lea, regele homosexual, fricos şi înconjurat de grăjdari Eduard al II-lea a fost rege al Angliei între 1307 şi 1327. El era un bărbat ciudat, viguros şi efeminat totodată. Se înconjura de favoriţi de-a dreptul uluitori: grăjdari, tineri meseriaşi, şi iubea mai ales pe un gascon, Pierre Gaveston, ale cărui glume exasperau curtea tot atât cât îl amuzau...

Scris de Admin 10.10.09 17:19

Marea Armadă spaniolă, înfrântă de spionii englezi

Scris de Admin 10.10.09 11:01

Revoluţia industrială a Angliei şi a lumii, întârziată cu cel puţin 200 de ani de un rege nebun
Revolta Regelui Henry al VIII-lea împotriva Bisericii Catolice şi închiderea mănăstirilor ar putea fi responsabile de întârzierea revoluţiei industriale, indică studii recente. Arheologii au descoperit dovezi care indică faptul că fraţii cistercieni din mănăstirea Rievaulx, din North Yorkshire,...

Scris de Admin 10.10.09 10:48

Regina Victoria a Angliei era obsedată de căpşuni

Scris de Admin 10.10.09 10:45

Maria Stuart, regina decapitată datorită atracţiilor sale carnale

Scris de Admin 08.10.09 19:40

Cum a fost decapitată lady Jane Grey, regină a Angliei timp de 9 zile

Scris de Admin 08.10.09 18:59

Elisabeta I, regina virgină cu zeci de pretendenţi, dar cu un singur soţ: Anglia

Scris de Admin 08.10.09 15:20

Mormântul legendarului rege Arthur – un mister dezlegat Farsele realizate cu scopul de a câştiga profit nu s-au limitat niciodată doar la lumea laică. Mulţi aşa-numiţi „oameni ai lui Dumnezeu” s-au numărat dintotdeauna printre cei mai activi farsori, în special cei ce pretind că au linie...
Cititi mai mult

Scris de Admin 04.10.09 14:18

Nelegiuitii stapani ai marilor

Gratie, in principal, romanelor de aventuri si filmelor gen „Piratii din Caraibe”, care au atras in cinematografe zeci de milioane de spectatori, opinia publica si-a creat o imagine romantioasa si idilica despre corsari. In realitate, sustin istoricii, acesti „haiduci” ai marilor, n-au fost nici pe departe eroi, patrioti sau aparatori ai saracimii, ci au luptat pentru propria lor bunastare. Iar cavalerismul lor, manifestat mai ales fata de tinere domnite pe care ei le protejau, in carti sau pe ecran, de tot felul de badarani cu ranguri nobiliare, a fost de fapt inexistent, piratii neavand remuscari in a-si vinde prizonierii in sclavie sau a-i oferi, spre rascumparare, contra unor sume fabuloase. Cei care inca mai cred in imaginea idilica a piratilor vor fi treziti cu siguranta din visare afland despre adevaratele ispravi ale acestor „lupi de mare”.

Edward Lowe

Edward Lowe s-a nascut la Londra, pe la sfarsitul secolului XVII, intr-o familie extrem de saraca. Traind la periferia societatii, printre hoti si talhari, a devenit la randul sau un gainar, pana cand, satul de furtisaguri marunte, a hotarat sa plece in Lumea Noua, auzind ca acolo e rost de imbogatire rapida. Ajuns la Boston, a lucrat mai intai ca marinar, pe o corabie comerciala, dar in mai 1722 s-a alaturat unei bande de camarazi ai sai, ce planuiau sa puna mana pe vas si sa se indrepte cu el spre Honduras, spre a jefui convoaiele spaniole, incarcate cu aur. Dar rebeliunea a fost inabusita iar Lowe si ciracii sai obligati sa paraseasca nava. Descoperiti, la bordul unei mici barci, de o goeleta sub pavilion francez, indivizii, abia scapati de la o moarte sigura, in mijlocul oceanului, s-au napustit asupra salvatorilor lor, masacrandu-i, dupa care au inaltat pe catarg steagul negru al piratilor si „au pornit razboi impotriva lumii intregi”, dupa cum scria o cronica a vremii. Indrazneala lui Lowe era vecina cu nebunia.

Intr-un raid, el a atacat nu mai putin de 13 nave de pescuit britanice, ancorate la Port Roseway si le-a jefuit si scufundat, fara ca aparatorii portului sa-i poata veni de hac. Curand, numele lui a devenit temut in Caraibe si mai departe, spre insulele Azore, unde taia si spanzura. Fara indoiala, individul era un sadic, el obisnuind sa taie limbile victimelor sale, sa le prajeasca in ulei si apoi sa le dea bietilor oameni de mancare, in caz contrar acestia fiind spintecati pe loc. Dar ca orice urcior, si cel al lui Lowe n-a mers de multe ori la apa: indignati de lacomia capitanului, membrii echipajului sau s-au rasculat si l-au dat jos de la bord, intr-o barca. Salvat din nou, tot de un vas francez, piratul n-a mai avut insa scapare: a fost recunoscut si, dupa o judecata sumara, spanzurat si aruncat in ocean.

Thomas Tew

Nascut tot in Anglia si de asemenea plecat in America, pe cand era adolescent, alaturi de parintii sai, Tew nu a intreprins decat doua expeditii pirateresti, in ultima, in 1695, gasindu-si si moartea. Dar el a inaugurat ruta devenita ulterior cunoscuta drept „rondul piratilor”, pe care vor pasi ulterior alti corsari faimosi, precum Henry Every si William Kid. Primul atac l-a dat in Marea Rosie, reusind sa deturneze o nava indiana, in ciuda faptului ca aceasta avea aproape 300 marinari la bord. Bogatiile gasite – aur, fildes, mirodenii, bijuterii si matase – aveau o valoare imensa si i-ar fi ajuns sa traiasca in lux pana la sfarsitul vietii. Dar Tew nu s-a multumit cu atat si, peste doi ani, a atacat un convoi mogul de 25 nave, mizand pe faptul ca nava lui, Amity, este mai rapida decat greoaiele corabii indiene. In lupta care a urmat, el a fost ucis de o ghiulea de tun, care l-a nimerit in plin, practic eviscerandu-l!

Barba Neagra

Pe numele lui adevarat Edward Teach, a fost probabil cel mai renumit pirat englez din Caraibe, la inceputul secolului XVIII, perioada numita „epoca de aur a pirateriei”. Martorii sustineau ca Teach avea nemaipomenita abilitate de a lupta cu mai multe arme deodata, tinand in maini sabii, pistoale si pumnale, ba mai mult, purtand in barba somoioage de canepa aprinse, cu care-si orbea adversarii. Infatisarea sa inspaimantatoare, ca si faima care-l preceda, erau suficiente pentru ca navele intalnite in cale sa i se predea fara lupta. Crud si fioros, el a fost totusi iertat de autoritatile britanice, in schimbul promisiunii ca va renunta la piraterie. Totusi, un grup de „vigilenti”, actionand la indemnul unui bogat armator, jefuit candva de Teach, l-au urmarit si l-au impuscat de cinci ori si l-au injunghiat de peste 20 de ori, inainte de a-l ucide. Capul sau, retezat, a fost dus celui ce ordonase executia dar legenda spune ca trupul lui Barba Neagra, azvarlit in ocean, ar fi inconjurat corabia asasinilor de doua ori, inainte de a se scufunda.

William Kidd

Unii istorici moderni sustin ca renumitul „capitan Kidd” (foto) ar fi fost pe nedrept acuzat de piraterie, intrucat ar fi actionat din ordinul guvernului britanic. Totusi, la un moment dat el a intrat in conflict cu angajatorii sai. Pe 30 ianuarie 1698, el a ridicat pe catarg stindardul francez si a cucerit un vas turcesc, Quedah, incarcat cu bogatii, reusind astfel sa declanseze un imens scandal, intre Poarta otomana si Franta si punand guvernul de la Londra intr-o situatie jenanta. Un bogat negustor, Bellomont, a reusit sa-l atraga pe Kidd in Boston, promitandu-i ca va pleda in favoarea lui, in fata autoritatilor, dar de fapt a pus la cale arestarea lui, pe 6 iulie 1699. Intemnitat mai intai la inchisoarea Stone, in conditii groaznice, care l-au adus in pragul nebuniei, temutul pirat va fi transferat la Londra, unde va fi judecat de Parlament. Gasit vinovat de toate capetele de acuzare – crima si piraterie, el a fost span-zurat pe 23 mai 1701, la Londra.

Henry Morgan

Galez de origine, Morgan si-a cucerit renumele de „rege al bucanierilor” din Caraibe. In 1667, lui i s-a incredintat sarcina, din partea guvernului englez, de a captura mai multi spanioli din Cuba si de a-i pune la cazne, spre a afla planurile vizand cucerirea Jamaicai. Adunand zece corabii cu aproape cinci sute de oameni, Morgan a debarcat in Cuba si a jefuit cumplit orasul Puerto Principe, apoi s-a indreptat spre asezarea fortificata Portobelo din Panama. Aici, spre a cuceri ultimul bastion intarit, Morgan nu s-a sfiit sa foloseasca zeci de calugari iezuiti, pe post de scuturi umane. Pe 27 decembrie 1670, el a cucerit castelul Chagres, ucigandu-i fara mila pe cei 300 de soldati ai garnizoanei spaniole. Morgan a fost unul dintre cei mai sangerosi pirati si fara indoiala ca daca ar fi trait in alte epoci ar fi sfarsit spanzurat. El a stiut insa sa foloseasca disputele dintre Marea Britanie si Spania, pozand in patriot, in vreme ce se imbogatea ca un nabab si a fost poate unul dintre singurii pirati care au murit in patul lor...

Scris de Admin 22.09.09 19:40

Tentativa de reabilitare dupa 400 de ani

Scris de Admin 06.09.09 15:00

3 septembrie 1189 - Incoronarea lui Richard Inima de Leu

Al treilea fiu al regelui Angliei, Henric II, si al
Eleonorei de Aquitania, Richard a fost unul dintre cei mai ilustri
membri ai casei Plantagenetilor. Teoretic, el avea sanse infime sa
preia tronul Angliei, cu atat mai mult cu cat, dupa despartirea
parintilor sai, Richard a plecat, alaturi de Eleonora, in Franta. In
1168, a mostenit de la aceasta ducatul Aquitaniei si, patru ani mai
tarziu, comitatul de Poitiers. Un inceput modest, spre deosebire de al
fratelui sau mai mare, Henric a devenit rege al Angliei in 1170, prin
uzurparea tronului tatalui.

In primavara lui 1174, desi avea doar 16 ani,
Richard s-a alaturat revoltei fratilor sai contra lui Henric II, dar
acesta l-a invins, aplicandu-i o corectie de care adolescentul va tine
ulterior seama, toata viata. Totusi, in ciuda acestui esec tanarul os
regal va dobandi in scurt timp reputatia unui mare lider militar, prin
campaniile intreprinse impotriva baronilor revoltati de pe teritoriile
detinute de el. Dupa ce fratii sai mai mari si-au pierdut viata,
Richard ajunge rege al Angliei la 30 de ani si este incoronat cu fast
ca suveran, pe 3 septembrie 1189.
Nu va petrece
insa decat cateva luni in Anglia: ahtiat de glorie si de fapte de
vitejie, acest suveran caruia ii placea sa viseze cu ochii deschisi la
eroii romanelor cavaleresti favorite va initia o cruciada,
convingandu-i sa i se alature si pe doi dintre cei mai redutabili
lideri ai epocii: Filip August al Frantei si Frederic Barbarossa al
Sfantului Imperiu German. De facto, Richard va detine conducerea
cruciadei, mai ales dupa disparitia stupida a lui Frederic, inecat
intr-un rau din Asia Mica. Dupa cucerirea glorioasa a Accrei, eveniment
ce a marcat o umilinta totala pentru rivalul sau, Filip, acesta se
retrage, sub pretext ca ar fi bolnav. Richard cucereste coasta
Palestinei dar esueaza la asediul Ierusalimului, incheind in cele din
urma o pace onorabila cu Saladin, faimosul sultan al Egiptului.

Scris de Admin 01.09.09 21:23

Cruciatul cu inima de leu


* Richard I Plantagenetul s-a nascut la 1 septembrie 1157, la Oxford, ca fiu al regelui Angliei, Henric al II-lea, si al Eleonorei de Aquitania. Supranumit de unii „Inima de Leu” si de un celebru trubadur francez (Bertrand de Born) „Richard Da si Ba” avea anumite trasaturi ale tatalui sau, intreaga violenta a Plantagenetilor, dragostea lor nemasurata pentru femei si curajul lor. Daca tatal sau, Henric al II-lea, urmarise teluri practice si prudente, Richard cauta aventura si dispretuia orice prudenta pe larg [...]

Scris de Admin 29.08.09 14:49

Balada lui James al V-lea

Scris de Admin 05.07.09 18:16

2 iulie 1644 - Batalia de la Marston Moor

Considerata de istorici drept cea mai mare batalie desfasurata vreodata pe sol britanic – desi, comparativ cu unele lupte din Asia si chiar din Europa, dimensiunile armatelor participante par liliputane, lupta de la Marston Moor a marcat prima victorie importanta pentru trupele Parlamentului, in lupta contra sustinatorilor regelui Carol I. Armatele parlamentare numarau circa 21.000 soldati, cu 30-40 tunuri, si erau conduse de contele de Leven, contele de Manchester si lordul Fairfax, iar regalistii aveau circa 17.000 oameni si 14 tunuri, fiind condusi de marchizul de Newcastle si de printul Rupert de Rin.

Lupta s-a dat pe o ploaie marunta, care s-a transformat intr-o furtuna de vara in clipa in care Cromwell si calaretii sai au atacat, schimband sortii bataliei, ce inclina de partea regalistilor. Parlamentarii asediau orasul York, aflat in apropiere, cand au primit vestea sosirii printului Rupert. Imediat, au cautat sa ocupe pozitii intarite, abandonand asediul, spre a nu fi prinsi intre doua focuri. Incetineala cu care soldatii lui Newcastle, care formau avangarda, s-au miscat spre Marston Moor, a fost decisiva pentru rezultatul final al luptei: efectul de surprinza pe care conta Rupert, a fost total anulat si parlamentarii si-au putut ocupa o pozitie favorabila in clipa in care regalistii au ocupat linia de bataie.

Dandu-si seama ca ziua e pierduta, printul a ordonat oamenilor sai sa pregateasca tabara de noapte, moment in care parlamentaristii au atacat. Cavaleria lui Cromwell a zdrobit-o pe cea a lui Rupert, calul printului fiind ucis sub el. Cu Rupert scos din lupta, regalistii au continuat sa se lupte cu mult curaj si au contraatacat. Crezand ca batalia e pierduta, Leven si Fairfax au parasit campul de lupta. Cromwell a fost cel care a salvat situatia, luand prin invaluire armata regalista, care se si vedea invingatoare, si obtinand, nesperat, o victorie importanta. Parlamentaristii au pierdut 300 de oameni, in vreme ce trupele regale au avut 4000 de morti si 1400 prizonieri. Odata cu infrangerea de la Marston Moor, regalistii au pierdut nu doar orasul York ci si toata partea de nord a Angliei.

Scris de Continut sponsorizat

ISTORIE=ANGLIA