Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
FRANTA
Pagina 5 din 10
Pagina 5 din 10 • 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10
FRANTA
Rezumarea primului mesaj :
Ultima editare efectuata de catre Admin in 26.10.08 9:31, editata de 6 ori
Franţa îşi vinde castelele pentru a-şi plăti datoriile
Franţa îşi vinde castelele pentru a-şi plăti datoriile
Statul francez va vinde 1.700 de imobile şi terenuri la preţul pieţei, până la sfârşitul anului 2013, inclusiv castele şi hoteluri, în vederea reducerii deficitului bugetar şi a datoriilor, a anunţat, miercuri, Ministerul Bugetului, transmite AFP.
Acest program nu reprezintă o premieră, cu excepţia faptului că se va desfăşura pe parcursul a patru ani.
Din totalul activelor scoase la vânzare, 28% sunt clădiri petnru birouri, 15% locuinţe, 24% terenuri şi 4,5% unităţi molitare, iar marea majoritate sunt situate în apropierea Parisului. Autorităţile nu au precizat suma pe care vor să o obţină prin aceste vânzări.
Potrivit Le Figaro, programul nu se adresează persoanelor fizice ci cumpărătorilor mari, precum companiile imobiliare şi autorităţile locale.
Între proprietăţile scoase la vânzare se află şi un castel de 400 de metri pătraţi din departamentul Haute-Savoie, situat pe malul lacului Leman, fiind dotat cu un port privat. De asemenea, urmează să fie vândut un hotel datând din 1920 din arondismentul VII al Parisului.
Începând din 2005, statul francez a vândut active în valoare de trei miliarde de euro. Între acestea se numără mari clădiri istorice, care au intrat mai ales în proprietatea unor investitori străini, arabi şi chinezi.
Prin bunăvoinţa milionarului Karim Aga Khan, a fost restaurat şi întreţinut Castelul Chantilly, construit în 1560 şi devenit reşedinţă regală. Mohamed Al Fayed a devenit proprietarul hotelului Ritz, situat în Piaţa Vendome.
În timpul crizei financiare, programul s-a derulat într-un ritm scăzut, în 2009 fiind obţinuţi 395 milioane euro iar anul trecut 475 miliarde euro.
Statul francez va vinde 1.700 de imobile şi terenuri la preţul pieţei, până la sfârşitul anului 2013, inclusiv castele şi hoteluri, în vederea reducerii deficitului bugetar şi a datoriilor, a anunţat, miercuri, Ministerul Bugetului, transmite AFP.
Acest program nu reprezintă o premieră, cu excepţia faptului că se va desfăşura pe parcursul a patru ani.
Din totalul activelor scoase la vânzare, 28% sunt clădiri petnru birouri, 15% locuinţe, 24% terenuri şi 4,5% unităţi molitare, iar marea majoritate sunt situate în apropierea Parisului. Autorităţile nu au precizat suma pe care vor să o obţină prin aceste vânzări.
Potrivit Le Figaro, programul nu se adresează persoanelor fizice ci cumpărătorilor mari, precum companiile imobiliare şi autorităţile locale.
Între proprietăţile scoase la vânzare se află şi un castel de 400 de metri pătraţi din departamentul Haute-Savoie, situat pe malul lacului Leman, fiind dotat cu un port privat. De asemenea, urmează să fie vândut un hotel datând din 1920 din arondismentul VII al Parisului.
Începând din 2005, statul francez a vândut active în valoare de trei miliarde de euro. Între acestea se numără mari clădiri istorice, care au intrat mai ales în proprietatea unor investitori străini, arabi şi chinezi.
Prin bunăvoinţa milionarului Karim Aga Khan, a fost restaurat şi întreţinut Castelul Chantilly, construit în 1560 şi devenit reşedinţă regală. Mohamed Al Fayed a devenit proprietarul hotelului Ritz, situat în Piaţa Vendome.
În timpul crizei financiare, programul s-a derulat într-un ritm scăzut, în 2009 fiind obţinuţi 395 milioane euro iar anul trecut 475 miliarde euro.
Castelul Chantilly
Castelul Chantilly a fost construit în mai multe etape, pornind de la ruinele unei fortăreţe medievale din secolul al X-lea. Începând cu anul 1484, numele său este asociat celui al familiei de Montmorency, pentru ca, în 1643, domeniul să treacă în patrimoniul casei de Condé.
Palatul cuprinde două clădiri ataşate: Grand Château (Castelul Mare), distrus în timpul Revoluţiei Franceze şi reconstruit în anii 1870, şi Petit Château (Castelul Mic) construit în jurul anului 1560, pentru Anne de Montmorency. În timpul primului război mondial, castelul a fost folosit ca şi cartier general al francezilor, aici având loc numeroase întruniri ale aliaţilor.
Pe domeniul Chantilly se află vestitele Grandes Écuries (Marile Grajduri). Legenda spune că Louis Henri, Duce de Bourbon şi Prinţ de Condé credea că se va reîncarna, după moarte, într-un cal. El a cerut, în 1719, arhitectului Jean Aubert să construiască nişte grajduri potrivite rangului său. Acestea, având o lungime de 186 de metri, sunt considerate a fi cele mai frumoase din lume. Începînd cu 1982, aici se află Le Musée Vivant du Cheval. Ca o curiozitate, merită menţionat faptul că prestigioasele grajduri, precum şi castelul, au fost folosite la filmarea unor scene din filmul A View to a Kill, din seria James Bond.
Palatul găzduieşte în prezent Muzeul Condé şi conţine una dintre cele mai frumoase colecţii de pictură veche, manuscrise (peste 700) şi documente diverse. Biblioteca din Petit Château conţine cca. 12000 de volume, inclusiv o Biblie tipărită de Gutenberg.
Parisul luat la picior
Parisul luat la picior
Problema la Paris este că nu ştii ce să vezi mai întâi, îi cunoşti dinainte marile atracţii şi niciodată nu ai timp îndeajuns ...
Problema la Paris este că nu ştii ce să vezi mai întâi, îi cunoşti dinainte marile atracţii şi niciodată nu ai timp îndeajuns ...
Re: FRANTA
Care este cel mai scump oras din lume?
Daca vreti sa traiti in cel mai scump oras din lume, atunci ar trebui sa alegeti Parisul. Potrivit unui studiu recent realizat de catre Economist... citeste
Daca vreti sa traiti in cel mai scump oras din lume, atunci ar trebui sa alegeti Parisul. Potrivit unui studiu recent realizat de catre Economist... citeste
Dupa un secol somonii se intorc in Sena!
Dupa un secol somonii se intorc in Sena!
Adesea crescuti pentru a regenera stocurile, fiind foarte apreciat ca aliment, somonul si alte cateva specii de pastravi sunt pesti care se inmultesc in apele dulci, dar isi petrec o mare parte din viata in apa marilor. Somonul din Atlantic isi depune ouale in apele curgatoare limpezi din nordul Europei si Americii de Nord. El isi petrece intre 1 si 8 ani in apele curgatoare inainte de a emigra in apele marilor unde va mai sta 1-4 ani. Apoi incepe migratia inversa, catre raurile limpezi si nepoluate. Dupa ce depun icrele multe din femele se intorc in mari iar altele mor ca si majoritatea masculilor.
Unde depun icrele?
Deoarece multi dintre somonii tineri nu pot ajunge in mare au fost infiintate ferme cu somoni unde acestia sunt crescuti pentru a fi redati circuitului natural. Hranit vreme de 4 ani in captivitate, somonul ajunge la o greutate de 45-65 kg. Somonii modificati genetic, din ce in ce mai des intalniti in crescatorii, sunt susceptibili de a le transmite pestilor care se afla in stare de libertate gene periculoase.
Orientarea somonilor
Considerata multa vreme unul din misterele naturii, migratia somonilor este pe cale de-a fi deslusita, sustine o echipa de cercetatori ai Universitatii North Carolina. Generatii de naturalisti au incercat sa elucideze acest mister al somonilor dar si al altor specii de broaste testoase marine ce reusesc sa se intoarca cu exactitate in aceleasi spatii pentru a se reproduce, atunci cand ating maturitatea. Noua teorie lansata recent isi propune explicarea modalitatilor prin care acesti pesti migratori isi gasesc de fiecare data drumul in amontele raurilor de unde au migrat in oceane. Imediat ce au eclozat in raurile cu ape dulci, somonii calatoresc mii de kilometri in ocean, pentru ca peste cativa ani, sa se intoarca in aceleasi rauri. Care este secretul orientarii lor? Noul studiu afirma ca atat somonii cat si testoasele se folosesc de particularitatile campului magnetic al Terrei reusind in acest fel sa nu greseasca drumul spre casa.
Apele curate readuc somonii
Daca la canadieni, milioane de somoni au disparut dintr-un rau renumit, fiind locul cel mai bun pentru a-si depune icrele, francezii se bucura ca dupa aproape un secol de absenta se reintorc somonii in Sena. In vara anului trecut in raul Fraser din Canada ar fi trebuit sa se intoarca pana la 10,6 milioane de somoni, insa, din nefericire, au ajuns aproximativ un milion. Biologul Stan Proboszcz din cadrul Watershed Watch Salmon Society declara ca nimeni nu stie ce s-a intamplat cu pestii, fiind emise tot fe-lul de teorii. Unii sustin ca somonii puteau muri din cauza infectarii cu un parazit ce traieste in Oceanul Pacific (raul se varsa in Pacific), iar altii spun ca disparitia s-ar datora schimbarilor climatice, temperaturile crescute fiind una din cauze. Pentru a proteja inmultirea somonilor, guvernul canadian a interzis pescuitul sportiv si comercial in acest rau. Dar, in timp ce din apele canadienilor dispar somonii, in Sena se reintorc. Acest lucru se intampla datorita calitatii apei, sunt de parere oamenii de stiinta francezi. La inceputul secolului 20, din Sena disparusera definitiv somonii, din cauza poluarii apei. Federatia Nationala a Pescuitului din Franta sustine ca la ora actuala in apele Senei ar inota aproximativ 1000 de somoni.
Somoni giganti
Anul trecut, in statul California a fost capturat un somon gigantic cu o lungime de 1,5 m si o greutate de 38 kg. In momentul capturarii, somonul cauta un loc sigur pentru depunerea icrelor. Biologul Doug Killam din cadrul California Department of Fish and Game’s Red Bluff declara ca acesta „probabil ca dupa ce a fost eliberat si-a depus icrele si a murit”. Dar recordul pentru capturile uriase la somon apartine unui exemplar prins in Alaska, cu o greutate de 57 kg. In apele curate traiesc pesti pradatori de dimensiuni mari. Pestii, sustin specialistii, sunt mai amenintati cu disparitia decat pasarile si mamiferele. Somonul este „vedeta” meniurilor pe baza de peste.
De la biserica la templu civic laic
De la biserica la templu civic laic
Inaltat in mijlocul Parisului, in apropierea altor edificii celebre, Panteonul este, fara indoiala, unul dintre simbolurile capitalei Frantei. Nici un roman nu ar trebui sa ocoleasca locul respectiv pentru ca in zona se afla doua simboluri dragi sufletului nostru. In imediata apropiere, langa Sorbona, se inalta statuia lui Eminescu, realizata de Ion Vlad, iar in fata Panteonului, pe frontispiciul Bibliotecii Sainte Genevicve este inscris numele lui Dimitrie Cantemir, alaturi de cele mai sonore nume ale Evului Mediu.
Biserica a fost ridicata initial in anul 507 de regele Clovis, dupa convertirea sa la crestinism. Locasul, destinat sa adaposteasca dupa moarte trupul sau si al sotiei sale, Clotilda, era inchinat sfintei Genevicve, patroana Parisului, cea care aparase orasul de invazii barbare si al carei trup a fost inmormantat aici in anul 512. Mormantul ei a devenit repede un loc de pelerinaj.
In 1744, dupa o boala grava, a carei vindecare a atribuit-o bunavointei Sfintei, Ludovic al XV-lea a facut un juramant prin care se angaja sa-i inalte Sfintei un edificiu prestigios. Proiectul basilicei a fost incredintat, in 1755, arhitectului Soufflot, a carui ambitie era sa ridice un edificiu care sa rivalizeze cu Sfantul Petru din Roma. Prima piatra este pusa in 1764 si colaboratorul sau, Rondelet a terminat lucrarile in 1790, Soufflot incetand din viata in 1780.
In 1791, monumentul a fost transformat in Panteon National. De doua ori in decursul secolului al XIX-lea, imensul sanctuar si-a reluat destinatia crestina inainte de a fi definitiv declarat templu civic, in 1885, cu ocazia funeraliilor lui Victor Hugo.
Biserica lui Soufflot, avand alaturi o scoala de drept, ridicata in 1771 si o alta de teologie, din 1783, vrand sa restabileasca prestigiul unei biserici divizate, este o constructie monumentala, arhitectul realizand inca prin schitele din 1863 o sinteza stilistica. Din arhitectura greaca a preluat intregul registru ornamental, multimea coloanelor si planul central in forma de cruce greaca. De la stilul gotic a imprumutat lejeritatea structurii, boltile si stalpii triunghiulari ai crucii transeptului. Domul este inspirat de marile exemple ale Renasterii. Soufflot dorise o lumina puternica, perforand peretii cu 45 de ferestre inalte si alte 17 in dom. Acestea insa au fost in mare parte acoperite dupa Revolutie de arhitectul Quatremcre du Quincy care dorea ca monumentul sa capete un aspect mai sepulcral
Prin decretul din 4 aprilie 1791, Constituanta gaseste locul demn de a primi corpul lui Mirabeau, si hotaraste transformarea basilicii intr-un templu destinat sa adaposteasca trupurile marilor oameni ai natiunii, carora asa cum subliniaza inscriptia de pe frontonul de la intrare realizat de David d’Angers in 1832, patria le este recunoscatoare. Sunt aduse aici trupurile lui Voltaire in 1791 si ale lui Jean-Jacques Rousseau si Marat in 1794.
Napoleon reda edificiul cultului, rezervand cripta ca loc de odihna vesnica celor care au adus servicii tarii. Dupa lovitura de stat din 1851, cladirea redevine Panteon, mentinandu-si acest rol din 1885 cand a fost adus aici trupul lui Victor Hugo. Peretii edificiului au fost acoperiti de matase pictata, incepand din 1874. Cele mai multe compozitii sunt semnate de Puvis de Chavannes si de Jean-Paul Laurens si au fost realizate in perioada in care edificiul a functionat ca biserica. Ele reprezinta scene din viata Sfintei Genevicve, a Ioanei D’Arc, a Sfantului Denis si a unor personalitati din Istoria Frantei. In interiorul edificiului se afla Pendulul lui Foucault, demonstrand rotatia pamantului, iar statuile si decoratiile realizate de baronul Gerard si personificand Gloria, Destinul, Justitia, confera un plus de solemnitate acestui edificiu din care coborand pe scara de piatra patrunzi intr-o lume a tacerii si urcand pe o alta scara a ajungi in cupola din care poti scruta cerul si frumusetile orasului.
Călătoriţi în Bretania însoţiţi de ghid la MNAR
Călătoriţi în Bretania însoţiţi de ghid la MNAR
http://www.atac-online.ro/16-12-2009/Calatoriti-in-Bretania-insotiti-de-ghid-la-MNAR.html
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să exploraţi pitoreasca regiune Bretania prin intermediul a două vizite cu ghidaj gratuit. Vizitele în expoziţia „Călătorie în Bretania. Artişti francezi şi români descoperind cultura bretonă” se desfăşoară în zilele de joi, 17 decembrie, orele 16:00, respectiv sâmbătă, 19 decembrie, orele 11:00.
Pe parcursul vizitelor, un muzeograf le va asigura participanţilor informaţiile şi explicaţiile adecvate pentru înţelegerea expoziţiei şi, implicit, a culturii bretone, asigurând o „călătorie” cât mai plăcută şi autentică.
Expoziţia cuprinde peste 200 de lucrări de artă plastică şi decorativă create de artişti francezi şi români, alături de obiecte de artă populară, costume somptuos brodate, piese de mobilier tradiţional, afişe şi stampe şi este structurată pe patru teme principale: oraşul medieval, casa şi interioarele, marea, costumele şi sărbătorile tradiţionale.
Expoziţia este organizată în colaborare cu Muzeul Departamental Breton din Quimper, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez la Bucureşti.
http://www.atac-online.ro/16-12-2009/Calatoriti-in-Bretania-insotiti-de-ghid-la-MNAR.html
Muzeul Naţional de Artă al României vă invită să exploraţi pitoreasca regiune Bretania prin intermediul a două vizite cu ghidaj gratuit. Vizitele în expoziţia „Călătorie în Bretania. Artişti francezi şi români descoperind cultura bretonă” se desfăşoară în zilele de joi, 17 decembrie, orele 16:00, respectiv sâmbătă, 19 decembrie, orele 11:00.
Pe parcursul vizitelor, un muzeograf le va asigura participanţilor informaţiile şi explicaţiile adecvate pentru înţelegerea expoziţiei şi, implicit, a culturii bretone, asigurând o „călătorie” cât mai plăcută şi autentică.
Expoziţia cuprinde peste 200 de lucrări de artă plastică şi decorativă create de artişti francezi şi români, alături de obiecte de artă populară, costume somptuos brodate, piese de mobilier tradiţional, afişe şi stampe şi este structurată pe patru teme principale: oraşul medieval, casa şi interioarele, marea, costumele şi sărbătorile tradiţionale.
Expoziţia este organizată în colaborare cu Muzeul Departamental Breton din Quimper, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez la Bucureşti.
Paris, oraş al luminilor şi al dragostei
Paris, oraş al luminilor şi al dragostei
http://www.atac-online.ro/24-11-2009/Paris-oras-al-luminilor-si-al-dragostei.html
Parisul, orasul luminilor, a stralucit luni seara mai puternic ca in oricare zi din acest an intrucat pe Champs Elysees a fost aprinsa, cu surle si trambite, instalatia de Craciun. Cu o ploaie de confetti, s-a dat startul sarbatorilor de iarna la Paris. Cei care au apasat pe butonul ce urma sa declanseze aprinderea instantanee a milioane de beculete au fost Actrita Charlotte Gainsbourg si Bertrand Delanoe, primarul Capitalei franceze.
La lumina beculetelor, parizienii si turistii se pot plimba in fiecare seara pe faimosul bulevard si pot cumpara decoratiuni de Craciun de la cele 170 de buticuri amenajate de autoritati.
Luminitele vor putea fi admirate pana pe 10 ianuarie. Costul energiei va fi mai redus fata de anii trecuti, pentru ca instalatia este formata din LED-uri.
Un oras atemporal, dar in pas cu moda
Parisul nu este doar cel mai mare oras al Frantei. Parisul este Orasul Luminilor, Orasul Indragostitilor, un oras spiritual, poetic si boem; un oras atemporal, dar in pas cu moda, un oras cosmopolit, dar traditional.
Parisul surprinde, dar in nici un caz nu dezamageste. Case elegante construite in secole 17-18 sau zgarie-nori si cartiere cu apartamente, stradute inguste sau bulevarde largi, magazine si hoteluri de lux, cluburi de noapte stralucitoare, restaurante si muzee, toate contribuie la cresterea numarului de vizitatori in fiecare an.
Ce nu trebuie sa ratezi in Paris
Atractiile sunt multe si timpul intotdeauna prea scurt. Daca sunteti pentru prima data in Paris, alegeti-le pe cele mai vizitate la inceput. Iar restul, lasati-le pentru o calatorie viitoare. Cred ca pentru multi cel mai vizitat obiectiv turistic si una dintre cele mai cunoscute forme din lume, este Turnul Eiffel – constructie din otel ridicata in zona Champs de Mars in imediata apropiere a malului Senei. Accesul in turn poate costa maxim 11 eur/pers. Cel mai bun moment al zilei pentru a urca in turn – este pe inserate: sa privesti de sus – o panorama de 360 de grd- cum se lasa seara peste oras alaturi de o cafea buna intr-unul din restaurantele turnului, si sa cobori apoi, exact la timp, pentru a admira spectacolul de lumini ce are loc in fiecare zi dupa apusul soarelui. Va veti trezi batand din palme alaturi de ceilalti turisti pentru ca spectacolul e impresionant.
La capatul vestic al bulevardului Champs-Elysees, celebrul Arc de Triumf construit in Piata Charles de Gaulle, in onoarea eroilor luptatori francezi si adaposteste si Mormantul Soldatului Necunoscut. Conceput de arhitectul Jean Chalgrin in 1806 dupa victoria lui Napoleon I de la Austerlitz, monumentul are o inaltime de 51 metri si o latime de 45 metri fiind al doilea arc ca marime din lume dupa unul putin mai mare construit in Coreea. Taxa de intrare este de 8 Eur/persoana.
In ceea ce privesc suvenirurile, daca aveti chef si timp de cutreierat: nu va lasati imbiati de vanzatorii ambulanti; mai bine da-ti o fuga in Montmartre. Aici suvenirurile sunt mai ieftine, si sigur nu veti pleca de aici fara sa cumparati si o pictura sau doua. Doar Montmatre e cartierul artistilor! Si daca tot sunteti aici, urcati la Basilica Sacre- Coeur ( pe scari sau cu funicularul), profitati si savurati o alta priveliste a Parisului. Iar seara, va puteti delecta cu un spectacol la Moullin Rouge.
Pentru Ille de la Cite rezervati-va o zi – aveti multe de vizitat: Notre-Dame, Palatul Justitiei, Saint-Chappelle. Catedrala Notre-Dame ascunde mai multe mistere decat tot Parisul luat la un loc. Luati un ghid pentru a va dezvalui toate aceste mistere si a va lumina ungherele ascunse pe unde in trecut bantuia Quasimodo, cel mai cunoscut cocosat din lume. Si daca aveti norocul sa fie un concert la orga in seara respectiva, succesul zilei e asigurat: muzica e divina.
Hoteluri recomandate
Hotel Montpellier 2* de la 37 euro/camera/noapte
Hotel National 3* de la 47 euro / camera/ noapte
Hotel Holiday Inn 4* de la 77 euro / camera/ noapte
Hotel Ritz 5* de la 449 euro / camera/ noapte
Bilet de avion dus-intors 50 euro/pers (fara taxele de aeroport si taxa de emitere)
Transfer aeroport-hotel de la 20 euro/persoana/dus
Nu ezitati sa ne contactati!
office@discoverworldtravel.ro sau la numerele de telefon:
0239/611.277
021/2301005
0733972905
0733972902
http://www.atac-online.ro/24-11-2009/Paris-oras-al-luminilor-si-al-dragostei.html
Parisul, orasul luminilor, a stralucit luni seara mai puternic ca in oricare zi din acest an intrucat pe Champs Elysees a fost aprinsa, cu surle si trambite, instalatia de Craciun. Cu o ploaie de confetti, s-a dat startul sarbatorilor de iarna la Paris. Cei care au apasat pe butonul ce urma sa declanseze aprinderea instantanee a milioane de beculete au fost Actrita Charlotte Gainsbourg si Bertrand Delanoe, primarul Capitalei franceze.
La lumina beculetelor, parizienii si turistii se pot plimba in fiecare seara pe faimosul bulevard si pot cumpara decoratiuni de Craciun de la cele 170 de buticuri amenajate de autoritati.
Luminitele vor putea fi admirate pana pe 10 ianuarie. Costul energiei va fi mai redus fata de anii trecuti, pentru ca instalatia este formata din LED-uri.
Un oras atemporal, dar in pas cu moda
Parisul nu este doar cel mai mare oras al Frantei. Parisul este Orasul Luminilor, Orasul Indragostitilor, un oras spiritual, poetic si boem; un oras atemporal, dar in pas cu moda, un oras cosmopolit, dar traditional.
Parisul surprinde, dar in nici un caz nu dezamageste. Case elegante construite in secole 17-18 sau zgarie-nori si cartiere cu apartamente, stradute inguste sau bulevarde largi, magazine si hoteluri de lux, cluburi de noapte stralucitoare, restaurante si muzee, toate contribuie la cresterea numarului de vizitatori in fiecare an.
Ce nu trebuie sa ratezi in Paris
Atractiile sunt multe si timpul intotdeauna prea scurt. Daca sunteti pentru prima data in Paris, alegeti-le pe cele mai vizitate la inceput. Iar restul, lasati-le pentru o calatorie viitoare. Cred ca pentru multi cel mai vizitat obiectiv turistic si una dintre cele mai cunoscute forme din lume, este Turnul Eiffel – constructie din otel ridicata in zona Champs de Mars in imediata apropiere a malului Senei. Accesul in turn poate costa maxim 11 eur/pers. Cel mai bun moment al zilei pentru a urca in turn – este pe inserate: sa privesti de sus – o panorama de 360 de grd- cum se lasa seara peste oras alaturi de o cafea buna intr-unul din restaurantele turnului, si sa cobori apoi, exact la timp, pentru a admira spectacolul de lumini ce are loc in fiecare zi dupa apusul soarelui. Va veti trezi batand din palme alaturi de ceilalti turisti pentru ca spectacolul e impresionant.
La capatul vestic al bulevardului Champs-Elysees, celebrul Arc de Triumf construit in Piata Charles de Gaulle, in onoarea eroilor luptatori francezi si adaposteste si Mormantul Soldatului Necunoscut. Conceput de arhitectul Jean Chalgrin in 1806 dupa victoria lui Napoleon I de la Austerlitz, monumentul are o inaltime de 51 metri si o latime de 45 metri fiind al doilea arc ca marime din lume dupa unul putin mai mare construit in Coreea. Taxa de intrare este de 8 Eur/persoana.
In ceea ce privesc suvenirurile, daca aveti chef si timp de cutreierat: nu va lasati imbiati de vanzatorii ambulanti; mai bine da-ti o fuga in Montmartre. Aici suvenirurile sunt mai ieftine, si sigur nu veti pleca de aici fara sa cumparati si o pictura sau doua. Doar Montmatre e cartierul artistilor! Si daca tot sunteti aici, urcati la Basilica Sacre- Coeur ( pe scari sau cu funicularul), profitati si savurati o alta priveliste a Parisului. Iar seara, va puteti delecta cu un spectacol la Moullin Rouge.
Pentru Ille de la Cite rezervati-va o zi – aveti multe de vizitat: Notre-Dame, Palatul Justitiei, Saint-Chappelle. Catedrala Notre-Dame ascunde mai multe mistere decat tot Parisul luat la un loc. Luati un ghid pentru a va dezvalui toate aceste mistere si a va lumina ungherele ascunse pe unde in trecut bantuia Quasimodo, cel mai cunoscut cocosat din lume. Si daca aveti norocul sa fie un concert la orga in seara respectiva, succesul zilei e asigurat: muzica e divina.
Hoteluri recomandate
Hotel Montpellier 2* de la 37 euro/camera/noapte
Hotel National 3* de la 47 euro / camera/ noapte
Hotel Holiday Inn 4* de la 77 euro / camera/ noapte
Hotel Ritz 5* de la 449 euro / camera/ noapte
Bilet de avion dus-intors 50 euro/pers (fara taxele de aeroport si taxa de emitere)
Transfer aeroport-hotel de la 20 euro/persoana/dus
Nu ezitati sa ne contactati!
office@discoverworldtravel.ro sau la numerele de telefon:
0239/611.277
021/2301005
0733972905
0733972902
La colt Sub fascinaţia lui Notre Dame Cînd am intrat în Gal
La colt
Sub fascinaţia lui Notre Dame
Cînd am intrat în Galeria "Galateca" şi am văzut
expoziţia Elenei Uţă-Chelaru, o pictoriţă cu statut de senioare, am
avut o reacţie de reţinere. Şi primul gînd a fost: "O, cît de departe e
această artistă de MoMA! Nici unul din tablourile ei nu văd să-şi aibă
loc acolo!" Evident, un artist nu pictează pentru MoMA, chiar dacă e
cea mai valoroasă galerie de artă modernă din lume, după cum nu cred că
pictează nici pentru Prado sau Luvru, el pictează pur şi simplu, pentru
a-şi împlini vocaţia. Dacă vreun tablou de-al lui ajunge la Prado sau
la MoMA, asta e altă poveste, nu-i treaba lui. Se ocupă alţii de asta.
Treaba lui e să picteze bine. Tot la fel de bine ca şi artiştii care
expun la Prado sau la MoMA, nu? E un cerc logic, poate o spirală,
fiindcă a ajunge în marile galerii ale lumii înseamnă a fi smintit
bine, adică a picta ca şi cei mai buni sau a avea un mare noroc! Ceea
ce te poate nemulţumi în expoziţia amintită sînt portretele incredibil
de şcolăreşti ale artistei, precum Anda, Roxana, Andreea, Adina şi pînă
la cele ale unor Lucian Blaga, Marin Preda sau Nichita Stănescu, în
ipostaze tinere.
Dacă parcurgi un catalog al artistei,
te impresionează viaţa şi cariera ei, cît şi cele scrise de o serie de
autorităţi critice, de la Comarnescu şi Schileru la Bugatti şi
Marziano, critici italieni. N-ai ce spune, artista are o operă, o
recunosc atîţia confraţi, a expus în multe galerii importante, mai ales
din Italia şi Franţa. Dar dincolo de impresionanta carte de vizită,
într-o expoziţie un artist rămîne faţă în faţă cu mine, cu vizitatorul,
care nu cunoaşte nimic din viaţa şi opera sa. Evident, cu fiecare alt
privitor, el debutează din nou. Aşa cum a debutat şi în faţa mea Elena
Uţă-Chelaru. Portretele ei, repet, sînt extrem de şcolăreşti, iscate
poate din raţiuni comerciale, fapt obişnuit în lumea picturii. Dar sînt
departe de portretele plastice, cu adevărat avangardiste, ale unei Alma
Redlinger, de pildă. Aproape că nici nu merită să mai discut despre
ele. Le scot din vizor. Mai departe însă apare o altă lume, avînd în
centrul ei Catedrala Notre Dame din Paris. Ea este obsesia principală a
artistei, pe care o consideră cel mai important edificiu religios al
lumii, deşi mi-a spus că a trăit mai mult în Italia decît la Paris. De
ce n-ar fi atunci Domul din Milano sau din Florenţa? Nu, a preferat
Notre Dame, cu măreţia ei gotică. Evident, nu am remarcat nici un
simbol românesc, precum Dealul Mitropoliei, să spunem, sau Biserica
Kretzulescu. De regulă, pictorii români nu au impus în creaţiile lor
vreun edificiu bucureştean sau românesc etalon, ca un punct de
referinţă absolut, cum este Notre Dame pentru pictorii lumii. Artiştii
români au impus doar Balcicul, au făcut din el, implicit din reşedinţa
Reginei Maria, un fel de Mecca. În rest, nu găsim nici un simbol
emblematic, fiindcă "Bucureştii nu au o Sena şi nici un Notre Dame",
îmi spunea doamna Chelaru. Dar nu din acest motiv s-a adunat elita
picturii mondiale la Paris şi nu la Bucureşti. Cauzele sînt de altă
natură. Nu e locul aici să discutăm despre felul cum s-a făcut istoria
picturii. Însă impresionant cu adevărat în expoziţia Elenei Uţă-Chelaru
este Catedrala Notre Dame, privită în varii situaţii şi momente ale
zilei şi anului, o experienţă similară cu cea a lui Monet faţă de
Catedrala Notre Dame din Rouen. Se vede din fiecare pînză în care o
reproduce că artista a fost fascinată de catedrala pariziană. Atît de
mult a pictat-o încît pe acest subiect a trecut din figurativ în
non-figurativ, din recognoscibil în abstract, aşa cum apar formele
cubiste ale catedralei, pînă la lucrări complet abstracte, ca Ritmuri
parisiene. Ritmuri care devin şi "dialoguri", ca în "simfoniile
diagonale" ale lui Viking Egelling. Aceste ritmuri amintesc şi de
pictura Angelei Tomaselli, aşa cum în spiritul seriei Notre Dame a
ieşit un ciclu remarcabil şi de sub penelul lui Dan Constantinescu.
Spiritul catedralei, felul avangardist în care a fost pictată, ca o
avalanşă de cristale, a fost extins de artistă şi asupra Parisului, ca
în lucrarea Parisul văzut de pe esplanada Beaubourg, sau asupra
Mediteranei, a peisajelor cu stînci roşii, aşa cum vedem în catalogul
expoziţiei. Nu departe de maniera lui Braque este şi o lucrare ca
Poduri peste Sena, de pildă. Lucrările abstracte sînt şi cele mai
originale, şocînd mai ales prin culoare, extrem de vie, de multiformă.
Şi de epatantă. Ca un decor gitan. Sau flamenco. Prin urmare,
interesant rămîne de urmărit acest traiect de la figurativ la
non-figurativ în cadrul aceluiaşi obiect plastic. Exegezii artistei o
numesc însă în fel şi chip, cînd fovă, cînd ciucurenciană, cînd
post-impresionisă, cînd o intelectuală a figurilor şi peisajelor. Dar
pictura ei pare să trăiască dincolo de toate aceste atribute la un loc,
care o plasează într-un muzeu deja vu.
Citeste mai mult...
Sub fascinaţia lui Notre Dame
Cînd am intrat în Galeria "Galateca" şi am văzut
expoziţia Elenei Uţă-Chelaru, o pictoriţă cu statut de senioare, am
avut o reacţie de reţinere. Şi primul gînd a fost: "O, cît de departe e
această artistă de MoMA! Nici unul din tablourile ei nu văd să-şi aibă
loc acolo!" Evident, un artist nu pictează pentru MoMA, chiar dacă e
cea mai valoroasă galerie de artă modernă din lume, după cum nu cred că
pictează nici pentru Prado sau Luvru, el pictează pur şi simplu, pentru
a-şi împlini vocaţia. Dacă vreun tablou de-al lui ajunge la Prado sau
la MoMA, asta e altă poveste, nu-i treaba lui. Se ocupă alţii de asta.
Treaba lui e să picteze bine. Tot la fel de bine ca şi artiştii care
expun la Prado sau la MoMA, nu? E un cerc logic, poate o spirală,
fiindcă a ajunge în marile galerii ale lumii înseamnă a fi smintit
bine, adică a picta ca şi cei mai buni sau a avea un mare noroc! Ceea
ce te poate nemulţumi în expoziţia amintită sînt portretele incredibil
de şcolăreşti ale artistei, precum Anda, Roxana, Andreea, Adina şi pînă
la cele ale unor Lucian Blaga, Marin Preda sau Nichita Stănescu, în
ipostaze tinere.
Dacă parcurgi un catalog al artistei,
te impresionează viaţa şi cariera ei, cît şi cele scrise de o serie de
autorităţi critice, de la Comarnescu şi Schileru la Bugatti şi
Marziano, critici italieni. N-ai ce spune, artista are o operă, o
recunosc atîţia confraţi, a expus în multe galerii importante, mai ales
din Italia şi Franţa. Dar dincolo de impresionanta carte de vizită,
într-o expoziţie un artist rămîne faţă în faţă cu mine, cu vizitatorul,
care nu cunoaşte nimic din viaţa şi opera sa. Evident, cu fiecare alt
privitor, el debutează din nou. Aşa cum a debutat şi în faţa mea Elena
Uţă-Chelaru. Portretele ei, repet, sînt extrem de şcolăreşti, iscate
poate din raţiuni comerciale, fapt obişnuit în lumea picturii. Dar sînt
departe de portretele plastice, cu adevărat avangardiste, ale unei Alma
Redlinger, de pildă. Aproape că nici nu merită să mai discut despre
ele. Le scot din vizor. Mai departe însă apare o altă lume, avînd în
centrul ei Catedrala Notre Dame din Paris. Ea este obsesia principală a
artistei, pe care o consideră cel mai important edificiu religios al
lumii, deşi mi-a spus că a trăit mai mult în Italia decît la Paris. De
ce n-ar fi atunci Domul din Milano sau din Florenţa? Nu, a preferat
Notre Dame, cu măreţia ei gotică. Evident, nu am remarcat nici un
simbol românesc, precum Dealul Mitropoliei, să spunem, sau Biserica
Kretzulescu. De regulă, pictorii români nu au impus în creaţiile lor
vreun edificiu bucureştean sau românesc etalon, ca un punct de
referinţă absolut, cum este Notre Dame pentru pictorii lumii. Artiştii
români au impus doar Balcicul, au făcut din el, implicit din reşedinţa
Reginei Maria, un fel de Mecca. În rest, nu găsim nici un simbol
emblematic, fiindcă "Bucureştii nu au o Sena şi nici un Notre Dame",
îmi spunea doamna Chelaru. Dar nu din acest motiv s-a adunat elita
picturii mondiale la Paris şi nu la Bucureşti. Cauzele sînt de altă
natură. Nu e locul aici să discutăm despre felul cum s-a făcut istoria
picturii. Însă impresionant cu adevărat în expoziţia Elenei Uţă-Chelaru
este Catedrala Notre Dame, privită în varii situaţii şi momente ale
zilei şi anului, o experienţă similară cu cea a lui Monet faţă de
Catedrala Notre Dame din Rouen. Se vede din fiecare pînză în care o
reproduce că artista a fost fascinată de catedrala pariziană. Atît de
mult a pictat-o încît pe acest subiect a trecut din figurativ în
non-figurativ, din recognoscibil în abstract, aşa cum apar formele
cubiste ale catedralei, pînă la lucrări complet abstracte, ca Ritmuri
parisiene. Ritmuri care devin şi "dialoguri", ca în "simfoniile
diagonale" ale lui Viking Egelling. Aceste ritmuri amintesc şi de
pictura Angelei Tomaselli, aşa cum în spiritul seriei Notre Dame a
ieşit un ciclu remarcabil şi de sub penelul lui Dan Constantinescu.
Spiritul catedralei, felul avangardist în care a fost pictată, ca o
avalanşă de cristale, a fost extins de artistă şi asupra Parisului, ca
în lucrarea Parisul văzut de pe esplanada Beaubourg, sau asupra
Mediteranei, a peisajelor cu stînci roşii, aşa cum vedem în catalogul
expoziţiei. Nu departe de maniera lui Braque este şi o lucrare ca
Poduri peste Sena, de pildă. Lucrările abstracte sînt şi cele mai
originale, şocînd mai ales prin culoare, extrem de vie, de multiformă.
Şi de epatantă. Ca un decor gitan. Sau flamenco. Prin urmare,
interesant rămîne de urmărit acest traiect de la figurativ la
non-figurativ în cadrul aceluiaşi obiect plastic. Exegezii artistei o
numesc însă în fel şi chip, cînd fovă, cînd ciucurenciană, cînd
post-impresionisă, cînd o intelectuală a figurilor şi peisajelor. Dar
pictura ei pare să trăiască dincolo de toate aceste atribute la un loc,
care o plasează într-un muzeu deja vu.
Citeste mai mult...
Lille, orasul unui cantec de leagan
Lille, orasul unui cantec de leagan
Daca in putinele clipe de ragaz pe care ni le putem permite vom rasfoi una dintre cele mai frumoase carti ale adolescentei – „Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas – ne vom reaminti ca in finalul cartii apare un personaj straniu, un justitiar care se alatura celor patru prieteni nedespartiti in pedepsirea intrigantei si criminalei Milady de Winter. Este vorba de „Calaul din Lille”, cel care va indeplini ultimul act al tragediei. La varsta cand am citit cartea pentru prima oara, cei mai multi dintre noi nu s-au intrebat nici macar daca orasul respectiv exista cu adevarat. Stiam doar ca autorul este destul de riguros cu asemenea probleme.
Mai tarziu am aflat ca Lille este cel mai important oras din nordul Frantei, ca a fost fondat in secolul al XI-lea, a fost cedat Spaniei in 1556, cucerit de Ludovic al XIV-lea in 1667, ocupat o vreme de olandezi si redobandit definitiv de Franta in 1713 prin tratatul de la Utrecht. Cu toate ca primele documente privitoare la asezarea de pe malurile Deulului dateaza din 1066, se pare ca aceasta este mult mai veche. Exista astfel legenda celor doi uriasi, fondatori ai orasului, potrivit careia in jurul anului 620, Salvaert, print burgund, trecea prin padure, intunecata Bois-sans-Merci, intovarasit de sotia sa Ermengaert si de cativa credinciosi.
Din nefericire sunt atacati de printul talhar Phinaert, care locuia in castelul Buc de pe malul raului si doar Ermengaert scapa cu viata. Adormind la umbra unei salcii o viseaza pe Sfanta Fecioara spunandu-i ca va da nastere unui fiu care isi va razbuna tatal. Copilul se naste si Ermengaert reuseste sa-l ascunda intr-un boschet, inainte de a fi dusa in captivitate de Phinaert. Fiul printesei, numit Lyderic, este gasit de un pustnic si creste alaptat de o caprioara. La 20 de ani vine la castel si-l provoaca la lupta pe Phinaert in prezenta regelui Frantei. Tanarul il rapune pe ucigasul tatalui sau, isi elibereaza mama si obtine de la rege castelul Buc, devenind primul print flamand.
Poate ca aceasta legenda despre onoare si dreptate l-a facut pe Alexandre Dumas sa-si plaseze unul dintre personaje in orasul din nordul tarii. Evolutia acestuia a cunoscut in mod firesc suisuri si coborasuri. A suferit in urma raboaielor si a renascut din propria cenusa. Cetate industriala si oras studentesc, aliniaza cladiri splendide cum ar fi Prefectura, Palatul Artelor, Opera, Teatrul Sebastopol, biserici, parcuri, statui. Parcul Vauban nu este nunai un loc de plimbare strajuit de copaci batrani. El se numeste astfel dupa numele celebrului maresal, inginer militar, care a inaltat aici „Citadela”, ale carei ziduri stau drepte si astazi si care este considera capodopera vietii sale.
Nu departe de fortareata in forma de stea se afla, tot in interiorul parcului, o gradina zoologica. Toate animalele de aici au fost salvate din mainile braconierilor si au o mare libertate de miscare spre deliciul vizitatorilor care admira mai ales maimutele zburdand pe trei insule mici. Deosebit de interesant este metroul din Lille. Un metrou ca o jucarie, mai mic decat cele cu care suntem obisnuiti, circuland pe o linie ingusta, fara conducator, fiind dirijat automat. Statiile sunt si ele adevarate bijuterii arhitecturale.
In 2004 Lille a fost Capitala Europeana a Culturii, dar orasul a capatat o viata noua odata cu constructia tunelului de sub Canalul Manecii, cand a devenit un punct de legatura pe linia TGV intre Londra si Bruxelles. Turistii au inceput sa vina in numar mare, dornici sa cunoasca aceasta particica de Franta invaluita in sobrietate. Aceasta sobrietate nu-i impiedica insa pe locuitori sa petreaca asa cum stiu ei. Sambetele si duminicile strazile sunt pline de localnici de toate varstele, iar cafenelele si restaurantele rasuna de voie buna.
Cel mai important eveniment al orasului ramane insa „marea braderie” din prima duminica din septembrie. Este vorba de fapt de doua zile in care toate magazinele isi expun marfurile cu preturi mult reduse. Nu este vorba de marfuri care nu mai sunt la moda. Alaturi de acestea, din tara vin oameni expunand obiecte vechi (brocante), unele chiar foarte valoroase. Strazile sunt pline de tarabe, locurile se inchiriaza din vreme, si oamenii vin pentru placerea de a cumpara, a vinde, a se tocmi. Este de fapt o mare petrecere populara, muzica rasuna pana noaptea tarziu iar restaurantele fierb tone de scoici, hrana preferata a localnicilor.
Acestia stiu sa fie prietenosi dar mandri in acelasi timp. Sunt mandri ca in orasul lor s-a nascut Charlles de Gaule, ca aici a lucrat o vreme Pasteur, ca aici si-a desavarsit opera maresalul Vauban, ca in apropiere de ei s-au nascut pictorii Watteau si Matisse si tot aici s-a nascut Pierre Degeyter care a compus muzica Internationalei. Cu toate acestea cantecul orasului este un altul. Un cantec de leagan compus in 1853 de Alexandre Desrousseaux (1820-1892) in care se evoca povestea emotionanta a unei sarmane dantelarese care incearca sa-si adoarma copilul care plange. Cantecul a impresionat atat de puternic incat la moartea autorului s-a cantat in tot orasul, iar 10 ani mai tarziu a fost ridicat in Parcul Foch un monument inchinat compozitorului si reproducand in marmura personajele cantecului. Este creatia sculptorului Eugene Deplechin iar melodia rasuna si astazi in cele mai neasteptate locuri, ca un simbol al unui oras in care dragostea invinge suferinta.
Catacombele Parisului
Catacombele ParisuluiMarile oraşe, oraşele care ne fascinează, au întotdeauna două feţe: una de zi şi una de noapte. Ca să simţi, ca să înţelegi Parisul trebuie, în orice caz, să-l străbaţi întâi ziua, şi apoi să treci prin aceleaşi locuri noaptea. Emoţia nocturnă a descoperirii acestui oraş monumental este întotdeauna altceva..., dar şi emoţia descoperirii chipului său subteran este extrem de puternică. Puţini dintre turiştii care vin la Paris coboară însă măruntaiele sale, adică puţini îi vizitează monumentalele canale de scurgere şi catacombele.
Fără să fie la fel de celebre precum cele de la Roma, catacombele Parisului sunt însă sursa unor revelaţii şi descoperiri uluitoare. Iar vestea s-a răspândit şi în fiecare zi în Piaţa Denfert-Rochereau din arondismentul 14, se formează o coadă impresionantă de turişti care vor să coboare în aceste galerii secrete pentru a-i vedea... pe cei 6 milioane de morţi care zac acolo.
Povestea acestui loc este cu adevărat spectaculoasă şi tenebroasă. Când lumea se plimbă pe marile bulevarde pariziene şi admiră superba arhitectură hausmaniană, de exemplu, ea nu-şi imaginează că întregul Paris este construit pe un labirint de galerii, cel al fostelor cariere de piatră. Încă de pe vremea romanilor se extrăgea piatra de construcţie din tot felul de cariere din zona oraşului Paris, îndeletnicire care a continuat şi în evul mediu. În 1777 însă regele a creat un Serviciu al carierelor, cu scopul de a consolida subsolul parizian, dat fiind că din ce în ce mai des unele galerii abandonate se surpau cu tot cu clădirile construite deasupra.
După 1785 acestor galerii abandonate li s-a dat o nouă întrebuinţare: au început să fie transferaţi aici morţii din diferitele cimitire pariziene. S-ar putea spune că începând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea Parisul a început să fie confruntat cu o penurie de locuri de veci şi cu un mult prea mare număr de morţi. Numeroasele epidemii, războaie şi revoluţii, culminând cu Revoluţia franceză care a decimat populaţia pariziană, i-au forţat atunci pe edili să-i transporte pe morţi în subteranele Parisului.
Fenomenul s-a accelerat o dată cu marile operaţiuni de modernizare ale baronului Haussman, edilul lui Napolen al III-lea: o dată cu trasarea noilor bulevarde, numeroase cimitire au trebuit să fie desfiinţate şi transferate. Aşa s-au adunat treptat 6 milioane de morţi în catacombele din arondismentul al XIV-lea, la 20 de metri sub pământ, într-un loc unic prin misterul şi scenografia sa.
Spun că scenografia este specială, pentru că iniţial respectivele schelete au fost aduse de fapt de-a valma, dar ulterior cineva a luat decizia de a le "clădi" cu o grijă pe care nu o pot califica decât drept macabră: practic, vizitatorul trece printr-un labirint de oase, printre ziduri formate din tibii, coaste, cranii si maxilare, toate aşezate cu grijă, înnegrite de timp şi puse acum excelent în valoare datorită unui sistem de iluminaţie savant orchestrat.
Intrarea în osuar este cu adevărat impozantă printr-o poartă încadrată de doi piloni ornaţi cu figuri geometrice, pe frontonul căreia figurează următoarea inscripţie: "Opreşte-te, aici este imperiul morţii". Bineînţeles că nimeni nu se opreşte în faţa "imperiului morţii", şi toţi vizitatorii, cu copiii în frunte, se reped înăuntru ca să vadă scheletele şi craniile... Tot acest traseu baroc printre adevăraţi pereţi de oase şi cranii este presărat cu citate extrase fie din Biblie, fie din scrierile unor mari poeţi şi filozofi. Aceste citate capătă o enormă forţă sugestivă în acest context, iar la ieşire unele dintre ele mai răsună în mintea vizitatorilor. Printre ele, acest epitaf care pare să fie mesajul comun al celor 6 milioane de morţi fără mormânt personal: "Vizitatorule, gândeşte-te că în seara aceasta s-ar putea să nu mai fii în viaţă". Din acest motiv, sau poate şi din altele, mulţi dintre cei care vizitează catacombele pariziene, odată reveniţi la suprafaţă, se reped în cafenele din jurul Pieţei Denfert-Rochereau, piaţă extrem de animată, care duduie de viaţă, şi îşi comandă repede câte o bere sau câte o cafea. Cu ce concluzie în minte - numai ei ştiu.
Fără să fie la fel de celebre precum cele de la Roma, catacombele Parisului sunt însă sursa unor revelaţii şi descoperiri uluitoare. Iar vestea s-a răspândit şi în fiecare zi în Piaţa Denfert-Rochereau din arondismentul 14, se formează o coadă impresionantă de turişti care vor să coboare în aceste galerii secrete pentru a-i vedea... pe cei 6 milioane de morţi care zac acolo.
Povestea acestui loc este cu adevărat spectaculoasă şi tenebroasă. Când lumea se plimbă pe marile bulevarde pariziene şi admiră superba arhitectură hausmaniană, de exemplu, ea nu-şi imaginează că întregul Paris este construit pe un labirint de galerii, cel al fostelor cariere de piatră. Încă de pe vremea romanilor se extrăgea piatra de construcţie din tot felul de cariere din zona oraşului Paris, îndeletnicire care a continuat şi în evul mediu. În 1777 însă regele a creat un Serviciu al carierelor, cu scopul de a consolida subsolul parizian, dat fiind că din ce în ce mai des unele galerii abandonate se surpau cu tot cu clădirile construite deasupra.
După 1785 acestor galerii abandonate li s-a dat o nouă întrebuinţare: au început să fie transferaţi aici morţii din diferitele cimitire pariziene. S-ar putea spune că începând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea Parisul a început să fie confruntat cu o penurie de locuri de veci şi cu un mult prea mare număr de morţi. Numeroasele epidemii, războaie şi revoluţii, culminând cu Revoluţia franceză care a decimat populaţia pariziană, i-au forţat atunci pe edili să-i transporte pe morţi în subteranele Parisului.
Fenomenul s-a accelerat o dată cu marile operaţiuni de modernizare ale baronului Haussman, edilul lui Napolen al III-lea: o dată cu trasarea noilor bulevarde, numeroase cimitire au trebuit să fie desfiinţate şi transferate. Aşa s-au adunat treptat 6 milioane de morţi în catacombele din arondismentul al XIV-lea, la 20 de metri sub pământ, într-un loc unic prin misterul şi scenografia sa.
Spun că scenografia este specială, pentru că iniţial respectivele schelete au fost aduse de fapt de-a valma, dar ulterior cineva a luat decizia de a le "clădi" cu o grijă pe care nu o pot califica decât drept macabră: practic, vizitatorul trece printr-un labirint de oase, printre ziduri formate din tibii, coaste, cranii si maxilare, toate aşezate cu grijă, înnegrite de timp şi puse acum excelent în valoare datorită unui sistem de iluminaţie savant orchestrat.
Intrarea în osuar este cu adevărat impozantă printr-o poartă încadrată de doi piloni ornaţi cu figuri geometrice, pe frontonul căreia figurează următoarea inscripţie: "Opreşte-te, aici este imperiul morţii". Bineînţeles că nimeni nu se opreşte în faţa "imperiului morţii", şi toţi vizitatorii, cu copiii în frunte, se reped înăuntru ca să vadă scheletele şi craniile... Tot acest traseu baroc printre adevăraţi pereţi de oase şi cranii este presărat cu citate extrase fie din Biblie, fie din scrierile unor mari poeţi şi filozofi. Aceste citate capătă o enormă forţă sugestivă în acest context, iar la ieşire unele dintre ele mai răsună în mintea vizitatorilor. Printre ele, acest epitaf care pare să fie mesajul comun al celor 6 milioane de morţi fără mormânt personal: "Vizitatorule, gândeşte-te că în seara aceasta s-ar putea să nu mai fii în viaţă". Din acest motiv, sau poate şi din altele, mulţi dintre cei care vizitează catacombele pariziene, odată reveniţi la suprafaţă, se reped în cafenele din jurul Pieţei Denfert-Rochereau, piaţă extrem de animată, care duduie de viaţă, şi îşi comandă repede câte o bere sau câte o cafea. Cu ce concluzie în minte - numai ei ştiu.
Magia mapamondului
Magia mapamondului
Franta
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=45386Am ajuns la Paris in jurul pranzului. Era o amiaza caniculara, inca vara in toata puterea rosturilor ei. Parisul, orasul luminilor, al turistilor, o capitala plina de muzee si de vestigii istorice, dar in acelasi timp si locul unde se petrec ritualuri stranii, patria magilor, a alchimistilor. Trebuie spus ca de jur-imprejurul Parisului au fost descoperite morminte, care aduc dovada ca si celtii au locuit in aceasta zona, in perioada epocii fierului. Multi istorici afirma ca insula orasului a fost aleasa in mod special de catre preotii druizi, pentru celebrarea ritualurilor lor. Odata cu crestinismul, partizanii credintelor druice s-au refugiat in clandestinitate si si-au perpetuat ritualurile magice secrete, care s-au pastrat pana in zilele noastre. Istoria magica a Parisului s-a continuat in perioada romantismului, iar pana lui Victor Hugo evoca spectre care apareau chiar in centrul orasului si de jur-imprejurul catedralei Notre Dame. Intre 1860-1900, gustul pentru stiintele oculte a luat un mare avant. Vizitatorii care vor indrazni sa urce pe scarile in spirala care duc la etajele catedralei Notre Dame din Paris vor descoperi intr-o curte interioara sculptura unui batran in piatra. Acesta poarta o caciula frigiana, simbol al "adaptatului" (cel care a obtinut piatra filozofala), cu o mana sprijinindu-se de balustrada si cu alta mangaindu-si barba. Tot aici la Paris se pot vizita palatele Versailles, Chantilly, Fontainebleau, Compiegne, Vaux-Le-Vicomte, parcul de distractii Disneyland, unic in Europa, turnul Eiffel etc. Exceptionalele plaiuri franceze se pot continua cu valea Loarei, cu vestitele castele din sec. 15-16 (Chinon, Chenonceau, Blois, Amboise, Chambord, Angers, Azay-Le-Rideau, Saumur, Valencay, Loches, Cheverny, Villandry s.a.). De asemenea, locuri de vis pe litoralul Oceanului Atlantic, cu statiunile Deauville, Trouville, Honfleur si manastirea Mont Michel (sec.10) de pe insulita omonima in Normandie, Les Sables d'Olonne in Vendee, Biarritz si alte statiuni pe Cote d'Argent (in sud-vest), litoralul mediteranean, cu Cote d'Azur (St. Tropez, St. Raphael, Cannes, Grasse, Antibes, Nice, Menton), precum si sectorul cuprins intre gurile Rhonului si granita cu Spania, mult dezvoltat in ultimul sfert de secol (La Grande Motte, Port Camargue, Cap d'Agde, Port Leucate, Port Barcares s.a.). Apoi, Provence cu Avignon (Palatul Papilor, podul St. Benezet s.a.), Alpii, cu orasele Grenoble, Chambery, Annecy, Briancon (fiecare cu monumentele istorice si de arta) si statiunile Chamonix, Mont Blanc, Les Contamines, Avoriaz, Bains. Nu putem sa nu pomenim de muntii Pirinei, cu Lourdes, Font Romeu, metropolele Lyon, Bordeaux, Strasbourg, Marseille; vechile orase Reims, Chartres, Amigns.
Franta are o populatie de 58.835.000 de locuitori, iar capitala Paris - 2.123.261 locuitori. Republica Franceza are ca vecini Belgia, Luxemburg, Germania, Elvetia, Italia, Monaco, Spania, Marea Mediterana, Andorra, Oceanul Atlantic si Marea Manecii, avand o suprafata 543.965 kmp. Aceasta tara este impartita in 22 de regiuni si 96 de departamente. Este cea mai mare tara ca suprafata din Europa Occidentala. In Paris cazinoul este pus pe o culme relaxata din centru. De afara se poate vedea doar o cladire monumentala, cu doua turnuri laterale, intre care un ceas bate orele tuturor jucatorilor. Sala propriu-zisa de joc este compusa din mai multe sali. Mese de ruleta, de black-pack. La fiecare masa, stau cate doi-trei jucatori. Cel putin unul dintre ei e femeie. Jucatorii nu sunt ca pe la noi, par mai calmi, mai atinsi de un "jemanfisism", de bon-ton al locului. Crupierii au camasi albe cu papion negru. Locul e impresionant: te ruineaza sau iti da aripi. Alt loc interesant este Moulin-Rouge, unde un loc important printre artisti il ocupa un roman. Daca nu ai vazut Moulin-Rouge, Turnul Eiffel si agricultura, coordonata de fermierii francezi, inseamna ca nu ai vazut Franta, aceasta tara plina de istorie si farmec. Numai uitandu-te la limuzinele francezilor iti poti face o parere clara despre standardul de prosperitate al acestei natiuni. O elita financiara, prospera, bine imbracata, hranita si zambitoare, deci, aparent fericita.
Franta
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=45386Am ajuns la Paris in jurul pranzului. Era o amiaza caniculara, inca vara in toata puterea rosturilor ei. Parisul, orasul luminilor, al turistilor, o capitala plina de muzee si de vestigii istorice, dar in acelasi timp si locul unde se petrec ritualuri stranii, patria magilor, a alchimistilor. Trebuie spus ca de jur-imprejurul Parisului au fost descoperite morminte, care aduc dovada ca si celtii au locuit in aceasta zona, in perioada epocii fierului. Multi istorici afirma ca insula orasului a fost aleasa in mod special de catre preotii druizi, pentru celebrarea ritualurilor lor. Odata cu crestinismul, partizanii credintelor druice s-au refugiat in clandestinitate si si-au perpetuat ritualurile magice secrete, care s-au pastrat pana in zilele noastre. Istoria magica a Parisului s-a continuat in perioada romantismului, iar pana lui Victor Hugo evoca spectre care apareau chiar in centrul orasului si de jur-imprejurul catedralei Notre Dame. Intre 1860-1900, gustul pentru stiintele oculte a luat un mare avant. Vizitatorii care vor indrazni sa urce pe scarile in spirala care duc la etajele catedralei Notre Dame din Paris vor descoperi intr-o curte interioara sculptura unui batran in piatra. Acesta poarta o caciula frigiana, simbol al "adaptatului" (cel care a obtinut piatra filozofala), cu o mana sprijinindu-se de balustrada si cu alta mangaindu-si barba. Tot aici la Paris se pot vizita palatele Versailles, Chantilly, Fontainebleau, Compiegne, Vaux-Le-Vicomte, parcul de distractii Disneyland, unic in Europa, turnul Eiffel etc. Exceptionalele plaiuri franceze se pot continua cu valea Loarei, cu vestitele castele din sec. 15-16 (Chinon, Chenonceau, Blois, Amboise, Chambord, Angers, Azay-Le-Rideau, Saumur, Valencay, Loches, Cheverny, Villandry s.a.). De asemenea, locuri de vis pe litoralul Oceanului Atlantic, cu statiunile Deauville, Trouville, Honfleur si manastirea Mont Michel (sec.10) de pe insulita omonima in Normandie, Les Sables d'Olonne in Vendee, Biarritz si alte statiuni pe Cote d'Argent (in sud-vest), litoralul mediteranean, cu Cote d'Azur (St. Tropez, St. Raphael, Cannes, Grasse, Antibes, Nice, Menton), precum si sectorul cuprins intre gurile Rhonului si granita cu Spania, mult dezvoltat in ultimul sfert de secol (La Grande Motte, Port Camargue, Cap d'Agde, Port Leucate, Port Barcares s.a.). Apoi, Provence cu Avignon (Palatul Papilor, podul St. Benezet s.a.), Alpii, cu orasele Grenoble, Chambery, Annecy, Briancon (fiecare cu monumentele istorice si de arta) si statiunile Chamonix, Mont Blanc, Les Contamines, Avoriaz, Bains. Nu putem sa nu pomenim de muntii Pirinei, cu Lourdes, Font Romeu, metropolele Lyon, Bordeaux, Strasbourg, Marseille; vechile orase Reims, Chartres, Amigns.
Franta are o populatie de 58.835.000 de locuitori, iar capitala Paris - 2.123.261 locuitori. Republica Franceza are ca vecini Belgia, Luxemburg, Germania, Elvetia, Italia, Monaco, Spania, Marea Mediterana, Andorra, Oceanul Atlantic si Marea Manecii, avand o suprafata 543.965 kmp. Aceasta tara este impartita in 22 de regiuni si 96 de departamente. Este cea mai mare tara ca suprafata din Europa Occidentala. In Paris cazinoul este pus pe o culme relaxata din centru. De afara se poate vedea doar o cladire monumentala, cu doua turnuri laterale, intre care un ceas bate orele tuturor jucatorilor. Sala propriu-zisa de joc este compusa din mai multe sali. Mese de ruleta, de black-pack. La fiecare masa, stau cate doi-trei jucatori. Cel putin unul dintre ei e femeie. Jucatorii nu sunt ca pe la noi, par mai calmi, mai atinsi de un "jemanfisism", de bon-ton al locului. Crupierii au camasi albe cu papion negru. Locul e impresionant: te ruineaza sau iti da aripi. Alt loc interesant este Moulin-Rouge, unde un loc important printre artisti il ocupa un roman. Daca nu ai vazut Moulin-Rouge, Turnul Eiffel si agricultura, coordonata de fermierii francezi, inseamna ca nu ai vazut Franta, aceasta tara plina de istorie si farmec. Numai uitandu-te la limuzinele francezilor iti poti face o parere clara despre standardul de prosperitate al acestei natiuni. O elita financiara, prospera, bine imbracata, hranita si zambitoare, deci, aparent fericita.
Notre Dame de Paris
Notre Dame de Paris
http://www.atac-online.ro/30-09-2009/Notre-Dame-de-Paris.html
Prima cărămidă la fundaţia Catedralei Doamnei Noastre a fost pusă în 1163, iar construcţia ei a durat până în 1250. Considerată a fi prima catedrală a goticului timpuriu, construcţia acestui impunător edificiu conţine cinci nave. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei înălţându-se pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, nava principală este împodobită cu statui şi picturi.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă. Faţada vestică este de-a dreptul spectaculoasă. Turnul din partea de sud, practic clopotniţa catedralei, în care se află celebrul clopot Emmanuel, refăcut ultima dată tocmai în 1631, este legată de turnul din partea de nord, prin celebra galerie a Himerelor sau Marea Galerie în care sunt sculptate figuri apocaliptice înfricoşătoare, inspirate din vechi legende creştine. Nivelul inferior include celebra fereastră în roza care are un diametru de 10 metri, având în faţa sa statuia Fecioarei cu Pruncul în braţe.
Multe din elementele sale de vitraliu datează de la construcţia catedralei, din secolul al XIII-lea. Ultimul nivel cel inferior, numit şi Galeria Regilor, prezinta o linie de 28 de statui ale regilor din Iuda şi Israel, refăcute după ce au fost decapitate de revoluţionarii de la 1789. Sculpturile şi vitraliile au o puternică influenţă naturalistă, fapt ce la oferă o expresie aproape umană. În partea de jos exista trei portaluri: în nord Portalul Fecioarei, în centru Portalul Judecăţii Ultime şi în sud Portalul Sfintei Ana, cu scene din viaţa mamei Fecioarei Maria.
Interiorul a fost transformat la mijlocul secolului al XIII-lea şi posedă un maximum de spaţiu şi lumină. Aici se află o orgă care datează din 1730, şi care este cea mai mare din Franţa. Catedrala Notre-Dame din Paris este chintesenţa artei franceze medievale. Este şi motivul pentru care a inspirat multe opere literare sau artistice, precum Cocoşatul de la Notre-Dame a lui Victor Hugo sau comedia muzicală Notre-Dame de Paris a lui Luc Plamadon şi Richard Cocciante. Actualmente, acest simbol al istoriei religioase şi artistice al Franţei este în proprietatea statului francez, dar sub jurisdicţia Bisericii catolice, în ea săvârşindu-se slujbe
religioase.
http://www.atac-online.ro/30-09-2009/Notre-Dame-de-Paris.html
Prima cărămidă la fundaţia Catedralei Doamnei Noastre a fost pusă în 1163, iar construcţia ei a durat până în 1250. Considerată a fi prima catedrală a goticului timpuriu, construcţia acestui impunător edificiu conţine cinci nave. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei înălţându-se pe trei rânduri de coloane. De proporţii impozante, nava principală este împodobită cu statui şi picturi.
Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă. Faţada vestică este de-a dreptul spectaculoasă. Turnul din partea de sud, practic clopotniţa catedralei, în care se află celebrul clopot Emmanuel, refăcut ultima dată tocmai în 1631, este legată de turnul din partea de nord, prin celebra galerie a Himerelor sau Marea Galerie în care sunt sculptate figuri apocaliptice înfricoşătoare, inspirate din vechi legende creştine. Nivelul inferior include celebra fereastră în roza care are un diametru de 10 metri, având în faţa sa statuia Fecioarei cu Pruncul în braţe.
Multe din elementele sale de vitraliu datează de la construcţia catedralei, din secolul al XIII-lea. Ultimul nivel cel inferior, numit şi Galeria Regilor, prezinta o linie de 28 de statui ale regilor din Iuda şi Israel, refăcute după ce au fost decapitate de revoluţionarii de la 1789. Sculpturile şi vitraliile au o puternică influenţă naturalistă, fapt ce la oferă o expresie aproape umană. În partea de jos exista trei portaluri: în nord Portalul Fecioarei, în centru Portalul Judecăţii Ultime şi în sud Portalul Sfintei Ana, cu scene din viaţa mamei Fecioarei Maria.
Interiorul a fost transformat la mijlocul secolului al XIII-lea şi posedă un maximum de spaţiu şi lumină. Aici se află o orgă care datează din 1730, şi care este cea mai mare din Franţa. Catedrala Notre-Dame din Paris este chintesenţa artei franceze medievale. Este şi motivul pentru care a inspirat multe opere literare sau artistice, precum Cocoşatul de la Notre-Dame a lui Victor Hugo sau comedia muzicală Notre-Dame de Paris a lui Luc Plamadon şi Richard Cocciante. Actualmente, acest simbol al istoriei religioase şi artistice al Franţei este în proprietatea statului francez, dar sub jurisdicţia Bisericii catolice, în ea săvârşindu-se slujbe
religioase.
Pagina 5 din 10 • 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10
Pagina 5 din 10
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum