FRANTA

Lyon - orasul gradinilor

Asezat la confluenta Ronului cu Saônul, Lyonul e unul dintre cele mai mari orase din Franta. Intemeiat de romani, a purtat initial numele Lungdunum si a devenit apoi un important centru comercial si economic. Sunt vestite atelierele de tesut, Lyonul fiind in Evul Mediu un oras al matasii dar si delicatesele culinare ce au facut din el capitala gastronomiei frantuzesti.Construit in mare parte in spirit renascentist, etaleaza o multime de palate si catedrale, adevarate bijuterii arhitectonice. Exista multe elemente specifice acestui ora. Pe langa peretii pictati si renumitele „trabules”, pasaje acoperite, aici au luat nastere papusile Guignol, in urma cu doua secole, un teatru-satira ale carui idei s-au raspandit nu doar in intreaga tara ci in intreaga lume.
Lyonul este cunoscut insa mai ales ca un oras verde, un oras in care circa 20000 de arbori se aliniaza de-a lungul strazilor si parcurilor. Peluzele inierbate, multime florilor, parcurile mai mari se intind pe kilometri intregi pornind dinspre Dealul Soldatilor. Locuitorilor le plac spatiile verzi si doresc tot timpul sa le improspateze.
De aceea au lansat programul intitulat „natura in Lyon”, bazat pe imbogatirea orasului cu noi specii de copaci si plante, sau cu unele plante folosite cu secole in urma si uitate poate de locuitori. S-a urmarit de asemenea inlaturarea copacilor bolnavi sau prea batrani si inlocuirea lor cu specii tinere si viguroase.
Proiectul a urmarit infrumusetarea tuturor parcurilor orasului. Printre aceste minuni de verdeata trebuie sa le amintim pe cele care fac mandria locuitorilor. Traseele Petrache, create in 1976, sunt imense gradini suspendate deasupra centrului cu acelasi nume, terase de unde ti se ofera o splendida vedere a orasului.
Gradinile Chartreux, care, dupa cat se pare, au fost create de fratii Bülher, in 1855, arata ca o cascada de flori in terase curgand de pe dealul care margineste Saônul legandu-l de platoul Croix-Rousse. De aici se infatiseaza privirii panorama Saônului. Parcul cunoscut sub numele de „Capul de aur” este numit astfel dupa o legenda care spune ca aici a fost gasita o comoara, o gramada de aur, in care se afla si un urias cap al lui Hristos.
Gradina a fost desenata tot de fratii Bülher si acopera o suprafata de peste 120 de hectare. Este faimoasa mai ales prin cele 60000 de tufe de trandafiri care in fiecare an isi imprastie mireasma si constituie atractia nu doar al turistilor ci si a tuturor celor care intra aici. Aflat in mijlocul orasului, parcul are alei linistite foarte dragi amatorilor de jogging sau de plimbari departe de poluarea marelui oras.
Gradina botanica expune 3500 de specii de plante pe o suprafata de circa noua hectare sau in sera de 5000 mp. Gradina zoologica adaposteste 250 mamifere, 400 pasari si 80 de reptile. Printre aceste parcuri minunate trebuie amintite si cele din jurul bisericilor si muzeelor printre care un loc de frunte il ocupa Gradina Muzeului Saint-Pierre, Muzeul de Arta. Este un coltisor unde locuitorii gasesc calmul, pacea care le poate aminti Paradisul.
Este amenajata in curtile interioare ale unei foste manastiri si este impodobite cu frize si mozaicuri antice dar si cu statui de Carpeau, Rodin si Bourdelle. Nimic artificial si nimic fortat in aceste insule de verdeata care ar trebui sa dea mult de gandit edililor unor orase de la noi, cuprinsi de febra defrisarilor.

St. Paul de Vence, bijuteria Croazetei
Oraşul artiştilor este vizitat anual de peste 2,5 milioane de turişti
Matisse, Soutine, Chagall, Renoir, Signac, Modigliani, Dufy, scriitori ca Gide, Giono, Cocteau, Prévert, sau actori ca Yves Montand, Lino Ventura, Simone Signoret, Romy Schneider, Roger Moore, Tony Curtis au un nume comun: St. Paul de Vence. Un orăşel medieval situat la nord de Nisa şi devenit cea de-a treia destinaţie turistică istorică a Franţei, după Mont Saint-Michel şi Palatul de la Versailles.
„Soarele la Saint Paul este cel mai frumos din tot Provence-ul şi este zona unde cresc cele mai frumoase portocale din toate speciile", îi scria contele de Vauban regelui Ludovic al XIV-lea, în 1701. Cu nedisimulată mândrie, francezii îl elogiază ca fiind „cea mai frumoasă aşezare din lume". Fondat pe ruinele unui fost castru roman („Santo Paulo"), în secolul al XI-lea, Saint Paul de Vence păstrează încă o mulţime de clădiri şi ruine istorice.
În 1418, pentru a sublinia importanţa militară, citadela a fost declarată „Oraş regal", printr-un act semnat de Ludovic al III-lea. După ce a fost demilitarizat, în secolul al 19-lea, mângâiat de soarele Croazetei, Saint Paul a devenit atracţia pictorilor şi scriitorilor francezi. Mica pensiune „Le Robinson" (devenită ulterior „La Colombe d’Or") a devenit de-a lungul timpului celebră datorită rezonanţei numelor celor care au poposit aici. Marc Chagall, Matisse, Renoir, Signac, Gide, Giono, Cocteau, Mancini, Fernandel, Yves Montand, Simone Signoret, Lino Ventura, Roger Moore sau Tony Curtis sunt doar câţiva dintre artiştii, scriitorii ori actorii celebri care au locuit ori s-au perindat prin Saint Paul de Vence.
Istorie la tot pasul

Un oraş în care istoria milenară a Franţei şi-a lăsat amprenta la fiecare colţ de stradă şi care oferă călătorului o întoarcere în timpurile de glorie. Imediat lângă marea poartă a oraşului se află un tun care datează încă de la bătălia câştigată de regele Francois I împotriva lui Carol Quintul, în 1544. Urcând pe Rue Grande – o arteră ce datează din vremea romană –, trecând pe sub Pontis-ul ce leagă două case, ajungeţi la fântâna-emblemă a oraşului, construită în 1612. Capela Penitenţelor – situată între piaţa bisericii şi Rue Cassette, cu o clopotniţă ce datează din secolul al XVII-lea - întregeşte armonia arhitecturală a oraşului. Situată în cel mai înalt punct al oraşului, biserica Colegiului, construită în stil provensal romanic, la începutul secolului al XIV-lea, este dominată de o turlă reconstruită în 1740. În interiorul bisericii se găsesc o serie de piese de artă, în special feronerie, ce datează din 1588. Donjonul, care din secolul al XVIII-lea adăposteşte primăria, simbol al timpurilor revolute, este acum singura porţiune rămasă dintr-un castel care astăzi a dispărut. În vârful donjonului se găseşte un orologiu din 1443.
Oferte
-Atlantic Tour - cazare: Hotel "Le Mas d’Artigny", 439euro/pers/noapte/dbl şi 317euro/noapte/sgl

-Komsi Travel - Sejur pe Coasta de Azur - Charter Nisa 2007 - de la 390 euro + 75 RON / 8 zile de persoană, cu excursii opţionale la Saint Paul de Vence Ponturi

-La Saint Paul de Vence se poate ajunge cu avionul, până la Nisa, apoi cu un taxi (12 km) de la aeroportul din Nisa
-Tariful pentru un taxi pe distanţa Nisa - Saint Paul este de aproximativ 45 de euro
-Cu maşina se poate ajunge pe autostrada A8, urmărind ieşirea către Cagnes-sur-Mer
-Saint Paul de Vence se află la 18 km de Nisa, 26 km de Cannes şi 40 km de Monaco
-Taxa de parcare: 1 euro/oră sau 6 euro pe zi

-Tarifele de cazare sunt destul de scumpe: între 80-90 de euro/noapte/persoană, în bungalouri („Orion"); 175 eur/noapte/dublă cu duş în până la 400-450 euro/apartament/noapte, la care se adaugă taxa de staţiune de 1,2 euro/zi/pers.

De la satul de pescari, la luminile rampei

Mont Saint Michel va fi redat mării

Lyon, imparatia delicateselor
Veritabil labirint de istorie, prima capitala a Frantei este plina de ispite si pentru gurmanzi.



Trenul pufaie si scartaie din toate incheieturile cand urca pe culmea dealului Fourviere, in timp ce vizitatorii nerabdatori isi sucesc capetele in toate partile pentru a surprinde cat mai mult din peisaj. Curiozitatea le va fi insa curand rasplatita. Imediat ce ajung sus, de pe terasa alaturata [...]

După-amiază de week-end la Nôtre-Dame
De pe Pont Saint Michel până la Nôtre Dame sunt doi paşi. Iar locuitorii din Oraşul Luminilor oferă câte un spectacol pentru fiecare metru de asfalt.

Sub umbrele venerabililor "gargouilles", monştri de piatră, cu un rol de altfel extrem de funcţional (ajută la scurgerea apei provenite din precipitaţii de pe cornişele acoperişului), care străjuiesc Catedrala Nôtre-Dame de Paris, o zi de sâmbătă este pe cât de pestriţă, pe atât de obişnuită pentru parizieni. La ceasul amiezii târzii, în scuarul din faţa monumentului emblematic din inima Parisului, mii de oameni se perindă admirând mai întâi crenelurile gotice şi arta desăvârşită a vechilor constructori medievali, după care se răspândesc prin toată zona, fie oprindu-se la o terasă, fie căscând gura admirativi sau curioşi la diversele atracţii "ad-hoc" pe care cetăţenii mai talentaţi ai capitalei franceze le pun în scenă pentru amuzamentul tuturor. Sau pur şi simplu pentru că aşa simt ei, fără ca nimeni să se apuce să râdă prosteşte, arătând cu degetul, cum de multe ori se întâmplă prin alte părţi mai estice ale Europei.

Chiar în faţa catedralei, într-o însorită sâmbătă de aprilie, parizienilor li se aducea aminte că în lume nu toţi oamenii o duc la fel de liniştit precum ei, prin intermediul unui memorial pentru victimele genocidului din Darfur. Oricine dorea putea să-şi înmoaie palmele în vopsea lavabilă şi să-şi lase urmele trecerii – şi ale fraternizării simbolice – pe un cub de carton înalt cât un stat de om, unde deja se aşternuseră multe semne. "N-are sens să faci asta dacă nu crezi", am auzit la doi paşi de mine vocea unui bărbat. Un tânăr asiatic tocmai îşi aşezase palmele pe suprafaţa de carton, fiind pătruns de o tristeţe vizibilă în ochii săi migdalaţi.

EXUBERANŢĂ. La câteva zeci de metri de portalurile impunătoare ale catedralei, o tânără îmbrăcată într-o rochie vişinie, cu faţa pudrată în alb, stilizând masca unei gheişe, încânta privitorii cu un dans extrem de delicat, în care arabescurile braţelor şi subtilele mişcări ale degetelor se întretăiau cu unduirile molatice ale corpului. Cu un surâs misterios, dar în acelaşi timp cald, străina care dansa pentru delectarea privitorilor fugitivi era ruptă dintr-o poveste a unui alt continent, a unui alt timp, la umbra turnurilor de la Nôtre Dame.

Câţiva paşi mai încolo, atleticii alergători pe role reuşiseră de departe să atragă cei mai mulţi privitori. Mulţimea care se strânsese pe Pont au Double, care leagă l’Ile de la Cité de malul stâng al Senei, aplauda frenetic, fluiera sau pur şi simplu exclama uimită la fiecare nouă acrobaţie a tinerilor magrebini care păreau că se născuseră cu o şină cu roţi pe tălpi. Între două tăieri în spate "ale asfaltului", două piruete sau o serie de slalomuri complicate, câte unul dintre ei se plimba cu un zâmbet afabil prin faţa privitorilor şi cu o pălărie în care asistenţa arunca încântată mărunţiş. "Ei se bucură de fiecare centimă pe care le-o dai. Îşi fac bani de buzunar", mi-a spus un prieten, în vreme ce ne scotoceam amândoi febril prin buzunare, pentru a-i recompensa pe cei care ne ţintuiseră cu ochii la spectacolul improvizat pe pod. La câteva străzi, înspre cochetele intrări în metroul parizian proiectate la începutul secolului trecut de arhitectul Hector Guimard, un scamator bătrân şi plin de umor delecta curioşii, înghiţind lame de ras şi ţigări aprinse, sfătuindu-le pe câteva tinere din audienţă care erau în pragul leşinului să nu încerce aşa ceva acasă

Biserica Notre Dame, avariată de furtună O furtună puternică a dărâmat una dintre turlele de la Universitatea Bisericii Notre Dame şi a lăsat mai mult de 16.000 de persoane fără curent electric.

Cannes, paradis din intamplareCannes este sinonim cu Festivalul filmului, cu divele care pozeaza pe plaja privite de cohortele de fani, dar nu ar fi ajuns de notorietate daca vacanta de iarna a unui celebru lord nu ar fi fost deturnata din cauza unei epidemii de holera in prima jumatate a secolului al XIX-lea.
In 1834, Lordul Harry Brougham and Vaux, fost ministru al Reginei Angliei, era in drum spre Italia impreuna cu fiica sa Eleonora pentru a petrece iarna, asa cum era moda. Trecerea frontierei intre Provence si Riviera italiana le-a fost refuzata. O epidemie deholera devasta regiunea si fusese instalat un cordon sanitar sever. Nemultumit, lordul Brougham a schimbat directia si s-a oprit la singurul han din Cannes, localitate cu 3000-4000 de locuitori, in principal pescari. Locul unde se schimbau caii Postei, numit si Hanul lui Pinchinat, avea sa marcheze destinul lordului si al localitatii. Legenda locala asigura ca tocana servita de hangiu a fost cea care l-a determinat pe aristocratul englez sa-si desfaca valizele.
In august 1835 a fost pusa prima piatra la temelia somptuoasei Villa Eleonora, printre pini si livezi, pe ruta Frejus. Se
nastea "cartierul englez" si fostul ministru al reginei, Brougham, a atras apoi nobilimea. El este inventatorul Cannesului modern, asigura adjunctul primarului celebrei statiuni.
Daca englezii au venit in numar mare, rusii nu au facut-o decat datorita unei istorii la fel de ciudate ca epidemia de holera. Consulul Frantei la Moscova, Eugene Tripet, si sotia, bogata Alexandra Feodorovna Skipitin, in cursul unei calatorii din 1848 spre Italia, au trebuit sa faca o oprire fortata la Cannes. Curand, toata curtea tarului se afla sub razele soarelui Mediteranei. Forfota capetelor incoronate a atras numerosi scriitori si artisti.

Circuitul „Codul lui Da Vinci“, disponibil si pentru romani

Adam si Eva vor fi resuscitatiMostenitor al Muzeului etnografic din Trocadero, fondat in 1878, Muzeul Omului a fost creat cu ocazia Expozitiei universale din 1937. S-a constituit din Cabinetele de curiozitati si din Cabinetul regal (care isi are originea in secolul al XVI-lea) la care s-au adaugat fondurile de antropologie si preistorie ale muzeului. Un muzeu consacrat stiintelor vietii si stiintelor omului.Se afla in palatul Chaillot, construit pe colina Trocadero din Paris dar nu are o reputatie extraordinara si asta datorita, in primul rand, modestelor exponate. Preistoria si antropologia sunt vag si desuet ilustrate. Muzeul n-a fost insa ocolit de public. In anul 2000, 100.000 de persoane l-au vizitat, numarul lor crescand in 2005 la 160.000 de persoane. Si asta datorita expozitiilor organizate. Din 1937, cand a fost constituit, muzeul nu a fost supus unor veritabile renovari.
O initiativa a autoritatilor culturale franceze, schitata in 2003, reluata si imbunatatita, va articula un ambitios program legat de reprezentarea civilizatiilor si a culturilor in cadrul a doua muzee: Quai-Branly care va focaliza aspectele artistice ale creatiei omului si Muzeul Omului, renovat, care va fi consacrat antropologiei si preistoriei culturilor. Vor fi organizate departamente de cercetare a istoriei naturale si culturale a speciei umane, a stiintelor vietii si societatii. Printre altele, sala de cinema va fi transformata in auditorium. Care sunt insa perspectivele reale ale noului Muzeu al Omului?
In primul rand uriasa comoara aflata in rezervele muzeului in dulapuri, sertare, cutii, conservata in conditii neprielnice, ce se compune din 30.000 de obiecte antropologice si 300.000 de obiecte preistorice, multe dintre ele unice, care au fost ascunse publicului. Obiecte ce necesita o minutioasa munca de curatare si restaurare pentru a fi redate nu doar publicului ci si cercetatorilor internationali. In cadrul muzeului va functiona un nou laborator de genetica care permite studiul oamenilor preistorici sau contemporani prin prisma ADN-ului. Specialistii vor incerca sa raspunda la intrebari de genul: Care sunt raporturile oamenilor cu maimutele? Care e diferenta dintre rase si specii? Exista, mai multe specii contemporane?
Planul viitorului muzeu vizeaza si realizarea de spatii echilibrate intre cercetare, invatamant si de noi spatii destinate expozitiilor. De retinut faptul ca in Franta exista magnifice muzee regionale de preistorie, un formidabil muzeu national in Eyzies, Dordogne, care reflecta global originile omului. Muzeul Omului din Paris e insinifiant in raport cu acestea. Pana in 2012, importanta sa va fi insa cu totul alta.

Chelner, nu-mi trezi clientii!Lenin, Picasso, Hemingway, Marcel Duchamp, Leon Trotsky, Modigliani, Brancusi, Dalí... Este posibila o asemenea alaturare aiurisanta de destine? Ei bine, acelasi generos si petrit Paris a oferit artei si culturii un al doilea areal al boemiei fara de limite. Acesta a fost Montparnasse, fratele geaman al colinei Montmartre. „Muntele Muzelor” (caci Parnassus a fost locul unde vietuiau muzele vechilor greci), situat în arondismentul XIV, si-a conturat perimetrul pe la mijlocul secolului XIX, cand tavernele saracacioase si vesele, bordelurile si localurile cu pretentii, numite cu un zambet sagalnic „cabaret”, începusera sa atraga pictori, filosofi ai absintului, graficieni de french can-can, dansatoare cu juponul îmbibat în sampanie si gura-casca asteptand o ciorbita înasprita cu mustar de Dijon...Daca Montmartre si-a stins treptat felinarele-stup-de-molii prin 1910, Montparnasse preia atunci stafeta si se lumineaza pentru anii gloriosi ai „varstei de aur”, care va dura pana dupa primul razboi mondial. Dar, spre deosebire de Muntele Martirilor din arondismentul XVIII, aici va înflori un urias magnet cosmopolit al intelectualilor din toata lumea, atrasi atat de boemia si geniul artistic ale petrecaretilor, cat si de preturile pipernicite ale licorilor si carnatilor doldora de slanina.
Asa se face ca aici au ajuns si refugiati politici ai vremii, precum Lenin si Trotsky, ganditori cu guler alb si patat de bere – precum Jean-Paul Sartre si a sa Simone de Beauvoir –, scriitori necunoscuti (pe atunci) – cum ar fi Guillaume Apollinaire, James Joyce, André Breton si Hemingway. Atat de mare era faima Montparnasse-ului, încat artisti si oameni de litere din cele doua Americi calatoreau spre acest centru al tuturor libertatilor si al avangardei care punea la colt romantismul si clasicismul.
Toti erau primiti cu ospitalitatea artistului gata sa împarta cu oricine saracia, o bucata de paine muiata-n sare si chiar sobolanii tantosi gazduiti de locuintele cu chirie la sfantu-asteapta. „Mizeria pacatului”, cum spunea Marc Chagall, atragea si fete mai curate, precum Peggy Guggenheim, a carei familie urma sa înfiinteze celebrul muzeu new-yorkez al artei moderne.

Un exemplu elocvent pentru spiritul Montparnasse este dat de sosirea în „rezervatie” a unei tinere englezoaice, viitoare scriitoare de succes. Se numea Nina Hamnett (1890-1956), sosise cu o boccea leganata pe umar si primul care i-a zambit – în taverna „La Rotond” – a fost (cine altul?) Modigliani. S-a ridicat de la masa si s-a recomandat: „Amedeo Modigliani, pictor si evreu!” S-au împrietenit la toarta, iar juna din Albion a primit în dar, chiar în acea noapte tandra, niscaiva bluze si pantaloni de la artist.
Facuse fericita o frumoasa nebuna din tara lui Shakespeare, care va dansa goala prin taverna si va spune tuturor, fara nicio jena creatoare, ca face amor si cu barbati, si cu femei... Asa a devenit Nina Hamnett regina Montparnasse-ului. Si, înainte de a înota prin talazurile alcoolismului, ea a reusit sa publice un best-seller care a facut furori la Londra – „The Laughing Torso” (1932, în traducere libera „Cadavrul care rade).
Din pacate, dupa o viata stralucitoare si agitat-etilica, moartea reginei a pecetluit, în parte, si disparitia boemei din Montparnasse, punand o eticheta macabra asupra acestui tinut al tuturor posibilitatilor artei: beata crita, Nina a cazut de la fereastra si s-a frant într-un gard. A fost gestul care a reamintit tuturor ca boemia artistilor din acest cartier a nascut o replica celebra a proprietarului tavernei „La Ruche” (Stupul): „Chelner, nu-mi trezi clientii, ca mi-au platit si somnul cu capul pe masa! Iar plata se vedea pe pereti: picturi, schite si poeme cu care astazi ti-ai putea cumpara greutatea ta în aur.

Strasbourg, lecţia de istorie a Alsaciei

• Parisul are cea mai mare uzină de apă din EuropaRecent, primarul Parisului, Bertrand Delanoe, a inaugurat o nouă uzină de apă, situată la Saint-Cloud, pentru a alimenta capitala franceză. Furnizând 100.000 de metri cubi pe zi de apă purificată – ceea ce înseamnă că asigură alimentarea cu apă a 300.000 de parizieni, sau 15% din consumul metropolei – această unitate este una dintre cele mai mari uzine de tratare a apei subterane din lume şi cea mai mare din Europa. Cu un cost total de 38 milioane de euro, proiectul este finanţat în proporţie de 60% de Agence de l’eau Seine Normandie şi de 40% de către Eau de Paris. Primarul parizian, care a mărturisit că bea „patru litri de apă pe zi", afirmă că „apa la cel mai bun preţ" este preocuparea sa principală. La Paris, 200 milioane de tone de apă potabilă ajung în fiecare an la robinetele consumatorilor. Construită pe baza normelor de Înaltă Calitate a Mediului, uzina, cu o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, este perfect integrată în peisaj, la doi paşi de hipodromul Saint-Cloud. Ziduri şi acoperişuri „vegetalizate", arbuşti, utilizare de materiale care, pe cât posibil, nu afectează mediul, totul a fost conceput pentru ca uzina să funcţioneze 24 de ore din 24, într-un „loc ecologic responsabil". Pentru eliminarea pesticidelor şi a solvenţilor cloraţi, apa este colectată mai întâi într-un bazin în care se injectează carbon activ.
Apoi are loc o ultrafiltrare cu ajutorul unor membrane pentru eliminarea bacteriilor, a paraziţilor şi a materiilor în suspensie. Dezinfecţia finală se face prin injecţie cu clor. „Vor fi efectuate controale în continuu şi randamentul hidraulic este de 99,9%", subliniază Micehl Joyeux, director al Calităţii Apei din Paris. O nouă unitate de purificare a apei de acelaşi tip, care va trata apa din sudul Parisului, va fi dată în folosinţă în 2009.

Muzeul Orsay, o poveste continuă Muzeul Orsay din Paris a fost înfiinţat în urmă cu trei decenii, într-o veche gară care a fost transformată într-un muzeu impozant pentru lucrări impresioniste. Acum se pregăteşte o nouă schimbare: restaurarea vechii arhitecturi a gării.

Muzeul Orsay este unul dintre cele mai populare obiective turistice pariziene şi găzduieşte opere de artă din secolele XIX şi XX, aparţinând unor artişti precum Degas, Gaugain sau Monet.

"Originalitatea muzeului Orsay constă în diferenţierea puternică de toate celelalte încă de la instalarea în vechea gară construită în 1900 şi a cărei arhitectură este absolut spactaculoasă", spune Serge Lemoine, directorul muzeu.

Momentan, muzeul de pe malul Senei este înconjurat de schele iar experţii il vopsesc, îi refac structurile metalice şi scot petele lăsate de poluare pe sculpturile din piatră. Doar lucrările la faţadă sunt estimate la peste 12 milioane de euro.

Alături de curăţarea faţadei, cercetătorii au încercat să descopere fundaţia clădirii. La inaugurarea muzeului, în 1986, arhitecţii au vopsit decoraţiunile metalice ale clădirii în verde-albastru, dând muzeului o înfăţişare neobişnuită – o mixtură de piatră şi ornamente delicate din fier forjat.

Cercetări recente au arătat că iniţial ornamentele metalice erau vopsite în bej, când staţia a fost dată în folosinţă în 1900. Acum va reveni la culorile originale. Înainte de vopsire, structurile metalice vor fi şi ele reabilitate. Virginia Fienga este unul dintre arhitecţii care lucrează la acest proiect.

"Prima operă de artă expusă la Orsay este însăşi clădirea. Vom avea în continuare gara, dar arhitectura îşi va recăpăta elementele originale, culorile originale şi accentele metalice care nu vor mai fi albastre", spune Virginia Fienga, arhitect.

Fosta gară transformată în muzeu a fost proiectată de arhitectul Victor Laloux. În timpul celui de-al doilea război mondial aici a funcţionat un centru de corespondenţă. Locul a devenit apoi teatru şi casă de licitaţii. Acum adăposteşte impresionante opere ale pictorilor, sculptorilor şi fotografilor francezi. Muzeul rămâne deschis pe întreaga perioadă a lucrărilor de renovare, care urmează să se încheie în luna iunie.

“Orasul Luminilor” in 18 ipostaze...

Franta - tara preferata a nemtilor

Vedete in vacanta pe Riviera Franceza

Moda a la Paris

Peisaje de basm

Livia Dila, calatorie romantica la Paris Prezentatoarea emisiunii "6! Vine presa", Livia Dila, a petrecut o noapte de Revelion inedita, la Paris, alaturi de sotul ei, Cristi.

Parisul, aşa cum îl iubim

J’ai deux amours, mon pays et Paris": fredonat cu multe decenii în urmă de „perla neagră", Josephine Baker, actriţa americană adoptată cu generozitate de „oraşul-lumină", căruia avea să-i devină unul dintre simboluri, acest refren rămâne mereu valabil pentru toţi cei care au „flanat" pe Champs Elysées, în Montmartre, în Cartierul Latin sau în Place Pigalle. O dovadă o constituie şi filmul mozaic „Paris, je t’aime", alcătuit din 18 vignete, semnate de cineaşti dintre cei mai prestigioşi din întreaga lume, ca tot atâtea pagini ale unei emoţionante scrisori colective de dragoste faţă de oraşul unde le-a rămas inima tuturor celor care i-au străbătut marile bulevarde sau străduţele întortocheate, care i-au vizitat muzeele, i-au frecventat cafenelele şi bistrourile ori au poposit pe o bancă în grădinile sale. 18 viziuni individuale ale Parisului, axate pe una şi aceeaşi temă a dragostei şi filtrate prin sensibilitatea unor regizori ca Alfonso Cuaron, fraţii Joel şi Ethan Coen, Gus Van Sant, Alexander Payne, Gurinder Chadha, care, ca şi ceilalţi (cu doar câteva excepţii), sunt şi semnatarii scenariilor. Fiecare dintre ei şi-a ales un anume loc sau cartier parizian din cele mai reprezentative, majoritatea celor 18 filmuleţe fiind vorbite în franceză, trei în engleză şi câteva într-un amestec din cele două limbi. Din mulţimea interpreţilor recunoaştem figuri familiare ca Fanny Ardant, Juliette Binoche, Natalie Portman, Gena Rowlands, Nick Nolte, Bob Hoskins, Steve Buscemi. Nu este deloc o treabă uşoară să comprimi un „love story" în răstimpul câtorva minute.
Tonalitatea diferă de la comedie la dramă, de la realism la fantezie, fiecare episod luminând dintr-un alt unghi imaginea caleidoscopică a oraşului iubit. Parisul unde, în căutarea unui loc de parcare, un tânăr obsedat de ideea că nu-şi poate găsi o iubită se pomeneşte cu o fată care leşină în dreptul portierei. Parisul unde o asistentă sanitară se îndrăgosteşte de un pacient înjunghiat, unde fantoma lui Oscar Wilde va provoca în cimitirul Père Lachaise reapropierea unor îndrăgostiţi care se certaseră sau unde un soţ pe punctul de a-şi părăsi soţia se va întoarce la ea când află că aceasta suferă de leucemie. Parisul cu locuitorii şi vizitatorii săi, cu bucuriile şi tristeţile sale, Parisul pe care-l iubim cu toţii.

Recorduri mondiale în turism
l Cea mai vizitată ţară din lume este Franţa
Organizaţia Mondială a Turismului şi-a prezentat bilanţul pentru anul 2006, concluzia fiind că a fost stabilit un nou record mondial în ceea ce priveşte numărul de turişti - acesta a ajuns la 842 de milioane, o creştere cu 4,5% faţă de anul 2005. Pentru anul 2007, organizaţia preconizează o creştere de 4%, acelaşi procent urmând să fie menţinut până în anul 2020.
Franţa a fost cea mai vizitată ţară din lume, în anul 2006, numărul turiştilor care au ales această destinaţie ajungând la 78 de milioane de turişti, un alt record în domeniu, ceea ce a dus la o creştere a cifrei de afaceri cu 2,7% faţă de anul 2005, când ocupa tot primul loc în topul destinaţiilor de vacanţă ale planetei. Majoritatea turiştilor veniţi în Franţa au fost, în 2006, europeni, 75%, dominând germanii, englezii, olandezii, elveţienii şi locuitorii din Europa de Est. Cu toate acestea, Franţa se află pe locul al treilea în ceea ce priveşte încasările din turism, cu 35 de miliarde de euro, după Statele Unite ale Americii şi Spania.
Cea de-a doua ţară în clasamentul destinaţiilor turistice din 2006 a fost Spania, cu 58,45 de milioane de vizitatori, aici înregistrându-se o creştere cu 6,6% faţă de anul 2005.
În ciuda cifrelor obţinute în anul precedent, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Francesco Frangialli, a precizat că poziţiile Franţei şi Spaniei sunt ameninţate de China. „Este o ţară cu un potenţial turistic enorm şi aceasta ar putea depăşi Spania, de acum până în anul 2010 şi Franţa până în 2020”. Singurul handicap al Chinei l-a reprezentat moneda naţională, considerată slabă, dar care s-a apreciat în 2006, ceea ce a dus la o creştere a numărului turiştilor la 49,6 milioane de vizitatori. Jocurile Olipmice de la Beijing din 2008 vor duce la o nouă performanţă în turism a ţării, preconizându-se ca până în 2020 numărul turiştilor să ajungă la 100 de milioane de persoane, faţă de nici 20 de milioane la începutul actualului secol.
http://www.agenda.ro/2007/07-07/turism.html

Paris - lectia de urbanism

Editorul-sef al Departamentului sport, Emanuel Terzian, a petrecut o vacanta inedita la Paris, alaturi de prietena lui, Dana.