FRANTA

Marsilia, mozaicul din Hexagon

Cel mai mare port al Frantei este plin de contraste: muzee si TGV, forturi medievale si iahturi luxoase, catedrale si lupte de strada

Mont-Blanc continuă să crească

http://www.curentul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=526&Itemid=46
În doi ani, "Acoperişul Europei" a câştigat 2,15 metri în înălţime şi aproape 10.000 de metri cubi în volum, anunţă cotidianul Le Figaro. 4810,90 metri! Niciodată Mont-Blanc nu a fost atât de înalt. O constatare la care au ajuns, după îndelungi şi minuţioase cercetări şi calcule", experţii din mai multe ţări. "Cauza este zăpada care s-a adunat la vârful muntelui în cursul ultimilor doi ani", a explicat unul din specialişti, participanţi direct la ultimele măsurători care au avut loc între 15 şi 16 septembrie. În ce priveşte volumul gheţii până la altitudinea de 4800 de metrii, indicator calculat pentru prima dată în 2003, când s-a ajuns la cifra de 14.600 metri cubi, el s-a dublat în prezent, până la 24.100 metri cubi.

Eze, Coasta de Azur aromată

Cannes, locul unde şi-au lăsat amprenta starurile cinematografiei

http://www.agenda.ro/2007/34-07/turism.html

l Pe urmele omului cu masca de fier
Este asociat în mod invariabil cu cinematografia, cu jocurile de noroc, dar mai ales cu luxul. Cannes este situat la sud-vest de Nisa, cam la 25 de kilometri distanţă pe Coasta de Azur. Principala atracţie a staţiunii este promenada La Croisette care se întinde pe 12 kilometri de-a lungul coastei. Pe faleză sunt înşiruite numeroase restaurante, cafenele, terase, dar şi magazine ale renumitelor firme din industria frumuseţii şi a modei.
Majoritatea marilor case de modă au cel puţin un magazin deschis şi în Cannes. Toţi marii designeri sunt prezenţi aici. La sfârşitul promenadei se află Palatul Festivalurilor şi Congreselor, o clădire solidă din beton unde au loc ceremoniile de deschidere şi închidere a Festivalului de Film, precum şi numeroase premiere, manifestări artistice şi congrese. În imediata vecinătate se află Aleea Starurilor. Aici şi-au lăsat amprentele staruri ale cinematografiei mondiale.
Dacă vă plac zonele mai liniştite, nu ocoliţi vechiul port şi dealul Suquet unde veţi putea admira partea istorică a oraşului, colindând prin labirintul de străduţe întortocheate, pasaje şi scuaruri.
Există în Cannes şi câteva exemple deosebite de arhitectură religioasă: Nôtre-Dame de Bon Voyage, Nôtre-Dame de l’Espérance şi Biserica Ortodoxă Rusă St-Michel. Cea mai frumoasă panoramă a staţiunii şi împrejurimilor sale poate fi admirată din vârful dealului Suquet. Nu trebuie să rataţi castelul construit în secolul al XII-lea, care adăposteşte Muzeul Castre unde sunt expuse antichităţi din zona Mediteranei şi a Orientului Mijlociu, precum şi o colecţie deosebită de instrumente muzicale. Pentru a putea admira centrul oraşului, este recomandată o plimbare pe Rue d’Antibes, care străbate Cannes-ul dintr-un capăt la altul. În sudul staţiunii, cam la 15 minute de mers cu barca, se află insulele Sainte-Marguerite şi Saint-Honorat.
Pe Sainte-Marguerite poţi vizita şi Fortul, unde a fost închis timp de 11 ani omul cu masca de fier, devenit celebru graţie scriitorului Alexandre Dumas. Bucătăria locală este o combinaţie din reţete italieneşti şi provensale. Specialităţile poartă nume precum „pissaladiere”, „socca” şi „stockfissa”. Nisa are unele dintre cele mai bune restaurante cu fructe de mare de pe Riviera. Dar pentru că vă aflaţi pe Coasta de Azur, totul aici are un preţ pe măsură.

Mont Blanc, explorat pe credit
Şi-a dorit dintotdeauna să exploreze Mont Blanc. De când era mică visa să străbată cel mai mare vârf din Europa. Întotdeauna a crezut că va rămâne un simplu vis. De cele mai multe ori când se hotăra, îşi amintea că are de plătit chiria, întreţinerea şi altele. Exploratul devenea un vis îndepărtat. Într-o dimineaţă însă, s-a trezit că are 30 de primăveri. S-a decis brusc, şi-a sunat gaşca de prieteni, au pus la cale un plan de bătaie şi, în două săptămâni, erau la poalele Mont Blanc-ului. A fost de acord să ne vorbească, dar ne-a rugat să nu îi publicăm numele. Nu de alta, dar pentru a reuşi să cucerească muntele, a fost nevoită să se extragă cu forţa din cotidian. De aceea, îi vom spune Ioana.

Când m-am reîntâlnit cu ea, după câţiva ani în care nu o mai văzusem, tocmai ajunsese în Româ nia. A fost pe Mont Blanc. Ştiam că e demult înscrisă într-un club de ghizi turistici şi, de asemenea, ştiam că îşi doreş te să cucerească Mont Blanc-ul. Acum, i se vedea aventura în ochi. Şi satisfacţia unui vis împlinit. Ne-am aşezat la o masă liberă, pe o terasă, şi, sub căldura celor 50 de grade în care se cocea Capitala, a început să-mi povestească. Cum s-a decis să plece, cum şi-a dorit să învingă uriaşul şi, mai ales, cum l-a cucerit.

Mi-am „rupt“ piciorul şi-am plecat
Uşor bronzată şi cu părul pe spate, acum îmbrăcată într-o rochiţă lungă de vară şi cu sandale în picioare, nu aducea deloc a exploratoare de munţi. S-a uitat la mine ca la un vechi prieten, şi-a frânt mâinile a amintire, apoi, zâmbind şugubăţ, a început să-mi povestească. „Tu ştii că eu voiam demult să merg. Da’ n-am avut niciodată bani. M-am trezit într-o dimineaţă, când am împlinit 30 de ani, şi n-am mai rezistat. Mi-a venit brusc să plec. Aşa că, fără să am habar cum o să fac ca să ajung acolo, am pus mâna pe telefon, i-am sunat pe ăştia şi i-am strâns pe toţi la mine“. Mi-a prevăzut întrebările fireşti ale unui om mult prea prins de cotidian: şi de unde ai avut bani, şi ce ai făcut cu serviciul, aşa că mi-a luat-o înainte. „Bă’, m-am dus în dimineaţa aia la bancă, aveam eu o prietenă acolo, şi mi-am luat credit. Nu-ţi mai zic cât, că o să spui că nu sunt sănătoasă,“ mi-a spus în timp ce râdea cu poftă şi-şi îndepărta părul neascultă- tor. „Aşa, după ce-am rezolvat treaba asta cu banii, am mai avut o singură problemă: serviciul. Oricum, îţi dai seama că nu mă mai puteam opri, nu de alta, da’ tocmai îmi luasem un credit care mă va usca de bani în următorul an, aşa că era limpede că trebuia să zic şi eu ceva la muncă. Să mă lase să plec“. Nu a găsit foarte multă înţelegere, aşa că, enervată de un posibil eşec, a sunat într-o zi, le-a explicat superiorilor că i s-a întâmplat o „nenorocire“. Şi-a rupt piciorul. Am vrut din nou să o întreb dacă nu i-a cerut nimeni vreo adeverinţă medicală, ceva care să-i probeze spusele, dar m-a întrerupt cu un gest al mâinii. „Am rezolvat-o şi pe asta, nu mai insista. Ştii doar că mă descurc în orice situaţie“. După care a pufnit în râs. Râdea cu multă poftă, ca un om care a reuşit să se desprindă de tot ceea ce înseamnă cotidian. Simţea doar viaţa, fără rutină.

Traseul l-am stabilit la mine
Itinerariul pe care urmau să îl aibă pe munte, precum şi drumul până acolo, au fost stabilite de gaşcă în apartamentul ei. Gaşca, formată din şapte bărbaţi şi ea. Cu banii de la bancă au închiriat o maşină cu opt locuri. Am umplut-o cu conserve şi corturi şi au pornit la drum. Plecarea a fost într-o zi de luni, foarte de dimineaţă. Prima oprire: Budapesta. Au condus continuu până în capitala ţării vecine. 16 ore de mers. Nu şi-au luat suficient timp pentru a vedea multe lucruri. Au rulat pe autostrăzi cu 160-170 de kilometri la oră. Nu simţeau decât vântul care huruia pe lângă ei. A urmat Italia, care seamănă cu România noastră. „E murdară şi prea puţin strălucitoare!“. Apoi a venit Croaţia. Au vizitat oraşul Pula, de unde au cumpărat şi câteva suveniruri. Nu au zăbovit însă prea mult. Aveau o misiune mai importantă. „Bă, sincer, nici nu voiam noi foarte tare să ne oprim, că trebuia să ajungem. Am fi zburat, dacă am fi putut. Pe bune, tu-ţi dai seama de cât timp ne pregăteam? Mamă, mamă, de abia aşteptam să fim acolo. Să inspirăm aerul ăla. Aşa că am gonit ca nebunii“. Îşi aranjează din nou părul şi râde şugubăţ a aducere aminte. ÎI stă tare bine. E puţin bronzată, are un corp foarte bine structurat. Cel mai binei stă însă cu fericirea pe faţă. Între ea şi omul din spatele ei, de la o altă masă, care stă şi se holbează la noi, diferenţa e de fericire. Individul are ochii trişti. Chiar dacă este bine îmbrăcat şi nu pare să aibă mari probleme. Are ochii goi şi trişti. Ai ei zâmbesc.

„În Austria şi Elveţia m-a mirat doar curăţenia. Impecabil arată ţările astea“
S-au oprit la un moment dat în Ungaria, au mâncat „la botul calului“, pe maşină, şi au plecat mai departe. „Ungaria e foarte aproape de noi. Ca civilizaţie. N-am găsit nimic care să mă lase fără suflare. În schimb, când am ajuns în Austria şi în Elveţia, frate, n-ai să vezi la noi niciodată ce e acolo. E o curăţenie, de nu-ţi vine să crezi. Staţiunile, de exemplu, sunt exact aşa cum le vezi în reviste. Am avut senzaţia că noi de abia acum am ieşit din comunism, din epoca de piatră, faţă de ei. În Elveţia, la fel. O curăţenie de nedescris. Casele sunt ca cele din poveste, din lemn, cu geamuri şi obloane“. Ma văzut zâmbind neîncrezător, aşa că a continuat: „Mă, ştii la ce ne gândeam toţi când am văzut ce-i prin Austria şi Elveţia? Cum pot oamenii ăştia să ţină aşa curat, iar la noi sunt numai gunoaie, frate? Că nu înţeleg“. A trecut repede peste dilemă. A zâmbit a amar şi a părere de rău, apoi a continuat.

„Muntele m-a doborât, dar mă voi întoarce. Şi atunci, ne vom măsura din nou forţele“
Au ajuns după câteva zile în Franţa. Acolo era obiectivul. Oboseala de pe drum nu a mai contat. Important era că au ajuns acolo. Îi aştepta 4.808 de metri de urcat. De cucerit. „Când am văzut pentru prima dată muntele în faţa mea, m-am închinat. Nu mi-a venit să cred. Nu m-am gândit niciun moment la pericole sau la alte probleme. Fierbeam. Nu voiam decât să mă echipez de munte şi să urc pe voinic. Să îl bat cu piciorul“. Râde cu poftă în timp ce îmi povesteşte. „Când am văzut zăpada şi-am simţit aerul rece, am zis că mi-a întins Dumnezeu mâna. Şi că nu trebuie decât să ajung acolo, să îl prind de mână şi din clipa aia pot să fac tot ce vreau“. Până la 2.000 de metri am urcat şi cu trenul, şi cu telecabina. „Nu pot să îţi descriu în cuvinte imaginile pe care le-am văzut. Ne erau atât de grei bocancii, şi toate cele pe care le aveam după noi, de exemplu, rucsacul pe care l-am dus eu în spate avea cel puţin 30 de kilograme“. De la cota 2.000 de metri ai de ales cu ce vrei să îţi continui drumul. „Cu 10 euro te sui cu telecabina până la Bellevue, de unde iei trenul, care, pentru 9 euro, sau 12, dacă vrei dus-întors, te cocoaţă până la terminusul Nid d’Aigle, la 2.372 de metri“. Până aici, după cum ne-a povestit Ioana, lucrurile sunt simple. Nu de alta, dar încă eşti înconjurat de „tehnologie“. Ai tren sau telecabină la dispoziţie. De aici însă încep lucrurile mai „serioase“. De la 2.372 de metri te aşteaptă vreo trei ore de urcat, pe o potecă bine bătătorită deja de alte picioare formate şi de late minţi curioase. Dacă reuşeşti să mergi cele trei ore, ajungi la refugiul Tite Rousse. La o altitudine de 3.167 de metri. De aici, devine o chestiune de voinţă dacă mai poţi sau nu să urci. Eşti legat de un cablu şi urci continuu pe o coamă. Uşor, uşor, pe măsură ce înaintezi, începi să simţi lipsa aerului. Aici apar şi primii învinş i ai uriaşului. „Primul lucru pe care-l simţeai era că te sufoci. Bătea vântul îngrozitor şi tu nu aveai cum să respiri. Au fost unii care au renunţat aici şi au zis că au rău de înălţime. Eu m-am liniştit continuu, spunându-mi că ajungem imediat la o altă cabană. Imediatul ăsta a durat câteva ore. Nu mi-a fost rău, că mă simţeam prea sus ca să mai dau înapoi. Eram prea aproape de visul meu ca să zic acuma că nu mai pot şi că vreau acasă“. Au ajuns într-un final la cabană, dar au omis un lucru: să facă rezervări. „Aia a fost o fază foarte tare. Îţi dai seama că, după ce am mers atâ- tea ore, am fi dormit pe oriunde. Numai afară să nu stăm“. Aşa că cei de la cabană le-au oferit un „pat“. „Ne-au lăsat să dormim în sala de mese. Îţi dai seama că nu am dormit deloc. Nu de alta, da’ am stat mulţi oameni acolo, cred că eram vreo 60 de oameni, din toate păr- ţile lumii, şi-am vorbit. Fiecare despre ce avea în minte“. Ceilalţi şapte din gaşca ei s-au trezit de dimineaţă, la ora 4.00, pentru a-şi continua traseul. Ea însă a renunţat! Mont Blanc-ul a doborât-o! „N-am mai putut să merg. Oricum, de abia mă mai puteam mişca. Ţine cont că aveam şi piciorul rupt...“, îmi spune, fă- cându-mi ştrengăreşte cu ochiul. Faţa i se congestionează apoi şi devine brusc serioasă: „Când am plecat de acolo, m-am uitat la munte cu ciudă şi cu jind. I-am jurat în gând că o să mă întorc. Şi atunci o să ne măsurăm forţele din nou!“.

Muzica romaneasca in Montmartre
http://www.formula-as.ro/reviste_775__188__muzica-romaneasca-in-montmartre.html

Lăcaşele de cult ale luxului parizian (I)
http://www.azi.ro/turism.htm


Pe vremea când dunele din Dubai mai aveau mult de aşteptat pentru a se tasa sub greutatea zgârie-norilor iar apele Golfului Persic suspinau că în ele nu se oglindea nici măcar proiectul lui Burj Al Arab, la Paris, erau deja deschise cele mai luxoase hoteluri din lume care şi-au păstrat, până astăzi, statutul de palace.
Pentru un astfel de hotel, cele cinci stele care defineau, până de curând, maximul în ceea ce priveşte calitatea serviciilor exprimă o mică parte din cultul ospitalităţii şi al luxului. Un palace nu are niciodată oaspeţi şi, cu atât mai puţin, clienţi. El primeşte cu elegantele-i porţi deschise personalităţi care caută aceleaşi senzaţii de confort, linişte şi de lux ca la ele acasă. De aceea, pragurile acestor lăcaşe de cult al luxului au fost trecute de capete încoronate, de cea mai veche aristocraţie şi de cea mai nouă burghezie, de compozitori, scriitori, pictori şi actori dintre cei mai vestiţi. Tot de aceea, între pereţii cu tapiserii scumpe, în saloanele cu mobilă aparţinând tuturor Ludovicilor care au generat un stil, este satisfăcut cel mai "aberant" dintre capricii, este desfătat fiecare gust şi este răsfăţat fiecare simţ.
Deşi nu este cel mai vechi palace, probabil că hotelul Ritz-Paris este cel mai celebru. În 1896, César Ritz cumpăra clădirea de la numărul 15 din Place Vendôme, reşedinţă deţinută succesiv de ducesa de Gramont, mareşalul de Lautrec şi de marchizul de Villette. Ideea lui Ritz a fost să construiască hotelul perfect. Şi, tocmai de aceea, unii au venit şi s-au simţit atât de bine încât s-au mutat la Ritz. Mai exact, în 1934, Coco Chanel s-a stabilit cu totul la Ritz, hotelul fiindu-i reşedinţă timp de mai bine de 30 de ani. Asta poate şi pentru că Ritz a fost primul hotel dotat cu instalaţie de apă curentă.
Deschiderea oficială a hotelului a avut loc în data de 1 iunie 1898, iar extinderea clădirii s-a făcut în 1910. În 1930, hotelul devine monument naţional al Franţei, iar 49 de ani mai târziu, după moartea văduvei lui César Ritz, este cumpărat de Mohamed Al Fayed care începe ample lucrări de renovare, încheiate în 1988, când hotelul şi-a serbat sesscolul de existenţă şi a fost dăruit de revista Travel and Leisure cu titlul de "cel mai bun hotel din lume". Un an mai târziu, Ritz este votat "hotelul secolului" de către Hideaway Report.
Obrazul subţire la Ritz se ţine
Cum este de aşteptat, preţurile camerelor şi cele ale apartamentelor sunt pe măsura prestigiului şi a serviciilor dar diferă în funcţie de priveliştea oferită şi mai ales de celebritatea celor în cinstea cărora au fost denumite. Astfel, pentru o cameră superioară (30 metri pătraţi) preţul este de 710 euro. Cea mai scumpă cameră (37 mp), denumită "Marcel Proust", costă 810 euro pe noapte. Suprafaţa apartamentelor variază între 40 şi 162 metri pătraţi iar costul unei şederi de o zi este cuprins între 910 şi 3.510 euro.
Dar marea desfătare o au fericiţii care-şi permit să stea într-unul dintre cele şapte apartamente de prestigiu: "Chopin", "Vendôme", "César Ritz", "Elton John", "Duc de Windsor", "Coco Chanel". Acestea culminează cu apartamentul imperial care oferă nu mai puţin de 204 mp de lux. Cel mai "accesibil" dintre apartamente este "Chopin", pentru numai 2.000 de euro pe noapte. Celelalte locaţii de prestigiu costă între 5.620 şi 9.200 euro. Indiferent de varianta aleasă, micul dejun costă între 36 şi 65 de euro de persoană. "Nu spuneţi niciodată <> unui client!" îşi instruia César Ritz angajaţii. Aşa se face că, pe lângă serviciile "convenţionale" ale unui hotel de lux, personalul Casei se laudă că poate obţine cât ar bate oaspetele din palme bilete la operă sau la prezentări de modă exclusiviste. În afară de asta, nu numai suprafaţa apartamentelor este flexibilă ci şi felul în care pot fi decorate. Căci clienţii fideli au voie solicite aranjarea camerelor cu obiecte de artă păstrate în rezerva hotelului sau transformarea unor camere în săli de gimnastică sau de cursuri pentru copii. Ritz are nu mai puţin de 500 de angajaţi dintre care 80 lucrează la pregătirea celor mai fine mâncăruri. Mai mult decât atât, în fiecare săptămână, în medie, două camere sunt renovate în întregime căci hotelul are propria echipă de tapiţeri şi decoratori capabilă să întreţină extraordinarul patrimoniu.
De-a lungul timpului, calitatea hotelului s-a asortat cu cea a oaspeţilor, la Ritz trăgând Marcel Proust, Ernest Hemingway, Melba, Maria Callas, Audrey Hepburn şi Greta Garbo. Se spune că, la barul hotelului, a fost inventat unul dintre cele mai cunoscute cocktail-uri, adică "Bloody Mary". Mary (Welsh) "cea sângeroasă" nu este altcineva decât a patra soţie a lui Hemingway, care, într-una din şederile sale la Ritz, îi povesteşte barmanului că a sa consoartă i-a interzis să mai bea şi, pentru a se convinge că dorinţa îi este respectată, îl pune de fiecare dată să sufle. Doritor să-i facă pe plac scriitorului, barmanul a inventat ceea ce avea să devină vestita băutură al cărei suc de roşii neutralizează mirosul de vodkă.

Paris, calatorie de inima
http://www.formula-as.ro/reviste_774__144__paris,-calatorie-de-inima.html

Lupta pentru „Adevaratul Camembert”





Francezii sunt foarte tristi. In viitorul apropiat, de pe rafturile magazinelor va disparea branza lor preferata – „adevaratul Camembert” (real Camembert). Adevarul este ca aceasta delicatesa se prepara pe baza de lapte crud care, dupa cum se stie, reprezinta un pericol la adresa sanatatii omului pe larg [...]

Oglinzile Palatului Versailles
l Celebra sală s-a redeschis publicului
După aproximativ trei ani de muncă asiduă - cât au durat lucrările de renovare - celebra încăpere cu peste 350 de oglinzi aurite din Palatul Versailles (Franţa) a fost redeschisă pentru public. Conform publicaţiei „International Herald Tribune“, costurile lucrărilor în valoare de 12 milioane de euro au fost preluate de compania franceză de construcţii Vinci, care şi-a asumat astfel cea mai generoasă sponsorizare făcută vreodată de o companie privată în Franţa. Vincent Guerre, principalul responsabil pentru restaurări, a afirmat că 70% dintre oglinzi datează de la inaugurarea sălii în secolul al XVII-lea, însă acestea au fost restaurate şi lustruite, cu excepţia unor inscripţii lăsate de restauratorii ce au lucrat în sala respectivă în anul 1820. Restul oglinzilor au fost înlocuite cu unele specifice perioadei respective. Sala Oglinzilor n-a mai fost închisă vreodată, în totalitate, pentru public, ci doar parţial, pentru ca vizitatorii să vadă măcar câte ceva din grandoarea acesteia. Cu prilejul lucrărilor de renovare, atât sculpturile, cât şi picturile au fost curăţate, iar operaţiile de renovare mai puţin reuşite din trecut au fost retuşate. Cea mai mare provocare a constituit-o renovarea picturilor lui Charles Le Brun în care sunt imortalizate momente din viaţa regelui Ludovic XIV, „Regele Soare“, cel care a înalţat întregul castel de la Versailles.
http://www.agenda.ro/2007/26-07/turism.html

Coasta de Azur, eleganţa Mediteranei

Lacul Leman, marea din Alpi

Cannes, mon amour, toujours

De vis - Un loc palpitant şi legendar



Plaje fine, foste palate şi o lumină glamouroasă. Cannes este locul unde strălucirea se dezlănţuie din plin în luna mai pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film.


Febra Festivalului de la Cannes ne-a cuprins pe toţi încă din ţară, însă pe aeroportul din Nisa am aterizat, s-ar putea spune, chiar în mijlocul evenimentului.
La ieşirea din aeroport, oamenii – îmbrăcaţi în tricouri şi şorturi, păreau turişti care se pregăteau de plecare. Însă când Roberto Cavalli, una dintre legendele vii ale modei, a trecut pe lângă noi aproape neobservat, aceştia
l-au asaltat cu aparatele de fotografiat. Apoi, în maşină, şoferul: “Acum douăzeci de minute a intrat şi Beyonce în aeroport. Probabil că a plecat!”.

GAZDA. De 60 de ani, Cannes-ul este gazda perfectă de dragul cinematografiei. Iar anul acesta, noi, românii, de acolo, probabil şi cei de acasă, aveam emoţii. Cristian Mungiu se afla la Cannes şi concura cu filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”...
Aproape de intrarea în Cannes, drumul era blocat. Zeci de limuzine negre aşteptau cuminţi în trafic. Cine ştie ce staruri ascundeau în interior? Poate Brad Pitt? Mă rog... Nu se ştie pe cine duceau maşinile elegante, însă noi, cei din jur, tresăream la orice mişcare din interior. Şi invidiam rău de tot razele de soare ce pătrundeau prin geamurile fumurii. În aer plutea ceva minunat! Parcă visam cu ochii deschişi! Şi citeam romanul Festivalului de la Cannes.

“Ce minunat ar fi dacă ar reuşi să organizeze un festival de film în Franţa!”, visa, în cuşeta sa din Orient Express, Philippe Erlanger, diplomat, mare istoric şi directorul Asociaţiei franceze de acţiune artistică. Tocmai se întorcea la Paris în 1938, de la Festivalul de film din Veneţia. Era din ce în ce mai convins că evenimentul artistic din Italia este dominat de nazişti şi de fascişti italieni. Înainte cu un an, în 1937, juriul de la Veneţia era aproape decis să înmâneze marele premiu filmului “La grande ilussion” de Jean Renoir, dar fiindcă Goebbels, ministrul Propagandei, l-a sunat pe Mussolini de la Berlin, premiul i-a fost decernat lui Carmine Gallone pentru un film de propagandă fascistă.
În 1938, iarăşi juriul prezidat de contele Volpi este impresionat de un film franţuzesc cu Jean Gabin, în regia lui Marcel Carne. Degeaba! Gobbels intervine din nou şi, contrar regulilor Festivalului de la Veneţia, se acordă premiul unui documentar dedicat lui Hitler. Trăind această a doua nedreptate, Philippe Erlanger vorbeşte cu Jean Zacharie. Greu
i-au convins pe toţi membrii guvernului, fiindcă mulţi se temeau de Hitler şi de Musolinni, să îşi dea acordul pentru un festival de film care să concureze cu cel de la Veneţia.

DIAMANTE. Au început să caute un loc tocmai potrivit pentru un asemenea eveniment. Aveau de ales între Vichy, Biarritz şi Cannes. Şi au decis că Perla Coastei de Azur – Cannesul, unde urma să se construiască foarte repede un adevărat palat pentru Festivalul de cinema, este destinaţia perfectă. Însă în aşteptarea spectaculoasei clădiri, evenimentul se va desfăşura în cazinoul oraşului, între 1 şi 20 septembrie 1939.
Au fost trimise 2.000 de invitaţii în toată lumea. Din America au sosit în august, la bordul unui pachebot, Gary Cooper, Tyrone Power, Norma Shearer, Mae West.
Ducele şi Ducesa de Winsdor au venit cu 100 de valize, cu “Train Bleu”. Smochinguri, rochii superbe de seară, cu diamante, se etalau pe străzile din Cannes. Fernandel a deschis spectacolul la Palme d’Or, care a culminat cu aplauze şi cu un foc de artificii. Din nefericire, o rafală de vânt dinspre mare a trimis scânteile direct pe invitaţi, care au părăsit terasa în mare grabă. Însă festivalul trebuia să-şi desfăşoare programul mai departe. La 1 septembrie se aştepta prezentarea filmului “Trăsura fantomă”, dar în aceeaşi zi Hitler a invadat Polonia. Festivalul abia născut moare. Dar nu pentru mult timp! Până în 1946. Din 1951, festivalul este stabilit în perioada 3-20 aprilie. Mai târziu, preferata devine luna mai.

La 24 mai, în 2007, Cannesul şi toată Coasta de Azur au fost cuprinse de frenezie. Terasele şi restaurantele din apropierea palatului sunt pline ochi. Pe holuri, în hotelurile Majestic, Martinez şi bineînţeles faimosul Carlton, fotografii şi jurnaliştii par că nu obosesc deloc. Pândesc vedete! “Brad Pitt şi Angelina Jolie au mâncat aseară la Moulin de Mougin, un restaurant renumit din afara oraşului”, îmi şopteşte un prieten. Seara se anunţă două petreceri: una pe terasa celui mai elegant hotel de pe coastă – Eden Roc, şi una în incinta clubului Baoli, din Cannes. La Eden Roc sau Hotel du Cap (cum i se mai spune), care este situat deasupra mării, pe stânci, în localitatea Cap D’ Antibbes (undeva între Cannes şi Nisa), chelnerii erau pregătiţi pentru o seară strălucitoare.

INVITAŢII. Petrecerea se desfăşura pe spectaculoasa terasă a hotelului. De acolo, priveliştea îţi tăia răsuflarea. De jur-împrejur doar marea liniştită şi piscina hotelului, care se termina brusc în stânci, lăsând impresia că se scurge în mare. Invitaţii se lăsau aşteptaţi. Coborau misterios şi elegant din limuzinele negre, în costume sau sacouri albe şi rochii de seară. Colierele din diamante străluceau incredibil de frumos în lumina reflectoarelor montate la intrare şi în holul dintre restaurant şi terasă. Regizorul Martin Scorsese a sosit printre primii. Destul de scund, însoţit de un grup de şase persoane, care păreau foarte apropiate, s-a aşezat la masă cu o modestie remarcabilă. Pe fereastră puteam vedea paparazzi: se înghesuiau pe stâncile primejdioase din jurul hotelului. În scurt timp, şi noi deveniserăm un pic paranoici: ne uitam disperaţi în sala unde erau interzise aparatele de fotografiat, încercând să descoperim pe feţele celor din restaurant trăsăturile celebrităţilor. Confundam oamenii care mâncau liniştiţi ba cu Woody Allen, ba cu Anne Wintor, care nici măcar nu se aflau la Cannes. “V-am zis! Un pic paranoia.” La scurt timp a apărut Andy Garcia, îmbrăcat în costum alb, foarte şic, la braţ cu fiica sa. George Clooney, Brad Pitt şi Angelina Jolie erau deja pe terasă. Mai târziu, la Baoli, altă petrecere, organizată de Dolce Gabbana. Invitaţii soseau târziu şi erau rugaţi să poarte încă de la intrare ochelari de soare!

Zilele s-au scurs repede cu tot felul de petreceri îndrăzneţe pe iahturi, pe plaje, în restaurante, fără să se vorbească măcar o dată de Cristian Mungiu. Lumea era înnebunită să vadă mai mult staruri hollywoodiene. Asta până la Palm d’Or-ul regizorului nostru. Pentru că, din acel moment... întreg Cannes-ul s-a plecat în faţa lui.

Circuit Coasta de Azur şi Paris pentru 375 de euro


Circuitul se desfăşoară cu autocarul şi durează 11 zile. Se vizitează Budapesta, Veneţia cu Punta Sabbione, Piaţa San Marco, Turnul cu Ceas, Turnul Campanile, Basilica San Marco şi Palatului Dogilor, Puntea Suspinelor, Podul Rialto. Se va continua cu vizită la Verona, unde se vor vedea Piazza delle Erbe, Piazza dei Signori, Castelvecchio, Amfiteatrul Roman. Pe Coasta de Azur se va asigura cazare în zona Nice - hotel 2*. Se vor vizita Promenade des Anglaises, Centrul de Congrese Acropolis, fostul Bastion englez, Cannes. Cazarea se va face langă Marsilia la hotel Etap Marseille Le Menet sau similar 2*. Se vizitează Marsilia, Lyonul, cu o scurtă oprire în Avignon. La întoarcere se vizitează castelele de pe Valea Loirei, Parisul,Versailles, Strasbourg, Salzburg, Munchen, Viena.

Nisa - capitala Coastei de Azur


Nisa este un oraş în sud-estul Franţei, pe coasta Mării Mediterane. Are 400 mii de locuitori şi este al 5-lea oraş ca mărime din Franţa. Important centru turistic şi staţiune heliomarină, fiind supranumită "capitala Coastei de Azur". Printre principalele obiective turistice se numără Muzeul "Matisse", Muzeul de Arte, palatul-muzeu "Massena", oraşul vechi cu palatul-muzeu "Lascaris" şi catedrala Saint Reparat, grădina şi ruinele castelului, ruinele oraşului roman Cimenelum, gradina botanică "Phoenix" cu cea mai mare seră din Europa, teatrul de operă.

Cannes - nu numai o capitală a filmului


Cannes este un oraş în sud-vestul Franţei, la cca 50 km vest de Nisa, pe malul Mării Mediterane. Are cca 70 mii de locuitori. Este una dintre cele mai renumite staţiuni de pe Coasta de Azur. Aici se organizează anual Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Se pot vizita la Cannes: Chapelle Notre-Dame de Vie, pădurea Arboretum de Roure Marcel Kroenlein, Parcul Natural "Mercantour", Muzeul Naţional "Pablo Picasso" sau puteţi să vă îmbarcaţi pentru a vizita insulele Lerins.

Oferte pentru întarziaţi

Cei care nu şi-au organizat vacanţa din timp pot opta pentru un sejur pe Coasta de Azur la Hotel Nice Riviera 4, la preţul de 565,00 euro/persoană, pentru cameră dublă. Hotelul este situat în centrul Nisei, la 500 m de plajă şi dispune de 122 camere, dotat cu bar, piscină interioară (cu tavan rabatabil), jacuzzi, saună, room service, sală de conferinţe. Intrarea la piscină, saună şi jacuzzi este gratuită. Servicii incluse: transport cu avionul, cursă charter, Bucureşti - Nisa şi retur cu compania Tarom, 7 nopţi cazare cu mic dejun, transfer aeroport-hotel-aeroport, asistenţă turistică. Nu sunt incluse: taxa de aeroport (95 euro/persoană), asigurarea medicală şi asigurarea storno, băuturile alcoolice sau răcoritoare, excursiile opţionale.

O vacanţă de lux pe litoralul francez

Partea franceză a litoralului mediteraneean, mărginită la vest de Cassis şi la est de Menton, a fost şi rămane un simbol al eleganţei şi al distincţiei europene. Oraşe-staţiuni precum Nisa, oraşul-metropolă al Coastei de Azur, Cannes sau Juan les Pins, pe langă numeroasele festivaluri sau concerte găzduite, impresionează atat prin arhitectură, cat şi prin spectaculosul peisajului.

Cu peste 150 de plaje publice şi private mărginite pe de o parte de mare şi de partea opusă de stanci verticale şi versanţi abrupţi, cele mai frumoase hoteluri, precum şi numeroase magazine şi restaurante prezente pe faleză, Coasta de Azur rămane una dintre cele mai ravnite destinaţii de vacanţă. Fie că vă veţi plimba pe Promenade des Anglais în Nisa, pe Promenade Croisette în Cannes sau Promenade du Soleil în Juan les Pins, Riviera franceză este un colţ de rai pe care nici un împătimit al călătoriilor şi al aventurii nu trebuie să îl rateze. Se pot vizita Menton, Monaco, Nice, Antibes, Cannes, Mandelieu, peste 80 de muzee - Muzeul "Chagall", Muzeul "Picasso", Muzeul "Matisse", Muzeul "Fernand Leger", Muzeul de Artă Modernă, pieţe, monumente, regiuni viticole.
Pentru iarnă sunt disponibile 15 staţiuni de schi, iar amatorii de golf se pot delecta în voie. Nici jucătorii de cazino nu vor fi lipsiţi de activităţi - de la cazinourile art-deco la cazinourile cele mai moderne, toate îi aşteaptă pe împătimiţii de ruletă engleză, ruletă franceză, Baccara sau Black-jack. Gurmanzii vor avea, de asemenea, parte de surprize plăcute - fructe şi legume, peşte, branzeturi sau vanat. Bucătăria mediteraneeană oferă delicii de neuitat, sănătoase în aceeaşi măsură - multe legume, ulei de măsline.

MADALINA
----------------

Design Company
Hadudaim 14/4
Kfar-Saba 44288
ISRAEL
Tel:972-9-7418217
Tax no:015789548
---------------------------
Invoice no. 107 Date 11/06/2007
------------------------------------------------
To: PULL&BEAR ESPANA S.A.
A-15108673
Poligono Industrial Rio do Pozo
Parcela 2 Sector 2
Avenida Gonzalo Navarro 37-43
15540 Naron [A Coruna] Spain
---------------------------------------------
Windows and visual merchandisign for March
----------------------------------------------------------------------
Net amount=.....14.157 NIS
V.A.T. =...............2.597 NIS
==================
Total =..............16.754 NIS

*********************************

Signature:










===================================

Toate drumurile duc la Paris