ITALIA

Bologna – paradisul artistilor

Cand spunem Bologna, ne gandim nu doar la constructiile cu acoperisuri rosii, motiv pentru care orasul a si fost supranumit „Bologna la rossa”, ci si la multimea artistilor care au trait sau inca traiesc aici sau in imprejurimi. Adevarat paradis al iubitorilor de frumos este locul indragit de Dante si Boccacio, Petrarca si Erasmus din Rotterdam si, mai aproape de zilele noastre, de Umberto Eco. In aceasta zona s-au nascut regizorii Pasolini, Fellini, Antonioni si Bertolucci. Oamenii iubesc muzica si poate nu intamplator marele Rossini a locuit o vreme aici.

Sorrento - 175 de ani de...aur

San Vitale – un loc de pelerinaj

Unul dintre cele mai venerate locuri ale lumii crestine este Biserica San Vitale din Ravena, un edificiu de o uluitoare simplitate exterioara, contrastand cu extraordinara stralucire a interiorului. Aflat in nord-estul Italiei, orasul Ravena era, in urma cu un mileniu si jumatate, unul dintre cele mai importante orase ale Apusului. Cu toate ca pentru noi cei de astazi, Ravena este in principal orasul unde, in 1318, a fost inmormantat Dante, istoria sa a inflorit inca din secolul al V-lea cand imparatul Honorius l-a ridicat la rangul de capitala a Imperiului Roman de Apus, considerand asezare protejata de mare si mlastini si ferita astfel de inaintarea triburilor barbare.

Castello di Petroia, un hotel medieval

Cele mai murdare hoteluri din Italia

Sicilia, prospetime mediteraneana
http://www.atac-online.ro/27-02-2009/Sicilia-prospetime-mediteraneana.html
Este imposibil sa-ti faci o idee despre Italia fara a vedea Sicilia, acest muzeu de arta si cultura aflat intre soare si mare.

Aceasta misterioasa insula apare fiecarui vizitator inflacarata si fulgerata de lava si soare, ca un infern terestru , scopul fiind acela de a observa fenomenul Etna si de a incerca placerea ochilor care este singulara si imensa in aceste tinuturi.

Vestigiile arhitecturale siciliene sunt printre cele mai importante din antichitate.Nu este usor si simplu sa rezisti la farmecul pe care-l emana operele de arta ale caror frumusete au cucerit vizitatorii din orice vremuri.

Ne-ar placea ca fiecare dintre voi sa veniti in Sicilia, sa vedeti , sa cunoasteti, sa va bucurati, sa incercati ceea ce au simtit cei care au trecut pe aici de-a lungul anilor.E un vis.Plimbandu-te prin parcurile arheologice din Piata Armerina sau Selinunte, asistand la spectacolul antic al apusului teatrului grec din Taormina sau Megara Hyblaea sau sa vedeti picaturi de lava, campii calcaroase batute de vant, tinuturi insorite,scaldandu-te in marea de culoarea safirului la Camarina traversata dintotdeauna de delfini , navigand cu "barca" cu panze precum Ulisse de-a lungul tarmului, admirand rasaritul sau apusul de soare, in timp ce pe coasta ti se dezvaluie coloane de temple ramase neatinse inca.

Aici natura este cea care dicteaza ritmul, iar calatorului nu-i ramane decat sa se lase vrajit de atmosfera magica a pescarilor insulari si agricultorilor cei din urma pastratori ale traditiilor antice mediteraneene.

Alegerea este a voastra intre mondenitatea eoliana, linistea din Pelagie sau parfumul din Egadi.

Ce avea de pazit mafia?

Turistii care vin in Sicilia, mai ales cei americani, cauta indeosebi manastirile, care ofera cursuri de gatit de initiere in bucataria siciliana. Astfel, daca noua ni se pare normal sa stim cum se framanta un aluat sau cum se curata rosiile pentru bulion, pentru un american, pregatirea mancarii de casa pote fi o experienta fascinanta.

Manastirilor li s-au confiscat la un moment dat proprietatile, astfel incat calugarii si maicile au fost nevoiti sa redescopere austeritatea, lucru care se reflecta si in simplitatea si inventivitatea multor preparate specific siciliene, dar care nu aduc niciun deserviciu gustului.

Portocala, mai ales varietatea rosie, este emblematica pentru bucataria siciliana, fructul fiind folosit atat in salate si preparate sarate, cat si la deserturi, in forme variate: pudra din coaja, coaja taiata fin, felii de fruct confiate etc. si evident, cu precadere in stare proaspata!

Bucataria siciliana merita intr-adevar sa faci moarte de om, ar spune unii adepti infocati. Fabuloasa si mult mediatizata dieta mediteraneeana e la ea acasa in Sicilia. Aici, calitatea hranei este data de prospetimea ingredientelor si de maiestria prelucrarii lor, astfel incat cat mai multe dintre proprietatile lor sa se pastreze.

Gastronomia siciliana este rezultatul unor influente successive ale culturilor care au dominat Sicilia de-a lungul timpului. Folosirea caiselor, citricelor, zaharului, orezului, sofranului, stafidelor, nucsoarei, cuisoarelor si scortisoarei este un indiciu al influentelor arabe, ramase de pe vremea cand arabii ocupau insula, in secolele X si XI.

Preparatele grase, pe baza de carne, sunt o mosternire normanda, iar spaniolii sunt cei care au introdus produsele din Lumea Noua, si anume cacaua, malaiul, curcanul si rosiile. In Catania se simt influentele grecesti, in prezenta pestelui si maslinelor in meniurile siciliene, iar la Trapani se foloseste cous-cous-ul, ca semn al apropierii de Nordul Africii.

Dintre preparatele specific siciliene, cateva dintre cele mai cunoscute sunt arancini, pasta alla norma ( paste cu ricotta sarata, vinete prajite si sos de rosii aromat cu busuioc), pignolata, cannoli, granita si cassata.

Recomandari ultra:

*Palermo (Domul, Convento dei Capuccini, Gradina Botanica, Palatul Regal, Palazzo di Normanni)

*Monreale (catedrala)

*Cefalu, Etna (cel mai mare vulcan activ din Europa - 3336m),

*Catania (cu Domul), Taormina (Teatrul Greco-Roman, centrul orasului).

Carnavalul de la Venetia

"Presepi napoletani"...
Cu totii ati auzit de celebrul oras Napoli, renumit pentru Mafia, pizza, prajitura Baba, comertul extraordinar sau hotii si munti de gunoaie..
Dar putini stiu ca tot la Napoli exista o traditie veche, pastrata din tata in fiu, si anume cea a sculpturilor manuale, realizate in toate materialele posibile, sculpturi ce au facut inconjurul lumii si au ajuns deliciul colectionarilor si nu numai.
Pastori, magi, ingeri, animale, scene de zi cu zi si alte minunatii, le puteti vedea, in miniaturi de la un 1 cm pana la dimensiuni naturale.

Mai e putin pana la Craciun si foarte multe familii isi doresc sa aiba asa numitul ”presepio”- ce semnifica in traducere, nasterea Domnului, dar care, astazi reprezinta si diverse scene ale vietii de zi cu zi. In regiunea Campania, unde capitala este Napoli, se simte poate mai mult ca oriunde spiritul sarbatorilor iar “presepio” reprezinta mai mult decat un simbol religios: este de fapt un pod intre sacru si profan,viata cotidiana si cea spirituala. Daca ajungeti aici, pana pe 5 ianuarie, o sa descoperiti o lume fantastica, intre tarabele, chioscurile si magazinele ce impanzesc via San Gregorio Armeno. Cei care isi doresc cu adevarat sa achizitoneze o opera de arta trebuie sa stie, ca in realitate, putini sunt cei care sunt cu adevarat cunoscatori si continuatori ai acestei minunate traditii, iar efortul de a cauta si a gasi ceea ce va place, merita!

O parte fundamentala a unui “presepio” o reprezinta scenografia. Nimic nu e lasat la voia intamplarii, fiecare amanunt fiind foarte bine redat, incepand cu expresia fetelor personajelor, pana la riduri, cute sau pliuri de dimensiuni minuscule. Materialele din care se realizeaza pot varia de la: pluta, lemn, zahar candel, muschi, licheni, apa, ceara...si restul sunt secrete pastrate cu mare sfintenie.

De-a lungul celebrei strazi “via San Gregorio Armeno”, puteti gasi cele mai ciudate sau mai frumoase sculpturi, dar, boutiqul familiei Capuano, e de departe printre cele mai celebre. Unul dintre fratii Capuano lucreaza pe o masa montata in fata “bottega”, iar maiestria sa, face ca trecatorii sa ramana minute indelugate, cu gura casacata si ochii pironiti, pe minunatiile ce ies incet, dar perfect din mainile sale. Istoria familiei Capuano se pierde undeva la mijlocul anilor 800, data la care, se pare ca a inceput faurirea minunatiilor artizanale, ce au devenit, odata cu trecerea timpului celebre in toata lumea, fascinandu-i chiar pe regii Spaniei, ce au devenit clienti fideli.
Istoria spune ca materialele din care s-au facut prima data “presepi” a fost argila, incepand cu statuetele miniaturale pana la “Madonne”, imbracate cu haine cusute cu mare maiestrie.

Dar pe via San Gregorio Armeno, puteti vedea si cumpara, sute si mii de figurine, statuete dar si scene de zi cu zi, interioare de case, taverne, reproduceri extraordinare, ce uimesc prin precizia si detaliile respectate cu strictete, stofele si modelele fiind desprinse parca din secolele trecute...unele dintre cele mai celebre statuete ce imita politicii actuali, sau anumite scene de Craciun, au fost expuse la Paris si New York, fiind considerate opere de mare valoare.

Printre cei artizanii de valoare se numara si Daniele Gambardella, Giuseppe Ferrigno sau Alfredi Molli...daca veti cumpara de la atelierele lor, puteti fi siguri de valoarea deosebita a obiectelor, indiferent ce veti alege. De exemplu, una din operele celebre (intre altele) ale lui Alfredo Molli, o reprezinta cele 100 de animale ce apartin de “Presepe Bianco”, o lucrare fantastica, prezentata prima data Papei Benedetto al XVI-lea, iar apoi expusa in Basilica Reale di San Francesco di Paolo, la Napoli.



Imaginati-va o lume dintr-un secol trecut, ce poate incapea in palma voastra, o casuta cu toate camerele mobilate si amenjate, pana la cel mai mic amanunt, Madone si ingeri, pastori si turme de oi, nobili si balerine, obiecte, la care daca o sa va uitati mai atent, veti vedea ca au suflet, poate chiar un pic din sufletul celui care le-a dat viata. Luati-le acasa, bucurati-va ochii si sufletul cu frumusetea si farmecul irezistibil sau faceti-le cadou de sarbatori celor dragi...Sarbatori fericite!

Adrese utile: Capuano Vicenzo- via San Gregorio Armeno nr.28/ Gambardella Pastori- via San Gregorio Armeno nr.40/ Arte Ferigno -via San Gregorio Armeno nr.8/ Alfredo Molli- via San Gregorio Armeno nr.92 [tot articolul]

Hotel Armani la Milano

Castele napolitane

Cunoscut in intreaga lume pentru golfurile sale de o frumusete unica, pentru climatul bland si cantecele de dragoste, orasul Neapole este in acelasi timp un adevarat muzeu in aer liber, castelele, bisericile, piatetele si galeriile acoperite fiind adevarate capodopere. Una dintre mandriile arhitecturale ale orasului este Maschio Angioino, o cladire incarcata de istorie. Cunoscuta sub numele „Castel Nuovo”, impunatoarea fortareata a fost construita ca inchisoare, in jurul anului 1280 de catre Angevini. In secolul al XV-lea aragonezii modifica total cladirea schimbandu-i si destinatia.

Schiaza la Cortina d’Ampezzo

Sardinia
Distrugeti Sardinia Terra Incognita Scara rulanta a feribotului te depune in zori pe pamint sard. Benvenuti a Olbia! Esti undeva in nord-estul Sardiniei, insula cu parinti italieni dar stramosi spanioli. Cascind si frecindu-te la ochi, ratezi o "a destra" si te trezesti de-a binelea abia la intrarea in cladirea terminalului, cautind disperat un birou de informatii si aflind stupefiat ca e in zona de imbarcare. Peste citeva minute esti un mic terorist: treci prin check-in fara documente de plecare si ajungi la nenorocitul de ghiseu, care printre alte produse traditionale sarde vinde si bilete. Traditionale de autobuz. Iesit in parcarea din fata cladirii ai citeva momente de fantezii nashpaturizte americane cu celebrul Grey Hound. Pentru ca exact dintr-asta e autocarul in care urci. Probabil, cind ies la pensie, autobuzele de cursa lunga americane amatoare de excursii si garaj cu vedere la mare se retrag in Sardinia... Prea multe n-ai de vazut pe geam: acelasi gen de constructii cu max 2-3 etaje (ziduri groase, bolte arcuite, terase cu coloane, acoperis plat, fara mansarda), palmieri pina la iesirea din orase, ici si colo maslini si lamii, numeroase comunitati prospere de cactusi pe marginea drumului si dealuri stincoase, acoperite doar cu un soi de arbusti superrezistenti, al caror fruct (mi se spune in casca) e ignifug. Orosei Cobori si o iei la picior prin oras. Un fel de Mangalia a Sardiniei. Strazi superinguste pe care masinile bat cuba cu oglinzile laterale, trotuare cit birna de gimnastica, cladiri cu aspect de ruine perfect functionale (tencuiala n-a fost niciodata la moda aici), biserici cu clopot incastrat in zid, magazine cu bijuterii, suveniruri si artizanat, pietoni nauci distribuiti in roluri de turist (pantaloni scurti, slapi, camasa inflorata gen Hawai), bastinasi in roluri de manelisti (gel, camasa descheiata, lanturi de aur, mers si atitudine de cocosul gospodariei). A fost un an bun: politie s-a facut la ei, ca si la noi. Chiar mai multe soiuri: comunala, rutiera, carabineri. Si de aia simpla, care satisface toate categoriile de clienti.
Intri intr-un netcafe. 6 euro/ora de internet!!! omfg! Trebuia sa strabat o jumatate de Europa sa simt si cu buzunarul ca netul face parte din categoria stupefiantelor... Da' un joint mic de 5 min sa verific spamul si mass-urile cit costa?
Toti comerciantii au vacanta intre orele 12 si 16; daca deschizi un non-stop aici, ai dat lovitura... Din centru faci cam 2 km pina la Marea Tireniana: verde smarald, un ceai de menta imens, dar clara de vezi ce scrie pe moneda scapata in apa. Plaja ingusta, in panta, cu nisip ca piperul, pe care cohorte de pensionari nemti stau cu burta la soare si asteapta rabdatori masajul furnizat de citeva asiatice ramase in zona de la ultima mare migratie. Din ce mai traiesc localnicii in afara de belirea turistului? Pai, cam limitate optiunile: daca nu-i place cu oaia si capra pe coclauri, poate vrea sa prizeze ceva praf in exploatarile de marmura de pe deal, in multele cave in care blocurile masive se taie felii, functie de calitate si desigur destinatie (pavaj, placare, statuie). Ceva locuri ar mai fi la ceramica traditionala, dar tot turismul e baza: daca arunci o privire pe o harta locala, e plin de agentii de turism, campinguri, bungalow-uri, grote de vizitat, parkinguri pentru rulote, inchirieri barci, placi de surf, echipament de scafandru... Mda, interesant; ce-ar fi sa dam o tura prin zona? Intreaba publicul unde e un rent-a-car sau (mai bine) suna un prieten. Orosei - Olbia - Arzachena - Palau - Costa Smeralda - San Teodoro - Budoni - Siniscola - Orosei Pina aproape de Palau, peisaj de autostrada: cimpuri, dealuri, poduri. Singura chestie care rupe decorul e Capo D'Orso, un fel de Sfinx al lor, un virf de colina stincoasa care privita dintr-un anumit unghi seamana cu un cap de urs. Abia cind te intilnesti din nou cu marea, incepe sa se bucure ochiul: dupa ce ai urcat enspe serpentine zapacitoare, esti in virf de munte si admiri de sus portul Palau, Marea Tireniana si un arhipelag de insulite stincoase, cea mai mare fiind La Maddalena. Palau e baza NATO, asa ca e posibil sa vezi vase militare navigind prin zona. Una dintre insule este proprietatea lui Berlusconi, aproape 100 de persoane robotind in permanenta ca vizita anuala a jupinului sa iasa perfect. Abia dupa ce pleci din Palau spre Olbia pe soseaua de pe malul marii intelegi de ce amicul sard te-a innebunit vorbindu-ti de Costa Smeralda: Cannigione, Porto Cervo, Porto Rotondo, Golfo Aranci. Wow! Vegetatie luxurianta care contrasteaza flagrant cu peisajul arid din restul insulei, proprietati somptuoase ale vedetelor de tot felul (cintareti, actori, fotbalisti), peluze-masa de biliard, conace cu terase si debarcader, iachturi suparate... Aer de viata grea, monser! Pe partea finala a turului nu mai ai chef de nimic; asculti cu o ureche scurta lectie de istorie locala care vine dinspre sofer, iar cu cealalta lunga arie a disperarii, ce se aude dinspre un stomac traumatizat.


Dac-as fi Bursucul Gastric in Sardinia,
in loc sa intru intr-un restaurant, as accepta invitatia la masa a unui localnic. Decit fitos si scump, mai bine gustos si gratis. Desi sint inconjurati de apa, bucataria lor nu e bazata pe peste, pentru ca bastinasii au fost si sint oameni ai muntelui si nu marinari. Incepem totusi cu tipari marinati, preparati de 2 zile (reteta adaugata in menu de vecinii genovezi). Dam pe git o grappa (foarte asemanator cu rachiul din vin de la noi), rontaim niste pane carasau (din aluat ca un blat de pizza foarte subtire si prajit pina devine crocant) si gustam in bolul cu paste malloreddus (facute din gris cu sos de sofran). Urmeaza tot felul de specialitati din brinza de oaie sau capra (Fiore Sardo, Pecorino Sardo, canestrati) si pentru pasionatii de extrem, casu marzu - care misca in farfurie ajutata de viermi, callu (smintina fermentata in stomac de capra) si casu axedu - o specialitate de iaurt foarte gras. Ceva mezeluri? Avem: pe niste blaturi de lemn se servesc capocollo si salsiccia, rudele sarde ale tobei si cirnatilor de-acasa. N-o sa va vina sa credeti, dar oaia inabusita de la noi are corespondent aici: se cheama carraxiu si consta in gatirea porcului sau vitelului in groapa cu jar, acoperit in frunze de mirt. Daca va zic si de mallori de su sabatteri, un fel de matrioska gastronomica (porc in capra in vitel, cu ulei de masline, rozmarin, mirt, laur si salvie) o sa ma injurati ca va condamn la indigestie. Vegetarienii sper ca au sarit acest paragraf... Stropim totul cu celebrele vinuri rosii locale cannonau si vermentino. Doreste cineva desert? Tot felul de prajiturele si placintele, in care isi dau intilnire brinza, mierea si migdalele. Inchidem masa cu mirto, lichior din mirt cu diverse arome si culori, un adevarat simbol local de pus pe blazon. Tocmai am incheiat o calatorie in timp culinar, pentru ca ospatul asta de 5 tacimuri si 0 purcelusi e savurat de citeva sute bune de ani, ingredientele de baza fiind aceleasi de la inceputul lumii. Poate una din explicatiile faptului ca in aceasta provincie (Nuoro) sint cei mai multi oameni din lume cu virsta peste 100 de ani...

Inapoi in Lume Feribotul de intoarcere. Ghemuit intr-un fotoliu in salonul cu bar pe mijloc si televizoare la colturi ai in fata o noapte lunga, in care rememorezi faze din epopeea sarda si construiesti in minte noi calatorii. Duminica dimineata. Rasarit in Civitavecchia, terminal de feribot 60 km nord de Roma. Un autocar cu numere de Bucuresti isi asteapta clientii. Daca (dupa o luna de pribegie) iti era dor de Romania, iti trece repede: geamurile autocarului vibreaza pe ritmuri de manele, imbulzeala si rinjete de satisfactie ca "a prins loc", unul vorbeste foarte tare la mobil, doi joaca table in spate, soferul recita poezie de strada. Nu-ti ramine decit sa-ti pui castile pe urechi, sa rabatezi spatarul scaunului si sa inchizi ochii, cu speranta ca te vei trezi cindva intr-o alta tara. And Good Night Romania wherever you are...

Veneto
http://www.catavencu.ro/veneto-67.html
Distrugeti Veneto Partea intai: Plecarea Stiu ca stii cum se obtine o sponsorizare pentru Venetia (ca si pentru orice, de altfel), dar spune-le si altora, ca-s cititori mai inteligenti decat ailalti (“ai lor”, adica). Cum te duci, deci, pe la enspe directori de marketing si iti reciti poezia cu “responsabilitatea sociala”, care de fapt nu stii ce e (da’ nici directorii!), iti freci de fiecare data nasul ca sa nu se invineteasca prea tare de la usa trantita-n el, si-n cele din urma auzi si intrebarea asteptata: “Dar pentru ce?”. Pai, doamna directoare, scriu un roman de dragoste, si acolo se petrece actiunea! Musai la Venetia?! Musai!, zici tu, mai convins de adevarul tau decat un martir crestin de-al lui. Doamna directoare se uita lung la tine, pufneste apoi in ras (cine zicea ca femeile sunt impermeabile la umor?!), si spune: “Ia banii si sa nu te mai prind p-aici – decat cu romanul ala-n dinti!”. Iesi frecandu-ti de data asta mainile, nu nasul, si te opresti drept la autogara Rahova. Pentru ca planul ti l-ai facut de mult, ajutandu-te de magicul instrument pe nume internet. Te-asezi deci la locul tau in autocar, faci cunostinta cu vecinul de la geam, care poarta straniul nume Cristinus, si nici nu stii cand trece timpul ascultand povesti cu iz de Spatar Milescu – domnul Cristinus, de profesiune muncitor in constructii, a fost casatorit in Vladivostok si a lucrat “de dragul Ei” pe un pescador in marea Okhotsk, in conditii, ca sa zicem asa, oarecum vitrege. Si acum ce vrea sa faca in Italia?, il intrebi. A, pai s-au despartit din cauza bauturii, iar acum Ea lucreaza in Treviso, menajera, picolita, ce gaseste, si domnul Cristinus se duce s-o recucereasca, dat fiind ca munca in constructii se plateste, iar el nemaiavand “anturajul” de pe vas... Taci ca-i bine, ai deja subiect, ti-a picat nemeritat, para malaiata. Cobori in Vicenza si bajbai dupa hotelul cel ieftin de langa gara, ala in care oaspetii nu stau mai mult de cateva ore, o noapte cel mult. Cu rezervarea ta de trei nopti, cu rucsacul in spate si cu pasaportul de Romania, esti o aparitie insolita si tratat cu o rezerva plina de prudenta. Te prabusesti in somnul romanesc de dupa mersul cu autocarul – mai ales ca domnul Cristinus sarbatorea faptul ca urma sa se lase de baut si-a insistat sa te cinsteasca. Te scoli insa a doua zi, proaspat ca o floare, si te repezi sa vezi Venetia. Partea a doua: Orasul Lagunei Cobori din tren, iesi din gara, Canal Grande. Nu zici ca-i prea grande, pana nu le vezi p-alea mici, prizarite printre case – unele nici n-au trotuar, n-ai cum sa le vezi neam, ca doar n-oi fi nebun sa dai 100 de dolari pe ora ca sa te dai cu gondola! Sa nu mai spun ca asta-i pretul de saracie, la banii astia gondolierul nici nu-ti canta... Nu, domnule; treci frumusel peste Rialto si te-avanti in labirintul de stradele, atent mereu sa nu calci alaturi, la propriu, ca apa e de un verzui dubios. Stradutele par sa concureze la cateva categorii de greutate: “cea mai ingusta”, “cea mai igrasioasa”, si categoria open, “cu cele mai multe franghii de rufe intinse de-a curmezisul”. Te uimeste mecanismul istet cu care proprietarul isi recupereaza rufele dupa uscare, fara sa se certe cu vecinul. Dai din cand in cand si peste cate o piateta cu o mare fantana in mijloc; desi piatetele au nume diferite, fantanile se cheama toate la fel: Fantana Turcilor. Parca turcii sapau fantani in ograda Huniazilor, nu aici?! Gasesti din intamplare si locul unde se tine festivalul de film de la Venetia. E un spatiu deschis, atat de mic ca te umfla rasul: “Anonimul” de la Sfantu Gheorghe e King-Kong pe langa asta. Traditia, traditia, asta ne lipseste. Ajungi si in San Marco, vezi leul sus pe coloana lui, porumbeii, bazilica (nu te bagi, ca e scump si coada mare), Galleria, terasele, fetele; se spune ca San Marco e cel mai bun loc de agatat din lume, insa tu nu vezi pe nimeni caruia sa-i iasa ceva, macar ca mereu auzi pe cate unul intreband “You got a boyfriend?”, dar respectiva domnisoara scutura din cap, cum ca “da-i drumul de-aici, puiule”. Adevarul e ca te cam simti ca musca-n lapte, asta-i. Te mai fatai, vezi insula Murano, podisca de piatra poreclita de Byron “Puntea Suspinelor” (e cald rau, suspini si tu dupa o bere; dar la preturile venetiene e mai bine sa rabzi), Hotel Cavalletto cu “statia” lui centrala de gondole, restaurantele, pravaliile, mastile... Mastile! Te furnica, nadusesti cand le vezi, amintiri livresti, Republica Maritima, carnavalul, doamnele... ia-o-ncet, Casanova, ca se innopteaza si pierzi trenul. Partea a treia: Verona A treia zi pleci din Vicenza in sens opus. Trenurile locale din Veneto seamana mult cu personalele de la noi, cu exceptia vitezei: nici n-apuci sa termini sandvisul ca ai si ajuns in Verona. Taci malc pana treci de romanii care stau pe vine in fata garii si sparg seminte certandu-se ca la usa cortului (de cand au corturile usi?!), si pui cap-compas spre orasul vechi. Merita, intr-adevar: Porta Nuova, Arena, care e de fapt un amfiteatru roman amenajat ca opera in aer liber, un mare succes se pare, cel putin dupa lungimea cozilor la bilete (ehe, unde-s cozile de altadata?, te-ntrebi la misto, parodiindu-l pe regretnicul roman); Castelvecchio, cu podul peste Adige, superb, folosit ca loc de munca de o compatrioata venerabila, cu mana-ntinsa (“molto foame, mamica, molto foame!”), Palazzo Capuleti; aici te opresti si amusini, ce miroase-asa, domnule? Cu ce parfum se dadea Julieta, de miroase si azi de-ti muta nasul din loc?! Te prinzi: pe peretii gangului care duce in pattio sunt lipite cu guma de mestecat mii de biletele, in toate limbile pamantului, si pe fiecare e scrisa cate o rugaminte catre Julieta (aceeasi rugaminte, de fapt: “Fa-l sa ma iubeasca, sefa!”), ca de, indragostite sunt multe, indragostiti mai putin. Statuia Julietei e de bronz, dar sanul drept pare de aur, asa-i de lustruit; ce-o mai fi si asta? A, da, sigur, tot neamul prost care face poza cu statuia o tine cu stanga pe dupa umeri iar cu dreapta ii cuprinde sanul drept. Nu numai barbatii, dar si femeile, si copiii. Si tu, bineinteles. Balconul e si el acolo, faci o poza cu o fata tanara si frumoasa iesita in balcon (casa se viziteaza), s-o dai de “Julieta” cand te-oi aduna la povesti cu varul Costikla. Auzi-auzi, c-ar fi pe undeva si casa lui Romeo! Te interesezi mai indeaproape si afli ca de fapt e manarie: tolomacii de americani au tot intrebat “da’ casa lui Romeo unde e?” pana i-au exasperat pe edilii veronezi, care-au luat o casa veche si au zis ca aia-i “Palazzo Montagu”, gata! Si uite asa marca turistul american bani in doua parti... Trei, daca pun la socoteala si mormantul Julietei, care-i in alta parte; saraca, te gandesti tu cand il vezi, sa mori la 13 ani dintr-un malentendu de-asta! Chiar, intrebare de baraj: Romeo cati ani avea? Toate montarile piesei ni-l prezinta adolescent, dar afli ca nu e chiar asa! N-ai mai pleca, dar s-a-nserat, fuguta la gara. Mai ai maine o zi, o planificasei pentru Padova, numai ca Verona ti-a furat inima: a treia zi (si ultima...) tot aici te-ntorci. Strabati orasul in crucis si-n curmezis, nu te-ai mai satura, e ceva de capul lui, nu degeaba e orasul italian cu cei mai multi turisti italieni, care stiu pe ce dau banii. Te sui pe Monte Carmelo inainte de apus si vezi totul ca-n palma, bucla raului Adige, zidul de incinta care inchide orasul vechi, iar in departare marile cartiere industriale, despre care nici n-ai stiut ca exista. Fortul de pe Monte Carmelo a fost construit de austrieci, candva inainte de primul razboi, iar acum e loc de pelerinaj religios. Discret, insa, nu ca la Iasi, la pupatul moastelor sfintei Parascheva! Ar mai fi si alte deosebiri, sigur... Te intorci noaptea la Vicenza, clasifici automat in trei categorii fauna de pe langa hotel (negrese de 14 ani, hoaste albe, travestiti), si dimineata te imbarci tacut in autocarul romanesc care bubuie de manele. Rasfoiesti distrat pliantele despre Vicenza pe care le-ai luat din hol la plecare, afli ca si Vicenza e mare oras turistic (tu n-ai vazut nimic, afara de palmierii din drum si de magnoliile groase cat stejarii), cu istorie multiseculara, cultura, vestigii, biserici, palate si de toate, plus baza miliara americana pe d-asupra. Asta-i chiar buna. Pai ce, te duci in Veneto sa distrugi baze militare americane...?!

Moschino se lanseaza in hotelarie

Castello del Nero Hotel & Spa

Farmecul de neuitat al Venetiei

Roma Antică, sub formă de parc de distracţii
ATRACŢIE. Autorităţile italiene speră că farmecul gladiatorilor, reînviat după reţeta Disneyland, va revitaliza turismul în Cetatea Eternă.
[citeste]

ROMA - un adevarat oras muzeu
http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=39117

Roma, capitala Italiei, este situata in partea central-vestica a peninsulei italice, pe cursul inferior al fluviului Tibru, in regiunea Lazio. In limitele Romei este cuprins orasul _ Stat Vatican. Roma este primul oras al tarii ca numar de locuitori, si mare centru politic, financiar si cultural. Este un important nod feroviar rutier si aerian. Ca institutii de cultura, in Roma gasesti de toate: Universitatea si alte numeroase institutii de invatamant superior si de cercetari stiintifice, Academia Santa Cecelia (cea mai veche academie muzicala din lume), alte academii de arte, numeroase biblioteci si muzee. Apoi, nu trebuie uitat ca Roma este unul din cele mai importante orase turistice ale lumii.

Construita pe mai multe coline, Roma are o dispozitie urbanistica deosebit de complexa si originala, aparent haotica - in realitate adaptata reliefului foarte modulat. Prin numarul si valoarea monumentelor, Roma este recunoscut ca un adevarat oras-muzeu. Din antichitatea romana sunt de citat: templul rotund, al zeitei Vesta; ansamblul Forumului; teatrul lui Marcellius; Panteonul; Coliseul; Palatul lui Septimiu Sever; Forumul si Columna lui Traian etc. Din perioada medievala sunt importante bisericile San Lorenzo, Santa Maria din Transtevere si altele.

Renasterea a acoperit Roma cu monumente deosebit de valoroase: Bazilica Sfantul Petru - construita de Michelangelo si de alti talentati arhitecti; Palatul Vaticanului, Palatul Fernese, Villa Medici etc. Apoi, din perioada barocului dateaza un mare numar de palate si biserici, unele realizate de artisti vestiti ca Bernini si Boromini.

Potrivit traditiei, Roma a fost intemeiata in anul 753, de catre Romulus si Remus, insa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza de prin secolul al X-lea i.e.n. De la sfarsitul secolului al Vl-lea, era noastra, Roma a devenit centrul politic al republicii sclavagiste romane, iar din sec. I i.e.n., al Imperiului Roman.

In anul 64, in timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului a fost mistuita de un incendiu. Reconstruita in timpul Flavilor, Roma a fost marita mai ales sub imparatii Traian Hadrian si Caracalla. In Evul Mediu a fost resedinta papala, iar din secolul al VIII-lea devine capitala a regiunii papale (pana in 1870), transformandu-se intr-un centru politico-economic ecleziastic al Europei de Apus. In 1806 a fost pustiita de normanzi.

De notat inca: Roma a fost un teatru al luptei de clasa dintre masele populare si feudali. Rasculatii au declarat orasul republica in 1145-1155, sub conducerea lui Arnoldo Da Brescia, iar intre 1347-1354, sub conducerea lui Cala de Rienzo. Intre anii 1809-1814, Roma este inclusa in imperiul napoleonian. Apoi, devine centrul Republicii Romane (noiembrie 1848-iulie 1849), condusa de Garibaldi si Mazzini. Ocupat de armatele regatului Italiei (1870), orasul a devenit, in 1871, capitala tarii. La sfarsitul sec. al XlX-lea si inceputul sec. al XX-lea, Roma s-a dezvoltat rapid din punct de vedere industrial si urbanistic. In timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, a fost puternic bombardat (mai ales in 1943). La 8 septembrie 1943 a fost ocupat de trupele hitleriste, din stapanirea carora a fost eliberat in iunie 1944.

In 1946, in urma referendumului din 2 iulie, este proclamata Republica Italiana. 1962-1965: Conciliul Ecumenic Vatican II, convocat de papa Ioan al XXIII-lea, este incheiat de catre papa Paul al VI-lea. In 1978, la moartea lui Paul al Vl-lea, urca pe tronul pontifical polonezul Ioan Paul al II-lea - primul papa de alta origine decat italiana, dupa mai bine de patru secole. Anul 2005 - moartea lui Ioan Paul al Il-lea a atras la Roma peste trei milioane de credinciosi. La 19 aprilie acelasi an, este ales papa germanul Joseph Ratzinger, cu nunele de Benedict al XVI-lea.

Asadar, dupa o lunga si zbuciumata viata istorica si politica, actuala Republica Italia este mentionata, pe merit, ca una dintre cele sapte tari dezvoltate din lume, din punct de vedere economic si industrial.

Pachet spa la Hotel Quelle

Masaj in gondola la Venetia

Portofino – cea mai la modă destinaţie a celor bogaţi şi faimoşi
http://www.gandul.info/tendinte/portofino-cea-mai-la-moda-destinatie-a-celor-bogati-si-faimosi.html?3894;2773046
Micuţul sat de pescari Portofino, situat pe Riviera Italiană (la circa 30 km Vest de Genova), are o istorie plină de strălucire. De-a lungul timpului, aici s-au perindat pentru a-şi celebra căsătoriile pe yahturi somptuoase sau pentru o simplă vacanţă o sumedenie de celebrităţi, precum Grace Kelly, Sophia Loren, Humphrey Bogart, Jackie Kennedy şi Aristotel Onassis. În ultimii ani, Portofino a devenit locul favorit al actorilor George Clooney, Tom Cruise sau Denzel Washington, dar şi al premierului italian Silvio Berlusconi, care este şi proprietarul unei case de vacanţă în Portofino. La fel şi cuplul de designeri Domenico Dolce şi Steffano Gabbana, în a căror vilă s-a relaxat pentru câteva zile şi Kylie Minogue.
Dar cuplul care a făcut faimoasă această destinaţie, socotită una dintre cele mai frumoase din lume, este Elisabeth Taylor - Richard Burton, care şi-au oficiat, la hotelul Splendido, ce-a de-a treia lor căsătorie. Exemplul lor a fost urmat, decenii mai târziu, de cuplurile Rod Stewart - Penny Lancaster, Pamela Anderson - Tommy Lee, fotbalistul Wayne Rooney - Coleen McLoughlin.
Vara aceasta, la Portofino şi-au petrecut vacanţa Oprah Winfrey, Jennifer Lopez şi Marc Anthony, Eva Longoria şi Tony Parker, Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi. Sezonul trecut, de privelişea minunată a golfului din Portofino s-au bucurat Beyonce şi Jay Z, Elton John şi David Furnish, Bono sau Paris Hilton. Dacă ai privilegiul să fii acolo, nu trebuie să ratezi locurile frecventate de celebrităţi - La Gritta American Bar, Covo di Nordest (un faimos bar de noapte) sau restaurantul La Terrazza din hotelul Splendido