Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
ANGLIA[V=]
2 participanți
Pagina 6 din 7
Pagina 6 din 7 • 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
ANGLIA[V=]
Rezumarea primului mesaj :
Ultima editare efectuata de catre Admin in 17.09.15 18:53, editata de 6 ori
La pas prin Londra
La pas prin Londra
Blitz /Despre cutumele britanicilor prin ochiul turistului
Slalomul printre ceainăriile, muzeele şi parcurile londoneze trebuie luat ca joc de strategie. Altfel rişti să dai nas în nas doar cu aparenţele. Londra nu prea stă să fie dezbrăcată de curiozităţi la întâmplare.
Se spune că atunci când cinevaeste obosit de Londra este obosit de viaţă. Poate sunăa vorbe mari, dar e pe bună dreptate. Londra e o metropolă de un consumism extrem, care nu epuizează tocmai datorită diversităţii. De la consumul cultural pentru care trebuie să te dotezi cu ghiduri bine structurate, ca să îţi diriguieşti aşteptările spre locurile cele mai potrivite pentru ele, până la consumul culinar, care te împinge la experienţe foarte eterogene, Londra cheamă la extravaganţă consumistă. The National Gallery, The British Museum, St Paul’ Cathedral, obiective clasice ale Londrei, sunt destul de des devansate pe grila turistică, de marile centre comerciale cum e Piccadily Circus sau de diversele piaţete care respiră un aer retro, ca să nu mai vorbim de pub-uri. Şi londonezii recunosc că oraşul lor e din ce în ce mai mult o urbe fast-food.
LA O CEAŞCĂ DE NEWS. Ceainăriile şi cafenele londoneze te pot convinge să renunţi la programul de peste zi şi să petreci ore bune răsfoind Financial Times sau The Guardian în iz matur de ceai negru. Librăriile pe mai multe nivele, în care te pierzi printre rafturile cu publicaţii ale celor mai prestgioase edituri din lume, îţi pot mânca ore bune doar să arunci un ochi peste ele. The Kensigton Gardens şi Hyde Park-ul au şanse mari să te oprescă pentru un timp să leneveşti pe gazonul pe care sute de londonezi zăbovesc zilnic. Şi să nu uităm London Eye-ul, imensa roată de care sunt prinse 32 de capsule transparente, în fiecare capsulă putând intra 25 de persoane, din interiorul cărora poţi avea o imagine de ansamblu a Londrei timp de vreo 30 de minute. Pe faleza Tamisei, concertele se ţin lanţ şi la fiecare ieşire din underground-ul londonez te muşcă de nas diverse oferte musicale, disponibile în seara respectivă prin cluburi.
Din punct de vedere gastronomic însă Londra poate oferi mici hopuri de adaptare. Mâncarea englezească nu de multe ori prinde la "outsideri". Cel puţin breakfast-urile copioase în care prevalează mâncărurile gătite şi obligatoriu sosurile nu prea le-au priit turiştilor pe care i-am cunoscut, cei mai mulţi înfruptându-se doar din curiozitate. Cât despre berea britanică, pe mulţi i-am auzit că e mai densă, deşi filtrată şi destul de tare... adică de la un pahar începi să te gândeşti dacă vei găsi prin apropiere un chioşc de ziare deschissă mai cumperi o hartă a Londrei, ca să-ţi recuperezi traseul.
De asemenea, vitage shopping-ul e foarte la modă în Londra. Produsele aşa-zis "de epocă" sunt pentru londonezi foarte trendy, ceea ce a născut un soi de comerţ de nişă care atrage şi foarte mulţi turişti. În vitage market-uri poţi găsi de la evantaie şi rochii până la automobile. Piaţetele sunt invadate şi de comercianţi indieni, care practică cele maiaccesibile preţuri de prin partea locului.
Mulţi turişti strâmbă din nas la unele dintre "cutumele" britanicilor şi la faptul că oraşul e "really expensive". Am auzit germani care se plângeau că li se pare absurd ca în unele baruri să fie interzis consumul de nuci şi alune pentru că, mai nou, conform statisticilor există mulţi alergici la aceste produse, şi petru a-i proteja în spaţiile publice s-a introdus această măsură. Pe alţii i-am văzut plângându-se de rata de schimb euro − lira sterlină extrem de dezavantajoasă la casele de pe marile bulevarde din Londra.
Biciletele sunt la modă în rândul turiştilor şi chiar utile dacă încerci să surprinzi cât mai multe comunităţi de prin zonele mărginaşe, altfel cel mai la îndemână e underground-ul. Cât despre legenda cu umbrela şi pelerina de ploaie fără de care n-ai putea să te mişti acolo, nu prea mai stă în picioare... şi smogul e mai light.
Blitz /Despre cutumele britanicilor prin ochiul turistului
Slalomul printre ceainăriile, muzeele şi parcurile londoneze trebuie luat ca joc de strategie. Altfel rişti să dai nas în nas doar cu aparenţele. Londra nu prea stă să fie dezbrăcată de curiozităţi la întâmplare.
Se spune că atunci când cinevaeste obosit de Londra este obosit de viaţă. Poate sunăa vorbe mari, dar e pe bună dreptate. Londra e o metropolă de un consumism extrem, care nu epuizează tocmai datorită diversităţii. De la consumul cultural pentru care trebuie să te dotezi cu ghiduri bine structurate, ca să îţi diriguieşti aşteptările spre locurile cele mai potrivite pentru ele, până la consumul culinar, care te împinge la experienţe foarte eterogene, Londra cheamă la extravaganţă consumistă. The National Gallery, The British Museum, St Paul’ Cathedral, obiective clasice ale Londrei, sunt destul de des devansate pe grila turistică, de marile centre comerciale cum e Piccadily Circus sau de diversele piaţete care respiră un aer retro, ca să nu mai vorbim de pub-uri. Şi londonezii recunosc că oraşul lor e din ce în ce mai mult o urbe fast-food.
LA O CEAŞCĂ DE NEWS. Ceainăriile şi cafenele londoneze te pot convinge să renunţi la programul de peste zi şi să petreci ore bune răsfoind Financial Times sau The Guardian în iz matur de ceai negru. Librăriile pe mai multe nivele, în care te pierzi printre rafturile cu publicaţii ale celor mai prestgioase edituri din lume, îţi pot mânca ore bune doar să arunci un ochi peste ele. The Kensigton Gardens şi Hyde Park-ul au şanse mari să te oprescă pentru un timp să leneveşti pe gazonul pe care sute de londonezi zăbovesc zilnic. Şi să nu uităm London Eye-ul, imensa roată de care sunt prinse 32 de capsule transparente, în fiecare capsulă putând intra 25 de persoane, din interiorul cărora poţi avea o imagine de ansamblu a Londrei timp de vreo 30 de minute. Pe faleza Tamisei, concertele se ţin lanţ şi la fiecare ieşire din underground-ul londonez te muşcă de nas diverse oferte musicale, disponibile în seara respectivă prin cluburi.
Din punct de vedere gastronomic însă Londra poate oferi mici hopuri de adaptare. Mâncarea englezească nu de multe ori prinde la "outsideri". Cel puţin breakfast-urile copioase în care prevalează mâncărurile gătite şi obligatoriu sosurile nu prea le-au priit turiştilor pe care i-am cunoscut, cei mai mulţi înfruptându-se doar din curiozitate. Cât despre berea britanică, pe mulţi i-am auzit că e mai densă, deşi filtrată şi destul de tare... adică de la un pahar începi să te gândeşti dacă vei găsi prin apropiere un chioşc de ziare deschissă mai cumperi o hartă a Londrei, ca să-ţi recuperezi traseul.
De asemenea, vitage shopping-ul e foarte la modă în Londra. Produsele aşa-zis "de epocă" sunt pentru londonezi foarte trendy, ceea ce a născut un soi de comerţ de nişă care atrage şi foarte mulţi turişti. În vitage market-uri poţi găsi de la evantaie şi rochii până la automobile. Piaţetele sunt invadate şi de comercianţi indieni, care practică cele maiaccesibile preţuri de prin partea locului.
Mulţi turişti strâmbă din nas la unele dintre "cutumele" britanicilor şi la faptul că oraşul e "really expensive". Am auzit germani care se plângeau că li se pare absurd ca în unele baruri să fie interzis consumul de nuci şi alune pentru că, mai nou, conform statisticilor există mulţi alergici la aceste produse, şi petru a-i proteja în spaţiile publice s-a introdus această măsură. Pe alţii i-am văzut plângându-se de rata de schimb euro − lira sterlină extrem de dezavantajoasă la casele de pe marile bulevarde din Londra.
Biciletele sunt la modă în rândul turiştilor şi chiar utile dacă încerci să surprinzi cât mai multe comunităţi de prin zonele mărginaşe, altfel cel mai la îndemână e underground-ul. Cât despre legenda cu umbrela şi pelerina de ploaie fără de care n-ai putea să te mişti acolo, nu prea mai stă în picioare... şi smogul e mai light.
Edward Longshanks - ciocanul care i-a zdrobit pe scotieni
Edward Longshanks - ciocanul care i-a zdrobit pe scotieni
Supranumit „Picioare lungi”, datorita staturii sale neobisnuit de inalte, Edward I a fost probabil cel mai ilustru monarh pe care Anglia l-a avut in Evul Mediu. Cei douazeci de ani ai domniei sale marcheaza apogeul apropierii dintre Coroana si popor, prin reprezentantii sai alesi in cadrul Parlamentului. Am putea spune ca in mare masura, datoram notiunea de parlamentarism acestui barbat viteaz si aspru, acuzat pe nedrept de cruzime, intr-o epoca in care a fi crud reprezenta adesea singura modalitate de a subzista.„Cea mai buna lance a lumii”
Copil venit la batranete, cand regele Henric al III-lea, tatal sau, nu se mai astepta sa poata avea urmasi, Edward a fost o odrasla adorata de acesta. Desi normand de origine, Henric l-a numit asa in cinstea unui suveran venerat de el, Edward Confesorul, care era saxon, sperand ca pruncul sa fie la fel de intelept ca si acesta. Dorinta i s-a indeplinit, doar ca, spre deosebire de piosul rege saxon, Edward Longshanks a dat dovada de o cruzime adesea reprobabila.
Inainte de a deveni rege, Edward a fost numit guvernator al Irlandei si Gasconiei si apoi a parasit Anglia, in august 1270, spre a pleca in Cruciada, alaturi de regele francez Ludovic cel Sfant. Dar Ludovic a pierit de ciuma la Alger, si expeditia s-a incheiat cu un esec. La finele lui 1272, afland ca tatal sau murise, Edward s-a intors in Anglia, fiind incoronat, in august 1274, la Westminster Abbey. Astfel, Edward a devenit rege la varsta deplinei maturitati, cand implinise 35 de ani si era deja „cea mai buna lance a lumii”. In acelasi timp, avea o experienta politica remarcabila si o abilitate de a se folosi de cei din jur care-l vor face unul dintre cei mai mari diplomati ai vremii.
Dupa ce a folosit fondurile camatarilor evrei, pentru a-si pune ordine in finante si a impulsiona comertul, regele nu a manifestat nici un fel de remuscare atunci cand, in 1290, i-a expulzat pe toti din Anglia. Si, ca nu cumva sa se creada ca n-ar fi un om obsedat de ideea de justitie, va ordona ca marinarii care i-au jefuit sau asasinat pe evrei, in timpul calatoriei pe mare, sa fie spanzurati! Edward a fost un om al epocii sale, ba poate, in multe privinte, a depasit-o.
Orgolios, tiranic, crud uneori pana la sadism, el a avut totusi intelepciunea sa inteleaga ca vremea despotismului apusese in Anglia si ca singura cale de a consolida monarhia era sprijinul acordat burgheziei si tinerea in frau a nobililor. Regimul lui Edward I a insemnat reformarea autoritatii regale, consolidarea teritoriului si definirea politicii externe. Edward a posedat forta care-i lipsise tatalui sau si pe care, din pacate, nu o va dovedi nici urmasul la tron, nevolnicul Edward al II-lea. „Vrea ca in tara sa domneasca legea, scria un contemporan, dar el declara legal doar ce-i convine”.
„Marioneta” se revolta
Ca si pe plan intern, in exterior Edward I a dus o politica foarte agresiva. Spre deosebire de predecesorii si de urmasii sai, care si-au concentrat eforturile in pastrarea sau recucerirea domeniilor din Franta, el a inteles ca doar unificarea intregului teritoriu al insulelor britanice ii poate furniza liniste in tara si forte suficiente ca sa-i permita a lupta peste mari. In 1277, a inceput o campanie de cucerire a Tarii Galilor, in urma careia intreaga regiune a fost supusa, un an mai tarziu. Conducatorul galez, Llywelyn ap Gruffydd, a fost ucis in lupta, iar fratele sau, David, luat prizonier, a fost spanzurat, rupt in patru si sfartecat, din ordinul lui Edward.
In 1301, primul nascut al sau, cel ce va domni ca Edward al II-lea, a primit titlul de „print de Walles”, statut ce va fi rezervat de acum inainte tuturor mostenitorilor Coroanei engleze. Desi a incercat sa supuna pe deplin si Irlanda, succesul a fost limitat. Influenta engleza asupra acestei insule s-a redus la introducerea unui Parlament la Dublin si la cresterea schimburilor comerciale cu orasele de pe litoral; restul tarii a ramas in stapanirea baronilor sau a capeteniilor tribale.
Gratie diplomatiei, a reusit sa-si pastreze majoritatea domeniilor din Franta, dar incursiunile repetate ale lui Filip al IV-lea in Gasconia l-au fortat sa intervina personal, in fruntea trupelor sale. In 1303, s-a negociat pacea cu Franta, in urma careia se revenea la acel status quo de dinainte de razboi. Implicarea lui Edward in Scotia a avut efecte mai dramatice si mai indelungate. Aceasta tara dezvoltase o monarhie feudala similara Angliei, dar coexistau in continuare si relatiile tribale si de clan. Dupa moartea regelui scotian Alexander al III-lea, in 1290, Edward a cautat sa puna mana pe tronul tarii printr-o alianta matrimoniala, cerand, pentru fiul sau, mana printesei Margareta, urmasa la tron, desi aceasta era doar o fetita de cativa ani.
Dar, indreptandu-se spre Anglia, dinspre geroasa Scandinavie, unde traise pana atunci, Margareta a murit pe drum, lasand deschisa problema succesiunii la tron. Edward nu s-a lasat, invitandu-se sa le fie nobililor scotieni arbitru, pentru desemnarea viitorului rege dintre ei. De fapt, voia sa puna pe tronul Scotiei un personaj-marioneta, dirijat de el. A fost ales John Baliol, care a depus juramant de credinta fata de Edward. Curand, regele Angliei a cerut scotienilor ajutor militar, pentru o proiectata campanie in Franta.
Dar „marioneta” Baliol a refuzat sa se supuna si astfel conflictul a fost declansat. Avand o armata net superioara, Edward i-a infrant pe scotieni, in 1296 si l-a obligat pe Baliol sa abdice. Din nou insa, planurile lui Edward au fost date peste cap de rebeliunea declansata de William Wallace, care a condus cu pricepere lupta pentru libertate a poporului sau. La Stirling, i-a zdrobit pe englezi si apoi a pustiit nordul Angliei, spre disperarea lui Edward. Acesta a strans o armata puternica si i-a infrant pe scotieni, in 1298, spanzurandu-i pe toti prizonierii.
Abia dupa capturarea, prin tradare, a lui Wallace, si executia sa, in 1304, rezistenta scotienilor a fost innabusita. A urmat o represiune crunta, pentru care motiv scotienii au manifestat o ura de nestins fata de englezi. Anul 1297 a adus cea mai grava criza din intreaga domnie a lui Edward. Neincetatele razboaie purtate de el secatuisera tara, oamenii de rand, dar si nobilii, erau nemultumiti de taxele impovaratoare, Biserica refuza sa-si plateasca darile, insusi episcopul de Canterburry amenintandu-l pe rege cu excomunicarea, Parlamentul se arata refractar in a mai sustine politica militarista a lui Edward.
Pactum serva
La finalul domniei, Edward s-a vazut obligat sa reconfirme drepturile supusilor, inclusiv Magna Carta, spre a obtine banii de care avea nevoie. Dar linistea aparenta a ultimilor sai ani ai regimului sau nu a durat prea mult, caci Robert Bruce, nepotul unuia dintre pretendentii la tron din 1290, a ridicat din nou steagul luptei pentru independenta. Edward, desi grav bolnav, si-a adunat trupele si a pornit spre Scotia. Se spune ca inainte de a pleca, a facut un bizar juramant, „inaintea Domnului si a Lebedelor”, ca va zdrobi revolta scotienilor dar nu va mai lupta niciodata impotriva crestinilor, ci va pleca iarasi spre Tara Sfanta, spre a muri acolo.
Moartea l-a rapus insa pe drumurile Scotiei, la Burgh by Sands, pe 7 iulie 1307, la varsta de 68 de ani. Ultima lui dorinta a fost una de-a dreptul excentrica: el a cerut, cu limba de moarte, ca trupul sa-i fie purtat mai departe, in campania impotriva scotienilor si chiar in batalie sa fie tinut inaintea trupelor, spre a le conduce cum o facuse si cand era viu, iar inima sa-i fie scoasa din piept si dusa in Tara Sfinta, la Ierusalim. Totusi, trupul sau a fost ingropat la Westminster Abbey, intr-un cavou de marmura neagra, pe care au fost daltuite ulterior cuvintele Scottorum malleus („Ciocanul scotienilor” si Pactum serva („Pastreaza-ti cuvantul dat”). Cuvinte care il caracterizau cum nu se poate mai bine pe acest suveran dur, dar drept...
GABRIEL TUDOR
Supranumit „Picioare lungi”, datorita staturii sale neobisnuit de inalte, Edward I a fost probabil cel mai ilustru monarh pe care Anglia l-a avut in Evul Mediu. Cei douazeci de ani ai domniei sale marcheaza apogeul apropierii dintre Coroana si popor, prin reprezentantii sai alesi in cadrul Parlamentului. Am putea spune ca in mare masura, datoram notiunea de parlamentarism acestui barbat viteaz si aspru, acuzat pe nedrept de cruzime, intr-o epoca in care a fi crud reprezenta adesea singura modalitate de a subzista.„Cea mai buna lance a lumii”
Copil venit la batranete, cand regele Henric al III-lea, tatal sau, nu se mai astepta sa poata avea urmasi, Edward a fost o odrasla adorata de acesta. Desi normand de origine, Henric l-a numit asa in cinstea unui suveran venerat de el, Edward Confesorul, care era saxon, sperand ca pruncul sa fie la fel de intelept ca si acesta. Dorinta i s-a indeplinit, doar ca, spre deosebire de piosul rege saxon, Edward Longshanks a dat dovada de o cruzime adesea reprobabila.
Inainte de a deveni rege, Edward a fost numit guvernator al Irlandei si Gasconiei si apoi a parasit Anglia, in august 1270, spre a pleca in Cruciada, alaturi de regele francez Ludovic cel Sfant. Dar Ludovic a pierit de ciuma la Alger, si expeditia s-a incheiat cu un esec. La finele lui 1272, afland ca tatal sau murise, Edward s-a intors in Anglia, fiind incoronat, in august 1274, la Westminster Abbey. Astfel, Edward a devenit rege la varsta deplinei maturitati, cand implinise 35 de ani si era deja „cea mai buna lance a lumii”. In acelasi timp, avea o experienta politica remarcabila si o abilitate de a se folosi de cei din jur care-l vor face unul dintre cei mai mari diplomati ai vremii.
Dupa ce a folosit fondurile camatarilor evrei, pentru a-si pune ordine in finante si a impulsiona comertul, regele nu a manifestat nici un fel de remuscare atunci cand, in 1290, i-a expulzat pe toti din Anglia. Si, ca nu cumva sa se creada ca n-ar fi un om obsedat de ideea de justitie, va ordona ca marinarii care i-au jefuit sau asasinat pe evrei, in timpul calatoriei pe mare, sa fie spanzurati! Edward a fost un om al epocii sale, ba poate, in multe privinte, a depasit-o.
Orgolios, tiranic, crud uneori pana la sadism, el a avut totusi intelepciunea sa inteleaga ca vremea despotismului apusese in Anglia si ca singura cale de a consolida monarhia era sprijinul acordat burgheziei si tinerea in frau a nobililor. Regimul lui Edward I a insemnat reformarea autoritatii regale, consolidarea teritoriului si definirea politicii externe. Edward a posedat forta care-i lipsise tatalui sau si pe care, din pacate, nu o va dovedi nici urmasul la tron, nevolnicul Edward al II-lea. „Vrea ca in tara sa domneasca legea, scria un contemporan, dar el declara legal doar ce-i convine”.
„Marioneta” se revolta
Ca si pe plan intern, in exterior Edward I a dus o politica foarte agresiva. Spre deosebire de predecesorii si de urmasii sai, care si-au concentrat eforturile in pastrarea sau recucerirea domeniilor din Franta, el a inteles ca doar unificarea intregului teritoriu al insulelor britanice ii poate furniza liniste in tara si forte suficiente ca sa-i permita a lupta peste mari. In 1277, a inceput o campanie de cucerire a Tarii Galilor, in urma careia intreaga regiune a fost supusa, un an mai tarziu. Conducatorul galez, Llywelyn ap Gruffydd, a fost ucis in lupta, iar fratele sau, David, luat prizonier, a fost spanzurat, rupt in patru si sfartecat, din ordinul lui Edward.
In 1301, primul nascut al sau, cel ce va domni ca Edward al II-lea, a primit titlul de „print de Walles”, statut ce va fi rezervat de acum inainte tuturor mostenitorilor Coroanei engleze. Desi a incercat sa supuna pe deplin si Irlanda, succesul a fost limitat. Influenta engleza asupra acestei insule s-a redus la introducerea unui Parlament la Dublin si la cresterea schimburilor comerciale cu orasele de pe litoral; restul tarii a ramas in stapanirea baronilor sau a capeteniilor tribale.
Gratie diplomatiei, a reusit sa-si pastreze majoritatea domeniilor din Franta, dar incursiunile repetate ale lui Filip al IV-lea in Gasconia l-au fortat sa intervina personal, in fruntea trupelor sale. In 1303, s-a negociat pacea cu Franta, in urma careia se revenea la acel status quo de dinainte de razboi. Implicarea lui Edward in Scotia a avut efecte mai dramatice si mai indelungate. Aceasta tara dezvoltase o monarhie feudala similara Angliei, dar coexistau in continuare si relatiile tribale si de clan. Dupa moartea regelui scotian Alexander al III-lea, in 1290, Edward a cautat sa puna mana pe tronul tarii printr-o alianta matrimoniala, cerand, pentru fiul sau, mana printesei Margareta, urmasa la tron, desi aceasta era doar o fetita de cativa ani.
Dar, indreptandu-se spre Anglia, dinspre geroasa Scandinavie, unde traise pana atunci, Margareta a murit pe drum, lasand deschisa problema succesiunii la tron. Edward nu s-a lasat, invitandu-se sa le fie nobililor scotieni arbitru, pentru desemnarea viitorului rege dintre ei. De fapt, voia sa puna pe tronul Scotiei un personaj-marioneta, dirijat de el. A fost ales John Baliol, care a depus juramant de credinta fata de Edward. Curand, regele Angliei a cerut scotienilor ajutor militar, pentru o proiectata campanie in Franta.
Dar „marioneta” Baliol a refuzat sa se supuna si astfel conflictul a fost declansat. Avand o armata net superioara, Edward i-a infrant pe scotieni, in 1296 si l-a obligat pe Baliol sa abdice. Din nou insa, planurile lui Edward au fost date peste cap de rebeliunea declansata de William Wallace, care a condus cu pricepere lupta pentru libertate a poporului sau. La Stirling, i-a zdrobit pe englezi si apoi a pustiit nordul Angliei, spre disperarea lui Edward. Acesta a strans o armata puternica si i-a infrant pe scotieni, in 1298, spanzurandu-i pe toti prizonierii.
Abia dupa capturarea, prin tradare, a lui Wallace, si executia sa, in 1304, rezistenta scotienilor a fost innabusita. A urmat o represiune crunta, pentru care motiv scotienii au manifestat o ura de nestins fata de englezi. Anul 1297 a adus cea mai grava criza din intreaga domnie a lui Edward. Neincetatele razboaie purtate de el secatuisera tara, oamenii de rand, dar si nobilii, erau nemultumiti de taxele impovaratoare, Biserica refuza sa-si plateasca darile, insusi episcopul de Canterburry amenintandu-l pe rege cu excomunicarea, Parlamentul se arata refractar in a mai sustine politica militarista a lui Edward.
Pactum serva
La finalul domniei, Edward s-a vazut obligat sa reconfirme drepturile supusilor, inclusiv Magna Carta, spre a obtine banii de care avea nevoie. Dar linistea aparenta a ultimilor sai ani ai regimului sau nu a durat prea mult, caci Robert Bruce, nepotul unuia dintre pretendentii la tron din 1290, a ridicat din nou steagul luptei pentru independenta. Edward, desi grav bolnav, si-a adunat trupele si a pornit spre Scotia. Se spune ca inainte de a pleca, a facut un bizar juramant, „inaintea Domnului si a Lebedelor”, ca va zdrobi revolta scotienilor dar nu va mai lupta niciodata impotriva crestinilor, ci va pleca iarasi spre Tara Sfanta, spre a muri acolo.
Moartea l-a rapus insa pe drumurile Scotiei, la Burgh by Sands, pe 7 iulie 1307, la varsta de 68 de ani. Ultima lui dorinta a fost una de-a dreptul excentrica: el a cerut, cu limba de moarte, ca trupul sa-i fie purtat mai departe, in campania impotriva scotienilor si chiar in batalie sa fie tinut inaintea trupelor, spre a le conduce cum o facuse si cand era viu, iar inima sa-i fie scoasa din piept si dusa in Tara Sfinta, la Ierusalim. Totusi, trupul sau a fost ingropat la Westminster Abbey, intr-un cavou de marmura neagra, pe care au fost daltuite ulterior cuvintele Scottorum malleus („Ciocanul scotienilor” si Pactum serva („Pastreaza-ti cuvantul dat”). Cuvinte care il caracterizau cum nu se poate mai bine pe acest suveran dur, dar drept...
GABRIEL TUDOR
EXPOZITIE DE TEXTE SACRE
EXPOZITIE DE TEXTE SACREINEDIT. La biblioteca din Londra, Marea Britanie s-a deschis o exopozitie de texte sacre intitulata "Sacru: Descopera ce impartasim". Aici sunt expuse texte apartinand religiilor ebraica, crestina si musulmana.
Academia de sex
Academia de sex Londra are de-acum incolo un nou punct de atractie: in centrul capitalei britanice s-a deschis "Amora, Academia sexului si a relatiilor".
Preţuri ameţitoare
Preţuri ameţitoare
Cele mai ieftine case din oraşele britanice au trecut de 100 de mii de lire sterline.
Cele mai ieftine case din oraşele britanice au trecut de 100 de mii de lire sterline.
Pe urmele lui Harry Potter
Pe urmele lui Harry Potter
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=categorie&cid=57
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=categorie&cid=57
ANGLIA
Castele europene de top
Clasamentul intocmit de postul TV Discovery Travel include fortarete capabile sa faca fata unor numeroase "armate" de vizitatori.
Ti-ai dorit macar o data sa dormi in incaperea unui rege? Sau sa privesti lumea de la fereastra printesei inchise in turn? Daca da, atunci poate ai vizitat deja cel putin un castel. Il zaresti imediat, oriunde s-ar afla: pe coasta unui munte, pe malul marii ori in mijlocul orasului aglomerat.
Londra, cea mai mare zonă de internet fără cablu
Londra, cea mai mare zonă de internet fără cablu"Inima" capitalei britanice, City of London, va deveni cea mai mare zonă din Europa acoperită în întregime de o reţea de conectare la internet fără cabluri. Acest nou sistem va permite celor aproximativ 350.000 de funcţionari din centrul financiar al Londrei să se conecteze la reţea doar prin intermediul telefonului mobil sau al laptopului. Pentru a acoperi întreaga zonă, vor fi puse în funcţiune 130 de "rutere" care vor folosi aşa-numita tehnologie "mesh", capabilă să transfere conexiunile, pentru ca utilizatorii să poată naviga fără întrerupere. Ca să beneficieze de noua "acoperire", cei interesaţi vor plăti 15 euro pe lună. La Londra există deja 2.000 de zone unde funcţionează acest gen de reţea, astfel că metropola britanică va deţine primul loc în privinţa acoperirii cu sistem wi-fi.
Londra - mai toxica decit Cernobilul!
Londra - mai toxica decit Cernobilul! Un recent studiu efectuat de savantii britanici dezvaluie niste constatari cel putin alarmante: se pare ca poluarea aerului, fumatul (atit cel pasiv, cit si cel activ) si alti factori cum ar fi obezitatea ameninta sanatatea organismului uman cel putin la fel de mult ca radiatiile de dupa o explozie... atomica! Strazile poluate din centrul Londrei - de pilda - sint la fel de riscante pentru sanatatea umana ca si zona contaminata din apropierea Cernobilului, se mai precizeaza in studiu. De asemenea, fumatorii sint avertizati ca, dupa o existenta intreaga "dedicata" acestui viciu, si-ar putea scurta durata de viata cu circa 10 ani, iar persoanele foarte obeze risca sa-si scurteze viata cu 4 pina la 10 ani.
continuare
Edinburgh - orasul cimpoaielor
Edinburgh - orasul cimpoaielor
Daca Scotia este prin excelenta tara kilturilor si a cimpoaielor, a castelelor bantuite si a highlanderilor, Edinburghul reprezinta, fara indoiala inima ei. Aici s-a nascut indragitul scriitor Robert Luis Stevenson (1850-1894) ale carui romane de aventuri, si mai ales neuitata „Comoara din insula” incanta si astazi, dupa mai bine de un veac, cititorii de toate varstele.Simbolul orasului este in primul rand Castelul, asezat pe o stanca de bazalt, de unde domina totul in jur. Aici pot fi admirate bijuteriile Coroanei Scotiei si camera in care Maria Stuart l-a nascut pe Iacob al VI-lea, rege al Scotiei, devenit mai tarziu, dupa moartea reginei Elisabeta, regele Angliei, Iacob I. Amintirea Stuartilor este dureroasa pentru majoritatea scotienilor, dar este pastrata in adancul sufletului ca o religie. Poate de aceea copiii din Edinburgh se joaca inca, mimand debarcarea lui Bonnie Prince Charlie, ultimul Stuart care a incercat zadarnic, in 1745, sa-si readuca la putere familia.
Castelul a fost resedinta lor inca din secolul al XI-lea. A ramas adevarata emblema nationala ca si micuta capela Sfanta Margareta, acesta fiind de fapt cea mai veche cladire din orasul in care in fiecare zi, ora 1 este anuntata locuitorilor printr-o lovitura de tun. Tunul este manevrat de o baterie de ostasi special instruiti, aflati sus, in apropierea Castelului.
Zidurile acestuia au fost martorele luptelor dintre catolici si protestanti, ai regimului de teroare instaurat de Oliver Cromwell in 1650 si a trecerii Scotiei sub stapanire engleza in urma Tratatului de Uniune din 1707. Calea Regala (Royal Mile) leaga Castelul de palatul Hollyrood ridicat in secolul al XVI-lea, resedinta regala si in zilele noastre, odinioara cunoscuta drept teatrul in care s-a desfasurat scena uciderii lui Rizzio, secretarul Mariei Stuart. Nu departe poti vedea ruinele vechii manastiri construite in secolul al XII-lea.
Calea Regala strabate multe strazi vechi, presarate de cladiri de mare interes, incarcate de istorie. Printre acestea pot fi amintite: Scotch Whisky Heritage Center, dedicat cunoscutei bauturi scotiene, Muzeul scriitorilor, expunand obiecte care au apartinut sau care evoca vietile si operele lui Robert Luis Stevenson, Walter Scott sau Robert Burns, biserica St. Gilles a carei clopotnita pare sa vegheze asupra orasului.
Multe dintre cladiri si gradini amintesc secolele XVIII si XIX, cand orasul a cunoscut o perioada neintrerupta de inflorire. Atunci a aparut practic un nou oras, construit dupa simetria riguroasa a arhitecturii georgiene, contrastand cu orasul vechi strabatut de Calea Regala. Acesta din urma ramane insa veritabila atractie pentru vizitatorul venit de departe datorita vitalitatii pe care o imprima prin magazine, cafenele, baruri.
Una dintre cele mai agitate si mai stralucitoare evenimente din viata de azi a orasului il constituie festivalul din august-septembrie, initiat in 1947. Este momentul cand se desfasoara parada fanfarelor militare si in care se canta la cimpoaie scotiene „Stingerea”, in vreme ce orasul ramane in intuneric si doar Castelul de pe stanca este luminat ca intr-o poveste cu zane.
Exista si un festival alternativ cu spectacole teatrale organizate pretutindeni chiar si in subsoluri. Nimic nu poate egala insa entuziasmul familiilor de cimpoieri care vin aici din toata Scotia pentru a da un strop de culoare in plus batranului oras inconjurat de lacuri si munti.
Daca Scotia este prin excelenta tara kilturilor si a cimpoaielor, a castelelor bantuite si a highlanderilor, Edinburghul reprezinta, fara indoiala inima ei. Aici s-a nascut indragitul scriitor Robert Luis Stevenson (1850-1894) ale carui romane de aventuri, si mai ales neuitata „Comoara din insula” incanta si astazi, dupa mai bine de un veac, cititorii de toate varstele.Simbolul orasului este in primul rand Castelul, asezat pe o stanca de bazalt, de unde domina totul in jur. Aici pot fi admirate bijuteriile Coroanei Scotiei si camera in care Maria Stuart l-a nascut pe Iacob al VI-lea, rege al Scotiei, devenit mai tarziu, dupa moartea reginei Elisabeta, regele Angliei, Iacob I. Amintirea Stuartilor este dureroasa pentru majoritatea scotienilor, dar este pastrata in adancul sufletului ca o religie. Poate de aceea copiii din Edinburgh se joaca inca, mimand debarcarea lui Bonnie Prince Charlie, ultimul Stuart care a incercat zadarnic, in 1745, sa-si readuca la putere familia.
Castelul a fost resedinta lor inca din secolul al XI-lea. A ramas adevarata emblema nationala ca si micuta capela Sfanta Margareta, acesta fiind de fapt cea mai veche cladire din orasul in care in fiecare zi, ora 1 este anuntata locuitorilor printr-o lovitura de tun. Tunul este manevrat de o baterie de ostasi special instruiti, aflati sus, in apropierea Castelului.
Zidurile acestuia au fost martorele luptelor dintre catolici si protestanti, ai regimului de teroare instaurat de Oliver Cromwell in 1650 si a trecerii Scotiei sub stapanire engleza in urma Tratatului de Uniune din 1707. Calea Regala (Royal Mile) leaga Castelul de palatul Hollyrood ridicat in secolul al XVI-lea, resedinta regala si in zilele noastre, odinioara cunoscuta drept teatrul in care s-a desfasurat scena uciderii lui Rizzio, secretarul Mariei Stuart. Nu departe poti vedea ruinele vechii manastiri construite in secolul al XII-lea.
Calea Regala strabate multe strazi vechi, presarate de cladiri de mare interes, incarcate de istorie. Printre acestea pot fi amintite: Scotch Whisky Heritage Center, dedicat cunoscutei bauturi scotiene, Muzeul scriitorilor, expunand obiecte care au apartinut sau care evoca vietile si operele lui Robert Luis Stevenson, Walter Scott sau Robert Burns, biserica St. Gilles a carei clopotnita pare sa vegheze asupra orasului.
Multe dintre cladiri si gradini amintesc secolele XVIII si XIX, cand orasul a cunoscut o perioada neintrerupta de inflorire. Atunci a aparut practic un nou oras, construit dupa simetria riguroasa a arhitecturii georgiene, contrastand cu orasul vechi strabatut de Calea Regala. Acesta din urma ramane insa veritabila atractie pentru vizitatorul venit de departe datorita vitalitatii pe care o imprima prin magazine, cafenele, baruri.
Una dintre cele mai agitate si mai stralucitoare evenimente din viata de azi a orasului il constituie festivalul din august-septembrie, initiat in 1947. Este momentul cand se desfasoara parada fanfarelor militare si in care se canta la cimpoaie scotiene „Stingerea”, in vreme ce orasul ramane in intuneric si doar Castelul de pe stanca este luminat ca intr-o poveste cu zane.
Exista si un festival alternativ cu spectacole teatrale organizate pretutindeni chiar si in subsoluri. Nimic nu poate egala insa entuziasmul familiilor de cimpoieri care vin aici din toata Scotia pentru a da un strop de culoare in plus batranului oras inconjurat de lacuri si munti.
Americanii recunosc: Londra, capitala secolului 21
Americanii recunosc: Londra, capitala secolului 21
La pas prin Londra
La pas prin Londra
Decoruri de vis realizate de cei mai renumiti designeri ai momentului, atmosfera romantica sau avangardista si mai ales o gama larga de preparate culinare capabile sa satisfaca cele mai exigente gusturi. Exista la Londra cateva restaurante care in timp si-au castigat faima in intreaga lume, devenind locuri cautate atat de localnici, cat si de turisti.
Intr-un decor modern semnat de echipa designerului englez Terence Conran, "Plateau" seamana foarte bine cu unul dintre cele mai de lux localuri din Manhattan. Peretii din sticla ai restaurantului, situat la cel de-al patrulea etaj al centrului comercial Canada Place, le permit clientilor sa arunce un ochi peste o priveliste de vis. Bucatarul-sef de la "Plateau", Tim Tolley, propune celor care se hotarasc sa treaca pragul restaurantului o bucatarie moderna de inspiratie franceza. Amplasat la ultimul etaj al magazinului londonez Harvey Nichols, "Fifth Floor" este un adevarat templu al modei si al frumusetii, aici putand fi gasite colectiile celor mai mari creatori de moda. "Fifth Floor" este cel mai apreciat restaurant al cartierului Knightsbridge. Privelistea asupra capitalei engleze pe care o ofera este si ea una de neuitat.
O particularitate a acestui local este aceea ca peretii incrustati cu fibre optice isi schimba culoarea pe parcursul intregii seri.
Situat in cartierul Piccadilly Circus, restaurantul "Criterion Grill" este administrat de unul dintre cei mai cunoscuti bucatari din lume, Marco Pierre White. Decorul si cladirea in care se afla restaurantul amintesc parca de palatele din "1001 nopti", noteaza Click News.
Cine isi putea imagina ca in centrul cartierului Borough Market se va deschide, in interiorul unei uzine dezafectate, un restaurant ce va cuceri inima londonezilor? Renovat si redecorat, insa pastrand ceva din atmosfera initiala, "Fish" este locul ideal pentru iubitorii preparatelor din peste.
Infiintat in anul 2002 de Mourad Mazouz si de bucatarul Pierre Gagnaire, "Sketch" a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Londra. Impartit in patru sali distincte (Sala de lectura, Galeria, Poiana si Salonul), localul satisface gusturile culinare ale celor mai exigenti clienti. Bucatarul Pierre Gagnaire a incercat sa adapteze bucataria franceza stilului alimentar al englezilor, iar incercarea lui s-a bucurat de mare succes.
Situat la coltul unei stradute din cartierul Clerkenwell, considerat cartierul artistilor, "The Zetter" ocupa imobilul unde a functionat cu mult timp in urma un depozit. In acelasi timp hotel si restaurant, "The Zetter" se bucura de o clientela ce apreciaza bucataria moderna cu accente italiene.
http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=1398&art=89057
Decoruri de vis realizate de cei mai renumiti designeri ai momentului, atmosfera romantica sau avangardista si mai ales o gama larga de preparate culinare capabile sa satisfaca cele mai exigente gusturi. Exista la Londra cateva restaurante care in timp si-au castigat faima in intreaga lume, devenind locuri cautate atat de localnici, cat si de turisti.
Intr-un decor modern semnat de echipa designerului englez Terence Conran, "Plateau" seamana foarte bine cu unul dintre cele mai de lux localuri din Manhattan. Peretii din sticla ai restaurantului, situat la cel de-al patrulea etaj al centrului comercial Canada Place, le permit clientilor sa arunce un ochi peste o priveliste de vis. Bucatarul-sef de la "Plateau", Tim Tolley, propune celor care se hotarasc sa treaca pragul restaurantului o bucatarie moderna de inspiratie franceza. Amplasat la ultimul etaj al magazinului londonez Harvey Nichols, "Fifth Floor" este un adevarat templu al modei si al frumusetii, aici putand fi gasite colectiile celor mai mari creatori de moda. "Fifth Floor" este cel mai apreciat restaurant al cartierului Knightsbridge. Privelistea asupra capitalei engleze pe care o ofera este si ea una de neuitat.
O particularitate a acestui local este aceea ca peretii incrustati cu fibre optice isi schimba culoarea pe parcursul intregii seri.
Situat in cartierul Piccadilly Circus, restaurantul "Criterion Grill" este administrat de unul dintre cei mai cunoscuti bucatari din lume, Marco Pierre White. Decorul si cladirea in care se afla restaurantul amintesc parca de palatele din "1001 nopti", noteaza Click News.
Cine isi putea imagina ca in centrul cartierului Borough Market se va deschide, in interiorul unei uzine dezafectate, un restaurant ce va cuceri inima londonezilor? Renovat si redecorat, insa pastrand ceva din atmosfera initiala, "Fish" este locul ideal pentru iubitorii preparatelor din peste.
Infiintat in anul 2002 de Mourad Mazouz si de bucatarul Pierre Gagnaire, "Sketch" a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Londra. Impartit in patru sali distincte (Sala de lectura, Galeria, Poiana si Salonul), localul satisface gusturile culinare ale celor mai exigenti clienti. Bucatarul Pierre Gagnaire a incercat sa adapteze bucataria franceza stilului alimentar al englezilor, iar incercarea lui s-a bucurat de mare succes.
Situat la coltul unei stradute din cartierul Clerkenwell, considerat cartierul artistilor, "The Zetter" ocupa imobilul unde a functionat cu mult timp in urma un depozit. In acelasi timp hotel si restaurant, "The Zetter" se bucura de o clientela ce apreciaza bucataria moderna cu accente italiene.
http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=1398&art=89057
Kensington square - cea mai scumpa zona imobiliara din Angli
Kensington square - cea mai scumpa zona imobiliara din Anglia
Chinatown - Anul nou la Londra
Chinatown - Anul nou la Londra
In centrul Londrei, pe cateva stradute, este o mica China. Aproape de celebre obiective turistice britanice, in Leicester Square se afla Chinatown.
In centrul Londrei, pe cateva stradute, este o mica China. Aproape de celebre obiective turistice britanice, in Leicester Square se afla Chinatown.
Ultima editare efectuata de catre Admin in 16.06.13 19:54, editata de 1 ori
Oraşul miliardarilor
Oraşul miliardarilor
Londra atrage în ultima vreme tot mai mulţi dintre oamenii cei mai bogaţi ai lumii.
Londra atrage în ultima vreme tot mai mulţi dintre oamenii cei mai bogaţi ai lumii.
SCOTIA
Scotia, un tarâm al muntilor
Ultima editare efectuata de catre in 09.08.07 13:12, editata de 1 ori
Pagina 6 din 7 • 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
Pagina 6 din 7
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum