Codreanu/Miscarea Legionara[v=]

Rezumarea primului mesaj :

MIHAI  CODREANU-
Atunci cînd ploua în suflet, nu-i niciodata senin afara, iar cînd e senin în suflet, nu ploua afara niciodata.
=====
Zelea
Mihai
Theodor

Urmaşii lui Zelea Codreanu iau cu asalt România
=====
Drept la replica “Forumul Crestin NOUA DREAPTA”
=====

Adevarul despre guvernarea legionara (IV)
Un exemplu elocvent l-a constituit uzina "Astra", care fusese administrata de olandezi. Dupa ce au ocupat Olanda, germanii au pus mîna pe sediul general al societatii "Shell", fapt considerat prada de razboi. "Shell" administra si societatea "Astra" din România. Sub argumentul ca, implicit, au pus mîna si pe actiunile din România, germanii au revendicat uzina din Valea Prahovei. Însa, la o verificare mai atenta a guvernului de atunci, s-a descoperit ca germanii aveau doar cotoarele actiunilor, deoarece titlurile ajunsesera undeva peste Ocean, o data cu patronii refugiati. Or, cotoarele fara titluri nu aveau nici o valoare. Vicepresedintele Consiliului de Ministri si-a expus în mod public oprobriul fata de Tratatul economic româno-german, parafat la 4 decembrie 1940, socotindu-l un mijloc de imixtiune a intereselor germane în economia româneasca. (Trebuie precizat ca economia noastra a fost orientata spre Germania de catre Carol al II-lea si guvernele-marioneta pe care le-a format acesta în 1938-1940). Pe acel tratat nu exista semnatura nici unui ministru legionar. Actul a fost semnat la Berlin de catre: ministrul de Finante Mircea Cancicov si ministrul Petrolului Dimitriuc, din partea României, respectiv ministrul Karl Clodius, din partea Reichului. Miscarea legionara a reprezentat, mai ales în timpul prezentei sale la guvernare, o concurenta acerba nu doar pentru partidul comunist, ci si pentru Grupul Etnic German, o formatiune ordonata, cu structuri paramilitare, ascultatoare de Partidul National-Socialist. Liderul acestui grup era Wilhelm Fabricius, om cu mare influenta, deoarece era ministrul Germaniei în România, avînd, prin urmare, imunitate diplomatica.

Ministrul Justitiei, Mihai Antonescu, pe baza unui rechizitoriu al ministrului Sima, nu a admis reorganizarea acelui grup conform unor interese antinationale, elaborînd un statut juridic care sa nu atenteze la siguranta statului. Acest statut permitea arborarea de catre organizatia etnica germana a drapelului Reichului doar alaturi de cel românesc si organizarea politica a Grupului Etnic German. Aceasta organizatie politica s-a numit Partidul National-Socialist al Germanilor din România, fiind condus, între 1941si 1944, de L. Kohlhammer. Iata, asadar, care era, la propriu si la figurat, "coloana a V-a" a nazismului în România. Între anii 1941 si 1944, din partea acestei filiere si a Grupului Etnic German nu s-au înregistrat manifestari periculoase, organizatiile nu au fost implicate în atentate sau sabotaje. Dar e bine de stiut care a fost adevarata "coloana a V-a" a nazismului. Guvernul septembrist a reusit sa îi ajute pe refugiatii ardeleni. Între refugiati, cei mai multi erau functionari si intelectuali; tarani, mai putini, deoarece erau legati de munca pamîntului, munca din care trebuiau sa-si întretina familiile numeroase. Refugiatii au fost încadrati în munca si au primit ajutoare din partea statului. Vicepresedintele de Consiliu a protestat fata de crimele abominabile care s-au savîrsit în toamna anului 1940 împotriva populatiei românesti din nord-vestul Ardealului. În acest sens a întocmit un raport amanuntit pe care l-a înaintat tuturor oficiilor diplomatice ale României, precum si departamentelor de presa din cadrul acestora. O greseala fundamentala a guvernului României a constituit-o incapacitatea de a tine sub control numeroasele grupuri de exaltati cu apucaturi razbunatoare.

În numle unei asa-zise "justitii", cîteva grupe de legionari au trecut la punerea în plan a asasinatelor politice, ceea ce a fost numit "politica cu revolverul". De altfel, organizatia legionara avea antecedente în acest sens, înca din 1933. E adevarat ca între cei arestati politic la Jilava în toamna anului 1940 se aflau numerosi membri ai camarilei carliste, oameni corupti sau foarte corupti, unii fiind implicati în asasinarea a 292 de tineri intelectuali din România (inclusiv preoti), a caror vina era doar detinerea unui carnet de membru de partid. Dupa cum altii din cei arestati erau mai putin nevinovati. Însa nimeni nu avea dreptul sa judece în nume propriu, în numele unei alte justitii decît a statului, cu atît mai mult cu cît exista un parchet general si un minister de justitie. Regele Carol al II-lea era cu atît mai raspunzator cu cît fusese implicat politic în mod direct, fiind seful suprem al partidului de guvernamînt (regele cu carnet de partid, cum îmi place sa îl numesc): Partidul Natiunii, declarat totalitar, metamorfozat din Frontul Renasterii Nationale, care fusese prezidat de Al. Vaida-Voievod. Între anii 1938 si 1939 s-au comis în România 292 de asasinate politice. Mentionam ca regelui Carol îi apartin initiativele statului totalitar si ale crimei de stat în acea perioada. Oligarhia carlista, guvernele Frontului Renasterii Nationale, formatiune care includea reprezentanti din fostele partide democratice, s-au facut vinovate de adoptarea si aprobarea unor acte de tip terorist. Asasinatul politic este un act terorist. Crimele lui Carol al II-lea au reprezentat o cauza a izolarii internationale a României si au facut tarii noastre o imagine negativa în rîndul opiniei publice internationale. Asasinatele au transformat prea multi calai în victime. Imediat dupa venirea legionarilor la putere s-a constituit Comisia speciala de ancheta criminala, conform unui decret-lege publicat în Monitorul Oficial din 3 octombrie 1940.

Adevarul despre guvernarea legionara (III)
Asa ceva nu are nici o scuza, nici o explicatie, nici o logica. Evreii erau cetateni ai acestei tari, care îsi achitau si ei impozitele ca majoritatea. În plus, si-au adus în repetate rînduri prinosul de jertfa pentru independenta României, pentru realizarea Marii Uniri. Cîti evrei nu au murit în razboiul de independenta, sau în primul razboi mondial, pentru ca noi sa avem o tara mai libera, mai mare si mai buna! La cimitirele din Iasi si Husi se afla atîtea marturii. Cîti medici evrei nu au salvat vietile românilor! Cei mai multi infractori erau etnici români, iar nu evrei. Marii infractori si cei mai multi ca numar, dar si ca raport etnic, erau de departe etnici români, ca si victimele acestora, de altfel. Promovarea antisemitismului la noi în tara nu a fost de "competenta" exclusiva a Miscarii Legionare. Partidele lui A.C. Cuza si Octavian Goga au introdus legislatia antisemita, pe timpul aflarii acestora la guvernare. Legislatia a fost "îmbunatatita" pe timpul dictaturii lui Carol al II-lea. Argumente pentru antisemitism nu au existat. Decît pretexte. Unul dintre ele a fost concurenta loiala pe care unele societati evreiesti o faceau pe piata acelora românesti. Împroprietarirea cu pamînt a românilor refugiati si "românizarea" întreprinderilor s-au facut în buna parte pe posesiunile care apartinusera evreilor. Definim exproprierea pe criterii de etnie sau rasa ca fiind comunism etnic sau rasial. Guvernul septembrist se face vinovat de elaborarea celor doua decrete de expropriere a evreilor. Dar acel guvern nu a elaborat masuri legislative pentru expulzarea sau exterminarea evreilor, dupa cum nici lagare de concentrare nu a construit.

Ministrul de Interne Constantin Petrovicescu s-a opus pe toata perioada guvernarii national-legionare insistentelor generalului Antonescu de a se construi în România lagare de concentrare (atentie!, a nu se confunda notiunile "lagar de concentrare" si "lagar de exterminare"). Este una dintre acuzatiile pe care conducatorul statului le aduce fostului ministru legionar, în mod repetat, în cartea Pe marginea prapastiei. Ministrul de Interne Constantin Petrovicescu a amînat continuu construirea lagarelor de concentrare pe teritoriul României. Poetul Radu Gyr a reînfiintat teatrul în limba idis, suspendat pe timpul dictaturii antisemite a regelui Carol al II-lea. Antisemitismul nu a fost promovat doar în timpul dictaturilor interbelice. Adevarata expropriere, exterminare si purificare etnica împotriva evreilor din România s-a realizat în timpul guvernarii comuniste. Începînd cu 1948 au fost nationalizati. Comunistii români au avut grija sa anatemizeze concurenta politica de alta data, care avusese o priza mult mai mare în rîndul proletariarului: miscarea legionara. Daca partidul comunist de la noi a fost filiera fidela a bolsevismilui, nu la fel putem spune despre legionarism raportat la fascism si nazism. Corneliu Codreanu si-a format nucleul sau politic la Iasi, în 1919, anterior fascismului lui Mussolini. Iar pe vremea cînd Hitler abia se facea cunoscut pe plan local, Codreanu era demult afirmat pe plan national. Garda de Fier a fost la un moment dat si pentru scurt timp "coloana a V-a" a nazismului german. Cautînd sa se interpuna ca mediator pe "piata" posesiunilor evreiesti, cînd sasii si svabii doreau sa cumpere toate acele proprietati (sinistra concurenta), Legiunea a intrat în dizgratiile partidului nazist. Iar atunci cînd s-a încercat acapararea totala de catre germani a societatilor petrolifere românesti, situatia s-a agravat si mai mult. Guvernul septembrist a împiedicat monopolul german asupra economiei românesti si mai ales asupra industriei petrolifere. Dupa ce, în urma situatiei internationale, administratorii francezi, americani, englezi, belgieni si olandezi au plecat din România, uzinele petrolifere de pe Valea Prahovei au intrat în vizorul capitalului german (care administrase zona si pîna în 1918).

Adevarul despre guvernarea legionara (II)
Sînt, totodata, factori care au contribuit decisiv la scaderea nivelului de trai al unor categorii sociale. Marile nemultumiri au creat deziluzii la fel de mari, iar sperantele populatiei s-au îndreptat atunci spre miscarea legionara, care, în timp, prin figura charismatica a lui Corneliu Codreanu, dar si din cauza persecutiilor care s-au aplicat nejustificat si nelimitat de Carol al II-lea, a dobîndit o mare aderenta la mase. Pîna în decembrie 1940, numarul actelor de coruptie a fost diminuat simtitor (au aparut, în schimb, asa-zisele .românizari"), au fost siliti marii datornici economici, au fost marite substantial, pe alocuri dublate, salariile muncitorilor, s-au înregistrat cîteva succese economice si, ce e mai important, în doar trei luni statul a realizat un buget excedentar nemaiîntîlnit. La sfîrsit de an, guvernul României realizase în vistieria statului un excedent bugetar de 5.774.000.000 lei. Printr-o administrare ordonata a pîrghiilor statului, în cîteva luni s-a depasit gravul dezechilibru economic si s-a realizat acest progres uluitor. Totul s-a realizat în conditiile foarte grele determinate de urmatorii factori: marile rapturi teritoriale, prin care tara a pierdut nu doar un procent mare al fortei de munca, ci si mari baze economice, exodul de refugiati, anul agricol sarac care se încheiase, cutremurul din 1940. La realizarea excedentului bugetar au contribuit urmatorii factori: stîrpirea coruptiei, neimplicarea demnitarilor în acte de coruptie si alte acte ilegale, silirea marilor datornici la achitarea datoriilor catre stat, conformarea tuturor la plata impozitelor. Sub teama sanctiunilor, Ministerul de Finante a devenit mult mai eficient la încasarea impozitelor. Se mai adaugau economiile realizate de stat prin desconcentrarea trupelor, fapt care a însemnat o economie de 2.500.000.000 lei. Au sporit economiile particulare la banci. Numai CEC-ul a înregistrat o crestere de 1.000.000.000 lei în cele trei luni.

În mediul rural, masura aplicata imediat a vizat abuzurile jandarmilor împotriva taranilor. Acestea au fost diminuate semnificativ. Pîna atunci, jandarmii .faceau legea" în satele românesti. E vorba de instaurarea unei adevarate filiere a coruptiei - mita si trafic de influenta, amenintari, rechizitii abuzive, coordonarea unor infractiuni de furt si furt calificat, diferite nedreptati. În asemenea cazuri, jandarmii (etnici români!) erau mîna-n mîna cu perceptori, notari sau primari (etnici români!), iar punctul slab de care se putea profita în defavoarea taranilor îl constituia rata mare a analfabetismului, implicit necunoasterea legilor. La asemenea acte se referea si Constantin Virgil-Gheorghiu în best-sellerul sau, A 25-a ora. De asemenea, au fost eliminate abuzurile arendasilor. Exemplara a fost ideea .stîlpului infamiei", idee care apartinea prefectului de Ilfov. Însemna ca toti infractorii, indiferent de rang, sa fie legati de asemenea stîlpi, pentru a fi supusi oprobriului public. Deoarece ideea venise tîrziu, în decembrie, nu a mai apucat a se concretiza. S-au ridicat asemenea stîlpi doar în cîteva sate din Ilfov, dar nu au avut nici un .client". În agricultura fusese un an sarac. Dar noile însamîntari de toamna s-au dovedit un succes deplin. Nu numai ca suprafetele însamîntate atunci, într-o tara si cu o populatie diminuate cu o treime fata de 1939, erau mai mari decît în anul anterior, dar productia anului 1941 a atins parametri excedentari în urma însamîntarilor din toamna lui 1940, fapt binevenit cînd era nevoie de întretinerea unei armate mobilizate si a unei societati pe timp de razboi. Suprafata agricola însamîntata în toamna anului 1940 era de 2.389.555 hectare, mai mare cu 39% decît în anul 1939, pe timpul României Mari. Aici si-a pus amprenta o buna coordonare la nivel de administratie locala: prefecturi si primarii. În septembrie 1940, încasarile propriu-zise ale statului au atins suma de 3.502.000.000 lei, comparativ cu 2.768.000.000 lei în aceeasi perioada a anului precedent. Aveam de-a face cu un stat autoritar, însa dictatura nu a fost introdusa de Antonescu, ci de Carol al II-lea. Pe de alta parte, regimul nu era totalitar, deoarece existau cîtiva tehnicieni apolitici, ca în cazul ministrului de razboi Ion Antonescu, sau liberali, cazul celor doi ministri de finante, Gheorghe Leon, Mircea Cancicov, si al lui Mihai Antonescu, ministrul de justitie. În afara de resorturile militare, guvernul nu includea militari. Din toate aceste motive, termeni ca .guvern legionar" si .guvern militaro-gardist" ni se par improprii pentru a caracteriza guvernul României din acea perioada. Mai exacti ni se par termenii .guvern majoritar legionar" sau .guvern de uniune nationala". Greseala fundamentala a guvernarii national-legionare a fost acceptarea si chiar promovarea antisemitismului.

Adevarul despre guvernarea legionara (I)
La ora actuala, diverse partidulete, afisînd nu o data o demagogie de-a dreptul obraznica si cu rea-intentie, cauta sa profite politic si - de ce nu? - economic, de pe urma partidului legionar, care, sub diferite denumiri, a functionat în România, în perioada interbelica, în legalitate, respectiv în timpul celui de-al doilea razboi mondial si în perioada postbelica de început, în ilegalitate. Nu ne vom referi, însa, la organizatia politica respectiva, ci la guvernarea de uniune nationala care s-a bazat majoritar pe aceasta organizatie. Acum, la 66 de ani de la evenimentele din ianuarie 1941, se poate afla adevarul despre guverne, revolutii si lovituri de stat. Acest adevar l-am subliniat în teza mea de doctorat si cîteva studii stiintifice. Atît de mult a falsificat regimul bolsevic istoria în aceasta privinta, încît adevarul, obiectivismul sînt acum aproape socante. Ne amintim ca pe timpul comunismului, la simpla auzire a termenilor "legionar", "Zelea Codreanu", "Horia Sima", ti se facea "pielea de gaina". Urmeaza o analiza obiectiva asupra perioadei 14 septembrie 1940-21 ianuarie 1941, o perioada controversata în istoria României. Guvernul care a functionat atunci, desi de scurta durata, a fost unul titular, iar nu interimar, expresie a noii organizari statale pe care a cunoscut-o tara noastra prin nefericita conjunctura nationala si internationala: Statul National Legionar. Aceasta analiza este necesara pentru a cunoaste cauzele neîntelegerilor dintre legionari, pe de o parte, si Ion Antonescu, respectiv organele Ministerului de Interne, pe de alta parte. Sub conducerea lui Horia Sima si într-un context politic international favorizant, miscarea legionara a cunoscut ascensiunea la conducerea statului român. La 14 septembrie 1940 a fost chemata la guvernare de catre generalul Ion Antonescu, iar România s-a proclamat Stat National Legionar. Guvernul instaurat la 14 septembrie 1940 era prezidat de generalul Ion Antonescu, numit "sef al regimului legionar", însa structura administrativa centrala si locala pe care acesta o coordona apartinea aproape în totalitate Miscarii Legionare. Comandantul acestei organizatii politice, Horia Sima, era vicepresedinte al Consiliului de Ministri, fara portofoliu; acesta a prezidat sedintele guvernului în lipsa conducatorului statului, Ion Antonescu. Legionarii detineau portofolii-cheie în guvern: Internele, Afacerile Straine, Munca si protectia sociala, Propaganda, Învatamîntul, numerosi subsecretari de stat la toate ministerele. În administratia locala detineau toate prefecturile, cu trei exceptii; de asemenea, chesturile si prefecturile de politie, în frunte cu Prefectura Politiei Capitalei, condusa de colonelul Zavoianu, respectiv de Radu Mironovici. Miscarea legionara a venit la putere pe fondul esecului politico-economic al regimului de dictatura regala si, nu în ultimul rînd, al marilor nemultumiri sociale pe care acesta le-a provocat, lucru care a adus legionarilor o mare aderenta populara. Aceasta avea sa creasca treptat, o data cu aplicarea reusita a unor masuri social-economice pe care marea masa a populatiei le astepta de mult. Nivelul excesiv de impozitare, coruptia si birocratia - iata cîteva consecinte nefaste ale oligarhiei politico-economice care a guvernat tara între 1938 si 1940 si care era formata din reprezentanti de seama ai întregului spectru politic democratic.
http://www.ziarultricolorul.ro/dosarele_tricolorul.html?aid=5571

România - "Stat Naţional Legionar" (1940-1941) - Ion Antonescu

OPINII: Codrenismul si comunismul

DOCUMENTUL NR. 2
1938, noiembrie 30, Bucuresti. Împrejurarile asasinarii lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicodorilor si Decemvirilor, expuse în declaratia plutonierului de jandarmi Sîrbu
Am plecat în noaptea aceea din Bucuresti, cu doua masini dube de la Prefectura de Politie. Eram însotiti de maiorii de jandarmi Dinulescu si Macoveanu. Ajunsi la Rîmnicu-Sarat, am tras la Legiunea de Jandarmi. Aici maiorii Dinulescu si Macoveanu au luat contact cu maiorul, de origine evreu, Scarlat Rosianu, comandantul Legiunii de Jandarmi din Rîmnicu-Sarat. Imediat ne-am întors spre Bucuresti. În lipsa unui ordin precis (sau poate ca intervenise vreo modificare), jandarmii n-au mai luat pe legionari. Ajunsi la închisoare, am fost bagati toti jandarmii în masini, dar în acelasi timp soseste din urma maiorul Dinulescu, care ne-a dat ordin rastit: "Înapoi la Rîmnicu-Sarat!". Ne-am întors, dar ne-am oprit în comuna Baltati, la cîtiva kilometri de Rîmnicu-Sarat, unde am fost cantonati pe timpul noptii. Aici ni s-au dat vin de baut, tigari scumpe si gustari alese. În zorii zilei am pornit spre Rîmnicu-Sarat. Ajunsi la închisoare, am fost bagati, toti jandarmii, într-o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructiuni asupra modului cum aveam sa executam pe legionari. Punînd în genunchi pe soferul masinii, i-a aruncat un streang dupa gît pe la spate, aratînd cît de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata în cîteva minute. Jandarmii au iesit apoi cîte unul afara, în curtea închisorii, si fiecaruia i s-a dat în seama un legionar. Mie mi-a dat pe unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai tîrziu ca acesta era Capitanul, Corneliu Zelea Codreanu.

I-am dus apoi la masini. Aici, legionarul era legat cu mîinile de banca la spate, iar cu picioarele de partea de jos a bancii din fata, în asa fel ca sa nu se poata misca nici într-o parte, nici într-alta. Asa au fost legati 10 legionari într-o masina si 4 în cealalta. Eu am fost în prima masina, în cea cu 10 legionari, în spatele Capitanului, si fiecare jandarm era asezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mîini aveam streangurile. Am pornit. În masina mea era maiorul Dinulescu, iar în cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormînt, caci n-aveam voie sa vorbim nici noi între noi jandarmii si nici legionarii între ei. Ajunsi prin dreptul padurii Tîncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna, stingînd-o si aprinzînd-o iarasi de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu de ce n-am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s-a dat jos si s-a dus la masina din spate. Maiorul Macoveanu fusese mai autoritar, legionarii erau executati. Capitanul si-a întors capul putin catre mine si mi-a soptit: "Camarade, da-mi voie sa le vorbesc camarazilor mei...". Dar, în aceeasi clipa, mai înainte ca el sa-si fi terminat aceasta rugaminte, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara masinii si, pasind înauntru cu revolverul în mîna, a rostit printre dinti: "Executarea!". La aceasta noi am aruncat streangurile. Ultimul lor cuvînt le-a fost strivit în gîtlej. Streangurile îi sugrumasera. Au fost un muget si un horcait, apoi o liniste de mormînt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pîna la Jilava. Cînd am juns erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist, lt.-colonel Ionescu si altii. Groapa era facuta. Trasi din masina, legionarii au fost asezati apoi cu fata în jos si împuscati în spate, pentru a simula astfel împuscarea pe la spate, în timpul evadarii de sub escorta. Dupa aceasta au fost aruncati în groapa comuna. La cîteva saptamîni însa, aceiasi jandarmi, tot noi, am fost adusi din nou la Jilava si, desfacînd groapa, am aruncat peste ei o solutie dizolvanta si arzatoare, 15 damigene de vitriol. Dupa aceasta, noi, jandarmii, am fost pusi sa dam declaratii, cum ca legionarii, fugind de sub escorta, au fost împuscati. Era o declaratie pe care colonelul Zeciu ne-o daduse spre model. Apoi, am fost adunati într-o încapere a închisorii Jilava, unde colonelul Zeciu ne-a tinut un discurs, spunîndu-ne: "V-ati facut doar datoria, voi nu sînteti asasini de rînd". La cîteva zile dupa aceasta, am fost chemat în cabinetul colonelului Gherovici, care mi-a spus: "Tu esi voinic, ai fi putut omorî trei deodata..." Mi-a întins apoi o hîrtie pe care sa o semnez, spunînd ca am primit suma de lei 20.000 drept ajutor de boala. Eu am raspuns: "Nu sînt bolnav, domnule colonel". "Ma, Sîrbule, nu vezi cît arati de rau si sa-ti pazesti gura, caci altfel ti-o astup cu pamînt", mi-a zis, aratînd cu mîna un revolver Mauser de pe birou. Apoi am fost trimis, ca si ceilalti jandarmi, în concediu.
http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment.html?aid=5220

Întoarcerea pe la Hitler ne-a dat sperante. Credeam ca a trecut punctul critic, mai ales ca întrevederea a fost ceruta din initiativa Regelui Carol, solicitata printr-un membru al familiei Hohenzollern-Sigmaringen, Printul, care de mult se stia ca face legatura cu cercurile conducatoare germane. Nu se putea ca în aceasta conversatie sa nu fi venit vorba si de Garda de Fier, si de Capitanul încarcerat; aceasta cu atît mai mult cu cît se stia de acuzatiile ce i se aduceau referitor la legaturile sale cu Germania. Începeau sa mijeasca sperante. Daca Regele si-a permis sa discute cu factorii politici germani, nimic mai firesc ca, din punct de vedere politic, sa nu se mai puna pe nimicirea totala a acestui factor românesc care, la nevoie, îi poate face unele servicii. Dar poate ca este zelos sa faca totul el, singur, fara ajutorul nimanui. Sau sa încerce sa se justifice cumva pentru trecut, precizînd, printre altele, ca masurile luate împotriva Garzii de Fier nu trebuie sa fie considerate ca atingînd relatiile cu Germania. Acest om versatil era capabil de orice nerusinare. Se va afla într-o zi, desigur, ce s-a discutat cu prilejul acestei vizite. La 28 noiembrie 1938, pe cînd ma aflam la d-na si dl. Stavri, unde eram gazduit împreuna cu Nicu Seitan si Eugen Teodorescu - de nevoie, fiindca a trebuit sa plec pe neasteptate de la d-na Mazilu, fiind suspectat de niste musafiri dubiosi -, am aflat despre atentatul asupra rectorului Universitatii din Cluj, Stefanescu-Goanga. Am ramas uluit. Ma înabuseam în revolta. Trebuie sa fie inconstienti sau agenti provocatori cei ce-au savîrsit actul. Aceasta mi-a fost convingerea tot timpul. Mai tîrziu, cu ocazia primului exil de la Berlin, în anul 1939-1940, am aflat de la Laurentiu Veres, care era initiat cel mai bine în întîmplarile din Ardeal din acea perioada, ca si acest atentat s-a executat în urma ordinelor categorice ale lui Horia Sima, date de el personal. Mai mult, Veres mi-a spus ca s-a opus categoric si a considerat o copilarie "revolta din Ardeal". A cerut chiar sa expuna situatia reala Comandamentului. Horia Sima i-a cerut însa, în numele Comandamentului pe care îl reprezenta, sa execute ordinele. Este partea cea mai întunecata a acestor vremuri, care vor trebui cercetate minutios si definitiv clarificate, caci multe întîmplari suspecte se întretaie în acest interval de timp din preajma asasinarii Capitanului. Presimteam consecinte rele.

În aceeasi zi, mi se pare, se întoarse si Regele. Guvernul a vrut sa-i monteze o primire grandioasa. A scos scolile si functionarii statului. Armand Calinescu i-a iesit înainte la Brasov, în drum spre Bucuresti i-a facut - se vede - o expunere a situatiei interne. La Mogosoaia si pe întreg parcurusl cailor era întîmpinat de urale. Regele Carol - dupa marturisirea unui martor ocular - era palid si absent la demonstratii. Era suparat pe Armand Calinescu ca nu exterminase pe Capitan, în timpul absentei sale, asa probabil cum ar fi fost planuit si cum se zvonise (desi parea perturbator ca, în timpul cît el era plecat în vizita, în tara lui sa se verse sînge). Se framînta acum sa-si puna crima în aplicare în prezenta sa, spre a preîntîmpina orice reactiune? Sau poate se gîndea sa raspunda, prin asasinarea Capitanului, la eventualul interes pe care Hitler l-a aratat pentru Capitan, astfel ca provocarea sa fie maxima? Ziua de 29 noiembrie a trecut greu, de înfrigurarea temerilor. M-am culcat tîrziu, discutînd îngrijorat cu Nicu Seitansi Eugen Teodorescu. Am avut o noapte extrem de agitata. Pe la orele 5, spre dimineata, tresar brusc din somn. S-au trezit si ceilalti doi, caci dormeam alaturi. M-au întrebat ce este. Le-am spus ca înca pe jumatate adormit am visat ceva foarte rau. "Numai sa nu se fi întîmplat ceva Capitanului". Si le-am povestit visul. Se facea ca eram la Gara de Nord, pe peron, cu Horia Sima. Într-un tren accelerat, gata de plecare, se urcase Capitanul si statea pe platforma vagonului, alaturi de Mota. Se uita la Horia Sima trist, dînd din cap cu imputare. O frînghie groasa era întinsa între noi si tren. Si trenul s-a pus în miscare cu viteza. Atunci m-am trezit speriat. Visul n-avea, în fond, nimic înspaimîntator si, totusi, pentru ce m-am trezit spunînd: "Numai sa nu se fi întîmplat ceva Capitanului?". Sa fi fost rezultatul talmacirii pe care i-am dat-o imediat visului, cum ca plecarea cu un mort înseamna moarte, iar frînghia care ne separa era simbolul granitei între viata si moarte?! Mai semnificativ mi s-a parut, mai tîrziu, ca aceasta tresarire a avut loc cam pe la orele 5, adica în timpul cînd se spunea ca au fost strangulati Capitanul si ceilalti camarazi. Legaturile cu ceilalti nu le puteam face cu usurinta, întrucît gazdele noastre, atît d-na cît si dl. Stavri, de curînd casatoriti, erau amîndoi functionari, astfel ca în timpul zilei erau absenti.

Din cauza aceasta, nici noi nu puteam circula. Spre seara venea regulat Nae Dumitrescu, care ne facea legatura, prin Ghita Dragomir, cu ceilalti camarazi din Comandament. Imediat dupa prînz, auzim vocea goasa a crainicului la radio, anuntînd ca peste putin se va difuza un important comunicat al Corpului II de Armata. Am tresarit ca muscat de sarpe. Ce sa fie?... S-a citit apoi Comunicatul Oficial, prin care se anunta asasinarea Capitanului, Nicadorilor si Decemvirilor. Continutul lui era: "În noaptea de 29-30 noiembrie crt., s-a facut un transfer de condamnati de la închisoarea R. Sarat la Bucuresti-Jilava. În dreptul padurii ce corespunde km 30 de pe soeaua Ploiesti-Bucuresti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuscaturi de necunoscuti, care au disparut, si în acel moment, transferatii, profitînd de faptul ca transportul se facea în automobile Brek tip jandarmi, deschise si pe timp de noapte cu ceata deasa, au sarit din masini, îndreptîndu-se cu vadita intentie de a disparea în padure. Jandarmii, dupa somatiile legale, au facut uz de arma. Au fost împuscati: Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani munca silnica si 6 ani interdictie; Constantinescu Nicolae, Caramea Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.G. Duca, condamnati la munca silnica pe viata; Caratanase Ion, Bozîntan Iosif, Curca Stefan, Pele Ion, State Gr. Ion, Atanasiu Ion, Bogdan Gavrila, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihai Stelescu, condamnati la munca silnica pe viata; Georgescu Stefan, Trandafir Ioan, condamnati la cîte 10 ani munca silnica, pentru asasinat asupra lui Stelescu. Atît Parchetul Militar al Corpului II Armata, pe teritoriul caruia s-a întîmplat cazul, cît si Parchetul Civil, fiind înstiintate, au venit la fata locului si au constatat în mod oficial moartea celor numiti mai sus, de catre medic, prin încheiere de proces-verbal. Au autorizat înmormîntarea cadavrelor, ramînînd mai departe în cercetare cazul. Comandamentul Militar, dupa propunerea Parchetului si pentru motive de ordine publica, a aprobat ca înmormîntarea sa se faca la Subcentrul Militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineata zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea Închisorii Militare Jilava". Am ascultat încremenit de groaza, uluit. Am izbucnit în plîns. Altii au gemut înabusit. Ne venea sa urlam; sa iesim în strada, sa tragem în oricine ne iesea în cale. În aceasta tara, în care n-a putut trai Capitanul, nimeni nu mai merita sa traiasca. Catapeteasma Neamului Românesc se naruie. Destinul acestui neam vedeam ca este fulgerat si rupt în tandari. Generatia celor ce l-au cunoscut pe Capitan ramîne dezaxata si fara rost de a mai trai. Abisul parca se deschidea sa înghita Neamul Românesc. Ce val de durere înabuse, în aceste groaznice clipe, pe toti românii de pretutindeni! Neam Românesc, neam fara de norod... Si în momentul cînd noi ne zvîrcoleam în durere, si ca noi milioane de români, postul de radio românesc emitea, dupa citirea comunicatului, reclame negustoresti; cîntece cu "Gioni" si cu "crema de ghete Gladys"... Era îngrozitor! Auzeam hohotul plin de bucurie al lui Iuda; simteam rînjetul lui... Asteptam sa auzim repetarea comunicatului... Poate ca nu este adevarat...Poate n-am auzit noi bine!... Poate Capitanul este numai ranit??... L-am auzit a doua oara. Mult timp dupa aceea n-am mai deschis aparatul de radio. Simteam o mare raspundere pentru viitor. Toate puterile noastre trebuie încordate pentru ca sa putem pregati razbunarea Capitanului prin triumful crezului sau

Dupa vizita facuta de Regele Carol al II-lea si Mihai la Adolf Hitler
Corneliu Zelea Codreanu a fost strangulat

Documentul Nr. 1
1938, noiembrie 13-30, Bucuresti. Aprecierile lui Constantin Papanace despre perioada premergatoare asasinarii lui Corneliu Zelea Codreanu
La 13 noiembrie 1938 s-a anuntat oficial vizita Regelui la Londra. Imediat au început sa circule zvonuri despre asasinarea Capitanului. Sursa era serioasa. Gabriel Marinescu si Costica Argetoianu ar fi declarat urmatoarele: "Cînd regele se va întoarce, Codreanu nu va mai exista". Cu generalul Coroama, seful Garzii Palatului, se luase contact, la început, prin parintele Dumitrescu si Constant, iar pe urma prin Horia Sima. Nevasta lui era înfocata simpatizanta a Miscarii Legionare.
Si el era foarte atasat sufleteste de persoana Capitanului. El ne-a spus ca Regele nutreste gînduri asasine asupra Capitanului, dar cînd i s-a facut propunerea sa se întreprinda o actiune preventiva la Palat a ezitat. Inexplicabil parea de ce aceste zvonuri circula cu atîta persistenta, chiar în cercuri cu raspundere. Era aceasta indiscretia cunoscuta a clasei noastre conducatoare, flecara si neserioasa, se urmareste o provocare a legionarilor sau sînt simple presupuneri pentru atmosfera de atunci (desi acest lucru nu era valabil pentru Gabriel Marinescu din Camarila si Argetoianu - mason gr. 33)? Conducerea legionara trebuia sa ia o atitudine preventiva. Lamurirea opiniei publice si denuntarea uneltirilor parea absolut necesara. Ne-am strîns la gradina lui Titi Cristescu: Vasile Christescu, eu si cu Horia Sima. Vasile Christescu a facut un proiect de manifest lung, în care punea si explica polemic o serie întreaga de chestiuni. Parerea mea a fost ca, data fiind gravitatea situatiei, lamurirea noastra trebuie sa aiba sobrietatea unui comunicat si sa constituie un avertisment, localizînd cazul lui Armand Calinescu. Am redactat pe loc un text, care cu unele mici modificari s-a raspîndit. S-a raspîndit înainte de plecarea Regelui (cam la 12 noiembrie). Interesant este însa ca, în acelasi timp, s-a raspîndit un manifest al Capitanului în facsimil, adresat legionarilor, prin care îi îndeamna la rabdare si liniste. Chiar din continutul lui reiesea ca a fost solicitat de Politie. Raspîndirea a fost foarte larga. Trebuie sa se fi facut prin organele politienesti. Ce rost avea acest Manifest cerut de Politie? Se temeau cu adevarat de tulburari în timpul absentei Regelui? Sa fi cunoscut pregatirile conspirative ale lui Horia Sima? În orice caz, mi s-a parut ca pentru Capitan aceasta este bine, fiind scos din cauza, întrucît buna lui credinta pentru liniste era evidenta, si acest lucru îl cunoaste acum întreaga suflare româneasca. Aceasta ma mai linistise, încercam sa gasesc însa explicatie faptului într-un cadru atît de complicat si de contradictoriu. Stiam ca Regele dorea de mult, înca de la începutul anului, sa faca o calatorie fastuoasa la Londra. I-a fost refuzata însa aproape în mod brutal. Motivul ar fi fost o anumita influenta pe care o avea Regina Elena la Familia Regala engleza si la anumite cercuri aristocratice puritane. Cel mai important motiv însa, cred ca a fost în legatura cu Miscarea Legionara. Cercurile oculte din City se vede ca nu i-au acordat aceasta onoare, atîta timp cît tolereaza miscarea "antisemita" a Garzii de Fier din România. Se cerea deci capul Garzii de Fier. Pentru acest paranoic megaloman, aceasta era decisiv. S-ar putea, deci, presupune ca pe lînga substratul politic, condamnarea la carcera a apitanului sa fi avut si aceste cauze, care pentru anormali sînt hotarîtoare.

Poate s-a gresit de multe ori în calcule si prevederi, atribuindu-se lui Carol o atitudine iesita din judecata normala, ceea ce era fals. Politica de "dare la fund" a Miscarii Legionare, în sensul ca nu s-au produs reactiunile care se asteptau, a vrut sa o foloseasca Regele Carol al II-lea, spunînd la Londra cu emfaza ca a reusit sa înabuse Garda de Fier. În aceasta ipoteza, ar fi avut realmente nevoie de liniste, si asa s-ar fi gasit explicatia de ce au recurs la apelul în facsimil al Capitanului. Adevarurile si dedesubturile se vor stabili odata. Atunci însa asa judecam. Dar de ce, totusi, unele cercuri, apropiate lui, lanseaza zvonuri ca se va recurge la asasinarea Capitanului? Vrea sa irite spiritele si sa creeze atmosfera care sa justifice acest fapt? Simteai în aceste clipe de înfrigurare întreaga apasare a itelor misterioase iesite din hrubele masonice. Atentia trebuia încordata. Am ramas foarte surprins cînd, într-una din consfatuirile obisnuite, Horia Sima vine cu propunerea: "Nu trebuie sa lasam aceasta calatorie a Regelui sa decurga în liniste; aceasta îi consolideaza pozitia, iar Miscarea Legionara, pierzînd si acest moment, va ramîne la discretia lui". Dupa parerea lui, trebuia pornita ofensiva în Ardeal. Atunci s-a vorbit si de necesitatea scoaterii "Curierului Legionar". Am fost categoric împotriva oricaror acte de provocare. Sa respectam dispozitia scrisa a Capitanului. Pe Horia Sima l-am facut în special atent, ca se joaca foarte usor cu viata Capitanului. N-am rupt-o cu el definitiv, fiindca mai speram înca sa-l pot înfrîna. Am asistat la redactarea "Curierului legionar". În Ardeal au început dezordini. Horia Sima spunea ca sînt de proportii mari! Exagerarea era vadita. Grija si nelinistea ma copleseau; vedeam ca mergem spre nenorocire. Aceste framîntari le-am trait cu Ghita Dragomir, Nicu Seitan, Costache Tega si alti camarazi. Actele de provocare însa nu mai puteau fi oprite. Mergem pe un drum fatal. Vasile Christescu încearca sa ma linisteasca, spunînd ca nu va iesi nici un rau! El credea acest lucru. În noiembrie vine Ghita Dragomir la mine si-mi aduce doua manifeste, primite de la Capitan prin Nicoleta. Unul era destinat studentimii bucovinene ca din partea studentilor, al doilea se referea la Ardeal. Legatura a fost facuta, mi se pare, printr-un dentist. Într-o scrisoare scrisa cu creionul, tot cu litere majuscule, care le însotea, se interesa de sanatatea Nicoletei si îi recomanda sa se îngrijeasca, apoi adauga ca, dupa raspîndirea acestui manifest, va urma o liniste care nu trebuie sa ne alarmeze. La început m-am gîndit ca s-ar putea ca manifestele sa nu emane de la Capitan, suspicionînd elementul de legatura (dentistul), pe care nu-l cunosteam. Recitindu-le, am recunoscut stilul Capitanului.

Si apoi erau scrise cu aceleasi caractere majuscule cu care au fost scrise si rîndurile de mai înainte, în scrisoarea despre care am amintit si în care se recomanda: "Sa mergem la spatele curentului, si nu în fruntea sa". Acum ma gîndeam ca, poate, Capitanul a mai primit si alte informatii. Acestea, împreuna cu necesitatea de a nu lasa pe Rege sa se laude în strainatate ca a terminat definitiv cu Miscarea Legionara, l-au determinat sa lanseze doua manifeste care, formal, nu veneau de la Miscarea Legionara. Ele constituiau o diversiune, asa cum tot diversiune a fost si scrisoarea adresata de "unii ofiteri" consilierilor regali, redactata tot de Capitan. I-am spus lui Ghita Dragomir ca eu as opri aceste manifeste, chiar daca emana de la Capitan. Cred ca a fost indus în eroare prin informatiile exagerate pe care le-a primit. Fraza aceea ca va urma o perioada de liniste, pentru care nu trebuie sa ne alarmam, mi-a lasat impresia ca ar fi ceva combinat, pus la cale, ce anume, nu puteam banui. Ar fi stricat, poate, un plan al Capitanului daca le opream. Pe de alta parte, despre aceste manifeste aflasera si Vasile Cristescu si Horia Sima. Fata de cele ce se scriau în "Curierul Legionar", acestea erau aproape inofensive, cu atît mai mult cu cît, formal, nu emanau de la Miscarea Legionara. Importanta lor era mai mult pentru noi, cei din Comandament. Ele, desi izvorîte din informatii gresite, exagerate, daca nu chiar tendentioase, puteau fi invocate în divergentele noastre, cum ca si Capitanul a evoluat spre o tactica de lupta fatisa. Astfel, lipsa de raspundere putea sa ia acum proportii catastrofale. Am urmarit calatoria Regelui cu încredere. Fiecare zi care trecea mi se parea o vesnicie, în Ardeal au început tulburari. O bomba a fost aruncata în Templul evreiesc din Timisoara. Un evreu fruntas a fost împuscat la Oradea. Uzina din Cluj a fost aruncata în aer. Horia Sima radia de bucurie ca a început revolutia. Informatiile veneau exagerate si le mai exagera si el. În tot acest interval de timp eram gazduit la doamna Mazilu, pe strada Berzei, o simpatizanta fanatica pentru Miscarea Legionara si Capitan. De acolo am ascultat la radio primirea facuta Regelui la Londra si discursurile tinute în City. Cunoscîndu-i megalomania bolnavicioasa, forta oculta i-a montat o primire exceptionala. Ce-i vor cere în schimb? Poate, în primul rînd, capul Capitanului si apoi aservirea totala a Tarii. Discursul tinut tocmai în City, adica în citadela plutocratiei oculte, era semnificativ. Bomba de senzatie a fost însa la întoarcere. Dupa o zabovire de cîteva zile în hoinareala particulara, Regele Carol al II-lea s-a întors prin Germania si s-a abatut pe la Berchtesgaden, unde, împreuna cu Printul Mostenitor, a fost primit în audienta de catre Hitler. Ce rost avea aceasta audienta? A fost încercarea unui cabotin care voia sa faca senzatie pe scena lumii, mai ales ca presa internationala anuntase, cu titluri mari, ca este cel mai întelept rege din Europa? Facea aceasta vizita cu asentimentul englez, sau, dupa ce a facut vizita, încerca sa-i pacaleasca?

Ion Mota si Vasile Marin - PREZENT !

O bucuresteanca revendica un imobil al lui Horia Sima
Radu Barbulescu Georgescu, identitatea falsa sub care ar fi fost inmormantat in Spania ultimul sef al Garzii de Fier
O mostenitoare a lui Horia Sima a inceput lupta in Justitie pentru trocedarea unui imobil al fostei capetenii legionare. Horia Sima, urmasul lui Corneliu Zelea Codreanu, a fost comandantul Miscarii Legionare. Dupa asasinarea lui Zelea Codreanu, Sima se refugiaza in Germania unde infiinteaza Comandamentul Legionar din Berlin, in cadrul caruia este insarcinat sa refaca legaturile cu organizatiile legionare din Romania. Dupa o scurta perioada de arest, Sima incepe organizarea rasturnarii dictaturii regale. Urmeaza revolutia legionara si abdicarea regelui Carol al II-lea. Numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri, Horia Sima intra in conflict cu generalul Ion Antonescu care hotarase scoaterea in afara legii a Garzii de Fier. De teama persecutiilor politice, Horia Sima fuge din tara si se refugiaza in cele din urma in Spania.

Dupa 14 ani de la moartea capeteniei legionare, bucuresteanca Florica Dijmarescu, dobanditoare a unui drept de proprietate asupra unui imobil care a apartinut surorii lui Horia Sima, a inceput o lupta dura cu autoritatile romane. In luna decembrie a anului trecut, femeia s-a adresat deja magistratilor bucuresteni solicitand pronuntarea unei hotarari judecatoresti in urma careia sa i se elibereze un certificat de deces pe numele fostului legionar. Intr-o prima faza, succesoarea lui Horia Sima a chemat in instanta Primaria Sectorului 1 Bucuresti si Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor. Potrivit cererii de chemare in judecata, Horia Sima a decedat in 1993, in Germania, si a fost inmormantat in Spania, sub o alta identitate, respectiv ca Radu Barbulescu Georgescu. Femeia sustine ca mai-marele Garzii de Fier a avut ultimul domiciliu la Madrid si ca era cunoscut de o serie de personalitati ca fiind fostul viceprim-ministru al Romaniei. " Astfel, in urma probelor pe care le vom administra, constatand ca Radu Barbulescu Georgescu si Horia Sima sunt una si aceeasi persoana, instanta urmeaza sa constate moartea lui Horia Sima (...) obligand autoritatea com?petenta sa opereze inscrierea mortii in Registrele de stare civila si sa elibereze certificatul de deces pe numele lui Horia Sima", se arata in actiunea depusa deja la instanta. Florica Dijmarescu isi motiveaza demersul in Justitie prin faptul ca, in lipsa unui certificat de deces, nu-si poate valorifica drepturile succesorale. " Am formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui imobil proprietatea autorilor mei, Ratz Adeline, succesoare a fratelui sau, Horia Sima. (...) Rezolvarea acestei cereri este intarziata de chestiunea clarificarii situatiei privindu-l pe fratele autoarei mele", se justifica reclamanta. Lupta Floricai Dijmarescu cu autoritatile locale nu pa??re a fi deloc una usoara. Deja Primaria Sectorului 1 al Capitalei a formulat o intampinare prin care solicita instantei respingerea ca inadmisibila a actiunii.

Potrivit primariei, la Registrul National de Evidenta Persoanelor "nu exista nicio persoana inregistrata cu numele Radu Barbulescu Georgescu, asa cum nu exista transcris in registrele de stare civile romane un certificat de deces apartinand numitului Barbulescu Georgescu, decedat in Germania (...), astfel ca este imposibil a se rectifica datele de deces ale defunctului", se arata in raspunsul Primariei Sectorului 1 Bucuresti. iulius.cezar@gandul.info

Misterul Horia Sima–de ce oamenii lui Pacepa nu l-au lichidat pe legionar
Aproape cinci ani de zile, Pacepa a fost şeful grupului de agenţi acoperiţi ai D.I.E. ce operau pe spaţiul vest-german şi nu numai.

Având în vedere că acoperirea agenţilor era deplină (în acea perioadă România neavând deschisă ambasadă în R.F.G.), misiunile lui Pacepa erau pe măsură.

Principalele obiective au fost: otrăvirea sau uciderea unor dizidenţi (metode imprumutate de la alte servicii de informaţii prietene), poeţi, scriitori, organizarea de atentate teroriste, tentative de crimă împotriva lucrătorilor celebrului post de radio “Europa Liberă” (Georgescu, Monica Lovinescu, Noel Bernard) şi suprimarea “ziariştilor legionari”.


De fapt nu era vorba de ziarişti, ci de legionari “adevăraţi” care se refugiasera în Germania în perioada anilor 1940-1941, fiind coordonaţi în exil de Horia Sima. Mişcările legionare, încercările de unificare ale Mişcării coordonate din plan extern, au obligat Direcţia de Informaţii Externe să treacă la neutralizarea cuiburilor din Germania care încă mai întreţineau relaţii cu membrii rămaşi (în voia Securităţii) în România. Astfel, legionarul Horia Sima a devenit obiectul uneia dintre misiunile secrete a lui Pacepa - eveniment care însă nu s-a putut produce tocmai din cauza strânsei colaborări dintre Pacepa şi agenţiile germane de spionaj. Pentru explicarea acestor aspecte merită montată în continuare o paranteză ceva mai cuprinzătoare, referitoare la Mişcarea Legionară din România şi agenturile germane.


Horia Sima a fost pionul Germaniei


La 26 octombrie 1939, după asasinarea lui Armand Calinescu, Horia Sima (viteaz ca bradul) fuge în Germania. Revine în România în luna mai a anului 1940, fiind arestat în foarte scurt timp, iar din arest este numit direct Secretar de Stat în Ministerul Cultelor şi Apelor (pe data de 4 iulie 1940). Funcţia de Secretar de Stat nu-l mulţumeşte pe marele comandant, motiv pentru care după numai 90 de ore demisionează.
Cu prilejul a două întâlniri ale comandanţilor legiuni – mai întâi în casa scriitorului Constantin Gane, apoi în casa lui Radu Budişteanu, în vara anului 1940, Horia Sima este ales şeful Mişcării legionare. Din acestă noua poziţie de forţă, Sima orchestrează, începând cu data de 1 septembrie 1940, o revoltă „spontană” în mai multe oraşe din ţară, respectiv Timişoara, Alba Iulia, Deva, Sibiu, Braşov, Bucureşti şi Constanţa, soldată cu morţi şi răniţi. Acestă revoltă a constituit una dintre componentele planului de debarcare forţată a regimului Carol II, organizarea generală a proiectului purtând eticheta nemţească.
La data de 15 septembrie 1940, imediat după preluarea puterii de către Antonescu şi Garda de Fier, “comandantul” Horia Sima a depus jurământul faţă de “Legiune şi ţară”. După asasinarea profesorului Nicolae Ioraga şi a lui Virgil Madgearu, şi după masacrul comis de legionari la penitenciarul Jilava – acolo unde a fost asasinat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 şi Mihail Moruzov, şeful Siguranţei (pe 19 aprilie 1982, în cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat Biroul Siguranţei Generale, devenit în martie 1908, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale) din acea periodă, neânţelegerile dintre căpeteniile legionare şi Antonescu se acutizează, fiind finalizate printr-o rebeliune legionară de proporţii.
Rebeliunea (revoltă legionară) a fost înfrântă, motiv pentru care în luna aprilie a anului 1941 Horia Sima a scos capul din “bârlogul” în care se ascunsese trimiţându-i o scrisoare (de intenţie) lui Ion Antonescu, prin care îi propunea Mareşalului restabilirea relaţiilor. Antonescu refuză categoric colaborarea şi trimite Siguranţa pe urmele fugarului Sima. Fiind “hăituit” în permanenţă, în primăvara lui 1941 Horia Sima părăseşte clandestin ţara şi se stabileşte pentru o vrema la Viena de unde va pleca ulterior către Germania – fiind în permanenţă sub supravegherea Gestapoului.


Horia Sima a deturnat fondurile mişcării


După încheierea celui de-al doilea Război Mondial, comandantul legionar Horia Sima se retrage în Spania şi se apucă de publicat cărţi şi broşuri în scopuri propagandistice, luând totodată parte la certurile dintre diferitele facţiuni legionare dezbinate. Încercările lui Sima de reunificare a Mişcării legionare - coordonate din Spania - nu au mai reuşit, acesta fiind acuzat de către camarazii săi că şi-a însuşit fondurile Mişcării şi că a deturnat Garda de la idealurile nobile ale Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu. Toate acuzele aduse lui Sima vor culmina în anul 1954, când grupurile codreniste (adepţii politicii lui C.Z.Codreanu), respectiv cele din Erding, Germania şi Majadohando, Italia îl vor obliga pe Horia Sima să renunţe la conducerea Mişcării Legionare, odată cu acesta fiind izgoniţi şi toţi acoliţii săi.
În legătură cu fondurile mişcării, deturnate de Sima, era la curent şi Securitatea Statului, care a şi încercat să pună mâna pe banii ce aparţinuseră cândva poporului român. Cu toate acestea, eforturile au fost în zadar, în primul rând datorită faptului că banii fuseseră depozitaţi în Elveţia sub anonimatul unei parole, Sima beneficiind totodată de protecţia agenturilor secrete germane, adică tocmai de colaboratorii lui Pacepa.


Mişcarea postrevoluţionară – ultima anestezie


După evenimentele revoluţionare petrecute în decembrie 1989 în România, căpetenia legionară Horia Sima împreună cu şefii comandamentului de la Madrid, au contactat legionarii rămaşi în ţară, încercând astfel să reconstruiască Mişcarea Legionară. Aflate sub conducerea comandantului Nistor Chioreanu, celulele legionare au iniţiat demersurile legale de constituire şi înscriere a partidului politic “Totul pentru Ţară”. Favoriţii la “suprema funcţie” a Mişcării au fost în acea perioadă Faust Brădescu, Nistor Chioreanu şi Nicolae Roşca – care s-a întors în România după 1989.
În acest timp, Horia Sima, folosind un paşaport fals (pe alt nume) – aşa cum şi obişnuia de altfel – se deplasează la sfârşitul lunii mai a anului 1993 la Augsburg, în Germania, pentru un tratament stomatologic, dar şi pentru a se întâlni cu facţiunile legionare din Germania. Tema principală a dezbaterilor urma să fie reconsolidarea poziţiei Mişcării Legionare din România, operaţiunea de reorganizare fiind deja în curs în perioada respectivă.
Aflat în locuinţa (de serviciu) a medicului stomatolog Filip Păunescu (român – din Braşov), Horia Sima a decedat în urma unui atac de cord. La vârsta înaintată de 87 de “primăveri legionare”, inima camaradului nu a rezistat la anestezie. În aceeaşi zi, doi bărbaţi anonimi s-au prezentat la locul decesului şi-au ridicat cadavrul, pe care l-au escortat până în Spania.
Despre moartea lui Horia Sima s-a aflat la aproximativ 24 de ore după producerea evenimentului, legionarii aflaţi în exil acuzându-l pe stomatologul Filip Păunescu de colaborări cu Securitatea şi de faptul că anestezia administrată camaradului a fost într-o doză mult prea mare – înaintand astfel ipoteza unui asasinat politic comandat. Interesant este faptul că, imediat după moartea lui Horia Sima, Mişcarea s-a reunificat, devenind astfel destul de activă şi în România (mai multe detalii despre revitalizarea Mişcării Legionare din România pot fi citite în materialul publicat de publicaţia on-line www.dezvaluiri.ro pe data de 21 noiembrie 2005, intitulat – Gigi Becali finanţează Mişcarea Legionară).
După părerea unora, se pare că Horia Sima a murit la timp, tocmai atunci când persona sa reprezenta probabil unica piedică în calea revitalizării şi unificării Mişcării Legionare. Un alt fapt interesant legat de moarte lui Sima, este reprezentat de demersurile întreprinse de reprezentanţii emigraţiei legionare care, în anul 1993, au cerut arhivelor Ministerului de Justiţie din România să le pună la dispoziţie dovada aflată la dosarul de condamnare la moarte al lui Horia Sima – că acesta a fost agent acoperit al Siguranţei începând din anul 1938. La modul acesta poate fi mai bine înţeles şi motivul pentru care spionajul Siguranţei şi ulterior cel al Securităţii Statului nu s-a putut atinge de Horia Sima – în prima etapă acesta lucrase pentru Siguranţă iar ulterior pentru serviciile germane (istoria e de vină), motiv pentru care nici macar Pacepa nu a putut face nimic în privinţa căpeteniei legionare, deoarece deveniseră într-un anume fel colegi.


Accidentul la vânătoare şi anestezia – două metode diplomatice consacrate


Amintean în articolul publicat anterior despre Pacepa un eveniment aparte din “biografia neromanţată” a generalului, legat de moartea generalului Doicaru. Anume că, după evenimentele din decembrie 1989, generalul Nicolae Doicaru, fostul şef al lui Pacepa, dar şi al generalului Pleşiţă, este numit consilierul lui Gelu Voican Voiculescu. În anul 1992, aflat la vânătoare în munţii Rodnei, generalul Doicaru este lovit în plin de un glonţ, deşi toţi ceilalţi participanţi (la vânătoare) foloseau alice. Accidentul său a fost considerat, la vremea respectivă, sinucidere, deşi ancheta nu a putut explica modul în care victima s-a putut împuşca în piept cu propria sa armă de vânătoare.
Accidentele de vânătoare sunt evenimente pe care mintea umană le analizează şi integrează ca fiind fireşti. Raţionamentul logic şi probabilitatea producerii unor asemenea evenimente întărind constant convingerea oamenilor că armele ca simple maşinării, se mai descarcă şi singure, mai ales dacă cei care le utilizează sunt amatori (ca majoritatea vânătorilor – amatori, de sporturi extreme). Aşa se explică şi faptul că, atunci când sunt prezentate la ştiri astfel de eveimente tragice petrecute la vânătoare, majoritatea oamenilor ajung la concluzia că asemenea “jucării” nu trebuiesc folosite nici chiar de către oameni experimentaţi, utilizarea armelor fiind un sport foarte periculos.
Din motivele enumerate mai sus dar şi din multe altele din aceiaşi categorie, accidentul suferit de fostul Ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, pe data de 27 decembrie 2003, în timpul unei partide de vânătoare din Conteşti, Dâmboviţa, face parte (din pacate) dintr-o lungă serie de asfel de evenimente neplăcute, clasificate atât la nivel de mase cât şi mediatic, ca fiind exact ceea ce s-a şi spus – nişte accidente. Un eveniment asemănător a mai avut loc în România cu mulţi ani în urmă, în 1981, pe vremea când nu exista presa care sa explice în amănunt (ce şi cum) cele întâmplate. Accidentul s-a petrecut la Scroviştea, când Nicolae Ceauşescu l-a invitat pe bunul său “tovarăş şi prieten”, celebrul colonel Muammar al-Qaddafi, preşedintele de ieri şi de azi al Libiei, să ia parte la o vânătoare de cerbi (pe vremea aceea vânătoare de urşi fiind interzisă). Partida cu pricina, la care nu a participat nici un oficial român de rang superior, s-a soldat cu moartea unuia dintre verii colonelului Gaddafi, produsă în circumstanţe rămase neelucidate. Zvonul care “s-a lansat singur” în perioada respectivă, sugera că, de fapt, Muammar al-Qaddafi îşi reglase conturile cu ruda sa, devenită incomodă.


Istoria se repetă mai repede în “Era Digitală”


După 21 de ani trecuţi de la ultima vizită a unui şef de stat român în cortul marelui lider Moammar al-Qaddafi, pe data de 15 noiembrie 2006, preşedintele Traian Băsescu ateriza pe aeroportul militar Mitiga acolo unde a fost întâmpinat cu ceremonialul rezervat numai şefilor de stat. Întrucât Qaddafi nu are, oficial, nici o funcţie in Libia, preşedintele Băsescu a trecut direct la subiect, exprimând într-o română pură următoarele: “Bucureştiul este interesat de reluarea relaţiilor de cooperare cu Libia”; iar răspunsul a fost unul promt şi pe măsură: "Noi, de asemenea", a răspuns scurt Qaddafi, deranjat evident de prezenţa unui număr atât de mare de jurnalişti.
În felul acesta România repetă o istorie a politicii externe în mai puţin de 30 de ani, desigur purtând accentele şi nuanţele vremii. Iar dacă Qaddafi va întoarce vizita delegaţiei române putem doar spera că nu se pregăteşte o nouă „partidă de vânătoare”.
http://www.dezvaluiri.ro/site/modules.php?name=News&file=article&sid=335

Reprezentantii Noii Drepte au organizat un pelerenaj la Husi

Legionari in fisele Securitatii( pe larg )

Noua Dreapta il omagiaza pe Corneliu Codreanu

Codreanu comemorat de nationalistii ucrainieni

Gigi Becali finanteaza Miscarea Legionara

Istorii pentru urechea nimănui. (I) TREPTELE DECĂDERII

Legionarii au comemorat asasinarea fondatorului Garzii de Fier
Zeci de legionari s-au strîns, sîmbata, pe Autostrada Bucuresti-Pitesti, la troita ridicata în locul unde, în urma cu 68 de ani, a fost asasinat fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihail, Corneliu Zelea Codreanu, acestia cîntînd imnul, vechi de mai mult de 50 de ani, în memoria legionarilor cazuti. "Ca o lacrima de sînge/ A cazut o stea/ Drum de foc si biruinta/ Pentru Garda ta", au cîntat cu putere zeci de legionari, strînsi din toata tara la troita din Padurea Tîncabesti, din judetul Ilfov, în memoria capitanului si a altor 13 camarazi ucisi de jandarmi prin strangulare. Pe marginea autostrazii, pe doua scaune asezate pe pietris, participantii la comemorare au adus coliva, vin si colaci, asa cum se obisnuieste la pomenirea mortilor, iar 100-150 de legionari batrîni si cîtiva tineri au ascultat slujba preotilor, sperînd ca cei asasinati "poate acum si-au dobîndit izbavirea", asa cum a spus profesorul Mircea Nicolau, un legionar de 94 de ani, presedinte al Fundatiei "Prof. George Manu". Imnul, pe care toti cei din Miscare îl stiu si care se cînta la fiecare întîlnire, s-a sfîrsit cu salutul legionar, cei prezenti ducînd mîna dreapta "de la inima la cer", salut despre care un reprezentant al unui cuib de legionari din provincie a precizat ca nu e cel nazist. Troita a fost înaltata în 1999, în stilul traditional românesc, în locul unde a fost strangulat Corneliu Zelea Codreanu din ordinul lui Carol al II-lea, în timp ce era transportat la închisoarea Jilava. Sîmbata, troita era împodobita cu flori si cu coroane funerare. De o parte si de alta stateau 4 legionari tineri, cu panglici în culorile drapelului national prinse în piept sau legate de brat. Tinerii din cuiburile legionare din tara au stat nemiscati, cu cîte un steag al României în mîna, pe toata durata slujbei. Pe lînga acestea, pe un suport era pus si steagul legionarilor, verde crud, cu un simbol care reprezinta, potrivit unui membru al Miscarii, "crucea de la Ierusalim stilizata". În iarba, se aflau ziare si carti despre legionari. "Din cauza vîrstei nu mai cînta decît un imn legionar; în trecut acestia recitau 4-5 la astfel de întîlniri", a spus fiica unuia dintre membrii Miscarii. În autocar, pe drumul spre troita si la întoarcere, legionarii batrîni au discutat despre anii în care au fost închisi, despre diverse personalitati din acea perioada, au povestit despre carti si controverse legate de Miscarea din care fac parte, sau întrebau daca unul sau altul mai traieste. Legionarii au venit din toate partile tarii: Tg. Mures, Pitesti, Ploiesti, Tîrgoviste, Constanta, Cluj, Radauti s.a. Manifestarea a fost organizata de Fundatia "Prof. George Manu", condusa de profesorul Mircea Nicolau, la comemorare fiind pezenti si legionari care fac parte din Partidul Pentru Patrie. Miscarea legionara din prezent este împartita în mai multe factiuni, despre una dintre ele, Noua Dreapta, Mircea Nicolau spunînd ca "este o creatie de moment", "o combinatie de legionarism si... nu stiu ce altceva". "Fundatia ŤGeorge Manuť, înfiintata în 1994, este totuna cu Miscarea Legionara, autentica. O suta de membri ai miscarii legionare sînt si în fundatie", a spus Mircea Nicolau. "Unele actiuni ale fundatiei au fost sabotate de oameni de stat (...) care îl ajuta pe Antichrist", a precizat presedintele organizatiei, care, sîmbata, si-a sarbatorit si ziua de nastere, împlinind 94 de ani. Potrivit unui reprezentant al unui cuib din provincie, ruptura dintre cei prezenti la comemorare si cei din Noua Dreapta, mai tineri, s-a produs în 2004, iar de atunci ei îl comemoreaza pe Zelea separat. Partidul Pentru Patrie a fost înregistat în 2003, cu 26.000 de membri, numarul lor fiind acelasi si în prezent, potrivit presedintelui acestei structuri, Florin Dobrescu. Cei din Noua Dreapta sînt mai tineri si obisnuiesc sa marsaluiasca cu steaguri o bucata de drum, pîna la troita. În urma unui raspuns dat lui Nicolae Iorga ("Esti un necinstit sufleteste"), care acuzase Miscarea Legionara, Codreanu este trimis în instanta pentru ultragiu adus unui demnitar în exercitiul functiunii. Zelea este astfel condamnat la 6 luni de detentie. În mai 1938 este readus în instanta si condamnat la 10 ani de munca silnica. În noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, el este asasinat prin strangulare, alaturi de alti legionari, din ordinul lui Carol al II-lea, de jandarmii care îl transportau la Închisoarea Jilava.
http://www.ziarultricolorul.ro/intern.html?aid=4394

Gratiatul lui Basescu e fan legionar

Cu putin timp in urma, presedintele Traian Basescu a gratiat un tanar din Timisoara, condamnat la 11 ani pentru consum de droguri. Povestea lui incepe cu o perchezitie a politiei si se incheie cu planurile de viitor legate de Dumnezeu si de ziua de 30 noiembrie, cand il va comemora la biserica pe marele legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Dupa patru ani de detentie, ...

Legionarii îsi bat joc de Mircea Geoana

http://www.ziarultricolorul.ro/intern.html?aid=4045