Codreanu/Miscarea Legionara[v=]

Dosarele istoriei: Ultima noapte a democratiei, prima zi a
dictaturii

Adrian STANESCU/CURIERUL ROMANESC

Alegerile parlamentare din `37
S-a afirmat, poate pe buna dreptate, ca democratia a fost mai mereu o
planta rara în România. Ar fi un truism sa spunem ca forma
democratica de organizare a societatii românesti moderne n-a avut
decât prieteni si sustinatori neconditionati. Tentatiile totalitare
au existat înca de pe timpul primelor implementari democratice în
spatiul românesc, dupa 1856. Exemplele sunt prea bine cunoscute. Nu
numai atât. Daca formal, constitutional vorbind, democratia de
extractie occidentala s-a împamântenit începând cu anul 1866,
exercitiul puterii politice s-a înfaptuit, nu de putine ori, la
marginea literii si sensului Legii fundamentale.


Adversarii democratiei românesti au fost, ca peste tot, si
de „stânga" si de „dreapta". În aparenta ireconciliabili acesti
adversari au contribuit cu o perseverenta demna de o cauza mai buna
la subminarea încrederii opiniei publice în ideea de democratie,
elementul fundamental în sustinerea unei cauze politice. Fie ca a
fost vorba de constructii politice, unele autohtone, altele de
import, fie ca a fost vorba de oameni care, prin hazard ori accident
al istoriei, au ajuns sa simbolizeze la un moment dat statul român,
democratia româneasca a trebuit mereu sa fie aparata, niciodata nu a
constituit acea forma de organizare a organismului social care sa nu
fie pusa în discutie. Mai mult sau mai putin, desigur.
O democratie subreda si vulnerabila
Sfârsitul primului razboi mondial si înfaptuirea României Mari au
creat, mai ales prin contextul international favorabil, premisele
implementarii cu fermitate a unei autentice democratii politice în
România reîntregita. În conditiile celei mai mari confruntari
militare din toate timpurile democratiile si-au dovedit
superioritatea în fata regimurilor autoritare. Constitutia româneasca
din 1923 consfintea existenta unui regim autentic democratic, în
limitele timpului sau, fiind chiar un model în ceea ce priveste
statutul minoritatilor, si nu numai. Realitatile de zi cu zi, ale
anilor cuprinsi între 1920 si 1938, au aratat ca proclamarea
institutiilor democratice nu este suficienta pentru functionarea
acestora.
Democratia româneasca interbelica s-a vazut confruntata înca de la
început cu o „stânga" politica extrem de ostila, sustinuta direct de
regimul bolsevic de la Rasarit, si care s-a exprimat public prin
sângerosul atentat de la Senat, din 1920, cel putin. Dificultatile
gestionarii unei „alte Românii", rezultat al razboiului si al lui 1
Decembrie 1918, cu toate reformele efectuate, între care cea agrara
era cea mai avansata din Europa, n-au adus pentru masele de oameni
simplii materializarea sperantelor imediat post-belice.


Democratia româneasca nu se arata capabila sa ridice semnificativ
nivelul de trai, sperantele de viata mai buna, pentru mase mult mai
mari de oameni decât în 1914. În acelasi timp Europa experimenta, cu
rezultate care s-au vazut mai târziu, si alte modele de dezvoltare
sociala, în Italia sau Portugalia, de pilda. Si au fost exemple de
succes, o vreme. Nu este întâmplator ca tocmai la Iasi, un spatiu
socio-cultural cu totul particular, a luat nastere reactia,
considerata poate eronat de „dreapta", la un curent de „stânga"
aflat „pe cai mari" în primii ani de dupa razboi.
Aparitia politica a lui Corneliu Zelea Codreanu în spatiul public al
Iasului post-belic „raspundea", daca putem spune asa, necesitatii de
echilibrare în fata unei „stângi" cucerita tot mai mult de „sirenele"
unui bolsevism în mars si triumfator într-un spatiu geografic
coplesitor prin dimensiune. Niciodata omul asasinat la 30 noiembrie
1938 nu s-a declarat simpatizant ori adept al democratiei.
Dimpotriva. Tot efortul sau politic, al adeptilor lui, a fost
orientat spre subminarea elementelor fundamentale a ceea ce a
însemnat democratia româneasca interbelica. Peste toate acestea, spre
nesansa stabilitatii democratice a intervenit anul nefast 1927 când
au disparut pe rând Regele Ferdinand si, mai ales, Ionel Bratianu.
Existanta Regentei n-a constituit decât un interimat nefericit pe
drumul care, în final, a deschis calea spre Tronul României unui
aventurier priapic si iresponsabil. Toata aceasta demonstratie,
sumara fireste, n-a vrut sa aduca în atentie decât adevarata
dimensiune a agresiunilor continue asupra democratiei românesti.
20 decembrie 1937: un test ratat al democratiei românesti
Sfârsitul anului 1937 aducea cu sine finalul constitutional al uneia
dintre cele mai stabile guvernari cunoscute de România în perioada
interbelica. Guvernarea liberala, sub conducerea lui Gheorghe
Tatarascu, a oferit dincolo de stabilitate politica o semnificativa
refacere economica din haosul creat de urmarile marii crize din anii
1929-1933. Daca putem vorbi, fara teama de a gresi, de succesele
guvernului Tatarascu în plan economic, în aceeasi masura este
adevarat ca guvernul liberal – si nu Partidul National Liberal – era
perceput, pe buna dreptate, drept un „guvern personal" al Regelui
Carol al II-lea sau, oricum, un instrument al ambitiilor nemasurate
si, de putin, nemarturisite ale monarhului.
Pe de alta parte, o privire sumara asupra mass-media timpului ne
arata surprinzatoare asemanari cu cea din vremuri mult mai recente:
aceeasi reliefare îngrosata a tarelor sistemului parlamentar, acelasi
dispret fata de „calitatea" alesilor neamului din Parlament, o
sustinuta apreciere fata de „calitatile" regimurilor politice bazate
pe „ordine", fie din Rusia Sovietica, fie din Italia, Germania ori
Portugalia! Perspectiva unui nou mandat, dupa ce sarcina pregatirii
alegerilor a fost încredintata de Rege tot lui Gheorghe Tatarascu,
pentru „liberalii carlisti" înspâimânta un substantial segment din
spectrul politic, de la national-taranistii lui Iuliu Maniu pâna la
legionarii lui Corneliu Codreanu. Ca sa nu mai vorbim de partidele
mici, precum liberalii lui Gheorghe Bratianu si altii.
Aceasta a fost atmosfera, dar si miza imediata, în care s-a încheiat
bine-cunoscutul, mediatizatul si atât de hulitul „pact de
neagresiune" încheiat între PNT si partidul lui C. Zelea Codreanu, la
care au aderat ulterior formatiunile conduse de Gheorghe Bratianu,
Constantin Argetoianu. Denumit „pactul de aparare a libertatii
alegerilor si de neagresiune între partidele din opozitie", actul
încheiat la 25 noiembrie 1937 n-a fost, nici pe departe, o coalitie
politica si nici n-a însemnat aderenta lui Iuliu Maniu la ideile si
metodele autoritarist-dictatoriale propovaduite de legionari.
Cu toate acestea, interese politice sustinute de o „istoriografie"
mincinoasa au afirmat, decenii de-a rândul, alianta politica dintre
democratii lui Maniu si legionarii lui C. Zelea Codreanu, catalogati
fie fascisti, fie agenti hitleristi, dupa caz. Nu era cazul.
Ce „alianta" putea exista, de exemplu, între Nicolae Titulescu si
legionari? Rezultatele alegerilor din 20 decembrie au constituit un
adevarat soc atât pentru clasa politica, cât si pentru opinia
publica. Pentru prima data în istoria parlamentarismului românesc un
guvern care organiza alegerile parlamentare, nu le câstiga.
Ca sa fim mai concreti, nu întrunea cele 40% din voturi care-i dadeau
dreptul ca, pe baza primei electorale, sa alcatuiasca singur noul
cabinet. Nici semnatarii „pactului de neagresiune" n-au avut un
succes prea mare. Singurul beneficiar, în final s-a dovedit a fi doar
teoretic, a fost partidul „Totul pentru Tara" – legionarii, adica –
care au devenit a treia forta electorala din România.
Situatia cu totul noua rezultata în urma alegerilor de la 20
decembrie 1937 a constituit si primul mare test pentru democratia
româneasca interbelica. Examenul nu a fost trecut. Dimpotriva!
Pasivitatea cu care clasa politica româneasca, liderii democrati ai
acesteia au întâmpinat demonstratia de forta a Regelui Carol, care la
28/29 decembrie a încredintat mandatul alcatuirii guvernului lui
Octavian Goga, liderul unui partid (National-Crestin) care câstigase
doar putin peste 9% din voturi în alegeri, a aratat – daca mai era
nevoie – slaba capacitate de autoaparare a democratiei românesti din
acel timp. Drumul spre dictatura regala era deschis, inaugurându-se
astfel cele sase decenii în care românii au trait paralel cu
democratia.

O temerara editura bucuresteana a dat publicitatii "Istoria miscarii
legionare", avand ca autor pe preotul Stefan Palaghita, fost
comandant legionar, ridicat la acest rang de catre Horia Sima,
ulterior exclus din Garda de Fier si asasinat din ordinul aceluiasi
personaj. Volumul este o reeditare a cartii "Garda de Fier spre
reinvierea Romaniei", aparut in anul 1951, la Buenos Aires. Autorul
se remarca in scriitura sa ca un admirator care nu cunoaste margini
al lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul legionarilor, fiind un
fanatic al miscarii, atingand culmi mistice. Este prin aceasta un
exponent caracteristic al fenomenului care s-a nascut si s-a
dezvoltat in Romania interbelica, facand din Garda de Fier, asa cum
remarca Mircea Eliade, mai aproape o secta religioasa, decat un
partid politic. Aceasta caracterizare a celui care a scris cartea cu
mai bine de o jumatate de secol in urma ar putea duce la concluzia ca
textul este o apologie a miscarii legionare, deci fara valoare
stiintifica si lipsit de valentele unei contributii la "istoria
completa si adevarata a romanilor", cum prezinta volumul insusi
autorul. Urmarind insa compendiul respectiv, cititorul este surprins
sa constate ca datele incontestabile notate de-a lungul a circa 400
de pagini, din memorie, de preotul Stefan Palaghita, releva clar
contradictia izbitoare dintre crestinismul "sui generis" al
legionarismului si traditia crestina autentica a romanilor, precum si
degradarea extrema a miscarii politice respective in ultima ei
perioada de manifestare, inecata in crime si asasinate necontenite,
care a zguduit opinia publica a tarii si nu numai, punand peste
extremismul legionar, fundamentalist, pecetea profundei dizgratii.
Este, desigur, acelasi sentiment de respingere care a marcat
constiinta nationala romaneasca fata de combinatia sinistra si
paradoxala dintre revolver si Evanghelie, care a caracterizat
legionarismul in ultima sa perioada de existenta, tot astfel cum
melanjul dintre revolver si "Capitalul" lui Marx a facut temut si
oripilant bolsevismul. Textul lui Palaghita este departe de a
schimonosi istoria, asa cum din pacate au facut-o fara reticente o
multime de istorici in perioada de dupa cel de-Al Doilea Razboi
Mondial, care au eludat adevarul, prezentand subiectiv datele din
arhive si documente sau ascunzandu-le opiniei publice, spre a fi pe
placul regimului comunist. Decenii de-a randul, spre a da un singur
exemplu, rapirea Basarabiei, Bucovinei de Nord si Tinutului Herta de
catre URSS, ca si intelegerea dintre Hitler si Stalin pe aceasta tema
nu au fost mentionate in nici o carte de istorie din Romania. Mai
mult, s-a recurs la falsuri grosolane cu scopul de a da
legitimitate "istorica" partidului comunistilor si de a ponegri
simbolurile nationale romanesti, inclusiv monarhia, liderii politici
antebelici si partidele istorice. Evident, miscarea legionara, ca
exponenta a fanatismului antibolsevic, a fost permanent tratata
nediferentiat ca reprezentanta a nazismului in Romania, ceea ce
constituia un neadevar. In realitate, legionarismul se infatisa nu ca
un partid politic national socialist, cum erau in fapt hitlerismul
sau fascismul, ci ca o formatiune extre-mista cu o doctrina bizar
crestina, antisemita si in general xenofoba. In dorinta de a da o cat
mai apasatoare imagine legionarismului, istoricii postbelici,
obedienti comunismului, nu s-au dat in laturi de a zugravi ca victime
ale Garzii de Fier o serie de politicieni, asa-zisi burghezi, sau de
a-i macula pe altii, inclusiv pe Iuliu Maniu, ca simpatizanti ai
legionarilor. Cartea lui Palaghita vine sa restabileasca in buna
masura adevarul istoric, dincolo de mormant. Intre altele, Palaghita,
ca martor al unor evenimente tragice, cunoscute de el din interiorul
miscarii legionare, aflat in preajma capeteniilor acesteia si a lui
Horia Sima, se refera la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu si a
lui Armand Calinescu, fara a intra insa in culisele acestor acte
criminale. El stie ca in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, din
ordinul primului ministru Armand Calinescu, ministrului de Interne,
generalul Gabriel Marinescu si comandantului Jandarmeriei, generalul
Bengliu, un pluton de jandarmi, sub comanda maiorului Dinulescu, i-a
scos din inchisoarea Ramnicu Sarat pe Corneliu Zelea Codreanu si pe
alti fruntasi legionari incarcerati acolo, i-a urcat in trei bricuri
de detinuti, i-a sugrumat si le-a tras cate un glont de revolver in
spate, simuland astfel ca toti au vrut sa fuga de sub escorta.
Cadavrele au fost duse la Jilava si ingropate acolo, dar, spune
Palaghita, din "dorinta amantei Regelui Carol al II-lea, Elena Wolf-
Lupescu, s-a deschis groapa comuna, spre a se convinge ca cei
ingropati erau chiar Corneliu Zelea Codreanu si fruntasii legionari".
Drept razbunare, in ziua de 21 septembrie 1939, Armand Calinescu a
fost asasinat de catre o echipa de legionari condusa de Miti
Dumitrescu, la ordinul lui Horia Sima. Faptele descrise de Palaghita
sunt doar in parte conforme cu adevarul, pe care autorul nu avea cum
sa-l cunoasca, deoarece totul tinea de sfere oculte. Profesorul
universitar Vergati, care cerceteaza de mai multi ani perioada
interbelica, impreuna cu medicul nonagenar dr. Milcoveanu, fost sef
al studentimii legionare, martor viu al evenimentelor, au scos acum
la iveala, pe baza studierii arhivelor secrete romanesti si straine,
ce anume s-a aflat in spatele celor doua crime. Regele Carol al II-
lea, dominat de dorinta morbida de a deveni dictator, dupa modelul
lui Mussolini si al lui Hitler, i-a cerut lui Corneliu Zelea Codreanu
sa-i predea sefia Garzii de Fier, in schimbul numirii acestuia ca
presedinte al Consiliului de Ministri. Codreanu refuzandu-l, gest
repetat de altfel si de alti fruntasi legionari, regele a imaginat un
plan diabolic pentru a-si atinge totusi telul, pe care l-a si
infaptuit in cele din urma, vizand eliminarea fizica a fruntasilor
legionari si anihilarea politica a sefilor partidelor importante. In
martie 1938, printr-un decret regal, el a desfiintat partidele
politice, infiintand un Consiliu de Coroana care, chipurile, urma sa
gestioneze tara. Era o dictatura deghizata, trebuind sa fie
justificata in fata marilor puteri democratice - Marea Britanie si
Franta, cu care Romania avea tratate de alianta, conditionate de
existenta unui regim democratic. Cu ajutorul unor acoliti ai sai,
manevrand totodata perfide jocuri politice, Carol al II-lea a pus la
cale un pretins complot nazist antidemocratic, condus de Corneliu
Zelea Codreanu. Represiunile care au urmat, uciderea a mii de
legionari, incepand cu Codreanu, trebuiau sa convinga puterile
occidentale ca el, regele, era necesar sa conduca tara autoritar,
spre a evita instaurarea nazismului si caderea Romaniei in sfera de
influenta a Germaniei lui Hitler. Interesant este ca, in afara unor
personaje malefice pe care le-a utilizat in scopul realizarii
planului sau, Carol al II-lea l-a folosit si pe generalul Ion
Antonescu, viitorul maresal, omul care ulterior avea sa-l detroneze.
Principalii sai "calai" au fost generalul Gabriel Marinescu, plantat
la conducerea Ministerului de Interne, inca din 1937, maresalul
Palatului, Urdareanu si seful serviciilor secrete, Moruzov, care avea
in subordine, ca agent secret, pe nimeni altul decat pe Horia Sima,
infiltrat in miscarea legionara. Cu aceasta "echipa", la care s-a
adaugat Armand Calinescu, agent al Inteligence Service-ul britanic si
membru marcant al Marii loje masonice de la Londra, impus de guvernul
britanic pentru supravegherea activitatii suspecte a lui Carol al II-
lea, regele si-a concretizat planul instaurarii dictaturii personale.
El incerca, potrivit caracterului sau duplicitar, sa joace la "doua
capete". Pe de o parte nu dorea sa piarda "garantiile" occidentului
democratic, care i-ar fi salvat tronul, iar pe de alta spera sa
adoarma intentiile mai ales ale Germaniei naziste, de a-l detrona in
scopul atragerii Romaniei in sfera sa de influenta, indeosebi
economica. Jocul de-a dictatura facut de Carol al II-lea nu l-a
speriat si nici nu l-a multumit pe Hitler, ingrijorandu-l insa rolul
lui Armand Calinescu la Bucuresti, ca agent al Marii Britanii, putere
care avea mari interese in Romania, in sfera petrolifera. Amiralul
Canaris, seful spionajului nazist, a primit ordinul secret de a-l
elimina pe agentul sus-pus al Londrei. El a plecat la Bucuresti,
intalnindu-se cu Moruzov, punand la cale impreuna, evenimentele
criminale care au urmat. Si, in timp ce Armand Calinescu a fost impus
la cererea guvernului britanic, ca ministru de Interne in Cabinetele
lui Octavian Goga si Miron Cristea din anul 1937, prilej cu care, la
cererea regelui, a organizat represiunile antilegionare, Moruzov ca
sef al SSI-ului, avandu-l ca unealta pe Horia Sima, a pus la cale, la
ordinul monarhului, asasinarea a ceea ce mai ramasese din varfurile
legionare. In acelasi timp, in intelegere cu Canaris, acelasi Moruzov
a talcuit planul eliminarii fizice a lui Armand Calinescu, ajuns la 7
martie 1939, presedintele Consiliului de Ministri. Moruzov a primit
si acordul regelui, pe care Armand Calinescu incepuse sa-l
incomodeze, transmitandu-i ordinele ultimative primite de la Londra,
inclusiv acela al distrugerii instalatiilor petrolifere de pe Valea
Prahovei, in cazul unei agresiuni naziste. Prin eliminarea lui Armand
Calinescu, monarhul credea ca scapa de agentul Londrei intr-o maniera
subtila, impunandu-se Aliatilor ca necesar in lupta lor contra
nazismului, aprobandu-i-se dictatura "democratica", iar in acelasi
timp cucerind simpatia lui Hitler. Pe de alta parte, Moruzov,
utilizandu-l pe Horia Sima, a facut planul asasinarii lui Calinescu.
Ba chiar a supravegheat personal locul destinat crimei politice,
dintr-o vila apropiata, privind strada printr-o luneta. In acelasi
timp, Horia Sima care-si montase ciracii, trimitandu-i sa-l impuste
pe premier, se afla la locul cuvenit, deghizat ca spoitoreasa, cu
basmaua trasa pe frunte, dorind sa se convinga de reusita
asasinatului. In plus, Carol al II-lea, cunoscand planul, l-a trimis
pe Urdareanu sa urmareasca personal automobilul premierului, ca sa
vada daca se executa crima politica in conditiile stabilite. Aceste
amanunte, revista noastra are prilejul de a le da publicitatii in
premiera, utilizand informatiile profesorului universitar Vergati, pe
care el le-a cules recent din arhivele secrete.

La 22 august 1923, se deschid, la Iasi, lucrarile Congresului national
al asociatiilor studentesti cu orientare de extrema dreapta. Interzis
de autoritati, congresul isi desfasoara lucrarile in zilele urmatoare
(23, 24 si 25), in clandestinitate. Corneliu Zelea-Codreanu reuseste sa
obtina, la acest congres, sprijinul oficial al Asociatiilor si al IANC
pentru o ampla miscare nationala de regenerare a societatii romanesti.
Ulterior, in conditiile adversitatii guvernului, Codreanu si Mota decid
drept represalii uciderea unui anumit numar de persoane politice
responsabile, in opinia lor, de tradarea intereselor nationale, in
frunte cu ministrul de Interne, Marzescu. In urma denuntului unuia
dintre complotisti, acestia sunt arestati la 8 octombrie si intemnitati
la Vacaresti. Aici, din initiativa lui Codreanu, se infiinteaza, la 8
noiembrie, organizatia Fratiile de Cruce, menita sa devina "un corp de
elita a tinerimii".

Gigi Becali, legionarii si neonazistii


Legaturi periculoase. Conexiunea intre extremistii romani si cei
germani este facuta prin Noua Dreapta, grupare nationalista apropiata
de seful PNG
Patronul echipei Steaua si presedintele Partidului Noua Generatie
(PNG), Gigi Becali, are legaturi cu o grupare fascista romaneasca,
Noua Dreapta. Aceasta activeaza sub auspiciile partidului
neonazistilor germani, NPD, dar si ale altor fascisti europeni in
cadrul unei internationale de extrema dreapta intitulata Falanga
europeana.
Apropierea lui Becali de formatiunea Noua Dreapta a dus si la demisia
consilierului sau, Dan Pavel. Acesta s-a declarat impotriva dorintei
lui Becali de a realiza o colaborare cu Noua Dreapta. Pavel pomenea,
la sfarsitul anului trecut, de promovarea unor lideri din Noua
Dreapta la conducerea partidului lui Becali.
Analistul vorbea de faptul ca unul dintre ideologii Noii Drepte, Ion
Coja, a candidat pe listele PNG. Acesta a fost, de altfel,
motivul „divortului ideologic" dintre Dan Pavel si Becali: „Aparitia
celor de la Noua Dreapta m-a facut sa ma indepartez politic de
presedintele PNG. Initial nu am stiut cine sunt, dar dupa ce au venit
la Hotelul Marriott si am cautat pe internet, m-am ingrozit. La vreo
doua luni dupa aceea, Gigi m-a sunat si mi-a spus: „Dane, ai avut
dreptate, astia sunt foarte periculosi si m-am descotorosit de ei"".
Intrebat care au fost legaturile sale cu Noua Dreapta si in ce masura
a pastrat relatiile cu liderii acesteia, Becali a desertat un potop
de invective la adresa reporterilor EVZ. El nu a facut insa niciodata
un secret din simpatia sa pentru legionari.

Mostenitorii lui Corneliu Zelea Codreanu

Forumul Noua Dreapta nu ascunde faptul ca se considera continuatorul
legitim al Miscarii Legionare. De altfel, a si preluat tot arsenalul
imagistic, dar si programul gruparii conduse in anii `30-'40 de
Corneliu Zelea Codreanu si de Horia Sima.
Infiintata in anul 2000, Noua Dreapta se declara oficial o formatiune
de extrema dreapta. Deocamdata, proiectul de fuziune intre aceasta
formatiune si PNG nu este recunoscut oficial de nici una dintre
parti, cu toate ca lideri ai Noii Drepte se intalnesc frecvent cu
Gigi Becali. Legatura este Ion Coja, un ideolog al mai multor grupari
de extrema dreapta dupa 1990, printre care si formatiunea lui Marian
Munteanu. „Legatura" a fost confirmata si de fostul strateg al lui
Becali, Dan Pavel.

Antieuropeni

Noua Dreapta se declara impotriva proiectului Uniunii Europene si a
aderarii Turciei. De asemenea, considera ca emigratia musulmana ar
trebui sa fie oprita catre Europa. De altfel, activistii Noii Drepte
au sustinut actiunile colegilor lor europeni impotriva construirii de
moschei in Europa. De altfel, intr-un interviu acordat EVZ in urma cu
cateva luni, Gigi Becali spunea: „Imi bag p... in Europa!".
Noua Dreapta face parte din asa numita Falanga Europeana, sub umbrela
careia se regasesc mai multe grupari de extrema dreapta din Europa:
England First (Anglia), Bund Freier Jugend (Austria), Mouvement
Nation (Belgia), Bloc Identitaire (Franta), NPD (Germania), NOP
(Polonia), PNR (Portugalia), Obraz (Serbia), Slovenska Pospolitost
(Slovacia).
Secretarul general al Noii Drepte, Claudiu Mihutiu, care locuieste in
Germania, este unul dintre oamenii de casa ai liderilor neonazistilor
germani, care ii sprijina activ pe omologii lor din Romania. Mihutiu
tine discursuri frecvent la mitingurile neonazistilor germani, iar
colaborarea apropiata dintre NPD si Noua Dreapta nu este ascunsa, ci
ridicata la rang de virtute.

„Tricolorul" lui Vadim, portavocea neonazistilor

Actiunile NPD-ului german sunt mediatizate si de organul de presa
PRM, cotidianul „Tricolorul". „Sursa" este acelasi Mihutiu, care pare
a fi o buna curea de transmisie intre PRM, Noua Dreapta si Gigi
Becali. De altfel, patronul Stelei a dat semnale clare ca ar vrea o
alianta cu partidul condus de fostul agent de influenta al regimului
Ceausescu.
Mezalianta dintre Gigi Becali si Noua Dreapta a provocat nemultumirea
unei parti din extrema dreapta romaneasca. Este vorba despre
revista „Puncte Cardinale". Aceasta considera ca Noua Dreapta este o
grupare „de inspiratie national-comunista" si ca „mezalianta" dintre
ea si Becali nu are sanse de succes.

PARINTI SPIRITUALI. Filiera legionaro-comunista: de la „onorificul"
Dragan la mentorul Coja

Ideologul Noii Drepte, dar si al lui Gigi Becali este Ion Coja, un
personaj apropiat gruparilor de extrema dreapta. Coja a fost senator
PDAR, presedinte al filialei Bucuresti a organizatiei extremiste
Vatra Romaneasca, al carui lider onorific este Iosif Constantin
Dragan, personaj apropiat Miscarii Legionare in anii Ô40 si care a
devenit mai apoi colaborator al regimului comunist.
Coja a condus si fundatia legionara „Buna Vestire" si a avut legaturi
cu Partidul Pentru Patrie. Este colaborator al revistei „Romania
Mare". El a avut mai multe interventii celebre de-a lungul timpului.
Cand era senator, a cerut SRI si Ministerului Sanatatii sa cerceteze
modul de propagare a cazurilor de SIDA in Romania. El afirma la acea
vreme ca, „in urma studierii statisticilor", a ajuns la concluzia
ca „raspandirea acestei maladii in Romania nu este intamplatoare" si
ca ar fi opera unei „maini criminale".
Coja este autorul volumului „Legionarii nostri". Prin declaratii
repetate, el a negat existenta vreunui Holocaust in Romania. „Sustin
miscarea nationalista si i-am pus in legatura pe cei de la Noua
Dreapta cu Gigi Becali doar asa, sa se cunoasca", ne-a declarat Ion
Coja.

Nationalist extremist

Repudiat de batranii legionari
Gigi Becali nu si-a ascuns niciodata simpatia fata de programul
Miscarii Legionare. El se lauda ori de cate ori are prilejul cu
faptul ca membri ai familiei sale au facut puscarie deoarece au fost
membri ai gruparii lui Zelea Codreanu. Totusi Becali nu se bucura de
increderea batranilor legionari din Spania sau Canada, care nu vor sa
aiba de-a face cu patronul Stelei. Acestia considera ca nationalismul
lui Becali este unul extremist, de genul celui practicat de Corneliu
Vadim Tudor.

„Omul nou" al extremei drepte

„Ideea fundamentala a doctrinei legionare este crearea unui om nou in
mijlocul colectivitatii romanesti, care sa constituie punctul de
plecare al unei mari transformari spirituale in viata neamului
nostru. Acest individ, inzestrat cu calitati de erou, va avea
misiunea sa trezeasca energiile amortite ale neamului, sa-l ridice
din starea de suferinta in care se zbate si sa-l indrepte pe caile
indicate de marirea si onoarea lui nationala". „Situam lupta noastra
pe o filiatie neintrerupta care incepe cu Mihai Eminescu si continua
cu Nae Ionescu, Corneliu Codreanu, Ion Mota, Vasile Marin, Alecu
Cantacuzino, Horia Sima". (Din programul Noii Drepte).

Steaua legionara
Gigi Becali ar face bine sa ia aminte la ce spune sociologul Marius
Pieleanu: "Exista riscul ca violenta verbala sa se transforme intr- o
tragedie"
Conducatorii gruparii din Ghencea propaga rasismul, xenofobia si
violenta
Lumea si asa tulbure a fotbalului romanesc se confrunta cu un nou
pericol. Dupa saracie, coruptie, incompetenta si clientelism,
evenimentele petrecute la meciul Steaua-Rapid (0-0), ne avertizeaza
ca pe lista a aparut si rasismul. In lumea fotbalului se stia deja ca
sefii din Ghencea incurajeaza xenofobia, violenta si intoleranta, pe
care nu se sfiesc sa le propage in mod oficial. Treptat, Steaua se
transforma intr-un club dupa chipul si asemanarea patronului sau,
simpatizant legionar declarat.

De-a lungul timpului, numerosi jucatori, antrenori si conducatori ai
altor cluburi au fost insultati de la microfonul statiei de
amplificare, iar suporterii gazdelor - instigati la violenta. Ceea ce
s-a petrecut insa miercuri seara a depasit orice inchipuire.
Incidentele au degenerat, provocind un scandal de proportii.
Veniti in Ghencea la trei zile dupa Dinamo, giulestenii au avut
ghinionul de a-si gasi gazdele deja "incalzite". Dupa ce, duminica
seara, crainicul stadionului ii incitase pe suporteri, fanii stelisti
aruncind cu pietre in autocarul "ciinilor rosii", dar si in jucatorii
acestora, rapidistii stiau ca nu se pot astepta la nimic bun. Tonul
il daduse, inca de acum citeva zile, insusi patronul "ros-
albastrilor". Gigi Becali a proferat amenintari la adresa omologului
sau "visiniu", pe care-l amenintase cu bataia daca indrazneste sa
vina in Ghencea. Incurajati de atitudinea iresponsabila a
latifundiarului, angajatii clubului nu s-au lasat mai prejos. De la
bun inceput, crainicul a difuzat mesaje razboinice, transformate apoi
in aluzii sau chiar referiri explicite la originea etnica a
rapidistilor. Pe parcursul intilnirii, dar si in pauza, clubul
vizitator a fost insultat permanent.
Complicitatea autoritatilor. Evenimentele din Ghencea sint deosebit
de grave deoarece se pot constitui, la un moment dat, in premisele
unor violente la scara larga. Subliniem ca "Evenimentul zilei" a
decis sa ia atitudine nu impotriva suporterilor stelisti, a clubului
sau a jucatorilor sai, ci impotriva inconstientilor din conducerea
stelista care nu realizeaza raul pe care-l pot aduce necugetatele lor
actiuni. Promovata la rang de politica de club de patronul sau, Gigi
Becali, conduita violenta si intoleranta e si mai periculoasa in
conditiile unei totale si inexplicabile paralizii a celor care ar
trebui sa aplice legea. Politia (in plan social), federatia si liga
(in plan sportiv) inchid ochii in fata unei situatii deja foarte
tensionate. Dar nici nu s-ar putea intimpla altceva, din moment ce
sefii politiei se umilesc in fata lui Gigi Becali cind trebuie sa
aplice legea. Insusi Dumitru Dragomir, seful ligii si cel insarcinat
sa mentina climatul civilizat in campionat, a fost anchetat acum
citiva ani de FIFA, in calitate de patron al unei publicatii
antisemite.
Noul model de succes. Primele semne ca raul s-a extins au aparut
deja. Gigi Becali ameninta pe oricine cu bataia, jigneste la gramada
si se bucura de notorietate. Faptul ca nimeni nu-l trage la
raspundere - ba mai mult, insusi presedintele Traian Basescu l-a
primit si l-a felicitat luna trecuta - il poate transforma pe
primitivul latifundiar intr-un nedorit exemplu. Crainicul stadionului
i-a calcat deja pe urme si indeamna, la rindu-i, la violenta. Unii
spectatori, mai influentabili, au trecut deja la fapte. De aici si
pina la confruntari de strada si varsare de singe nu mai e decit un
pas.
Ce se poate intelege din aceste intimplari? Ca, in Romania de astazi,
violenta tine locul educatiei, banii - culturii, tupeul - pregatirii,
iar smecherii o iau intotdeauna inaintea celor care muncesc. Un model
prost si periculos, care ameninta sa dinamiteze o intreaga societate.
Privind comportamentul oficialilor din Ghencea, dar si tacerea
complice a autoritatilor, se naste o intrebare simpla: are ce cauta o
astfel de societate in Europa civilizata?
Mai pregnanta la Steaua, degradarea situatiei e vizibila si in cazul
altor galerii. Dinamovistii au facut o traditie din mesajele
antirasiste afisate la meciurile cu Rapid. E celebru bannerul afisat
de suporterii "ciinilor rosii" acum citiva ani, la finala Cupei
Romaniei: "Un milion de ciori, o singura solutie: Antonescu!".
Dinamovistii pot fi, de altfel, considerati promotorii acestui tip de
texte. La un alt derby cu Rapid, "ros-albii" au afisat
indemnul "Mori, tigane!". La rindul lor, giulestenii nu scapa nici un
prilej sa le aplice corectii fizice rivalilor din Ghencea si Soseaua
Stefan cel Mare. Acum citiva ani, rapidistii i-au taiat nasul unuia
dintre liderii galeriei steliste. Tot "visiniii" s-au facut de pomina
la mijlocul deceniului trecut, cind au urinat, in timpul unui meci
Rapid-Gloria, pe ocupantii bancii de rezerve a oaspetilor.
Nici galeriile din provincie nu se lasa mai prejos. Saptamina
trecuta, fanii echipei "U" Cluj i-au batut cu bestialitate pe
jucatorii rivalei CFR Cluj. Constantenii sint si ei recunoscuti
pentru agresivitate, iar timisorenii nu scapa nici un prilej sa-si
manifeste dispretul si intoleranta fata de romanii care nu sint
banateni.
De o violenta iesita din comun sint si suporterii olteni. A devenit o
traditie, la Craiova, ca galeria sa aiba iesiri agresive. De-a lungul
anilor, sediul clubului a fost devastat de citeva ori, iar jandarmii
au fost nevoiti chiar sa poarte razboaie de strada cu multimea
intaritata.

George Copos, scuipat

Cu toate ca fusese avertizat de Gigi Becali sa nu calce in Ghencea,
George Copos a venit la partida disputata miercuri. "Daca are bun
simt n-ar trebui sa vina la meci. Sau, daca vine, sa mearga in
galerie", a clamat Gigi Becali. La doar citeva minute dupa ce
latifundiarul a facut aceste declaratii, Copos a urcat in tribuna
oficiala. Dupa meci, Copos n-a apucat sa spuna decit ca "rezultatul a
fost echitabil", deoarece fanii Stelei l-au injurat si l-au scuipat.
Amenintat cu bataia. Razvan Lucescu, antrenorul Rapidului, si Gabi
Safta, crainicul stadionului din Ghencea, s-au aflat in mijlocul unui
scandal izbucnit in fata vestiarului stelist. Razvan Lucescu a fost
injurat si amenintat cu bataia si de Gheorghe Mustata, unul dintre
liderii galeriei steliste. "La un club asa de mare ca Steaua trebuie
mai mult discernamint. Acest Safta, care este un pericol public, un
instigator la violenta, n-ar trebui lasat sa vorbeasca", a rabufnit
Razvan Lucescu. Gabi Safta a pus la pauza, la statia de amplificare,
melodia "Tigan si OZN", cintata de formatia "Zdob si Zdub".
43 de amenzi. Fortele de ordine prezente pe stadionul Ghencea au avut
mult de lucru cu fanii celor doua echipe. Jandarmii au descoperit
asupra mai multor suporteri, dar si in tribune sau la baza unor
copaci, 132 de torte si petarde. Jandarmii au aplicat 43 de amenzi
contraventionale. Publicul a arborat si citeva bannere cu continut
xenofob si obscen.

Crainicul Gabi Safta, despre conflictul cu Razvan Lucescu: "I-am
zis: "Du-te, ba, de-aici, tigane!""

Gabi Safta, crainicul stadionului Steaua, a fost de multe ori acuzat
de comportament instigator si ironic fata de adversarii "ros-
albastrilor", mai ales daca acestia se numeau Dinamo si Rapid. Dupa
meciul cu giulestenii, Safta a fost aproape de o bataie in toata
regula cu Razvan Lucescu, antrenorul oaspetilor.
Cum comentezi incidentul petrecut dupa meci?
Ma aflam in fata vestiarului Stelei, iar Razvan Lucescu a venit la
mine si mi-a strigat ca sint nebun, instigator, obsedat sexual si ca
ma luam de gagici prin tufisuri. In plus, a vrut sa ma loveasca.
Lucescu n-avea ce sa caute in fata acelui vestiar. E vinovat, fiindca
m-a provocat. I-am zis doar: "Du-te, ba, de-aici, tigane!". Regret ca
am raspuns la provocarea lui. Observatorul mi-a spus ca ii place
atmosfera pe care o creez in Ghencea. De acum inainte, nu o sa mai
zic nimic in afara de echipe, goluri si cartonase.
Tu nu i-ai provocat pe rapidisti cind ai pus la statia de amplificare
melodia "Tigan si OZN", cintata de formatia Zdob si Zdub?
A fost un CD pe care nu l-am adus eu. Eram in afara statiei cind a
pornit aceasta melodie si, dupa ce mi-a spus Mihai Stoica s-o
intrerup, am mers si am pus alta piesa.
La partida cu Villarreal, observatorul ti-a cerut sa nu mai vorbesti
in timpul meciului.
La meciurile internationale e interzis acest lucru, dar in campionat
nu.
La partida cu Besiktas ai spus ca Pancu a tradat nationala...
Am zis ca s-a retras ca un las de la nationala. L-am sanctionat
pentru ca a spus ca va dedica golurile fanilor rapidisti si ca i-a
invitat sa sustina pe Besiktas. Eu n-am jignit pe nimeni care n-a
jignit Steaua.

Conf. dr. Marius Pieleanu, coordonatorul primului studiu sociologic
asupra galeriilor de suporteri din Bucuresti: "Exista riscul ca
violenta verbala sa se transforme intr-o tragedie"

Are 39 de ani si a fost portar in Divizia B, la Alexandria. Acum este
sociolog, conferentiar, director de departament la Scoala Nationala
de Studii Politice si Administrative si are un doctorat in devianta
sociala. Profesorul Marius Pieleanu a realizat, impreuna cu studentii
sai, un studiu asupra nucleelor dure ale galeriilor principalelor
echipe de fotbal din Bucuresti - Steaua, Dinamo si Rapid. Concluzia:
violenta pe stadioane, deocamdata doar la nivel verbal, este in
crestere si oricind pot avea loc izbucniri de necontrolat.
Domnule profesor, iata ca la ultimele doua derby-uri din Ghencea s-au
produs evenimente neplacute si au reaparut scandarile rasiste,
oarecum obisnuite la adresa celor de la Rapid...
Da, si aceste scandari sint complet lipsite de baze reale pentru ca,
statistic vorbind, numarul persoanelor din minoritatile etnice - si
este clar la ce ma refer - e mai mare la Steaua si la Dinamo.
De unde stiti?
Din cercetarea pe care am facut-o. Sigur ca pare ciudat, dar asta
este. Si sa stiti ca nu am nici un fel de parti-pris.
De ce ati simtit nevoia sa faceti un asemenea studiu?
Specializarea mea este de devianta sociala. Devianta este un concept
larg si include si comportamentul atipic al suporterilor de fotbal.
La cursul meu de devianta de la Facultatea de Stiinte Politice, le-am
propus studentilor sa facem un fel de studiu-pilot pe suporterii
celor trei echipe. Am facut o cercetare pe 500 de suporteri, dar e
important de retinut ca au fost numai "ultrasi", adica nucleele dure
ale celor trei galerii, suporterii "fundamentalisti". Noi am
avertizat ca exista riscul ca violenta, la nivel verbal deocamdata si
cu unele exceptii pe strada, poate sa se transforme intr-o tragedie.
Sigur ca si dumneavoastra, ca ziaristi, ati atras atentia, si pentru
asta nu era nevoie neaparat de un studiu sociologic. Dar noi avem
acum si datele necesare pentru a demonstra acest lucru.
Ce reactii a generat studiul dumneavoastra printre conducatorii
fotbalului si printre responsabilii cu asigurarea ordinii publice?
Eu sint neplacut surprins ca, dincolo de interesul ziaristilor,
primele reactii ar fi trebuit sa le aiba LPF si FRF. Sint gata sa le
pun la dispozitie rezultatele studiului, fara vreo pretentie. Din
pacate, autoritatile, atit cele legate strict de fotbal - cluburi,
liga, federatie -, cit si institutiile care vegheaza asupra ordinii n-
au dat un telefon macar. Solutia nu sta numai in interventia ca
atare, in corectie, in marirea numarului de jandarmi. Iata ca pe San
Siro, unde au fost mii de jandarmi prezenti, nu s-a putut pastra
ordinea! Trebuie sa umblam la educatie, la comportament, sa facem
alte tipuri de activitati astfel incit sa constientizam si la nivelul
suporterilor fundamentalisti, "ultrasii", ca aceste comportamente duc
la violenta si ca, in ultima instanta, fotbalul este numai un joc.
(Ovidiu Nahoi)

Lege degeaba

Desi incepind din iunie 2004 a intrat in vigoare Hotarirea de Guvern
nr. 791 pentru prevenirea si sanctionarea actelor de violenta si
iesirilor necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestarilor
sportive, aceasta n-a fost aplicata decit sporadic. Actul normativ
stipuleaza ca spectatorii care tulbura linistea publica si au un
comportament violent se pot alege cu amenzi cuprinse intre un milion
de lei si 20 de milioane de lei. Pedepsele pentru organizatorii de
competitii care nu-si indeplinesc obligatiile in ceea ce priveste
interzicerea manifestarilor sau a materialelor ce incita la ura
nationala, rasiala de clasa sau religioasa, sint mult mai dure:
amenda cuprinsa intre 20 si 100 de milioane de lei si cu suspendarea
pe o perioada de la o luna la sase luni a dreptului de a organiza
competitii.
Vali Alexandru nu stie, nu face. Valentin Alexandru, observatorul
meciului din partea LPF: "Pentru voi, orice purice e elefant. N-am ce
sa notez in raport, fiindca a fost dupa partida. Meciul s-a
desfasurat in conditii normale. Ce conteaza ce melodii a pus la
statie? A pus niste manele si astea le cinta aia mai colorati. Nu
stiu daca acest caz va ajunge la Comisia de Disciplina", s-a eschivat
oficialul LPF.