Antonescu[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ION  ANTONESCU-
2]Viata popoarelor este o vesnica si incordata lupta; o lupta pentru drepturi si pentru dreptate, o lupta pentru afirmare si inaltare.
1]Soldatul român nu poate fi comandat decît de ofiţerul şi comandantul român. El nu poate fi umilit de un străin, cu atît mai puţin de un camarad de arme, chiar cînd greşeşte.
=====
Andreea
Mihai
Crin
Petre
Simona

Cazul mareşalului Antonescu. Un proces legal, sub semnul stării excepţionale
Procesul mareşalului Ion Antonescu, conducătorul statului român şi aliat al Germaniei lui Hitler în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, a fost supranumit de „regizorii” săi drept „Procesul marii trădări naţionale”. Una dintre cauzele cele mai disputate din istoria justiţiei româneşti, procesul generează încă pasiuni şi discuţii acerbe, cu rezonanţe actuale până la dosare de drept comun. Rejudecarea unor procese politice din perioada 1945-1947, prin intermediul celebrului recurs în anulare, eliminat din legislaţia românească drept nedemocratic, în contextul aderării la UE, a readus în actualitate şi rediscutarea cazului I. Antonescu şi al principalilor săi colaboratori. Ca şi atunci, la momentul desfăşurării lui, şi acum, presiunea internaţională are un rol hotărâtor.

Instanţe pentru situaţii excepţionale

Într-adevăr, procesul lui Antonescu se înscrie în şirul proceselor intentate de învingători spre a pedepsi pe învinşi, începând cu cele derulate în faţa secţiilor speciale ale Curţii de Apel din Paris, create de guvernul de la Vichy, în 1941, şi până la cele de pe rolul Tribunalului special pentru judecarea persoanelor prezumate responsabile pentru violările grave ale dreptului umanitar, comise pe teritoriul fostei Iugoslavii, creat în baza unei rezoluţii din 1993 a Consiliului de Securitate al ONU. Asemenea instanţe au fost înfiinţate în situaţii excepţionale, prin reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun. Au presupus colaborarea între conducătorii ţărilor învinse cu învingătorii lor, s-au acceptat reguli contrare principiilor sacrosante consacrate anterior, precum cele ale retroactivităţii legii penale, al confuziei rolurilor puterilor în stat, iar adeseori tribunalul şi-a stabilit propriile reguli de funcţionare. Să nu uităm, de pildă, că Tribunalul pentru fosta Iugoslavie stipulează în Regulamentul său că „nu este legat de regulile de drept intern privind administrarea probelor şi nu se va cere a se proba ceea ce este de notorietate publică”. În consens cu un asemenea drept derogatoriu se cuvine apreciată şi legalitatea procesului mareşalului Ion Antonescu.

Circumstanţele conjuncturii interne şi internaţionale

Din această perspectivă se poate constata că au fost respectate cu rigurozitate regulile edictate pentru derularea procedurilor judiciare. Într-o altă ordine de idei, pe fondul lucrurilor, procesul lui Ion Antonescu rămâne un „proces de conivenţă” (după clasificările lui J. Vergès), unul în care ambele părţi - acuzatorii şi acuzaţii – puteau să joace roluri inversate, doar destinul decizându-le pe cele din confruntarea judiciară. Nu spunea, în ultimul său cuvânt, mareşalul că, dacă ar fi câştigat războiul, alături de germani, în fiecare mare oraş din România i s-ar fi ridicat statuie, dar astfel, fiind nevoit să stea pe banca perdanţilor, este condamnat? Cei condamnaţi nu s-au putut şi nu se pot apăra că nu au săvârşit faptele imputate, pentru care şi-au primit pedepsele cuvenite, ci, cel mult, în faţa istoriei, pot reclama circumstanţele (atenuante) ale conjuncturii interne şi internaţionale ori că alături de ei au fost şi alţii, poate mai vinovaţi, care nu au fost sancţionaţi (penal). Evaluat aşa cum se cuvine, din punct de vedere strict juridic, procesul lui Ion Antonescu a fost unul legal, „polliticaly correct” cum am spune astăzi, şi va rămâne aşa pentru totdeauna. Fiecare generaţie are însă dreptul de a-i citi faptele cu propriii să-i ochi şi a le judeca prin prisma conştiinţei timpului său.


Legi excepţionale pentru situaţii speciale

În spiritul şi litera înţelegerilor intervenite între marile puteri învingătoare, art. 14 al Convenţiei de Armistiţiu semnate de România în septembrie 1944 stabilea: „Comandamentul român şi Guvernul român aveau obligaţia de a colabora cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război...”. În acest scop, actul constituţional din 31 august 1944, prin care se puneau parţial în vigoare constituţiile de la 1866 şi 1923, era completat prin Decretul nr. 1849 din 10 octombrie 1944, care stipula că „legi speciale vor prevedea condiţiunile în care vor putea fi urmăriţi şi sancţionaţi toţi acei care, în orice calitate şi sub orice formă, au contribuit la dezastrul ţării şi în special la războiul purtat împotriva Naţiunilor Unite...”. Pe această bază internaţional-constituţională s-a elaborat şi adoptat o legislaţie specială, vizând urmărirea şi pedepsirea criminalilor şi profitorilor de război, precum şi ale celor vinovaţi pentru dezastrul ţării.
O sinteză a acestor modificări legislative se înfăptuia prin Legea nr. 312 din 21 aprilie 1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război. Bazându-se pe dreptul punitiv al învingătorului, actul normativ prevedea, pe de o parte, o serie de infracţiuni speciale, iar pe de alta, instituia o procedură extraordinară de urmărire şi de judecare a acestora, inclusiv prin crearea unor structuri sui generis de cercetare şi judecată.

Cine erau criminalii de război

Erau consideraţi criminali de război cei care: au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS şi a Naţiunilor Unite, au ordonat sau au săvârşit acte de teroare, de cruzime sau de suprimare a populaţiei pe teritoriile unde s-a purtat războiul, au ordonat sau au săvârşit represiuni colective sau individuale în scop de persecuţie politică sau din motive rasiale asupra populaţiei civile, deplasări şi transporturi de persoane în scopul exterminării acestora ş.a., iar ca vinovaţi de dezastrul ţării, cei care, „militând pentru hitlerism şi fascism şi având răspunderea politică efectivă, au permis intrarea armatelor germane pe teritoriul ţării sau, după 6 septembrie 1940, au militat pentru pregătirea sau săvârşirea faptelor de mai sus prin grai, prin scris sau prin orice alte mijloace”.


Legea este constituţională!

Încă de la primele procese care s-au întemeiat pe Legea nr. 312/1945 s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor acesteia şi, în toate cazurile, cererea a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite. S-a susţinut în principiu că măsurile penal-jurisdicţionale excepţionale ar fi nesocotit dispoziţiile constituţiilor din 1866 şi 1923 – repuse în vigoare la 2 septembrie 1944 şi rămase nemodificate - prin aceea că: a) se instituia un tribunal excepţional – cu caracterele unui adevărat juriu –, în vederea judecării unor anumite infracţiuni, imputate unor persoane mai dinainte determinate, sustrăgându-le de la instanţele de drept comun; b) se încredinţau atributele de acuzatori publici unor persoane dinafara corpului judecătoresc, care puteau dispune arestări; c) se prevedea pedeapsa cu moartea pentru alte fapte săvârşite pe timp de război şi sancţionate de Codul justiţiei militare; d) se instituia confiscarea averilor nu numai pentru cei găsiţi vinovaţi, dar şi pentru soţiile şi copii lor; e) se stabileau sancţiuni sau se agravau pedepse din legi anterioare, pentru fapte care, la data săvârşirii lor, nu constituiau infracţiuni ori erau pedepsite mai uşor, încălcându-se principiul neretroactivităţii legii penale; f) se restrângea dreptul la recurs; g) se supuneau controlului jurisdicţional acte de comandament cu caracter militar ş.a. Răspunsul negativ al supremei instanţe se subsuma ideii caracterului excepţional al situaţiei şi legii, astfel că în materia specială reglementată de Legea nr. 312/1945 nu-şi găseau aplicarea dispoziţiile restrictive ale constituţiilor din 1866 şi 1923, nu putea fi limitat dreptul legiuitorului ca, într-un interes public superior, să incrimineze anumite fapte şi să considere ca infractori pe autorii lor, chiar atunci când acestea ar fi săvârşite de către militari şi în îndeplinirea unei misiuni militare ş.a.

Acuzatorul public şi Tribunalul Poporului

Prin Legea nr. 312/1945 şi în consonanţă cu caracterul său excepţional, s-au creat structuri jurisdicţionale speciale, respectiv Corpul acuzatorilor publici (însărcinaţi cu efectuarea cercetării penale, trimiterea în judecată şi susţinerea acuzării) şi Tribunalul Poporului, ca primă instanţă, excepţională, de fond, cu atribuiţii majore în stabilirea vinovăţiilor şi aplicarea pedepselor, din moment ce împotriva sentinţelor sale se puteau declara recursuri extraordinare doar pentru două motive, pur formale: 1) reaua compunere a instanţei (adică atunci când completul de judecată ar fi fost compus din mai puţin sau mai mult de 9 membri, sau unii dintre aceştia erau incompatibili) şi respectiv, 2) greşita aplicare a pedepsei (prin stabilirea de pedepse, altele decât cele prevăzute de legea respectivă). În acest sens, prin Decretul-regal din 27 aprilie 1945 se numeau 17 acuzatori publici, în frunte cu principalul, Avram Bunaciu, urmat de 6 avocaţi „de stânga”, dar şi de ing. Alexandra Sidorovici (soţia celebrului Silviu Brucan!), ori muncitorul Alexandru Drăghici (temutul ministru de interne de mai târziu!). Pentru Tribunalul Poporului, fiecare dintre cele 7 formaţiuni reprezentate în guvernul „de largă concentrare democratică” condus de dr. Petru Groza a desemnat câte cinci candidaţi, iar componenţa sa de 9 membri a fost stabilită, prin tragere din urnă, la 2 mai 1945, şi aprobată prin decizia ministrului de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu, astfel: 2 judecători, printre care preşedintele instanţei Al. Voitinovici, 1 profesor, 1 constructor, 4 muncitori şi un ţăran. Activitatea acuzatorilor publici şi a Tribunalului Poporului s-a dovedit deosebit de rodnică în cercetarea şi judecarea „criminalilor” trimişi spre pedepsire de către guvern, astfel că, până în mai 1946, adică timp de circa 19 luni, au fost acuzate şi sancţionate 16 loturi de inculpaţi, respectiv câteva sute de persoane, în cea mai mare parte personalităţi publice.

Coordonat de la Moscova, cu acordul aliaţilor

Arestaţi prin simplu ordin verbal al regelui Mihai, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, Ion şi Mihai Antonescu, împreună cu fidelii lor, generalii C.Z. Vasiliu şi Constantin Pantazi, precum şi colonelul Mircea Elefterescu, au fost predaţi la 24 august reprezentanţilor partidului comunist, iar la 31 august au fost preluaţi de armata sovietică şi transferaţi la Moscova. Între septembrie 1944 şi aprilie 1946, pe toată perioada deţinerii lor în URSS, cei 5 prizonieri de război (pentru că acesta era statutul lor juridic real) au fost păziţi şi interogaţi de SMERS, contraspionajul militar sovietic. I-au urmat, printre alţii, şi Gh. Alexianu, fostul guvernator al Transnistriei. În plan intern, încă de la 19 septembrie 1944, generalul Aldea, ministru de interne, emisese un ordin de reţinere a colaboratorilor Gestapoului, a „autorilor morali şi materiali ai crimelor politice săvârşite la Bucureşti, Iaşi, în Basarabia, Transnistria şi Odesa, ..., a personalului de conducere de la Guvernământul Transnistriei, a Subsecretariatului de Stat al Românizării...”. În virtutea atribuţiilor excepţionale astfel conferite, la 29 ianuarie 1945, Consiliul de miniştri ordona arestarea a 29 de persoane bănuite de a fi comis crime de război spre a fi deferite justiţiei, printre care figurau: Ion Antonescu, Mihai Antonescu şi ceilalţi trei cercetaţi împreună la Moscova, iar alte 37 de persoane, în frunte cu profesorul Gh. Alexianu, fost guvernator al Transnistriei, erau urmărite pentru situaţia din această provincie. Totul a fost coordonat de la Moscova, dar şi cu acordul aliaţilor săi. La 5 aprilie 1945, Lucreţiu Pătrăşcanu trimitea patru întrebări lui A.I. Vîsinski, locţiitor al comisarului pentru afaceri externe al URSS şi responsabilul pentru România privind viitorul proces al vârfurilor guvernării Antonescu, bănuit de crime de război. Ele se refereau la: 1. Care sunt considerentele guvernului sovietic privind judecarea lui Antonescu şi a clicii sale; 2. Când şi cum, după opinia guvernului sovietic, trebuiau judecaţi marii criminali de război aflaţi în mâna autorităţilor române? 3. În cazul în care acest proces începe, urmează ca Antonescu să fie judecat în contumacie? 4. Ce e necesar să se întreprindă, în opinia guvernului sovietic, pentru coordonarea acţiunilor organelor corespunzătoare sovietice şi române în vederea pregătirii materialelor pentru proces. După cum au arătat şi evoluţiile ulterioare ale evenimentelor, s-a dispus ca procesul grupului I. Antonescu să aibă loc în România. Încă de la 28 mai 1945, la ordinul acuzatorului public şef Avram Bunaciu s-au efectuat cercetări şi strâns probe şi împotriva următoarelor persoane: Ion Antonescu, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru al justiţiei şi ministru al afacerilor externe, general Pantazi Constantin, fost ministru al apărării naţionale, şi gral. Constantin Z. Vasiliu, nominalizaţi deja prin Jurnalul Consiliului de Miniştri din 16 februarie 1945. Şi în acest caz s-a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 312/1945; actul de acuzare, întocmit de acuzatorii publici Vasile I. Stoican, A. Dobrian şi Dumitru Săracu, a fost aprobat prin procesul-verbal nr. 10, din 2 mai 1946, al Consiliului de Miniştri, care a sesizat Tribunalul

Vila maresalului Antonescu, revendicata în instanta de urmasii acestuia


Urmasii maresalului Ion Antonescu revendica în instanta vila acestuia de la Predeal. Procesul se afla în ultima faza, cea de recurs, pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa ce instantele ierarhic inferioare, Curtea de Apel Brasov, respectiv Tribunalul Brasov, au respins cererea mostenitorilor. Principalul argument al instantelor de fond si apel a fost acela ca imobilul a intrat în proprietatea statului ca urmare a deciziei Tribunalului Poporului, care l-a trimis în fata plutonului de executie pe maresal, alaturi de fostul ministru de externe Mihai Antonescu, generalul Constantin Vasiliu si fostul guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu, confiscându-le, totodata, averile. Interesant este ca urmasii maresalului Ion Antonescu si cei ai fostului ministru de externe Mihai Antonescu au deschis actiuni în instanta a caror miza este una materiala, respectiv recuperarea unor bunuri succesorale, pe când Serban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei, a fost singurul care a cerut în instanta revizuirea deciziei din 1946, în urma careia tatal sau a fost condamnat la moarte.

Marioara Nicolau, urmasa sotiei maresalului, Maria Antonescu, revendica vila acestuia de la Predeal, cunoscuta sub numele de Vila Caprioara. În momentul de fata, imobilul face obiectul unui contract de leasing încheiat între SC Predeal SA si SC Corbu SRL, iar Marioara Nicolau cere magistratilor sa constate nulitatea absoluta a acestuia, împreuna cu anularea procesului-verbal din 6 noiembrie 1946 prin care vila a trecut în proprietatea statului. „Este cunoscut faptul ca potrivit Legii 319/1944 privind dreptul la succesiune a sotului supravietuitor, «(…) în lipsa rudelor, sotul supravietuitor mosteneste întreaga avere»”, a precizat Marioara Nicolau în redactarea motivelor de recurs. Aceasta sustine ca procesul-verbal de confiscare a fost întocmit la cinci luni de la moartea maresalului Antonescu, data la care bunurile acestuia au trecut de drept în patrimoniul sotiei acestuia. Marioara Nicolau spune ca vila maresalului Ion Antonescu a fost confiscata ilegal, deoarece imobilul era un bun succesoral. „Însasi sentinta penala 17/1946 stabileste ca nu pot face obiectul confiscarii bunurile dobândite prin succesiune”, a precizat urmasa sotiei maresalului. Chiar si în aceste conditii, sustine aceasta, procesul-verbal prin care imobilul a fost confiscat nu a fost transcris în Cartea Funciara. „Prin Decretul Lege 647/14.08.1946 emis de Regele Mihai privind administrarea si lichidarea bunurilor confiscate în baza Legii 312/1945, la art. 6 se preciza: «Parchetul Ilfov va cere tribunalului situatia imobilului confiscat si va face transcrierea procesului-verbal încheiat» (…) Or, acest proces-verbal nu a fost transcris în Cartea Funciara, astfel ca nu a operat dobândirea de catre stat a unui drept de proprietate asupra acestui imobil; lipsa transcrierii face ca acest proces-verbal sa fie nul absolut”, a mai precizat Marioara Nicolau.

Vila maresalului, luata în leasing de o firma
Urmasa sotiei maresalului Ion Antonescu cere judecatorilor Curtii Supreme sa anuleze si contractul de leasing imobiliar încheiat între SC Predeal SA si SC Corbu SRL. „Acest contract este nul de drept întrucât nu exista nici un titlu al SC Predeal SA cu privire la acest imobil. Deosebit de edificator este chiar art. 1 al contractului, unde nu gasim nici o notiune asupra titlului acestei societati asupra proprietatii lui Ion Antonescu”, a precizat Marioara Nicolau, urmasa fiului Mariei Antonescu, Alexandru Nicolau. „Este incredibil, nu numai ilegal, ca un SRL, printr-o simpla semnatura pe un contract, sa preia o proprietate la un pret derizoriu fata de valoarea de circulatie a acestor bunuri, estimata real la milioane de euro, fara licitatie si fara a analiza regimul juridic al acestei proprietati”, a conchis urmasa sotiei maresalului Antonescu. În proces au mai intervenit în nume propriu alti doi mostenitori ai Mariei Antonescu, Georgeta Graef si Mihaela Nicolescu, urmasi ai fiicei Mariei Antonescu, Maria Nicolau.

Urmasii vor averea demnitarului
Într-o editie din 2007, „Gardianul” a prezentat în premiera un alt proces, în care urmasii lui Mihai Antonescu, fostul ministru de externe al României din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, cer reabilitarea acestuia într-un dosar aflat pe rolul Sectiei I Penala din cadrul Curtii de Apel Bucuresti. Cererea de reabilitare nu a fost formulata însa în sensul revizuirii capetelor de acuzare la care Mihai Antonescu a fost gasit vinovat de Tribunalul Poporului si executat la Jilava împreuna cu maresalul Ion Antonescu si ceilalti ministri ai sai, ci pentru ca se întrunesc conditiile legale pentru a putea fi formulata o asemenea cerere. Astfel, miza procesului nu este una istorica, ca în procesul în care a fost implicat Serban Alexianu, in care se cere reabilitarea partiala a maresalului Ion Antonescu, a guvernatorului Transnistriei Gheorghe Alexianu si a altor ministri din perioada 1940-1945, ci una materiala, motivata de necesitatea reabilitarii „în vederea recuperarii unor bunuri succesorale”. În cererea de reabilitare depusa la dosarul cauzei, al carei prim termen s-a judecat în data de 1 noiembrie 2007 la Curtea de Apel, Cezar Mihai Antonescu, al carui bunic a fost fratele politicianului român, a precizat ca pedeapsa cu moartea la care a fost condamnat Mihai Antonescu de Tribunalul Poporului în 1946 nu mai este prevazuta de legislatia penala în vigoare, în prezent cea mai grea pedeapsa fiind detentia pe viata. În actul depus se arata ca dispozitiile care reglementeaza reabilitarea judecatoreasca prevad, în cazul în care este vorba de considerarea ca executata a pedepsei detentiei pe viata, „trecerea unui termen la care se adauga jumatate din durata pedepsei, ceea ce în speta s-a împlinit, având în vedere ca au trecut peste 60 de ani (…) de la data când a luat sfârsit executarea pedepsei principale”.

Fiul lui Alexianu a cerut revizuirea deciziei din 1946
Serban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu, a pierdut în data de 6 mai procesul prin care cerea revizuirea deciziei din 1946 a Tribunalului Poporului, care l-a trimis pe tatal sau în fata plutonului de executie alaturi de maresalul Ion Antonescu, de ministrul de externe Mihai Antonescu si de generalul Constantin Vasiliu. Magistratii Curtii Supreme au admis recursul parchetului si l-au respins pe cel al lui Serban Alexianu, infirmând astfel decizia din 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, care îi achitase partial pe maresal, pe guvernatorul Transnistriei si pe ceilalti doi membri ai guvernului antonescian. Magistratii Curtii Supreme au luat în discutie, în 11 martie, cererea prin care Serban Alexianu solicita revizuirea deciziei din 1946 a Tribunalul Poporului. Florin Chertisanu, avocatul lui Serban Alexianu, a declarat în fata instantei ca aceasta decizie a fost una politica. „Legea era data de la Moscova, ancheta s-a desfasurat la Moscova, iar solutia a fost dictata tot de la Moscova, lucru ce ma face pe mine sa cred ca profesorul Gheorghe Alexianu a fost omorât nevinovat“, a spus avocatul Florin Chertisanu.
http://www.gardianul.ro/Vila-maresalului-Antonescu,-revendicata-în-instanta-de-urmasii-acestuia-s121270.html

Instanta suprema a respins reabilitarea numelui maresalului Ion Antonescu
Judecatorii instantei supreme au admis, marti 6 mai, recursul formulat de procurori in procesul in care s-a cerut reabilitarea numelui maresalului Ion Antonescu si au respins cererea de revizuire formulata de Serban Alexianu, urmasul profesorului Gheorghe Alexianu. Potrivit sentintei date marti, instanta suprema "admite recursul formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, rejudecind in fond, respinge cererea de revizuire formulata de revizuentul Alexianu ca nefondata. Respinge ca nefondat recursul formulat de Alexianu".
Astfel, cererea de revizuire a sentintei din 1948 prin care Antonescu si Alexianu au fost judecati a fost respinsa definitiv de judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Maresalul Ion Antonescu (1882-1946) si o parte din membrii Cabinetului sau au fost judecati, in 1946, pentru crime de razboi si dezastrul tarii. La 17 mai 1946 au fost condamnati la moarte de “Tribunalul Poporului”, fiind gasiti vinovati: guvernatorul Transnistriei, Ion Alexianu, maresalul Ion Antonescu si seful Garzii de Fier - Horia Sima.
Procesul de revizuire a fost deschis in anul 2006 de Sorin Serban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei. Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea de revizuire formulata de acesta impotriva Hotararii 17 din 17 mai 1946 a Tribunalului Poporului si a rejudecat cauza in fond, insa numai in raport de continutul dezvaluit al Protocolului secret numarul 3 din Pactul Ribbentrop-Molotov (incheiat la 23 august 1939 intre Germania si Uniunea Sovietica) ce releva imprejurari noi, necunoscute de Tribunalul Poporului la data solutionarii cauzei.
In octombrie 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a inceput judecarea recursului la decizia instantei inferioare de achitare a unor crime de razboi comise de maresalul Ion Antonescu, de guvernatorul Transnistriei Gheorghe Alexianu si de seful Garzii de Fier Horia Sima.
In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a hotarat achitarea maresalului Ion Antonescu, a sefului Garzii de Fier Horia Sima si a altor 19 membri ai Guvernului roman din 1940, pentru unele crime de razboi imputate ca urmare a colaborarii militare dintre Romania si Germania in agresiunea "contra popoarelor din Rusia Sovietica".
In procesul lui Ion Antonescu - militarul care a preluat puterea in Romania in 1940, dupa abdicarea Regelui Carol al II-lea -, Protocolul secret numarul 3 la Pactul Ribbentrop - Molotov dintre Germania si URSS, la data judecatii in 1946, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvaluit la acea data opiniei publice, se arata in motivarea sentintei Curtii de Apel Bucuresti (CAB).
Acest aspect a fost relevat in cadrul judecarii cererii de revizuire a procesului facute de fiul lui Gheorghe Alexianu - fostul guvernator al Transinistriei, condamnat intr-unul din dosarele lui Ion Antonescu.
In procesul de revizuire, declansat la 60 de ani de la sentinta de condamnare a Guvernului Antonescu, s-a aratat ca "starea de necesitate si de legitima aparare in care s-a aflat Romania urmare acestui protocol si urmat de ultimatumurile sovietice din vara anului 1940, s-au rasfrant si asupra condamnatului Alexianu Gheorghe".
Pe de alta parte, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca, prin permiterea si militarea de catre autoritatile romane a patrunderii armatei hitleriste pe teritoriul Romaniei, a fost sprijinita indirect agresiunea Germaniei naziste din 6 aprilie 1941 fata de state balcanice situate in afara garantiilor de securitate ale Pactului Tripartit sau Uniunii Sovietice (Iugoslavia si Grecia). In raport de aceste state, cei 21 de inculpati au fost corect condamnati pentru crimele de agresiune prevazute de articolul 1 lit.a si b din Decretul-Lege 312/1945, arata CAB.
In 5 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea in parte a Hotararii 17 date in 1946, constatand ca Protocolul secret 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov, prin sferele de influenta stabilite, a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale suferite de Romania in anul 1940.
"A incalcat prin aceasta normele imperative ale dreptului international de la acea data cu privire la integritatea teritoriala a statelor, respectiv articolul 10 din Pactul Societatii Natiunilor, fiind prin urmare nul", sustinea judecatorul CAB Adrian Podar. Mai mult, pentru faptele imputate - in ciuda existentei Protocolului secret, despre care s-a vorbit de abia in timpul procesului declansat la CAB in 2006 -, judecatorul Podar ii achita, alaturi de Gheorghe Alexianu, si pe maresalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu - fostul ministru de Externe, Horia Sima - seful Garzii de Fier, Pantazi Constantin, Vasiliu Constantin, Dobre Gheorghe, Ion Marinescu, Traian Braileanu, Dumitru Popescu, Petrovicescu Constantin, Danulescu Constantin, Busila Constantin, Mares Nicolae, Petre Tomescu, Dimitriuc Vasile, Sturza Mihail, Protopopescu Ioan, Georgescu Corneliu, Papanace Constantin si Iasinschi Vasile.
CAB mai arata in motivarea sentintei sale ca, in data de 22 iunie 1941, cand Hitler a declarat razboi impotriva URSS, gaseste Romania cu totul aservita politicii germane, si aceasta prin fapta acuzatului Ion Antonescu si a celor care l-au secondat in politica sa, comitand cea mai mare crima petrecuta in istoria poporului roman, alaturandu-se Germanie hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietica, "care doreau o colaborare pasnica cu poporul roman"

Andreea Antonescu, făcută „poştă“ la o petrecere din adolescenţă

Andreea Antonescu, pasibilă de încadrare la subnutriţi

„Lotul Antonescu“, reabilitat pentru legitimă apărare? [2008-03-12]
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) se vor pronunţa peste două săptămâni în dosarul privind reabilitarea fostului guvernator al Transnistriei, prof. univ. Gheorghe Alexianu, executat în 1945 în „lotul Antonescu“. [Citeste]

Andreea Antonescu se ocupa de vestimentatia iubitului ei
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=2618
Andreea Antonescu se iubeste cu Traian de câtiva ani. Cei doi s-au mutat de ceva timp impreuna si se inteleg de minune. Cum Traian este, insa, foarte ocupat cu afacerile, Andreea este cea care se ocupa de vestimentatia iubitului ei. Se pare ca Traian are incredere in gusturile frumoasei cântarete si este convins ca astfel va fi mereu in pas cu moda. „Numai eu ma ocup de vestimentatia lui, eu sunt designerul sau, iar el pare extrem de incântat”, a declarat Andreea pentru o publicatie centrala.

Reabilitarea lui Antonescu, ceruta pe baza jurnalului lui Goebbels
http://www.gardianul.ro/2008/02/09/actualitate-c24/reabilitarea_lui_antonescu_ceruta_pe_baza_jurnalului_lui_goebbels-s108860.html

Andreea Antonescu are bijuterii de 200.000 de euro

Andreea Antonescu si Andreea Balan isi fac confidente amoroase

Exclusivitate: Scrisoarea lui Hitler catre Carol al II-lea, proba din procesul reabilitarii lui Antonescu
MARTORUL HITLER
http://www.gardianul.ro/2007/11/30/dezvaluiri-c11/exclusivitate_scrisoarea_lui_hitler

AndreEA, de la afaceri imobiliare... din nou la microfon!



Andreea Antonescu, unul dintre cei mai scumpi „iepurasi” autohtoni, vrea sa lase afacerile balta si sa se apuce sa mânuiasca din nou, cu succes, microfonul. Asa se face ca, dupa o absenta de câtiva anisori de pe scena muzicala româneasca, fosta componenta a trupei Andre s-a gândit sa revina la cântat si se pregateste sa-si lanseze un nou album. Nici la afaceri nu a vrut sa renunte definitiv, solista pasând „imobiliarele” pe care le patroneaza in „custodia” fratelui sau, Razvan. AndreEA spune ca are foarte multe contracte, si din aceasta cauza nu se mai poate ocupa de afacerile imobiliare, „indeletnicire” ce i-a adus fostului „iepuras” câteva sute de mii de euro. „Pentru ca afacerea merge foarte bine, vreau sa ma dedic iar muzicii. Asa ca am lasat imobiliarele pe mâna fratelui meu”, a marturisit vedeta....continuare

Andreea Antonescu ar vrea sa fie Oprah

Andreea Antonescu se trateaza la psihiatru

Urmasii lui Mihai Antonescu cer reabilitarea si averea fostului ministru de externe
http://www.gardianul.ro/2007/11/12/eveniment-c2/urmasii_lui_mihai_antonescu_cer_reabilitarea_si_averea_fostului_ministru_de_externe-s104428.html
Urmasii lui Mihai Antonescu, fostul ministru de externe al României din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, cer reabilitarea acestuia printr-un proces aflat pe rolul Sectiei I Penala din cadrul Curtii de Apel Bucuresti. Cererea de reabilitare nu a fost formulata însa în sensul revizuirii capetelor de acuzare la care Mihai Antonescu a fost gasit vinovat de Tribunalul Poporului si executat la Jilava in 1 iunie 1946, împreuna cu maresalul Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu si Constantin Vasiliu. Cezar Mihai Antonescu, cel care a introdus actiunea, solicita instantei sa constate ca executata pedeapsa la care a fost condamnat fratele bunicului sau si sa admita cererea de reabilitare formulata „în vederea restituirii unor bunuri succesorale“.

În cererea de reabilitare depusa la dosarul cauzei al carui prim termen s-a judecat în data de 1 noiembrie la Curtea de Apel, Cezar Mihai Antonescu, al carui bunic a fost fratele politicianului român, a precizat ca pedeapsa cu moartea la care a fost condamnat Mihai Antonescu de Tribunalul Poporului în 1946 nu mai este prevazuta de legislatia penal a în vigoare, în prezent cea mai grea pedeapsa fiind detentia pe viata. În actul depus se arata ca dispozitiile care reglementeaza reabilitarea judecatoreasca prevad, în cazul în care este vorba de considerarea ca executata a pedepsei detentiei pe viata, „trecerea unui termen la care se adauga jumatate din durata pedepsei, ceea ce în speta s-a împlinit, având în vedere ca au trecut peste 60 de ani (…) de la data când a luat sfârsit executarea pedepsei principale“. Magistratii Curtii de Apel Bucuresti vor relua judecata pe fond in acest dosar pe 15 noiembrie, data la care au prorogat discutarea cererii de introducere in cauza a Valeriei Antonescu si a Marioarei Antonescu, sora, respectiv mama semnatarului cererii de reabilitare.

Se urmareste anularea deciziei de confiscare a averii
Într-un certificat de mostenitor aflat la dosarul cauzei, încheiat la notariat în toamna anului 1998 de Cezar Mihai Antonescu, se precizeaza ca de pe urma defunctului Mihai Antonescu nu au ramas bunuri, fiind confiscate de comunisti, însa actul certifica faptul ca mostenitorul fostului ministru de externe este fratele sau, Dumitru Antonescu, bunicul lui Cezar Mihai Antonescu. Asa cum rezulta din nota aceluiasi act, certificatul „atesta numai calitatea si numarul de mostenitori si a fost eliberat pentru a servi la tribunal în vederea declansarii procedurii de reabilitare a defunctului si ridicarii masurii confiscarii averii“. Mihai Antonescu a fost ministru de externe în perioada 1941-1944, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si presedinte al acestuia în absenta maresalului Ion Antonescu. A fost arestat în data de 23 august 1944 si dupa aproape doi ani de detentie în URSS a fost readus în tara, unde a fost judecat de Tribunalul Poporului si condamnat la moarte în mai 1946. El a stat in fata plutonului de executie, la Jilava, in data de 1 iunie 1946 impreuna cu maresalul Ion Antonescu, guvernatorul Transnistriei Gheorghe Alexianu si generalul Constantin Vasiliu.

Antonescu si membrii guvernului sau, reabilitati partial
Cu toate ca Serban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu, a inceput demersurile prin care cere reabilitarea acestuia, a maresalului Antonescu si a celorlalti membri ai guvernului sau in 1998, instantelor romanesti le-a luat aproape sase ani pentru a clarifica criteriile de competenta ale magistratilor in solutionarea cauzei introduse de Alexianu. Initial, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea ca nefondata, insa decizia a fost casata de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Dupa rejudecare, instanta Curtii de Apel Bucuresti a admis, în anul 2006, cererea de revizuire formulata de Serban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei Gheorghe Alexianu, prin care solicita reabilitarea tatalui sau, a maresalului Ion Antonescu, a fostului ministru de externe Mihai Antonescu, a lui Horia Sima si a altor ministri ai maresalului, pe care Tribunalul Poporului i-a condamnat, pentru crime de razboi, dupa caz, la pedeapsa cu moartea, detentie pe viata sau munca silnica. Curtea de Apel Bucuresti a judecat cauza numai în raport cu Protocolul secret nr. 3 din Pactul Ribbentrop-Molotov, al carui continut nu era cunoscut, la vremea respectiva, de Tribunalul Poporului. Desi magistratii au dispus achitarea partiala a persoanelor din cererea de revizuire, decizia a fost atacata cu recurs atât de Parchet, cât si de Sorin Serban Alexianu, care a fost nemultumit de faptul ca nu toate capetele de acuzare pentru care a fost trimis în judecata tatal sau au fost revizuite. În prezent dosarul se afla pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie, iar al doilea termen al procesului va avea loc pe data de 4 decembrie, data pana la care avocatul sau va depune la dosarul cauzei o scrisoare adresata de fuhrerul german Adolf Hitler regelui Carol al II-lea, document pe care aparatorul il considera important in solutionarea procesului.

Andreea Antonescu investeste 5.000 de euro lunar in propria imagine Fosta componenta a grupului Andre, Andreea Antonescu, este dispusa sa cheltuiasca sume impresionante pentru a se impune, din nou, ca solista pe piata muzicala autohtona. Dupa ce a luat o pauza de mai bine de un an de zile, Andreea a revenit in atentia publicului cu un videoclip de imagine, care a costat-o in jur de 10.000 de euro. De asemenea, ea a suportat costul pieselor de pe viitorul album. In prezent, blonda nu duce lipsa de contracte, ea fiind solicitata sa cinte atit in tara, cit si in strainatate. Din respect pentru publicul sau, dar si ca sa scape de criticile modistilor autohtoni, Antonescu si-a angajat specialisti care o consiliaza atit la capitolul vestimentatie, cit si machiaj si coafura. "Pentru fiecare aparitie pe care o am in public, indiferent de gen, am un stilist car ...

Andreea Antonescu isi face „careu de vile” in Baneasa
citeste articolul »

"Anumite cercuri doresc inlaturarea oricarei referiri la Ion Antonescu"
-- Domnule senator, dumneavoastra ati fost printre putinii care si-au exprimat, de la tribuna Parlamentului, nemultumirea fata de recenta ordonanta de urgenta, privitoare la interzicerea manifestati...

Istoria nu e inca interzisa
Ieri s-au implinit 120 de ani de la nasterea lui Ion Antonescu. Conjunctura internationala ne obliga sa afirmam despre maresal ca a fost un criminal de razboi, care a contribuit decisiv la Holocaust. ...

Amintiri despre Ion Antonescu
In Tirgu Neamt am intilnit-o pe Lucretia Watzlaveck (95 ani), care a fost secretara personala a maresalului Ion Antonescu. Vremurile grele au facut ca venerabila doamna sa locuiasca in...

Statuia GeneraluluiData publicarii: 24/03/2000


In Copou, a aparut o statuie a lui Ion Antonescu, ridicata din ordinul generalului Chelaru. Simpatiile antonesciene ale sefului armatei romane spun destule despre profilul sau politic

O statuie a lui Ion Antonescu in Iasi - aceasta este mostenirea otravita lasata in Iasi de generalul Mircea Chelaru dupa ce parasit comanda Corpului 10 Armata. Actualul sef al Statului Major al Armatei Romane, a carui simpatie pentru Antonescu este de notorietate, a tinut mortis, inca de anul trecut, sa inlocuiasca statuile lui Horea, Closca si Crisan din fata unitatii militare din Copou cu busturile celor trei maresali ai armatei romane - Ion Antonescu, Constantin Prezan si Alexandru Averescu. Chelaru a dorit sa-si marcheze trecerea prin Copou in acelasi fel in care a facut-o celalalt sef faimos al Corpului 10 Armata - generalul Viorel Cheptine, care ne-a lasat o bizara statuie a lui Stefan cel Mare. Primaria Iasi si Consiliul Local nu au avut nimic de spus desi cele trei busturi urmau a fi amplasate pe domeniul public. Recent, chestiunea a revenit in actualitate dupa ce Comunitatea Evreilor a protestat in Consiliul Local fata de schimbarea numelui strazii cu statuile in "Aleea Maresalilor". Primarul Constantin Simirad, si el mare amator de istorie, s-a trezit din reverie dupa un an de tacere buimaca si a propus, ca solutiie de compromis, redactarea unui proiect de hotarire prin care Consilliul Local sa-si exprime regretele pentru cele intimplate in cel de-al doilea razboi mondial. Despre oportunitatea amplasarii bustului lui Antonescu - nimic.

Asadar, ne trezim cu o statuie a lui Ion Antonescu in Iasi. Problema este ca nu stim ce trebuie sa evoce ea. Cind se ridica o statuie referinta trebuie sa fie clara si pozitiva. Nu este cazul lui Antonescu, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei noastre recente. Semnele de intrebare in legatura cu personalitatea lui Antonescu sint majore pentru ca el nu a beneficiat de o istoriografie corecta. Aproape tot ce s-a scris despre "Maresal" a fost influentat de ideologii sau simpatii personale. Din aceasta perspectiva, exista mai multi Antonescu. Exista un Antonescu diabolizat - un aventurier fascist, care a vindut tara Germaniei si a dus Romania pe marginea prapastiei, de unde a fost salvata de comunisti. Exista un Antonescu zeificat - un personaj providential pentru vremurile tulburi ale celui de-al doilea razboi mondial, un mare patriot care s-a aliat cu Germania pentru a recupera Basarabia si pentru a lupta impotriva bolsevismului. Exista un Antonescu antisemit feroce (cel din anii 1941-42) si un Antonescu umanist care i-a salvat pe evrei (cel din 1943-44). Exista un Antonescu negativ, schitat de istoricul Gheorghe Buzatu inainte de 1989, si un Antonescu cosmetizat apartinind aceluiasi istoric, dupa revolutie. Dincolo de aceste doua serii de imaginii "tari" (prima creata sau revendicata de extrema stinga, iar a doua, de extrema dreapta) exista infinite nuante care se leaga de o multime de episoade neclare (depasirea Nistrului in campania din Est, atitudinea fata de "intoarcerea armelor" in 1944, natura regimului si relatia cu partidele democratice, etc.). Aceasta scurta trecere in revista arata ca ne aflam in plin santier istoriografic. Stadiul preliminar al cercetarii istorice contrasteaza puternic cu figura slefuita a "Maresalului" din Copou.

Deci, care "Antonescu" se afla pe soclul comandat de generalul Chelaru? Probabil, ar trebui sa exploram fantasmele comandantului armatei romane pentru a afla. Din ceea ce declara public, nu am ajunge la nici o concluzie. Se exprima prolix, frazele sale parasesc logica, iar continutul are aspectul unui ghiveci ideologic. In convingerile sale, se amesteca militarismul, autoritarismul, protocronismul si nationalismul. Este o chimie specifica mediilor militare, care gaseste cel mai bun simbol in Antonescu. Ar trebui, prin urmare, sa vedem in statuia "Maresalului" (care, in paranteza fie spus, s-a facut maresal singur, in timpul dictaturii personale) o proiectie a supraeului lui Chelaru. Statuia Maresalului este intrucitva o statuie a Generalului. Bustul din Copou este un indicator care trimite spre profilul politic al sefului armatei romane. In plan politic, amestecul celor patru "isme" amintite a produs un partid de tipul PRM. Nu intimplator, Chelaru a fost felicitat recent de revista "Romania Mare" pentru simpatia care i-o arata "eroului" Antonescu si pentru viziunea sa protocronista. Afinitatea aceasta spune multe.

Cit despre tacerea nauca a Consiliului Local si a Primariei nu putem sa spunem decit ca este cu totul condamnabila. Amplasarea unei statui a lui Antonescu in Iasi, orasul de numele caruia se leaga teribile masacre si deportari carora le-au cazut victima evreii - pentru care Antonescu este responsabil, este de-a dreptul paguboasa. O statuie este un simbol. Simplifica lucrurile. Simplificind biografia lui Antonescu avem, indiferent de orice reinterpretari, acelasi rezultat. Antonescu a fost un dictator de tip fascist (un "Mussolini militar", "un Franco impotriva caruia s-a revoltat falanga"), antisemit si antidemocrat. Este un motiv suficient pentru a nu-i ridica statui

Antonescu 10Data publicarii: 08/11/2001


Nu exista un singur maresal Antonescu, ci zeci de personaje negative sau pozitive cu acest nume. Oare statuile lui Antonescu ce chip poarta?

Maresalul Ion Antonescu este contemporanul nostru. Este prezent in dezbaterile parlamentare, in show-urile de televiziune, pe prima pagina a ziarelor, in discutiile la un paharel ale prietenilor. Ne priveste de pe soclu in diferite orase ale tarii, ne ghideaza pasii pe strazi mai mari sau mai mici, ne ajuta sa ne adunam in piete publice. Este subiect de tratate si romane, glasuieste din ziare, reviste si manifeste electorale, tuteleaza fundatii si partide, este sursa de inspiratie pentru radicali, tinta a furiei democratilor. Bineinteles, nu este la fel de prezent in public ca Adrian Nastase si Ion Iliescu - ar fi imposibil - dar este un concetatean care conteaza oricum mai mult decit majoritatea membrilor Parlamentului. Conteaza mai mult si decit alte personaje faimoase precum Ionel Bratianu, Carol I, Mihail Kogalniceanu, P.P. Carp. Doar Vlad Tepes, Stefan cel Mare si Nicolae Ceausescu reusesc sa il concureze intr-ale notorietatii...

O explicatie pentru prezenta masiva a "Conducatorului" in sfera publica este multiplicitatea personajului. Nu exista un singur Antonescu, ci zeci, in functie de cum vrea fiecare sa si-l aminteasca, sa-i interpreteze actiunile, in functie de episodul care este extras din biografia sa. Asa cum am mai pomenit cindva, exista un Antonescu zeificat (personajul providential care si-a asumat conducerea tarii cind altcineva nu indrazanea si care a pornit sa recupereze Basarabia) si un Antonescu diabolizat (un aventurier fascist care a mers pina in pinzele albe cu Hitler, chiar cu pretul sacrificarii propriei armate; un dictator care a subordonat interesele tarii onoarei sale paranoide); exista un Antonescu criminal (care a ordonat deportarile din 1941-1942, care a dat verde excluderii sau uciderii evreilor si tiganilor) si un Antonescu umanist (care i-a "salvat" pe evrei de la solutia finala in 1943-1944); un Antonescu negativ zugravit de istoricul Gheorghe Buzatu inainte de 1989 si un Antonescu cosmetizat descris de acelasi Buzatu dupa 1989.

O alta explicatie pentru inflatia de Antonescu este functia politica pe care o joaca in diferite momente sau contexte. In anii '80, Antonescu a fost subiect de conflict diplomatic intre Romania si URSS dupa aparitia romanului "Delirul" al lui Marin Preda in care Antonescu era reabilitat. Deceniul noua era perioada in care relatiile lui Ceausescu cu Uniunea Sovietica se raceau, iar regimul nu ezita sa joace cartea anti-rusismului pentru propria-i legitimare (de exemplu, a inceput sa pomeneasca de problema Basarabiei). In aceasta hora pro-Antonescu se angajau, printre atitia altii, Adrian Paunescu si Gheorghe Buzatu, adica cei care alimenteaza mitul Antonescu si astazi. La inceputul anilor '90, simpatizantii lui Antonescu s-au transformat din "anti-rusi" in "anti-comunisti". Iar Antonescu s-a transformat din mit national in mit partizan. Nu inainte ca Parlamentul sa tina un moment de reculegere in memoria sa, pe 1 iunie 1991. Antonescu a devenit zeul tutelar al mai multor organizatii (intre care se remarca Vatra Romaneasca), fundatii (pomenesc doar de Liga si Fundatia "Maresal Ion Antonescu", avindu-l pe legionaroidul ceausist - ce ironie, ce oximoron sinistru! - Iosif Constantin Dragan ca presedinte de onoare si pe Gh. Buzatu drept presedinte executiv) si partide (PUNR, PRM, etc). In 1997, cind noua putere dorea sa-i reabiliteze membrii guvernului Antonescu, subiectul a provocat un nou scandal diplomatic, de data aceasta cu SUA. Statele Unite au avertizat si guvernul de acum sa se fereasca de Antonescu, iar puterea foloseste prilejul pentru a pune in scena divortul total dintre PSD si PRM (dupa un lung mariaj confortabil).

Asadar, Antonescu este un fapt de memorie intr-o mai mare masura decit este fapt de istorie. Iar memoria personajului nu este neutrala, ci joaca diferite functii politice. Ne intrebam, prin urmare: pe cine reprezinta statuile lui Antonescu si ce functie politica joaca ele?

O statuie este nu un semn al vesniciei - desi asa se prezinta, ci doar simptomul prezentului. Statuile sint ridicate sau indepartate, in functie de vremuri. Nu intimplator, revolutiile sint si mari razboaie ale statuilor. In 1989, furia populara s-a indreptat in egala masura spre lideri comunisti si statuile lui Lenin (fenomen analizat foarte bine de Katherine Verdery in "The Political Lives of Dead Bodies"). In locul statuilor lui Marx, Stalin, Lenin sau Dzerzhinsky, au aparut, in toata Europa de Est, personalitati legate de existenta statului si a natiunii. In Estul Estului - adica in Romania, Bulgaria si Rusia - au aparut pe socluri, in plus, si lideri autoritari: Antonescu in Romania, in Bulgaria Stefan Stambolov, despoticul premier de la sfirsitul secolului 19, "Bismarck al Bulgariei" cum a fost numit, iar in Rusia tarul Nicolae I si Petru cel Mare (personaje cu dubla rezonanta, autoritara si imperiala). Aceasta diferenta spune multe despre cultura politica a tarilor in cauza. In Ungaria nu au fost ridicate statui pentru Horthy, asa cum in Franta nu exista statui ale lui Pétain - ambele personaje fiind omologii lui Antonescu.

O statuie este un simbol, iar simbolurile sint multivocale. Dar nu intr-atit de multivocale incit semnificatiile lor sa intre in razboi. Probabil cu greu se poate gasi in istoria Romaniei un personaj mai controversat decit Antonescu. O statuie a maresalului inseamna o multime de lucruri radical opuse. Ori, rostul social al statuilor este sa intrupeze simboluri consensuale, sa transmita semnificatii din acelasi registru. Statuile lui Antonescu nu unesc, ci dezbina - ceea ce inseamna ca utilitatea sociala este nula; ba s-ar putea spune ca au un rol nefast.

In prezent, daca ne uitam la cei care se ploconesc in fata busturilor lui Antonescu intelegem, inca o data, ca Antonescu joaca, in schimb, un rol politic. Maresalul este simbolul prin excelenta al nationalismului xenofob, autoritarismului, militarismului si anti-occidentalismului. Cine il simpatizeaza doreste, in general, sa vada transpus in realitate citeva din lucrurile care se leaga de memoria dictatorului.

Inchei, citind cuvintele istoricului Andrei Pippidi din cartea "Statui si morminte": "Statuile se ridica unor binefacatori, carora stralucirea inteligentei, generozitatea caritatii sau vitejia daruita unei cauze drepte le-au dobindit recunostinta urmasilor. Ion Antonescu nu e desigur in nici unul din aceste trei cazuri".

Reabilitarea Maresalului Antonescu
Procesul Maresalului Antonescu va incinge spiritele pe plan international. Verdictul de reabilitarea a unei figuri emblematice a Romaniei este asteptat cu interes nu doar istoric, atat de romani cat si, mai ales, de rusii care l-au lichidat pe Antonescu dupa nimicirea Romaniei.

Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justit ie au amanat, ieri, pentru 4 decembrie, judecarea recursul procurorilor la decizia Curtii de Apel Bucures ti, care a revizuit pe 20 februarie, condamnarea la moarte de catre regimul comunist a fostului maresal Ion Antonescu. Instan- ta suprema a acordat acest termen la cererea avocatului lui Sorin Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei, prof. univ. Gheorghe Alexianu, executat in lotul Antonescu, pentru a depune acte noi la dosar. Magistratii ICCJ judeca recursul privind achitarea unor crime de razboi comise de maresalul Ion Antonescu, guvernatorul Transnistriei, prof. univ. Gheorghe Alexianu, si seful Garzii de Fier, Horia Sima. Pe 5 decembrie 2006, CAB a admis cererea de revizuire formulata in numele lui George Alexianu si a anulat in parte decizia din 1946, deoarece a constatat ca Protocolul Secret nr. 3 al pactului Ribbentrop - Molotov a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale pe care le-a suferit Roma nia in vara lui 1940 din partea URSS, Ungariei si Bulgariei. Astfel decizia participa rii lui Antonescu la razboiul impotriva Uniunii Sovietice capa ta o noua justificare.
RUSIA A CRITICAT ROMANIA PENTRU REABILITAREA LUI ANTONESCU
Moscova a condamnat vehement inca de la primele termene decizia tribunalului romanesc de a-l reabilita pe maresalul Ion Antonescu. In martie 2007 Mihail Kaminin, purtatorul de cuvant al Ministerului rus de Externe, a sustinut ca hotararea insulta memoria victimelor celui de-al Doilea Razboi Mondial si este o incercare de revizuire a rezultatelor razboiului. Achitarea infractorului nazist, ale carui crime impotriva civililor in regiunile ocupate ale Ununii Sovietice nu au fost uitate, contrazice esen- ta si logica reglementa rii postbelice si documentele finale ale procesului de la Nüremberg, declara oficialul, citat de RIA Novosti. Si MAE al Republicii Moldova, un satelit al Moscovei, a protestat fata de rejudecarea procesului Maresalului Antonescu subliniind ca, astfel, autoritat ile romane au pus sub semnul indoielii recunoasterea internat ionala a actiunilor lui Antonescu ca agresiune. Amintirea acelui celebru Romani, va ordon, treceti Prutul! deranjeaza si azi regimul comunist de la Chisinau.
CUVANTUL MARESALULUI
Motivatia actiunii geopolitice a Maresalului Antonescu apare in cuvantarea acestuia, tinuta in aprilie 1943 in fata activului comandantilor de Mari Unitati - la incheierea cursurilor Academiei Marelui Stat Major. In 1940, doua dintre tarile de la care puteam spera sprijin au disparut. Germania a reprezentat unicul reazem impotriva amenintarii Rusiei. Fara a sovai catusi de putin, am mers ala- turi de Germania, caci nu puteam sa incepem din nou sa ducem politica ambigua ce ne-a dus la pierderea frontierelor. O tara mica nu poate duce o politica echivoca decat cu riscul de a fi nimicita. Numai Marile Puteri pot duce o politica ambigua. Fara indoiala, cunoasteti ca unii au criticat aceasta politica. Tocmai acesti critici sunt vinovati de catastrofa din 1940, la care am ajuns ca urmare a politicii lor echivoce.
Citeste continuarea »