Goma[v=]

Amintiri cu (si despre) Paul Goma

Articol apărut in "Pagini Româneşti" in martie 2005

In anul 1977, deci acum 28 de ani, multi dintre cititorii Paginilor
Românesti nici nu erau...

Ei, bine, România a fost zguduita, în acel `77, pe 4 martie, de un
cutremur cu o intensitate de 7,2 pe scara Richter. Desi cu epicentrul
în Vrancea, cataclismul a bantuit prin mai multe localitati, a
daramat case, a zdrobit vieti si a îndoliat cumplit poporul nostru
deja foarte obosit de dinastia comunista. Dar în vulcanul spritului
românesc pulsau evidente flacari de libertate. Sa nu uitam niciodata
ca primele sindicate libere din lagarul socialist au luat fiinta în
România, promotorii fiind doi angajati de la renumitul «Steagul Rosu»
din Brasov.

Al doilea cutremur, concomitent si de mai mare avengura, a fost
declansat de scriitorul Paul Goma, românul care s-a alaturat Cartei
Drepturilor Omului, initiata la Praga de catre scriitorul Havel -
care mai tarziu a ajuns presedintele Cehiei. Urgent, chemarea lui
Goma a strabatut tara si cei mai curajosi români l-au cautat pe
lider, au semnat adeziunea si... asteptau represiunea Securitatii.
Bineînteles, comunistii au asmutit coiotii securitatii frematand de
turbare. Abia reprimasera întalnirile transcendentalilor ca, poftim,
i-a pus din nou pe jeragai «Miscarea Paul Goma»!

Chiar daca nu este an rotund si aniversar, astern aceste amintiri
traite sperand sa nu le stearga timpul. Si, mai ales, pentru unii
români resemnati, pseudo-politicieni care la toate ocaziile îsi
revarsa public un regret fals: eh... dac-am fi avut si noi un Havel,
ca cehii, alta era treaba si pe la noi. Ba l-am avut, domnilor
rasfatati ai emigrarii, numai ca la noi s-a numit Paul Goma!

Dar, mai ca mereu prin istoria noastra baltata, am ratat ocazia.
Apropo, cati dintre mai varstnici v-ati înscris pe listele lui Paul
Goma? Tacere aproape totala.

...Am asteptat sa se mai dumireasca lumea dupa cutremurul blestemat.
Pe 10 martie `77, dimineata, cu noaptea-n cap, împreuna cu fratele
meu, Vili, am luat acceleratul Tuzla-Bucuresti. Doi dizidenti, doi
frati la tranta cu colosul comunist. Casa de bani era la Vili,
singurul fotograf particular pe plajile socialismului! În Capitala,
ne-am cazat la un prieten fidel, colonel, care-i înjura pe comunisti
ca si noi. Exista!!! Nu i-am spus de ce venisem asa întacamati. Nu ne-
am dus la Goma sa semnam pe 13, era zi cu ghinion. Dar pe 14 am luat
un taxi.

- Du-ne în Drumul Taberei, pe lînga restaurantul «Drumetul»!

- Va duceti sa semnati la Goma?

Toata lumea stia... mai ales securistii!

- Da, domnule. Nu vii cu noi? Sau esti cu Secu'...

- Mi-e frica, am nevasta si doi copii.

Dupa cateva clipe, ni s-a deschis usa. Domnul Goma era un tip scund,
bine legat, purta mustata si barba carunta si lunga si era alb
complet.

- Vorbiti tare si clar. Totul se înregistreaza - si de ei, si de
mine. Vreau sa am documente.

Sotia lui, Ana-Maria, si pustiul, Filip, îsi vedeau de ale lor.

- Am auzit de fratii Filip la «Europa Libera». Cand sunati voi la
telefon va baga în emisiune in direct.

- Noi suntem aceia...

Am semnat pe o lista lunga si am plecat. Nu ni s-a facut nici un
instructaj. Adeziunea era suficienta, restul... aveam de vazut. Nu ne-
a batut nici un boxer, nici la urcare, nici la plecare.

Doldora de puscarie, mai ales Vili, ne-am dus urgent la Ambasada
americana, sa cerem protectie. Militienii pandeau cot la cot. I-am
împins prin surprindere si am trecut printre ei. Am intrat in sediu
pe prima usa. Nu stiam englezeste. Eram de-a dreptul nauci.

- Ce doriti?, ne-au întrebat o doamna si un domn într-o româneasca nu
prea-prea.

- Va cerem protectia Americii. Ne-am înscris la Goma. Stiau despre ce
este vorba.

- Si nu aveti teama?

- Ba ne este frica tare... Domnilor, nu cumva sunteti securisti?, i-
am intrebat eu ca un gaga.

- Nu... Ne-au întins pe rand mîinile si s-au recomandat:

- Eu sunt Mr. Backer.

- Iar eu sunt Mrs. Marlow.

Le-am dat numele noastre, adresele, telefoanele si am plecat cu
promisiunea ca Ambasada ne va telefona zilnic sa vada cum stam si am
plecat. Din suta-n suta de metri ne încolteau alti si alti militieni
cu telefoanele la bot.

- I-am interceptat... Sa traiti!

Am trecut pe la «Intercontinental». Un coleg de-al meu de la Liceul
Cantemir ajunsese director de protocol. Am sorbit cate-o tuica
proasta, ca pe vremea seralului.

- Nelule, am semnat la Goma!

- Tot traznit, cum erai la scoala. De fapt stiu tot. Mi s-a telefonat
ca veniti spre Inter. Sunteti filati si eu nu stiu ce sa va spun.

Spre seara am ajuns la nea Paul, colonelul. Si el ne cunostea toate
manevrele.

- Unde-ati fost azima, golanilor?

Ce sa-i mai spunem, daca stia tot? Am baut mult si fostul tinichigiu,
dar scolit ulte-rior, ne-a dat cateva sfaturi prietenesti de care sa
tinem cont cand om fi în America. Sincer sa fiu... si pe el îl cam
minteam. Paza buna...

De ce nu a dat actiunea noastra roadele scontate? Va raspund printr-o
meditatie, care da de gandit, a lui Paul Goma: «Domnilor, România
este ocupata de români!»

P.S. Daca doriti amanunte, comunicati cu redactia «Pagini Românesti».

George Filip