IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

Holocaustul, disciplina optionala pentru liceeniData publicarii: 02/07/2004


Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) a elaborat o programa de un curs optional pentru elevii de liceu numit "Istoria evreilor. Holocaustul", care are ca tema prezentarea din toate punctele de vedere a problematicii acestui popor. Programa noului curs are scopul de a prezenta unele aspecte mai putin cunoscute din istoria evreilor si a Holocaustului, dar si cel de a crea valori si atitudini civice impotriva antisemitismului. Autorii programei vor ca noul curs sa abordeze problematica evreilor "la nivel national, regional, european si international, cu perspective de tip istoric, literar-artistic, psihologic, teologic, etic, sociologic si pedagogic", se precizeaza intr-un comunicat al MEC. In 1998, s-a creat International Task Force on Shoah, institutie ce promoveaza educatia referitoare la tragedia evreilor. In 2003, Romania a aderat la declaratia finala a Forumului International al Holocaustului de la Stockholm, in urma careia MEC a desfasurat si desfasoara activitati care au ca scop informarea populatiei despre problema Holocaustului. Totodata, in tari ca Anglia, Franta, Italia, Polonia, Suedia, Ungaria sau Belgia exista deja cursuri educationale cu aceasta tematica.

Israelul cauta criminali de razboi la IasiData publicarii: 04/03/2004


Doua cuvinte magice pot insemna, pentru un iesean, 10.000 dolari. Nu este insa vorba de vreun concurs cu premii, ci despre criminalii de razboi sau colaboratorii acestora, care au condus masacrele impotriva evreilor din 1941. Daca cineva va reusi sa dea informatii despre existenta vreunui criminal de razboi aflat inca in viata, acel cineva se va alege cu 10.000 de dolari. Aceasta este recompensa oferita de Centrul "Simon Wiesenthal" din Israel, celebru in lume pentru aducerea in fata instantei a marilor criminali de razboi. Deoarece in iunie 1941 a avut loc la Iasi cel mai mare pogrom impotriva evreilor din Romania, campania denumita "Ultima sansa" va incepe de la Iasi, urmind sa se extinda in toata tara.

In aceasta vinatoare de criminali de razboi inceputa la Iasi, singurul adversar nu ar fi decit timpul. "S-au trezit cam tirziu. Sint slabe sperante sa mai fie gasit la Iasi vreun criminal de razboi sau colaborator. Acestia, daca ar mai trai, ar avea peste 80-90 ani", si-a aratat scepticismul Dorel Dobrincu, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol".

"Cei care au condus masacrele au fost niste derbedei"

Daca in vara anului 1941 evreii din Iasi au fost cei vinati, dupa 63 de ani rolurile s-au inversat. Vinatorii au devenit la rindul lor tinta. Pe urmele lor nu ar mai putea fi decit supravietuitorii acelor zile de groaza, cind au fost executati, potrivit Centrului Wiesenthal, aproape 13.000 de evrei la Iasi. Identificarea criminalilor, dupa sase decenii, ar semana cu o munca de Sisif. "Greu de spus daca mai traiesc criminali de razboi. Cei care au condus masacrele in '41 erau niste derbedei, pleava societatii. Au fost clipe de groaza. Mi-aduc aminte cind am fost dus la Chestura. Erau doi ofiteri germani si un jandarm. Niste derbedei. Nu stiu cine ar putea sa ii tina minte. Nici nu stiu daca i-am mai revazut apoi. Am cautat sa-i uitam. Nu i-am retinut decit pe cei care ne-au ajutat", ne spune Pincu Kaiserman, liderul comunitatii evreiesti din Iasi.

"Locotenentul Triandaf a condus trenurile mortii"

Pogromul de la Iasi a avut loc in perioada 28 iunie - 6 iulie 1941. "Primele asasinate au avut loc inca de pe 25 iunie", ne-a precizat cercetatorul Dorin Dobrincu. In cele opt zile de cosmar au fost ucisi, potrivit Centrului Wieshental, peste 13.000 de evrei ieseni. Pe 30 iunie s-au nascut celebrele trenuri ale mortii. "La orele diminetii a plecat spre Calarasi o prima garnitura de tren. Au fost urcati aproape 2.000 de evrei. Drumul Iasi - Calarasi a durat patru zile. Pe drum au murit aproximativ 1.500 de persoane. Tot pe 30 iunie, dar la prinz, s-a format o noua garnitura de tren. Drumul Iasi - Podu Iloaiei a fost facut in opt ore. Aici au murit alti 1.200 de evrei. Vagoanele erau de lemn cu tabla deasupra, iar aerul dinauntru era incins. Cei mai multi au murit prin sufocare", a mai spus Dorin Dobrincu. In legatura cu trenurile mortii, Pincu Kaiserman a fost in masura sa ofere un nume. "Toata lumea vorbea de locotenentul Triandaf, cel care a condus actiunea. Dar nu va pot spune daca mai traieste, pentru ca nu stiu".

Criminalii de razboi au azi peste 80 de ani

Daca azi ar incepe vinatoarea de criminali de razboi, acestia ar trebui sa aiba cel putin 80 de ani. "Daca ii luam in calcul pe militari, acestia aveau 18-20 de ani. Plus cei 63 de ani care au trecut, inseamna ca acum ar avea cel putin 81 de ani. Dar acestia nu au facut decit sa indeplineasca niste ordine. Cei care au ordonat si pus in aplicare masacrul, adevaratii criminali, au fost functionari ai statului, care aveau atunci, sa spunem, 35-40 de ani, si chiar mai mult. Acestia ar avea acum 90-100 de ani", a facut citeva calcule simple istoricul Dobrincu. Oferirea unei informatii care ar duce la prinderea unui astfel de "batrin" ar aduce automat 10.000 de dolari, suma oferita in cadrul campaniei initiate in Romania de Centrul "Simon Wiesenthal" din Israel.

"Au fost adusi in fata instantei patru criminali de razboi"

"Campania are ca scop incercarea de a aduce in fata justitiei, indiferent de virsta, a celor care au participat la asasinatele din 1941. Alt scop este acela de a aduce aminte oamenilor ce s-a intimplat in acele zile si sa scoatem la lumina acest adevar care a fost ascuns ani de zile", ne-a declarat Dragos Grigoriu, presedintele Agentiei "Tempo Advertising", care se ocupa cu promovarea campaniei in Romania. Orice informatie care va duce la identificarea unui criminal de razboi sau a unui colaborator va fi recompensata cu 10.000 de dolari. O astfel de campanie a inceput in tarile baltice si, dupa cum ne-a mai precizat Dragos Grigoriu, "au fost adusi in fata instantei si condamnati patru criminali de razboi".

"Vreau ca oamenii sa stie ca nazistii nu au reusit sa scape"

Centrul "Simon Wiesenthal" este o organizatie internationala a comunitatii evreiesti, infiintata in scopul pastrarii memoriei Holocaustului. Peste 400.000 de familii evreiesti fac parte din acest Centru, cu sediul la Los Angeles, dar cu reprezentante si in New York, Toronto, Miami, Ierusalim, Paris si Buenos Aires. Infiintat in 1977, Centrul "Simon Wiesenthal" coopereaza cu agentii de stat si private din numeroase state pentru a identifica si aduce in fata justitiei criminalii de razboi, pentru a implementa studiul Holocaustului sau pentru a combate proliferarea, inclusiv prin internet, a grupurilor extremiste, neofasciste. In prezent, Centrul este condus de rabinul Marvin Heir, fondator al organizatiei. Director adjunct al Centrului este rabinul Abraham Cooper, iar directorul executiv este rabinul Meyer May.

Simon Wiesenthal, un evreu ucrainean nascut in 1908, a fost unul dintre putinii supravietuitori ai lagarelor de exterminare naziste. Spre deosebire de alti supravietuitori, Simon Wiesenthal nu si-a reluat profesia de arhitect, de dinainte de razboi, preferind sa devina "vinator de nazisti", pentru a-i pedepsi nu numai pe cei care au ucis nu numai 6 milioane de coetnici, ci si alte sute de mii de tigani, slavi si alte minoritati care nu faceau parte din "rasa superioara a arienilor". Intrebat de ce si-a ales acest tel, Simon Wiesenthal a afirmat: "Cind istoria va privi in urma, vreau ca oamenii sa stie ca nazistii nu au reusit sa scape dupa ce au ucis atitea milioane de oameni". Printre succesele inregistrate de Centrul "Wiesenthal" in lupta impotriva nazismului se numara capturarea lui Adolf Eichmann, care s-a ocupat din partea Gestapo-ului de aplicarea "solutiei finale" evreilor. Eichmann a fost judecat in Israel pentru genocid si executat pe 31 mai 1961

Cum trebuie scos din uitare Pogromul de la Iasi?Data publicarii: 02/07/2007


Desi in Iasi a avut loc una dintre cele mai mari orori din cel de-al Doilea Razboi Mondial, Pogromul de la Iasi, in care au fost ucisi, pe strazi sau in trenuri, circa paisprezece mii de oameni (potrivit cercetarilor), in oras nu exista nici un insemn oficial care sa faca referire la acest trist eveniment. Ce credeti ca ar trebui sa faca autoritatile? Ar trebui sa se implice in marcarea acestui eveniment?

Vasile Crimpei, 56 ani, vatman

Este umilitor pentru mine, ca iesean, sa aflu ca oameni din acest oras au facut asa ceva. Ar trebuie, intr-adevar, infiintat un muzeu sau un loc comemorativ pentru evrei, loc in care sa se regaseasca toate marturiile despre ceea ce s-a intimplat atunci. Este o rusine faptul ca tocmai acum s-au scos la iveala aceste documente, dar e bine si acum decit niciodata. Astfel mai aflam si noi ce s-a mai intimplat in decursul anilor in acest oras. Sint multe fapte ascunse, dar la un moment dat, adevarul iese la iveala oricum.

Eugen Breaur, 72 ani, pensionar

Este inadmisibil! Se stie ca Pogromul din 1941 a fost unul dintre cele mai violente. Mi se pare strigator la cer faptul ca cei din administratia publica locala, si chiar din Guvernul tarii, Presedentia nu se implica pentru marcarea momentului. Se vede lipsa de educatie a celor care ne conduc tara. Ignorind momentele reprobabile ale istoriei, riscam sa le repetam, mai ales acum, cind sintem nevoiti sa convietuim cu atitea persoane de alte etnii. Eu cred ca daca faceti dumneavoastra, presa, un interviu cu persoanele publice, 90% nu stiu nimic despre evenimentele din iunie 1941. Pentru inceput, autoritatile trebuie sa prezinte opiniei publice situatia si numarul real de victime, apoi sa creeze un fond, persoane fizice si juridice urmind sa contribuie la ridicarea unui monument statuar comemorativ. Dar nu cred ca vor face ceva, iar noua, pensionarilor, din pensiile de mizerie, ne este cam greu sa mai schimbam ceva.

Andrei Paraschiv, 19 ani, elev

Sint foarte uimit de ceea ce am citit in ziarul de vineri, unde s-a abordat aceasta tema. Nu tin minte sa fi invatat la scoala despre acest eveniment. Cred ca manualele aparute dupa 1989 nu au tratat suficient de amanuntit aceasta tema. Autoritatile iesene nu numai ca ar trebui sa marcheze prin placi comemorative locurile unde s-au petrecut aceste evenimente, ci si sa initieze ceremonii anuale de comemorare. Spre exemplu, am observat ca nemtii isi „pun cenusa in cap" de 60 ani pentru evenimentele care s-au petrecut in timpul razboiului, fara ca civilii sa fi fost neaparat la curent cu ele. Insa noi, romanii, preferam sa ne facem ca nu stim mai nimic despre atrocitatile pentru care statul roman este totusi responsabil, ba chiar ne enervam sau macar intram in defensiva cind cineva din strainatate aduce vorba despre ele.

Vasile Mares, 65 ani, pensionar

Eram, anul trecut, cu nepoteii in parc si, fara sa vreau, am surprins o conversatie a unor pensionari ceva mai in virsta ca mine. Unul dintre ei, cu o infatisare civilizata totusi, le poveste celorlalti, in hohote, o intimplare din armata. Povestea cum a obligat un civil evreu sa smulga cu dintii baioneta pe care o infipsese cu toata puterea in podeaua camerei de garda. In timp ce omul se chinuia sa execute ordinul, asezat in patru labe, i-a tras un sut in fund de s-a rostogolit peste cap. M-am ridicat si am plecat cit am putut de repede din parc, luindu-mi nepoteii cit mai repede de acolo, pentru ca simteam ca trebuie sa spun sau sa fac ceva si nu as fi putut sa spun ce ar fi trebuit de fata cu ei. Pina atunci nu crezesem, dar acum sint convins ca romanii sint perfect capabili de fapte rele, exact ca si nemtii, si in mod sigur le-au si facut.

Ionel Marcu, 48 de ani, medic

Din exeprienta personala si din tot ceea ce am trait si vazut pina la virsta asta, am constatat ca evreii, in general, sint preocupati de soarta si viitorul lor in mod serios si de mici cauta sa-si cladeasca un drum in viata. Au o baza solida, cu alte cuvinte. Pe cind, daca stau bine sa ma gindesc, majoritatea romanilor se copilaresc pina tirziu, asta insemnind 24, 25 de ani, si astfel ajung adulti rataciti prin viata, cu familii dezbinate. Consider ca ar fi mai bine sa incercam sa invatam de la evrei, deoarece duc o viata mult mai sanatoasa din foarte multe puncte de vedere. Dar ce sa facem?! Romanul nostru e orgolios si cred ca niciodata nu vom accepta sa imprumutam ceva de la ei. Iar acest lucru mi se pare totalmente in defavoarea noastra. Probabil la fel procedeaza si autoritatile iesene, care, daca ar fi vrut, ar fi comemorat in vreun fel anume ceea ce s-a intimplat cindva. Dar sa vedem ce se va intimpla de acum incolo.

"Cei care au vazut oameni omoriti, nu vor uita niciodata acele momente"Data publicarii: 05/07/2004


Interviu cu Nathan Beyrak, director de programe la Departamentul de istorie orala pentru Europa al Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington








- Domnule Nathan Beyrak ati vizitat recent Iasul, in cadrul proiectului de culegere a marturiilor privind Holocaustului, al Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington. Cite tari au fost incluse in acest proiect si in ce stadiu se afla colectarea de marturii din Rom?nia?

- Proiectul nostru se desfasoara in Letonia, Polonia, Franta, Republica Ceha, Olanda, Lituania, Republica Moldova si Germania. ?n Rom?nia ne aflam intr-o etapa preliminara, insa am obtinut deja 14 marturii in zonele Cluj, Bucuresti, Iasi, iar acum cautam alti potentiali martori.

- Stiu ca proiectul dvs. urmareste intervievarea martorilor ne-evrei. Pe cine vizati si de ce ati facut aceasta optiune metodologica?

- Posibilii martori pot fi fosti soldati, jandarmi sau politisti care au participat la Holocaust sau care doar au vazut destinul evreilor, martori oculari care traiau in locurile unde s-au petrecut episoade ale Holocaustului, supravietuitori membri ai comunitatii roma. De ce am ales sa intervievam doar martori ne-evrei? Interviurile cu evreii supravietuitori ai Holocaustului au inceput la scurta vreme dupa eliberarea lagarelor. Initiate de catre persoane particulare si institutii evreiesti interesate de pastrarea memoriei, aceste interviuri reflectau importanta pastrarii memoriei in cultura evreiasca. Aceste prime interviuri au fost realizate in forma scrisa sau sub forma inregistrarilor audio. Odata cu raspindirea pe scara larga a inregistrarilor video si odata cu dezvoltarea istoriei orale ca metoda de cercetare in domeniul stiintelor sociale, au aparut noi initiative de inregistrare a interviurilor cu supravietuitorii evrei. ?n ultimele doua decenii, diferite institutii si organizatii au filmat in lumea intreaga mai mult de 50.000 de marturii ale supravietuitorilor evrei ai Holocaustului. ?n cadrul acestui urias efort de documentare, s-a impus parerea ca, pentru cunoasterea Holocaustului, nu este suficienta concentrarea atentiei doar asupra supravietuitorilor evrei. ?n sprijinul acestei pareri s-au adus trei argumente principale: in primul rind, in timpul razboiului s-au produs multe episoade singeroase in urma carora nu a mai existat nici un supravietuitor, iar documentarea acelor momente este imposibila fara aportul martorilor oculari; apoi, punctul de vedere al martorilor este in mod evident diferit de cel al victimelor si poate adauga o noua dimensiune cercetarii istorice; in fine, unul dintre principalele argumente ale negationistilor este ca "de fapt, Holocaustul nu a avut loc, fiind o inventie a evreilor". De aceea, marturiile ne-evreilor sint foarte importante pentru cunoasterea istorica a Holocaustului. Tinind cont de aceste consideratii, in anul 1996, John Ringelheim, seful Departamentului de istorie al United States Holocaust Memorial Museum, a initiat acest proiect, reusind sa gaseasca si fondurile necesare finantarii, prin donatia generoasa a familiei Jeff si Toby Herr.

Oamenii sint dispusi, in general, sa povesteasca

- Au trecut foarte multi ani de la evenimente. Cit de bine isi mai aduc aminte martorii ce s-a intimplat si cit sint acestia de dispusi sa vorbeasca?

- ?n ceea ce priveste acuratetea amintirilor martorilor exista anumite detalii de a caror precizie nu poti fi sigur dupa trecerea atitor ani: datele, numarul mortilor etc. Pe de alta parte, exista unele evenimente si mai ales astfel de momente groaznice precum cele petrecute in timpul Holocaustului, care sint adinc intiparite in memoria martorilor astfel incit nu pot fi uitate. Cei care au vazut cum un grup de cetateni, in acest caz evrei, au fost scosi cu intreaga lor familie - batrini, femei, copii - din casele lor, dusi in apropiere, omoriti si apoi aruncati intr-o groapa comuna, nu vor uita niciodata acele momente. Se pare ca unii oameni sint dispusi sa povesteasca despre cele traite, altfel nu ne-ar fi dat deja aceste interviuri. ?n plus, unii dintre cei pe care deja i-am intervievat au considerat acest moment ca o importanta ocazie de a contribui la cercetarea istorica a Holocaustului precum si de a transmite teribila lor experienta generatiilor viitoare. Unii dintre acesti martori ne-au spus ca "ceea ce au vazut a fost ingrozitor si noi trebuie sa povestim despre asta ca sa nu se mai repete niciodata". Este adevarat ca unele persoane prefera, datorita unor motive diferite - cum ar fi: "protejarea onoarei Armatei sau a Jandarmeriei Rom?ne" - sa nu-si povesteasca amintirile pentru proiectul nostru.

- La nivel institutional, ati gasit disponibilitate in Rom?nia pentru desfasurarea cercetarii dvs.?

- La fel ca si in celelalte tari in care s-a desfasurat acest proiect, si in Rom?nia sintem dornici de a colabora cu institutiile locale. O astfel de cooperare este importanta pentru noi, nu doar pentru a obtine ajutorul institutiei respective, ci si pentru a depozita in Rom?nia copii ale materialelor filmate cu martorii oculari ai Holocaustului, pentru a fi folosite in scop de educatie si cercetare. Din pacate, inca nu avem nici un acord de cooperare cu o astfel de institutie din Rom?nia, insa speram sa o facem in viitorul apropiat.

?n Rom?nia, armata a fost principala institutie responsabila de "rezolvarea chestiunii evreiesti"

- Din interviurile facute pina acum in Rom?nia, v-ati facut cumva o imagine generala asupra evenimentelor si a impartirii responsabilitatilor pentru atrocitatile comise? Este situatia Rom?niei particulara in comparatie cu a altor state?

- Cel mai semnificativ aspect prin care Holocaustul din Rom?nia se deosebeste de ceea ce s-a intimplat in alte tari este gradul extins de implicare a armatei in savirsirea crimelor din timpul Holocaustului. Armata a fost principala institutie responsabila de ceea ce autoritatile numeau eufemistic "rezolvarea problemei evreiesti". Este socant sa afli ca o institutie al carei scop era sa apere tara in fata agresiunii militare straine a avut si misiunea de a ucide in masa civili inocenti. Bineinteles, armata a primit ordinul de a savirsi aceste crime de la conducerea politica a Rom?niei.

- Conform sondajelor, 25% dintre rom?ni cred ca evreii exagereaza persecutiile la care au fost supusi pentru a obtine avantaje si tot atitia afirma ca autoritatile rom?ne nu au participat la savirsirea atrocitatilor comise contra evreilor? Care ar fi explicatia pentru aceste perceptii?

- Bineinteles ca este foarte trist sa aflu despre parerile acestor 25% dintre rom?ni, dar nu este foarte surprinzator. De-a lungul anilor, dupa sfirsitul razboiului si pina acum, in Rom?nia s-a facut foarte putin in sensul cercetarii si educatiei privind Holocaustul, fara a mai mentiona investigarea si pedepsirea miilor de soldati si ofiteri rom?ni care au savirsit aceste crime. Chiar si astazi exista o versiune semioficiala care sustine ca nu a existat Holocaust in Rom?nia. Asa ca ceea ce este surprinzator este ca doar 25% dintre rom?ni au aceste opinii.

- De asemenea, sondajele arata ca intre 30-50% dintre subiectii sondajelor refuza sa raspunda sau nu stiu ce sa spuna la intrebari privind Holocaustul. Cum pot fi evenimentele mai bine cunoscute si asumate si cum contribuie institutia dvs. la acestea?

- Prin stringerea marturiilor celor care au fost de fata la savirsirea Holocaustului si prin punerea lor la dispozitia publicului noi incercam sa contribuim la educarea oamenilor in ceea ce priveste Holocaustul. Oamenii au o tendinta fireasca de a nu se informa in legatura cu subiecte delicate - si corectarea acestei tendinte este in primul rind o problema interna a Rom?niei. In acelasi timp, este si o problema de interes politic si moral: autoritatile rom?ne vor trebuie sa inteleaga ca, de exemplu, onoarea armatei rom?ne va fi intinata pentru totdeauna daca nu vor lua masuri in scopul cunoasterii si asumarii celor intimplate. Cetatenii Romaniei trebuie sa fie informati in legatura cu ceea ce s-a intimplat.

A fost sau n-a fost?

Un sondaj recent arata ca exista inca destui romani care nu sint convinsi ca Romania a participat la Holocaust si ca regimul Antonescu este vinovat pentru aceasta.

Avem, in sfirsit, un sondaj extensiv privind perceptiile romanilor asupra Holocaustului si a antisemitismului din Romania. CSOP a realizat un sondaj de tip omnibus, ale carui date sint disponibile pe site-ul Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel". Pina acum existau putine date sociologice asupra acestor teme, desi ele au fost mereu subiect de dezbateri si controverse pe agenda publica dupa 1989. Tari din jur, Ungaria cu precadere, au realizat de timpuriu masuratori de acest fel, cu ajutorul carora au putut sa formuleze mai repede politici publice educative si memoriale pentru corectarea perceptiilor distorsionate.
Pina acum, la noi, cei interesati de aceste subiecte puteau sa utilizeze doar o masuratoare sociologica comandata de Institutul pentru Politici Publice si Gallup in 2003, in care exista o sectiune privind participarea Romaniei la exterminarea evreilor si o alta despre perceptiile etnicilor romani asupra comunitatii evreiesti. Informatii despre stereotipuri etnice din Romania si distanta sociala intre romani si evrei se gaseau deja in mai multe analize sociologice. Pe baza acestor date, am prezentat in 2004, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, o comunicare avind ca tema perceptiile asupra evreilor si a Holocaustului din Romania reflectate in sondaje. Insistam atunci asupra ratei mari, de peste 50%, de abtineri la intrebarile privind subiectele mentionate, ceea ce reflecta necunoastere, indiferenta intretinuta cultural sau precautie in fata unor teme percepute ca delicate. Un sfert din populatie declara ca Romania nu a participat la exterminarea evreilor, iar un alt sfert, ca a participat.

Din pacate, din motive de neinteles, in sondajul CSOP nu exista, ca in sondajul IPP, o intrebare explicita care sa solicite parerea romanilor privind participarea sau neparticiparea Romaniei la Holocaust, asa ca nu putem sa facem o comparatie ca sa aflam daca lucrurile s-au imbunatatit sau s-au inrautatit de atunci. Exista doar o intrebare privind locurile in care cred romanii ca s-a petrecut Holocaustul si, previzibil, cei mai multi spun ca in Germania. Tehnic vorbind, nici macar acest lucru nu este decit intr-o mica masura adevarat pentru ca Germania, care este intr-adevar marea vinovata pentru Holocaust, a comis cele mai multe dintre crimele in masa impotriva evreilor pe teritoriul altor state, Polonia in special. 28% dintre respondenti cred ca Holocaustul s-a produs in Romania, proportie comparabila cu sfertul pomenit din sondajul IPP care admitea ca Romania a participat la Holocaust. Insa, inca o data, nici acest lucru nu este decit partial corect, pentru ca Romania a participat la Holocaust, dar cele mai multe crime s-au produs nu pe teritoriul statului roman, ci in Transnistria, care doar se afla sub administrare romaneasca. Asadar, intrebarea a fost prost formulata, iar raspunsurile au o relevanta limitata. Subiectii trebuiau sa fie intrebati nu unde s-a produs Holocaustul, ci care state au participat la acesta, cu posibilitatea mentionarii in raspuns a mai multor tari.

Din raspunsurile la o alta intrebare, se vede ca aceia care admit ca Holocaustul s-a produs si in Romania inteleg destul de bine „in ce a constat" acesta: „deportarea evreilor in locuri izolate sau in alte tari", „arestari in masa ale evreilor", „exproprierea bunurilor si evacuarea fortata din locuinte", „persecutii si limitari ale drepturilor cetatenilor evrei", „exterminarea sistematica a evreilor", „executii in masa ale evreilor (pogromuri)".

In raspunsurile la o intrebare care incearca sa distribuie responsabilitatile pentru Holocaustul din Romania, Germania este indicata ca principala responsabila de 78% dintre subiecti, iar guvernul Antonescu de catre 11%, atunci cind ei au posibilitatea sa specifice doar un singur vinovat. Cind pot indica mai multi responsabili, subiectii in proportie de 90% mentioneaza Germania, iar 47%, guvernul Antonescu. In fapt, este drept ca fara conceperea „solutiei finale" in Germania, Holocaustul din Europa nu ar fi fost de imaginat, dar marea responsabilitate pentru asocierea cu Germania si pentru declansarea politicii criminale a statului roman indreptate impotriva evreilor revine regimului Antonescu.

Si alte date ale sondajului confirma ca Ion Antonescu se bucura inca de o imagine mult mai buna decit ar merita, semn ca propaganda antonesciana din timpul razboiului, reabilitarea partiala a maresalului in timpul regimului comunist si glorificarea lui de catre nationalisti dupa 1989 au lasat urme asupra credintelor oamenilor.

Ion Antonescu este apreciat de unii dintre respondenti ca „mare patriot" (46%), „mare strateg" (44%) si, culmea, „mare democrat" (24%) sau „salvator al evreilor" (15%). O treime din populatie crede ca Antonescu ar trebui reabilitat pentru ceea ce a facut pentru Romania. Doar 25% cred ca este personal responsabil pentru crime impotriva evreilor, iar 33%, pentru crime impotriva romilor. Numai 18% inteleg ca a fost un criminal de razboi, in timp ce 32% cred ca nu a fost. Oricum, daca privim in perspectiva datele sociologice privindu-l pe Antonescu sint mai putin ingrijoratoare decit in anii '90, cind fascinatia fata de dictator facea ravagii. A crescut ponderea aprecierilor negative la adresa sa si a nonraspunsurilor.

Datele privind perceptia asupra evreilor au ramas in general in coordonatele de acum citiva ani. De exemplu, un stereotip recurent, conform caruia evreii au sprijinit instaurarea comunismului in Romania, este impartasit de 12% dintre subiecti, in timp ce in sondajul IPP obtinea acordul a 14%. 10% in sondajul CSOP si 11% in sondajul IPP cred ca evreii actioneaza pentru destabilizarea societatilor in care traiesc. Cei care au opinii negative despre evrei corespund nucleului dur de nationalisti de la nivelul societatii, masurat de majoritatea analizelor sociologice la 10-15% din total. Distanta sociala fata de evrei ramine mica (cu alte cuvinte, romanii arata disponibilitate mare sa locuiasca in vecinatatea unor evrei sau sa se inrudeasca cu acestia), dar datele sint in mare parte nerelevante pentru ca, din cauza faptului ca populatia evreiasca din Romania abia de numara 10.000 de persoane, contactul social dintre cele doua etnii este extrem de redus.

Cele doua sondaje arata o corelatie pozitiva intre nivelul de educatie si opiniile despre evrei si Holocaust. Asadar, educatia are efecte asupra oamenilor daca actul didactic in aceasta directie este urmarit cu seriozitate. Ca urmare a recomandarilor raportului Comisiei Wiesel, statul roman s-a preocupat mai atent de educatia privind Holocaustul, dar, asa cum se vede si din acest sondaj, din falsurile colportate si din rata foarte mare de non-raspunsuri, mai sint inca multe de facut.

Escrocheria "Singer" renasteData publicarii: 15/03/2006


Romanul a fost impinzit din nou cu anunturi de cumparare a masinilor de cusut "Singer" * zeci de romascani s-au aratat interesati in a-si vinde masinile de cusut pentru zeci de mii de euro * in ultimele luni, la Politie s-au primit mai multe reclamatii de la cei care au fost tepuiti * batrina masina de cusut nemteasca i-a innebunit pe amatorii de chilipiruri * tentatia este mascata de legenda ca sub placile metalice sint ascunse numere ale unor conturi secrete de miliarde de dolari si ca unele din piese sint din platina *

De citeva zile, Romanul a fost invadat de anunturi de mica publicitate stradala, anunturi prin intermediul carora fel de fel de indivizi isi anunta intentia de a achizitiona masini de cusut germane, produse in anii '30, pentru care se ofera sume exorbitante. Tinta principala a acestor "colectionari - oameni de afaceri" nu o reprezinta orice fel de masini de cusut, ci doar cele marca Singer, Gritzner, Nauman, Kaiser, Rossman, Suizz, Machine sau Rinegschiffchen. Pretul oferit potentialilor vinzatori, unul exorbitant cuprins intre 40.000 si 70.000 de Euro, depaseste cu mult chiar si pretul unui autoturism de lux. Astfel, intr-o perioada scurta de vreme, posibilitatea de a deveni miliardar peste noapte se poate transforma intr-o adevarata isterie. In cursul anului trecut, cind au mai aparut astfel de anunturi, zeci de romascani s-au aratat interesati in a-si vinde masinile de cusut pentru zeci de mii de euro, nestiind ca, de fapt, toata aceasta afacere este o mare teapa pusa la cale de un escroc necunoscut inca. In cursul acestui an, inspectoratele de politie din judetele invecinate Neamtului au primit deja plingeri de la cei care au fost deja tepuiti. Un bacaoan a depus o reclamatie la politie, in care a povestit cum a fost inselat cu peste 200 de milioane de lei. Dupa ce a citit un anunt la mica publicitate, el a contactat o firma din Cluj Napoca, al carui reprezentant i-a spus ca ii cumpara masina de cusut cu 40.000 de euro. Singura conditie pusa a fost ca bacaoanul sa vina cu doua masini, deoarece "plata se face doar la pachet". Cum bacaoanul nu avea decit una, reprezentantul firmei s-a oferit sa-l "ajute" si i-a facut cunostinta cu o persoana din Alba Iulia, care avea si el doar o astfel de masina. Bucuros, bacaoanul a tras o fuga la Alba Iulia, unde s-a intilnit cu barbatul recomandat si care i-a spus ca el nu mai merge in Cluj, ca are treaba, oferindu-se sa-i vinda masina sa bacaoanului contra sumei de 5.000 de euro. Deja cu gindul la cei peste 30.000 de euro ce-i vor reveni in plus, bacaoanul i-a dat banii ceruti barbatului din Alba Iulia. In momentul in care a revenit la Cluj cu cele doua masini, firma a refuzat sa-i mai cumpere masinile, cautind fel de fel de pretexte. Unul dintre ele, si cel mai intemeiat, a fost ca masina de cusut cumparata cu 5.000 de euro nu are, de fapt, nici o valoare. Revenit in Bacau, Mircea M. a depus o plingere la politie, in care povestea modul in care a fost inselat. Dupa citeva luni de "pauza" se pare ca isteria "Singer" ia din nou amploare. Aparitia unor noi anunturi in Roman demonstreaza ca afacerea este inca in desfasurare, escrocii fiind din nou in cautarea unor potentiale victime.

In jurul batrinelor si de-acum celebrelor masini nemtesti de cusut s-a creat o adevarata legenda. Acum peste un secol, in satele in care o croitoreasa avea un "Singer", femeia era invidiata, dar si pretuita, asigurind familiei un cistig bunicel si constant. In anii '60, Singerul a fost "detronat" prin aparitia "Ilenei", masina electrica de cusut, fabricata in Romania, apritie care a transformat "Singerul" intr-un obiect de muzeu. In foarte multe cazuri, masina de cusut Singer s-a transformat in masa pentru televizor. Dupa mai multi ani in care peste acest tip de masina s-a asternut valul uitarii, au inceput sa apara si legendele, printre care si cea ca Singer-ul are piese de platina. Totodata, se spune ca intre 1930-1934, evreii din Germania si-ar fi transformat intreaga lor avere in piese de platina asamblate in masini «Singer», de frica terorii hitleriste. Acestea ar fi fost expediate in Romania, unde era o puternica comunitate evreiasca si de la care, dupa terminarea razboiului, urmau sa recupereze metalul pretios. O alta varianta, mult mai interesanta, este aceea ca sub placa mecanismului de la unele masini sint inscriptionate conturile bancare aflate la bancile elvetiene, conturi care s-ar ridica la citeva miliarde de dolari.

24 de braileni, victime ale nazismului, isi cer drepturile

Guvernul german si o serie de firme germane au infiintat anul trecut, pe 12 august, Fundatia "Memorie, Responsabilitate si Viitor", la care s-a afiliat si Organizatia Internationala pentru Migratie (OIM). Scopul acesteia este recompensarea victimelor regimului nazist. In acest fel, OIM este responsabila cu efectuarea platilor compensatorii catre persoanele care au fost supuse la munca fortata, singurii exclusi din aceasta categorie fiind evreii si cei ce locuiesc in unele din fostele republici din cadrul URSS. Totodata, OIM este responsabila la nivel global cu toate cererile referitoare la pierderi de proprietati, inaintate atit de solicitanti evrei, cit si de solicitanti apartinind altor etnii. Pina in prezent, aproape 140.000 de victime ale nazismului din 40 de tari au contactat misiunile OIM si au facut cererile de compensatie. Organizatia are alocat pentru acordarea despagubirilor, un fond de 540 milioane marci germane, pentru persoanele supuse la munca fortata, si 200 milioane de marci pentru persoanele care si-au pierdut proprietatile in timpul opresiunilor naziste. De asemenea, organizatia mai dispune de un fond de 50 milioane marci pentru despagubirea altor categorii de victime.

Zece milioane de victime ale rasismului fascist

Fundatia "Memorie, Responsabilitate si Viitor" recunoaste ca suferintele umane cauzate nu pot fi cu adevarat recompensate material si ca actiunile de acest fel vin prea tirziu pentru cei care si-au pierdut viata ca victime ale regimului nazist sau au murit intre timp. Bazata pe "Mein Kampf", prostia ridicata la rang de scriptura, politica nazista de exterminare a raselor "inferioare" a inceput in noaptea de 9, spre 10 noiembrie 1938, cunoscuta sub numele de "Kristallnacht" (Noaptea de cristal). O noapte in care prostia si furia nazista s-au abatut asupra comunitatii evreiesti din Germania. Acesta a fost doar startul genocidului, pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial exterminarea luind proportii greu de imaginat. Astfel, numarul celor care au murit in cosmarul lagarelor de concentrare, in conditii pe care cu greu le-am putea imagina, s-a ridicat la peste zece milioane. Mai bine de zece milioane de suflete care au cunoscut, inca din timpul vietii si fara sa fi purtat nici o vina, chinurile iadului. Numai vizualizind aceste cifre brute, putem intelege ca suferintele umane cauzate nu pot fi, realmente, recompensate material.

Despagubirile materiale, o incercare de a vindeca ranile victimelor

Practic, despagubirile acordate din fondul de aproape 800 milioane marci germane al OIM tin cont de tipologia victimelor. Astfel, cei care au fost inchisi in lagare de concentrare, ghetouri sau alte locuri de detentie, suferind astfel chinurile sclaviei, vor putea primi pina la 15.000 de marci germane. Persoanele care au fost deportate din tara lor in Germania sau intr-o tara aflata sub ocupatie germana si fortate sa munceasca pentru o companie sau pentru autoritatile publice vor primi o despagubire de pina la 5.000 DM. Pentru cei care au fost deportati in Germania sau intr-o tara aflata sub ocupatie germana si au fost fortati sa lucreze in agricultura, despagubirea este de 2.000 de marci. De asemenea, persoanele care au fost tinta experimentelor medicale practicate de "medicii" SS vor fi si ele recompensate cu 15.000 de marci.

Practic, OIM isi propune sa despagubeasca nu numai persoanele ce se incadreaza in categoriile amintite. Oricine a avut de suferit de pe urma valului nazist poate solicita aceste compensatii. Cererea consta in depunerea unui formular special la Biroul OIM din Bucuresti, formular in care vor fi trecute datele personale, precum si date referitoare la nedreptatile suferite de pe urma politicii naziste. Formularul de cerere de compensatie este distribuit gratuit de catre Biroul OIM din Bucuresti. Cei care nu se pot deplasa, pentru a intra in posesia acestui formular, il pot obtine tot in mod gratuit, apelind adresa de Internet "www.compensation-for-forced-labour.org". De altfel, OIM va acorda asistenta tuturor solicitantilor potentiali. Daca un solicitant intimpina dificultati sau are intrebari cu privire la completarea formularului, poate suna la numarul de telefon 01-230.47.02.

24 de braileni au facut cereri de despagubire la OIM

Cristian Ionescu, PR officer in cadrul Biroului OIM Bucuresti, ne-a declarat ca, "intre 24 august 2000 si 4 aprilie 2001, au fost inregistrate 1.499 de solicitari, in scris, telefonic sau prin vizita directa la Biroul OIM Bucuresti. Din acest total, 24 de persoane din judetul Braila sint potential eligibile, conform criteriilor stabilite de legislatia germana". Dupa cum ne-a explicat Cristian Ionescu, la nivel national, cele mai multe solicitari au sosit din Bucuresti si din zona de nord, judetele Maramures, Satu Mare, Iasi, Mures si Bacau ocupind primele locuri in ceea ce priveste numarul victimelor nazismului care solicita despagubiri. Un numar mare de cereri a venit si din partea de vest a tarii, cu precadere din judetele Timis si Arad.

Referindu-se la situatia privitoare la judetul nostru, Cristian Ionescu a mai declarat: "Din pacate, se pare ca efortul nostru promotional nu a avut rezultatele scontate in judetul Braila." El spera, insa, ca programul isi va putea implini misiunea umanitara, reusind sa adune cererile respective din partea tuturor celor ce au avut de suferit de pe urma nazismului. Programul OIM nu are in vedere si recompensarea persoanelor care fac parte din comunitatile evreiesti, pentru acestea existind alte astfel de programe.

In general, victimele celui de-al treilea Reich, ale exterminarii rasiale practicate in timpul ultimului razboi mondial, sint asociate in mod automat cu evreii. De aceea, am incercat sa includem in acest material si citeva date privitoare la comunitatea evreiasca. Astfel, Iancu David, secretarul Comunitatii Evreilor din Braila ne-a declarat ca in orasul nostru mai traiesc, acum, patru evrei, membri ai comunitatii, care au trecut prin calvarul Holocaustului, supravietuind detentiei in lagarele de concentrare naziste. Totodata, Comunitatea Evreilor din Braila are si multi membri care au supravietuit detasamentelor de munca fortata in care au fost inclusi. Asa cum ne-a declarat Iancu David, acestia beneficiaza de prevederile Legii 118, lege care acorda unele avantaje, similare celor pe care le au fostii detinuti politici. "Braila a fost cunoscuta mereu ca fiind un oras cosmopolit si, poate tocmai de aceea, datorita spiritului cosmopolit al orasului, evreii care au locuit aici nu au suferit asa de mult, comparativ cu cei din alte orase ale tarii", a mai adaugat Iancu David.

Cu toate acestea, chiar daca Braila a fost mai ferita de ura rasiala, ranile nebuniei si prostiei se mai vad inca, cei patru supravietuitori ai lagarelor de exterminare constituind ei insisi urme ale unui trecut inuman. Oricine este de acord cu faptul ca recompensele materiale sint departe de a repara raul facut acestor oameni. Doar reactualizind mereu acele evenimente din timpul Holocaustului, putem sa le pastram in memorie, pentru a invata ceva. Anume, ca politicile rasiste si nationaliste nu pot aduce cu ele altceva decit tragedie, durere si iad. Lucruri care nu trebuie uitate

Mars al Holocaustului la Iasi?

In Parlamentul israelian se poarta discutii privind introducerea in Romania a unui „Mars al Vietii“ pentru comemorarea Holocaustului. Locatiile in care s-ar desfasura actiunea sint Dorohoi, Iasi si Bucuresti








Ambasadorul Romaniei in Israel, Mariana Stoica, va participa, luni, la Parlamentul din Tel Aviv, la o discutie avind printre teme organizarea unui Mars al Vietii in Romania pentru comemorarea Holocaustului, dupa modelul celui care se desfasoara anual in Polonia. Mariana Stoica a declarat ieri ca aceasta dezbatere va avea loc la intilnirea membrilor Comisiei parlamentare pentru diaspora cu reprezentanti ai?Fundatiei pentru Dezvoltarea Comunitatii Evreiesti din Romania (Foundation for the Advancement of? Romanian Jews), care militeaza pentru pastrarea memoriei evreilor ce au suferit in cel de-la doilea razboi mondial si?care a venit cu propunerea organizarii marsului. Propunerea vine din partea presedintelui acestei Fundatii, rabinul Josef Wasserman,?si presupune?organizarea unui?mars in Dorohoi, de la Primarie pina la cimitirul evreiesc,?a doua zi?in Iasi, din centrul orasului pina la gara de unde au fost deportati evreii,?si apoi la Bucuresti. Ambasadorul a mai spus ca urmeaza sa afle mai multe detalii despre aceasta idee, inclusiv cine va participa si?cine va suporta cheltuielile, dupa care va informa autoritatile de la Bucuresti despre acest lucru, iar Guvernul va lua „decizia cea mai potrivita“.

Mariana Stoica nu vede nici un motiv pentru care nu s-ar putea organiza o astfel de manifestare, pentru ca, dupa discutiile aparute in iunie 2003, pe tema existentei Holocaustului in Romania, lucrurile au intrat pe un fagas firesc. S-a constituit o Comisie internationala pentru studierea Holocaustului, ai carei specialisti?s-au reunit deja, o data, la Washington si urmeaza sa se intilneasca, din nou, intre 5?si 9?septembrie, in Israel, si apoi sa prezinte concluziile cercetarilor facute autoritatilor romane. Ea a aratat ca au fost „grabite“, intr-un fel, legile privind protejarea cimitirelor evreiesti si s-a adoptat o lege punitiva pentru utilizarea propagandei si a insemnele naziste. „Trebuie sa asteptam raportul final al Comisiei internationale si atunci vom avea mai multe informatii despre acest subiect“, a mai spus Stoica. Potrivit Jerusalem Post,?in Polonia, Marsul Vietii are loc anual, se bucura de o participare importanta si acest lucru contribuie la o mai buna cunoastere a Holocaustului. Marsul este condus de presedintele Poloniei si cel al Israelului si?la manifestare participa personalitati importante din ambele tari.?

Posteritatea unui patriot de berarie

Cum sa faci biografia unui personaj atit de putin eroic? Nici un baiat rau cu totul, dar nici un personaj exemplar.

Am participat de curind la un simpozion in care cineva a vorbit despre antisemitismul lui Nicolae Ionescu, fostul profesor (si rector, pentru citeva luni!) al Universitatii din Iasi, plecind de la discursurile sale parlamentare. La sugestia unui politolog american al carui nume nu l-am retinut, autorul lega nationalismul sau antisemit de cel interbelic, via Eminescu si A.C. Cuza. M-a uimit insa ca in rest nu parea sa stie prea multe despre personajul istoric respectiv. Nici nu prea avea cum. Despre Nicolae Ionescu aproape ca nu s-a scris nimic. Oricum, nimic cu caracter monografic. Putinele referinte in memoria culturala il indica mai ales ca frate al agronomului Ion Ionescu de la Brad.

Aceasta uitare este frapanta, dar intrucitva exemplara. Chiar igienica. As spune ca istoria este uneori de o cruzime inteleapta. Nicolae Ionescu a fost un personaj marcant in epoca sa, poate unul dintre cei mai influenti ieseni din a doua jumatate a secolului XIX. Pasoptist cu studii de drept la Paris, unionist de prim-plan, a fost unul dintre profesorii care au fondat Universitatea din Iasi, prin 1859-1860, inainte ca Mihail Kogalniceanu, mai intii, iar apoi Al.I. Cuza sa semneze decretele de infiintare, in toamna lui 1860. A fost ales rector, dupa mai multe tentative, in februarie 1864, in circumstante agitate, dar va fi invins citeva luni mai tirziu, la urmatoarele alegeri, de tinarul Titu Maiorescu, care nu avea atunci decit 24 de ani si mai putin de un an de profesorat la Universitate. Se va razbuna, de altfel, cumplit pe Maiorescu, un an mai tirziu, antrenindu-l, printr-o calomnie puerila, intr-un teribil scandal de imoralitate, care era sa-l coste pe acesta infinit mai mult decit ne putem imagina astazi. A predat la Universitate disciplina Istorie universala timp de mai multe decenii, cu citeva intreruperi si cu nesfirsite absente datorate carierei sale politice furtunoase. Din cite stiu, nu ne-a lasat insa nimic scris: nici macar un plagiat! Aceasta nu l-a impiedicat sa fie unul dintre membrii fondatori ai Academiei Romane, ajungind chiar, la un moment dat, vicepresedinte al acestui for de suprema consacrare culturala. Ca politician, a fost un membru cvasi-perpetuu al Parlamentului. S-a ilustrat ca exponent al unui liberalism zgomotos, clientelar si anti-evreiesc. Dar mai ales drept fondatorul si liderul uneia dintre putinele formatiuni politice iesene cu impact national, asa-numita Fractiune Liberala si Independenta. Pentru aproape un an, din iulie 1876 pina in aprilie 1877, a ocupat functia de ministru de externe.

Se pare ca singura sa calitate vizibila era aceea de bun vorbitor. I-o recunoaste Maiorescu insusi, atunci cind il executa in cunoscutul sau pamflet "Retori, oratori, limbuti", din 1902. S-a mai ilustrat ca un emul al lui Barnutiu, cu al sau "drit al gintilor", care devine la el "dreptul national", vazut naiv ca o ramura a dreptului, alaturi de dreptul roman, civil, penal, international etc. Sint toate acestea prea putin pentru o monografie? Cazul mi se pare semnificativ pentru ambiguitatile biografismului, care impune adesea identificarea, fie si discreta, dintre autor si subiectul monografiei. Greu de admis in acest caz. Cum sa faci biografia unui personaj atit de putin eroic? Nici un baiat rau cu totul, dar nici un personaj exemplar.

Faptul, insa, ca n-a fost recuperat de nici un val nationalist, cel putin din cite cunosc, ma face sa fiu prudent in ce priveste teza filiatiei dintre nationalismul interbelic si cel reprezentat de Nicolae Ionescu. Mi se pare, de altfel, ca a proceda in acest fel poate induce un anume esentialism: exclude importanta conjuncturilor istorice si responsabilitatea individuala si mai ales impune ideea ca sint popoare genocidare si altele tolerante. De altfel, nu cred ca nationalismul duce fatalmente la antisemitism sau la atitudini violente fata de evrei sau alte popoare, dupa cum nationalismul nu este obligatoriu o forma de patriotism.

Nicolae Ionescu mi se pare mai curind un demagog exemplar. Primul dintre cei mai mari ai epocii lui. Sintem la inceputurile unui sistem politic liberal si intr-un moment cind problema identitatii ia un caracter politic, cvasi-electoral. Pentru proiectul identitatii bazat pe etnic, asa cum se configura el in acei ani in lumea romaneasca, orice forma de eterogenitate pune in discutie coeziunea sociala si chiar capacitatea de actiune a "natiei". Din aceasta perspectiva, evreii sint diferenta inasimilabila, usor de transformat intr-un inamic interior. N. Ionescu a inteles in felul sau natura unui sistem liberal, in care se permite numai libertatea cuvintului, dar in care numai excesele sint semnificative public si aduc beneficii electorale. Astfel ca a transformat problema identitatii si aceea a averilor in teme electorale, asa cum vor fi ungurii pentru Vadim si chiar Ion Iliescu sau altii in anii nouazeci ai secolului trecut.

Aceasta nuanta este importanta pentru ca, pe de o parte, ne poate scapa de tentatia esentialista in descrierea nationalismului, iar apoi pentru ca accentueaza asupra responsabilitatii individuale in diversele forme de discurs xenofob, care se foloseste de spaime, prejudecati si frustrari colective pentru a le converti in practici politice bazate pe violenta. Vreau sa spun ca, daca ignoram conjunctura si caracterul politicianist al multor angajamente publice antisemite, riscam sa nu intelegem evolutia istorica a fenomenului. Nu este obligatoriu ca antisemitismul "electoral" sa duca la violente, si, de altfel, atit timp cit sistemul liberal s-a prezervat in Romania, evreii n-au suferit violente sistematice. Dimpotriva, au fost integrati, unii mai mult, altii mai putin.

Din punctul meu de vedere, asadar, actualizarea lui N. Ionescu din perspectiva radicalismului interbelic este riscanta. Cunoscutul demagog a fost un politician mediocru, departe de antisemitismul doctrinar de mai tirziu. Intre el si Zelea-Codreanu sau chiar A.C. Cuza diferentele sint mai mari decit ni se par la o prima vedere. N. Ionescu se folosea de diferenta reprezentata de evrei, Zelea-Codreanu o dorea inlaturata. N. Ionescu este un patriot de berarie, Zelea-Codreanu a fost un asasin pasional.

Victimele Progromului au fost comemorate la Dorohoi
Ieri, la Dorohoi au avut loc o serie de acţiuni menite să comemoreze 67 de ani de la Pogromul din 1940, cînd aproape 200 de evrei au fost ucişi de autorităţi. Invitaţii au participat la depuneri de coroane la mormintele victimelor Progromului şi au pus piatra de temelie a Muzeului Evreilor din Moldova de Nord.

La manifestări a fost prezent şi Shlomo Sorin Rosen, rabinul care de 28 de ani conduce spiritual comunitatea evreilor din România. De asemenea, au fost prezenţi diplomaţi, parlamentari şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din întreaga ţară. Nu a lipsit nici primarul Dorohoiului, Sergiu Lungu. În cuvîntul rostit în cadrul acestui eveniment, prefectul Gheorghe Sorescu a subliniat importanţa toleranţei, mai ales în contextul aderării ţării noastre la Uniunea Europeană: "Dincolo de accepţiunile politice şi economice, a fi european înseamnă a fi tolerant. Dacă am ales să facem parte din această construcţie a cărei unitate este conferită tocmai de diversitate, nu trebuie să uităm să fim europeni şi cu sufletul. Să învăţăm din greşelile trecutului şi să privim cu optimism înspre viitor". În acelaşi timp, Gheorghe Sorescu şi-a exprimat deschiderea de a colabora cu comunitatea evreiască. Manifestările au continuat pînă spre seară cu o masă rotundă cu tema "File de istorie a evreilor din Dorohoiul de altădată". Prefectul Gheorghe Sorescu şi primarul de Dorohoi, Sergiu Lungu, au purtat chipe la slujba de la Sinagoga Bet Solomon din Dorohoi. Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol omagial, prezentat de actorul Nico Nitai din Israel şi de formaţia Comunităţii Evreilor din Botoşani, precum şi un cocktail cu bucate specifice evreieşti

Cuib de legionari in sinul Academei Romane, filliala Iasi

"Cine lupta cu evreii lupta cu diavolul", scrie deputatul Vlad Hogea in cartea "Nationalistul", editata intr-o prestigioasa colectie a Academiei Romane. "Aceasta carte nu are nimic de-a face cu Academia", declara academicianul Cristofor Simionescu, presedintele filialei iesene a Academiei. "A fost placerea si dorinta mea de a include cartea aceasta in colectia «Romanii in istoria universala» a Academiei", afirma Gheorghe Buzatu, indrumatorul lucrarii



Departe de a lua o masura impotriva tiparirii cartii antisemite "Nationalistul" sub egida Academiei Romane, intr-una dintre cele mai prestigioase colectii ale sale, "Romanii in istoria universala" filiala din Iasi a acestei institutii nu face altceva decit sa se spele pe miini de scandalul pe care l-a provocat. "Aceasta carte nu are nimic de a face cu Academia", declara senin academicianul Cristofor Simionescu, presedintele filialei iesene a Academiei, referitor la cartea al carui autor este deputatul PRM de Iasi, Vlad Hogea. Faptul ca, in aceasta carte ordinara, in care evreii sint anatemizati, in care personalitati, publicatii si organizatii sint terfelite cu nerusinare de tinarul parlamentar iesean, se foloseste de numele institutiei pe care o conduce, nu pare a-l afecta pe acad. Cristofor Simionescu: "Oricine poate scrie pe o carte ce vrea", spune presedintele filialei iesene lasind sa se inteleaga ca tinuta academica ii interzice sa-l ia la rost pe autorul Vlad Hogea sau pe cel ce i-a dat girul, directorul Institutului de Istorie si Civilizatie Europeana, profesorul Gheorghe Buzatu.

Desi functioneaza in cadrul Academiei Romane, Institutul condus de Gheorghe Buzatu - vicepresedinte al Senatului Romaniei si coleg de partid cu tinarul Vlad Hogea - se pare ca-si poate face de cap cit doreste pentru ca la Iasi nu are cui sa dea socoteala: "Directorii de institute nu sint iepurasii mei. Eu nu-mi permit sa-i chestionez", mai spune academicianul Simionescu, recunoscind insa ca, pentru a-si edita cartea sub egida Academiei, Hogea trebuia sa aiba acordul conducerii filialei iesene si avizul specialistilor in istorie, angajati ai Academiei.

In ceea ce il priveste pe Gheorghe Buzatu, "tutorele" lui Vlad Hogea, fata de care are numai aprecieri in "cuvintul inainte" din "Nationalistul", il caracterizeaza pe Vlad Hogea - cercetaror la institutul pe care il conduce - drept un "tinar exceptional": "A fost placerea si dorinta mea de a include cartea aceasta in colectia «Romanii in istoria universala»", ne-a declarat ieri Gheorghe Buzatu, care a recunoscut ca ii coordoneaza tinarului deputat si teza sa de doctorat in istorie.

Institutul condus de Gheorghe Buzatu, cuib de legionari

Ca si Vlad Hogea, doctorand al profesorului Buzatu este si Corneliu Ciucanu, cunoscut pina nu demult ca seful "Cruciadei Invierii Neamului" (inregistrata ca asociatie in 1994), una din gruparile legionare din Iasi. Acesta, spre deosebire de Vlad Hogea, este si cercetator la Institutul condus de Gheorghe Buzatu, precum si coautor, impreuna cu directorul sau si cu deputatul PSD Cristian Sandache, al cartii "Radiografia dreptei romanesti. 1927-1941" (aparuta in 1998 la o editura-fantoma). Un alt membru al Institutului este Daniel Onisor, liderul national al Ligii Studentilor, cunoscut si el pentru simpatiile sale legionare. Toti angajatii Academiei de la Institutul de Istorie si Civilizatie Europeana vor beneficia in curind, in pofida ideilor pe care le propaga si a cartilor pe care le gireaza, de o marire consistenta de salariu. Acest lucru este posibil, asa cum a confirmat Gheorghe Buzatu, datorita faptului ca Institutul a fost apreciat de Academie pentru "excelenta in cercetare": "Institutul a obtinut un punctaj foarte bun in acest sens, alaturi de Institututul «Nicoale Iorga» din Bucuresti, Institutul "A.D. Xenopol" si Institutul de Arheologie din Iasi. Acest lucru este prezentat in publicatia oficiala a Academiei, «Academica»", spune Gheorghe Buzatu. Cu toata aprecierea pentru "excelenta" in cercetare pe care Buzatu sustine ca Institutul a primit-o din partea Academiei, conducerea acestei institutii se dezice complet de lucrarea "Nationalistul", aparuta sub indrumarea senatorului PRM. "Prin statutul si vocatia sa, Academia Romana este straina de orice forma de partizanat politic si respinge orice manifestare cu caracter antisemit sau xenofob", se arata intr-un comunicat semnat de Biroul Prezidiului Academiei Romane

Romanii inca nu constientizeaza Holocaustul

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a declarat ieri dimineata, cu ocazia zilei Holocaustului, ca nu este suficienta constatarea ororilor Holocaustului in lucrari stiintifice, ci este mai important ca toti cei 22 de milioane de romani sa si le asume in constiinta nationala. In opinia lui Basescu, consemnarile victimelor Holocaustului, in lucrari stiintifice, nu inseamna mare lucru, ca si ridicarea memorialului Holocaustului. "Foarte important va fi ca noi toti, 22 de milioane, sa fim constienti de realitatile istoriei si tot 22 de milioane sa ni le asumam", a spus presedintele cu ocazia punerii pietrei de temelie la Memorialul Holocaustului. In acest sens, sustine presedintele, anul trecut s-a editat primul manual pentru liceu "care trateaza si ii invata pe copii despre monstuozitatile perioadei in care evreii erau deportati, ucisi, tratati ca persoane de categoria a doua de puterea de stat din Romania". Mars de comemorare a romilor victime ale Holocaustului Citeva zeci de romi au participat in centrul Bucurestiului, un mars pentru comemorarea victimelor Holocaustului si pentru a atrage atentia autoritatilor asupra problemelor actuale ale etnici. Participantii la mars poarta banderole negre pe care este inscriptionat cu alb litera Z, provenita de la cuvintul german Zigeuner, purtata de romii aflati in lagarele de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Manifestantii au purtat si pancarde pe care scria "Nu lasati istoria sa se repete", "Invatati depre noi", "De ce manualele de istorie nu vorbesc depre noi". Conform datelor Comisiei romane pentru crime de razboi, in deportarea romilor in Transnistria, din perioada 1942-1944, au murit 38.000 de romi, intre care in jur de sase mii de copii. Actiunea are loc in contextul in care romii din Europa au cerut, miercurea trecuta, Natiunilor Unite, includerea lor in comemorarile anuale ale Holocaustului in calitate de victime recunoscute ale regimului nazist, care sint discriminate in continuare in Europa. Se estimeaza ca nazistii au ucis intre 200.000 si 800.000 de membri ai etniei roma in taberele de concentrare.

Romanii, toleranti doar in declaratii
Sondajul de opinie iniţiat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” spulberă mitul potrivit căruia românii sunt un popor tolerant. Majoritatea repondenţilor declară că minorităţile au aceleaşi drepturi ca şi ale altor cetăţeni, dar nu doresc să aibă prea mult de a face cu acestea. Astfel, nu numai romii, dar şi evreii, maghiarii şi arabii sunt percepuţi de români ca o ameninţare. De asemenea, potrivit sondajului, puţini sunt românii care ar accepta în familiile lor persoane din alte minorităţi naţionale.





Sondajul de opinie, care a avut ca obiect percepţia asupra relaţiilor interetnice şi a Holocaustului în România, a fost realizat de INSHR şi TNS-CSOP (Centrul pentru Studierea Opiniei şi Pieţei), la solicitarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR).

Datele din sondaj au fost culese în luna mai, eşantionul realizat fiind reprezentat din 1.026 de persoane (cetăţeni de etnie română şi alte etnii) reprezentative din punct de vedere naţional. Metoda folosită a fost reprezentată de interviuri faţă în faţă şi chestionare structurate.


Deşi majoritatea repondenţilor (58%-71%) au considerat că minorităţile au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni ai României, mulţi dintre subiecţii sondajului nu doresc să aibă prea mult de-a face cu minoritarii. După cum era de aşteptat, cei mai huliţi au fost romii. Astfel, 33 la sută din români cred că romii sunt o problemă, în timp ce doar 18 la sută cred acelaşi lucru despre maghiari.
Mai mult, ţiganii sunt percepuţi ca o ameninţare pentru 14 la sută din repondenţi. Evreii sunt percepuţi mai curând neutru, nefiind văzuţi nici ca o problemă serioasă, dar nici ca generatori ai unui avantaj pentru România.

Toleranţă zero

Toleranţa faţă de minorităţile naţionale scade foarte mult atunci când se pune problema acceptării unor relaţii apropiate cu acestea. Şi de această dată, intoleranţa cea mai mare s-a manifestat faţă de romi. Pe o scală de la 1 la 7, unde 1 este cea mai apropiată relaţie acceptată cu o minoritate (membru de familie), iar 7 cea mai depărtată (nu ar trebui să vină în România), toleranţa faţă de romi s-a situat la 5,14.
O atitudine apropiată s-a manifestat şi faţă de arabi (5,18). Ambele minorităţi ocupă o poziţie la fel de slabă pentru alte variante de apropiere (doar 2% din repondenţi sunt de acord ca romii să facă parte din familie, 5% să-i aibă în grupul de prieteni şi 7% acceptă oameni din această etnie ca vecini, iar 22% din români ar dori ca romii să nu vină în România).
Sondajul de opinie a relevat că aceste diferenţe se modifică pe măsura creşterii nivelului de educaţie a repondenţilor: în raport cu evreii, de la 4,41 pentru cei cu educaţie medie, la 3,66 pentru cei cu educaţie universitară şi, în mod similar, în raport cu maghiarii (de la 4,35 la 3,85 pentru extremele educaţionale). Distanţa socială mai mică în raport cu evreii este susţinută prin faptul că aceştia sunt acceptaţi în familie (9%), în grupul de prieteni (14%) sau ca vecini (11%). De asemenea, apare o pondere mai scăzută (8%) a celor care declară că aceştia nu ar trebui să vină în România. Această minoritate beneficiază şi de aprecieri pozitive, 15 la sută din repondenţi apreciind că are o contribuţie folositoare în anumite regiuni.
Faţă de maghiari, românii au un comportament similar: pentru acceptarea în familie (8%), în grupul de prieteni (13%) sau ca vecini (9%). Doar 12% au declarat că maghiarii nu ar trebui să vină în România.

Mareşalul Antonescu - „patriot” şi „strateg”

Studiul iniţiat de INSHR a sondat şi imaginea lui Ion Antonescu în calitate de şef al statului. Deşi 40% din repondenţi nu au putut face aprecieri asupra personalităţii mareşalului Ion Antonescu, totuşi 46% din aceştia îl consideră un „mare patriot”, iar 44% - „mare strateg”. Aproximativ o treime din eşantion crede că Antonescu „trebuie reabilitat pentru ceea ce a făcut pentru România”. Doar un sfert din cei intervievaţi au considerat că acesta este responsabil pentru crime împotriva evreilor şi circa 20% au considerat că „a condus România la dezastru” şi „a fost un criminal de război”.
Concluziile sondajului TNS-CSOP, care are o marjă de eroare de 3,06 la sută, arată că românii nu sunt dispuşi la prea multă toleranţă atunci când este vorba de minorităţile naţionale. Directorul executiv al CSOP, Andrei Muşetescu, crede totuşi că, deşi rezultatele studiului sunt îngrijorătoare, nu trebuie trase concluzii definitive.

FLASH

Ati vazut portrete cu Hitler pe stadioane?

Presedintele UEFA, Lennart Johansson, a declarat ca forul european este ingrijorat de manifestarile rasiste, mai ales din Bulgaria si Romania. Comentind acest aspect, cotidianul englez "Daily Telegraph" a notat: "In Romania situatia este atit de alarmanta incit autoritatile au cerut UEFA sa intervina in prevenirea manifestarilor rasiste din timpul meciurilor. Acestea includ bannere de 40 de metri cu mesajul: «Evreii si ciorile afara din Romania», spectatorii vin cu portrete mari cu Hitler, cu fostul lider al Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, cu generalul Ion Antonescu, care in timpul razboiului a legat Romania de nazism". Directorul de comunicare al UEFA, William Gaillard, a afirmat ca aceasta este o problema foarte serioasa. "Le-am transmis autoritatilor ca nu putem face nimic in competitiile interne, dar nu vom admite asa ceva in competitiile UEFA", a spus Gaillard. Dumitru Dragomir, presedintele LPF, a comentat astfel la posturile de televiziune: "Presa engleza face atmosfera inaintea meciului Dinamo - Everton"

Ziua neagra a evreilor din Iasi

Duminica, victimele Pogromului de la iasi vor fi comemorate la Cimitirul Evreiesc din Iasi si la cele din Podu-Iloaiei si Tirgu-Frumos. conform consemnarilor prefectului de atunci al Iasului - pe care ni le-a pus la dispozitie fiica acestuia, Felicia Captaru -, numarul mortilor a fost 3.233. reprezentantii Comunitatii Evreiesti sustin insa ca acest numar este mult mai mare, de circa 11.000 de victime

Membrii Comunitatii evreiesti vor comemora, miine, la ora 10, la Cimitirul Evreiesc din Iasi si la cele din Podu-Iloaiei si Tirgu-Frumos, victimele Pogromului de la 29 iunie 1941. Pentru cei care au fost martori la evenimente, Pogromul a fost cea mai zguduitoare actiune impotriva evreilor, intreprinsa in Romania din timpul regimului antonescian. Martorii evenimentelor de atunci - Pincu Keiserman, presedinte al Comunitatii Evreiesti din Iasi, Avram Heim si Felicia Captaru, fiica prefectului de atunci al Iasului, isi amintesc despre teroarea care a cuprins orasul in acea zi insingerata de vara.

"Pogromul de la Iasi a fost organizat de trupele germane in colaborare cu Serviciul Sigurantei Nationale, elemente legionare si persoane declasate. Pretextind ca evreii au atacat soldatii germani prezenti in Iasi, grupuri de militari nazisti si legionari au intrat in casele evreilor si au amenintat ca, daca nu vor iesi toti evreii spre a fi verificati la Chestura Politiei, vor fi executati pe loc. Cu miinile ridicate, evreii au fost dusi la Chestura. Acolo au fost instalate mitraliere si a inceput o verificare superficiala de catre comisarii romani. Din cauza caldurii, a inghesuielii si a lipsei de apa, multi evrei din curtea Chesturii Politiei au cazut lesinati. La cea mai mica incercare de scapare, evreii erau secerati de mitraliere. Curtea Chesturii era plina de singe", povesteste Pincu Keiserman, pe atunci in virsta de 15 ani. "Locuiam in strada Stefan cel Mare. Am fost scos din casa cu familia, la primele ore ale diminetii de 29 iunie, si am fost dusi cu forta la Chestura Politiei. Acolo, eu si ai mei am fost eliberati. Intorsi acasa, ne-am ascuns in beci. Astfel am reusit sa scapam. Din familia sotiei mele au murit insa, in timpul Pogromului, multe persoane", isi aminteste Pincu Keiserman. Tot el ne-a relatat ca, dupa ce au fost tinuti in curtea Chesturii intreaga zi, evreii au fost dusi apoi pe peronul garii iesene, de unde au fost incarcati in vagoane pentru vite. "Pe o caldura teribila, inghesuiti in doua trenuri, ei au fost transportati spre Tirgu-Frumos. Desi drumul putea fi strabatut in jumatate de ora, el a fost parcurs, prin miscari de du-te vino, timp de mai multe ore. Inghesuiti, infometati, insetati, multi dintre ei au murit in vagoane", relateaza Pincu Keiserman. Avram Heim, membru al Comunitatii Evreiesti din Iasi, este unul din sutele de evrei care au fost transportati cu trenul din Iasi spre Ialomita. "Am mers pe drumuri o saptamina intreaga, in calduri infernale. In vagon eram inghesuiti peste 100 de oameni. Calcam unii peste altii, vii si morti laolalta, intr-o mizerie cumplita. De sete, am ajuns sa ne bem urina. Eram numerotati; eu eram al 115-lea. Mai erau cu mine fratele meu si tata, care era bolnav. Ei doi au murit pe drum. Cind am ajuns la Ialomita, mai traiau doar zece oameni. Restul murisera asfixiati, infometati", ne-a spus Avram Heim, care a trait evenimentele la virsta de 20 de ani. Ajunsi la Ialomita, cei zece evrei au fost dusi la o cazarma. Dupa doua-trei zile ei au fost dusi la munca la Piua Petrei, unde au muncit timp de trei luni la construirea unei linii ferate. "Ne-a cules de acolo un ofiter, ne-a dus pe un cimp, unde am asteptat trenul spre Iasi", a adaugat acesta.

"Tatal meu, care era prefect al Iasului, a incercat sa-i salveze pe evrei"

"In familia mea era, in acele zile, o zdruncinare extraordinara. Ne-am dat seama cu totii ca vom fi marcati pentru tot restul vietii", ne-a spus Felicia Captaru, in virsta de 72 de ani, fiica prefectului de atunci al Iasului, colonelul Dumitru Captaru. Incercind sa opreasca actiunile antievreiesti, el a inaintat mai multe rapoarte Ministerului Afacerilor Interne. "Derbedei civili si militari au intrat in casele evreilor. Patrule de soldati germani fac perchezitii", scria col. Captaru intr-unul din rapoarte, toate pastrate in "arhiva" personala a fiicei sale. "Chestorul politiei, colonelul Chirilovici, nu a permis atacarea evreilor, dar nemtii, foarte indirjiti, au inceput sa traga. De aceea, vrind sa-i salveze, tatal meu a luat initiativa de a-i transporta cu trenul departe de Iasi pentru a-i salva", ne-a povestit Felicia Captaru. Din pacate, in loc sa fie imbarcati in cele 50 de vagoane solicitate de prefect Sefului Garii, evreii au fost transportati in numai 19 vagoane. Intr-un alt raport al col. Captaru, adresat Ministerului Afacerilor Interne, pe 30 iunie, el atentiona asupra faptului ca locuintele evreilor "sint in continuare devastate", iar arestarile sint facute de "indivizi civili in stare de ebrietate. Rugam a se interveni grabnic ca mentinerea ordinii sa se faca numai de catre unitatile romane deoarece unitatile germane maltrateaza evreii". Din documentele sale am aflat si numarul transporturilor si al victimelor: in trenul care s-a deplasat spre Podu-Iloaiei au murit 1.198 de oameni, iar in oras au fost inregistrati 234 de morti si 150 de raniti. In timpul transportului catre Tirgu-Frumos s-au inregistrat 654 de morti. Potrivit datelor consemnate de colonelul Captaru, numarul total al victimelor este de 3.233 de persoane. Pincu Keiserman considera insa ca, in timpul Pogromului, au cazut peste 11.000 de victime, dovada fiind gropile comune descoperite pe traseu.

"La scurt timp dupa Pogromul de la Iasi, tatal meu a fost trimis disciplinar pe front, ca filosemit. Dupa razboi, a fost judecat de Comisia aliata de control si gasit nevinovat. In 1948, el a fost insa inchis si condamnat la munca silnica pe viata. In 1960 a fost eliberat, dar a fost obligat sa traiasca la domiciliu fortat, in Baragan. A murit in 1964", ne-a spus Felicia Captaru. (Emilia CHISCOP)

Ce spun istoricii

1. Evenimentele de la sfirsitul lunii iunie 1941 se plaseaza la scurt timp dupa declansarea Razboiului din Rasarit. Locuitorii Iasului traiau zile tensionate. Avioane sovietice efectuau raiduri deasupra orasului, stirnind panica in rindul populatiei. Au fost acuzati cetateni evrei de a fi semnalizat avioanelor sovietice, in cursul noptilor, diferite obiective; autoritatile care au intreprins arestari nu au putut identifica autorii.

2. Au avut loc incidente in diferite cartiere ale orasului, in noaptea de 28-29 iunie, cind s-a tras asupra cladirilor in care erau cantonate trupele germane. Comandamentul german din localitate s-a folosit de aceasta situatie pentru a-si pune in aplicare planurile de exterminare a populatiei evreiesti. In aceasta actiune li s-au alaturat elemente legionare, scapate de sub controlul autoritatilor militare si civile.

3. Asa cum s-a scris, la Iasi si in cele doua trenuri ale mortii au avut loc "zile insingerate". Au fost omoriti cu bestialitate mii de evrei, persoane nevinovate. In ce priveste numarul victimelor, exista mai multe puncte de vedere. Dupa documentele vremii, in urma Pogromului au murit 3.233 de oameni. Alte aprecieri indica 5.000, 10.000, 12.000 de victime. Aprecierile trebuie verificate, dar faptele ramin fapte, si nu poate exista vreo ingaduinta pentru violenta.

4. Autoritatile romane, militare si civile au depus eforturi pentru a limita proportiile catastrofei. Raspunderile trebuie bine precizate pentru a putea separa griul de neghina.

JAFUL ANTISEMIT DE STAT: O POVESTE INTERBELICĂ
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=6131Cea mai mai Cea mai recentă carte publicată de istoricul israelian Jean Ancel, intitulată The Economic Destruction of Romanian Jewry (Jerusalem, Yad Vashem, 2007, 370 p.), reprezintă o revenire a expertului în fenomenul Shoah din perimetrul românesc la tema sa predilectă: investigarea metamorfozelor pe care „soluţia finală” le-a cunoscut la Dunăre şi Carpaţi şi a manifestărilor asociate acesteia. În cărţile sale anterioare – fie că era vorba despre serii de documente extrase din arhive secrete de pe mapamond, fie că erau în joc vaste şi detaliate monografii precum în Contribuţii la istoria României. Problema evreiască (1933 - 1944) (2 volume, fiecare cu câte două părţi, apărute în original în 2000 şi, respectiv, 2002, iar la Ed. Hasefer, în română, în 2001 şi, respectiv, 2003) sau Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941 (ediţia iniţială în 2003, traducerea românească de la Ed. Polirom, Iaşi, 2005) -, istoricul a reconstituit minuţios accentuarea măsurilor antievreieşti în anii interbelici şi ai celui de-al doilea război mondial până la atingerea cotei de avarie. Început ca manipulare politicianistă şi exprimat în forma oratoriei sau publicisticii populiste, antisemitismul românesc din a doua jumătate a sec. al XIX-lea a ajuns, imediat după primul război mondial, un punct forte în programele unor mişcări politice şi, nu mult mai târziu, a devenit chiar politică de stat. Incidentele de tipul atacării evreilor pe stradă şi al spargerii ferestrelor de la casele lor au fost ulterior depăşite şi la noi prin acte mai crude şi mai ample (aruncări din trenuri, omucideri individuale, pogromuri). La adăpostul unor ideologii iresponsabile şi barbare, radicalizarea antisemită a condus, tot mai mult, către ideea de a pune în aplicare proiectul exterminării evreilor, pentru care omul providenţial a fost, aparent paradoxal, nu liderul Gărzii de Fier, ci un ins educat în şcoli de ofiţeri din ţări occidentale democrate, mareşalul Ion Antonescu.
În noua lui carte, Jean Ancel întregeşte însă tabloul, evocând efectele colaterale ale fenomenului. El se ocupă de ceea ce numeşte, încă din titlu, drept „distrugerea economică” a evreimii române. Chestiunea îi este deja, în parte, familiară cititorului român din rapoartele diplomatice trimise în Franţa de la legaţia din Bucureşti, tocmai în anii respectivi (Carol Iancu, Shoah în România. Evreii în timpul regimului Antonescu (1940-1944). Documente diplomatice franceze inedite, Iaşi, Ed. Polirom, 2001). De astă dată însă, documentele nu mai vorbesc singure, ci devin piese de la temelia unui ansamblu care evocă metodic organizarea spolierii evreilor de averile pe care le posedau, în temeiul pur şi simplu al apartenenţei lor la minoritatea iudaică. Pentru a pune în lucru un mecanism de confiscare şi „recuperare” al bunurilor evreieşti, birocraţia din România a făcut eforturi considerabile, dovedindu-se – în rapacitatea ei – incredibil de eficientă. Astăzi ştim că acesta era doar începutul unui proces care s-a întins pe o durată mult mai mare de timp, continuând şi în anii postbelici, sub o nouă stăpânire, declarat internaţionalistă şi proletară. Istoricii elitelor din Franţa, Guz Chaussinand-Nogaret, Christophe Charles şi Catherine Durandin observau foarte bine, în Istoria elitelor în Franţa (1991) că după revoluţia burgheză cu noianul său de decapitări nobiliare, statul, clasa birocraţilor, „oficialii” s-au schimbat prea puţin, prezentând o remarcabilă continuitate. La fel s-a petrecut, pesemne, şi în România, în pofida masivelor încarcerări staliniste şi a translaţiei de la extrema dreaptă înspre extrema stângă. În anii 60 – 70 ai secolului trecut, atunci când exodul către Israel a devenit posibil, cei care plecau nu aveau dreptul decât la un bagaj de douăzeci de kilograme. Restul avuţiei lor personale ori familiale rămânea rudelor, prietenilor sau, de ce nu, statului însuşi.
Trebuie spus însă că oficialităţile nu practicau, după război, acest „joc” profitabil doar cu evreii. Cetăţenii de etnie germană – fie ei saşi ardeleni, şvabi bănăţeni ori ţipţeri maramureşeni – au avut de trecut prin aceleaşi măsuri restrictive. În plus, aşa cum se ştie, pe seama fiecăruia dintre ei trebuia plătită o sumă în conturile administraţiei. Din acest punct de vedere se poate deci conchide că deposedarea de bunuri a evreimii interbelice nu a fost un episod izolat şi nu a rămas nici apanajul statului militaro-fascist dintre cele două războaie mondiale, apărând, dimpotrivă, mai degrabă ca expresia intolerabilă, abuzivă, a unui nou tip de activitate lucrativă a regimurilor politice succesive româneşti. Ceea ce a iniţiat guvernul Goga – Cuza în preambulul Dictaturii regale, sub titulatura de sonorităţi demagogic-patriotice de „românizare”, au continuat, în forme agravate, anarhice (legionarii) sau sistematice (Antonescu) şi succesorii săi, după o perioadă de suspendare revenindu-se la această conduită fără eliminarea fizică directă a celor deposedaţi, însă în contextul dispariţiei acestora din peisajul naţional prin emigrare. Formulă de succes, aducătoare de venituri sigure, consistente şi fără riscuri, procedurta a fost extinsă şi asupra etnicilor germani, fapt care transformă statul ceauşist într-un succesor în linie dreaptă, mai pragmatic şi mai puţin lugubru, al dictaturilor brune antisemite. Desigur, comparaţia între cele două epoci de înstăpânire asupra bunurilor unora dintre minoritari nu poate pune în paranteză conotaţiile specifice fiecăruia dintre cazuri. În timp ce fascismul şi ultranaţionalismul românesc viza retezarea sub toate formele a posibilităţii de supravieţuire a evreilor, socialismul îşi dorea exclusiv înstăpânirea nestingherită asupra bunurilor celor ce alegeau dezertarea din mediul democrat-popular. Era, practic, o taxă extrem de pipărată, pentru libertatea de a opta pentru capitalism, aproape o sancţiune ideologică.
Am insistat asupra acestor asocieri pentru a sublinia că, la fel ca mereu, Jean Ancel inaugurează, şi de astă dată, un şantier care este departe de a fi epuizat prin cartea de faţă. Imaginea de ansamblu o vor completa, fără îndoială, alte contribuţii, în viitor. Ceea ce reuşeşte însă istoricul din Ierusalim, în cele zece capitole ale investigaţiei sale, este să înfăţişeze cu multă fidelitate, în urma unei explorări sistematice a surselor arhivistice, una dintre ruşinoasele proceduri ale României interbelice împotriva unei anumite categorii de locuitori ai săi, înscriind un capitol nou în cartea prigoanei şi a injustiţiilor. intitulată The Economic Destruction of Romanian Jewry nu este deloc o lectură comodă, lucru care nu s-ar putea spune despre nici una dintre cărţile lui Jean Ancel. Şi totuşi, examinarea lucidă, critică a acestei zone întunecate a trecutului nostru e binevenită pentru oricine vrea să cunoască exact poverile trecutului, asumându-le responsabil.reprezintă o revenire a expertului în fenomenul Shoah din perimetrul românesc la tema sa predilectă: investigarea metamorfozelor pe care „soluţia finală” le-a cunoscut la Dunăre şi Carpaţi şi a manifestărilor asociate acesteia. În cărţile sale anterioare – fie că era vorba despre serii de documente extrase din arhive secrete de pe mapamond, fie că erau în joc vaste şi detaliate monografii precum în Contribuţii la istoria României. Problema evreiască (1933 - 1944) (2 volume, fiecare cu câte două părţi, apărute în original în 2000 şi, respectiv, 2002, iar la Ed. Hasefer, în română, în 2001 şi, respectiv, 2003) sau Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941 (ediţia iniţială în 2003, traducerea românească de la Ed. Polirom, Iaşi, 2005) -, istoricul a reconstituit minuţios accentuarea măsurilor antievreieşti în anii interbelici şi ai celui de-al doilea război mondial până la atingerea cotei de avarie. Început ca manipulare politicianistă şi exprimat în forma oratoriei sau publicisticii populiste, antisemitismul românesc din a doua jumătate a sec. al XIX-lea a ajuns, imediat după primul război mondial, un punct forte în programele unor mişcări politice şi, nu mult mai târziu, a devenit chiar politică de stat. Incidentele de tipul atacării evreilor pe stradă şi al spargerii ferestrelor de la casele lor au fost ulterior depăşite şi la noi prin acte mai crude şi mai ample (aruncări din trenuri, omucideri individuale, pogromuri). La adăpostul unor ideologii iresponsabile şi barbare, radicalizarea antisemită a condus, tot mai mult, către ideea de a pune în aplicare proiectul exterminării evreilor, pentru care omul providenţial a fost, aparent paradoxal, nu liderul Gărzii de Fier, ci un ins educat în şcoli de ofiţeri din ţări occidentale democrate, mareşalul Ion Antonescu.
În noua lui carte, Jean Ancel întregeşte însă tabloul, evocând efectele colaterale ale fenomenului. El se ocupă de ceea ce numeşte, încă din titlu, drept „distrugerea economică” a evreimii române. Chestiunea îi este deja, în parte, familiară cititorului român din rapoartele diplomatice trimise în Franţa de la legaţia din Bucureşti, tocmai în anii respectivi (Carol Iancu, Shoah în România. Evreii în timpul regimului Antonescu (1940-1944). Documente diplomatice franceze inedite, Iaşi, Ed. Polirom, 2001). De astă dată însă, documentele nu mai vorbesc singure, ci devin piese de la temelia unui ansamblu care evocă metodic organizarea spolierii evreilor de averile pe care le posedau, în temeiul pur şi simplu al apartenenţei lor la minoritatea iudaică. Pentru a pune în lucru un mecanism de confiscare şi „recuperare” al bunurilor evreieşti, birocraţia din România a făcut eforturi considerabile, dovedindu-se – în rapacitatea ei – incredibil de eficientă. Astăzi ştim că acesta era doar începutul unui proces care s-a întins pe o durată mult mai mare de timp, continuând şi în anii postbelici, sub o nouă stăpânire, declarat internaţionalistă şi proletară. Istoricii elitelor din Franţa, Guz Chaussinand-Nogaret, Christophe Charles şi Catherine Durandin observau foarte bine, în Istoria elitelor în Franţa (1991) că după revoluţia burgheză cu noianul său de decapitări nobiliare, statul, clasa birocraţilor, „oficialii” s-au schimbat prea puţin, prezentând o remarcabilă continuitate. La fel s-a petrecut, pesemne, şi în România, în pofida masivelor încarcerări staliniste şi a translaţiei de la extrema dreaptă înspre extrema stângă. În anii 60 – 70 ai secolului trecut, atunci când exodul către Israel a devenit posibil, cei care plecau nu aveau dreptul decât la un bagaj de douăzeci de kilograme. Restul avuţiei lor personale ori familiale rămânea rudelor, prietenilor sau, de ce nu, statului însuşi.
Trebuie spus însă că oficialităţile nu practicau, după război, acest „joc” profitabil doar cu evreii. Cetăţenii de etnie germană – fie ei saşi ardeleni, şvabi bănăţeni ori ţipţeri maramureşeni – au avut de trecut prin aceleaşi măsuri restrictive. În plus, aşa cum se ştie, pe seama fiecăruia dintre ei trebuia plătită o sumă în conturile administraţiei. Din acest punct de vedere se poate deci conchide că deposedarea de bunuri a evreimii interbelice nu a fost un episod izolat şi nu a rămas nici apanajul statului militaro-fascist dintre cele două războaie mondiale, apărând, dimpotrivă, mai degrabă ca expresia intolerabilă, abuzivă, a unui nou tip de activitate lucrativă a regimurilor politice succesive româneşti. Ceea ce a iniţiat guvernul Goga – Cuza în preambulul Dictaturii regale, sub titulatura de sonorităţi demagogic-patriotice de „românizare”, au continuat, în forme agravate, anarhice (legionarii) sau sistematice (Antonescu) şi succesorii săi, după o perioadă de suspendare revenindu-se la această conduită fără eliminarea fizică directă a celor deposedaţi, însă în contextul dispariţiei acestora din peisajul naţional prin emigrare. Formulă de succes, aducătoare de venituri sigure, consistente şi fără riscuri, procedurta a fost extinsă şi asupra etnicilor germani, fapt care transformă statul ceauşist într-un succesor în linie dreaptă, mai pragmatic şi mai puţin lugubru, al dictaturilor brune antisemite. Desigur, comparaţia între cele două epoci de înstăpânire asupra bunurilor unora dintre minoritari nu poate pune în paranteză conotaţiile specifice fiecăruia dintre cazuri. În timp ce fascismul şi ultranaţionalismul românesc viza retezarea sub toate formele a posibilităţii de supravieţuire a evreilor, socialismul îşi dorea exclusiv înstăpânirea nestingherită asupra bunurilor celor ce alegeau dezertarea din mediul democrat-popular. Era, practic, o taxă extrem de pipărată, pentru libertatea de a opta pentru capitalism, aproape o sancţiune ideologică.
Am insistat asupra acestor asocieri pentru a sublinia că, la fel ca mereu, Jean Ancel inaugurează, şi de astă dată, un şantier care este departe de a fi epuizat prin cartea de faţă. Imaginea de ansamblu o vor completa, fără îndoială, alte contribuţii, în viitor. Ceea ce reuşeşte însă istoricul din Ierusalim, în cele zece capitole ale investigaţiei sale, este să înfăţişeze cu multă fidelitate, în urma unei explorări sistematice a surselor arhivistice, una dintre ruşinoasele proceduri ale României interbelice împotriva unei anumite categorii de locuitori ai săi, înscriind un capitol nou în cartea prigoanei şi a injustiţiilor. intitulată The Economic Destruction of Romanian Jewry nu este deloc o lectură comodă, lucru care nu s-ar putea spune despre nici una dintre cărţile lui Jean Ancel. Şi totuşi, examinarea lucidă, critică a acestei zone întunecate a trecutului nostru e binevenită pentru oricine vrea să cunoască exact poverile trecutului, asumându-le responsabil.

O istorie neelucidata: monumentul evreilor prefacuti in sapun

Potrivit mai multor voci, sub monumentul din cimitirul Sarata s-ar afla evrei facuti sapun in timpul exterminarii naziste

La intrarea in cimitirul evreiesc din Sarata, pe partea dreapta, se afla un monument din piatra, sub forma unui pasari, idee sugerata de inciziile laterale sub forma unor aripi, terminat in parte de sus cu o portiune metalizata, simbolizind o torta. Monumentul are pe frontispiciu o inscriptie in limbile romana si ebraica. Textul, desprins parca dintr-o alta lume, te copleseste prin mesajul sau: "Aici zac evreii prefacuti in sapun de bestiile fasciste intre 1939-1944. In amintirea lor infratiti-va popoare in lupta pentru o lume noua".

La mai bine de 60 de ani de la declansarea terorii naziste, in care au murit milioane de evrei, povestea incredibila ne-a fost dezvaluita la Comunitatea Evreiasca din Bacau. "Stiu ca sub acel monument sint ingropate citeva mostre de sapun facut din cadavrele celor exterminati in perioada 1940-1942", ne-a declarat Izu Butnaru, in virsta de 66 de ani, secretarul Comunitatii Evreiesti din Bacau.

Pentru ca era copil in acea perioada, el nu ne-a putut oferi mai multe informatii, dar este convins ca sapunul, desi nu a fost facut la Bacau, este de sorginte romaneasca. "S-a facut sapun din cadavrele celor ucisi in acei ani in Romania", a spus Izu Butnaru.

Despre istoria acelui monument nu am putut afla informatii nici de la Izu Butnaru si nici de la Vigdar Hari, presedintele Comunitatii Evreiesti din Bacau. "N-as putea sa va spun nici cind a fost ridicat si nici de catre cine acel monument", ne-a zis presedintele Hari.

Misterul monumentului evreiesc ni l-a dezvaluit Eugen Sendrea, expert in patrimoniu. "Monumentul a fost ridicat in anul 1953, in memoria victimelor fascismului. In fisele din 23 mai 1963 era considerat monument istoric. In noua lista a monumentelor din 1977, nu a fost inclus, deoarece existau incertitudini, conducatorul comunitatii evreiesti de atunci, Aizerman, precizind la un moment dat ca nu detine dovezi concrete ca acolo ar fi ramasite umane. Insa zvonul este ca sub monument sint depozitate opt lazi cu sapun facut din cadavrele evreilor", a afirmat profesorul Eugen Sendrea din cadrul Centrului Judetean de Cultura Bacau.

Monumentul din cimitirul evreiesc ramine un spatiu peste care istoria a pus pecetea tainei. Si nimeni nu are curajul sa faca cercetari pentru a vedea ce este legenda si ce adevar in aceasta poveste.

Scandal antisemit

O publicatie antisemita româna a publicat, ieri, "lista evreilor din viata publica a României", insotita de fotografii si acuze de oportunism, expansionism si sectarism adresate evreilor, transmite AFP. Articolul a stirnit numeroase controverse in rindul celor vizati.

O stea galbena in sase colturi anunta cititorul, in prima pagina a saptaminalului "Atac la persoana", despre aparitia listei de 200 de persoane - jurnalisti, oameni politici, scriitori, artisti si oameni de afaceri - presupuse a avea origine evreiasca. Potrivit saptaminalului citat, evreii "au penetrat toate structurile puterii administrative, culturale si economice ale tarii". Pe lista publicata de saptaminalul citat figureaza, printre altii, ministrul Apararii, Victor Babiuc, cel de Externe, Adrian Severin, si cel al Reformei, Ulm Spineanu, presedintele Senatului, Petre Roman, si consilierul prezidential Zoe Petre.

"Nu am luat in considerare numai linia materna pentru elaborarea acestei liste de evrei si a trebuit sa facem eforturi pentru a afla numele evreilor mai putin cunoscuti publicului", a declarat pentru AFP redactorul-sef al saptaminalului, Mihai Antonescu. Reprezentatul minoritatii evreiesti in parlament, Dorel Dorian, a afirmat ca "a te apara in astfel de cazuri inseamna a face jocul antisemitilor, care doresc sa raspindeasca un climat de frica".

Insarcinatul cu afaceri al Israelului la Bucuresti, David Saranga, a declarat, la rindul sau, ca "autoritatile române ar trebui sa condamne orice atac antisemit, asa cum au facut-o si in trecut". In România nu exista nici o lege a presei care sa permita sanctionarea institutiilor mass-media care dau publicitatii articole obscene, rasiste sau defaimatoare, dar justitia poate sanctiona delictele rasiste prin aplicarea Codului Penal.

Comunitatea evreiasca din România, care numara inainte de al doilea razboi mondial 800.000 de persoane, este compusa in prezent din doar 14.000 de persoane, ca urmare a Holocaustului si a emigrarii masive in Israel. Circa 400.000 de evrei români au fost exterminati in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Evreii, o comunitate pe cale de disparitie

in Vrancea mai traiesc doar 150 de evrei, din care 70 in Focsani. primele informatii despre existenta evreilor in Focsani dateaza din sec. XVII. inaintea celui de-al doilea razboi mondial, numarul lor ajunsese la 4000. putinii evrei care mai traiesc in judetul nostru sint persoane in virsta, iar din lacasurile pe care le-au ridicat inaintasii lor nu a mai ramas decit o singura sinagoga

Popor raspindit in mai multe locuri de pe glob, evreii au cunoscut de-a lungul existentei lor perioade de chin si perioade de inflorire. Uniti in durere si in bucurii, ei au trecut peste vicisitudinile destinului. Din 820.000, citi erau la un moment dat in Romania, au ramas in urma holocaustului 420.000. In perioada comunista au inceput emigrarile clandestine, iar apoi, dupa renasterea statului Israel, cele legale. Cifra evreilor ramasi in tara a scazut la 10.000. In prezent, in Vrancea, traiesc laolalta cu romanii doar 150 de evrei, dintre care 70 in Focsani.

Existenta evreilor in Focsani dateaza din sec.17. In anul 1859, comunitatea evreilor din Focsani numara 1855 de persoane. In decursul anilor, au avut mai multe incercari de a avea scoli proprii. Astfel, in anul 1866 s-a deschis o scoala evreiasca care, din motive religioase, a fost inchisa. In anul 1874, scoala s-a redeschis si a ajuns in anul 1888 la 300 de elevi. Printre eforturile si realizarile lor se numara construirea a doua scoli in anul 1897 si construirea Templului cel Mare, laolalta cu doua temple mai mici si un abator ritual pentru pasari. In anul 1900, cind asupra Romaniei s-a abatut o seceta grea, multi evrei din Focsani au emigrat in Palestina sau America. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, in Focsani erau 8 sinagogi si 8 temple, doua scoli primare, o gradinita de copii, un dispensar. In acea perioada traiau in oras 4000 de evrei. Dupa razboi, numarul lor s-a ridicat la 6000, datorita primirii refugiatilor. Atunci au avut loc mai multe activitati sioniste, activitatile sportive fiind pe placul tinerilor. Majoritatea evreilor din Focsani aveau o situatie economica buna si-si cistigau traiul in cea mai mare parte din comert. Desi existau multi medici, avocati, ingineri, profesori, meseriasi, pravaliile, cafenelele si restaurantele ii faceau populari. Astazi, printre noi au ramas putini evrei, cei mai multi cu virsa inaintata. Din templele si sinagogile ridicate, a mai ramas in Focsani o singura sinagoga. Putini la numar, multi dintre ei batrini sau bolnavi, merg in zilele de sarbatoare aici pentru a se ruga. Multi s-au atasat de zona in care s-au nascut si doresc sa ramina in continuare aici. "M-am nascut in Odobesti si nu mi-am dorit sa parasesc acest loc si nici n-am sa plec. Fiica mea locuieste in Calarasi si ma viziteaza din cind in cind. Desi sint numai cu sotul meu, ii cunosc pe cei in preajma carora traiesc din coplilarie si nu ma simt printre straini, chiar daca ei sint romani. M-am impacat intotdeauna bine cu vecinii mei si-mi petrec anumite momente alaturi de ei. Indragesc atit poporul cit si oamenii linga care am crescut", spune Clara Aron de 73 de ani, din Odobesti.

O comunitate preocupata de tineri

In Sinagoga din Focsani nu a mai fost efectuata de mult timp o nunta, pentru ca majoritatea membrilor comunitatii sint persoane in virsta. Activitatile din oras sint ghidate de presedintele comunitatii, Mircea Rond, neobosit in munca de continuator al traditiilor evreesti. Astfel, deschis la nou, acesta organizeaza intilniri cu cei care doresc sa petreaca timpul impreuna, atit in tara cit si in oras. In clubul infiintat in sinagoga vin atit evrei cit si romani, atit pentru a viziona filme de ultima ora, cit si pentru a juca sah. In zilele cind tinerii din alte locatitati organizeaza o intilnire, impreuna cu cei care doresc, se deplaseaza in acel loc. "Recent, impreuna cu un grup de elevi de la Liceul pedagogic, Liceul Al. I. Cuza, Liceul Unirea, Liceul nr. 4 din Focsani, sub directa indrumare a profesoarei Irina Mikulaz, am fost la Bucuresti si am vizitat Muzeul de Istorie a Holocaustului si Templul Coral. Aici ne-am intilnit cu rabinul Eremfeld, caruia copiii i-au pus intrebari despre traditia evreiasca. Am vizitat «Teatrul Evreesc de Stat», costul biletelor la teatru si muzeu fiind suportate de comunitate. Programul pe care-l am mi-l fac in functie de ceea ce este mai important la un moment dat. Cind exista situatii in care este necesar sa ajut o persoana bolnava, am in vedere ca aceasta sa aiba un medic care sa o consulte, iar daca nu are bani, imbracaminte sau alimente, am grija ca sa nu duca lipsa de nimic. Noi avem grija ca toti membrii comunitatii sa aiba ceea ce este necesar unui trai decent. Cei care ne solicita ajutorul, gasesc sprijin. Activitatea noastra si a mea nu se rezuma la atit. Scoatem un ziar care se numeste SALOM, pe care-l distribuim gratuit membrilor comunitatii. In acest fel ii tinem la curent cu evenimentele de ultima ora care se petrec in Israel si in comunitate pe toti membrii. Din club nu lipsesc cartile, revistele, filmele pline de informatii. Doritorii de muzica pot de asemenea sa gaseasca muzica preferata la club. Pentru tineri am organizat mai multe actiuni in parteneriat cu licee si scoli din oras. In acest mod oferim ziare, reviste, carti sau brosuri pentru informare. Intrecerile sportive sint si ele o parte din actiunile in care sint angrenati cei tineri", ne-a spus Mircea Rond.

Sarbatorile evreilor

Avind modul propriu de a se ruga lui Dumnezeu, evreii se reunesc in Sinagogi a saptea zi din saptamina, simbata, pentru a cinsti sabatul, in amintirea zilei cind au iesit din Egipt si au primit libertatea. Simbata este considerata ziua cind, dupa crearea lumii, Dumnezeu s-a odihnit. De aceea, aceasta zi este pastrata de poporul evreu cu sfintenie pentru odihna si ruga. Sarbatoarea Shabbat-ului incepe din seara zilei de vineri cu imnul mistic Lehha Dodi. Simbata dimineata, momentul esential al ceremoniei il constituie citirea sectiunii shabbatice din Torah. Dupa amiaza, ei asista la o reuniune speciala denumita Omeg Shabbat, insotita de cintari si studiu. Cele mai importante sarbatori, Rosh ha Shana (Anul nou), Yon Kippur (ziua Pocaintei), Succoth (sarbatoarea corturilor), Hanukha (sarbatorea Luminilor), Purim, Pessach (Pastele), Savoth (Cincizecimea sau Rusaliile) sint sarbatori care ii reprezinta.

63 de ani de la Pogromul de la Iasi: "Am vazut cum au fost ucisi mii de oameni"

Dupa zeci de ani de remuscari si tacere, un fost gardian la un lagar de exterminare a evreilor, de loc din Bivolari, s-a destainuit "Ziarului de Iasi". In 1941, Sasa Papan era gardian la infricosatorul lagar de la Limbeni, linga Balti, unde au murit citeva mii de evrei. "Unii romani se comportau ca niste ciini. Nu-i lasau sa manince nici macar sfecla cruda, pe care o mai gaseau in pamint", povesteste el. La Limbeni, in fiecare dimineata zeci de morti erau aruncati in groapa cu var. "Nu stiu daca am pus si eu mina sa fac asta. Nu stiu!", spune plingind batrinul Sasa Papan, la finalul marturisirii sale. Plecat sa faca repede armata la Balti, ca apoi sa se insoare, tinarul de 21 de ani avea sa vada acolo Iadul de pe pamint.





Sasa Papan


Sasa Papan nu stie ce inseamna "pogrom" sau "holocaust". Cind ii spui aceste cuvinte, e ca si cum i-ai vorbi in chinezeste. Stie insa ca, in 1941, au murit mii de evrei. Citeva sute i-a vazut chiar el cum se stingeau. Seara ii lasa zgribulindu-se pe linga focuri, dimineata ii gasea fara suflare. Fostul gardian al lagarului de la Balti le vede si acum chipurile incremenite in pozitii socant de firesti, asa cum ii lasase de cu seara: incercind sa se incalzeasca sau scormonind dupa radacini care sa le potoleasca foamea. Ironia sortii a facut ca razboiul sa-l alunge pe Sasa Papan chiar in mijlocul unei comunitati evreiesti, situata dincoace de Prut, la doar citeva zeci de kilometri de Balti. La Bivolari, judetul Iasi. Unde multi dintre cei care supravietuisera pogromului din iunie 1941 i-au devenit prieteni. L-au invatat sa faca negot, dar l-au si obligat intr-un fel sa nu uite niciodata lagarul de concentrare.

"Oi fi aruncat si eu vreunul in groapa sau nu?"

O intrebare il chinuieste de zeci de ani pe Sasa Papan, acum in virsta de 81 de ani. "Oi fi aruncat si eu vreunul in groapa sau nu?". Vorbind agitat despre anii fierbinti ai razboiului, mos Sasa da impresia ca nu stie nici el daca vrea cu adevarat sa stie raspunsul. Oricum, ce forta avea el pe atunci pentru a se impotrivi ordinelor? Era un simplu flacau ce astepta sa faca armata si apoi sa se insoare. Inainte de asta trebuia sa treaca prin ceea ce se numea pe atunci premilitarie. Astfel, a nimerit ca strajer la Limbeni, linga Balti, un loc cum nu se poate mai prielnic, intrucit familia lui isi avea obirsia acolo si mai pastra o parte din pamint. La inceput nu i s-a parut greu. Trebuia doar sa pazeasca anumite obiective din sat. In '41 insa, acela avea sa fie locul in care Sasa Papan a vazut Iadul.

Iadul de la Balti

Situat la o aruncatura de bat de Balti, Limbeni a fost un loc ideal pentru "amenajarea" unui lagar de concentrare. In plus, nu se stie cum, autoritatile luasera in primire citeva grajduri de pe mosia unui boier. Acestea si mai multe hectare dimprejur au fost apoi ingradite cu sirma ghimpata. 400 de premilitari, dupa cum isi aminteste Sasa Papan, nu aveau alta grija decit sa nu iasa nimeni viu de acolo. Daca cineva ar fi incercat sa fuga, trebuia musai impuscat. Oricum insa, cea mai mare parte tot cu picioarele inainte au iesit de acolo, sustine batrinul. "Faceam de straja cite 24 de ore pe saptamina, iar eu picam de obicei duminica. Erau foarte multi, stateau si inauntru, si afara, unde mai puteau face un foc cu ce gaseau", isi aminteste Sasa Papan. Barbati si femei, batrini si copii. Toti stateau la un loc, adusi ca niste vite de prin tirgurile din jur si chiar din sate, acolo pe unde se mai aciuasera citiva. Saraci si bogati imparteau acum aceeasi soarta amara. Nu se mai gindeau la ce lasasera acasa si nici la ziua de miine. Se gindeau doar cum sa supravietuiasca.

"Curatenia" de dimineata: mortii erau dusi intr-o groapa cu var

In lagarul de linga Balti nu a fost ca la Auschwitz sau Birkenau. A fost un lagar de concentrare in care nici macar nu a fost nevoie de gazare. Erau zile in care mureau cu zecile inghetati de frig sau de foame. "Unii romani se comportau ca niste ciini cu jidanii. Nu-i lasau sa manince nici macar sfecla cruda, pe care o mai gaseau in pamint. O singura data tin minte ca i-am vazut mincind niste muraturi scoase dintr-un beci de pe mosie", relateaza Sasa Papan. Sfirsitul il aducea nu doar frigul si foamea, ci si supararea. Unii mureau, cu alte cuvinte, de inima rea. "Ii lasam seara incalzindu-se in jurul focurilor, stind, asa, ghemuiti. Dimineata, unii nu mai suflau", spune Sasa Papan, vrind parca sa alunge din cap imaginile de groaza. Ii era mila de ei, sustine el, si de aceea astazi nu poate sa-si dea seama daca s-a atins totusi de ei sau nu. Caci primul lucru pe care trebuiau sa-l faca premilitarii dimineata era "curatenia". Adica sa-i ia din lagar pe evreii morti si sa-i duca intr-o padure din apropiere. "Erau zvirliti intr-o borta mare, plina cu var, ca sa arda. Tin minte si acum chipurile fetelor, ca niste icoane de frumoase", descrie Sasa Papan. Miinile batrinului incep sa tremure si indata incep sa-i curga si citeva lacrimi. "Nu stiu daca am pus si eu mina sa fac asta", isi incheie brusc confesiunea Sasa Papan.

A lasat tot si a trecut Prutul

Batrinul nu stie cind s-a inchis lagarul si citi evrei au mai iesit vii de acolo. Cind a terminat premilitaria si se pregatea sa intre in armata, la 21 de ani, a venit razboiul. N-a mai apucat sa lupte, caci tatal sau a fost dus in Siberia. "Sapte ani a fost concentrat in Siberia, pentru ca era chiabur. Avea un restaurant in Balti, in fata cazarmilor, si pamint la Limbenii Vechi. Dupa ce l-au ridicat, impreuna cu familia, am luat o caruta si am trecut Prutul. Tin minte si acum ce ploaie era cind am plecat. Am lasat acasa totul: vaci, boi grasi...", spune cu mihnire Sasa Papan. In perioada evacuarii, tinarul Sasa a ajuns in Banat, insa dupa terminarea razboiului s-a intors in Moldova, sperind ca va reusi sa treaca Prutul si sa se intoarca acasa. N-a putut insa si s-a stabilit la Bivolari.

Acum locuieste intr-o casa evreiasca

Cu aceasta, Dumnezeu i-a facut insa o poanta, la care Sasa Papan nu-i gaseste nici acum sensul. A picat taman in mijlocul unui tirgusor de evrei. Iar dupa razboi, venise vremea lor. Nu mai trebuiau sa se ascunda de nimeni, asa cum o faceau in vremea legionarilor, ba mai mult, unii erau comunisti, membri ai partidului care preluase puterea. "Eu n-am intrat in partid pentru ca n-a fost Maricica, nevasta mea, cu nici un chip de acord. Pe cind era eleva aici, in Bivolari, au imbracat-o o data legionarii in camasa verde. Iar pentru asta, dupa razboi a fost de multe ori cercetata de Securitate", spune Sasa Papan. Tot o ironie a fost si aceea ca o viata intreaga Sasa Papan a locuit intr-o casa evreiasca. A dat pe ea un covor si cinci cucosei de aur, tot ce-i mai ramasese din averea de peste Prut. Era un pret mic, insa in anii '50 incepuse exodul evreilor din Romania in Israel, statul care tocmai se infiintase in 1948.

In 1941, la Bivolari erau 900 de evrei

Potrivit recensamintului din 1941, comandat special pentru a determina numarul evreilor, in Bivolari locuiau aproape 900, dintr-un total de 375.000 in intreaga tara. Unii au incercat sa-si piarda urma in Iasi, insa pe 29 iunie 1941 orasul s-a dovedit a fi o capcana mortala. Spre deosebire de cei care au avut inspiratia sa ramina acasa, acestia au murit in mare parte in pogrom. Asa a patit, de exemplu, David Rotenberg, de care oamenii din Bivolari si-au amintit recent, cind fiul sau, Zigu, s-a intors, ca multi altii, sa revada locul unde s-a nascut. Cei care au supravietuit pogromului s-au intors la Bivolari si au continuat o vreme sa faca afaceri. In pofida vicisitudinilor de dupa razboi, oamenii din Bivolari nu duceau lipsa de nimic. Evreii aveau grija ca magazinele lor sa fie pline. Citiva ani a mai functionat si restaurantul lui Herscu, si sifonaria lui Herman, si cojocaria lui Itic, zis "Cojocaru", si vopsitoria lui Strul zis "Boiangiu". Chiar si cinematograful lui Isac Abramovici, pe locul care astazi este inclus in cimitirul evreiesc, intins pe citeva hectare. Evreii din Bivolari se tratau mereu ca niste "domni" si le placea sa-si petreaca timpul liber vazind filme cu Greta Garbo sau Charlie Chaplin. Cind nu, mergeau sa faca plaja pe malul Prutului.

"Valuri de materiale si rulouri de halva mergeau de-a dura pe strada"

Evreii din Bivolari nu s-au amestecat niciodata cu romanii. Zona din centrul localitatii era denumita "tirg" si nici un roman nu si-a gasit loc pe-acolo, nici un roman nu s-a casatorit cu o evreica sau invers. Si poate ca nici nu au vrut. Caci, desi ei erau numiti "tarani", romanii nutreau un oarecare dispret fata de concetatenii lor. Unul care insa doar accidental a avut legatura cu antisemitismul. Astfel, cei care scornisera pentru evrei invective precum "jifca" sau "tirgai" nu credeau neaparat ca evreii sint o rasa inferioara, ci doar nu acceptau faptul ca nu muncesc pamintul si ca evreicele nu sint la fel de gospodine ca femeile lor. "Orice om isi prefera nationalitatea lui, insa erau si evrei cu care te puteai intelege. Oricum, trebuia sa te ai bine cu ei, ca sa mai iei pe imprumut de la ei, ca sa le vinzi cerealele", spune cu diplomatie Dumitru Untu, care sustine ca legionarii n-au omorit evrei. "Doar le devastau magazinele, le aruncau tot afara. Si-acum vad valurile de materiale si rulourile de halva cum mergeau de-a dura pe strada", povesteste Dumitru Untu. Astazi, la 63 de ani de la pogrom, locuitorii din Bivolari isi amintesc ca "erau si evrei buni, ca oamenii", dupa cum spune Silvia Ciobanu, in virsta de 87 de ani. Femeia locuieste si acum intr-o casa evreiasca, vecina cu Sasa Papan, iar pe vremuri cu Herscu. "Ce-a mai plins acesta cind a plecat in Israel... A luat o fata de suflet, de la Mendel, caruia ii murise nevasta si traia cu o romanca. Fata - Rosa o cheama - a venit acum un an sau doi la Bivolari in vizita", spune batrina.

Committee of the Bivolari Immigrants Organisation

Evreii aveau cinematograf in Bivolari, aveau scoala lor, aveau patru sinagogi si, practic, tot ce-si doreau pentru un trai linistit. Casele lor, care in mare majoritate exista si astazi chiar in forma de atunci, erau mari si spatioase. Odata cu monopolurile de stat impuse de comunisti, afacerile lor au inceput sa se duca la vale. "Cu comunistii, negustoria s-a gatit. Si, cind au vazut ca nu mai merge piata, au plecat toti", spune Sasa Papan, care, din fericire, a "mostenit" de la evrei multe afaceri, desi "de stat": a tinut aprozar si pravalie, 21 de ani a avut laptarie, sapte ani mustarie. "Numai ce-i auzeai spunind ca le-a venit pasaportul", isi aminteste si Ion Nica, precizind ca ultimul a plecat Iosif Dascalu, dupa 1960. In Israel, evreii din Bivolari s-au raspindit peste tot, insa niciodata nu au uitat de tirgul de pe malul Prutului. Dovada ca nu a existat an din 1978 incoace sa nu se adune undeva si sa-si povesteasca ce au mai facut. Au infiintat Committee of the Bivolari Immigrants Organisation, care in 1981, la Haifa, a editat si un album, "Oraselul nostru, Bivolari". In ultimii ani vin din ce in ce mai des in Romania si multi au facut cerere sa-si recapete cetatenia. Iar cei care si-au pierdut parintii sau fratii in pogrom spera poate sa afle si pe cei care au facut rau. Din Bivolari - te asigura oricine - nu este nimeni. Doar constiinta simpatizatului Sasa Papan ar putea spune, eventual, altceva.

Azi, 63 de ani de la Pogromul de la Iasi

Astazi se implinesc 63 de ani de la Pogromul de la Iasi. Pe 29 iunie 1941 au fost "burdusite" cu evrei doua trenuri, numite dupa aceea "trenurile mortii", care au plecat din gara in dimineata zilei urmatoare. In primul tren au fost inghesuiti in jur de 2.500 de

evrei, ajungind in Calarasi abia pe 6 iulie, in acest interval sfirsind aproape jumatate dintre ei, asfixiati sau infometati. Din al doilea tren, care a mers doar pina la Podu Iloaiei, dar care a parcurs aceasta distanta in opt ore, au murit - potrivit marturiilor -

aproximativ o mie din cei 2.000 de evrei care au fost imbarcati. Pe teritoriul Moldovei, la crime savirsite in pogrom s-au adaugat cele comise in alte orase mai mici, cum ar fi Dorohoiul, precum si deportarile si atrocitatile comise in Basarabia, Bucovina si

Transnistria, teritorii intrate sub administratie romaneasca dupa campania armatei romane spre Est. In Basarabia, unul dintre locurile in care au sfirsit mii de evrei a fost lagarul de linga Balti, unde a fost strajer Sasa Papan.

Un soldat din Bivolari condamnat pentru crime impotriva evreilor

Centrul "Simon Wiesenthal" din Israel a lansat in luna aprilie la Iasi o campanie de identificare a criminalilor de razboi. Pentru orice informatie care duce la prinderea unuia dintre acestia, centrul ofera 10.000 de dolari. Pina la jumatatea lunii mai, dupa cum a relatat "Ziarul de Iasi", in Israel se primisera zece scrisori si apeluri in acest sens, numele celor ce au oferit informatii Centrului "Wiesenthal", cit si ale celor care au fost denuntati fiind tinute secrete. "Stabilirea responsabilitatilor este un proces delicat. In cazul militarilor, trebuie urmarit indeaproape lantul decizional, pentru a se vedea de la ce nivel au venit ordinele", spune Adrian Cioflanca, cercetator la Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", membru in Comisia Internationala de Studiere a Holocaustului. Asa cum sustine Vasile Hutisoru, un pensionar din Bivolari care de zeci de ani stringe documente pentru o monografie a comunei, un soldat care era granicer in acea zona a fost singurul condamnat pentru crime impotriva evreilor. "A impuscat mai multi evrei care incercau sa treaca Prutul cu o caruta si apoi i-a aruncat in apa", spune Vasile Hutisoru.

La Limbeni au fost inchisi pina la 3.000 de evrei

Lagarul de La Limbeni era unul de tranzit, ca multe altele de pe teritoriul Basarabiei, aici fiind adusi evreii inaintea deportarii in Transnistria. Potrivit documentelor si marturiilor, in lagarele de tranzit din Basarabia au murit in decursul anului 1941 aproximativ 20.000 de evrei. In lagarul de la Limbeni, infiintat oficial in iulie 1941 si desfiintat in septembrie, documentele atesta ca ar fi fost inchisi aici intre 2.500 si 3.000 de evrei. "Marturia lui Sasa Papan e foarte importanta deoarece pina acum istoricii aveau informatii in amanuntime despre conditiile de viata dintr-un singur lagar din Basarabia din judetul Balti, cel de la Rautel. Marturia arata importanta istoriei orale pentru reconstituirea istorica, astfel de marturii completind petele albe din documentele autoritatilor", spune cercetatorul Adrian Cioflanca, membru in Comisia Internationala pentru Studierea Holocaustului in Romania.

Evreii originari din Romania vor sa sprijine politic tara in care s-au nascut

Secretarul de stat in MAE Cristian Diaconescu s-a intilnit cu reprezentanti ai Comunitatii evreilor originari din Romania

Comunitatea evreilor originari din Romania are "puterea si influenta" necesara pentru a ajuta statul roman in toate directiile internationale, a declarat, miercuri, presedintele Uniunii Evreilor Originari din Romania, Zeev Schwartz, la finalul intilnirii avute cu secretarul de stat in MAE Cristian Diaconescu.

Israelul este "un nod de cale ferata", pentru ca, desi este o tara mica, are mare influenta in Statele Unite si in alte tari, a declarat Schwartz. El a amintit ca in prezent traiesc in Israel 500.000 de evrei originari din Romania.

Un prim proiect pe care evreii nascuti in Romania il desfasoara, impreuna cu Ministerul Culturii si Asociatia evreilor din Romania, condusa de Nicolae Cajal, se refera la aducerea in tara (din Israel, Canada, SUA sau Franta) a fiilor si nepotilor celor peste 550.000 de evrei inmormintati in cele 786 de cimitire evreiesti din Romania. Dupa cum a declarat omul de afaceri Zvi Barbiro, o prima vizita de acest gen a avut loc in urma cu patru zile, cind au sosit la Dorohoi si Botosani peste 100 de evrei, care au aprins o luminare la mormintul parintilor sau bunicilor lor.

Presedintele Uniunii Evreilor Originari din Romania a declarat ca este regretabil faptul ca nu exista un rabin sef in Romania, in ultimii sapte ani, pentru ca o astfel de personalitate ar fi importanta nu numai pentru evreii din Romania, ci si pentru poporul roman, prin influenta pe care ar putea sa o aiba in diferite state ale lumii.

Rabinul Comunitatii Evreilor originari din Romania, Zosef Wassermann, a aratat ca nu uita ca s-a nascut si a studiat in Romania, pina la virsta de 15 ani, chiar daca are si amintiri mai putin placute de aici, si spune "peste tot in lume" acest lucru, fiindca este foarte mindru ca s-a nascut in Romania.

Cristian Diaconescu a afirmat ca Asociatia Evreilor originari din Romania este determinata sa sprijine politic Romania, un proiect extrem de important, pentru ca "apropierea sentimentala va avea un rezultat practic, foarte curind". Un moment esential in relatiile bilaterale va fi vizita premierului Adrian Nastase in Israel, a aratat Diaconescu, adaugind ca evreii originari din Romania inteleg foarte bine care este interesul Romaniei in acest moment si in ce masura pot contribui la atingerea anumitor obiective.

Evreii din Romania, pe cale de disparitie

Comunitatea evreilor din nordul tarii, care numara in 1944 aproape 170.000 de persoane, este amenintata, astazi, cu disparitia totala, afirma AFP intr-un reportaj transmis ieri

"La Sighetul Marmatiei, un oras cu 25.000 de locuitori in 1944, eram aproape 15.000 de evrei. Astazi, comunitatea noastra nu depaseste 60 de persoane, majoritatea fiind batrini", declara Anna Frida Fogel, 69 de ani, secretara comunitatii evreiesti din aceasta localitate. Dintre cele 14 sinagogi in activitate inainte de 1944, una singura a supravietuit, inconjurata de edificii impozante din beton construite in timpul regimului comunist, starea cladrii fiind deplorabila. Jumatate dintre sinagogi au fost distruse in 1944 de horthystii ungari, care ocupau din 1940 Transilvania de nord, iar celelalte au cazut victime comunistilor romani, comenteaza AFP. Si cele trei centre de studii talmudice din Sighetul Marmatiei au fost rase de pe fata pamintului. in zonele invecinate, cimitirele evreiesti par abandonate. "Este o adevarata tragedie, in circa 20 de ani comunitatea noastra va disparea cu desavirsire", explica Iulian Sorin, secretarul general al Federatiei comunitatilor evreiesti din Romania. "in nordul Transilvaniei, din cei 151.000 de evrei trimisi in 1944 la Eichmann de soldatii unguri si apoi deportati masiv in lagarul de concentrare de la Auschwitz, doar 1.200 traiesc inca in regiune, 60% dintre ei avind virste de peste 65 de ani", adauga el.

Totusi, toti supravietuitorii afirma in unanimitate ca romanii din Transilvania de nord, spre deosebire de cei din restul tarii, au avut in timpul razboiului un comportament corect fata de evrei. Teresa Racuciu, 78 de ani, evreica deportata la Auschwitz si a carei familie a fost gazata din ordinele celebrului doctor Mengele, isi aminteste: "Jandarmii ungari erai tortionari mai rai decit nazistii, dar romanii, care sufereau si ei in urma ocupatiei ungare, ne-au ajutat adeseori, uneori chiar ascunzindu-ne".

Inainte de razboi, romanii erau cel mai antisemit popor

"Drama este ca tinerii romani de astazi ignora aceasta perioada sumbra a istoriei lor, care le-a fost ascunsa in totalitate", explica Teresa. Astfel, istoricul si filozoful Hannah Arendt afirma, in opera sa "De la Eichman la Ierusalim - raport asupra banalitatii raului", ca Romania era, inainte de al doilea razboi mondial, "tara cea mai antisemita din Europa". Arendt aminteste ca maresalul Antonescu a fost un precursor mai radical decit nazisti in eliminarea mai multor sute de mii de evrei, provocind chiar, in aprilie 1942, proteste vii din partea germanilor, nelinistiti de "barbaria fatisa si lipsa de organizare" a dictatorului roman. Ea subliniaza, de asemenea, ca "afacerile infloritoare legate de autorizatiile de imigrare pentru evrei acordate contra unor sume de bani care implicau functionarii romani la nivel judetean si national" incepusera inca din vremea lui Antonescu, si au continuat "natural" sub regimul comunist. Astfel, dintre cei 15.000 de supravietuitori care s-au intors in Transilvania de Nord in septembrie 1945, peste 10.000 au plecat in Israel, "vinduti" Agentiei Evreiesti de Gheorghiu-Dej si apoi de Ceausescu, explica doamna Fogel.

"Evreii sint gasiti responsabili de criza economica"

In ultimii ani, tentativele revizioniste de reabilitare a lui Antonescu si ridicarea lui la rangul de erou national al reunificarii Romaniei Mari si al luptei anti-comuniste sau discursurile antisemite nu sint niciodata sanctionate. Astfel, presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, publica nepedepsit in ziarele sale Protocolul inteleptilor de la Sion (document fals utilizat de propaganda nazista), prezentind si lista evreilor influenti din tara. Chiar daca Presedintia si Guvernul au o atitudine ireprosabila in aceasta problema, legea asupra rasismului si antisemitismului nu este aplicata in Romania. "Intr-o situatie de criza economica ca cea traita de Romania in prezent, se cauta un vinovat si, ca de obicei, evreii sint gasiti responsabili", declara Iulian Sorin.

"Majoritatea evreilor n-au fost comunisti, majoritatea comunistilor nu au fost evrei"



Afirma sefa comunitatii evreiesti din Vatra Dornei, Melanie Miler. La citeva sute de metri unul de celalalt, se afla Templul evreilor si un restaurant in care este afisat portretul capitanului Garzii de Fier

La Vatra Dornei, pe principalul bulevard al orasului, la distanta de doar citeva sute de metri unul de celalalt, se afla Templul evreilor si un restaurant in care este afisat portretul capitanului Garzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu. Proprietarul restaurantului, Gheorghe Craciunescu, nu face nici un secret din simpatiile sale politice, pe biroul sau vopsit in verde aflindu-se in permanenta "Carticica sefului de cuib" si "Pentru legionari" de Corneliu Zelea Codreanu.

Sefa Comunitatii evreilor din Vatra Dornei, Melanie Miler, raspunde unora dintre cele mai grave si frecvente acuze aduse evreilor. Jidan, jidov, Iuda, ucigas al lui Iisus sunt apelativele cele mai frecvente pentru evrei. De-a lungul istoriei, nici un popor, nici o etnie nu a fost mai prigonita ca acesta si nu a dat mai multe victime. Cum au reusit sa stirneasca atita ura in rindul popoarelor alaturi de care au trait, nici un evreu nu-si poate explica. Ei considera ca nu sunt nici mai buni nici mai rai ca oricare alta natie.

"Evreul este un individ ca oricare altul. Din punct de vedere religios, este orice persoana nascuta din mama evreica sau orice persoana convertita la iudaism. Extinzind, putem spune ca oricine se simte solidar cu soarta noastra poate fi considerat evreu", afirma Melanie Miler, secretarul Comunitatii dornene. Solidaritatea este, insa, pusa la grea incercare deoarece sta in balanta cu acuzatiile de vinzare a lui Iisus, aducerea comunismului, exploatarea altora si lenea, concentrarea finantelor cu scopul de a stapini si conduce lumea.

"Vinzarea lui Iisus si complicitatea la rastignire este cea mai veche acuzatie adusa poporului evreu. Baza o constituie Noul Testament. Pentru evrei, Mesia trebuie sa fie un profet eminent, cu capacitati intelectuale deosebite si total devotat iudaismului, in spiritul si litera lui. Adeptii lui Iisus, care au fost evrei, la fel ca si mama lui, au considerat ca Legea a fost "implinita" si "depasita" prin venirea lui Mesia, suprematia ei fiind inlocuita de suprematia harului. Evreii cred ca atunci cind va veni Mesia el va fi coboritor din casa lui David, va reinstaura monarhia, va recladi Templul, ii va reuni pe toti evreii inapoi in Tara Sfinta si va instaura pacea universala. Dupa crestini, Iisus, desi pe deplin fiul Mariei si urmas al lui David, era si Dumnezeu pe deplin, sarcina lui fiind aceea de a izbavi omenirea de pacatul originar al lui Adam.

Evreii nu au facut niciodata prozelitism si nu au prigonit alte religii ci le-au considerat ca modalitati ale neevreilor de a-l sluji pe Dumnezeu. Mentinerea noastra intr-o conditie de inferioritate avea rolul de a ilustra pedeapsa divina la care am fost supusi pentru ca nu l-am acceptat pe Iisus drept Mesia", explica Melanie Miler.

In privinta responsabilitatii evreilor de aducere a comunismului in Romania, Melanie Miler este categorica. Majoritatea evreilor nu au fost comunisti si majoritatea comunistilor nu au fost evrei. Ea spune ca anul 1945 i-a gasit pe evreii din tara, ca si pe cei din toata Europa de est, trecuti prin deportari, somaj, munca fortata, evacuari, foame si mizerie. Efectele propagandei antisemite din perioada anterioara inca mai avea efect in rindul neevreilor. "Singura tara care garanta deplina egalitate, fara discriminari, in fata legilor a fost Uniunea Sovietica. Foarte multi evrei au petrecut acei ani, inainte de 1945, in exil in URSS. Unii au imbratisat ideologia comunista si au ajuns sa ocupe posturi importante in guvernele postbelice, cum a fost, de exemplu, Ana Pauker. Asa s-a ajuns ca pentru populatia majoritara evreu si comunist sa insemne acelasi lucru, facindu-se abstractie si de faptul ca dupa schimbarea politicii URSS fata de Israel evreii au fost inlaturati din toate posturile de conducere", crede Melanie Miler. Ea mai mentioneaza ca cele mai multe lagare de exterminare au fost eliberate de sovietici asa ca in mod firesc acestia au fost asimilati drept salvatori; evreii au salutat armata care le-a salvat viata.

Seful comunitatii din Vatra Dornei mai spune ca este absurd sa creada cineva ca mare masa a evreilor au fost comunisti deoarece prin traditie acestia imbratiseaza profesii liberale- medicina, avocatura, mica industrie, finantele etc. "Intre 1945 si 1950 s-au nationalizat toate bunurile personale, nu numai ale evreilor. Multi avocati au fost exclusi din barou, doctorilor li s-au inchis cabinetele. Tinerii nostri nu mai erau admisi la facultati, de data aceasta nu din cauza apartenentei etnice ci a celei sociale. Meseriile de care va vorbeam le asigurau si un . In plus, regimul comunist era ateu si a interzis practicarea religiei, or evreii nu l-au negat niciodata pe Dumnezeu. Ei nu puteau aduce un regim care era dusmanul religiei. Ce uita cei care spun ca evreii au adus comunismul in Romania si apoi au emigrat lasindu-i pe romani sa sufere este ca in 1945, desi trecuse printr-un razboi, Romania era un stat de sine statator, cu armata, siguranta si politie. Evrei erau cam 400. 000 intr-un popor de vreo 20 de milioane de neevrei. Daca ar fi fost atit de puternici, nu s-ar mai fi lasat omoriti, inainte de razboi, ca vitele la abator. Si chiar daca am accepta, prin absurd, ca toti cei 1000 de membri, citi avea PCR in august 1944, au fost evrei, pina la 400.000 mai este mult", declara Melanie.

In privinta renasterii miscarii legionare, care readuce in fata opiniei publice acuzele la care Melanie Miler a raspuns, ea spune ca putinii batrini evrei nu reprezinta un pericol pentru nimeni. "Pe cei care fac parte din miscarea din Vatra Dornei ii cunosc de o viata, pe multi dintre ei de cind erau copii. Nu vreau sa cred ca vreunul mi-ar face rau mie sau oricarui alt evreu numai pentru ca apartinem acestei religii. Ceea ce este dureros este ca a fost uitat trecutul si ca nu luam aminte de lectia data de istorie. Holocaustul nu a fost inventat de evrei", a incheiat sefa Comunitatii evreilor din Vatra Dornei

Consideratii finale

Începuta în septembrie 2003, mini-monografia ar reclama, pentru întregire...O ENCICLOPEDIE IUDAICA

Diversitatea evreo-româna nu era - si, în parte, nu este mai "palpabila" altunde decât în Bucuresti: pamânteni si suditi (pâna la mijlocul secolului al XIX-lea) sefarzi si aschenazi, localnici de generatii si recent veniti din toate provinciile tarii - mai ales dupa primul razboi mondial si chiar în timpul razboiului ultim (sau în anii urmatori). Procentul de evrei bucuresteni "get beget" poate fi evaluat la doar 30% la finele secolului al XIX-lea, la circa 40% în România Mare si la peste 50% pentru cei de mai apoi. Astazi în capitala tarii traiesc circa 5.000 de suflete, "omogenizate" oarecum de experientele traite sub cele doua totalitarisme ca si de diminuarea crescânda a unor diferentieri anterioare comunismului, printre care si cele dintre bogati si saraci, dintre oamenii deosebit de întreprizi si altii "dusi de val" (luftmenschen etc.), dintre asimilisti si traditionalisti, dintre intelectuali de stânga si intelectuali de dreapta, sionisti si integrationisti s.a.m.d. Decenii în sir specificitatea fiecarui evreu bucurestean era însa conditionata de puzderia de "roluri sociale" (comunitare, organizationale etc.) si statusuri socio-profesionale - ca si de traseele existentiale strabatute de fiecare. Iata de ce sintagma generalizatoare de "evreu-bucurestean" nu poate si nu trebuie sa estompeze o atare diversitate de situatii concrete, reductibile doar la tipologii literare si aproape de fel la... caracterologii dogmatice.

Si, totusi: în acest final de serial al micromonografiei obstii bucurestene nu putem "trage linie" (pentru însumare) decât tot printr-o generalizare operata asupra unor "parametri" cu actiune de coagulare inter-individuala, de grupare si polarizare a puzderiei de manifestari singulare centrifugale. Am în vedere: a) actiunea cultual-comunitara; b) actiunea altor "trend"-uri de conjugare a expectatiilor si eforturilor unor grupuri semnificative ale populatiei evreiesti din Capitala (ca si din tara de altfel); c) impactul personali-tatilor semnificative - în primul rând cele comunitare - aflate în fruntea acestor "trend"-uri.

Întrucât detalierea (si exemplificarea) celor de mai sus ar necesita întregi volume ma voi referi - în acest ultim articol al "serialului" început în septembrie trecut - la câteva aspecte "punctuale" privind subiectele enuntate.

Cult si cultura

O istorie cultual-comunitara a evreimii bucurestene, începuta fie si numai din a doua jumatate a secolului al XIX-lea graviteaza inexorabil în jurul institutiilor si personalitatilor religioase pe de o parte si comunitare, pe de alta. Istoria mozaismului local poate coborî cu multe secole în urma, dar de interes actual sunt evenimente mai recente - începând cu "cazul Malbim" si "triumful modernistilor" în frunte cu Iuliu Barasch, A. Felz, I.L. Weinberg, I. Löbel - fondatori ai "Societatii de Cultura Israelita". La initiativa acesteia, a luat nastere - dupa desfiintarea "Obstii Evreilor Lehi" (prin hotarârea Guvernului din 3 iunie 1862) - Comunitatea Templului Coral, intrata din 1874 (o data cu totala dezorganizare a "obstii" prin demisia ultimului ei presedinte, Filip A. Focsaneanu) în exercitiul unei autentice congregatiuni (Congregatiunea Templului Coral, rit occidental) cu prerogative în reconstructia culturala (scoli israelite, asezaminte) ca si în subventionarea junimii studioase (Societatea Iacob Löbel) si încurajarea educatiei muzicale si sportive, a lecturii publice (Biblioteca "Saniel Marcus") s.a. O întinsa opera de asistenta publica, vaduvita de personalitate juridica, dupa desfiintarea "Obstii", trece sub patrimoniul si obladuirea Templului Coral.

Modernistii bucuresteni realizau astfel performanta de a conferi principalei institutii religioase a tarii, Templul Coral, si deschideri culturale care sa complineasca fericit traditia culturala. Si au izbutit! Continuatori ai lui Barasch, personalitate profund atasata traditiei - ei nu doreau decât sa racordeze ortodoxia mozaica la cerintele culturii si civilizatiei. În acest sens va actiona de altfel si rabinatul modern din Bucuresti (de la Beck pâna la Halevy) si în primul rând cei trei sefi rabini care au pastorit în Capitala succesiv, pe parcursul aproape întregului secol XX. Dr. I. Niemirower, care într-o lucrare intitulata Contributiuni la istoria filosofiei evreiesti, analizând sensurile plurale ale iudaismului modern va disocia actiunea divergenta, vizibila uneori în Occident între conservatori si progresisti, între curentul "nationalilor" si integrationisti s.a.m.d. - fiecare cu paleta sa larga de optiuni - va concluziona asupra necesitatii solutionarii neantagonice a relatiei cult-cultura. Iacob Niemirower, ca si de altfel mai apoi Alexandru Safran si Moses Rosen, vor dovedi ca au tras învatamintele salutare din confruntarile locale si europene dintre conservatorism si reformism.*

[*Se stie, astfel, ca în a doua parte a secolului al XIX-lea confruntarea locala care s-ar fi putut dovedi pagubitoare daca la dârzenia conservatoare a Rabinului Malbim reactia "progresistilor" ar fi fost alta decât cea amintita mai sus - a fost surmontata în termenii aratati. Pe de o parte, preluarea de catre congregatia Templului Coral a numeroase atributiuni comunitare iar pe de alta parte efortul notabilitatilor "progresiste" pentru restabilirea Comunitatii generale a evreilor din Bucuresti. Membrii lojilor Înfratirea Zion (prin "scoala" Fraternitatea) s-au aflat în fruntea demersurilor. Se instituie un "Comitet pentru interesele generale ale Comunitatii Israelite" (1887) iar la 1899 un "Comitet de centralizare", sub egida Templului Coral. În 1901, porneste o noua initiativa de reînfiintare a "Comunitatii Generale" si are loc chiar un "Congres general pe tara al comunitatilor". Dar ceasul restabilirii comunitatii bucurestene înca nu sunase. A luat fiinta doar un firav "Comitet Central al Scoalelor" pentru coordonarea unui numar de circa 15 scoli, ca si a unui "Comitet Central pentru fabricare de matot". Tentativele din 1908 de a repune pe picioare un "Comitet de initiativa" sub presedintia veteranului Filip A. Focsaneanu ca si sfortarile reînnoite ale Lojii Noua Fraternitate, din 1916, nu au avut nici ele consecinte practice desi au creat un anumit climat de constientizare a necesitatii imperioase a unui organism comunitar cuprinzator.]

Evrei, membri ai Academiei Române

Nu va putea lipsi din prezentarea trecutului culturii evreo-române un lexicon cuprinzator al personalitatilor. Initial, micro-monografia de fata a fost chiar conceputa ca o suita de medalioane de personalitati emblematice atât pentru principalele curente de idei si actiuni majore în planul etniei cât si pentru contributiile aduse în planul civilizatiei si culturii locale si generale. Un index special de atari personalitati evreiesti, originare sau rezidente în Bucuresti, indica peste 1.000 de nume: de la rabini si deserventi de cult pâna la oameni de stiinta, artisti si literati. Un lexicon, în pregatire la C.S.I.E.R., le mentioneaza. Aici si acum, în încheierea "serialului", ne îngaduim sa reproducem doar lista evreilor deveniti membri titulari, corespondenti si de onoare ai Academiei Române, originari sau nu din Capitala tarii. Ei au devenit cu totii "bucuresteni" prin înaltul titlu academic oferit de principala institutie stiintifica a României cu sediul la Bucuresti.

Membri de onoare: bancherul JAQUES M. ELIAS (1844-1923), matematicianul DAVID EMMANUEL (1854-1941), filologul, istoricul literar, folcloristul rabin dr. MOSES GASTER (1856-1939), matematicianul SIMION SANIELEVICI (1870-1963), lingvistul si folcloristul LAZAR SAINEANU (1859-1934), lingvistul HEIMANN HARITON TIKTIN (1850-1936), Rabinul dr. MOSES ROSEN (1912-1994), Rabinul si filosoful dr. ALEXANDRU SAFRAN (n. 1910), sculptorul IDEL IANCHELEVICI (1909-1944), criticul literar si teoreticianul CONSTANTIN DOBROGEANU-GHEREA (1855-1920), esteticianul ION IANOSI (n. 1928).

Membri titulari: electroenergeticianul MARTIN BERCOVICI (1902-1971), inframicrobiologul NICOLAE CAJAL (n. 1919), compozitorul PAUL CONSTANTINESCU (1909-1963), igienistul dr. IACOB FELIX, "întemeietorul igienei stiintifice în România" (1832-1905), lingvistul ALEXANDRU GRAUR (1900-1988), filosoful CONSTANTIN HENRI IONESCU-GULIAN (n. 1914), matematicianul MENDEL H. HAIMOVICI (1906-1973), pictorul si graficianul IOSIF ISER (1881-1958), neurologul ARTHUR KREINDLER (1900-1988), istoricul literar si scriitorul BARBU LAZAREANU (1881-1957), istoricul MIHAIL ROLLER (1908-1958), medicul OSCAR SAGER (1894-1981), fizicianul A. SANIELEVICI (1899-1969) botanistul si fitopatologul ALICE SAVULESCU (1905-1970), dr. STEFAN STÂNCA ("primul medic român si unul dintre primii din lume care a relevat importanta conditiilor de trai si de munca în aparitia si dezvoltarea bolilor") (1865-1897), poetul ALEXANDRU TOMA (1875-1954), scriitorul, esteticianul, istoricul literar si filosof al culturii TUDOR VIANU (1897-1964).

Membri corespondenti: juristul EUGEN A. BARASCH (1906-1987), inginerul constructor AUREL BELES (n. 1891), inginerul, chimistul si scriitorul MIHAI FLORESCU (n. 1912), fizicianul ERWIN M. FRIEDLANDER (n. 1925), fizicianul RADU G. GRIGOROVICI (n. 1911), medicul patolog SIMION IAGNOV (1892-1957), matematicianul SOLOMON MARCUS (n. 1925), biochimistul SIMION OERIU (1902-1982), biologul, embriologul BENEDICT MENKES (n. 1904), economistul ION (Israel) RACHMUTH (1911-1990), chimistul EUGEN SEGAL (n. 1933), matematicianul IVAN SINGER (n. 1929), biochimistul EUGENIA D. SORU (1901-1988), compozitorul si dirijorul MATEI E. SOCOR, (n. 1906), economistul BARBU ZAHARESCU - BERCU ZUCKERMAN (n. 1929), sociologul si eseistul ERNEST GALL (1917-2000), filosoful ION BANU (1913-1993).

Palierul institutiilor

Bucurestii adapostesc, asadar, înca din vremea României Mici, dar mai ales dupa Razboiul de Reîntregire, o sumedenie de institutii evreiesti proprii: scoli, asezaminte, organizatii s.a.m.d. Aici s-au aflat, dupa 1918, sediile celei mai mari Comunitati din tara (aschenaze si sefarde), ale Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Vechiul Regat (U.C.E.) si din 1937 a F.U.C.E., ale unor organisme politice ca U.E.R., Partidul Evreiesc (creat în 1930), ale organizatiilor si partidelor sioniste - deosebit de numeroase, ale reprezentantelor unor organisme evreiesti internationale (Congresul Mondial Evreiesc, Executiva Sionista, Joint si multe altele). În anii de prigoana, în Bucuresti se aflau principalele institutii evreiesti scolare, de asistenta, cultuale, culturale s.a.m.d. chiar daca se aflau sub supravegherea Centralei Evreilor din România, organism cu subordonare fata de guvernul antonescian. Între anii 1945-1949, îsi continua ori îsi reiau activitatea în Capitala o seama de asezaminte si institutii centrale ale evreilor din tara: U.C.E. si F.U.C.E., desfiintate în anii razboiului, ca si U.E.R., P.E.R., O.S. C.M.E. - sectia România, "Joint", O.R.T., O.T.E., O.D.E. s.a. Îsi reiau activitatea, în plan cultural-iudaic, o seama de societati si asociatii, ca si Institutul de Cultura al Templului Coral de care m-am ocupat într-un articol special în acest serial. O organizatie evreiasca neointegrationista - Comitetul Democrat Evreiesc (C.D.E., 1945-1953) - joaca un rol crescând în dirijarea vietii comunitare evreiesti preluând chiar, dupa 1948, conducerea acesteia si contribuind la desfiintarea de catre statul "democrat-popular" a mai tuturor organizatiilor, asezamintelor si institutiilor comunitare. Cu exceptia organismelor de cult si a comunitatilor, inclusiv a forului lor tutelar, F.C.E.R. Istoria F.C.E.R. si C.E.B., în anii totalitarismului dejist si ceausist, îsi asteapta înca cercetatorii. Cert este ca viata comunitar-evreiasca, desi drastic diminuata, a supravietuit în aceasta lunga perioada în care a avut loc totusi o Alia covârsitoare, semn al unui reviriment national, ca si o ampla intelectualizare a masei evreiesti, trecuta prin scoli si înalte specializari. Dupa 1989, obstea evreilor bucuresteni - cuprinzând aproape jumatate din întreaga populatie evreiasca a tarii - cunoaste un trend ascendent sub toate privintele vietii ei comunitare: religioase, culturale, tineret, Talmud-Tora, generatia de mijloc s.a. În plan cultural, revista "Realitatea Evreiasca", Editura "Hasefer" si C.S.I.E.R. antreneaza forte active ale intelighentiei evreiesti pentru a continua si valorifica mostenirea culturala evreo-româna. O viitoare monografie a obstii evreilor bucuresteni, ca si o istorie a evreilor din România - în care capitala tarii sa detina locul meritat -, se înscriu ca demersuri sine qua non în acest sens


http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html