IN ROMANIA[1]

Rezumarea primului mesaj :

IDEI CARE UCID

La iniţiativa preşedintelui României, în octombrie 2003 s-a instituit o prestigioasă comisie internaţională pentru a studia problemele legate de Holocaustul din România. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia onorifică a lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Cercetările au fost definitivate, concluziile au fost stabilite, eforturile depuse au fost subliniate cu recunoştinţă în alocuţiunile rostite de doi preşedinţi succesivi (Ion Iliescu şi Traian Băsescu). Statul român a comandat Editurii Polirom publicarea impresionantei lucrări. De aici încolo însă, un văl gros de tăcere se aşterne în presă peste această carte incendiară, încît nu mai ştii ce să crezi: lumea n-a citit-o, sau optează doar pentru aşteptarea prudentă?

Pe undeva, liniştea generalizată de azi – întreruptă ici şi colo de invectivele antisemiţilor – e justificată. Căci Raportul final al Comisiei Wiesel ne propune o abordare extrem de complexă, pe linia studierii mentalităţilor, a biografiei intelectualităţii române reprezentative, a istoriei evenimenţiale, cu numeroasele sale detalii tragice, a consemnării unor mărturii directe, de la “firul ierbii”, a unor acute dezbateri morale şi existenţiale asupra trecutului şi prezentului nostru, din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Numeroasele ipoteze lansate de unii studioşi pe cont propriu în ultimii zeci de ani şi combătute de alţi cercetători, legate de implicarea României în masacrul extins asupra evreilor, sînt astăzi pentru prima dată însumate şi asumate oficial, într-un document cu pondere istorică, politică, diplomatică şi (poate) economică.

Absolut impresionantă e mai ales organizarea logică, minuţioasă, temeinică, a materialului prezentat. Faptele sînt urmărite nu doar în momentul istoric al tragicei lor desfăşurări, ci luîndu-se în considerare întregul proces al cauzalităţii, de-a lungul deceniilor. Cum se poate ca oameni paşnici, blînzi şi inofensivi să se năpustească într-o bună zi asupra vecinilor sau concetăţenilor, să-i lovească, să-i jefuiască şi să-i ucidă? Răspunsul la o asemenea întrebare elementară ar trebui să conţină mai multe trepte de explicitare. Una din ele aşază la temelii complicitatea intelectualităţii reprezentative. Nume de frunte ale intelighenţiei româneşti, directori de conştiinţă ai poporului dezorientat şi-au pus în repetate rînduri puterea influenţei în slujba urii. Atunci cînd un om fascinant, inteligent, prestigios sau carismatic îţi repetă insistent că evreul de lîngă tine aparţine unei subcategorii umane care nu merită respect, riscul de a se face crezut e foarte mare. În loc să ne tot întrebăm “cum a fost cu putinţă?”, ar trebui să recitim intervenţiile publice ale numeroşilor intelectuali ai vremii. De la ideile care ucid şi pînă la crima efectivă era doar un singur pas – care a fost făcut cu frenezie.

- Ion Brătianu, om politic de frunte, refuză în 1866 acordarea de drepturi cetăţeneşti pentru evrei, în conformitate cu tratatele internaţionale, şi îi cataloghează ca fiind plaga socială a României: “Numai măsuri administrative puternice ne pot scăpa de această pacoste şi îi pot împiedica pe proletarii străini să ne invadeze ţara”.

- Cezar Bolliac, revoluţionar de la 1848, se plînge de parazitismul evreilor: “Este înspăimîntător, domnilor, să vezi extinderea de zi cu zi a acestei congregaţii funeste, dar mai înspăimîntător este că gîndeşti că nicăieri ea n-a prins rădăcini atît de adînci ca la noi”.

- Mihail Kogălniceanu, om de stat prestigios, intensifică în 1869 procesul de eliminare a evreilor din satele româneşti, lipsindu-i de mijloacele de existenţă: “Veţi vedea că Moldova e secată, suptă de cîrciumarii şi accizarii evrei; veţi vedea cum în Moldova un evreu intră în sat sărac lipit şi peste 2-3 ani iese cu capital mare, veţi vedea lipitorile satelor din Moldova”. Interpelat de guvernele democratice occidentale, politicianul român se prevalează orgolios de dreptul neamestecului în treburile interne: “Iată limbagiul ce l-am ţinut străinilor, am zis că noi nu recunoaştem puterilor străine dreptul să se amestece în afacerile noastre administrative din întru [din interior]".

- Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate de talie enciclopedică, justifică în 1866 ura pe care evreii ar atrage-o asupra lor prin trei elemente: “tendinţa de a cîştiga fără muncă, lipsa simţului demnităţii şi ura contra tuturor popoarelor”.

- Vasile Conta, filosof recunoscut, afirmă în 1879 că intenţia evreilor este de a-i alunga pe români din România pentru a-şi stabili un stat pur evreiesc şi declară în Parlament: “Dacă nu luptăm contra elementului evreiesc, murim ca naţiune”.

- Vasile Alecsandri, poet român de frunte, atrage atenţia în 1879 asupra fanatismului religios al evreilor şi asupra caracterului ocult al acţiunii lor: “Patria lor este Talmudul! Puterea lor este fără de măsură, căci alte două puteri constituie temelia şi sprijinul său: francmasoneria religioasă şi aurul”.

- Ioan Slavici, prozator clasic ardelean, în lucrarea sa Chestiunea ovreilor din România (1878), îi caracterizează pe aceştia ca fiind o “boală” şi propune soluţia radicală, prefigurînd în mod surprinzător Holocaustul: “Ne rămîne doar ca, la un semn, să închidem graniţele, să-i sugrumăm, să-i aruncăm în Dunăre pînă la cel din urmă ca să nu mai rămînă nici sămînţă din ei”.

- A.D. Xenopol, istoric reputat, declară în 1902 că numai evreii botezaţi ar trebui să primească cetăţenia română, iar cei care nu s-au convertit încă ar trebui alungaţi din ţară.

- Nicolae Iorga, strălucită personalitate a istoriografiei româneşti, intelectual enciclopedic şi figură emblematică a politicii naţionale, îndeamnă în 1937 la izolarea evreilor în societate şi la mobilizarea generală împotriva elementului alogen: evreii “lucrează ca să aibă pentru ei, ca naţie năvălitoare, cît mai mult. Pînă şi în profesiunile libere, pînă şi în învăţămînt, în ştiinţă, în literatură, ca avocaţi, ca medici, ca arhitecţi, ca profesori, tot mai mulţi, cu filologii, cu ziariştii, cu poeţii, cu criticile lor, ei ne dau pur şi simplu afară din ţara noastră… Ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu care ne incită. (…) Noi să ne organizăm pentru războiul conştiinţei şi al muncii. Să ne strîngem împreună unde mai sîntem. Şi să pornim la recîştigarea prin truda de fiecare zi şi prin perfecta bună înţelegere, prin ruperea de raporturi cu aceia care vreau să ne înlocuiască, şi să ne recucerim cele ce le-am pierdut. / Ei între ei, pentru ei, cum au vrut. Noi între noi, aşa să vrem!”.

- Octavian Goga, poet al unităţii naţionale (dar şi politician veros), înainte de a promova legile antisemite ce confiscau cetăţenia română şi drepturile civile cîtorva zeci de mii de evrei, se răfuia în 1935 cu mentalitatea şi moralitatea etniei minoritare: “Oameni care n-au loturi în cimitirele româneşti cred că pot să îndrume sufletul, impulsul material al gîndirii noastre, îşi închipuie că orice manifestare morală a noastră e patrimoniul lor, se ating de aceasta cu mîinile lor murdare, fac din rotativele lor pur şi simplu un mijloc de dărăpănare morală a societăţii româneşti”.

Iar apoi, cînd cuvintele şi-au atins ţinta, au venit faptele: Holocaustul din România. Au pierit de moarte violentă între 280.000 şi 380.000 de fiinţe umane.

http://193.226.7.140/~leonardo/n09/Laszlo1.htm

Evrei in Academia Romana

În 1999, aparea o editie importanta a Dictionarului membrilor Academiei Române sub semnatura Dorinei N. Rusu, istoric cunoscut. Ghidându-ne dupa aceasta voluminoasa lucrare, am publicat si noi (vezi nr. 200/201) o prima lista, incompleta si chiar cu unele erori privind numele evreilor din Academia Româna, cu titlurile mentionate în respectivul instrument de referinta. La finele lui 2003, a aparut o noua editie a Dictionarului sub aceeasi semnatura. El cuprinde medalioanele a 1.547 de membri alesi în Academia Româna, între 1866 si 2003 (dintre care si 41 alesi post-mortem), si 529 din strainatate (419 de onoare, 109 corespondenti si unul ales post-mortem). În acest numar se cuprind si toti cei alesi dupa 1999 sau trecuti de la un titlu la altul. Pornind de la acest exceptional instrument bibliografic de peste 1.100 de pagini, oferim în cele de fata o noua lista, completata si revizuita, a personalitatilor evreiesti, din tara – dar si din strainatate – care ne onoreaza prin prezenta lor ca membri alesi în Academia Româna. Deoarece Dictionarul nu mentioneaza originea sau apartenenta etnica a celor inclusi nu este exclus ca din lista noastra sa fi omis unele personalitati, mai cu seama din strainatate sau mai putin cunoscute ca evrei. (H.K.)

Lista: Banu, Ion (1913-1993), filosof, m.c.; Barasch, Eugen A. (1905-1986), jurist, m.t.; Bercovici, Martin (1902-1971), inginer, m.t.; Brezis, Haim (1944), matematician (Franta), m.o.; Cajal, Nicolae (1919), medicina, m.t.; Cernea, Mihail (1931), sociolog (S.U.A.), m.c.; Dobrogeanu-Gherea, C. (1855-1920), critic si teoretician literar, ales p.m.; Ehrlich, Paul (1854-1915), fizician, Germania, m.o.; Elias, Jacques H. (1844-1923), filantrop, ales p.m.; Emmanuel, David (1854-1941), matematician, m.o.; Felix, Jacob (1832-1905), medicina, m.t.; Florescu, Mihai (1912-2000), inginer chimist, m.c.; Friedländer, Erwin M. (1925), fizician, m.c.; Gall, Ernö (1917-2000), filosof, m.t.; Gaster, Moses (1856-1939), filolog, folclorist, m.o.; Graur, Alexandru (1900-1988), lingvist, m.t.; Haimovici, Mendel (1906-1973), matematician, m.t.; Iagnov, Simion (1892-1958), medicina, m.c.; Ianchelevici, Idel (1909-1994), sculptor, m.o.; Ianosi, Ion (1928), estetician, eseist, m.o.; Ionescu-Gulian, Constantin (1914), filosof, m.t.; Iser, Iosif (1881-1958), pictor, grafician, m.t.; Kanitz, August (1843-1896), botanist, m.c.; Katzir-Katchalski, Ephraim (1916), chimist (Israel), m.o.; Kreindler, Arthur (1900-1988), medicina, m.t.; Lazareanu, Barbu (1881-1957), istoric literar, publicist, m.t.; Ligeti, György Sándor (1923), compozitor, m.o.; Marcus, Solomon (1925), matematician, m.t.; Menkes, Benedict M. (1904-1987), medicina, biologie, m.c.; Menuhin, Yehudi Sir (1916-1999), violonist, compozitor, dirijor, m.o.; Rachmuth, Ion (1911-1990), economist, m.c.; Roller, Mihail (1908-1958), om politic, istoric, m.t.; Rosen, Mose, David (Moses Rosen) (1912-1994), seful Cultului Mozaic, m.o.; Sager, Oscar (1894-1981), medicina, m.t.; Sanielevici, Alexandru S. (1899-1969), fizician, m.c.; Sanielevici, Simion (1870-1963), matematician, m.o.; Savulescu, Alice (1905-1970), botanist, m.t.; Segal, Eugen (1933), chimist, m.c.; Sela, Michael (1924), imunolog, Israel, m.o.; Simionescu, Maya (1937), biolog, m.t.; Singer, Ivan (1929), matematician, m.c.; Socor, Matei (1908-1980), compozitor, m.c.; Stânca, Stefan (1865-1896), medicina, ales p.m.; Safran, Alexandru (1910), Mare Rabin (Elvetia), Sef Rabin, România, m.o.; Vianu, Tudor (1897-1964), estetician, m.t.; Wiesel, Ellie (1928), scriitor (S.U.A.), laureat al Premiului Nobel pentru Pace, m.o.; Zaharescu, Barbu (1906-2000), economist, m.c. Prescurtarile din lista de mai sus vor fi citite: m.c. = membru corespondent; m.t. = membru titular; m.o. = membru de onoare; ales p.m. = ales post mortem. În legatura cu data alegerii unor evrei în Academia Româna facem mentiunea ca, înainte de 1948, au fost primiti: Ehrlich, Paul (1911); Emmanuel, David (1936); Felix, Iacob (1879); Gaster, Moses (1929); Kanitz, August (1882).


http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html

Evrei care au fost - recviem perpetuu Au pastorit în aceasta perioada un numar de rabini, gaoni, dintre care amintim: · Meir Leibus Malbim (1809 ­1879) - Rabin al Comunitatii din Bucuresti între 1858-1863. Erudit, exeget al unor texte religioase, eminent comentator al Bibliei.
"Nimeni pâna la Malbim ­ amintea regretatul Rabin Moses Rosen ­ n­a încercat o analiza paralela a Bibliei si a traditiei orale, nimeni pâna la el n­a supus legaturile Torei cu halaha, unei cercetari cu adevarat stiintifice". Din 1858, a pastorit obstea evreiasca din Bucuresti. A semnat actul de fundatie a Sinagogii "Malbim", a carei piatra fundamentala a fost pusa în 1904.


Ithac Aizic Taubes (1837­1920). A fost o perioada rabin al Bârladului, iar în 1894, Rabin al evreilor din Bucuresti.

Meir (Moritz) Beck (1845­1923) - erudit orientalist, publicist, a fost, timp de jumatate de veac, rabin si predicator al Templului Coral, a oficiat si la Templul "Fraterna". A condus prima Scoala primara evreiasca "Iacob si Carolina Löbel" si a contribuit la înfiintarea Scolii de meserii "Ciocanul" (Bucuresti). A fost redactor al periodicului "Revista Israelita". S­a opus mentinerii Juramântului "More judaico". A publicat primul "Manual de religie mozaica". În 1905, a fost distins cu "Coroana României" · Abraham Leib Rosen ­ rabin la Bucuresti (1903­1951)

Rabin Iacob Niemirower (1872­1939) - istoric, conferentiar, animator cultural. Din 1921, a fost numit Sef Rabin. În perioada interbelica, s­a îngrijit de organizarea Cultului Mozaic din Bucuresti. A fost conducator "B'nai B'rith", având "misiunea de a reuni pe israeliti". A pastorit, timp de zece ani, din 1912, Comunitatea de rit sefard din Bucuresti, devenind "pivotul întregii vieti religioase evreiesti din Bucuresti" (Moses Rosen). A fost primul senator de drept evreu din Parlament

Eliezer Itzhak Pappo (1770­1828), stabilit la Bucuresti, în 1811, erudit, autorul unor lucrari mult apreciate în timp: "Pele Ioetz" (carte de învataturi traditionale), "Damesek Eliezer" s.a. A pastorit Comunitatea Sefarda din Bucuresti (1819­1828)

Heinrich Alperin (1877­1958) - a fost Prim Rabin al Sinagogii Mari din Bucuresti, membru în Sfatul Rabinic

Efraim Landau (1880­1950) - a pastorit, timp de 25 de ani, în Bucuresti

Ithak Meer Margulius - Prim Rabin al Comunitatii Evreilor din Bucuresti

Rabin Haim Schor - Prim Rabin al Capitalei. Este distins cu ordinul "Coroana României"

Abraham Ventura - a pastorit Comunitatea Sefarda din Bucuresti, între 1828-1837


http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html

Sinagogi - cronica peste timp

Amintim doar câteva momente privind ridicarea unor monumente de cult în Bucuresti - si asta pâna la primul razboi mondial -, câteva figuri de hazanimi si rabini care au slujit, urmând ca, într-o alta sectiune a mini-monografiei privind dezvoltarea comunitatii evreiesti bucurestene, sa revenim.

Pâna în 1715, s-au construit mici sinagogi în case de locuit sau sinagogi din lemn, care, însa, au fost, în parte, darâmate sau distruse în incendii.

1798. O sinagoga din lemn ridicata în Bucuresti; a fost mistuita într-un incendiu, în 1813. De altfel, o mare parte dintre sinagogile existente, pâna în 1847, în case particu-lare (circa 10, în majoritate spaniole), au avut acelasi destin.

1818. În acest an, se înscrie existenta unei sinagogi, a evreilor sefarzi, în Mahalaua Popescului.

1819. Pe temeiul unui hrisov domnesc, din 1818, al lui Voda Caragea, începe cladirea lacasului de rugaciune care va fi "Templul Mare Spaniol" ­ Cahal Cados Gadol sau Cahal Grande ­ monument de arta sefarda. I s­a înmânat lui Gabriel Cohen, seful Comunitatii sefarde, autorizatie pentru aceasta construire si a micii sinagogi Cahal Ciuco. Rabin atunci a fost Eliezer Pappo (Raul Siniol, "Cahal Grande"). O descriere a începutului acestui Templu, din Mahalaua Popescului, se datoreaza, în parte, lui Iuliu Barasch (Itzhak Korn). În 1835, cladirea este refacuta, rabin atunci al Comunitatii sefarde era Mose Itzhac Almuly. În 1890, s­a încheiat constructia Marelui Templu si, în preziua sarbatorii de Ros Hasana, s­a facut inaugurarea. Aici avea sa existe un cor (si orga), din 1901, sub conducerea lui A.L. Ivela (1878­1927). Printre importantii presedinti ai comunitatii amintim pe Salomon Halfon, decedat în 1913. În 1941, bandele fasciste ale Garzii de Fier au dat foc Sinagogii Mari: "Cahal Grande fu o gramada de ziduri fumegânde..." (Raul Siniol).

1846­1847. Sunt anii în care se înscrie începutul ridicarii Sinagogii Mari din Sf. Vineri, apartinând obstii evreilor lehi. Israel Hers (Baratz) - unul dintre întemeietori.

1852. Are loc inaugurarea Sinagogii Mari a Croitorilor, în timpul domnitorului Stirbei Voda, care a premers ridicarii Templului Coral. În 1857, se întemeiaza "Comunitatea Cultului Israelit Modern", în fruntea careia a fost Isac Leib Weinberg ­, considerat parintele Templului Coral din Bucuresti, "reformator religios moderat"­, care a avut drept scop fondarea Templului, ca "un început al modernizarii religioase evreiesti" (A. Stern). În 1866, se fac pregatiri pentru inaugurarea acestei sinagogi de frunte din Bucuresti (prim cantor - Gherson Weiss). Se aminteste ca printre donatori s­a aflat si marele om de stat Mihail Kogalniceanu (Moses Gaster, "Memorii. Corespondenta" - nota). A fost si sediul unor societati si scoli, loc de întruniri si manifestari culturale. În apropierea sa avea sa se înalte "Unirea Sfânta" ("Achdut Kodes") si Muzeul Templului. Cladirea, însa, a fost devastata: "Vederea era înspaimântatoare. Falnica fatada însângerata... înauntru totul era sfarâmat..." (Adolf Stern). A început reconstruirea - în 1867 - si inaugurarea Templului Coral. "Casa Regala sprijina materialmente refacerea Templului" (Hary Kuller). Discursul de inaugurare a fost tinut de Lévy Antoine. Templul Coral a devenit si un focar de cultura, sanctuarul principal al credinciosilor, "for reprezentativ al iudaismului". În 1908, avea sa se anunte si înfiintarea aici a unei biblioteci. O monografie istorica a Templului Coral din Bucuresti apare în 1935 si se datoreaza istoricului M.A. Halevy; iar Marius Mircu semneaza un amplu studiu: "O revolutie a evreilor din Bucuresti. Templul Coral". ("Jaloane pentru o viitoare istorie", 1999).

1864. Sinagoga "Rabin Meyer Leib Malbim" - un "adevarat centru spiritual al evreilor din România" - a fost renovata în 1904 si în 1928. Trebuie sa amintim ca, în 1865, s­a inaugurat Cimitirul "Filantropia", sursa de date pentru stabilirea unor momente privind asezarea evreilor pe aceste meleaguri (Marius Mircu).

În 1876, se constituie, în jurul Templului Coral, "Congregatia Templului Coral", iar în 1895 "capata titulatura de «Comunitate»".

1886. Se inaugureaza Templul Spaniol, având si un spatiu pentru biblioteca. În 1890, un nou Templu Sefard.

1903­1910. S­a lansat un concurs pentru Templul "Unirea Sfânta" - "frumoasa Sinagoga «Achdut Kodes»" ("Egalitatea", 1910) - inaugurat în 1910 (constructor - arhitectul I.B. Iancovici; Rabin al Templului - Aizic Taubes).

1910. Se ridica, tot în Mamulari, Templul Societatii "Fraterna". Când s­a pus piatra fundamentala, a fost prezent si Ion I.C. Bratianu, atunci presedintele Consiliului de Ministri.

http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html

Acolo unde se afla o sinagoga, trebuie sa fie si o scoala...

Fara îndoiala, istoria lacasurilor de cult se împleteste cu cea a caselor de învatatura. Rabinul dr. M. Beck spunea, de altfel, în cuvântul rostit la inaugurarea Scolii primare de fete "Instructiunea": "Acolo unde se afla o sinagoga trebuie sa fie si o scoala... ea are pentru noi aceeasi însemnatate". Dar despre casele de învatatura, despre primele scoli si evolutia lor, de-a lungul secolelor, vom relata abia într-un numar viitor.

Vorbind despre toleranta religioasa la români B.P. Hasdeu amintea existenta Colectivitatii Israelito-Spaniola, din secolul al XVI­lea, fapt reiesind din relatarile unor calatori straini pe meleagurile noastre si, peste ani, din inscriptiile unor pietre funerare.

Prima mentiune pe baza de documente privind venirea evreilor în orasul Bucuresti, cu precadere evreii sefarzi, dateaza din timpul lui Mircea Ciobanul, 1550 (Savin Solomon - "Un evreu în slujba lui Mircea Ciobanul"). Nicolae Iorga ("Istoria evreilor în Tarile Române") aduce în atentie momente ale stabilirii evreilor sefarzi în Muntenia. În 1730, în timpul Principelui Nicolae Mavrocordat, în Bucuresti s-au ridicat sinagogi, scoli, institutii, institutii culturale etc. Mai amintim ­ pentru perioada pâna la primul razboi mondial ­ si relatarile istoricilor (V.A. Ureche, Eugen Pavelescu, N. Grigoras), ale scriitorului progresist Gh. Panu însumând date privind problema breslelor, a emanciparii evreilor. Istoricul C. G. Giurescu a semnalat în "Istoria Bucurestilor. Contributiuni la studiul originilor si dezvoltarii burgheziei române pâna la 1848" concentrarea si organizarea breslelor, a unor asezaminte. Regretatul I. Kara, istoric, om de litere, a adus în atentie unele aspecte generale privind formarea de bresle, numirea starostilor si chiar marile obligatii ale acestora.

Prin institutia Hahambasiei, evreimea bucuresteana s-a organizat de sine statator, înca din secolul al XVIII-lea. Despre formele ulterioare de organizare vorbeste si istoricul Meir A. Halevy, în studiul "Comunitatile evreilor din Iasi si Bucuresti pâna la 1821", precum si în monografiile despre Templul Coral si Sinagoga Mare si, nu în ultimul rând, amintim volumul "O istorie a evreilor din România în date...", selectare a datelor si Anexe de etnosociologul Hary Kuller. În 1815, se aminteste ca în Bucuresti erau circa 1.500 de familii ale strainilor, printre care si evrei, iar în1832 se aflau, în Bucuresti, 10 case de rugaciune pentru ritul occidental si sinagoga evreilor spanioli.

Din prezentarea lui Ezra Alhasid, "Evreii sefarzi (spanioli)" ­ inclusa în volumul "Contributia evreilor din România la cultura si civilizatie" ­, reiese ca la sfârsitul secolului al XVII­lea imigrantii sefarzi s­au stabilit în diverse orase, printre care si Bucuresti, formând "comunitati religioase, cu lacas de rugaciune, scoala confesionala si cimitir aparte". S­ar parea ca, la Bucuresti, comunitatea sefarda este atestata din 1730, iar anul 1557 semnaleaza doar câtiva evrei sefarzi. Haim Mose Bejarano (1850­1931), numit "print al poeziei si întelepciunii", a pastorit comunitatea sefarda din Bucuresti timp de 32 de ani, iar în 1920, a fost numit Rabin al Turciei. În 1846, se aproba dreptul ca obstea evreiasca sa­si cladeasca o sinagoga, care avea sa fie Sinagoga Mare din cartierul Sf. Vineri. În 1861, au existat în Bucuresti "33 de sinagogi, cele mai multe erau «casute de locuit»" (Hary Kuller). Un moment important este constituirea, în 1876, a Congregatiei Templului Coral, care, în 1895, capata titulatura de Comunitate, iar în 1907, se încearca o reorganizare.

http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html

Secole de convietuire În Tara Româneasca prezente evreiesti sunt semnalate dintr­un timp îndepartat, în special la curtile domnitorilor, sau ca negustori si chiar agricultori. Istoricul Carol Iancu aminteste - în volumul "Evreii din România (1866­1919) de la excludere la emancipare"­ ca o crestere a populatiei evreiesti în România este semnalata pe la mijlocul secolului al XVII­lea si, mai ales, la începutul secolului al XIX­lea, cum o confirma hrisovul domnitorului Caragea (1817). I.B. Brociner avea sa dovedeasca, în baza unor documente vechi ­ evocate de dr. M. Beck într­un articol aparut în "Revista Israelita" (1910) ­, ca "trebuia sa fi fost evrei, atât în Moldova, cât si în Muntenia, înainte de momentul când acestea se prezinta în istorie ca Principate bine consolidate". Cele mai vechi stiri provin însa din secolele XV-XVI, înscriind date privind "un omor întâmplat în Bucuresti" (Abraham Feller, "Toladot"), iar în secolul al XVIII­lea distrugerea unor sinagogi din Bucuresti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Unite, a însemnat, într­adevar, un moment important în viata evreilor din Principate, prin acordarea unor drepturi civile si politice, conditii favorabile evreilor autohtoni sau naturalizati. Amintim si atitudinea marelui om politic Mihail Kogalniceanu, precum si a unor deputati si personalitati politice si culturale. Astfel G. Costaforu a avut curajul de a mentiona: "...daca le cerem obligatiuni, sa le dam drepturi". De altfel, începutul istoriei comunitatilor evreiesti de la noi ­ cum aprecia regretatul nostru colaborator Savin Solomon, în articolele publicate în "Revista Cultului Mozaic"­ este legat, în special, de existenta lacasurilor de rugaciune, care au fost si sunt nu numai case de rugaciune, ci si lacasuri de studiu a istoriei poporului evreu. Este unul dintre motivele pentru care deschidem aceasta mini-monografie cu istoria unor lacase de cult.

http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html

Spicuiri din activitatea Institutului de Cultura în anii 1938, 1944, 1945, 1946 a) În cursul anului 1938:



27 ianuarie - sarbatorirea lui M. Schwarzfeld, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani (comunicari: dr. I. Niemirower, dr. M. A. Halevy, A. Luca-Axelrad, J. Aberman)


10 martie - comunicari si comentarii la lucrari - dr. I. Brucar, dr. M. A. Halevy, A. Axelrad-Luca


31 martie - sarbatorirea dr. I. Brucar, cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani (comunicari - dr. O. Kauffman-Cosla, M.S. Zentler, dr. I. Niemirower, prof. C. Radulescu-Motru, M. Schwarzfeld, dr. Th. Löwenstein


31 mai - importanta I.C.T.C. (comunicari - H. Carp, dr. M. A. Halevy, M. lancu, dr. I. Brucar).
b) În cursul anilor 1944-1946:


10 noiembrie 1944 - reluarea sedintelor I.C.T.C.


28 ianuarie 1945 - dezbaterea Programului de activitate


25 martie 1945 - sarbatorirea scriitorului Eugen Relgis (comunicari - dr. Al. Safran, dr. J. Aberman)


20 mai 1945 - primirea ca noi membri: dr. L. Mayersohn; docent dr. M. Cajal (comunicari despre membrii decedati: H. Carp, M. Schwarzfeld, B. Kanner - rostite de A. Axelrad, J. Aberman, I. Grubea)


10 ianuarie 1946 - M. Marcus, presedintele I.C.T.C., discurs de receptie a ing. A. Rosenzweig (comunicari - l. Grubea)


28 februarie 1946 - receptie si comunicari: dr. S. Bainglass, I. Grubea


17 martie 1946 - L. Mayersohn prezinta pe doc. dr. M. Goldstein - omul si opera


7 aprilie 1946 - comemorarea a 160 ani de la moartea lui M. Mendelssohn (comunicari - M. S. Zentler; M. Marcus; prof. G. Oprescu; ministrul M. Ralea; dr. Al. Safran; J. Aberman)


3 mai 1946 - receptia dr. Sig. Cohl (comunicari - dr. L. Mayersohn)

12 mai 1946 - receptia lui S. Gregore (comunicari - dr. Al. Safran, S. Gregore).


http://www.romanianjewish.org/ro/mosteniri_ale_culturii_iudaice_03_11_19.html

Un român din cinci crede că evreii ar trebui „să trăiască în ţara lor“
Circa 22% din populaţia României consideră că evreii ar trebui să se ducă "să trăiască în ţara lor", iar circa 7% susţin că evreii nu ar trebui să vină niciodată în România, potrivit unei cercetări realizate de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".
Potrivit studiului, 46% din repondenţi îl consideră pe mareşalul Ion Antonescu un "mare patriot", 44% - "mare strateg", iar circa 1/3 din eşantion cred că Antonescu "trebuie reabilitat pentru ceea ce a făcut pentru România". Doar un sfert din cei intervievaţi consideră că acesta "este responsabil pentru crime împotriva evreilor" şi circa 20% consideră că "a condus România la dezastru" şi "a fost un criminal de război".
De altfel, Holocaustul este perceput de cea mai mare parte a populaţiei României - 66% - ca un fenoment petrecut în Germania, doar 28% din repondenţi admiţând că Holocaustul a avut loc şi în România. Germania nazistă este considerată ca fiind în principal responsabilă pentru declanşarea Holocaustului în România (79%), urmată la mare distanţă de Guvernul Antonescu (11%). În ceea ce priveşte modul cum sunt priviţi evreii în România, 4% din cei intervievaţi consideră că sunt o "ameninţare" pentru ţară.

Sondaj Holocaust - Prejudecăţi masive faţă de evrei
Cu prilejul Zilei de comemorare a Holocaustului în România, ieri la sediul Institutului, în cadrul Sesiunii internaţionale anuale de comunicări ştiinţifice "De la antisemitism la Holocaust în România" a fost prezentat un sondaj de opinie pe această temă, dezbătând şi probleme legate de percepţia relaţiilor interetnice.

Potrivit lui Alexandru Florian, directorul executiv al instituţiei, datele din sondaj au fost culese în luna mai, fiind intervievaţi 1.026 de persoane (cetăţeni de etnie română şi alte etnii) reprezentative din punct de vedere naţional. Potrivit sondajului, 65% dintre respondenţi au auzit despre Holocaust, acest lucru variind în funcţie de nivelul de educaţie şi mediul de rezidenţă, în timp ce 27% au spus că nu au auzit despre Holocaust.


CIFRE. Cercetările realizate de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (INSHR) au relevat faptul că circa 22% din populaţia României consideră că evreii ar trebui să se ducă "să trăiască în ţara lor", în timp ce circa 7% susţin că evreii nu ar trebui să vină niciodată în România. În ceea ce priveşte modul cum sunt priviţi evreii în România, 4% dintre cei intervievaţi consideră că sunt o "ameninţare" pentru ţară, 5% – consideră că evreii reprezintă "o problemă, dar nu o ameninţare", iar 33% – că evreii "nu reprezintă o problemă, dar nici un avantaj". Dintre cei care ştiu de existenţa Holocaustului în România, 74% au asociat fenomenul în special cu "deportarea evreilor în locuri izolate sau în alte ţări", 67% cu "arestări în masă ale evreilor", în timp ce doar 26% asociază termenul cu "execuţii în masă ale evreilor (pogromuri)". Principala sursă de informare pentru cei care se arată interesaţi de problematica Holocaustului este televiziunea – 38%, urmată de cărţile de istorie – 14% şi emisiunile radio – 11%. Doar 14% dintre respondenţi au declarat că în România există partide cu mesaj antisemit, Partidul România Mare fiind cel mai frecvent menţionat ca având mesaje antisemite.

-

COMEMORARE
63 DE ANI DE LA MASACRUL COMIS DE HORTHYSTI LA MOISEI!
Duminica, 7 octombrie 2007, a avut loc o comemorare in comuna-martir Moisei, judetul Maramures, la monumentul si groapa comuna a celor 35 de romani si 3 evrei, impuscati miseleste la 14 octombrie 1944, in cele doua case, de catre jandarmii de front din armata ungara, in timpul retragerii spre vest din fata ofensivei armatelor romane si sovietice. La evocarea de doliu au luat parte locuitori din judetele Maramures, Mures, Bistrita-Nasaud, Cluj, Suceava, fii, nepoti si stranepoti, consateni ai martirilor impuscati de horthysti la MOISEI/Maramures: Ioan Hosu si fratele sau Constantin Hosu, Margareta Pelea, casatorita Olteanu, Maria Hosu, Augustin Pascu, Veronica Pelea, Maricica Pascu, Grigore Salagean, Iacob Moldovan, Nicolae Hadarau, Vasile Gorea, Mircea Dogaru, Emilia Lazar, Alexandru Biro, Maria Suteu si altii. In fata gropii comune si a Monumentului martirilor, primarul comunei Moisei a prezentat oficialitatile si oaspetii, amintindu-i pe reprezentantii Prefecturii si Consiliului judetean Maramures, deputatii din Parlamentul Romaniei: Angela Buciu, Mircea Man, pe colonel (r) prof. Vasile T. Suciu, presedintele de onoare al Asociatiei Nationale "CULTUL EROILOR" Mures, Mircea Dogaru si Lazar Emilia, din partea Societatii cultural-patriotice "AVRAM IANCU" din Targu-Mures, colonel (r) Emil Ceusan, vicepresedinte al Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva din MIRA, filiala judetului Mures, Maria Suteu, din partea Asociatiei "21 Decembrie 1989" din Targu-Mures, colonel (r) ing. Nicolae Grosu, presedintele Filialei Fundatia Sociala Generala din Romania, municipiul Cluj-Napoca, judetul Cluj. Slujba de pomenire a fost facuta de un sobor de preoti: Ioan Horea, Mihai Sandru, Petrea Andreica, Ioan Timis, Vasile Tomoiaga, Cristian Bordea si Vasile Sandru. Moderator al comemorarii a fost primarul comunei Moisei _ Toader Steicu. S-au depus coroane de flori din partea Prefecturii si Consiliului Judetean Maramures, a Primariei municipiului Targu-Mures, a Asociatiei Nationale "CULTUL EROILOR" Mures si a Veteranilor de Razboi, Primariei comunei Moisei, a Societatii Cultural-Patriotice "AVRAM IANCU", Filiala municipiului Targu-Mures. In final, au fost aduse multumiri Primariei municipiului Targu-Mures si Intreprinderii Gaz Metan Mures, care au asigurat transportul, impreuna cu S.C. Siletina din Targu-Mures.

-

Lumanari si flori pentru victimele Holocaustului

Ziua Holocaustului, comemorata ieri la Targu-Mures, a reflectat indeaproape spiritul evreiesc: reverenta fata de divinitate, dar si consideratie fata de inaintasi, victime ale lagarelor de concentrare naziste in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ceremonia desfasurata la Sinagoga a debutat cu intonarea Imnului national al Romaniei, urmat de Imnul HaTikva al statului Israel. Rugaciuni pentru statul roman si cel evreu au fost inaltate in timpul serviciului divin condus de presedintele comunitatii evreiesti din Targu-Mures, domnul Alexandru Ausch. Targumuresenii Leb Martin, Genad Eugen, Fodor Bertalan, Marta Marmon, Deutch Eva si Weiss Alexandru, supravietuitori ai lagarelor de concentrare naziste, au aprins simbolic 6 lumanari, pentru cele 6 milioane de evrei disparuti in timpul Holocaustului. Fara a dori sa dam semnificatia incetatenita (singura, poate, care ar putea descrie indeaproape ororile evenimentului), recurenta cifrei 6 a fost insa evidenta: despre evenimentele istorice care au dus la exterminarea celor 6.000 de evrei din Targu-Mures a vorbit prof. Hajdu Zoltan. O marturie impresionanta are si doamna Marta Marmon. Aceasta isi aminteste: "Am fost in lagarul de la Auschwitz. M-au dus la Kracovia, apoi, inapoi la Auschwitz. Am muncit pana m-am imbolnavit foarte tare. Spre norocul meu, insa. Am stat cateva zile fara mancare, fara ajutor, dar deja nu ii mai gazau pe cei foarte bolnavi. Mama mea a fost gazata. Am pierdut-o. Avea 45 de ani. " De la Sinagoga, participantii s-au deplasat in coloana la Monumentul Holocaustului din strada Calarasilor, unde in prezenta oficialitatilor: prefectul Ciprian Dobre, primarul Dorin Florea, presedinta Consiliului Judetean, Lokodi Edita Emöke, a urmat o depunere de coroane. Reprezentantii Colegiului "Europa", de asemenea, au depus o coroana in amintirea celor disparuti: "Scoala noastra a fost o scoala evreiasca. Peste 300 de elevi si profesori au fost aliniati si deportati in lagare. Avem o placa cu numele acestora in incinta scolii. Saptamanal ne viziteaza persoane din diaspora, urmasi ai celor care au invatat aici. De la ora 13, sustinem un moment comemorativ in curtea colegiului" - ne-a spus directorul-adjunct Sebesteny Maria. 9 octombrie este data la care, in 1941, a inceput deportarea evreilor in Bucovina de Sud, Ziua Holocaustului fiind instituita prin hotarare de guvern, la propunerea Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, condusa de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel.

Ziua Holocaustului
Ieri, conducerea Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui a organizat un simpozion cu tema "Ziua Mondială a Holocaustului". Au fost invitaţi profesori de istorie, oameni de cultură şi elevi de liceu. Cei din urmă însă nu au părut deloc interesaţi de comunicatele ştiinţifice sau de lecţia de istorie "predată" cu lux de amănunte. Pentru ei, a fost doar un prilej de a chiuli de la ore. Mai multă seriozitate a fost la Biblioteca Judeţeană "Nicolae Milescu Spătaru". Aici, pe muzică de Wagner, elevii de la Gimnaziul "Mihai Eminescu" au ascultat fascinaţi povestirea evenimentelor ce au marcat soarta evreilor din România şi din celelate ţări europene, iar la final au putut urmări filmul "Lista lui Schindler". Vasluienii spun că nu ştiu să fi fost în respectiva perioadă în judeţ evrei deportaţi. Nici acum nu se ştie dacă mai sînt sau nu evrei. "Ştiu că sinagoga lor e închisă. De fapt, nu am văzut niciodată pe nimeni pe acolo de 20 de ani de cînd sînt în Vaslui. E bine că se mai fac aşa nişte acţiuni să îşi mai aducă lumea aminte şi să nu uite cei tineri ororile prin care au trecut generaţii întregi să le fie lor bine", ne-a spus pensionarul Dragoş Matei.

Ziua Holocaustului a fost marcată şi la Suceava, prin inaugurarea unei expoziţii cu obiecte (cărţi, manuscrise, ceasuri), la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Reprezentanţii conducerii Complexului Muzeal Bucovina au încercat, alături de reprezentanţi ai Comunităţii Evreieşti, să-i determine pe elevii prezenţi la expoziţie să citească o serie de cărţi pentru a înţelege evenimentele petrecute. "Să nu uitaţi vreodată de Holocaust. Printre noi se află oameni, care au fost deportaţi, copii fiind. Şi în Moldova evreii au avut de suferit. Există dovezi în acest sens", a spus preşedintele Comunităţii Evreieşti, Sorin Golda.

-

- Program comemorativ _

Manifestarile dedicate ZILEI HOLOCAUSTULUI - 9 octombrie 2007, se vor desfasura conform urmatorului program:

Ora 11:00 _ Adunare comemorativa la SINAGOGA din Targu-Mures

Ora 12:00 - MONUMENTUL HOLOCAUSTULUI din Targu-Mures:

- Alocutiuni ale oficialitatilor

- Depuneri de coroane

Manifestari specifice evenimentului comemorat se vor derula si in unitati scolare muresene, din initiativa si organizarea conducerilor unitatilor respective.

-

Omagiu memoriei victimelor Holocaustului Ziua Holocaustului in Romania, declarata astfel de catre Guvernul Romaniei in urma cu trei ani, marcheaza inceputul deportarii evreilor din Romania in Transnistria, in cadrul planului Germaniei naziste si a aliatilor ei de persecutare si anihilare a evreilor din Europa. 9 octombrie este ziua in care cinstim memoria martirilor evrei. Este o zi in care trebuie sa ne amintim atrocitatile la care au fost supusi evreii, trebuie sa ne amintim ca a fost un timp cand nu exista respectul pentru celalalt, in scopul cristalizarii unui spirit civic ce nu tolereaza manifestarile xenofobe si anti-semite. Ne plecam in fata suferintelor celor 2.252 de evrei din tinutul Sucevei, din Bucovina ramasa Romaniei dupa Diktatul de la Viena, a caror deportare in lagarul de munca din Transnistria a inceput in ziua de 9 octombrie 1941. Este de condamnat chiar si atentatul impotriva unei singure fiinte umane, nu doar tentativa de exterminare a unor comunitati intregi. Nu exista "omor scuzabil", nu-l justifica nici chiar ratiuni de stat. Sa nu uitam ca Holocaust se traduce prin Auschwitz - 7.500 de evrei targumureseni l-au cunoscut nemijlocit; 6.000 nu s-au mai intors, fiind exterminati _ dar si prin cele doua gropi comune din Camarasu-Sarmas, in care au fost aruncati cu bestialitate - impuscati, zdrobiti sau chiar de vii! _ cei 126 de martiri ai comunitatii evreiesti din actualul oras Sarmasu. Rememorand acele evenimente tragice ale mijlocului de veac trecut si comemorand sacrificiul uman, apreciem cu respectul cuvenit ca nici in confruntarea cu tragicul, predestinati mortii sigure, evreii din acest teritoriu nu si-au pierdut speranta. Actele de solidaritate umana interetnice, menite sa sustina incercarile temerare de supravietuire ale etnicilor evrei trebuie sa se constituie in indemn la buna convietuire intr-un teritoriu caruia nu i-a fost straina nici suferinta nici bucuria. Inclinandu-ne astazi in fata memoriei jertfei, transmitem un gand de pretuire pentru reprezentantii in viata ai Comunitatii Evreiesti muresene. Din nefericire, numarul componentilor acesteia se tot restrange, dupa ce a jalonat cu nume marcante si fapte proeminente devenirea acestui spatiu muresean de tara.

Manifestari organizate de Institutul "Elie Wiesel" in memoria victimelor Holocaustului
Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania "ElieWiesel" organizeaza, in perioada 9-10 octombrie, o serie de manifestari prilejuite de comemorarea Zilei Holocaustului din Romania, informeaza un comunicat de presa.
Dimineata zilei de marti va debuta cu o ceremonie pentru comemorarea victimelor Holocaustului din Romania, care va incepe cu o slujba oficiata de Marele Rabin Menahem Hacohen. De asemenea, vor avea loc depuneri de coroane si alocutiuni ale invitatilor. Ceremonia va avea loc la Templul Coral din Bucuresti.
Tot marti va fi inaugurata biblioteca Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania "Elie Wiesel" (INSHR), care beneficiaza de o donatie de carte franceza din partea Memorialului Shoah.
De asemena, programul INSHR de marti include o serie de discutii-panel. Primul panel il are ca moderator pe Mihail E. Ionescu, printre vorbitori numarindu-se Mariuca Stanciu, cu tema "Ecouri ale chestiunii evreiesti in Romania secolului XIX reflectate in presa vremii", George Voicu - "Radiografia unei expatrieri: cazul Lazar Seineanu", Gario Tiengo - "Pogromul din Bucuresti: originalitate si asemanari in contextul european contemporan" si Gina Pana - "Inchisoarea legionara. Aiud 1941".
Incepind cu ora 15:30, vor avea loc lansari de carte: Leonard Zaicescu - "Cu trenul expres spre moarte" si Ottmar Trasca - "Holocaustul din Romania in documentele Celui de-al III-lea Reich".
Cel de-al doilea panel il are ca moderator pe Jacques Fredj si include prezentari precum "Recensamintul de singe evreiesc (1942)" - Lya Benjamin, "Despre atitudinea autoritatilor fata de deportarea tiganilor in Transnistria: situatia de la Timisoara, septembrie 1942" - Viorel Achim, "Regimul de munca obligatorie in jurnalele din timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial" - Laura Degeratu, "Transnistria ca institutie totala - o analiza asupra dinamicii identitare specifice unui sistem coercitiv" - Ana Barbulescu si "Romania versus straini in istoriografia contemporana" - Victor Neumann.
Cea de-a doua zi a manifestarilor consta in doua sesiuni de discutii. Primul panel il are ca moderator pe Radu Ioanid, director Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite ale Americii. In cadrul discutiilor vor vorbi Laszlo Alexandru - "Vintila Horia - ce-a fost si ce se zice azi (studiu de caz)", Zoltan Tibori Szabo - "Metamorfoza constiintei identitare a evreimii transilvane in perioada de dupa Holocaust", Cosmina Gusu - "Reflectarea Holocaustului in revista Magazin istoric (1967-1989)" si Carol Iancu.
Cel de-al doilea panel al zilei il are ca moderator pe Alexandru Florian, directorul executiv al INSHR. In cadrul acestuia, vor vorbi Radu Ioanid, Paul Shapiro - "Religie, fascism si Holocaust in Romania", George Botescu - "Modele institutionale europene pentru profilaxia si controlul judiciar al antisemitismului in contextul emergentei criminalitatii urii", Doru Dumitrescu si Mihai Manea - "Predarea Holocaustului in cadrul invatamantului preuniversitar din Romania" si Alexandru Florian - "Holocaustul din Romania in mentalul colectiv. Sondaj de opinie".

Confesiunea unui terorist comunist

Primul atentat cu bomba din istoria Romaniei s-a produs la 8 decembrie 1920, in sala de sedinta a Senatului. "Masinaria infernala", montata in tribuna, i-a ucis pe ministrul Justitiei, Dimitrie Greceanu si pe senatorii Spiridon (Spirea) Gheorghiu si Dimitrie Radu, episcop de Oradea. Presedintele Senatului, generalul Constantin Coanda, a fost la randul sau grav ranit.
Principalul autor al acestui carnagiu care a socat opinia publica romaneasca a fost identificat in persoana lui Max Goldstein, un functionar nascut in Barlad, intr-o numeroasa familie de comercianti evrei. Era poreclit "Omul cu carlig", din cauza faptului ca avea mana dreapta amputata. In ciuda acestei infirmitati, Goldstein isi castigase reputatia de as al explozibililor si de artist al evadarilor. Avea numai 23 de ani, insa era recidivist. Fusese deja condamnat la 10 ani de inchisoare pentru crime impotriva sigurantei Statului, insa, in februarie 1920, reusise sa insele vigilenta gardienilor si apoi sa fuga din tara. Dupa cateva luni petrecute la Odessa, se intorsese in toamna la Bucuresti, decis sa "razbune muncitorimea asuprita", prin acte de terorism. Incercase mai intai sabotarea cailor ferate. Tentativele sale repetate nu au produs, insa, victime. A urmat, apoi, atentatul de la Senat.
Max Goldstein a fost capturat abia in noiembrie 1921, cand incerca sa intre din nou in Romania, pe la Giurgiu, incarcat cu 15 kilograme de explozibil. A urmat un proces lung si rasunator. Condamnat la munca silnica pe viata, Goldstein a murit in octombrie 1925, la inchisoarea Doftana, dupa aproape 60 de zile de greva foamei.
Detalii despre activitatea acestui terorist fanatic puteti afla chiar din declaratiile sale, consemnate de anchetatorii Sigurantei imediat dupa arestare. Un document inedit, care frapeaza prin cinismul si lipsa totala de remuscari care razbate printre randuri.


Prima evadare, minutios planificata
Dupa aproape un an de la sangerosul atentat din Senatul Romaniei, principalul artizan al carnagiului dadea, in sfarsit, cu subsemnatul in fata anchetatorilor. Iata ce marturisea el maiorului C. Cernat, comisar regal pe langa Consiliul de Razboi al corpului 2 Armata, si subinspectorului general Vintila Ionescu:
"Ma numesc Max Goldstein, zis Stejarul, zis Coca, zis Serghie, Teohari, Abramovici, Sami Belinski, de ani 23, nascut in comuna Barlad, judetul Tutova, din parinti Alter si Toni, comercianti in Barlad, de profesiune functionar comercial, domiciliat in ultimul moment in Iasi, strada Sarariei; armata nu am facut, in judecata am fost dat si condamnat la zece ani de munca silnica pentru crima contra sigurantei Statului, decorat nu sunt. Asupra celor ce ma intrebati, declar urmatoarele:
In februarie 1920, judecandu-se la Curtea Martiala procesul complotului comunist zis de la Vitan, am facut sa fiu citat ca martor, intrucat intentionam o evadare si cautam asemenea ocazie.
Planul meu a reusit, caci fiind adus de la inchisoarea Vacaresti unde imi faceam pedeapsa la care fusesem condamnat la 10 ani, de Curtea Martiala, unde se judeca procesul, si profitand de momentul cand am fost condus, dupa cererea mea, la latrina, am intrat pe o usa de alaturi, unde intorcand cheia am iesit in strada Sarindar, de unde apoi, luand o trasura, am plecat in strada Bradului 26, la vechea gazda Julietta Holtzman.
Aci am facut sa fie avizat fratele meu Paul Goldstein, zis Petre Traur, care dupa putin timp a si sosit la mine, insotit de Nae Negoita care a ramas afara. Cu ajutorul acestora am plecat chiar in aceeasi seara la domiciliul lui Negoita, in strada Ana Davila No. 24, unde sub numele de Teohari am stat atat fata de proprietar cat si fata de cei din curte timp de 2 saptamani.
In acest interval am fost vizitat de Julietta Holtzman, sora mea Rebeca nefiind in Bucuresti nu venea; in cele din urma, cu concursul lui Negoita si Parvulescu, am plecat spre Timisoara-Carpinis - pe unde am trecut fraudulos frontiera si am continuat voiajul prin Serbia, Sofia, Varna, Odessa, unde am ajuns la 1 mai 1920."
Sabotaj esuat pe linia ferata Ciocanesti-Chitila
La Odessa, fugarul a luat legatura cu gruparile bolsevice, oferindu-se sa se puna in slujba cauzei sovietelor. A primit sprijinul asteptat:
"Mi s-au dat cu acea ocazie fonduri 12.000 lei si, in adevar, am plecat inapoi la Varna, de unde m-am introdus fraudulos prin granita dobrogeana si, ajungand la Dobrici, am luat trenul si am venit la Bucuresti cam la inceputul lunii octombrie 1920, ducandu-ma direct la Negoita. Din cauza urmaririlor pornite la epoca grevei generale, mi-am stramutat adapostul in locuinta chelnerului Puiu, un om marunt cu cioc, care locuia in cartierul Dealul Spirei, mai exact cam in dosul cimitirului Ghencea. La aceasta adresa am fost dus de fratele meu Paul si treceam sub numele de Georgescu, venit din provincie. Din cauza grevei generale, lipsei de legatura, a teroarei exercitate asupra muncitorilor nu am putut culege nici o informatie si nici activa; mi-am stramutat domiciliul in strada Labirint 27, la fratele meu Lupu Goldstein si tocmai aceste motive m-au determinat din initiativa proprie sa rasbun muncitorimea care a fost aruncata in strada, prin savarsirea de atentate. Neavand, insa, material explozibil, mi-am procurat o cheie franceza si singur pe jos am mers pe linia ferata intre statiile Ciocanesti-Chitila, langa o ferma, si aci am scos de la o eclisa a sinelor care sunt puse cap in cap, atat cele dinauntru cat si cele dinafara. Intentia mea era de a scoate complet eclisele, astfel ca la venirea trenului, prin greutate sa se deplaseze liniile si astfel vagoanele sa vina unele peste altele, producand deraiere. Calculasem operatia mea sa fie savarsita si terminata inainte de trecerea Simplonului, pentru ca sa se produca deraierea acestui tren de lux. Nu mi-a reusit aceasta incercare pentru ca nu am reusit sa scot complect eclisele. Cheia franceza am procurat-o de la un depozit de ferarie veche de pe Calea Vacaresti colt cu strada Bradului.
Inainte de a fi ajuns la locul unde am operat, m-am oprit si mancat la un restaurant de langa Chitila, vis-a-vis de fabrica de zahar. Intrucat desfacerea liniilor nu o facusem complect, banuiam ca nu se va produce deraierea, ceea ce s-a si intamplat, si atunci am inceput a ma pregati pentru a opera al doilea atentat. Cum stiam ca Olteanu este pastratorul unui material explozibil, am cautat sa iau contact cu el, deoarece era singurul nearestat din grupul lui Constantinescu, care avea material explozibil."
Atentat cu bomba impotriva Simplonului
In fata anchetatorilor, Goldstein rememoreaza preparativele in vederea unui nou atentat impotriva Simplonului, trenul de lux care circula pe linia Ciocanesti-Chitila:
"I-am cerut lui Olteanu materiale si a doua zi mi-a adus un pachet cu piroxilina in forma de sapun. Cu acest material am inceput sa prepar un al doilea atentat de cale ferata, in acelasi loc, tot asupra Simplonului. Aveam nevoie pentru acest atentat de o teava cu un arc si percutor care sa-mi serveasca la procurarea exploziei ce avea sa distruga sina si sa produca explozia cu deraiere. In acest scop m-am adresat tovarasului Saul Osias, din Calea Rahovei 15, pe care il cunosteam de la Cercul Tineretului din 1912 si pe care il stiam ca lucreaza in atelierul mecanic al tatalui sau. Saul s-a obligat sa-mi confectioneze aceste aparate si dupa cateva zile am trimis pe Lupu ca sa primeasca acest aparat, insa nu a fost facut din cauza ca Saul nu avea timp, fiind in examen.
Am procurat de la Saul o teava de plumb dupa indicatii anumite si praf de pusca si, la 2 noiembrie 1920, am mers din nou cam in acelasi loc la Ciocanesti, unde, tot in dreptul unei eclise, am facut o groapa adanca atat cat sa intre pachetul de explozibile sub traverse si am facut legatura intre acest pachet cu explozibile si capsa de fulminant de mercur asezata pe sina, printr-o teava subtire plina cu iarba de pusca, aceea adusa de Saul.
Dupa calculul meu, de la aprindere pana la explozie trebuia sa treaca jumatate de secunda, timp in care capsa de fulminant de mercur asezata pe sina, fiind lovita de prima roata a masinei trebuia sa produca flacara care se transmitea prin teava plina cu iarba de pusca la capsa de la explozibil, unde se producea focul, deci explozia.
Prin acest atentat vizam un raspuns la faptele guvernului, pentru a lovi in burghezimea ce se gasea in acel moment in Simplon. Nu stiam ca ministrul Argetoianu este in Simplon, dar as fi voit sa fie, ca sa-l fac sa tremure."
Constantin Argetoianu, ministrul Afacerilor Interne, se afla, intr-adevar, in Simplon - intr-un vagon special, legat direct de locomotiva. Explozia a distrus complet prima parte a acestui vagon. Din fericire, cabina lui Argetoianu se afla exact in capatul celalalt si a ramas intacta.
Pregatiri pentru marea lovitura
Precaut, dupa atentatul asupra Simplonului, Max Goldstein isi schimba locuinta si jongleaza cu numele conspirative. Dar nu abandoneaza nici o clipa ideea unui nou atac terorist. Va gasi noi complici pentru planurile sale:
"Neputand sa mai locuiesc in strada Labirint la fratele meu Lupu, prin mijlocirea lui Paul am cunoscut pe tanarul Leon Lichtblau, zis Loni, zis Hugo, din strada Stelei 15, ai carui parinti erau plecati in strainatate. Lichtblau m-a primit la locuinta sa, unde mai domicilia pe langa fratele sau Popi si tovarasul Ghita Moscu, zis Ghelbert, care activa clandestin in acea vreme in Bucuresti.
Cu Moscu am locuit in aceeasi casa cateva zile cand acesta s-a si mutat acolo. Cat timp am stat acolo era vizitat Ghita Moscu de Serebrier zis Rosu, cu care am si jucat domino, Milu Gloter si altii pe care nu-i spun. La mine de asemenea, in timpul cat am locuit in casa fratilor Lichtblau, veneau Paul, Julietta Holtzman, Rebeca - sora mea si Saul, care era si prietenul lui Lichtblau.
Voind sa am materiale explozibile pentru a face alte atentate, m-am adresat lui Olteanu, intrebandu-l daca poseda si, in caz afirmativ, sa le predea lui Parvulescu, unde eu voi trimite sa le ridice.
Astfel, prin Saul - care s-a prezentat la Parvulescu sub numele de Stefan - am intrat in posesia a doua obuze de 75 mm de provenienta germana. Cand am vazut despre ce material e vorba am stiut cum voi putea sa-l intrebuintez si m-am fixat la confectionarea unei masini infernale cu ceas. Am cerut lui Loni sa-mi procure o ladita de 35 cm pe 25 cm, cu un singur maner deasupra cu doua carlige in parti; iar lui Saul de asemeni i-am cerut sa-mi procure un ceasornic, pe care el l-a platit cu 90 sau 100 de lei, precum si niste brichete; una a fost chiar aceia pe care el o intrebuinta, iar alta luata din comert; tot astfel el a procurat surupuri de alama de diferite marimi, pentru a fixa obuzele, brichetele si ceasornicul de cutia de lemn; un cleste procurat de Saul, iar sarma necesara a fost luata din casa, de la instalatia de sonerie. Aceste preparative le-am facut cu Loni si cu Saul.
Din moment ce impreuna cu Loni si Saul am preparat confectionarea unei masini infernale, este evident ca si Loni dar mai ales Saul stiau ca o asemenea masina nu serveste decat pentru a comite un atentat. In ceea ce priveste pe Saul, discutand impreuna cu el si cu Loni unde anume am putea savarsi atentatul, el nu a fost de acord a se savarsi atentatul la Senat - asa cum propusese Loni. (...) Loni mi-a adus relatiuni, dupa indicatiile mele, asupra intrarilor camerelor care aveau sa ne serveasca la introducerea noastra in sala de sedinta a Senatului.
Masina infernala se compunea din cele doua obuze fixate pe fundul cutiei cu surupuri de alama, din masinaria ceasornicului, fixata in cutie la baza obuzelor si din cele doua brichete fixate cu sarma la partea superioara a obuzurilor.
Intregul dispozitiv era astfel aranjat ca la o anumita ora, cand ceasornicul trebuia sa sune, tragea o sarma printr-o alta sarma infasurata de cheia desteptatorului si, apasand pe butoanele brichetelor suprapuse, se producea flacara, care se transmitea prin doua fitiluri la cele doua detunatoare ale obuzelor si astfel explozia era produsa. La confectionarea acestei masini s-a lucrat doua-trei zile si, in seara de 7 decembrie 1920, in casa ne gaseam eu, Loni, iar despre Saul nu-mi amintesc daca era acolo."
O bomba in tribuna Senatului
In fata anchetatorilor, Max Goldstein relateaza cu lux de amanunte cum a patruns impreuna cu complicele sau in incinta Senatului, cum a amorsat bomba artizanala si cum si-a petrecut orele premergatoare exploziei:
"La ora 9 seara am plecat de acasa cu Loni, care ducea ladita cu explozibile, in spre Senat, trecand prin strazile Decebal, Bd. Coltei, Bd. Carol si apoi intrarea in Senat. La Senat am intrat prin Bd. Carol pe locul viran dintre cladirea veche si cea noua, am inconjurat partea de nord a vechii cladiri, am intrat prin o usa mica ce dadea in curtea Universitatii, unde erau vechile latrine, si de acolo am trecut prin coridorul ce are ferestre inspre Bd. Carol, adapostindu-ne intre pietrele de sub scara ce ridica la Senat pana la ora 12 noaptea. Dupa ce totul se linistise, am ridicat scarile sus si acolo am deschis principala usa de intrare la Senat cu o cheie passepartout. Intai am incercat la usa bufetului, pe care, neputand-o deschide, am renuntat la ea. Vroiam sa intram pe aceasta usa pentru ca era mai laterala si astfel mai ferita de orice zgomot. ."

Monument restaurat al victimelor Holocaustului in Bihor
Duminica 9 noiembrie, la Oradea, dupa 57 de ani de la inaugurare, a fost re-dezvelit monumentul restaurat al victimelor bihorene ale Holocaustului relateaza agentia MTI. Aflat din 1946 in curtea scolii generale "Nicolae Balcescu" din localitate, monumentul i-a fost atasata o inscriptie aurita in ebraica, alaturi de aceasta fiind amplasate patru plachete comemorative care evoca, in limbile romana, maghiara, engleza si ivrit (ebraica noua), evenimentele din perioada respectiv?. Cheltuielile pentru restaurare au fost suportate de Fundatia Familiei Lempert, ale carei baze au fost puse de Norbert Lempert, om de afaceri evreu originar din Oradea. Fundatia Lempert ar dori sa finanteze amplasarea unui monument in amintirea celor deportati, eventual in Parcul Balcescu, zona de unde au pornit spre "lagarele mortii" garniturile cu peste 30.000 de locuitori ai ghetorurilor din Oradea

Marea controversa: a fost Holocaust in Romania?

O problema sensibila pentru evrei si romani in perioada de dupa 1989 o reprezinta controversele legate de existenta sau nu a Holocaustului in Romania. O pozitie oficiala la cel mai inalt nivel in aceasta chestiune a fost adoptata de presedintele Emil Constantinescu, care aprecia ca "Holocaustul este o tragedie fara precedent si fara comparatie". Presedintele Constantinescu a caracterizat Holocaustul drept "o tragedie fara precedent si fara termen de comparatie, in care mai mult de sase milioane de frati de-ai nostri au fost exterminati, pentru simplul, incredibilul fapt ca erau evrei". "Romania nu a fost crutata de acest infern", a aratat Constantinescu. Pe de alta parte, seful statului a subliniat ca au fost numerosi romanii "care si-au riscat, uneori chiar si-au dat viata, pentru a-i salva pe evrei din angrenajul nemilos al exterminarii". El a amintit insa ca alti romani au participat la punerea in practica a proiectului nazist al "solutiei finale". Presedintele a aratat, de asemenea, ca autoritatile romane din timpul razboiului au incercat, in repetate randuri, sa se opuna cererilor naziste de lichidare totala a populatiei evreiesti din Romania. Aceleasi autoritati, arata Constantinescu, au organizat insa deportari, au infiintat lagare si au promovat o legislatie rasiala. "Ne simtim astazi responsabili pentru aceasta dramatica inconsecventa", a conchis presedintele Constantinescu. Organizatiile evreiesti si o seama de guverne occidentale insista in continuare ca autoritatile de la Bucuresti sa recunoasca in numele societatii romanesti participarea la Holocaust. Actualul ambasador SUA la Bucuresti, Michael Guest, a apreciat ca Romania a participat la Holocaust. Nu doar Maresalul Antonescu, prin deciziile sale, sau Garda de Fier, prin actiunile sale, sunt responsabili de ce s-a intamplat, ci si cetatenii care au sprijinit acele evenimente in mod deschis sau prin tacerea lor, in timp ce altii au spus "nu acestei uri" cu riscul de a-si pierde viata. Daca greselile din trecut vor fi intelese, Romania si SUA pot lua impreuna decizii corecte pentru un viitor mai bun, a mai spus Guest. Premierul Adrian Nastase a reactionat, spunand ca societatea romaneasca nu poate fi acuzata pentru Holocaust. Exista si contestatari ai Holocaustului in Romania, ca profesorul de istorie si senatorul PRM Gheorghe Buzatu. In ceea ce priveste participarea Maresalului Antonescu la Holocaust, senatorul PRM a afirmat ca "solutia finala" nu a putut fi aplicata in Romania deoarece Holocaustul s-a extins in tarile europene ocupate de Hitler, dar nu si in Romania, care a ramas stat neocupat.

Cum trebuie tratat Antonescu?

Dupa ce in timpul lui Ceausescu s-a incercat o reabilitare discreta a figurii istorice a Maresalului Ion Antonescu, dupa 1989, acest demers a devenit mai amplu si mai organizat, prin publicarea de carti, ridicarea de statui (la Targu Mures, Piatra Neamt, Targoviste, Jilava etc.), demersuri in Justitie sau gesturi politice. Un varf de lance al acestor actiuni este Partidul Romania Mare. Pozitii oficiale categorice au fost exprimate la cel mai inal nivel de presedintele Ion Iliescu, fost lider al partidului de guvernamant. El a declarat la 23 iunie 2001, la Iasi, ca generalul Ion Antonescu a fost si este considerat "criminal de razboi pentru raspunderea politica pe care si-a asumat-o, de a fi aliat cu Hitler". In cadrul actualei puteri, nu toata lumea este de acord cu Iliescu. Comemorarea a 55 de ani de la moartea maresalului a redeclansat o polemica pe marginea personalitatii lui Antonescu. In lucrarea sa "Romania in al doilea razboi mondial", Dinu C. Giurescu scrie ca Ion Antonescu a luat conducerea intr-un moment cand nici unul dintre liderii politici ai Romaniei nu a dorit sa preia Guvernul. La merite, istoricul enumera: pastrarea autonomiei in conditii de razboi, salvarea vietilor a peste 300.000 de evrei din Romania. In acelasi timp, istoricul scrie ca "imparte raspunderea deportarii evreilor basarabeni si bucovineni in Transnistria, din care cel putin 108.710 au pierit".
In ceea ce priveste pogromul de la Iasi, Dinu C. Giurescu apreciaza ca "raspunderea este a autoritatilor romane, mai precis a celor locale". Giurescu reia firul evenimentelor: la 28 si 29 iunie, doua unitati militare din Iasi sunt atacate, comandamentul german afirmand ca are 20 de morti si raniti. Mii de evrei sunt arestati si dusi la Politie, cei masati in curte fiind supusi tirului soldatilor germani. Evreii arestati sunt evacuati din Iasi, la ordinul unui comandant roman. In drum spre Calarasi, cel putin 2.500 de evrei pier in cele doua "trenuri ale mortii", din lipsa de aer, apa si mancare. In total, 4.000 de evrei au murit ca urmare a evenimentelor de la Iasi. Destinul Maresalului Ion Antonescu este vazut de catre istoricul Adrian Cioroianu ca fiind unul dramatic. Cioroianu il considera pe Antonescu un om politic submediocru, "pentru ca a bagat Romania in razboi doar pe vorbe, fara sa existe un tratat cu Hitler". Istoricul considera ca Antonescu nu a fost "nici un calau al evreilor, dar nici un aparator al lor, teama lui mare fata de rusi determinandu-l sa ramana de partea lui Hitler".
Referitor la modul in care este privita astazi personalitatea Maresalului Antonescu, Cioroianu crede ca, pentru Romania de azi, Antonescu nu poate fi un model. "A fost un antiliberal, nu a fost dedicat democratiei in sensul ei modern si cred ca trebuie sa ramana un personaj dramatic al istoriei", este parerea lui Cioroianu.
"Antonescu nu a fost vinovat pentru ce s-a intamplat cu evreii in Ardealul de Nord, responsabile pentru acele victime fiind autoritatile maghiare si germane de ocupatie. In schimb, Antonescu si Guvernul roman de atunci au fost responsabili pentru cel putin 250.000 de victime intre evrei romani si ucraineni din Basarabia, Bucovina si Transnistria", sustine istoricul Radu Ioanid, director de programe al Muzeului Holocaustului din Washington.
Antonescu a avut decenta sa recunoasca ceea ce unii dintre aparatorii lui de astazi nu recunosc, si anume ca este responsabil direct, prin ordinele date, pentru ce s-a intamplat in Basarabia si Bucovina, a afirmat Ioanid.

Cabinetul Nastase si "problema evreiasca"

Cele mai recente evolutii legate de "problema evreiasca" din Romania urmaresc sanctionarea juridica a urii rasiale si introducerea Holocaustului ca materie de curs in cadrul institutiilor de invatamant militar, masuri care sunt corelate cu politica de integrare euro-atlantica. Istoricul Radu Ioanid a declarat ca in discursul de la Riga al presedintelui Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson, acesta spunea ca o conditie esentiala pentru intrarea in NATO este impartasirea unor valori comune si asumarea istoriei asa cum a fost ea. Radu Ioanid a aratat ca, intr-o intalnire recenta cu reprezentanti ai Pentagonului si ai serviciilor secrete americane, acestia au dovedit ca stiu foarte bine rolul jucat de Maresalul Antonescu in al doilea razboi mondial si au sustinut faptul ca va fi respinsa orice incercare de a intra in NATO "cu Antonescu pe steag".
Recent, Guvernul Romaniei a emis o Ordonanta de Urgenta care interzice mentinerea in locurile publice a statuilor legate de simbolurile sau manifestarile asociate cu crime sau criminali de razboi. Ordonanta a facut deja prima victima: la Piatra Neamt, bustul maresalului Antonescu a fost dus la reconditionat, desi nu avea nici o fisura, iar soclul a fost distrus.

Romania si "problema evreiasca"

Holocaustul, Antonescu, evreii sunt teme ce revin periodic in dezbaterea publica. Se intampla asa pentru ca nu au fost facuti inca pasi decisivi pentru clarificarea si asumarea unor evenimente din trecut pentru care politicienii romani si societatea poarta o vina.

Istoria fara de care nu intelegem

Chestiunea evreiasca devine acuta in Romania in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Ea este abordata in cadrul Tratatului de la Berlin, semnat, la 28 iulie 1878, de catre marile puteri, prin care Guvernul de la Bucuresti era obligat sa modifice articolul 7 al Constitutiei din 1866, in sensul de a acorda cetatenie si deci drepturi politice si civile tuturor evreilor din Romania. In spatiul romanesc, numarul evreilor nu era mare in Transilvania (doar 14.842 in 1870), dar era insemnat in Bucovina, Basarabia si, in Vechiul Regat, in Moldova. Si acest numar sporeste mereu prin emigrarile masive dinspre Rusia (unde intoleranta fata de ei avea caracter oficial). In Vechiul Regat, numarul lor ajunge la 269.015 (4,5% din totalul populatiei) in 1899. Lipsiti de dreptul de a detine proprietati funciare, evreii se stabilesc, in mare parte, in orase. In Moldova, ei devin majoritari in asezarile urbane. Dupa cum sunt majoritari in ocupatii precum cele de comercianti, camatari, bancheri, bijutieri, ceasornicari etc. La sate sunt arendasi, carciumari si camatari. Pe teren economic, evreii se miscau mult mai repede decat localnicii. Ei erau purtatorii noului capitalism in societatea romaneasca. Traiau in comunitati separate, neacceptand integrarea in societatea romaneasca. Constitutia din 1866 nu le acorda drepturi politice. Lobby-ul evreiesc este insa foarte activ si, la Congresul de la Berlin, impune Romaniei modificarea Constitutiei in sensul recunoasterii cetateniei pentru evrei (art. 44 al tratatului). Dupa agitate si indelungate dezbateri in Parlament, in presa, clasa politica romaneasca adopta o solutie de compromis: se acorda evreilor cetatenia, dar accederea la ea se putea face numai individual, printr-o cerere motivata, care trebuia aprobata de Parlament pentru fiecare caz in parte. Oamenii politici romani si-au motivat rezistenta prin indaratnicia evreilor de a ramane "un corpus separatum" in societatea romaneasca. In plus, acordarea cetateniei in bloc, in conditiile in care in Rusia aceasta cetatenie nu era acordata (aici traiau peste cinci milioane de evrei, supusi deseori la pogromuri si masacre), ar fi insemnat, de facto, incurajarea imigratiei si cresterea rapida a numarului lor in Romania. Foarte putini evrei au beneficiat de modificarea Constitutiei.
Emanciparea politica a evreilor devine efectiva o data cu desavarsirea statului national unitar roman, la 1918, prin garantarea drepturilor cetatenesti si politice ale minoritatilor prin Constitutia din 1923. Potrivit recensamantului din 1930, evreii constituiau cea de-a treia minoritate din punct de vedere numeric, reprezentand 4% (728.115) din populatia Regatului. Evreii erau cei mai numerosi in Bucovina (10,8% din populatie) si in Basarabia (7%). De asemenea, ei reprezentau 30% din populatia urbana in Bucovina, 27% in Basarabia si 23% in Moldova. Evreii se gaseau dupa 1918 intr-o situatie complexa, deoarece apartineau unor culturi diferite: cei din Vechiul Regat - celei romane, cei din Ungaria - culturii maghiare, cei din Bucovina - culturii germane (austriece), iar cei din Basarabia - culturii rusesti. Chiar si in privinta religiei, obiceiurilor si a traditiilor existau sensibile deosebiri. Orientarea politica a evreilor nu era unitara; multi s-au inscris in partide romanesti, mai ales in Partidul National Taranesc, Partidul National Liberal; altii faceau parte din conducerea unor partide de stanga si extrema stanga - Partidul Social Democrat si Partidul Comunist din Romania.

Vremuri negre

Sub regimul autoritar din Romania anilor 1940-1944 sau din Ardealul ocupat de Ungaria horthista, a avut loc jefuirea proprietatilor evreiesti si deportarea unora din ei in Transnistria. Pe masura ce Romania s-a apropiat de Germania, in vara anului 1940, situatia evreilor, aflati in Regat in numar de 800.000, s-a deteriorat continuu. Deciziile luate de Cabinetul Gigurtu, la 9 iulie 1940, de a indeparta toti evreii din randul functionarilor publici si, la 8 august, de a redefini situatia juridica a evreilor au fost actiuni care i-au deposedat efectiv pe acestia de drepturi politice si civile. Dupa infiintarea statului national legionar in luna septembrie, Ion Antonescu si Garda de Fier au trecut la "romanizarea" economiei. Garda s-a folosit de acest prilej pentru a da frau liber antisemitismului sau violent. Intr-un rastimp scurt, dupa venirea sa la putere, Antonescu a initiat indepartarea evreilor si a strainilor din structurile economice ale tarii si inlocuirea lor cu etnici romani. Unele decrete au avut ca scop exproprierea proprietatilor rurale detinute de evrei (4 octombrie 1940), a celor forestiere (17 noiembrie 1940) si a proprietatilor urbane (28 martie 1941). Un alt decret (16 decembrie 1940) cerea firmelor si intreprinderilor industriale particulare si organizatiilor fara profit sa-si inlocuiasca angajatii evrei cu etnici romani pana la 31 decembrie 1941. Desi statisticile oficiale aratau ca numarul evreilor fusese redus cu mai multe mii, rapoarte secrete mai credibile estimau ca foarte multi si-au pastrat slujbele pentru ca activitatea lor era esentiala pentru functionarea eficienta a intreprinderilor respective. Masurile luate impotriva evreilor inaintea atacului impotriva Uniunii Sovietice au fost in primul rand de natura economica, cu exceptia actelor violente comise de legionari impotriva unor persoane particulare. Deportarea evreilor a inceput dupa recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Un numar mare de evrei, in jur de 130.000 de persoane, fugisera deja de acolo in Uniunea Sovietica, in timp ce armatele germana si romana inaintau spre aceste provincii. Uciderea a 4.000 de evrei, in ianuarie 1941, la Iasi si in timpul deportarii lor in Muntenia, la 28-30 iunie, de catre trupele germane si romane a confirmat intelepciunea celor care se refugiasera. Indata ce armata romana a ocupat Transnistria, autoritatile de la Bucuresti au inceput sa-i deporteze in masa pe evreii din Basarabia si din Bucovina de Nord cat mai departe spre est posibil. Tratatul de la Tighina, din 30 august 1941, prin care se recunostea administratia civila romaneasca a Transnistriei, specifica faptul ca evreii trimisi acolo vor fi tinuti in tabere de concentrare si folositi ca mana de lucru. Se estimeaza ca, in perioada 1941-1943, aproape 100.000 de evrei au fost deportati in Transnistria, unde, din cauza conditiilor groaznice si a atrocitatilor comise, au pierit cei mai multi dintre ei. Regimul antonescian a fost oscilant fata de "solutia finala" propusa de Hitler. La inceput a aratat un oarecare interes si a consimtit ca, incepand din septembrie 1942, evreii apti de munca fortata din judetele Arad si Timisoara, din Banat si Turda, din Transilvania sa fie ridicati si trimisi la Lublin. Deportarile pareau a fi inceput conform planurilor, dar, curand dupa aceea, in decembrie 1942, ele au incetat deoarece Guvernul si-a schimbat politica fata de evrei, in primul rand ca reactie la deteriorarea situatiei militare pe frontul de est dupa batalia de la Stalingrad si pe masura ce se faceau incercari pentru a se ajunge la o intelegere cu Aliatii occidentali. Treptat, au fost desfiintate si lagarele din Transnistria.
La 19 martie 1944, Ungaria (cu tot cu Transilvania de Nord) a fost ocupata de trupele germane. Noul Guvern a acceptat aplicarea "solutiei finale" si, intr-un timp deosebit de scurt, evreii au fost dusi fortat in ghetouri (existau centre in Oradea, Sighet, Cluj, Baia Mare, Targu Mures, Dej), trecand rapid la deportari (peste 150.000 de evrei au fost deportati din Transilvania de Nord). Trist este faptul ca romanii i-au persecutat pe evreii din Transilvania pe motiv ca sunt "unguri", iar maghiarii i-au acuzat ca sunt "romani". In prezent, pe plan international se vehiculeaza cifre conform carora jumatate din cei 800.000 de evrei din Romania au murit in timpul celui de-al doilea razboi mondial in lagarele de concentrare. In timpul regimului comunist, indeosebi in anii cand la putere s-a aflat Nicolae Ceausescu, acesta din urma s-a folosit de intentiile Israelului de a-i proteja pe evrei impotriva abuzurilor si a acceptat "exportarea" aproape in totalitate a comunitatii evreiesti din Romania. Dintre supravietuitorii Holocaustului, 320.000 au parasit Romania, pentru a se stabili in Israel sau in alte parti. Conform ultimului recensamant, cel din 1992, numarul evreilor din Romania este mai mic de 10.000 de persoane, majoritatea fiind peste 60 de ani. (Marius Teja)

Nr.118, LA CENTRU ŞI LA MARGINE - din vieaţa unui extremist de centru - Radu COSAŞU
Apărută recent, o carte încă foarte necesară - Totuşi, n-au fost singuri, cu subtitlul "Solidaritatea intelectualităţii române şi evreieşti în anii 1900-1941"* - găseşte nimerit, şi bine face, să se încheie cu "cazul Călinescu". E o selecţie din articolele de un crunt antisemitism împotriva Istoriei literaturii române, publicată în ianuarie 1941, la cîteva luni după instaurarea regimului antonescian. Antisemitismul intelectual nu a dat în România pagini mai sumbre şi totodată mai elocvente pentru ura şi incultura lui; nu cred că a venit vremea să le uităm şi pe ele.

"Aşadar, la 24 ianuarie 1941, în plină reconstrucţie naţionalistă a generalului Antonescu, Gh. Călinescu, profesor în Ţara Românească, are curajul să falsifice «Istoria literaturii române» introducînd în paginile ei toţi jidanii care din lipsă de altă meserie şi din obrăznicie intelectuală s-au făcut scriitori, lăfăindu-se pe pagini întregi. În acelaşi timp cînd Societatea Scriitorilor Români îi dădea afară, Gh. Călinescu, român moldovean, subscrie fraza de sfidare şi batjocoră: «O MINTE DREAPTĂ, CARE NU CONFUNDĂ PROBLEMELE POLITICE CU LUMEA IDEALĂ A CREAŢIEI, NU POATE SĂ NU RECUNOASCĂ CONTRIBUŢIA LOR» (a jidanilor)... O nemaipomenită îndrăzneală! Au contribuit la cultura românească: Peltz, Camil Baltazar, Ilarie Voronca, Robot, Vasile Cristian, Felix Aderca, Eugen Relgis, Ion Călugăru, Sergiu Dan, Mihail Sebastian?... Pentru salubritatea sufletului românesc, propunem retragerea ei imediată de pe piaţă. Şi destituirea din învăţămînt a lui Gh. Călinescu." (Porunca vremii, duminică, 24 august 1941).

Peste două săptămîni, la 10 septembrie, în aceeaşi Porunca vremii: "Trăit în atmosfera prietenilor de la Adevărul literar, de la redacţie pînă la Hanul Ancuţei, adulat şi răsplătit în toate felurile de către potentaţii jidani ai presei de odinioară, păstrîndu-şi încă prieteniile cu toate consecinţele lor morale şi materiale, autorul voluminoasei lucrări de scandal literar, s-a dovedit foarte docil ucenic al spiritului talmudic, pînă la totala convertire şi pînă la entuziastă obligaţie de conştiinţă, dacă putem zice aşa. Căci ce este oare Istoria sa literară, decît un suprem omagiu pe care-l aduce personal mediului jidovesc în care a respirat şi prin care a fost ridicat".

După zece zile, la 20 septembrie, tot în Porunca vremii: "De ce nu se pune capăt scandalului ofensator al lui G. Călinescu? De ce cartea aceasta nu este dezavuată public, iar G. Călinescu invitat să se mute la universitatea din Tel Aviv?".

După alte zece zile, la 30 septembrie 1941, tot acolo:

"...Dacă blestemul lui Eminescu nu-l va atinge fiindcă «a îndrăgit străinii» în aşa hal şi a lăsat în umbră voit şi cu patimă pe mulţi dintre scriitorii de talent ai neamului lui - totuşi, pedeapsa trebuie să şi-o capete de la ţara căreia el a căutat să-i găsească alţi reprezentanţi decît cei adevăraţi, remarcînd la literatura noastră o întreagă serie de venetici. Aşadar, vina e evidentă. Şi cu toate acestea, cartea lui G. Călinescu se mai găseşte încă la librării".

...Şi cu toate acestea - continui, cu masochism voios, fraza mizerabilă - după 65 de ani, Istoria lui G. Călinescu îmi veghează biblioteca; pasagii întregi le ştiu încă pe dinafară, de parcă ar fi din Caragiale şi Eminescu, pînă la acel paragraf din ultimul capitol care i-a scos din minţi pe cei de la Porunca vremii. Cred că e salubru să pun "fraza de sfidare şi batjocoră", dată cu majusculele celei mai violente indignări, în contextul ei pe care-l putem privi fără scandal, drept în ochi: "Evreii, puţini printr-o proporţie firească, prezenţi şi la noi ca în toate literaturile, rămîn un factor din afara cercului rasial, făcînd puntea de legătură între naţional şi universal (subl. mea, de data asta). O minte dreaptă, care nu confundă problemele politice cu lumea ideală a creaţiei, nu poate să nu recunoască contribuţia lor..." Urmau, în expresie călinesciană, total inadecvată în vocabularul furibund al zilei, calităţile lor (poligloţi, anticanonici, anticlasicişti, informaţi, agitaţi de probleme, umanitarişti) şi cusururile lor "iritante" ("trăirism exagerat", "dezinteres pentru creaţie ca scop", umanitarism antinaţionalist). Aceste defecte, Călinescu le socotea, fără mînie, cu cea mai riscantă toleranţă, "o lipsă de tact" şi conchidea întru totul memorabil: "Prin această lipsă de tact, la noi, ca şi oriunde, Evreii atrag asupră-le, periodic, toate fulgerele". Cu ironia la care ne dă dreptul viclenia oricărei istorii de la origini pînă în prezent, se poate spune că el însuşi, minimalizînd cusururile "jidanilor", a dovedit o lipsă de tact şi şi-a atras toate fulgerele. Cu o aceeaşi probabilă lipsă de tact, îmi "place" azi să citez Porunca vremii, contemplînd, nu fără voluptate în dezgust, sclerozarea imbecilităţii. Ea nu e pe moarte.

Dascălii de istorie învaţă despre Holocaust


Începînd de ieri, în organizarea Centrului de Studii Ebraice "Golstein Goren", are loc o sesiune de instruire a profesorilor de istorie privind predarea problemei Holocaustului.
"Manifestările se desfăşoară în parteneriat cu Asociaţia IDEE şi Asociaţia pentru Educaţie şi Dialog Civic. Sesiunea beneficiază de sprijinul logistic al Institutului Yad Vasem din Ierusalim", ne-a spus Cristina Dascălu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean. La finalul sesiunii, profesorii vor primi din partea organizatorilor certificate de atestat şi materiale didactice. Astăzi, activităţile vor începe cu vizitarea Sinagogii.

Premiera in Romania a filmului "Orasul fara evrei"

BUCURESTI - Filmul "Orasul fara evrei" ("Die Stadt ohne Juden"), un lung-metraj profetic realizat in 1924 de regizorul austriac Karl Breslauer, a fost prezentat, duminica 26 octombrie, in premiera in Romania, in cadrul Festivalului de cultura idis de la Iasi, informeaza organizatorii. Bazat pe un roman de Hugo Bettauer, filmul infatiseaza expulzarea a mii de evrei considerati responsabili de criza economica dintr-o tara numita Utopia. Evenimentul a fost organizat cu sprijnul Ambasadei Austriei in Romania. Festivalul de la Iasi, ce se desfasoara intre 23 si 30 octombrie, include spectacole de teatru, concerte de muzica klezmer, expozitii despre istoria comunitatilor evreiesti din Europa centrala si mese rotunde despre cultura idis. El este realizat cu sprijinul Comisiei Europene, in cadrul programului Culture 2000 si constituie o etapa a unui turneu european care are ca tema cultura idis si care se desfasoara intre aprilie 2003 si mai 2004.

In legatura cu tragedia Mefkure

Un mesaj primit de la dl.Harry Carasso:



Nota nr. 9 din numarul 434 al newslettetului "Buna dimineta, Israel!" a fost consacrata comemorarii scufundarii vasului Mefkure, pe data de 5 august 1944. In legatura cu aceasta nota cred ca e interesant de amintit ca si regretatul Ing. Albert Finkelstein a publicat cu multi ani in urma detalii detalii despre acel eveniment, inclusiv cartea "Tragedia Mefkure" tradusa in Israel din limba engleza.

Cartea contine elementele esentiale ale acestui trist eveniment, cu un Cuvint Inainte semnat de Rabinul Efraim Gutman. Acest Cuvint Inainte explica si de ce disparitia vasului Mefkure este controversata. Cartea contine si gratitudinea d-lui Finkelstein, adresata - intre multe altele - personalitatilor urmatoare care au contribuit la aparitia cartii: Dr Jean Ancel, de la Yad Vashem ; Dr. Lucian-Zeev Herscovici, Universitatea Ebraica din Ierusalim, traducatorul cartii d-lui Finkelstein; Prof.Dr. Jürgen Rohwer, Stuttgart, care a scris un studiu intreg despre Mefkure; Prof. Dr. A.V. Basov de la Academia de Stiinte din Moscova; regretatul Itzak Artzi, care a jucat un rol important in organizarea plecarii celor trei vapoare.

In prefata D-sale, Rabinul Efraim Gutman exprima regretele urmatoare: "Din pacate, cele mai multe primarii din Israel nu au dat atentia cuvenita acestui fapt istoric. Senzatia de care suntem cuprinsi este aceea ca ar trebui sa facem mai mult pentru eternizarea memoriilor (disparutilor)".

Se poate imagina ca versiunea d-lui Finkelstein - si afacerea Struma in general - au stirnit reactii conflictuale, in Rominia si in Israel. Am crezut de cuviinta sa va adresez, comentarii care mi-au fost publicate in Franta, fara objectie.

Dar poate situatia nu este aceesi in Israel; je vous laisse seul juge quant à l'utilité de mes éclaircissements.

Harry Carasso



Trei vaporase , Bulbul, Morina si Mefkure, au parasit Constanta in seara de 3 august 1944, cu aproape o mie de pasageri la bordul lor, si cu autorizatia serviciilor oficiale romine. Printre pasagerii de pe Mefkure se afla si un numar de ofiteri polonezi internati in Rominia din 1939, care cautau sa ajunga in Palestina si sa se alature armatei generalului Anders. Arhivele de la Yad Vashem demonstreaza ca Serviciile Secrete rominesti au informat pe germani de prezenta acestor ofiteri.

In noaaptea urmatoare, cind vasele se apropiau de Istanbul, un numar de vedete rapide germane au atacat vasul Mefkure, lansind doua torpile la scurt interval. Prima a explodat la mica distanta. A doua torpila a lovit vasul in plin; un mic numar de emigranti au sarit in apa, dar restul au pierit impreuna cu vasul. Cei care incercau sa ajunga la Bulbul au fost atacati de vedetele germane cu mitraliera. Numai cinci pasageri au supravietuit.

Bulbul si Morina au reusit sa ajunga la Istanbul si sa continue calatoria spre Tara Sfinta; intre timp, Turcia intrase in razboi alaturi de Aliati..

Aceste ldetalii sunt descrise in amanunt in cartea Tragedia Mefkure, publicata de prietenul meu , raposatul Albert Finkelstein dupa cercetari pe care le-a facut pe parcursul a multi ani. Sora lui, Sofia, se afla printre victimele de pe Mefkure.

Este adevarat ca un submarin sovietic a atacat si scufundat, in aceeasi noapte, un vapor "cu identitatea fluida". Finkelstein demonstreaza in cartea lui ca acest vapor nu putea sa fie Mefkure.

Un alt submarin sovietic a torpilat si scufundat celebrul Struma; comandantul era convins ca vaporul transporta "agenti din a Cincea coloana". Teza aceasta este expusa de Finkelstein cf. ziarului BOSTON GLOBE, cu data 7.10.1982.

Exista multe alte vapoare, cu mii de emigranti evrei pe bord, scufundati de unii si altii: ALSINA, ATLANTIC, DARIEN, PATRIA, PENCHO si SALVADOR sunt cele mai cunoscute.



(Extras din ETRE OU NE PAS ETRE: DES JUIFS DANS LA MER NOIRE , un articol publicat de HC in septembrie 1998 in LETTRE SEFARADE, trimestrial francez

=====

BUNA DIMINEATA, ISRAEL

Ovidiu MORAR – Scriitorii evrei si „corectitudinea politica” din România
poate vorbi oare de „corectitudine politică” în ceea ce priveste receptarea scriitorilor evrei din spatiul mioritic? Cît de cunoscuti sînt astăzi în România un Max Blecher, un Tristan Tzara, un Benjamin Fondane, un Gherasim Luca? Are cumva această lipsă de receptare vreo legătură cu antisemitismul? Iată cîteva întrebări incitante ce-si asteaptă încă, fiecare, răspunsul.
În România, ca mai peste tot în lume, de altminteri, istoria evreilor a fost, de la începuturi si pînă azi, cu adevărat dramatică. Priviti îndeobste ca niste străini indezirabili, dezavuati de stat si de biserică, ei nu s-au bucurat pînă la finele celui de al doilea război mondial de prea multe drepturi (în general, nu li s-a permis să aibă pămînt, să practice mestesugurile, să aibă functii administrative si militare, să participe la viata politică etc.) Oficial, nu li s-a recunoscut calitatea de cetăteni români pînă în 1923, iar nu după multă vreme, guvernul Goga-Cuza din 1937-1938 va dispune revenirea la vechea stare de lucruri. Mai mult, acest guvern a mai adăugat si alte măsuri discriminatorii, initiind o politică antisemită aberantă ce va atinge un climax în timpul dictaturii lui Ion Antonescu din perioada 1940-1944: urmărind „deparazitarea neamului românesc” de toti evreii, maresalul va dispune treptat, în ceea ce-i privea pe acestia, revocarea din armată si din functiile publice, interzicerea căsătoriilor mixte, interzicerea dreptului de a lucra în întreprinderi, de a practica avocatura, medicina, jurnalistica, excluderea din scolile si universitătile de stat, evacuarea din sate si tîrguri în orasele mai mari, exproprierea, munca fortată, toate culminînd cu masacrele organizate de armata română în localităti din Moldova, Basarabia si Bucovina de Nord si cu deportările în masă ale evreilor din teritoriile ocupate în lagărele din Transnistria. Asa se face că populatia evreiască de pe teritoriul României Mari, numeric a doua din Europa (cca. 800.000 de oameni), se înjumătătise la sfîrsitul războiului. În timpul noii dictaturi comuniste după modelul stalinist, evident că majoritatea celor rămasi au preferat să emigreze, astfel încît astăzi comunitatea evreiască din România abia dacă mai numără cîteva mii de membri, majoritatea la vîrsta senectutii – se poate spune deci că îsi contemplă cu dezolare iminentul sfîrsit.
Desi intelectualii evrei s-au bucurat, totusi, în general de un autentic respect din partea concetătenilor lor, nu se poate spune că discriminările si persecutiile i-au ocolit. Notoriu e în primul rînd cazul lingvistilor de faimă mondială Moses Gaster, Hariton Tiktin si Lazăr Săineanu, obligati să se expatrieze la finele secolului al XIX-lea întrucît li se refuzase cetătenia română. Numele criticului Ion Trivale, foarte apreciat de G. Călinescu în vestita sa istorie a literaturii, a fost omis pe placa comemorativă a monumentului eroilor români din 1916, probabil întrucît era evreu (i. e. ne-român). Felix Aderca era în 1937 un scriitor si un ziarist renumit si, pe lîngă aceasta, mai luptase si pe front în primul război mondial. Iată însă că noul ministru al muncii, fiul binecunoscutului ideolog si politician antisemit A. C. Cuza, dispune acum în mod arbitrar, pentru a-l forta să demisioneze, mutarea lui cu serviciul din Bucuresti la Chisinău, iar apoi în alt capăt al tării, la Lugoj (de notat că, dintre intelectualii români, cu exceptia lui Zaharia Stancu si Perpessicius, nici unul nu protestează în fata acestui abuz flagrant). După promulgarea, începînd cu 1937, a legilor rasiale de inspiratie nazistă, si scriitorii evrei, aidoma celorlalti coreligionari de-ai lor, au avut de îndurat privatiunile si umilintele pe care guvernele ce s-au succedat pînă în 1944 le-au impus acestui segment al populatiei (jurnalul lui Mihail Sebastian, publicat abia în urmă cu cîtiva ani, este o tulburătoare dovadă în acest sens). Unii, ca Paul Celan sau Norman Manea, de pildă, au fost chiar deportati împreună cu întreaga lor familie în Transnistria, spatiu al mortii de unde prea putini s-au mai întors (Paul Celan si-a pierdut acolo ambii părinti). O consecintă firească a acestei politici antisemite oficiale a fost expatrierea a numerosi scriitori evrei atît înainte, cît si după cel de al doilea război mondial, cînd, în conditiile noului stat totalitar, antisemitismul a continuat să se manifeste pe căi subterane.
Într-un climat general antisemit , firesc era ca si receptarea scriitorilor evrei să fie afectată. Astfel, de pildă, includerea dramei Manasse a lui Ronetti-Roman în repertoriul teatral al Nationalului bucurestean a provocat în repetate rînduri, începînd din 1906, violente manifestatii de stradă studentesti care au condus în cele din urmă, în 1913, la interzicerea spectacolului. Mihail Sebastian a devenit în 1933 obiectul unei campanii de presă incendiare (el va vorbi chiar de un adevărat „război provocat în cultura românească”) după publicarea romanului De două mii de ani…, care dezbătea tocmai problema evreiască din România. Felix Aderca dorea în 1937 „publicarea unor editii critice a operelor complete lăsate de scriitori, artisti, savanti evrei-români, eliminati azi din toate manualele didactice, din toate istoriile culturii române, din toate editurile” . În aceeasi perioadă, evreii promotori ai modernismului radical erau în permanentă tinta unor atacuri imunde în presa nationalistă, după cum îi mărturisea Sasa Pană lui Tristan Tzara într-o scrisoare din 13 iulie 1937: „Campania «contra literaturii noi si pornografice», «contra iudaizării literaturii române» continuă cu furie întetită în ziarele dreptei hitleriste: «Porunca vremii» (…), «Curentul» lui Pamfil Seicaru cu foiletoane semnate de Ion Sîn-Georgiu si N. Rosu (Ultimul a publicat de curînd un volum, Orientări în veac, în care huliganismul spumegă. Bineînteles, în fruntea celor înjurati vulgar sînteti dumneavoastră); «Universul» «marelui român» Stelian Popescu; Iorga a făcut să reapară vechiul său «Sămănător» care de astă dată se numeste «Cuget clar». E mai mult un muget abracadabrant de prostii rimate si cronici veninoase împotriva a tot ce e scriitor autentic, azi. Campania lui N. Iorga din «Cuget clar» si, zilnică, în «Neamul românesc», are concursul guvernului si al politiei. La concursul politiei a apelat si din incinta academiei Al. Brătescu-Voinesti cînd a cerut arestarea «pornografilor» H. Bonciu, Geo Bogza si Mihail Celarianu. Primii doi au fost chiar arestati” .
Chiar si în noua Românie democratică de după decembrie 1989 a fost posibil ca publicarea de către Norman Manea a unui eseu despre simpatiile legionare ale lui Mircea Eliade în ziarul american „The New Republic” să iste o polemică exagerată, în care vechile parti-pris-uri antisemite au răbufnit din nou, cu reînnoită virulentă. Să mai notăm că din multimea scriitorilor români de origine evreiască putini au fost cu adevărat omologati de critica si istoria literară, însă nici unul n-a devenit pînă acum canonic, desi nume ca Max Blecher, Tristan Tzara, Benjamin Fondane / B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Gherasim Luca, Norman Manea s. a. sînt mult mai cunoscute în afara granitelor tării decît multe altele.
În 1941, în plină dictatură fascistă, apărea Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent a lui George Călinescu, veritabilă Biblie a criticii românesti, care se poate spune că a fixat în linii mari canonul literar autohton. Climatul epocii a influentat fundamental, se pare, conceptiile autorului, dat fiind că lucrarea se încheie cu un capitol despre „specificul national”, în care se pot recunoaste imediat vechile prejudecăti rasiste, devenite între timp locuri comune; printre altele, aflăm si următorul portret-robot al scriitorului de origine iudaică: „Evreii, putini printr-o proportie firească, prezenti si la noi ca în toate literaturile, rămîn un factor dinafara cercului rasial, făcînd puntea de legătură între national si universal. (…) În literatură ei sînt întotdeauna informati, colportori de lucrurile cele mai noi, anticlasicisti, modernisti, agitati de probleme. Ei compensează inertia traditiei si o fac să se revizuiască. Umanitarismul lor sincer modifică în sensul unei viziuni crestine de sus un spirit de conservare ce poate să degenereze în obtuzitate. Aceste însusiri sînt legate de tipicele iritante cusururi: dezinteres total pentru creatia ca scop, «trăirismul» exagerat, negarea criticii (de care noi, rasă constructivă, avem trebuintă), umanitarismul împins pînă la negarea drepturilor si notelor noastre nationale. Prin această lipsă de tact, la noi ca si oriunde, evreii atrag asupră-le, periodic, toate fulgerele” . În ceea ce-i priveste pe scriitorii evrei recenzati în paginile cărtii, e de remarcat că autorul, cu toate că le reprosează mereu tendentionismul iudaic, cerîndu-le să rămînă pe teritoriul estetic, le judecă opera tot după criterii ideologice – din perspectiva nationalismului autohton – , deplasînd fatalmente discutia de pe tărîmul estetic pe cel politic. G. Călinescu pune semnul egal între personajul literar (o fictiune) si autorul său, reprosîndu-i acestuia din urmă ideile celui dintîi. Astfel, de pildă, analizînd romanul Moartea unei republici rosii de Felix Aderca, pe care-l defineste drept „o sumă de meditatii antinationale puse în gura căprarului Aurel”, el îsi permite să corecteze „erorile de gîndire” ale autorului: „Ca mai toti scriitorii evrei, F. Aderca este obsedat de umanitarism, pacifism si toate celelalte aspecte ale internationalismului. (…) Fanatismul antinational al evreilor (nationalisti pentru ei însisi) duce la manifestatii de lipsă de tact, care sînt în fond niste erori de gîndire, fată de care mintea cea mai liberă de prejudecăti se simte iritată. (…) De fapt, mentalitatea aceasta bizară este numai a evreilor si aici stă si tragedia lor. Ei nu pricep că instinctul national e o coordonată fundamentală a sufletului nostru ca si teritoriul. Ei sustin punctul de vedere al unui popor nomad, indiferent si dispretuitor de toate popoarele” . Dacă evreii manifestă dispret fată de toate popoarele, firesc e ca românii să nu-i mai tolereze în mijlocul lor. Iată cum încheie ilustrul critic comentariul romanului Profeti si paiate de Emil Dorian: „Românilor li se recunoaste doar calitatea de «popor ospitalier si bun», ceea ce e în fond o slăbiciune, căci asemeni tuturor natiilor civilizate, românii trebuie să manifeste un sănătos egoism, curmînd definitiv orice imigratie” .Despre romanele Moartea tineretilor si Noptile domnisoarei Mili ale lui I. Peltz, afirmă în altă parte că acestea „continuă să analizeze cu o monotonie si cu o vulgaritate din ce în ce mai sporită starea de nesănătate fizică a rasei” . Romanul Subiect banal al lui Ury Benador e analizat după aceeasi grilă rasială: „Eroul, muzicantul Ludwig Holdengraeber, e aci un evreu, deci un individ rasial neurastenic, bănuitor si analitic, iar seducătorul un crestin pe care gelosul îl primeste în casă cu acel sentimentalism ebraic în care intră în bună proportie si aspiratia tipică la evrei de a fi acceptati în intimitatea nesemitilor (explicabilă prin nevoia de a se simti respectabili), precum intră si un usor instinct de promiscuitate si nu putină perversitate sexuală” . Rezultă asadar că pentru G. Călinescu (la fel ca pentru oricare ideolog nationalist din epocă) între evrei si români (ei si noi) există o diferentă ireductibilă / prăpastie insurmontabilă, care tine de rasă si asa se face că, desi îi tolerează în Istoria sa, e natural să nu le acorde în fond niciodată un credit prea mare. Dacă ne raportăm însă la contextul politic în care a apărut cartea, sîntem nevoiti să concedem că autorul a dat totusi dovadă de curaj si onestitate incluzîndu-i în ea si pe autorii evrei, fapt ce i-a atras, fără doar si poate, nu putine neplăceri. Să nu uităm că în scurt timp tuturor evreilor din România li se va interzice oficial să mai publice sau să-si pună în scenă textele dramatice, iar operele lor deja editate vor fi retrase din librării si trecute într-un nou Index librorum prohibitorum. Iată ce scria Mihail Sebastian în jurnalul său la 5 noiembrie 1942: „Un ordin al Ministerului Propagandei dispune scoaterea cărtilor de autori evrei din librării si biblioteci. Am văzut azi la „Hachette” două imense tablouri tipărite cu litere mari: Scriitori evrei. Sînt, desigur, si eu acolo, afisat ca un delincvent, ca un criminal: numele părintilor, data si anul nasterii, lista cărtilor. Lipseau doar semnalmentele. (…)” .
În perioada comunistă, problema evreiască a devenit un subiect tabu, astfel încît dacă în istoriografia oficială nu s-a pomenit nicicînd de un Holocaust românesc, nici în istoriile literare nu s-a vorbit deloc despre evreitatea scriitorilor în cauză si despre influenta acesteia asupra receptării lor în epocă si după aceea. Asa se face că un reputat critic evreu ca Ov. S. Crohmălniceanu, de pildă, în lucrarea Literatura română între cele două războaie mondiale, analizînd contextul politic al perioadei interbelice, nu suflă un cuvînt despre climatul antisemit din ce în ce mai sumbru spre finele deceniului al patrulea si despre persecutiile rasiale accentuate de la un an la altul, pînă la dezlăntuirea în timpul regimului Antonescu a unei adevărate „demente”, fără limite si fără control, după cum nota Mihail Sebastian în jurnalul său (de altfel nu întîmplător, probabil, acest document socant, la fel ca atîtea altele, a putut fi publicat abia după încheierea epocii comuniste). Însă dacă oficial se pretindea că discriminările fuseseră definitiv abolite, practic ele continuau să existe, fie datorită perpetuării în subteran a vechii atitudini xenofobe, fie datorită delicatetei acestui subiect, fără îndoială iritant pentru multă lume (s-a ajuns la o formă de discriminare mai subtilă, prin omisiune, prin ignorarea completă). E imposibil să nu remarci absenta cu desăvîrsire a scriitorilor evrei din manualele scolare apărute în această perioadă si locul cu totul nesemnificativ pe care li-l acordă istoriile literare. Din nefericire, nici pînă astăzi lucrurile nu par să se fi schimbat prea mult în această directie, astfel încît chestiunea revizuirii valorilor îsi află măcar la acest capitol deplina legitimitate.