ISTORIE=EGIPT

Rezumarea primului mesaj :

Magia fardurilor

Substantele folosite de egipteni pentru farduri si
pentru protectia ochilor de efectele nefaste ale unui climat cald si
uscat, ale vânturilor de nisip sau ale cresterii apelor Nilului intr-un
mediu mlastinos, trebuiau sa aiba diferite efecte benefice.Toate
paturile sociale recurgeau la machiaj. (Femeile sarace foloseau, in
general, un fard negru, compus din carbon.) Pe doua etiuri cu kohol
descoperite intr-un mormânt al unei femei din anturajul regelui se
putea citi inscriptia: „Veritabil si de excelenta calitate”.


Verde, precum ochiul lui Horus
Cosmetica
egipteana e incredibil de sofisticata. Fardurile, ca si parfumurile,
aveau pentru locuitorii de pe malurile Nilului o legatura puternica cu
universul mitologic in care zeul Horus inventeaza machiajul. In timpul
luptei cu unchiul sau Seth, fiul lui Osiris isi pierde un ochi. Recurge
atunci la artificiul fardurilor pentru a-si restabili integritatea si
frumusetea. Ochiul reconstituit e de culoare verde, asemenea koholului
folosit pâna la cea de-a IV-a dinastie. O culoare ce evoca tineretea,
regenerarea, care respinge puterile demonice de dincolo de lume si
coloreaza cea mai mare parte a amuletelor protectoare dispuse in
sarcofage. Dupa cea de-a IV-a dinastie, fardul verde dispare in
favoarea celui negru, dar cu aceeasi incarcatura simbolica. Pentru ca
aceasta tenta e strâns legata de Egipt al carui vechi nume, Kemet,
inseamna „pamânt negru” simbolizând viata, fecunditatea, innoirea.
In
temple, primul rit al zilei consta in spalarea, imbracarea vesmintelor
curate, fardarea si parfumarea statuii zeului. Idolul onorat e uns cu
alifii si afumat de marele preot, care arde un parfum. Fiecarei
ceremonii ii corespunde o culoare si un miros. In onoarea zeului Re
sunt varsate esente proaspete la rasaritul soarelui, arome puternice de
mirt, la prânz si miresme de flori, seara. Fiecare ingredient era
asociat unei puteri magice. Ceea ce insufleteste in fiecare dimineata
divinitatea, ii ajuta pe defuncti sa acceada la viata vesnica. Iar pe
cei vii, prin aceste gesturi, sa mentina echilibrul Universului.
O
alta imagine, enigmatica, evoca aceasta legatura, aproape
consubstantiala, intre parfumuri si divinitati. Pe o pictura murala
tebana din Noul Imperiu (prin 1400 i.Ch.) se pot vedea femei care se
pregatesc de banchet, impodobite cu bijuterii si fardate cu grija. O
tânara servitoare asaza pe capul lor un con albastrui impregnat cu seu
si mirt. Aceasta ciudata podoaba, care apare in iconografie in cea de-a
XVIII-a dinastie, a fost considerata o grasime parfumata solidificata
care trebuia sa se topeasca putin câte putin pe par, pe vesminte si pe
piele pentru a mari puterea de seductie. Sau, poate pentru a se apropia
de lumea de dincolo. Conul a fost interpretat ca o aureola crestina,
evocând mirosul sfinteniei si al paradisului. O conventie iconografica
pentru a reprezenta atmosfera parfumata in care evolueaza egiptenii in
cea de-a doua viata. Parfumuri si farduri ce ocupa un loc special in
cultura egiptenilor, obsedati de nemurire.

Enigma morţii lui Tutankhamon, dezlegată
După zeci de ani de speculaţii, acum se ştie cu siguranţă că „regele‑copil“ suferea de o dureroasă boală osoasă. Dar nu aceasta l‑a răpus, la nici 19 ani, ci malaria. „Toata lumea credea că regele Tutankhamon a fost ucis, din cauza unei găuri pe care au găsit‑o la ceafă. De fapt este o gaură pe care o făceau, în timpul dinastiei a XVIII‑a, când realizau mumificarea“, spun specialiştii. Până acum, fracturile multiple de pe trupul mumiei au stârnit imaginaţia şi interesul arheologilor, dar şi al criminaliştilor. Mulţi credeau că Tuthankamon a fost ucis. Însă toate presupusele răni au o altă explicaţie.
„Mumia avea masca de aur şi peste 100 de bucăţi de aur. (Arheologul care a descoperit mumia - n.r.) a încercat să scoată masca, dar nu a putut. A trebuit să strice mumia! A rupt‑o în 18 bucăţi“, mai spun egiptologii. Aceleaşi analize ADN au pus capăt lungului şir de contoverse, legate de familia celui mai cunoscut faraon egiptean. Tutankhamon este fiul controversatului faraon Akhenaton (cunoscut şi sub numele de Amenofis al IV‑lea - n.r.).
Acesta, nu numai că a fost singurul faraon monotheist, dar se pare că a fost şi primul monoteist din istorie. În timpul lui Akhenaton, adică la mijlocul anilor 1300 î.Hr., era venerat un singur zeu, discul soarelui, numit Aton. Tot tatăl „faraonului copil“ a mutat capitala Egiptului din Teba, la Amarna. Şi tot Akhenaton a fost soţul celei mai frumoase şi cunoscute femei din Egipt, Nefertiti. Specialiştii au identificat şi mumia mamei lui Tuthankamon, însă ce rol a jucat ea în istorie rămâne, deocamdată, o enigmă. De fapt, sunt multe semne de întrebare care îl înconjoară încă pe Tuthankamon. Toţi oamenii de ştiinţă care i‑au atins mumia, chiar dacă nu au murit, i‑au simţit, într‑un fel sau altul, şi blestemul.mai mult

Capul statuii faraonului Amenhotep al III‑lea, găsit la Luxor
„Capul descoperit este intact şi are o înălţime de 2,5 metri“, a declarat directorul Consiliului Suprem al Antichităţilor Egiptene, arheologul Zahi Hawas, într‑un comunicat.
„Este o capodoperă de o mare valoare artistică, o reprezentare a regelui cu trăsături sculptate foarte fin şi pline de tinereţe“, a adăugat acesta.
În ultimii ani, numeroase rămăşiţe de statui din granit roşu au fost descoperite în templul funerar al lui Amenhotep al III‑lea, bunicul lui Tutankhamon, la Kom al‑Hitan, pe malul vestic al Luxorului. Amenhotep al III‑lea, care a domnit în Egipt între 1390 şi 1352 î.Hr., a fost tatăl lui Akhenaton, „faraonul eretic“, considerat precursor al monoteismului, pentru că a încercat să impună cultul exclusiv al lui Aton.mai mult

Sarcofag restituit Egiptului de către SUA

Zahi Hawass, care a însoţit sarcofagul pe drumul de întoarcere din Statele Unite ale Americii, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Cairo că negocierile pentru retrocedarea acestuia au durat un an şi jumătate.
„Sarcofagul datează din timpul celei de-a 21-a dinastii, o epocă din care deţinem destul de puţine vestigii“, a declarat Zahi Hawass.
Sarcofagul din lemn şi decorat cu texte religioase şi imagini rituale concepute pentru a-l ajuta pe defunct - un bărbat denumit Emus - în călătoria lui după moarte, a fost remis lui Zahi Hawass în cursul unei ceremonii ce a fost organizată miercuri, de National Geographic Society din Washington.
Sarcofagul va reprezenta piesa centrală a unei expoziţii ce va fi vernisată pe 7 aprilie la Muzeul egiptean din Cairo.
Egiptul a solicitat oficial Statelor Unite ale Americii, în 2009, retrocedarea acestui sarcofag.
Serviciul american pentru imigraţie şi vamă a confiscat sarcofagul, la Miami, de la un comerciant spaniol care încerca să îl vândă, dar care nu avea niciun document care să ateste provenienţa lui.Potrivit autorităţilor egiptene, sarcofagul a fost scos în mod ilegal din Egipt în anul 1884.
Zahi Hawass a declarat că a recuperat deja 31.000 de obiecte arheologice din străinătate de când a fost numit în fruntea Departamentului pentru Antichităţi, în 2002.

mai mult

Faraonii erau bolnavi de inimă
Medicul Gregory Thomas, profesor de cardiologie la Universitatea California din Irvine din Statele Unite şi coautor al acestui studiu, explică faptul că “maladiile cardiovasculare sunt omniprezente în societatea modernă şi, în ciuda diferenţelor dintre stilul de viaţă de astăzi şi cel din Antichitate, am descoperit că aceste maladii erau destul de frecvente în înalta societate egipteană din urmă cu câteva milenii”.
Această descoperire, publicată în Journal of the American Medical Association (JAMA), i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să repună în discuţie influenţa reală a factorilor de risc moderni. Principalii factori de risc din epoca modernă sunt alimentaţia bogată în grăsimi, sedentarismul şi fumatul.
Intrigaţi de ipoteza potrivit căreia arteroscleroza ar fi fost frecvent întâlnită în Egiptul Antic şi că această maladie ar fi reprezentat cauza morţii faraonului Mernaptah (1213 - 1203 î.Hr.), echipa de specialişti coordonată de Gregory Thomas a dorit să verifice această teorie.
Cu ajutorul unor experţi în egiptologie şi a unor specialişti în îmbălsămare, cercetătorii americani au selecţionat 20 de mumii din Muzeul antichităţilor egiptene din Cairo pentru a le scana.
Aceste mumii au fost scanate folosind instrumente medicale moderne, oamenii de ştiinţă acordând o atenţie specială cercetării sistemelor cardiovasculare.
Cercetătorii au descoperit astfel că nouă din cele 16 mumii care încă mai aveau artere identificabile şi o inimă compactă, după procesul de mumificare, prezentau semnele unei calcifieri coronariene.
Aceste urme de calcifiere erau vizibile în interiorul arterelor sau în locurile în care arterele s-au aflat în corpurile mumificate, au explicat autorii acestui studiu.mai mult

A fost returnat Egiptului un deget al tatălui lui Tutankhamon
Degetul a fost furat în 1907, în timpul unei examinări a scheletului, şi a fost returnat Consiliului în timpul unei ceremonii care a avut loc la Cairo, unde s-a semnat un acord între Egipt şi Elveţia pentru simplificarea procedurilor de restituire a obiectelor arheologice.
Degetul va fi expus la Muzeul egiptean din Cairo, potrivit unui comunicat, care dă asigurări că acesta aparţine lui Akhenaton, al cărui schelet a fost descoperit în Valea Regilor, în apropiere de Luxor.
Akhenaton, faraon al celei de-a XVIII-a dinastii, care a trăit cu peste 1300 de ani înaintea erei noastre, a fost formal identificat, în februarie, graţie unor analize ADN, ca tată al lui Tutankhamon, "faraonul copil", mort la vârsta de 19 ani.
Ambasada Elveţiei la Cairo a indicat că relicva a fost restituită şefului Consiliului pentru antichităţi, Zahi Hawass, de Frank Rühli, un cercetător de la Universitatea din Zurich, specialist în mumii.
Este vorba despre "o iniţiativă privată a acestui cercetător, care, graţie contractelor sale personale", a recuperat degetul "dintr-o ţară europeană", a declarat un diplomat pentru AFP, fără să indice despre ce stat este vorba.
"Nu este vorba despre o restituire făcută de Guvernul elveţian", a adăugat acesta.
Din 2002, Elveţia este cea de-a 16-a ţară care semnează cu Egiptul un acord pentru restituirea obiectelor arheologice.
Egiptul, care a făcut din recuperarea obiectelor sale arheologice - furate şi răspândite în toată lumea - o cauză naţională, a organizat, săptămâna trecută, o conferinţă internaţională pe acest subiect.
mai mult

Fecioarele care-l adorau pe Amon

Timp de mii de ani, „preotesele fecioare” vor juca un rol preponderent in conducerea Egiptului, beneficiind de o parte importanta a puterii regale. In 1881, o echipa de arheologi descopera in ascunzatoarea din Deir el-Bahari, sicriul lui Maatkare, printesa din cea de-a XXI-a dinastie. Aceasta sotie divina a lui Amon, a fost inhumata cu un mic corp mumificat. S-a presupus ca a murit la nastere. O analiza cu raze X a demonstrat faptul ca mumia era a unui babuin, animalul ei favorit. Onoarea acestei virgine, a fost astfel salvata.

Ma'at-ka-Ra Hatshepsut, prima femeie faraon din istorie –

In Egiptului secolului XVI dHr nu era tocmai neobisnuit ca o femeie sa se afle la conducere, intrucat in acea perioada Egiptul era cunoscut pentru statutul inalt acordat femeilor comparativ cu alte culturi ale lumii. Cu toate acestea, pana la Hatshepsut, nicio femeie nu a indraznit vreodata sa se proclame faraon. Hatshepsut face acest lucru dupa moartea sotului sau, de altfel si fratele sau vitreg. Venirea la putere a lui Hatshepsut, fiica lui Thutmose I si a lui Ahmose, s-a opus tuturor normelor si regulilor existente in societatea egipteana antica.

Egiptul s-a aflat sub conducerea sa timp de 20 de ani (1479 - 1457 BC), timp in care economia Egiptului a devenit mai prospera ca niciodata. In timpul domniei sale, multe temple din Egipt au fost restaurate. Altele magnifice precum cel din Deir-el-Bahri au fost construite, iar relatiile comerciale ale Egiptului s-au dezvoltat considerabil. Se spunea despre Hatshepsut ca obisnuia sa se imbrace precum un barbat rege, purtand chiar barba falsa, insa egiptenii au acceptat in cele din urma acest fapt fara precedent in istorie. Dupa moartea sa, Tutmes al III-lea se asigura ca numele ii este sters din istorie si scrierile vremii.

Tutankhamon purta sandale ortopedice

Faraonul Tutankhamon purta sandale ortopedice, special concepute pentru a ascunde faptul că suferea de o malformaţie congenitală a picioarelor, se afirmă într-un studiu dedicat articolelor de încălţăminte purtate de faraonii egipteni, informează archaeologydaily.com.
Publicat în volumul „Tutankhamun's Footwear: Studies of Ancient Egyptian Footwear”, acest studiu reprezintă prima analiză detaliată majoră a articolelor de încălţăminte vechi de 3.300 de ani. Mormântul şi mumia lui Tutankhamon au fost descoperite de Howard Carter în 1922.
Deşi mumia acestui faraon a fost analizată de mai multe ori cu ajutorul r

25 februarie 1954 - Nasser devine prim-ministru al Egiptului

Personalitate carismatica dar controversata, Gamal Abdel Nasser a fost al doilea presedinte al Egiptului, venind la putere dupa o lovitura de stat care l-a inlaturat pe regele Faruk si a deschis o perioada de modernizare si reforme de tip socialist, dar si de dezvoltare a nationalismului panarab. Desi privit initial cu suspiciune, dupa ce l-a arestat, in 1954, pe primul presedinte egiptean, Muhammad aguib, Nasser a dobandit o imensa popularitate nationalizand Canalul Suez, masura care a dus la interventia armata a britanicilor, francezilor si israelienilor. Retragerea acestor forte de invazie a fost considerata o mare victorie a lui Nasser, care a devenit un erou al arabilor de pretutindeni.

Nefertiti nu era mama lui Tutankamon

Analizele ADN ale celebrei mumii a faraonului Tutankamon, care au identificat cauzele morţii tânărului faraon la doar 19 ani, oferă noi date despre acesta, infirmând faptul că regina Nefertiti i-ar fi fost mamă, a anunţat ieri reputatul egiptolog Zahi Hawass, şeful Consiliului Superior egiptean pentru Antichităţi.
Zahi Hawass a prezentat presei rezultatele analizelor genetice realizate asupra mumiei tânărului rege mort în urmă cu peste 3.000 de ani, dar şi a altor mumii din familia regală.

Tutankhamon a murit de malarie


Tutankhamon a murit la 19 ani, in anul 1324 i.Hr., neavand niciun mostenitor, iar egiptologii ... detalii »

Un templu cat un oras

Asezata pe Valea Nilului, cetatea Tebei a constituit cu cateva milenii in urma una dintre podoabele Egiptului antic, resedinta faraonica si important centru religios. Daca Teba de odinioara nu mai exista ruinele vechii cetati uimesc si astazi evocand o maretie greu de imaginat. In vecinatatea acestora se afla in zilele noastre localitatile Karnak si Luxor, presarate la randul lor de monumente impunatoare care, desi macinate de trecerea timpului, sunt marturii ale stralucirii de odinioara.

Intre cele doua localitati este o distanta mica, de numai trei kilometri si poate de aceea uneori sunt privite ca piese ale aceluiasi ansamblu. Dintre ele, Karnak prezinta o zona mai vasta, acoperita cu monumente, pe care grecii o numeau Hermonthis. Monumentele acopera 30 de hectare, centrul ei fiind prezervat admirabil, si fiind impartita in trei sectiuni de un zid gros de caramida.

Zeii ocrotitori ai locului erau Amon, Mut si Khonsu, iar templele ridicate in cinstea lor erau considerate locuri sacre. Despre Templul lui Amon din Karnak, istoricul Diodorus din Sicilia spunea ca este cel mai vestit dintre cele patru temple ale Tebei. In stanga se afla sanctuarul lui Montu, zeul razboiului, un templu de forma rectangulara acoperind aproape doua hectare si jumatate. De cealalta parte, pe o suprafata de noua hectare, dintre care jumatate este inca neexplorata este sanctuarul zeitei Mut, sotia lui Amon, care simbolic este reprezentata ca vultur.

Marele templu al lui Amon uimeste in primul rand prin proportiile sale. Este cel mai mare templu din lume sustinut de coloane si este atat de vast incat ar putea sa cuprinda cu usurinta mai multe catedrale celebre printre care Nôtre Dame din Paris sau, cum spunea un istoric american, ar putea acoperi cel putin jumatate din Mahhattan. Ridicat in jurul anului 1400 i.Hr. a ajuns la forma finala construindu-se din spate in fata, dinspre sanctuar spre intrare. A fost o munca de generatii realizandu-se o lucrare de mare frumusete si de dimensiuni uriase.

Sirurile de stalpi, cu o inaltime de 14 metri, te conduc spre un prim pilon, drumul fiind flancat de sfincsi cu cap de berbec si ducand spre prima curte. In fata celui de al doilea pilon se afla statuia lui Ramses al II-lea (1279-1213 i.Hr.) indicand drumul spre sala coloanelor. Aceasta, cunoscuta si sub numele de sala hipolita, este cea mai impunatoare, avand o lungime de 102 metri si o latime de 53 de metri. Aici se ridica 134 de coloane cu o inaltime de 23 metri. Capitelurile imita florile de lotus si papirusurile, iar coloanele au o circumferinta de aproape 15 metri, in varful lor putand sta un grup masiv de persoane.

Este o veritabila padure de coloane care emotioneaza puternic, atat prin dimensiuni cat si prin jocul de lumini si umbre desfasurat sub razele soarelui. In timpul celei de a XIX-a dinastii au lucrat aici 81.322 persoane, incluzand, pe langa meseriasii obisnuiti, preotii si paznicii insarcinati cu diverse treburi, si taranii adusi special. Templul asigura venitul unui considerabil numar de sate si piete pentru ca faraonii aduceau aici bogatiile si prazile din expeditiile militare. Sala hipolita a fost realizata prin contributia mai multor faraoni. Amon-Ofis al III-lea a construit cele 12 coloane din centrul navei, sustinand enorme arhitrave. Ramses I a initiat decorarea acestora, munca lui fiind continuata de Set I si Ramses al II-lea.

Trecand de al patrulea si al cincilea pilon se ajunge in sanctuarul ridicat de faraonul Tuthmes I iar in spatele celui de al saselea pilon este sanctuarul construit de Philippos Arhidaios. Faraonul trebuia sa se prezinte in fata zeului de trei ori pe zi, dar, de obicei era reprezentat prin preoti. Ritualurile, la care oamenii de rand nu aveau acces, erau suficient de ciudate. Statuia protectoare era venerata, spalata, eventual imbracata, unsa cu pomezi si i se oferea mancare si bautura.
In spatele sanctuarului se afla sala de ceremonii a lui Tuthmes al III-lea care se pare ca in secolul al VI-lea a slujit pentru scurta vreme ca biserica crestina unor calugari. Aceasta indeplinea in vremea faraonului respectiv si functia de gradina botanica.

In lacul sacru din apropiere se oficiau ritualuri de purificare iar in zilele noastre, in jurul lui se desfasoara in anumite nopti spectacole de sunet si lumina, in undele limpezi oglindindu-se maretia trecutului.

Marele Sfinx din Egipt, o enigmă nedesluşită

Îngropat în nisip aproape toată viaţa sa, în jurul enigmaticului Sfinx a existat întotdeauna o aură de mister, provocând speculaţii cu privire la vârsta, semnificaţia, la modalitatea de construire, la camerele secrete, rolul profetic şi relaţia cu celelalte piramide, nu mai puţin misterioase. O mare parte a acestor teorii îi aduc la disperare pe egiptologi şi arheologi, care se străduiesc să fie unicii stăpâni şi deţinători...

Încă un mit spulberat: piramidele egiptene n-au fost construite cu ajutorul sclavilor


Arheologii egipteni au descoperit o serie de morminte ale lucrătorilor care au pus umărul la ridicarea Marii Piramide a lui Keops. Pentru arheologi, aceasta este cea mai importantă descoperire făcută în ultimele două secole referitoare...

Biblioteca din Alexandria, colos al culturii antice, şi enigmele sale

Cândva cea mai mare bibliotecă din lume – conţinând lucrări ale celor mai mari gânditori şi scriitori ai Antichităţii, printre care Homer, Platon, Socrate şi mulţi alţii -, Biblioteca din Alexandria a fost aparent distrusă de un incendiu uriaş, în urmă cu 2 000 de ani, iar lucrările pe care le adăpostea s-au pierdut. După distrugere, această minune a lumii antice a bântuit imaginaţia poeţilor, istoricilor, călătorilor...

Latura secretă a Egiptului
http://www.atac-online.ro/25-11-2009/Latura-secreta-a-Egiptului.html
Există o altă latură a Egiptului care nu este aşa de larg cunoscută. Egiptul este de asemenea tărâmul secretelor. O altă istorie, o istorie secretă, vorbeşte despre Egipt ca fiind un deţinător al unei înţelepciuni profunde şi ale unor abilităţi magice care au legătură cu o civilizaţie încă şi mai veche decât cea egipteană. Această istorie alternativă are paralele şi ecouri şi cu alte mituri şi culturi străvechi şi deasemenea cu multitudinea de societăţi secrete şi surse oculte. Aceast număr impresionant de paralele între istoriile care vorbesc despre alte civilizaţii ne ajută să avem o perspectivă unică a acestui alt Egipt. A fost Egiptul moştenitorul unei cunoaşteri ştiinţifice şi spirituale care au aparţinut unei civilizaţii şi mai avansate şi mai timpurii? Cu siguranţă, da, dacă e să luăm în consideraţie doar prezenţa numărului de aur în construcţiile de la Karnak - cunoscute deasemenea ca şi "Casa Vieţii"…

Dispar mormintele faraonilor din Egipt

Faraonii egipteni sufereau din cauza maladiilor cardiovasculare



Faraonii şi egiptenii bogaţi din epoca Egiptului
Antic sufereau nu doar din cauza arterosclerozei, ci şi din cauza
maladiilor cardiovasculare, potrivit cercetătorilor americani care au
scanat mai multe mumii.
"Maladiile cardiovasculare sînt omniprezente în societatea modernă şi,
în ciuda diferenţelor dintre stilul de viaţă de astăzi şi cel din
Antichitate, am descoperit că aceste maladii erau destul de frecvente
în înalta societate egipteană din urmă cu cîteva milenii", a explicat
medicul Gregory Thomas, profesor de cardiologie la Universitatea
California din Irvine (SUA), coautor al acestui studiu.
Această
descoperire i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să repună în chestiune
influenţa reală a factorilor de risc moderni. Principalii factori de
risc din epoca modernă sînt alimentaţia bogată în grăsimi,
sedentarismul şi fumatul.
Intrigaţi de ipoteza potrivit căreia
arteroscleroza ar fi fost frecvent întîlnită în Egipul Antic şi că
această maladie ar fi reprezentat cauza morţii faraonului Mernaptah
(1213 - 1203 î.Hr.), echipa de specialişti coordonată de Gregory Thomas
a dorit să verifice această teorie.
Cu ajutorul unor experţi în
egiptologie şi a unor specialişti în îmbălsămare, cercetătorii
americani au selecţionat 20 de mumii din Muzeul antichităţilor egiptene
din Cairo pentru a le scana.
Aceste mumii au fost scanate folosind
instrumente medicale moderne, oamenii de ştiinţă acordînd o atenţie
specială cercetării sistemelor cardiovasculare. Cercetătorii au
descoperit astfel că nouă din cele 16 mumii care încă mai aveau artere
identificabile şi o inimă compactă, după procesul de mumificare,
prezentau semnele unei calcifieri coronariene.
Aceste urme de
calcifiere erau vizibile în interiorul arterelor sau în locurile în
care arterele s-au aflat în corpurile mumificate, au explicat autorii
acestui studiu, publicat pe 18 noiembrie în Journal of the American
Medical Association

Abu Simbel, un sanctuar fara moarte

Straniu si fascinant in acelasi timp, Egiptul isi dezvaluie inca o multime de mistere in timp ce pe multe altele le ingroapa pentru totdeauna sub greutatea nisipurilor fierbinti. Marea piramida, Sfinxul, Valea Regilor, Valea Reginelor, Templul lui Amon, par a fi adevarate simboluri ale acestei tari incarcata de istorie, dar pe langa acestea pot fi amintite si alte locuri la fel de faimoase. Unul dintre acestea este Abu Simbel, aflat la 320 kilometri de Asuan, in Desertul Nubian. Este cea mai frumoasa si mai plina de imaginatie constructie facuta din ordinul celui mai maret si mai capricios faraon din istoria Egiptului. In teorie, templul este dedicat lui Amon-Ra, Harmakis si Rtah, dar practic a fost ridicat pentru a-l glorifica pe Ramses cel Mare (Ramses al II-lea, 1279-1213 i.Hr.)

Misterul civilizaţiei egiptene şi obiectele ciudate din piramidă Dacă luăm în considerare punctul de vedere al multor arheologi, civilizaţia egipteană este un fenomen greu de explicat. După părerea lor, s-a trecut dintr-o dată, în mod brutal, de la aglomerare de clanuri primitive – ai căror membri abia dacă ştiau să şlefuiască piatra – la o civilizaţie...

Misterul reginei Nefertiti Deşi documentele legate de Nefertiti sunt nesemnificative, istoricii şi arheologii au imaginat scenarii posibile ale existenţei sale în linii mari. Această femeie puternică, de o frumuseţe ireală, ce continua să suscite interesul şi fascinaţia specialiştilor şi a publicului, rămâne în...

Ineditele poveşti despre Kheops şi piramidele sale

Enigmele farului din Alexandria

Pictura egipteană

http://www.atac-online.ro/22-09-2009/Pictura-egipteana.html

Pictura egipteana „a fost esenţialmente o pictură de morminte”; o
pictură executată „numai pentru satisfacţia morţilor”. Întrucât „pentru
egipteni, nici o diferenţă substanţială nu trebuie să deosebească viaţa
de dincolo de mormânt de cea actuala” (P. Francastel), pictura
egipteană „a fost esenţialmente o pictură de morminte”. Potrivit
acestei mentălităţi magice, imaginea este tot atât de reală ca modelul
ei; fiinţele, obiectele, activităţile figurate în sculptură, pictură
sunt tot atât de reale ca în viaţă.
Canoanele basoreliefului se regăsesc şi în pictură
Îmbinarea viziunii frontale a corpului omenesc cu viziunea din
profil, calmul şi seninătatea expresiilor, siguranţa, puritatea şi
perfecţiunea liniei, distribuţia imaginilor în registre orizontale sau
verticale, înteresul pentru scenele de viaţă zilnică, la care se adaugă
în plus faţă de basorelief o redare mai adecvată a mediului, precum şi,
uneori, gustul pentru anecdotic, pentru o naraţie făcută cu un umor
discret. În scenele de viaţă cotidiană se afirmă un excepţional spirit
de observaţie, precum şi un foarte marcat interes pentru animale.
Adeseori pictorul caută pe suprafaţa plană a peretelui de stancă cele
mai mici reliefuri naturale, pentru ca servindu-se de aceste
denivelări, aproape imperceptibile, să dea un volum mai accentuat
imaginii pe care o reprezintă: punct care este chiar momentul ideal de
tranziţie spre condiţia basoreliefului.

Egiptenii aveau o excepţională vocaţie a culorii
Templele, mormintele, obiectele de cult, sarcofagele de lemn,
mobilierul, (desigur ca şi interioarele caselor celor bogaţi),
statuetele şi statuile în lemn şi teracotă cu o paleta discretă. O
paletă care folosea negrul de carbune, albul de var, ocrurile galbene
şi roşii, fritele albastre şi verzi, amestecate cu uleiuri, cu o
tehnică rămasă necunoscută, dar care după patru sau cinci milenii îşi
mai păstrează încă nealterată prospeţimea. Cu „pensule” din trestie
zdrobită la un capăt, sau din fibre de palmier, pictorul egiptean picta
în tempera, obţinând chiar şi foarte interesante efecte de transparenţă
a culorii: peştii în apă, un corp de femeie într-o transparentă rochie
de in etc.
Mijloacele cromatice ale pictorilor egipteni erau sărace, limitate
fiind la şase culori fundamentale – negru, alb, roşu, galben, albastru
şi verde. În schimb, ei „au cunoscut arta de a pune în valoare, unul
prin celălalt, două tonuri vecine” şi „au folosit magistral
amestecurile, încât tonurile de bază sunt de cele mai multe ori
asociate”. Iar „graţie lacurilor, ei s-au folosit de străluciri pentru
a-şi înnobila paleta”.
Esenţial e faptul că pictura egipteană „se baza pe noţiunea de
reprezentare şi nu pe cea de contemplare”, că ea „creează obiecte a
căror utilitate materială este incontestabilă”. Ca atare, „ea nu-şi
pune probleme figurative în sens modern, întrucât ea nu se realizează
în vederea unei contemplaţii, ci pentru ca lucrurile reprezentate să
existe”. Din acest motiv „niciodată pictura n-a ocupat în arta
egipteana un loc de primă importanţă. Niciodată nu se poate compara cu
sculptura şi cu arhitectura.” (P. Francastel)

În absenţa perspectivei
Pictorul egiptean nu cunoaşte perspectiva. Lucra în suprafeţe de
culoare uniformă. Bustul bărbaţilor în brun-gălbui, al femeilor în
galben deschis. Fără nuanţe şi fără degradeuri. Ceea ce nu l-a
impiedicat să ajungă (în perioada Regatului Nou) la un stil liber, un
stil în care apare chiar şi umbra, un stil în care domina graţia liniei
pure, varietatea tentelor, fineţea excepţională în redarea
transparenţei apei şi a rochiilor, în minuţiozitatea de miniaturist a
bijuteriilor, a faldurilor sau a frunzişului, cu o strălucitoare
luxuriantă a coloritului.
Pictorul un “nefer”
La fel ca arhitectura şi sculptura, şi pictura egipteană era
subordonată unei ideologii religioase sau politice. Ca atare, trebuia
să respecte tradiţia şi canoanele respective. Uneori pictorul şi-a
permis unele derogări de la tradiţionalele canoane. Deşi integrat în
categoria mesteşugarilor, artistul se bucura totuşi de o oarecare
consideraţie, mai ales că făcea parte din rândurile scribilor. Adeseori
pictorul era o persoană foarte cultă; unii pictori au cultivat cu
succes şi poezia. Dar cu toată preocuparea propriu-zis estetică în
practica artei sale, pictorul nu uita scopul utilitar-religios al artei
sale. În acesta ordine de idei, s-a remarcat că limba egipteană nici nu
avea un cuvânt anume pentru a indica conceptul de „frumos”. Căci
cuvântul egiptean nofir sau nefer însemna, în acelaşi timp, şi binele,
şi perfecţiunea, şi frumosul, şi utilul.