ISTORIE=EGIPT

Rezumarea primului mesaj :

Magia fardurilor

Substantele folosite de egipteni pentru farduri si
pentru protectia ochilor de efectele nefaste ale unui climat cald si
uscat, ale vânturilor de nisip sau ale cresterii apelor Nilului intr-un
mediu mlastinos, trebuiau sa aiba diferite efecte benefice.Toate
paturile sociale recurgeau la machiaj. (Femeile sarace foloseau, in
general, un fard negru, compus din carbon.) Pe doua etiuri cu kohol
descoperite intr-un mormânt al unei femei din anturajul regelui se
putea citi inscriptia: „Veritabil si de excelenta calitate”.


Verde, precum ochiul lui Horus
Cosmetica
egipteana e incredibil de sofisticata. Fardurile, ca si parfumurile,
aveau pentru locuitorii de pe malurile Nilului o legatura puternica cu
universul mitologic in care zeul Horus inventeaza machiajul. In timpul
luptei cu unchiul sau Seth, fiul lui Osiris isi pierde un ochi. Recurge
atunci la artificiul fardurilor pentru a-si restabili integritatea si
frumusetea. Ochiul reconstituit e de culoare verde, asemenea koholului
folosit pâna la cea de-a IV-a dinastie. O culoare ce evoca tineretea,
regenerarea, care respinge puterile demonice de dincolo de lume si
coloreaza cea mai mare parte a amuletelor protectoare dispuse in
sarcofage. Dupa cea de-a IV-a dinastie, fardul verde dispare in
favoarea celui negru, dar cu aceeasi incarcatura simbolica. Pentru ca
aceasta tenta e strâns legata de Egipt al carui vechi nume, Kemet,
inseamna „pamânt negru” simbolizând viata, fecunditatea, innoirea.
In
temple, primul rit al zilei consta in spalarea, imbracarea vesmintelor
curate, fardarea si parfumarea statuii zeului. Idolul onorat e uns cu
alifii si afumat de marele preot, care arde un parfum. Fiecarei
ceremonii ii corespunde o culoare si un miros. In onoarea zeului Re
sunt varsate esente proaspete la rasaritul soarelui, arome puternice de
mirt, la prânz si miresme de flori, seara. Fiecare ingredient era
asociat unei puteri magice. Ceea ce insufleteste in fiecare dimineata
divinitatea, ii ajuta pe defuncti sa acceada la viata vesnica. Iar pe
cei vii, prin aceste gesturi, sa mentina echilibrul Universului.
O
alta imagine, enigmatica, evoca aceasta legatura, aproape
consubstantiala, intre parfumuri si divinitati. Pe o pictura murala
tebana din Noul Imperiu (prin 1400 i.Ch.) se pot vedea femei care se
pregatesc de banchet, impodobite cu bijuterii si fardate cu grija. O
tânara servitoare asaza pe capul lor un con albastrui impregnat cu seu
si mirt. Aceasta ciudata podoaba, care apare in iconografie in cea de-a
XVIII-a dinastie, a fost considerata o grasime parfumata solidificata
care trebuia sa se topeasca putin câte putin pe par, pe vesminte si pe
piele pentru a mari puterea de seductie. Sau, poate pentru a se apropia
de lumea de dincolo. Conul a fost interpretat ca o aureola crestina,
evocând mirosul sfinteniei si al paradisului. O conventie iconografica
pentru a reprezenta atmosfera parfumata in care evolueaza egiptenii in
cea de-a doua viata. Parfumuri si farduri ce ocupa un loc special in
cultura egiptenilor, obsedati de nemurire.

Popicele (I)


Popicele reprezinta un joc distractiv la care se folosesc noua bucati de lemn, cilindrice si fasonate la strung, numite popice, asezate într-o anumita ordine, pe care jucatorii trebuie sa le rastoarne, în numar cît mai mare, de la o anumita distanta, folosindu-se de o bila mare de lemn, aruncata pe un jgheab numit pista. Aparitia acestui joc se pierde în negura timpurilor, cele mai vechi referiri la el datînd de peste 7.600 de ani în urma si provin din Egipt, unde în anticele cavouri din Benihasan au fost descoperite desene care prezinta jocuri cu mingea asemanatoare cu bilele si popicele din zilele noastre. De la egipteni, jocul a fost preluat de catre greci si romani. În timpul împaratului roman Iulius Cezar (100-44 î. Chr.), la Roma si în marile orase ale imperiului se practica un joc numit "boccia", inventat de spartanul Timokrates, care era foarte asemanator cu popicele. Jocul "boccia" consta în aruncarea, de catre doua echipe, care stateau fata în fata, a unor bile pentru a lovi o tinta, aflata la distanta egala de cele doua echipe. Asemenea jocuri se practicau la începutul Evului Mediu si în alte tari europene, cum erau Franta, Anglia, Elvetia etc. Din anul 1200 dateaza primul document scris care aminteste de practicarea jocului de popice ca joc distractiv. Începînd cu secolele XII-XIII, apar tot mai multe documente care ne dau informatii pretioase despre acest joc foarte distractiv si recreativ, raspîndit în numeroase tari si practicat de toate straturile societatii. La început, jocul s-a practicat sub forma azvîrlirii de pietre sau oase asupra unei tinte, iar mai tîrziu s-a trecut la doborîrea tintelor prin rostogolirea unei bile pe un teren pregatit în prealabil. O data cu evolutia jocului si practicarea lui de un numar tot mai mare de amatori, a fost întocmit si un regulament dupa care acesta sa se desfasoare. Prin anul 1626 jocul de popice a fost dus de catre primii colonisti în America, unde, ca si în Europa, a devenit pretext de pariuri si, implicit, de scandaluri. Din aceasta cauza, în unele tari s-a luat masura interzicerii acestui joc prin lege. În prezent, în lume, jocul de popice se practica sub patru variante mai cunoscute, care poarta urmatoarele denumiri: asfalt, bowling, bohle si shere. În anul 1926 s-a înfiintat Federatia Internationala de Bowling care a contribuit la dezvoltarea si raspîndirea jocului de popice în lume, organizînd în 1932 Olimpiada de la San Francisco si pe cea de la Berlin, din 1936, alaturi de multe alte turnee internationale. În 1952 s-a constituit la Hamburg Federatia Internationala de Popice, care numara astazi circa 70 de tari.
In tara noastra jocul de popice a aparut prin secolul al XVII-lea, mai intii in Banat si Transilvania, de unde s-a raspindit si in celelalte zone ale tarii. Un document din anul 1817 arata ca domnitorul fanariot Ioan Gheorghe Caragea (1812-1818) a interzis practicarea jocului de popice in tirguri si piete publice, din cauza scandalurilor pe care le genera, pentru ca se juca pe bani. In anul 1931, s-a infiintat la Cluj "Asociatia sportiva a jucatorilor de popice", care, in 1934, s-a afiliat la Federatia Internationala de Bowling, sub numele de Federatia Româna de Popice. In 1938 s-a organizat in tara noastra primul campionat national de popice pe echipe. In 1948, Federatia Româna de Popice si-a mutat sediul de la Cluj la Bucuresti, iar din 1953 au inceput sa se desfasoare primele intreceri la nivel national. Jocul de popice se desfasoara in sala pe un loc special amenajat, cu una sau mai multe piste, intre doua echipe formate din 6-12 jucatori si 2-3 rezerve. Bila folosita la doborirea popicelor are o forma perfect sferica si centrul de greutate exact in mijlocul ei, proprietati ce ii confera o rostogolire lina pe directia de lansare. Prin greutatea si duritatea mai mare decit a popicelor, bila poate sa le imprastie si sa le doboare la cea mai mica atingere. In trecut bilele erau confectionate din lemn de esenta tare, in special lemn de maslin, dar astazi ea este realizata din novotext, un amestec de material plastic cu material textil de o compozitie speciala. Diametrul bilei este de 160 mm si greutatea de 2,800-2,900 kg. Popicul este realizat din lemn de esenta tare, de obicei din carpen sau din material plastic. Intre partea superioara si cea inferioara a popicului este un echilibru perfect, centrul de greutate fiind la o inaltime optima, care ii da acestuia o buna stabilitate in pozitia verticala. La baza popicului exista o armatura metalica alcatuita dintr-o placa de forma rotunda, o mica bila si un arc de otel, care ii asigura fixarea in pozitia verticala in orificiul special aflat la capatul pistei. Inaltimea unui popic este de 40 cm, cu exceptia celui din centru, care are 43 cm. Cele 9 popice se asaza sub forma unui patrat cu diagonala de 125 cm, cu unul din virfuri indreptat spre directia din care vine bila. Popicele sint asezate cite trei pe latura patratului si cel de-al noualea, situat in centru, fiecare popic avind o anumita denumire. Unele sali moderne, cum sint cele de bowling, sint inzestrate cu aparate de ridicare automata a popicelor si restituire a bilelor. O sala poate avea de la una pina la 10 piste de joc. Timpul afectat unei partide de popice este de 40 de minute pentru 100 de lovituri si 80 de minute pentru 200 de lovituri, adica aruncari cu bila. O partida de popice este condusa de unu pina la trei arbitri oficiali, unul principal si doi ajutatori, care semnaleaza neregulile ivite in timpul jocului si cronometreaza timpul. Exista numeroase competitii de popice, incepind de la nivel local, pina la zonal, national si international. Printre cele mai cunoscute sint: Cupa Federatiei Române de Popice, Campionatul Republican de Juniori, Campionatul Republican pe Echipe Divizia A, Campionatul Balcanic, Campionatul European si Campionatul Mondial, alaturi de alte numeroase "cupe". Regulamentul jocului de popice are putine elemente tehnice si poate fi insusit de orice persoana. Jocul de popice este unul sportiv, care se desfasoara in miscare, contribuind la dezvoltarea fortei bratelor si picioarelor, a acuitatii vizuale, a mobilitatii, a indeminarii si preciziei, fiind recomandat tuturor persoanelor, indiferent de virsta.

Cine au fost misteriosii hicsosi?
Suntem in Egiptul secolului XVIII i.Ch. Regatul Nilului, aflat sub puterea celei de-a XII-a dinastii a faraonilor, dormiteaza pe patul de lauri ai gloriei. Dintr-o data, somnul e intrerupt brutal de un cataclism. Un cutremur? Nicidecum. Un lucru mai cumplit: o invazie! „Nu stiu cum a fost posibil. Cred ca zeii si-au intors dintr-o data fata de la noi. Din regiunile de vest au aparut invadatori dintr-o rasa necunoscuta, care au pus stapanire pe Egipt fara ca poporul nostru sa opuna rezistenta.” Cine a spus aceste cuvinte? Manethon, un preot-istoric care a trait insa in Egipt 1500 de ani mai tarziu. Din relatarile sale aflam ca orasele au fost incendiate, templele distruse, numerosi barbati masacrati. Femeile si copiii au fost crutati dar au luat drumului sclaviei. Invadatorii, supranumiti Aamu (asiatici), erau probabil nomazi veniti din Palestina. Manethon, care scria in greaca, i-a numit si hicsosi, adica „printi din tari straine”. Au construit in Delta Nilului cetatea Avaris, capitala lor – unde au instalat o garnizoana cu aproximativ 240.000 de soldati! Sunt cunoscute domniile a sapte regi hicsosi, primul fiind Salitis.
In lungile lor perioade de domnie, recordul il detine Apophis: 61 de ani! Au controlat in special nordul Egiptului. Fara indoiala, au dispus de o armata bine echipata. Printre armele necunoscute egiptenilor figura o sabie curbata si un arc cu o constructie speciala, mult mai puternic decat cele ale egiptenilor. In plus dispuneau de numerosi cai si de care de lupta. Dupa doua sute de ani de prezenta in Egipt, sunt vanati de printi veniti de Theba care vor deschide larg portile Noului Imperiu.
Regina din Saba
Legenda spune ca in secolul XI i.Ch., o mare caravana ar fi trecut portile Ierusalimului. Era escorta reginei Saba, suverana unui regat indepartat si foarte bogat. Regina a venit sa-l intalneasca pe marele rege Solomon, pentru a se convinge de legendara sa intelepciune. Dupa ce e primita la palat ii cere sa-i raspunda unor intrebari enigmatice. Raspunsurile regelui o cuceresc si-i intaresc credinta ca Solomon este unsul lui Dumnezeu. Dupa care, se pregateste sa se intoarca in misterioasa sa tara, fara sa-i mai dea vreodata de stire puternicului suveran.
Regina din Saba isi datoreaza renumele Vechiului Testament si Coranului. Ambele carti relateaza, cu unele diferente, intalnirea sa cu Solomon, puternicul si inteleptul rege al Israelului. Regina e mentionata deopotriva in legende crestine etiopiene. Aici se mentioneaza faptul ca ar fi avut un fiu cu Solomon, pe nume Menelik. Se spune ca, regina din Saba ar fi domnit in vechea capitala a regatului etiopian, Aksum. Ruinele descoperite au fost insa construite dupa presupusa epoca in care a trait regina, cu cel putin o mie de ani mai tarziu. Nu a fost descoperita nici o urma care sa-i ateste domnia si regatul.
O ipoteza e legata de actualul Yemen, in sudul Peninsulei Arabice. Istoricii ar fi gasit aici urme ale unui prosper regat si ale capitalei sale, Marib. Au gasit si o lista in care era mentionati regii din epoca lui Solomon. Despre regina, nici un cuvant. Sa fie acest personaj doar un mit? Sau poate regatul ei se afla in alta parte?

Secretul piramidelor

Misterioasa Teba, cea cu o sută de porţiA fost odată... A fost o lume care trăia pentru a muri şi a renaşte. Îşi lua cu ea trupul înfăşurat în fâşii de pânză, sufletul şi inima să le pună pe balanţa zeiţei care-i hotăra soarta. Îşi construia scări care să o ducă la cer şi îşi aşeza averea în morminte. O lume scrijelită pe pereţi de temple a fost dezgropată de sub nisipuri. Musteşte de taine şi susură a blesteme...


Printre palmieri împrăştiaţi în vecinătatea caselor de paiantă aliniate de-a lungul asfaltului, măgari stau tolăniţi la soare ca focile pe plajă. Deşertul cu care ne obişnuisem de câteva ore de-o parte şi de alta a şoselei începe să se estompeze. Mergem spre tărâmul templelor, în legendara Teba, "oraşul celor o sută de porţi", Luxorul de azi.
Localnici cu turbane şi galabii tradiţionale lâncezesc pe bordurile din faţa moscheilor şi aşteaptă ora de rugăciune. Dintre cei peste 70 de milioane de locuitori ai Egiptului, 90% sunt musulmani. Ca toţi musulmanii, ei se roagă musai de cinci ori pe zi, de cele mai multe ori pe unde apucă. Când bate ceasul la ora rugăciunii, străzile se inundă de incantaţii tânguite prin megafoane şi tot bazarul îngenunchează cu faţa la Mecca. Pe fundalul sonor cadenţat, în acelaşi ritm cu apele leneşe ale Nilului, care se scurg o dată cu şoseaua, un soare ucigător vlăguieşte oameni, sfincşi, coloşi şi pietre deopotrivă. Templul din Luxor ni se dezveleşte sub priviri ca o amuletă prinsă pe braţul fluviului care leagănă de-o veşnicie destinul Egiptului.


GRANDOARE. Pe zidurile milenare, ridicate parcă dintr-o încercare nereuşită de a atinge cerul, cuvinte şi imagini săpate în piatră povestesc despre bătălii şi zei, despre iubire, viaţă şi moarte. Aleile solemne, străjuite de o pădure de coloane şi de statuile exacerbate ale faraonului Ramses, au purtat odinioară paşii preotului spre sanctuarul închinat lui Ammon Ra, zeul suprem al întregului Egipt. În templu nu-i era îngăduit oricui să calce, doar faraonul şi preotul puteau pătrunde în casa zeului. Azi, turişti buimăciţi de căldură şi de misterul ameţitor al unei lumi seducătoare bat în lung şi-n lat lespezile de piatră. De la intrarea vegheată de acelaşi Ramses hiperbolizat, aşezat pe tron, un drum de trei kilometri iese dintre coloane şi se înfundă sub nisip. Cândva, pe-aici era calea spre Templul din Karnak, denumit atunci "locul cel mai ales de pe Pământ". Este cel mai mare monument religios descoperit lumii de azi, construit în timpul domniei a nu mai puţin de 30 de faraoni. De-o parte şi de alta, o armată de sfincşi ciuntiţi, cu capete de berbec devastate de secole, veghează casa zeului Soare.


Printre stâlpii de piatră cu înălţimi ameţitoare, două "ace" de granit înfipte în pământ povestesc grandoarea apusă. Fiecare din ele este cioplită dintr-o singură bucată de piatră şi cântăreşte peste o mie de tone. Pe vârful celor două obeliscuri placate odinioară cu aur masiv se oglindea pe-atunci Ra, care-şi răsfira apoi lumina în tot regatul. Azi, aurul a dispărut şi pe siluetele uriaşilor pari se oglindesc bliţurile turiştilor care cască gura în faţa urmelor desluşite pe certificatul de naştere al civilizaţiei întregii lumi. Cu 1.500 de ani î.Hr., coloşii de granit au fost ridicaţi pentru celebrarea celui de-al şaselea an de domnie a reginei Hatsepsut, femeia-faraon. Tradiţie sau metodă de amuzament pe seama vizitatorilor, în cele 45 de grade înregistrate la umbră, ghizii îi îndeamnă pe turişti la o horă învârtită de şapte ori în jurul scarabeului sacru. Gândacul proslăvit îl reprezenta pe zeul solar Khepri, cel care murea la sfârşitul zilei şi învia în zori. La picioarele lui se întinde lacul sfânt, în apa căruia preoţii se purificau pentru a aduce ofrande zeului suprem.


CEL MAI VIZITAT "CIMITIR". Pe cealaltă parte a Nilului, acolo unde apune Ra, intrăm în oraşul închinat Morţii. În Valea Regilor, colţul cel magic al Egiptului, în inima munţilor Tebei, sunt cufundate mormintele faraonilor săpate în stâncă. Pereţi pictaţi în culori rămase la fel de vii ca acum trei mii de ani î.Hr. şi armate de hieroglife scriu trecutul. Pe-aici veneau cortegiile cu trupurile îmbălsămate, înfăşurate în fâşii de pânză şi acoperite de comori pentru viaţa de dincolo. Timp de 500 de ani, regii Egiptului şi-au construit aici mormintele. Peste 60 au fost dezgropate de-a lungul anilor, devastate de căutătorii de comori şi asaltate de turişti. Multe altele îşi păstrează încă tainele sub nisipuri. Dintre cele aflate, unul singur, care a cutremurat prin opulenţa sa lumea egiptologilor, a scăpat intact: mormântul lui Tutankhamon, faraonul copil, mort la numai 18 ani. A fost descoperit după şase ani de săpături, în 1992, de arheologul englez Howard Carter. Fabuloase se înfăţişează alături mormintele în care şi-au dormit somnul învelit în milenii de istorie mumiile lui Seti I, ale fiilor lui Ramses sau vestitei Nefertari, soţia lui Ramses al II-lea. Undeva la poalele muntelui răsare colosal templul vestitei Hatshepsut, faraonul-femeie care a domnit 20 de ani. O scară monumentală săpată în stâncă păstrează deschis drumul spre casa reginei, numită chiar de ea Deir el Bahri, Splendoarea Splendorii. Printr-un exerciţiu de imaginaţie poţi simţi încă adierea grădinilor cu mirt şi auzi susurul fântânilor care împânzeau cu mii de ani înainte curţile.


Lăsând în urmă vechile mistere ale văii, înapoi spre celălalt mal al Nilului, în vecinătatea unui câmp sterp, Coloşii lui Memnon îşi duc singurătatea. Odinioară, statuile faraonului, înalte de peste 20 de metri, flancau intrarea în templul lui Amenhotep. O legendă spune că în fiecare dimineaţă, colosul cel împietrit din dreapta începea să cânte, salutând ivirea zorilor. Şi, cum zeii s-au supărat pe oameni, colosul a amuţit, iar zorii se ivesc în tăcere.


NĂVALĂ. La ceasul ultimei rugăciuni a zilei lăsăm pietrele să-şi legene trecutul şi ne îndreptăm spre portul din Luxor. Coloşi moderni cu mai multe etaje poartă în spinare turiştii pe Nil. Vasele de croazieră sunt trase la linie precum perechile de cai înhămaţi la trăsură. Ca să ajungem la Traviata, hotelul nostru plutitor, traversăm, unul după altul, vreo cinci vapoare. Dinspre nordul Egiptului până în sud, de la Alexandria la barajul de la Assuan, pe valurile domoale forfotesc peste 300 de vase de croazieră. În cele patru zile petrecute pe cocoaşele de apă ale Nilului n-am zărit nici urmă de crocodil. Suntem lămuriţi de ghidul nostru egiptean că reptilele fioroase nu pot trece spre nord din cauza turbinelor de la baraj. Pe mal, de-o parte şi de alta se înlănţuie umăr lângă umăr minarete şi bordeie pitite printre frunze de palmier răsfirate ca evantaiele. Negustorii ubicui călare pe tradiţionalele feluci îşi fac loc printre mastodonţii care se îngrămădesc de-a lungul şi de-a latul Nilului. Galabii, robele lor tradiţionale, zboară în sus şi-n jos, de la negustor la turist şi înapoi, până la preţul corect, meci care se încinge până la ecluza de la Edna.

O dată cu Ra, care merge la culcare pe celălalt mal al Tebei, feluci şi vase de croazieră se scurg pe urme cu năluciri de faraon şi zei.





Început

A fost odată... A fost o zeiţă şi un zeu. Isis, zeiţa magiei şi a vieţii, şi Osiris, zeul morţilor. S-au căsătorit şi au devenit primii regi ai Egiptului. Seth, fratele invidios, l-a omorât pe Osiris şi l-a aruncat în Nil. Zeiţa Isis l-a jelit atât, încât a făcut Nilul să se reverse. De-atunci încoace se revarsă Nilul în fiecare an. De-atunci încoace, pe solul fertil rămas în urma apelor s-a conturat cea mai veche civilizaţie a lumii, veche de peste cinci mii de ani. O lume înfăşurată în fâşii de pânză doarme încă pe jumătate îngropată sub nisipuri care îi învelesc misterele şi legendele. Pe pereţi de temple şi piramide cu scări menite să urce la cer ni s-a înfiripat azi o parte a poveştii. A fost odată...

Istoria Farului din Alexandria

Piramida lui Keops nu mai are secrete

Regina Nefertiti declanseaza un "razboi stiintific"
Ana ILIE | 27 aprilie 2007
Regina Nefertiti a Egiptului este marul discordiei intre tara de origine si cea adoptiva - Germania, informeaza publicatia britanica "The Times". Nu este prima femeie din antichitate care declanseaza pasiuni mistuitoare (Elena a Troiei fiind un alt exemplu), insa Nefertiti, mai precis bustul sau, sculptura care are varsta venerabila de 3.400 de ani, tinde sa provoace o adevarata criza diplomatica. Inca din 1912, anul in care a fost descoperit de catre arheologul Ludwig Borchardt, bustul, care a fost scos ilegal din Egipt, sade bine-mersi la Berlin. Evident, egip�tenii isi doresc inapoi bucatica de istorie si, daca nu este posibil sa le fie returnata definitiv si irevocabil, si-ar dori ca regina sa treaca pe la ei macar in vizita, pentru a marca deschiderea Marelui Muzeu Egiptean, in 2012, in apropiere de Piramidele de la Gizeh.
Daca Muzeul egiptean de la Berlin nu este de acord macar cu "imprumutul", arheologul Zahi Hawass a avertizat ca vor fi probleme serioase. "Vom face viata acestor muzee mizerabila", a spus secretarul-general al Consiliului Suprem al Antichitatilor din Egipt. "Va fi un razboi stiintific", a adaugat el. Neimpresionati de amenintarile lui Hawass, oficialii germani o tin pe-a lor: bustul nu paraseste Berlinul, pentru ca e "prea fragil" ca sa calatoreasca. Drumul din Egipt spre Berlin nu se pune la socoteala. "Nefertiti nu e un star pop care sa plece in turneu", a declarat Dietrich Wildung, seful Muzeului Egip�tean, care sustine ca Nefertiti este proprie�tatea Germaniei.

"Statuia a fost donata muzeului de stat in 1920, de cel care a sponsorizat sapaturile arheologice ale lui Borchardt", a mai spus el. Pentru Wildung, nationalitatea bustu�lui nu are nici o legatura cu faptul ca acesta ar trebui sa se intoarca acasa. "Nefertiti a devenit un exemplu deosebit despre felul in care strainii pot fi integrati in societate. Ea este acceptata, nu asimilata. Ea se tine departe de ceilalti, e unica, si cu toate acestea apartine acestui loc", se justifica, bizar, Wildung, care pare a considera ca statuia este o fiinta vie. Pus in fata incapatanarii germanilor, Hawass s-a vazut nevoit sa le trimita un ultimatum: "Nu vom mai organiza niciodata expozitii de obiecte antice in Germania, daca cererea noastra de a aduce bustul in Egipt, pentru o perioada de trei luni, este refuzata".

BLESTEMUL LUI TUTANKHAMON
Oamenii de stiinta se pare ca au descoperit cauzele care au provocat moartea persoanelor participante la sapaturile arheologice din Egipt de la începutul sec. XX. La 24 noiembrie 1922, doi arheologi - lordul Carnavon si Howard Carter - au deschis mormîntul faraonului Tutankkamon, descoperit de ei dupa asidue cercetari. De doua sute de ani, de cînd exista arheologia, nici o alta descoperire nu a avut un mai mare rasunet decît aceasta. Un si mai mare ecou l-a avut însa, în întreaga lume, moartea misterioasa a peste 20 de persoane care au luat parte la sapaturi. Primul a murit lordul Carnavon, la 6 aprilie 1923. S-a presupus ca a cazut victima frigurilor galbene. Putin timp dupa aceea, înca o victima. De asta data, ziarele au publicat stirea sub manseta "Razbunarea faraonului". La urmatorul deces, au aparut subtitluri ca "O noua victima a blestemului lui Tutankhamon!". Asa s-a nascut legenda "blestemul faraonului", care a facut sa curga multa cerneala. A urmat "A patra victima" ... si s-a ajuns la "a nouasprezecea!". Aceasta a nouasprezecea a fost secretarul savantului Carter, gasit mort în locuinta sa, desi în ajun se culcase perfect sanatos. A urmat Archibald Douglas Reid, care a murit în momentul în care se pregatea sa faca radiografii mumiei. Apoi a sucombat egiptologul Arthur Weingall, în urma unui atac de "febra necunoscuta". Au pierit, de asemenea, A.C. Mace, director adjunct la Departamentul de Antichitati Egiptene din New York, care a intrat primul în camera funebra, George Benedite de la Muzeul Luvru si Aubrey Herbert - fratele vitreg al lordului Carnavon. În sfîrsit, în februarie 1929, sotia lui Carnavon a decedat în urma "întepaturii unei insecte necunoscute". Timp de aproape cinci decenii, aceste tragice întîmplari, care au facut vîlva, au ramas sub imperiul necunoscutului, în ciuda numeroaselor încercari ale unor savanti de a descifra cauza lor reala. Iata ca doctorul George Dean, director în Departamentul pentru Cercetari Socio-Medicale din Dublin, a publicat un articol în revista "World Medicine Magazine" referitor la cauza mortii misteriose a unor egiptologi de renume din Anglia, Franta si SUA, la scurt timp dupa ce acestia au vizitat mormîntul lui Tutankhamon. Medicul a demonstrat, pe baza de probe, ca toti au fost victimele unor infectii cauzate de spori de mucegai, dintr-o specie extrem de nociva, aflati în cripta funerara. Este interesant de observat ca animalele de experiment, infectate în laborator cu sporii mucegaiului respectiv, au prezentat aceleasi simptome descrise de medicii care au tratat, cu zeci de ani în urma, victimele "blestemului". Cercetarile doctorului Dean au înlaturat misterul care a învaluit moartea renumitilor oameni de stiinta, atragînd totodata atentia asupra masurilor de siguranta, care trebuie luate cu ocazia sapaturilor arheologice, în vederea evitarii unor accidente tragice. Desi a trecut ceva timp de la aceasta explicatie, se pare ca totusi întîmplarile continua sa fie învaluite în mister...

Ramses al II-lea contra carbon 14
Unele dintre marile mistere ale Egiptului antic, mumia lui Ramses al II-lea si vasele canopice,...

Nefertiti, motiv de ceartă între Egipt şi GermaniaEgiptul a anunţat că va boicota, de-acum încolo, toate expoziţiile de artă antică din Germania pentru că Berlinul a refuzat să împrumute Muzeului din Cairo bustul reginei Nefertiti, vechi de 3.400 de ani, pentru o expoziţie tematică temporară. „N-o să mai trimitem niciodată obiecte antice în Germania, la nicio expoziţie, dacă Berlinul îşi va menţine decizia de a ne refuza bustul reginei Nefertiti, pe care l-am solicitat numai pentru trei luni", a declarat Zahi Hawass, şeful Agenţiei Egiptene a Antichităţilor, într-o alocuţiune ţinută în faţa parlamentului din Cairo.
Această ameninţare, care are toate şansele să se aplice în viitor, dacă ar fi să judecăm după aplauzele cu care a fost salutată propunerea oficialului egiptean, a fost provocată de refuzul categoric al ministrului german al culturii, Bernd Neumann.
Acesta şi-a justificat decizia argumentând că bustul e „prea fragil pentru a fi transportat". Nu este prima dată când cele două ţări îşi încrucişează săbiile din cauza acestei statui. Bustul reginei Nefertiti a fost găsit de un arheolog german, în anul 1913, iar săpăturile s-au făcut cu acordul autorităţilor egiptene.
Savantul a descoperit un atelier de sculptură pe malul Nilului şi a avut norocul să găsească singura statuie a reginei Nefertiti, soţia faraonului Akhenaton.
Acest faraon a renegat religia oficială şi a decretat că există un singur Dumnezeu, Soarele, pe care l-a numit Aton.

Marii preoţi ai timpului au reuşit să stopeze noua revoluţie religioasă, dar statuile şi portretele faraonului şi ale soţiei sale, Nefertiti, au fost distruse complet după moartea lor.

Cum construiau egiptenii piramidele Constructorii piramidelor egiptene au folosit doua rampe pentru a ridica impresionantele edificii, sustine arhitectul francez Jean-Pierre Houdin intr-un studiu publicat de revista "Science et Avenir".

Parul lui Ramses restituit Egiptului

• Piramida lui Keops a fost construită din interior spre exteriorArhitectul francez Jean-Pierre Houdin a studiat, timp de opt ani de zile, structura Marii Piramide a lui Keops, de la Gizeh, şi a reuşit să descifreze cum au putut egiptenii să construiască această capodoperă a Antichităţii. Houdin va prezenta astăzi, la Paris, în cadrul unei conferinţe, simularea computerizată a modului ingenios de construcţie folosit de egipteni. El spune că faraonul Keops a ordonat construirea unei rampe în spirală, de forma unui cilindru. Înclinarea rampei ar fi putut fi de numai 7%, ceea ce ar fi permis unui grup de zece sclavi să târască pe buşteni pietre de bazalt de o tonă fiecare. Cu ajutorul acestor pietre „mici" s-a construit o altă spirală, care a rămas „captivă" în centrul piramidei şi apoi, folosind scripeţi multipli, au fost ridicate şi blocurile masive, de câte 60 de tone fiecare, care se văd la exterior. Acest sistem a fost reprodus de un program computerizat care prezintă filmul construcţiei piramidei, plasând piatră cu piatră, până la sfârşitul construcţiei. În interior rămâne un tunel în fomă de spirală şi, exact ca în realitate, camera mortuară a faraonului are cinci tavane suprapuse. Indiciul care a stat la baza ideii lui Houdin a fost o „radiografie" a piramidei, realizată în anul 1986. În interiorul piramidei există, o structură mai puţin densă, în formă de spirală.

Mitul potrivit căruia viscerele lui Ramses al II-lea s-ar afla la Luvru a fost distrus

AKHENATON - faraonul şters din istorie
Cunoscut iniţial ca Amenhotep IV, Akhenaton a fost cel care a provocat o adevărată revoluţie religioasă în Egiptul antic. A stârnit o întreagă serie de controverse care i-au adus, într-un final, moartea. Conform tradiţiei egiptene, după moartea sa, numele i-a fost şters din toate scrierile vremii, din cauza dorinţei sale de a introduce monoteismul.

Akhenaton a domnit între anii 1353 şi 1336 î.Hr., deşi nu ar fi trebuit să fie succesorul la tron. El a fost fiul cel mic al faraonului Amenhotep III, dar la moartea tatălui şi a fratelui său mai mare a fost numit conducătorul Egiptului. Akhenaton a avut patru soţii, cea mai cunoscută dintre ele fiind Nefertiti. Aceasta era şi soţia sa principală şi este, şi astăzi, renumită pentru frumuseţea sa. Un spirit revoluţionar, Amenhotep IV a încercat să introducă monoteismul în Egiptul complet subjugat de teama furiei zeilor. Akhenaton a devenit, astfel, cunoscut şi pentru faptul că a creat primul sistem monoteist din lume. Deşi încercarea sa a fost sortită eşecului, încă de la bun început, totuşi, Akhenaton a reuşit să menţină acest sistem vreme de 13 ani.

El l-a urcat pe zeul Aton, relativ necunoscut până la domnia lui Akhenaton, la rangul de zeitate supremă şi unică în întregul Egipt, ridicându-i un întreg oraş, ca ofrandă. Aton era zeul discului solar, fiind practic, un aspect al zeului suprem al egiptenilor Amon-Ra, zeul soare. Akhenaton a simplificat, iniţial, conceptul de zeu suprem, declarând că soarele, astrul vizibil pe cer, era cel la care trebuiau să se închine egiptenii. În cel de-al treilea an al domniei, Akhenaton a încălcat pentru prima dată tradiţia veche de câteva secole, organizând un festival specific celui de-al 13-lea an al domniei unui faraon. În următorul an l-a proclamat pe Aton zeu suprem, pentru ca, un an mai târziu, să înceapă construcţia unei noi capitale, închinate zeului, numită Akhetaton („Orizontul lui Aton“). Templele construite de faraonul revoluţionar erau deschise, ceea ce însemna că oamenii îl venerau pe Aton la lumina zilei, şi nu în spaţiile întunecoase şi reci ale locurilor de rugăciune, de până atunci. După numai nouă ani de domnie, el l-a proclamat pe Aton zeul unic şi a cerut modificarea tuturor inscripţiilor de pe templele lui Amon-Ra.

Pe niciun document sau templu din întregul Egipt nu mai apărea pluralul „zei“ şi nici numele vreunei alte zeităţi. S-a spus că Akhenaton ar fi făcut toate aceste schimbări pentru a distruge puterea incredibilă a preoţilor egipteni, dar el părea să venereze sincer noul zeu. Credinţa sa a influenţat nu numai religia, ci şi arta, familia regală apărând pentru prima dată ilustrată fără exagerări. De asemenea, în timpul lui Akhenaton, membrii familiei faraonului apar ca fiind afectuoşi unii cu alţii, în picturi. Toate aceste schimbări i-au înfuriat pe preoţii care pierdeau, constant, tot mai multă putere. Se spune că unul dintre aceştia l-ar fi omorât pe faraon. Conform acestei speculaţii, Nefertiti ar fi avut un rol esenţial în acest complot, fiind cea care i-a turnat otrava lui Akhenaton într-un pahar cu apă. Se spune că Akhenaton ar fi avut şase fiice, lucru considerat a fi un blestem din partea zeilor (numai urmaşii de sex masculin puteau deveni faraoni).

De asemenea, se presupune că, deşi Tutankhamon a fost considerat fiul faraonului, acesta ar fi provenit dintr-o relaţie a lui Nefertiti cu un om de rând. După moartea lui Akhenaton, capitala construită de acesta a fost părăsită. Toate templele închinate zeului Aton au fost distruse, iar numele faraonului a fost şters de pe inscripţii, ca pedeapsă pentru viziunea sa revoluţ ionară asupra religiei.
http://www.atac-online.ro/descopera-magazin_25/

Farul din Alexandria.

Farul din Alexandria, a saptea minune a lumii, a fost pentru mult timp cea mai mare cladire facuta de om. Era un turn inalt in virful caruia ardea o flacara. Aceasta semnaliza marinarilor intrarea in portul Alexandria, si acest lucru a fost necesar pentru ca navele care acostau sa nu se farime de tarmul prea periculos al orasului. Farul a fost construit la comanda regelui Ptolomeu in anul 290 i.Hr., pe insula Faros. De aici si denumirea de "far", care s-a pastrat in timp si a fost preluata in limbile franceza, italiana, spaniola si ro ...

Blestemul faraonilor
Acest mit al blestemelor pe care egiptenii le puteau îndrepta asupra oricărei persoane care deschidea mormântul unui faraon a fost o sursă de inspiraţie pentru numeroase cărţi şi filme. Unii sunt absolut convinşi că acest blestem este cât se poate de real şi va afecta orice profanator de morminte egiptene, alţii consideră că ştiinţa a explicat, cât se poate de clar, că blestemul este numai un mit.

Blestemul faraonilor se referă la credinţa conform căreia orice persoană care deranjează mumia unuia dintre faraonii Egiptului antic va fi blestemată şi va muri în scurt timp. Dovezile care să susţină această afirmaţie au părut a fi, de la bun început, destul de consistente. Totul a pornit de la mormântul lui Tutankhamon, care a fost deschis de către echipa lui Howard Carter în anul 1922. Printre membrii echipei se număra şi lordul Carnarvon, un bărbat cu o sănătate fragilă, căruia medicul îi recomandase plecarea în Egipt. La scurt timp după deschiderea mormântului, lordul a murit pe neaşteptate. Dat fiind că mormintele faraonilor erau un subiect foarte interesant în acea vreme şi urmărit de întreaga presă, moartea a atras repede atenţia.

Cercetările ulterioare au demonstrat că acesta a murit din cauza unei septicemii datorate unei înţepături de ţânţar pe obrazul său. Cum în acea vreme nu existau antibiotice, nu s-a putut face aproape nimic pentru a-i salva viaţa. Totuşi, ziarele au încercat să găsească o explicaţie a decesului nobilului, care a fost urmat de două alte morţi catalogate drept „misterioase“. Astfel s-a născut ideea blestemului faraonilor egipteni. Această explicaţie părea a fi susţinută de faptul că numeroase morminte ale faraonilor au blesteme scrise pe pereţi, dar acestea erau îndreptate mai mult către profanatorii superstiţioşi ai antichităţii. Se pare că un rol foarte important în propagarea ideii blestemului faraonic l-a avut unul dintre ziarele din acea vreme, care a publicat un articol în care se menţiona că pe mormântul lui Tutankhamon ar sta scris: „Moartea va veni pe aripi repezi pentru acela care deranjează somnul regelui“. Cercetările au relevat că o astfel de propoziţie nu există niciunde în mormântul faraonului.

O serie de evenimente care au urmat morţii lui Carnarvon (mai mult sau mai puţin reale), a alimentat ideea unui blestem. Se pare că lordul a vizitat doi clarvăzători înainte de a pleca în Egipt şi amândoi l-au avertizat că aceea va fi ultima sa călătorie. Imediat după moartea sa, o pană de curent a lovit oraşul Cairo, iar canarul nobilului a fost mâncat de o cobră (animal considerat a fi protectorul faraonilor). În plus, legenda unui blestem a fost alimentată şi de evenimente mult mai recente. În anul 1970, un urmaş al unuia dintre membrii echipei iniţiale care a descoperit mormântul lui Tutankhamon a murit în noaptea în care a închis o expoziţie cu artefacte egiptene. Două persoane, care au transportat comoara înapoi în Egipt, au murit de atac de cord. Scepticii au arătat că magnitudinea fenomenului era mult mai mică.

Din 58 de persoane care au fost prezente la deschiderea mormântului şi sarcofagului lui Tutankhamon, numai opt au murit în primii 12 ani de la acel eveniment. Howard Carter, liderul echipei, a murit în anul 1939, la vârsta de 64 de ani, foarte liniştit şi împăcat cu viaţa. Pe de altă parte, mulţi au fost de părere că deschiderea mormintelor egiptene ar fi putut cauza moartea unora dintre membrii echipei, dar nu fiindcă piramidele ar fi fost blestemate, ci din motive mult mai realiste. Cercetătorii au demonstrat că în interiorul unor încăperi, care au fost sigilate vreme îndelungată, se pot crea anumite ciuperci sau bacterii care ar putea ataca organele unei persoane cu o sănătate fragilă. Nu s-a putut demonstra dacă aceasta a fost cauza morţii lui Carnarvon, dar adevărul este că în mormintele vechi se pot acumula substanţe periculoase. Astăzi, majoritatea cercetătorilor care deschid morminte sigilate de foarte multă vreme poartă un echipament protector.
http://www.atac-online.ro/descopera-magazin_25/

Nubienii - poporul uitat
Atenţia majorităţii oamenilor s-a îndreptat întotdeauna spre Egiptul antic, atunci când a venit vorba de cultura africană. Piramidele au fascinat şi au adus Egiptului profituri uriaşe din turism. Totuşi, foarte puţine persoane ştiu că egiptenii nu au fost singurii care au construit structuri piramidale sau care au avut o civilizaţie extrem de dezvoltată, în perioada antică, în Africa.

Nubia este o regiune aflată, astăzi, în sudul Egiptului. Numai un sfert din teritoriul nubian se găseşte în Egipt, restul fiind pe teritoriul Sudanului. Această zonă a fost ocupată de populaţia nubiană din vremuri care preced civilizaţia egipteană, dar primele culturi nu au lăsat dovezi scrise ale existenţei lor şi nici nu au fost menţionate de analele celorlalte populaţii. Unii sunt de părere că nubienii au fost primii oameni de pe Pământ, dar această afirmaţie nu a putut fi dovedită cu certitudine. Singurele dovezi ale existenţei lor sunt vestigiile arheologice descoperite pe malurile Nilului. În jurul anului 3800 î.Hr., prima, cultură nubiană s-a afirmat cu adevărat, iar regatul numit Kush s-a format în 3300 î.Hr.

Nubienii şi egiptenii s-au aflat, de-a lungul întregii antichităţi, într-un război aproape neîntrerupt. Nubienii au cucerit de foarte multe ori teritoriile egiptene (întreaga dinastie a 25-a de faraoni ai Egiptului a fost de origine nubiană), iar reciproca a fost perfect valabilă. În războaie, nubienii erau temuţi, fiind consideraţi cei mai buni arcaşi din lume. Ei mai erau cunoscuţi ca foarte buni comercianţi, exportând aur, fildeş şi mirodenii. Religia lor era foarte asemă nătoare cu cea a Egiptului, dar cel mai surprinzător detaliu legat de cultura nubiană este acela că, deşi a fost multă vreme sub influenţă egipteană, nu şi-a pierdut niciodată trăsăturile distinctive. Ei au construit piramide, fiind puternic influenţaţi de cultura şi tradiţiile de înmormântare egiptene, singura diferenţă dintre piramidele celor două civilizaţii fiind aceea că cele de pe teritoriul Nubiei sunt mai ascuţite decât cele din Egipt.

Piramidele nubiene se găsesc în jurul a două dintre cele trei capitale ale fostului regat: Napata (între 1000 şi 300 î.Hr.) şi Meroe (ultima capitală, între 300 î.Hr şi 300 d.Hr.). Aproximativ 220 de piramide nubiene au fost construite în total, pentru a fi folosite ca morminte ale regilor. Prima piramidă a fost construită la El-Kurru, pentru regele Kashta şi fiul acestuia, Piye. Piramidele nubiene au între şase şi 30 de metri înălţime, fiind considerabil mai mici decât cele egiptene, dar la fel de impresionante. Toate aceste construcţii au fost jefuite în trecut, dar reprezentările de pe pereţi sunt o dovadă incontestabilă a bogăţiei nubiene. Regii erau înmormântaţi cu bijuterii, vase de o frumuseţe unică şi arme specifice. Arheologii au întâmpinat mari dificultăţi în aflarea detaliilor despre această civilizaţie, deoarece majoritatea dovezilor scrise din Nubia antică folosesc hieroglifele egiptene, dar un dialect care astzi nu mai este vorbit. Nubienii de astăzi au avut o soartă tragică. Datorită faptului că arheologii din întreaga lume şi-au îndreptat atenţia spre civilizaţia egipteană, o mare parte din vestigiile nubiene au fost distruse, iar poporul nubian a fost relocat, scos de pe teritoriul său ancestral.

Construcţia barajului Aswan, în sudul Egiptului a cauzat inundarea completă a întregului pământ locuit de ultimii 300.000 de urmaşi ai nubienilor, în Sudanul de astăzi. Acest grup minoritar a fost relocat în zone din Sudan şi Egipt, fiind rupt pentru totdeauna de teritoriul lor ancestral. Multe dintre extraordinarele monumente şi locuri istorice ale nubienior au fost inundate şi s-au pierdut pentru totdeauna. Populaţia arabă venită în Egipt şi Sudan a reprezentat una dintre cauzele majore ale distrugerii culturii nubiene, după căderea ultimului regat al nubienilor, în anul 1900. Întrega populaţie minoritară a trecut la islamism şi a adoptat limba arabă. O mare parte dintre nubieni mai vorbeşte, încă, vechea limbă a strămoşilor lor, numită acum Nobiin, şi a păstrat cu sfinţenie muzica, vestimentaţia şi dansurile tradiţionale. În prezent, se încearcă din răsputeri salvarea acelor opere nubiene care au supravieţuit vremii, prin crearea unui muzeu cu specific nubian, lângă barajul Aswan
http://www.atac-online.ro/descoperă-magazin_25

Statuie faraonică din lemn
Mai mulţi arheologi australieni au descoperit lângă piramida în trepte de la Saccara, din apropierea capitalei egiptene Cairo, o statuie faraonică din lemn, veche de 4.000 de ani. Consiliul superior pentru antichităţi egiptene a anunţat că statuia „dublă" îl înfăţişează pe Ka-Hai, scribul registrelor sacre, şi pe soţia sa. Arheologii au precizat că descoperirea cuprinde un lot de cinci piese şi a fost făcută într-un mormânt de lut ars, care datează din perioada situată spre sfârşitul Dinastiei a V-a (care a domnit între anii 2500 şi 2350 î.Hr.) şi începutul Dinastiei a VI-a (care a domnit între anii 2350 şi 2200 î.Hr.).

EGIPTUL
http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=125

Marea piramida a lui Keops.

Una dintre dorintele lui Nazurici este sa devina un mare explorator. Fascinat de piramidele egiptene despre care doamna invatatoare le-a vorbit la orele de istorie, oricite boacane ar face baietelul nostru, cind il intereseaza totusi ceva, se apuca sa caute prin biblioteca parintilor. Iata de ce ar dori sa viziteze Egiptul cind se va face mare. Piramidele egiptene sint cele mai mari morminte ale faraonilor, de aceea, de-a lungul timpului, au incitat imaginatia multor oameni. Multi au crezut ca sint o creatie a vreunei civilizatii extr ...continuare

LUMEA ÎNTR-O HALBĂ PLINĂ
http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/lumea-intr-o-halba-plina/11597/239/

Coliziune intre Terra si un asteroid in epoca Piramidelor