ISTORIE=ROMANIA

Imparatii daci ai Romei
http://www.formula-as.ro/reviste_765__288__imparatii-daci-ai-romei.html

Ştefan Báthory


Ştefan Báthory (în maghiară István Báthory) a fost principe al Transilvaniei între 1571-1575 şi rege al Poloniei din 1575 până la moartea sa în 1586.
Biografie
Ştefan Báthory s-a născut pe 27 septembrie 1533 la Şimleu Silvaniei, a decedat în 12 decembrie 1586 în apropiere de Grodno (azi: Hrodna) principatul Lituaniei azi Bielorusia fiind intre 1575 si 1586 regele Lituaniei si Poloniei. El fiind cel mai renumit descendent al familiei Báthory acestei familii de nobili apartine si nepoata lui Erzsébet Báthory si Sigismund Báthory

Familia

Fiind dintr-o familie nobilä inträ direct in slujba lui Ioan Sigismund Zápolya principele Transilvaniei fiul lui Ioan Zápolya. La moartea principelui rämas färä urmasi, la data de 25 mai 1571, Stephan Báthory este ales de nobilimea ungarä, impotriva vointei Habsburgice din Viena ce voiau un alt predendent ca principe al Transilvaniei. Dupä alegerea lui S. Báthory a izbucnit un conflict militar in Transilvania, S. Báthory alungind rivalul säu Ferdinand I (IRG) din tarä 1572.

Alegerea ca rege

In iunie 1574 devine tronul Poloniei vacant, deoarece Henric al III-lea al Franţei de Valois (vezi Henric al IV-lea al Franţei) preferä sä devinä regele Frantei, intorcindu-se in tarä. Dupä care urmeazä o luptä internä intre nobilii polonezi pentru desemnarea urmasului pe tronul Poloniei. Unul din predtendentii la tron era si din dinastia Habsburg Maximilian II, sustinut in special de cancelarul Jan Zamoyski revine in cele din urmä tronul Poloniei lui S. Báthory, cu conditia sä se cäsätoreascä cu Ana descendentä a familiei Jagiellon care avea deja 53 de ani, o cäsätorie cu teluri politice. Când primeste vestea neasteptatä de numire pe tronul Poloniei, convinge la intilnirea din Mediaş pe fratele säu Cristofor Báthory sä preia tronul principatului Transilvaniei. Planul lui Maximilian II de a ataca prin moskoviti Polonia esueazä prin moartea lui. S.Bathory fiind incoronat la 1 mai ca rege al Poloniei. Cu toate piedicile puse de Habsburgi in calea ascensiunii sale, incheie un tratat de aliantä cu acestia prin interventia papei Nuntius in Roma 1578.

Consolidarea internä

Principalele träsäturi ale politicii sale sint consolidarea pozitiei regelui in Polonia, de exemplu orasul Danzig refuzä sä recunoascä autoritatea regelui, cäutind sä obtinä o recunoastere a independentei orasului. Ca si celelalte orase hanseatice dispune Danzigul de o armatä proprie fiind sprijinitä de habsburgi a cäror autoritate este de oras recunoscutä. Douä atacuri poloneze de pedepsire a Danzigului care este situat la värsarea Vistulei in Marea Balticä, esueazä 12 septembrie 1577. Regele polonez este nevoit sä recunoascä privilegiile orasului 16 iunie 1454 si 25 mai 1457 ce contine drepturile politicii externe proprii, dreptul de administratie proprie, limbä oficialä germanä, si libertatea religiei reformate Luther 1525 1557 pentru care se plätea o sumä de bani simbolicä.

Räzboiul impotriva Moscovitilor

Conflictele cu sultanul otoman Murad III sint pentru un timp scurt rezolvate prin pacea din 5 noiembrie 1577 semnat de parlamentul din Varsovia. Cu toate greutätile financiare reuseste S.Báthory sä obtinä unele victorii cu o armatä epuizatä impotriva ţarului din Moscova, victorii nu numai militare ci si in domeniul diplomatiei, prin acest räzboi reuseste sä redobindeascä increderea "Portii Otomane" si a "Habsburgilor". In anul 1581 reuseste Stephan sä pätrundä adinc pe teritoriul Principatului Moscovei, la 22 august fiind la portile orasului Plescau. Trimisul papei de la Roma cautä ca medieze intre trupele catolice poloneze si cele ortodoxe ale tarului, cäutind sä arate lumii un aspect fals de impäcarea a celor douä credinti crestine. In ciuda medierii unei impäcäri de cätre papä, asediazä intr-o iarnä geroasä Stephan B. orasul. Ivan cel groaznic tarul Rusiei cedeazä in cele din urmä la 15 ianuarie 1582 acceptind un tratat de pace la Jam Zapolski. Prin acest tratat de pace s-a stabilit o pace de 20 de ani, si tarul cedeazä orasele Polozk si Livland coroanei polono-lituaniane.

Iezuiţii

În politica internă a Poloniei au dominat iezuitii un ordin al călugărilor catolici, care au sprijinit şi influenţat politica lui S. Báthory. Care plănuia să reunească Transilvania, Ungaria si Polonia 1541 pentru izgonirea otomanilor din Europa. Acest plan nereusind să-l ducä la indeplinire, murind în urma unei hemoragii cerebrale 1586.

http://www.daciajurnal.ro/index.php?pag=continuare&cheie=1757&dom=9&num=59&poza=101

O ENIGMA NEDEZLEGATA: TEZAURUL DACIC
http://www.daciajurnal.ro/index.php?pag=continuare&cheie=1781&dom=1&num=57&poza=101

Pavel Cneazu

Vasile V. Daşchievici - poliţist, jurnalist, călugărErou decorat cu ,,Steaua României’’, poliţistul a avut de luptat mai mult cu ignoranţa şi inerţia din poliţie decât cu hoţii „Din istoria Poliţiei Române" (XV), scrisă de „Căpitanu’ de istorie" Florin Şinca, realizăm, azi, încă odată că şi poliţiştii sunt, întâi de toate, oameni. Personajul-argument este Vasile Daşchievici. Erou al luptelor de la Nămoloasa, din Primul Război Mondial, poliţistul a dat dovezi de curaj şi în activitatea publicistico-poliţienească. La un moment dat este demis din cauza articolelor sale împotriva incompetenţei şi corupţiei din Poliţie. După 23 August 1944, a refuzat libertatea sovietică, devenind călugărul Vladimir.
Născut la 29 decembrie 1880, Daşchievici intră în Poliţie, la 28 de ani, ca agent special clasa III, în 1908. După absolvirea Facultăţii de Drept, urcă treptele ierarhice, fiind avansat comisar special ajutor (1909), comisar special clasa III (1911), poliţist clasa I (1913), inspector (1920), poliţist clasa I (1922), iar în 1914 îl găsim poliţai clasa I la Poliţia Punctului de Frontieră Burdujeni. Prin Înaltul Decret Regal nr. 2873/8 iulie 1920 este distins cu „Bărbăţie şi Credinţă cu spade" – Clasa II. Motivul: bravura şi devotamentul dovedite în luptele de la Nămoloasa (iunie-iulie 1917), cu Regimentul 69 Infanterie, unde era plutonier t.r.
Condeiul, ca armă
În 1927, participă la parastasul de pomenire, prilejuit de împlinirea a două decenii de la moartea fostului ministru de interne Vasile Lascăr, omul pentru care a avut un adevărat cult. În alocuţiunea sa, inspectorul Vasile Daşchievici a reliefat drumul anevoios străbătut de Poliţie până la Vasile Lascăr, de la „asiatică venalitate" la adevărată reformă. („Paza", decembrie 1937). Vasile Daşchievici s-a dovedit a fi un poliţist oarecum atipic. În 1921 el fondează revista poliţienească „Paza". La 19 aprilie 1922, la propunerea ministrului de interne, generalul Arthur Văitoianu, prin decret regal, este demis din funcţia de inspector de poliţie la Prefectura Poliţiei Galaţi, întrucât în publicaţia „Paza" îl acuzase de „furt literar" pe Romulus P. Voinescu, directorul Siguranţei Generale a Statului. Pe acesta din urmă a avut curajul să-l acuze de incapacitate profesională (în cazul atentatului de la Senat), fapt oarecum paradoxal, întrucât ambii erau masoni. În 1939 era confruntat cu escrocheria unor foşti administratori ai revistei (între care José Arati, regizorul Operei Române!), care încheiau abonamente fără drept. „Să se dea Poliţiei putinţa unei vieţi demne şi cinstite şi faţa lucrurilor se va schimba ca prin farmec!" – scria el în 1923.
Împotriva sistemului
Nici nu se uscase bine cerneala de pe primele numere ale revistei şi în nr. 4/1921 avea curajul să scrie despre „insuficienţa Poliţiei noastre", care „se datoreşte modului cu totul defectuos în care se face astăzi recrutarea personalului poliţienesc de toate gradele". Fără a face abstracţie de aspectele pur subiective, „trebuie să recunoaştem că majoritatea învinuirilor aduse Poliţiei nu sunt întotdeauna lipsite de temeinicie". „Exista o boală cronică ce roade breasla poliţienească" şi el menţionează doar trei cauze principale: modul cu totul defectuos al recrutării personalului, salariile insuficiente şi amestecul politicului. Aşa era posibil ca, un sergent „mâzgălitor de hârtie", eliberat din armată, ajungea şef de poliţie. „Aici nu numai titlurile, cultura generală şi cunoştinţele speciale sunt considerate un articol fără valoare, un lest supărător în ascensiunea posturilor de conducere şi direcţie, dar, după toate aparenţele, însuşirile negative constituie drepturi câştigate atât pentru obţinerea funcţiunii, cât, aş putea spune – mai ales – pentru înaintare". Oamenii noştri politici „continuă să înzestreze Poliţia cu toţi naufragiaţii vieţii noastre sociale, ce nu s-au putut caza în altă parte". Majoritatea poliţiştilor noştri erau „streini de cele mai elementare cunoştinţe juridice"; ei căutau hoţii şi tâlharii între cei care arătau precum grosolanii Tunsu şi Jianu, în vreme ce infractorii epocii umblau ferchezuiţi şi frecventau cluburile en vogu". Studiind scrierile de atunci şi până în zilele de acum e uşor de constatat că nimeni n-a mai avut curajul său.
Mason şi anticar
Istoric, colecţionar de ilustrate, medalii, diverse vechituri şi iubitor de cărţi, ajunge să aibă un anticariat la cunoscuta „Casă a Anticarilor", situată pe str. Mihai Vodă, chiar lângă actualul sediu al I.G.P.R.. Se spune că unele cărţi rare doar le expunea, iar când cineva se interesa de ele, i-o tăia scurt: „Au fost deja vândute!". Cercetător la Arhivele Naţionale, apropiat al marelui istoric Nicolae Iorga, fondator al revistei «Paza», este autorul mai multor cărţi, foarte importante pentru istoria poliţiei noastre, director al Prefecturii Poliţiei Capitalei (1940), şef al Chesturii de Galben, în vremea prefectului Gabriel Marinescu. În 1925, participa la Conventul Marelui Orient al României, unde este ales Mare Conservator al Sigiliilor". Ulterior este Maestru Venerabil al Lojii „Solidaritatea" din Bucureşti. A prefaţat o istorie a Francmasoneriei a col. I.T.Ulic, apărută în revista „Paza" (1923, 1930, 1935). Din 1937 era mason în Loja „Cavalerii Steagului", din obedienţa Marii Loji Naţionale din România.
Apreciat de N. Iorga
Ne-a lăsat două admirabile lucrări, unicat în istoriografie, Istoricul reşedinţelor Poliţiei Capitalei (fosta Agie), 1934 şi Istoricul Poliţiei Capitalei, precum şi o mulţime de articole în periodicele vremii. Nicolae Iorga îi prefaţează una dintre istorii. Arătaţi-mi un al doilea poliţist căruia Iorga, un reper în istoriografia mondială, o instituţie, să-i prefaţeze şi să-i aprecieze strădania! Fără a fi scutit de unele derapaje spre cultul personalităţii lui Gavrilă Marinescu, Daşchievici a corespondat cu marii oameni ai vremii şi cu omologi din Europa, cu care făcea periodic schimb de publicaţii de specialitate. Astfel, se poate spune că acest poliţist de excepţie a integrat Poliţia Română în Europa cu mult înaintea integrării României în UE!

După 23 August 1944 se călugăreşte la Mânăstirea Cernica, de lângă Bucureşti, sub numele „Vladimir", o notă din 1950 a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului considerând că „are o atitudine duşmănoasă împotriva regimului actual". Aşa-i la noi: oamenilor valoroşi li se recunosc meritele când sunt oale şi ulcele… Să se dea Poliţiei putinţa unei vieţi demne şi cinstite şi în faţa lucrurilor se va schimba ca prin farmec
Daşchievici, 1923
Insuficienţa poliţiei noastre se datoreşte modului cu totul defectuos în care se face astăzi recrutarea personalului poliţienesc de toate gradele
Daşchievici, 1921

Maiorul Dimitrie Giurescu (1835-1877)
130 de ani de la Razboiul pentru Independenta Nationala (II)În cadrul acestuia, capitanul Dimitrie Giurescu este numit comandantul unei companii. În anul 1875 primeste gradul de maior si comanda batalionul 1 din Regimentul 4 Dorobanti. Batalionul dislocat la Cîmpulung Muscel s-a trasformat, cu începere de la 1 februarie 1877, în Batalionul 2 Muscel, în cadrul aceluiasi regiment, care avea sediul la Pitesti. În ziua de 10 aprilie 1877, Regimentul 4 Dorobanti, care între timp se concentrase cu întreg efectivul la Pitesti, a primit ordin sa se deplaseze la Craiova, si de acolo în zona de concentrare a marii unitati (Divizia 1 Infanterie) care avea misiunea sa ocupe o pozitie de acoperire în zona Segarcea-Radovan, cu orientare spre Calafat. De aici înainte, muscelenii vor actiona spre frontul din Bulgaria. Pentru un scurt timp, au supravegheat comunicatiile de la Plevna la Vidin, dupa care au intrat în dispozitiv de siguranta cu doua companii la Gigen-Mehala, un satulet din apropiere. Aceasta pîna la 5 noiembrie, cînd detasamentul Slaniceanu a început deplasarea spre Rahova. Ordinul respectiv prevestea ca peste cîteva zile urma sa aiba loc atacul asupra puternicei garnizoane inamice din aceasta localitate. La data de 5 noiembrie 1877, sub comanda maiorului Giurescu s-au aflat doua batalioane de dorobanti. Începînd deplasarea spre Rahova în cursul zilei de 5 noiembrie 1877, detasamentul colonelului Slaniceanu ajunge a doua zi seara pe platoul de la sud de satul Selanovodea, la o departare de circa 4 kilometri de Rahova. Acolo inamicul dispunea de o cetate puternic întarita, avînd 3.000 de nizami, cîteva sute de basbuzuci si cherchezisi si 4 tunuri. Pe baza ordinului dat de colonelul Slaniceanu, muscelenilor lui Giurescu le revenea cinstea de a începe ei lupta în fruntea primei coloane (linii) de atac. În afara de dorobantii musceleni ai maiorului Giurescu, în cadrul acestei linii au fost destinate sa actioneze o companie de dorobanti din Regimentul Dorobanti si un batalion din Regimentul 1 Dorobanti. Comanda întregii linii întîi de atac o avea maiorul Constantin Ene. Colonel Slaniceanu a hotarît ca asaltul pozitiilor vrajmase de la Rahova sa aiba loc în zorii zilei de 7 noiembrie 1877. În timpul înaintarii spre pozitiile trupelor otomane, maiorul Giurescu îi îmbarbata pe dorobanti. Speriati de îndrazneala si hotarîrea cu care atacau ostasii români, turcii au început s-o rupa la fuga. Muscelenii, la îndemnul lui Giurescu, patrund în prima reduta turceasca de la Rahova. Dupa luarea primei redute otomane, în fata dorobantilor statea misiunea de a cuceri reduta urmatoare, sau "cea mare", cum i se spunea acesteia, care era ocupata de forte inamice mult mai numeroase. Cucerirea acestei redute s-a facut cu mare greutate. Maiorul Giurescu îi încuraja si îndemna pe dorobanti sa continue asaltul. În fruntea lor se afla maiorul Giurescu, care striga: "Înainte, baieti!". Dorobantii, dupa el. În acel moment, un glont vrajmas l-a lovit drept în frunte. Ofiterul "se navali ca un stejar retezat... stropind cu sîngele lui drapelul regimentului". Cîinele credincios lui Giurescu, Tirex, care l-a însotit tot timpul pîna în preajma redutei, vazîndu-si stapînul cu fata însîngerata, s-a apropiat de el, ca de un prieten drag. Dar un glont ucigas i-a curmat viata si credinciosului cîine. Comanda liniei de atac a fost preluata imediat de maiorul Constantin Ene, care a îmbarbatat-o si a împins-o din nou înainte. Dar, curînd, un glont vrajmas i-a strapuns pieptul. "Tot înainte, puilor" - striga el catre bravii sai ostasi în ultimele clipe ale vietii sale. În dimineata zilei de 9 noiembrie 1877, trupele române din Corpul de observatie, conduse de generalul Lupu, au trecut Dunarea si au intrat în Rahova pe la nord. Dupa cîteva ore au intrat în Rahova si trupele detasamentului colonelului Slaniceanu "Drapelul român" - anunta în acea zi de victorie stralucita un ziar al vremii - "pentru a doua oara de la Mihai, fîlfîie pe zidurile Rahovei". În anul 1898, s-a ridicat un monument cu bustul maiorului Dimitrie Giurescu, în fosta cazarma a Regimentului 4 Dorobanti de la Cîmpulung Muscel. Numele sau, ca de altfel numele tuturor eroilor aprigei înclestari din Razboiul pentru Independenta din 1877-1878, a fost si va fi rostit întotdeauna cu stima si consideratie de poporul român. În documentele privind istoria României, Razboiul pentru Independenta, vol. VII, documentul nr. 620 din 10 noiembrie 1877, se gasesc cuvinte de o miscatoare frumusete la adresa maiorului Dimitrie Giurescu. În capitolul în care sînt descrise luptele la care a participat Batalionul 2 Dorobanti si moartea eroica a comandantului sau se arata: "Maiorul Giurescu si cîinele sau Tirex vor ramîne ca doua vii si adînci simboluri: unul ca simbol al eroismului si abnegatiei, celalalt ca simbol al fidelitatii".

P.S. Am scris acest articol si în speranta ca acad. Dinu Giurescu va renunta la actiunea de solidarizare cu alogenii care au intrat clandestin în tara, care nu-i fac nici o cinste; si va continua traditia Giurestilor.
http://www.ziarultricolorul.ro/dosarele_tricolorul.html?aid=7268

Tembelism naţionalistVa purta o stradă din Tîrgu-Mureş numele autorului moral al asasinării în 1848 a 40.000 de români transilvăneni?

Istoria, scria marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă. Pentru românii din partea de Transilvanie făcută cadou Ungariei de către Hitler şi Mussolini prin diktatul de la Viena, în 1940 s-a repetat tragedia din anii 1848 şi 1849 când strămoşii lor au fost supuşi unui adevărat etnocid de către guvernul Ungariei condus de Lajos Kossuth. Astăzi asistăm - din partea UDMR la concurenţă cu CNS şi UCM - la o acţiune deliberată de „marcare politică“ a străzilor unor localităţi din Transilvania, îndeosebi în judeţele Mureş, Harghita şi Sfântu Gheorghe, cu nume sau evenimente care să evoce „primordialitatea“ maghiară. Ar putea părea o farsă, dar nu este, multe dintre aceste nume sau evenimente fiind jignitoare pentru români.

Recent, tot mai multe persoane care locuiesc pe strada Călăraşilor din municipiul Tîrgu-Mureş au început să primească acte fiscale dar şi documente de stare civilă pe adresa... strada Kossuth Lajos, stradă care de fapt nu există! Totul a pornit de la o decizie a Consiliului Local Tîrgu-Mureş (în care consilierii UDMR sunt majoritari din cauza dezbinării politice a românilor). Hotărârea nr. 255 din 2005 a fost atacată în justiţie şi suspendată ca ilegală şi abuzivă, aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Mureş. În dispreţul legii, persoane care nu aveau atribuţii au trimis decizia Ministerului de Interne care a... retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Întreaga „manoperă“ a fost orchestrată în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţ ene de Atribuiri de Denumiri - care nu are caracter consultativ şi din care au făcut pare istorici de marcă care au argumentat că promovarea în Tîrgu-Mureş a numelui lui Kossuth, cel care a girat moral moartea a 40.000 de transilvăneni români reprezintă o provocare şi o umilire inutilă şi primejdioasă a populaţiei româneşti. Va fi interesant de văzut în final cine va suporta refacerea documentelor civile şi consecinţele acestui abuz prin care se schimbă denumirea străzii Călăraşilor - nume semnificativ, amintind de viteazul corp de armată care a luptat în 1877 pentru independenţa României - cu numele le Lajos Kossuth, autorul moral al etnocidului româ nilor ardeleni în timpul Revoluţiei de la 1848.

Un jefuitor de identităţi naţionale
Cine a fost de fapt Kossuth, dincolo de imaginea romantică, cultivată cu grijă în minţile maghiarilor de rând? A fost în primul rând omul al cărui rol a fost determinant în Revoluţia din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât şi în cel negativ. Apoi a fost un mare publicist, orator şi patriot ungur. Exclusiv ungur. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, au fost generoase doar pentru naţiunea sa. Ele nu numai că nu au îmbrăţişat şi cauza românilor, ci au exclus- o în mod explicit. Există nenumărate argumente împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Tîrgu-Mureş.

Kossuth nu a recunoscut nici un drept naţiei române în afara „dreptului“ de a se dizolva în na- ţiunea ungară. În articolele de fond pe care le scrie în Pesti Hirlap consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea“ Transilvaniei cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltă- rii naţiunii ungare“. Pentru Kossuth faptul că populaţ ia majoritară a Transilvaniei era românească, constituia un element secundar. De fapt, nici nu a menţionat în scrierile sale existenţa şi locul românilor în noua structură statală care urmărea refacerea regatului „Coroanei Sfântului Ştefan“. Kossuth dorea să le ia românilor, dar şi sârbilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni şi rase de oameni, care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.“ (Magyarorsz, VI/1, Budapest, 1979, p.164)

Autorul moral al etnocidului românilor ardeleni
Kossuth a fost total lipsit de înţelegere faţă de români, pe care i-a tratat cu o superioritate condescendentă, chiar cu dispreţ, arătând faţă de ei o intransigenţă nejustificată şi nelimitată. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, prin care îi soma în termeni ultimativi şi injurioşi pe români - numindu- i „gunoaie ingrate“ - să revină la „ordine şi supunere legală“. Le impunea, de fapt, să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune. Nu e de mirare că rezultatul proclamaţiei a fost să genereze o confruntare de o gravitate deosebită între români şi maghiari. Astfel, Kossuth a devenit instigatorul moral al unui veritabil etnocid. Violenţa la care s-a recurs împotriva românilor îndeosebi în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar, a fost prefigurată de proclamaţia lui Kossuth din 22 decembrie 1848, care vorbeşte de la sine despre lipsa capacităţii de a înţelege şi miopia politică ce îl caracterizau pe conducătorul Revoluţiei ungare. „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i „mercenari plătiţi“, „hoardă mai josnică decât vita“, „bandiţ i valahi“, el îndeamnă pur şi simplu la „exterminarea“ românilor şi a tuturor duşmanilor.“ (Liviu Maior, 1848 - 1849, Românii şi ungurii în revoluţ ie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)

Bălcescu: „...un demagog nu poate fi un om de stat“
Conducătorul revoluţiei ungare de la 1848 a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă româ- nilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava) : „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (...) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.“ (Gheorghe Bariţiu apud Milton Lehrer, Ardealul pământ românesc, p. 223). Însuşi Bălcescu, după aflarea dispoziţiilor date de Kossuth privind organizarea unei expediţii totale împotriva lui Iancu, scrie: „Kossuth a guvernat rău şi slab, el mia dovedit şi mai mult că un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria.“ (N. Bălcescu, Opere, Corespondenţă, IV, p. 228). Din corespondenţ a lui Lajos Kossuth reiese că el a sugerat intervenţ ia Franţei şi Angliei, cărora le ceruse să sprijine Revoluţia Ungară, să împiedice dezvoltarea mişcă- rii de eliberare care începuse să se contureze în Principatele Române, invocând „spectrul pericolului“ acesteia. Motivul real era, aşa cum scria Kossuth, că „schimbarea situaţiei în Principate putea produce un efect moral incalculabil asupra româ nilor din Ungaria“.

Un duşman ireductibil al saşilor ardeleni
Kossuth a aprobat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui Laszlo Csanyi, un intim al său, care îi ura visceral pe româ ni şi care a asmuţit împotriva lor „tribunalele de sânge“ şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare“ care au masacrat femei, copii şi bătrâni. În ciuda cererilor insistente ale generalului Bem, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic al românilor, dar şi al saşilor.

Căci Kossuth i-a urmărit cu o ură neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni din cauză că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară“. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849, generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „Să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţ ei săseşti, predându-i comisarului guvernamental Csanyi“. Acesta urma să-i trateze ca ostatici, iar „dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară sau dacă se va constata fie şi cea mai mică opoziţie din partea saşilor, aceştia vor fi consideraţ i vinovaţi de cea mai josnică trădare de ţară, vor fi duşi în faţa unui tribunal militar şi vor fi grabnic pedepsiţi cu moartea“. Despre caracterul lui Kossuth spune multe scrisoarea trimisă de el, la 1 aprilie 1849, lui Csanyi, comisarul pentru Transilvania, în care îi da indicaţii despre cum urmează să fie trataţi saşii: „Ne găsim în jenă financiară. (...) Oricum, pune-i pe saşi să plătească gras. Să plătească 2.000.000. (...) Dacă se opun, ordonă să fie executaţi...“ Împuternicit de Kossuth, Csanyi va ordona personal împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth la 11mai 1949. (Cf. Folberth, Procesul lui St. L. Roth, Graz-Köln 1959).

Bertalan Szemere: „A început ca un autocrat şi a sfârşit ca un laş“
Maghiarii înşişi ar trebui să-şi revizuiască imaginea romantică despre Lajos Kossuth, care nu are nimic a face cu personajul istoric real care a fost acesta. Reprezentant al radicalismului ungar, Kossuth a fost un „agitator politic“ care, din cauza exceselor sale, a intrat în conflicte grave cu contele Istvan Szechenyi, considerat şi astăzi drept „cel mai mare ungur“. Încă din 1841, Szechenyi scria despre Kossuth în următorii termeni: „Dacă eu îi trezesc pe cei adânc adormiţi, aprinzând focul sub cazanul unguresc rece ca gheaţa, Kossuth îi mână pe cei care abia s-au trezit până fac febră, iar cazanul, oricum prea cald, va exploda“ (Magyar Revay Lexicon, XVII, p. 81). În „Fragmente de program politic“, din 1847, Szechenyi l-a avertizat pe Kossuth personal: „N-aveţi decât să aţâţaţi toate naţionalităţile până la furie împotriva maghiarilor, (...) să biciuiţi interesele monarhiei comune până la ultimele consecinţe şi să umpleţi până la refuz paharul represaliilor cu veninul dumneavoastră - şi o să vedeţi ce o să iasă“ (MRL, XVII, p. 129).

O părere negativă despre Kossuth are şi Bertalan Szemere, fostul ministru de interne şi apoi prim-ministru al guvernului său. Acesta a scris despre Lajos Kossuth că acesta s-a purtat de la început ca un autocrat şi că a sfârşit ca un laş abandonâ ndu-şi patria cu o săptămână înainte de lupta finală de la Şiria, pentru a fugi în Turcia, şi îl va acuza de duplicitate. În exilul său din Italia „stilul său autocratic şi manierele sale intolerante vor distruge orice orice influenţă reală asupra comunităţii revoluţionarilor expatriaţi“. (Enciclopedia Wikipedia). Nu în ultimul rând, Kossuth a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar au fost distruse 230 de sate româneşti. În fiecare sat locuit de români au murit între 10 şi 20 de oameni. În Transilvania, revoluţia din 1848 a făcut peste 50.000 de victime civile. Români, în covârşitoare majoritate, dar şi maghiari şi saşi deopotrivă scrie Gheorghe Bariţiu. Comparativ, în Revoluţia franceză din 1789 au murit 15.000 de persoane...

Leul modern a implinit 140 de ani!
Romania a sarbatorit ieri 140 de ani de la infiintarea sistemului monetar national

Trasee dacice
http://www.formula-as.ro/reviste_763__985__frasinul-cu-trei-izvoare.html

Când isprăvile cu poliţişti sunt mai haioase decât bancurile

Istoria Poliţiei Române este interesantă, însă ea poate fi şi savuroasă prin unele fapte poliţieneşti
Sunt mai haioase, numai că nu încep cu „Cică..." Şi nu încep aşa, pentru că sunt fapte reale, nu bancuri. „Căpitanul de istorie" Florin Şinca adună, din diferite epoci, isprăvi poliţieneşti pe care le redă măiastru. Sunt savuroase! Sunt cu poliţişti! Un ordin poliţienesc stârneşte confuzie printre… gardieni
În vremea domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1853 şi 1854-1856), bântuind holera în Bucureşti, la ordinul prefectului, funcţionarii Poliţiei Capitalei au lipit pe zidurile clădirilor următorul ordin: ,,Fiind holeră, poruncim cetăţenilor cari se întorc după dece césuri din noapte acasă să nu cânte pe drum, nici să nu facă sgomot’’.
Nu se ştie ce legătură avea holera cu zgomotul. Într-una din nopţi, pe la ora 12, câţiva tineri cheflii se întorceau cântând de la cârciumă. Un gardist le aţine calea, cu gând să-i ducă la poliţie şi-i întreabă: ,,Cum domnilor? N-aţi citit porunca? Cine se întoarce acasă după zece noaptea nu are voie să cânte!’’ ,,Am citit! - răspunse unul dintre ei - dar noi nu ne întoarcem acasă. Noi mergem într-altă cârciumă!’’ Neaşteptatul răspuns a nedumerit iremediabil pe gardian, care, neştiind ce să mai zică, i-a lăsat să plece.
A doua zi, ordinul poliţienesc fu schimbat, astfel: ,,Fiind holeră, poruncim cetăţenilor să nu facă sgomot şi să nu cânte pe drum după dece césuri noaptea, ori se întorc acasă, ori nu se întorc!’’
A intrat să se încălzească în… beciul Agiei
Într-una din zilele anului 1803, o oarecare Gherghina se ăluieşte domnitorului Constantin Ipsilanti pentru că a fost închisă pe nedrept la Agie. Cercetându-se cazul, se constată că împricinata a rămas din greşeală la beci, unde intrase… să se încălzească. Faptul l-a determinat pe vodă să scrie pe raportul lui Grigore Ghica: ,,A intra muiere şi a se băga singură pe sineşi la gros, aceasta nu se poate (…) lucru ce nu este de crezut să fie cu voia ei, a se încălzi două săptămâni la gros’’.
Birjarul n-avea fudulii
Un caz prezentat în presa anilor 20 ai trecutului secol este cel al Elenei Cacip, de 20 de ani, din Bucureşti, travestită în bărbat şi care şi-a luat numele de Ghiţă Anastasescu, ,,îndeplinind de mai multă vreme atributele bărbatului’’. Nu se spune care ,,atribute’’. Fiind servitor – sau servitoare! -, comite mai multe furturi de la stăpân, iar în vremea ocupaţiei germane, travestită în militar, ,,s-a ataşat unui regiment de artilerie’’. După război ajunge birjar în Focşani şi este arestată la o razie poliţienească. Dusă la medic, se constată că birjarul n-avea fudulii.
În Bucureşti, cu trei feluri de viteze
,,Capitala noastră este poate singura în care se mai poate vedea în acelaşi timp şi mai pe toate străzile o circulaţie cu trei feluri de viteze: a automobilelor, a trăsurilor şi a căruţelor înhămate cu cai şi a carelor de povară trase de boi’’. (revista ,,Paza’’, 1939) A uitat cum se deschide uşa
,,Sofia Goldenberg, în vârstă de 48 ani, din str. Vasile Cârlova nr. 21, punând benzină într-un Primus aprins, maşina a făcut explozie, provocând incendierea încăperii. Femeia, voind să fugă afară, zăpăcindu-se, a uitat că uşa se deschidea înăuntru, astfel că, în timp ce tot împingea în ea, a fost cuprinsă de flăcări, alegându-se cu arsuri grave pe tot corpul. Salvarea fiind anunţată, la faţa locului s-a dus d. Ghiţă Marin, care i-a dat accidentatei primele îngrijiri necesare, transportând-o apoi cu o ambulanţă la spitalul Caritas, unde a fost internată’’. („Universul", 6 ianuarie 1944)
Cerşetorie
În Bucureştiul de acum aproape două veacuri, Eforia Caselor făcătoare de bine era cea care se îngrijea de cerşetori, având o secţie anume desemnată, numită ,,Casa cerşetorilor’’. Cu alte cuvinte, o instituţie a Ţării Româneşti (Eforia era ceea ce-i un minister acum) avea în sarcină această problemă. Aflăm din ,,Almanachul Curţii şi al Statului’’ (1836) că numărul celor ce apelau la mila publică se ridica la 101, iar 41 dintre aceştia erau familişti. Ei erau opriţi a cerşi pe uliţe şi în preajma bisericilor, beneficiau de 15 lei ,,pensie’’ şi un rând de haine, care li se dădea de Paşti. Celor până la 18 ani, legea pentru înfrânarea vagabondajului şi cerşetoriei le aplica ocrotirea, asigurându-le şi ,,educaţia’’; cei infirmi erau internaţi în aziluri, însă ,,nicio ocrotire nu se va da celor cari, deşi apţi pentru muncă, îmbrăţişează degradatoarea îndeletnicire a cerşitului’’, considera un anume D. Ventura, de la Asistenţa Socială.
În Bucureştiul anului 2007, cerşetoria şi vagabondajul constituie în continuare o problemă şi nu cerşesc neapărat cei ce-ar avea nevoie (a ajuta semenul la ananghie e creştineşte!), cât adevărate reţele. Până şi acestei noţiuni i s-a deturnat semnificaţia…
,,Jurnaliştii’’
,,Înfriguraţi de mersul grabnic al unei civilizaţii care constă – pare-se – mai mult în ţintiri ideologice, decât în rezultatele practice şi în scopurile finale generale, decât în sporul individual ale celor ce alcătuiesc masele, civilizaţia anterioară războiului uită chestiunea cea mai importantă, care trebuie să preocupe societatea, şi anume copiii’’. (Dr. Eugen Boureanu, subdirector al Asistenţei Sociale, 1921). Este vorba de copiii de 6-16 ani de pe str. Sărindar, ,,murdari, respingători ca înfăţişare, cu atitudini şi gesturi pervers de îndrăzneţe, cu un vocabular de un colorit simbolic, gălăgioşi, neastâmpăraţi, se frământă de-a valma, se înjură, se aleargă, se bat, îmbrâncesc trecătorii, murdăresc locul…’’
La apariţia ediţiilor de seară ale ziarelor, ,,irup în Calea Victoriei şi în localurile publice, răcnesc şi înjură, pentru a se întoarce cu câţiva gologani pe care-i duc unor părinţi mizerabili, beţivi şi leneşi, cari îi exploatează’’. Sunt ,,auxiliarii preţioşi ai presei mari, apostolii analfabeţi ai culturii’’. Băieţii ,,îşi fac aici ucenicia delictului’’, iar fetele vor contribui într-o zi ,,la sifilizarea copiilor de oameni cumsecade".
Dacă aceşti nenorociţi erau necesari marilor cotidiene, niciunul dintre marii editori îmbogăţiţi nu s-a gândit să-i bage într-o şcoală, să-i spele, să le dea o uniformă’’. (Argus, 1921).

Fiind holeră, poruncim cetăţenilor cari se întorc după dece césuri din noapte acasă să nu cânte pe drum, nici să nu facă sgomot
Ordin al prefectului, din timpul domniei lui Barbu Ştirbei

-

KOSSUTH LAJOS, CALAU AL ROMANILOR!

Romania - prezenta prin trei fresce de sfinti din secolul al XVI-lea
Ziarul Gandul | 11 aprilie 2007
Palatul Quirinale din Roma, odinioara "caminul" papalitatii si al familiei regale, acum resedinta sefului de stat al Italiei, gazduieste pana in 20 mai o minunata expozitie in care pot fi vazute "toate comorile" Uniunii Europene. Intitulata "Capodopere ale artei europene" si organizata cu prilejul aniversarii a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, expozitia gazduieste cate o opera de arta din fiecare dintre cele 27 de state membre, o opera de arta pe care fiecare a considerat-o cea mai semnificativa, dar care sa si corespunda unor criterii cerute de organizatori, respectiv sa fie reprezentate toate curentele si tendintele artistice europene.
Pot fi vazute comori inestimabile, chiar prea multe, apreciau unii critici de arta, care au considerat ca niciodata nu au fost expuse atat de multe capodopere pe metrul patrat ca in aceasta sala in stil renascentist a Quirinalului.

Arta tuturor epocilor a fost reprezentata aici, de la sculpturile epocii de piatra pana la cubism. Malta si-a trimis grupul statuar "Figuri sezand (sau femeile grase)", provenind din mileniul al treilea i.Hr. si pe care, daca-l vezi, juri ca este opera unui sculptor modern. Spania,

Italia, Marea Britanie, Germania si-au ales dintre "clasici" - cate un tablou de Velasquez, Tizian, William Turner, Albrecht Durer. Franta a ales "Ganditorul" lui Rodin, simbolul umanismului european si al idealului libertatii. "Modernul" este prezent prin "Compozitie in gri" de Mondrian (Olanda) sau prin

"Bust cubist" de Otto Gutfreund (Cehia). Romania a participat cu trei panouri de pictura murala din ansamblul de fresce realizat la Biserica episcopala din Curtea de Arges, reprezentandu-i pe sfintii Dumitru, Nicolae si Gheorghe, opera zugravului Dobromir, de la inceputul secolului al XVI-lea. Ideea europeana este simbolizata prin exemplarul original al Tratatului de la Roma si o vaza din sec. IV i.Hr. apartinand lui Anteas, reprezentand legenda rapirii Europei.

Dar, cel putin pana acum, publicul vizitator, inclusiv ziaristii de specialitate si criticii de arta, a fost unanim in opinia ca cea mai frumoasa piesa expusa este sculptura de marmura a unei tinere fete din sec. V i.Hr., aflata odinioara pe Acropole, trimisa de Grecia. (E.G.)

Vestigii din Evul Mediu, descoperite pe strada Smârdan
http://www.atheneum.ca/modules/news/article.php?storyid=349
Vestigii din secolul XVIII-lea şi din Evul Mediu au fost descoperite în timpul lucrărilor efectuate pentru reabilitarea Centrului Istoric, a declarat Gheorghe Adameşteanu, şeful secţiei Arheologie din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti.


Este vorba despre două beciuri din secolul al XVIII-lea, un caldarâm din piatră de râu din secolul al XIX-lea (la o adâncime de 60 de centimetri) şi bârne de lemn provenite de la poduri din Evul Mediu (la o adâncime de 1,30 metri).

"Sunt bârne de stejar foarte bine păstrate, care ne arată cum era o uliţă în Bucureştiul medieval. Cu ajutorul acestor elemente de urbanism putem vedea trama stradală de odinioară, iar cu ajutorul arhitecţilor se va reconstitui sistemul de urbanism din acea vreme", a precizat Adameşteanu.

El a adăugat că lucrările de reabilitare a străzilor nu vor fi întârziate, dar că fiecare obiectiv istoric va trebui studiat, pentru a se stabili în ce măsură este necesară conservarea sa. Vestigiile provenite dinaintea secolului al XIX-lea vor fi acoperite cu un nisip special, pentru conservarea lor, iar în cazul descoperirilor mai importante specialiştii vor decide cum pot fi acestea puse în valoare. Lucrările efectuate de muncitori vor fi supravegheate în permanenţă de doi arheologi.

El a mai precizat că pe strada Smârdan, care odinioară făcea legătura între Curtea Domnească şi Hanul Şerban Vodă, s-ar mai putea descoperi Biserica Grecilor, cu cimitirul aferent, sisteme de canalizare şi hanuri. Pe strada Soarelui au fost descoperite fundaţiile cetăţii lui Vlad Ţepeş.

Pe de altă parte, Bogdan Mocanu, director la Sedesa Construccion, firma care se ocupă de reabilitarea zonei, a insistat asupra faptului că lucrările nu pot fi întârziate prea mult, deoarece în acest fel ar putea fi pierdută finanţarea de 8 milioane de euro, oferită de BERD pentru refacerea infrastructurii în zona pilot a Centrului Istoric.
"Dacă nu menţinem un ritm al lucrărilor bine definit, BERD ar putea retrage banii. Nu vor accepta şase luni întârziere", a precizat el.

Pentru a preveni tergiversări de acest gen, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, s-a angajat să fie prezent, săptămânal, la întrunirile Comandamentului pentru reabilitarea Centrului Istoric, intermediind comunicarea între părţile implicate.

"Sunt situaţii în care se vor întârzia lucrările, dar convingerea mea este că vom câştiga în altă parte. Cert este că eu nu renunţ la termenul contractual, care expiră peste 16 luni. Acesta este motivul pentru care vreau să vin să dau o mână de sprijin, cu toţi factorii implicaţi, să nu pierdem vremea", a subliniat el.

În acest sens, primarul a mai precizat că va discuta cu ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, în vederea obţinerii avizelor necesare, din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor, pentru continuarea lucrărilor.

Arhitectul Primăriei Capitalei, Cătălin Cazacu, a menţionat că Primăria doreşte ca, până în septembrie, să fie încheiate lucrările pe străzile Lipscani, Şelari, Smârdan, în vederea evenimentelor culturale prilejuite de Ziua Bucureştiului.

Proiectul din zona pilot a Centrului Istoric (Smârdan, Lipscani, bd. Brătianu, Splaiul Independenţei, Calea Victoriei) presupune refacerea străzilor, a iluminatului public, dotări urbane. Lucrările, care trebuie încheiate până pe 28 aprilie 2008, beneficiază de o finanţare de 8 milioane de euro din partea BERD şi de 12 milioane de euro din partea municipalităţii.

Povestea româncei care cere palatele CEC şi BNR
=====
“Sunt oameni care în viata nu vor nici sa comande, dar nici sa fie comandati”

Un voievod român mai puţin cunoscut - Ştefan Petriceicu

Revista Agero - Istorie.

Printre voievozii noştri mai puţin cunoscuţi, dar valoroşi, se numără şi Ştefan Petriceicu. Domn al Moldovei, din 10 august (20 după stil nou – n.n. T.C.) 1672 până în noiembrie 1673; din decembrie 1673 până după 22 februarie (4 martie – n.n. T.C.) 1674 şi din 25 decembrie 1683 (4 ianuarie1684 – n.n. T.C.) şi până în martie 1684 , el făcea parte din rândurile clasei stăpânitoare moldovene. Ales ca domn, de către marea boierime (care „sfătuit­au cu toţii ş­au ales dintre dânşii pe Petriceico cluceriul”), în locul lui Gheorghe Duca ... Prof. Tiberiu CIOBANU (foto) >>

Un secol de la Răscoala din 1907

-157 de ani de la "nasterea" Jandarmeriei Romane

La implinirea a 157 de ani de la nasterea Jandarmeriei Romane, ieri a debutat sirul manifestarilor de marcare a importantului act semnat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica. Prima manifestare din sir a fost "Cupa presei la tir", in poligonul din Sangeorgiu de Mures fiind invitati cei care au zilnic ca "arma" pixul, camera, microfonul si care lucreaza in slujba cetateanului, a adevarului, si care au tras la tinta cu pistolul "Carpati" si cu pusca semiautomata cu luneta. Seria manifestarilor continua cu depunerile de coroane de la Monumentul Eroilor Jandarmi, in Viisoara (in 2 aprilie, ora 10), pentru ca in seara aceleiasi zile, la Casa de Cultura a Tineretului din Targu-Mures, sa se desfasoare spectacolul sustinut de lt. Ciprian Istrate si de invitatii sai (de la ora 17). In incheierea sirului de manifestari, in 3 aprilie, ora 11, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean "Col. Sabin Motora" Mures, vor fi organizate depuneri de coroane la monumentul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, din fata unitatii.

"A iubi cu adevarat", pe intelesul muresenilor

Marti, 3 aprilie, la ora 18, la Cinema "Tineretului", targumuresenii, si nu numai ei, au prilejul intalnirii cu un cunoscator al filosofiei antice. Balakhilya Das este cunoscut pe plan mondial ca lider spiritual al cunoasterii, specialist in domeniul stiintei, psihologiei si meditatiei. Este cunoscut, de asemenea, ca o persoana care si-a dedicat o mare parte din viata studiului si aplicarii stiintei realizarii sinelui, problemelor filosofice si sociale, intelegerii karmei si reincarnarii. Intalnirea de la Targu-Mures se va desfasura sub titulatura "A iubi cu adevarat" si motto-ul "Adevarata iubire a ajuns sa fie atat de rara, incat oamenii nici nu mai stiu ce este aceasta" si va fi urmata de o intalnire a invitatului cu clujenii. La ambele intalniri, intrarea va fi libera si se va asigura traducerea din limba engleza.


La implinirea a 157 de ani de la nasterea Jandarmeriei Romane, ieri a debutat sirul manifestarilor de marcare a importantului act semnat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica. Prima manifestare din sir a fost "Cupa presei la tir", in poligonul din Sangeorgiu de Mures fiind invitati cei care au zilnic ca "arma" pixul, camera, microfonul si care lucreaza in slujba cetateanului, a adevarului, si care au tras la tinta cu pistolul "Carpati" si cu pusca semiautomata cu luneta. Seria manifestarilor continua cu depunerile de coroane de la Monumentul Eroilor Jandarmi, in Viisoara (in 2 aprilie, ora 10), pentru ca in seara aceleiasi zile, la Casa de Cultura a Tineretului din Targu-Mures, sa se desfasoare spectacolul sustinut de lt. Ciprian Istrate si de invitatii sai (de la ora 17). In incheierea sirului de manifestari, in 3 aprilie, ora 11, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean "Col. Sabin Motora" Mures, vor fi organizate depuneri de coroane la monumentul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, din fata unitatii.

"A iubi cu adevarat", pe intelesul muresenilor

Marti, 3 aprilie, la ora 18, la Cinema "Tineretului", targumuresenii, si nu numai ei, au prilejul intalnirii cu un cunoscator al filosofiei antice. Balakhilya Das este cunoscut pe plan mondial ca lider spiritual al cunoasterii, specialist in domeniul stiintei, psihologiei si meditatiei. Este cunoscut, de asemenea, ca o persoana care si-a dedicat o mare parte din viata studiului si aplicarii stiintei realizarii sinelui, problemelor filosofice si sociale, intelegerii karmei si reincarnarii. Intalnirea de la Targu-Mures se va desfasura sub titulatura "A iubi cu adevarat" si motto-ul "Adevarata iubire a ajuns sa fie atat de rara, incat oamenii nici nu mai stiu ce este aceasta" si va fi urmata de o intalnire a invitatului cu clujenii. La ambele intalniri, intrarea va fi libera si se va asigura traducerea din limba engleza.

Printul, liberalii si tribunul taranilor

La Bailesti, in martie 1907 rasculatii si armata s-au comportat deosebit de violent. Au murit oameni, iar satul a fost atins de obuze.

DACII DIN ROMA
http://www.formula-as.ro/reviste_759__144__un-mister-istoric:-dacii-din-roma.html