SRI/SECURITATE

Maine, seful SRI vorbeste despre spionii care tintesc Romania

Securitatea, în luptă cu anticarii


17:51Numărul din martie al revistei „Historia“ vă propune o incursiune în lumea anticarilor clandestini hărţuiţi de Securitate în anii comunismului.

Lupta pentru feudele Securităţii


Mulţi s-au întrebat în primele două luni de libertate pe unde sunt şi ce mai fac ofiţerii fostei Securităţi. Sunt în reorganizare, a sunat răspunsul oficial. Cine croia planurile, cum, unde şi de ce nu s-a precizat. Noii lideri intraseră deja în concurenţă, inclusiv pentru controlul foştilor ofiţeri de Securitate şi al secretelor deţinute de aceştia.

SRI angajeaza o suta de "spioni"
Joburi. Serviciul Roman de Informatii scoate la concurs 100 de posturi, dintre care 80 sunt pentru barbati si 20 pentru femei. Pentru a fi eligibili, candidatii trebuie sa fie admisi la studiile universitare de masterat organizate de Academia Nationala de Informatii. Cei care vor sa devina "spioni"

Câţi agenţi secreţi are România?

"România - liderul spionajului mondial. Nici Ceauşescu nu avea atâţia agenţi 007" titrează cotidianul italian La Repubblica, care avansează cifra de 12.000 de angajaţi ai SRI, preluată din presa românească, unde este citat Cătălin Harnagea, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), notează Gândul. În ziua în care SIE împlinește 20 de ani, România liberă publică un interviu cu Mihai Răzvan Ungureanu, actualul director al SIE. Acesta declară, de data aceasta pentru Realitatea.TV, că agenții SIE reprezintă 2% din totalitatea operativilor români.

Presa italiana: Romania detine suprematia ser- viciilor secrete din Europa

Potrivit unui articol din coti- dianul italian "La Repub- blica" numarul agentilor sub acoperire din Romania il depaseste pe cel al Securitatii. Detalii»

Misterele Securităţii, developate cu încetinitorul

La 20 de ani de la Revoluţie şi 10 ani de la înfiinţarea CNSAS, din cele 2,3 milioane de dosare preluate de la servicii, ştim doar 475 de informatori şi 922 de ofiţeri. Puse unul lângă altul, dosarele fostei Securităţi aflate în custodia CNSAS ar putea tapeta de trei ori drumul de la Bucureşti până la Fortul 13 din Jilava, una dintre închisorile-simbol ale comunismului. Numărul de 2,3 milioane de dosare, reprezentând 24 de kilometri liniari de arhivă, preluate de la fostele servicii secrete, pare impresionant, însă aceasta este singura „realizare” cu care se poate lăuda instituţia după 10 ani de la înfiinţare. [Citeste]

"Securitatea folosea pe toata lumea, impotriva tuturor"

"Cel mai tanar informator al Securitatii avea 10 ani"

Documente unice, strict secrete ale SRI, sustrase din dosare

Directorul SRI, George Maior: Documente de la un serviciu de informatii au ajuns pe bloguri

Securisti acuzati ca au terorizat sute de oameni

Unitatea anti-KGB, trasă pe sfoară la Iaşi








Ofiţeri
ai fostei UM 0110, unitatea "anti-KGB" a Securităţii, dezvăluie
scenariul după care au fost traşi pe sfoară de agenţii ruşi. Au fost
momiţi spre Iaşi la 14 decembrie pentru a scăpa din vedere pregătirea
acţiunilor de la Timişoara, ce-aveau să izbucnească două zile mai
târziu.

A murit Radu Timofte
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) în perioada 2001-2006, a încetat din viaţă, ... [Citeste]

Un film despre Securitate realizat de CNSAS, proiectat miine in premiera la Iasi

SRI „vânează“ iarăşi autonomiştii din Secuime

Şeful Serviciului Român de Informaţii, George Maior, susţine că
discursurile autonomiste se vor intensifica în perioada campaniei
electorale.

SRI a controlat afacerile lui Mircea Basescu: Nu exista legaturi intre transportul de armament si terorism



Democrat-liberalii comisiei SRI si cei din comisiile parlamentare de apararea au de ce sa-si frece bucurosi mainile.

Serviciile secrete, convocate de urgenta la Parlament

SRI, SIE, SPP, STS, DGIPI si DGIA, adica toate serviciile secrete, vor trebui sa faca rapoarte catre Parlament

Vecinul tău cel mai bun era Securitatea
Cutremurul din '77 a pus la pământ ceva mai mult decât clădiri. O dată
cu blocurile dărâmate a căzut şi o parte din naivitatea celor care
credeau în sinceritatea regimului politic de atunci. Printre cadavre şi
mobilă distrusă au fost găsite arme şi aparatură de înregistrare.
Aparţineau serviciilor secrete româneşti şi aşa-ziselor case
conspirative. Vecinul tău cel mai bun era Securitatea.
Acum 30 de ani postul de radio Europa Liberă se asculta cel mai bine în
casa lui Nicolae Ceauşescu. Cel puţin aşa spune arhitectul Camil
Roguski. Erau aparate de radio foarte bune, locul nu era împânzit de
microfoane, iar securiştii nu aveau voie să intre în acest perimetru.
Locul ideal spune cu umor distinsul architect.

Ţinând cont de
faptul că în Bucureştiul acelor vremuri existau peste 200 de case
conspirative ale Securităţii şi tot atâtea centre de ascultare, este
uşor de înţeles de ce locul indicat de arhitect era perfect. Casele
conspirative au căzut, la propriu, la cutremurul din '77, securiştii au
rămas de veghe. După cutremur au fost găsite printre dărâmăturile
locurilor sute de lăzi cu muniţie şi aparatură de ascultare. Atunci a
devenit foarte evident pentru toată lumea că vecinul de vizavi, care
îţi dădea bună dimineaţa în fiecare zi şi umbla până la chioşcul de
ziare în chiloţi, poate fi ofiţer sub acoperire al Securităţii.

Arhitectul
lui Ceauşescu, intim cu astfel de detalii prin mediul în care lucra şi
trăia, explica că acele case conspirative sau puncte de întărire a
Securităţii, cum le numeşte dânsul, erau frecvente în ţară şi foarte
numeroase în oraşele mari. Funcţionau după regulile unei case
domestice, dar erau păzite şi "mobilate" cu oameni 24 de ore din 24.
Securitatea le rotea frecvent, atât apartamentele pe care le folosea în
acest scop, cât şi pe cei care trebuiau să ocupe respectivul loc pentru
a nu da de bănuit celor suspicioşi. Un astfel de "locatar" putea să
stea într-un astfel de loc pentru un an, după care era transferat în
altă parte.

Vizitatorii erau pe măsură, spune arhitectul, erau
cei care nu puteau fi văzuţi în preajma sediilor oficiale sau
semioficiale ale poliţiei politice. Ofiţeri care răspundeau de alte
obiective şi se adunau în aceste locuri pentru a da raportul, cadre
politice înalte, care trebuiau să facă turul acestor apartamente pentru
a colecta informaţii, dar şi simpli membri de partid, care aflaseră nu
ştiu cum de existenţa acestor locuri şi încercau sa se pună bine cu
factorii de decizie, servind partidul cu câte o "mică" informaţie.

Rolul
primar al acestor case conspirative era, spune dl Roguski, de întărire
în punctele critice. Dar securitatea lui Nicolae Ceauşescu şi a
regimului nu era asigurată doar prin strângerea de informaţii. Acestea
serveau şi ca posturi de observaţie pentru traseul coloanei
prezidenţiale. Dacă apăreau nelinişti sau suspiciuni în jurul acestor
"avanposturi", ofiţerul din apartament suna pentru a raporta acest
lucru şi a îndrepta eventual coloana spre o rută mai sigură. "Comunicau
între ei din aceste apartamente orice neregularitate care li se părea
suspectă pe traseul preşedintelui."

Tot dânsul spune că
această "modă" a fost copiată de Securitate de la colegii de breaslă
socialişti. "De oamenii obişnuiţi trebuia să te fereşti, de marea masă
populară", explică arhitectul Roguski.

Pentru a nu da de bănuit,
viaţa în aceste apartamente era cât se poate de casnică şi de
socialistă. Până şi orele de vizitare respectau această regulă simplă.
Sosirea vizitatorilor se făcea la ore care nu trebuiau să dea de bănuit
vecinilor băgăreţi sau atunci când se ştia că în bloc sunt mai puţini
locatari.

PĂŢANIA LUI ZOE
Arhitectul spune
ca s-a lovit de această realitate încă de la începutul carierei sale.
Şi povesteşte: "Prima oară când am lucrat în 1947, eram arhitect la
Ministerul de Externe şi am primit ordinul să refac Hotelul Carmen de
la Predeal. Era o clădire vizavi de gară, lângă şoseaua Bucureşti -
Braşov. Urma să găzduiască diplomaţii străini. Ca arhitect de interior
aveam acces la toate camerele, mai puţin una, care spuneau că este a
portarului şi nu am treabă acolo. Acolo la parter, în aceea cameră era
terminalul de ascultare, unde duceau toate microfoanele instalate în
cameră. După ce m-am «contrazis» cu ofiţerul care mi-a spus «D-le,
aicea nu puteţi să intraţi», s-a cam aflat că hotelul este al
Securităţii şi nu a mai venit acolo nici un diplomat".

Dar se
pare că fenomenul era generalizat. Atât de răspândit în epocă, astfel
încât şi în casele de protocol ale lui Ceauşescu, băieţii cu "ochi
albaştri" trăgeau cabluri şi instalau microfoane. Peste tot pe unde
aveau idei, spune râzând arhitectul. "În toate casele pe care le făceam
(casele de protocol ale statului - n.r.), la parchet puneam foiţa de
ţigară ca să nu existe rosturi între scânduri. Şi vedeam că s-a umblat
la ele. După ce îmi terminam eu munca, veneau «băieţii veseli» şi
umblau. M-am enervat şi m-am dus la ofiţerul care se ocupa de astfel de
lucruri şi i-am spus: «Nu vă e ruşine, mă!, îmi stricaţi munca, trebuia
să le puneţi înainte şi pe urmă să îmi fac eu treaba. Acum tot trebuie
să umblu acolo, ca să repar ce aţi stricat». De frica arhitectului sau
mai degrabă a anturajului pe care acesta îl frecventa, aceştia trebuiau
să se supună. Nu era de altfel plăcut să fii pârât în faţa unui general
de Securitate de un om care lucra direct cu Tovaraşul şi Tovaraşa."

Tot
Roguski spunea că, în afară de casa în care Ceauşescu stătea cu soţia
şi de birourile acestora, absolut totul era ascultat. Inclusiv casele
şi locurile care erau frecventate de către copiii cuplului .
Securitatea trebuia să fie la curent cu absolut tot ceea ce se
întâmpla. Printre "victime", inclusiv Zoe Ceauşescu, la vremea
întâmplării narate de arhitect, o fată de 16 ani. Aceasta venise să
petreacă împreună cu două prietene de liceu la reşedinţele de vară de
la Scroviştea. Având ca umbră un bodyguard desemnat de serviciile
secrete. Acesta din urmă, spre deosebire de fiica dictatorului, ştia de
microfoanele cu care clădirile erau "îmbibate". Dar spre spre marea lui
nefericire nu putea spune sau face nimic care să dezvăluie acest lucru.
Iar cum cele trei adolescente puse pe şotii vorbeau vrute şi mai ales
nevrute, ofiţerul nu putea decât să se îngrozească la ceea ce va păţi
la urmă. Nu putea să le spună adolescentelor să tacă din gură şi nu
putea opri aparatura de ascultare.

O grupă operativă constituită "ad-hoc" mimează o misiune de
recunoaştere, an­gajează "în privat" un fotoreporter profesionist, care
realizează un album documentar, iar un "veteran" al Casei Regale
reconstituie şi o schiţă a principalelor utilităţi interioare.

Membri
ai "Comitetului Naţional Ro­mân" din SUA, un aşa-zis guvern în exil al
României, pe care Departamentul de Stat se ferea să-l recunoască,
sunt "talonaţi" (termen din tabela de codificare a informaţiilor
folosit pentru de­semnarea acţiunii de "exploatare informativă"), iar
"cercetătorii" dau asigurări că Majestatea Sa şi Guvernul din exil nu
manifestă disponibilităţi de racordare la vreunul din principalele
curente ale transformărilor politice în curs la nivel strategic
global, pe care de altfel nici nu le prea în­ţeleg, lipsindu-le
contactele şi informaţiile necesare. Numai în parte adevărat.
Mesajele
Regelui Mihai I au fost adesea în consonanţă cu tendinţele
evenimentelor. Mai mult chiar, fusese pus în circulaţie un program
promonarhic modern, în parte ancorat în realităţile interne, în numele
unui Partid Naţional Ţărănesc reformat, despre care ulterior, în anii
'90 nu s-a mai auzit nimic. Dimpotrivă, partidul cu numele respectiv,
reînfiinţat în decembrie 1989, nu a făcut deloc dovada capacităţilor de
a se adapta noilor realităţi. Ceea ce dă de bănuit că acel program a
fost opera unui serviciu special, care miza pe readucerea mo­narhiei şi
a mişcării naţional-ţărăniste în planul opoziţiei active faţă de
regimul politic existent în România anilor '80.

Că aşa au stat
lucrurile, avea să o dovedească şi teribilul eşec al unui redutabil,
dar şi rutinat serviciu străin, de a finanţa, în numele lui Ion Raţiu
şi al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, cu cca. 1.125.000. lei (o
sumă impresionantă la acea dată) o mişcare de rezistenţă
naţional-ţărănistă. Combinaţia imobi­liară prin care urma să fie
autohtonizată suma respectivă a căzut, banii fiind făcuţi venit la
bugetul statului român. Cauza eşecului a fost transferată, de către
serviciul de informaţii respectiv, asupra inabilităţii şi dicutabilei
bune credinţe a unui important personaj al proiectatei rezistenţe, ceea
ce a generat suspiciuni, neîncredere şi destructurarea întregului plan
de acţiune.

Cazul menţionat ne aminteşte de "ope­raţiunile
britanice de război politic" duse prin intermediul Ministerului
Afa­ce­rilor Neonorabile - Departamentul Ope­­raţiunilor Executive
Speciale - în anii '43-'44, când se mai încercase finanţarea unei
rezistenţe ardelene, dar cum agenţii SOE nu au adus şi un credenţional
semnat olograf de Winston Churchill, liderul po­litic pe care s-a
scontat, a mai "pertractat" şi, în cele din urmă, a declinat oferta...

Dovedind
un fair play de adevărat gentlemen, Ion Raţiu, după ce a revenit în
ţară, a dorit să-l cunoască pe ofiţerul de securitate din spatele
operaţiunii şi să-l asigure de respectul şi aprecierile sale pentru
faptul de a fi fost mai bun decât "diplomaţii de la M.I.-6 ".
Aurel Rogojan