Lagarele Mortii

Scris de Admin 13.02.06 23:54

Rezumarea primului mesaj :

Lagarele Mortii - Pagina 12 Th?&id=OIP.M42608f432fb7152eb6a2af1819e2e6e8H0&w=300&h=300&c=0&pid=1

Amintiri din Auschwitz
La Casa Corpului Didactic Bacau, au fost prezenti, in cadrul unui interesant simpozion, doi supravietuitori ai unor ingrozitoare lagare de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Scriitorul Oliver Lustig, fost prizonier la Auschwitz si Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, au evocat, in fraze sobre si alese, amintiri din tragica lor experienta de viata in fata elevilor si profesorilor bacauani, informeaza RomNET. Aceasta actiune face parte din Programul de formare continua “Rasism, xenofobie, antisemitism - probleme educationale; Holocaustul”, acredidat de Ministerul Educatiei si Cercetarii si destinat profesorilor de istorie si stiinte sociale din Bacau. Programul a fost initiat de prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacau care a avut si fericita initiativa de a invita pe cei doi supravietuitori. Este o premiera pentru municipiul Bacau un asemenea simpozion. Cei doi invitati au emotionat asistenta cu intamplari neverosimile. De la Cluj, de unde a plecat Oliver Lustig, au fost trimisi in lagarul de la Auschwitz 17.000 de evrei. S-au mai intors circa 2.000. Din acest lagar, majoritatea a murit. Lagarul a existat pana in ziua de 27 ianuarie 1945. A fost momentul final al celui mai ingrozitor lagar de concentrare din Europa. Descrierile facute de Oliver Lustig, sunt stiintifice (cu diapozitive) si rostite, aproape, cu detasare: “Una din secventele cele mai teribile pentru existenta mea, a fost drumul de la Cluj la Auschwitz. Degradarea umana a inceput in vagoanele de vite, unde eram inghesuiti, impreuna cu tot calabalacul. Rusinea si umilinta a inceput de atunci”. Sosirea la destinatie parea sfarsitul unui calvar. De fapt el de abia incepea: “La Auschwitz, 2 medici SS-isti examinau detinutii sositi cu transporturile. Detinutii trebuiau sa treaca prin fata unuia dintre medici, care lua pe loc o hotarare, facand un semn cu mana. Cei apti pentru munca erau trimisi in lagar. Ceilalti erau trimisi imediat la instalatiile de exterminare. Copii in varsta frageda erau exterminati fara exceptie, deoarece nu erau in stare sa munceasca. La Auschwitz cautau sa insele detinutii lasandu-i sa creada ca ii duc la deparazitare. Nu este adevarat ca ofiterii SS veneau cu cainii asa cum se arata in filme. Remuscarea mea este ca, in gara Auschwitz, ca aici m-am despartit de mama si fratii mei fara sa-i imbratisez. Despartirea a durat putin si fara lacrimi. Dupa care au plecat linistiti spre camerele de gazare”. Pentru a destinde atmosfera in timpul trierii detinutelor care soseau cu trenurile pe atunci, adica in iunie si iulie 1944, o orchestra formata din detinute tinere si dragute, fete in bluze albe si fuste bleumarin, canta arii vesele din opereta “Vaduva vesela”, barcalora din “Povestirile lui Hoffman” etc. Noilor sositi li se spunea ca merg intr-un lagar de munca. Deoarece inca nu fusesera in lagar si nu vedeau decat estrada inconjurata de verdeata unde canta orchestra, nu puteau sa-si imagineze, desigur, ceea ce ii astepta. Detinutele triate pentru camerele de gazare, adica batranele, copiii si mamele, erau duse intr-o cladire din caramida rosie, pe care se afla inscriptia “Baie”. Aici li se ordona sa se dezbrace si, inainte de a intra in pretinsa camera de dusuri, li se inmana un prosop. Mai tarziu, in timpul marilor transporturi din Ungaria nu mai ramanea timp pentru masuri de camuflare. Atunci li se ordona cu brutalitate sa se dezbrace. Oliver Lustig spune ce insemnau ultimele clipe pentru detinuti, pentru cei aproape 2000 de detinuti cat incapeau intr-o sala: “Odata ajunsi in camera de exterminare, se introduceau granule de Cyclon B. In combinatie cu aerul dadea un gaz mortal. In functie de conditiile atmosferice, oamenii mureau dupa 3-15 minute. Se stia ca oamenii erau morti atunci cand tipetele lor incetau. De obicei se astepta o jumatate de ora inainte de a deschide usile si de a scoate cadavrele. Dupa ce cadavrele erau scoase, companii speciale de munca le luau inelele si smulgeau dintii de aur din gurile cadavrelor”. Ce a insemnat lagarul Auschwitz pentru Oliver Lustig: “Batai, foamete, torturi si asasinate erau fenomene obisnuite, erau lucruri obisnuite. Pentru mine au fost niste socuri formidabile. De la rotocoalele de fum din crematoriu si pana la locul de dormit. de pilda acesta era un loc supraaglomerat, unde oamenii nu stareau culcati, stateau in rand, in fund, cu picioarele desfacute ca sa mai incapa si urmatorul. Iar seara, cand voiam sa ne culcam si cineva voia sa se intoarca, se intorcea tot randul, de la un cap la altul. Mancarea aproape ca nu exista. Era un amestec bazat in special pe sfecla furajera. De nemancat! Cum se manca? Eram incolonati cate cinci si primul din fata primea un fel de farfurie mai mare, un bol de lut in care se punea un polonic de ciorba. El avea dreptul sa ia cinci sorbituri si apoi o dadea urmatorului, care, la randul lui, o dadea urmatorului”. O experienta terefianta. Liviu Beris, incarcerat in lagarul din Transnistria, a aratat ca, decenii in sir, in timpul regimului comunist, s-a trecut cu vederea ori s-a minimalizat situatia grava a evreilor, ca minoritate etnica, in anii celui de-al doilea razboi mondial, pentru ca, dupa 1989, sa aiba loc dispute in materie nu atat intre istorici, cat mai ales intre politicieni si formatori de opinie. Liviu Beris a rostit cateva adevaruri dureroase: in Transnistria au fost deportati, in 1941 si 1942, 180.000 de evrei romani; guvernul antonescian (a carui politica de stat era de in mod explicit antisemita) este responsabilul direct pentru aceasta actiune; cea mai mare parte a intelectualitatii romanesti din perioada interbelica avea pozitii mai mult sau mai putin anti-evreiesti. Liviu Beris a prezentat un film despre nenorocirile din acea vreme din care reiesea clar pozitia programatic antisemita a conducatorului de atunci al statului. Numai evolutia defavorabila a situatiei de pe front a facut ca Antonescu sa-si schimbe pozitia, ceea ce a dus la supravietuirea evreilor ramasi in Vechiul Regat (si care se aflau si ei pe lista mortii). Nu trebuie insa uitati - a aratat Beris - si acei romani care au salvat evrei, cum ar fi locotenentul Ioan Popescu (care a salvat 4.300 de evrei destinati impuscarii) sau primarul Cernautiului, Popovici, care a salvat 20.000 de evrei de la deportarea in Transnistria. Liviu Beris a povestit intamplari zguduitoare despre crimele la care s-au dedat ofiteri romani. Martor la scene inumane, el a inteles ca lagarele de concentrare sunt un “complex hibrid de ne-oameni, de victime si calai”. Simpozionul de la Casa Corpului Didactic s-a inscris pe doua dimensiuni (care corespund, de altfel, obiectivelor programului de formare): pe de o parte, rememorarea unui trecut tragic si, poate mai ales, asumarea lui franca, nu doar cu jumatate de gura; pe de alta parte, recunoasterea necesitatii unei educari corespunzatoare a generatiilor tinere, pentru ca ororile comise cu saizeci de ani in urma sa nu se repete. Toate acestea intr-un climat national care pare mai favorabil ca niciodata asumarii trecutului.
http://www.cronicaromana.ro/amintiri-din-auschwitz.html

Scris de Admin 27.07.08 20:11

La Auschwitz

de Cristian Patrasconiu

Între decembrie 2001 şi iunie 2002, exceptând lunile ianuarie şi februarie, am locuit în Cracovia. Am învăţat – nu suficient de bine, desigur – superficiile şi subteranele oraşului (óv) lui Krak şi nu am ieşit din el decât de patru ori: în două dăţi, ca să revin în ţară, în celelalte două, ca să merg la Auschwitz. La Oswiecim, cum îi spun polonezii: prima dată, în decembrie; a doua oară, în luna mai.

Prima dată, în decembrie, am fost singur. Mi s-a spus înainte de a merge acolo că nu ar fi bine pentru mine să stau mult. Să pleci cât poţi de repede! Am stat mai mult – şase ore – şi, dacă nu se întuneca, aş mai fi stat. Seara, când m-am întors în camera mea din Piast Dom, am observat pentru prima dată după mai bine de două săptămâni că pereţii ei nu sunt galbeni, cum crezusem până atunci, şi că doar lustra îi făcea să fie aşa. Nu am dormit toată noaptea, a doua zi nu am vorbit cu nimeni; îmi amintesc – şi această amintire are o intensitate deosebită – cât de mult am stat pe marginea patului, cu lumina aprinsă, aproape nemişcat, privind în gol. Mi-am promis că nu voi scrie niciodată despre drumul meu la Auschwitz, că îl voi ascunde în mine, undeva, adânc, şi că nu voi reveni acolo în nici o altă situaţie. După un timp, am înţeles că, intrând acolo, de fapt, nu voi mai putea ieşi niciodată. A doua zi, către noapte, m-am reconectat la lume, am scris un email în ţară; destinatara lui mi-as spus, apoi, că nu a mai primit demult o scrisoare atât de frumoasă. Noroi, tristeţe şi tandreţe. Aş fi vrut să nu fi scris acea scrisoare, să nu fi avut acel motiv pentru care să o scriu. Ar fi fost suficientă şi o scrisoare banală, gri, doar tandră pe alocuri.

A doua oară, în mai, nu am mai fost acolo singur. Ar fi trebuit să mergem mai mulţi. Până la urmă, am rămas doar doi. Eu şi Maria, colega mea rusoaică. În 1999, logodnicul ei a fost împuşcat în inimă de un snipper, în Cecenia. Nu îţi va face bine dacă vei merge acolo i-am spus. Nu e treaba ta mi-a spus. Dacă nu vrei să merg cu tine, o să mă duc şi singură. În faţa porţii de la Auschwitz i-am spus că peste câteva ore, va fi un alt om; nu mi-a răspuns nimic. Nu mai plânge, Masha.

Să ajungi înainte de ora 11, dacă vrei să prinzi şi filmuleţul mi s-a spus. Durează douăzeci de minute doar, dar rulează numai o dată pe zi. Doi sau trei zloţi, biletul. În decembrie, am ajuns la nouă şi jumătate. În mai, pe la zece şi jumătate. Şi, dacă vrei, imediat după film, poţi să mergi cu ghidul. Cinci dolari, douăzeci de zloţi, dar vei avea o imagine mai clară. În decembrie, am colindat, mai întâi, o oră şi ceva prin tot muzeul. Apoi, am văzut „filmuţelul” din spatele unor americani care mâncau pop-corn în faţa mea. Şi, la unsprezece şi douăzeci, mi-am ales ghidul care vorbea în engleză. În mai, am intrat direct la film. Alături de alţi americani care mâncau pop-corn, de data aceasta, în spatele meu. Pop-cornul seamănă, într-un fel, cu Piotrî: nu e o invenţie, nici el. De altfel, dacă ne-ar fi trecut prin gând să mâncăm ceva, am fi avut de unde alege, în aceeaşi cladire, într-o locaţie aflată la nici cinzeci de metri distanţă de micul cinematograf în care rulează, zilnic, „filmuleţul”. În zilele în care am fost la Auschwitz nu am mâncat decât îngheţata din gară. Trei batoane de îngheţată. Amintindu-ne, în timp ce mâncam îngheţata, Masha, prima, eu, contaminat de amintirea ei, de o scenă dintr-o carte a lui Soljeniţîn: primul semn al libertăţii pe care îl simte un fost prizonier eliberat dintr-un lagăr este o cupă de îngheţată pe care poate să o mănânce în voie. În mai, am renunţat la ghid. Am fost, eu însumi, într-un fel, ghid. Masha, nu trebuie să stăm aici mult. Vreau să plecăm cât mai repede. / Vreau să merg şi la Birkenau. Dacă tu nu vrei, mă duc şi singură. Am mai fi avut timp să mergem şi la Birkenau. Mergem şi la Birkeanu? / Nu, nu mai pot. / Nu mai plânge, te rog! Am ieşit în tăcere. Mai ai ţigări? Mai aveam patru. Le facem jumate-jumate. Le-am făcut. În gară, lângă peron, am mâncat îngheţată. Şi am privit la un grup zgomotos de italieni cum mâncau gulaş. Numai gulaş.

Când m-am întors în ianuarie în ţară, am încercat, într-un grup de amici, să povestesc ce am văzut la Auschwitz. N-am apucat să rostesc mai mult de două fraze; în mijlocul celei de-a treia, am primit o replică de la un amic pasionat de cărţile care apar la Samizdat. Cristi, ai înghiţit găluşca! Te-au manipulat şi pe tine. Cu Zyklon B nu poţi să omori oameni. S-a dovedit ştiinţific. În fiecare război mor oameni. De ce ne spui despre Auschwitz şi nu vrei să aminteşti de Dresda sau de Gulag? Aşa s-a sfârşit o prietenie care nici nu apucase să înceapă. Deşi, cronologic, trăiam în acelaşi an, nu era obligatoriu să fim şi contemporani. Nu ştiu dacă e mai bine aşa, şi nici dacă nu cumva este inevitabil.

Scris de Admin 19.07.08 12:29

Muzica lagărelor

http://www.cotidianul.ro/muzica_lagarelor-52122.html
Francesco Lotoro, un evreu italian, speră să strângă până în 2012, pe 32 de discuri, toată muzica scrisă în lagărele din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial.
“Am început în 1991, era mult mai dificil decât acum, nu exista Internet. Am călătorit foarte mult: Terezin (sau Theresienstadt în Cehia), Viena, Ierusalim”, enumeră Lotoro, citat de AFP. În Praga s-a întâlnit cu Eliska, sora compozitorului Gideon Klein, întemniţat la Terezin; aceasta i-a furnizat o sonată scrisă de fratele ei.

“Am început s-o studiez, erau multe greşeli. Am corectat-o, am înregistrat-o, apoi i-am trimis-o Eliskăi. A fost încântată, e o operă foarte dificilă”, detaliază Lotoro, elev al celebrului pianist italian Aldo Ciccolini. La Terezin, muzicienii aveau dreptul la maximum jumătate de oră de exersat la pian zilnic. Lotoro explică: “Pianul îşi pierdea realitatea. Muzicianul compunea în capul lui şi limitele fizice ale instrumentului nu mai existau. Aceste opere sunt amprente ale unei respiraţii particulare”, subliniază iniţiatorul acestui demers titanic.

Până la ora actuală, Lotoro deţine 4.000 de bucăţi muzicale, toate fiind compuse între martie 1933 (luna în care “s-a deschis” Dachaul) şi 1945 (finalul celui de-Al Doilea Război Mondial). “Să le permiţi muzicienilor să lucreze în continuare era şi un mijloc de a-i controla mai eficient. În lagărul de la Auschwitz erau şapte orchestre. Când am început, credeam că voi găsi cel mult câteva sute de bucăţi muzicale”, susţine Lotoro.

Una dintre acestea este o operă în cinci acte de Rudolf Karel, un elev de-ai lui Dvorak, scrisă pe hârtie igienică. “Nu m-am ferit de nici o bucată muzicală, compusă în Europa sau în Asia: cânturi religioase evreieşti, muzică scrisă de pastori olandezi Quakeri, cântece ţigăneşti, compoziţiile unui colonel american, Edmund Lilly, deţinut într-un lagăr filipinez, sau baladele soldaţilor italieni prizonieri ai Aliaţilor”, înşiră Lotoro, care subliniază că refuză să facă departajări de calitate între “muzici”.

Italianul a făcut această muncă - o numeşte “datorie şi cursă contra cronometru” - de unul singur şi fără susţinere financiară. Lotoro are însă un contract cu Musikstrasse pentru înregistrarea unei “Enciclopedii discografice a literaturii muzicale concentraţionare” pe 32 de discuri, dintre care şase sunt deja comercializate de labelul KZ Musik.

“Aş vrea să termin în 2012. Să reuneşti muzicienii, corurile e costisitor. Sper să găsesc într-o zi un Rockefeller. Totul trebuie înregistrat şi încă repede. Au trecut peste 60 de ani şi multe bucăţi sunt pierdute definitiv”, conchide Lotoro pe un ton grav.

Scris de Admin 02.05.08 14:00

8.000 de evrei au participat Marşul Celor în Viaţă [2008-05-01]
Aproximativ 8.000 de persoane, majoritatea tineri evrei, au participat astăzi la cel de-al XVII-lea Marş al Celor în Viaţă, organizat la fostul lagăr al morţii de la Auschwitz-Birkenau, în sudul Poloniei, în memoria celor şase milioane de evrei exterminaţi de nazişti in timpul Holocaustului, relatează AFP.

Marşul Celor în Viaţă a început în jurul orei locale 14.00, după ce s-au auzit sunetele de shofar, instrument folosit de evrei în ritualurile lor.

Participanţii la marş au trecut pe sub arcada lagărului de la Auschwitz, unde este înscris: "Arbeit macht frei (Munca eliberează)" înainte de a parcurge pe jos cei trei kilometri care separă tabăra de Birkenau, principalul loc de exterminare a evreilor.

Anul acesta, selecţionerul clubului de fotbal britanic Chelsea Avram Grant, scriitorul israelian Fitan Haber şi un supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz-Birkenau, Henryk Mandelbaum, în vârstă de 85 de ani, au participat la marş.

Mandelbaum a fost membru al Sonderkommando, o unitate formată din deţinuţi care scoteau cadavrele din camerele de gazare pentru a le incinera.

La Birkenau, zona unde se aflau camerele de gazare şi cuptoarele crematoriilor, un bărbat a rostit numele victimelor, copii, femei şi bărbaţi evrei din toate ţările europene exterminaţi în această tabără.

Marşul Celor în Viaţă este organizat din 1988 de Ministerul israelian al Educaţiei cu ocazia Zilei Comemorării Holocaustului (Yom Hashoah, în ebraică).

În 2005, cel mai mare marş a reunit 20.000 de participanţi.

Din 1940 până în 1945, 1,1 milioane de bărbaţi, femei şi copii, majoritatea evrei din diverse ţări europene ocupate de germani, au murit în lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Tot aici au fost ucişi, 85.000 de polonezi care nu erau de origine evreiască, 20.000 de romi, 15.000 de sovietici şi 12.000 de persoane de alte naţionalităţi.

[Citeste]

Scris de Admin 02.03.08 19:07

Nou proiect de studiere a Holocaustului la Muzeul Auschwitz
Muzeul Auschwitz din Polonia si Fundatia Shoah de la Universitatea din Carolina de Sud pregatesc un proiect interdisciplinar de lectii despre Holocaust si toleranta, destinate tinerilor, a declarat purtatorul de cuvint al muzeului, Jarosław Mensfelt, citat de cotidianul Rzeczpospolita.
Mensfelt a precizat ca proiectul se adreseaza elevilor din scolile generale si gimnazii. Pe internet este accesibila deja o lectie introductiva din proiect. Autorii pachetului educativ, Piotr Trojański si Robert Szuchta, au publicat in 2003 primul manual polonez de studiere a Holocaustului. Consultantul proiectului este Marek Kucia de la Institutul de Sociologie al Universitatii Jagiellone.
In opinia purtatorului de cuvint al muzeului, proiectul se va baza pe fragmente in limba polona din relatari video strinse de Fundatia Shoah precum si pe fotografii si documente din arhiva Muzeului de Stat Auschwitz-Birkenau.
Pachetul va fi compus dintr-un DVD si o culegere de lectii publicate sub forma unui album special. Scenariul lectiilor contine relatarile a cinci evrei salvati si a unui polonez care a salvat evrei, scopul fiind analizarea rolului complex jucat de indivizi in timpul Holocaustului.
Proiectul implica si lectii destinate profesorilor polonezi de istorie, de limba polona si educatie civica.
Alicja Białecka, coordonatorul-sef de programe al Centrului International de Educatie despre Auschwitz si Holocaust de pe linga Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau, subliniaza faptul ca scopul proiectului este nu numai instruirea in domeniul istoriei Holocaustului, ci si stimularea elevilor de a-si pune intrebari, de a gindi critic si analitic, de a cauta raspunsuri proprii si de a-si dezvolta gindirea individuala in acest domeniu.
Punerea la punct a proiectului va dura aproximativ trei ani, iar Fundatia Shoah a inceput deja stringerea de fonduri pentru realizarea lui, a adaugat Białecka.
Fundatia Shoah are in arhiva sa peste 52.000 de relatari ale unor persoane salvate din Holocaust si ale altor martori ai istoriei, fiind cea mai mare colectie de acest tip din lume.
Lagarul de concentrare Auschwitz a fost creat in 1940, iar Auschwitz II - Birkenau a aparut doi ani mai tirziu. Complexul Auschwitz a fost completat apoi cu o intreaga retea de sublagare.
Nazistii au ucis in aceste lagare cel putin 1,1 milioane de oameni, in principal evrei, dar si polonezi, rromi, prizonieri sovietici, oponenti politici.

Scris de Admin 22.02.08 11:28

HOLOCAUST „Domnilor, doamnelor, ştim că aţi avut un drum foarte greu”

Politeţea mortală de la Auschwitz
http://www.gandul.info/viata/politetea-mortala-de-la-auschwitz.html?3931;2405292
Lustig Oliver avea 17 ani când a ajuns la Auschwitz-Birkenau. A privit norii negri de fum care ieşeau pe coşurile crematoriilor, chiar când erau incineraţi părinţii, unchii, trei dintre fraţi şi bunicii lui
Acolo a hotărât că trebuie să se salveze ca să scrie ce a trăit. Deşi n-a dorit să fie nici scriitor, nici ziarist, până la 81 de ani a scris 12 cărţi despre Holocaust
Început de mai 1944 în Şoimeni (27 km de Cluj). Cele două radiouri din sat zvonesc că sfârşitul războiului nu-i departe. Se lasă seara. Ţăranii pun capul pe pernă sperând. Câţiva dintre ei pot chiar să jure că dacă-şi ciulesc bine urechile aud tunurile sovietice, deşi ruşii-s de-abia la poalele Carpaţilor.
În zorii următori, ca în toate satele din nordul Ardealului, jandarmii au săltat cele trei familii de evrei din sat, printre care şi Oliver Lustig (pe atunci de 17 ani) cu ai lui. Ticsite cu evrei culeşi din Şoimeni şi din satele dimprejur, carele trase de bivoli au pornit pe Drumul Ţării spre Cluj, escortate de jandarmii hortişti. Când să iasă din sat, s-a iscat un mic ambuteiaj.
„Tot satul, cu mic, cu mare, ne-a încercuit şi literalmente ne-a acoperit pe toţi acolo în care, cu merinde pentru drum: plăcinte, mămăligă caldă, brânză. Căldura satului meu a fost unul din izvoarele forţei mele psihice în toate lagărele prin care am trecut, când ştiam că nu mai am nici părinţi, nici fraţi care să trăiască”.
Oliver şi neamurile lui au fost exportaţi la Auschwitz. Cu trenul: „Şi totdeauna trenul era făcut nemţeşte. Erau vagoane de vite. Scria pe unele pentru 24 de cai, dacă nu mă înşel. Înăuntru erau împinşi câte 60-70 de oameni, cu tot calabalâcul. Mulţi din cei bolnavi n-au rezistat. Când murea câte unul, nu era loc să întinzi un cadavru şi atuncea ăla era ridicat şi rezemat de o margine lângă perete şi proptit cu bagaje. Într-o noapte, când s-a făcut linişte şi copiii dormeau, am auzit o mamă care avea un băiat doctor cum îl implora să îi facă o injecţie cu otravă să o omoare, că ea nu mai rezistă”.
Ca „facilităţi”, vagonul avea o găleată de apă într-un capăt al vagonului şi alta pentru nevoi fiziologice, la celălalt. „Dar ce-i o găleată pentru 60 de oameni? Am şi acum în minte chipul unei fete de 16-17 ani când i-a venit să-şi facă nevoile şi nu putea ajunge la găleată din cauza înghesuielii. Şi ştiţi, atunci era altul gradul de pudicitate. Mamă-sa a luat o oală mai mare pe care a adus-o pentru fiert, a înfăşurat fata într-o pătură pe care o avea acolo şi s-a aşezat să facă chiar lângă noi. Acolo a început degradarea morală”. După patru zile şi trei nopţi, peronul de la Auschwitz Birkenau a fost împânzit de 3.000 de evrei înspăimântaţi.
Peronul despărţirii pe vecie
La fiecare şase ore era descărcat un nou tren ticsit cu evrei, interval de timp în care peronul trebuia eliberat de lotul din transportul anterior, inapţii – băgaţi în camerele de gazare şi duşi la crematoriu, iar cei buni de muncă – cazaţi în barăci, or, asta nu se poate face în haos, în ţipete, în urlete şi mică răscoală: „Gândiţi-vă dacă vine un SS-ist, loveşte o mamă, ea scapă copilul şi începe să urle, că ceilalţi 3.000 de oameni încep să se-mpingă şi să facă agitaţie. Ar fi trebuit să îi împuşte, ceea ce ar fi creat doar complicaţii şi pierdere de timp”.
Problema a fost abordată ştiinţific de nazişti, un SS-ist adresându-se prin megafon pe un ton mieros mulţimii în care se afla şi Oliver: „Domnilor, doamnelor, ştim că aţi avut un drum foarte greu, n-aţi avut apă şi ce mânca, dar nu noi am organizat transportul. De-acum totul va fi bine. Aţi sosit într-un lagăr de muncă. Va trebui sigur să munciţi, dar dacă veţi executa ordinele veţi fi foarte mulţumiţi cum veţi putea trăi aici”.
Evreii s-au liniştit şi pâlnia a prins a vorbi iar: „Dar avem şi-o veste proastă. Tocmai azi n-avem suficiente autobuze şi cum mai sunt încă 3 kilometri până la lagăr, va trebui să mergeţi pe jos. Însă pentru bătrâni, bolnavi, invalizi şi pentru mamele cu copii până la 14 ani vom face rost de transport, aşa că pe ei îi rugăm să treacă de cealaltă parte a şinelor pe celălalt peron, iar persoanele în putere să rămână pe loc”.
Nici Oliver Lustig, nici ceilalţi n-aveau de unde şti că la câteva sute de metri mai încolo, pe mame, copii şi bunici îi aşteptau camerele de gazare şi crematoriile: „M-am despărţit de mama fără să o sărut, ori să-mi iau rămas bun de la ea. Nu mi-am îmbrăţişat fraţii. Nimeni nu ne-a forţat să ne despărţim, n-a fost cum zic unii, cu câini lupi asmuţiţi pe noi. N-a fost un plânset sau vreo împotrivire, fiindcă n-am bănuit nici o clipă că despărţirea avea să fie pe veci”.
Când ceaiul e dulce la Auschwitz
În fiecare baracă erau câte 1.000 de oameni. Noaptea dormeau pe ciment, unu-n altul: „Exact ca sardelele, aşa eram. Ca să te muţi de pe o parte pe cealaltă parte, o sută ne întorceam deodată”. Nici la 81 de ani Oliver Lustig n-a scăpat de sechelele de atunci: „Dacă ceva mai simt şi-acum este acest os pe care am dormit patru luni de zile pe cimentul gol”.
Prima noapte a fost cea mai grea: „I-am întrebat pe colegii mai vechi când o să ne vedem părinţii şi fraţii de care ne-am despărţit”. Răspunsul primit făcea să înnebunească pe loc câte unul-doi inşi la fiecare transport: „Ieşiţi afară, că doar e deschisă uşa, şi uitaţi-vă în sus.
Norii ăia negri îi vedeţi? Deasupra lor se înalţă sufletele lor spre cer. Dar dacă sunteţi obosiţi culcaţi-vă, că vă puteţi duce mâine să priviţi, doar că ce-o să vedeţi mâine o să fie sufletele ălora care or sosi la noapte cu trenul”.
La vremea mesei, în faţa barăcii se aduceau 4-5 butoaie mari cu fiertură care era împărţită cu polonicul în vase: „Ne retrăgeam câte cinci-şase, făceam cerc şi oala trecea de la unul la altul. Luam în gură cât puteam şi toţi se uitau la mărul lui Adam ca nu cumva să înghit de două ori, iar dacă mâncarea din butoaie se termina când mai erau acolo 100 care n-au primit, ghinionul lor”.
Ceaiul, „nişte butoaie cu apă fiartă”, le mai dilua însă acidul gastric din stomac. O vreme, însuşi Oliver a fost responsabil de distribuirea ceaiului. Până într-o zi, când unul din cei care cărau butoaiele a pus limba şi a ţipat: „Fraţilor, e dulce!” şi s-a spart ordinea: „Toţi au năvălit pe butoi şi se-mpingeau, se trăgeau. Secundele treceau şi ştiam că dacă vine SS-ul iese scandal de moarte. Când am văzut că nu pot să-i mai controlez, am hotărât de unul singur: «Răsturnaţi butoiul»“.
De fiecare dată când trebuia un nou lot trimis la muncă la Dachau, evreilor li se spunea „Vine Menghele la selectare“. Atunci toţi se dezbrăcau şi se aliniau câte cinci, aşteptându-l pe doctor: „El era grăbit şi unul câte unul treceam prin faţa lui. Îi tria pe cei mai tari, iar pe cei mai slăbiţi, la care nu mai era speranţă că îi poţi trimite la munci, de ce să le mai dea mâncare? Îi punea să stea într-o parte şi seara veneau maşinile şi îi duceau la crematoriu. Şi să-i vezi pe ăia mici mai din faţă cum trăgeau sub tălpi nisip cu degetele de la picioare, să se mai înalţe cu un centimetru să pară mai voinici”. În total, din nordul Transilvaniei au fost duşi la Auschwitz peste 150.000 evrei. Doar 15% s-au întors, printre care şi mărunţelul Lustig Oliver, devenit între timp major.

Scris de Admin 10.02.08 20:24

Marturii despre infern
Cum trebuie abordata memoria exterminarii evreilor europeni de catre nazistii germani si aliatii lor fascisti din restul Europei? Si ce impact au relatarile supravietuitorilor asupra tinerilor sositi la Auschwitz? Un comentariu Deutsche Welle.
***
Exista pericolul comercializarii ororilor de la Auschwitz? „La sfarsit vin turistii”, se intitula, polemic fireste, un film pe aceasta tema, difuzat recent in cinematografele din Germania.
La fostul lagar de concentrare de la Auschwitz patrunzi in subiect inca de la intrare.
Deasupra portii, releva ghidul Eva Pasternak sta scris: „munca te elibereaza”. In realitate, in nici un lagare de concentrare munca nu te elibera, ci era un instrument al terorii si exterminarii.
Expozitia permanenta din fostul centru al infernului concentrationar nazist functioneaza de aproape 50 de ani. Exista in continuare 28 de baraci imprejmuite de un gard care in epoca ii electrocuta mortal pe detinutii care se atingeau de el.
La Auschwitz se pot viziona fotografii alb-negru infatisind intre altele oamenii proaspat descarcati din trenurile de vite care-i transportasera in capitala mortii.
In plus vizitatorii se regasesc in fata muntilor de valize de ochelari, de pantofi si de par ale deportatilor. Se afla aici de pilda doua tone de par de femeie, care, din pricina luminii si a scurgerii timpului, si-a schimbat culoarea, devenind cenusiu.
Mai sunt aici obiecte ale adultilor si altele pentru bebelusi, precum si pantofiori de copii.
Timp de 3 ore vizitatorii sint purtati dintr-un loc in altul, fara sa li se ofere insa obisnuita tehnica video si digitala, ori interviurile cu martori oculari de care dispun marile muzee memoriale.
Dar ce impact are oare acest sistem frust de prezentare asupra tinerilor? Nu-i lasa oare indiferenti?
Conform multor experti, tocmai abordarea seaca si directa este uneori cea mai impresionanta. La rindul lor, marturiile supravietuitorilor, precum octogenarul Tadeusz Sobolevici, deportat la Auschwitz, la 17 ani isi rateaza rareori efectul.
Sobolevici de pilda isi aminteste cum a fost salutat el si cei veniti odata cu el de urletele comandantului lagarului: „Daca vreunul dintre voi e evreu, are o speranta de viata de 14 zile”, i-a informat el pe noii veniti. „Daca e preot crestin, o luna, iar ceilalti, 3 luni. Dupa care n-aveti de aici decit o singura iesire: cea a cosului crematoriului. M-ati inteles?”
Martorii isi amintesc de barbaria cotidiana, de boli, de foamea cronica.
Intilnirea cu acesti oameni reprezinta pentru multi apogeul unei vizite la Auschwitz.
Problema e ca martorii sint cu totii foarte virstnici si se imputineaza pe zi ce trece. Multe din marturiile lor au fost filmate si arhivate.
Dar nici o pelicula si nici o tehnica muzeala moderna nu vor putea in veci inlocui depozitia vie si intilnirea personala cu supravietuitorii infernului.

Scris de Admin 23.01.08 20:02

"Auschwitz. Albumul fotografic al tragediei"
Serge si Beate Klarsfeld sunt cunoscuti drept "vanatori de nazisti" si au localizat o supravietuitoare de la Auschwitz care a recuperat 200 de fotografii realizate de SS - singurele care prezinta sosirea trenurilor cu prizonieri in lagar. Acum le-au publicat intr-o carte.
Serge Klarsfeld s-a nascut la Bucuresti, in 1935, dar traieste la Paris. Este istoric si avocat, dar nu este interesat de legi, ci de justitie. Impreuna cu sotia sa, Beate, a devenit celebru pentru vanatoarea de nazisti. In asemenea masura, incat organizatia nazista Odessa a incercat sa-i asasineze, se arata intr-un interviu publicat de ziarul El Pais, citat de Rompres. Serge Klarsfeld si-a abandonat, in anii '60, pasiunea pentru Balzac si Stendhal si postul din televiziunea publica, pentru a se ocupa de istoria tuturor si a fiecaruia dintre cei 76.000 de deportati evrei francezi. El a gasit 200 de imagini, facute de nazisti, singurele care aduc marturie despre sosirea trenurilor cu prizonieri la Auschwitz si trierea lor. Toate acestea au fost publicate intr-o carte, tradusa si in limba spaniola, intitulata "Auschwitz. Albumul fotografic al tragediei". Este vorba de o colectie de 200 de fotografii, facute de aceeasi persoana, care prezinta sosirea, intre 15 mai si 15 iunie, in lagarul de concentrare si ulterioara lor exterminare a mii de evrei unguri. Sunt poze care arata cum erau adusi cu trenul cei internati in lagar, cum erau triati prizonierii si impartiti intre cei trimisi direct in camera de gazare si cei folositi ca mana de lucru. Fotografiile sunt, potrivit autorilor cartii, adevarate documente, "manuscrisele de la Marea Moarta" ale tragediei Holocaustului.
La Auschwitz fotografierea era interzisa. Nu puteau face poze decat responsabilii serviciului de antropometrie, care ii inregistrau pe prizonieri. Bruno Walter era seful serviciului, iar Ernst Hoffamann, cel care ii fusese profesor, era adjunctul sau. Ei au facut fotografiile, spune Serge Klarsfeld. Celelalte imagini, spune el, sunt facute de miscarea de Rezistenta din interiorul lagarului, in care se poate vedea o femeie dezbracata, fugind, iar in alte doua cum sunt scoase cadavrele din camera de gazare. Sunt documente importante, potrivit autorului albumului foto, pentru ca nazistii au distrus toate pozele. Cele 200 au fost salvate de o supravietuitoare, Lili Jacob, care le-a gasit in lagarul Dora, unde acestea au ajuns dupa ce Auschwitz-ul fusese evacuat de sovietici. Ea si-a recunoscut in fotografii, mai multe rude date disparute. La intrebarea daca persoanele care apar in poze sunt evrei unguri, autorul a raspuns "si da si nu". Sunt evrei din Rutenia, o zona invecinata Carpatilor, care a apartinut Imperiului Austro-ungar pana in 1918; apoi a devenit teritoriu slovac; incepand din 1939, maghiar, iar dupa razboi, sovietic. Azi face parte din Ucraina.

Scris de Admin 15.01.08 16:10

Căţeaua de la Buchenwald“ purta mănuşi din piele de om (Ilse Koch)
http://www.atac-online.ro/14-01-2008/Cateaua-de-la-Buchenwald-purta-manusi-din-piele-de-om-Ilse-Koch.html
In timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ilse Koch era cunoscută drept „Căţeaua de la Buchenwald“, pentru cruzimea şi sadismul de care dădea dovadă. A fost căsătorită cu Karl Koch, comandantul lagărului Buchenwald, şi s-a luptat să creeze o stare de frică zilnică prizonierilor din lagăr. Era recunoscută datorită faptului că supraveghea deţinuţi pe câmp, călare, şi îi biciuia pe cei care îi atrăgeau atenţia.

Lămpi, coperte şi mănuşi
Hobby-urile ei erau colec ţionarea de lămpi, coperte de cărţi şi mănuşi confecţionate din pielea celor omorâţi în lagăr. Ilse Koch era specialistă în selectarea prizonierilor tatuaţi, aceştia erau omorâţi iar pielea lor era tăbăcită pentru folosirea ei mai târziu de către gărzile SS.
Gustul ei pentru colecţionarea lampioanelor făcute din pielea tatuată a deţinuţilor a fost descrisă de martorii din procesul de la Nürnberg, după război, astfel: Produsele finite erau predate prin Koch soţiei sale, care le folosea ca „lampioane sau alte articole ornamentale prin casă“. In cartea „Adevărul din afacerea Koch“, de Stefan Heymann, autorul a punctat aceste fapte şi chiar mai mult. „Chiar mai interesant doamna Koch avea o poşetă de damă confec- ţionată din piele umană, era foarte mândră de acest trofeu canibal...“.

Sinuciderea din Bavaria
Ilse Koch a fost judecată de un tribunal militar în 1947 şi a fost găsită vinovată de crimă şi condamnată la închisoare pe viaţă, dar sentinţa ei e fost redusă la patru ani şi a fost eliberată. A fost rearestată în 1949 şi rejudecată în Germania de Vest pentru omorârea conaţionalilor germani. Pe 15.01.1951, a fost din nou condamnată la închisoare pe viaţă. Ilse Koch s-a sinucis în închisoarea din Bavaria pe 1.09.1967.

Scris de Admin 22.12.07 14:56

Circa 1,5 milioane de persoane care au fost internate in lagarele de munca naziste, sau urmasi ai acestora, au primit pina acum compensatii din partea unui fond special creat de autoritatile germane.
Circa 1,5 milioane de persoane care au fost internate in lagarele de munca naziste, sau urmasi ai acestora, au primit pina acum compensatii din partea unui fond special creat de autoritatile germane. Laborioasa munca, ce a presupus plati in valoare de 2,6 miliarde de euro, se spera sa fie incheiata pina in mai 2005. Numai ca timpul parca nu mai are rabdare pentru tot mai multi oameni. La circa doi ani de la lansarea programului de plati, mai putin de jumatate din banii donati de guvernul si industriasii germani au fost oferiti persoanelor care au avut de suferit in cadrul lagarelor de munca naziste. Directorul fundatiei intitulate „Rememorare, responsabilitate si viitor”, Dieter Kastrup, spera ca lucrurile sa fie totusi definitivate pina se vor implini 60 de ani de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, mai exact in mai 2005. Dar el admite ca din cauza virstei inainte a majoritatii reclamantilor, foarte putini dintre acestia beneficiaza efectiv de compensatiile oferite. „Din nefericire, avem semnale ca tot mai multe persoane indreptatite nu mai pot avea parte de banii pe care ii merita”, a declarat Kastrup. Datele oficiale arata ca ceva mai putin de 15 la suta dintre cei care ar trebui sa beneficieze de compensatii nu le pot obtine personal din cauza decesului, a bolii grave sau a altor motive asemanatoare. In aceste situatii, urmasii reclamantului primesc 6,3 procente dintre bani. In medie, compensatiile se cifreaza intre 2556 si 7669 de euro, adica nu sint niste sume foarte mari. Dar pentru ca reprezinta bani de care unii oameni au mare nevoie, dintre cei circa 300 de mii indreptatiti, angajatii fondului de administrare a compensatiilor fac mari eforturi pentru a-si termina treba cit mai repede. In timpul regimului nazist, milioane de persoane au fost obligate sa munceasca pentru industria de razboi nazista, fie in tabere de munca speciale, fie in fabrici sau uzine. Se estimeaza ca la nivelul lui august 1944, fiecare al patrulea loc de munca din Germania era ocupat de un astfel de muncitor. Fondul de compensare a acestor victime a fost infiintat la mai bine de 50 de ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Acesta a fost creat ca o reactie la numarul tot mai mare de procese deschise in Statele Unite impotriva companiilor germane care au profitat de „sclavii” regimului nazist. Guvernul de la Berlin si industriasii germani au contribuit fiecare cu cite circa 2,56 miliarde de euro la crearea acestui fond. Dupa ce toate platile vor fi efectuate, activitatea fundatiei „Rememorare, responsabilitate si viitor” se va orienta mai ales asupra viitorului. Mai exact, se va incerca finantarea unor proiecte care sa contribuie la imbunatatirea vietii sociale si psihice a victimelor nazismului dar si la cunoasterea mai aprofundata a crimelor acestuia. Pina atunci s-a reusit acordarea unor bani pentru ajutorarea tinerilor evrei emigrati din Uniunea Sovietica in Germania sau pentru organizarea unor intilniri cu supravietuitori ai Holocaustului. In plus, o parte din bani au fost destinati pentru ingrijirea victimelor nazismului din Romania, Moldova si Ucraina. Idei ar mai fi, numai ca fondurile sint limitate. „Foarte multi dintre supravietuitori sau asociatii ale victimelor considera ca fundatia este capabila sa raspunda la orice solicitare. Numai ca lucrurile nu stau deloc asa”, spune Michael Jansen, membru in conducerea fundatiei „Rememorare, responsabilitate si viitor”. „Asta inseamna ca exista foarte multi dezamgiti”. Jansen a mai declarat ca au fost primate inclusiv solicitari de construire a unor spitale. „Proiectele ar fi necesitat investitii de circa 10 milioane de euro, numai ca a trebuit sa le respingem. Nu ne-am simtit deloc confortabil numai ca nu am avut ce sa facem”.

Scris de Admin 25.11.07 16:49

Un evreu deportat la Auschwitz isi lanseaza amintirile

Samuel Cernovits, un evreu de 82 de ani care a fost deportat din Mures in lagarele de la Auschwitz si Moravitz si-a lansat, luni 19 noiembrie, versiunea in limba romana a volumului de amintiri "Supravietuire" care evoca acea experienta, transmite Mediafax.

Cernovits si-a vazut familia exterminata in camera de gazare. El insusi a stat la Auschwitz mai mult de un an, dupa care a fost transferat intr-un lagar de munca.
"Cea mai mare durere, pe care o simt si astazi, este exterminarea prin gazarea si arderea in crematoriu a parintilor mei si acele zile, ore negre tragice pe care le-am trait eu personal si multi prieteni ai mei din Targu Mures. Din Auscwitz ne-a dus in lagarele de munca, de sclavi, tot condamnati la moarte prin munca istovitoare. Arat partea mai concreta, mai tragica a evreimii din Targu Mures, apoi ajung pana la evreimea din Ardeal, Ungaria si in lagarele de concentrare cu evreimea din toata Europa", a declarat acesta, la lansarea cartii

Scris de Admin 21.10.07 18:51

Disputa Rusia-Estonia pe tema „glorificarii nazismului”
Presedintele rus Vladimir Putin a cerut Uniunii Europene sa ia masuri impotriva a ceea ce el a numit „glorificarea nazismului", favorizata de autoritatile letone si estone, in cadrul unei intilniri cu liderii Congresului evreiesc european, transmisa partial de televiziune, relateaza AFP.
„Anumite fapte la care sintem martori in unele tari din Europa de Est trezesc uimire si nedumerire", a declarat Putin, citat de agentia rusa Interfax. „Stim ca negarea Holocaustului este pedepsita prin lege intr-o serie de tari europene, dar, in acelasi tmp, actiunile autoritatilor letone si estone favorizeaza deschis glorificare nazismului si a complicilor", a spus presedintele rus. „Iar aceste fapte sint trecute cu vederea in Uniunea Europeana", a adaugat el, potrivit Interfax.
„In Estonia, dupa proclamarea independentei, niciun criminal nazist nu a fost condamnat", a precizat presedintele Rusiei, in fata camerelor de luat vederi. „In Letonia, anual, la 16 martie, cu permisiunea autoritatilor, au loc intilniri neonaziste consacrate «aniversarii» infiintarii legiunii letone Waffen SS", a continuat Putin.
„Observam in egala masura o pozitie la limita a ipocriziei anumitor structuri europene in privinta stramutarii monumentului soldatului eliberator la Tallinn", a adaugat Putin.
„Practic toate tarile se confrunta in prezent cu manifestatii de sovinism, xenofobie si nationalism agresiv", a subliniat Putin, citat de Interfax., recunoscind ca „manifestatii antisemite izolate si actiuni ale grupurilor extremiste au avut loc, din nefericire, si in Rusia".
Pe de alta parte, presedintele Consiliului evreiesc european, Moshe Kantor, i-a cerut lui Putin sa sarbatoreasca in Rusia Ziua internationala a comemorarii victimelor Holocaustului, instituita de ONU in noiembrie 2005. „Rusia s-a asociat doar pe hirtie in aceasta declaratie, dar practic nu a facut nimic in acest sens", a declarat Kantor, citat de agentia RIA Novosti.
In replica, Estonia a respins acuzatiile presedintelui rus Vladimir Putin care a reprosat acestei tari baltice ca favorizeaza „glorificarea nazismului''. „Noi nu glorificam in nici un fel nazismul. Moscova pare foarte contrariata de faptul ca Estonia trateaza nazismul si stalinismul pe picior de egalitate, ca doua regimuri nefaste si criminale”, a declarat ministrul estonian al educatiei Tonis Lukas, care, in absenta premierului Andrus Ansip, a condus reuniunea de joi a guvernului.
„Este timpul de a incepe sa-l consideram pe Putin un om politic obisnuit si sa nu mai dam atita importanta celor spuse de el”, a adaugat ministrul estonian, citat de AFP.
Stramutarea la sfirsitul lunii aprilie a monumentului, considerat de estoni drept un simbol al ocuparii sovietice si de rusi drept victoria impotriva nazismului, a provocat revolte la Tallinn si o criza grava in relatiile cu Moscova.

Scris de Admin 21.10.07 18:50

Muzeul de la Auschwitz are un nou statut
Muzeul Auschwitz-Birkenau a primit recent un nou statut, gratie caruia nici un angajat nu va fi concediat in cazul reorganizarii structurii institutiei.
„In comparatie cu statutul anterior, noutatile privesc atit structura administrativa, cit si activitatea pur istorica si educativa. Alaturi de arhiva a aparut, de exemplu, un depozit-arhiva digital, dorindu-se intensificarea activitatii de trecere a datelor arhivale pretioase pe suport digital si simplificarea accesului la ele. A aparut, de asemenea, o sectiune de e-learning, adica de formare prin internet. Va fi un instrument cu ajutorul caruia Centrul International de Educatie despre Auschwitz si Holocaust care functioneaza pe linga muzeu va ajunge la elevii si profesorii din intreaga lume”, a explicat purtatorul de cuvint al institutiei, Jarosław Mensfelt.
In muzeu va fi infiintat si un birou de voluntariat, care va organiza eficient munca voluntarilor. Deja de pe-acum este coordonata munca a zeci de tineri din Polonia si strainatate, care string relatari ale fostilor detinuti ai lagarului german Auschwitz.
Lagarul Auschwitz a aparut in 1940. KL Auschwitz II - Birkenau a aparut cu doi ani mai tirziu si a devenit in principal locul exterminarii evreilor. In complexul lagarului a functionat si o retea de sublagare. Germanii au ucis la Auschwitz cel putin 1,1 milioane de oameni, in special evrei, dar si polonezi, rromi, prizonieri sovietici si persoane de alte nationalitati. In 1947, pe terenul fostelor Auschwitz I si Auschwitz II - Birkenau a aparut muzeul.

Scris de Admin 09.10.07 18:46

Auschwitz? Nu am auzit...
La inceputul acestui an in Franta si Germania a fost efectuat un sondaj in rindurile tinerilor intre 14 si 18 ani asupra modului in care cunosc evenimentele legate de exterminarea evreilor in cel de al IIlea Razboi mondial. Rezultatele sunt consternante si dovedesc odata in plus necesitatea desfasurarii unei ample actiuni de educare a noii generatii pentru ca dramele trecutului sa nu se mai poata repeta. La intrebarea: Ce este Holocaustul? 65% dintre tinerii germani si 76% dintre francezi nu au stiut sa raspunda. Despre existenta lagarelor de concentrare de la Auschwitz, Dachau si Treblinka totusi 55 % dintre adolescentii germani si 49% dintre cei francezi au auzit. Majoritatea adolescentilor germani (54%) si 43% dintre cei francezi considera normal ca sa fie trimisi in judecata cei ce neaga existenta lagarelor de exterminare. Este totusi semnificativ ca 61% dintre tinerii francezi considera ca in virtutea dreptului de libera exprimare cei ce neaga exterminarea evreilor in lagare de concentrare, pogromuri si deportari au drept sa o faca. De asemenea este semnificativ ca tinerii francezi, care au trecut prin liceu, unde se preda explicit Holocaustul condamna negarea lui intro proportie mult mai mare decat media: 60%. De asemenea, in ceea ce priveste importanta educatiei trebuie spus ca 72% dintre germani si 65% dintre francezi considera ca Holocaustul ar trebui predat intro masura si mai importanta in scoli.
http://www.romanianjewish.org/ro/antisemitism_in_romania_04.html

Scris de Admin 20.09.07 17:47

Fotografii rare de la Auschwitz, descoperite de curand.

In luna decembrie anul trecut, relateaza The New York Times, Rebecca Erbelnig, o tanara arhivista la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, a primit o scrisoare din partea unui fost angajat al serviciilor secrete ale Statelor Unite. Acesta dorea sa doneze muzeului mai multe fotografii de la Auschwitz, pe care le gasisese in urma cu peste 60 de ani in Germania.
Rebecca Erbelding a acceptat cu nerabdare propunerea: desi Auschwitz este cel mai cunoscut lagar nazist, exista doar un mic numar de fotografii inainte de eliberarea sa din 1945. O luna mai tarziu, muzeul a primit un pachet continand 16 cartoane cu fotografii lipite pe ambele fete.
Cercetatorii si-au dat seama imediat de semnificatia acestora: ce aveau in fata era un fel de album de familie infatisand vietile ofiterilor superiori SS de la Auschwitz, realizat de Karl Höcker, ordonanta comandantului lagarului. Fotografiile nu ii infatiseaza pe ofiterii lagarului in exercitiul functiunii, ci mai degraba in cursul unor momente domestice: un grup de ofiteri SS cantand impreuna acompaniati de un acordeon, Höcker impodobind
pomul de Craciun, un cadru cu tinere femei din SS zburdand in timp ce barbatii se relaxeaza fara veste, in timpul unei pauze de fumat.

In total sunt 116 fotografii, prima datand din 21 iunie 1944, aratandu-i pe Höcker si pe comandantul lagarului Richard Baer, amandoi in uniforma festiva SS completa. Albumul contine de asemenea opt fotografii cu Josef Mengele, imfamul doctor implicat in experimente medicale crude si in selectia prizonierilor sositi in lagar. "Acestea sunt primele fotografii autentificate ale lui Mengele la Auschwitz", au declarat oficialii muzeului Holocaustului.
Fotografiile descoperite sunt intr-un uimitor contrast cu asa-numitul Album Auschwitz, singura sursa de imagini cu lagarul pre-eliberare de pana acum, o compilatie de imagini luate de fotografii SS in primavara anului 1944 descoperita de un supravietuitor dintr-un alt lagar. Fotografiile din acest album infatiseaza sosirea unui grup de evrei unguri, care in acel moment alcatuiau ultima mare comunitate de evrei din Europa. Albumul Auschwitz, aflat in proprietatea muzeului Yad Vashem, muzeul israelian al Holocaustului, arata procesul de selectie de la calea ferata din Birkenau, zona unde trenurile soseau in lagar si unde soldatii germani ii manau pe prizonieri in siruri.
Prin alaturarea celor doua albume se creeaza o imagine puternica: juxtapunerea vietii cotidiene pline de confort a garzilor cu realitatea terifianta a lagarului, unde mii de oameni faceau foamea si peste 1,1 milioane au murit.
Spre exemplu, una din fotografiile facute de Höcker pe data de 22 iunie 1944 surprinde un grup de femei care lucrau ca specialisti SS in comunicatii in timp ce mancau din castroane mure proaspete. Una dintre ele intoarce castronul cu fundul in jos si se stramba in gluma pentru ca si-a terminat portia. In aceeasi zi, spune Judith Cohen, un istoric de la Muzeul Holocaustului din Washington, 150 de prizonieri au sosit la Birkenau. Dintre acestia, 21 de barbati si 12 femei au fost selectionati pentru munca, ceilalti fiind transportati direct la camerele de gazare.
Crimele din aceasta perioada faceau parte din eforturile disperate ale nazistilor de a elimina evreii din Europa si alte categorii considerate indezirabile, spre sfarsitul razboiului. In acea vara crematoriul s-a defectat din cauza suprautilizarii si mai multe trupuri au trebuit sa fie arse in gropi deschise. Un mic set de fotografii preeliberare cu aceste incinerari, cunoscute de mai multa vreme, au fost facute clandestin.

Auschwitz a fost abandonat si evacuat pe 18 ianuarie 1945 si a fost eliberat de armata sovietica pe 27 ianuarie. Multe din fotografiile lui Höcker au fost facute la Solahütte, o cabana de vacanta SS, in stilul celor din Alpi, aflata la marginea complexului Auschwitz pe malul raului Sola.
Cum deocamdata nu planuiesc sa includa fotografiile in expozitii, curatorii Muzeului Memorial al Holocaustului au hotarat saptamana aceasta sa arate cateva dintre aceste imagini pe websiteul muzeului – www.ushmm.ro.
Curatorii muzeului au evitat sa descrie albumul folosind expresii ca "monstrii jucandu-se" sau "ucigasii in timpul liber". Judith Cohen spune despre fotografii ca sunt foarte instructive, in sensul ca ne arata ca autorii crimelor de la Auschwitz erau intr-un sens oameni care se purtau si ca niste fiinte umane obisnuite. "In propriii lor ochi, ei erau oameni buni, tovarasi buni, chiar civilizati", spune cercetatoarea.
Sarah J. Bloomfield, directoarea muzeului, considera ca alte seturi nedescoperite de fotografii privind Holocaustul exista prin poduri si ar putea fi pierdute oricand accidental pentru totdeauna.
Persoana care a donat pozele recent descoperite a cerut sa ramana anonima si avea peste 90 de ani cand a contactat muzeul. Curatorilor muzeului le-a spus ca a gasit fotografiile intr-un apartament din Frankfurt in care a locuit in anul 1946. Vara aceasta donatorul a decedat.
Karl Höcker a fugit de la Auschwitz inainte de eliberarea lagarului. Cand a fost capturat de armata britanica avea asupra lui acte false cu ajutorul carora a trecut drept simplu soldat. Dupa procesul din 1961 din Israel al lui Adolf Eichman, Höcker a fost descoperit de est-germani in orasul sau natal, Engershausen, unde lucra ca functionar bancar. A fost condamnat pentru crime de razboi si a executat sapte ani de pedeapsa inainte de a fi eliberat in 1970, fiind apoi reangajat de banca. Höcker a murit in 2000, la 89 de ani.

Scris de Admin 05.09.07 9:50

A murit după 52 de ani de la Auschwitz
Ultimul hunedorean supravieţuitor din lagărul de la Auschwitz a plecat în eternitate.
O slujbă funerară scurtă, câţiva oameni şi un sicriu din patru scânduri l-au călăuzit pe ultimul drum ieri, pe Emerich Herschkovits, ultimul supravieţuitor al lăagărul de concetrare de la Auschwitz. În drumul său spre locul unde va dormi în eternitate, cotegiul funerar a făcut trei popasuri însoţite de rugăciune. De altfel, întreaga slujbă a fost însoţită de trei rugăciuni scurte. Potrivit reprezentantului comunităţii mozaice din Deva, Alexandru Max, cel care a oficiat şi sluja de înmormântare, faptul că Emerich Herschkovits a fost ultimul supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz nu a avut nici o însemnătate. „N-am judecat lucrurile sub acest aspect. Pentru noi este doar un semen condus pe ultimul drum. Conform obiceiului nostru, cei care pleacă în eternitate sunt înveliţi doar într-o pânză simplă. Perna de la capul său a fost umplută cu pământ de către cei care au fost alături de el în ultimii ani de viaţă, iar cioburile sparte puse pe ochi şi pe gură sunt pentru ca drumul spre Dumnezeu să nu-l ispitească”, spunea Alexandru Max.
Emerich Herschkovits a suportat patru ani şi opt luni în lagărele de concentrare din al Doilea Război Mondial, patru luni din aceastea chiar în „lagărul morţii”: Auschwitz. Avea 80 de ani.

Scris de Admin 24.08.07 11:30

Arhivele Holocaustului
Institutul pentru Victimele Holocaustului, cu sediul în localitatea germană Bad Arolsen, a început transferul către Israel şi SUA a unor versiuni ale documentelor referitoare la crimele naziste sau cu caracter antisemit comise în cel de-al Doilea Război Mondial. Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington şi Centrul Yad Vashem din Ierusalim au primit copii electronice după 20 de milioane de documente din perioada nazistă.

Scris de Admin 23.08.07 8:36

Arhivele lagărelor de concentrare, transferate în Statele Unite şi Israel

Noi mărturii ale crimelor naziste vor ieşi la iveală în urma cercetării documentelor

Milioane de copii electronice ale unor documente referitoare la crimele naziste şi Holocaust au fost transferate, marţi, de către Reto Meister, directorul arhivei din staţiunea germană Bad Arolsen, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington şi la Muzelui Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.
Cele 47 de milioane de file aflate în arhiva din Bad Arolsen au fost recuperate din peste 50 de lagăre de concentrare şi închisori, imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Cercetătorii care au reuşit să studieze până acum doar o mică parte din arhivă spun că documentele cuprind date şi detalii despre victimele din lagărele de concentrare, prizonierii politici şi persoanele condamnate la muncă forţată. Istoricii apreciază că parcurgerea lor completă va scoate la iveală noi dovezi ale crimelor naziste şi exploatării brutale a milioane de evrei, ţigani şi alţi "non-arieni".
Meticulozitatea cu care au fost elaborate rapoartele merge până la cele mai mărunte detalii: de la numărul de păduchi din capul fiecărui prizonier până la notarea cu exactitate a datei execuţiilor şi metoda folosită. Nu au fost lăsate deoparte nici numele colaboratorilor din rândul prizonierilor, cel al prostituatelor, precum şi orientarea sexuală a fiecărui deţinut. Arhiva mai cuprinde rapoarte medicale şi liste cu trenurile morţii.
Trei ţări întârzie procesul de predare

Iniţiativa de deschidere a arhivei a fost lansată de evreii care au dorit să afle ce s-a întâmplat cu rudele lor. Ei au fost sprijiniţi în demersul lor de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Pe de altă parte, mulţi s-au opus, aducând ca argument protejarea memoriei victimelor naziste.
După luni de dispute în jurul acestui subiect, anul trecut, la Luxemburg, o comisie internaţională formată din 11 ţări a decis elaborarea unui protocol. Acesta stabilea condiţiile în care vor fi predate documentele de la Bad Arolsen muzeelor din SUA şi Israel. Transferarea primelor file a fost întârziată până acum, deoarece protocolul trebuia semnat de toate cele 11 ţări.
Întreaga arhivă va fi disponibilă abia după ce ultimele trei state care fac parte din comisie, Italia, Franţa şi Grecia, vor ratifica protocolul. Se speră că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul anului curent. Pentru început, au fost înregistrate pe suport digital doar 12 milioane de documente.

Scris de Admin 01.08.07 11:00

Un grup de evrei ortodocşi a forţat intrarea într-un fost lagăr nazist din Polonia
Un grup de evrei ortodocşi veniţi din Israel a forţat marţi după-amiază porţile fostului lagăr nazist Majdanek, din apropiere de Lublin, în estul Poloniei, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

"Un grup de 33 de evrei ortodocşi au pătruns la ora locală 17.30 în muzeul Majdanek, închis deja la ora respectivă. Ei au deschis cu forţa cele două porţi pentru a se îndrepta către fosta tabără nazistă", a declarat Anna Smazak, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Lublin.

"Pazinicii muzeului au chemat poliţia. Pe baza unei înţelegeri cu ambasada Israelului la Varşovia, situaţia a putut fi rezolvată pe cale amiabilă. Şeful grupului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, a declarat că toate pagubele vor fi rambursate", a adăugat ea.

Motivele acestei acţiuni nu au fost stabilite încă.

Lagărul de la Majdanek a fost construit de nazişti în apropiere de Lublin, într-o zonă în care au existat comunităţi importante de evrei.

Dintre cei 500.000 de deţinuţi, 360.000 au fost ucişi în camere de gazare sau au fost împuşcaţi din 1941 până în 1944. Printre ei s-au numărat 230.000 de evrei europeni, 120.000 de polonezi de alte religii şi mii de prizonieri sovietici de război.

Scris de Admin 26.06.07 16:51

Evadare din Auschwitz

-- Alfred Wetzler a reusit sa evadeze dintr-unul din lagarele naziste ale mortii * Mai mult decat atat, el a salvat peste o suta de mii de evrei unguri de la moarte





		Alfred Wetzler

La 19 ani de la moartea lui Alfred Wetzler, volumul sau, pe care l-a scris sub pseudonim, a fost tradus in limba engleza. Cartea "Evadare din iad: adevarata poveste a Protocolului de la Auschwitz", scrisa in 1963, sub pseudonimul Jozef Lˇnik (nume pe care il folosea si in cadrul miscarii de rezistenta slovace) este de fapt o marturie zguduitoare a unui prizonier care a reusit sa scape din cel mai teribil lagar nazist, si, mai mult decat atat, despre actiunile sale au dus la salvarea altor 120.000 de oameni de la moarte.
Alfred Wetzler, un evreu slovac, a fost unul dintre foarte putinii prizonieri care au reusit sa scape de la Auschwitz-Birkenau, "zona neagra" a celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Wetzler si prietenul sau, Rudolf Vrba, tot evreu slovac si el, au fost arestati de catre nazisti in 1942, in Slovacia, si trimisi in lagar. Pe atunci, Wetzler avea 24 de ani si Vrba doar 18. Wetzler a stat doi ani in lagar, fiind martorul unor atrocitati incredibile. Aceasta experienta a constituit baza memoriilor sale, in care a scris: "este incredibil cat de grea poate fi viata unui om, cate de rapida poate fi o persoana, chiar daca are mana rupta, piciorul dislocat, capul spart si muscat de caini"
In primavara anului 1944, cu ajutorul altor prizonieri, cei doi prieteni au reusit sa evadeze, initial ascunzandu-se timp de patru zile intr-o uriasa stiva de lemne dintr-un colt al lagarului, stropita cu diverse substante ca sa nu fie depistati de caini, pana ce operatiunile de cautare ale gardienilor au incetat. Apoi, cei doi, la caderea noptii, au fugit printr-o gaura facuta in gard. Insa au facut mai mult decat atat: au reusit sa intocmeasca planurile lagarului, detaliile de constructie ale camerelor de gazare, ale crematoriilor si, ceea ce a fost cea mai convingatoare dovada - o eticheta de pe o canistra cu gaz ucigas Zyklon, care era folosit in camerele de gazare.
Cand cei doi evadati au reusit sa ajunga in Slovacia, dosarul facut de ei, care a fost cunoscut ulterior sub numele "Auschwitz Protocol" sau raportul Vrba-Wetzler, a ajuns la Churchill.
Dovezile au ajutat la declansarea unor operatiuni strategice, cum ar fi bombardarea unor cladiri guvernamentale din Ungaria, in care se aflau oficiali nazisti care se ocupau cu deportarea evreilor catre Auschwitz. Datorita bombardamentelor, deportarile au incetat, ceea ce a dus la salvarea a peste 120.000 de evrei unguri.
Istoricul sir Martin Gilbert a declarat: "Alfred Wetzler a fost un erou adevarat. A evadat de la Auschwitz si a contribuit la intocmirea unor dosare cu informatii foarte importante. A spus pentru prima data adevarul despre lagarul care devenise un loc al asasinarilor in masa, ceea ce a dus la salvarea a mii de vieti.
Nici o alta actiune din cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial nu a salvat atat de multi evrei de la soarta pe care Hitler le-o harazise".
Saptamana aceasta, marturiile lui Wetzler despre perioada in care a fost la Auschwitz au fost traduse, la 19 ani de la moartea sa, in limba engleza.
Peter Varnai, cercetator la Universitatea Cambridge a sustinut acest proiect fiind de parere ca "aceasta poveste este un exemplu de curaj extraordinar, fiind un model de eroism pentru generatiile de acum".
La randul sau, istoricul Sir Martin a completat declarand ca "desi Alfred Wetzler nu a stiut, evadarea sa curajoasa a fost nu numai sansa vietii lui, ci si a unei intregi comunitati. Wetzler a fost o figura centrala intr-unul dintre cele mai eroice acte din cel de-al Doilea Razboi Mondial".

Scris de Admin 25.06.07 18:30

Auschwitz – Birkenau: traseu intre dureri

„Arta poate crea lumi si distruge altele”
- interviu cu Isabelle Lazau Ratz -
Imagini pastrate in fotografie si memorie de Isabelle Lazau Ratz dupa trecerea, ca turist, prin Auschwitz si Birkenau atarna pe peretii librariei Carturesti din strada Mercy. Cea care le-a surprins nu se pretinde un artist profesionist, ci o tanara ce tocmai termina antropologia, deloc dornica sa i se admire munca, sa i se aprecieze talentul. „Nu vreau ca oamenii sa vada opere de arta, ci doar realitatea, asa cum am vazut-o si eu. Fara filtre, fara sa caut lumina potrivita”, clarifica ea. La Auschwitz si Birkenau s-a simtit extrem de trista, intr-o atmosfera apasatoare, unde „nici daca bate soarele intr-o zi de primavara nu se schimba ceva”. Experienta sa de nici o zi intr-un lagar de exterminare s-ar putea rezuma post-traumatic la cateva adjective: „coplesitor, infiorator, frustrant, groaznic”. A trait in spatele sarmei ghimpate o adevarata liniste de mormant, care atunci si acum ii pare la fel de normala, „pentru ca e un mormant imens acolo”. In unele locuri cu marturii prea grele nici nu a intrat, in altele – cum ar fi temnitele sau camerele de gazare – nu a putut sta mai mult de cateva minute. In schimb, declara Isabelle Lazau Ratz, „am ramas multa vreme sa ma uit la ziduri nesfarsite pe care erau expuse fotografiile de dosar ale detinutilor, in uniforma, tunsi regulamentar. La fel, atunci cand am vazut o camera plina cu par uman. Pur si simplu nu puteam sa cred ca ceea ce vad e real”.
Omul care a urmarit nu fotografii exceptionale, ci amintiri – „dureroase, de altfel” – si care vorbeste prin alb-negru despre un loc „gol, pustiu, trist, mort, ce naste regrete coplesitoare” a adaugat cuvinte imaginilor sale, intr-un interviu al rememorarilor.
Povesteste-mi cum a fost intalnirea cu Auschwitzul si cu Birkenau?
Nu ma asteptam…nici sa merg acolo, nici sa vad ceea ce am vazut. Poate am simtit o parte infima din surpriza pe care au avut-o primii detinuti cand au ajuns acolo. Numai ca eu ma plimbam libera. Libera sa plec sau sa intorc spatele, ori de cate ori vedeam ceva neplacut. In unele locuri nici nu am intrat, in altele – cum ar fi temnitele sau camerele de gazare - n-am putut sta mai mult de cateva minute. In schimb, am ramas multa vreme sa ma uit la ziduri nesfarsite pe care erau expuse fotografiile de “dosar” ale detinutilor, in uniforma, tunsi regulamentar. La fel, atunci cand am vazut o camera plina cu par uman. Pur si simplu nu puteam sa cred ca ceea ce vad e real…
Ce te-a surprins cel mai mult din locurile in care te-ai aflat?
M-a surprins ca cineva a putut avea o minte atat de bolnava incat sa conceapa o asemenea lume. Ca au existat oameni care ii torturau pe altii, dupa ce viata insasi in locul ala si in conditiile alea era o tortura. M-a surprins – nu – m-a socat, ca niste grajduri concepute pentru 36 de cai au servit de „adapost” pentru sute de oameni; ca cenusa umana era aruncata in puturi si balti, pana cand acestea secau, pentru ca nu mai incapea in ele atata cenusa.
Stiu ca fotografiile nu le-ai realizat cu gandul sa le expui. Dar acum, ca vor fi vazute si de altii, ce reactie ti-ar placea sa le produca?
Nu cred ca se pune problema de ce reactie mi-ar placea sa provoace...Nu am pretentia sa mi se admire munca, sau sa mi se aprecieze „talentul”, nu vreau ca oamenii sa vada opere de arta, ci doar realitatea, asa cum am vazut-o si eu. Fara filtre, fara sa caut lumina potrivita, ci asa cum a fost totul in clipa aceea. Multe fotografii le-am facut una dupa alta, in cateva minute. Sper doar sa redea cat mai mult ceea ce am vazut eu. Sa fie cat mai autentice.
Cum iti apare suferinta in asemenea locuri? O poti intui?
O pot intui. Imi pot imagina vag, cum ar fi putut sa fie. Probabil mi-e frica sa merg mai departe, nu stiu cat de marcant poate fi s-o traiesti cu adevarat, asa cum a fost ea, suferinta de fapt. Pot insa sa spun ca eu m-am simtit enorm de trista. In primul rand e o atmosfera apasatoare acolo, in general... Cred ca nici daca bate soarele intr-o zi de primavara nu se schimba ceva. Cred ca nici pasarelele nu ciripesc. E o liniste mormantala, si asa si trebuie sa fie, pentru ca e un mormant imens acolo. E coplesitor. E infiorator, frustrant si groaznic.
Te-au influentat filmele despre Holocaust pe care le-ai vazut inainte de a ajunge in lagare?
Nu. Nici nu m-am gandit la filme inainte de a merge acolo. De fapt, nu mi-am dat seama unde sunt decat atunci cand am intrat pe poarta. Nu a fost ceva planificat, a fost spontan – n-am avut timp sa ma pregatesc sufleteste, sau sa-mi adun toate amintirile in legatura cu ceea ce stiam despre Auschwitz.
Hartia fotografica suporta orice: orori trecute si prezente. Cat de mult reuseste sa transmita un mesaj?
In masura in care oamenii isi deschid ochii si mintea destul de mult incat sa nu priveasca la hartia fotografica, ci prin ea, ca printr-o fereastra. Nu e arta sau divertisment. Cel putin nu in cazul asta. E o realitate.
Care ar fi substratul fotografiilor tale?
Substratul nu poate fi cautat. Ori e acolo pentru privitor, ori nu. Eu nu pot sa explic. Pentru ca e vorba de sentimente. De stari si de emotii pe care fiecare le percepe altfel. Ca cineva sa inteleaga ceva, trebuie sa aiba niste cunostinte anterioare. Macar ce e acolo si ce s-a trait in locurile alea. La nivelul asta, imaginea devine una cu substratul, pentru ca imaginea in sine capata sens doar impreuna cu trairile care ii sunt atasate locului.
Daca te-ai intoarce acolo, ai fotografia aceleasi lucruri? A existat cumva la un moment dat vreo retinere de a poza ceva anume?
A existat un moment de retinere de cand am intrat. De fapt a trebuit sa ma gandesc de doua ori daca sa fac chiar si o poza. Atunci cand m-am decis ca voi face totusi fotografiile, am ezitat sa fotografiez interioare – crematorii, camerele de gazare, camerele de tortura, obiecte care au apartinut detinutilor. Intr-un fel, mi s-a parut prea personal.
Cum se vad greselile trecutului prin lentilele aparatului de fotografiat si prin ochi de antropolog?
Lasa un gust amar...Dar cred ca e la fel pentru toata lumea. Doar ca poate te motiveaza sa incerci sa fii mai bun. Sa faci ceva mai bun. Sa faci ceva care sa conteze si sa nu se adune la sirul de greseli.
Ai nimerit la Auschwitz intr-o zi cu un cer puternic innorat, te-ai surprins facand parte dintr-o coloana de oameni ce parea adusa din trecut. Ce rol a jucat intamplarea in realizarea unor fotografii exceptionale?
Poate m-am transpus intr-o alta stare. N-am urmarit fotografii exceptionale. Am urmarit amintiri. Dureroase, de altfel. Cerul se pare ca s-a adaptat locului. Probabil totul se intampla cu un scop.
Dintre un film ce reproduce o drama a Holocaustului si cateva poze ce prezinta lagarele asa cum arata azi, care crezi ca are puterea mai mare de a transmite un regret?
Un film are un efect vizual foarte puternic, si are puterea de a transmite mult mai multa emotie. Dar filmele raman mereu fictiune, oricat de reale sunt sau au fost intamplarile pe care le descriu. De fiecare data cand am vazut lagarele reprezentate in vreun film, aveam indoieli, deoarece ma gandeam mereu ca e in mare masura viziunea regizorului, iar realitatea poate arata altfel. Lagarul, asa cum arata azi, depaseste orice inchipuire. Pentru ca in filme, totusi, chiar si acolo exista viata; oameni, care se luptau sa supravietuiasca. Dar acum, nu mai e nimic. E gol, e pustiu, e trist, e mort, si naste regrete coplesitoare.
Te-ai oprit la alb-negru, pentru ca sobrietatea locului impunea intrucatva aceasta alegere. Crezi ca daca ai fi folosit culoarea, s-ar fi pierdut acel mesaj de doliu, de regret?
Cand am intrat pe poarta, la Auschwitz, primul lucru pe care l-am remarcat a fost iarba verde, ordinea tipic germana a stradutelor si cladirile simple de caramida rosie. Exista un contrast intre ceea ce parea sa fie locul si ceea ce a fost de fapt. Eu am vrut sa ma concentrez asupra e ceea ce a fost. Si sunt sigura ca nimeni nu remarca atunci iarba verde...daca exista, de altfel.
Poate impiedica arta repetarea istoriei?
Nu. Pentru ca oamenii continua sa faca greseli, indiferent de cat de multe li se arata pentru a se opri, sau pentru a repara greselile. Si pentru ca cei care fac cele mai multe greseli si care sunt in masura sa schimbe lumea cu greselile lor nu sunt impresionati de arta. Arta poate crea lumi si distruge altele, poate alina sau da speranta, dar sincer, nu cred ca poate impiedica repetarea istoriei.
Ce alt proiect fotografic ti-ar placea sa dezvolti dupa Auschwitz si Birkenau?
Inainte sa mi se propuna sa expun aceste poze, nu m-am gandit vreme indelungata la ele, de fapt, am incercat sa le evit. Acum, dupa atata timp, le privesc cu alti ochi, imi sunt dragi, dar in acelasi timp, vreau sa ma indepartez de ele, de lume, de pamant. M-am gandit sa fotografiez nori.
http://www.focusvest.ro/femei/index.html

Scris de Admin 17.05.07 17:37

Se deschid arhivele lagarelor naziste!
Diplomati din 11 tari au ajuns la un acord asupra modalitatilor in care arhive ale regimului nazist continand circa 50 de milioane de fise despre peste 17 milioane de persoane sa devina accesibile istoricilor, informeaza AFP. Acest acord, care ar urma sa fie ratificat in toamna, va accelera accesul cercetatorilor la aceste documente pe care pana in prezent erau autorizate sa le consulte doar rudele apropiate victimelor, a indicat un comunicat al Serviciului international de cercetare (SIR), care administreaza arhivele.
SIR, aflat sub mandat umanitar prin Acordurile de la Bonn din 6 iunie 1955, lucreaza in favoarea fostilor persecutati ai regimului nazist, inclusiv pentru victimele Holocaustului. Administrat de Comitetul international al Crucii Rosii (CICR) si aflat sub mandatul celor 11 state membre (Germania, Belgia, SUA, Franta, Marea Britanie, Grecia, Israel, Italia, Luxemburg, Olanda si Polonia), SIR are sediul central in Bad Arolsen, la nord de Frankfurt, Germania. In virtutea acordului la care s-a ajuns marti, statele si persoanele private vor putea avea acces la peste 30 de milioane de documente, cu conditia ca acestea sa dateze de peste 25 de ani. “Mai multe state membre au legi foarte stricte privind arhivele si o perioada de 25 de ani este un compromis bun”, a estimat intr-un comunicat presedintele SIR, Reto Meister. Arhivele - adunate din 1945 in peste 25 km de rafturi - se refera la civilii detinuti in lagarele de concentrare sau in lagarele de munca naziste, precum si la persoanele deplasate din cauza Celui de-al Doilea Razboi Mondial. De la crearea sa, SIR a furnizat peste 11 milioane de raspunsuri individuale fostilor persecutati sau familiilor acestora, dar peste 400.000 de cereri isi asteapta in continuare raspunsul.
Lagarele Mortii - Pagina 12 Detalii_arrow

Scris de Admin 11.04.07 18:55

Fotografii romanesti de la Auschwitz sunt expuse în Israel
Expozitia româneasca de fotografie, intitulata „Auschwitz – Tarâm al tacerii“, este vernisata, azi, la Haifa, în Israel, cu ocazia Zilei Holocaustului, noteaza NewsIn. Vernisajul reuneste fotografiile artistului oradean Teodor Radu Pantea, lector la Facultatea de Arte Vizuale a Universitatii din Oradea. Acestea au fost realizate în lagarele mortii de la Auschwitz si Birkenau. Lucrarile vor fi expuse la Centrul Comunitar Cultural Sportiv Aba Husi si la complexul scolar Leo Beck din Derech Tzarfat, iar pe 12 aprilie, la Eskhol Pais din complexul scolar Kiriat Haim. „Sunt fotografii realizate de asa maniera, încât locul sa para pustiu, un spatiu ce pastreaza doar urmele si atmosfera imensei monstruozitati la care i-a fost loc de desfasurare si martor“, afirma artistul despre lucrarile sale. „Un spatiu al mortii, care te copleseste prin dimensiunile sale si te îngrozeste prin rigoarea organizarii, adusa aproape de perfectiune“, a mai adaugat acesta. Expozitia este realizata cu sprijinul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România si va fi vernisata si la Oradea, la Galeria FotoArt, pe 13 aprilie.

Citeste toata stirea

Scris de Admin 05.04.07 18:32

Fals rusesc la AuschwitzPactul Ribbentrop-Molotov supravietuieste in pavilionul rus de la Auschwitz, unde populatiile si teritoriile anexate de URSS in intelegere cu Germania nazista sunt prezentate ca fiind sovietice.

Deoarece noua expozitie rusa din fostul lagar nazist al mortii ignora adevarul istoric, intre conducerea muzeului Auschwitz si autoritatile de la Moscova a izbucnit o controversa. Pavilionul renovat recent de Rusia "nu a putut fi deschis din cauza divergentelor in legatura cu denumirile terenurilor si ale populatiilor care au intrat sub controlul URSS ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov" (din 1939), a anuntat purtatorul de cuvant al muzeului, Jaroslaw Mensfelt, citat de AFP. El a explicat ca este vorba despre tarile baltice si despre teritorii din Polonia si Romania, "ai caror locuitori nu pot fi considerati cetateni URSS, pentru ca nu au renuntat niciodata la cetatenia tarii lor de origine si nici nu au adoptat-o de bunavoie pe cea a URSS".
Faptul ca expozitia nu a putut fi deschisa a iritat autoritatile ruse. Ministerul de Externe de la Moscova a calificat situatia pavilionului rus de la muzeul Auschwitz ca "mai mult decat ciudata". "Memoria victimelor lagarului de la Auschwitz nu trebuie sa cada in capcana speculatiilor istorico-politice", a afirmat ministerul intr-un comunicat.
Evreii din Rusia si-au exprimat, de asemenea, ingrijorarea fata de inchiderea pavilionului. "Nimeni nu are dreptul sa puna sub semnul intrebarii eroismul soldatilor sovietici care au luat parte la eliberarea celui mai mare lagar al mortii", a declarat Viaceslav Kantor, presedintele Congresului evreiesc rus. Dar conducerea muzeului este sustinuta de Comitetul International de la Auschwitz, care are tutela fostului lagar. Presedintele comitetului, Wladyslaw Bartoszewski, fost detinut la Auschwitz si fost ministru de Externe al Poloniei, a exclus posibilitatea de a "exista intr-un muzeu din Polonia o expozitie care falsifica istoria dupa criteriile epocii staliniste".

Scris de Admin 02.04.07 10:04

Melodii compuse in lagarele naziste, intr-o expozitie la Roma.
http://www.7plus.ro/?arhiva=02/04/2007&id=20573

Valsuri, tangouri, piese de opera si cintece populare, compuse in carnetele, jurnale sau pe hirtie igienica de victime ale Holocaustului vor fi expuse pentru prima data in public la biblioteca Universitatii a Treia de Stat din Roma. Compozitiile prezinta o remarcabila istorie a muzicii compuse si interpretate de victimele din lagarele naziste. Materialele au fost adunate din capitalele europene, pe parcursul ultimilor 16 ani, de pianistul si compozitorul italian Francesco Lotoro. Prima "piesa muzicala a Holocaustului" a fost descoperita de Lotoro, in virsta de 42 de ani, in timpul unei excursii la Praga, in 1991. Majoritatea pieselor muzicale sint triste si pline de durere dar, in ciuda vietii pline de privatiuni, exista citeva cintece pline de dinamism si umor specific evreiesc: "Nu-i viata ca viata de la Auschwitz!", se spune ironic intr-o melodie. Majoritatea pieselor muzicale din colectie provin din lagarul Theresienstadt din Cehia, utilizat de nazisti ca exercitiu de propaganda pentru a ascunde planurile de exterminare. In consecinta, muzica a fost permisa, orchestrele si bandele muzicale aveau voie sa cinte. In acest lagar exista chiar si o trupa de jazz, Ghetto Swingers. Lotoro a descoperit ca in acest lagar a fost inchis compozitorul ceh Rudolf Karel, arestat pentru ca a facut parte din Rezistenta din Praga. Acesta a utilizat hirtie igienica pentru a compune o opera in cinci acte si un nonet (compozitie pentru 9 instrumente). Colectia lui Lotoro contine deja 4.000 de manuscrise si 13.000 de microfise, scrisori, desene si fotografii care vor fi expuse incepind cu luna septembrie la Universitatea a Treia de Stat de la Roma (Terza Universita Statale di Roma). In prezent, Lotoro lucreaza la inregistrarea acestor compozitii muzicale pe suport CD.

Scris de Admin 06.02.07 15:49

De ce comemoram Ziua Internationala a Holocaustului
La 27 ianuarie 1945 trupele sovietice eliberau lagarul de concentrare si de exterminare de la Auschwitz-Birkenau din Polonia. Dupa mai mult de 60 de ani de la aceasta data, la 1 noiembrie 2005, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite decidea in aparenta unanimitate ca data de 27 ianuarie sa fie desemnata ca Ziua Internationala a Comemorarii Victimelor Holocaustului. Spun aparenta, deoarece chiar si atunci, prin vocile diplomatilor care le reprezentau, citeva state isi exprimau indoiala ca victimele genocidului nazist ar trebui separate intr-un fel sau altul de victimele altor masacre in masa cunoscute de-a lungul istoriei. Unii continua si astazi sa puna la indoiala unicitatea Holocaustului. Altii il neaga total. Printre negationisti, unii se inarmeaza cu arma nucleara. Sa nu-l uitam nici un moment pe presedintele Iranian, Mahmoud Ahmadinejad.

Sa observam, pentru inceput, ca unicitatea Holocaustului, sau cum unii prefera sa numeasca acest genocid, Shoah, nu consta nicidecum in numarul victimelor sale. Astazi, nimeni nu mai pune la indoiala ca numarul victimelor comunismului, de exemplu, a fost simtitor mai ridicat. Unicitatea Holocaustului, insa, consta in faptul ca acest genocid urmarea distrugerea totala a fiecarui evreu, oriunde s-ar fi aflat in lume, si ca in scopul urmarit nazistii, aliatii si colaboratorii lor au folosit mijloace industriale de ucidere, care nu au stat la dispozitia predecesorilor genocidari. Astazi, tehnologii de distrugere in masa incep sa stea la dispozitia unor state care nici macar nu sint capabile sa-si hraneasca propria populatie, dar prefera sa investeasca in aceste mijloace. Unicitatea nu inseamna nicidecum irepetabilitate. Unicitatea se refera la trecut. Nu la prezent si nici la viitor.
Nu trebuie inteles din aceste afirmatii ca numai evreii au fost victimele Holocaustului. O buna parte a populatiei rrome a fost si ea exterminata, iar in aceasta „imparatie a mortii“ aveau sa-si piarda vietile sau sa fie supusi unui regim eliminatoriu membri ai altor natiuni, homosexuali, oponenti politici si prizonieri de razboi. in nici unul din aceste ultime cazuri insa, nu s-a urmarit anihilarea totala. in nici unul din precedentele masacre in masa, sau „democide“ cum le numeste sociologul american Rudolph J. Rummel, nu a stat la indemina criminalilor o tehnologie avansata.

Unii se intreaba daca Holocaustul nu ar trebui sa fie lasat istoriei si in mina istoricilor. Raspunsul este uimitor de infricosator in simplitatea lui: nu, deoarece scopul comemorarii nu este cel al trecerii in revista a trecutului, ci in primul rind al educatiei pentru prezent si pentru viitor. Asupra acestui aspect merita sa zabovim mai mult. Rummel a calculat ca intre 1900-1987, nu mai putin de 169 de milioane de oameni au fost ucisi la ordinul guvernelor sau al unor grupari politice. in aceasi perioada, aproximativ 34 de milioane de soldati si-au pierdut viata in lupta, cifra incluzind cele doua razboaie mondiale. Deci, de aproape cinci ori mai multe victime din rindul populatiilor civile. Dintre aceste victime, potrivit calculelor lui Rummel, 38 de milioane au fost masacrati in genocide. Sase milioane dintre ei au fost exterminati in Holocaust, pe care Rummel il descrie ca fiind un exemplu de „genocid extrem“. Nu se poate spune ca mortii evrei au suferit mai mult decit au suferit celelalte victime ale genocidelor. O moarte genocidala nu poate fi diferentiata de alta dupa etnia victimei. Dar pentru prezent si mai ales pentru viitor trebuie subliniat ca 99% dintre aceste victime au fost anihilate la ordinul unor guverne sau grupari politice de natura autoritara sau totalitara. Este prima lectie pentru prezent si pentru viitor. Sa ia nota de ea toti cei care tinjesc dupa un guvern de mina forte ca remediu impotriva coruptiei si a altor slabiciuni ale democratiei.

Mai exista insa alt motiv pentru a ne aminti de Holocaust si de lectiile sale. Marele istoric israelian Yehuda Bauer scrie ca nu este de acord cu afirmatia ca nazistii si aliatii lor au avut un comportament inuman. Din contra, scrie Bauer, oroarea Holocaustului consta in faptul ca acest comportament a fost, din nefericire, caracteristic speciei umane. Exista in oameni, afirma el, un instinct care impinge catre distrugerea semenilor atunci cind acestia sint perceputi drept o amenintare existentiala. in fiecare dintre noi, spune Bauer, exista o farima ascunsa din Himmler si din Eichmann. Si ea poate izbucni la suprafata si se poate dezvolta intr-un context propice. „Sa fie genocidul programat de un genocod?“ am putea sa ne intrebam, reflectind la cele scrise de catre Bauer.

Nu trebuie pierdut din vedere ca uciderea in masa a evreilor s-a produs la ordinele guvernului uneia dintre cele mai civilizate state din lume. Un guvern care a utilizat un aparat birocratic ce activa in maniera unei rutine uzuale, cu nimic diferita de rutina birocratiei in timp de pace. Cu timpul, marea majoritate a germanilor, dar si a populatiilor din tarile ocupate de acestia, a fost transformata in recruti disciplinati sau cel putin a devenit indiferenta la soarta evreilor. Pericolul repetarii, deci, este unul real, chiar daca nu evreii, ci alte populatii, sint sau vor deveni populatiile-tinta. Sa nu uitam ca la cele 38 de milioane de civili calculate de Rummel s-au adaugat intre timp victimele genocidelor din fosta Iugoslavie, din Rwanda si, mai de curind, cele din provincia Darfour, din Sudan. Si nu le-am enumerat pe toate. Scorpionul, scrie Bauer, a supravietuit Holocaustului. El este in noi. isi poate schimba forma si culoarea politica, dar otrava ramine unde era. Cine poate ghici care va fi urmatoarea victima? Si, poate mai grav: cine poate garanta ca nu el va fi urmatorul calau sau urmatorul indiferent? De aceea nu avem voie sa lasam in miinile istoricilor comemorarea Holocaustului. La urma-urmei, istoricii se pot numi si Gheorghe Buzatu sau David Irving. Sau chiar Ernst Nolte.
Cluj-Napoca, 26 ianuarie 2007

P.S. Ma vad nevoit sa abuzez de bunavointa redactiei Observatorului Cultural, solicitind publicarea acestui drept la replica ignorat (pentru a cita oara?) de cotidianul Ziua.

Dlui director Sorin Rosca-Stanescu
Domnule director,
in virtutea dreptului la replica (pe care in citeva rinduri l-ati ignorat), rog a publica urmatoarea reactie succinta la articolul publicat de dl Gabriel Andreescu la data de 25 ianuarie sub titlul De la Partizanii din Munti la Mota si Marin. in caz contrar, voi publica acest drept la replica altundeva, notind din nou incalcarea normelor deontologice de catre Dumneavoastra si membrii redactiei.

Pentru acei cititori (presupun, marea majoritate) ai cotidianului Ziua care nu au identificat persoana denaturata la care face referinta dl Gabriel Andreescu in articolul De la Partizanii din Munti la Mota si Marin, am onoarea sa ma prezint: Profesor univ. dr. Michael Shafir, Universitatea „Babes-Bolyai“, Cluj-Napoca. Pentru acei cititori ai cotidianului (o mica minoritate, presupun) care vor avea curiozitatea sa confrunte cele afirmate de dl Andreescu cu cele spuse de mine in respectivul interviu, ii rog sa consulte fie Ziua de Cluj la adresa www.ziuadecj.ro modules.php?name=News&file =article&sid =3525, fie HotNews la adresa http://www. hotnews.ro/articol_63289-Raportul-Tismaneanu-notat-cu-sapte.htm. Acestia din urma vor avea ocazia sa constate ca dl Andreescu falsifica afirmatiile mele, chiar din a doua fraza pe care o pune pe hirtie. Si asa continua. Deoarece se stie „in tirg“ ca intre mine si editorialistul de la Ziua exista un conflict, si deoarece dl Andreescu nu poate fi suspectat de prostie, nu imi ramine alta alternativa decit sa ii transmit prin Dumneavoastra: „Sa-ti fie rusine, Gabriel Andreescu; ca om, dar si ca pedagog. Nu iti trimiti studentii sa confrunte afirmatii cu sursele primare? Cine isi risca credibilitatea in acest mod, isi risca credibilitatea pentru tot ce a scris si va mai scrie.“ Calomniati, calomniati, ceva tot ramine.

http://www.observatorcultural.ro/De-ce-comemoram-Ziua-Internationala-a-Holocaustului*articleID_16925-articles_details.html

Scris de Continut sponsorizat

Lagarele Mortii

Lagarele Mortii

La Auschwitz

Muzica lagărelor

8.000 de evrei au participat Marşul Celor în Viaţă

Nou proiect de studiere a Holocaustului la Muzeul Auschwitz

Politeţea mortală de la Auschwitz

Marturii despre infern

Auschwitz. Albumul fotografic al tragediei

Căţeaua de la Buchenwald purta mănuşi din piele de om (Ilse

Circa 1,5 milioane de persoane care au fost internate

Un evreu deportat la Auschwitz isi lanseaza amintirile

Disputa Rusia-Estonia pe tema „glorificarii nazism

Muzeul de la Auschwitz are un nou statut

Auschwitz? Nu am auzit...

Fotografii rare de la Auschwitz, descoperite de curand.

++A murit după 52 de ani de la Auschwitz

-----Arhivele Holocaustului

Arhivele lagărelor de concentrare, transferate

Un grup de evrei ortodocşi a forţat

Evadare din Auschwitz

Auschwitz.....Birkenau: traseu intre dureri

Se deschid arhivele lagarelor naziste!

--Fotografii romanesti de la Auschwitz sunt expuse în Israel

-----Fals rusesc la Auschwitz

Melodii compuse in lagarele naziste, intr-o expozitie

De ce comemoram Ziua Internationala a Holocaustului

Re: Lagarele Mortii