Nobel[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ALFRED  NOBEL-
Speranta este valul naturii pentru a ascunde goliciunea adevarului.

O cercetătoare din Israel, un britanic şi un american, laureaţii Nobel pentru Chimie


Britanicul Venkatraman Ramakrishnan, americanul Thomas A. Steitz şi israelianca Ada E. Yonath sunt laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie 2009, a anunţat, marţi, Academia Regală de Ştiinţe a Suediei.

Trei americani au luat Nobelul pentru medicină


Biologista Elizabeth Blackburn, Carol Greider şi Jack Szostak sunt laureaţii premiului Nobel pentru medicină 2009, a anunţat, luni, Institutul Karolinska din Stockholm.

27 de fizicieni au fost laureaţi cu Nobelul pentru fizică în ultimul deceniu


Miza descoperirilor ştiinţifice este aceea a cunoşterii şi stăpânirii universului, era crezul lui Alfred Nobel, premiile instituite de el recompesând, în ultimii zece ani, teorii din fizica particulelor, cuantică sau astrofizică.

Teorii despre lume care au sedus Comitetul Nobel


Cum funcţionează universul şi care sunt legile din care se naşte ordinea lumii sunt interogaţii pornind de la care se formulează teorii sau se infirmă paradigme, multe dintre descoperirile din fizică reuşind să articuleze progresul omenirii şi să obţină, astfel, prestigiosul Nobel.

Premiile Ig Nobel, pentru descoperiri ştiinţifice inutile




În fiecare an, Universitatea Harvard acordă premiile Ig Nobel, destinate celor mai trăznite, ciudate şi inutile descoperiri ştiinţifice. Premiile se află la cea de-a 19-a ediţie şi sînt decernate de Suedia şi Norvegia. Doctorul Elena Bodnar, din Ucraina, a demonstrat cum un sutien fără bretele poate fi utilizat pe post de mască de gaze, atît de către purtătoarea sa, cît şi de încă o persoană. Stephan Bolliger şi alţi patru colegi de-ai săi din Elveţia au descoperit că o sticlă de bere goală este o armă mult mai bună decît una plină, dacă eşti implicat într-o bătaie într-un bar. La capitolul fizică, Katherine Whitcome, Liza Shapiro şi Daniel Lieberman au primit Ig Nobel-ul pentru că au demonstrat de ce femeile gravide îşi menţin echilibrul şi nu cad în faţă, deşi au un abdomen proeminent. Directorii de la Kaupthing Bank, Landsbanki, Glitnir Bank şi Central Bank din Islanda, deoarece au demonstrat că băncile mici pot fi rapid transformate în bănci imense şi viceversa. Premiul pentru matematică a fost acordat lui Gideon Gono, guvernatorul Rezervelor Băncii Naţionale din Zimbabwe, pentru că a emis bancnote de la un cent la 100 de trilioane de dolari Zimbabwe. În final, în domeniul biologiei, Ig Nobel a fost primit de Fumiaki Taguchi, Song Guofu şi Zhang Guanglei, deoarece au demonstrat că bacteriile din fecalele urşilor panda pot descompune gunoiul menajer.
citeşte mai mult

Nobel pentru „poetul poeţilor“

Nobel pentru afirmarea Islandei

Al treilea Nobel pentru Danemarca Danezul Johannes Jensen a obţinut preţioasa distincţie literară după patru ani în care Academia Suedeză nu a acordat niciun premiu. Între 1940-1943 Comitetul Nobel a decis să suspende decernarea premiului din cauza războiului. Johannes V. Jensen s-a născut în 1873, la Farso, în Himmerland, şi a studiat mai întâi Medicina, pe care a abandonat-o repede pentru a se consacra literaturii, potrivit propriilor sale mărturisiri.

„M-am născut la 20 ianuarie 1873, într-un sat din nordul Iutlandei, ca al doilea fiu al unui medic veterinar de ţară, H. Jensen. La douăzeci de ani am absolvit cursurile Şcolii Catedralei din Viborg, apoi am studiat Medicina, timp de trei ani, la Universitatea din Copenhaga. La un moment dat, a trebuit să aleg între a-mi continua studiile şi a alege cariera literară”, spunea Jensen.

Cum a devenit celebru

Recunoaşterea sa în domeniul literaturii a început cu publicarea „Povestirilor din Himmerland” (1898-1910), o serie de nuvele a căror acţiune se petrece, în mare parte, în Danemarca în care s-a născut. A urmat perioada legendelor şi a miturilor, cele pe care le-a îndrăgit cel mai mult ca formă literară. A mai scris romane, versuri, câteva piese de teatru şi multe eseuri.

În primele sale romane, precum „Einar Elkar” (1898), a descris atmosfera bolnăvicioasă ce domnea în Danemarca, dar şi în Europa sfârşitului de veac. Influenţat însă de operele scriitorilor Whitman sau Kipling, dar ajutat şi de propria sa structură morală, a dat naştere „Povestirilor din Himmerland”, în care celebrează natura şi locuitorii regiunii natale.

O lungă perioadă de vreme a lucrat ca jurnalist, scriind articole şi cronici pentru cotidiene, fără însă să reprezinte redacţia vreunui ziar, după cum, în ce priveşte politica, a stat mereu deoparte de orice grup politic. Astfel că a întreprins lungi călătorii mai întâi prin Statele Unite în calitate de corespondent de presă (1896), şi Franţa (1899), apoi a publicat, în 1901, „Renaşterea gotică”, în care a atribuit raselor „gotice”, adică anglo-saxone şi germanice, meritul oricărui progres material şi tehnic al omenirii.

„Lunga călători“, o istorie a umanităţii

Între 1902 şi 1903, a călătorit în jurul lumii, iar în 1913 a făcut un popas prelungit în Extremul Orient şi, din nou, în Statele Unite. Opera sa de căpetenie, marele ciclu romanesc cuprins sub titlul global „Lunga călătorie” (1908 - 1922), este, de fapt, o istorie a umanităţii, începând din epoca glaciară până la descoperirea „Lumii Noi” de către Columb şi vremurile progresului tehnic american. Johannes V.

Jensen a reluat aici teoriile rasiale şi evoluţioniste expuse, de altfel, şi în diverse eseuri, precum „Estetica şi evoluţia” sau „Evoluţie şi morală”. A exaltat cuceririle umanităţii, însă nicidecum datorită culturii, ci în pofida ei, astfel că a devenit, după cum l-a caracterizat critica, „unul dintre profeţii industrialismului”.

În paralel cu publicarea „Povestirilor din Himmerland”, a mai scris şi alte romane, printre care „Gudrun” (1936), iar în poezie, s-a remarcat prin cultul pentru serbările epocii păgâne, volumul său de versuri „Anotimpuri” (1923) cuprinzând şi câteva cânturi menite să substituie cântecele bisericeşti.

Dar printre operele sale cele mai originale se numără şi micile eseuri în proză reunite sub titlul „Mituri”, dintre care nouă culegeri se succed între anii 1907 şi 1940.

După ce, între 1940 şi 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Academia Suedeză nu a acordat Premiul Nobel pentru Literatură, primul care va fi distins cu această recunoaştere, în 1944, a fost Johannes Jensen, care s-a stins din viaţă şase ani mai târziu, în 1950.

„Viaţa ta nu-i altceva decât o ploaie căzând pe pământ”



Noaptea e prea pustie şi moartă,
şi ploaia curge pe pământ
cu o energie surdă, cretină.
Totul e umed şi nepăsător.
De ce stă trenul de ore şi ore?
De ce s-a oprit destinul tocmai aici?

Am fugit de ploaie, de pământul măcinat,
în Danemarca, India şi Japonia,
ca să-mi intre ploaia în oase şi să putrezesc la Memphis,
Tennessee, U.S.A.?
(…)
Viaţa ta, în definitiv, nu-i altceva
decât o ploaie căzând pe pământ.
Viaţa ta, în definitiv, nu e mai mult
decât un ropot de ploaie greţoasă, şi soarta
ţi-a fost mereu să întârzii
într-o mizeră sală de aşteptare sau alta.
Rămâi deci la Memphis, Tennessee!”
(fragment din poemul “În staţia Memphis”, în traducerea Veronicăi Porumbacu)

Wallace Stevens, doar Pulitzer

Scriitorul Wallace Stevens (1879-1955) ar fi putut să obţină, în 1944, Premiul Nobel pentru Literatură

Poetul american Wallace Stevens s-a născut la 2 octombrie 1879, în Reading, Pennsylvania, ca fiu al avocatului de origine olandeză Garett Stevens şi al Maryei Stevens, descendenta unor colonişti germani.

Şcoala elementară şi liceul le-a absolvit tot în Reading, iar în 1897 a devenit student la Harvard până în 1900, când s-a transferat la New York Law School, de unde şi-a luat licenţa în Drept în iunie 1903.

Meseria de avocat n-o va părăsi toată viaţa şi o va practica în paralel cu activitatea literară. Astfel, a fost mai întâi avocat în New York, apoi, din 1916, a devenit asociat al unei mari companii de asigurări din Hartford, ajungând în 1934 vicepreşedinte al firmei. A debutat editorial în 1923, cu volumul “Harmonium”, dar încă din 1914 atrăsese atenţia presei şi criticii literare, obţinând şi întâiul său premiu, cel al revistei “Poetry”.

S-a impus ca unul dintre cei mai importanţi poeţi americani novatori ai momentului, versurile sale şocând şi încântând totodată prin noutatea discursului. Iată cum sună un fragment din poemul “Treisprezece chipuri de a privi o mierlă”. “Prin douăzeci de văi şi munţi înzăpeziţi/ Singurul lucru mişcător/ Ochiul mierlei era (…) Bărbatul şi femeia/ Sunt una./ Bărbatul, femeia şi mierla/ Sunt una”.

Un poet modern, cu program estetic

Wallace Stevens a obţinut, în decursul anilor, toate premiile însemnate ale literelor americane (National Book Award, Bollinger şi Pulitzer). În 1951, aproape de sfârşitul carierei poetice, a scris un eseu epic, “Îngerul necesar”, în care şi-a expus programul estetic.

A încetat din viaţă la 2 august 1955, în Hartford. Dintre volumele publicate, cele mai importante sunt “Harmonium” (1923), „Ideas of Order”/„Idei de ordine” (1936), „The Man with the Blue Guitar”/„Omul cu chitara albastră” (1937), „Parts of a World” /“Părţi dintr-o lume” (1942), “Transport to the summer” /“În drum spre vară” (1947), “The Auroras of Autumn” /“Aurorile toamnei” (1950), “The Necessary Angel” /“Îngerul necesar” (1951).

Ivan Bunin, primul scriitor rus premiat cu Nobel

Autorul romanului „Viaţa lui Arseniev“ a fost răsplătit de Academia Suedeză cu cea mai înaltă distincţie pentru literatură. Ivan Alexeevici Bunin (1870-1953), unul dintre cei mai prolifici scriitori ruşi, a scris neîntrerupt timp de 70 de ani. articol complet

Al treilea Nobel norvegian

Sigrid Undset (1882-1949) a fost răsplătită cu Nobelul literar, pentru trilogia „Kristin Lavronsdatter“. O prozatoare care a suferit în copilărie a avut puterea să treacă peste dramele personale şi să îşi construiască o viaţă-model.
Sigrid Undset a fost recunoscută pentru dârzenia sa. Deşi soarta i-a fost mereu potrivnică ea s-a ridicat deasupra condiţiei sale şi a reuşit să se bucure de numeroase premii literare şi aprecieri care au culminat, în 1928, cu Premiul Nobel pentru literatură.

Era al treilea cetăţean norvegian care câştiga această distincţie, după Bjornstjerne Bjornson (1903) şi Knut Hamsun (1920). Sigrid Undset s-a născut în Kalundborg, Danemarca, dar nu a rămas să crească aici. Avea doar doi ani când familia ei s-a hotărât să-şi schimbe domiciliul, în Norvegia. Mama sa i-a insuflat imediat dragostea pentru folclorul scandinav, citindu-i frecvent legende ale locului.

Nici tatăl, de profesie arheolog, nu s-a lăsat mai prejos şi a început să-i formeze gusturile pentru frumos şi respectul pentru valorile culturale ale antichităţii sau pentru istorie. La doar 11 ani, însă, a cunoscut prima dramă, după ce tatăl, pe care îl iubea foarte mult, s-a stins din viaţă.

Situaţia financiară a familiei s-a înrăutăţit treptat, începând cu acel moment, lucru care a împiedicat-o pe Sigrid să-şi continue studiile. La doar 16 ani renunţa la tot ce îi era mai drag, învăţătura, şi se angaja ca funcţionară. Toată această dramă a copilăriei şi nesiguranţa destinului ei le-a descris în romanul „Unsprezece ani”, apărut în 1934.

Literatură cu eforturi supraomeneşti

Trilogia „Kristin Lavransdatter“ i-a adus consacrarea pe plan mondial, însă condiţiile aproape imposibile în care a scris romanele au conturat profilul unei scriitoare neînfricate, dispusă să muncească până la epuizare.

Avea 37 de ani când s-a apucat să conceapă romanele şi nu era într-un moment fast al vieţii. Se despărţise de soţul ei şi plecase de la Oslo la Lillehammer. Era însărcinată şi îngrijea încă cinci copii, trei ai soţului din prima căsătorie şi doi ai ei. Unul dintre băieţii soţului şi o fetiţă a sa erau oligofreni. Se ocupa tot timpul de ei, iar seara se îngrijea şi de sine însăşi, evadând cu ajutorul literaturii.

Scria toată noaptea, luptând împotriva oboselii cu doze mari de cafea şi ţigări, iar dimineaţa se întorcea la treburile casnice. Când copiii dormeau sau se jucau, se documenta, în continuare, pentru lucrarea sa, cercetând documente laice şi religioase din Norvegia medievală şi catolică a secolului al XIV-lea, scrise în latină şi în norvegiana veche.

În 1920 i-a apărut primul volum, primit excepţional de public şi critica literară. Dar nu a avut timp să se bucure prea mult de acest succes, din cauza epuizării. A mers mai departe, publicând, în 1921 şi 1922, şi celelalte două cărţi ale trilogiei.
În primul volum, „Kransen“ („Cununa“) este prezentată o fată din Norvegia de la începutul veacului al XIV-lea, Kristin, fiica lui Lavrans, care, după ce refuză să se căsătorească cu logodnicul ales de părinţi se lasă sedusă de un bărbat cu o proastă reputaţie. La căsătoria cu acesta, Kristin poartă „cununa neprihănirii”, deşi este însărcinată.

Devenită stăpână a casei, întâmpină multe greutăţi. Trebuie să revitalizeze gospodăria soţului, aflată până atunci în paragină, dar să aibă grijă, în acelaşi timp, şi de şapte copii. Ultimul volum, „Korset“ („Crucea“), reprezintă ispăşirea păcatelor din tinereţe, prin moartea soţului său şi retragerea ei într-o mânăstire, unde îşi regăseşte liniştea sufletească.

Soluţii catolice pentru problemele societăţii

Trilogia are meritul de a reconstitui în amănunţime o epocă trecută şi stiluri de viaţă dispărute şi are ca temă majoră rezolvarea morală a problemelor sociale şi individuale. Restul operei are aceeaşi semnificaţie ca şi „Kristin Lavransdatter“: rezolvarea dificultăţilor prin sacrificiu şi renunţarea la egoism şi este impregnată de elemente autobiografice. În timpul celui de-al doilea război mondial, Sigrid Undset se refugiază mai întâi în Anglia şi apoi în America, publicând lucrări în sprijinul Rezistenţei.

Cu prilejul celei de-a 65-a aniversări a scriitoarei, i se acordă „Marea Cruce a Sfântului Olav“, „pentru eminenta activitate şi merite excepţionale faţă de Patrie“. Retrasă la Lillehammer, Sigrid Undset se stinge din viaţă, în plină glorie, pe 10 iunie 1949.

1928 este anul în care Sigrid Undset a primit cea mai importantă distincţie literară

Obama şi Sarkozy, nominalizaţi la premiul Nobel pentru pace


Preşedintele american Barack Obama şi omologul său francez Nicolas Sarkozy s‑ar putea afla printre cei 205 nominalizaţi la premiul Nobel pentru pace, relatează Associated Press.

Comitetul Nobel, cu sediul la Oslo, a refuzat să dezvăluie numele nominalizaţilor, precizînd doar că pe lista finală se află 172 de persoane şi 33 de organizaţii – un număr record.

Nobel pentru un simpatizant al nazismului
http://www.adevarul.ro/articole/nobel-pentru-un-simpatizant-al-nazismului.html
Juriul Academiei Suedeze l-a răsplătit pe Knut Hamsun pentru „monumentala sa operă“. Prozatorul norvegian Knut Hamsun a dus o viaţă grea, fiind mai întâi ucenicul unui cizmar, apoi pietrar, constructor de drumuri, taxator pe tramvai şi învăţător.

Premiul Nobel pentru Economie Economist. Autor. Ziarist. Eseist. Profesor. Acestea sunt atributele lui Paul Robin Krugman, americanul care a primit anul acesta Premiul Nobel pentru Economie pentru "analiza modelelor de comerţ şi a locaţiei activităţii economice".


Teoria lui Paul R. Krugman, pe care acesta a publicat-o într-o serie de lucrări în 1979 şi 1980, vorbeşte despre mecanismele de funcţionare a comerţului în ţările care produc şi consumă bunuri similare. El a analizat situaţia ţărilor care nu diferă din punct de vedere tehnologic sau din perspectiva resurselor, ci din cea a bunurilor diferenţiate produse de aceste ţări. A avut totodată permanent în colimator factorii globalizării, ai schimbului liber, precum şi ai fenomenului de urbanizare. În lumea ştiinţifică, Krugman este cunoscut pentru contribuţiile sale în domeniul schimbului comercial. El este un critic înnăscut al "noii economii" de la sfârşitul anilor ’90, dar şi al ratelor de schimb fixe din Asia de Est şi de Sud-Est. Specialistul american a criticat totodată politica economică promovată de autorităţile thailandeze în 1997 înaintea declanşării crizei financiare din Asia.

CRIZĂ 2008. Întrebat despre actuala criză financiară, Krugman a declarat, la începutul acestei luni, că nu a putut să o prezică. "Ar fi trebuit să îmi dau seama. Mi-e ciudă că nu am înţeles în ce măsură suntem la mila efectelor de domino ale finanţelor. Am ştiut că bula urma să explodeze şi că vor fi multe probleme, dar nu mi-am dat seama cât de dureros va fi", a spus el într-o declaraţie citată de agenţia NewsIn. Potrivit unei intervenţii la Radio România Cultural, corespondentul de la Stockholm aminteşte că laureatul Nobel pentru Economie de anul acesta consideră că cel mai bun model de urmat pentru guvernele aflate în criză este cel japonez, în care fiecare contribuabil ajută la redresarea economică: "Măsurile luate la începutul anilor ’90 de guvernul japonez au dat roade". Krugman este convins că actuala criză va dura cel puţin doi ani şi nu exclude ca perioada să se extindă la un deceniu. "Este bine ca statul să facă o infuzie de capital în economie şi în sistemul social, dar numai urmând un plan foarte bine pus la punct", a mai spus profesorul american.
AUTOR. Krugman şi-a adunat ideile, care aparţin economiei aşa-zis keynesiene (teoria enunţată de economistul britanic John Maynard Keynes, care spune că statul ar trebui să stimuleze creşterea economică şi să îmbunătăţească stabilitatea în sectorul privat), într-o lucrare de referinţă intitulată "Peddling Prosperity". Cartea cu cea mai mare audienţă se numeşte "International Economics: Theory and Policy". În general, Krugman este considerat ca având orientare liberală sau pregresivă. El s-a remarcat într-o serie de critici lansate împotriva administraţiei lui George W. Bush, cu precădere în politicile promovate de Casa Albă atât în afara Statelor Unite, cât şi în interiorul lor.

PAUL ROBIN KRUGMAN

Specialist în ştiinţe economice şi relaţii internaţionale, Paul Robin Krugman lucrează în prezent la Universitatea Princeton. De mai bine de opt ani, laureatul Premiului Nobel pentru Economie de anul acesta scrie cronici la publicaţia americană New York Times. Krugman a scris, până în prezent, nu mai puţin de 200 de lucrări tematice şi 20 de cărţi de specialitate şi face parte din grupul celor 50 de cei mai influenţi economişti din lumea întreagă.


NOBEL PENTRU PACE

Fost preşedinte al Finlandei, Martti Oiva Kalevi Ahtisaari a câştigat anul acesta Premiul Nobel pentru Pace pentru rolul de artizan al tratatului de pace din Kosovo, precum şi al negocierilor din provincia indoneziană Aceh. "Ahtisaari nu rezolvă conflicte, ci oferă soluţii pe termen scurt ce sunt pe placul Vestului", declara norvegianul Johan Galtung, amintind că fostul lider finlandez nu ezită să propună soluţii care contravin legislaţiei internaţionale. În vârstă de 71 de ani, Ahtisaari a declarat zilele trecute că intenţionează să renunţe la carieră în favoarea familiei. De curând, a devenit bunic şi crede că a venit momentul retragerii din activitate.

Premiul Nobel pentru Medicină Înalta distincţie acordată anul acesta pentru studii efectuate în domeniul medicinei a fost adjudecată de europeni. Doi francezi – Françoise Barré-Sinoussi şi Luc Montagnier – şi un german – Harald zur Hausen – au primit Premiul Nobel pentru cercetarea anumitor virusuri.


În prima jumătate a anilor ’80, FranÇoise Barré-Sinoussi şi Luc Montaigne identificau virusul imunodeficienţei umane (HIV), care provoacă la om sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA).

HIV. Barré-Sinoussi a reuşit să izoleze, în urmă cu 25 de ani, de la un bolnav cu simptome asociate SIDA, un virus pe care iniţial l-a denumit LAV (virusul asociat limfadenopatiei), care aparţinea unei familii de lentivirusuri necunoscute până atunci. Montagnier a fost cel care a descoperit un al doilea virus "vinovat" de SIDA, pe care l-a denumit LAV-1 (astăzi este cunoscut sub numele de HIV-2). "Principalul mesaj pe care trebuie să-l transmitem lumii este că acum, după 25 de ani de la descoperirea noastră, omenirea se luptă în continuare cu virusul HIV şi cu boala SIDA (...) Lucrez în prezent la un vaccin – nu unul preventiv, ci unul terapeutic, care va completa tratamentul antiretroviral, pe care numeroşi pacienţi din Africa îl primesc astăzi, dar care nu are efect vindecător", a declarat Montaigner. Cei doi oameni de ştiinţă din Hexagon, care au primit fiecare câte un sfert din premiul acordat de Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe, au făcut o descoperire esenţială, care a permis cercetătorilor să înţeleagă, treptat, biologia virusului vinovat de moartea a milioane de oameni în lumea întreagă.

HPV. Meritul lui Harald zur Hausen a constat în descoperirea legăturii dintre virusul HPV (virusul papilomului uman) şi cancerul cervical. În urmă cu 32 de ani, el a publicat o amplă lucrare în care a arătat că anumite tipuri ale virusului papilomului joacă un rol important în cancerul cervical. Pe baza studiilor efectuate de germanul Hausen, oamenii de ştiinţă au reuşit, în urmă cu doi ani, să scoată pe piaţă un vaccin. Potrivit postului de radio România Cultural, infecţia cu HPV reprezintă cel mai comun agent de transmitere sexuală, afectând până la 80% din populaţia lumii. Studiile arată că, la nivel global, aproximativ cinci la sută din cancere sunt cauzate de infecţia persistentă cu virusul HPV.

HARALD ZUR HAUSEN

În vârstă de 72 de ani, Hausen colaborează cu Centrul pentru Cercetarea Cancerului din Heidelberg (Germania) şi este redactorul-şef al publicaţiei de specialitate "The International Journal of Cancer”. A început să cerceteze virusurile papilomei în 1972, iar astăzi, după mai bine de 30 de ani, speră ca premiul pe care l-a primit să ajute la conturarea unei mai bune conştientizări a rolului privind agenţii infecţioşi în cancerul uman.

FRANÇOISE BARRÉ-SINOUSSI

La momentul anunţării Premiilor Nobel, Barré-Sinoussi, specialist în virologie, se afla la Institutul Pasteur din Cambogia. Într-un interviu acordat publicaţiei online Nobelprize.org, medicul a declarat că este important, pentru asemenea tipuri de cercetări, ca studiile să se facă la faţa locului, în ţări sărace sau în curs de dezvoltare, puternic afectate de SIDA. Potrivit unor rapoarte, cel puţin 1% din populaţia Globului este afectată astăzi de SIDA, majoritatea acestor oameni aflându-se în Africa.


LUC MONTAGNIER

În vârstă de 76 de ani, Montagnier, specialist în virologie, susţine necesitatea găsirii unor tratamente pe viaţă pentru pacienţii infectaţi cu HIV. Este profesor emerit la Universitatea din Paris şi director al Fundaţiei Mondiale pentru Cercetarea şi Prevenirea SIDA. Majoritatea cercetărilor sale au fost efectuate la Institutul Pasteur din Paris, alături de specialişti incontestabili, ca medicul Willy Rozenbraum şi virusologul Jean-Claude Chermann.

Premiul Nobel pentru Fizică
Înalta distincţie în fizică a Academiei Regale Suedeze pentru Ştiinţă a fost acordată anul acesta unor savanţi care s-au implicat, de-a lungul timpului, în cercetări fundamentale privitoare la "funcţionarea" Universului. Concret, este vorba despre studii legate de conservarea sau nu a simetriei fenomenelor fizice care au loc la nivel "micro" sau "macro".

Contribuţia lui Yoichiro Nambu, a lui Makoto Kobayashi şi a lui Toshihide Maskawa a constat într-o serie de lucrări din domeniul fizicii particulelor, lucrări care au scos în evidenţă elementele principale care au stat la baza formării Universului în urmă cu aproximativ 14 miliarde de ani.

În vârstă de 87 de ani, profesorul american de origine niponă Yoichiro Nambu a descoperit, în 1960, mecanismul de distrugere spontană a simetriei în fizica subatomică. Colegii săi, Makoto Kobayashi şi Toshihide Maskawa, au constribuit la această descoperire prin observarea originii distrugerii simetriei. În 1972, cei doi cercetători de la Universitatea din Kyoto (Japonia) au reuşit să identifice, în natură, cel puţin trei familii de cuarci (particule ipotetice din care ar fi formate particulele elementare. Existenţa cuarcilor a fost postulată în 1964 de către fizicianul M. Gel - Mann – n.r.), precum şi modalitatea de transformare a acestora. Kobayashi, care lucrează în prezent în cadrul Laboratorului KEK din oraşul japonez Tsukuba, şi Maskawa, care este profesor la Institutul de Fizică Teoretică din cadrul Universităţii din Kyoto, au reuşit să determine momentul în care materia exista sub forma unei supe dense (denumită plasma cuarci-gluoni), iar după răcirea ei, cuarcii s-au aglutinat formând protonii, neutronii şi particulele compozite.

Pentru contribuţiile lor, Kobayashi şi Maskawa au împărţit jumătate din premiul de 1,02 milioane de euro, cealaltă jumătate revenindu-i lui Nambu. Acesta din urmă şi-a început studiul de la analizarea fenomenului de superconductivitate (adică a fenomenului în care curenţii electrici curg fără să întâmpine vreo oprelişte). Cercetările lui Nambu se înscriu în aşa-zisa teorie a "Modelui standard", prin care se încearcă descrierea particulelor elementare aflate la originea Big Bang-ului.

TOSHIHIDE MASKAWA

"Este formidabil pentru un teoretician să descopere într-o dimineaţă un adevăr pe care nu şi l-ar fi imaginat vreodată", spune fizicianul japonez, profesor emerit al Universităţii din Kyoto. Într-un interviu recent, Maskawa a declarat că experimentul care implică acceleratorul de particule din Elveţia (deja celebrul LHC, pornit în toamna acestui an – n.r.) va face dovada supersimetriei şi a particulei Higgs, precum şi a altor particule "pe care nu ni le-am imaginat niciodată".

YOICHIRO NAMBU

Fizicianul american de origine niponă este considerat un vizionar. Acum un deceniu, un cunoscut profesor de la Universitatea California din Berkely spunea: "Am impresia că dacă aş şti ce gândeşte Nambu acum, aş fi cu zece ani înaintea voastră". De la jumătatea secolului trecut, Nambu lucrează ca profesor de fizică la Universitatea Chicago. În timp, el a primit o serie de premii, dintre care amintim Medalia Naţională pentru Ştiinţe în SUA, Ordinul Culturii în Japonia, Medalia Max Planck etc.

MAKOTO KOBAYASHI

S-a născut în 1944 în oraşul Nagoya. Când a făcut uimitoarea descoperire – modelul care prezicea existenţa a trei familii de cuarci – profesorul Kobayashi avea doar 28 de ani. A mai avut nevoie de încă 30 pentru a descoperi, în urma unor teste efectuate în acceleratoarele de particule, că informaţiile sale erau într-adevăr corecte.

Premiul Nobel pentru Chimie
Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe a decis anul acesta să acorde Premiul Nobel pentru Chimie unor savanţi care au reuşit să descopere şi să dezvolte proteina verde fluorescentă, element considerat

Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe a decis anul acesta să acorde Premiul Nobel pentru Chimie unor savanţi care au reuşit să descopere şi să dezvolte proteina verde fluorescentă, element considerat unul dintre cele mai importante instrumente ale bioştiinţei contemporane.

Trei oameni de ştiinţă – biochimistul Roger Yonchien Tsien, chimistul Osamu Shimomura şi biologul Martin Chalfie – au fost distinşi anul acesta cu Premiul Nobel pentru Chimie pentru descoperirea şi dezvoltarea proteinei verzi fluorescente (GFP).

SURSA. Iniţial observată în urmă cu 46 de ani în meduza "Aequora victoria", GFP este formată din 238 de aminoacizi şi capătă culoarea verde atunci când este expusă la lumină albastră (radiaţia luminoasă este absorbită de proteină, care, la rândul său, emite o altă radiaţie, mai luminoasă cu o altă lungime de undă). De altfel, această lumină verde se poate observa cu ochiul liber atunci când meduzele sunt fotografiate cu ajutorul blitz-ului.

MODEL. Numită şi fluorofor, proteina verde fluorescentă s-a dovedit, de-a lungul testelor efectuate de cei trei oameni de ştiinţă, "modelul" perfect pentru monitorizarea dezvoltării celulelor creierului, a creşterii tumorilor şi a răspândirii celulelor canceroase, dar şi a efectelor bolii Alzheimer asupra celulelor nervoase. Date fiind caracteristicile acestor proteine, ele sunt folosite astăzi în laboratoarele cercetătorilor din lumea-ntreagă. De altfel, descoperirea celor trei cercetători a fost considerată atât de importantă încât juriul Academiei Regale Suedeze a comparat-o cu invenţia microscopului.

CONTRIBUŢII. Shimomura a izolat pentru prima dată această proteină din meduza "Aequora victoria" şi a obervat strălucirea ei de un verde-deschis în lumina ultravioletă. Rolul biochimistului Tsien a constat în înţelegerea generală a proprietăţii acestei proteine de a deveni verde fluorescentă, iar Chalfie a demonstrat că această proteină are valoare de corp genetic luminos pentru diferite fenomene biologice şi a reuşit, totodată, să coloreze şase celule individuale cu ajutorul celulei verzi.
Cei trei laureaţi au primit câte o medalie de aur, o diplomă şi un total de 1,02 milioane de euro, împărţiţi la fiecare.


OSAMU SHIMOMURA

S-a născut în 1928 în Kyoto şi a lucrat până nu demult la Institutul Oceanografic Woods Hole din SUA. Împreună cu Martin Chalfie, el a colectat, timp de 19 ani, 850.000 de meduze din Portul Friday din Washington şi le-a studiat pe fiecare în parte. "Aceasta este biochimia clasică! Studiile mele nu sunt menite să-mi aducă un câştig. Cercetarea mea se rezumă strict la înţelegerea luminiscenţei meduzelor şi la fluorescenţa acelei proteine", afirmă şi acum Shimomura.

MARTIN CHALFIE

S-a născut în 1947 şi este profesor de biologie la Universitatea Columbia din New York. Astăzi recunoaşte faptul că motivul pentru care a început să studieze fluorescenţa meduzei "A. victoria" a pornit de la faptul că este un animal transparent. "Voi putea să văd celulele vii din interiorul acestui animal", şi-a spus Chalfie în urmă cu mai mulţi ani, în perioada în care încă mai studia viermele "Caenorhabditis elegans".

ROGER YONCHIEN TSIEN
S-a născut în 1952 şi începând din 1989 lucrează ca profesor la Universitatea California din San Diego, în cadrul Departametului de chimie şi biochimie. Pasiunea pentru ştiinţă a descoperit-o încă de pe băncile liceului pe care l-a urmat, deşi în copilărie se visa pompier. Tsien, a cărui familie se trage din casa regală chineză Wuyue, mărturiseşte astăzi că mare parte din munca sa se datorează "vocii interioare" şi curajului. În 2004, el a primit Premiului Wolf pentru Medicină.

Nobel pentru un scriitor pacifist

Autorul francez Romain Rolland s-a afirmat în timpul celor două războaie mondiale ca militant antifascist. Dramaturg, eseist, istoric de artă, Romain Rolland a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1915. articol complet

Maeterlinck, primul şi ultimul Nobel pentru Belgia

SUSPICIUNI DE CORUPTIE IN CAZUL UNOR MEMBRI AI COMITETULUI NOBEL


Justitia suedeza a decis sa deschida o ancheta preliminara privitoare la suspiciuni de coruptie in cazul unor membri ai Comitetului Nobel. Suspiciunile au pornit de la faptul ca membri din trei comitete Nobel, respectiv medicina, fizica, chimie, s-au dus in China - doi reprezentanti in urma cu doi ani, alti trei in ianuarie 2008 - iar autoritatile chineze au platit toate cheltuielile, a informat joi postul de radio suedez, citand magistratul care conduce ancheta.

ROBERT S. MULLIKEN / Premiul Nobel pentru Chimie – 1966
Robert Sanderson Mulliken s-a născut în 1896, în casa lui Samuel Parsons Mulliken, profesor de chimie organică la Institutul de Tehnologie Massachusetts. În copilărie s-a remarcat printr-o memorie foarte bună, dar selectivă; a reuşit să înveţe clasificarea botanică a plantelor, iar mai târziu a fost scutit de cursul de germană din facultate deoarece şi pe aceasta o învăţase de mic copil.


devenit expert în nomenclatura chimiei organice încă din perioada în care îl ajuta pe tatăl său să-şi termine lucrarea de patru volume despre identificarea compuşilor organici.

CARIERĂ. Mulliken a fost foarte interesat de teoria valenţelor şi de structura moleculară. Primele sale cercetări studiau izotopii, după care a trecut la o sistematizate a stărilor electronice ale moleculelor. Mai târziu, o serie de lucrări despre interpretările teoretice ale intensităţilor absolute ale spectrului electronic l-a condus pe Mulliken la estimări asupra moleculelor organice conjugate şi la teorii cuantum-mecanice despre conceptul de hiperconjugare. În 1966, a primit Premiul Nobel pentru Chimie, pentru cercetarea, prin intermediul metodei orbitalilor moleculari, a legăturilor chimice şi a structurii electronice a moleculelor.

CV

DATA NAŞTERII
7 iunie 1896

LOCUL NAŞTERII
Newburyport, Massachusetts, SUA

CARIERĂ
1917 – şi-a obţinut licenţa la Institutul de Tehnologie Massachusetts din Cambridge;
1921 – şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea Chicago din Illinois;
1926-1928 – preia postul de profesor de fizică la Universitatea New York;
1936 – devine membru al Academiei Naţionale de Ştiinţe din SUA;
1966 – este laureat al Premiului Nobel pentru Chimie;
31 octombrie 1986 – încetează din viaţă la Arlington, Virginia.

Teoria orbitalilor moleculari descrie structura electronică a moleculelor, care are ca punct de plecare orbitali localizaţi pe atomi individuali din-tr-o moleculă, care se combină pentru a obţine orbitalii moleculari de încercare