Nobel[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ALFRED  NOBEL-
Speranta este valul naturii pentru a ascunde goliciunea adevarului.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/astazi-se-ofera-premiul-nobel-pentru-pace-vezi-care-sunt-favoritii-1061557.html

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/tot-ce-ai-vrut-sa-stii-despre-premiile-nobel-si-ti-a-fost-rusine-sa-intrebi--25357.html

http://www.mediafax.ro/cultura-media/premiul-nobel-pentru-medicina-pe-2013-james-e-rothman-randy-w-schekman-si-thomas-c-s-dhof-11470339

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013100791831/In-lume/Pe-ce-se-duc-banii-laureatilor-premiilor-Nobel.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/premiile-ig-nobel-2013-care-sunt-castigatorii-celor-mai-traznite-ciudate-si-inutie-desco-1057253.html

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9899/21/

In fiecare an, in mod traditional de-acum, exact cu o saptamana inaintea anuntarii Premiilor Nobel, la Stockholm, este organizat un alt eveniment unde sunt acordate Premiile Ig Nobel. Un fel de "satira" care-i scoate in evidenta pe cei care elaboreaza studii si realizari stiintifice dintre cele mai stupide. Anul acesta (2012), la Harvard, in sala Teatrului Sanders al prestigioasei universitati, a avut loc ceremonia celei de-a 22-a manifestari de acordare a acestor premii alternative, ce onoreaza inventii care "inainte te fac sa razi si apoi sa gandesti".

Emil Palade. Fabuloasa poveste a primului Nobel românesc

Stockholm, 10 decembrie 1974. Regele Carl Gustaf al XVI-lea al Suediei
înmânându-i lui George Emil Palade însemnele PremiuluiGeorge Emil
Palade, geniul născut la Iaşi şi confirmat la Stockholm de Fundaţia
Nobel, a fost nucleul biologiei celulare la nivel mondial. Aceasta
este fabuloasa istorie a vieţii sale
Vă prezintăm, în câteva tuşe cu iz de oracol, un prea-scurt portret,
dar cu potenţial de magazin istoric şi ştiinţific, al primului geniu
românesc laureat cu premiul Nobel: George Emil Palade. Un geniu
aproape alungat din memoria de scurtă durată a celor care au rămas
doar cu preocuparea constantă pentru ziua de mâine şi cu rămăşiţele
banale ale zilei de ieri. Totuşi, un geniu care a îmbogăţit decisiv
lumea medicală, chiar dacă a făcut-o la distanţă de casă de un ocean
şi-un continent: la Institutul Rockefeller din New York.

George Emil Palade a ştiut să privească în interiorul celulei, i-a
văzut măruntaiele şi a înţeles care sunt funcţiile lor specifice. A
explicat balanţa organică subtilă a eliminării şi arderii deşeurilor
microscopice, deci balanţa energiei vieţii. George Emil Palade – o
spunem, iată!, ca pe o propoziţie irefutabilă – este nucleul biologiei
celulare, căci datorită lui putem vorbi acum despre studiul celulei ca
domeniu distinct în cercetarea medicală.

Şi, ca o atestare-adagio a performanţelor sale, Laurenţiu Popescu,
directorul Institutului „Victor Babeş“ din Bucureşti, spune că George
Emil Palade este singurul om care l-a făcut să creadă că e mai deştept
decât el. Atenţie!, nu-i nimic provincial aici, căci Laurenţiu Popescu
este profesorul care a descoperit telocitele, celule nemaivăzute de
nimeni, care vor ajuta la regenerarea organismului şi la prelungirea
vieţii. Nu mai puţin importantă este această afirmaţie, poate
convingere, a lui Günter Blobel, elev al savantului de la Rockefeller,
el însuşi laureat cu Nobel: „Palade a fost pentru biologia celulară
ceea ce Einstein a fost pentru fizică“.

Acesta este George Emil Palade, copilul genial, studentul briliant,
medicul energic ca un ventricul al unei inimi tinere, cercetătorul
„american născut-român“, explorator al unei lumi noi al cărei
cartograf a devenit.

Stockholm, 10 decembrie 1974. Albert Claude (al treilea de la
stânga), urmat de Christian de Duve, George Emil Palade (în centru) şi
Alexandr Soljeniţîn (al doilea din dreapta)

Nu ştii ce copil ai! O să vezi mata de ce e în stare băietul aista!“,
îi răspunde, aproape profetic, învăţătoarea lui George Emil Palade
mamei sale. Constanţa Palade o rugase numai atât: să nu-i dea premiul
I fiului său. Era primul din clasă, cu media 10, dar mama era
institutoare la aceeaşi şcoală şi, cine ştie?, s-ar fi putut spune că
„băietul“ a fost favorizat. George Emil Palade a luat premiul I în
clasa I. Şi-apoi în clasa a II-a. Şi în clasa a III-a. Şi tot aşa,
până a terminat şcoala.

Mai e o vorbă că, la examenul de Bacalaureat, chiar la proba orală,
după ce i s-au pus întrebările, elevul George dintr-a XII-a n-ar fi
putut să răspundă nimic. Dar nici atunci n-au fost probleme, se spune,
că s-au sfătuit membrii comisiei şi au decis să-l cheme a doua zi la
examinări. Iar a doua zi a fost excelent şi n-au putut să-i dea notă
mai mică de 10. „Numai lui Eminescu i s-a mai întâmplat asta. A fost
invitat la biblioteca Universităţii din Iaşi, a urcat pe scenă, a stat
câteva minute şi a plecat. N-a putut să vorbească“, ne explică
profesorul Laurenţiu Popescu.
Elevul Palade

George Emil Palade uluia, confirmă chiar marele filosof şi pedagog
Simion Mehedinţi, care a avut intuiţia formidabilă a înnobilării de
mai târziu, de la Stockholm. La cursurile Liceului „Alexandru Hasdeu“
din Buzău, liceu pe care l-a absolvit pe când acesta avea numele
fiului, „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, impresiona „prin capacitatea de
concentrare, prin memoria ieşită din comun, prin seriozitate şi putere
de muncă“, ne spune şi Radu Şerban Palade, nepot de frate al
savantului.

La Medicină, facultate pe care a ales-o în ciuda sugestiei tatălui de
a studia filosofia, a intrat primul, cu media 10. „Cine-o fi ăsta şi
cum arată?“, se întrebau colegii săi de an când vedeau listele cu cei
admişi.

„Un tocilar, cocoşat şi gras“
„Probabil un tocilar, cu ochelari de miop, cocoşat de cât a stat la
masa de lucru, gras şi maturizat înainte de vreme!“, îşi dădeau unii
cu părerea. „Eram curios să-l cunosc şi să mă dumiresc“, se gândea şi
Ion (Cuti) Juvara, cel care avea să devină legendarul chirurg şi
prieten apropiat al savantului. „Am cunoscut un tânăr zvelt, frumos,
demn, măsurat în tot ceea ce făcea, cu un păr negru, bogat şi cu ochii
pătrunzători. Era foarte deschis, cu mult umor, îi plăceau şotiile
camaradeşti“, mărturisea Ion Juvara.

Părinţii şi copii (de la stânga la dreapta: fiica Adriana, tatăl Emil,
mezina Cim, mama Constanţa, viitorul sanvant George)
George Emil Palade avea anvergura unui rock-star la Facultatea de
Medicină, căci nu puteai să-l cunoşti fără să fii copleşit de
virtuţile sale. Se amuzau studenţii din anul I de la Medicină când îl
puneau să reproducă subsolul cu litere mici al unor pagini aleatorii
din tratatul de anatomie al lui Testut-Latarjet şi, când răspundea,
izbucneau în urale, necrezând că există cineva care poate memora
atâtea amănunte.

„Tubul urinifer al delfinului“
Chiar dacă e deja un truism, spunem: George Emil Palade a absolvit
Medicina primul, cu 10. Din anul 1936, a mers la Catedra de Anatomie
condusă de profesorul Francisc Rainer şi a devenit, pe rând,
preparator, asistent şi şef de lucrări, dar, concomitent, a urmat
formarea medicală, devenind extern şi intern prin concurs.

Un moment important îl constituie însă elaborarea tezei sale de
doctorat, revoluţionară pentru nivelul cercetării din anul 1940:
„Tubul urinifer al delfinului“. Un amănunt: pentru că problemele
formulate de savant presupuneau studiul pe delfinul aproape viu, s-a
organizat o expediţie chiar în Marea Neagră. Palade şi-a pregătit cu
meticulozitate un mic laborator într-o valijoară, profitând de faptul
că delfinarii turci, care veneau din Anatolia să vâneze mamiferele
pentru grăsimea lor, erau în plină recoltare în luna iunie, când
delfinii urcă din Mediterană şi Marea Egee în Marea Neagră cu ape mai
reci, bune pentru jocul de împerechere. Delfinii, se pare, au fost cei
care au asigurat prima izbândă a savantului.
„Boala lui Arghezi“
În anul 1939, Palade a avut o misiune importantă: să-l trateze pe
marele poet Tudor Arghezi. Boala acestuia – o sciatică extrem de
dureroasă, refractară la tratament – părea atât de enigmatică, încât
medicii s-au gândit chiar să propună în nomenclatoare o entitate
morbidă nouă: „Boala lui Arghezi“, aşa cum, înainte cu un deceniu,
intenţionaseră să dea formei clinice extrem de particularizate a
febrei tifoide „Boala lui Take Ionescu“.

Aşadar, printre medicii chemaţi la căpătâiul poetului se află şi
tânărul promiţător George Emil Palade. Deşi nu reuşeşte să-i găsească
poetului remediul, Palade ia hotărârea să oprească administrarea
morfinei, cu sprijinul puternic al Paraschivei Arghezi (n.r. – soţia
poetului). După ce s-a recuperat, în urma unei injecţii făcute de
doctorul Dimitrie Grigoriu-Argeş, Arghezi a scris piesa „Seringa“, în
care i-a ironizat pe toţi medicii pe care i-a întâlnit. George Emil
Palade a fost şi el ţinta ironiilor. Totuşi, un amănunt i-a scăpat
poetului în „Seringa“: savantul era şi persoana de legătură dintre
Arghezi şi magnatul Nicolae Malaxa, care-l susţinea financiar.


George Emil Palade, în 1941
I-a îngrijit pe aviatorii răniţi în război
Activitatea clinică a lui George Emil Palade, de medic în relaţie
directă cu pacienţii, a fost, mai degrabă, şubredă. Dar nu mai puţin
lipsită de importanţă, căci viitorul savant român a îngrijit răniţii
din batalioanele de aviaţie de la Băneasa, în cel de-al Doilea Război
Mondial. Avea gradul de locotenent. Pesemne că această experienţă l-a
făcut să evite contactul direct cu suferinţa umană, fiindcă aici s-a
încheiat activitatea clinică a medicului Palade şi, după război, a
pornit în căutarea originilor bolii, pentru a le putea trata înainte
ca acestea să nimicească omul.

Căsătorit cu Irina Malaxa: „Geniul şi Zeiţa“
De industriaşul Nicolae Malaxa avea să-l lege o relaţie mult mai
apropiată, pentru că, în 1946, George Emil Palade se căsătoreşte cu
Irina (Lulu) Malaxa, fiica inginerului. O ceremonie restrânsă, cu
puţini invitaţi şi niciun fotograf. Despre Irina, presa internaţională
scrisese că ar fi fost implicată într-o nevinovată idilă de
adolescenţă cu moştenitorul tronului României, Marele Voievod Mihai.

„El înalt şi blond, ea sveltă, brunetă, cu un splendid profil grecesc,
alcătuind un cuplu atât de contrastant“, cum îi descria, în iulie
1939, cotidianul american „Palm Beach Report“. La scurt timp după
căsătorie, „geniul şi zeiţa“ au plecat în America. Pe căi legale, cu
acte în regulă, căci era 1946, iar lucrul acesta încă se putea.

„Cercetător american născut-român“

În Statele Unite ale Americii, mai întâi în laboratoarele profesorului
Robert Chambers de la Universitatea din New York, apoi la Institutul
Rockefeller (şeful Departamentului de Biologie Celulară), la
Universitatea Yale (conducător al Catedrei de Biologie Celulară) şi la
Universitatea din California (decan pentru ştiinţă), George Emil
Palade a construit, cu răbdare şi devotament, reputaţia celui mai bun
„Romanian-born American cell biologist“ (n.r. – cercetător american în
biologia celulară, născut-român). Vorbea o română perfectă, îndulcită
moldoveneşte ca în târgul Iaşilor, pe Strada Sărăriei, unde locuia în
copilărie, şi niciodată n-a renunţat la cetăţenia română.

George Emil Palade a făcut multe vizite în România, căci scrisorile de
la fraţi, nepoţi, părinţi nu-l puteau ţine departe prea mult timp.
„Prima dată a venit în ţară în decembrie 1965, într-o delegaţie a
Academiei SUA, pentru a facilita relaţiile şi schimburile de cadre
între cele două academii. Vizita a durat câteva zile“, îşi aminteşte
Radu Şerban Palade.

George Emil Palade şi Ion (Cuti) Juvara, prieteni de-o viaţă
Palade avea, de ce să nu recunoaştem, şi simţul umorului. În 1969, în
cadrul unei alte vizite, i-a adus prietenului său Cuti Juvara celebra
revistă care cimentează prietenii, „Playboy“. Deşi era pe patul de
spital, chirurgul a tresărit amuzat de glumiţa intimă.

În timpul aceleiaşi vizite, după o lună petrecută în facultăţile şi
laboratoarele româneşti, savantul a făcut un raport consistent,
adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Lăsaţi cercetătorii să plece
în străinătate!, îi spunea dictatorului şi, oricât de ironic ar părea,
la 1 noiembrie 1971, chiar s-a întâlnit cu şeful statului şi a reuşit
să-l convingă să-i lase pe soţii Maya şi Nicolae Simionescu în SUA. Pe
cei care ţineau în mâini destinele Românei i-a caracterizat scurt,
după Revoluţie: „Erau în mod evident interesaţi de valoarea
propagandistică a relaţiei cu mine“.

În 1974, George Emil Palade primeşte cea mai înaltă confirmare:
premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. În 1975, Academia Română
îl alege membru de onoare. Încă din 1961 însă, era membru al Academiei
de Ştiinţe din SUA. De altfel, în 2007, preşedintele Traian Băsescu îl
decorează cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan, după
ce, în 1986, preşedintele american Ronald Reagan îi decernase Medalia
Naţională pentru Ştiinţă.

Cenuşa lui George Emil Palade a fost împrăştiată în Bucegi de Filip, fiul său

George Emil Palade a murit la 7 octombrie 2008, la ora 12.05, în San
Diego, California. Mai avea o lună şi ar fi împlinit patriarhala
vârstă de 96 de ani. A fost incinerat, fără vreun impediment mediatic,
iar cenuşa sa a fost împrăştiată de copiii săi, Filip Palade şi
Georgia Palade van Dusen, în Masivul Bucegi. De pe Vârful cu Dor.

Tatăl lui Palade, prizonier de război
„Emil Palade (foto) a participat la campania din Bulgaria, al Doilea
Război Balcanic din 1913. Ca orice învăţător şi ca orice om şcolit, la
vremea respectivă, era comandant de companie. Când a început războiul
(n.r. - Primul Război Mondial), a fost din nou concentrat. La 15
august 1917, a participat la luptele de la Oituz, unde apăra o colină
cu compania lui. Au fost încercuiţi şi-au ajuns prizonieri în
Germania. Prima dată a fost la Hanovra încartiruit ca prizonier.
Acolo, colonelul Sturdza, trecut de partea nemţilor, a dus o
activitate de racolare a ofiţerilor şi soldaţilor pentru a lupta
alături de Puterile Centrale împotriva Antantei şi a ţării. El n-a
vrut să se înroleze, şi atunci a fost deportat într-un lagăr de
exterminare din Stralsund, în nordul Germaniei. În fiecare săptămână
primeau ca alimentaţie o pâine de tărâţe, pe care şi-o împărţeau în
şapte felii. Acasă, toţi au crezut că-i mort. Şi bunica, soţia lui, a
început să scrie la toate Crucile Roşii. Prin Crucea Roşie elveţiană,
l-a descoperit, i-a trimis lenjerie, un pulover, conserve, ciocolată
şi ce se mai putea trimite. Datorită acestui ajutor a supravieţuit.
După terminarea războiului, li s-a spus să plece, că sunt liberi. Şi-a
venit cum a putut. Majoritatea drumului l-a parcurs pe jos, aşa că a
ajuns foarte târziu în ţară. Momentul revederii a fost emoţionant“, ne
povesteşte Radu Şerban Palade.

„Cum, n-a luat Nobelul? Las’ c-o să-l ia!“

Mătuşica Didica a ştiut dintotdeauna că nepotul ei George va deveni
mare cercetător, ba chiar că va lua premiul Nobel. Despre Didica, de
fapt Alexandrina Enăchescu Cantemir, etnografă cu studii la Viena, se
spune că l-ar fi inspirat pe Henri Matisse, pentru opera sa celebră
„La blouse roumaine“, după ce pictorul i-a consultat lucrarea de
specialitate, „Portul popular românesc“.

„Când a luat George Nobelul...“, începea, de la o vreme, mătuşa
Didica, dar cu mai mulţi ani înaintea marelui eveniment. I-o tăia
scurt unul dintre nepoţi: „Care Nobel, mătuşă? Unchiul George n-a luat
niciun Nobel“. Mătuşa, cam tare de urechi, striga: „Cum, n-a luat
Nobelul? Nu-i nimic, las’ c-o să-l ia!“, ne povesteşte profesorul
Constantin Dimoftache Zeletin.
A fost o vizionară mătuşa Didica, la fel ca Nicolae Malaxa, socrul
savantului Palade, care i-a dedicat o ginerelui o carte a lui Werner
Heisenberg, „Physics and Phylosophy“, cu menţiunea: „Doctorului George
Palade. Anticipare la premiul Nobel“. În 1958, cu 16 ani înainte ca
Palade să devină, cu adevărat, laureat.

De la primele cercetări făcute de George Emil Palade, ca bursier în
laboratorul Institutului Rockefeller din New York, în 1946, până când
a fost recompensat cu premiul Nobel, în 1974, au trecut 28 de ani.
Interval în care a revoluţionat biologia celulară, arătând lumii harta
sofisticată a celulei, o lume în sine, cu structuri ale căror funcţii
s-au dovedit indispensabile vieţii.

Mătuşa Didica

Alături de familie, la premiere
Nu a luat pe nimeni prin surprindere vestea din octombrie 1974, că
Palade şi colegii săi, Albert Claude şi Christian de Duve, sunt
laureaţii Nobel pentru Medicină ai anului.

Atât de izolat în activitatea de cercetare, George Emil Palade nu a
vrut să fie singur la festivitatea de premiere organizată la 10
decembrie 1974, ca în fiecare an – la comemorarea morţii lui Alfred
Nobel. A dat nenumărate telefoane în ţară, la rude, să le invite la
Stockholm. S-a oferit chiar să le plătească biletele de călătorie şi
tot ceea ce era necesar pentru sejurul în capitala suedeză.

Dar plecarea din România nu era un lucru atât de simplu. Aveai nevoie
de paşaport care, la vremea aceea, nu putea fi eliberat, dacă era
eliberat, mai devreme de trei luni – inutil pentru familia Palade din
România, pe care-o despărţeau doar câteva zile de festivitate. Cu
îngăduinţa premierului de atunci, Manea Mănescu, au obţinut rapid
paşapoartele Adriana şi Constanţa (Cim) Palade, surorile savantului,
precum şi doi dintre nepoţii lui, Radu Şerban şi Irina-Alexandra
(Ina). Şi-au pus în bagaje rochiile lungi de ceremonie şi fracul cu
guler tare şi papion şi-au plecat la Stockholm. Ajunşi aici, au
întâlnit pentru prima oară familia din America a savantului: pe cea
de-a doua soţie, cercetătoarea Marilyn Farquhar, şi pe copiii lui –
Philip şi Georgia, împreună cu soţul ei, Derek van Dusen.

Ministrul suedez Sven Andersson, soţia sa şi George Emil Palade, în
vizită la Castelul Stockholm cu ocazia ceremoniei de decernare a
premiului Nobel Foto: Guliver / Getty images

Ei opt şi cu savantul nouă au păşit împreună în marea sală de concerte
din Stockholm, împodobită cu trandafiri proaspeţi, aduşi special de la
San Remo. Aici a dat Palade mâna cu regele Carl Gustaf al XVI-lea al
Suediei, care i-a înmânat nepreţuita medalie Nobel, o diplomă şi un
cec în valoare de aproximativ 160.000 de coroane suedeze, care acum
valorează cât un milion de coroane, adică puţin peste 500.000 de lei
noi.

Pe aceeaşi scenă cu Soljeniţîn
După ce a fost îndulcit de mirosul îmbietor al trandafirilor, copleşit
de numărul mare de savanţi şi năucit de flash-urile declanşate fără
oprire, publicul a fost plăcut surprins de prezenţa scriitorului rus
Alexandr Soljeniţîn.

Pe aceeaşi scenă cu George Emil Palade, romancierul anticomunist a
primit medalia Nobel câştigată cu patru ani în urmă, în 1970, pentru
literatură. (Întârzierea a fost cauzată de imposibilitatea lui
Soljeniţîn de a părăsi Uniunea Sovietică în anul respectiv.)


A fost primul dintre cei patru laureaţi români
George Emil Palade, 1917-2008, născut la Iaşi, este primul laureat
Nobel român, în 1974.

Ioan Moraru, 1927-1989, născut la Dârlos (Sibiu), a luat premiul Nobel
pentru Pace în 1985.

Elie Wiesel (n. 1928), născut la Sighetu-Marmaţiei, a luat premiul
Nobel pentru Pace în 1986.

Herta Müller (n. 1953), născută la Niţchidorf, judeţul Timiş, este
laureată Nobel pentru Literatură, în 2009.

Presa românească, zgârcită cu Palade
„Le Figaro“, „Le Monde“, „L’Aurore“ şi „International Herald Tribune“
au descris amănunţit descoperirile celor trei laureaţi Nobel pentru
Medicină: George Emil Palade, Christian de Duve şi Albert Claude, la
11 octombrie, a doua zi după publicarea comunicatului de presă.

În România însă, Palade a devenit o certitudine de-abia în 1975, când
a fost numit membru al Academiei Române. În octombrie ’74, se auzise
vag că un român a primit premiul Nobel. La publicarea comunicatului,
„România liberă“ cita Agerpres în nu mai mult de opt rânduri, pe
pagina 12: „Premiul Nobel pentru medicină pe anul 1974 a fost atribuit
profesorilor Albert Claude, de la Universitatea Liberă din Bruxelles,
Christian de Duve, de la Universitatea Rockefeller din New York, şi
George Emil Palade, de la Universitatea Yale din SUA. Cei trei oameni
de ştiinţă au primit înalta distincţie pentru descoperirile lor asupra
organizării structurale şi funcţionale a celulei“. Nimic despre
naţionalitatea română a profesorului Palade. Nimic despre faptul că
era primul român laureat al premiului Nobel, cea mai înaltă distincţie
ştiinţifică din lume.

Printre „Frigider vorbitor“, „Creşterea cămilelor de lapte!“, „De ce
nu campionatul de fotbal într-o zi?!“, „Săptămâna inimii“, „Vaca din
holul blocului“ şi „Trandafirul, anestezicul ideal“, publicaţia
„Săptămâna culturală a Capitalei“ a strecurat pe pagina a doua şi o
frază despre Nobelul lui Palade. Comentarii mai aprofundate au făcut
însă Alexandru Ivasiuc în „România literară“ şi Ion Bruckner în
„Tribuna“. „Îndrăznesc să cred că acest premiu Nobel îşi are
rădăcinile şi în iubirea sa pentru munţii Carpaţi, pentru literatură,
muzică, istorie deopotrivă...“, încheia Bruckner.

Porţiuni din celulele noastre îi poartă numele

Pe scurt, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat,
în 1974, echipei formate din Albert Claude, Christian de Duve şi
George Emil Palade „pentru descoperirile lor privind organizarea
structurală şi funcţională a celulei“, potrivit descrierii formulate
de Comitetul Nobel.

„Am înţeles, în sfârşit, în termeni generali, cum este organizată
celula, cum funcţionează organitele ei specializate, într-o manieră
integrată, pentru a-i asigura supravieţuirea şi multiplicarea. Aceste
cunoştinţe au început deja să fie puse la treabă pentru înţelegerea
funcţiilor celulelor anormale. Multe dintre problemele medicale majore
ale zilelor noastre sunt bolile degenerative, care îşi au punctul de
pornire la nivel celular şi care pot fi puse pe seama disfuncţiilor
mecanismelor de reglare a celulelor. Biologia celulară face posibil,
în sfârşit, un vis vechi de un secol: acela de a putea analiza bolile
la nivel celular – primul pas către controlul lor“, explica George
Emil Palade, în discursul său de mulţumire din cadrul banchetului
Nobel, la 11 decembrie 1974.

Cartograf al lumii invizibile
Mai exact, odată ce lumea medicală a înţeles bucătăria internă a
celulei şi care sunt funcţiile normale ale acesteia, a devenit mult
mai uşor de identificat originea celulară a bolilor şi descoperirea
unor tratamente care să acţioneze direct asupra sursei lor. George
Emil Palade a fost explorator al unei lumi noi, al cărei cartograf a
devenit. „Orice desen al celulelor din 1952-1953 până când va pieri
omenirea va fi cu ceea ce a făcut Palade“, spune profesorul Laurenţiu
Popescu, directorul Institutului „Victor Babeş“, din Bucureşti.

De altfel, laureatul Nobel a depistat rolul şi funcţiile
mitocondriilor, „uzinele de energie ale celulei“, şi a văzut pentru
prima oară în interiorul celulei umane nişte mici granule, formate din
acid ribonucleic (ARN) şi proteine, care de-atunci poartă numele de
„corpusculii lui Palade“ sau ribozomi.

Exclusiv: colegul de Nobel al lui Palade, despre savantul român

Belgianul Christian de Duve (foto) este singurul supravieţuitor din
echipa celor trei laureaţi Nobel pentru Medicină din 1974. Adus la
Institutul Rockefeller de George Emil Palade, cercetătorul De Duve
este descoperitorul lizozomilor, componente celulare care conţin
enzime esenţiale în metabolismul celular.

„Sunt foarte bătrân şi încă extrem de ocupat“, ne-a scris Christian de
Duve (95 de ani) după ce l-am rugat să ne dezvăluie câteva detalii din
colaborarea lor la Institutul Rockefeller. Cu toate acestea, ne-a
vorbit, pe scurt, despre trei dintre calităţile memorabile ale lui
Palade.

Multidisciplinar, perfecţionist, şarmant
„Multidisciplinar, spre deosebire de mulţi dintre contemporanii lui,
Palade nu s-a limitat la o singură disciplină: morfologie, biochimie
sau alta. A insistat să le combine pe toate, în aşa fel încât să
obţină o imagine de ansamblu a organizării structurale şi funcţionale
a celulei.

Perfecţionist. Asta e a doua calitate a lui Palade. În toată munca
lui, a insistat asupra rigorii şi calităţii, nu doar în ceea ce-l
privea pe el însuşi, ci şi pe colaboratorii săi. Pentru el, ştiinţa
era, de asemenea, artă.

Şi, nu în ultimul rând, Palade era şarmant. Era un gentleman de şcoală
veche, cu o etichetă şi cu o carismă de excepţie. Radia autoritate,
dar fără nicio urmă de aroganţă“, îşi aminteşte de Duve.

Zilele acestea, Christian de Duve lucrează la următoarea carte ca şi
cum ar fi ultima, în ultimii ani concentrându-şi întreaga activitate
asupra originii genetice a lumii. Cel mai recent titlu publicat de
Christian de Duve este „De Jésus à Jésus... en passant par Darwin“
(n.r. – De la Iisus la Iisus, prin Darwin), în 2011.

Celălalt coleg de Nobel al celor doi, belgianul Albert Claude, a fost
cel care l-a adus pe Palade la Rockefeller şi care i-a fost maestru
pentru o vreme. A murit la 22 mai 1983, la Bruxelles.

Cum se fac nominalizările pentru premiul Nobel

În luna septembrie a fiecărui an, Comitetul Nobel, din cadrul
institutului de renume internaţional Karolinska, din Suedia, trimite
formulare confidenţiale unor personalităţi pe care le consideră
competente şi calificate pentru a nominaliza candidaţi la premiul
Nobel. Nici numele celor care fac nominalizările, nici alte informaţii
despre nominalizări nu pot fi divulgate de Comitetul Nobel decât după
50 de ani. Pot face nominalizări la premiul pentru Fiziologie sau
Medicină doar membrii Adunării Nobel, de la Karolinska, Academia
Regală de Ştiinţe a Suediei, laureaţi ai premiului Nobel pentru
Medicină, profesori de la facultăţile de Medicină din Suedia,
Danemarca, Finlanda, Islanda şi Norvegia, precum şi din alte şase
centre universitare mondiale. Din luna martie a anului următor încep
consultările, iar în octombrie, Adunarea Nobel alege, prin vot,
laureaţii Nobel pentru Fiziologie sau Medicină. Decizia de a acorda
premiul Nobel este finală şi irevocabilă.

Prof. dr. Radu Şerban Palade, medic chirurg:
„Vorbea prea puţin despre el“


Profesorul doctor Radu Şerban Palade (68 de ani) este, poate, nepotul
preferat al laureatului Nobel. Este fiul Adrianei, sora mai mare a
profesorului George Emil Palade, şi, din admiraţie, ba chiar, de ce
nu, din mândrie, Radu Şerban a păstrat numele mamei, nu pe al tatălui,
avocatul Israil, care era văr cu Octavian Goga. De fiecare dată când
unchiul George venea la Bucureşti, pe el, nu pe altcineva, îl suna
să-l ia cu maşina de la aeroportul Băneasa şi să-l ducă la hotelul
Athénée Palace, unde stătea în vizitele oficiale. Tot el îl plimba de
la un prieten la altul prin Bucureşti în vizitele neoficiale, cu
Securitatea pe urmele lor.

„Weekend Adevărul“: George Emil Palade avea o dilemă: ştiinţă
românească sau ştiinţă de calitate? Acesta e motivul pentru care a
ales să plece în SUA, în 1946? A preferat ştiinţa de calitate, adică
internaţională?
Radu Şerban Palade: Între cele două Războaie Mondiale, Facultatea de
Medicină din Bucureşti a avut profesori renumiţi. Printre ei, un loc
cu totul deosebit îl ocupa profesorul Francisc Rainer, care a
înfiinţat Institutul de Anatomie şi Embriologie, la Facultatea de
Medicină, şi Institutul de Antropologie. A fost şi profesorul André
Boivin. El era profesor de biochimie şi de imunologie şi a fost adus
de profesorul Cantacuzino. André Boivin este considerat părintele
imunologiei, a început studiul acizilor nucleici. Al treilea personaj
a fost profesorul Gr. T. Popa, care fusese bursier la Rockefeller, în
SUA, care studiase în laboratoarele experimentale din Anglia şi din
SUA. Şi, în afară de aceste trei mari personalităţi, care au marcat
formarea şi evoluţia profesorului Palade în timpul anilor de studenţie
1930-1936, la Facultatea de Medicină din Bucureşti, mai erau şi alţii.
Cum a fost profesorul Vintilă Ciocâlteu, şi el bursier Rockefeller,
cum a fost profesorul Emil Crăciun, de la anatomie patologică, urmaşul
lui Victor Babeş, şi el fost bursier Rockefeller. O pleiadă de
profesori extraordinari. Totul a fost cum a fost până în 1946-47, când
a venit reforma învăţământului şi când au ajuns profesori universitari
oameni favorizaţi politic, fără experien-ţă didactică, fără capacitate
extraordinară. La asta se referea profesorul Palade.

Au contribuit şi evenimentele din 6 martie ’45 la plecarea profesorului?
Evident. A fost marcat de ceea ce i s-a întâmplat lui Gr. T. Popa. În
1948, el era decanul facultăţii şi a ţinut o conferinţă la Ateneul
Român: „Mai este astăzi actual să credem în Iisus Hristos?“. După
această conferinţă, organele de Securitate au vrut să-l aresteze.
Profesorii şi studenţii au ieşit în curtea facultăţii. Profesorul s-a
ascuns într-un beci şi, după câteva zile, a murit. Asta a avut pentru
corpul didactic, pentru studenţii la Medicină şi pentru lumea
universitară un impact foarte negativ.

George Emil Palade şi Radu Şerban Palade
Numai pentru că a pus la îndoială credinţa în Iisus?
Nu, pentru că în urma conferinţei a lămurit lucrurile, iar acest lucru
nu convenea sistemului ateist care trebuia instalat.

Cum a fost prima întâlnire cu George Palade, în decembrie 1965?
Prima întâlnire a fost la Aeroportul Băneasa, în sala de aşteptare.
Era seara, în jur de ora 8. Era un om zvelt, foarte prezentabil, cu o
atitudine demnă şi extrem de elegantă, un om foarte civilizat, foarte
politicos, reţinut, calm, fără excese. Absolut întotdeauna când venea
acasă, mergea la mama lui, Constanţa Palade, cât timp încă trăia, şi
care stătea împreună cu Cim, în Bucureşti, vizavi de Cercul Militar,
pe bulevardul 6 Martie, numărul 5, într-un apartament, la etajul 6.
Întotdeauna venea şi-şi petrecea o zi împreună cu noi, întotdeauna îşi
vizita foştii colegi cu care rămăsese în relaţii foarte strânse.
Mergea la profesorul Ion Juvara, celebrul chirurg, pe strada Columb,
numărul 10, la profesorul Bruckner, la profesorul Vlad Voiculescu, la
profesorul Panait Sârbu, la profesorul Dumitru Vereanu.

Toate aceste trasee nu erau urmărite de Securitate?
Ba da. Şi? Ce făcea? El mereu prefera să meargă cu mine cu maşina prin
oraş şi, într-adevăr, în spatele nostru mereu mergeau „şefii“.

Probabil că de-aici apropierea dintre el şi dumneavoastră.
Foarte mulţi din familie am făcut studii de medicină şi toţi am ajuns
bine în domeniul nostru. Pentru noi a
fost un exemplu.

Vă sfătuia pe drumul medicinei?
Ne-a lăsat pe fiecare să facem ce dorim, ca specialitate, nu ne-a
influenţat deloc. Eu am făcut chirurgie, sora mea a făcut
bacteriologie, cealaltă vară primară a făcut pediatrie.

Vă povestea despre realizările lui?
Despre el vorbea prea puţin. Şi când vorbea, o făcea la un mod glumeţ.
De exemplu, a fost invitat la Academia Pontificală din Roma, unde Papa
Ioan Paul al II-lea i-a înmânat un colan. Şi când i-a pus colanul la
gât, el i-a spus Papei: „Preasfinţite părinte, dar eu sunt ortodox, să
ştiţi!“. „N-are importanţă, dragă, la câte-ai făcut matale pentru
umanitate, depăşeşti orice graniţă a confesiunii“. Odată, în 1969, la
1 ianuarie, a venit la Bucureşti să ne vadă după un periplu prin
capitalele europene. A fost întâi la Madrid, unde a fost aureolat cu
titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Madrid, a fost la
Londra, la Paris, la Berna. Şi spunea: „Am plecat cu anumite
kilograme, dar acum, când mă întorc, toate medaliile astea sunt în
plus. Nu pot să le-arunc, nu? Atârnă greu, domnule, ştiinţa!“.

Prof. dr. Laurenţiu M. Popescu: „E singurul om mai deştept decât mine“

Despre profesorul Laurenţiu Popescu (foto), mai multe voci spun că ar
putea fi şi el, la fel ca George Emil Palade, pe care l-a cunoscut,
laureat al premiului Nobel. El a descoperit nişte celule noi, care se
găsesc aproape în tot organismul şi care ar putea avea un rol esenţial
în regenerare: telocitele. „George Emil Palade a fost genial, este
singurul om care m-a făcut să cred că e mai deştept ca mine. Şi-am
cunoscut multă lume. Era omul care putea să transforme cea mai
complicată chestie în cea mai simplă. N-am mai întâlnit pe altcineva
la fel. Probabil că eu, în subconştientul meu, imit ceva de la el. Era
foarte orgolios, era conştient de valoarea lui. Un om care a câştigat
toate concursurile la care s-a prezentat. Era foarte competitiv. Eu
despre Palade mă exprim simplu: Galileo Galilei a inventat telescopul.
Şi-ntr-o noapte l-a îndreptat spre cer şi s-a uitat şi a văzut ce n-a
văzut nimeni. Palade a făcut invers. A luat un microscop electronic
făcut în anii ’30 de nişte nemţi şi s-a uitat la celule şi a văzut ce
n-a văzut nimeni. Galilei a desenat harta cerurilor şi Palade harta
celulei.“

Acad. Maya Simionescu a lucrat 9 ani în laboratorul lui Palade din SUA

Maya şi Nicolae Simionescu au reuşit imposibilul: au plecat, în 1970,
într-un laborator de cercetare din Statele Unite, ajunşi acolo la
recomandarea savantului George Emil Palade, au lucrat în afara ţării
nouă ani şi au fondat, în 1979, la Bucureşti, Institutul de Biologie
şi Patologie Celulară „N. Simionescu“. „Profesorul Palade ne-a invitat
în ’69 şi, până la urmă, în ’70, la insistenţele sale, i-au dat drumul
profesorului Nicolae Simionescu. Mie nu. În urma altor insistenţe
extraordinare, profesorul Palade a reuşit să convingă autorităţile şi,
după aproximativ şase luni, am plecat şi eu. El ne-a invitat pentru o
perioadă de un an, poate doi, însă colaborarea mergea din ce în ce mai
bine, aşa că ne-am întors abia în ’79. Din nou, Palade a reuşit să
convingă autorităţile. În ’70, cum am ajuns acolo, am decis că trebuie
să facem şi în România un institut, altfel ar fi păcat pentru tinerii
noştri. Am început diligenţele imediat după ce am ajuns în SUA.
Profesorul Palade a fost sceptic la început, dar, până la urmă, ne-a
susţinut: chiar a scris şi el autorităţilor. Nici nu şi-au dat seama
chimiştii de renume mondial de realizările şi importanţa acestui
proiect.“

Prof. Dr. Constantin Dimoftache zeletin, biofizician:
„George Palade a călătorit singur pe o şosea pustie“


Constantin Dimoftache Zeletin (77 de ani) este profesor universitar,
specialist în biofizică, membru titular al Academiei de Ştiinţe
Medicale, preşedinte al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti
din România, dar şi poet, traducător şi eseist. De George Emil Palade
îl leagă o prietenie pe care zecile de depeşe cu expeditor şi
destinatar pe două continente ar caracteriza-o cu un singur cuvânt:
intimă. Şi două ramuri în arborele genealogic – este nepot de văr
primar cu savantul. Constantin Dimoftache Zeletin a lucrat, cu
intermitenţele fireşti, vreme de 40 de ani la genealogia familiei
Palade. În arhive, subsoluri sau poduri, cu registre, cu acte vechi,
care se adună în timp şi-i copleşesc pe cei slabi. Dar domnia sa are
maturitarea echilibrului, oricât de nefiresc ar părea acest lucru
pentru un poet. Constantin Dimoftache ştie tot despre George Emil
Palade, nu-i o exagerare jurnalistică. De plidă, cunoaşte acest
amănunt esenţial: Constantin Dimoftache, bunicul său omonim, s-a
căsătorit cu Natalia, sora colegului său de la şcoala normală, Emil
Palade (tatăl savantului), din admiraţie pentru el. Era şef de
promoţie şi era genial. Din admiraţie! Constantin Dimoftache este
unul dintre aceia care înţeleg sensul minutelor ce se adună în spatele
oamenilor. Şi are însuşirea rară de a le putea explica. Acum, câteva
detalii, dar fundamentale, despre George Emil Palade,adică unchiul
Gigi.

„Weekend Adevărul“: I-aţi cunoscut pe părinţii lui George Emil Palade.
Cum l-au influenţat?
C. Dimoftache Zeletin: Mama sa, Tanţi, era foarte frumoasă, aeriană,
neinteresată prea mult de realităţi. Plutea. Însă „Tata“ (n.r. – Emil
Palade) făcea tot: lucra tapiserie, construia mobilă, punea murături,
făcea cozonaci şi absolut toate treburile presupuse de o gospodărie.
Repara tot. Înzestrarea aceasta a trecut la fiu sub forma abilităţii,
a manualităţii, a reconstituirilor de structuri, a alcătuirilor de
structuri, a legăturii obiectului cu funcţia. Asta era obsesia lui
Palade: organul, creaţia funcţiei. Pare o banalitate, dar sute, poate
mii de savanţi au făcut mari descoperiri, dar, cu toată măreţia lor,
sunt periferiale. Palade a făcut ceea ce a făcut Moise: a lovit stânca
şi a ţâşnit apa! El şi-a propus să descopere esenţialul care acoperă
toate cazurile particulare ale formelor, atât de felurite, de viaţă:
„S-a mers foarte mult cu particularul, îndepărtându-ne de cunoaşterea
esenţialului. E chiar un decalaj“.

Cum era savantul în relaţia cu dumneavoastră ori cu familia?
Ţinea la familie, ţinea la mine, dar rămânea un om rezervat. Adiabatic
(n.r. – nu permite schimbul de căldură cu exteriorul), mai degrabă.
Începând cu neamurile. Nu se trăgea de şireturi cu nimeni. De la mama
sa a moştenit capacitatea de a se putea izola de ambianţă,
concentrându-se asupra ideii ce-l stăpânea, ceea ce dădea impresia de
închidere în sine, poate de a se gândi prea mult la sine. Dacă la mama
lui această caracteristică poate fi privită ca o scăpare, la el a fost
o virtute creatoare. Fără ea nu ar fi putut să izbândească în chip
strălucitor în demersul ştiinţific. Pleca la 9.00 de acasă la
Institut, iar la 23.00 se întorcea. O viaţă întreagă!

C.D. Zeletin, alături de unchiul George, la prima venire în ţară
Nu neglija familia?
Sigur, aşa stând lucrurile, nu puteau să nu se ivească nepotriviri în
mersul pe care-l presupune viaţa de familie. Cine va scrie o biografie
atentă, cuprinzătoare şi, poate, psihanalitică va trebui s-o caute pe
Ana (n.r. – din mitul meşterului Manole) în zid. Şi va găsi mai multe
Ane. Ca în viaţa oricărui erou. Palade s-a dispensat de tot ce era
redundant, de tot ce era întâmplător, tot ce putea să distragă. De
aceea, în minunatul lui drum în viaţă, el a călătorit singur pe o
şosea pustie, ca şi cum n-ar fi văzut în stânga şi în dreapta, cu
ochii aţintiţi la idealul propus. E o metaforă...

Oare ar fi avut acelaşi succes şi fără această relativă izolare?
Într-adevăr, izolarea era relativă. Un savant atât de viu, de
colocvial, atât de interesat de realizările ştiinţifice ale colegilor,
atât de „la zi“ cu absolut tot progresul ştiinţific mondial nu poate
fi un izolat. Mai curând, trăia în spiritul izolării, ceea ce e
altceva. Acest spirit îi era prielnic. Iată răspunsul la întrebare.

Se gândea să se întoarcă în ţară?
În scrisoarea din 18 ianuarie 1947, trimisă de la Institutul
Rockefeller din New York lui Grigore T. Popa, maestrul său, Palade îl
întreabă pe acesta dacă nu cumva are nevoie de ajutor la catedră,
ştiind cât e de aglomerat cu lucrări, cursuri, prezentări,
laboratoare, cerându-i părerea dacă trebuie să se întoarcă în ţară sau
să rămână în SUA. Răspunsul a fost nu. Acest „Nu!“ al lui Grigore T.
Popa a însemnat oferirea prilejului de a realiza o suită de
descoperiri fundamentale în biologia celulară, crearea însăşi a
acestei discipline. A însemnat Nobelul pentru România. Dacă spunea
„Da“, venea să îl ajute.

Nunta cu Irina Malaxa a fost un eveniment monden?
Deloc! Îl poţi compara cu întâlnirea a doi-trei prieteni, care iau
masa repede, fiindcă pleacă trenul. Inginerul Malaxa, care a fost un
om de geniu, avea domiciliul forţat, dat de Mareşalul Antonescu. A
ieşit de aici doar în ziua slujbei religioase, săvârşită la Biserica
Boteanu. Au participat familia, prietenul şi viitorul mare chirurg Ion
(Cuti) Juvara, cardiologul Iuliu Popescu şi, poate, una sau două
persoane. Atât, asta a fost nunta.

A avut o relaţie strânsă cu inginerul?
Vă dau un exemplu: pe 24 decembrie 1958, inginerul Nicolae Malaxa a
petrecut Crăciunul cu familia.
Şi i-a adus lui George Emil Palade un cadou. Era cartea lui Werner
Heisenberg, „Physics and Philosophy“ (n.r. – „Fizică şi filozofie“),
pe care i-a scris următoarea dedicaţie: „Doctorului George Palade.
Anticipare la premiul Nobel“. Cu 16 ani înainte! Erau sute de
cercetători la Rockefeller Institute, de toate naţiile! Acest om avea
o intuiţie valorică excepţională şi o modestie extraordinară. Se vede
chiar şi după felul cum a semnat: „N.M.“. Lapidaritate, siguranţă şi
instinct valoric. Nimic redundant, niciun epitet.

NOBEL 2012 - Sir John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka sunt laureaţii premiului pentru medicină

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9280/21/

Faimoasele premii Nobel au fost create în 1895 de cel ce a fost Alfred Nobel, savantul nascut în anul 1833 si care a decis ca, dupa moartea sa, fabuloasa avere pe care o stransese de-a lungul vietii, sa fie folosita anual pentru oferirea " sub forma de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanitatii". Pentru prima data, premiile au fost acordate la 10 decembrie 1901, dupa moartea creatorului lor. Acestea constau dintr-o medalie, o diploma si o suma de bani, care la început era de 40.000 dolari iar apoi a crescut la 1.000.000 de dolari.

Alfred Nobel - Omul. Dinamita. Premiile 17.10.2011 | 7 Comentarii

A fost una dintre cele mai ilustre personalităţi ale secolului al XIX-lea. Invenţiile, viziunea şi generozitatea sa aveau să marcheze profund cursul şi dezvoltarea civilizaţiei umane. A fost un vizionar dar şi - poate într-o măsura mai mare - un Mecena în toată puterea cuvântului. A rămas un punct de referinţă, un simbol viu şi o sursă de inspiraţie pentru mulţi. Astăzi, numele său a rămas ataşat de cel mai râvnit şi prestigios premiu de pe mapamond, a cărui decernare…
› citeşte mai mult

Tomas Tranströmer – Premiul Nobel pentru Literatură 2011

http://www.observatorcultural.ro/*articleID_25990-articles_details.html
Academia din Stockholm a anunţat joi, 6 octombrie, că Premiul Nobel pentru Literatură în 2011 a fost cîştigat de poetul suedez Tomas Tranströmer. Motivaţia juriului: „prin intermediul imaginilor sale condensate, translucide, ne înlesneşte accesul proaspăt la realitate“. Tomas Tranströmer (născut pe 15 aprilie 1931) este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi scandinavi contemporani. Versurile sale au fost traduse în peste 50 de limbi.

A publicat primul său volum de poezii 17 dikter/ 17 poezii în 1954. Au urmat alte titluri, printre care: Den halvfärdiga himlen/ Cerul jumătate gata ( 1962), Klanger och spår/ Clopote şi urme ( 1966), Sanningsbarriären/ Bariera adevărului ( 1978), Det vilda torget/ Piaţa sălbatică ( 1983), För levande och döda/ Pentru vii şi morţi (1989), Minnena ser mig/ Amintirile se uită la mine ( 1993), Sorgegondolen/ Gondola funebră ( 1996).

În limba română, în traducerea lui Dan Shafran, au apărut mai multe antologii din creaţia sa, publicate la Editura Polirom, în colecţia „Biblioteca Polirom“: Pagini din cartea nopţii (2003) şi Taina cea mare (2005).

Cine este "mama" revoluţiei din Yemen, care a primit Nobelul pentru Pace

Cele mai mari controverse ale Premiilor Nobel
Discutiile despre premiile Nobel intotdeauna nasc polemici. Care sunt laureatii care au facut ziarele "sa murmure"?

Joseph Stiglitz a făcut o radiografie a economiei globale
Soluţiile unui laureat Nobel pentru combaterea crizei mondiale: Cheltuiţi, cheltuiţi, cheltuiţi!